Grupurile sociale si organizatiile. organizatiile formale si birocratia.

GRUPURILE SOCIALE SI ORGANIZATIILE. ORGANIZATIILE FORMALE SI BIROCRATIA.

1.            Ce este grupul social. Tipuri de grupuri.

Grupul social este un concept cheie in sociologie. El reprezinta doi sau mai multi indivizi care au un sentiment comun de identitate si se influenteaza reciproc pe baza unui set comun de asteptari referitoare la comportamentul fiecaruia.

Starea naturala a omului este cea colectiva sau grupala. Oamenii desfasoara cele mai multe activitati in grupuri, fie ca acestea sunt familii, echipe, grupuri de munca, de prieteni etc.

Nu orice sistem de indivizi formeaza un grup social. Trebuie sa facem distinctia dintre un grup statistic si un grup social. Asa, de exemplu, oamenii care stau impreuna intr-un compartiment de tren sau intr-un autobuz nu formeaza cu necesitate un grup social. Membrii unui grup au un sentiment de identitate comuna, un scop comun, asteptari comune pe baza carora isi organizeaza activitatea, interactiunea. Daca lipsesc aceste caracteristici, respectivii indivizi alcatuiesc doar un grup statistic. In conditiile in care navetistii dintr-un tren se vad zilnic, incep sa converseze unii cu altii, sa se autoperceapa ca “navetisti chinuiti”, ei devin un grup social.

Grupurile sociale se disting si de categoriile sociale si colectivele sociale. Acestea de pe urma desemneaza totalitatea indivizilor care au o caracteristica comuna (toate persoanele cu ochii verzi), un statut similar (clasa de jos) sau se afla in aceeasi situatie (spectatorii unui concert de jazz). Oamenii din aceeasi categorie sociala nu formeaza cu necesitate un grup social. Putem spune, insa, ca ei reprezinta grupuri potentiale pentru ca ceea ce ei au comun poate deveni baza unei identitati impartasite si le poate organiza interrelationarea. Categoriile sociale sunt modalitati confortabile de a deosebi oamenii care au ceva in comun. Spre deosebire de grupurile sociale ele, in general, nu joaca un rol important in viata sociala, nu sunt forte sociale coercitive sau “de acces”.

Studiul sociologic sistematic al grupului social a fost dezvoltat mai intai de Scoala de la Chicago, prin reprezentantii ei de seama, respectiv : W.J. Thomas, R.E. Parck, H. Mead.

Literatura psihologica si sociologica despre grupuri s-a dezvoltat in mod complementar, rezultand ceea ce se numeste psihosociologia grupurilor.

In literatura de specialitate, exista un numar mare de clasificari ale grupurilor sociale. Din aceasta multime, ne vom opri la cele mai cunoscute si semnificative dintre ele.

Ch. H. Cooley foloseste drept criteriu de clasificare a grupurilor sociale, tipul de relatii care se statornicesc intre indivizi, respectiv relatii afective, formale, contractuale. In conformitate cu acest criteriu, sustine eminentul sociolog, grupurile pot fi primare sau secundare. Grupurile primare sunt grupuri mici, in cadrul carora membrii desfasoara relatii personale, stranse si durabile, relatii de tipul “fata in fata”, ce sunt foarte importante pentru dezvoltarea individului. Membrii grupului petrec o mare parte din timp impreuna, desfasoara activitati comune, au experiente comune si se cunosc bine intre ei, cu grija unul fata de altul, cu alte cuvinte, relatiile dintre ei sunt profund afective, intime. In cadrul lor, solidaritatea dintre indivizi nu se desfasoara la nivelul constientizarii si este mai mult un fel de sentiment decat un calcul.¹

Grupurile secundare sunt grupuri mai mari, cu durata determinata. Ele se constituie pentru un scop precis. Relatiile intre indivizi sunt “secundare”, relativ impersonale. Investitia afectiva a membrilor grupului este mica, relatiile dintre ei concentrandu-se mai degraba asupra activitatii decat asupra nevoilor si dorintelor lor. Deseori, membrii grupului au putine cunostinte unii despre altii.

Pe scurt, se pare ca grupurile primare se disting de cele secundare prin urmatoarele trei caracteristici interdependente : 1) “ele sunt fundamentale in formarea naturii sociale si ideilor individului”² 2) “ele sunt in mod practic universale, apartin tuturor tipurilor si stadiilor de dezvoltare” ³ ; 3) “ele au o influenta mult mia mare decat alte grupuri asupra copiilor si indivizilor maturi”.⁴

Malcolm si Hulda Knowles, intr-o lucrare de referinta (“Introduction to Group Dynamics”, 1959) apreciau ca grupul mic nu este o simpla colectie de oameni, ci o uniune de indivizi care poseda urmatoarele caracteristici : 1) o colectie de doi sau mai multi indivizi care pot fi identificati prin nume sau tip ; 2) prezenta unei constiinte de grup ; 3) scopuri comune ; 4) interdependenta in realizarea necesitatilor care decurg din indeplinirea scopurilor ; 5) interactiune (comunicatie, influenta si reactie reciproca) ; 6) abilitatea de a actiona intr-o maniera unitara.

Pe de alta parte, deosebirea dintre grupurile primare si cele secundare nu trebuie absolutizata. Se constata ca unele grupuri secundare (cum ar fi de exemplu grupul de munca), pot dobandi caractersticile unui grup primar.

Pe langa aceasta clasificare esentiala, sociologia propune si realizarea distinctiei dintre grupurile formale, nonformale si informale. Aceasta clasificare se intemeiaza pe tipul de normativitate implicata in organizarea grupurilor. Grupurile formale sunt institutionalizate, functioneaza in conformitate cu anumite statute, reguli, legi, apartin de regula unor organizatii (grupul de munca, de educatie etc.). Grupurile nonformale se constituie pentru realizarea unei sarcini, apoi se dizolva. Ele sunt mai flexibile, mai putin normativizate (grup de petitionari).

Grupurile informale se constituie fie ca subgrupuri in cadrul celor formale, fie in afara unor cadre institutionalizate, pentru realizarea unor scopuri specifice (grupurile de prieteni, de pensionari, pentru petrecerea timpului liber etc.).

Dupa marimea lor, grupurile pot fi mari (clasele sociale, popoarele, natiunile), mijlocii (colectivul unei intreprinderi) si mici (alcatuite din doi pana la 30-40 de membrii : grupuri scolare, de munca, politice, de creativitate). Grupurile mari sunt, prin excelenta, grupuri formale, secundare, care dispun de o mare stabilitate in timp, ele furnizand setul de valori si norme fundamentale pentru comportamentele de la nivel microstructural.

Literatura de specialitate pune in evidenta faptul ca in timp ce analiza psihologica este orientata spre grupurile mici, referirile analitice la grupurile mari se fac in antropologie, sociologia clasica a comunitatilor (F. Tonnies, G. Simmel) si psihologia colectivitatilor (Wundt, M. Lazarus, G Le Bon). A nu se intelege de aici sa sociologia nu ar fi interesata de grupurile mici.

Un alt criteriu de clasificare a grupurilor il constituie durata lor de existenta. Intalnim astfel grupuri temporare (formatii muzicale), grupuri durabile (grupul de prieteni), grupuri permanente (familia).

Dupa modul de acces la ele, grupurile pot fi deschise (cluburile sportive etc.) si inchise (cum ar fi de exemplu, lojile masonice).

Sociologia distinge, de asemenea, intre grupuri de apartenenta si grupuri de referinta.

Grupul de apartenenta desemneaza grupul caruia individul ii apartine ca “membru competent”. Grupul de referinta este grupul la care individul se raporteaza si ale carui valori, credinte, comportamente valorizate le ia ca referinta, atunci cand isi evalueaza situatia si atunci cand adopta un anumit mod de a fi, a simti, a gandi, a actiona.

Termenul de grup de referinta a fost introdus de Hyman (1952) pe baza cercetarilor privind influenta explicita sau latenta a grupului asupra indivizilor membrii sau simpatizanti.

M. Sherif defineste grupul de referinta ca fiind acesl grup caruia individul aspira sa i se ataseze ca membru (de exemplu, pentru o studenta care ar dori sa devina manechin, grupul de studenti este grupul de apartenenta, in timp ce grupul de manechine reprezinta grupul de referinta). Newcomb face deosebirea dintre grupurile de referinta pozitive (care exprima ceea ce indivizii ar dori sa devina), si grupul de referinta negative (de care indivizii ar dori sa se distanteze), de exemplu, in SUA pentru militantii anticomunisti, liberalii traditionali (prea blanzi, prea confuzi)constituie un grup de referinta negativ.

Grupul de referinta poate fi reprezentat de un grup, un individ sau chiar o idee abstracta (ideea de libertate, de egalitate care influenteaza modul in care oamenii gandesc despre ei insisi ). Putem spune, deci, ca grupurile de referinta nu sunt intotdeauna grupuri in sensul sociologic al termenului.

Formuland asa numita “paradigma a socializarii anticipative”, R. K. Merton sustine ca indivizii tind sa interiorizeze mai degraba valorile, normele si modurile de a gandi ale grupurilor de referinta, decat cele ale grupurilor de apartenenta.

Grupurile de referinta au o functie dubla : comparativa si normativa. Functia comparativa se refera la faptul ca grupul de referinta ofera un model pentru a fi imitat, un standard dupa care poate fi judecata corectitudinea unei persoane (exemplu, elevul imita limbajul profesorului). Grupul de referinta comparativ este acela ale carui caracteristici sunt diferite de cele ale individului. (Individul nu poseda respectivele caracteristici, ci doar se compara, se raporteaza la ele). Grupurile de referinta au si o functie normativa pentru ca ele definesc forme adecvate de comportament, ce trebuie sa faca si ce nu trebuie sa faca individul. Grupul de referinta normativ este acela ale carui comportamente, norme, valori sunt adoptate de individ. Unele grupuri sunt in acelasi timp si de apartenenta si de referinta : familia, tovarasii de joaca, prietenii etc. Alteori, grupurile de referinta difera de cele de apartenenta.

Termenul de grup de referinta este util in analiza tensiunilor, conflictelor resimtite mai ales de indivizii cu mobilitate sociala crescuta (trec de la o categorie sociala la alta ) si care sunt divizate intre asteptarile grupului la care aspira si cele ale grupului pe care sunt gata sa-l paraseasca, dar cu care continua sa intretina legaturi afective si de loialitate.

In celebra lucrare “La vocation actuelle de la sociologie”, G. Gurvitch ⁵ propune urmatoarea “schema generala a clasificarii” grupurilor sociale :

1.            dupa continut : unifunctionale si multifunctionale ;

2.            dupa anvergura : reduse, mijlocii, intinse ;

3.            dupa durata : temporare, durabile, permanente ;

4.            dupa ritm : cu cadenta latenta, mijlocie, precipitata ;

5.            dupa dispersie : grupuri in care indivizii sunt la distanta, grupuri in care indivizii au contacte artificiale, in care indivizii se aduna periodic si in care ei sunt reuniti in permanenta ;

6.            dupa baza formarii : grupuri de fapt, voluntare, si impuse;

7.            dupa modul de acces : grupuri deschise, cu acces conditionat si inchise ;

8.            dupa gradul de organizare : neorganizate, partial organizate, complet organizate;

9.            dupa functiile indeplinite : grupuri de rudenie, de afinitate fraternala, de activitate economica, nonlucrative, mistico-extazice ;

10.          dupa orientare : grupuri ce tind spre diviziune si grupuri ce tind spre unificare ;

11.          dupa modul in care permit intelegerea, penetrarea, intelegerea lor de catre societatea globala : refractare la penetrarea de catre societatea globala, mai mult sau mai putin penetrabile, total penetrabile ;

12.          dupa gradul de compatibilitate intre grupuri : integral compatibile cu grupurile de acelasi tip, partial compatibile, incompatibile, exclusive;

13.          dupa modul de constrangere : grupuri care dispun de constrangere conditionala si grupuri care dispun de constrangere neconditionala;

14.          dupa principiul organizarii : grupuri de dominanta si de colaborare ;

15.          dupa gradul de unitate : grupuri unitare, federaliste, cofederaliste.