MECANISMUL DE PROIECTIE
1. Proiectia in viziunea
lui S. Freud Termenul de «
proiectie » a fost utilizat in diverse moduri de catre Freud si alti autori
care i-au urmat. Vom prezenta unele dintre sensurile intalnite in opera lui
Freud. Intr-un sens general, acest termen semnifica pentru Freud tendinta de a
cauta o cauza exterioara si nu o cauza interioara. El afirma acest lucru in
1895, remarcand faptul ca scopul bolii (paranoia) este de a se apara de o
reprezentare inacceptabila pentru eu, proiectandu-i continutul in exterior. In
acest context, proiectia este considerata ca o « deplasare ». Freud vorbeste
aici de utilizarea eronata a mecanismului de proiectie, drept aparare . Mai
tarziu, el avu tendinta sa considere proiectia ca pe un mecanism de aparare
propriu-zis : atribuirea defensiva, altei persoane, de ganduri, dorinte si
diverse continuturi psihice devenite intolerabile pentru subiect. Referintele
sale privesc in principal paranoia si gelozia. Freud separa si opune, inca de
la inceputul operei lui, gandirea nevrotica, care conserva, si gandirea
psihotica, care expulzeaza (dovada a unei lipse de elaborare psihica). Dar timp
de mai multi ani, proiectia este pentru el o forma de refulare, iar halucinatia
un mod de « mutare » a intoarcerii refulatului. Doar in 1911, in analiza sa
asupra cazului Schreber, Freud propune o teorie care scoate psihoza din campul
refularii. In mecanismul paranoic, "[.] este evidenta inainte de toate acea
trasatura pe care o putem denumi proiectie. O perceptie interioara este
reprimata, iar ca inlocuitor al ei apare continutul sa, dupa ce a cunoscut o
anumita deformare, devenind constient ca o perceptie din exterior". Asadar,
proiectia este un refuz - negare, ca si o reatribuire a ceea ce este negat in
interior. Totusi, Freud inlocuieste aceasta prima formulare cu o a doua : « Nu
a fost corect sa spunem ca sentimentul reprimat in interior a fost proiectat in
afara ; acum ne dam seama, ceea ce a fost suspendat interior se reintoarce din
exterior ». Aceasta conceptie asupra fenomenului delirant ne ofera o imagine in
care, departe de a fi stapanul jocului, subiectul apare ca jucaria unui proces
ale carui efecte nu le percepe decat indirect, prin reflexele acestora in
constiinta - asa precum percepe Schreber sfarsitul lumii, de fapt proiectia
catastrofei sale interne . Astfel, topografia frontierei inauntru - inafara
pare supusa unui determinism mai complex decat opozitia placere/realitate, pe
care o gasim in prima articulare a conceptului de proiectie, exprimata clar de
Freud in Pulsiuni si destine ale pulsiunilor, odata cu notiunea de « eu-placere
pur » : « Sub dominatia principiului placerii [subiectul] primeste in Eul sau
obiectele oferite, in masura in care sunt surse de placere, le introiecteaza
[] si alunga pe de alta parte de la sine ceea ce devine pentru el prilej de
neplacere in propriul sau interior (Vezi mai incolo mecanismul proiectiei) ». Freud
trimite aici la articolul nescris sau distrus din Metapsihologie, consacrat
proiectiei. Sa amintim ca eul-placere pur nu are sens decat raportat la un
eu-realitate 'care a demarcat interiorul de exterior pe baza unui criteriu
obiectiv', putand sa se sustraga stimulilor externi prin fuga ; « Din eficienta
activitatii musculare a vietuitoarei, substanta ei perceptiva a castigat astfel
un punct de sprijin pentru a separa un "exterior" de un "interior" ». In textul
freudian, exista opozitia a doua modalitati de intelegere a fenomenului
proiectiv. Conform uneia, formatiunea deliranta isi obtine coerenta si forta de
convingere din coluziunea cu dorinta inconstienta supusa principiului placerii
- formatiune narcisica, fantasmatica, dereala. Conform celeilalte, ea
reprezinta invazia constiintei de catre ceea ce a fost abolit inauntru si care
revine dinafara, asa ca la « presedintele Schreber ». Aceasta ultima formula va
servi drept punct de sprijin pentru teoria lacaniana a forcluderii psihotice.
In 1922, Freud traseaza alte cateva piste, in Despre cateva mecanisme nevrotice
in gelozie, paranoia si homosexualitate, unde el constata, realizand o
remarcabila extindere-revizuire a primelor sale formulari : « [Gelozia]
proiectata provine [] din propria infidelitate realizata in viata sau din
impulsuri spre infidelitate care cad sub refulare []. Cel care le neaga la
persoana sa, percepe totusi chemarea lor atat de puternic incat pentru usurarea
lui, el apeleaza cu placere la un mecanism inconstient. [] proiecteaza
propriile porniri intr-o infidelitate din partea celuilalt [] ». Dar Freud
adauga ca gelosul, ca si paranoicul, in timp ce proiecteaza inafara, asupra
altuia, ceea ce nu accepta in el insusi, se foloseste in proiectia sa de «
materialul perceptiei, care deceleaza motivatiile inconstiente, analoge, ale
celuilalt » : « Ni se pare ca descriem foarte nesatisfacator comportamentul
paranoicului gelos, ca si al celui persecutat, atunci cand spunem ca ei
proiecteaza in afara, asupra altora, ceea ce nu vor sa perceapa in propriul
interior. Desigur ca ei fac aceasta, dar nu proiecteaza in vant, ca sa spunem
asa, nu proiecteaza acolo unde nu se afla nimic asemanator, ci se lasa dusi de
cunoasterea inconstientului si deplaseaza asupra inconstientului altora atentia
pe care o retrag de la propriul inconstient ». Aceasta prezentare a dinamicii
fenomenului proiectiv deplaseaza problema initiala. In aceste fragmente, Freud
pune in evidenta factorul cantitativ implicat in proiectie : daca subiectul nu
proiecteaza in aer, ci acolo unde exista un continut psihic asemanator cu al
sau, atunci operatia de deplasare priveste mai degraba "gradul de atentie" si
"cantitatea investitiei". O alta aluzie la factorul cantitativ este ideea ca
subiectul, proiectandu-si propriile impulsuri in exterior, o face nu numai ca
sa se debaraseze de anumite reprezentari, ci si ca sa scape de forta acestor
impulsuri. Aici, Freud face din nou speculatii, ca si in alte texte, afirmand
ca proiectia se raporteaza mai ales la principiul placerii si ca individul
reactioneaza ca sa-si diminueze tensiunea interna, pastrand o stare interna
placuta, corespunzatoare eului-placere pur. Acest aspect al gradului de atentie
deplasat in proiectie va fi mentionat de Shapiro in legatura cu semnificatia pe
care subiectul o atribuie lucrurilor percepute de el in lumea exterioara.
Proiectia nu ar implica o ruptura in functionarea cognitiva, ci o atentie
accentuata asupra realitatii si obiectului perceptiei. Distorsiunea realitatii
pe care ea o introduce nu este o distorsiune perceptiva, ci are a face mai
degraba cu ceea ce semnifica perceptia. Pornind de la convingerile si nevoile
interne, lucrului perceput ii este atribuit o anumita semnificatie, iar
proiectia nu modifica realitatea aparenta, ci semnificatia ei. Pe scurt,
proiectia ar fi o forma de distorsiune interpretativa a realitatii exterioare.
Afirmatiile lui Shapiro seamana cu cele ale lui Freud privind abordarea clinica
a proiectiei : "In tratamentul unui astfel de gelos [care isi proiecteaza
propria infidelitate], trebuie sa evitam contestarea materialului pe care se
sustine, putem dori doar sa ne hotaram la o alta apreciere a acestuia". Cu alte
cuvinte, nu perceptia pacientului este discutabila, ci interpretarea sau
semnificatia perceptiei sale. Totusi, in acelasi text, Freud descrie proiectia
gelosului ca perceptia in exterior a motivatiilor inconstiente analoge la
celalalt ( a "miscarilor inconstiente asemanatoare ale celeilalte parti").
Exista aici o nuanta care introduce o diferenta intre viziunea lui Shapiro si
cea a lui Freud : in timp ce primul transfera problema distorsiunii de la
perceptie la semnificatie si la interpretare - mentinand astfel, oarecum, ideea
distorsiunii cognitive -, Freud pune accentul mai mult pe investirea
perceptiei, care poate constitui insasi problema, fara nici o distorsiune
cognitiva, nici de perceptie si nici de semnificatie a ei : "De fapt,
anormalitatea lui [a subiectului gelos] se reduce la observarea cu ascutime a
inconstientului sotiei sale si aprecierea acestuia mai bine decat ar fi facut-o
altcineva". Nu trebuie sa uitam ca, daca perceptia subiectului este reala si
constituie o cunoastere a inconstientului celuilalt, aceasta nu-l impiedica pe
subiect sa utilizeze psihic aceasta cunoastere, ne spune André Green, pentru a o
folosi drept ecran si a deveni orb la propria sa realitate psihica. In acelasi
mod, perceptia lipsurilor si defectelor la cei apropiati poate fi reala, dar in
acelasi timp avand rol de diversiune spre a evita autoreprosuri mult mai grave.
Pentru Freud, proiectia avea si o importanta centrala in formarea fobiilor(vezi
Micul Hans). Amenintarea pulsionala punand eul in pericol din interior, ea este
"proiectata" in realitatea exterioara, unde poate fi controlata mai usor
datorita evitarii fobice : "Mai devreme
am atribuit fobiei caracterul unei proiectii, dat fiind ca ea inlocuieste
pericolul pulsional interior cu un pericol perceput in exterior. Aceasta aduce
avantajul ca ne putem proteja impotriva pericolului exterior prin fuga si
evitare a perceptiei, in timp ce impotriva pericolului din interior fuga nu ne
ajuta de fapt". Aceasta explicatie pare valabila si pentru psihodinamica
delirului paranoic, in care subiectul negociaza cu pulsiunile interne dureroase
sau intolerabile proiectandu-le asupra unor obiecte externe. In termeni
economici, i-ar fi mai usor sa evite si sa fuga de o amenintare dureroasa
provenita din exterior, decat sa evite o amenintare interna. In 1924, Freud
articuleaza proiectia cu cea de a doua teorie a pulsiunilor, intr-o conceptie
extinsa asupra raporturilor dintre individ, organism si mediul sau. Pulsiunea
de moarte in exces, nelegata prin coexcitatia libidinala, trebuie expulzata sub
forma sadismului. Proiectia, acum deflectare spre exterior a pulsiunilor
distructive, devine foarte aproape de o investitie primara, ceea ce diversi
autori numesc proiectie primara. In Problema economica a masochismului, tratand
despre enigma (din punct de vedere economic) existentei tendintei masochiste in
viata pulsionala si despre intalnirea dintre libido si pulsiunea de moarte in
interiorul individului, el evidentiaza ca : "Libidoul are sarcina de a face
inofensiva aceasta pulsiune distructiva, dispensandu-se de ea prin aceea ca
indreapta in mare parte aceasta pulsiune, cu ajutorul unui anumit sistem organic,
musculatura, spre exterior, spre obiectele lumii exterioare. Ea se numeste
atunci pulsiune de distrugere, pulsiune de dominatie, vointa de putere. [] O
alta parte nu participa la aceasta transferare in afara, ramane in organism si
e legata acolo libidinal, cu ajutorul coexcitatiei sexuale amintite ; in ea
trebuie sa recunoastem masochismul originar, erogen". Pe pagina urmatoare,
intr-un context ce descrie formarea masochismului erogen secundar, apare
termenul de "a proiecta" ca sinonim cu "a deplasa", "a intoarce", "a deriva
spre exterior" : "[.] in anumite imprejurari, sadismul sau pulsiunea de
distrugere proiectata, indreptata spre exterior, poate fi din nou introiectata,
indreptata spre interior [.]". Pentru Freud, proiectia nu se afla numai in serviciul
apararii impotriva angoasei si autodistrugerii, sau al necunoasterii
realitatii. Independenta de vreun conflict intern, el o vede actionand in
religie, ca mecanism antropomorfic de cunoastere si de adaptare la lumea
exterioara. Intr-un mod general, el asociaza proiectia cu perceptia. In Totem
si tabu, Freud scrie despre proiectie ca este vorba de "[.]un mecanism la baza caruia se subsumeaza,
de exemplu, si perceptiile noastre senzoriale, care in mod normal detin cea mai
mare parte in configurarea lumii noastre externe. [] si perceptiile interne
ale unor procese afective si de gandire vor fi proiectate in exterior, la fel
ca si perceptiile senzoriale, si vor fi folosite la configurarea lumii externe.
[] oamenii primitivi au dezvoltat prin proiectia in exterior a perceptiilor
interne o imagine a lumii exterioare, pe care trebuie sa o traducem din nou
acum in psihologie printr-o perceptie constienta intarita". Din aceasta
perspectiva, André Green remarca faptul ca proiectia, ca aparare, poate deveni
patologica, deoarece ea antreneaza necunoasterea pulsiunilor subiectului. Pe de
alta parte, ea ii ofera subiectului posibilitatea unei anumite cunoasteri a
obiectului si, in mod indirect, a unei cunoasteri (prin constructie) de sine
insusi : "Proiectia prin deplasare spre
exterior a investitiilor subiectului conduce la o cunoastere a obiectului si,
daca ea este tributara elementelor introduse de subiect, antrenand deci o
perceptie deformata a acelui obiect, ea permite totusi o cunoastere reala a
inconstientului obiectului respectiv. Aceasta cunoastere a inconstientului
obiectului se realizeaza cu pretul necunoasterii radicale a inconstientului
subiectului, dar ocolul prin cunoasterea obiectului constituie prin
retroactiune o cunoastere implicita, oculta, a subiectului insusi [.]. Celalalt
[.] nu apare decat prin intermediul oglinzii deformante pe care i-o ofera
subiectul, dar care corespunde totusi, partial, cu o realitate, chiar
deformata. Astfel, Freud recunostea ca orice delir este construit in jurul unui
sambure de adevar [.]. Acest lucru presupune : a) ca intre subiect si obiect
exista un raport de omologie sau izomorfie ; b) ca acest raport de cunoastere -
necunoastere se stabileste prin intermediul unei constructii. Constructie in
spatiul Celuilalt si a spatiului Celuilalt ca externalizare a spatiului intern
al subiectului. Aceasta constructie este o constructie teoretica. O teorie a
obiectului care trimite la teoria subiectului prin retroactiune".
2. Pozitia schizo-paranoida
Vom prezenta cateva aspecte
din asa numita "pozitie schizo-paranoida", teoretizata de M. Klein, deoarece ea
se refera, in esenta, la mecanismele psihotice bazate pe proiectie. Intr-un
articol al sau despre identificarea proiectiva, Klein citeaza un comentariu al
lui Freud asupra cazului Schreber : 'Trebuie sa stabilim instalarea
dispozitiei pentru aceasta psihoza [schizofrenia] intr-un moment anterior celui
cand se decide paranoia, undeva la inceputul dezvoltarii, in timpul trecerii de
la autoerotism la iubirea obiectala'. In 1946, Klein utilizeaza expresia
'pozitie paranoida', desi ea cunostea deja termenul lui Fairbairn,
'pozitie schizoida', si conceptia acestuia. In 1952, ea combina cei
doi termeni si obtine 'pozitie schizo-paranoida', semn ca ideile lui
Fairbairn erau mai importante pentru ea decat s-ar fi crezut - si ne gandim mai
ales la ideile care revizuiau teoria freudiana asupra structurii psihice si
asupra pulsiunilor. Care sunt caracteristicile pozitiei schizo-paranoide? Este
vorba de o faza care precede pozitia depresiva la copil si in care exista
relatii de obiect partiale, angoase de persecutie si mecanisme schizoide.
Melanie Klein foloseste drept cadru teoretic distinctia freudiana intre
pulsiunile de viata si pulsiunile de moarte. Dupa Freud, organismul amenintat de
pulsiunea de moarte o deviaza pe aceasta inspre exterior, printr-un mecanism
mai degraba biologic decat psihologic. Dupa Klein, aceasta deviere devine o
proiectie, deoarece entitatea in cauza este eul primitiv, care are deja
mecanisme de aparare, care resimte anxietate si care este capabil sa fantasmeze
relatii de obiect. Astfel, sub amenintarea propriei sale dezintegrari, eul
proiecteaza pulsiunea de moarte intr-un obiect care devine persecutor. Pentru a
proiecta pulsiunea de moarte, eul trebuie sa se cliveze (un alt mecanism de
aparare) intr-o parte distructiva si o parte libidinala, ultima fiind
proiectata pentru crearea unui obiect ideal pe care eul sa-l poata introiecta
(idealizarea si introiectia sunt alte doua mecanisme primitive de aparare).
Melanie Klein considera ca acest tip de functionare are loc in timpul primelor
luni de viata a sugarului, fapt ce l-a determinat pe Winnicott sa afirme ca a-l
crede pe bebelus atat de sofisticat este o exagerare. Dar daca Klein tinea la
ideea lui Freud ca schizofrenia isi are radacinile in perioada dinaintea
iubirii obiectale (in termeni kleinieni, dinaintea relatiei de obiect intreg),
ea trebuia sa plaseze aceste mecanisme la un nivel extrem de timpuriu al
dezvoltarii. Realizand acest lucru, ea vine in contradictie cu conceptia lui
Abraham, dupa care prima faza orala a sugarului este preambivalenta, adica
lipsita de ura sau de teama fata de sanul matern. Asadar, dupa Klein, angoasa
de a fi distrus din interior, prezenta de la inceputul vietii, apare in
principal din actiunea pulsiunii de moarte si se ataseaza ulterior la un
obiect, fiind resimtita ca angoasa de persecutie. Aceasta angoasa primitiva mai
are doua alte surse: trauma nasterii (angoasa de separare) si frustrarea
nevoilor corporale care, desi percepute initial ca provocate de obiecte
exterioare, devin surse persecutorii interne prin introiectie, participand la
teama de dezintegrare si fiind reproiectate odata cu pulsiunea distructiva.
Discutand despre necesitatea ca eul sa administreze angoasa, Melanie Klein ne
aminteste ca, dupa Freud, o parte a pulsiunii de moarte care nu a fost deviata
in exterior este legata de catre libido in interiorul organismului. Autoarea ii
citeaza pe Ferenczi si Winnicott, care sugerau ca integrarea eului sugarului -
deci si gestionarea angoasei - depinde esentialmente de conditiile exterioare
(ingrijirea de catre mama). Ne pare important de observat ca acest articol
arata in numai cateva pagini62 unul dintre aspectele esentiale ale viziunii
kleiniene : in vreme ce este constienta de influenta mediului asupra proceselor
psihice si nu uita sa ne informeze asupra acestui punct, Klein alege in mod
deliberat sa traduca orice element exterior in termenii realitatii interne. Din
acest punct de vedere, ea ii ramane fidela lui Freud, teoria sa avand o
aparenta atat de complicata tocmai in scopul pastrarii realitatii psihice ca
termen unic de referinta. De exemplu, jocul pe care ea il prezinta deseori ca
avand loc intre procesul de proiectie si cel de introiectie pare echilibrat,
dar exista intotdeauna un accent final pe proiectie, adica pe natura subiectiva
a perceperii lumii externe. In operele kleiniene exista o buna coerenta cu
privire la acest aspect.
