Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea īn munti, pe zapada, stānca si gheata, trasee de alpinism




Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Alpinism


Index » hobby » Alpinism
» Deplasarea in munte


Deplasarea in munte


Deplasarea in munte

Art.161. - Pentru deplasarea in teren greu accesibil, itinerarul parcurs se marcheaza cu anumite semne - cu vopsea pe stanci, gramezi de pietre, aplecarea unor tufarisuri, agatarea pe crengile de jos ale copacilor a unor obiecte caracteristice - pentru a le putea folosi si la intoarcere.

(2) Alte obiecte caracteristice - pietre neobisnuite, copaci rasturnati - se memoreaza si se privesc si din sens opus pentru a le retine imaginea lor.

(3) Deplasarea dupa azimut se face pe portiuni mai mici de teren; opririle sunt mai dese pentru a se verifica si controla busola, reperele si directia de deplasare.



(4) Prin itinerar se intelege directia stabilita in teren pentru deplasarea pe jos, pe schiuri, pe rachete pentru zapada si pe mijloace auto.

(5) In cazul in care deplasarea se executa prin catarare sau rapel, directia stabilita se numeste traseu.

(6) Un itinerar de munte poate fi o poteca, un drum, o sosea, o brana sau direct peste creste, vai si versanti determinati de anumite repere.

Art.162. - Tehnica marsului. Prin itinerar se intelege directia stabilita in teren pentru deplasarea pe jos, pe schiuri, pe rachete pentru zapada si pe mijloace auto.

(2) Se deosebesc urmatoarele itinerare:

a)     de vale;

b)     de creasta; de panta;

c)     transversale.

Art.163. - Itinerarele de vale strabat vaile si defileele de-a lungul paraielor de munte.  Aceste itinerare au o stare buna cand leaga localitatile si devin greu practicabile spre originea vailor. Vara aceste itinerare sunt racoroase, iar iarna sunt acoperite de un strat gros si neuniform de zapada. Campul de vedere este foarte limitat, mai ales pe vaile ale caror pante sunt acoperite cu paduri.

Art.164. - Itinerarale de creasta unesc de obicei inaltimile dominante care nu au diferente mari de nivel sau strabat platourile inalte. Ele ofera un camp de vedere mai mare comparativ cu cele de vale si conditii mai usoare de orientare. Pe timp de iarna, itinerarele de creasta ofera subunitatilor de schiori posibilitati bune de deplasare in orice directie. Pe timp frumos ceata se ridica mult mai repede, insa pe vreme noroasa crestele sunt mai usor invaluite in ceata decat vaile. De regula pe creasta lipseste apa, iar intemperiile (indeosebi vantul) sunt foarte violente. Stanele si cabanele sunt de regula mai rare.

Art.165. - Itinerarele de panta leaga formele de relief, urmand un traseu, cu declivitati variabile. Ele asigura o buna observare pe versantul adiacent vaii. Pe aceste itinerarii se gasesc case izolate, stane, cabane si numeroase izvoare. Starea lor, de regula, este rea (datorita ploilor) si sunt mult mai lungi decat cele de cresta sau de vale, ocolind multe creste sau origini de vai. Potecile sunt foarte usor de pierdut, intrucat pe langa cea principala, apar altele, care conduc in alt punct decat cel dorit.

Art.166. - Itinerarele transversale strabat de obicei direct pantele inaltimilor, din vale pana la creasta topografica si invers. Ele au pante impadurite si repezi, uneori stancoase, cu diferente de nivel apreciabile ce solicita eforturi deosebite, ceea ce duce la ruperea coloanelor.

Art.167. - Alegerea/stabilirea itinerarului/directiei de actiune este atributul comandantilor si ofiterilor din statele majore. Itinerarul se stabileste si se studiaza in functie de :

a)     scopurile marsului/deplasarii;

b)     conditiile meteorologice si de timp - noapte sau zi - in care urmeaza a se efectua;

c)     situatia tactica - inamic, trupe proprii, misiune, timp la dispozitie;

d)     efectivele care urmeaza sa ia parte la mars, gradul lor de instruire, existenta in coloana a unor autovehicule;

e)     posibilitatile de aprovizionare, existenta surselor de asigurare cu apa, a adaposturilor, refugiilor si a altor surse tehnico-materiale, inaltimilor de pe care se realizeaza retranslatia radio, efectivele si tehnica necesara;

f)      existenta unor poteci/drumuri accesibile, amenajarea acestora, posibilitatile de varientare si de realizare a surprinderii;

g)     existenta unor obstacole grele sau chiar imposibil de trecut;

h)     grosimea si consistenta stratului de zapada si existenta mijloacelor de deplasare pe acestea - schiuri, saniute, coltari, pioleti;

i)      caile de patrundere a autovehiculelor si posibilitatile de transbordare a materialelor ce se transporta.

(2) Inaintea inceperii deplasarii pe timp de noapte, pe un itinerar de munte se procedeaza astfel:

a)     se fractioneaza itinerarul de pe harta pe segmente rectilinii;

b)     se stabilesc unghiurile de mars ale acestor segmente;

(3) Se intocmeste schita directoare a itinerarului care cuprinde:

a)     directia de mars pana la ultimul reper;

b)     distantele intre repere;

c)     diferenta de nivel in metri intre capetele fractiunilor de itinerar;

d)     detaliile caracteristice de pe axul segmentului;

e)     locurile periculoase;

f)      punctele obligate de trecere.

(4) Itinerarul se fractioneaza in portiunile drepte  ale acestuia, in asa fel incat sa nu fie nevoie sa se paraseasca vizarea facuta cu ajutorul busolei.

(5) In situatia cand nu sunt repere suficiente, se pot trimite jalonieri cu lanterne la distante de 200-600 m unul de celalalt, dirijati prin semnale luminoase.

(6) Gradul de dificultate al itinerarului se apreciaza din vedere, prin calcul si grafic, pe tronsoane si pe portiuni. Cand studiul se face in clasa si dupa documente, trebuie tinut seama de unele probleme specifice alpinismului militar - inamic, misiune, efective participante, materiale care trebuie transportate, conditii meteorologice.

(7) In functie de timpul avut la dispozitie si de posibilitati, itinerarul stabilit se recunoaste si se amenajeaza pentru depasire in punctele mai grele.

Art.168. - Toate materialele de alpinism folosite in portiuni greu de traseu si celelalte cu care s-a echipat itinerarul se recupereaza, cu exceptia unor pitoane care se distrug/deterioreaza, evitandu-se astfel demascarea fata de inamic si posibilitatea folosirii lor de catre acesta. Pentru aceasta misiune se destina o subunitate, care in afara strabaterii intregului itinerar indeplineste si urmatoarele misiuni :

a)     marcheaza itinerarul prin semne vizibile pentru dus si intors atat pentru zi cat si pentru noapte;

b)     amenajeaza si echipeaza unele portiuni/pasaje cu podete, punti, cabluri, balustrade, pitoane, franghii;

c)     marcheaza locurile periculoase cu ajutorul fanioanelor albastre, a itinerarului cu stegulete galbene si a schimbarilor de directie cu fanioane rosii si indicatoare;

d)     marcheaza pe harta cu exactitate itinerarul si celelalte elemente stabilite si recunoscute.

Art.169. - Pregatirea marsului consta in :

a)     pregatirea teoretica a comandantilor de subunitati, conductorilor si a intregului personal;

b)     asigurarea unei temeinice baze tehnico-materiale corespunzatoare;

c)     asigurarea hranirii efectivelor cu hrana calda/rece conform normelor;

d)     echiparea militarilor cu o tinuta corespunzatoare sezonului, dandu-se atentie deosebita incaltamintei si materialelor de protectie impotriva intemperiilor;

e)     stabilirea sarcinilor de transport, fara a se depasi 25-30 kg pentru fiecare militar;

f)      luarea tuturor masurilor pentru prevenirea degeraturilor, oftalmiilor, frigului, insolatiilor, rosaturilor produse de incaltaminte si neajunsurilor produse de materialele purtate necorespunzator pe militar;

g)     stabilirea modului de incolonare a subunitatilor in cadrul unitatilor, in functie de nivelul lor de pregatire si antrenament;

h)     stabilirea masurilor pentru acordarea primului ajutor in caz de accidente/raniri.

Art.170. - Marsul la altitudini mari, de la 2000 m in sus, este influentat de:

a)     aerul rarefiat si uscat;

b)     razele solare puternice, bogate in radiatii ultraviolete;

c)     lipsa de apa;

d)     curenti puternici;

e)     temperatura scazuta.

(2) Pentru diminuarea efectului acestora asupra subunitatilor se impune:

a)     un ritm incetinit si prudenta mare, spre a se evita eforturile inutile - la altitudini mai mari respiratia este mai accentuata;

b)     prevenirea si inlaturarea accidentelor ce pot fi provocate de avalanse de pietre, taieturi etc. deoarece evacuarile sunt foarte dificile;

c)     economisirea apei;

d)     haltele sa se faca pe pante ferite de vant si de curenti de aer;

e)     sa se evite expunerea directa a capului la razele solare, militarii sa poarte ochelari de protectie.

Art.171. - Marsul pe temperaturi scazute face ca efortul depus sa creasca, in special la urcus.

(2) In scopul asigurarii unor conditii de deplasare cat mai bune se impune:

a)     nici o parte a corpului sa nu fie stransa, in special incheieturile si extremitatile - degetele mainilor si ale picioarelor sa se miste in manusi, respectiv in incaltaminte;

b)     sa nu se stranga excesiv curelele de la schiuri, rachete de zapada sau coltari, precum si cele de la rucsac;

c)     dozarea ca efort a marsului si executarea lui cat mai uniform, spre a se evita transpiratia corpului, alternativ cu racirea sa;

d)     pe timpul haltelor sa se imbrace o haina mai groasa;

e)     sa nu se bea apa rece si sa nu se manance zapada; apa se inlocuieste cu ceai sau cafea si se bea in inghitituri rare;

f)      deschizatorii de partii din fata coloanei sa se ruleze cat mai des;



g)     sa nu se stea jos sau in nemiscare pe timpul haltelor mici, iar haltele mari sa se faca, pe cat posibil, in case, cabane, stane etc.;

Art.172. - Marsul pe temperaturi mari sau soare puternic este greu. La altitudine mai mare desi temperatura aerului este mai scazuta, caldura este mai dogoritoare datorita radiatiilor de ultraviolete. In aceste conditii apar frecvent insolatii de toate gradele, lesinuri, abundenta transpiratiei, iritatii ale pielii in zonele puternic transpirate.

(2) Pentru executarea marsului in conditii optime este necesar:

a)     sa se evite deplasarile intre orele 11.00-14.00;

b)     pe timpul marsului capul si ceafa sa fie acoperite;

c)     pe cat posibil, se merge prin padure sau pe creste;

d)     este indicat sa se inlocuiasca apa cu ceai neindulcit care se bea in inghitituri rare;

e)     haltele se aleg in portiuni de teren umbrite si, pe cat posibil, langa izvoare;

f)      nu este indicat sa se bea apa imediat dupa oprire ci inaintea deplasarii.

Art.173. - Marsul pe viscol este dificil, ingreunand respiratia, praful de zapada si de gheata patrunde prin deschizaturile echipamentului, biciuind dureros in special fata si mainile. Viscolul influenteaza psihologic moralul celor neantrenati in executarea marsului pe timp de iarna sau care nu au echipament corespunzator. Vointa si energia sunt solicitate la maxim.

Art.174. - Pentru desfasurarea marsului in conditii optime se impune:

a)     deplasarea sa fie continua si sa nu se faca pe partea adapostita de vant - evitarea innametirii sau surparilor de cornise;

b)     numarul haltelor sa fie redus, pentru a se evita raceala;

c)     micsorarea distantelor si mentinerea coloanei cat mai compacte;

d)     supravegherea continua a militarilor de catre incheietori pentru a nu ramane nimeni in urma si depistarea primelor semne de degeraturi;

e)     sa se acopere urechile si nasul, pentru a evita inspirarea prafului de zapada care poate provoca congestii;

f)      protejarea ochilor cu ochelari si a mainilor cu manusi si supramanusi;

g)     consumarea de suplimente alimentare consistente.

Art.175. - Vitezele de deplasare. Starea neuniforma a drumurilor da nastere la greutati in stabilirea vitezei de deplasare. Pentru portiunile de itinerar in panta se ia in considerare inclinarea acestora, pentru a reduce corespunzator viteza atat la urcare, cat si la coborare. Viteza medie de mars in munti se reduce cu 30-40% fata de cea care se poate realiza in teren obisnuit.

(2) Pe portiunile de teren drepte se pot realiza cu autovehiculele viteze medii de 20-25 km pe ora - circulatia intr-un singur sens - si 15 km pe ora - circulatia in ambele sensuri; pe drumuri alunecoase se pot realiza viteze maxime de 10-15 km pe ora; la urcarea pantelor cu declivitati de 6-8% se realizeaza 7-8 km pe ora, iar la coborarea pantelor 15-20 km pe ora; la viraje stranse si pe timp de ceata, cand vizibilitatea este limitata la 10-15 m viteza poate fi de pana la 5 km pe ora.

(3) In teren obisnuit durata deplasarii este determinata, in general, de raportul dintre distanta in kilometri si viteza de deplasare; in teren muntos, la calculul duratei deplasarii se tine seama de urmatorii factori:

a)     diferenta de nivel;

b)     anotimpul si starea vremii;

c)     valoarea subunitatii care face deplasarea;

d)     grosimea stratului de zapada si folosirea schiurilor.

(4) Exprimarea in cifre a acestor factori in parte nu este posibila. Din practica marsurilor a reiesit ca:

a)     iarna, pe zapada mai mare de 80 cm in teren variat, subunitatile bine antrenate pot sa se deplaseze pe schiuri cu o viteza medie de 6-10 km pe ora:

b)     la urcare pe pante mai mari de 10s subunitatea pe schiuri parcurge 4 km pe ora la care se adauga cate 10 minute pentru fiecare suta de metri diferenta de nivel - 600 m diferenta de nivel pe ora;

c)     la coborare schiorii izolati pot atinge 20-60 km pe ora pe portiuni scurte, iar in coloana intre 10-30 km pe ora.

(5) In general iarna nu se pot stabili reguli fixe de deplasare din cauza ca marsul pe schiuri este conditionat de consistenta si adancimea zapezii, care variaza foarte mult.

(6) Pentru calculul total al duratei de deplasare se socotesc separat distantele in urcus de cele in coboras, adunandu-se apoi rezultatul calculelor respective.

Art.176. - (1) Tehnica deplasarii cu ajutorul coltarilor si pioletului. Pentru deplasarea pe pante abrupte acoperite cu zapada intarita sau inghetata se folosesc coltarii si pioletul. Asigurarea/autoasigurarea se executa la piolet, pitoane sau suruburi de gheata. Cand nu se folosesc, coltarii se pun de preferinta in interiorul rucsacului intr-un invelis de panza tare sau plastificata. Pioletii scurti pot ramane in rucsac, iar cei lungi sunt tinuti in mana.


(2) Daca militarii au nevoie de maini, pe teren mixt, pioletul va fi prins in bretelele rucsacului, astfel: se largeste breteaua cu degetul mare si se introduce varful pioletului intre umar si bretea; se trece manerul pioletului pe umar si se aranjeaza intre spate si rucsac, cu ciocul indreptat spre spate si lopatica spre umar - figura nr 70.

Art.177. - Urcarea pantelor cu ajutorul coltarilor si pioletului. Pantele inzapezite cu o inclinatie de 20s - 25s, in care piciorul se afunda putin se urca fara coltari.

(2) Panta se urca direct, cu fata spre munte, si se coboara direct, cu fata spre vale. Militarul trebuie sa isi gaseasca echilibrul, mentinandu-si corpul perfect vertical, avand grija sa nu se aplece prea mult.

(3) Picioarele sunt departate, varfurile putin spre exterior. La coborare, bustul trebuie aplecat in fata. Se evita o pozitie prea rigida sau aplecat in spate. Pasul trebuie sa fie constant, nu prea lung pentru a nu pierde echilibrul, nici prea scurt pentru a evita ca piciorul de sus sa se prabuseasca peste cel de jos. Piciorul se pune cu incredere in zapada. Ritmul mersului depinde de conditia fizica.

(4) Daca zapada e inconsistenta, trebuie batatorita, apasand cu piciorul de mai multe ori inainte de a se lasa cu toata greutatea corpului.

(5) Utilizarea betelor de schi reprezinta un avantaj pentru a avea un echilibru mai bun si pentru a reduce efortul membrelor inferioare.

(6) Pantele cu zapada tare care pot fi penetrate doar de talpa bocancilor, cu o inclinatie maxima de 25s, se urca fara coltari.

(7) Militarul incearca sa paseasca in asa fel incat sa lase toata urma bocancului in zapada. Corpul ramane vertical. Pasul trebuie sa fie scurt, cu picioarele putin departate, varfurile putin deschise. Piciorul de sprijin ramane intins - figura nr. 71. Talpile sunt paralele cu panta, deci gleznele trebuie indoite la maximum. Atunci cand panta creste, militarul mareste departarea picioarelor.

(8) Daca zapada e cu adevarat prea tare, se loveste zapada cu piciorul pentru a putea pune mai bine talpa.Aceasta e un exercitiu pregatitor foarte bun pentru tehnica utilizarii coltarilor.

(9) Utilizarea betelor de schi e folositoare pentru coordonarea miscarilor picioarelor si a betelor.


(10) Pe timpul executarii urcarii pantelor militarul trebuie sa evite urmatoarele greseli tipice:

a)     sa puna picioarele pe marginile bocancului;

b)     sa ridice picioarele prea mult si faca pasii prea mari;

c)     sa nu pozitioneze bazinul pe piciorul de sprijin, ceea ce provoaca in timpul pasului un dezechilibru constant - centrul de greutate se afla in afara poligonului de sustinere;

d)     impiedicarea din cauza coltilor din fata;

e)     inaintarea cu varfurile picioarelor indreptate spre exterior, pentru ca astfel doar coltii interiori sau din fata penetreaza gheata.

(11) Pentru corectarea acestor greseli, militarul trebuie sa execute:

a)     exercitii de mobilitate a gleznei;

b)     exercitii pe dos, la urcare si la coborare;

c)     sa paseasca pe urmele unui ghid alpin;

d)     sa intinda calcaiul lui Ahile si sa departeze genunchiul piciorului de sprijin inainte de a misca celalalt picior.

Art.178. - Coborarea  pantelor cu ajutorul coltarilor si pioletului. Coborarea se face infigand calcaiele in zapada, gleznele si genunchii sunt indoiti, centrul de greutate vertical pe picioare, bustul e usor aplecat inainte. Militarul isi va pune progresiv picioarele paralel pe panta pentru a aluneca. Greutatea va trece de pe calcai pe tot piciorul, provocand astfel alunecarea. Pentru a-si mentine echilibrul militarul controleaza viteza alunecarii variind unghiul flexiunii gleznei. Echilibrul e mentinut prin potrivirea mai in fata sau mai in spate a centrului de greutate.

(2) Nu se patineaza, nu se vireaza, nu se franeaza si nu se sare. Se recomanda folosirea betelor de schi atat pentru mentinerea echilibrului cat si pentru accelerarea vitezei, cand alunecarea e slaba.

(3) Pe timpul executarii coborarii pantelor militarul trebuie sa evite urmatoarea greseala tipica - in momentul in care sprijinul e pe calcai, picioarele raman intinse, iar bazinul in fata.

(4) Pentru executarea in bune conditiuni a urcarilor si coborarilor in teren muntos cu ajutorul coltarilor si pioletului, militarii trebuie sa tina seama de urmatoarele aspecte practice:

a)     luptatorii trebuie sa se obisnuiasca mai intai cu derapajul, apoi cu alunecarea controlata;

b)     urcarea si coborarea pe pante nu prea abrupte cu zapada tare sau gheata moale se face cu ajutorul coltarilor si al pioletului baston;

c)     coltarii moderni, dotati cu colti si in fata, nu exclud inaintarea pe toata talpa care pe pante abrupte presupune o stabilitate mai mare, o viteza de deplasare mai mare si o economie de energie;

d)     urcarea se face cu picioarele usor desfacute pe pante nu foarte inclinate avand grija a se folosi toti coltii coltarilor; pe masura ce inclinatia pantei creste, se deschide progresiv picioarele indreptate spre exterior si se indoaie gleznele

e)     se obisnuieste transferarea greutatii corpului pe piciorul de sprijin inainte de a-l odihni pe celalalt; transferul greutatii se obtine potrivind bazinul deasupra piciorului de sprijin, prin intinderea de la un pas la altul al tendonului lui Ahile al piciorului de sprijin.

f)      piciorul trebuie pus cu incredere pe gheata; la fiecare pas, militarul ridica piciorul astfel incat coltarul sa nu agate gheata/solul.

g)     se recomanda folosirea betelor de schi pentru a ajuta trecerea greutatii de pe un picior pe altul;

h)     se utilizeaza pioletul pe post de bat - pioletul baston, in cazul pantelor mai abrupte;

i)      coborarea se face cu bustul aplecat in fata, picioarele usor departate, semiindoite, varfurile indreptate spre exterior;



j)      ca si la urcare, inainte de a face pasul, militarul pune greutatea corpului pe piciorul de sprijin, aducand bazinul intr-o pozitie verticala pe acesta; se incarca toata talpa piciorului uniform, nu doar varful sau calcaiul - figura nr. 72;

k)    


pantele cu zapada dura, dar care poate fi penetrata de talpa bocancului, cu o inclinatie de 20s - 35s, se coboara cu fata la vale fara coltari prin alunecare controlata.

Art.179. - Utilizarea "pioletului baston". Pentru a folosi pioletul pe post de baston, se recomanda utilizarea unui piolet relativ lung.

Figura nr.

Utilizarea pioletului baston la urcare

 


(2) Pentru utilizarea pioletului baston trebuie respectate urmatoarele reguli: pozitia corpului este verticala, bratele relaxate de-a lungul corpului, pioletul prins de cap, cu lama in fata, iar palma pozitionata pe lopatica - figura nr. 73.

(3) Varful trebuie sa se infiga in zapada; pioletul este infipt in zapada pe masura ce pasim, la al doilea pas.

(4) Pioletul e infipt cand piciorul opus e in fata. In cadrul inaintarii frontale, pioletul se tine in mana ce mai abila.

(5) La coborare, pioletul se tine cu lama in spate - figura nr. 74.



Utilizarea pioletului baston la coborare

 


(6) La coborare, daca pioletul nu este destul de lung, se tine in mana, de cap sau de coada.


(7) Anumite tipuri de zapada favorizeaza formarea unei copite de zapada pe bocanci care deranjeaza, iar uneori e periculoasa. Se inlatura zapada lovind scurt bocancul cu coada pioletului in timpul mersului, in timp ce laba piciorului e ridicata si piciorul indoit - figura nr. 75.

(8) Pe o panta abrupta unde ridicarea pioletului din zapada poate fi periculoasa, inlaturarea zapezii de pe bocanc poate fi efectuata lovind piciorul de care s-a prins zapada de calcaiul piciorului aflat pe sol.

(9) Pe pantele de gheata care nu depasesc 50s inaintarea se face cu coltari, pe coltii din fata, folosind pioletul ca sprijin.


(10) Pozitia de baza este cu fata la perete, picioarele usor departate si indoite si pozitia echilibrata.

(11) Doar coltii din fata ai coltarilor se infig in gheata. Talpa bocancului e orizontala, bratele semi-indoite in fata bustului, mana cea mai puternica tine pioletul de cap in pozitia "piolet-sprijin" - figura nr. 76 - cealalta mana se afla pe gheata la inaltimea umarului.

(12) Inainte de a face primul pas se trece centrul de greutate pe piciorul de sprijin printr-o miscare laterala a bazinului, apoi se ridica celalalt picior, punandu-l mai sus decat piciorul de plecare.

(13) Coltii coltarilor se infig o singura data cu o lovitura scurta si bine dozata.

(14) Pe timpul utilizarii "pioletului baston" militarul trebuie sa evite realizarea urmatoarelor greseli tipice:

a)     sa treaca greutatea pe piciorul de sprijin inainte de a face pasul;

b)     sa apropie prea mult bustul de panta;

c)     sa faca pasii prea mari;

d)     sa aiba calcaiele prea ridicate - figura nr. 77;

e)     sa aiba picioarele la acelasi nivel;

f)      sa aplice prea multe lovituri de coltari care sensibilizeaza gheata, facand-o mai putin solida.


Art.180. - Utilizarea "pioletului-sprijin". Se apuca pioletul de cap, avand bratele semi-indoite de-a lungul bustului, cu palma mainii pe lopatica cu ciocul indreptat in fata; ciocul atinge gheata la nivelul centurii, doar ca un sprijin pe panta. Pioletul e sprijinit si nu infipt, si va fi sprijinit la fiecare al doilea pas, in momentul in care piciorul opus e mai sus - figura nr. 78.

(2) Este gresita incercarea de a infige pioletul in loc de a-l sprijini cu forta.

(3) In timpul coborarii pe pante inclinate, cu pericol de alunecare, pioletul se tine de lopatica cu ciocul orientat spre perete - figura nr 79.


(4) In momentul cand militarul isi da seama ca va aluneca se va intoarce cu fata la perete, prinde pioletul de maner cu cealalta mana apoi infige ciocul pioletului in zapada la inaltimea pieptului. Greutatea corpului se afla pe piolet care taie suprafata, incetinind caderea. Picioarele sunt desfacute, putand ajuta la franare.

(5) In cazul in care militarul are coltarii in picioare, picioarele nu trebuie infipte in timpul alunecarii pentru a evita blocajul si rasturnarea. In acest caz franarea se va efectua doar cu pioletul figura nr. 80.




(6) In timpul alunecarii e important a se tine capul indreptat in sus. La caderea pe spate, cu capul in jos, militarul trebuie sa se intoarca imediat pe burta si sa foloseasca coada pioletului pentru a pivota, sa indrepte capul in sus, apoi sa inceapa sa franeze cu ciocul pioletului.

(7) E posibil ca militarul sa alunece pe zapada folosind pioletul ca sprijin. Aceasta tehnica se numeste "Alunecare in pozitia ghemuit".

(8) Din pozitia de alunecare cu fata la vale, luptatorul sta ghemuit, prinde pioletul in tehnica "ghemuit" dar pe o parte, si foloseste greutatea corpului pentru a frana in zapada. Se pastreaza pozitia ghemuita si se controleaza alunecarea prin dozarea sprijinului pe calcaie si varful pioletului.

Art.181. - Tehnica deplasarii cu ajutorul schiurilor. Mersurile pe schiuri se invata pe terenuri drepte si usor inclinate cu zapada bogata, bine batatorita, pe o vreme adecvata si intr-o tinuta cat mai lejera. Mersurile pe schiuri se pot executa alternativ, simultan sau combinat.

Art.182. - Mersurile alternative. Mersul alternativ cu doi pasi. Caracteristic acestei grupe de procedee este impingerea alternativa cu bratele si picioarele, care in efortul de inaintare se realizeaza cu brat si picior opus. Structura de baza este asemanatoare mersului obisnuit.

(2) Mersul alternativ cu doi pasi constituie procedeul principal de deplasare pe terenuri usor inclinate si plate specific fondistilor, biatlonistilor si in mod deosebit schiorilor utilitari si militari. Reprezinta deplasarea in cadrul careia alternativ, unul din picioare concomitent cu bratul opus efectueaza impingerea, timp in care piciorul si bratul opus se deplaseaza spre inainte.

(3) Schimbarea si alternarea picioarelor si bratelor se face prin miscari de pendulare. In timpul unei impingeri, piciorul de inaintare este flexat, iar cel de impingere penduleaza inapoi. Trunchiul este usor inclinat inainte. Impingerea cu bratele se executa prin pendularea unui brat inainte, infigerea batului in zapada oblic spre inapoi si impingere.

Art.183. - Mersul alternativ cu patru pasi este un procedeu care presupune patru impingeri alternative cu picioarele, in decursul carora se executa, de asemenea alternativ, doua impingeri cu bratele. Pendularea bratelor inainte se face pe primii doi pasi iar impingerea cu betele pe urmatorii doi.

(2) Mersul alternativ cu patru pasi se intrebuinteaza pe pantele usoare, acoperite cu zapada proaspata, adanca si afanata, cand nu este posibila impingerea cu bratele, la urcusuri ale acelorasi pante, pe partiile inghetate, precum si la deplasarile pe distante mai mari.

Art.184. - Mersurile simultane. Mersul prin impingere simultana. Alunecarea prin impingere simultana se executa din pozitie fundamentala printr-o extensie a bustului concomitent cu pendularea bratelor inainte, dupa care se infig betele in zapada si se executa impingerea cu bratele. Trunchiul participa la impingere prin alunecare inainte. In acest procedeu deplasarea se realizeaza exclusiv prin actiunea bratelor la care participa miscarea trunchiului.

Art.185. - Mers cu un pas si impingere simultana Impingerea se incepe printr-o extensie din articulatiile genunchilor si gleznelor si culmineaza printr-o flexie a degetelor de la piciorul respectiv. Pe timpul unei impingeri cu unul din picioare, schiul de sprijin ramane oarecum nemiscat, dupa care piciorul descarcat de greutatea corpului se duce inainte 85 - 110 cm, devansand pe cel de impingere, dupa care in final urmeaza o franare brusca. Dupa ce s-a impins puternic cu unul din picioare se schimba simultan bratele inainte. La sfarsitul impingerii, ca urmare a relaxarii piciorului si aplecarii corpului inainte, celalalt picior si schiu se ridica de coada inapoi si in sus. Viteza de miscare a piciorului care penduleaza se coordoneaza cu cea a miscarii bratelor la impingere, cu mentiunea ca miscarea  bratelor si a unuia din picioare se va termina in acelasi timp.

Art.186. - Mers cu doi pasi si impingere simultana Din pozitie fundamentala se executa doi pasi alunecati in timpul carora bratele penduleaza inainte, urmat de inclinarea trunchiului, impingerea cu ambele brate si alunecare pe ambele schiuri.

(2) Dupa trecerea piciorului pendulant in fata piciorului de sprijin se incepe o a doua serie de impingeri, asemanatoare primei. Este cunoscut ca prima pendulare efectuata la sfarsitul impingerii se executa usor si lin, in schimb a doua va fi foarte rapida, timp in care corpul se sprijina puternic pe ambele brate. In momentul efectuarii pendularii piciorului, dupa a doua impingere, genunchii se flexeaza in mai mica masura ca la prima impingere. Pe timpul alunecarii cu doi pasi si impingere simultana, bratele pot fi duse inainte atat concomitent cat si alternativ. Ducerea betelor inainte incepe concomitent cu inceperea primei alunecari cu unul din picioare si dureaza pana in momentul inceperii impingerii cu celalalt picior, asigurandu-se conditii pentru ducerea bratelor spre inainte si fixarea lor in zapada.

(3) Mersul cu doi pasi si cu impingere simultana nu este prea obositor si poate fi folosit pe inaltimi putin inclinate  si chiar pe teren ses, cand pot fi intrebuintate foarte bine betele.

Art.187. - Mersuri combinate. Procedee de trecere de la un mers la altul. Sunt procedee care ii permit militarului sa treaca de la un procedeu de deplasare la altul in functie de profilul pantei, ritmic, legat, fara o scadere a tempoului.

Art.188. - Treceri directe. Se executa de obicei in cadrul aceleiasi grupe, de la un procedeu de mers alternativ la un altul de mers alternativ sau de la un procedeu cu impingere simultana la un altul cu impingere simultana. Aceste tipuri de treceri nu creeaza probleme diferite, structura de baza in cadrul aceleiasi grupe fiind asemanatoare. Este motivul pentru care se mai numesc treceri simple.

Art.189. - Treceri cu alunecare. Se executa pentru trecerea de la un procedeu dintr-o grupa la un procedeu din alta grupa. Alunecarea pe ambele schiuri, in cazul trecerii de la un procedeu cu impingere simultana la unul alternativ, creeaza posibilitatea de schimbare lina si eficace a procedeului. In situatie inversa, faza de alunecare pe sprijin simplu este momentul schimbarii. in ambele cazuri trecerile sunt putin mai dificil de insusit, de aceea ele se mai numesc treceri complexe.

(2) Cand se foloseste mersul combinat cu trei pasi, se face o combinatie intre cicluri de doi pasi alternativi, cu un ciclu de alunecare cu un singur pas cu impingere simultana. Acest gen de alunecare se foloseste pe timpul deplasarilor prin paduri si tufisuri.

Art.190. - Mersul in pas de patinaj se realizeaza prin deplasarea pe teren plat sau pe un usor urcus prin trecerea alternativa a greutatii pe un schiu departat divergent si alunecare pe acesta, cu sau fara impingere in bete. 

Art.191. - Procedee de urcare si de coborare a pantelor. Urcarea pantelor pe schiuri se poate executa direct prin mers normal, oblic in serpentine, in trepte, in foarfeca si in jumatate de foarfeca.

Art.192. - Urcarea directa a pantelor in mersul normal se executa printr-o miscare simpla spre inainte, care nu se deosebeste prea mult de mersul din ses; in acest caz bratele se folosesc pentru a impiedica alunecarea inapoi. Cand panta este mai mica betele se infig mult in fata, uneori depasind bocancii, iar cand valoarea acesteia este mai mare inapoia legaturilor. Pentru a se evita alunecarea spre inapoi a schiurilor, la fiecare pas se ridica schiul inclinandu-se usor varful in sus, iar la revenire se loveste zapada de sus in jos.

Art.193. - Urcarea oblica in serpentine se executa atunci cand panta are valoare mare si consta din succesiuni de segmente de mersuri oblice, legate prin intoarceri de toate tipurile, efectuate la schimbarile de directie. Pentru a se evita alunecarea laterala, spre vale genunchii schiorului se inclina usor spre deal, ce are ca rezultanta infigerea mai profunda a muchiilor schiurilor in zapada. In acest caz corpul este aplecat usor spre vale.

Art.194. - Urcarea in trepte se foloseste cand celelalte procedee nu dau rezultate, panta este scurta, dar in acelasi timp foarte inclinata. Pentru urcarea in trepte, schiurile se aseaza transversal pe linia pantei, dupa care sprijinindu-se pe batul din vale se ridica si se muta concomitent celalalt brat si schiul din deal pe panta, fixandu-l in zapada pe muchia exterioara, dupa care se ridica si se misca in sus si schiul, si batul din vale. miscarea betelor si schiurilor se executa in ordinea: batul de sus, schiul de langa el, schiul al doilea, miscarea incheindu-se cu batul din vale. Urmele lasate pe zapada de acest gen de mers lasa impresia unor trepte. Acest procedeu poate fi intrebuintat si la urcarea oblica.

Art.195. - Urcarea in foarfeca este foarte obositoare si pune la grea incercare rezistenta fizica a schiorilor, in cazul in care se executa pe distante si pante mari. Urcarea in foarfeca consta in asezarea schiurilor in unghi cu varfurile departate si cozile apropiate. Cu cat panta este mai inclinata cu atat unghiul de deschidere a schiurilor va fi mai mare. La aceasta urcare schiurile se sprijina pe muchiile interioare iar betele se infig lateral si inapoia corpului spre vale. Miscarea se realizeaza urcand si asezand succesiv schiurile in pozitie de foarfece, evitandu-se incrucisarea cozilor.

Art.196. - Urcarea in semi - foarfeca se executa cu un singur schiu si bat, celalalt parcurgand urcarea directa in mers normal.

Art.197. - Coborarea pantelor. Coborarea directa reprezinta coborarea executata pe linia pantei sau pe o directie paralela cu linia pantei.

(2) Mecanismul tehnic pentru executarea coborarii directe este urmatorul:

a)     schiurile au varfurile la acelasi nivel si paralele la o departare de 20-30 cm, sunt egal incarcate si asezate pe toata talpa. Greutatea este egal repartizata pe ambele schiuri si pe toata lungimea lor;

b)     articulatiile gleznelor, genunchilor si soldurilor sunt usor flexate;

c)     bustul este usor inclinat spre inainte, spatele rotunjit si umerii relaxati;

d)     bratele sunt tinute inainte, usor departate si flexate, iar pumnii orienteaza betele oblic spre inapoi;

e)     deplasarea se face pe panta cu inclinatie medie si la viteza progresiv marita si pe urma semilarga. 

Art.198. - Coborarea oblica este coborarea executata pe o directie oblica fata de linia pantei;

(2) Mecanismul tehnic pentru executarea coborarii oblice este urmatorul:

a)     schiurile sunt paralele si apropiate la 10-15 cm, iar schiul din deal este decalat fata de schiul din vale cu 10 cm;

b)     greutatea corpului este mai mult repartizata pe schiul din vale si pe mijlocul schiurilor;

c)     schiurile sunt orientate pe muchiile superioare prin ducerea ambilor genunchi spre deal;

d)     consolidarea procedeului tehnic se realizeaza prin exersare pe pante cu inclinatie mare si cu zapada inghetata.

Art.199. - Trecerea denivelarilor de teren. Se realizeaza prin miscari executate de catre schior in plan vertical, lateral si longitudinal in scopul mentinerii echilibrului prin anularea efectului fortelor externe - gravitatia si forta centrifuga - care actioneaza asupra corpului.

Art.200. - Trecerea rupturilor de panta. Ruptura de panta apare in cazul trecerii de la o portiune inclinata la alta cu inclinatie mai mare.

(2) Pentru a evita pierderea echilibrului, se executa o usoara avantare prin flexia mai accentuata a articulatiilor gleznelor si genunchilor.

Art.201. - Trecerea racordurilor de panta. Prin racord de panta se intelege trecerea de la o parte inclinata la alta mai putin inclinata, teren plat sau contrapanta. O astfel de schimbare a inclinatiei pantelor tinde sa produca o dezechilibrare spre inainte datorita franarii prin aparitia supraincarcarii partii de dinainte a schiurilor.

(2) Dezechilibrarea este cu atat mai accentuata cu cat viteza initiala este mai mare. Schiorul actioneaza atat prin flexia genunchilor cat si prin ducerea unui schiu inainte, fapt care-i mareste baza de sprijin in plan antero-posterior, concomitent cu repartizarea greutatii corpului spre cozile schiurilor.

Art.202. - Trecerea denivelarilor de teren prin amortizare reprezinta executarea unei flexii franate a membrelor inferioare pe partea ascendenta a movilei, din coborare directa sau oblica peste o movila.

(2) Pe varful movilei flexia este maxima, iar pe partea descendenta a movilei se executa extensia energica a membrelor inferioare asociata cu o usoara avantare a corpului, astfel incat schiurile se mentin in contact permanent cu zapada.

(3) Amplitudinea miscarilor de flexie si extensie va fi cu atat mai mare cu cat movilele sunt mai ondulate si viteza de deplasare este mai ridicata.

Art.203. - Trecerea denivelarilor de teren prin saritura. Pregatirea sariturii se realizeaza prin flexia membrelor inferioare, cand varfurile schiurilor ating creasta denivelarii, corpul se extinde spre inainte si spre in sus.

(2) Aterizarea se realizeaza printr-o flexie prin care se amortizeaza socul produs la luarea contactului schiurilor cu zapada.

Art.204. - Trecerea denivelarilor de teren prin escamotare. Inaintea denivelarii schiorul trage coapsele si gambele sub corp, desprinzand schiurile de pe zapada.

(2) Schiurile se deplaseaza pe o traiectorie razanta cu varful movilei; dupa trecerea, in pozitie grupata, de varful movilei, coapsele si gambele se extind si pregatesc aterizarea prin amortizare.

(3) Pe parcursul fazei de zbor, schiurile se inclina astfel incat acestea trebuie sa-si pastreze paralelismul cu profilul pantei de aterizare.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate

Alpinism




Traversarile
REGULI FUNDAMENTALE SI MASURI DE SIGURANTA LA INSTRUCTIA ALPINA
Materiale de alpinism
Noduri de legare in coarda
Coborarea artificiala
Coborarea libera
SEMNE CONVENTIONALE PENTRU REPREZENTAREA TRASEELOR DE ALPINISM
Accidente specifice in munti, cauze, prevenire si primul ajutor
Noduri de urcare pe coarda
Noduri de legare a doua corzi




termeni
contact

adauga