Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Metode de pastrare si dezvoltare a capacita¬tii fizice si psihice


Metode de pastrare si dezvoltare a capacita¬tii fizice si psihice




Metode de pastrare si dezvoltare a capacita­tii fizice si psihice

Sistemul _ nervos cheltuieste in permanenta energie. in afara muncii dirijate, intelectual, el este solicitat continuu prin pozitia sa de mediator al contactului dintre mediul ex­tern si cel intern. Homeostazia - mentinerea intre limite strinse a constantelor biologice ale organismului, in pofida variabilitate mediului extern - nu poate fi inteleasa fara participarea componentelor senzitiva si motorie ale sistemu­lui nervos. intr-adevar, sistemul nervos, prin organele de simt, receptioneaza in permanenta variatiile fizice si chimice ale mediului extern (temperatura, umiditate, luminozitate, compozitia aerului etc), determinind, in cazul depasirii unor limite, declansarea unor mecanisme biologice mai mult sau mai putin automatizate de adaptare si mentinere a constantelor mediului intern. Cu cit conditiile de mediu extern impun organismului acte de adaptare mai frecvente si mai complicate, cu atit sistemul nervos va fi mai solici­tat, deci mai expus oboselii.




Desi insesizabil, mediul intern (mediul celular, extrace-lular, singele) este in permanenta predispus sa-si altereze constantele biologice care conditioneaza viata. Digestia, prin

aportul masiv al diversilor ioni de valente acide sau alca­line, contractia musculara prin acumularea reziduurilor de ardere a glucozei, factorii externi amintiti mai sus tind in permanenta sa modifice valorile biologice ale singelui si ale mediilor extracelulare. Numai cu ajutorul unor mecanisme fiziologice foarte complexe care activeaza practic in perma-. nenta sub conducerea sistemului nervos vegetativ se poate pastra echilibrul vital. insasi coordonarea miscarilor si a functiilor diverselor organe se face tot sub controlul siste­mului nervos.

intelegind cit de ampla este solicitarea acestuia, vom intelege mai usor de ce, in cazul impunerii unor eforturi intelectual deosebite, sintem interesati sa reducem, pe cit posibil, cheltuielile de energie determinate de alte solici­tari, in acelasi timp, va fi util sa cunoastem acele conditii de viata, biologice, psihice si sociale, ale caror calitati pot avea efecte pozitive sau negative asupra potentialului de munca al sistemului nervos. imbunatatirea lor va face parte dintre metodele de dezvoltare a capacitatii de munca intelectuala.

Vom concentra, in acest scop, atentia noastra asupra a 4 puncte ce ni 'se par esentiale:

necesitatea pastrarii si refacerii potentialului bio-
energetic nervos;

necesitatea asigurarii unor conditii de mediu extern,
care sa nu suprasolicite mecanismele de adaptare ale orga­
nismului ;

necesitatea unei bune functionari a mediului intern,
cu alte cuvinte a unei stari de sanatate care sa nil afecteze
capacitatea de munca intelectuala;

necesitatea adoptarii unui anumit ritm de activitate
si de viata in general.

Alimentatia

Din punct de vedere biologic, general, alimentatia este functia prin care se asigura organismului viu aportul mate­rial necesar refacerii permanente a tesuturilor uzate, cres­terii si manifestarilor sale energetice (diverse forme de mun-

ca, mentinerea echilibrului termic, functionarea diferite­lor organe).

Prin alimentatie rationala se intelege alimentatia care satisface optim trebuintele organismului - cantitativ si calitativ - , in functie de particularitatile sale fiziologice (virsta, sex, sarcina etc), de conditiile de mediu si de vo­lumul de munca. Trebuie specificat ca ea nu este echivalenta cu supraalimentatia sau cu alimentatia la discretie, intim­platoare, necontrolata.

Munca fizica, solicitind un consum energetic crescut, impune o alimentatie mai bogata caloric decit munca intelectuala. in general, in cursul unei activitati intelec-tuale insotite de eforturi fizice usoare sau moderate sint suficiente 2800-3000 de calorii zilnic. Ratia va fi mai crescuta la copii si tineri, al caror proces de crestere este in curs, suplimentarea interesind mai ales factorii alimen-tari cu rol plastic (proteinele din carne, oua, brinza etc).

Daca din punct de vedere cantitativ ratia alimentara a intelectualului nu ridica probleme deosebite, din punct de vedere calitativ e bine sa se tina seama de citeva date fiziologice esentiale.

Sistemul nervos prezinta o deosebita sensibilitate la variatiile constantelor biochimice ale mediului intern. Acestea sint, intr-o masura, dependente de aportul alimentar cantitativ si calitativ.

Nevoile energetice ale creierului, care cresc in timpul efortului intelectual cu pina la 55% fata de cele din repau­sul pasiv, sint satisfacute cu precadere de catre substantele zaharoase din alimentatie. Scaderea accentuata si de lunga durata a acestora din ratia alimentara duce la scaderea activitatii reflex-conditionate si mai ales a proceselor de diferentiere, la aparitia mai rapida a senzatiei de oboseala. Fenomenul se poate observa la persoanele care, in intentia de a slabi, reduc'in mod exagerat hidrocarbonatele din alimentatie.

Proteinele, al caror aport normal alimentar variaza intre 13 si 18 % din ratia calorica, prezinta o importanta de ordin plastic si functional pentru sistemul nervos. Scaderea accentuata a ratiei de proteine (pina la 5 %) face 'sa creasca procesele de inhibitie a scoartei cerebrale, pe cind imboga-

tirea ratiei cu peste 30 % duce la accentuarea proceselor de excitatie, mergind pina la stari de nevroza. Se cunoaste alimentatia vegetariana a ascetilor, fata de cea luxuriant carnata a razboinicilor din secolele trecute.

Dintre substantele grase, o valoare considerabila o capa­ta fosfolipidele si indeosebi lecitina (din galbenusul de ou, creier, rinichi, ficat, muschi), cu rol fundamental in metabo-lismul intim si structura substantei nervoase. Suplimenta­rea ratiei cu lecitine in perioadele de activitate intelectuala maxima sporeste capacitatea de munca, scade cheltuiala de energie, intirzie aparitia semnelor de oboseala, grabeste restabilirea fortei de munca.

Tinind seama de observatiile de mai sus, vom recomanda in cursul activitatii intelectuale sustinute respectarea ur­matoarelor reguli de igiena a alimentatiei:

- valoarea calorica a ratiei alimentare sa se situeze intre 2 800 si 3 000 calorii'zilnic, putind fi depasita de copiii sau tinerii in crestere, la persoane care depun conco­mitent si o munca fizica, la convalescenti dupa boli debili-tante;

sa nu se faca excese alimentare, o alimentatie prea
abundenta, mai ales in dulciuri si fainoase, la persoane cu
un mod de viata sedentar, favorizind aparitia obezitatii, cu
consecintele ei posibile (ateroscleroza, hipertensiunea arte­
riala, angina de piept etc);

distribuirea ratiei alimentare in cursul zilei sa se
faca la 3 sau 4 mese (in eventualitatea a 3 mese, se va atri­
bui mesei de dimineata circa 30 % din valoarea calorica
totala, mesei de prinz 50% si mesei de seara 20 %; in cazul
a 4 mese, se va acorda 20-30% din valoarea calorica mesei
de dimineata, 15-20% gustarii de la ora 11, o proportie de
30-40% mesei de prinz si 15-20% mesei de seara); ^

sa se evite mesele unice, copioase, care, atragind o
cantitate mare de singe in teritoriul aparatului digestiv,
reduc singele circulant la nivelul creierului, scazindu-i
accentuat capacitatea de efort in urmatoarele 2-3 ore care
succeda mesei;

- contrar unor obiceiuri alimentare invechite, sa se acorde o atentie sporita mesei de dimineata, avind in vedere faptul ca maximul de efort se depune indeobste in prima jumatate a zilei; o ratie calorica prea saraca la masa de

dar corelate implacabil totului. Sistemul nervos, dupa un timp de activitate, are nevoie de o perioada de refacere a potentialului sau bioenergetic. Aceasta, in pofida ideii de larga circulatie, ca sistemului nervos, creierului in spe­cial, i se poate cere oricit, oricum si oricind

Dupa cum s-a mai spus, oboseala intelectuala nu se poate masura sau aprecia obiectiv. Ea se poate cel mult testa prin probe psihologice si deduce prin examen clinic, pe baza unor consecinte indirecte.

in conditiile progresului stiintific si social, ale dezvol­tarii tehnicitatii (mecanizare, automatizare), solicitarea fizica a omului cedeaza tot mai mult pasul solicitarii nervoase, cerebrale. Imensa cantitate de informatie recep-tionata zilnic prin presa, radio, televiziune, participarea inevitabila la viata sociala a intregii planete, succesiunea tot mai rapida a' micilor si marilor evenimente constituie la un loc conditia prezenta de a fi a umanitatii. Drept ur­mare, oboseala intelectuala, sinonima practic cu cea ner-voasa, intereseaza mase tot mai mari de oameni, ducind adeseori la interpretari si solutii eronate.

in cadrul lucrarii, atentia noastra se va concentra asupra oboselii determinate de munca intelectuala propriu-zisa, de procesul de invatare.

Oboseala intelectuala poate fi descrisa ea o senzatie pe-nibila de oboseala generala, de neplacere fata de continuarea activitatii, asociata cu o scadere reala a capacitatii de lu­cru.

Simptomele oboselii intelectuale sint:

scaderea atentiei, mai ales a celei voluntare;

aparitia din ce in ce mai frecventa a unor scurte pe­
rioade de absenta involuntara, in timpul lucrului;

scaderea preciziei in munca;

dificultati de reproducere a datelor memorate;
-- scaderea interesului pentru activitatea depusa.
Cele doua elemente - senzatia de oboseala si scaderea

capacitatii de lucru - se pot manifesta si independent unul fata de celalalt, in functie de conditiile in care se desfasoara invatatura. Astfel, in cursul unor activitati executate fara interes, poate sa apara destul de repede o senzatie de oboseala, careia nu-i corespunde o oboseala

reala. Este forma de "asteuie' a celor care-si impun (sau carora li se impune) o ramura de activitate intelectuala, pentru care nu au o atractie personala evidenta. Este "boala' studentilor care urmaresc cu precadere obtinerea unui ti-tlu si mai putin esenta profesiei insasi. in aceasta conditie, sint suficiente trecerea la o munca atractiva, schimbarea obiectului studiat, pentru ea oboseala sa dispara curind.

Alteori, interesul pentru studiu este atit de manifest, incit senzatia de oboseala apare tirziu, dupa instalarea reala a oboselii.

in afara acestor doua aspecte, se recunosc diferente in­dividuale importante in legatura cu aparitia in timp a oboselii si senzatiei de oboseala. Programul global zilnic de activitate trebuie apreciat printr-o prisma strict perso­nala. Cineva nu poate depasi 4-5 ore de studiu intens, altul poate munci util 10 si chiar 12 ore zilnic. Desigur si acest element va trebui considerat in cadrul orientarii profesionale, evitind indrumarea unor tineri mai putin capabili de efor­turi sustinute catre facultati de maxima solicitare. Omite-rea acestei conditii, ea si dozarea individuala gresita a efortului de invatare explica unele incidente sau esecuri pe^ parcursul procesului de scolarizare.

in general, aparitia in timp a oboselii intelectuale mai este in functie de:

gradul de incordare a atentiei, impus de studiul res­
pectiv, dependent la rindul sau de respectarea aptitudini-
lor, de bagajul cunostintelor de baza, de prezenta intere­
sului (efortul depus este mai mare pentru un tinar care
studiaza o disciplina pentru care nu are aptitudini, in
care nu poseda cunostintele elementare de baza, fata de
care nu manifesta un interes real);

monotonia activitatii (supraincarcarea continua a ace­
lorasi centri nervosi); r

ritmul dezordonat de viata, prin succesiunea neregu­
lata a timpilor de odihna si de munca, care impiedica rea­
lizarea asa-numitului stereotip dinamic;

gradul de antrenament;

zgomotul "de fond' al mediului;

-- materialul de studiu defectuos prezentat sau conce­put;

tipul de sistem nervos al celui care studiaza.

Rezolvarea pe care organismul sanatos o da starii de oboseala, oricare ar fi sursa ei, este odihna. Aceasta se poate defini ea perioada de timp si conditia biologica adec­vata, in care are loc refacerea potentialului bioenergetic al unui organism viu, supus unei activitati consumatoare de energie sau substrat material.

Aparent simplu, elementar, actul odihnei este la fel de complex si important ea si activitatea insasi. La nivelul metabolismului intim celular, in perioada de repaus, sint necesari tot atitia "pasi' chimici-anabolici, cifi a impus actiunea premergatoare, catabolizanta.

Se recunosc doua forme esentiale de odihna: pasiva si activa. Eficienta maxima a odihnei rezida in folosirea rationala, imbinata, a ambelor forme enuntate.

Odihna pasiva inglobeaza doua aspecte opuse: odihna pa­siva in stare de veghe si somnul.

in stare de veghe, in decursul celor 24 de ore ale zilei, orice persoana isi petrece un timp variabil "nefacind nimic'. Muncitorul manual se asaza si se odihneste, cel intelectual de asemenea, ambii fara nici o preocupare, cu gindurile "risipite' sau urmarind molcom o amintire, un gind legat de viata lor personala, o] imagine ipotetica de viitor, in acest timp, centrul nervos care fusese solicitat in timpul lucrului intra in repaus, iar fluxul senzorial patrunde re­lativ liber difuz spre intreaga suprafata a creierului, fara sa oboseasca, tocmai prin schimbarea continua a zonelor excitate.

in aparenta, gindurile, ideile, amintirile rasar spontan in mintea noastra. De fapt, ele sint readuse in constient de o incitatie care a*pasit pe o "urma' mai veche.

in afara faptului ca ajuta la refacerea fortelor, aceasta forma de odihna, prin starea inerenta de "meditatie', de "visare' pe care o realizeaza, fertilizeaza intr-un fel capa­citatea imaginativa a omului, reprezentarile sale si, une­ori, genereaza fericit acele idei spontane de valoare, acte de inspiratie, rezolvari neasteptate ale unor probleme in­delung framintate. Explicatia sta tocmai in posibilitatea oferita incitatiilor venite dinafara de a parcurge liber in­treaga arie corticala si de a descoperi "urma' neuronala care configura cheia de boita a problemei,

Referitor la intelectual, se poate ridica o intrebare: cum poate fi incadrat timpul de meditatie dirijata, loca­lizata pe o anumita tema, pe linia unei cautari bine pre­cizate? Munca sau repaus?

Referitor la muncitorul intelectual, trebuie sa remarcam ca aceasta forma de odihna pasiva este de multe ori mai putin eficienta decit pentru muncitorul manual. in func­tie de intensitatea preocuparii anterioare, de interesul care i-a fost atribuit, chiar dupa intrarea in repaus, activitatea centrului nervos continua obsedant, imposibil de inla­turat, mentinind in centrul atentiei problema care a suscitat efortul intelectual. De aici, starea de repaus devine nu­mai aparenta, solicitarea nervoasa persista, pina la epui­zarea circuitelor reverberante. Este cazul celor care stu­diaza incordat in vederea unui examen, pentru rezolvarea unei situatii de serviciu, pentru gasirea solutiei intr-o tema de cercetare. Luarea unui simplu repaus, simpla in­departare de la masa de lucru nu alunga din minte pa­chetul de preocupari care continua sa blocheze atentia. Odihna efectiva nu se realizeaza.





Somnul

Forma cea mai importanta si utila de odihna pasiva - - somnul - consta in iradierea difuza a starii de inhi-bitie asupra intregii scoarte cerebrale si, uneori, in somnul profund, asupra centrilor subcorticali. in cadrul sistemului nervos ramin activi numai centrii care controleaza functiile vitale ale organismului.

in timpul unui somn suficient ea profunzime si durata, desfasurat in conditii igienice, are loc refacerea totala a incarcaturii bioenergetice a celulelor sistemului nervos. Dimineata, la desteptare, daca senzatia de odihnit este evidenta, in scurt timp se poate lucra cu maximum de randament. Din pacate, de multe ori se produc pertur-bari in desfasurarea fiziologica a somnului. Consecin­tele nu se lasa prea mult asteptate. Oboseala nervoasa, starile de asa-zisa astenie recunosc adeseori drept cauza nerespectarea unui program normal de somn.

Prima idee care trebuie subliniata, mai ales pentru mun­citorii intelectuala este aceea ca somnul trebuie sa faca obligatoriu parte din programul fiecarui ciclu de 24 de ore al vietii noastre. Nici o alta forma de odihna, nici o sub­stanta medicamentoasa nu poate substitui somnul. Nop-tile albe, caracteristice seziunilor de examene, exprima nu daruirea, efortul maxim, ci dezorganizarea unui pro­gram personal de activitate si repaus. Cea mai sumara ancheta descopera "cavaler!' ai noptilor albe nu atit prin­tre reusitii cu note mari la examene, cit printre cei cazuti sau reusiti cu note la limita. Afirmatia "n-am timp sa dorm' apartine celor ce nu stiu sa-si organizeze din timp programul de munca.

Asimilarea oricarui material informational impune o cantitate de munca, un timp oarecare de lucru, a carui prima conditie de eficienta este distribuirea judicioasa pe zile si perioade de studiu, in limitele evitarii oboselii ner­voase. Acumularea in "asalt' a materialului in perioadele din preajma examenelor "va minca' desigur din orele de odihna sau somn. Reducerea orelor de somn se rasfringe, implacabil, asupra potentialului de invatare, influentind negativ toate componentele sale.

A doua conditie a somnului de buna calitate este periodi-citatea sa in timp. Ca si digestia, somnul este si trebuie sa ramina un reflex conditionat. Orele fixe de culcare si de sculare determina, pe linga o adormire rapida si un somn eficace, o trezire prompta, cu instalarea mai rapida a starii de veghe, fara buimaceala prelungita, caracteristica som­nului dezordonat. Bineinteles, aceasta stare de buimaceala va reduce din timpul efectiv util de lucru al zilei, scazind in final eficienta invatatura. in afara de aceasta, nerespec-tarea programului regulat de somn duce, cu timpul, la instalarea insomniei, stare adeseori greu de vindecat si cu urmari nefavorabile asupra sanatatii.

Durata somnului in decursul celor 24 de ore este in func­tie de citiva factori individuali, si anume:

capacitatea individuala de lucru a celulelor nervoase
si viteza de restabilire a ei dupa efort;

starea de sanatate generala a organismului;

virsta.

in general, se recomanda 7-8 ore de somn, cu mici variatii in plus sau in minus. Adolescentii au nevoie de 8-9 ore. Somnul de dupa-amiaza nu este totdeauna bine­venit. Prin incetinirea functiilor vegetative si reducerea secretiilor digestive, are loc o tulburare a digestiei, care se exprima la unele persoane mai in virsta prin dureri de cap si stare de oboseala.

Calitatea - extinderea inhibitiei -, profunzimea som­nului sint influentate pozitiv de liniste, de aer curat si de intuneric. Excitantii sonori sau luminosi din camera de dormit sau dinafara ei mentin unii centri in stare de acti­vitate, determinind un somn superficial, putin odihnitor. Trebuie acordata o atentie deosebita asigurarii linistii, mai ales in conditiile de locuit in comun (camine), unde e vorba de odihna unor colectivitati, a caror munca de baza este procesul de invatare. Este recomandabila stin­gerea totala de la anumite ore a luminilor, orice sursa de lumina, oricit de minora, constituind de fapt un excitant cu potential de perturbare a somnului.

Tot pentru obtinerea unui somn odihnitor este bine a se lua masa de seara cu circa 2 ore inaintea culcarii. Procesul digestiei, influentat nefavorabil de somn, dauneaza la rin­dul lui somnului, prin excitatiile viscerale care pleaca dinspre tubul digestiv spre centrii nervosi superiori.

Influentarea pe cale medicamentoasa a somnului, intr-un sens sau altul, nu se va face decit exceptional si numai la sfatul medicului. Folosirea necontrolata a cafeinei sau altor droguri excitante, pentru inlaturarea somnului, mas­cheaza starea de oboseala reala, iar continuarea efortului duce la surmenaj, care retrocedeaza destul de dificil. Cele citeva ore de studiu in dauna somnului prezinta marele dezavantaj ca fac sa scada, progresiv, randamentul muncii intelectuale, dupa o perioada mai indelungata instalin­du-se fenomene care impiedica orice activitate intelectuala. Cafeina poate avea efecte nefavorabile asupra aparatului circulator (palpitatii, tahicardie, cresteri ale tensiunii arteriale) si asupra sistemului nervos (tremuraturi la exe­cutia miscarilor fine, neliniste, teama nedefinita, trans-piratii), reducind in felul acesta posibilitatea concentrarii intelectuale.

Somniferele sint medicamente care nu trebuie folosite decit dupa inlaturarea factorilor de intretinere a starii de insomnie: ore neregulate de culcare, zgomot, cina tirzie si abundenta, stari de boala insotite de dureri, tulburari cardiace, uzul exagerat al unor substante, ea alcoolul, ceaiul, cafeaua sau al unor medicamente ea eufilina, diu-reticele, antinevralgicele (care contin cafeina).

Odihna activa

in stare de veghe, este cea mai eficienta forma de re­facere a potentialului energetic al centrilor nervosi soli­citati. Practic, odihna activa consta in schimbarea periodica a tipului sau a formei de activitate. in esenta, aceasta schim­bare realizeaza iesirea prompta din actiune a centrului nervos a carui .activitate a incetat, prin inlocuirea sa de catre centrul nervos nou intrat in actiune. Activitatea nou­lui centru de interes scoate cu mult mai deplin din functie centrul anterior decit in cazul odihnei pasive, favorizind deci mai rapida sa refacere bioenergetica.

Prin generalizare, acest fenomen biologic se aplica'si obo­selii musculare. Odihna unui grup muscular suprasolicitat se realizeaza optim, prin intrarea in activitate a altui grup. Dupa un drum lung - pe jos (o excursie, de exemplu), citeva exercitii fizice executate cu bratele si partea superi­oara a corpului accelereaza disparitia febrei musculare a membrelor inferioare.

in ce priveste oboseala intelectuala, ea poate fi comba-tuta activ prin:

activitate fizica;

schimbarea centrului de interes;

alternarea activitatilor bazate pe primul si al doilea
sistem de semnalizare.

Ca regula generala, alternarea activitatilor este utila cu precadere inainte de aparitia oboseli intelectuala De ase­menea, trebuie de evitat ea forma de odihna activa utilizata sa oboseasca prin ea insasi, supraveghindu-se deci dozarea ei.

Repartizarea in timp a formelor de odihna activa priveste doua aspecte la fel de interesante: pauzele periodice din cursul activitatii propriu-zise si timpul liber.

invatatura - fie ca decurge in colectiv (clasa, amfitea-tru), fie individual, impune, la intervale repetate, apreciate la 50-60 de minute, cite o pauza de 10--15 minute.

Scopul principal al acestei pauze este de a pune periodic in repaus preventiv centrii nervosi interesati, inainte de a se instala starea de oboseala. in subsidiar, se realizeaza un repaus al analizatorilor optici (aparatul vizual), care parti­cipa totdeauna la invatatura, si o intrerupere binevenita a atitudinii fortate fizice, a pozitiilor incomode (sederea pe scaun, in banca).

in timpul pauzelor, celjtnai eficace si la indemina mijloc de odihna activa este exercitiul fizic, care, in raport cu virsta si imprejurarile, poate imbraca aspectul de joc, plim­bare scurta, mici exercitii de gimnastica etc.

Unele persoane, datorita unei virste mai inaintate, unor situatii care le limiteaza posibilitatile de miscare in spatiu sau chiar obisnuintei, isi realizeaza repausul activ prin tre­cerea, pentru citeva minute, la citirea citorva pagini de lectura usoara (schimbarea centrului de interes), prin contem­plarea unor tablouri sau reproduceri de arta ori prin ascul-tarea unui scurt program muzical.

Eliminarea pauzelor pe care o incearca unii, din impru-denta, tocmai in fata marilor solicitari (examene) este o sursa binecunoscuta de oboseala accentuata si chiar de surmenaj. in aceasta sta "secretul' acelor inhibitii care sur-vin exact in momentul cel mai nepotrivit: proba de examen. Este starea de epuizare nervoasa, care se instaleaza oricit am cauta sa biciuim propriul sistem nervos (cafele, droguri, nopti albe, lectura neintrerupta).

Al doilea spatiu de incadrare a odihnei active este timpul liber al intelectualului. Finalitatea acestui timp, asa-zis liber, trebuie sa aiba o valoare cel putin egala cu insusi pro­gramul de munca propriu-zisa.

Timpul liber al intelectualului este o entitate valoroasa care nu poate fi data la o parte ea o cantitate neglijabila, el reflectindu-se in chip nemijlocit in calitatea si volumul muncii sale.

Timpul liber al intelectualului trebuie astfel conceput si organizat, incit sa atinga citeva obiective bine conturate, si anume:

sa contribuie la intretinerea starii de sanatate;

sa realizeze repausul activ al sistemului nervos;

sa dezvolte si sa largeasca orizontul cultural;

sa ofere posibilitatea realizarii acelui ragaz de medi­
tatie, de gindire adinca, solitara care adeseori, in decursul
timpurilor, a insemnat un pas inainte pe drumul progresu­
lui.

Activitatea fizica

Ea ofera intelectualului un dublu beneficiu. Pe de o parte, ajuta la mentinerea starii de sanatate, iar pe de alta parte constituie o buna forma de odihna activa.

Sedentarismul este inamicul numarul unu al intelectualu-ii, dar el devine treptat o primejdie pentru toti membrii societatii, prin cresterea conditiilor de confort, inmultirea mijloacelor de transport, automatizarea mijloacelor de productie, comoditatea formelor de divertisment (radio, televiz*'*

Viata sedeni^^afe implicatii asupra intregului organism, incepind cu sistemul nervos central, al carui tomis general scade. Aceleasi consecinte nefavorabile exercita sedentaris­mul asupra aparatului circulator, asupra respiratiei, cu scaderea aportului de oxigen in singe, asupra tubului diges­tiv, prin incetinirea contractiilor unor segmente ale sale (stomac, intestin), asupra tonusului musculaturii in general.

Persoanele care duc o viata prelungit sedentara au o re­zistenta scazuta fata de factorii de imbolnavire, o adaptabili­tate mai dificila la solicitari neprevazute. Unele boli cronice ea ateroscleroza, obezitatea, angina de piept, constipatia se manifesta cu o frecventa sporita la intelectuali, sedentari prin excelenta.

Practicarea in timpul liber a unor exercitii fizice, in raport cu starea si virsta individului, asigura, in afara com-baterii sedentarismului, un repaus excelent, reconfortant pentru scoarta cerebrala. Diverse exercitii de gimnastica,

un sport practicat la nivel de amator, gradinaritul, excur­siile sau banala plimbare pe jos realizeaza, adeseori mai eficient decit orice medicament, disparitia durerilor de cap, a penibilei senzatii de oboseala, a lipsei de pofta de mincare, a insomniei. Pentru multi tineri, jocurile sportive pot corecta unele defecte constitutionale ale personalitatii: emotivitatea exagerata, teama, complexele de inferioritate, deficitele de concentrare, de vointa, lipsa de spontaneitate, de sociabilitate etc. (atita timp cit se fuge dupa o minge, nu se poate gindi la altceva decit la minge, ceea ce echiva­leaza cu intreruperea odihnitoare a ideilor si preocuparilor obisnuite cu colorit obsesiv).

Ca regula generala, se recomanda, la orice virsta, 10-15 minute de gimnastica de dimineata, in aer curat. Tineretul poate adauga, o data, cel mult de doua ori, pe saptamina un joc sportiv practicat in mod igienic, pe baza de antrenament progresiv, pentru evitarea oboselii sau a surmenajului fizic, in timpul jocului, are loc o suprimare totala a preocuparilor cu caracter intelectual si a unor stari afective care pot in­fluenta negativ psihicul si capacitatea de munca. ! iEste bine sa atragem atentia celor care dupa o activitate indelungata sportiva, se consacra unei munci cu caracter intelectual (de exemplu, cursurile unei facultati) ca in­treruperea totala si brusca a activitatii fizice se soldeaza aproape totdeauna, cu tulburari diverse: palpitatii, dureri in dreptul inimii, stari de nervoza cardiaca, greutate in respiratie la eforturi obisnuite, oboseala fizica generala, somn nelinistit, variatii bruste ale tensiunii arteriale, mai ales o marcata tendinta la obezitate. Tulburarile sint gene­rate de schimbarea regimului de viata, prin modificarea tonusului vegetativ. Ele nu au pentru inceput consecinte reale asupra sanatatii, dar pot intretine o stare de neliniste, defavorabila studiului. Acestor "suferinzi' li se recomanda, in primul rind, reluarea unui program zilnic de exercitii

fizice.

Diversele lecturi, in orice caz extraprofesionale, consti­tuie o forma importanta de odihna activa pentru intelectual. Caracterul odihnitor consta in diversificarea centrului de preocupare, in schimbarea zonelor cerebrale excitate. in plus, multiplicata cunostintelor din alte domenii largeste posibilitatea de gindire, de asociatie, descopera perspective

noi pentru insasi specialitatea studiata sau profesata. Un specialist posesor al unei bogate culturi generale il va depasi, totdeauna, pe cel structurat intre limitele propriei specialitati.

Auditiile muzicale, spectacolele de calitate, de orice gen, sint alte modalitati utile, tonice, ale repausului activ, care, ea si lecturile, nu trebuie sa lipseasca din timpul liber al intelectualului, chiar in perioadele cu program foarte in­carcat, in preziua unui examen, o plimbare agreabila de o ora, un spectacol scurt si usor, citeva discuri cu muzica buna furnizeaza pe linga o odihna bine venita, acea nepre-tuita destindere psihica dinaintea efortului suprem.

Divertismentele felurite, reuniunile prietenesti sau de familie, citeva ore de dans intr-o ambianta convenabila sint tonice, odihnitoare pentru scoarta cerebrala, atita vreme cit nu devjn obositoare.

Frecventa necontrolata a petrecerilor, prelungirea lor sistematica pina la ore tirzii din noapte, consumul exagerat de alcool, cadrul strident, zgomotos, ambianta morala necorespunzatoare rastoarna atributul odihnitor al distrac-tiilor, epuizind nervos, reducind in mare masura capacita­tea de munca intelectuala.

in rezumat, orele de odihna ale intelectualului, consu­mate cu discernamint, se reflecta valoric in insasi munca lui.



Vacanta, concediul sint ragazuri largi in cadrul activi­tatii obisnuite. Ele trebuie sa aduca odihna binemeritata, in mod activ, prin nota de neobisnuit, de iesire din stereo-tipul vietii de fiecare zi. Este o ocazie minunata ea, eliberati din munca de rutina a domeniului nostru de activitate, sa descoperim noi insine lumea, dincolo de orizontul cotidian. Orice plecare din localitate, o calatorie interesanta, o excur­sie in mijlocul naturii ne amplifica, ne imbogateste, ne face mai fertili, mai capabili de a asimila, stimuleza capaci­tatile noastre cerebrale, ne ajuta uneori sa ne descoperim pe noi insine.

Si totusi, chiar in miezul celor mai minunate vacante, activitatea intelectuala nu poate fi intrerupta cu totul. Una-doua ore de lectura pe zi, cu caracter de completare a culturii generale, contribuie la mentinerea unui grad de "antrenament' al scoartei cerebrale, facilitind readaptarea prompta la reluarea programului de munca, de invatare.

Conditiile de mediu

Complexul uman somato-psihic traieste in permanent contact si sufera necontenit influenta mediului inconjura­tor, fizic sau social. Diversele elemente ale mediului fizic vin in contact mai mult sau mai putin direct cu receptorii senzitivi, raspinditi practic pe intreaga suprafata a corpului. De aici, senzatiile se aduna la nivelul sistemului nervos central, parte din ele devenind constiente. inregistrarea si analizarea de catre centrii nervosi asenzatiilor sint urmate de reactii de adaptare sau de aparare, de obicei endocrino-vegetative, ea si'de actiuni motorii intentionale, inteligente, avind drept scop modificarea factorilor de mediu nefavora-bili.

Astfel, in momentul in care terminatiile nervoase cuta-nate inregistreaza o scadere de temperatura a mediului ambiant, centriij nervosi vasomotori comanda, in mod reflex, constrictia arteriolelor pentru reducerea pierderilor de caldura, iar scoarta cerebrala dispune constient citeva masuri practice de aparare contra frigului (imbracarea unei haine groase, aprinderea focului etc).

Aceste activitati de adaptare-aparare fata de factorii de mediu realizeaza o cheltuiala de energie din partea sistemu­lui nervos. Cita vreme variabilitatea conditiilor de mediu nu depaseste anumite limite, ea este necesara si chiar utila, mentinind un anumit tonus nervos vegetativ, calind organis­mul, marindu-i puterea de aparare fata de agresiunile fizice chimice sau biologice. Este ceea ce se numeste in igiena "zona de confort'. Invariabilitatea factorilor de mediu (conditii de confort exagerat) reduce cu timpul capacitatea de reactie, de aparare a organismului in fata unei agresiuni imprevizibile.

Cercetarile ultimelor decenii in domeniul igienei muncii au facut progrese deosebite in ce priveste amenajarea locu­lui de munca, precum si realizarea unui microclimat optim procesului de munca. in acelasi ritm cu perfectionarea ma-

sinilor si a uneltelor, se ofera muncitorilor conditii de lucru mereu mai bune, prin ameliorarea factorilor de mediu, crutindu-i astfel de influente nocive sau de eforturi ner­voase de aparare si adaptare, imbunatatind in esenta poten­tialul de munca.

Munca intelectuala, apartinind cu precadere activitatii scoartei cerebrale, sufera mai mult decit orice alt tip de munca influenta favorabila sau defavorabila a mediului. Locul in care se executa o activitate intelectuala (clasa, amfiteatru, camera, biblioteca) este in realitate un loc de munca. Influenta negativa a mediului asupra capaci­tatii de munca intelectuala se poate exercita prin:

obosirea centrilor nervosi superiori de catre excitanti
puternici si repetati (de exemplu, lucrul in conditii de
|gomot puternic si prelungiti in timp);

-- obosirea centrilor nervosi prin necesitatea unor reactii continue si 'puternice de adaptare la factorii de mediu (de exemplu, studiul in conditii de temperatura prea scazuta sau prea ridicata);

obosirea organului de receptie (retina) prin conditii
nefavorabile de functionare (de exemplu, lectura intr-o
camera slab luminata);

intretinerea unuijfocar secundar de excitatie|:orticala,
cu influenta negativa asupra focarului principal (de exem­
plu, audierea unei emisiuni radiofonice, concomitent cu
rezolvarea unei probleme de matematica);

-Ivicierea aerului (si mai ales lipsa de oxigen) in sala in care se studiaza;

- alterarea starii de sanatate a organismului sau a unor constante fiziologice, datorita unor factori de mediu.

Factorii de mediu esentiali fiind cei fizici (luminozitate, temperatura, umiditate, curenti de aer, pulberi, ionizare, colorit), chimici (oxigen, bioxid de carbon, oxid de carbon etc.) sau biologici (microbi, aler<gene), vom insista asupra unora dintre ei, subliniind observatiile de ordin practic.

Lumina este prima conditie a oricarui loc de munca. Cititul, scrisul, desenatul, interesind timp indelungat, prin elemente deafinete, precizie, aparatul vizual - ochiul -, pretinde un efort apreciabil din partea acestuia. Iluminarea

corespunzatoare a mesei de lucru scuteste ochiul si, implicit, sistemul nervos de eforturi suplimentare, de oboseala pre-matura.

*Sursa optima de lumina este lumina zilei. >,8e va evita lumina directa a soarelui, care prin intensitate si prin efec­tul sau de stralucire, oboseste ochiul. in spatiile inchise (camere, sali de curs) se primeste de obicei lumina indirecta , a soarelui, reflectata sau difuza. Calitatea ei este influen-, tata, intr-o mare masura, de prezenta si mai ales de starea geamurilor si a perdelelor. Daca printr-un geam curat ra­zele de lumina patrund practic in proportie de 100%, prin cel murdar reducerea intensitatii luminoase poate atinge 50%. i>erdelelei in functie de materialul din care sint con­fectionate si de starea lor de curatenie, absorb $0-40%,glin lumina naturala.Ele ofera in schimb avantajul unei difuzi-uni optime a razelor de lumina, al unei iluminari omogene, reducind la nevoie o lumina exterioara prea puternica sau prea directa.

Lumina artf iciala folosita seara sau chiar ziua [in incaperi mai intunecoase va fi de preferat electrica (incandescenta sau fluorescenta). Sistemele de iluminat prin combustie sint necorespunzatoare prin variabilitatea intensitatii in timp si prin vicierea aerului din camera.

Cantitatea de lumina artificiala necesara intr-o camera se exprima stiintific in lucsi pe metru patrat de suprafata de lucru iluminata. Practic, cu un coeficient oarecare de aproximatie, in cazul unei surse unice de lumina, suspen­data la plafon, se tine seama de necesitatea a 10 wati/metrul patrat de suprafata a camerei. Aceste valori se reduc in cazul iluminarii locale, prin lampa de birou.

Incidenta razelor de lumina (directia si unghiul pe care-l fac cu planul mesei de lucru) prezinta o importanta deose­bita. Cele mai favorabile surse de lumina sint cele ce-si trimit razele oblic din stinga, intr-un unghi de aproximativ de

45 de grade, legate de folosirea pentru scris a miinii drepte,

de scrierea de la.stinga la dreapta, de pozitia usor plecata a capului.spre.stinga in timpul.scrisului si cititului. Se evita astfel umbrirea, materialului de .studiu, si.patrunderea in ochi a razelor reflectate.

O caracteristica negativa a iluminarii este asa-numitul efect de stralucire, adica concentrarea si patrunderea in cimpul

vizual a unor fascicule de lumina reflectata de o suprafata lucioasa sau emise direct de o sursa de lumina impropriu aranjata si neprotejata printr-un ecran. in acest sens, se va evita lucrul in plin soare si se vor ecrana sursele de lumina artificiala prin plafoniere, globuri mate sau abajururi, care realizeaza o iluminare difuza, egala, neobositoare.

Variabilitatea intensitatii luminoase (efectul de pilpiire), ocazionata de unele surse de lumina artificiala (lampi cu petrol, luminari), de pozitia sursei de lumina (prin forma­rea de pete discontinue de umbra), de defectiuni in reteaua electrica, este obositoare pentru ochi, solicitind reactii de adaptare repetate si frecvente ale aparatului vizual. in cazul iluminarii fluorescente, este igienica instalarea a cel putin doua tuburi luminoase. Un singur tub produce totusi o foarte rapida si discreta pilpiire (50/sec), care poate deveni obositoare la o lectura mai prelungita.

Temperatura camerei de studiu este importanta, mai ales in sezoanele cu extreme de temperatura (vara si iarna). Reglarea temperaturii corpului, in raport cu tempera­tura mediului ambiant, este o functie continuu controlata de sistemul nervos. Ea se desfasoara optim pentru limite si oscilatii de temperatura cuprinse in asa-numita zona de confort.

Observatiile de fiecare zi si cercetarile experimentale arata ca cea mai confortabila temperatura a camerei este de |7-22 grade in timpml iernii si de 24-25 grade vara. in timpul iernii, oscilatiile temperaturii in decurs de 24 de ore nu trebuie sa depaseasca 4-6 grade, in cazul incalzirii cu lemne, si 2-3 grade, in cazul incalzirii centrale. Tempe­raturi mai scazute sau mai ridicate ale mediului ambiant influenteaza negativ capacitatea de munca, prin solicitarea efortului suplimentar de adaptare la mediu si prin senzatia neplacuta de frig sau caldura excesiva pe care o determina. De remarcat ca in timpul iernii senzatia de confort termic este in functie nu numai de temperatura aerului din camera, ci si de temperatura peretilor. Racirea puternica a acestora determina (prin inductie negativa) o senzatie de frig, chiar daca temperatura aerului din camera este crescuta. Invers peretii mai calzi intretin senzatia de confort, chiar in cazul temperaturii mai scazute a aerului.

Aerul, prin continutul si calitatile sale fizice, poate in­fluenta randamentul muncii intelectuale. Actiunea sa isupra sistemului nervos se exercita pe baza:

continutului chimic (proportia de oxigen, CO2, alte
gaze si substante volatile);

proprietatilor fizice (temperatura, umiditate, miscare,
presiune atmosferica);

continutului in pulberi si substante organice (polen,
microbi).

Sistemul nervos este cel mai avid consumator de oxigen din organism. Reducerea oxigenului in spatiile inchise (aerisire insuficienta) are influenta negativa, directa, asu­pra potentialului de munca intelectuala, grabind aparitia oboselii si generind dureri de cap.

Cresterea continutului in bioxid de carbon al aerului respirat conduce la tulburari de respiratie penibile, obosi­toare, incompatibile cu desfasurarea normala a muncii.

Prezenta in atmosfera a unor gaze sau substante volatile poate lua' un caracter suparator (datorita senzatiilor olfac-tive neplacute) sau nociv, in functie [de concentratia si compozitia lor (mai ales in CO).

Fumul de tigara, bogat in CO2, CO fsi alti produsi de ardere a tutunului si foitei, realizeaza un mediu obositor, determinind dureri de cap.

Alterarea proprietatilor fizice ale aerului se datoreste, in spatiile inchise, neintreruptelor schimburi de caldura intre organism si mediu, in vederea pastrarii constante a tempera­turii corpului. Prin expiratie, un adult elimina 20-22 g va­pori de apa/ora, iar prin tegumente (transpiratiei, 40-60 g. in functie de numarul de persoane din camera si de volumul acesteia, umiditatea aerului atinge, mai curind sau mai tirziu, limita de saturatie. in afara de vapori de apa, organismul pierde din abudenta si caldura, ridicind tem­peratura aerului si a obiectelor din jur. ,

Prin alterarea factorilor chimici si mai ales fizici, se realizeaza in camera conditii de viciere a aerului, care deter­mina tulburari caracterizate prin:

stare de rau, cu senzatia de greutate a capului sau
dureri de cap;

ameteli, greata si uneori varsaturi;

pierderea poftei de mincare;

diminuarea capacitatii de munca si a atentiei;

somnolenta si, uneori, o stare de lesin.

Cresterea cantitatii de pulberi (praf) in atmosfera intre­tine o stare permanenta de iritatie a cailor respiratorii favorizind imbolnavirile acute sau cronice, cu implicatii mai mult sau mai putin prelungite asupra capacitatii de efort intelectual.

in lumina celor de mai sus, apare justificat sa insistam asupra necesitatii unei corecte ventilatii a spatiilor afectate muncii intelectual.

Ventilatia se va reliza:

vara, prin deschiderea practic permanenta, cel putin
a unui ochi de geam;

--iarna, prin aerisirea periodica., (cel putin de 2 ori pe zi) a camerei.

Spatiile colective de invatamint (sali de clasa, amfiteatre) se vor aerisi la sfirsitul fiecarei ore de curs, prin deschiderea tuturor ferestrelor - atit vara cit si iarna. Laboratoarele in care se lucreaza cu produsi chimici volatili sau in care se produc diverse combustii cu consum de oxigen vor avea, pe linga aerisirea naturala (ferestre), si posibilitati de aerisire mecanica (ventilatoare). Prezenta niselor deschise sau inchise pentru reactii chimice si prelucrari la flacara asigura conditiile igienice de lucru din laboratoare. De alt­fel, conform legislatiei sanitare, nu este permisa prelu­crarea si manipularea substantelor toxice decit sub nisa.

Cea mai eficienta aerisire a unei camere se obtine prin provocarea de curent, timp de 5-10 minute, interval in care activitatea se poate intrerupe, luind caracterul unor pauze de lucru.

. Evitarea fumatului, mai ales in salile de studiu colectiv, tine seama de factorii deja citati, cit si de prezenta nefutna-torilor, carora nu li se poate impune un factor suplimentar de obosire.

.O. mentiune aparte trebuie rezervata unor factori meteoro­logici inca independenti de posibilitatile noastre de modifi­care. Organismul, si in special sistemul nervos si aparatul circulator, sufera evident influenta presiunii atmosferice si mai ales a oscilatiilor sale. Efectele sint resimtite mai ales de catre persoanele suferind de hipertensiune arteriala si de catre tinerii cu astenie neurocirculatorie. Se manifesta prin Cresteri ale tensiunii arteriale, oboseala nedefinita, dureri de cap, reducerea capacitatii de lucru. Vom tine seama de faptul ca variatiile maxime ale presiunii atmosferice au loc in sezoanele reci, cu ocazia schimbarilor bruste de vreme, iar vara, inaintea si in timpul furtunilor.

Umiditatea aerului crescuta - fie in incaperi, fie in atmosfera libera - poate genera dureri unor persoane sufe­rind de reumatism. Temperatura, vinturile, starea de ioni­zare influenteaza, intr-o oarecare masura, potentialul de lucru al persoanelor cu o labilitate neurovegetativa mai accentuata.

Vibratiile sonore {zgomotul) constituie un factor in plus de perturbare a conditiilor de munca intelectuala. Urechea culege in permanenta, cu voia sau fara voia noastra, vibra­tiile acustice din mediul inconjurator, transmitindu-le, transformate in influx nervos, scoartei cerebrale. Vibra­tiile sonore, cu caracter de zgomot, pot obosi prin durata si intensitate. Pina la anumite limite, "fondul sonor' este retinut in etajele nervoase inferioare, fara a reusi sa afecteze activitatea centrilor nervosi interesati in munca. Daca intensitatea fondului sonor creste peste anumite limite (limita este variabila de la individ la individ, in functie de puterea de concentrare a atentiei), influxul nervos determinat de el atinge scoarta, cerebrala, interfe-rindu-se activitatii sale utile si diminuindu-i eficienta. Alte surse sonore (muzica, conversatia chiar in surdina a celor din jur etc), in masura in care prezinta mai mult sau mai putin interes pentru persoana care studiaza, pot de asemenea sa reduca atentia, capacitatea de concentrare, influentind deci negativ munca intelectuala.



linistea este deci un atribut important al mediului de munca intelectuala in salile de cursuri, in camine, in locu­intele individuale, in biblioteci. Este contraindicata audi-tia, aparent inocenta, a transmisiunilor radiofonice, chiar muzicale, ea si prezenta unor persoane care conv.erseaza intr-o camera in care se studiaza. Familia, anturajul elevu-: lui sau al studentului e bine sa inteleaga aceste lucruri si sa respecte linistea, absolut necesara concentrarii intelectual. Actiunea nociva a zgomotului se poate exercita si in afara orelor de studiu, in orele de odihna sau divertisment.

in orice conditii, zgomotele puternice, stridente, repetate sint obositoare pentru sistemul nervos. De aceea se reco­manda elevilor, studentilor, celor care se afla intr-o forma de invatamant sa evite, in perioadele de lucru intens, dis-tractiile exagerat de zgomotoase, ambianta galagioasa, muzica stridenta.

Estetica mediului. Dincolo de factorii izolati de mediu, locul de munca poate actiona constient sau subconstient asupra unor zone ale scoartei cerebrale si prin aspectul sau luat ea intreg, prin asa-zisa impresie generala.

Vorbim indeobste despre un interior oarecare ca este frumos, armonios si cu gust amenajat, placut, confortabil, odihnitor, despre altul spunem, din contra, ca este dezor­donat, urit, neconfortabil, dezolant chiar. Aceste califi-cative - frumos sau urit -, au o deosebita influenta asupra vietii noastre psihice si, inevitabil, asupra vietii intelectuala Ele nu se refera la elemente de lux, de dotare costisitoare. Cunoaste fiecare acele interioare simple, tara­nesti, in care simtul culorilor, al echilibrului, al formelor si proportiilor, simtul artistic nativ in esenta sugereaza un con­fort prietenos, odihnitor. Frumosul1-esteticul -presupune armonie: armonia liniilor, formelor si culorilor,raportate fie­care la'toate celelalte. Sistemul nostru nervos, corticalitatea noastra, si-a adoptat, prin experienta multimilenara a speciei, anumite etaloane ale frumosului si etalonul de baza a ramas natura, in multiplele sale infatisari, cu care, in mod auto­mat, se compara toate perceptiile noastre. Al doilea etalon de baza al esteticului se refera, desigur, la educatia fiecaru­ia, care i-a indrumat "gustul', "simtul critic', intr-o direc­tie sau alta. Din confruntarea dintre realitatea materiala si etalon, rezulta aprecierea finala: urit sau frumos.

Practic, frumosul se refera, in primul rind, la modalitatea in care reuseste fiecare sa-si amenajeze si sa-si intretina un interior, ea o expresie plastica a simtamintelor sale cele mai intime si valoroase. Frumosul nu trebuie apreciat ea un accesoriu facultativ al existentei, dispretuit de o "boema' vulgarizata. El este o conditie umana a vietii. Omul, indata ce a reusit sa-si confectioneze instrumente din os, a simtit nevoia sa le impodobeasca cu crestaturi. Petrecind zile si nopti in negura pesterilor, le-a acoperit peretii cu desene pline de simt artistic.

intr-o forma complexa, impresiile realizate de mediul inconjurator actioneaza pe calea simturilor, fie direct asu­pra scoartei cerebrale, generind judecati de valoare, fie asupra centrilor subcorticali, determinind emotii vagi de placere sau neplacere, cu influenta pozitiva sau negativa asupra centrilor corticali. Spre deosebire de aparatele meca­nice de inregistrare, care acumuleaza informatiile cantita­tiv, statistic, creierul se comporta ea un analizor de calitate, comparind fiecare informatie cu datele experientei iudi-vidului si speciei, calificind si fiind in consecinta impre­sionat de ele, intr-un fel sau altul. Sa ne amintim reactiile spontane in fata spectacolului variat al naturii. Un peisaj de cimpie sau cu dealuri molcome, cu linii prelungi, ori­zontale, predispune spre calm, spre bucuria contemplat va a frumosului. Viziunea unui peisaj stincos, abrupt, cons­tituit din linii verticale, trezeste energii nebanuite, dorinta ferma spre ascensiune, spre lupta cu obstacolele. Un tablou de toamna ploios, cenusiu, cu copaci goi si uzi, ne impinge spre interiorizare, melancolie, spre rasfoirea paginilor scrise sau nescrise cu amintiri.

O camera frumos aranjata, ordonata, din sinul careia nu lipsesc citeva elemente, oricit de putin pretentioase, de arta, o floare, totul scaldat intr-o lumina placuta, odihnitoare, actioneaza tonic, stimulativ, asupra sistemului nervos, ameliorind eficienta muncii intelectual, intirziind aparitia oboselii. Pe aceasta linie se axeaza conceptiile moderne ale arhitectonica, realizind spatii de invatamint, camine, cantine, al caror atribut de baza este frumosul, lumina, spatiul. Aceasta armonie a culorii si formelor este de reala importanta in randamentul muncii, ceea ce a determinat introducerea acestor elemente chiar si in constructiile industriale.

O camera sau o sala de studiu murdare, dezordonate, lipsite de orice element estetic, strident sau insuficient luminate, incetosate de fumul tigarilor, genereaza o serie de stimuli negativi, obositori pentru scoarta cerebrala, putin favorabili unei munci intelectual de calitate. Este ceea ce se numeste o ambianta "respingatoare'.

Frumosul si uritul nu sint numai atribute de ordin fizic. Ele reprezinta totdeauna germenii starilor afective, ai sentimentelor, iar acestea, la rindul lor, pot deveni

impulsuri valoroase, amorse ale activitatii intelectual. Pasiunea, precedata inevitabil de constiinta frumosului, realizeaza cel mai solid suport al muncii si indeosebi al muncii intelectuala

Frumosul inconjurator se refera chiar la felul de a ne imbraca, ea o caracterizare a vietii personale si sociale, a muncii si inteligentei noastre. Tinuta ne sugereaza, insesiza-bil, o suita de atitudini, acestea, la rindul lor, ne pot eleva sau submina constientul, in toate ipostazele lui. Factorii de mediu devin deci factori ai educatiei, ai bunului-gust, ai simtului estetic, ai culturii in general. insusi peisajul citadin nu se rezuma la atributii strict utilitare. El deter­mina o influenta continua asupra comportamentului si educatiei cetatenesti si sociale, asupra moralului si mora-litatii, asupra sensului vietii. Fiinta umana, circulind in permanenta intr-un cadru de valoare estetica, intilnindu-se la tot pasul cu cele mai felurite ipostaze ale frumosului, se va patrunde, inevitabil, de acea muzicalitate a senza-tiilor, care i se va reflecta in ginduri si actiuni. Orice mare artist, ginditor sau om de stiinta a ascultat, inainte de a deveni, glasurile repetate in timp si spatiu, ecourile nes­firsite a ceea ce a fost valoare inainte de el. Constiinta nu cunoaste explozii din nimic sau generatii spontanee.

Dezvoltarea intelectuala nu poate apartine unui orar
limitat, unor fragmente de zi sau de au. Ea este un proces,
care, o data declansat, trebuie sa capete caracter de perma­
nenta, repausul si distractia diversificind, si nu intrerupind
elanul educativ. Intelectualitatea nu consta intr-o simpla
acumulare cantitativa de cunostinte, cu scop strict utilitar,
limitat, profesional. Ea inseamna, in realitate, o recep-
tivitate selectiva, inteligenta, asociata prin interferare rati­
onala marelui ansamblu al cunoasterii nesfirsitului univers,
legilor lui fundamentale. Mediul fizic ambiant nu este
decit o parte din univers, restrins arbitrar la o circumferinta
masurabila. Ca parte, el trebuie sa reflecte intregul, cu
legile si armonia sa desavirsita. Altfel ii devine strain si
i se exclude. Un profesionisti intelectual, care nu e dispus
sa vada dincolo de "felia' lui, care nu sesizeaza intregul
si pe el ea element al intregului, este asemanator unui
excursionist care vede fiecare copac in parte si niciodata
padurea: si-a ratat calatoria. '

Mediul moral-afectiv

Fiinta complexa, evoluata, omul este departe de a se limita la receptionarea si inregistrarea diferitelor categorii de senzatii provocate de contactul cu mediul extern. intr-o oarecare masura, chiar si aceste senzatii, dar mai ales bogatia relatiilor sale sociale realizeaza sfera cuprinza­toare a vietii afective, insumind emotii si sentimente infinit diversificate prin intensitate, durata, nuante si calitati.

Sfera afectiva, oricare ar fi ea, nu ramine un simplu efect al trairilor noastre. Ea devine mai departe cauza, deter­minant major sau minor al unor implicatii extrem de felurite.

Munca intelectuala sufera vizibil influenta directa sau indirecta a unei multitudini de stari afective. Plecare elev a indragit pe bancile scolii o materie sau alta, sub influenta unui profesor catre care a fost atras de o simpatie deosebita. O prietenie calda in anii adolescentei a constituit, adeseori, stimulul puternic al unei munci perseverente, al unei pregatiri temeinice intr-un domeniu oarecare. Sentimen­tele familiale pline de afectiune, o iubire adinca, impar-tasita, o prietenie solida, o pasiune puternica, lucida, stau de cele mai multe ori la baza asa-ziselor succese in viata, in realitate alcatuind tonusul pozitiv, stimulativ, al efortului cerebral.

Ne vom ocupa mai indeaproape de acele stari afective care pot influenta, in sens negativ, randamentul muncii intelectuale. Din acest punct de vedere, vom considera:

stari emotive puternice si neprevazute, de scurta
durata ea: groaza, spaima in fata unei agresiuni violente
sau calamitati, bucuria prea brusca si intensa, un moment
dramatic de viata sau moarte;

sentimente puternice, de durata: ura, dragostea,
gelozia;

micile, penibilele si siciitoarele stari afective de
fiecare zi, care prin repetare, se transforma in veritabile
noxe: neintelegerile familiale sau de serviciu, insatisfac-
tiile sociale sau profesionale, starile de ingrijorare generate
de diverse situatii greu de rezolvat.

Fiecare dintre aceste stari afective corespunde aparitiei, la nivelul scoartei cerebrale, a unui focar de excitatie, de intensitate variabila, a carui influenta asupra restului corticalitatii si deci asupra altor activitatii poate fi pozitiva sau negativa. in functie de intensitatea focarului de excitatie sau de durata sa, se poate produce o inhibitie a restului scoartei cerebrale (fenomenul de inductie negativa) cu efect defavorabil, in primul rind, asupra capacitatii de efort intelectual. Emotiile mari, brutale, de scurta durata dau indeobste inhibitii puternice, totale, cu disparitia pe moment a oricarei capacitati intelectuale. Starea de inhibitie se risipeste destul de repede, daca dispare cauza care a generat-o. Micile traume afective repetate, condimentind zilele una dupa alta, pot determina stari de preocupare, mici obsesii, jenind vizibil munca intelectuala. Persoana respectiva se straduieste sa citeasca, sa inteleaga, sa memoreze, dar curind constata ca nu a retinut mai nimic sau observa chiar o scadere a capacitatii de intelegere, de stabilire a legaturilor intre notiunile vechi si cele noi, atentia fiindu-i sustrasa, involuntar, de preocuparea puternic incarcata afectiv.

insasi lipsa de "interes' sau aptitudini reale pentru un studiu, in cazul gresitei orientari profesionale, genereaza adeseori, printr-o indispozitie mai mult sau mai putin con-stienta, stari de inhibitie, o oboseala inexplicabila pusa pe seama unei cauze oarecare sau banuindu-se existenta unei boli organice.

Viata afectiva se naste odata cu omul si dispare odata cu el. Ea este mai intensa, mai labila si mai dominanta in copilarie si in anii tineretii, ani consacrati indeobste pregatirii scolare-intelectuale. Este perioada in care trebuie acordata cea mai mare atentie sentimentelor, in care parintii si profesorii sint cei mai in masura sa indrume si sa ocro­teasca afectivitatea, facind din ea suportul si stimulentul muncii si valorilor.

intre afectivitate si conditia morala a mediului exista o relatie permanenta, deosebit de strinsa. Actul moral, etic, evita in chip firesc traumatismul psihic, ciocnirea sentimentelor. Departarea de moral, de uman, de etica sociala inlesneste proportionat cu distanta, amaraciunea, suferinta, durerea extrema.

Ambianta morala a familiei poate genera primul conflict in afectivitatea copilului, tinarului sau, mai tirziu, a adultului. Certurile familiale, neintelegerile dintre membrii familiei si mai ales dintre parinti, viciile sau actele imorale ale acestora, delicventa unuia dintre ei sint tot atitea tra-umatisme psihice, influentind negativ formarea personali­tatii si intretinind persistente focare de excitatie la nivelul scoartei cerebrale. in afara altor consecinte, capacitatea de munca intelectuala scade progresiv, constituindu-se ea un al doilea motiv de suferinta morala. Devine evident rolul familiei in protectia muncii intelectuale. O atmosfera fami­liala de intelegere, ordine, echilibru, munca cinstita, bogata in sentimente sanatoase si optimiste, devine cel mai tonic stimulent al activitatii intelectuale. l,ipsa de dragoste manifesta a parintilor poate determina in sufletul fragil al copilului un puternic complex de inferioritate, de izolare, de parasire, cu scaderea randamentului scolar. Excesul de dragoste, de cocolosire, izolind copilul de viata, poate duce la inhibarea initiativei personale, la egoism, caprici-ozitate, lene, lipsa de interes pentru munca, santaj sen­timental.

Disciplina excesiva, impusa de obicei de un parinte prea autoritar, poate genera stari de revolta, opozitie necontro-lata, atitudine anarhica, cu implicatii firesti asupra celor­lalte manifestari afective sau intelectuale. Dezacordul dintre parinti in problemele educative il deruteaza pe copil, cre-indu-i o stare de permanenta nesiguranta.

in afara familiei, mediul moral capata o extindere impor­tanta, cu implicatii uneori greu de controlat. Diversitatea conditiilor, situatiilor, relatiilor ridica probleme a caror rezolvare pozitiva necesita un spirit de orientare mereu atent, in scopul evitarii unor imprejurari sau consecinte defavorabile, pina la nimicirea formelor superioare ale gindirii. Istoria cea mai recenta, din jurul celui de-al doilea razboi mondial, exemplifica mai bine decit orice lectie raportul necesar dintre cultura si morala.

Prietenia, societatea unor oameni de o anumita calitate morala, dragostea adevarata, cu toate atributele ei umane, respectul fata de om realizeaza stari afective, alaturi de care sentimentul muncii si creatiei intelectuale capata valori si potente superioare. Poporul a sintetizat aceasta

observatie intr-o formula categorica: "spune-mi cu cine te insotesti, ea sa-ti spun cine esti'.

Asociat mediului moral-afectiv, trebuie considerat si mediul intelectual. Activitatea intelectuala a parasit de mult legendarul turn de fildes. Nimeni nu mai stie destul pentru a se realiza solitar. Nimeni nu stie tot, fiecare stie o parte. Cunostintele omenesti s-au extins si diversifi­cat intr-atit, incit si cea mai abstracta preocupare intelec­tuala cere colaborare. Arhitectii solicita sfatul medicilor, pentru a-si definitiva planurile, in raport cu conceptiile moderne de igiena. Medicii cer ajutorul inginerilor, pentru punerea la punct a aparaturilor de investigatie, si al psilio-logilor, pentru a-si cunoaste bolnavul ea om. Biologii colaboreaza cu chimistii, iar arheologii se intereseaza de fizica radiatiilor.

Schimbul de idei si de informatii a fost si este o nece­sitate vitala a muncii intelectuale. in preajma celorlati iti descoperi lipsurile, dar si posibilitatile reale. O idee nu este niciodata atit de desavirsita, incit sa nu poata fi com­pletata sau ameliorata. Discutiile purtate in colectiv, in seminarii, imbogatesc totdeauna tematica propusa, cu efecte majore asupra calitatii rezultatelor. intilnirea sau chiar ciocnirea ideilor, a individualitatilor, a stilurilor de munca realizeaza la un loc asa-numitul "climat intelectual', mediu rodnic de dezvoltare a individului si colectivitatii.

Am vorbit indelung despre mediul fizic, despre mediul moral. S-ar putea minimaliza importanta problemei, opu-nindu-se experienta istorica a unor savanti sau creatori de arta, a caror viata a simbolizat calvarul, vicisitudinea, mizeria fizica sau morala si totusi. Si totusi intrebam, n-ar fi dat mai mult omenirii un Michelangelo liber in focul pur al creatiei, un Eminescu mai putin chinuit?




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate