Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Liga Europeana de Colaborare Economica (LECE)


Liga Europeana de Colaborare Economica (LECE)




Liga Europeana de Colaborare Economica (LECE)

La 19 septembrie 1946, in aula Universitatii din Zürich, W. Churchill, intr-un celebru discurs, spunea, printre altele: 'Vreau sa vorbesc astazi despre Europa '; trei luni mai tarziu el infiinta, in Anglia, United Europe Movement.

Liga Europeana de Colaborare Economica (LECE) a devenit ramura economica a Miscarii europene. S-a creat un Comitet de Legatura (20 iulie 1947, Paris) cu Uniunea Europeana a Federalistilor si Unionistilor, numit Consiliul Francez pentru o Europa Unita. LECE va fi foarte activa, ca si Miscarea europeana de altfel, in toata perioada anilor 1948-1949. Intre succesele care li se cuvin sunt Reuniunea Consiliului International de la Bruxelles, 25-28 februarie 1949, si crearea Consiliului Europei, despre care am mentionat in punctele 1 si 2 ale acestui capitol.

Paul van Zeeland, presdintele LECE a fost numit  in august 1949, ministrul afacerilor straine in guvernul belgian [32] . El va ocupa acest post aproape 5 ani, cruciali pentru constructia europeana. Perioada inglobeaza momentul Declaratiei Schuman si momentul negocierilor si Tratatului CECO de la Paris, din 18 aprilie 1952. Art. 38 din tratatul sus-amintit sugereaza posibilitatea organizarii Comunitatii Politice Europene. Dupa esecul Comunitatii Europene de Aparare si, de facto, al Comunitatii Politice Europene, in vara lui 1954, din 'ardoarea integrationista imediata' [33] , nu a mai ramas decat o intensa reflectie intelectuala, ce va pregati, foarte serios, Tratatul de la Roma.




Declaratia lui Robert Schuman a gasit Miscarea Europeana dezorganizata. In aceeasi situatie era si LECE. Chiar si in aceste conditii, Liga a elaborat un punct de vedere care sustinea Planul Schuman. 'Planul - sublinia comunicatul LECE - nu este decat o prima etapa, necesara in unificarea mai generala a pietelor'. Unele rezerve exprimate in Liga erau corelate multor curente ideologice de aici - de la optiunile liberale ale unui Sermon sau Giscard d'Estaing, pana la un René Böel sau Louis Camu, cu viziuni federaliste si sociale. LECE - mecanism intelectual si prospectiv, a contribuit esential la constructia europeana in perioada 1951-1952.

La 27 mai 1952, s-a semnat la Paris, tratatul ce instituia Comunitatea Europeana de Aparare. Inalta Autoritate CECO nu functiona cand, iata, o alta Comunitate, foarte sensibila, venea in constructie si in discutie. Amintim si 'instigarea' (in sensul bun) pe care Alcide de Gasperi si Comisia Constitutionala a Miscarii Europene (presedinte P. H. Spaak) o vor induce in opinia publica prin sugerarea unei deja alte Comunitati, cea politica. LECE a difuzat, in martie 1953, un Comunicat prin care sustinea Comunitatea Politica Europeana, dar, la reactia negativa a Celor Sase, si-a retras punctul de vedere asupra celor doua comunitati (inclusiv asupra celei de aparare).

LECE a organizat sectii nationale in Germania, Austria, Belgia, Marea Britanie, Franta (cea mai puternica), Italia, Luxemburg, Olanda. A stabilit contacte in Elvetia, Spania, si relatii cu sefii marilor intreprinderi, cu functionarii, intelectualii, oamenii politici, sindicatele si agricultorii. Relatiile LECE cu CECO si Consiliul Europei au fost permanente si active.

Tensiunile din Miscarea Europeana, radicalismul si sustinerea la stanga a unor importante segmente din Miscare si Liga l-au determinat pe Lucien Sermon, secretarul general in functiune, sa incurajeze aparitia unei noi organizatii - Comitetul European pentru Progresul Economic si Social (CEPES), institutie pur patronala, de dreapta, cu conceptii solide de unificare economica europeana, abordare mult mai seducatoare pentru mediile de afaceri. In fapt, ideea crearii Comitetului a apartinut Fundatiei Ford. CEPES a fost realizata de un mic grup belgian, cu un comitet de legatura cu SUA. S-a dezvoltat rapid la nivelul Celor Sase, a organizat comitete economice, industriale cu consilieri din lumea patronala, cu lideri de sindicat si agricultori. In studiul chestiunilor economice, CEPES a intrat in conflict cu Miscarea Europeana si cu LECE. Dupa runde de consultari, CEPES a ramas sa se ocupe cu chestiuni ridicate de integrarea Celor Sase, in timp ce LECE a continuat sa se ocupe cu formarea Pietei Comune intre toate tarile Europei Occidentale si tarile, teritoriile de peste mari, asociate sau dependente. Aceasta impartire a atributiilor era caracteristica clivajului federalist/unionist dintre maximalisti si minimalisti.

LECE a continuat sa se manifeste pan-european. A propus in 1952, ca urmare a Congresului International de Business Management desfasurat la Bruxelles, cursuri si seminarii pe perioade scurte (2 luni) pentru formarea permanenta a cadrelor din intreprinderi, organizatii si sindicate. Noul institut - Colegiul Europei (Bruges) - va fi deschis si potentialelor cadre cu inalte responsabilitati europene. Programul - inspirat dupa Harvard (Advanced Management Program) si dupa Henley (Administrative Staff College) - a facut de la inceput o frumoasa cariera si traditie europeana.

LECE, prin anchete specifice - 'anchete de promovare' - va invita intreprinderile sa pregateasca Piata Comuna europeana - pentru a evita surprizele economice neplacute si sa colaboreze cu puterile publice care organizau unificarea economica a Europei. Pregatirea aderarii a necesitat studii serioase pe intreprinderi, pe sectoare de productie. Analizele erau efectuate nu numai pe dimensiunea economica si comerciala propriu-zisa, ci, in egala masura, pe necesitatea reformelor structurale, adica pe reconversia sau fuziunea, pe implicatiile sociale, pe rationalizarea gestiunii si coordonarea investitiilor. Ancheta era conceputa in trei parti: pe sectoare locale; conferinte nationale pe sectoare; conferinte europene pe sectoare. In final, ea trebuia sa serveasca drept baza de discutii la nivelul instantelor oficiale nationale si europene, dar si pentru informarea opiniei publice. Liga a jucat un rol revelator si in acelasi timp incitant, deoarece a facut sa coboare in lumea economica, in sindicate, in opinia publica ideea ca 'era rationalizarii a sosit', modernizarea si coordonarea trebuie asumata, ca industria europeana si, in general, comunitatile trebuie sa evite stagnarea.

Pe fondul tensionat al relatiilor internationale neprielnice eforturilor constructiei europene din anii 1954-1956, Liga a organizat conferinta Piata Comuna, factor de prosperitate sociala, care a avut un aport cu totul deosebit la semnarea Tratatului de la Roma, la pregatirea opiniei publice pentru acest act.

Conferinta LECE a avut loc intre 20 si 22 iunie 1956, in palatul guvernului provincial al Brabantului de la Bruxelles, si la ea au participat oameni de afaceri, economisti, sindicalisti, reprezentanti ai comisiilor nationale, ai institutiilor guvernamentale si neguvernamentale (din partea CECO, Comitetului Spaak, CEPES etc.). Participantii erau reuniti in patru comisii. Prima, prezidata de R.P. Bentz van der Berg, a acreditat raportul profesorului R. Meinberg, presedintele serviciului politico-economic de la 'Süddeutschen Bank A.G. Zentrale', Frankfurt. La intrebarea: 'Piata Comuna va fi generatoare de somaj sau, din contra, va contribui la multiplicarea slujbelor?' - comisia a dat un raspuns clar, in sensul ca Piata Comuna se va reflecta pozitiv asupra muncii/slujbelor, chiar daca rationalizarea va disponobiliza relativ mana de lucru; incovenientele vor fi larg compensate de rezultatele pozitive ale crearii economiei 'de mare spatiu'.





A doua comisie, prezidata de Maurice Masoin, profesor la 'Universitatea Catolica din Louvain', a dezbatut problema somajului si reconversiei. Comisia s-a declarat de acord asupra faptului ca somajul si conversia pot fi tinute in limite rezonabile si ca este posibil sa se organizeze recalificarea profesionala si recalificarea somerilor, eventual pe o baza de colaborare intre initiativa privata, pe de o parte, puterile locale, nationale si supranationale, pe de alta parte. Comisia constata ca toate tarile membre ale Pietei Comune vor trebui sa procedeze la reconversia legata de progresul tehnic, ca aceasta reconversie va fi foarte dificila in cadrele nationale, ca va trebui data amploare investitiilor si debuseelor, ca, in consecinta, Piata Comuna realizeaza reconversia pe o baza foarte larga, si faciliteaza generalizarea progresului tehnic si utilizarea maximala a capacitatilor de productie si, desigur, o mai buna folosire a fortei de munca.

A treia comisie, condusa de Herman J. Abs, presedinte al Comitetului German LECE si membru al Directiei la Süddeutschen Bank, a studiat contributia pe care ar aduce-o Piata Comuna in lupta contra depresiunilor clasice. Raportul, redactat de Roz Harrod, profesor la Oxford, a obtinut acordul general al membrilor comisiei: 'O Piata Comuna de mare dimensiune ar fi mai putin sensibila ca pietele existente la variatiile conjuncturii si, de asemenea, ar fi posibila o mai buna coordonare a politicilor anticiclice' [34] .

A patra comisie din cadrul conferintei argumenta ca o solutie cu totul pozitiva existenta Pietei Comune. Sub presedintia lui Edmond Giscard d'Estaing, s-a aprobat raportul prezentat de Geldoph Kohstamm, de la 'Algemeene Kunstzijde Unie d'Arnhem'. Acesta concluziona ca in Piata Comuna concurenta nu se va exersa asupra scaderii salariilor si conditiilor de munca si ca aceasta va fi, cu siguranta, un factor de accelerare a progresului social.

Secretariatul general si comitetele nationale LECE au difuzat pe larg prin mass-media rezultatele Conferintei si au publicat brosuri de popularizare. Toate actiunile au avut ca scop sa pregateasca opinia publica in vederea redactarii tratatului care, nu peste mult timp, va consacra Piata Comuna.

Liga Europeana de Cooperare Economica a desfasurat aceasta vasta activitate care reflecta la randul ei diversele stadii ale constructiei europene: relatii CEE-AELS; largirea CEE; integrarea Regatului Unit si a zonei nordice in CEE.

In martie 1957, LECE a primit statut consultativ pe langa Consiliul Europei. In anii care au urmat, Liga va elabora studii despre tarile Lumii in dezvoltare, despre asocierea CEE cu tarile de peste mari, despre formarea zonei lor de liber schimb, despre problemele agricole, transporturi, monopolurile din CEE etc. In general, LECE a elaborat studiile privind relatiile Celor Sase cu exteriorul (CEPES era interesata numai de viata interna a comunitatii).

Intre 1957-1969, LECE a aprofundat aspectele care vizau pozitia Europei in raport cu diferitele structuri, sisteme si subsisteme economice ale planetei (relatiile economice atlantice, relatiile E-V, cooperarea cu tarile in curs de dezvoltare etc.), la crizele energetice (1973-1974).

Deschiderea spre Europa de Est a fost si ea o constanta a activitatii institutiei in discutie. In acest sens, LECE a organizat, in anii '70, patru mese rotunde; a constituit grupuri de lucru cu reprezentanti din ambele parti ale Europei. In 1981 a publicat brosura cu nr. 55 - Europa anilor '80. Lupta LECE. Brosura este un bilant al drumului parcurs dupa 1946. Se reafirma si cu aceasta ocazie obiectivul major al Ligii: 'aprofundarea neincetata a cooperarii economice si politice intre toate tarile europene democratice in vederea realizarii unei veritabile integrari europene' [35] .

Contele Richard de Coudenhove-Kalergi si-a consacrat viata, alaturi de sotia sa Ida Roland, proiectului uniunii paneuropene. In 1923 a creat la Viena Miscarea Paneuropeana. A antrenat in eforturile sale personalitati marcante ale epocii - Herriot; Caillaux; Blum; Benes; Vemyelos; Wutti; Valéry; Miguel de Unamuno Louise Weiss

Exact in ziua de 30 ianuarie 1933 Kalergi vorbea in selectul Club SSS din Berlin (numit asa dupa initialele marilor fondatori: generalul Von Seeckt, creatorul Reichswehr-ului; dr. Walter Simons, presedintele Tribunalului Reich-ului si dr. Wilhelm Solf, fost secretar de stat la externe) despre vocatia europeana a Germaniei. Resedinta Clubului de la Hotelul Kaiserhof de pe Wilhelmsplatz va deveni una dintre resedintele lui Hitler.

Contele Kalergi a luat imediat pozitie impotriva nazismului. La 4 august 1940, la New-York, intr-o conferinta, argumenta proiectul unei Europe Occidentale si Centrale de dupa razboi, capabila sa sustina valorile umanismului si sa reziste expansiunii sovietice. Cu acel prilej el relua tema federalismului paneuropean si oportunitatea organizarii dupa modelul helvetic a fostului spatiu al monarhiei austro-ungare.

Revenit din America in Elvetia, unde se va stabili, la Gstaad, la 1 septembrie 1947 retine atentia opiniei publice printr-un proiect de constituire a Europei federale. A contribuit la crearea Uniunii Parlamentare Europene.



(Desmond Dinan, Historical Dictionary of the European Community, 1993, p.290-291)

A nu se confunda cu Consiliul European creat la 10 decembrie 1974 la Paris de catre Summit-ul Celor 9. El este o institutie a Comunitatilor europene. (Vezi pe larg: Le Conseil européen, PUF, Paris, 1993.)

Churchill a fost cel care a inspirat solutiile militare, comune europene. Pe 11 august 1950, la cea de-a cincea sesiune a Adunarii Consultative a Consiliului Europei, el a propus o motiune prin care cerea crearea imediata a unei Armate Europene Unite, sub control democratic european care sa actioneze in colaborare deplina cu SUA si Canada. El a cerut Adunarii sa dea asigurari reprezentantului Germaniei ca 'vom pastra siguranta si libertatea lor la fel de sacre precum ale noastre'.

In acest sens, René Pleven, Prim-ministrul francez, a formulat un Plan pentru Comunitatea Europeana pentru Aparare (CEA). Planul a fost prezentat Adunarii Nationale Franceze la 24 octombrie 1950, iar mai tarziu la NATO. El situa noua CEA in cadrul CECO, prevazand o Adunare, un buget comun si un Consiliu de Ministri, precum si un Minister European de Aparare. Planul a primit un vot favorabil in Adunarea Nationala. A urmat o conferinta la Paris cu reprezentantii Celor Sase. Marea Britanie nu a participat la conferinta, rezervele britanicilor fiind mai tarziu criticate de catre SUA, care, sub presedintia lui Eisenhower, a sprijinit puternic Planul. De fapt, in iulie 1953, prin Actul de Securitate Reciproca (mai exact prin Amendamentul Richards), se alocau jumatate din ajutoarele militare americane destinate Europei, viitoarei CEA. La 27 mai 1952 s-a semnat Tratatul CEA si protocoalele aditionale cu NATO. Acest pas a fost considerat ca unul dintre punctele cele mai inalte pe calea integrarii europene din momentul respectiv. Insa o structura de securitate fara o politica externa pusa la punct nu putea fi completa. Astfel, Articolul 38 din Tratatul CEA se referea la o Adunare care urma sa evolueze spre o Comunitate Politica Europeana (CPE). Ulterior aceasta sarcina a fost preluata de catre Adunarea CECO, largita in acest scop si prezidata de catre socialistul belgian Paul-Henri Spaak. S-a facut o schita de tratat care prevedea crearea unei 'Camere Inferioare' alese direct, un Senat ales la nivel national, un Executiv, o Curte si un Consiliu de Ministri, toate comune pentru CECO, CEA si CPE. Tratatul prevedea de asemenea instaurarea unei piete comune, cu libera circulatie a bunurilor, a capitalului si a persoanelor. Schita a fost remisa studiului ministerial, dar aici s-a creat practic o versiune noua, mai putin supranationala. De exemplu, 'Camera Superioara' era privita ca fiind numita de catre guvernele nationale.

Patru state membre au ratificat Tratatul CEA pana in aprilie 1954, iar in vara italienii erau aproape de ratificare. In Germania, Partidul Socialist s-a opus ratificarii, precum s-a opus si Tratatului CECO, dar votul final din Bundestag a fost favorabil. In Franta, guverne succesive, asediate de numeroase probleme si presiuni politice, fie au ezitat in a forta ratificarea, fie au pierdut prin vot acest lucru. Guvernul SUA a ramas in continuare alaturi de planul CEA. Pe 14 decembrie 1953, Secretarul de Stat american Dulles ameninta cu o 'reevaluare drastica' a politicii americane in Europa daca tratatul n-ar fi fost ratificat. In august 1954 guvernul Mendes din Franta a propus - fara sanse de succes - introducerea dezbaterilor pentru ratificarea tratatului pe agenda de lucru a Adunarii. Acest ultim fapt a constituit sfarsitul CEA si moartea prematura a CPE.

In acelasi timp, organizarea si institutionalizarea stalinista a Estului european a avut un impact dramatic pentru popoare. S-a pus capat aliantelor de tip front popular, in favoarea comunismului national. Tito a 'divortat' de Stalin in iunie 1948, cu gandul la o federatie balcanica (Iugoslavia, Bulgaria si apoi alte tari care doreau sa adere). Amicilor lui Tito, inalti responsabili comunisti, le-au fost, insa, inscenate numeroase procese (in anii 1948-1952). Gomulka a fost inchis. Au fost omorati numerosi prezumtivi titoisti - Rajk (Ungaria); Kostov (Bulgaria). Purificarile s-au intins in Cehoslovacia, unde R. Slansky si V. Clementis au fost executati in decembrie 1952 (José Gatovitch, Pascal Delwit, Jean Michel De Waele, L’Europe des communistes. Questions an XXe Siècle, Editions Complexe, Paris, 1992, p. 164).

S-au declansat persecutii contra bisericii - au fost inchisi cardinalul Mindszenty in Ungaria, monseniorul Biran, arhiepiscop de Praga, monseniorul Wysziaski la Varsovia Singura Finlanda ramane intr-o relativa normalitate. (Printr-un tratat semnat in aprilie 1948, Finlanda se angaja sa raspunda la toate atacurile contra URSS. URSS nu sustinea tentativele comunistilor locali care voiau sa destabilizeze guvernul Pekkala, instalat de presedintele Paasikivi.)

Este interesant de semnalat ca nu s-au constituit forme institutionale de unitate politica in Europa de Est. Partidele comuniste, staliniste, reprezentau singura structura integrationista.

Raspunsul lui Stalin la Planul Marshall au fost acordurile bilaterale - Planul Molotov. Incepand cu 1948, se va utiliza sistemul societatilor mixte (sovieticii confiscasera participatiile germane si se instalasera deja in economiile tarilor din Europa de Est - vezi sovromurile in Romania).

Blocul sovietic va crea la 25 ianuarie 1949 Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER: 25 ianuarie 1949: URSS, Bulgaria, Ungaria, Romania, Albania si Cehoslovacia. Din 1950, RDG, din 1952, Mongolia si din 1972, Cuba). In fapt, cooperarea in CAER a fost slaba. URSS va continua sa semneze acorduri bilaterale cu tarile membre. Dupa 1950, legaturile in CAER s-au mai inviorat, prin crearea antantelor regionale internationale (ex. complexul Boemia-Silezia, intre Polonia si Cehoslovacia).



CAER va dezvolta acorduri multilaterale de comert si de clearing, inclusiv cu tari din afara sistemului sovietic. Din martie 1954, CAER a fost chemat sa coordoneze planurile de investitii pentru 1956-1960, precizate in Charta semnata de tarile membre la 13 aprilie 1960.

Partea relativa la schimburi intra-CAER - Europa atingea maximum 51% pentru URSS, mai mult de 65% in medie pentru democratiile populare. Deci, 30-50% cu singurul 'mare frate sovietic'. Dupa 1956 s-au revigorat relatiile comerciale cu Occidentul si, paradoxal, rolul CAER s-a reactivat.

S-au constituit primele comisii permanente, care vizau intarirea schimburilor mutuale, printr-o diviziune a muncii mai buna. In 1963 s-a creat Banca Internationala de Cooperare Economica (BICE), care, dupa un model inspirat din cel al UEP, dorea sa promoveze multilateralismul schimburilor, printr-un sistem de conturi tinut in ruble transferabile (dar intotdeauna neconvertibile). Succesul acestei politici va ramane limitat, pentru ca s-a estimat ca BICE nu a putut sa acopere niciodata mai mult de 10% din schimburile mutuale, schimburi esentialmente bilaterale. Comertul intra-CAER a fost aproape stabil in anii ’60 (cu exceptia Romaniei, care se indreptase deja spre Occident, pentru a se industrializa). Comertul CAER se va diminua in anii ’70, cand tarile socialiste, inclusiv URSS, se vor indrepta spre Vest.

Diviziunea socialista a muncii a fost limitata. In anii ’50 au fost cateva initiative in domeniul energetic - de ex. RDG-Cehoslovacia sau Polonia-URSS.

In 1970 s-a creat BII (Banca Internationala de Investitii), dupa modelul Bancii Europene de Investitii si s-a adoptat 'Programul complex pentru aprofundarea cooperarii si dezvoltarii, integrarii economice socialiste a statelor membre' (iulie 1971). S-au multiplicat comisiile permanente, in scopul coordonarii planurilor nationale in domenii precum industria nucleara, instrumentele de precizie, fibrele sintetice etc. Retrospectiv, aceste actiuni apar ca un 'cantec de lebada' al integrarii Estului, in momentul in care relatiile cu Occidentul se multiplica - cazul, in particular, al Poloniei si al URSS, care vor profita de stocul lor petrolier pentru a-si vinde hidrocarburile si carbunele in Europa de Vest.

Deficitele cumulate de CAER in relatiile cu Vestul au atins 15 miliarde $ in perioada 1970-1975. In cincinalul 1975-1980, un nou deficit de 25 miliarde $ In momentul in care indatorarea Estului a ajuns la circa 100 miliarde $, a inceput ingrijorare a Vestului. Incepand cu 1970-1980, Polonia si URSS si-au redus deficitul extern si datoria, pe baza celui de-al doilea soc petrolier si a cresterii preturilor. Romania, pe baza privatiunilor interne, a obtinut excedente

In anii ’81-’85, tarile CAER au prezentat per total un sold pozitiv global de ordinul a 18 miliarde $ si si-au stabilizat datoria externa. Era nevoie insa sa se stimuleze productia interna. Cu exceptia Ungariei, s-a trecut la controlul centralizat (dupa 1979), la indicatori de 'volum', inlocuindu-se cei de productivitate (profitul). Politica in discutie s-a soldat cu un esec: rata de crestere in 1980-1985, in comparatie cu perioada precedenta, a fost: +3,7% (fata de 7,1%) in Bulgaria; +1,8% (fata de 5%) in Ungaria (in ciuda reformelor pe calea socialismului de piata); - 0,8% (fata de 5,4%) in Polonia; +4,5% (fata de 4,8%) in RDG; + 3% (fata de 9%) in Romania; 1,8% (fata de +4,7%) in Cehoslovacia; +3,2% (fata de 5,1%) in URSS; +0,7% (fata de +5,8%) in Iugoslavia (Jean-Charles Guillaume Asselin, Pierre Delfand, Pierre Guillaume, Sylvie Guillaume, Jean-Pierre Kintz, François Mougel, Precis d'Histoire européenne XIX-XXe Siècle, A. Colin, Paris, 1993, p. 243-244).

Au fost organizate institutii ale CAER - Secretariatul, Conferinta Reprezentantior, Sesiunea Consiliului. Moneda utilizata in schimburi era rubla transferabila.

CAER-ul nu a fost insa o piata veritabila. La 28 iunie 1991, disparitia blocului comunist a antrenat si disparitia acestuia.

Cercetatorul stiintific Mihail Narinski, seful sectiei Europa de la Institutul de Istorie Universala al Academiei de Stiinte de la Moscova, a publicat studii in care cauta explicatii la declaratia facuta de Molotov. In primul rand, Narinski pune refuzul pe seama convingerii liderilor comunisti, asupra crizei totale a capitalismului. In aceasta idee, academicianul E. Varga ii informa pe: Stalin, Beria, Jdanov, Mikoian, Malenkov, Voznessenski (Biroul Politic) ca Planul Marshall este indispensabil Americii, care este in pragul falimentului. Varga credea ca americanii si-au propus sa evite criza de supraproductie cu ajutorul Planului Marshall prin crearea 'blocului de tari burgheze' sub egida lor.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate