Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
Psihoterapia in confruntarea cu durerea si moartea (Thanatoterapia)


Psihoterapia in confruntarea cu durerea si moartea (Thanatoterapia)




Psihoterapia in confruntarea cu durerea si moartea (Thanatoterapia

Durerea prezinta sanse egale pentru fiecare fiinta in parte, nimeni nu este imun la durere. Ea este o experienta unica pentru fiecare individ. Nu exista retete in vederea ameliorarii sau eliminarii durerii si nici zile mai bune sau mai proaste. Timpul redresarii difera de la o persoana la alta si include un numar variat de factori de influenta( legaturi emotionale, pozitive sau negative, care implica energie si interes, speranta si asteptari), un rol foarte important avandu-l suportul, ce include familia de origine, prietenii, vecinii.

Doka (1989) introduce conceptul de durere necunoscuta, o durere neinteleasa si fara recunoastere sociala. Aceste pierderi au loc atunci cand unei persoane nu i se recunoaste un rol clar si corect sau cand nu are capacitatea de a simti durerea.

Studiul lui Gordon (1993) arata ca pacientii seropozitivi nu primesc un suport suficient din partea familiilor si prietenilor, inregistrandu-se o anumita tendinta a societatii de a-i stigmatiza si discrimina, motiv pentru care acestia se confrunta cu o pierdere a confidentialitatii si a stimei de sine.




In confruntarea cu moartea, supravietuitorii se pot simti vinovati, se pot blama, pot exista regrete care reflecta afaceri neterminate. Este foarte important ca afacerile nefinalizate sa fie rezolvate inainte de aparitia mortii, pentru ca dupa aceea nu mai este posibil.

Durerea conduce la schimbarea de atitudini in randul celor care sufera si poarta doliu, ca si la cresterea capacitatilor de a recunoaste o varietate de comportamente ca moduri de a face fata la pierderi.Este necesar sa se recunoasca atat procesul de secatuire interioara , cat si procesul dureros.

In urma unui studiu realizat de Bennett si Kelaher (1993) s-a constatat ca exista o relatie interactiva intre anxietate si durere ce ii determina pe cercetatori sa-si exprime ingrijorarea in legatura cu faptul ca durerea ar avea o influenta pentru profesionistii din domeniul medical.

Price si Murphy (1984) considera ca modul de intelegere a durerii s-a modificat in ultimile doua decenii, durerea nu mai indica doar o stare de tristete, ci un proces ce poate include, dupa o anumita perioada de timp, un evantai de stari interne si comportamente, dintre care unele depasesc tristetea si plansul.Ei considera ca secatuirea interioara implica pierderi considerabile pentru cel ce lucreaza cu pacienti in iminenta mortii si este, in parte ,un raspuns la pierdere.

Emotiile negative apar periodic pentru o mare parte din personalul care lucreaza in ingrijire terminala. Grupurile de suport sunt necesare pentru a oferi empatie si acceptarea acestor emotii. Sentimentul de vina poate actiona ca un antidot psihologic fata de sentimentele de neajutorare. Recunoasterea acestor procese mobilizeza personalul sa lucreze cu propriile sentimente de neajutorare mult mai usor decat sa poarte greutatea culpei. Un sentiment persistent de singuratate poate fi un semnal ca este nevoie ca persoana sa-si ia un timp pentru relaxare si odihna.

Supararile si necazurile sunt unice pentru fiecare in parte. Durerea este o reactie si un raspuns natural la decesul cuiva. Tristetea reprezinta cel mai comun sentiment al pierderii, care poate fi exprimat prin lacrimi si planset. Furia poate fi vizibila, inabusita sau reprimata. Culpabilizarile sunt frecvente ca si anxietatea cu privire la viitor.

Un inteles al durerilor si suferintelor se poate dobandi doar atunci cand moartea se apropie de sufletul si inima noastra. Fiecare dintre noi va supravietui intr-un mod unic, intr-un timp personal, capatand deprinderi si sisteme de suport proprii, un anumit inteles asupra relatiilor de pierdere. Nu exista o modalitate concreta de a suferi.

Etapele si treptele doliului sunt discret ghidate de catre consilier, care il asista pe cel prins in asfel de mreje. Adesea un travaliu de doliu si de separarea constructiva, eventual insotit de un travaliu de iertare, dupa caz, este binevenit intr-o terapie de suport.

Parkes (1972) recunoaste ca supravietuitorii devin in prima faza a doliului amortiti si nemiscati. Apoi refuza ajutorul, devin elastici in constiinta, uluiesc prietenii si chiar propria familie prin aceasta calma abilitate de a functiona, se intorc la munca dupa cateva saptamani de stat si privit, se cred mai profunzi si mai priceputi in intelegerea vietii.Aceasta stare poate dura cateva saptamani sau luni, dupa care vine vremea revenirilor si a redresarii, nu le vine sa creda prin ce au trecut, se simt dezorganizati si ca nu le mai pasa de ceea ce candva se chema conventional si ordine. Realizeaza ca viata se schimba mereu si ca ceea ce le-a apartinut candva nu se mai intoarce la ei. Traiesc experienta singuratatii, goliciunii, izolarii si fragmentarii. Micile probleme de altadata devin munti de netrecut, deciziile sunt ilogice. Daca, in aceasta perioada, apar si alte pierderi, atunci o reintoarcere la starea initiala este iminenta.

Odata depasita aceasta etapa, reapare reorganizarea. Memoria nu le va mai fi ocupata doar cu cel iubit si disparut, starea de somn se apropie de normal, lacrimile si singuratatea incep sa dispara, angajarea in sfera sociala si comuna celorlalti devine mai aproape de suflet. Viitorul este anticipat mai pozitiv, apare si bucuria restabilirii prieteniilor.

Aniversarea la o anumita perioada de timp a decesului inseamna un nou moment de confuzie, emotii puternice ii incearca din nou. Tot ce le ramane este reconcilierea cu pierderea si reintegrarea in viata. Sufletul mahnit este pregatit pentru orice fel de intamplari, nimic si nimeni nu il mai poate lua prin surprindere.

Tinte:

1. Acceptarea realitatii pierderii suferite

2. Inceperea procesului de angajare practica in durere si suferinta - o provocare pentru lacrimile si expectatiile culturale, dar si pentru puterea de a reconverti cat mai rapid, in propriul interior, cele intamplate. Rolul specialistului consilier este de a valida cunoasterea si sprijinul sentimentelor de doliu, incurajarea ventilatiei durerilor si prevenirea altora de acelasi gen. El trebuie doar sa asculte atent si empatic , fara a judeca si fara a da sfaturi .



3. Ajustarea contextului si circumstantelor in care se petrec pierderile -inseamna cristalizarea si respectarea diferentelor individuale de varsta, gen, etnie, credinte spirituale si religioase, ale perceptiilor sprijinului extern, ale instinctului de supravietuire, ale evenimentelor curente de viata, ale importantei relatiilor interpersonale.

4. Reorganizarea emotionala si patrunderea din nou, pe usa din fata, in viata. Consilierii specializati in pierdere numesc acest lucru eliberare si patrundere.

Durerea consuma cantitati enorme de energie, ducand, treptat, la epuizare si secatuire interioara, dar cand apare reconcilierea cu pierderea, suferinta este capabila sa se transmute intr-o experienta mult mai confortabila.

In consiliere si terapie, deprinderile de impartasire, comunicare si ascultare atenta merg mana in mana si alcatuiesc impreuna "valsul alchimic" al transmutarii suferintei intr-o experienta de crestere si maturizare.

Comunicarea eficienta cere claritate, deschidere, onestitate, compasiune, confidentialitate, respect pentru alte puncte de vedere, vointa de a-ti asuma riscul, recunoasterea si acceptarea faptului ca valorile sunt diferite si ca prejudiciul este daunator si chiar prezinta un potential pericol. Comunicarea si ascultarea atenta sunt dependente una de cealalta.

Ascultarea atenta cere liniste, loc ferit de zgomote, continuitate, usa inchisa, telefon scos din priza, limbaj corporal intrat in alerta, contact vizual, camp vizual interactiv fara bariere materiale, minte iscoditoare. Relatia interpersonala trebuie sa fie relaxanta si calma, evitand datul sfaturilor sau devalorizarea sentimentelor. Ea se bazeaza pe acceptare neconditionata.

Deseori, persoanele care se confrunta cu multiple pierderi nu stiu cum sa exprime chinul si durerea. Unii se implica in activitati care solicita foarte mult timp si care permit o intoarcere tarzie sau chiar deloc acasa, caz in care se poate sugera o plimbare pe plaja, mersul la film, luarea cinei cu un foarte bun prieten. Nu sunt excluse nici abuzurile de tutun, cafea sau alcool, care de obicei sunt temporare.

Stabilirea unui timp special pentru jelire, doliu si planset inainte sau dupa munca inseamna ca individul poate functiona normal dupa aceea in timpul orelor de lucru. Poate fi de ajutor tinerea unui jurnal al lacrimilor, durerilor, temerilor, suferintelor, disperarii si chinurilor. Cuvintele scrise elibereaza memoria si sentimentele incarcate negativ incep sa se ofileasca. Gandirea pozitiva poate fi dezvoltata asternand pe hartie cateva lucruri pozitive intamplate in viata. Concentrarea pe lucrurile bune ajuta enorm la echilibrare.

Supravietuitorii norocosi trec prin pierdere si suferinta cu ajutorul prietenilor, familiei, consilierilor specialisti in pierdere si a partenerilor de suferinta . Altii pot beneficia si de ajutorul grupurilor de suport.

Nici copiii nu trebuie uitati in procesul consilierii. Nimic nu poate fi mai distrugator pentru un copil decat pierderea unui parite sau a unui frate .Nerezolvarea acestor pierderi la timpul lor le va afecta viata mai tarziu. Copiii isi exprima pierderile altfel decat adultii. Polumbo(1978) sugereaza faptul ca modul lor diferit de a suferi este influentat de stadiul de dezvoltare cognitiv si emotional, de aceea copiii cu varste cuprinse intre 5 si 7 ani reprezinta un grup particular vulnerabil (sunt destul de dezvoltati d.p.d.v. cognitiv pentru a intelege ramificatiile permanente ale mortii, dar au la indemana foarte putine mijloace pentru a le face fata). Este important ca, pentru copiii care si-au pierdut parintii, sa se dezvolte abordari preventive. Atunci cand ei isi pierd intreaga familie sunt intotdeauna expusi riscului.

Dincolo de intelegerea noastra este faptul ca intotdeauna copiii gasesc resurse sa inteleaga durerea, sa supravietuiasca pierderilor, sa gaseasca modalitati creative pentru umplerea vietii.

Punctarea mortii cu anumite ritualuri inseamna o oportunitate de a valida si memoriza viata celui decedat, de a ne acorda suport unul altuia( din acest p.d.v ritualurile mortii echivaleaza cu o socioterapie).

Durerea poate dezvolta posibilitatea identificarii personale si fortificarii Eului, explorarii si cresterii in modalitati si sensuri nebanuite pana atunci.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate