Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
Luarea deciziilor in conditii de stress


Luarea deciziilor in conditii de stress


Luarea deciziilor in conditii de stress

VOCABULAR: maladaptiv = greu adaptabil

Pe parcursul ultimelor trei decenii (7, 8 si 9 ale secolului XX), modelele alegerii rationale, bazate pe teoria planificarii (planului) si teoria utilitatii subiectiv - asteptate, au dominat literatura cercetarii psihologice cu privire la elaborarea deciziilor. Aceste modele presupun ca autorii deciziilor isi aleg in mod deliberat caile de actiune pe o baza rationala, tinand cont de valorile si probabilitatile consecintelor care ar rezulta din selectarea oricareia dintre alternativele disponibile (ex. Edwards,1954, Miller si Star, 1967, Raiffa, 1967). Modelele alegerii rationale au (con)dus la dezvoltarea modelelor formale pentru analiza deciziilor, care ofera reguli normative utile si precizeaza modul in care oamenii ar trebui sa ia decizii sanatoase atunci cand acestia intreprind actiuni riscante (Wheller si Janis, 1980). O idee centrala este aceea ca este esential sa se faca cele mai bune estimari ale probabilitatilor ca oricare dintre consecintele asteptate sa se produca; o alta este aceea ca importanta relativa ca oricare dintre consecintele anticipate favorabil sau nefavorabil, sa fie luate in calcul, adica valoarea utilitatii asteptate a lor din punctul de vedere cel mai pretios al autorului deciziilor.



Desi sunt valoroase pentru scopuri prescriptive, modelele rationale ajung intr-o dificultate considerabila atunci cand sunt propuse pentru teorii descriptive care explica modul in care oamenii elaboreaza de fapt deciziile (Broadhurst 1976; Kahneman si Tversky,1979; Lee 1971; Rapaport si Walsten, 1972; Simon, 1976; Slovic, Fishoff si Lichtenstein, 1977). Un motiv major pentru care oamenii deviaza de la modelul rational tine de limitarile cognitive ale mintii omenesti (Simon, 1976). Oamenii nu pot pur si simplu sa inteleaga si sa-si reaminteasca toate informatiile relevante necesare pentru o rezolvare optima a problemelor de luare a deciziei cu care se confrunta. Însa nici nu au sub control toate cunostintele necesare despre cauza si relatiile probabiliste exacte ale finalitatilor alternative. O alta cauza majora prin care oamenii nu urmeaza procedurile rationale are de a face cu efectele emotiilor asupra proceselor cognitive implicate in elaborarea deciziilor. Aici stresul intra in rolul lui.

EFECTELE DETRIMENTALE ALE STRESULUI

O sursa de stres provine din constienta autorilor de decizii despre cunostintele si capabilitatile lor limitate de a rezolva probleme. Acest tip de stres cognitiv asa cum George (1974) l-a etichetat, este bine ilustrat de ceea ce presedintele Warren Harding i-a spus unui prieten cand el se confrunta cu o problema grava.

"John, nu pot intelege o iota din aceasta problema fiscala. Ascult una din parti si se pare ca adeptii ei au dreptate si apoi Doamne! Discut cu cealalta parte si adeptii ei par sa aiba perfecta dreptate si ma vad silit sa o iau de la capat. Stiu ca exista o carte care m-ar ajuta sa gasesc adevarul, dar, la naiba, nu pot citi cartea. Stiu ca exista un economist care stie adevarul, dar nu stiu unde sa-l gasesc si nu am idee cum l-as cunoaste si sa am incredere in el de l-as gasi. Doamne ce incurcatura!" (George , citat din Fenno, 1959).

Printre alte surse ale stresului se afla teama de a suferi de pe urma a diverse pierderi care ar surveni indiferent de alternativa aleasa , teama in legatura cu elementele necunoscute care ar putea sa mearga rau atunci cand sunt in joc consecinte vitale, teama de a te face de rusine fata de altii si teama de pierdere a increderii de sine atunci cind deciziile luate esueaza. Deciziile vitale presupun adesea valori conflictuale care il conving pe autorul deciziei ca orice alegere ar face - acea alegere va necesita sacrificarea unor idealuri. Drept urmare, anxietatea anticipatorie a autorului deciziei, rusinea sau senzatia de culpabilitate sunt accentuate si se adauga la nivelul stresului (Janis si Mann, 1977).

Atunci cand nivelul stresului este foarte ridicat este posibil ca autorul deciziei sa manifeste o renuntare prematura - adica terminarea dilemei decizionale fara incercarea tuturor alternativelor si fara sa vizeze sau sa evalueze toate informatiile disponibile pentru finalitatile asteptate ale setului limitat de alternative luate in calcul. Un nivel ridicat al stresului reduce capabilitatile autorului deciziei de a rezolva probleme, atunci cand acesta are de a face cu sarcini cognitive complicate impuse de decizii dificile din cauza valorilor competitoare numeroase. Atentia persoanei si perceptiile ei sunt oarecum diminuate si exista diverse manifestari de rigiditate cognitiva. Aceste deficiente cognitive determina o ingustare a gamei de alternative percepute, a consecintelor pe termen lung, cautarea ineficienta de informatii, evaluarea eronata a finalitatilor asteptate si folosirea de reguli decizionale supersimplificate care nu pot sa cuprinda toata gama de valori implicate in alegerea facuta. George (1980) a listat diferite schite cognitive conform carora politicienii sunt deosebit de predispusi sa se bazeze pe aceste schite atunci cand sunt stapaniti de incertitudini si amenintari care genereaza stres. Aceste schite cognitive sunt:

- folosirea unui criteriu de alegere minimal satisfacator - ceea ce Simon (1976) a numit "de satisfacere" in loc sa foloseasca criterii optimizatoare;

- reducerea variantelor alternative la nivelul unor mici modificari crescatoare, cand ar putea fi necesare alternative consistente;

- deciderea (fixarea) bazei de alegere pe care membrii organizatiei individului par sa o vrea, fara sa ia in calcul principalele finalitati asteptate;

- atribuirea unei greutati exagerate analogiilor istorice;

- increderea exagerata intr-o formula generala, bazata pe principii ideologice sau pe un cod operational - folosit ca ghid de actiune, fara elaborarea unor analize detaliate a politicii specifice amanuntite care este disponibila.

Stresul incomodeaza foarte profund procesele de elaborare si luare a deciziei, atunci cand autorul deciziei se afla intr-o dilema despre ceea ce sa faca in legatura cu amenintarile eminente ale suferintelor fizice, leziunilor corporale sau ale mortii. Elstein si Bordage (1979) au indicat ca atunci cand stresul negativ (distres) este acut, una din principalele asumari (ipoteze) ale teoriilor despre alegerea rationala este incalcata, adica, preferintele vor ramane suficient de stabile astfel incat persoana va privi o anumita finalitate ca avand esentialmente aceeasi utilitate (la scurt timp dupa elaborarea unei decizii) ca cea pe care individul o vedea la finalul elaborarii deciziei: "Un pacient afectat grav de distres (stres negativ) poate evalua o varietate de finalitati intr-un mod destul de diferit de perioada in care durerea si distresul erau absente. În mod consecvent, o serie de estimari ale utilitatii obtinute intr-o conditie, acea serie nu poate fi aplicata atunci cand conditiile s-au modificat". (p.363).

Aceste si alte modificari care rezulta din stres, justifica unele deviatii majore de la comportamentul decizional anticipat de catre modelele rational-descriptive pentru unele decizii vitale, ca acelea facute de catre pacientii care necesita tratament medical sau o interventie chirurgicala. De exemplu, vasta majoritate a pacientilor cu infarcturi miocardice acute, (dupa Hacket si Cassem, 1975), isi dau seama ca pot sa aiba un atac de cord, dar ezita timp de patru sau cinci ore sa cheme medicul. "Procesul de elaborare a deciziei", au afirmat Hacket si Cassem, "este blocat de catre incapacitatea pacientilor de a recunoaste ca sunt in pericol de moarte" (p.27). Taraganarea maladaptiva similara care mareste semnificativ probabilitatea sau pericolul ca pacientul sa moara a fost observata si la oamenii care sufera de cancer (Blackwell, 1963; Kasl si Cobb, 1966). Pacientii care amana o examinare medicala sunt inconstienti de pericol. S-a descoperit ca majoritatea pacientilor sunt familiarizati cu semnalul de alarma al cancerului, pacienti care sunt cu mult mai numerosi decat cei care cauta prompt ajutorul medical (Goldsen, Gerhardt si Handy, 1957; Kutner, Makover si Oppenheim, 1958). Majoritatea explicatiilor plauzibile pentru taraganare pare sa fie aceea ca pacientii esueaza in luarea unei decizii pe o baza rationala deoarece ei incearca sa evite anxietatea prin evitarea expunerii la reperele amenintarii, asa cum ar fi informatiile neplacute de la un medic.

Aceeasi critica se aplica la modelul crezului in sanatate, elaborat de catre Hochbaum (1958) care cuprinde esential aceleasi consideratii despre alegerile rationale ca si modelul utilitatii subiectiv-asteptate. Cu toate acestea, este foarte posibil ca pentru anumite tipuri de decizii legate de masurile preventive, asa cum este reducerea fumatului - decizie luata cand oamenii nu sunt mobilizati emotional, un model rational le poate prezice destul de bine (Becker si Mainman,1975; Kirscht si Rosenstock, 1979; Mausner si Platt, 1971). În fine, o teorie lamuritoare (explicita) trebuie sa fie elaborata pentru a prezice si explica cand alegerile sunt facute pe o baza rationala si cand nu.

O ANALIZA A TEORIEI CONFLICTELOR

Stresul nu are todeauna efecte detrimentale sau maladaptive. Din contra, teama anticipatorie legata de pierderile excesive previne uneori incheierea (renuntarea) prematura. Astfel de preocupari pot servi ca stimuli de efectuare a operei adaptive, asazisa "munca a ingrijorarii" care duce la cautare atenta de informare si evaluare (Janis, 1958, 1971; Janis si Mann, 1977). Aceasta ne aduce o alta problema majora care necesita analiza teoretica si cercetare empirica: in ce conditii stresul are efecte favorabile cat si nefavorabile asupra calitatii deciziilor luate? Cu alte cuvinte, cand stresul este sanatos si cand nu este?

Analiza teoriei conflictelor formulata de catre Janis si Mann (1977) a incercat sa raspunda la aceasta intrebare, ca de altfel si la intrebarea mai cuprinzatoare pusa anterior cu privire la conditiile in care oamenii vor folosi proceduri de elaborare a deciziilor sanatoase pentru a ajunge la o alegere rationala. Aceasta analiza a pus accentul pe diferite moduri in care oamenii au de-a face cu stresul atunci cand elaboreaza decizii vitale. Tipurile rezistentei psihice care genereaza forme defective de rezolvare a problemelor contrasteaza cu un tip vigilent al rezistentei psihice si care in general corespunde standardelor de elaborare a deciziilor rationale. Janis si Mann si-au inceput analiza prin precizarea principalelor criterii care pot fi folosite pentru a decide daca decizia unei persoane este sau nu de buna calitate cu privire la procedurile de rezolvare a problemelor care duc in final la actul decizional. Urmatoarele sapte criterii au fost extrase din literatura extensiva despre elaborarea eficienta a deciziilor.

Autorul deciziei dezbate in intregime o gama larga de cai alternative de actiune;

Tine cont de intreaga gama de obiective de indeplinit si de valori implicate in alegere;

Examineaza cu atentie tot ceea ce stie despre costurile sau dezavantajele si riscurile nesigure ale consecinselor negative precum si consecintele pozitive care ar decurge din oricare alternativa;

Cerceteaza intens pentru alte informatii relevante in vederea continuarii evaluarii alternativelor;

Tine cont in mod constient de orice noua informatie sau judecata valoroasa la care este expus, chiar si atunci cand informatia nu serveste caii de actiune pe care a preferat-o initial;

Reexamineaza consecintele pozitive si negative ale tuturor alternativelor cunoscute, inclusiv cele privite initial ca inacceptabile, inainte de efectuarea alegerii finale;

Efectueaza prevederi detaliate pentru implementarea caii de actiuni aleasa, cu atentie speciala pe planurile intamplatoare care pot fi necesare daca ar fi sa se materializeze diferite riscuri cunoscute.

Esuarea oricaruia dintre cele sapte criterii este considerata un defect al procesului de elaborare a deciziei. Cu cat aceste defecte sunt mai prezente inainte ca autorul deciziei sa se hotarasca(decida), cu atat este mai mare sansa ca el sa intampine obstacole neasteptate si regrete portdecizionale, care favorizeaza anularea deciziei. Cu toate ca datele sistematice inca nu sunt disponibile, pare plauzibil sa consideram ca deciziile de calitate superioara in sensul satisfacerii acestor criterii procedurale - au o sansa mai mare decat alte decizii de atinge obiectivele autorului de decizie si sa se adere la ele pe termen lung.

Janis si Mann (1977) a postulat ca stresul generat de catre conflictul decizional este frecvent un determinant major al esuarii criteriilor de elaborare a deciziilor de calitate superioara. Conflictul decizional se refera la tendintele simultane ale individului de a accepta si de a respinge o anume cale de actiune. Simptomele cele mai vizibile ale unor astfel de conflicte sunt ezitarea, oscilarea, sentimentele de nesiguranta si semnele stresului psihic acut (anxietatea, culpabilitatea, rusinarea sau alt efect neplacut). Ori de cate ori decizia vine in centrul atentiei. Astfel de conflicte se produc ori de cate ori autorul deciziei este preocupat de pierderile sociale si materiale pe care le-ar putea suferi in oricare din caile de actiune pe care a ales-o - inclusiv costurile esuarii de a se ridica la standardul angajamentelor initiale. Cu cat mai grave sunt pierderile anticipate, cu atat nivelele stresului sunt mai ridicate. Stresul este accentuat cand persoana recunoaste ca reputatia ei si increderea-de-sine, ca autor competent de decizii sunt la ananghie.

Prin asumarea ideii ca stresul insusi este frecvent o cauza majora a erorilor de elaborare a deciziilor, Janis si Mann (1977) nu au negat influenta altor cauze comune, cum ar fi ignoranta, prejudecatile si politicile birocratice. Ei au sustinut oricum ca, multe decizii rau concepute si slab implementate reflecta consecintele motivationale ale conflictului decizional care incearca anume sa evite stresurile generate de catre alegerile extrem de dificile.

În consonanta cu consideratiile lor initiale, Janis si Mann (1977) au postulat ca exista cinci modeluri de baza ale rezistentei psihice avand stresurile generate atunci cand oamenii au de facut o alegere vitala. Fiecare model este asociat cu un set specific de conditii antecedente si un nivel caracteristic al stresului. Aceste modeluri, inserate in continuare au derivat dintr-o analiza a literaturii de cercetare a stresului psihic, exprimat in functie de modul in care oamenii reactioneaza la avertismente care impun actiune protectiva pentru evitarea dezastrelor, accidentelor de sanatate si a altor amenintari grave.

Inertia non-conflictuala. Autorul deciziei se complace (impaca) cu ideea de a continua indiferent de ceea ce face, ignorand informatiile despre riscurile asociate;

Schimbarea sau modificarea non-conflictuala. Autorul deciziei adopta in mod necritic oricare noua cale de actiune care este remarcabila si demna de toata increderea fara sa faca planuri de rezerva si fara pregatiri psihice pentru anulari;

Evitarea defensiva. Autorul deciziei evita conflictul prin amanare, prin transferarea responsabilitatii unei alte persoane sau prin construirea de rationalizari placute, care sustin alternativele cel mai putin obiectionabile, minimizand consecintele nefavorabile asteptate, si sa ramana neatent in mod selectiv, dar sa urmareasca informatiile corective;

Hipervigilenta. Autorul deciziei, intr-o stare de panica, cauta cu fanatism o cale de rezolvare a dilemei, culiseaza inainte si inapoi printre alternative si se arunca (repezeste) catre o solutie constituita grabnic care pare sa ofere o solutie imediata. El (autorul deciziei) trece in revista intreaga gama de consecinte ale alegerii facute, din cauza mobilizarii emotionale, a gandirii repetitive si a constrangerii cognitive - manifestata prin reducerea la memoria de scurta durata si idei simpliste;

Vigilenta. Autorul deciziei cauta cu indarjire informatii relevante, asimileaza informatii intr-o maniera obiectiva si evalueaza cu atentie alternativele inainte de a face o alegere.

În timp ce primele doua modeluri sunt ocazional adaptive la economisirea timpului, efortului, uzurii si oboselii emotionale, indeosebi pentru decizii banale sau minore, ele adesea ofera decizii defective atunci cand individul trebuie sa faca o alegere care are insemnate consecinte personale sau familiale, fie implicatii profunde pentru organizatia pe care o reprezinta. În mod similar, evitarea defensiva si hipervigilenta pot fi adaptive in anumite situatii extreme, dar in general reduc sansele autorului deciziei de a evita pierderile grave. În mod consecvent, toate patru sunt privite ca defective in elaborarea deciziilor. Cel de-al cincelea model, vigilenta, cu toate ca este ocazional maladaptiv (greu adaptabil), daca pericolul este iminent si un raspuns-fulger este necesar, duce in general la decizii care corespund principalelor criterii de elaborare a deciziilor rationale sau sanatoase.

Janis si Mann (1977) au postulat ca oamenii vor cantari beneficiile unei cai de actiune recomandate, in opozitie cu costurile percepute ale acestor cai, sau bariere contra lor, executand acea actiune dupa modelurile actiunii rationale, numai atunci cand modelul rezistentei lor psihice este vigilenta. Atunci cand oricare din cele patru modeluri defective ale rezistentei psihice este dominant, autorul deciziei va esua in elaborarea unor sarcini cognitive adecvate, care sunt esentiale pentru ajungerea la decizii stabile. Apoi atunci cand indivizii sufera consecinte nedorite, cum ar fi efectele secundare, in mod obijnuit nedorite, ale uni tratament medical standard, sau solicitarile neasteptate de munca suplimentara la scurt timp dupa incadrare, acestia sunt dispusi sa suprareactioneze. Ei nu sufera numai din cauza acestei neplaceri inopinate ci de asemenea si din cauza unor puternice sentimente de regret postdecizional, care se pot interfera cu abilitatea lor de a diminua pierderile sau de a elabora o noua decizie sanatoasa care sa le permita sa-si revina curand dupa afectiunea respectiva. Regretul postdecizional determina o mobilizare emotionala intensa, cum ar fi anxietatea sau furia, care creaza nivele ridicate ale stresului si ar putea sa duca la aparitia unor tulburari psihosomatice (Janis, Defares si Grossman,1982).

Care sunt conditiile care intretin vigilenta si cum difera ele de cele care sustin fiecare dintre cele patru modeluri defective ale rezistentei psihice? Raspunsul la aceasta intrebare este prezentat in figura 6-1, care este un rezumat schematic al modelului conflictual de elaborare a deciziei, elaborat de Janis si Mann (1977). Acest model precizeaza conditiile psihice responsabile pentru cele cinci modeluri ale rezistentei psihice si nivelul stresului care le insoteste. Modelurile rezistentei psihice sunt determinate de prezenta sau absenta a trei conditii:

constienta unor riscuri grave asociate cu oricare alternativa trebuie aleasa;

speranta de gasire a unei alternative mai bune;

cazul ca exista un timp adecvat de cautare a informatiilor si a delibera inainte ca o decizie sa fie necesara.

Cu toate ca pot exista deosebiri individuale in ceea ce priveste unul sau mai multe dintre modelurile rezistentei psihice, toate cele cinci modeluri sunt considerate a fi in inzestrarea fiecarei persoane, atunci cand aceasta actioneaza ca un autor de decizii. În diferite circumstante, aceeasi persoana va folosi un model diferit al rezistentei psihice, in functie de modul in care cele trei conditii cruciale sunt prezente sau absente.

Janis si Mann (1977) nu au pretins ca cele cinci modeluri survin numai ca rezultat al conditiilor specificate. Ei au argumentat mai degraba ca modelurile sunt in conexiune dependenta cu conditiile psihologice specificate in figura 6-1, argumentatie care are numeroase implicatii, inclusiv ipoteze descriptive despre circumstantele ambientale care genereaza vigilenta si ipoteze prescriptive despre interventiile deliberate care pot fi folosite sa interactioneze cu crezurile si perceptiile responsabile pentru modelurile defective ale rezistentei psihice.

În revizuirea studiilor socio-psihologice despre renuntarea prematura, regretul postdecizional si multe alte aspecte ale comportamentului decizional, (Janis si Mann,1977) au atras atentia asupra unor descoperiri disparate care confirmau predictiile despre consecintele comportamentale ale modelelor (vigilent opus celor nonvigilente) ale rezistentei psihice, de la care ei au tras concluzia ca analiza teoretica a modelelor este plauzibila. Ei au descris de asemenea cateva din experimentele lor care erau concepute sa testeze ipotezele derivate din modelul lor conflictual. Un astfel de experiment a lui Mann , Janis si Chaplin (1969), de exemplu, s-a ocupat de tipul de amenintare intalnit la multi oameni care trebuie sa ia decizii despre medicatii sau tratamente aflate in desfasurare care creaza repulsie si alte efecte secundare care sunt inofensive, dar neplacute. Asa cum a prezis modelul teoriei conflictelor, subiectii care au fost lasati sa creada ca nu mai pot fi asteptate informatii aditionale (fapt care a redus speranta lor de a gasi o solutie adecvata) au tins sa sustina alternativa pe care o preferase initial, care era o manifestare a evitarii defensive. Sustinerea a fost evidentiata printr-o raspandire (popularizare) a atractivitatii relative a alternativelor. În schimb, printre subiectii care au fost lasati sa astepte si alte informatii, n-a existat nici o tendinta de sustinere ( o altad escopeprire, care sa confirme modelul conflictual) si care precizeaza ca vigilenta va fi modelul rezistentei psihice care domina in astfel de conditii. Rezultatele au aratat ca sustinerea survine inainte de lansarea angajarii (deciderii) daca sunt prezente conditiile care intretin evitarea defensiva.

Nici unul dintre studiile efectuate pana acum nu poate fi privit ca un experiment crucial care testeaza definitiv modelul teoriei conflictuale sau permite individului sa decida daca acest model este mai bun, in general, decat alte teorii psihologice despre elaborarea deciziilor. În stadiu actual, incipient al cercetarii despre elaborarea deciziei in conditii de stres, modelul teoriei conflictuale pare sa aiba o valoare euristica - in sensul ca distrage atentia pentru a favoriza neglijarea variabilelor care afecteaza comportamentul decizional.

Efectele avertismentelor

Orice teorie despre elaborarea deciziilor in conditii de stres ar trebui sa aiba ceva important care sa descrie efectele avertismentelor asupra pericolelor care se pot ivi. Pe parcursul vietii, oamenii sunt expusi la un sir nesfarsit de avertizari care atrag atentia asupra riscului de a suferi pierderi grave daca ei nu se decid sa adopte o noua serie de actiuni de precautie. Informatiile avertizoare sunt uneori transmise prin intermediul unor evenimente perturbatoare, ca atunci cand un fumator inrait a capatat o tuse cronica. În orice caz, ca cele ale unui birou de avertizare despre o tornada ce se apropie, sau avertismentul unui medic de incetare a fumatului dupa o examinare fizica in urma careia s-au evidentiat celule precanceroase in plamanii unui pacient. Chiar in cazul unei propagande de infricosare, avertizarile autentice ca reactiile emotionale intense care survin, pot duce la o rezistenta impotriva schimbarii, dezatribuiri, judecati eronate si decizii defective, care uneori determina o panica extrema sau reactii exagerate ale evitarii defensive. Ce se poate face pentru a preveni astfel de reactii adeverse? În ce conditii mai eficiente avertizarile de mobilizare a fricii in evocarea deciziilor de actiuni adaptive?

Unele tentative de raspuns au venit dinspre studiile psiho-sociale ale efectelor avertizarilor si apelurilor emotionale (Janis, 1967,1971; Leventhal,1973; McGuire,1969; Rogers si Mewborn,1976). Multe experimente de schimbare controlata a atitudinii au fost efectuate pentru a determina daca recomandarile de acceptare sau de precautie cresc sau se reduc atunci cand apar semnale de teama puternica, in comparatie cu cele de teama mijlocie. O serie de astfel de experimente despre amenintarile cu boli reale sau alte consecinte adverse, au indicat ca pot aparea reactii de raspuns diminuate pe masura ce creste nivelul de mobilizare a fricii (Janis si Fesbach,1953; Janis si Terwilliger,1962; Rogers si Thistlethwaite, 1970). Aceste experimente sustin urmatoarele concluzii care sunt in acord cu modelul conflictelor (Janis si Mann, 1977): atunci cand teama este puternic mobilizata de catre o comunicare, dar nu este pe deplin usurata (slabita) prin incurajari care recladesc speranta prin abaterea pericolului, teama ramasa se va constitui ntr-un model de evitare defensiva, manifestat ca in cazul tendintelor de ignorare, minimizare sau negare a importantei amenintarii, pe de alta parte, o alta serie de experimente care s-au ocupat de amenintari similare ca apelurile de teama puternica pot fi mai eficiente decat apelurile de intensitate medie. Aceste experimente au scos in evidenta efectele facilitatoare ale mobilizarii fricii (Insko, Arkoff si Insko, 1965: Leventhal, Singer si Jtones, 1965).

Luate impreuna, cele doua serii de rezultate sugereaza ca schimbarile sentimentelor de vulnerabilitate fata de frica si adoptarea subsecventa a unei cai de actiune recomandate depind de taria reactiva a reactiilor de facilitare si interferenta- ambele pot sa fie evocate ori de cate ori o persoana autoritara lanseaza un avertisment care mobilizeaza teama. Daca asa stau lucrurile, nu ne puteam astepta sa descoperim orice simpla generalizare aplicabila averizarilor date de surse autoritare, care ne va arata daca prezentarile care mobilizeaza o teama puternica ce ilustreaza pe viu pericolele asteptate sau daca formele mai blande care abia sugereaza frica, vor fi mai eficiente. Trebuie mai degraba sa ne asteptam ca nivelul optim de mobilizare a fricii sa varieze pentru diferite tipuri de amenintare, pentru diferite tipuri de actiune recomandata si pentru diferite tipuri de personalitate.

Cercetatorii din domeniul psihologiei sociale agreeaza in general ideea ca eficienta oricarei comunicari care mobilizeaza teama si ii determina sa adopte o cale de actiuni protective depinde partial de trei componente variabile care interactioneaza in modalitati complexe (Hovland, Janis si Kelley, 1953; McGuire ,1969; Rogers si Mewborn, 1976) :

magnitudinea amenintarii (daca ar fi sa se materializeze);

probabilitatea de materializare a amenintarii (daca nu este luata nici o masura protectiva);

eficienta probabila a masurii protective recomandate (daca aceasta masura este luata).

Aceste trei componente sunt printre componentele-cheie ale modelului utilitatii subiectiv asteptate si modelului de incredere in sanatate, comentate anterior. Conform acestor modeluri de alegere rationala, se poate astepta ca oamenii care sufera de o boala sa accepte recomandarile medicului daca acestia cred ca consecintele probabile ale actiunilor recomandate (in ciuda oricaror costuri financiare, de timp, efort si disconfort), sunt preferabile consecintelor unei boli netratate. Dar asa cum deja am afirmat, este de asteptat ca acest model sa se afirme numai in prezenta conditiilor necesare pentru modelul vigilent al rezistentei psihice. Unele din descoperirile citate anterior despre amanarea tratamentului si alte raspunsuri maladaptive la pacientii care sufera de boli de inima sau cancer par sa reactioneze conform acestei presupuneri.

Rolul crucial al celei de a treia componente, eficacitatea perceputa a mijloacelor recomandate pentru abaterea sau minimizarea amenintarii este evidentiat in mod repetat de cercetarile psiho-sociale asupra mesajelor de sanatate publica care contin avertizari cu mobilizarea fricii (Chu, 1966; Leventhal, 1973; Leventhal, Singer si Jones, 1965; Rogers si Deckner, 1975; Rogers si Thistlewaite, 1970). Rogers si Mewborn (1976) , de exemplu, au descoperit ca afirmatiile despre eficacitatea masurilor protective recomandate au avut un efect semnificativ asupra intentiilor unor studenti de a adopta practicile recomandate in trei comunicate de sanatate publica diferite, care se refereau la hazarde bine cunoscute ce creeaza suferine umane prevenibilie (cancerul pulmonar, urmarile accidentelor auto si bolile venerice).

Descoperirile care tocmai au fost enuntate par sa fie in concordanta cu urmatoarele ipoteze derivate din modelul teoriei conflictelor: atunci cand un mesaj de avertizare prezinta informatii reale despre consecintele nefavorabile ale unor cai de actiune alternativa - asa cum sunt formularile care descriu riscurile si suferintele care pot proveni de la o interventie chirurgicala iminenta sau un tratament dureros - este cel mai probabil sa induca vigilenta si sa determine adoptarea unor proceduri sanatoase de elaborare a deciziilor, daca vigilenta este insotita de informatii impresionabile despre eficacitatea asteptata a unei cai de actiune recomandata, care induce speranta despre un mod eficient de a contracara amenintarile anticipate. Este posibil ca vigilenta sa fie inlocuita cu inertia (aderenta) nonconflictuala, chiar daca oamenii au avut candva de a face cu avertismente care s-au dovedit a fi alarme false. Breznitz (1967-1976), efectuand experimente de laborator in care a folosit amenintarea socurilor electrice, a constatat ca atunci cand oamenii sunt avertizati despre o amenintare iminenta si apoi li s-a spus ca pericolul a fost amanat sau anulat, acestia manifesta o reactie caracteristica de alarma falsa - ca raspuns la averizarile subsecvente despre acelasi pericol; ei tind sa manifeste mult mai putina teama si sa ignore noile avertizari.

Hipervigilenta

Cele mai grave erori de elaborare a deciziilor sunt de asteptat ori de cate ori hipervigilenta este reactia de stres dominanta. Starea emotionala de panica sau aproape de panica care este esenta modelului de hipervigilenta, implica ceea ce Selye (1956) a numit reactia de alarma initiala a sindromului adaptarii generale, evocat de catre stresorii puternici. Conform lui Selye, acest stadiu, care se distinge printr-o crestere semnificativa a activitatii adrenalinei simpatice, este urmat de catre un stadiu al rezistentei psihice si apoi de stadiul epuizarii sau colapsul.

Din fericire, starea vecina cu panica ce caracterizeaza hipervigilenta survine adesea in viata cotidiana chiar si in cazul unor urgente extreme (Schultz,1964). În acele rare situatii cand hipervigilenta este accentuata de catre avertizarile sau confruntarile reale cu pericole, cand functiile cognitive sunt serios ingreunate.

Multe experimente psihologice controlate au testat randamentul cognitiv dupa expunerea la amenintari (cum ar fi acreditarea ideii ca indivizii respectivi urmeaza sa fie expusi la socuri electrice dureroase). În general, se pare ca amenintarile minore au efect redus sau nul, dar amenintarile grave pot produce deterorari temporare ale functiilor cognitive (Hamilton,1975; Janis, 1971; Janis si Leventhal, 1968).

Alternanta excesiva a tuturor semnelor de amenintare potentiala determina o difuzare a atentiei. Aceasta este una dintre principalele surse ale ineficientei cognitive, ori de cate ori cineva devine hipervigilent si astfel se justifica unele esecuri ale incercarilor de a elabora decizii valoroase. Persoanele aflate intr-o stare hipervigilenta sunt puternic motivate de a se angaja intr-o cautare si evaluare complete. Dar cand incearca sa indeplineasca sarcini cognitive esentiale - asa cum este cautarea unor informatii credibile despre ceea ce pare a fi o cale de actiune promitatoare (prin consultarea unui expert), sau incercarea de a-si reaminti ce s-a intamplat cand, in trecut ei au incercat sa faca fata unor amenintari similare, indivizii sunt distrati si deci tendinta gandirii este deraiata. Atentia este rapid dispersata catre toate tipurile de alte indicii amenintatoare - multe dintre acestea fiind neautentice, sau neimportante, dar totusi alarmante. Ei pot sa fie deasemenea distrati de la sarcinile cognitive esentiale de catre idei obsesive despre toate perspectivele care ar putea sa evolueze negativ, cu consecinte dintre cele mai rele. Din cauza atentiei lor nediscriminative fata de toate amenintarile, relevant, sau irelevant, mare parte a timpului si energiei disponibile pentru elaborarea unei decizii multumitoare cu privire la cea mai buna cale a actiunii protective este irosita. Apoi cand un tel este la indemana, ei pot alege o soluie prost-conceputa care este inutila in principal pentru reducerea oricarei surse de pericol - care pare sa fie principala amenintare, dar poate fi o solutie slaba, deoarece mascheaza alte amenintari, care trebuie sa fie luate in considerare. De exemplu, intr-o stare vecina cu panica, dupa auzirea unei povesti inspaimantatoare de la un vizitator prost-informat ori visator, un bolnav de cancer aflat in nevoie cumplita de intervemtie chirurgicala extinsa se poate decide brusc sa renunte la operatia necesara si sa paraseasca spitalul.

Un experiment efectuat de catre Sigall si Helmreich (1969) au oferit date impresionante despre tendinta oamenilor aflati in stare de teama intensa de a esua in distingerea intre o sursa credibila si o alta noncredibila de comunicare convingatoare, fapt care determina acceptarea nediscriminata a mesajului. Esuarea de face o astfel de evaluare discriminatorie si esuarea de adoptare a unei matrite critice in evaluarea autenticitatii, plauzabilitatii si aplicabilitatii personale a mesajelor de avertizare poate fi cauzata in parte de catre difuzarea atentiei si in parte de catre reducerea eficientei mentale care se produce ori de cate ori o persoana se afla intr-o stare de mobilizare emotionala foarte ridicata.

Pe parcursul constrangerii cognitive exista o tendinta evidenta spre o gandire stereotipica, materializata prin categorii suprasimplificate si reguli decizionale inguste. În situatii de urgenta extrema care se petrec in teatre sau restaurante aglomerate, de exemplu, cand teama este foarte ridicata, iar timpul de decizie este foarte scurt, oamenii tind sa adopte o regula decizionala simpla, in care calea cea mai buna de a scapa este cea pe care o aplica oricine, ex., de a alerga spre oricare iesire spre care se indreapta multimea. Alte rute accesibile de scapare sunt trecute cu vederea, deoarece, indivizii converg catre aceeasi iesire, care curand se blocheaza; drept urmare multi oameni isi pierd viata in mod inutil (Schultz, 1964). Dar, daca cineva care este perceput ca lider, care este prezent in situatii care induc panica, convergenta maselor intr-un adevarat "gat de sticla" poate fi prevenita prin indrumari autoritare. În asfel de contexte, regula decizionala simpla de a face exact ceea ce face majoritatea, pare sa fie inlocuita cu regula la fel de simpla, de a face ceea ce le spune o figura autoritara. Ambele reguli decizionale pot reflecta o crestere generala a dependentei sociale, care se produce in conditii de teama ridicata, manifestata ptin eforturi imense de a evita separarea de insotitori, preferinta puternica de a intra in contact cu figuri autoritare, capabile sa ofere garantia solutiei si o atractie sporita (Janis, 1958,1971; Schachter,1959).

Alte consecinte comportamentale ale mobilizarii puternice a fricii au fost investigate in studii de teren asupra unor dezastre naturale si in experimente de laborator. Strans legate de pierderea temporara a eficientei cognitive este pierderea temporara a acuitatii perceptuale, coordonarii perceptual-motorie si aptitudinilor motorii (Duffy, 1962). Stangacia abilitatii manuale (mainilor) este determinata partial de tensiunea musculara care se produce in timpul starilor de mobilizare a teamei si se manifesta prin incremenirea muschilor intregului organism si tremuraturi musculare. Expresiile faciale tind de asemenea sa devina foarte rigide, in parte din cauza muschilor faciali incordati (Ekman, Freisen si Ellsworth, 1972; Izard, 1971).

Lazarus (1966,1976) a indicat ca rezistenta fata de stres este in mod esential o chestiune de rezolvare a problemelor in conditii in care nu se stie ce este de facut. Deoarece activitatiile de rezolvare a problemelor devin dominant ineficiente cand oamenii se afla intr-o stare de hipervigilenta, ei pot esua in alegerea unei cai adaptive de actiune care va reduce riscurile inpuse de catre pericolul anticipat. Eforturile de a scapa sau de a agresa sursa perceputa ca amenintare sunt pe cale sa devina dezorientate si ineficiente.

Cand oamenii isi dau seama pe neasteptate ca pot fi atrasi intr-o situatie periculoasa, cum ar fi apropierea unei tornade, ei tind sa devina atat de agitati incat esueaza sa valorifice orice oportunitate de a se gasi cea mai buna cale de scapare si nu sunt capabili sa observe defectele evidente ale caii care, in mod impulsiv au ales-o (vezi Fritz si Marks,1954). Esecuri similare de a profita de capabilitatile lor cognitive au fost observate in elaborarea urgenta a deciziilor la oamenii inconsecventi, cu atitudine oscilanta la care manifesta forme mai putin extreme ale hipervigilentei atunci cand au de-a face cu avertizari ale comunitatilor despre potentiale pericole de iradiere in apropierea unei centrale atomice, sau cu amenintari individuale din partea unui medic cu posibilitatea ca o excrescenta a pielii sa fie maligna. Multi oameni de acest fel devin obsedati de imagini terifiante care li se pot adeveri si cad prada bombardamentului informational pe masura ce ei dau atentie tuturor tipurilor de avertismente, sfaturi sau zvonuri despre amenintari (Horowitz,1976; Janis, 1971). Uneori actiunea impusiva a unei persoane ia forma unei lupte neautorizate in dauna unei fugi de la locul cu pricina.

Efectele disruptive ale unui nivel ridicat al stresului in circumstante care necesita activitate protectiva imediata, sunt ilustrate de catre actiunea negandita a unui om al legii in timpul tulburarilor rasiste de la Detroit, 1967, asa cum este descrisa in raportul Comisiei de Consiliere Nationala a Tulburarilor Civile (1968, p.98). Un gardian rational alb a crezut ca propria lui viata se afla in pericol imediat din partea unor tragatori atunci cand a auzit impuscaturi in apropiere dupa ce fusese avertizat de catre un paznic de noapte sa investigheze niste jafuri. În loc sa ia masuri de precautie si sa vada ce se intampla, el a decis prompt sa traga decisiv atunci cand a zarit un negru cu un pistol. Victima s-a dovedit a fi paznicul de noapte care a agitat pistolul in aer pentru a speria pradatorii, (Janis si Mann,1977), tragand cuvenitele focuri de intimidare.

În timpul unor neasteptate tornade, cutremure, explozii, conflagratii, raiduri aeriene sau alte dezastre majore, multi supravietuitori admit ca se simt terifiati in acelas timp si manifesta semne vizibile de mobilizare psihica intensa (Janis, 1951,1971; Rachman, 1978). Majoritatea supravietuitorilor dezastrelor isi revin rapid, timp de o jumatate de ora dupa ce pericolul a incetat, dar la o minoritate, cazurile simptomatice de instabilitate persista timp de cateva zile si uneori saptamani, insotite de mobilizare psihica excesiva - ca reactie de raspuns la zgomote si amenintari minore si care par sa fie reactivari ale reactiei de alarma. Cand se petrec aceste amenintari minore, persoana manifesta in mod repetat simptomele caracteristice ale unei traume psihice (tremuraturi ale mainilor, preocupari exagerate privind reaparitia pericolului si cosmaruri terifiante si vedenii in timpul zilei, in care sunt traite evenimente traumatizante (Horowitz,1976;Janis,1951). Aceasta stare de hipervigilenta persistenta si care continua sa se interfereze cu intervale lucide de elaborare a deciziilor ce pot alterna cu senzatii de incremenire, negarea pierderilor, eforturi de evitare a expunerii la reamintiri ale dezastrului si alte manifestari ale tendintelor de evitare defensiva extrema (Horowitz, 1976).

Predispunerea de a deveni nesigur(a), agitat sau preocupat de imagini infricosatoare - ca raspuns la orice amenintare a pericolului fizic se crede ca depinde de un numar de variabile ale personalitatii. Printre atributele predispunatoare frecvent mentionate in literatura de cercetare a personalitatii sunt nevrozele anxietatii cronice, nivelul redus al tariei "ego"-ului, slaba incredere-de-sine, nivelul scazut al abilitatii de rezolvare a problemelor si capacitatea redusa de a dezvolta sau folosi o retea de sprijin social (ex. Jenkins,1979). Descoperirile empirice bazate pe astfel de variabile nu sunt in orice caz bine conturate si uneori sunt reciproc contradictorii. În mod evident, in cercetarea personalitatii sunt necesare rafinamente metodologice pentru stabilirea variabilelor predispunatoare la diferite tipuri ale rezistentei psihice fata de amenintari (Cohen si Lazarus, 1979). Unele dovezi mai sigure sunt disponibile in legatura cu variabilele situationale despre care se crede ca sunt determinanti ai rezistentei psihice ineficiente. Datele indica un numar de factori cauzali primari si secundari care contribuie la reactiile hipervigilente.

Supravietuirile miraculuoase, presiunea timpului    si alti factori cauzali

Dovezi remarcabile ale efectelor traumatizante cauzate de expunerea la stimulii pericolului s-au acumulat de la studiile de caz si trecerile in revista ale oamenilor care au fost raniti ori au scapat ca prin urechile acului de accidente sau dezastre (Janis, 1971). Chiar printre personalitatile cele mai stabile, hipervigilenta survine aparent la foarte scurt timp dupa implicarea directa intr-un dezastru. De ce nu reusesc unii supravietuitori sa-si revina rapid de pe urma unui soc emotional si manifesta reactii de hipervigilenta timp de mai multe saptamani, de fiecare data cand sunt expusi la repere rememorative ale apropierii la care au trecut pe langa vatamare sau moarte? Unul dintre determinantii critici ai hipervigilentei sustinute pare sa fie ceea ce MacCurdy (1943) a etichetat a fi "supravietuirea miraculoasa". Studiile dezastrelor din timpul razboaielor, dar si in timp de pace, au indicat ca cele mai intese si mai prelungite simptome ale hipervigilentei tin sa se dezvolte la unii dintre supravietuitorii care au fost in proximitatea unui pericol real si au trecut pe langa pericol, cum este scaparea ca prin urechile acului de vatamari grave cand casele lor au fost distruse, fiind trantiti la pamant de elemente cazatoare, pierzandu-si rude sau prieteni si vazand corpuri mutilate (Janis,1951; Rachman,1978; Wolfenstein,1957). Supravietuitorii care s-au aflat mai departe de locul dezastrelor, pe de alta parte au manifestat o tendinta vizibila spre toleranta crescuta fata de stres - exprimata prin reducerea fricii o data cu expunerea succesiva la acelasi tip de pericol, probabil ca rezultat al acomodarii sau adaptarii emotionale.

Datele trecerii in revista a 544 de piloti de lupta (Grinler, Willerman, Bradlez si Fastarsky,1946) au indicat ca aviatorii care au capatat o frica extrema si simptome de nevroza traumatica in timpul misiunilor de lupta, erau inclinati sa dea raspunsuri afirmative la intrebari despre sentimentele invulnerabilitatii personale ("Se poate ca altii sa fie raniti sau sa moara, dar mie nu mi se poate intampla asa ceva"), comparativ cu pilotii care trecusera prin misiuni de lupta similare fara sa capete simptome severe de teama sau anxietate. Cu toate ca astfel de descoperiri corelationale nu pot stabili o succesiune cauzala, ele corespund cu ipoteza conform careia ori de cate ori oamenii capata un tip caracteristic de hipervigilenta dupa expunerea la un pericol, procesul psihologic mediational este o schimbare de atitudine cu privire la vulnerabilitatea personala. Aceasta ipoteza pare sa fie plauzibila in lumina observatiilor impresionante din timpul dezastrelor pe timp de pace (Janis, 1962; Wolfenstein, 1957), dar inca nu a fost testata sistematic.

În literatura de cercetare extensiva despre reactiile fricii umane, o serie de alti factori adaugati expunerii la supravietuiri miraculoase au fost descrisi ca in mod aparent maresc frica din timpul dezastrelor si ca pot impiedica elaborarea deciziilor dupa intamplari inspaimantatoare, cu pericole extreme. Printre factorii cei mai frecvent implicati ca antecedenti ai reactiilor de hipervigilenta sunt lipsa de contact cu membrii familiei sau alte persoane suportive, restrictiile de activitate, lipsa controlului perceput asupra evenimentelor periculoase si lipsa informatiilor pregatitoare despre evenimentele stresante care sunt de asteptat si despre ceea ce este de facut pentru dezvoltarea aptitudinilor rezistentei psihice (Cox,1978; Epstein, 1973; Janis,1971; Janis si Rodin,1979; Monat si Lazarus,1977; Rachman,1978). Atat studiile de teren, cat si experimentele de laborator au indicat ca acesti factori pot spori probabilitatea unei hipervigilente susinute, cu toate ca nu in toate circumstantele. Sunt necesare cercetari considerabile pentru determinarea conditiilor in care fiecare dintre acesti factori are efectul detrimental asteptat, adica un efect opus celui favorabil, sau nici un efect.

Analiza lui Janis si Mann (1977) despre urgenta elaborarii deciziilor a scos in evidenta presiunea timpului ca unul dintre determinantii majori ai hipervigilentei atunci cand oamenii sunt expusi la amenintari grave de ranire fizica sau de moarte. Studiile dezastrelor arata ca panica, forma cea mai extrema a hipervigilentei tinde sa survina cand oamenii percep pericolul ca fiind iminent si ca rutele de scapare sunt rapid inchise. Trebuie spus ca oamenii care au de a face cu un pericol, pot sa devina hipervigilenti daca se stiu neajutorati spre a nu fi victimizati, daca ei nu actioneaza foarte rapid. În aceste conditii, exemplele cele mai extreme de degradare cognitiva, rationalizarea redusa si decizii impulsive maladaptive pot aparea. Exista unele date care sugereaza ca atunci cand oamenilor li se spune ca un dezastru este pe cale sa loveasca peste cateva minute, incercarile lor frenetice de scapare sunt atat de nerealiste, incat ei exagereaza pericolul, in loc sa-l minimizeze si astfel este mai bine ca majoritatea oamenilor sa nu fie avertizati deloc (Fritz si Marks,1954).

Într-o serie de experimente de laborator care au confruntat subiectii cu amenintarea unor socuri electrice dureroase, Kelley si colegii lui (1965) au descoperit ca reactiile de panica care genereaza o cadere in capcana, erau evidente cand oamenii se aflau intr-o presiune extrema a timpului. Descoperirile au indicat ca atunci cand teama este accentuata intr-o situatie de amenintare care ofera doar un timp foarte scurt de scapare, oamenii se angajeaza frenetic fara sa caute oportunitatile disponibile de a scapa fara probleme.

Janis si Mann (1977) au postulat ca modelul hipervigilent este intretinut de catre presiunile scadentei ori de cate ori oamenii trebuie sa actioneze pentru a evita pierderile amenintarii, daca amenintarea vizeaza siguranta lor personala, telurile carierei, statutul social sau financiar, ori alte valori importante. La un moment in care, autorii deciziilor sunt intr-o stare de conflict decizional acut, din cauza riscurilor percepute si generate de catre oricare cale de actiune aleasa, probabilitatea ca ei sa devina excesiv de preocupati de pierderile amenintarii, vor manifesta alte simptome ale cresterilor hipervigilentei daca primesc informatii despre o scadenta impovaratoare care ii determina sa creada ca au un timp insuficient pentru gasirea unei solutii bune. În aceste conditii presante, oamenii capata o receptivitate nediscriminatorie fata de zvonurile ca s-ar putea petrece fapte teribile. Ei nu pot tine cont de datele care indica improbabilitatea unor pericole exagerate si oscileaza pe masura ce incearca sa evite oricare dintre alternativele riscante, care ar putea sa duca la catastrofa, iar in final, aleg in graba orice cale de actiune care pare sa fie cel mai putin periculoasa.

Unele persoane se pot afla intr-o presiune constanta timpului ca rezultat fie al solicitarilor situationale care creeaza o supraincarcare a agendei zilnice cu obligatii urgente, fie predispuneri de personalitate, fie ambele alternative. Oricare ar fi cauza, este de asteptat ca astfel de persoane sa devina hipervigilente, mult mai usor decat altele cu privire la raspunsurile fata de amenintari si de scadente apropiate, determinandu-le sa ia decizii necugetate si care sunt frecvent urmate de conflict postdecizional si frustrare. Este important de subliniat ca un simt acut al urgentei (timpului) s-a descoperit ca este o componenta majora a personalitatilor de tip A, care prezinta un risc ridicat fata de bolile inimii coronariene (vezi Glass, 1977).

Combinarea amenintarii neasteptate si bruste cu presiunea timpului extrem, pare sa fie una dintre conditiile care sustine in modeul cel mai consecvent o stare de hipervigilenta, in care oamenii pot comite tipuri impulsive de actiune pentru care vor avea foarte curand motive de regret. Aceasta combinatie inselatoare este cel mai probabil sa survina (conform lui Janis si Mann,1977) cand elaboratorii deciziilor au esuat sa reactioneze vigilent unor avertismente anterioare, despre amenintare. Cand reactiile la avertismentele initiale iau forma unei evitari defensive, in detrimentul vigilentei, oamenii ignora avertismentele, esueaza in cautarea de informatii relevante si nu evalueaza adecvat riscurile oferite de calea de actiune aleasa. Ei evita conflictul decizional prin transferarea responsabilitatii decizionale catre altcineva, prin amanare si prin constituirea unor rationalizari placute care sprijina alternativa cea mai acceptabila si care determina minimizarea pierderilor asteptate. Asa cum s-a vazut din figura 6-1 acest model defectiv al rezistentei psihice este cel mai probabil sa survina cand oamenii cu o stare ridicata de conflict decizional despre riscurile impuse de alegerea oricareia dintre alternativele disponibile, au o speranta redusa de a gasi o solutie satisfacatoare.

Cand evitarea defensiva este modelul dominant, autorii deciziilor raman neatenti la informatiile corective pana cand sunt confruntati cu o amenintare dramatica, care ii ia prin surprindere si care initiaza stadiul reactiei hipervigilente. Acelasi lucru este posibil sa se intample daca autorii deciziilor inteleg eronat sau esueaza in descoperirea semnificatiei avertizarilor anterioare si ca urmare, se simt cu adevarat neavizati in legatura cu riscurile sau pericolele care s-ar putea interpune. Acest model al inertiei nonconflictuale ii lasa pe autorii deciziilor la fel de nepregatiti pentru noutati neplacute si neasteptate cu privire la amenintarile producerii unor pierderi ca si in cazul evitarii defensive. Inertia nonconflictuala si evitarea defensiva - ca raspunsuri a avertizarile anterioare despre o anume amenintare pot fi privite ca reactii psihice care sporesc probabilitatea manifestarii hipervigilentei - ca raspuns la o confruntare subsecventa cu pericolul.

PREVENIREA MODELELOR DEFECTIVE ALE    REZISTENTEI PSIHICE

În ultimele decenii au fost elaborate o varietate de tehnici psihologice pentru a preveni instalarea modelelor defective ale rezistentei psihice in situatii de amenintare, sau pentru minimizarea unor astfel de reactii, daca acestea deja exista. Aceste includ preexpuneri benigne la situatia amenintatoare, inlocuirea stresului prin informatii (comunicate) pregatitoare si procedurile relaxante prin respiratie controlata, destinate sa modereze raspunsurile psihice la situatiile de mobilizare emotionala. Studierea acestor tehnici, cu toate ca rareori sunt suficient controlate pentru a oferi rezultate definitive, a sugerat ca fiecare dintre ele este cel putin partial fructuasa pentru unii oameni, in unele inprejurari (Janis, Defares si Grossman,1982).

Analiza teoriei conflictelor in elaborarea deciziilor (fig. 6-1) ne face sa credem ca sfatuirea (consilierea) poate fi un ajutor eficient in elaborarea deciziilor in conditii de stres, in masura in care contraactioneaza cu conditiile care imprima modelele defective ale rezistentei psihice si promoveaza conditiile psihice care duc spre vigilenta. Un numar de interventii au fost dezvoltate in acest scop, inclusiv o constienta a modalitatii de rationalizare, noi forme de jucarea rolului in psiho-drame structurate si o fisa procedurala pentru echilibru spre a induce constienta intregii game de consecinte (Janis si Mann, 1977).

Poate ca tipul cel mai promitator de interventie pentru a intretine o abordare vigilenta a amenintarilor recurente care este posibil sa fie disruptive si demoralizatoare, il prezinta inocularea stresului. Aceasta tehnica este aplicata de obicei la scurt timp dupa ce o decizie a fost elaborata, dar inainte ca ideea sa fi fost implementata. Inocularea stresului emotional presupune expunerea autorului deciziei la informatii pregatitoare, care descriu concret modul in care vor fi traite consecintele negativ-asteptate ale caii de actiune aleasa. Informatiile pregatitoare functioneaza ca o forma a inocularii daca ii permite persoanei sa isi mareasca toleranta pentru stresul postdecizional prin dezvoltarea unor autoincurajari eficiente si mecanisme eficiente ale rezistentei psihice (Janis,1958,1971; Meichenbaum,1977; Meichenbaum si Turk,1976). Acest tip de interventie este numit inoculare deoarece, poate fi analog procesului prin care anticorpii sunt indusi ca raspuns la injectii cu toxine mijlociu-virulente.

Principiul fundamental este ca informatiile pregatitoare exacte despre o criza iminenta le ofera oamenilor oportunitatea de a anticipa pierderile, de a incepe sa razbata prin anxietate si necaz si sa faca planuri care le va permite sa reziste psihic in mod mai adecvat. Procesele psihice stimulate prin informatii pregatitoare includ crezuri de corectare a greselilor, reconceptualizarea amenintarii si angajarea intr-o convingere realista despre valorile si actiunile protective, precum si dezvoltarea conceptelor de autoinstruire care ii permite persoanei sa lupte mai eficient cu obstacolele (Janis,1971,1982).

Este de asteptat ca procedurile inocularii stresului sa fie eficiente pentru orice decizie care determina pierderi grave pe termen scurt inaintea dobandirii unor castiguri substantiale pe termen lung. Majoritatea deciziilor cu privire la problemele de sanatate personala apartin acestei categorii, deoarece obliga persoana sa treaca prin tratamente dureroase si privatiuni pentru ca starea fizica sa se inbunatateasca. Multe dintre aceste date cu privire la eficienta procedurilor de inoculare a stresului provin din studierea unor astfel de decizii - supunerea voluntara la o chirurgine abdominala, tratamentele medicale dureroase si altele. Rezultatele corelationale ale studiilor lui Janis (1958), aplicate unor pacienti chirurgicali au aratat ca cei care au primit informatii despre consecinte neplacut anticipate, este de asteptat ca ei sa suprareactioneze mai putin din punct de vedere emotional la obstacole si evenimente adverse din timpul perioadei postdecizionale. Date suportive (confirmative) au provenit dintr-un numar de experimente de teren controlate, cu pacienti care s-au decis sa accepte recomandarile medicilor de a fi supusi operatiei (Egbert, Battit, Welch si Barlett,1964; Johnson,1966; Schmidt,1966; Schmidt si Wooldbridge,1973;Vernon si Bigelow,1974). Aceste studii au indicat ca atunci cand medicii sau asistentii(tele) au dat informatii pre-operative despre stresurile inteventiei chirurgicale si caile rezistentei psihice pentru acele stresuri, pacientii adulti au manifestat un distres postoperational mai redus si uneori o refacere mai buna. Rezultatele pozitive despre valoarea inocularii stresului au fost oferite de studiile nasterii copiilor (Breen,1975; Levy si McGee,1975) si de examinarile medicale repulsive, care cer pacientilor sa inghita tuburi (Johnson si Leventhal,1974). Experimentele de teren efectuate de Moran (1963) si de Wolfer si Visintainer (1975) cu copii ca pacienti pentru chirurgie pediatrica au oferit rezultate similare.

O directie de cercetare complet diferita, cea a deciziilor de la locul de munca, a oferit de asemenea dovezi ca inocularea stresului poate diminua conflictul postdecizional si sa minimizeze tendinta de a reforma decizia in momentul in care sunt intalnite obstacole. Nou-angajatii carora li se dau informatii pregatitoare realiste in momentul in care li se ofera slujba, sau la scurt timp dupa ce accepta acea slujba, sunt mult mai inclinati sa ramana in colectivitate (Gomersall si Myres,1966; Macedonia,1969; Wanous,1973, Youngberg,1963).

Toate aceste descoperiri sprijina concluzia ca multi oameni vor manifesta o toleranta mai mare fata de stres ca raspuns la consecinte indezirabile, daca li s-au oferit avertizari prealabile cu privire la ce sa se astepte, impreuna cu alte incurajari astfel incat frica sa nu capete un nivel intolerabil. Exista desigur exceptii cum ar fi personalitatile nevrotice, care sunt hipersenzitive la orice reper al amenintarii. Dar, astfel de considerari nu exclud posibilitatea ca tehnicile de inoculare a stresului sa poata fi dezvoltate si folosite de catre consilieri decizionali pentru reducerea impactului unei mari varietati de obstacole postdecizionale anticipate, indeosebi cand calea de actiune aleasa necesita pierderi temporare obligatorii pentru dobandirea telurilor pe termen lung.

Programul de instruire pentru inocularea stresului (Meichenbaum, 1977) cuprinde trei faze principale:

discutarea naturii reactiilor stresului pentru a oferi clientilor cadrul conceptual si sa-i motiveze pe acestia sa dobandeasca noi aptitudini ale rezistentei psihice;

predarea si repetarea acelor lectii (teme) care formeaza aptitudinile rezistentei psihice - cum ar fi colectarea informatiilor lor despre ceea ce se poate intampla si sistematizarea cailor de a lupta eficient cu evenimentele care genereaza anxietate;

incurajarea clientului de-a practica si aplica aptitudinile rezistentei psihice nou-dobandite pentru conditiile stresante, prin intermediul jucarii rolului in situatii de stres imaginat, sau expunere efectiva la stresurile vietii reale.

Acest tip de instruire s-a dovedit ca este cel putin partial fructuos in marirea aderentei la un numar de variante stresante, inclusiv deciziile de reabordare a situatiilor fobice (Meichenbaum si Cameron,1973) si de a suporta suferinte (Turk, 1975). Unele rezultate negative au fost raportate in orice caz de catre Girodo si Roehl (1976) pentru deciderea de a calatori cu avionul a unor studente carora le era frica sa zboare. Dupa ce a revazut rezultatele pozitive si negative ale studiilor care implicau instruirea inocularii stresului, Girodo (1977) a sugerat ca elementele fructuase sunt acelea care induc persoana spre reconceptualizarea amenintarii si conventirea ei in elemente neamenintatoare si ca toate celelalte autoformulari abia servesc ca mecanisme de abatere a atentiei. Orice astfel de generalizare, ofera in orice caz o greutate exagerata unui set limitat de descoperiri si este prematura pana cand vor fi obtinute rezultate bine-schitate de la o varietate de investigatii care testeaza atent eficienta fiecarei componente a inocularii stresului. Ramane ca urmatoarea faza a cercetarii sa determine care componente sunt ingredientele necesare si suficiente pentru promovarea unei rezistente psihice eficiente in situatiile stresante.

Tipuri apropiate (asemamatoare) de interventii psihologice trebuie de asemenea sa fie studiate, indeosebi cele care pot ajuta oamenii sa reconceptualizeze stresurile determinate de o cale de actiune stresanta cum ar fi trecerea printr-un divort, o schimbare drastica a carierei profesionale, sau o interventie chirurgicala. De exemplu, un mecanism eficient al rezistentei psihice elaborat pentru folosirea de consilieri in spitale si alte institutii medicale de catre Langer, Janis si Wolfer (1975) presupune incurajarea unei reevaluari optimiste pentru evenimentele provocatoare de anxietate, pentru a cladi la clienti sperante realiste de a lupta eficient cu orice suferinta sau obstacol intalnit.

Prin inducerea oamenilor catre o structura clara a consecintelor care ii pot astepta si spre resursele existentei psihice aflate la indemana lor, consilierii decizionali trebuie sa fie capabili sa ii ajute pe clienti in constituirea unei atitudini de baza de auto-incredere, sa mentina o abordare vigilenta pe parcursul tuturor fazelor elaborarii deciziei si sa isi dezvolte reincurajarile realiste. Acel tip de reincurajare poate avea efect de reducerea anxietatii ori de cate ori apare un obstacol postdecizional, intrucat astfel stresul s-ar accentua considerabil, generand reactii defective ale rezistentei psihice.

TEME CONSULTATE

Ø     BECKER M.H. si MAIMAN L.A. Determinantii soceo-comporamentali ai coabitarii cu recomndarile de asistenta medicala si de sanatate. Asistenta medicala,1975,13,10-24;

Ø     BLACKWELL B. Literatura despre intarzierea cautarii de ingrijire medicala in cazul bolilor cronice. Monografiile de educatie sanitara,1963,3(16),3-31;

Ø     BREEN D. Nasterea unui prim copil: Catre o intelegere a feminitatii. Tavistock, Londra,1975;

Ø     BREZNITZ S. Incubarea amenintarii, durata anticiparii si alarma falsa - ca determinanti ai reactiei de frica la un eveniment infricosator inevitabil. Jurnalul de cercetare experimentala a personalitatii,1967,2,173-180;

Ø     _______ Alarmele false: efectele lor asupra fricii si adaptarii. În lucrarea "Stresul si anxietatea", editata de I.G. Saranson si C.D. Spielberger,vol.3, Wiley, New York, 1976;

Ø     BROADHURST A. Aplicatii ale psihologiei decizionale. În lucrarea "bazele teoretice si experimentale ale terapiilor comportamentale", editata de M.P: Feldman si A. Broadhurst, Wiley, New York, 1976;

Ø     CHU C.C. Mobilizarea fricii: eficacitate si iminenta. Ed. McGraw-Hill, New York, 1962;

Ø     COHEN S. si LAZARUS R.S. Rezistenta psihica fata de stresurile bolilor. În lucrarea "Psihologia sanatatii" editata de G.C. Stone, F. Cohen si N.E. Cox. Ed. Jossey-Bass, San Francisco, 1979;

Ø     COX T. Stresul. Macmillan, New York,1978;

Ø     DUFFY E. Activatia si comportamentul. Ed. McGraw-Hill, New York,1962;

Ø     EDWARDS W. Teoria elaborarii deciziilor. Buletinul psihologic,1954,51,380-417;

Ø     EGBERT L.,BATTIT G., WELCH C. Si BATLETT M. Reducerea durerii postchirurgicale prin incurajare si instruire. Jurnalul de medicina al Noii Anglii,1964,270,825-827;

Ø     EKMAN P., FREISEN W. Si ELLSWORTH P. Emotia pe fata umana. Pergamon, Oxford,1972;

Ø     ELSTEIN A.A. si BORDAGE G. Psihologia rationalizarii clinice. În lucrarea "Psihologia sanatatii", editata de G.C. Stone, F. Cohen si N.E. Adler, Ed. Jossey-Bass, San Francisco, 1979;

Ø     EPSTEIN S. Asteptarea si magnitudinea reactiei la expunerea unei examinari medicale repulsive. Psihofiziologia, 1973,10,100-107;

Ø     FENNO R.F. Cabinetul presedintelui. Ed. Universitatii Harvard, Cambridge, 1959;

Ø     FRITZ C. si MARKS E. Studii despre comprtamentul uman in dezastre. Jurnal de aspecte sociale,1954,10,26-41;

Ø     GEORGE A. Adaptarea la stres in elaborarea deciziilor politice: individul, grupul mic si contextele organizationale. În lucrarea "Rezistenta psihica si adaptarea", editata de G.V. Coelho, D.A. Hamburg si J.E.Adams, Ed. Basic Books, New York, 1974;

Ø     ________ Elaborarea deciziilor prezidentiale in politica esterna: folosirea eficienta a informatiilor si sfaturilor. Westview, 1980;

Ø     GIRODO M. Auto-vorbirea: mecanisme ale managementului anxietatii si stresului, vol.4, Wiley, New York, 1977;

Ø     GLASS D. Antecedentele comportamentale ale bolilor de inima coronariana. Eribaum, Hillsdale, 1977;

Ø     GOLDSTEN R.K., GERHARDT P.T. si HANDY V.H. Unii factori legati de intarzierea pacientului in cautarea diacnosticului pentru simptome de cancer. Cancerul,1957,10,1-7;

Ø     GOMERSALL E.R. si MYERS M.S. Parcurgerea unei instruiri la locul de munca. Revista afacerilor "Harvard", 1966,44,62-72;

Ø     GRINKER R.R., WILLERMAN B., BRADLEY A.D. si FASTARSKY A. Un studiu de predispunere psihica la dezvoltarea oboselii operationale. Jurnalul american de ortopsihiatrie,1946,16,191-214;

Ø     HACKETT T.P. si CASSEM N.H. Managementul psihologic al pacientilor cu infarct miocardic. Jurnalul stresului uman,1975,1,25-38;

Ø     HAMILTON V. Socializarea, anxietatea ti prelucrarea informatiilor: un model de capacitate al randamentului influentat de anxietate. În lucrarea "Stresul si anxietatea", editata de I.G. Sarason si C.D. Spielberger, vol.2, Wiley, New York, 1975;

Ø     HOCHBAUM G. Participarea publicului la programele de selectare medicala: un studiu soceofiziologic. Serviciul de Sanatate Publica, nr. 572, Bethesda, 1958;

Ø     HOROWITZ M.J. Sindromurile raspunsului la stres. Aronson, New York, 1976;

Ø     HOVLAND C.I., JANIS I.L. si KELLEY H.H. Comunicarea si persuasesnsiunea. Ed. Universitatii Yale, New Heaven, 1953;

Ø     INSKO C.A., ARKOFF A. Si INSKO U.M. Efectele comunicarilor care genereaza mobilizare redusa si ridicata a fricii cu privire la opiniile despre fumat. Jurnalul de psihologie sociala experimentala, 1965,1,256-266;

Ø     IZARD C. Fata emotiei. Appleton, New York, 1971;

Ø     JANIS I.L. Razboiul aerian si stresul emotional. New York, McGraw-Hill, 1951;

Ø     ________ Stresul psihic. Wiley, New York, 1958;

Ø     Efectele psihice ale avertizarilor. În lucrarea "Omul si societatea in timpul dezastrelor", editata de D. Chapman si G. Baker, Basic Books, New Zork, 1962;

Ø     ________ Efectele schimbarii de altitudine asupra mobilizarii fricii. În lucrarea "Progrese in psihologie experimentala" editata de L. Berkowitz. Ed. New York Academic, 1967;

Ø     ________ Stresul si frustrarea. Ed. Harcourt, New York, 1971;

Ø     ________ Pacientul ca autor de decizii. În lucrarea "Manualul medicinii comportamentale", editata de D. Gentry, Ed. Guilford, New York, 1982;

Ø     JANIS I.L., DEFARES P.B. si GOSSMAN P. Reactiile hipervigilente fata de amenintare. În lucrarea "Ghidul lui Selye pentru cercetarea stresului", Editata de H. Selye, Ed. Van Nostrand, new York, 1982;

Ø     JANIS I.L. si FESBACH S. Efectele comunicarilor cu mobilizare a fricii. Jurnalul de psihologie sociala si paranormala, 1953,48,78-92;

Ø     JANIS I.L. si LEVENTHAL H. Reactiile umane fata de stres. În lucrarea "Manualul teoriei si cercetarii personalitatii" editata de E. Borgatta si W. Lambert, Ed. Rand McNally, Chicago,1968;

Ø     JANIS I.L. si MANN L. Elaborarea deciziilor: o analiza psihologica a conflictului alegerii si determinarii. Ed. Free Press, New York, 1977;

Ø     JANIS I.L. si TERWILLIGER R. Un studiu experimental al rezistentei psihice fata de comunicarile cu mobilizare a fricii. Jurnalul de psihologie sociala si paranormala, 1962,65,403-410;

Ø     JENKINS C.D. Modificatorii psihici ai raspunsului fata de stres. Jurnalul stresului uman,1979,5,3-15;

Ø     JOHNSON J.E. Influenta interactiunii motivate asistent-pacient asupra evolutiei postoperatorii a pacientului. Monografiile Asocatiei asistentilor Americani, seria nr. 2. Eplorarea practicii medicale in chirurgie a asistentilor. New York,1966;

Ø     JOHNSON J.E. si LEVENTHAL H. Efectele anticiparilor exacte si instructiunilor comportamentale asupra reactiilor pe parcursul unei examinari medicale repulsive. Jurnalul personalitatii si psihologiei sociale,1974,29,710-718;

Ø     KAHNEMAN D. si TVERSKY A. Teoria prospectelor: O analiza a deciziilor luate in conditii de risc. Econometrica,1979,47,263-292;

Ø     KASL S.V. si COBBS S. Comporamentul sanatos, comportamentul de boala si comportamentul rolului bolnav. Arhivele Sanatatii Ambientale,1966,12,246-541;

Ø     KELLEY H.H., CONDRY J.C. Jr., DAHLKE A.E. si HILL A.H. Comportamentul colectiv intr-o situatie de panica simulata. Jurnalul de psihologie sociala experimentala,1965,1,20-54;

Ø     KIRSCHT J.P. si ROSENSTOCK I.M. Problemele pacientilor in respectarea recomandarilor expertilor in sanatate. În lucrarea "Psihologia sanatatii" elaborata de G.C.Stone, F. Cohen si N.E. Adler. San Francisco, Ed. Jossey-Bass, 1979;

Ø     KUTNER B., MACOVER H.B. si OPENHEIM A. Amanarea cunoasterii diagnosticului de cancer: o analiza critica a literaturii. Jurnalul de boli cronice,1958,7,95-120;

Ø     LANGER E.J., JANIS I.L si WOLFER J. Reducerea stresului psihic la pacientii chirurgicali. Jurnalul de psihologie sociala experimentala,1975,1,155-166;

Ø     LAZARUS R.S. Stresul psihic si procesele rezistentei psihice. Ed. McGraw-Hill, New York, 1966;

Ø     ________ Modelele adaptarii. McGraw-Hill, New York, 1976;

Ø     LEE W. Teoria deciziei si comportamentului uman. Wiley, New York, 1971;

Ø     LEVENTHAL H. Atitudini si obiceiuri schimbatoare care reduc factorii de risc pentru bolile cronice. Jurnalul american de cardiologie,1973,31,571-580;

Ø     LEVENTHAL H., SINGER R.E. si JONES S. Efectele fricii si specificitatii recomandarilor. Jurnalul personalitatii si de psihologie sociala,1965,2,20-29;

Ø     LEVY J.M. si McGEE R.K. Nasterea copilului - ca fenomen de criza: un test al teoriei lui Janis despre solutionarea comunicarii si stresului. Jurnalul personalitatii si de psihologie sociala,1975,31,171-179;

Ø     MACCURDY J. Structura moralei. Ed. Macmillar, New York,1943;

Ø     MACEDONIA R.M. Presiunea asteptarilor (sperantelor) si supravietuirea. Disertatie doctorala la Universitatea din New York, 1969;

Ø     MANN L., JANIS I.L. si CHAPLIN R. Efectele anticiparii informatiilor viitorului apropiat asupra procesului decizional. Jurnalul personalitatii si de psihologie sociala 1969,11,10-16;

Ø     MAUSNER B. si PLATTE S. Fumatul: o analiza comportamentala. Ed Pergamon, Oxford, 1971;

Ø     McGUIRE W.J. Natura atitudinilor si schimbarile de atitudine . În lucrarea "Manualul de psihologie sociala". Vol.3, editata de G. Lindsey si Aronson. Ed. Addison-Wesley, 1969;

Ø     MEICHENBAUM D. Modificarile cognitiv-comportamentale: o abordare interativa. New York, Plenum, 1977;

Ø     MEICHENBAUM D.si CAMERON R. O examinare a variabilelor cognitive si intamplatoare prin teste de evidentiere a anxietatii. Ed. Manuscript a Universitatii Waterloo, Ontario, 1973;

Ø     MEICHENBAUM D.si TURK D.C. Managementul cognitiv-comportamental al anxietatii, furiei si durerii. În lucrarea "Managementul comportamental al anxietatii, depresiei si durerii", editata de P.O. Davidson. Ed. Brunner-Mazel, New York, 1976;

Ø     MILLER D.W. si STAR M.K. Structura deciziilor umane. Ed. Englewood Cliffs, new York,1967;

Ø     MONAT A. si LAZARUS R.S. Stresul si rezistenta psihica: o antologie. Ed. Universitatii Columbia, New York,1977;

Ø     MORAN P.A. Un studiu experimental al atractivitatii pediatriei pentru asistentii medicali. Teza de masterat la colegiul pentru Asistenti al Univeritatii Yale,1963;

Ø     RACHMAN S.J. Frica si curajul Ed. Freeman, San Francisco,1978

Ø     RAIFA H. Analiza deciziilor. Ed. Adidisan-Wesley, 1968;

Ø     RAPAPORT A. si WALLSTEN T.S. Comportamentul decizional al individului. În lucrarea "Revista anuala de psihologie" vol.23, editata de P.H. Mussen si M.R. Rosenwerg. Annual Rewiewes, Palo Alto,1972;

Ø     ROGERS R.W. si DECKNER W.C. Efectele apelurilor infricosatoare si mobilizarii psihice asupra atitudinilor emotionale si fumatului. Jurnalul de personalitate si psihologie sociala,1975,220-230;

Ø     ROGERS R.W. si MEWBORN C.R. Apelurile infricosatoare si schimbarile de atiitudine: efectele unui tratament repulsiv, probabilitatea ocurentei si eficacitatea raspunsurilor rezistentei psihice. Jurnalul de personalitate si psihologie sociala, 1976,4,54-61;

Ø     ROGERS R.W. si THISTLETHAITE D.L. Efectele mobilizarii fricii si ale reincuratarilor (reasigurarilor) asupra schimbarilor de atitudine. Jurnalul de personalitate si psihologie sociala,1970,15,207-233;

Ø     SCHACHTER S. Psihologia afilierii. Ed. Universitatii Stanford,1959;

Ø     SCHMIDT R.L. Un studiu explorator al disponibilitatii asistentilor si pacientilor pentru interventiile chirurgicale. Studiu de masterat la Colegiul de Asistenti al Universitatii Yale, 1966;

Ø     SCHMITT F.E. si WOOLDRIDGE P.J. Pregatirea pacientilor pentru interventiile chirurgicale. Cercetare infirmieologica,197,22,108-116;

Ø     SCHULTZ D.P. Panica si comportamentul: discutii si lecturari. Random House, New York, 1964;

Ø     SELYE H. Stresul vietii. Ed. McGraw-Hill, New York, 1956;

Ø     SIGALL H. Si HELMREICH R. Schimbarea opiniei ca functie a stresului si credibilitatii comunicatorului. Jurnalul de psihologie sociala experimentala, 1969, 5,70-78;

Ø     SIMON H.A. Comportamentul administrativ: un studiu al proceselor de elaborare a deciziilor. Ed. Free Press, New York, 1976;

Ø     SLOVIC P., FISHHOFF B. si LICHTENSTEIN S. Teoria deciderii comportamentale. Revista anuala de psihologie, 1977,28,1-38;

Ø     TURK D.T. Controlul cognitiv al durerii: o abordare de instruire aptitudinala. Teza de masterat la Universitatea Waterloo, Ontario, 1975;

Ø     VERNON D.T.A. si BIGELOW D.A. Efectul informarii despre o situatie potential stresanta. Jurnalul personalitatii si de psihologie sociala,1974,29,50-59;

Ø     WANOUS J.P. Efectele unei prospectari realiste a unei slujpe asupra acceptabilitatii slujbelor, atitudinii la locul de munca si supravietuirii la locul de munca. Jurnalul de psihologie aplicata, 1973,58,321-332;

Ø     WHEELER D. si JANIS I.L. Un ghid practic pentru elaborarea deciziilor. Ed. Free Press, New York,1980;

Ø     WOLFENSTEIN M. Dezastreleu: un eseu psihologic. Ed. Free Press, 1957;

Ø     WOLFER J.A. si VISITAINER M.A. Raspunsurile fata de stres ale pacientilor de chirurgie pediatrica si parintilor acestora - ca functie de adaptare si pregatire psihica contra stresului generat de precautiile excesive ale asistentilor. Cercetarea infiermierologica,1975,24,244-255;

Ø     YOUNGBERG C.F. Un studiu experimental al gradului de satisfacere si profitabilitate al slujbei comparativ cu asteptarile si auto-asteptarile. Diseratie doctorala, Universitatea New York, 1963;





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate