Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» 1918 - procesul de unificare a tinuturilor locuite de poporul roman


1918 - procesul de unificare a tinuturilor locuite de poporul roman




Trasaturi generale

Incheierea, in cursul anului 1918, a procesului de unificare a tinuturilor locuite de poporul roman – act istoric pentru infaptuirea caruia militasera, de-a lungul timpului, si numerosi economisti – a reprezentat o premisa esentiala pentru accelerarea progresului economic, social-politic si cultural al tarii noastre.

La inceputul anilor 1920, reflectiile de factura neoclasica erau preponderente in majoritatea tarilor europene, cu exceptiile notabile ale Uniunii Sovietice – unde marxism-leninismul devenise ideologie oficialasi unica – si Germaniei, unde scoala istorica pastra pozitii importante. Corporatismul se impunea ca ideologie oficialasi, dupa caz, unica sau predominanta dupainstalarea regimurilor fasciste din Italia, Portugalia si, mai tarziu, Spania, iar nationalismul economic in Republica Turcia.

Efectele social-economice negative ale crizei din 1929-1933 au creat un teren propice extinderii influentei marxismului, corporatismului (cu varianta germana a gandirii economice naziste), si, dupa 1936, a keynesismului. Exponentii acestor curente faceau responsabila gandirea neoclasica (sau, in general, de factura liberala) atat de esecurile economiei de piata, cat si de criza in care intrase gandirea economica insasi. Remediile avansate de ei vizau, dupa caz, interventia economicapermanenta a autoritatilor publice, controlul sau conducerea centralizata a economiei, etatizarea partiala sau integrala a unitatilor economice.




In raport cu evolutia gandirii economice europene (si, in general, universale), gandirea economica romaneasca prezenta urmatoarele trasaturi:

mai buna racordare, comparativ cu perioada anterioara, la circuitul international de reflectii economice. Din gandirea economica universala aveau sa fie receptate si comentate de economistii romani reflectii apartinand noii scoli istorice germane, marxismului, solidarismului francez si corporatismului italian. In schimb, ecourile gandirii neoclasice si ale corporatismului (in variantele austriacasi portugheza) au fost reduse, iar cele ale keynesismului au fost cu totul izolate;

in anii 1920, nu exista o scoala neoclasica propriu­zisa, ci doar cativa ganditori economici de aceastaorientare;

curentele care preconizau interventia statului in viata economica erau predominante inca din anii 1920, iar dupa 1929 orientarile interventioniste au devenit aproape generale;

curentul economic marxist a detinut un rol important in dezbaterile de idei, totusi, comparativ, mai redus decat in majoritatea statelor europene in perioada studiata. Idei marxiste au fost receptate, in cadrul conceptiei lor generale, de exponenti ai altor curente de gandire economica – de V. Madgearu,

M. Manoilescu, S. Zeletin, G. Zane si altii;

critica reflectiilor si a recomandarilor economice de factura liberala a fost acceptata de economistii romani interbelici de aproape toate orientarile, diferentele dintre ei constand in concluziile desprinse din acest fapt

. politica economica preconizata de economistii romani era, cel mai adesea, conforma cu concluziile teoretice ale operei lor, dar existau si situatii in care acestea le contraziceau din ratiuni de oportunitate politica. De pilda, V. Madgearu sustinuse teza complementaritatii dintre economia Romaniei si cea a statelor dezvoltate industrial (cum era, de pilda, Germania), dar se opunea categoric integrarii Romaniei in marele spatiu economic european preconizat de conducatorii nazisti; M. Manoilescu a teoretizat necesitatea industrializarii tarilor agrare (inclusiv a Romaniei) si a descentralizarii industriale a lumii, dar sustinea in anii 1940 integrarea economica a Romaniei, de pe pozitii subordonate, in acelasi mare spatiu economic european.

Familiarizarea cu gandirea economica occidentala a economistilor romani a fost facilitata, la inceput, prin formarea lor intelectuala la universitatile din Germania, Franta si, mai rar, Belgia, Austria, Italia si alte tari, iar ulterior prin participarea la viata stiintifica internationala. In Germania, in mediul de idei dominat la inceputul secolului al XX-lea de scoala istorica (iar, dupa primul razboi mondial, si de marxism) s-au format Ion Raducanu, Ion N. Angelescu, Virgil Madgearu, Stefan Zeletin, Victor Slavescu, Gromoslav Mladenatz, Lucretiu Patrascanu si multi altii. La universitatile franceze, unde predomina influenta gandirii neoclasice si solidariste, si-au inceput ori desavarsit pregatirea intelectualaNicolae Basilescu, Gheorghe Tasca, Victor Badulescu ori Stefan Zeletin.





Chiar daca nu neglijau aspectele conceptual­metodologice, principalele preocupari ale ganditorilor economici romani se indreptau catre intelegerea si explicarea evolutiei economice a tarii. Caracteristic pentru confruntarile ulterioare de idei a fost concentrarea lor in jurul solutiilor, fapt datorat atat acuitatii problemelor aflate in atentia societatii romanesti, cat si, adesea, angajarii politice a ganditorilor economici.

Preocuparile teoretice si metodologice ale economistilor romani interbelici au vizat, intre altele: geneza economiei de piata in Romania; trasaturile si perspectivele ei de dezvoltare; locul Romaniei si, in general, al tarilor precumpanitor agricole in economia mondiala; modernizarea si completarea terminologiei de specialitate.

Sub aspectul recomandarilor de politica economica, in primul deceniu interbelic (1919-1929), in atentia economistilor romani s-au aflat: problematica reformei agrare; strategiile de dezvoltare economicasi, in primul rand, industriala; unificarea si mai tarziu, reforma monetara; situatia datoriei externe antebelice si a reparatiilor de razboi cuvenite Romaniei. In perioada crizei economice (1929-1933), principalele teme de dezbatere au fost: scaderea volumului productiei si al investitiilor; cresterea nivelului somajului; politica comercialasi financiara internasi externa. In ultimii ani interbelici (1933-1940), in centrul preocuparilor economistilor au trecut: problematica complexului economic national; rolul economic al statului; modernizarea legislatiei muncii si functiile cooperatiei.

In perioada celui de-al doilea razboi mondial si a primilor ani postbelici (1941-1947), economistii romani au fost confruntati cu o multitudine de probleme decurgand din consecintele economice ale modificarilor teritoriale si politice succesive, ale participarii Romaniei la al doilea razboi mondial, cum erau deprecierea monetara galopanta, instrainarea unei parti a avutiei nationale, cresterea rolului economic al statului, infaptuirea unei noi reforme agrare, relansarea industrialasi altele.

Pornind de la realitatile economice interne, dar tinand seama de rezultatele cercetarii stiintifice internationale, ei au fost in masura sa formuleze reflectii valoroase. Dintre acestea, se remarca teoriile despre industrializarea unei tari agrare si, in general, mai putin dezvoltate, teoriile despre geneza, caracterul si structura economiei romanesti, teoriile privind cooperatia si altele2.

Dintre curentele de gandire economica existente inaintea primului razboi mondial, si-au continuat activitatea in perioada interbelica curentul industrialist (devenit, in cursul deceniului al doilea, cel al nationalismului economic) si curentul marxist. Alaturi de ele, aveau sa constituie repere doctrinare importante ale acestei perioade curentul taranist si, mai tarziu, reflectiile de orientare cooperatistasi corporatista. In schimb, curentele agrarian-conservator si poporanist au intrat intr-un proces de dezagregare.

Dezbaterea problematicii economice de catre exponentii principalelor curente a luat uneori forma unor confruntari de idei, cu caracter mai mult sau mai putin polemic. Printre cele mai importante confruntari de idei se numara cele privind:

formarea si evolutia economiei de piata in Romania (intre V. Madgearu, S. Zeletin, S. Voinea si

M. Manoilescu);



trasaturile si perspectivele de dezvoltare ale economiei romanesti interbelice (intre V. Madgearu, M. Manoilescu si G. Tasca);

rolul si functiile cooperatiei (intre G. Tasca, I. Raducanu si V. Jinga).

Aceste confruntari de idei, situate, in general, la un nivel teoretic ridicat, au contribuit atat la mai buna precizare a pozitiilor doctrinare, cat si la popularizarea acestora in randul opiniei publice romanesti. Dupa unele aprecieri, ele au premers si au influentat intr-o masura considerabiladisputele pe aceste teme, purtate la scara internationala dupa al doilea razboi mondial, ceea ce le confera importanta in istoria gandirii economice universale

Nivelul de competenta al economistilor romani a beneficiat de pe urma dezvoltarii invatamantului, a cercetarii si a publicisticii de specialitate. Principala institutie de invatamant superior economic, Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale (A.I.S.C.I.), a fost infiintata in 1913 si extinsa in perioada interbelica. Din corpul sau profesoral au facut parte teoreticieni economici importanti, cum erau G. Tasca,

I. N. Angelescu, I. Raducanu, V. Madgearu, V. Slavescu,

G. Mladenatz. Printre titularii Catedrei de economie politicasi economie nationaladin A.I.S.C.I. s-au numarat, succesiv,

G. Tasca, V. Madgearu si V. Slavescu. Ulterior, aveau sa fie constituite facultati sau sectii de studii economice la Iasi, Cluj, Brasov si in alte orase. Unele discipline economice erau studiate si la alte profiluri universitare (juridic, tehnic, agronomic).

La Universitatea din Bucuresti (unde Catedra de economie politica functiona in cadrul Facultatii de Drept) au activat N. Basilescu, G. Tasca, V. Badulescu si alti profesori reputati, iar la Scoala Politehnica din Bucuresti, Catedra de economie politicasi rationalizare i-a avut ca titulari pe M. Manoilescu si, apoi, pe G. Zane. Pentru nevoile practice ale vietii economice au fost infiintate sau au continuat sa functioneze scoli medii de contabilitate, finante publice si private, asigurari, circulatie monetara.

Dintre institutiile cultural-stiintifice cu preocupari privind studiile economice se cuvin mentionate Institutul Social Roman, Institutul de Statistica Generala, Institutul Roman pentru Studierea Conjuncturii Economice si altele. Institutul Social Roman a organizat in anii 1922-1923 un ciclu de conferinte publice pe tema doctrinelor partidelor politice existente la acea data. Au sustinut conferinte G. Tasca (despre liberalismul economic), M. Manoilescu (despre neoliberalismul economic),

V. Madgearu (despre taranism), S. Voinea (despre curentul economic marxist) si altii.

Presa economica a cunoscut o diversificare si o crestere a audientei in randul publicului. Printre cele mai importante publicatii de specialitate se numarau „Analele economice si statistice”, „Independenta economica”, „Arhiva pentru stiintasi reforma sociala” si „Argus”.








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate