Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» STRESUL


STRESUL




STRESUL

Definirea stresului. Factorii stresanti. Evaluarea situatiei stresante

Reactii fiziologice la situatia stresanta (teoria lui H. Selye)




Reactii psiho-comportamentale la stres

Mecanismele de adaptare la stres (coping)

Obiective

Dupa parcurgerea capitolului studentii:

vor intelege principalele caracteristici ale situatiilor stresante;

vor intelege relatia dintre modul in care evaluam situatia in care ne aflam si perceperea situatiei ca fiind mai mult sau mai putin stresanta;

vor reusi sa constientizeze in mai mare masura propriile reactii fiziologice si psiho-comportamentale in situatii stresante cat si mecanismele coping utilizate, constientizare care ii va ajuta sa-i inteleaga mai bine pe cei care se afla in situatii asemanatoare.

DEFINIREA STRESULUI. FACTORII STRESANTI.

EVALUAREA SITUATIEI STRESANTE

Termenul "stres" a fost preluat din limba engleza unde are sensul de forta, constrangere. Primele cercetari sistematice asupra stresului au fost facute de medicul endocrinolog Hans Selye; el a impus termenul "stres" in stiinta.

Pentru a intelege sensul termenului cat si componentele reactiei la situatia stresanta, ne vom referi la o situatie bine cunoscuta studentilor, care de cei mai multi este resimtita ca fiind stresanta: examenul.

Desi in general examenul este stresant, sunt si cazuri cand nu este perceput astfel. Caracterul mai mult sau mai putin stresant al examenului depinde de mai multi factori: dificultatea materiei pe care a trebuit sa ne-o insusim, severitatea profesorului, importanta examenului etc.; altfel spus, situatia in sine nu este stresanta, ea devine mai mult sau mai putin stresanta in functie de modul in care o evaluam. Daca materia a fost dificila, profesorul este exigent si bursa depinde de promovarea examenului, atunci probabil ne vom simti foarte stresati si ar fi posibil sa avem impresia ca nu putem face fata situatiei. Bineinteles reactia nu depinde numai de caracteristicile situatiei, ci si de insusirile noastre de personalitate: o persoana emotiva, anxioasa se simte mult mai stresata decat o persoana echilibrata psihic.

Daca situatia este considerata amenintatoare si suntem emotivi, inainte si in timpul examenului vom prezenta probabil o serie de reactii fiziologice: transpiram, inima ne bate mai tare, tremuram etc. Apar si diferite reactii psihice: devenim anxiosi, nu mai avem incredere in noi, ne concentram mai greu. Ni se modifica comportamentul: facem mai multe greseli si rezultatele obtinute sunt sub nivelul posibilitatilor noastre.

In situatiile de acest fel utilizam diferite metode prin care incercam sa dominam, sa ignoram sau sa evitam situatia stresanta: unii incearca sa se autolinisteasca, altii se duc la biserica inainte de examen, dar sunt si studenti care in ultimul moment iau decizia de a nu merge la examen. Aceste metode se numesc mecanisme coping.

Vorbim despre stres daca o persoana, care evalueaza relatiile sale cu mediul, are impresia ca solicitarile mediului depasesc posibilitatile sale de adaptare. Situatia traita ca stresanta determina pe de o parte diferite reactii fiziologice, psihologice si comportamentale, iar pe de alta parte anumite mecanisme coping prin care persoana incearca sa domine sau sa evite problemele aparute.

Schematic, situatia stresanta poate fi redata astfel:

Persoana ------- factori stresanti


Evaluare


Reactii - fiziologice    Mecanisme coping

- psihocomportamentale - inconstiente (mecanisme de aparare ale Eului)

(tulburari afective, - constiente si subconstiente

cognitive si comportamentale) focalizate spre problema focalizate spre emotie

Factorii stresanti se numesc si stresori. Sunt considerate stresante situatiile care solicita un efort de adaptare din partea individului. Aceeasi situatie pentru unii este, pentru altii nu este stresanta. (Ex. o calatorie, pentru unii care nu prea calatoresc poate fi stresanta, pentru cel care calatoreste des, nu este).

Evenimentele stresante au cateva caracteristici:

nu pot fi influentate de catre subiect (boala grava a unui membru al familiei);

nu se stie cu precizie cand vor avea loc. (Ex. sotia care nu stie cand va veni acasa sotul baut este mai stresata decat cea care stie ca sotul bea de doua ori pe luna);

afecteaza imaginea de sine a subiectului. Esecurile, criticile pot afecta imaginea de sine, de aceea sunt stresante.

Evenimentele stresante pot fi clasificate in functie de mai multe criterii:

a) In functie de starea afectiva pe care o produc ele pot avea un caracter pozitiv sau negativ. Si evenimentele pozitive pot avea un caracter stresant deoarece necesita un efort de adaptare. In aceste cazuri vorbim despre eustres. Aceste evenimente in general au efecte favorabile asupra persoanei. Astfel de evenimente sunt casatoria, nasterea unui copil, o calatorie in strainatate, castigarea unei sume mari de bani etc. Evenimentele neplacute reprezinta un stres negativ (distres) si acestea determina tulburari de adaptare.

b) In functie de directia din care actioneaza, factorii stresanti pot fi de origine externa (catastrofe naturale, accidente, conflicte cu cei din jur etc.) sau interna. Factori interni cu efect stresant sunt bolile, deficientele fizice, lipsa unor aptitudini sau deprinderi, conflictele interne.

Conflictul intern are loc atunci cand exista simultan mai multe tendinte de intensitate relativ egala, care nu pot fi satisfacute in acelasi timp (daca una din tendinte este mult mai intensa nu exista conflict intern, pentru ca ea se va realiza si cealalta va fi abandonata). Psihologul Kurt Lewin a descris trei tipuri de conflicte interne:

b1 Conflictul atractie - atractie are loc daca ambele tendinte au valenta pozitiva. Daca suntem obligati sa alegem, acest conflict poate deveni foarte dificil (alegerea intre doua obiecte foarte importante pentru noi, daca avem bani numai pentru unul).

b2 Conflictul evitare - evitare se produce daca ambele alternative sunt la fel de neplacute, dar una trebuie aleasa. Intr-o astfel de situatie se afla cel care trebuie sa aleaga intre a merge la stomatolog sau a suporta durerea.

b3 Conflictul atractie - evitare are loc daca acelasi scop are si aspecte pozitive si aspecte negative. Fata de acest scop subiectul devine ambivalent (ex. daca cineva doreste sa faca o facultate, dar nu ii place sa invete).

c) In functie de frecventa si intensitatea lor factorii stresanti pot fi clasificati astfel:

- evenimente deosebite care produc psihotraume foarte intense: catastrofele naturale, incendiile, accidentele rutiere grave, bombardamentele, torturile;

- evenimente majore de viata, prin care trec cele mai multe persoane si care necesita reorganizarea modului de viata: inceperea activitatii profesionale, casatoria, nasterea unui copil, decesul unui membru al familiei, pensionarea etc.;

- tracasarile zilnice care sunt resimtite ca fiind frustrante, iritante, amenintatoare. Acestea reprezinta un stres cronic. Dintre acestea fac parte suprasolicitarea profesionala, singuratatea, certurile frecvente in familie, conflictele de la serviciu etc.

O situatie nu este stresanta in sine; ea devine stresanta daca este evaluata de subiect ca fiind frustranta sau amenintatoare, daca subiectul isi da seama ca nu reuseste sa-i faca fata pe baza experientei anterioare. Cel care se afla intr-o astfel de situatie evalueaza pe de o parte caracteristicile situatiei, pe de alta parte resursele proprii si mijloacele pe care le poate utiliza pentru a infrunta aceasta situatie.





Ex. Daca examenul a fost evaluat ca fiind o situatie amenintatoare, deci stresanta, studentul se gandeste la resursele proprii pe care le poate utiliza: capacitatile sale intelectuale, deprinderile sale de a invata cat si la alte mijloace la care poate apela: ajutorul colegilor, consultarea unor carti, amanarea examenului etc.

Evaluarea este o activitate cognitiva in cursul careia cautam solutii, luam decizii. Acest proces este insotit si urmat de o serie de reactii fiziologice, psihice, comportamentale.

2. REACTII FIZIOLOGICE LA SITUATIA STRESANTA

(Teoria lui H. Selye)

Hans Selye a studiat reactiile fiziologice care apar in situatiile stresante. El a facut experimente pe animale si a descoperit ca, daca organismul se afla intr-o situatie care impune un efort de adaptare, intotdeauna se produc aceleasi modificari fiziologice, indiferent de natura situatiei. Nu are importanta daca stresorii sunt placuti sau neplacuti, are importanta numai intensitatea lor. Pornind de la aceste observatii H. Selye defineste stresul ca fiind "raspunsul nespecific al organismului la solicitarile externe". In teoria sa, termenul de stres este folosit pentru a denumi aceste modificari fiziologice. Totalitatea acestor modificari alcatuiesc "sindromul general de adaptare". In cadrul sindromului general de adaptare sunt parcurse 3 faze: reactia de alarma, stadiul de rezistenta si stadiul de epuizare.

Reactia de alarma incepe in momentul in care ne confruntam cu factorul stresant. Reactia de alarma are o faza de soc, in care capacitatea de adaptare a organismului scade brusc, urmata de contra-soc - faza in care incep sa actioneze mecanismele fiziologice de aparare.

Daca suntem amenintati de cineva, in primul moment nu ne putem misca, avem senzatia ca vom lesina, nu intelegem ce se intampla. In acest moment are loc o inhibitie a activitatii sistemului nervos central, se reduce tonusul muscular, se produc diferite modificari fiziologice. Dupa aceea incepem sa ne revenim si sa reactionam.

Stadiul de rezistenta. Daca situatia stresanta se prelungeste, se produc modificari fiziologice care ajuta individul sa infrunte situatia. (Ficatul produce glucide (zahar) pentru muschi, creste tensiunea arteriala, tensiunea musculara, glandele suprarenale si hipofiza secreta mai multi hormoni, sunt secretate endorfine cu rol in calmarea durerilor).

Daca factorii stresanti se mentin in continuare, organismul nu mai poate rezista si urmeaza stadiul de epuizare: organismul oboseste, mecanismele fiziologice de aparare devin ineficiente si uneori se produce chiar moartea.

In timpul vietii, trecem de nenumarate ori prin primele doua faze ale stresului (Selye, 1964).

3. REACTII PSIHO-COMPORTAMENTALE LA STRES

Situatiile stresante sunt insotite de numeroase reactii afective, cognitive si modificari comportamentale.

a) Reactiile afective cele mai frecvente au un caracter negativ. Astfel de stari afective sunt anxietatea, frustrarea, nervozitatea, agresivitatea, depresia, sentimentul de neputinta, culpabilitatea, apatia. Totusi unii, in situatiile resimtite de cei mai multi ca fiind periculoase, au stari afective pozitive, deoarece isi pot pune in evidenta calitatile, curajul, capacitatea de a infrunta pericolele.

Vom vorbi despre cateva dintre aceste reactii afective.

a1. Anxietatea este cea mai frecventa reactie emotionala la stres si se caracterizeaza prin neliniste accentuata, teama, tensiune, ingrijorare, presimtiri rele, toate acestea fiind insotite de numeroase modificari fiziologice.

a2. Frustrarea se manifesta prin perceperea unui obstacol intre subiect si scopul sau, prin impresia de a fi privat de ceva.

a3. Furia si agresivitatea sunt cele mai frecvente consecinte ale frustrarii. Agresivitatea poate fi:

fizica - daca produce leziuni fizice unei alte persoane;

verbala - daca se manifesta prin cearta, ironii, critici nejustificate sau exagerate, injuraturi, calomnii;

materiala - distrugerea unor lucruri, incendieri, furt.

In functie de relatia dintre sursa frustrarii si obiectul asupra caruia se indreapta agresivitatea, aceasta poate fi:

directa - daca e indreptata impotriva sursei frustrarii (copilul il loveste pe cel care i-a luat jucaria; adultul vorbeste ironic cu cel care l-a frustrat sau l-a jignit);

deplasata - daca nu se cunoaste cu precizie sursa frustrarii sau daca cel care frustreaza este prea puternic si nu poate fi atacat. In aceste cazuri cel frustrat uneori isi orienteaza agresivitatea asupra altora (gaseste un "tap ispasitor"); de ex. profesoara certata de director da note mai mici ca de obicei.

a4. Daca situatia stresanta dureaza mult si persoana nu se poate opune, ea poate sa devina pasiva, apatica (indiferenta), lipsita de speranta - stare numita neajutorare invatata. Aceasta reactie s-a observat la prizonierii din lagarele de concentrare naziste, care dupa un timp au devenit apatici si nu mai sperau in eliberare.

a5. Evenimentele stresante deosebit de intense (decesul unei persoane la care am tinut foarte mult, catastrofele naturale, accidentele grave) nu au numai un efect momentan, ci au si consecinte de durata cum ar fi:

pierderea interesului fata de activitatile sau persoanele care anterior stresului erau importante pentru subiect;

retrairea frecventa a evenimentelor traumatizante in amintiri si vise;

neliniste, agitatie, insomnie s.a.

Multi dintre cei care au supravietuit lagarelor de concentrare naziste chiar si dupa 20 de ani aveau simptome de acest fel.

b) Evenimentele stresante determina tulburari de natura cognitiva: scade capacitatea de concentrare a atentiei, sunt afectate memoria de scurta si lunga durata, scade capacitatea de a lua decizii, de a planifica si organiza activitatea. Din aceste motive comportamentul devine dezorganizat, nu sunt gasite solutiile necesare pentru a rezolva situatia.

Ex.: - in caz de cutremur sau incendiu cineva nu poate sa iasa din casa pentru ca nu

gaseste cheia, care de fapt este la locul sau obisnuit;

- la examen studentul nu rezolva probleme simple, pe care acasa le-ar fi rezolvat

cu usurinta.

Evenimentele stresante pot determina blocaje ale gandirii, idei obsesive, inutile. In aceste cazuri vorbim despre gandire negativa. Persoana in loc sa caute informatii noi, solutii, se gandeste mereu la ceea ce s-a intamplat, de ce s-a intamplat, ce ar fi fost daca nu s-ar fi produs un anumit eveniment s.a.m.d. Din cauza acestor ganduri inutile, orientate spre trecut, nu are suficienta energie sa depaseasca situatia si sa isi reorganizeze viata.

c) La aceste simptome subiective, de multe ori se adauga si probleme comportamentale dintre care amintim:

scaderea randamentului in activitate;

absenteism de la serviciu sau scoala;

probleme grave in relatiile interpersonale: in familie, la locul de munca;

tendinta de a suferi accidente (cercetarile de psihologie arata ca victimele accidentelor rutiere de multe ori sunt persoane care recent au trecut prin evenimente critice de viata. Accidentul poate fi interpretat ca o tentativa inconstienta de sinucidere);

tendinta de a consuma alcool, droguri, tranchilizante;

tentativele de sinucidere;

comportamentele antisociale.

4. MECANISMELE DE ADAPTARE LA STRES (COPING)

Termenul "coping" este preluat din limba engleza (cope = a face fata). Copingul este definit ca "efortul cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale" (Lazarus si Folkman, dupa Baban, 1998, p. 49). Aceste mecanisme sunt deci folosite pentru a infrunta situatiile dificile, periculoase.

Mecanismele coping se desfasoara partial la nivel inconstient, partial la nivel constient.

Procesele inconstiente utilizate pentru a face fata situatiilor periculoase si pentru a reduce anxietatea au fost descrise de catre Sigmund Freud si fiica sa, Anna Freud, sub numele de mecanisme de aparare ale Eului.

1)Refularea (represia) este cel mai important mecanism de aparare al Eului. Prin refulare intelegem inlaturarea din constiinta a acelor continuturi psihice care produc teama, rusine, neplacere, culpabilitate, cat si a celor care sunt inacceptabile din punct de vedere moral. Acestea sunt reprimate in inconstient. Refularea foarte rar reuseste perfect. Continuturile refulate pot influenta visele, pot determina simptome nevrotice (obsesii), pot influenta comportamentul determinand actele ratate.



De ex., nasterea unui copil nedorit sau nelegitim poate fi un stres pentru mama. Ea poate sa refuleze sentimentele sale ostile fata de copil. Totusi, aceste sentimente se vor manifesta in comportamentul ei. Ea poate va fi prea severa, intoleranta cu copilul.

Ar fi posibil ca, dimpotriva, mama sa fie exagerat de grijulie fata de copil, sa il supraprotejeze. In acest fel ea incearca sa ii convinga pe ceilalti, dar si pe ea insasi, de faptul ca tine foarte mult la copil.

Daca cineva adopta in mod neintentionat un comportament opus fata de tendinta refulata se vorbeste despre reactie inversa.

2) Reactia inversa este mecanismul prin care subiectul are reactii comportamentale opuse fata de tendintele sale reale, care sunt refulate.

3) Evaziunea in imaginar. Unele persoane frustrate se refugiaza in lumea fanteziei, in reverie. Ele cauta solutii sau satisfactii pe planul imaginatiei, in loc sa incerce sa rezolve problemele in mod real.

4) Regresia consta in utilizarea unor comportamente caracteristice persoanelor mult mai tinere. Copiii mai mari, sau chiar si adultii, in situatii foarte dificile se comporta ca si copiii mici. Prin aceste comportamente ei cer, in mod inconstient, protectia, securitatea, ajutorul care se acorda copiilor mici.

Acest fenomen se intampla frecvent atunci cand intr-o familie se naste al doilea copil. In majoritatea cazurilor pentru copilul mai mare nasterea unui frate reprezinta un eveniment stresant. Parintii nu mai au atat de mult timp sa se ocupe de el, i se cere sa fie cuminte, sa nu faca galagie etc. In aceasta situatie frustranta, multi copii au reactii regresive. Copilul de 4-5 ani isi suge din nou degetul, are enuresis, plange mai mult, adica se comporta ca un copil mic, pentru ca sa i se acorde aceeasi atentie ca si celui mic.

5) Rationalizarea este mecanismul prin care cineva cauta justificari plauzibile si logice pentru comportamentele sale nerationale.

Ex. Copilul fuge de acasa si pe urma sustine ca a plecat pentru ca a fost influentat de prietenii sai. El cauta un motiv plauzibil desi, daca nu ar fi avut motivele sale reale - pe care probabil nu le constientizeaza si care in cele mai multe cazuri sunt legate de relatia afectiva necorespunzatoare dintre copil si parinti - atunci prietenii nu ar fi reusit sa-l convinga sa fuga.

6) Refuzul realitatii (negarea realitatii). Eul se apara de o realitate neplacuta prin negarea unor fapte.

Fumatorul neaga faptul ca intre cancer si fumat exista o legatura spunand ca aceasta relatie nu a fost dovedita, au fost stabilite doar corelatii statistice.

Uneori refuzul realitatii poate avea efecte pozitive. Unii oameni foarte grav bolnavi refuza sa accepte gravitatea bolii, continua sa spere si sa lupte pentru viata. S-a constatat ca acestia supravietuiesc mai mult de ex. in cazul unui cancer

7) Intelectualizarea consta in disocierea (ruperea) reactiei emotionale de reactia intelectuala si accentuarea aspectului intelectual.

Ex. Bolnavul care afla ca are cancer are o puternica reactie emotionala. Pentru a o diminua, el poate sa prelucreze problema intelectual: citeste carti despre cancer, discuta cu medici. Preocupandu-se de problema sa pe plan intelectual, reuseste sa diminueze intr-o oarecare masura aspectul emotional.

Medicul si psihologul utilizeaza intelectualizarea in munca cu bolnavii. Daca ei reactioneaza emotional la problemele bolnavilor, atunci nu se pot ocupa eficient de acestia. Ei trebuie sa pastreze o distanta emotionala pentru ca sa poata aprecia situatia bolnavului in mod obiectiv si sa gaseasca solutiile potrivite.

8) Proiectia este mecanismul prin care subiectul atribuie altor persoane propriile sale insusiri (mai ales insusirile negative).

Ex. O persoana rau intentionata fata de cei din jur considera ca ceilalti sunt cei care o nedreptatesc, ii produc necazuri.

O mama emotiva, anxioasa, poate sa creada ca si copiii ei sunt anxiosi. O astfel de mama foarte timida si emotiva a solicitat numeroase examinari psihologice pentru copilul ei, care in realitate era echilibrat psihic, deoarece era convinsa ca si el are aceleasi probleme pe care le-a avut ea la scoala. Ea a proiectat asupra copilului problemele sale.

Mecanismul proiectiei este folosit in testele proiective. Subiectului i se prezinta un stimul ambiguu -de ex. o imagine fara semnificatie - si i se cere sa o interpreteze: sa spuna ce vede pe imagine. Subiectul va proiecta asupra imaginii problemele sale si va vorbi despre aceste probleme, fara sa isi dea seama ca vorbeste despre sine si nu despre imagine.

9) Identificarea reprezinta transpunerea pe plan mintal in situatia unei alte persoane.

Mama despre care am vorbit anterior, a proiectat asupra copilului problemele sale deoarece s-a identificat cu copilul.

Uneori identificarea este folosita pentru a atenua efectele unei frustrari.

De ex. cineva nu a reusit in tinerete sa realizeze un anumit scop. El se identifica cu copilul sau si il indeamna sa lupte pentru scopul pe care el nu a reusit sa il atinga. Identificarea poate sa duca la conflicte, nemultumiri, daca copilul nu vrea sa se supuna. Parintele ii va reprosa ca i-a creat toate conditiile si copilul totusi nu a ajuns acolo unde ar fi dorit parintele. Parintele nu va constientiza ca a gresit, incercand sa faca din copil ceea ce nu a reusit sa devina el.

Identificarea are un rol esential in socializare. Copilul se identifica cu parintele de care este legat afectiv si (inconstient) incearca sa devina ca acesta, ii preia comportamentele, sistemul de valori. La baza acestei identificari se afla complexul Oedip care a fost descris de Freud. Baiatul de 4-5 ani se simte atras de mama sa si ar dori sa ia locul tatalui. Aceste sentimente ii creeaza anxietate. El, pentru a inlatura anxietatea, se identifica cu tatal sau. Comportandu-se ca acesta, imitandu-l, ii ia intr-o oarecare masura locul, pozitia in familie. In cazul fetelor are loc un proces asemanator care se numeste complexul Electra.

10) Substitutia este mecanismul prin care individul inlocuieste un scop nerealizabil cu unul realizabil.

Ex. Mama care si-a pierdut copilul poate sa faca acte de caritate. Ea substituie (inlocuieste) afectiunea fata de copilul sau prin oferirea unor cadouri unor copii orfani sau abandonati.

O forma a substitutiei este sublimarea. In acest caz tensiunea sexuala sau agresiva frustrata se transforma in activitati creatoare in domeniul artei sau stiintei.

O alta forma a substitutiei este compensarea. Cel care nu reuseste sa obtina succese intr-un domeniu, incearca sa obtina aprecierea in alt domeniu.

Elevii slabi la invatatura cauta sa obtina aprecierea de care au nevoie altfel: unii obtin rezultate bune in sport sau in alte activitati extrascolare, altii devin bufonii clasei; exista si situatii in care copiii fac diferite acte antisociale pentru a-si arata calitatile.

Un caz particular al compensarii este supracompensarea. Unele persoane care au anumite deficiente depun eforturi pentru a obtine rezultate bune tocmai in acel domeniu.

Demostene avea tulburari de pronuntie; el a facut multe exercitii de vorbire si a devenit un mare orator. Unii infirmi motori participa la competitii sportive.

Mecanismele de aparare ale Eului nu modifica situatia stresanta, nu rezolva problema, ele modifica numai modul in care este perceputa si traita afectiv situatia. Aceste mecanisme sunt utile in unele situatii nerezolvabile (boli incurabile, decese) pe care le fac mai suportabile. Daca situatia este rezolvabila, atunci aceste mecanisme sunt utile daca sunt folosite un timp limitat: pana cand se reduce tensiunea afectiva si omul devine capabil sa gaseasca solutiile eficiente pentru rezolvarea problemei. Daca comportamentele generate de mecanismele de aparare se mentin si nu se formeaza comportamente mai realiste, care sa ajute adaptarea la noua situatie, atunci aceste mecanisme pot genera reactii nevrotice, dezadaptative.

Spre deosebire de mecanismele defensive (de aparare ale Eului), mecanismele coping propriu-zise au un caracter constient sau subconstient. Acestea pot fi clasificate in mecanisme focalizate spre problema si mecanisme focalizate spre emotie.

a) Mecanismele coping focalizate spre problema sunt in general mai eficiente. In aceste cazuri persoana studiaza problema cu care se confrunta din mai multe puncte de vedere, cauta diferite modalitati prin care problema ar putea fi solutionata, compara aceste modalitati, ia o decizie si realizeaza actiunile necesare.

Ex. Un muncitor amenintat cu somajul se gandeste la diferite solutii: poate sa discute cu sefii si sa incerce sa-i convinga de eficienta sa, poate sa propuna sefilor ca va lucra mai mult sau ca va prelua si alte activitati; poate sa faca un curs si sa se specializeze intr-un alt domeniu; poate sa caute un alt serviciu.

b) Unii oameni, intr-o situatie de acest fel, nu reusesc sa gaseasca solutiile potrivite. Ei incearca sa se orienteze spre activitati prin care nu rezolva situatia, dar reduc tensiunea afectiva. In aceste cazuri spunem ca sunt folosite mecanisme coping focalizate spre emotie. Dintre aceste mecanisme fac parte:

evitarea situatiei;

orientarea atentiei in alta directie: lectura, filme, sport;

utilizarea alcoolului, tranchilizantelor, drogurilor;

cautarea suportului social - adica a acelor persoane care pot oferi compasiune, intelegere, afectiune.

Metode care pot fi utilizate pentru evitarea consecintelor negative ale stresului. In viata stresurile nu pot fi evitate. Fiecare om trece prin numeroase situatii stresante. Unele cercetari arata ca situatiile stresante care au o intensitate mai redusa si nu se repeta frecvent pot avea efecte pozitive, deoarece maresc rezistenta fizica si psihica fata de situatiile dificile. Omul trebuie sa invete sa reactioneze corect si in situatiile neplacute. Parintii care incearca sa fereasca copiii de orice neplacere nu procedeaza corect, pentru ca copilul nu invata cum sa reactioneze in aceste situatii.

Daca stresul este foarte puternic sau dureaza foarte mult si subiectul are insusiri de personalitate predispozante, atunci pot sa apara reactii nevrotice sau boli psihosomatice datorita modificarilor fiziologice care insotesc stresul.

Consecintele negative ale stresului pot fi evitate prin diferite metode, de exemplu:

prin activitati fizice si sport, deoarece acestea au efecte fiziologice contrare celor generate de stres;

prin psihoterapie, deoarece psihoterapia are ca scop descarcarea tensiunii afective si insusirea unor reactii adaptative la stres;

modificarea raspunsului fiziologic la stres prin folosirea unor tehnici care modifica reactiile fiziologice ale organismului. Astfel de tehnici sunt:

- antrenamentul autogen; acesta consta dintr-o serie de comenzi care au ca scop relaxarea musculara, controlul temperaturii pielii, normalizarea functiilor cardiace si respiratorii s.a.;

- hipnoza; in stare de hipnoza omul este foarte relaxat si sugestibil si aceasta stare este utilizata pentru modificarea reactiilor organismului.



Bibliografie

Atkinson, R., L., Atkinson, R., C., Smith, E., E., Bene, D., J., (1993), Introduction to Psychology, Harcourt Brace Iovanovich College Publishers, Forth Worth.

Baban A., (1998), Stres si personalitate, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj - Napoca.

Baddeley, A., (1998), Memoria umana, Editura Teora, Bucuresti.

Cosmovici, A., (1996), Psihologie generala, Polirom, Iasi.

Cosmovici, A., Iacob, L., (coord.), (1998), Psihologie scolara, Polirom, Iasi.

Davidoff, L., (1985), Introduction to Psychology, New York, Mc. Graw Hill Book Company.

*** (1996), DEX, Dictionarul explicativ al limbii romane, Univers Enciclopedic, Bucuresti.

Eysenck, H., Eysenck, M., (1998), Descifrarea comportamentului uman,

Editura Teora, Bucuresti.

Foss, B., M., (coord.), (1973), Orizonturi noi in psihologie, Editura

Enciclopedica Romana, Bucuresti.

Freud, S., (1980), Introducere in psihanaliza. Prelegeri de psihanaliza.

Psihopatologia vietii cotidiene, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.

Gelder M., Gath D., Mayou R., (1994), Tratat de psihiatrie Oxford, Editura Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania.

Hayes, N., Orrell, S., (1997), Introducere in psihologie, Editura All Educational S.A., Bucuresti.

Jung C. G., (1993), Bevezetés a tudattalan pszichológiájába, Európa Könyvkiadó, Budapest.

Kulcsar, T., (1978), Factorii psihologici ai reusitei scolare, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.

Lazarescu M., (1986), Curs si indreptar de psihiatrie, Lito IMT.

Leonhard K., (1979), Personalitati accentuate in viata si in literatura, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti.

Lieury, A., (1996), Manual de psihologie generala, Editura Antet, Bucuresti.

Lipcsey, A., (1986), A pszichiátria biológiai alapjai, Akadémiai kiadó, Budapest.

Miclea, M., (1999), Psihologie cognitiva. Modele teoretico-experimentale, Polirom, Iasi.

Miclea M., (1995), Inconstientul freudian si inconstientul cognitiv, Studia Universitatis Babes-Bolyai, Seria Psychologie- Pedagogie, nr. 1-2.

Milner P. M., (1973), Rolul creierului in motivatie, in Foss B. M., (coord.), Orizonturi noi in psihologie, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti.

Oancea-Ursu, G., (1998), Ereditatea si mediul in formarea personalitatii, Editura All Educational, Bucuresti.

Parot, F., Richelle, M., (1995), Introducere in psihologie. Istoric si metode, Editura Humanitas, Bucuresti.

Predescu, V., (sub red.), (1976), Psihiatrie, Editura Medicala, Bucuresti.

Piaget, J., (1965), Psihologia inteligentei, Editura Stiintifica, Bucuresti.

Piaget, J., (1973), Nasterea inteligentei la copil, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.

Piaget, J., Inhelder, B., (1975), La psychologie de l'enfant, PUF.

Piaget, J., (1976), Construirea realului la copil, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.

Popescu-Neveanu, P., (1978), Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti.

Popescu-Neveanu, P., (coord.), (1997), Psihologie. Manual pentru scoli normale si licee, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.

Radu, I., (1974), Psihologie scolara, Editura Stiintifica, Bucuresti.

Radu, I., (sub. red.), (1991), Psihologie, Cluj-Napoca.

Rosca, Al., (1971), Metodologie si tehnici experimentale in psihologie, Editura Stiintifica, Bucuresti.

Rosca, Al., (sub red.), (1976), Psihologie generala, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.

Schiopu, U., (coord.), (1997), Dictionar enciclopedic de psihologie, Editura Babel, Bucuresti.

Seamon, J., G., Kenrick, D., T., (1992), Psychology, Prentice Hall, London.

Selye J., (1964), Életünk és a stress, Akadémiai kiadó, Budapest.

Sillamy, N., (1996), Dictionar de psihologie, Univers Enciclopedic, Bucuresti.

Triesman A., (1973), Atentia umana, in Foss, B., M., (coord.), Orizonturi noi in psihologie, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti.

Verza, E., (1997), Psihopedagogie speciala, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.

Wilkinson R., (1973), Somnul si visele, in Foss B. M., (coord.), Orizonturi noi in psihologie, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti.

Zlate M., (1997), Eul si personalitatea, Editura Trei, Bucuresti.

Zlate, M., (1994), Introducere in psihologie, Editura Sansa, Bucuresti.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate