Nichita
Stanescu, Lauda omului
1. "adaugata" - inlaturata;
"inlauntru" - exterior.
2. Cuvantul "oamenii" este scris cu doi "i" pentru
ca primul i reprezinta desinenta de plural a substantivului
respectiv, iar al doilea i este articol hotarat.
3. a se bate cu morile de vant; a-si bate gura
degeaba, batut de soarta / de Dumnezeu
4. In ultima strofa, poetul foloseste imaginea vizuala "cu
aripile crescute inlauntru, / care bat, plutind, planand", referindu-se la
faptul ca omul vrea sa acceada la o
conditie superioara. Omul intotdeauna vrea sa
se autodepaseasca, sa atinga absolutul. Aripile
ascunse ale oamenilor sugereaza superioritatea gandului, a
reflexivitatii ce caracterizeaza
fiintele inteligente.
5. Cei doi termeni repetati in poezie sunt "soarele" si "oamenii".
6. Repetitia locutiunii substantivale "Din punctul de vedere al "
se refera la faptul ca poezia se face prin fuziunea dintre puterea de
judecata si afect, din intrepatrunderea ratiunii cu
sentimentul. Astfel se poate gandi un punct de vedere
al copacilor, un altul al pietrelor si un al treilea al aerului, toate
trei cu privire la Om. Copacii gandesc omul ca
emotie si ca niste "fructe plimbatoare", pietrele gandesc
omul ca miscare si ca lumina, aerul il gandeste ca
pasare cu aripile crescute inlauntru. Formularile capata
o miscare grava si linistit-suitoare, pe parcursul celor
trei strofe, trei trepte ale unui fel de silogism poetic, in tipare sintactice
de neclintit, ca pentru a purta in ele adevaruri absolute, definitive.
7. Titlul este un element esential al
receptarii, pentru ca ofera un indiciu interpretativ al discursului
poetic. Titlul poeziei, Lauda omului, identifica specia
lirica cu o oda, desi continutul textului nu
integreaza epitete elogioase sau superlative rasunatoare.
Ca si cum natura ar avea propria
constiinta, in poezie sunt enumerate trei perspective
metaforice cu privire la om: a copacilor, a pietrelor si a aerului,
facand apel la propria lor sfera semantica. Omul este mai presus de orice prin emotii si
inteligenta.
8. Cea de-a treia strofa, ca si adaosul "ascendent"
al celor doua versuri supranumerare din strofa ultima, sporesc
impresia de dinamism continuu.
Nu insa simetriile dau superioritatea acestei poezii, ci constatarea
uimita ca in atata relativitate cosmica pare probabila
ipoteza ca elementele lumii materiale, copacii, pietrele si aerul, sa
aiba un "punct de vedere" despre Om.
Pentru aer, mediul pasarilor, oamenii sunt niste
pasari extraordinare avand aripile "crescute inlauntru" si
planand fantastic in cel mai curat aer, "care e gandul". Ultimele
doua imagini, complementare una alteia, sunt cele mai originale si mai
surprinzatoare, adanci si de o mare plasticitate intelectuala.
A imagina aripi crescute inlauntru, vaslind in aerul gandului, este a elogia la maximum intelectul uman, in tendinta
lui perpetua de a stapani legile universului.
9. Lirismul subiectiv reprezinta manifestarea directa a eului liric.
In poezie, eul liric este sugerat, pentru ca
reda ceea ce gandesc pomii, pietrele si aerul, in niste metafore
ce depasesc analogia clasica si exalta
diferentierea. Poetul ne propune aici o viziune a
Omului ca punct suprem si continuu ascendent al evolutiei materiei in
Univers. De asemenea, vocea lirica este
prezenta in text prin adresarea directa, chiar daca cu valoare
generalizatoare, "ce-o zaresti", precum si prin
exclamatiile din finalul fiecarei strofe.
