TRAIAN (Marcus Ulpius Traianus, 98-117)

TRAIAN (Marcus Ulpius Traianus, 98-117)

Nascut in colonia Italica din Spania, Traian este primul provincial care ocupa tronul imperial. Investit cu toate prerogativele puterii, Traian ramane timp de un an departe de Roma, preocupat de consolidarea granitei Rinului si a limesului dunarean, pentru pregatirea confruntarii cu statul dac condus de Decebal, care ameninta autoritatea imperiala la Dunarea de Jos.

Traian a fost imparatul razboinic care dobandeste o mare popularitate si titlul de Optimus Princeps ('Cel mai bun imparat') obtinut din partea senatului datorita gloriei pe care victoriile sale le-au adus Imperiului.

A urcat pe tronul imperial avand un program de guvernare precis, urmarind inlaturarea influentei militare din viata politica si de stat, rezervand armatei rolul de aparatoare a granitelor. El era apreciat ca monarh constitutional care guverna intr-o fructoasa colaborare cu senatul, a carui demnitate a restabilit-o. Sistemul de guvernarea ramanea insa cel al monarhiei absolute. Inclinatiei pentru problemele militare i se adauga calitatile sale de bun administrator. Traian a dezvoltat sistemul administratiei pe baza unei mai largi utilizari a ordinului ecvestru. Printre inovatiile introduse amintim diminuarea rolului Italiei in raport cu provinciile, schimbarea compozitiei senatului din punctul de vedere al originii etnice a membrilor ordinului senatorial si formarea unui personal militar specializat in marile comandamente militare, pregatind separatia neta intre functionarii civili si militari care va deveni functionala in Imperiul tarziu.

Grija pentru buna gestionare a afacerilor statului este strans legata de tendinta Principatului de a se transforma intr-o monarhie administrativa paternalista. Functionarii imperiali se transforma din slujitori particulari ai imparatului in adevarati functionari publici.

Problemele de stat erau rezolvate in consilium principis, constituit din senatori si cavaleri, condusi de prefectul pretoriului. Deciziile consiliului erau duse la indeplinire de catre functionarii imperiali.

Problema cea mai grava de rezolvat era cea financiara. Rezervele tezaurului adunate cu grija de catre Vespasianus au fost irosite de Domitianus. Razboaiele ce le planuia la Dunare si in Orint, marirea efectivului armatei cu inca doua legiuni (a II-a Traiana si a XXX-a Ulpia) si cu alte corpuri auxiliare, lucrarile publice, darurile facute plebei si achitarea soldei i-au impus, in afara de redresarea bugetului si gasirea unor noi surse de venituri. Severitatea administrativa in probleme de finante, reducerea luxului casei imperiale si prada din razboaie il ajuta sa-si refaca visteria. Mari venituri ii aduc intinsele proprietati imperiale. Activitatea extractiva in minele de aur din Dalmatia si Dacia ii permit sa transforme in monede mari cantitati de metal pretios.

In timpul domniei sale se observa o sustinuta actiune de romanizare a provinciilor prin armata si colonii militare. Numeroase orase provinciale (in Germania, provinciile dunarene, Africa si Arabia) s-au bucurat de atentia imparatului.

Domnia lui Traian se remarca si printr-o intensa activitate constructiva. La Roma el ridica, intre colinele Quirinal si Capitoliu, impresionantul Forum Traiani, inaugurat in ianuarie 112, al carui plan a fost conceput de Apollodor din Damasc. In centrul forului era plasata statuia ecvestra a imparatului, iar in spatele acesteia, transversal, Basilica Ulpia. Columna (dezvelita in 113) era flancata pe ambele parti de Bibliotheca Ulpia, cu sectiile de greaca si latina. Mai tarziu, acest ansamblu arhitectonic avea sa fie considerat drept cea mai impresionanta creatie a Romei imperiale. El reface Circus Maximus, arena unde se desfasurau curse de care, distrus de incendiul neronian (64). Pentru iubitorii muzicii a terminat lucrarile la Odeonul (teatru acoperit cu o capacitate de 10.000 de auditori), planuit de Domitianus. Construieste in 109 la Roma, cea mai mare consumatoare de apa dintre capitalele lumii antice, un nou apeduct, Aqua Traiana, lung de 48 km, care capta un izvor de langa lacul Bracciano, transportand-o intr-un mare bazin de pe Aventin.

Spre deosebire de predecesorii sai, Traian a sustinut indelungi campanii militare, fiind considerat cel mai mare cuceritor al Imperiului dupa Caesar. Prima si cea mai importanta dintre campaniile sale se incheie cu victoria asupra regelui Decebal, urmata de transformarea Daciei in provincie romana (106). Singura provincie transdanubiana a Romei, Dacia era menita a fi un veritabil bastion inaintat al Imperiului, infipt in lumea barbara. Sensul interventiei lui Traianus la Dunarea de Jos trebuie cautat in dorinta consolidarii granitei in acest spatiu si, mai ales, in dorinta de a asigura spatele pentru cucerirea care urma sa o desfasoare in Orient.

In contextul pregatirilor pentru razboiul parthic, din dispozitia imparatului, A. Cornelius Palma Frontonianus, guvernatorul Syriei anexeaza regatul nabateean cu capitala la Petra, vechi stat clientelar al Romei, sub numele de provincia Arabia (106). Includerea acestui spatiu in Imperiu avea menirea sa asigure controlul asupra golfului Akaba care asigura comertul cu Orientul Indepartat. In acelasi timp, noua provincie consolida flancul sudic al Imperiului, constituind o baza defensiva si ofensiva impotriva regatului parthic al Arsacizilor.

Incercarea statului part de a modifica echilibrul stabilit in vremea lui Nero la frontiera orientala a Imperiului roman si de a include in sfera sa de influenta Armenia, declanseaza un nou conflict militar. In razboiul parthic (114-117), dupa ocuparea Armeniei, a Mesopotamiei si cucerirea Ctesifonului - capitala regelui part Chosroes -, catre sfarsitul anului 116 legiunile romane au ajuns la Golful Persic. Din relatarile lui Cassius Dio aflam ca imparatul ar fi dorit sa continue inaintarea spre India, pe urmele lui Alexandru cel Mare, daca ar fi avut alta varsta (implinise 60 de ani). Insa, epuizarea efortului ofensiv roman, rebeliunea evreilor izbucnita in Mesopotamia (116), raspandita cu repeziciune in Egipt, Cyrenaica si Cipru, dublata de revolta unor populatii din teritoriile recent cucerite de romani in Orient si de contraofensiva parthica, il obliga pe imparat sa-si modifice planurile.

Ca urmare a expeditiei din Orient, trei noi provincii -Armenia, Mesopotania si Assyria - au fost adaugate Imperiului. Pentru moment problema parthica este solutionata de catre Traian prin transformarea regatului Arsacizilor intr-un stat clientelar (117).

Pe drumul de intoarcere spre Roma, Traian a murit in Cilicia, la Selinus (9 august 117). Unele surse antice considera ca Traian ar fi ezitat pana in ultimul moment in privinta desemnarii unui succesor. Doar presiunea exercitata de sotia sa Plotina ar fi determinat adoptarea in ultimul moment a lui Hadrian (nepot de var al imparatului, sotia sa, Sabina, fiind nepoata imparatesei). Exegeti moderni considera ca Traian isi manifestase de mult timp preferinta pentru Hadrian care parcursese o cariera, fapt ce ii justifica calitatea de candidat la succesiunea imperiala.