Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» FILOSOFII CONTEMPORANE CU RELEVANTA PSIHOLOGICA


FILOSOFII CONTEMPORANE CU RELEVANTA PSIHOLOGICA


FILOSOFII CONTEMPORANE CU RELEVANTA PSIHOLOGICA

Imm. Kant a mai determinat o schimbare: filosofia nu mai putea emite pretentii de cunoastere, caci nu se limita la studiul lumii fenomenale. Stiinta autentica parasea lumea esentelor, lumea transcendentei, si se indrepta asupra faptelor, fenomenelor din lumea observabila. Secolul XIX este secolul marii rupturi a stiintei de filosofie. Psihologia avea sa devina, la randul ei, stiinta de sine statatoare.

Filosofia nu a parasit, cu toate acestea, preocuparile de interes psihologic, incercand sa propuna noi puncte de vedere in diferite probleme demne de luat in seama intr-o istorie a psihologiei. Asa au fost, de pilda, intuitionismul, fenomenologia si existentialismul.



Intuitionismul

Cel mai de seama reprezentant al acestui curent este recunoscut a fi Henri Bergson (1859-1941). El isi fundeaza metafizica pe o cercetare psihologica a constiintei. Trebuie aplicata o metoda introspectiva, intrucat existenta pe care o cunoastem cel mai bine este existenta noastra; spre deosebire de celelalte obiecte, pe care nu le cunoastem decat din exterior, in legatura cu noi insine putem cunoaste si mobilurile care ne indeamna la actiune. Substratul ultim al oricarei forme de viata (viata fiind conceputa evolutiv) il constituie "elanul vital". Elanul original al vietii a fost la inceput unitar, dupa care s-a dezvoltat pe doua cai, una a instinctului si alta a inteligentei. Omul este singura vietuitoare care beneficiaza si de instinct si de inteligenta. Ca facultate de cunoastere, inteligenta se refera la lumea exterioara omului, iar instinctul la forma elevata a intuitiei, ne ofera cunoasterea vietii, a elanului vital in desfasurarea lui. Intuitia, ca opusa intelectului, este un act personal, inexprimabil si incomunicabil.

Una dintre problemele acestei teorii o constituie durata, care devine, la Bergson, un fel de teorie originala a timpului. Importanta duratei rezida in doua tendinte: una spre interiorizare si alta spre derularea vietii exterioare. Aplicarea intelectului, a spatialitatii exterioare la domeniul interior al duratei duce la identificarea acesteia cu intinderea, a succesiunii cu simultaneitatea si a calitatii cu cantitatea. Pe linie introspectiva insa, se poate ajunge la durata pura, independenta de orice idee de spatiu, de orice "fantoma a spatiului". Ea este trairea pura, succesiunea starilor noastre de constiinta, o curgere necurmata in care totul se conserva; este deci evolutiva, creativa si libera.

Misiunea filosofiei ar fi, prin urmare, aceea de a surprinde introspectiv aceasta evolutie, care este in fond a elanului vital, de la formele cele mai simple ale vietii pana la om, si la om apoi, de la inconstient pana la intuirea propriei sale trairi ca manifestare a libertatii pesonale.

Momentul creativ al duratei se realizeaza cel mai bine in cadrul artei. Artistul intuieste adesea trairea autentica pe care o si reda cu mijloacele sale sau o sugereaza, reusind sa treaca bariera pe care o ridica spatiul intre el si durata pura. Aceasta este cauza pentru care nimeni, nici chiar artistul nu poate sa prevada exact cum va fi creatia. La fel sunt si momentele vietii noastre ai caror mesteri suntem noi insine, fiecare dintre ele este un fel de creatie. Traim in masura in care ne cream incontinuu pe noi insine. Sensul acestei creatii este libertatea ca traire a evolutiei creative. Libertatea autentica rezida in actul creatiei pure. Ea produce entuziasmul, cea mai elevata forma a bucuriei de a trai. Prin creatie, fiintele umane se aseamana cu Creatorul.

Fenomenologia

Termenul de fenomenologie are in filosofie semnificatia de stiinta a fenomenelor de constiinta. Prin fenomenologie, Hegel intelegea "expunerea constiintei in miscarea ei progresiva de la primele forme nemijlocite care i se opun pana la stiinta sau cunoasterea absoluta". Edmund Husserl (1859-1938), initiatorul orientarii filosofice fenomenologice, considera ca fenomenologia este o cercetare a constiintei pentru a dezvalui conditiile ultime ale constituirii obiectelor cunoasterii.

Fenomenologia transcendentala husserliana abordeaza structura ego-ului transcendental. Pentru obtinerea eului pur, este nevoie de o punere intre paranteze a tot ceea ce tine de existenta, de lumea obiectiva. Epoche se numeste aceasta "reductie fenomenologica", prin care se obtine eul pur, viata pura, cogitatia pura, constiinta pura: "Prin epoche fenomenologica, noteaza Husserl, eu reduc eul meu uman natural si viata mea psihica - domeniu al experientei mele psihologice interne - la eul meu transcendental si fenomenologic, domeniu al experientei intirne transcendentale si fenomenologice. Lumea obiectiva (.) cu toate obiectele sale emana . din mine insumi.; ea apare in eul meu transcendental, pe care il releva doar epoche." Eul pur trebuie sa constituie punctul de plecare si fundamentul atat pentru filosofie si pentru stiinte, cat si pentru "existenta insasi a lumii obiective".

Fenomenologia transcendentala se realizeaza in doua etape: in prima trebuie parcurs domeniul imens, spune Husserl, al experientei transcendentale de sine, iar in a doua se intreprinde "critica experientei transcendentale" si apoi a "cunoasterii transcendentale in general", aceasta independent de "hotararea noastra referitoare la existenta sau nonexistenta lumii". Este vorba de un fel de egologie pura care determina si un fel de solipsism metodologic transcendental. Ceva care, in orice caz, nu trebuie confundat cu psihologia pura care presupune existenta lumii.



Fara aceasta presupunere, actele de constinta sunt totusi acte ale constiintei despre ceva, si anume despre un obiect exterior acestora. In aceasta rezida caracterul lor intentional, de a viza ceva despre un anumit obiect si, zice Husserl, "de a purta in sine propriul sau cogitatum". In mod obisnuit, intr-un act de perceptie, noi sesizam, sa zicem, o casa, o vedem, dar nu suntem constienti de actul perceperii sale. Abia prin intermediul reflexiei "ne indreptam atentia catre actul in sine al perceperii si catre orienterea lui spre un anumit obiect". In genere, in legatura cu descrierea unui obiect intentional, referitoare la determinatiile care ii sunt atribuite, constatam o dubla orientare: 1. catre modurile de constiinta si 2. catre modurile sale proprii de a fi, care se dezvaluie celui care le percepe. Prima directie este numita "noetica" si se refera la modalitati ale lui cogito insusi, moduri de constiinta (acestea ar fi: perceptia, reamintirea, retinerea, cu diferentele lor modale interne, cu distinctia si claritatea lor). A doua directie de descriere este numita "noematica" si se refera la modurile de existenta (existenta certa, posibila sau probabila sau la moduri subiectiv-temporale ca: existenta prezenta, trecuta sau viitoare a obiectului intentional). Acestea sunt de fapt cele doua directii determinate de cogitatio si cogitatum, de gandire si de obiect gandit.

Existentialismul

Filosofia existentiala, practicata de multe personalitati marcante ale secolelor XIX-XX, face din existenta umana obiectul ei fundamental, realizand ca atingerea autenticitatii existentei omenesti este actualizata de constientizarea "situatiilor-limita" (suferinta, angoasa, moarte etc.).

Considerat parintele existentialismului, Sören Kierkegaard (1813-1855) considera ca existenta umana autentica este una separata de viata sociala, strict individuala, traire singulara. Aruncat in lume, omul traieste viata speciei, a colectivitatii, traind pentru altii, nu pentru sine. Existenta autentica presupune raportarea sinelui la sine, afirmarea sa de sine insusi. Nimeni nu poate sa aiba trairea altuia sau viata altuia, caci nu exista indivizi identici. Fiecare isi are sinele sau si propria lui angoasa - ingrijorarea sinelui sau. Ea poate fi impartasita altuia, dar nu poate fi traita de altul, caci nu poate fi comunicata decat partial. Angoasa este o criza a sinelui in fata finitudinii sale, a libertatii sale, care prin actiunea sa teribila il pune in fata alternativei (sau-sau) de alegere a pacatului sau a mantuirii. Angoasa presupune constiinta de sine a omului inteleasa ca disperare a trairii, pe care n-o pot avea ingerii sau animalele. Este o forma de existenta autentica a trairii care constientizeaza ca atare si     durata sau clipa, acest atom de eternitate care imparte timpul in trecut si viitor. Existenta autentica are numai prezentul, care este insa doar o clipa - clipa trairii autentice.

Karl Jaspers (1883-1969) sustine ca existenta propriu-zisa nu se obtine pe calea orientarii in lume, ci prin iluminare. Aceasta este posibila in situatii limita de viata (moarte, suferinta, lupta, dragoste, culpa). Atunci se petrece un fel de salt datorat angoasei sau ingrijorarii. La Jaspers, constiinta existentei, obtinuta prin iluminare, permite comunicarea ei si deci comuniunea cu alte existente.

In existentialismul crestin, locul iluminarii il iau participarea la Gabriel Marcel sau revelatia la Nicolai Berdiaev si Leon Sestov. Absolutul transcendent este Dumnezeu-Creatorul, iar omul este existenta creata dupa chipul si asemanarea Creatorului. O existenta privilegiata, dotata cu constiinta si libertate. Libertatea chiar de a incalca legile creatiei, de a suferi, de a pedepsi si de a regreta, dar si pe aceea de accedere la transcendenta. Existenta autentica este redusa in acest context la trairea mistica.

Fenomenologia existentiala a lui Martin Heidegger (1889-1976) afirma ca existenta poate fi sesizata numai prin analiza si descrierea fiintei umane, modalitate esentiala de a fi in lume prin participare si angajare. Omul traieste in Lume, unde este pierdut sau instrainat si pe care o simte prin frica si o intelege prin interpretare, avand la dispozitie vorbirea. Frica trezeste grija, culpa, in sensul lui Jaspers si decizia in sensul lui Kierkegaard. Ceea ce transcende existenta este Nimicul. Din perspectiva morala, se recomanda trairea constienta a ingrijorarii.



Existentialismul lui Jean Paul Sartre (1905-1980) urmareste in mod special redarea clipei de luciditate, a momentului existential, de trezire a Existentei autentice din lume. Pentru Sartre, este vorba de momentul esecului care provoaca greata. Cand se naste, omul nu este inca nimic. El se construieste pas cu pas, fiind condamnat sa fie liber in alegerea actiunilor sale si sortit astel sa fie responsabil pentru toate actiunile sale. Incercand sa nege acest statut si sa scape de anxietatea negarii, el se comporta ca si cum viata sa ar fi determinata de situatia lui sociala.

Pentru Albert Camus (1913-1960), omul traieste sentimentul absurdului, al vietii traite in mod absurd, intocmai ca Sisif care indeplinea zilnic o sarcina inutila si absurda. In aceste conditii, se intreaba Camus, viata mai merita traita, nu e mai rational sa ne sinucidem? Atasamentul omului fata de viata este insa mai puternic decat orice. Absurdul poate fi invins mergand mai departe cu incredere in clipele de viata care merita traite.

Intrebari de autoevaluare

Ce este "elanul vital" in conceptia lui Bergson?

Ce este durata in filosofia bergsoniana?

Ce relatie exista intre arta si libertate la Bergson?

Explicati conceptul de epoche la Husserl.

Care sunt etapele in care se realizeaza fenomenologia transcendentala?

In ce consta intentionalitatea gandirii pentru Husserl?

Ce este angoasa la Kierkegaard?

Ce este iluminarea in viziunea lui Jaspers?

Care sunt caracteristicile existentialismului crestin?

Ce presupune fenomenologia existentialista a lui Heidegger?

Ce urmareste existentialismul lui Sartre?

In ce consta sentimentul absurdului la Camus?







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate