Strategii de abordare a diferentelor individuale

Strategii de abordare a diferentelor individuale

A studia structura sau organizarea personalitatii inseamna a dori Sa pui ordine in infinita varietate a conduitelor si in multitudinea de trasaturi ce
caracterizeaza individul, aprecia J. Nutiin (Nutiin, J., La structure de la
personalite. Paris. PUF. 1968, p. 35), Este de fapt vorba aici de vechea
problema a clasificarii, de vechea tentativa de a descoperi o anumita structura
ta diversitatea caracteristicilor umane, de o ordonare a diferentelor
individuale.

In eforturile lor de a realiza aceasta ordine in enorm de complicata problema diferentelor individuale prima strategie care s-a impus a test aceea de a clasifica oamenii pe tipuri si se intalneste, cum bine este cunoscut, la scriitorii, medicii si fizicienii lumii antice (Leona Tyler, The Psychology of Human diferences, New York, 1965, Appleton-Century-Crofts division of heredith Publishing Company, p.5).

Asa cum apreciaza H.J.Eysenk ideile acestor ganditori antici contin in embrion trei notiuni principale ce caracterizeaza cercetarea moderna in personalitate:

in primul rand comportamentul era descris prin trasaturi ce caracterizeaza in grade diferite indivizii;

trasaturile coreleaza si definesc anumite tipuri fundamentale;

aceste tipuri se bazeaza constitutional pe factori innascuti care pot fi descoperiti in structura fiziologica, neurologica sau biochimica a individului (Eysenck H.J., Eysenck Eybil, Personality structure & Measurement London, 1969; Routledge & Kegan Paul, p.12).

Studiind organizata conduitelor filosofii si psihologii au conturat existenta unor categorii sau clase de conduite care se explica printr-o variabila ipotetica, 'o dimensiune subadiacenta conduitelor observabile'. Ei au numit aceste categorii tipuri st mai ales in perioada moderna alaturi de studii tipologice realizate in antropologie si biometrie au aparut si in domeniul psihologiei. H.J. Eysenck realizand o succinta istorie a dezvoltarii tipologiei uman considera ca perioada moderna incepe odata cu introducerea in 1902 a notiunilor de functie primara si secundara de catre psihiatrul austriac, Otto Gross (Eysenck H.J. si Sybile Eysenck, op.citata, p. 19). De la Eippocrates si GaJen pana ia CC Jung si HJ. Eysenck au fost propuse diferite moduri de alcatuire a tipologiilor, aparand multe tipologii la multi ganditori in diferite secole. Asa cum mentioneaza J. Nuttin. (Nuttin, J. La structure de la personnalite. Paris, PUF, 196B, p.35), M. Reuchlin (Reuchlin, M. La pxvchohgie differentielle. Paris, PUF, 1969, p. 112-113), Leona Tyler ele au fost create pentru a pune ordine in complexul domeniu ai diferentelor de personalitate, dar nu s-a ajuns la unica modalitate.

Alta strategie principala de a ordona diferentele individuale o constituie studierea trasaturilor singure sau in corelatie cu alta in tentativa de a gasi o anumita structura in diversitatea caracteristicilor umane. Aceasta strategie si metoda totodata este analiza factoriala in timp ce prin tipologie se incearca gruparea multiplicitatii trasaturilor superficiale in cateva clase, prin analiza factoriala se incearca reducerea trasaturilor manifestate la un numar mic de factori. Introdusa de Spearman in 1904 analiza factoriala a fost utilizata cu succes de Thurstone, Guilford, R. Cartel si H. Eysenck s.a. Este cunoscuta, de exemplu, contributia lui R. Cattel care ajunge sa contureze 16 factori sau trasaturi fundamentale exprimate in dimensiuni polare ce alcatuiesc structura personalitatii.

Acesti factori sunt: factorul A - ciclotimie - schizofrenie; factorul B - inteligenta generala - diferenta mentala; factorul C - stabilitate emotionala - tendinte de manifestari nevrotice; factorul E - dominatie - supunere; factorul F - expansivitate - lipsa de expansivitate; factorul G - caracter afumat - caracter dependent; factorul FI - ciclotimie periculoasa - schizotimie orientata spre sine insusi; factorul I - sensibilitate emotionala - maturitate; factorul L - schizotimie paranoica - altruism; factorul M - boemie - interes practic; factorul N - sofisticat ~ simplist; factorul O - neincredere anxioasa - incredere calma; factorul Q1 - radicalism - conservatorism; factorul Q2 - independenta - lipsa de decizie; factorul Q3 - controlul vointei si stabilitatea caracterului; factorul Q4 - tensiune nervoasa.

Entuziasmul produs de rezultatele obtinute prin utilizarea - analizei factoriale a captat interesai psihologilor, aceasta teorie si metoda dominand peste o jumatate de secol psihologia americana. Totusi amandoua strategiile de ordonare si clasificare au fost analizate critic.

In secolul XX, in special psihologii americani, au devenit foarte critici cu privire la conceptele de tip, considerand in primul rand ca notiunea de tip este foarte ambigua, apoi in cele mai multe cazuri persoanele nu intra nici intr-un tip nici in altele ci intre ele. Fie ca tipurile sunt empirice, ideale sau culturale ele violenteaza considerabil individul concret care e introdus cu forta in ele, sustine G. AJlport ( Aliport, G., Structura si dezvoltarea personalitatii, trad, Bucuresti, EDP, 1981, p.357).

Sa mentionam ca G. Allport limiteaza, valoarea propedeutica a tipologiei considerand ca 'doctrina tipurilor poate fi o trambulina buna pentru teoria psihologica, dar face figura proasta pe linia de sosire', in sensul ca pornind cu tipurile cercetatorii ajung tot la informatii privind trasaturile (Idem, p.354). Concluzia la care ajunge psihologul american este ca utilizarea trasaturilor comune ofera o metoda si o teorie mai buna pentru studiul comparativ al personalitatii.

Psihologul roman V. Pavelcu, evidentiind ca in ultimele decenii criticile se indreapta 'Impotriva rigiditatii polare a tipologiilor care nu ofera posibilitatea de a situa individualitatea pe o linie continua a unei dimensiuni bipolare, orizontale sau verticale' admite totusi ca 'o tipologie supla este o punte intre general si particular, un drum spre cunoasterea persoanei' (Pavelcu, P., Cunoasterea de sine si Cunoasterea personaliiatii ,Bucuresti, 1982, EDP,    p.361-362).

Ni se pare o apreciere mai realista decat a psihologului american deoarece contributiile teoriilor tipologice la cunoasterea personalitatii au fost si raman importante asa cum succint vom arata in paginile urmatoare.

In ce priveste analiza factoriala s-a reprosat reprezentantilor ei atat utilizarea unui numar mare de trasaturi pentru explicarea persoanei (Tyler Leona, op.cit, p.7), cat si lipsa de coerenta, de sistematizare, de ordine in prezentarea variabilelor ca si cum ar fi independente si pe aceiasi plan, ceea ce duce la 'o pulverizare a psihicului in niste unitati a caror definitie nici macar nu este clara (Cosmovici.A., Psihologia diferentiala teoretica (curs multiplicat) Iasi Univ. 'Al.I.Cuza', 1974, p.66-67).

Am conturat succint doua moduri principale de ordonare si clasificare a multiplelor diferente si deosebiri de personalitate constituie de-a lungul timpului pentru, a reliefa principalele orientari ale eforturilor de cercetare pe care atat de clar le-a sintetizat J. Nuttin (Nuttin 3., op.cit. p.75).

'Efortul de intelegere psihologica dintotdeauna a constat in a gasi dedesubtul multiplicitatii conduitelor si caracteristicilor ce disting indivizii, a unor dimensiuni mai fundamentale care sustin aceste diferente si care le reduc la o anumita unitate de structura.'

Retinem recunoasterea existentei unor dimensiuni diferentiale si trebuinta cunoasterii structurarii lor in planul personalitatii.

Pozitia teoreticienilor fata de prezumtiile cu baza asupra naturii umane dupa A.L. Hjelle si J. D. Zieg, (1981, p.443)

1. Rationalitate - irationalitate: dimensiune care vizeaza gradul in care persoana este capabila sa actioneze rational. Are omul o existenta rationala care-i determina o actiune sau este directionat de forte irationale?
2. Holism - Elementarism: din punct de vedere holistic, comportamentul uman poate fi explicat studiind persoana in totalitate, nefiind posibila reducerea intregului la partile sale componente. Pozitia elementarista explica comportamentul prin investigatii ale aspectelor particulare independente de ansamblu;
3. Consitutionalism - enviromentalism: prezumtia care se refera la importanta aspectelor ereditare sau a influentelor mediului in explicarea naturii umane si a comportamentului;
4. Schimbare - uniformitate: vizeaza masura in acre individul este sau nu capabil de schimbari fundamentale in timpul vietii, daca personalitatea de baza are posibilitatile reale de schimbare in timp;
5. Subiectivitate - obiectivitate: daca existenta umana este influentata in mare masura de experienta subiectiva sau de exterior, de factori obiectivi;
6. Actiuni generate de stimuli interni - actiuni generate de stimuli externi: se refera la cauzele reale ale actiunii umane; sunt aceste actiuni generate de stimuli interni sau sunt simple actiuni.