Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
╗ Copilaria pierduta


Copilaria pierduta




Copilaria pierduta

Tatal lui Ann, comis-voiajor de profesie, lucra saizeci de ore pe saptamina, acoperind o piata de vinzare ce cuprindea trei state. Mama ei era o fanatica, dedicindu-se unei idei, cauze sau religiilor orientale, cind si cum o cuprindea entuziasmul. Dar Ann cunostea adevarata fata a parintilor ei, dincolo de orice aparente.

Tatal ei fusese crescut in mentalitatea incetatenita dupa razboi care cerea barbatului sa trudeasca din greu pentru a-si intretine familia, in timp ce femeia este datoare sa aiba grija de casa. Si-a iubit familia destul de mult ca sa munceasca fara incetare pentru ea. Le-a aratat dragostea lui in felul in care stia si in conformitate cu spiritul epocii, rolul lui in familie si cu nivelul cultural pe care il avea.




E de inteles faptul ca mama s-a plictisit sa incerce sa se adapteze rolului traditional, mai ales ca nici nu era cine stie ce gospodina. In adincul sufletului era o fire boema, plina de spirit si curiozitate. E normal ca ea sa fie pasionata de o idee sau alta din cind in cind; era o femeie inteligenta si lucida, care vedea femeile din jurul ei emancipindu-se si se simtea oarecum lasata pe dinafara. Dragostea ei pentru copii era la fel de profunda ca a oricarei mame.

Ann se afla in clinica pentru a scapa de anumite obiceiuri alimentare nesanatoase, inainte ca ele sa devina prea grave. Nu prea ii statea in fire sa lase un astfel de obicei sa-i domine viata. Ca si mama ei, Ann era o femeie lucida, inteligenta, frumoasa, cu niste ochi negri minunati si un par negru stralucitor. De la tatal ei mostenise ambitia si puterea de munca. Fusese promovata de curind la sectorul de credite al bancii unde lucrase la casierie la inceput. Spre deosebire de mama ei, traise din plin miscarea feminista si beneficiase de toate avantajele ei. insa nu-si dadea seama ca aceasta ajunsese sa fie dusmanul ei.

Se aseza pe scaun. "Nu cred ca am nevoie de prea mult ajutor. Am probleme numai cu mincarea, ce pare ca a scapat de sub control. Stiti, tata a fost slab. E ceva mostenit."

"Vorbesti cu multa afectiune despre tatal tau."

"A fost foarte bun cu noi. Ne-a oferit mai mult decit se putea."

"De cite ori te-a dus la gradina zoologica? Sau in parc?"

"N-avea timp pentru asa ceva."

"O iesire la iarba verde simbata? Un pic de sport cu fratii tai?" "Era prea obosit. V-am spus, lucra din greu. Nici nu l-am fi rugat."

"Cei doi frati ai tai? Cu ce se ocupa?"

"Jerry, cel mai mic, lucreaza la o linie de asamblaj. De fapt, i se potriveste. E un om intr-adevar simplu. Hamburger si bere, fara pretentii. Cu toate acestea, e foarte amuzant."

"E un tip care stie sa traiasca?"

"Da. De fapt, ati folosit aceeasi expresie ca si sotia lui. Mark, fratele mai mare, se ocupa de vinzari in cele trei state vecine cu ale tatalui nostru si de la un cistig de o suta de mii a ajuns la afaceri de doua milioane de dolari; tata e foarte mindru de el."

"Iti trebuie mult timp si multa munca pentru a avea un asemenea succes."

"Cred ca lucreaza mai multe ore decit tata."

"Ce-mi poti spune despre timpul petrecut cu mama ta? Ea va .. ducea undeva? Stateati impreuna si discutati, ca intre fete?"

Ann s-a gindit un moment. "Nu, nu prea. Mai mult ne tinea predici. Tinea predici despre vreo cauza sau idee care o captiva. Dar nu discutii ca intre fete."

"Mai ai vreo problema in afara de mincare?"

"Nu, numai asta, si in curind voi scapa si de ea." isi rasuci putin capul si parul ei negru pluti in aer. "Sunt un om obisnuit. La slujba, acasa, ma uit la televizor "

"Emisiunile preferate?"

"Leave It to Beaver" pe cablu. Si "Dobie Gillis". Ati vazut vreodata emisiunea? Stupida, dar amuzanta. Inteleg ca realizatorul ei, Max Sculman, a murit nu demult."    

"Da. Cite televizoare ai, Ann?"

"Aaa " Numara in minte. "Cinci."    

"Dar bine, Ann. Locuiesti intr-un apartament cu un singur dormitor."   

Restul discutiei si cele care urmara au dezvaluit lucruri semnificative despre aceasta femeie extraordinara, care se considera un om obisnuit. Pe linga faptul ca era obsedata de televizor, era un dietetician experimentat care-ti putea spune continutul caloric a trei grame de orice. Tinara si frumoasa, se supusese deja la patru operatii estetice. Si nu era inca multumita. Acum se gindea sa-si schimbe numele.

Ann era dureros de codependenta. Obsesiile ei? Mincarea, dar nu numai. Ca majoritatea codependentilor, Ann manifesta dependenta fata de mai multe lucruri. Celelalte: obsesia de a munci, dependenta de televizor, ginmastica, operatiile estetice.

Evenimentele din viata familiei in care crescuse au fost si mai revelatoare. Mama ei ar fi placut-o mai mult daca nu ar fi aratat atit de fragila si feminina, si i-a si spus lucrul acesta.    

Ann nu-si amintea deloc sa fi stat vreodata in brate la tatal ei.    

ASPECTELE MULTIPLE ALE ABUZULUI

"Nevoi afective neimplinite", stratul de baza al tortului nostru, suna ca ceva destul de abstract si confuz. Expresia respectiva ar insemna cu totul altceva pentru Ann decit pentru copilul unui alcoolic sau pentru unul maltratat fizic de parinti. Cu toate acestea, ceea ce-i lipsise ei in copilarie, desi mai putin evident, a provocat aceleasi traume ca si in cazul oricarei alte victime. Nici o curte de justitie din lume n-ar putea decide pe drept cuvint ca Ann suferise abuzuri in copilarie, dar nu discutam aici in termenii legii. Ann fusese maltratata.

Sa ne uitam mai atent la a treia foaie a prajiturii diversele forme de agresiune care se pot exercita asupra unui copil in crestere. Unele sint evidente, altele mai subtile. Toate duc la un deficit in rezervorul pentru iubire.

Pe masura ce vom trece in revista aceste forme de agresiune, compara-le cu amintirile copilariei tale. Nici un parinte nu este perfect. Chiar si cel mai bun parinte poate izbucni din cind in cind, din nestiinta sau din frustrare. A gresi e omeneste. Diferenta dintre o izbucnire ocazionala si o agresiune daunatoare consta in gradul si consecventa acestor acte. Un obstacol temporar poate incetini curgerea fluxului de iubire, revenindu-si de indata ce bariera este inlaturata. Dar agresarea permanenta il seaca.

Aminteste-ti ca "parinti" inseamna, din acest punct de vedere, mai mult decit parintii biologici. Parintii adoptivi pot juca acelasi rol. Un mentor cu autoritate, cum ar fi un alt membru al familiei, un antrenor, un profesor sau un conducator spiritual, poate fi considerat "parinte" datorita imensei influente exercitate asupra vietii cuiva. De pilda, am intilnit cazuri in care, la acelasi pacient, putem vorbi de cinci sau sase "parinti". Toti acestia au ajutat la modelarea personalitatii pacientului, fie in bine, fie in rau.





Diferitele forme de abuz se succed in ordinea descrescatoare a caracterul lor vadit. Cazurile cele mai clare de maltratare fizica necesita interventia oamenilor legii pentru a constata abuzul, a evalua consecintele si a lua masurile de rigoare. Abuzul pasiv e mai putin evident. Pe masura ce lista noastra creste, agresiunea este din ce in ce mai greu de identificat. Numai efectele sale nocive famin la suprafata. De aceea, trebuie sapat adinc pentru a-i face pe pacientii nostri sa recunoasca unele din formele mai subtile de abuz si sa se confrunte cu ele.

Sa fim bine intelesi, aceste tipuri de agresiune nu provoaca daune absolut ireparabile; uneori exista sperante de vindecare si fara tratament. Iosif, fiul lui Iacov (copilul favorit "cu haina pestrita") din cartea Genesei, a fost o victima clara. Mama i-a murit cind era copil inca, tatal 1-a protejat prea mult, fratii l-au urit si i-au si spus-o. L-au vindut ca sclav si el a trecut prin ani lungi de suferinte. Si totusi, cind situatia s-a intors in favoarea lui, a fost destul de puternic ca sa-si ierte fratii si sa-si intimpine tatal cu bratele deschise.

Dar, pentru majoritatea oamenilor, aceste probleme necesita mai multa atentie si parcurgerea unui proces de vindecare in mai multe etape. Unul dintre primii pasi este identificarea naturii celui de-al treilea strat - a factorului sau factorilor care au impiedicat umplerea adecvata a rezervorului cu iubire al pacientului.

Abuzul activ

Este vorba despre agresiuni fizice evidente, usor de identificat. Batai. Molestari. Abuzuri sexuale de orice fel, pina la contactul sexual. Acestea nu sint numai acte imorale, dar si ilegale in aproape toate sistemele legislative.

Active si distructive, dar nu si ilegale, sint si manifestarile extreme ale furiei, violenta verbala. Tipetele sau acuzatiile violente si negindite (meritate sau nu, dar, in general, nefondate) lasa urme si cicatrice care se vor simti fara a se vedea. Copilul supus violentei verbale sau emotionale este agresat la modul activ.

O reclama de televiziune ii ajuta pe parinti sa vada cit de umilitoare este agresiunea verbala. Camera de filmat poposeste asupra gurii imense a iinui adult. Tot timpul se vede acea gura uriasa, si tot ce se aude este vocea unui adult spunind "Esti dezgustator!", "Nu poti face nimic ca lumea?", "Daca n-ai fi tu, as fi fericit." Oricine urmareste avertismentul televizat, poate simti durerea provocata de agresiunea verbala.

Imagineaza-ti un copil care incearca sa faca ceva. Parintele lui il impiedica, chiar intinde mina si-i ia lucrul respectiv ca sa termine el treaba: "Of, nimic nu faci bine. Lasa-ma pe mine" Gindeste-te ce efect au cuvintele lui asupra copilului. O astfel de interventie, chiar bine intentionata, este un abuz activ, care il afecteaza pe copil in aceeasi masura ca si formele vadite de agresiune.

Daca in trecutul tau au existat abuzuri active, trebuie sa stai in fata realitatii, cu orice pret. In etapa aceasta nu trebuie sa faci altceva decit sa recunosti existenta lor. Acesta este primul pas important spre vindecare.

La fel de bine poti afirma, cu sinceritate: "Parintii mei n-au facut niciodata asa ceva."    

Dar tot n-ai scapat. Exista alte forme de agresiune, mult mai subtile dar la fel de nocive: privarea de elementele necesare umplerii rezervorului tau de iubire in copilarie, ceea ce numai parintii iti pot da prin timpul lor, atentia, grija si dragostea lor.

Abuzul pasiv    

Unul sau ambii parinti sint atit de ocupati incit nu sint la dispozitia copilului lor nici fizic, nici afectiv. Din nefericire, foarte multe forme de abuz pasiv nu sint identificate ca atare. Cele universal recunoscute, cu un trist renume, sint generate de alcoolism si dependenta de stupefiante. Altele pot fi valorizate pozitiv de anumite segmente ale societatii - obsesia de a munci, de pilda. Harnicia e o virtute; pentru unii, munca e un fel de rugaciune. "Abuz?" striga adultul. Nici vorba!

Am tratat un pacient, Bob, de un posibil abuz suferit in copilarie. Bob a fost socat si chiar jignit de faptul ca am putut gindi astfel despre tatal lui, care era obsedat de munca. "Cum indrazniti sa spuneti ca am fost agresat! N-aveti idee cit de mult trudea pentru noi tatal meu!"

"De acord, muncea din greu. Sa vorbim acum despre timpul pe care-1 petrecea cu voi, despre atentia, afectiunea pe care vi le acorda - despre acele lucruri pe care un parinte trebuie sa le investeasca in copilul lui."

"Da, dar "

"Aveai nevoie de afectiunea lui, aveai nevoie sa-ti spuna ca tine la tine. Lipsindu-te de.."

"Da, dar"

"Nu cautam sa dam vina pe nimeni. Vrem sa vedem cum a fost copilaria ta in realitate. Din punct de vedere afectiv, el n-a fost niciodata linga tine cind aveai nevoie de el."

"Dardar" I-a trebuit mult timp sa se dumireasca. Nu conteaza daca tatal lui Bob si-a neglijat fiul intentionat sau nu; baiatul a fost neglijat. Nu tineam sa gasim vinovati cu orice pret; pur si simplu voiam sa stim daca era sau nu asa. Si asa si fusese.

Exista si alte forme de abuz pasiv. Neintentionate sau inevitabile, efectele lor sint aceleasi.

Abandonul este o forma de abuz si, sa fim bine intelesi, divortul, oricit de amical s-ar desfasura, inseamna parasire. Absentele indelungate ale unui tata care lucreaza in armata inseamna abandon. Tot asa este si moartea prematura a unui parinte. Poate ca acest abandon este necesar, ca in cazui soldatului. Poate ca este neintentionat sau inevitabil, ca, de pilda, o moarte accidentala. Dar in subconstientul copilului, acolo unde se afla rezervorul de iubire, toate sint interpretate ca abandon.

La clinica, ii intrebam pe copiii adoptati: "Te-ai gindit vreodata la parintii tai biologici?" Un raspuns normal este "Da" sau "Citeodata." Cind persoana in cauza raspunde cu vehementa "Nu! Niciodata!", se aprinde beculetul. Mai mult ca sigur, copilul n-a reusit sa faca fata abandonului.

Parintele care isi indeparteaza in permanenta copilul comite tot un abuz pasiv. Foarte des descoperim ca o asemenea forma de abuz este greu de tinut minte sau de identificat. Tatal vine de la lucru si se asaza sa vada stirile de seara. "Nu acuma, fiule"; "Nu, Junior, sint prea obosit acum"; "Poate mai tirziu"; "Ei, nu vezi ca ma uit la stiri? Du-te dincolo"; "Jucati-va afara, copii": Probabil, copilul nu-si va aminti dojenile permanente, fiindea pentru el asa-i tata. Asa-i normal.

Mama se intoarce de la serviciu, de la coafor, de la sedinta cu parintii, de la lectia de tenis sau de la sala de sport si incepe sa gateasca cina. "Nu-mi mai sta in cale, te rog", "Daca tot vrei sa faci ceva, impatureste rufele uscate", "Nu, nu ma poti ajuta, o sa faci numai mizerie", "Esti prea mic pentru asta. Du-te si te joaca", "Sa nu te vad in bucatarie cit timp pregatesc cina".

Un parinte flegmatic- de genul lui Mr. Spock din Star Trek - nu va reusi sa umple rezervorul de iubire al copilului sau pur si simplu pentru ca cel mic reactioneaza spontan, instinctual; copilul si adultul nu vorbesc aceeasi limba.

Sa examinam agresiunea verbala pasiva. Nu tipa nimeni la copil si el nu e niciodata acuzat de nimic, dar nici nu e laudat in vreun fel. Nici o incurajare. Nici o bucurie. Nici un sprijin. O pacienta de-a noastra si-a petrecut in casa parintilor primii douazeci de ani de viata. Tatal ei n-a fost niciodata aspru cu ea, dar nici nu i-a spus pe nume vreodata.



Este uimitor sa vad citi oameni vin la clinica noastra spunind: "in familia mea nu ne imbratisam niciodata, nici nu ne atingeam." In cazul abuzului sexual pasiv, spre deosebire de cel activ, nu e vorba de vreo atingere nepotrivita, pentru ca nu exista nici un fel de contact fizic. Copilul nu e niciodata mingiiat sau luat in brate. Nu e pregatit pentru viata sexuala, nu se discuta cu el despre aceasta.

Lipsa afectiunii intre parinti este o alta forma de abuz pasiv. De exemplu, o intrerupere grava a relatiilor sexuale intre parinti, desi nu se manifesta pe fata, este totusi semnalata copilului. "Am stiut intotdeauna ca ceva nu merge intre mama si tata, dar nu stiu despre ce era vorba. Nu cred ca acest lucru m-a afectat. Eu nu stiam despre ce este vorba." Ba da, te-a afectat. Te poate afecta. O mare parte din educatia sexuala a copilului se face pe cale intuitiva; fara sa i se spuna, el simte daca mama si tata au sau nu o viata sexuala armonioasa.

Parintele care manifesta diverse manii sau un perfectionism accentuat poate sa nu-i impuna copilului viciul, dar el vede ca mama curata baia cu periuta de dinti in fiecare saptamina, iar tata tunde iarba tot a treia zi. Mesajul, exprimat non-verbal, este perceput.

Daca ai trait linga un parinte care sufera de depresie cronica, ai fost intr-o situatie de abuz pasiv. Un parinte excesiv de moralist sau bigot transmite un mesaj agresiv. In loc de bunatate, dragoste, toleranta, copilul "aude" instrainare, alienare

Gindeste-te la zilele copilariei. Tine minte ca notiunea de "copilarie normala" nu are sens pentru persoana care a trait amintirea respectiva. Copilul nu compara viata lui de acasa cu un anumit standard exterior. Pentru el, standardul este insasi viata lui. In orice conditii ar creste, acestea sint "normale" pentru el. El isi inchipuie ca familie si casa inseamna ceea ce a vazut acasa si a invatat in propria familie.

Un pacient de-al nostru a descris aceasta situatie in felul urmator: "Acasa la mine, tata binecuvinta mincarea cu palmele ridicate in timp ce rostea rugaciunea. Ni se parea ca ca nu e buna de mincat pina nu facea acel gest. Cind am luat prima data masa cu familia logodnicei mele, am fost socat sa vad ca ei se tin de miini in timpul rugaciunii. Stiu ca e un detaliu lipsit de importanta, dar m-a facut sa-mi dau seama ce relativ e termenul źnormal╗."

Asa ca, uita cuvintul "normal". Te-au luat parintii in brate cit erai copil, se imbratisau intre ei? Iti poti aminti o situatie precisa cind ai mers la ei cu o problema si ai fost intr-adevar ascultat? Te-au leganat in bratele lor in timp ce le povesteai cum a fost la scoala? Te-au dus in diferite locuri? Ati facut ceva impreuna? Cu alte cuvinte, privind in urma, ti-i amintesti pe parinti alaturi de tine tot timpul? Daca asemenea amintiri sint cel mult vagi sau pur si simplu nu exista, noteaza pe o hirtie (da, scrie negru pe alb) si treci mai departe.

Incestul emotional

Suntem, in continuare, in cautarea unui alt termen pentru a defini aceasta realitate. Cuvantul incest a primit conotatii nedorite, insa, in linii mari, sensurile lui sint perfect aplicabile cazurilor pe care dorim sa le punem in evidenta. Incestul emotional n-are nimic de-a face cu sexul, desi, in cazuri extreme, se poate ajunge la molestari de natura sexuala. Mai degraba, inseamna o inversare extrema a rolurilor.

In cazul incestului, luat in sensul propriu, adica o forma de abuz sexual efectiv exercitata de un parinte, copilul devine, intr-o anumita masura, un surogat de adult, un substitut sexual al celuilalt parinte. In cazul incestului emotional, copilul este obligat sa devina parintele parintelui sau.

Inversarea rolurilor provocata de incestul emotional este mai subtila, mai greu de identificat si izolat decit abuzul pasiv. Totodata, avem de-a face cu o mult mai puternica negare. De fapt, unul dintre motivele pentru care folosim termenul mai dur de incest emotional este de a atrage atentia asupra lui. Impactul sau il poate convinge mai bine pe pacient de faptul ca avem de-a face cu o situatie extrem de grava.    

Cum am spus, termenul nu se refera la abuzuri sexuale, dar este vorba tot de o perversiune, de nerespectarea rolului pe care trebuie sa-l aiba fiecare membru al unei familii.

Intr-un fel sau altul, legaturile de afectiune care-i unesc pe parinti de copii se bulverseaza. Gindul care domina mintea parintelui (adesea prea putin constient) este urmatorul: "Nu prea tin la tovarasul meu de viata, dar am acest copil pe care-l iubesc mai mult ca orice." Sensul real al acestei fraze este: "Partenerul meu nu-mi ofera dragostea dupa care tinjesc (si rezervoarele noastre sint goale), dar o pot obtine de la copilul meu". Ca jumatate de om, parintele se orienteaza spre micuta fiinta pentru a se simti intreg.

Un exemplu de acest gen este Stephanie. Mama ei, suferind de depresie cronica, si-a abandonat aproape cu desavirsire datoriile de sotie si mama. Zacea in halat sau dormea toata ziua si lua medicamente. Pe la opt ani, Stephanie pregatea micul dejun. Primul lucru pe care-1 facea cind se intorcea de la scoala era sa urce in dormitorul mamei ei ca sa vada daca totul este in regula si s-o ajute daca avea nevoie. Apoi se apuca sa pregateasca cina. De nevoie, Stephanie si-a asumat rolul mamei in familie. Fara sa-si dea seama, tatal ei a ajuns extrem de dependent de Stephanie, nu numai in ceea ce priveste treburile casnice, ci si din punct de vedere afectiv. Ambii parinti drenau astfel rezervorul de iubire al fetitei, privind-o de fluxul afectiv pe care ar fi trebuit sa-l primeasca.

In cazurile extreme de incest emotional, atunci cind legatura afectiva nefireasca devine suficient de puternica, se poate ajunge si la incest fizic. Dar acest lucru nu se intimpla inainte ca efectele incestului emotional sa devina foarte nocive.

Cu citeva pagini inainte puneam intrebarea: "Au fost parintii tai alaturi de tine atunci cind aveai nevoie de ei?" Acum iti cerem sa ne spui daca: "Se intimpla adesea ca tu sa fii alaturi de ei cind aveau nevoie de tine?". Nu spune: "Da, dar " Nu incercam sa gasim vinovati; pur si simplu ne straduim sa determinam conditiile reale ale copilariei tale. Dorim sa ne dam seama daca, voit sau datorita unei situatii speciale, ai devenit suportul afectiv al parintilor tai.

Visele neimplinite

O pacienta care s-a vindecat de problemele ei ne-a oferit un exemplu incintator. In familia ei se lucreaza la o cuvertura din bucati de pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Fiecare generatie de femei mai adauga vreo citeva patratele. Aidoma paturii neterminate, visele neimplinite ale parintilor intruchipeaza o dorinta fierbinte sau o idee obsedanta care se transmite copiilor.

Drama americana clasica "Moartea unui comis-voiajor" exemplifica cu o extraordinara forta de sugestie problematica referitoare la visele neimplinite ale parintilor. Willy Loman, nefericitul personaj al piesei, se dovedeste un ratat irecuperabil. Si totusi, el mai are o sansa de reusita, se poate realiza prin succesul fiilor lui. In realitate, ei sint impiedicati sa-si traiasca viata, fiind siliti sa traiasca in locul tatalui lor.

Rezistenta unuia dintre ei, Biff, este sursa unei inegalabile tensiuni dramatice, indicind cit de coplesitoare poate fi aceasta nedorita responsabilitate.

Visele neimplinite reprezinta ceea ce mama sau tata nu a reusit sa duca la bun sfirsit in viata. Exista anumite sfere din viata unuia sau a ambilor parinti de care ei au fost intotdeauna nemultumiti. Se poate ca tatal sa se simta frustrat sau neimplinit in casnicie din punct de vedere sexual. Gindul la viata si casnicia lui stirneste un covirsitor sentiment de inutilitate, de frustrare. Sa zicem, de pilda, ca simte o minie cronica fata de sotia lui, fata de femei in general. Daca nu rezolva aceasta problema (si nu te poti confrunta cu neimplinirile din viata fara ajutorul Lui Dumnezeu), transmite fara sa vrea sentimentul de frustrare copiilor lui.

"Moartea unui comis-voiajor" este o drama clasica prin constructie si limbaj. Este o capodopera a genului. In aceeasi masura ea este o inegalabila ilustrare a celei mai frecvente nemultumiri. Ea vorbeste despre setea de succes, acel fir rosu care marcheaza profund destinul a numeroase familii. Tatal n-a reusit, dar succesul ii asteapta inca pe fii lui, care au toata viata inainte. Prin intermediul lor i se mai acorda o alta sansa.

Aceeasi idee apare, printre altele, in filmul "Moment de rascruce". Este vorba despre doua balerine ale unei companii de dansatori, care merg pe cai diferite. Personajul jucat de Ann Bancroft isi continua cariera pentru a deveni o balerina celebra, in timp ce personajul interpretat de Shirley MacLaine paraseste scena pentru a deveni sotie si mama. Dupa cum spune aceasta din urma: "Tu ai avut succes; eu am avut un copil." In prezent, fiica ei, avind-o pe Ann ca mentor, se afla in pragul succesului. Atit Shirley cit si Ann pot astfel sa-si traiasca visele neimplinite - una, sa simta ce inseamna sa fii mama, cealalta, gustul celebritatii. Filmul propune si alte subiecte de meditatie, dar aspectul pe care l-am discutat anterior se contureaza cu o pregnanta impresionanta.



La clinica noastra vin frecvent pacienti care au suferit in urma acestui tip de abuz pasiv. Moartea unui comis-voiajor reprezinta un caz extrem. In viata reala neimplinirile se manifesta mult mai subtil. De exemplu, Peter cauta ajutor pentru vindecarea depresiei sale cronice. El a dorit intotdeauna sa urmeze seminarul teologic si iata ca acum era pe cale sa-si implineasca visul. Dumnezeu ii aratase calea spre El si totul mergea splendid - de unde depresia profunda de care sufera?

In disperare de cauza, medicul ii convoaca pe membrii familiei lui Peter pentru a auzi si alte puncte de vedere. Tatal lui marturiseste: "Am vrut foarte mult sa urmez seminarul. Am facut cerere, dar am fost respins." Jenati, el si sotia lui au tinut secret acest episod. Fara sa-si dea seama, fiul lor a intuit ca ceva nu-i in regula, luind asupra sa neimplinirea. Datorita terapiei, el si-a dat seama ca, de fapt, n-a raspuns chemarii lui Dumnezeu, ci vocii acelei stafii din trecutul tatalui lui. Aparasit seminarul si depresia a disparut.

Intimplator, Peter este actualmente diacon in biserica de care apartine si este foarte multumit de situatia lui. Altfel spus, face ceea ce ii place, raspunzind adevaratei chemari divine.

De obicei, problemele legate de neampliniri ies la suprafata pe la mijlocul vietii. Mai ales barbatii, dar si femeile, isi petrec primii ani ai maturitatii urmarind un anumit tel, fie el banii, succesul sau intemeierea unei familii. Apoi, intr-un moment de introspectie, el sau ea zice: "Stai o clipa! Nu-mi place ce fac. N-are nici un sens." Impulsurile care-l motivasera par a se stinge deodata, de parca i s-ar fi scufundat toate corabiile. "Cum de am ajuns in cercul asta vicios?" Exista si un aspect pozitiv al crizei virstei de mijloc. In sfirsit, persoana respectiva realizeaza ca traieste in fapt visul intrerupt al altcuiva.

In cazul persoanelor cu credinta in Dumnezeu exista si o problema teologica. Daca vreau sa implinesc voia Domnului, este important ca eu sa nu-mi organizez viata in umbra mamei sau a tatalui meu, pornind in viata cu handicapul viselor lor neimplinite.

Problema se poate extinde si la alegerea tovarasului de viata. Daca mama e inversunata impotriva barbatilor in general si a tatalui in special, sau daca tata le detesta pe femei si in special pe mama, oricit de mult ar dori ei sa ascunda acest lucru, mesajul se transmite copilului. Uneori acesta este motivul pentru care un tinar sau o tinara alege gresit, ajungind la o casnicie nefericita. Intreaga familie sta si se gindeste, spunind : "Oare ce-o fi in capul copilului astuia?" In mare parte, alegerea se datoreaza resentimentelor neconsumate ale tatalui sau ale mamei. Ideea ca reprezentantii sexului opus sint niste ticalosi este preluata de copil, care traieste astfel nemultumirile parintilor sai. Copilul exteriorizeaza un conflict inabusit de tatal si mama lui.

Mesaje existentiale negative

A cincea categorie de abuzuri si, poate, cea mai insidioasa, se refera la mesajele implicite sau explicite primite de copii de la parintii lor, mesaje referitoare la ei insisi si la lumea inconjuratoare. Cine sint? Pot sa am incredere in cineva? Ce este viata? Cine e Dumnezeu? Ce valoare am eu? Viata copilului se modeleaza conform unor mesaje, rostite sau nu.

Mesajele negative pot fi verbale: in loc de a corecta pur si simplu comportamentul copilului, mama izbucneste cu minie: "Mai bine nu te-ai fi nascut! Nu esti bun de nimic." Cu alte cuvinte, ii ucide personalitatea. Copilul nu are un sistem propriu de valori ca sa judece aceste afirmatii. Daca asa spune mama, asa trebuie sa fie. Copilul nu are nici un mecanism rational de aparare, el nu poate spune: "Biata mama! Poate are si ea probleme personale, care n-aii nici o legatura cu mine." Nu. In ochii copilului, totul are legatura cu el. Cea mai importanta fiinta de pe lume tocmai i-a transmis un mesaj si el il ia ca atare. Un astfel de mesaj il loveste pe copil cu o forta coplesitoare.   

Perceptiile instinctive ale copilului, radarul lui innascut, pun in umbra cele mai sofisticate aparate din Razboiul stelelor. Copilul percepe intuitiv semnificatii si nuante chiar in situatiile in care parintii insisi nu realizeaza ca mesajul a fost transmis. Poti sa-i spui cit vrei ca il iubesti, daca nasterea lui n-a fost asteptata si inca regreti ca l-ai avut, el va sti cu siguranta aceste lucruri.

In aceeasi masura, o familie autoritara si rigida poate provoca aceasta codependenta. Problemele incep atunci cind modul de a gindi al parintilor este unicul permis, cind felul lor de a intelege viata este unicul valabil, cind copilului i se interzice sa-si exercite functia analitica, punind sub semnul intrebarii sistemul lor de valori, ca sa nu mai vorbim de posibilitatea de a incerca si altceva.

Copiii pleaca de acasa in etape. Mental, afectiv, fizic ei se aventureaza in afara cuibului, adesea inainte de a le fi crescut toate penele. Asa si este firesc si sanatos. Parintele rigid, care asteapta de la copilul lui sa mearga ca si legat in lesa, trebuie sa fie gata in orice moment pentru o explozie. Chiar daca este vorba de o izbucnire silentioasa, pagubele nu pot fi evitate.

Autoritatea corecta se opune autoritarismului. Ascendenta spirituala puternica se opune conceptiilor inguste. Unde putem trage o linie de despartire? Cind te gindesti la trecut, iti dai     seama ca e aproape imposibil sa trasezi o linie clara, ca sa nu mai vorbim despre puterea de a distinge de ce parte a ei s-a aflat familia ta. Nu uita, in timpul citirii, ca de aici apar probleme. Daca inca nu intelegi totul, s-ar putea sa intelegi mai tirziu.

Adesea, la clinica sau in emisiunea pe care o realizam la radio, "Clinica Minirth-Meier", pe-masura ce trecem in revista aceste forme de abuz, un pacient sau un ascultator spune: "Hopa! Am avut parte de toate la mine acasa!" O forma de abuz poate genera la rindul ei alta; ele se pot manifesta simultan.

O indelungata experienta ne-a invatat ca abuzurile constante de acest tip pot duce si la alt gen de probleme, nu neaparat legate de codependenta. Segmente importante ale copilariei in care a avut loc abuzul sint literalmente eliminate.

Charles nu-si aminteste nimic despre experientele sale din clasele sapte-opt, nici macar scoala pe care a urmat-o. In timpul acelor doi ani, un unchi ce se mutase alaturi de familia lor il molestase sexual.

Jennifer isi aminteste ca tatal era implicat intr-un proces important cind ea avea zece ani, dar nu-si aminteste sa fi avut zece ani vreodata.

Pierderea provocata de abuz rupe simetria prajiturii, seaca rezervorul, generind probleme grave.

Pentru Ann, pacienta dependenta de mincare si de televizor, a fost foarte greu sa admita ca a avut parte de o copilarie nefericita. La urma urmei, parintii ei ii voiau numai binele si erau oameni atit de cumsecade. Abuzul comis de tatal ei fusese involuntar. O iubea pe Ann atit de mult, incit era dispus sa munceasca pentru ea din greu. El n-a facut decit sa joace cu deosebit succes rolul pe care i-1 atribuia societatea, acela de cap si suportai familiei. In mod firesc, el n-a facut altceva decit ca a implinit intru totul ceea ce-i impunea spiritul epocii. Mintea vioaie a mamei ei vedea tot felul de lucruri frumoase si interesante in jur. Ele o impiedicau sa se concentreze asupra familiei si ii captau interesul fiindea, la vremea respectiva, conditia femeii, in general, nu-i oferea prea mult. Neglijarea familiei si lipsa de comunicare nu erau intentionate. Dar acestea existau. Ambii parinti, si Ann in aceeasi masura, erau convinsi ca isi cresc copiii asa cum trebuie. Identificarea semnificatiei reale a evenimentelor copilariei ei a fost esentiala pentru vindecarea lui Ann, asa cum trebuie sa fie si in cazul tau. In lipsa ei, nici Ann, nici tu nu poti invata cum sa alegi sa iubesti.

Cum se poate ca dependenta lui Ann de televizor, multimea de operatii estetice sau obsesiile ei in legatura cu mincarea sa fie provocate de abuzul pasiv? Se poate ca nefericirea ta de acum sa aiba radacini in trecut? Am analizat a treia foaie a tortului: abuzul, cu formele lui multiple. Sa vedem cum se converteste acesta in problemele noastre actuale.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate