"Folclorul transfrontalier - elemente si valori comune

"Folclorul transfrontalier - elemente si valori comune

Folclor dunarean si montan

in arealul clisurean al fluviului

"Clisura Dunarii" - adica zona de pe fluviu cuprinsa intre Moldova Noua si Orsova (dupa alte opinii doar stramtoarea Dunarii de la stanca Baba Kaia la Tabula Traiana[1]), dar legata direct, in aval, cu cataractele de la "Portile de Fier", ceea ce o prelungea, oarecum (mai cu seama din punct de vedere al navigatiei) pana la poarta vestica a Severinului - defileu numit de vecinii sarbi "Djerdap" (adica. tot "Portile de Fier") si, mai restrans "Djerdapska Klisura" , cu, daca vreti, mai cateva subunitati - a constituit o punte de legatura intre spatiul din amonte, dar si din aval de aceste cataracte ale Dunarii, considerate printre cele mai spectaculoase din Europa. Zona considerata mai putin reprezentativa pentru perioadele foarte vechi, mai cu seama cele preistorice, Clisura Dunarii a intrat in prim planul atentiei istoricilor, dar mai ales a arheologilor, ca areal al unor culturi epipaleolitice si prototracice de prima importanta pentru legatura acestui cu areal cu cel al spatiului sumerian al "inceputului istoriei" (ca sa-l parafrazam pe S. N. Kramer cu a sa lucrare "Istoria incepe la Sumer" ). O zona care, impreuna cu cele extinse de pe arealul oltenesc si similar sudic al Vaii Dunarii de Jos, inclusiv cu Valea Timocului, dar si-n amonte pana in Vojvodina sunt reprezentative nu doar pentru unitatea culturii tracice, a romanizarii si, apoi, a formarii poporului roman, ci si ca leagan al unor creatii folclorice si de arta populara comune sau similar-ideatice.

Iata de ce tema acestui simpozion este, firesc, abordabila prin realitati din cele patru tari participante (cu extinderi, balcanice, chiar mai vaste), iar in cazul temei anuntate de noi in primul rand spre Valea Timocului, acest depozit de traditii romanesti de pana la inceputul secolului al XIX-lea, mai bine conservate in enclave romanesti din zona de atunci inclusa istoric statelor bulgar si sarb, si mai putin alterate, mai ales prin aculturatie, decat cele din nordul fluviului. O serie de izvoare ornamentale, spre exemplu, din cunoscuta cultura Zuto Brdo-Garla Mare, le regasim in cimitirul apartinator aceleiasi perioade de la Mokrin, in timp ce figurile umane cu gura "de crap" din cultura Lepenski Vir, raman specifice doar acestui spatiu in care s-a descoperit si cea mai veche asezare "urbana" europeana.

Desi nu vom trata pe larg o anumita tema, pe plan folcloric vom puncta existenta in acest areal a unor variante de teme ce au larga extindere balcanica, dar si a altora deocamdata semnalate doar in Clisura si zona colinara.

Din prima categorie am aminti variantele legendei Mesterului Manole, ale ritului zidirii, care desi cunoscut intr-un spatiu foarte amplu, este "fructificata pe nivel literar doar in sud-estul european, din Grecia si pana in Ungaria. Numai aici si-au capatat ele o autonomie care le-a ingaduit sa circule ca atare si sa-si sporeasca treptat continutul epic si dramatic"[4]. Legat de aceasta, trecem apoi la opinia lui D. Caracostea, care, citandu-l pe Petar Skok, arata ca "mesterii aromani au jucat rolul principal in crearea si raspandirea baladei, atat la noi, cat si in sud-estul Europei. Skpk aminteste ca toate versiunile romanesti au aceste doua motive: « a) mesterii zidari sunt fiinte superioare. Manole este o fiinta superioara («génie») care are legaturi cu divinitatea; b) zidarii sunt siliti prin mestesugul lor sa-si sacrifice familiile, de aici soarta lor tragica. Elaborarea acestei conceptiuni nu se poate imagina decat intr-un mediu de zidari. Or, meseria de zidari a fost exercitata in Balcani de catre aromani, care se numeau goge." Iar "gogii" din Macedonia aromaneasca erau atat de mult identificati cu meseria de zidari, incat pentru sarbi si albanezi cuvantul aroman goge este totuna cu zidar".

Revenind la spatiul clisurean si din vecinatatea sa montana, amintim varianta acestei legende legata de zidirea cetatii Mehadiei, legenda culeasa si publicata de mai multi autori, respectiv Arnold Wellmer in "Algemeine illustrierte Zeitung" (1874), de Pestz Frigyes in anul 1878 si Otto Alscher in revista brasoveana a lui Meschendorfer, "Die Karpathen" (1914). Aceasta din urma varianta a fost retiparita in anul 1980, la centenarul nasterii scriitorului Otto Slscher in "NBZ" si tradusa de noi in limba romana inserand-o in revista americano - neo-zelandeza "Miorita"[6] si apoi, intr-un volum de calatori straini prin Banatul de sud :

"Cand zidarii au inceput sa construiasca fortareata, au vazut ca tot ce construiau ziua, se prabusea noaptea. Aceasta a durat mult timp. Intr-o zi a aparut un Inger, care le-a spus ca prima femeie ce va veni a doua zi cu mancare la sotul ei sa fie zidita de vie in zidul cetatii. Toti mesterii au trimis vorba nevestelor ca a doua zi sa vina cat mai tarziu cu dejunul. Numai Manole nu i-a spus nimic sotiei, vazand in aceasta veste o hotarare a divinitatii.

A doua zi dimineata, cand abia rasarea soarele, a aparut pe drum sotia lui Manole, care-i aducea dejunul. Dar Dumnezeu i-a scos in cale un sarpe, de care ea s-a speriat si a varsat mancarea. S-a intors acasa si a pregatit alta mancare. Atunci Dumnezeu i-a scos in cale un urs. Ea s-a speriat si a varsat din nou mancarea. S-a intors iar acasa si a fiert alta mancare. Acum i-a iesit in drum o haita de lupi. De frica i-au cazut din nou vasele cu mancare din maini. Abia a patra oara a ajuns cu mancarea la sotul ei.

La cetate mesterii au prins-o si au inceput sa o zideasca de vie. Ea plangea, il ruga pe Manole sa-i crute viata, spunandu-i ca acasa copilul mic plange dupa ea. Rugamintile ei au ramas insa zadarnice. Dupa aceea Manole s-a dus acasa, a luat baiatul mic in brate, l-a ridicat pe creanga unui pom de fag si i-a spus: "Ploaia te va spala, vantul te va legana, zapada te va acoperi!".

Mesterii au terminat de zidit cetatea. De bucurie ei au inceput sa arunce cu ciocanele si uneltele in sus. Acestea insa cand au cazut, le-au spart capetele si i-au omorat. Doar Manole a scapat cu viata."

Desigur, pornind de la acest text, se pot face o serie de comparatii; parte dintre acestea le-am prezentat deja anterior, altele sunt facute in volumul de calatori[8], astfel ca in aceasta interventie nu le vom mai trata detaliat.

O legenda la fel de cunoscuta in spatiul clisurean si al Cernei este cea a lui Iovan Iorgovan, varianta banateana a anticului Hercules, cel ale carui o serie de fapte au fost, la randu-le, plasate de catre Nicolae Densusianu in spatiul de la confluenta Cernei cu Dunarea. Este vorba de indeplinirea celei de a zecea munci a sale de catre eroul antichitatii, care a trebuit sa rapeasca, pentru stapanul sau temporar Erystheus, vestitele cirezi de boi si vaci ale regelui Geryon, care pasteau in insula Erythia (Rusava, orsova Noua, Ada Kale) si sa ucida cainele vigilant Orthros. Localizarea, Densusianu a facut-o pe baza unui basorelief descoperit cu peste un veac si jumatate in urma la Arthienau, in insula Cipru.[9]

Daca pana aici am amintit legende cu o arie mai larga de circulatie, exista si o categorie de asemenea creatii, care - dupa stadiul actual a cercetarii noastre - sunt cunoscute pe o arie mai restransa, poate chiar strict clisureana.

Din categoria unor variante locale amintim in primul rand legenda "Vulvei" - "Zana apelor", care, "dupa spunerile valahilor, este o creatura mitologica traitoare printre stancile in jurul apelor, care vine si-n muntii din aceste parti. Este tanara si frumoasa, cu plete lasate de pe umeri, pe spate si piept, purtand o rochie alba. Nu face nimanui rau daca nu este suparata. Daca da, atunci poate si omori.

Traieste in adancurile Dunarii, din care iese atunci cand in defileu se starneste furtuna. Dupa iesirea din haul in care salasluieste, ea se ridica spre cer, pana chiar sub nori si lupta cu stihiile ceresti pentru ca sa potoleasca nenorocirea. Ea ne fereste - cum spun agricultorii - de furtuna, grindina, ploi torentiale si calamitati.

Pentru aceasta zeita, pentru a-i spori si revigora fortele, se mai lasa si acum pe camp un urcior cu lapte si un topor. Daca acestea sunt gasite de vre-un trecator, el nu trebuie sa le atinga, dar mai ales nu trebuie sa le ia."[10]

Tot printre in preajma si in Clisura se petrec si alte legende: astfel legat de numele stancii Baba Kai sunt mai multe legende, una dintre acestea fiind inserata de calatorul William Henry Bartlett, in al sau volum "The Danube" (Dunarea), textul tradus si publicat de noi fiind cel francez, datorat lui Henri-Louis Sazerac.[11] Legenda spune ca "Zuleika, fata tanara si frumoasa, era plina de viata si nu iubea nimic mai mult ca libertatea! A avut insa nefericirea sa fie ceruta in casatorie de Panhonghi-Oghlu, aga cu renume, care si-a facut din ea cea de a saptea sotie. Zuleica era neinchipuit de frumoasa, Panhongkhi era urat; ea era tanara, el batran; ea era vesela, el era sobru si taciturn; intre ei era o adevarata prapastie." Intr-una din nopti - pune mai departe legenda - Zuleica a fugit din harem ajutata de un reputat, viteaz ofiter superior. La aflarea vestii, Panhongkhi a jurat o razbunare aspra si si-a trimis cativa ieniceri in urmarirea celor doi amanti. Acestia au reusit sa-l omoare pe ofiterul rival si au capturat-o pe Zuleica, ea fiind condamnata pentru infidelitatea conjugala la moarte. Panhongkhi i-a ordonat credinciosului sau ienicer Gumach s-o duca pe Zuleica in varful unei stanci din mijlocul Dunarii, si sa o lase acolo sa moara de foame. Iar in timp ce Gumach pleca sa indeplineasca ordinul seniorului sau, Panhongkhi "i-a suierat printre dinti la urechea ei ingrozita: «Ba-ba-kai" (pocaieste-te, pentru pacatul tau»)". Dar, cum spune povestea, dragostea a vegheat asupra celor doi, caci nu ofiterul fusese cel ucis, ci un ajutor al sau, iar indragostitul viteaz a reusit sa o scape si pe Zuleica de pe stanca unde fusese condamnata sa piara. Iata ca in pragul bataliei de la Karlowitz , aga Oghlu a aflat ca la granita s-au strans trupe straine. Aruncandu-se in batalie, el a fost grav ranit si capturat de inamici. Adus in cortul fostului sau rival, aga a aflat adevarul chiar de la Zuleica, si-n timp ce murea in chinuri aceasta i-a sopti "cu cea mai mieroasa voce: "«Ba-ba-kai", Pocaieste-te pentru pacatul tau»".

Alte legende vorbesc despre pedepsirea sotiei frumoase, dar necredincioase, a unui voievod sarb gelos, care a fost legata de aceasta stanca zicandu-i "Babo Caise!" (Babo caieste-te!"; ba mai mult chiar, conform acestei legende, plansul femeii se aude si acum cand bate vantul Cosava.[14]

O legenda mai putin cunoscuta este cea a printului din Buchara devenit apoi, in insula Ada Kale, cunoscutul profet si protector al locului, Miskin Baba. Plecat din stepele kirghize, el a ajuns la Belgrad in cautarea insulei dunarene careia, dupa cum i s-a aratat intr-un vis, ii era harazit ca protector. De aici a calatorit mai departe pe fluviu, in apropiere de Semendria (Smederevo) intalnind niste pescari pe care i-a rugat sa-l ia cu ei pana la insula harazita. Acestia l-au refuzat, dar au acceptat sa le fie tovaras la pescuit, chiar daca acestia nu prinsesera mare lucru in acea zi. Atunci printul le-a propus pescarilor sa arunce plasele intr-un loc ce nu parea deloc prielnic pescuitului. Acestia i-au facut insa pe plac si, spre mirarea lor, minunea s-a infaptuit: ei au scos plasele mai pline cu peste ca oricand. Si astfel, drept multumire, au acceptat sa-l duca pana la destinatia spre care pornise.[15] Fragmentul respectiv din legenda isi are similitudine, de altfel, si-n faptele lui Iisus.

Cele cateva exemple prezentate de noi aici aduc fac referire la legatura ce se creeaza pe plan folcloric in spatiul de pe ambele maluri ale partii vestice a Dunarii de Jos si chiar mai departe. Este, asa cum am aratat deja, o legatura ce-si are sorgintea inca din zorile omenirii si care au un loc aparte in cercetarea si demonstrarea evolutiei mai mult sau mai putin firesti a etniilor din acest spatiu. Iar daca acest simpozion, aflat la rima sa editie va continua, consideram ca tematicile din anii viitori vor trebui sa fie privite interdisciplinar si ca un dialog intre stadiile de cercetare sau rezultatele preliminare ori finale la care au ajuns cercetatorii din tarile noastre, prezente aici.