Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat


Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat


Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat.

Specie a genului epic in versuri sau in proza, basmul (termenul provine in limba romana din limba slava basna- nascocire, scornire) este una dintre cele mai vechi forme de literatura populara transmise pe cale orala, in care se prezinta fapte supranaturale, iar personajele, adeseori animale cu un comportament omenesc sau fiinte fantastice, poarta valori simbolice. Ele intruchipeaza binele si raul care se confrunta, frumosul si uratul, harnicia si lenevia, istetimea si prostia .Naratiunea se incheie de obicei cu victoria binelui asupra raului.

Caracteristic literaturii populare, basmul a intrat in atentia cititorului european "cult" relativ tarziu, pe la inceputul secolului al XIX-lea, prin culegerera aparuta in anul 1812, a fratilor Grimm, "Basme pentru copii si familie". La noi, un prim volum de "Povesti culese si corese" apare la Timisoara. Inmultirea colectiilor populare, dar cu siguranta si circulatia unor creatii originale straine au determinat si pe scriitorii romani, incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea, sa- si incerce puterile in aceasta directie.(V. Alecsandri, M. Eminescu, I. Creanga, I. Slavici).



Am ales pentru exemplificarea apartenentei unei opere la specia de basm cult, creatia lui Ion Creanga "Povestea lui Harap- Alb".

Considerata sinteza a basmului romanesc ,,Povestea lui Harap-Alb" reorganizeaza motivele populare intr-o naratiune originala. Se regasesc atat elemente care circula in creatia popaulra ,cat si elemente culte- motivul imparatului fara urmas la tron, lait-motivul cifrei trei, motivul drumului, alegerea calului, calatoria, labirintul, ratacirea, descendus ad inferos, revelatia.

Al doilea aspect asupra caruia ma opresc este revitalizarea tiparului epic popular. Creanga isi construieste opera pe tiparele basmului popular. compozitia este clara, coerenta, bine inchegata. Originalitatea se observa chiar din incipit: "Amu, cica era o data intr-o tara un craiu, care avea trei feciori". Cele doua planuri, realul si irealul, nu sunt dissociate, ci apropiate. Naratorul ne ofera informatii despre o temporalitate mitica sau despre una apropiata "era odata" si indica spatialitatea care sta sub semnul vagului. Adverbul "cica " inlocuieste paradoxul existent in formula populara sugerand indoiala povestitorului. Prin incipit Creanga umple de continut atemporalitatea si aspatialitatea specifice operei populare si fixeaza pretextul calatoriei, si anume: instaurarea haosului in lume sau imparatul fara urmas la tron reprezinta primele motive ale basmului.Formulele mediane indica faptul ca naratiunea sta sub semnul oralitatii, iar relatia stabilita intre instantele narative este aceea de povestitor-ascultator "dar ia sa nu ne indepartam cu vorba si sa-ncep a depana firul povestii", "ce-mi pasa mie, eu sunt dator sa va spun povestea si va rog sa ascultati." Formulele prin care se face legatura intre episoade: "merse peste noua tari si noua mari, noua ape mari", "dumnezeu sa ne tie ca cuvantul din poveste inainte mult mai este", "dar iaca ce m-am apucat de spus, mai bine va spuneam ca . ". Formula de sfarsit realizeaza trecerea de la fictiunea spre realitate. Naratorul din povestea lui Ion Creanga se declara coparticipant la festinul de nemurire: "crai, craiese si-,parati, oameni in sama bagati", "un pacat de povestariu, fara-un ban in buzunariu". Se reia ideea din incipit a durabilitatii sau a eternitatii prin raportare insa la cotidian.

Al treilea aspect aspect este acela al reinterpretarii temei si anume, ideea unui rau necesar. Desi craiul il sfatuieste fiul sau sa se fereasca de omul span, vorbeste despre o complementaritate a fortelor ,,in drumul tau vei avea nevoie si de buni si de rai". Neofitul este totusi ispitit de Span care de fiecare data se da drept un om bun: ,,cat despre inima mea sa o dea Dumnezeu oricui! Numai ce sa-i faci? Omul bun n-are noroc si pace!". Mai mult, aflat in dificultate- motivul ratacirii in labirint- fiul craiului recunoaste necesitatea raului : ,,rau cu rau,dar mai rau far de rau" . Cand acesta din urma preia controlul, prin inducerea in eroare a fiului de crai, are loc o moarte simbolica, iar fiul de crai preia rolul slugii, Harap - Alb si este supus de catre Span la sarcini dintre cele mai complicate si deosebite. De fapt, il trimite dupa elemente simbolice, esente ale regnurilor coborate dintr-un centru spiritual, prin care se regenereaza lumea.

O alta caracteristica a creatiei lui Creanga este umanizarea fantasticului. Scriitorul recurge la aceasta strategie atat la nivel compozitional (fabulosul si miraculosul sunt echilibrate prin elemente reale), cat si la nivelul limbajului si al continutului (lumea surprinsa pare a fi cea moldoveneasca, personajele pot si comparate cu taranii din Humulesti: "vorbesc de parca si-au uitat cuviinta rangului"- George Calinescu), fapt pentru care basmele lui Creanga sunt indragite de toti cititorii.

Viziunea comica este, de asemenea, o particularitate a basmului lui Creanga. Acesta reuseste sa realizeze o creatie in care seriosul se imbina cu jovialul atat prin situatii, cat si prin limbaj. Principalele modalitati de realizare a comicului sunt: situatiile care starnesc rasul (cearta din casa de arama), ironia ("unu-i Imparatul Ros vestit pe meleagurile aceste pentru bunatatea nemaiauzita"), o intorsatura sa frazei prin care se uimeste receptorul ("odata intra buluc in ograda, tuseste, . , care de care mai chipos si mai bine inchipat de se taraiau atele si curgeau oghelele dupa dansii"), portretele exagerate ale ajutoarelor nazdravane, poreclele si apelativele comice (Buzila, Fomila), utilizarea proverbelor si zicatorilor ("lac sa fie ca broaste sunt destule").

Ultima particularitate asupra careia insist este oralitatea stilului care este conferita de: faptul ca naratorul "spune" povestea si se adreseaza unui auditoriu, prezenta exclamatiilor si a interogatiilor (,,ma roade la inima de foame ce-mi e"), construirea unor fraze rimate si ritmate (,,ca e laie, ca-i balaie, ca e ciuta, ca-i cornuta"), implicarea ,,povestariului" in text, frecventa onomatopeelor si a cuvintelor imitative, folosirea interjectiilor, prezenta regionalismelor si a cuvintelor populare( ,,craiu", ,,iaca", ,,aista"), frecventa comparatiilor, expresii si locutiuni populare (,,ii mergea gura ca melita", ,,da-i cu cinstea sa piara rusinea"), folosirea repetitiilor (,,razi tu razi Harap-Alb"), organizarea frazei in conformitate cu topica vorbirii ("nu-i vorba de mancat ati mancat, si de baut ati bati fiecare cat 17").

Referindu-se la originalitatea scriitorului moldovean Nicolae Manolescu observa: ,,Creanga e ironic, e jovial dar nu satiric. Dus de cuvinte se pomeneste exagerand, ingrosand, colorand, schimband raporturile normale incat sa para fantastice, coborand personajele fabuloase in Humulesti si punandu-le sa vorbeasca taraneste, ratoarna totul    cu capul in jos, fara vreo ratiune epica". Placerea vine din gratuitate, Creanga e un Ochila genial- <<toate lucrurile mi se par gaurite cu sitisca si stravezii ca apa cea limpede, deasupra capului meu vad o multime nenumarata de vazute si nevazutevad ceea ce n-ar dori sa vada nimene ostenindu-si vederea: vad niste guri cascate uitandu-se la mine si nu-mi pot da seama de ce va uitati asa, mira-v-ati de frumusete-va!>>"







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate