Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Meseria se fura, ingineria se invata.Telecomunicatii, comunicatiile la distanta, Retele de, telefonie, VOIP, TV, satelit




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
Organizatia Natiunilor Unite (ONU) si rolul ei in timpul razboiul rece


Organizatia Natiunilor Unite (ONU) si rolul ei in timpul razboiul rece


Organizatia Natiunilor Unite (ONU) si rolul ei in timpul razboiul rece


1.     Emergenta Organizatiei Natiunilor Unite.

2.     Structurile ONU.



3.     Rolul ONU in a doua jumatate a secolului XX.


1.

O organizatie a statelor lumii care sa vegheze la pacea mondiala nu este o idee specifica celei de-a doua jumatati a secolului XX. Conceptul de securitate colectiva, unul concurent celui de "razboi rece" si care sta la baza institutiei, tine de inceputul modernitatii. La negocierile de pace de la Utrecht (1711 - 1713) s-a luat in discutie problema limitarii suveranitatii statelor, ca o premisa a inlaturarii razboaielor, si alcatuirea unei "aliante universale" care sa ia toate masurile necesare, inclusiv militare in caz de agresiune. Desi pentru urmatoarele secole, "independenta" statelor a fost mult prea importanta pentru a accepta un asemenea organism suprastatal (acesta fiind motivul pentru esecul Societatii Natiunilor, institutia creata dupa primul razboi mondial pentru a face imposibil un viitor conflict, in perioada interbelica), cele doua principii esentiale ale securitatii colective (alianta tuturor statelor si principiul solidaritatii generale impotriva agresorului) s-au impus factorilor de decizie in plan international.


Crearea ONU.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial (1939 - 1945), presedintele american F. D. Roosevelt a propus, pentru a perpetua solidaritatea Natiunilor unite in razboiul contra Germaniei si pentru a regla problemele inerente lumii postbelice, crearea unui nou mecanism de securitate colectiva care sa inlocuiasca Societatea Natiunilor (din care SUA nu au facut parte). In pofida reticentelor exprimate de britanici (favorabili revenirii la securitatea regionala, dupa experienta Societatii Natiunilor dintre cele doua razboaie mondiale) si de sovietici (carora ONU le aparea ca o institutie anglo-saxona; neincrederea lor era sporita de faptul ca fusesera exclusi din Societatea Natiunilor in 1939 ca urmare a razboiului cu Finlanda), proiectul unui asemenea for a fost inclus pe agenda discutiilor intre aliati.

In ianuarie 1942 la Washington era adoptata Declaratia Natiunilor Unite de catre Statele Unite si Marea Britanie, prin care cele doua tari se angajau sa realizeze dupa razboi un sistem de pace si de securitate.

Hotararea de a infiinta ONU, ca o organizatie generala fondata pe principiul unei egale suveranitati a tuturor statelor pasnice, deschisa tuturor statelor mari si mici, a fost luata la Conferinta ministrilor de externe ai Statele Unite, Uniunii Sovietice, Marii Britanii si Chinei de la Moscova (octombrie 1943).



Punerea la punct a principiilor a revenit drept sarcina expertilor juristi, principiile ONU fiind discutate la Dumbarton Oaks (SUA), in toamna anului 1944.

Conferinta de la Ialta (februarie 1945) a liderilor puterilor aliate a analizat propunerile juristilor, fiind stabilita componenta si procedura de vot din cadrul Consiliului de Securitate. Membrii Consiliului (Statele Unite, Uniunea Sovietica, Marea Britanie, Franta - impusa la presiunile Londrei - si China) aveau statutul de mare putere si dreptul de veto asupra oricarei decizii a ONU.

Momentul final al crearii Organizatiei este semnarea, de catre 51 de state fondatoare, Cartei ONU (San Francisco, 26 iunie 1945). Natiunile Unite isi propuneau, obiectivul fundamental, sa realizeze o noua ordine internationala care sa fereasca generatiile viitoare de flagelul razboiului. In subsidiar, se urmarea modificarea naturii raporturilor intre oameni si intre grupuri sociale (apararea drepturilor fundamentale ale omului, impunerea egalitatii intre natiuni, rase, sexe, toleranta religioasa etc.), preocuparea pentru favorizarea progresului economic si social, respectul justitiei etc. Principiile ONU aveau rangul de legi internationale, trebuind sa fie respectate de toate tarile.

"Marea alianta" (Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie) nu a supravietuit razboiului mondial, dar multi nutreau, gratie crearii ONU, iluzia unei paci durabile.


2.

Structurile ONU

Institutiile ONU isi au sediul, majoritatea, la New-York (acest fapt semnificand noul raport de forte international si decaderea Europei din pozitia de spatiu principal al lumii). Sunt trei institutii centrale:

a)     Adunarea Generala - care cuprinde pe delegatii tuturor statelor membre, care se intrunesc in sesiuni ordinare si extraordinare. Este intruchiparea democratiei in relatiile internationale, fiecare stat avand dreptul la un vot. Teoretic are competenta asupra tuturor domeniilor (alegeri, buget, asigurarea pacii, admisia de noi membri). Orice hotarare este adoptata cu o majoritate de 2/3 din membri.

b)     Consiliul de Securitate ONU - este organul executiv al forului international, responsabil cu mentinerea pacii. Cuprinde 5 membri permanenti (Statele Unite, Uniunea Sovietica, Marea Britanie, Franta si China), cu drept de veto asupra oricarei de hotarari a ONU, stirbind astfel egalitatea statelor membre, si un numar de membri nepermanenti (initial 6 state, din 1966 - 10), alesi pentru o perioada de 2 ani de catre Adunarea Generala. Consiliul de Securitate adopta recomandarile si deciziile fundamentale ale ONU cu minim 9 voturi (dar cu unanimitatea celor 5 mari puteri).



c)     Secretariatul ONU - reprezinta vasta masinarie administrativa a Organizatiei (5000 de functionari internationali): organizeaza sedintele, stabileste ordinea de zi, pune in aplicare rezolutiile Adunarii Generale si, mai ales, cele ale Consiliului de Securitate. Un rol important il detine secretarul general al ONU, ales de Adunarea Generala, la recomandarea Consiliului de Securitate, pentru un mandat de 5 ani[1].

Alte mecanisme centrale ale ONU:

Consiliul de tutela: a administra teritoriul fostelor colonii care nu dispun inca de suveranitate.

Curtea internationala de Justitie - cu sediul la Haga, alcatuita din 15 membri alesi pe 9 ani, decide prin sentinte obligatorii asupra conflictelor juridice dintre state.


Consiliul Economic si Social. Este un organism esential pentru ONU (format din 36 de membri, 1/3 din ei shimbandu-se anual), deoarece elaboreaza planuri de redresare economica, supravegheaza respectarea drepturilor omului etc. In general, abordeaza alte chestiuni decat cele conflictuale. Structurile afiliate, specializate pe

anumite probleme, sustin - in fapt - acest Consiliu: Fondul Monetar International (FMI), Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare (BIRD, Banca Mondiala), Organizatia Natiunilor Unite pentru alimentatie (FAO), Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO), Organizatia Natiunilor Unite pentru protectia copiilor (UNICEF), Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), Organizatia Internationala a Muncii (OIM) etc.




3.

Marile succese ale ONU, marile castiguri pentru aceasta institutie, au venit in domeniile secundare: munca, sanatate, refugiati etc. si mai putin din reglementarea pacii. Pentru ca, in pofida marilor principii, ONU reflecta raportul international de forte: invinsii au fost exclusi (cel putin provizoriu), iar invingatorii au alcatuit un directorat dotat cu puteri executorii de a mentine pacea si ordinea internationala. In conditiile in care marile puteri au acaparat preocuparile de a evita o confruntare generala, ONU a trebuit sa-si limiteze ambitiile la reglementarea conflictelor minore. A detinut un rol de secundant al marilor puteri in timpul razboiului rece, actionand doar in spatiile marginale de decizie si doar in urma unui acord direct intre Statele Unite si Uniunea Sovietica (Cipru, India-Pakistan, Liban). In zona geopolitica centrala (de interes a superputerilor), ONU a jucat un rol minor in raport cu Carta (exp. Razboiul din Malvine - insulele Falkland din 1982, dintre Anglia si Argentina). Influenta ONU nu s-a manifestat in timpul crizelor, ci in situatiile post-criza, in situatiile de dezangajare, de mentinere a pacii (castile albastre). Un succes relativ, dar care a mentinut ONU in proximitatea deciziilor.

Desi au existat critici (institutia a fost acuzata de o excesiva birocratizare, de cheltuirea necugetata a fondurilor, de portavoce a intereselor marilor puteri etc.), valorizarea ei s-a facut prin implicarea in problemele Lumii a treia (saracie, foamete).

ONU s-a impus ca o prezenta constanta in relatiile internationale, in pofida functiunilor reduse pe care le indeplineste in plan politic.



[1] Secretarii generali ai ONU: norvegianul Trygve Lie (1946 - 1952), suedezul Dag Hammarskjold (1953 - 1961), birmanezul Sithu U. Thant (1961 - 1971), austriacul Kurt Waldheim (1972 - 1981), peruanul Javier Perez de Cuellar (1982 - 1991), egipteanul Boutros Boutros Ghali (1991 - 1996), ganezul Kofi Anand (1997.)







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate