Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Psihoterapie - definitii si generalitati


Psihoterapie - definitii si generalitati




PSIHOTERAPIE

GENERALITATI

DEFINITII SI GENERALITATI

Psihoterapia este o actiune psihologica sistematica, planificata si intentionala, ce are la baza un sistem teoretic si conceptual bine pus la punct si este exercitata de un psihoterapeut calificat, medic sau psiholog

Psihoterapia utilizeaza metode si actiuni specifice si nu poate fi confundata cu simpla actiune de sfatuire exercitata de un prieten, o ruda sau un preot.

Din punct de vedere al subiectilor pretabili la psihoterapie, ea se aplica cu precadere la categoria tulburarilor nevrotice si psihosomatice si mai putin la psihotici si la subiectii cu tulburarile de personalitate.




Subiectii cu deficiente mintale nu pot beneficia de psihoterapie deoarece sunt incapabili sa inteleaga sensul interpretarilor realizate de psihoterapeut. De asemenea, nu este indicata psihoterapia la subiectii care nu sunt capabili de contacte sociale calde (schizofrenici in remisiune sau psihopatii schizoizi).

Psihoterapia este bine venita la subiectii cu afectiuni somatice la care tulburarile psihice sunt secundare.

O alta categorie pretabila la psihoterapie sunt subiectii normali care doresc sa-si optimizeze functionarea in plan psihic si somatic. Pentru acestia terapia devine o autoreglare, dar cu metode diferite (este vorba de performanta, nu de simptom).

Exista o disputa intre terapiile de profunzime (psihanaliza) si cele centrate pe simptom (cognitiv-comportamentale). Primele isi propun restructurarea personalitatii subiectului (pentru acestia simptomul nu este important si este doar simbolul unui conflict de natura inconstienta) iar celelalte centrate pe simptom, pe problema, au obiective mai modeste, si anume sa reduca simptomul sau sa-l anuleze.

Practica dovedeste ca psihoterapia cognitiv-comportamentala functioneaza foarte bine si in ciuda psihanalistilor care considera ca reducerea (anularea)unui simptom poate duce la la aparitia altui simptom, acest lucru nu se intampla, iar daca se intampla procentajul este nesemnificativ. S-a constatat ca omul poate functiona foarte bine in societate fara a fi necesar sa-si restructureze intreaga personalitate.

In SUA psihoterapia cognitiv-comportamentala este considerata ca fiind cea mai eficienta, fapt pentru care si este subventionata de catre casele de asigurari.

OBIECTIVELE PSIHOTERAPIEI

Scoaterea pacientului din criza existentiala;

Reducerea sau eliminarea simptomului;

Intarirea Eu-lui si capacitatilor integrative;

Rezolvarea, acolo unde se poate, a conflictelor intrapsihice ascunse;

Realizarea unor modificari in structura personalitatii pentru obtinerea unei functionari mai mature si o capacitate de adaptare mai eficienta la mediu;

Reducerea sau inlaturarea, daca este posibil, a acelor conditii de mediu care produc sau mentin comportamentele de tip dezadaptativ;

Modificarea atitudinilor si opiniilor subiectilor cu privire la ei insisi sau la lumea inconjuratoare („nu sunt bun de nimic”; „n-am nici o valoare”, etc.);

Dezvoltarea unui sistem clar al identitatii personale.

In literatura vom intalni destul de des termeni ca subiect, pacient sau client. Initial a fost folosit termenul de pacient. Rogers este primul care a trecut la folosirea termenului de client pentru a sublinia autonomia subiectului, acesta fiind partener egal in terapie. Totusi in Romania acest termen are o conotatie de piata, fapt pentru care este mai potrivit termenul de subiect.

CRITERII ALE SUCCESULUI IN TERAPIE

trairea subiectiva a clientului (sa simta diminuarea sau disparitia simptomelor, sa se simta mai bine, mai multumit, mai impacat cu sine);

recunoastere sociala (progrese in profesie, in familie, la notele scolare si in relatii interpersonale);

materializarea expectatiilor psihoterapeutului in ceea ce priveste modificarile de comportament si in sfera personalitatii.

Este indicat ca un psihoterapeut sa se fereasca sa aiba prejudecati in legatura cu conceptul de normalitate.

Obiectivele se negociaza de comun acord cu clientul si se tine cont de expectatiile acestuia de la terapie, care trebuie sa fie realiste (nu trebuie sa se astepte la disparitia totala a ceea ce-l macina ci la reusita in desfasurarea normala a vietii).

Cel mai simplu mod de stabilire a obiectivelor consta in adresarea intrebarii „magice” (de Shazer): „daca ar fi o minune si viata ti s-ar schimba, ce ai putea sa faci atunci si nu poti acum”.

Atentie ca de cele mai multe ori clientii vin la terapeut cu explicatii foarte vagi: „viata este imposibila”. Este bine sa incercati explicitarea lor mai in profunzime.

CLASIFICARE ORIENTARI PSIHOTERAPEUTICE

Cea mai potrivita clasificare a facut-o Karasu care a delimitat multitudinea de psihoterapii in trei categorii:

Dinamica;

Comportamentala;





Experientiala.

In Romania orientarile dinamice au o societate de psihanaliza bine organizata (Zamfirescu, Sandor, Papadima, Cambozie). Orientarile analitice non-freudiene (analiza jungiana) sunt coordonate de Mihaela Minulescu. Orientarile experentiale au un centru care functioneaza pe langa facultatea de stat si sunt sub coordonarea doamnei Iolanda Mitrofan.

Orientarea cognitiv-comportamentala are o scoala la Cluj coordonata de prof. Miclea si discipolii sai unde se desfasoara cursuri de vara. Mai exista un masterat la UTMB al doamnei prof. Irina Holdevici. La policlinica Titan de asemenea se desfasoara specializari sub coordonarea dr. Albiescu. La Iasi avem hipnoza clinica a domnului Iorga, dar si la Bucuresti sub coordonarea Prof. Irina Holdevici.

TERAPII COMPORTAMENTALE

Orientarea comportamentala apare ca o reactie la terapiile bazate pe insight, care puneau accent pe fortele ascunse de natura inconstienta ale psihismului uman. Ea combate rezultatele incerte la care se ajungea si durata lunga necesara obtinerii acestora.

Baza teoretica isi are originea in teoriile invatarii care considerau ca personalitatea umana se structureaza in raport de stimuli externi, de situatii, roluri si interactiuni sociale ale indivizilor. In aceasta orientare terapeutii se ocupa de comportamentele observabile si de pozitiile de mediu.

Psihoterapia este inteleasa ca un proces de invatare. Conform acestei orientari nevroza este un fenomen invatat. Ei spun ca reactiile, emotiile si deprinderile dezadaptative au fost invatate in cursul istoriei vietii si s-au fixat deoarece au permis subiectului sa evite anumite experiente traumatizante. Acestea tind sa se repete nu numai sub actiunea stimulilor care le-au produs ci si in situatii similare.

Din punct de vedere al acestei orientari psihoterapia este un set de procedee utilizate pentru eliminarea reactiilor emotionale nedorite si sa elaboreze modele mai eficiente de comportament. Conceptele de baza cu care lucreaza sunt: „intarire sociala” si „control al comportamentului”.

TEHINICI ALE PSIHOTERAPIEI COMPORTAMENTALE

  1. Tehnica stingerii comportamentelor nedorite

modelele de comportament invatate au tendinta de a dispare in timp daca nu sunt intarite corespunzator, fenomen evident mai ales atunci cand comportamentele nedorite sunt intarite fara voie de catre alte persoane;

ex: un copil de 6 ani a fost trimis la psihiatrie infantila deoarece nu se integra in clasa la scoala, S-a constatat ca parintii erau foarte permisivi si aprobau tot ceea ce facea copilul. Parintii au fost invatati sa diferentieze comportamentele reale si cele speculative si apoi sa le ignore pe cele nedorite si sa le dea o atentie mai mare celor dezirabile chiar prin recompensare. Invatatoarea a fost instruita sa-l ignore in accesele lui. Comportamentele nedorite nemaifiind intarite a dus la: un comportament mai adecvat al parintilor, al invatatoarei, clasei si al copilului.

  1. Tehnica imploziva si a expunerii

pleaca de la tehnica nr. 1 si o are la baza pe aceasta;

utilizeaza principiul stingerii reactiilor conditionate de evitare a stimulilor anxiogeni si sunt foarte utile in tulburari anxioase;

cele doua tehnici se diferentiaza doar prin faptul ca la cea imploziva pacientul se confrunta cu stimulii anxiogeni in plan imaginar iar cealalta in plan real;

la tehnica imploziva subiectului i se cere sa-si imagineze situatii care ii produc anxietatea. Terapeutul nu-l linisteste ci manevreaza situatia pentru a produce o anxietate cat mai mare. Prin expunerea repetata la astfel de situatii stimulii isi vor pierde forta. La pacientii cu anxietatea foarte puternica se pot folosi tranchilizante sau relaxarea;

la tehnica expunerii subiectii sunt dusi in acele locuri care ii produc anxietate. Acest lucru este mai greu de realizat si de aceea se vorbeste cu familia, prietenii pentru a se putea crea astfel de situatii.

  1. Tehnica desensibilizarii sistematice (Wolpe);

este o varianta mai elaborata a tehnicilor imploziva si expunerii;

tehnica presupune invatarea subiectului sa se relaxeze si sa se comporte intr-un mod incompatibil cu cu aparitia anxietatii;



plecand de la principiul ca modelele de comportament care au la baza anxietatea sunt doar raspunsuri conditionate, terapeutul il va invata sa ramana calm si relaxat in situatii anxiogene.

Pasi ai metodei

a.        invatarea relaxarii se realizeaza in primele 6 sedinte prin relaxarea progresiva a lui Jacobson, in metoda clasica;

b.        stabilirea ierarhiei, tot in primele sedinte, a situatiilor anxiogene, de la cea mai puternica pana la cea mai slaba (depinde de pacient, ierarhia se stabileste impreuna cu acesta las adulti si fara el la copii);

c.        urmeaza desensibilizarea dupa ce subiectul stapaneste bine tehnica de relaxare. I se cere sa inchida ochii pentru a se relaxa timp in care terapeutul descrie scene de la cele mai neutre pana la cele mai exogene. Pacientului ii este solicitat sa-si imagineze fiecare situatie descrisa de terapeut si cand spune ca simte anxietate exercitiul se incheie. Tratamentul continua pana cand pacientul reuseste sa ramana relaxat in timp ce-si reprezinta scene care ii trezeau o reactie anxioasa de amploare;

d.       durata medie a sedintelor este de 20 min si sedintele au loc de 2-3 ori pe saptamana;

e.        un program complet tine de la cateva saptamani la cateva luni.

  1. Psihoterapia asertiva

inlaturarea comportamentelor nedorite prin sanctiuni;

socurile electrice asociate cu prezentare vizuala a factorilor declansatori ai comportamentelor nedorite;

se foloseste in perioada in care exista posibilitatea de a se produce modificari in viata pacientului.

  1. Metoda modelarii

insusirea unor comportamente dezirabile prin imitarea altor persoane (terapeut, parinti).

  1. Metoda reconcilierii Pt comportamentaliste cu cea psihodinamica

nu se aplica metoda comportamentalista in mod rigid si mecanic;

din abordarile pacientului se alege demersul terapeutic cel mai potrivit;

invatarea pacientului sa-si dobandeasca autocontrolul asupra impulsurilor, tendintelor, reactiilor, comportamentelor prin manipularea factorilor interni si externi.

Situatii unde nu este eficienta

la subiecti cu dificultati de relaxare;

la subiecti cu abilitati imaginative mintale;

cand ierarhiile de stimuli anxiogeni sunt irelevante sau pot ghida gresit clientii.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate