Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Memoria sociala -organizarea si reorganizarea ei


Memoria sociala -organizarea si reorganizarea ei




Memoria sociala -organizarea si reorganizarea ei

Si amintirile se invata!

Introducere

Studiul stiintific al memoriei a debutat cu cercetarile experimentale realizate in 1885 de psihologul german Hermann Ebbinghaus. Savantul german cerea subiectilor de experiment sa memoreze liste de silabe fara semnificatie, pe care le citea rapid si le repeta pina cind acestia reuseau sa le reproduca fara greseala. Prin repetarea listei se obtinea un progres in memorare - asemenea bulgarelui de zapada care, prin rostogo­lire, devine tot mai voluminos. H. Ebbinghaus a pus in evidenta existenta unei relatii liniare directe intre volumul informatiilor achizitionate si timpul consacrat memorarii. El a identificat, de asemenea, procedee de optimizare a memorarii prin distribuirea temporara a repetitiilor. Ceea ce il interesa era determinarea cantitatii de informatii ce puteau fi tratate mnezic, afectate sau nu de memorarile anterioare sau de uitare.




Dupa mai mult de un secol de investigare stiintifica, memoria constituie inca "un laborator enigmatic', ale carui rezultate sint "oarecum descurajatoare' (cf. U. Neisser, 1978). Atit teoria transmisiei sinoptice (cf. J.L. McGaugh, 1974; C. Sagan, 1977; G. Lynch si M. Baudry, 1984; J.E. Lisman, 1985), cu abordarile "secventei impulsurilor' si ale "cresterii celulelor neurale' ca urmare a invatarii (cf. M.R. Rosenzweig, 1984), cit si teoria alternativa a stocarii informatiei direct de moleculele de proteina, in lanturile de aminoacizi (cf. C. Blakmore, 1977; S. Altman, 1983; S.A. Benner, 1984; B. Erickson, 1985) nu explica decit partial procesul extrem de complex al memoriei umane. Nici combinarea celor doua mari teorii (sinaptica si moleculara) nu rezolva controversele stiintifice.

Se accepta insa de catre specialisti ca memoria reprezinta un sistem de stocare si recuperare a informatiilor, constind din trei etape strins legate intre ele : codificare, stocare si regasire a informatiilor. Se accepta, de asemenea, faptul ca la om func­tioneaza o memorie implicita, diferentiata de memoria explicita (cf. L.L. Jacob, M. Dallas, 1981). Oamenii pot achizitiona informatii fara sa memoreze si fara expe­rienta pe care se bazeaza invatarea (memorie implicita), dar pot, de asemenea, sa invete pastrind in memorie evenimentele legate de respectivul proces de invatare (memorie explicita) (fig. 1).

memorii:

Xlttitvrie txfyftcitii

Lafxc

implicita O mosi inie i/ i:'l.i|i;iii:iiii'.L

E-.V.jCILIlLilllL

I ■ q i: :■ 11 :i 1L:

[iH ;ir;i 1 l llfML3bJCi.lt WA

Fig. 1. Structura memoriei evidentiata de studiul cazurilor de amnezie (dupa Alan D. Baddeley, 1994, p. 732)

in fine, abordarea moderna a memoriei impune distinctia propusa de psihologul canadian, profesor la Universitatea din Toronto, Endel Tulving (1972), intre memoria semantica, prin intermediul careia cunoastem lumea - de exemplu, orasul Bucuresti este capitala Romaniei - si memoria episodica ce consta din capacitatea de aducere in memorie, de rapel, a evenimentelor specifice - de exemplu, azi dimineata am vizitat manastirea Pasarea. Asa cum remarca Alan Baddeley, profesor de psihologie cog­nitiva la Universitatea Cambridge, care studiaza de mai multi ani memoria de scurta durata si relatiile ei cu limbajul, "psihologii au studiat mai mult memoria episodica, prezentind subiectilor de experiment liste de cuvinte (cu sau fara sens) si cerindu-le apoi sa le reproduca sau sa le recunoasca'. Spre deosebire de memoria episodica cu ajutorul careia retraim o experienta particulara intr-un context dat, memoria seman­tica este detasata de contextul concret, este generica, permitind stocarea trasaturilor comune ale mai multor evenimente asemanatoare. Se poate spune ca memoria seman­tica reprezinta un "reziduu al mai multor episoade'.

in studiul anterior citat, Alan D. Baddeley atrage atentia asupra faptului ca uitarea poate fi si benefica, nu numai catastrofala: ea ne permite sa ne debarasam de infor­matiile fara utilitate. Prin ceea ce profesorul britanic numeste interferenta retroactiva ("competitia intre o noua invatare si ceea ce a fost anterior achizitionat') si interfe­renta proactiva (invatarea anterioara ca baza pentru noile achizitii) reusim sa dobin-dim o imagine corespunzatoare a lumii, apelind atit la memoria de scurta durata, cit si la memoria de lunga durata (fig. 2).

Precizarile de pina aici ni s-au parut utile pentru intelegerea capacitatii oamenilor de a retrai experientele trecute si pentru analiza conceptului de "memorie sociala'.

1. Ce este memoria sociala?

Raspunsul pare simplu daca raportam mecanic memoria sociala la memoria indivi­duala : asa cum toti posedam memorie, prin care sintem noi insine, tot astfel si societatile au memorie - "memoria sociala'. O analiza mai aprofundata releva pro­bleme la care psihosociologii au schitat doar raspunsuri partiale sau au formulat doar

prototeorii. Nu stim bine cum se trece de la memoria individuala la cea sociala. Ce deosebire exista - daca mentinem distinctia - intre "memoria sociala' si "memoria colectiva' ? Cum se construieste memoria sociala ? Este posibila o istorie construita impotriva memoriei sociale ? Ce relatie exista intre organizarea memoriei sociale si tipul de societate democratica/totalitarista ? Care este baza sociala a organizarii memoriei ? Astfel de intrebari ii preocupa pe psihosociologi in prezent, mai ales pe psihologii sociali cognitivisti.

1.1 Teoria cadrelor sociale ale memoriei

Maurice Halbwachs (Reims, 1877 - Buchenwald, 1945), profesor la Universitatea din Caen (1918), din Strasbourg (1919) si la Sorbona (1935), a initiat studiul psihoso­ciologic al memoriei, contribuind fundamental la intelegerea faptului ca memoria, constituind "cunoasterea actuala a trecutului', nu reprezinta "conservarea imagini­lor', ci "reconstruirea imaginilor'. in conceptia filosofului si sociologului francez1, memoria este o "functie simbolica', amintirile depinzind de posibilitatea de a avea idei generale. Or, societatea este cea care ne furnizeaza mijloacele de gindire, limba: "Oamenii traind in societate utilizeaza cuvinte al caror sens il inteleg : aceasta este conditia gindirii colective. Fiecare cuvint este acompaniat de amintiri si nu exista amintiri carora sa nu le corespunda cuvinte'.





Aceasta este, de fapt, si prima acceptiune a termenului de "memorie sociala', ca memorie a societatii care ofera indivizilor limba si categoriile gindirii. Societatea ne ajuta sa fixam semnificatia lucrurilor pe care ni le amintim. Inexistenta unui cuvint corespunzator obiectelor sau calitatilor face dificila memorarea. Un lucru este mai usor readus in memorie daca pentru el exista un termen lingvistic corespunzator. Intuitia lui M. Halbwachs a fost confirmata experimental, mai aproape de zilele noas­tre, comparindu-se performantele la un test de recunoastere a culorilor ale populatiei de limba engleza si de limba zuni, in care un singur cuvint desemneaza atit culoarea portocaliu, cit si culoarea galben (J.B. Caroll, J.B. Casagrande, 1958).

Pe de alta parte, semnificatia faptelor si sensul evenimentelor depind totdeauna de grupurile umane, nu au un caracter universal. Reconstruim trecutul cu ajutorul semni­ficatiei elementelor din trecut. Dar aceasta reconstructie implica plasarea elementelor intr-o serie temporala. Pentru fixarea elementelor, ne folosim de anumite repere, care sint legate de anumite circumstante sociale: absolvirea scolii, efectuarea serviciului militar, incadrarea in munca etc. Evocarea propriului trecut - remarca M. Halbwachs -presupune apelul la reperele fixate de societate: "spiritul reconstruieste amintirile sub presiunea societatii'. Astfel pentru un adult din Romania, prima zi de scoala poate fi legata de un eveniment social - 1947, abdicarea regelui Mihai I; ziua de nastere, certificata printr-un act oficial, poate reaminti rapirea Ardealului prin Dictatul de la Viena (1940) s.a.m.d.

Asadar, termenul de "memorie sociala' are si o a doua acceptiune, reiesita tot din lucrarile lui M. Halbwachs, si anume cea de "memorie colectiva', de amintire a unor grupuri umane pentru care evenimentele din trecut au semnificatie speciala.

O ilustrare cu caracter anecdotic a faptului ca apartenenta de grup influenteaza memoria ne este oferita de istorisirea despre vizita la Londra a unui grup din tribul swazi din Africa de Sud. La intoarcerea pe pamintul african, membrii tribului isi aminteau cel mai viu de modul in care politistii britanici regularizau traficul, dirijind circulatia prin ridicarea bratului. Acest gest avea semnificatie pentru sud-africani, in tribul lor insemnind un gest de salut.

Dupa M. Halbwachs, atit stocarea, cit si rapelul reprezinta procese mnezice dato­rate vietii sociale : dobindim cele mai multe amintiri gratie societatii si evocam aceste amintiri in interactiune cu ceilalti membri ai grupului din care facem parte (familie, comunitate religioasa, natiune). Memoria implica limbajul - produs social -, iar reamintirea presupune plasarea individului intr-un context concret (grup, clasa, colec­tivitate) - numit de M. Halbwachs "cadru social'. Chiar memoria individuala este sociala pentru ca - asa cum remarca un exeget al lui M. Halbwachs - "oricarei adu-ceri-aminte ii corespund anumite cuvinte, iar aducerea-aminte tacuta implica, intr-un sens si intr-o masura, tot functiunea limbajului '. Deci, nu individul, ci grupul este depozitarul memoriei. Avem de-a face astfel cu o "memorie colectiva.'

Fireste, ca proces psiho-fiziologic, memoria este legata de activitatea cerebrala a indivizilor - M. Halbwachs spune metaforic: "Ce sont des individus qui se sou-viennent' - dar amintirile colective au caracteristici specifice pentru ca societatea ii obliga pe indivizi nu numai sa-si reaminteasca din cind in cind anumite evenimente din viata lor, dar si sa retuseze, sa reorganizeze si sa completeze aceste amintiri pentru a justifica actiunile lor imediate. Sa luam ca exemplu memoria colectiva a unei familii. Grupul familial are amintiri: casatoria sotilor, nasterea copiilor etc. Astfel de evenimente sint sarbatorite in comun, conform normelor culturale (aniver­sarea, nunta de argint, de aur etc). Fiecare membru al familiei are amintirea unor astfel de evenimente, dar memorarea se face in grup institutionalizat intr-un cadru social (national, religios). in acelasi timp, familia are amintiri legate de zona tradi-tional-istorica in care domiciliaza. Exista "o figura emblematica' a familiei (bunicul sau bunica, o ruda mai apropiata sau mai indepartata). Caracteristicile fizice sau morale ale acestui personaj sint mereu evocate in familie : "Cind facea tata armata'

M. Halbwachs - asa cum remarca Jean Stoetzel - "nu a insistat asupra functiei de identificare a individului cu grupul care exerseaza amintirile colective, in schimb, a subliniat puternic caracterul normativ : fiecare amintire colectiva este pentru grup un model, un exemplu, o invatatura'. Am regasit teza identificarii prin memoria colec­tiva intr-un studiu recent al lui Andre Sirota, semnalat si sagace valorificat cu trimi­tere la realitatile romanesti de Adrian Neculau in revista ieseana "Timpul'. Andre Sirota considera ca "identitatea evreiasca contemporana', data nu exclusiv biologic, se construieste mai degraba prin filiatie sociala si culturala, prin adeziune voluntara, afiliere activa si constienta la un destin comunitar, prin apartenenta la o structura socio-istorica, in cadrul careia au loc "evenimente' ce sint reamintite in prezenta membrilor de familie, a celor care au trait aceleasi suferinte, decit prin religie.

Ceea ce este valabil pentru evrei are relevanta si pentru alte popoare. Lacrimile tuturor popoarelor sint lacrimi adevarate. Si romanii au fost exterminati in razboaie si in lagare, au fost subjugati si in unele perioade nefaste ale istoriei au fost alungati din tara lor, o parte din ei traiesc dincolo de actualele hotare ale Romaniei, fiind priviti uneori cu ostilitate. Retrairea in plan mental a unor astfel de evenimente, pastrate de memoria colectiva, ofera elementele de baza ale identitatii romanesti.

in lucrarea La Topographie legendaire des Evangiles en Terre Sainte (1941), M. Halbwachs, examinind localizarea evenimentelor descrise in scrierile sfinte, dupa co­ordonatele comunitatilor crestine in pelerinaj, face o serie de observatii ingenioase asupra importantei spatiului pentru fixarea amintirilor, ajungind la concluzia ca re­perele geografice (formele de relief, cursurile de apa etc), precum si constructiile umane (biserici, palate etc.) au un rol capital pentru memoria colectiva. Prin ele, "trecutul devine intr-o anumita masura prezent', credinciosii ating cu mina vestigiile sfinte si vad cu ochii lor locurile pe unde a trecut Mintuitorul. Dar localizarea traditionala este cea adevarata ? Acestei intrebari incearca sa-i dea raspuns sociologul francez. Pe baza analizei localizarilor crestine din Palestina si, in mod deosebit, din Jerusalim, formuleaza legile care "regleaza memoria grupurilor' :

legea concentrarii (tendinta de localizare in acelasi spatiu a mai multor evenimente
care nu au nici o legatura intre ele);

legea divizarii (fragmentarea unei amintiri in mai multe elemente, fiecare element
fiind diferit localizat;

legea dualitatii (acceptarea plasarii in doua localitati a unuia si aceluiasi eveni­
ment desfasurat cu mult timp in urma).

"Contrar universalismului kantian si subiectivismului bergsonian se demon­streaza astfel ca timpul, si timpul nostru cel mai intim, este reglat de cultura careia ii apartinem.'

Daca ar fi sa ne raportam la memoria colectiva a romanilor, in cadrul lor national, ne-am putea referi la legenda-mit despre Negru Voda. Amintirea intemeietorului de Tara se leaga de riuri si de munti: "coborindu-se pe apa Dimbovitei, inceput-au a face tara noua' ; "un turtudau de stinca, avind in cap o piatra lata' aduce aminte de palatul lui Negru Voda din apropierea comunei Cetateni (judetul Arges), unde Voda isi avea Divanul domnesc. Dar palatul, in memoria colectiva, este localizat atit la Cetateni, cit si la Stoenesti - dupa legea duplicitatii. Conform altei "legi simple' a memoriei colective (legea fragmentarii) lupta lui Negru Voda cu tatarii are mai multe episoade, diferit localizate: in satul Tatarani, unde romanii "ii busesc', luptindu-se cu ei "la chept', pe Dimbovita - la "Saritoarea lui Negru Voda'. in acelasi punct geografic se concentreaza si alt eveniment: biruinta lui Minai Viteazul. Si Negru Voda, si Vlad Tepes, si Avram Iancu - in amintirea grupurilor - se slujesc de acelasi viclesug impotriva dusmanilor: potcovesc caii "de-a-ndaratelea', cu coltii potcoavelor inainte. in spiritul lui M. Halbwachs, am putea formula o a patra lege a memoriei colective: legea similitudinii actiunilor (atribuirea aceluiasi "mod de actiune ori­ginal' mai multor personaje din epoci istorice indepartate).

1.2 Teoria structurarii memoriei de catre cultura si interese

Aproape in acelasi timp cu M. Halbwachs, in Marea Britanie, Frederick C. Bartlett dezvolta o teorie pe care am putea-o numi: structurarea memoriei de catre cultura si interese. Nu staruim aici asupra continutului notiunii de interes. Am prezentat pers­pectiva psihosociologica asupra intereselor umane intr-un studiu separat. Prin studii experimentale bine controlate, savantul britanic a demonstrat ca pierderea informa­tiilor in timp nu se datoreaza uitarii, ci restructurarii de sens a memoriei, asemenea fenomenului perceptiei, si anume organizarea informatiilor mnezice in jurul unui element semnificativ. in conceptia lui F.C. Bartlett, cultura contribuie la fixarea sem­nificatiilor si, prin aceasta, la structurarea memoriei. Am evocat deja istorioara despre vizita africanilor swazi la Londra. Reamintirea trecutului este justificativa nu pentru trecut, ci pentru prezent. Amintirile se reorganizeaza in functie de interesele actuale ale grupurilor si colectivitatilor. Prezentul isi pune amprenta asupra trecutului in aceeasi masura in care trecutul marcheaza prezentul.



in acest fel interpretam noi rezultatele unui studiu "pe viu' privind distorsiunile mnezice ale evenimentelor din decembrie '89. I.P. Vasilescu si Irina Holedevici au cerut, la o saptamina dupa evenimente, unui numar de 28 de persoane participante in seara de 21 si noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 la manifestatia din Piata Universitatii din Bucuresti sa relateze ce anume s-a strigat atunci. Din datele astfel recoltate, cele mai mari frecvente le au "Huo', interjectie adresata, in special, armatei si garzilor patriotice si "Jos Ceausescu', urmate de "Fara violenta', "Nu plecam' (cu variante), "Timisoara' (cu variante), cintarea sau intonarea cintecului "Desteapta-te romane', "Jos criminalii' (cu variante: asasinii, calaii), "Ceausescu pica' (cu va­riante), "Ceausescu - predicat logic' (unde predicatul logic este Hitler, asasin, Bokasa: ex. "Ceausescu - Bokasa') si "Ramineti cu noi'.

Dupa zece luni, in octombrie-noiembrie 1990, cei doi psihologi au contactat din nou 26 din cei 28 de subiecti anchetati in decembrie '89, invitindu-i sa-si reaminteas­ca ce s-a strigat in 21/22 in Piata Universitatii. De aceasta data, au fost reamintite : "Jos Ceausescu', "Jos comunismul', "Nu plecam acasa/mortii nu ne lasa', "Nu va fie frica/Ceausescu pica', "Fara violenta', "Veniti cu noi', "Desteapta-te romane', "Ieri la Timisoara, azi in Bucuresti, miine in toata tara'.

Din punctul nostru de vedere, reorganizarea amintirilor despre evenimentele re­volutionare s-a produs in sensul interesului social al momentului (1990), marcind trecerea de la "Jos Ceausescu' la "Jos comunismul'. (Lozinca "Jos comunismul' nu a fost semnalata la citeva zile dupa eveniment de nici unul din subiecti, dar este prezentata in "amintirile' a 15 din 26 de martori dupa zece luni.). Noi consideram ca teoria lui F.C. Bartlett explica mai bine datele investigatiei la care ne-am referit, decit influenta mijloacelor de comunicare in masa - explicatie propusa de autorii citati.

2. Organizarea si reorganizarea sociala a memoriei

Continuind orientarea cercetarilor lui M. Halbwachs si Frederick C. Bartlett, psiho-sociologii atasati ideii "constructionismului social' abordeaza memoria nu ca pe un proces de codare si stocare a informatiei, ci ca pe "o activitate sociala, care depinde de vorbire si care se construieste in relatie cu alti indivizi'. Abordarea construc-tionista se opune deopotriva curentului dominant ce isi are originea in experimentele lui Hermann Ebbinghaus si tendintei ultra-cognitiviste, care se intereseaza aproape exclusiv de tratarea informatiilor in memoria umana si artificiala, urmarind sa evi­dentieze modul in care noile informatii sint filtrate de "schemas' si intra in "sistemul memoriei'. in ambele perspective, memoria este tratata pur individual, codarea, sto­carea si rapelul fiind considerate procese psihice interne.

2.1 O noua abordare a memoriei: constructionismul social

"Constructionismul social' respinge presupozitia ca memoria se afla in creierul indi­vizilor izolati, ca si modelul tratarii nediferentiate a memoriei umane, animale si artificiale. Ei atrag atentia ca numai omul isi poate aminti ceva ce nu este legat de experienta trecuta, de exemplu: un razboi antic, o nedreptate sociala la care nu a participat etc. Aceste amintiri se transmit din generatie in generatie si societatea ofera prilejul aducerii lor aminte (sarbatorile nationale, paradele militare, muzeele memo­riale, statuile, denumirea strazilor, a institutiilor etc). Asa cum spunea psihologul rus Lev Vigotki (1896-1934), "memoria umana si viata sociala sint indisolubil legate'.

Urmind modelul cercetarilor etologice, psihosociologii constructionisti observa sistematic modul cum functioneaza memoria in conditiile vietii de zi cu zi, in

imprejurari foarte diferite: in clasa scolara, la piata agro-alimentara, la tribunal. Analiza limbii vorbite constituie - dupa M. Billig si D. Edwards (1994) - "placa turnanta a cercetarilor constructionistilor sociali'. Este exemplar modul in care psiho­logul englez Paul Drew a analizat retorica agresorului si a victimei intr-un proces de viol. Alegerea cuvintelor pentru descrierea evenimentului s-a dovedit a fi grija princi­pala a celor implicati. Studiul mentionat a demonstrat ca memoria nu reprezinta un simplu depozit de informatii neutre si ca limbajul are un rol decisiv in organizarea si reorganizarea memoriei. Limbajul transforma modul si continutul a ceea ce ne amintim - sustin cu deplin temei psihosociologii constructionisti. Acest adevar a fost pus in evidenta de studiul interactiunii profesor - elevi, realizat in 1987, de Derek Edwards si Neil Mercer, in care s-a constatat ca profesorii orienteaza constructia memoriei copiilor, controlind limbajul, selectia evenimentelor, modul de interpretare si aducere-aminte a acestora. Concluzia: si amintirile se invata.

2.2 Reconstructia sociala a memoriei

Poate functiona o societate cu o memorie colectiva discordanta in raport cu prezentul si in discrepanta cu proiectul istoric ? impreuna cu Pierre Vidal-Naquet - profesor la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris - vom raspunde negativ, cel putin daca ne referim la istoria pe termen lung - in sensul avut in vedere de Fernand Braudel.

Prin memoria sociala trecutul se incapatineaza sa supravietuiasca. Interferenta retroactiva face dificila obtinerea unei imagini corecte asupra prezentului. Din aceasta cauza, factorii de putere sint interesati nu numai sa rescrie istoria, dar si sa reorgani­zeze memoria sociala. Prima operatie ni se pare mult mai simpla. Dupa instaurarea comunismului in Romania, s-a impus intr-o anumita masura istoria falsa, contrara memoriei colective, scrisa la ordin de catre Minai Roller. Manualul acestuia, prin care se urmarea reorganizarea memoriei sociale, nu a rezistat, dovada ca istoria con­trara memoriei are viata scurta, este incapabila sa ofere suport spiritual pentru ac­tiune. Cea de-a doua strategie, mai laborioasa, mai subtila, a influentat mai profund memoria sociala. S-au schimbat numele strazilor. in fiecare oras exista un bulevard V.I. Lenin, iar piata centrala purta numele generalisimului LV. Stalin. Orasele in intregul lor sau parti din aglomeratiile urbane purtau numele genialilor conducatori -orasul Brasov devenise orasul LV. Stalin, orasul Onesti primise la botezul comunist numele Gh. Gheorghiu-Dej, un raion din Bucuresti avea numele lui V.I. Lenin etc. Strazile si bulevardele erau astfel denumite incit sa aminteasca de conducatorii misca­rii comuniste si muncitoresti.

Astfel, in Capitala, unele piete centrale si bulevarde principale purtau numele: Gheorghi Dimitrov, Gheorghe Gheorghiu-Dej, dr. Petru Groza, Ilie Pintilie, Leontin Salajan, Iosif Broz Tito. De asemenea, prin denumirea strazilor, se impunea me­morarea unor momente din istoria comunismului (de exemplu, 13 Decembrie, 30 Decembrie, 7 Noiembrie), a unor evenimente (de exemplu, Reforma agrara, Victoria socialismului), ca si a unor eroi ai clasei muncitoare, precum: Olga Bancic, Brainer Bela, Vasile Roaita, I.C. Frimu, Filimon Sirbu, sau a unor personalitati politice ro­manesti sau straine (Emil Bodnaras sau Nicos Beloiannis, Miron Costantinescu sau Ho Si Min, Alexandru Moghioros sau Mihail Ivanovici Kalinin etc), ca si a unor savanti si oameni de litere si cultura agreati de puterea politica: Julius Fucik, V.I. Miciurin, Alexandru Sania.

Reorganizarea memoriei sociale s-a urmarit nu numai prin schimbarea numelui strazilor, dar si prin stergerea lor, nu din memoria colectiva, proces psihosociologic complex, cu o anumita latenta, ci dintre constructiile urbane, cu buldozerul. Au dis­parut astfel cartiere intregi, cladiri cu valoare istorica, monumente si statui, biserici. Referindu-se la rana sufleteasca produsa prin demolarea in intervalul 1977-1989 (de la cutremurul devastator din 4 martie si pina la prabusirea totalitarismului ceausist) a unui numar de 20 de biserici si manastiri din Bucuresti, Parintele Galeriu aprecia ca prin aceasta s-a atentat la "memoria vie a istoriei unui neam'.

Dupa evenimentele din decembrie '89, toate denumirile de piete, bulevarde, strazi sau intrari date ca exemplu au fost schimbate. in total, in Capitala si-au recapatat vechea denumire sau au primit un nume nou legat de revolutia din decembrie aproape 250 de strazi. Astfel, strada Emil Bodnaras a devenit Bd. Timisoara, Piata Gheorghe Gheorghiu-Dej este acum Piata Revolutiei, strada Ho Si Min poarta numele gene­ralului Vasile Milea. Vechile denumiri au fost readuse in memoria bucurestenilor: Bulevardele I.C. Bratianu, Ferdinand I, Carol I. Strazile si pietele din Bucuresti ne aduc in memorie nume de sfinti: str. Sfintul Dumitru, Sfintul Constantin, Sfintul Elefterie, Sfinta Ecaterina, Maica Domnului, Sfinta Maria, Sfinta Ana, Sfintul Spiridon, Sfintul Stefan, Sfintul Niceta, ca sa nu mai amintim de Sfinta Treime, Sfintii Apostoli, Sfinta Vineri, Sfintilor etc. Nume de inalti prelati: Episcopii Timus, Radu, Chesarie, Mitropolitii Filaret, Nifon, Grigore, Saguna, Varlaam, Veniamin Costache etc., ca si denumirea unor strazi dupa numele bisericilor (strazile Biserica Enei, Biserica Amzei, Biserica Alba etc.) marcheaza ruptura cu ateismul ca ideologie de stat. La aceasta se adauga si reconstructia sau ridicarea de noi biserici.

Reorganizarea sociala a memoriei impune stocarea unor nume de personalitati politice persecutate de regimul comunist. intilnim in Bucuresti strazi al caror nume evocind personalitati politice sau ale culturii romanesti, la un moment dat, nici nu puteau fi rostite in public si cu atit mai putin elogiate: Iuliu Maniu, Mircea Vulcanescu, Onisifor Ghibu sau Corneliu Coposu. Plimbindu-ne prin Capitala ni-i reamintim, colindind strazile, pe Grigore Vasiliu-Birlic, Toma Caragiu, George Vraca, Panait Istrati, Octavian Goga, George Enescu etc, ii omagiem pe savantii romani Henri Coanda, Gheorghe Palade, George Vilsan, Constantin Noica, Gheorghe Titeica, Simion Mehedinti si ne aducem aminte de mari oameni politici din alte tari: Thomas Masarik, G. Clemenceau. De asemenea, strazi si bulevarde cu nume de rezonanta emotionala: Cetatea de Balta, Basarabia, Hotin, Herta, Chisinau, Cernauti readuc in memorie harta Romaniei in granitele ei firesti.



La cea de-a VIII-a Conferinta Generala a Asociatiei Europene de Psihologie So­ciala Experimentala (Budapesta, iulie 1990), ilustrul psihosociolog francez, originar din Romania, Serge Moscovici, atragea atentia asupra aceluiasi fenomen ce se petre­cea in Ungaria: pentru reorganizarea memoriei sociale - redenumirea strazilor si a bulevardelor. Fenomenul pare a fi generalizat in intreg estul Europei.

intr-un trecut mai mult sau mai putin apropiat, pe unele cladiri s-au fixat placi memoriale. Actiunea continua.

"Mi-aduc aminte - imi povestea un coleg - cum am aflat, copil fiind, de exis­tenta ziarului «Scinteia» - organul P.C.R. Era prin anii '50. Pe strada unde ne jucam desculti, cu o minge de cirpe adunate intr-un ciorap, undeva pe Dealu Spirii, din Bucuresti, la un moment dat, un coechipier a sutat gresit. A lovit o placa de marmura, pusa pe peretele unei casute scunde, cu prispa ca la tara, desi in centrul Capitalei. «Aici s-a tiparit in ilegalitate ziarul Scinteia» N-am sa uit, cred, niciodata ca suprimarea libertatii de exprimare a opiniilor politice nu apartine doar ultimei jumatati de veac'

Retorica merita analizata. Povestitorul isi alege cu grija cuvintele : nu vorbeste de "tovarasi dejoaca', ci de "coechipieri' ; constructia era o "casuta' ; "prispa' evoca sentimentul continuitatii Desi se raporteaza la trecut, fostul meu coleg vizeaza prezentul. El readuce in memorie o intimplare din viata lui de copil "descult', legind-o, insa, de evenimentele sociale si politice actuale sau din trecutul nu prea indepartat; nu apeleaza, pur si simplu, la informatiile stocate, ci reconstruieste amin­tirile in interactiune cu prezentul. Maurice Halbwachs avea, fara indoiala, dreptate cind spunea ca "memoria colectiva reconstruieste amintirile intr-o maniera concor­danta cu ideile si preocuparile contemporane' si, mai general, cind, analizind relatia dintre memoria colectiva si memoria individuala, sustinea ca "amintirile se adapteaza la ansamblul perceptiilor noastre actuale', ca apelind la propria noastra memorie, la amintirile noastre "noi nu evadam din societate pentru a ne inchide in propriul eu'.

Din locuri de delectare a unor "mari colectionari', precum August de Saxa sau imparateasa Ecaterina a Rusiei, muzeele au devenit adevarate "locuri ale memoriei sociale'. Avem in vedere muzeele - asa cum au fost definite de Consiliul international al muzeelor - ca institutii cu caracter permanent, destinate publicului, "pentru delec­tarea si instruirea acestuia, avind menirea de a conserva, studia si analiza prin diferite mijloace, dar in primul rind de a expune, obiectele de valoare culturala'. Daca facem o echivalare a termenilor "a conserva' = "a stoca ' si "a expune' = "a regasi infor­matia', putem aprecia fara sa exageram ca muzeele sint "sisteme de memorare'. Spre deosebire de colectiile particulare de azi si de situatia din secolul al XVII-lea, cind doar nobilii si marii carturari aveau, ca un privilegiu deosebit, acces la colectiile din palatele imperiale, astazi - cel putin teoretic - toti oamenii au posibilitatea sa se intoarca in epoca marilor civilizatii pasind pragul muzeelor devenite publice si, prin aceasta, "locuri ale memoriei colective'.

Savantul francez Rene Huyghe (1937) remarca un fapt semnificativ in sine si extrem de util pentru demonstratia noastra: muzeele publice au aparut in secolul al XVIII-lea, in aceeasi perioada cu Enciclopediile (in Anglia si Franta), ca expresie a idealului posibilitatilor egale de educare a oamenilor. Nimeni nu se mai indoieste azi, chiar in era marketing-ului, chiar daca exprima opinii nu tocmai optimiste, ca mu­zeele au si o functie educativa, pe care personal o leg de reconstructia sociala a memoriei.

Dupa fiecare schimbare sociala radicala apar muzee, care au ca scop nedeclarat reorganizarea memoriei colective, prin denumirea lor (Muzeul partidului - in trecut; Muzeul taranului - azi) si, mai ales, prin selectia obiectelor si imaginilor (a expo­natelor), inchisorile politice devin si ele muzee (Muzeul de la inchisoarea Doftana, pentru cinstirea memoriei luptatorilor comunisti - ieri; Muzeul de la inchisoarea din Sighetul Marmatiei, pentru cinstirea memoriei luptatorilor anticomunisti - azi).

Chiar daca mecanismul reorganizarii sociale a memoriei este acelasi, cind ne gindim la schimbarile radicale din Romania din anii '45 si respectiv '89 constatam ca remarca lui Pierre Vidal-Naquet isi are deplina valabilitate: in societatile totalitare, restructurarea se face pe baza "ordinelor de sus', in timp ce in societatile pluraliste exista o concurenta in acest sens; indivizii, grupurile umane, colectivitatile pot opta. Pentru regenerarea memoriei in unele colectivitati urbane sau rurale, se ridica statui oamenilor politici, conducatorilor Romaniei din perioada interbelica. Nu statul, ci membrii sau reprezentantii unor grupuri cu orientari specifice au hotarit ridicarea de monumente maresalului Antonescu. in mod spontan, au fost date jos de pe soclu unele busturi, in timp ce altii depun flori la mormintul celor care au fost monumente. Unii sarbatoresc ziua de 10 Mai (aniversarea proclamarii Regatului in

Romania), altii ziua de 1 Mai (Ziua internationala a oamenilor muncii). Si comemorarile isi au publicul lor. Fiecare grup isi alege evenimentul pe care sa-1 plinga, personalitatea disparuta cu care se identifica. in felul acesta, in societatile pluraliste se reconstruieste nu o memorie sociala omogena, ci contradictorie, intrind intr-un joc politic o "minoritate agitata' si o "majoritate tacuta', "in-group'-ul si "out-group'-ul, asa cum remarca Marie-Claude Groshens (Universitatea Paris X) intr-un studiu privind relatia dintre construirea identitatii si memoria colectiva, intr-adevar, producerea de amintiri colective exemplare, constituirea unei memorii sociale capabile sa conduca la actiune reprezinta "un element indispensabil pentru producerea identitatii unei colectivitati'. Interesanta mi se pare si observatia autoarei potrivit careia nu numai "spatiul si timpul' intervin in procesul memorarii (M. Halbwachs, R. Bastide s.a.), dar si obiceiurile (cutumele), ceremoniile menite sa evoce anumite evenimente spre a nu fi uitate, sa reactiveze memoria colectiva.

in acest sens, ca mecanism al organizarii memoriei sociale, Paul Connerton dife­rentiaza ceremoniile comemorative de celelalte ritualuri prin caracterul lor "oficial si de spectacol' si prin aceea ca "se refera explicit la persoane si evenimente proto­tipice, indiferent daca acestea sint intelese a avea o existenta mitologica sau istorica'. "Intrarea in obicei' - finalitatea tuturor ceremoniilor comemorative - reprezinta, ca si ridicarea unui monument, plasarea unei statui intr-o piata publica, a unei inscriptii pe fatada unei cladiri sau organizarea unei expozitii omagiale, tot o modalitate de organizare/reorganizare a memoriei colective. Sigur, obiceiurile (cutumele) nu se instituie prin decrete, dar se stie ca, initial, chiar cea mai veche traditie nu a fost decit o inovatie si aceasta poate fi initiata spontan de un grup de persoane atasate unui crez, dar si organizata, planificata de o institutie sau de puterea politica. Sigur, nu-i acelasi lucru un ceremonial si un monument stricto sensu - Biserica eroilor martiri ai Revolutiei din decembrie '89, de exemplu, si o slujba de pomenire la Cimitirul Eroilor Revolutiei sau comemorarea celor cazuti la datorie, pe cimpul de bataie pentru intre­girea neamului si Mormintul Eroului Necunoscut din Parcul Libertatii; dar in ambele cazuri colectivitati mai largi sau mai restrinse au posibilitatea sa "co-memoreze' evenimentele de care se simt atasate. Locurile, timpul si cutumele au functie de orga­nizare si reorganizare a memoriei sociale.

in ultimii 10-15 ani, interesul cercetatorilor pentru studiul memoriei sociale a cunoscut un adevarat reviriment. Au aparut lucrari remarcabile. in psihosociologia din Romania acest subiect - organizarea si reorganizarea memoriei sociale - nu a mai fost abordat, cu o singura exceptie, dar deosebit de relevanta: profesorul nostru, acad. H.H. Stahl (1983), a analizat magistral fenomenul "amneziei sociale' si "meca­nismele memoriei grupale'.

Ca orice incercare, studiul nostru are limite de care autorul isi da seama, ca si interpretari pe care un cititor avizat le poate aprecia critic. Am intentionat sa atragem atentia asupra unei teme de reflectie: cum isi amintesc si, mai ales, cum uita gru­purile - de la familie la natiune si chiar omenirea in intregul ei - evenimentele care le-au marcat trecutul atit de prezent. Totodata, am gindit ca studiul memoriei sociale trebuie realizat cu instrumentele (conceptele, teoriile) moderne puse la dispozitie de cercetarile psihologice si sociologice actuale, fapt pentru care am semnalat in in­troducere conceptiile si termenii vizind memoria, care niciodata nu poate fi analizata doar ca un proces strict individual, abstractie facindu-se de interactiunile individ-individ, individ-societate, neglijindu-se astfel dimensiunea psihosociologica a fenomenului.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate