Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Psihomotricitatea - factor major in geneza corporalitatii si in definirea identitatii


Psihomotricitatea - factor major in geneza corporalitatii si in definirea identitatii




Psihomotricitatea - factor major in geneza corporalitatii si    in definirea identitatii

Conceptul de dezvoltare psihomotrica pune in evidenta rolul hotarator al motricitatii in organizarea unitara a organismului, in adaptarea somatica si psihica si impune o abordare holistica, sistemica asupra fiintei umane.




Sinergia psihomotrica incepe sa se realizeze de la nastere, avand ca suport potentialitatile si predispozitiile (determinate genetic), plasticitatea sistemului nervos central, precum si actiunea corelata a factorilor naturali si socio-culturali.

Pattern+urile individuale de crestere si dezvoltare sunt legate de conceptul de maturitate care exprima "masura in care copilul este in cadenta cu alti copii de varsta lui" dar si standardele comportamentale si asteptarile adultului in ce priveste copilul. (Lindgren, 1967). Ele pun in evidenta dezvoltarea unica originala a fiecarui copil ca produs al maturizarii sinergice si influentelor mediului natural si sociocultural exprimate de educatie. Aceste patternuri pot evidentia o dezvoltare intarziata sau una accelerata, ambele influentand cantitatea si calitatea performantelor copilului, date interpretate, de asemenea, prin prisma raporturilor complexe intre nivelul posibilitatilor - nivelul de realizare - nivelul aspiratiilor.

Text Box: DEZVOLTAREA PSIHOSOMATICA A FIINTEI UMANE

Fig.1 - Vectori ai dezvoltarii psihosomatice ce determina patternurile individuale ale dezvoltarii psihosomatice

Dezvoltarea psihomotricitatii este esentiala in primii ani de viata pentru dezvoltarea somatopsihica generala a copilului, si se reflecta, in ansamblul sistemului psihic uman in:

Cresterea capacitatii de comunicare a copilului cu mediul si cu sine;

organizarea comportamentului motor (prin invatare motrica), avand drept rezultat castigarea de deprinderi, abilitati si extinderea graduala a acestora astfel incat beneficiaza toate celelalte tipuri de comportament (cognitiv, verbal, de autoservire, emotional, social etc)

dezvoltarea lateralitatii - a cunoasterii interiorizate a celor doua parti ale corpului (stanga-dreapta), capacitatea de a identifica si diferentia partea stanga de partea dreapta la propriul corp si in spatiu , precum si a prevalentei motrice (lateralizarea);

dezvoltarea orientarii spatio-temporale care presupune dezvoltarea perceptiva si dezvoltarea coordonarii perceptiv-motrice;

Dezvoltarea ideomotricitatii (a reprezentarii miscarii, a reprezentarilor ideomotorii si a capacitatii de a opera cu reprezentari ideomotorii);

Elaborarea imaginii mintale a propriului corp (a diferitelor sale segmente si a raporturilor dintre ele, in stare statica si dinamica);

Imaginea structurii si disponibilitatilor corpului;

Dezvoltarea coordonarii (statice, dinamice si perceptiv motrice)

Dezvoltarea intentionalitatii controlului si conducerii miscarii, a capacitatii de anticipare si de intelegere (sinteza informationala) a sarcinii motrice etc;

Importanta hotaratoare a psihomotricitatii pentru dezvoltarea fiintei umane in etapele timpurii ale ontogenezei este demonstrata si de faptul ca, pana la varsta de 6 ani, pentru aprecierea nivelului dezvoltarii copilului, se calculeaza coeficientul de dezvoltare psihomotorie (QD), dat de raportul: (varsta mentala/ varsta cronologica) x100, (ca expresie a perfomantelor individuale).

Motricitatea si psihismul sunt elemente fundamentale ale adaptarii fiintei umane care, determinate genetic, evolueaza in timpul copilariei si se dezvolta la inceput in directa si stransa legatura, apoi parcurgand integrari din ce in ce mai ierarhizate si diferentiate.

Cresterea progresiva a eficientei miscarii si dezvoltarea raspunsurilor motrice, aduce importante beneficii in plan psihic. Ea se reflecta in calitatea fenomenelor psihice si in confortul psihic. Astfel, intreaga viata a subiectului este marcata de miscarea efectuata in campul gravitational.

Omul se deplaseaza "respingand" solul, se dezvolta si "construieste" somatic in acest camp de forte terestru (gravitational), si unde, de asemenea factorul "timp" este esential. Initial, raspunsurile motrice ale copilului sunt globale si "nerafinate", in conditiile in care acesta are o mare dorinta si miscare, explorare si un puternic impuls dinamic. Efectul activitatii motrice se leaga, in primul rand de dezvoltarea somatica, dar, in etapele timpurii ale ontogenezei, copilul isi dezvolta toate tipurile de comportament (emotional, cognitiv, social etc) prin diversificarea si organizarea comportamentului motor (ceea ce inseamna invingerea gravitatiei si dezvoltarea coordonarii).

La nastere, geneza constiintei propriului corp este sintetizata in experienta speciei. Interesant este faptul ca fiinta umana, ca sistem ce trebuie sa dezvolte o motricitate performanta in conditiile mediului terestu (gravitational) se formeaza (in perioada prenatala) in mediul intrauterin, unde aceste forte sunt "dublu atenuate" (de mediul lichid si de catre mama). Fitzgerald, Stromenn, McKinney (1982) considera ca, la nastere copilul are 4 caracteristici esentiale: aparenta (felul cum arata, dependenta (deoarece, se pare ca dintre toate speciile de animele, omul da nastere celor mai neajutorati bebelusi, supravietuirea lor fiind conditionata de ingrijirea primita), individualitatea (fiecare nou-nascut este o fiinta unica, originala) si competentele (desi manifestarile motrice si psihice ale copilului la nastere sunt rudimentare, acesta are un registru bogat de reflexe, impulsuri, tendinte si potentialitati ce determina organizarea raspunsurilor motrice si dezvoltarea unor comportamente variate, diferentiate si specializate).

Conform lui J. Bruner (1943), comportamentul motor se dezvolta progresiv, procesual, determinand dezvoltarea psihica, in general, prin integrari succesive si progresive sub impulsul nevoii organizarii raspunsurilor motrice implicate in adaptarea la mediu. "Invatarea motrica apare, conform teoriei lui Bruner, ca o inlantuire de subrutine modulare ce pot interveni in comportamente diferite. Eficacitatea miscarii creste prin invatare, anumite subrutine putand fi inlocuite cu altele. Pe masura ce invatarea solicita si ajuta, subrutinele formate intra in componenta unor structuri mai complexe" considera V. Horghidan (2000). Diferitele achizitii, abilitati, interactioneaza unele cu altele, pot sa se intareasca reciproc sau, pentru scurte perioade de timp, sa se concureze. Milani (1964) denumeste aceasta caracteristica a dezvoltarii psihomotrice "competitia pattern-urilor". El afirma ca "procesul dinamic al structurarii motorii in stadiile timpurii ale dezvoltarii infantile, pare sa fie in mod esential, o intrepatrudere a unor pattern-uri variate, care apar si dispar, se influenteaza intre ele prin interactiuni reciproce, modeland influenta printr-o integrare ordonata in procesul dezvoltarii". In momentul in care un pattern motor satisface nevoile adaptative ale copilului, acesta este, pentru o perioada de timp, exersat cu o mare perseverenta, ducand chiar la tulburarea vechilor achizitii, datorita incercarii copilului de a face ceva mai dificil, mai atractiv si mai eficient. Fiecare achizitie nou insusita pregateste copilul pentru achizitia urmatoare. Odata ce noul pattern s-a stabilizat sunt reluate si vechile achizitii, la un nivel superior de integrare, intrand in componenta noului comportament.

J. Paillard (1979), G.E. Stelmach si V.A. Digglees (1980), citati de V. Horghidan (2000), compara activitatea motrica cu activitatea verbala, considerand aceste subrutine (pattern-uri) drept cuvinte ale limbajului miscarilor. ". Toate acestea sunt premise ale intelegerii motricitatii ca limbaj. (.) Exercitiul fizic devine, astfel, nu numai o forma de repetare preponderent corporala, ci un complex ideatico-motric"





In conceptia noastra exista trei tipuri de manifestare a sistemului psihic uman: fizica (F), verbala (V) si mentala (M) ce determina trei tipuri de activitati ce se dezvolta sinergic:

Activitatea fizica (F), motrica - cu componente verbale (V) si mentale (M), semiactive si pasive. Aceasta precede ontogenetic celelalte tipuri de activitate - verbala si mentala - si le determina, fiind la baza aparitiei lor. Eficienta si adaptarea superioara a fiintei umane este conditionata apoi hotarator de dezvoltarea si organizarea celorlalte tipuri de activitate care interactioneaza si influenteaza permanent activitatea motrica, fizica (de aceea putem sa o notam simbolic F (V, M) cel trei tipuri de activitate manifestandu-se sinergic.

Activitatea verbala (V) - cu componente motorii (F) semiactive sau pasive. Activitatile motrica si verbala determina dezvoltarea si organizarea activitatii mentale si sunt influentata profund de aceasta (de aceea putem sa o notam simbolic activitatea verbala: V (F,M );

Activitatea mentala (M) - cu componente motorii pasive si cu cele verbale, de asemenea pasive - poate fi notata M (F, V)

Diferentierea intre activitatea verbala proprie, ca manifestare interna, subiectiva, autoreglatorie si activitatea ²mentala² este de ordin didactic. Noi consideram ca adevarata dihotomizare se justifica prin separarea activitatii externe de ordin reglator/autoreglator, de activitatea interna corespondenta. Aceasta din urma este mediata verbal si /sau imagistic, simbolic, intuitiv si are drept caracteristica autoreglarea sistemului, in registru constient si/sau inconstient, voluntar sau involuntar, constructiv sau dezorganizator.

Pentru reglarea - autoreglarea actiunilor motrice (F), verbale (V) si mentale (M) trebuie sa se tina cont de caracteristicile informational-energetice, de conducere si control senzorial constient:

- Astfel mijloacele F (V,M) opereaza cu o mare cantitate de energie si introduc in sistem o cantitate relativ mica de informatie.

- Valoarea structuranta a unui exercitiu fizic este mica sub raport informational, dar relativ mare sub raport energetic. Realizarea, insa, a unui numar mare si variat de actiuni motorii, indrumate si potentate prin repetare succesiva (prin exersare) are efecte pozitive asupra dezvoltarii, deoarece duce si la organizarea sistemului, prin introducerea informatiei "cu pasi mici" realizand, totodata dezvoltarea suportului energetic.

- Restrictiile cu privire la mijloacele F tin de consumul energetic care, in cazul depasirii resurselor (lipsa refacerii adecvate), duce la efecte nedorite, atat la nivel E, cat si I.

- Cantitatea de informatie si energie, care se vehiculeaza in conditiile folosirii adecvate a mijloacelor V (F, M) dupa formarea unui repertoriu F adecvat, este relativ mare, cu importante efecte informational-energetice.

- Mijloacele M (F,V) sunt universal inaccesibile subiectului neinstruit in F si V. Valoarea informationala a actiunii mentale este mare in raport cu resursele energetice angajate. Datorita inaccesibilitatii restrictiile apar mai rar, deoarece folosirea calificata a mijloacelor F si V pentru educare - instruire presupune cunoasterea (intuirea) solutiilor adecvate.

In sinteza, propunem un model unitar de abordare a celor trei tipuri de manifestare a sistemului actional, motric si verbal din mai multe perspective (fig. 2): perspectiva genetic-functionala; perspectiva raportului intern-extern; perspectiva raportului reglator-autoreglator; perspectiva raportului constient-inconstient; perspectiva constructiv - dezorganizator sau antientropic-entropic.


ACTIUNI INTERNE

AUTOREGLARE (T1) / REGLARE (T2)

Text Box: FARA CONTROL CONSTIENTText Box: CONTROL CONSTIENT

CONSTIENTIZAREA
ACTIUNILOR MENTALE



EXTERIORIZARE

VERBALA

INTERIORIZARE

VERBALA

AUTOMATIZAREA
ACTELOR MOTRICE

REGLARE (T1) / AUTOREGLARE (T2)

ACTIUNI EXTERNE

Fig. 2 - Dezvoltarea sinergica a activitatii umane.

Automatizarea, verbalizarea si constientizarea

Comunicarea cu mediul si cu sine, eficienta actiunilor reflectata in eficienta adaptarii au drept conditie fundamentala constituirea unui model informational veridic despre propriul corp ceea ce se transpune in stapanirea corpului propriu, controlul constient voluntar, fina discriminare si utilizarea selectiva a fiecarui segment al lui.

Orientarea in coordonatele spatiale ale propriei realitati fizice (corporale) reprezinta un indicator al dezvoltarii psihice generale a copilului si al normalitatii constiintei de sine, a sistemului personalitatii.

Sugarul, in conceptia lui J. Piaget, raporteaza totul la corpul sau, ca si cum ar fi centrul lumii, dar un centru care se ignora, astfel incat subiectul actiunii nici macar nu constientizeaza sursa actiunilor sale. De asemenea, distinctia dintre propriul corp si al altora este confuza. Astfel, la baza dezvoltarii imaginii de sine si constiintei de sine este constientizarea de catre copil a faptului ca este o persoana cu un corp ca si al altor persoane, ca acesta se diferentiaza de obiectele din jur, intr-un mediu care le cuprinde pe toate. "Cucerirea" progresiva a spatiului (extern si intern) este un demers extrem de complex , care se realizeaza treptat, in cadrul caruia dezvoltarea psihomotrie are un rol decisiv.

Schema corporala se elaboreaza stadial[4] in ontogeneza. Principalii factori de care depinde evolutia schemei corporale sunt maturizarea, experienta traita de copil si influentele educative ale mediului. Parintii au o influenta deosebita in evolutia copilului si doar prin faptul ca au o prezenta fizica. Inainte de aparitia permanentei obiectului, exista un sistem de reguli de relationare a obiectelor, in care "corpul celorlalti" exista intr-o maniera dinamica. De-a lungul procesului extrem de complex, inceput din aceasta perioada, de prelucrare a imaginii corpului altei persoane (prima fiind mama), copilul ajunge a-si cunoaste propriul corp si a-l diferentia de celelalte obiecte din mediu. In timpul contactului fizic cu alte persoane, el incepe sa cunoasca, pe langa elementele de schema corporala si starile emotive care acompaniza miscarea diferitelor persoane (in literatura de specialitate exista sintagma "TU este mai timpuriu decit "EU).

In primul an de viata copilul dedica foarte mult timp descoperirii propriului corp. Inca din primele luni de viata, el incepe sa ia cunostinta de propriul corp pornind de la diversele actiuni de stimulare realizate de parinti (care il tin in brate, il imbaiaza, il mangaie sau ii fac masaj etc) - actiuni care, pentru copil au o rezonanta afectiva pozitiva - si pana la experienta durerii fizice (cazaturi, dureri de burta, aparitia dintilor etc).

Calitatea si momentul stimularii psihomotorii, in aceste etape timpurii ale ontogenezei sunt esentiale pentru dezvoltarea somatopsihica a copilului

La 15 luni (la sfarsitul perioadei prelingvistice) indica elemente ale schemei faciale, putin mai tarziu le va denumi, impreuna cu alte elemente ale schemei corporale; odata cu inceputul functiunii semiotice si inteligentei reprezentative (18-24 de luni) se produce descentarea actiunilor in raport cu corpul propriu, considerarea acestuia ca pe un obiect printre celelalte, intr-un spatiu care le cuprinde pe toate.

Imaginea corpului incepe sa se formeze in mintea copilului, care devine din ce in ce mai constient de posibilitatile, dar mai ales de limitele sale. El incepe sa se cunoasca pe sine ca sursa sau chiar ca stapan pe miscarile propriului corp. In aceasta etapa si de-a lungul intregului proces de formare a schemei corporale, copilul incepe sa-si dezvolte si capacitatea de a intelege raporturile in care se afla diferitele obiecte din mediu si raportul in care se afla propriul corp cu acestea: distinge ceea ce este realmente posibil sa faca, de ceea ce este sortit esecului . Dezvoltarea perceptiei spatiului, timpului si miscarii sunt profund implicate in acest proces. Multi copii in aceasta etapa a dezvoltarii manifesta un curaj deosebit, dar acest curaj este determinat de faptul ca ei nu au capacitatea de a evalua in mod corect caracteristicile spatiale ale mediului, viteza cu care se misca diferitele obiecte fata de propriul corp si viteza cu care se misca ei, disponibilitatile propriului corp. El trebuie sa dobandeasca posibilitatea de a confrunta propriile actiuni cu efectele pe care acestea le au asupra diferitelor obiecte din mediu.

Dupa o etapa in care se afla intr-o puternica legatura cu mama, interesul se concentreaza asupra propriului corp (caracter narcisist). In acelasi timp copilul realizeaza ca persoana sa este distincta de modelele parintilor. Atentia pe care copiii o acorda animalelor este trezita si de descoperirea diferentelor dintre propriul corp, corpul adultilor si al altor forme de existenta.

Spre 5 ani diferentiaza partea dreapta de partea stanga la propriul corp si in spatiu si la 8 ani poate sa transpuna si asupra altora; in perioada 5 la 11-12 ani se trece de la stadiul global-sincretic la cel de diferentiere si analiza.

La 11-12 ani copilul cunoaste si individualizeaza in intregime schema corporala.

Dezvoltarea schemei corporale, ca si a intregului sistem psihomotor beneficiaza in cazul practicarii sistematice, de catre copil, a diferitelor ramuri de sport. Forta modelatoare, formativa a miscarii se bazeaza pe o serie de caracteristici[5] ale acesteia (de ordin spatial, structural, temporal), toate acestea contribuind la consituirea "eului corporal", la cunoasterea mai buna a disponibilitatilor propriului corp si la actiuni motrice mai eficiente.



BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:

Horghidan V., 2000, Problematica psihomotricitatii. Globus, Bucuresti.

Horghidan, Valentina, Mitrache, Georgeta, Tüdös, Stefan, 1999 Psihologie normala si patologica. Globus, Bucuresti

Mitrache Georgeta, Tüdös Stefan Psihomotricitate si limbaj. 2004, Cartea Universitara, Bucuresti

Piaget, J, 1965, Psihologia inteligentei. Editura Stiintifica, Bucuresti.

Schiopu, Ursula; Verza, Emil, 1995, Psihologia varstelor. Ciclurile vietii. EDP-RA, 1995, Bucuresti.

Tüdös Stefan, 2003, Perspective acuale in psihologia sportului. Modele si solutii. Editura SPER, Colectia "ALMA MATER", Bucuresti.

Tüdös Stefan, 2004, Generare si regenerare psihica. Principii, legitati, solutii. Editura SPER, Bucuresti.



Din acest punct de vedere, fiinta umana este un sistem de natura energetic-informationala, evolutiv, care trebuie sa se adapteze permanent mediului natural, socio-cultural si tehnic prin optimizarea comportamentului prin actiuni de reglare-autoreglare.

Dezvoltarea perceptiva este un proces foarte complex care include dezvoltarea sistemica a:

  • perceptiei spatiului vizual, (caracteristici de spatialitate ale obiectelor: forma, marime, distanta, tridimensionalitate),
  • perceptiei spatiului auditiv (localizarea sunetelor, determinarea directiei si distantei la care este situata o sursa sonora),
  • perceptiei spatiului tactilo-kinestezic (a spatiului intern si localizarea corecta a unei stimulari tacticle);
  • perceptiei timpului (a duratei, ritmului, tempoului si orientarii temporale), si a orizontului temporal
  • perceptiei miscarii (a deplasarii, directiei, sensului, amplitudinii miscarii);

Dragnea A., Bota A., "Teoria activitatilor motrice". Bucuresti, EDP, 1999, citati de V. Horghidan, 2000.

P. Vayer (citat de V. Horghidan, 2000), diferentiaza 3 etape importante in evolutia schemei corporale: 0 - 2 ani - trecerea de la activitatea reflexa la primele coordonari globale (mersul); 2 -5 ani - cresterea capacitatii de autocontrol asupra prorpiului corp, in intregime; dupa 5 ani - trecerea de la stadiul sintetic-global la cel al diferentierii si analizei.

F. Lauzon (1999), citat de V. Horghidan (2000) considera 3 stadii in evolutia schemei corporale: 0-3 ani - stadiul corpului trait; 3-7 ani - stadiul corpului perceput; 7-12 ani - stadiul corpului reprezentat.

Annick de Souzenelle (1999) considera copilaria ca fiind etapa "a avea", cand subiectul dobandeste cunoasterea spatio-temporala a mediului, isi dezvolta intelectul, care ii prelungeste simturile; varsta adulta este etapa "a fi", prin trezirea constiintei.

caracteristica spatiala - care se refera la pozitii, directii de actiune sau miscare, amplitudinea miscarilor, respectarea orientarii stabilite etc.;

-caracteristica temporala care are in vedere ritmul, tempoul si durata executiei procedeului;

-caracteristica spatio-temporala care vizeaza rapiditatea si viteza cu care se succed miscarile, dar si nivelele la care, de asemenea, trebuie sa fie alternate;

-caracteristica dinamica - ce este data de fortele care influenteaza miscarea: forte interne ale sistemului osteo-muscular dar si forte externe in cazul tehnicilor cu adversar.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate