Conditia umana si sentimentul religios

CONDITIA UMANA SI

SENTIMENTUL RELIGIOS

O buna parte din poezia interbelica vine in atingerea cu problema "singuratatii" omului in lumea in care acesta vietuieste. Raspunsurile la aceasta chestiune difera, de la cautarea infrigurata a lui Dumnezeu, a unor dovezi palpabile, imposibil de obtinut, ale existentei acestuia, la sentimental abandonarii lumii de Divinitate sau, dimpotriva, la cel al omniprezentei semnelor divine in lume.

TUDOR ARGHEZI s-a nascut la Bucuresti, la 23 mai 1880, numele sau adevarat fiind Ion N. Theodorescu. Pseudonimul Arghezi provine, dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele vechi al Argesului, Argesis.

Poezia autodefinirii:

• Ideea ca omenirea este dominate de manifestari contradictorii:

" Unii invartesc securea,

ceilalti despoaie crini

cu sufletele-n bezna si degetele-n soare"

Ruga de vecernie")

• Omul este plamadit din material si spirit:

" M-am zamislit ca-n basme, cu sapte frunti si sapte

Grumanzi si sapte teste

Cu-o frunte dau in soare, cu celelalte-n noapte,

Si fiecare este

Si nu este.

Sunt inger, sunt si diavol si fiara si-alte asemeni

Si ma framant in sine-mi ca taurii-n belciug."

("Portret")

Alte poezii: "Nehotararea", " Binecuvantarea", "Omul si dumneata?", "Buruiana, nu stiu care"? ( vol. "Hore").

• Omul este totusi o fire angelica, pura, o creatie divina : " Denie cu clopote";

Viziunea asupra mortii:

• Spaima de moarte este ilustrata in poezia "Duhovniceasca":

" Ce noapte groasa, ce noapte grea!

A batut in fundul lumii cineva,

E cineva sau, poate, mi se pare.

Cine umbla fara lumina,

Fara luna, fara lumanare

Si s-a lovit de plopii din gradina??"

• Moartea este un joc, pe care fiecare om trebuie sa-l joace si cu care trebuie sa se invete:

" Puii mei, bobocii mei, copiii mei!

Asa e jocul,

Il joci in doi, in trei,

Il joci in cate cati vrei,

Arde-l-ar focul!"

(" De-a v-ati ascuns")

Lirica existentiala este ilustrata de Psalmi. Definit ca poet aflat " intre credinta si tagada", tudor Arghezi a creat - intre anii 1927- 1967- 16 psalmi publicati in mai multe volume de poezii: 9 psalmi fac parte din volumul de debut " Cuvinte potrivite", iar ceilalti din volumele "Poeme noi", Silabe", "Noapte", "Frunze". Acest fapt demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, fiind definita ca lirica existentiala, ca o poezie "monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina. ( G.Calinescu).

Poezia sociala

Arghezi exprima o atractie surprinzatoare pentru fata dizgratioasa a lumii, o placere a cruzimii, un spectacol al degradarii umane:

• Ilustreaza scabrosul, putreziciunea vietii omenesti:

" In beciul cu morti, Ion e frumos,

Intins gol pe piatra cu-n fraged suras,

Trei nopti sobolanii l-au ros

Si din gura-i baloasa-i cade sacaz"

Ion, Ion")

• Umea mahalalei citadine, a pungasilor, a ucigasilor, a puscariasilor ( regasita si in proza " Poarta neagra"), ilustrata in poeziile " Doi flamanzi", " Generatii", " Ceasul de apoi", " Cina".

" O fi fost ma-ta vioara,

Trestie sau caprioara

Si-o fi prins in pantec plod

De strigoi de voevod?

Ca din oamenii de rand

Nu te-ai zamislit nicicand.

Doar anapoda si sparc,

Cine stie din ce smarc,

Morfolita de o copita

De faptura negraita

Cu coarne de gheata,

Cu coama de ceata,

Iese asa de fat"

("Fatalaul").

• Arghezi ramane solidar cu cei multi , care trudesc in anonimat, infrumusetati de munca aspra, dar cinstita, in timp ce aceia care trandavesc sunt degradati moral, jalnici. Poetul se simte mandru pentru cei simpli si cinstiti si revoltat si dispretuitor fata de cei " plini de bube", cum ii numeste pe boieri.

VASILE VOICULESCU este creator polivalent: poezie, proza, dramatur-gie. Debuteaza in 1914, cu poezie, in "Convorbiri literare". In 1941 este distins cu Premiul National de poezie. Dintre volumele de versuri se remarca: Din tara Zimbrului, Parga, Poeme cu ingeri, Destin, Urcus, Ultime-le sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de Vasile Voiculescu. Volume de proza sunt: Capul de zimbru, Ultimul berevoi, iar din dramaturgie: Duhul pamantului, Demiurgul, Gimnastica sentimentala, Pribeaga.

nd O prima particularitate a liricii lui Vasile Voiculescu (1884-1963) o constituie faptul ca fiecare volum de poezii are trasaturi proprii, atat ca tematica si ideatie cat si sub aspectul limbajului.
   Volumul intitulat 'Poezii' (1916), aflat inca sub influenta altor poeti (Al. Vlahuta, P. Cerna, O. Goga) releva si orientarea autorului (eum bine observa Calinescu) spre marile teme etice: mila, supunerea, suferinta, binele si raul. Acestea traduc deja un proces de 'nelinisti interioare' care se vor accentua mai tarziu.
Inca de pe acum, se contureaza si orientarea poetului spre lirica de inspiratie religioasa, trasatura care va constitui axa principala a volumelor ulterioare. Ipostaziat in Omul arhetipal care il cauta pe Dumnezeu din primordii, autorul isi exprima nelinistea in tragice interogatii:   
'Parinte, unde sa te caut si.pentru cete-ascunzi mereu?! Pe urma ta in brazda vietii slerg de la-nceputul lumii' ('Parinte, unde sate caut?').
O posibila cale de conciliere cu sacrul ar fi poezia: in prima arta poetica voiculesciana (inclusa in volumul de debut), creatia poetica este definita in cuvinte simple, dar care poarta o anume mireasma a Paradisului:
'Cereasca floare, alba, stralucita, Cu bland miros derai, e Poezia
 Volumul 'Din Tara Zimbrulut (1918) sugereaza, prin titlu, un spatiu legendar (Moldova, a carei stema medievala era dominata de capul unui zimbru - stapanul mitic al acestui tinut).
Ca si Alecsandri alta data, Voiculescu include in acest volum, poezii ocazionate de razboi, vazut in dimensiunea lui tragica ('Sase cruci', 'Moartea stegarului s.a.).
Al treilea volum - 'Parga' (1921) constituie momentul in care incepe 'faza propriu zis literara' (Calinescu) a liricii lui Voiculescu.          . .
Creatia de rezistenta a volumului este poezia 'In Gradina Ghetsemani, in care autorul prezinta momentele premergatoare Jertfei intru izbavirea omenirii.
Decorul (din care Iisus-omul urma sa porneasca spre destinul sau de Mantuitor) este biblic; suferinta Lui este amplificata cosmic, iar 'paharuF intins de 'mana' soartei Sale, este ceasul Cel din urma care se apropia.
Incepand cu volumul 'Poeme cu ingert (1927) se accentueaza a doua particularitate a liricii lui Vasile Voiculescu: nostalgia divinului nascuta din sentimentul unei acute insingurari existentiale.
Imaginea - sinteza a acestui volum (aparuta, de altfel, inca din volumele anterioare) o constituie ingerii - prin mijlocirea carora omul se pune in acord cu Dumnezeu:
'Cand am sosit, toti Heruvimii sfiosi oripilezi plecara, Arhanghelii se inclinara si, ca sa nu ma faci s-astept. Ca pe-un cocon regesc, cu cinste, chiar Tu ma-ntampinasi la scara
Si dandu-mi dulce sarutare, m~ai strans cu dragoste la piept, Erau acolo nori de ingeri seninul cerului umplandu-l'.
Ceea ce impresioneaza in lirica voiculesciana nu sunt doar temele biblice (nasterea, sosirea magilor, moartea lui Iisus) ci si drama existentiala pe care o traverseaza poetul - om. Ea este cu atat mai acuta, cu cat clipa omului nu coincide cu clipa Fiintei divine, iar marea asteptare se converteste in dureroasa incertitudine:
'L-am cunoscut de cum l-am zarit: Trimis inadins de soarta, Mi-a trecut pe la poarta Si nu s-a oprit.
                       Stam pe prispa halucinat:               
M-a vazut nu m-a vazut?' ('L-am lasat de-a trecut').
Alteori, sufletul este sfasiat intre conditia umana ('lutul ce ne mananca') si 'cerul strain' care nu-i primeste cautarea.
Asemenea cavalerilor Mesei Rotunde (ai legendarului rege Arthur), poetul cauta zadarnic cupa Graalului, intru mult asteptata atingere a sacrului:
'Zadarnic de-o viata bat lumea nauca, Munte cu munte nazuind spre cer, Nu-l aflu. Trimite lebada sa ma duca Ma leg pan la moarte cavaler'.
('Graalul').
In lirica voiculesciana, neistovita sete de divin se converteste in voluptatea de a fi strivit de acesta si risipit in lume: poetul ar vrea sa fie grau cules si macinat de ingeri.
O posibila rezolvare a nelinistii existentiale a poetului o constituie sacralizarea fapturii:
'Un vultur are cuib in mine, II simt cum falfaie mereu Si vulturul precum stiti bine Epasarea lui Dumnezeu'
('Pasarea lui Dumnezeu ').
 Cea de a treia particularitate a liricii lui Vasile Voiculescu o constituie aspectul traditionalist concretizat in poeziile care valorifica miturile autohtone (Dochia, Decebal) ori in poezia de inspiratie rurala. Din ultima categorie, lucrarea intitulata 'in vie' aminteste de Ion Pillat, dar dincolo de tabloul culesului, se intrevede ideea unei jertfe a vegetalului:
'Tu stai la umbra, pe iarba otavita
Sub nucul cu cerdacuri dejrunza-ngalbenita,
Privind cum, smuls din coarda, prunc dolofan, ciorchinul
Abia acum incepe viata-ntai cu chinul:
Numai calcat de soarta da vinul si puterea
Si-ar mucezi, stafida, de n-ar veni durerea'.
 Aparitia, in 1964, a volumului 'Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de Vasile Voiculescu' a constituit 'una din marile zile festive ale lirismului contemporan' (Perpessicius).
Poetul, a continuat numaratoarea lui Shakespeare, scriind inca 90 de sonete pe care le-a adaugat celor 154 ale marelui dramaturg englez.

Grozavescu Raluca, cls a XII a E

BIBLIOGRAFIE:    " Literatura Romana pentru

elevii de liceu de Mariana Badea;

www.google.ro