Generalul Antonescu si "Statul National-Legionar'

Generalul Antonescu si "Statul National-Legionar'

Sa revenim la fapte: dupa aceasta tripla si umilitoare ciuntire a tarii, regele Carol a trebuit sa abdice si sa fuga in strainatate, si a venit la putere generalul Antonescu.

Om dur, darz, cinstit, dar care nu putea face guvern decat cu Legiunea, cu ce ramasese din ea - ceea ce a condus, in 1940, la "Statul National Legionar', cu generalul Anto­nescu in fruntea guvernului, iar jumatate din guvern for­mat din legionari.

A trebuit bineinteles sa ne aliem cu germanii, chiar sa le ingaduim sa aduca trupe in Romania, chipurile pentru a ne instrui armata - de fapt, mai cu seama, ca sa pregateasca de la noi invazia Balcanilor si razboiul impotriva rusilor. Iar dupa foarte putine luni, generalul Antonescu nu s-a mai putut intelege cu legionarii, care s-au comportat inadmisibil, creand o politie politica para­lela; s-au dezlantuit cu violenta impotriva evreilor si, sub pretextul romanizarii, au preluat averile lor si le-au im­partit intre ei. Au omorat o serie intreaga de fosti ministri (60 de fosti ministri si demnitari ucisi la Jilava, in noiem­brie 1940). Cel mai mult a impresionat uciderea marelui istoric Nicolae Iorga (noiembrie 1940), iar din clipa aceea a fost clar ca generalul Antonescu a hotarat sa se desparta de legionari. La sfarsitul lui ianuarie '41 are loc un fel de razboi civil care dureaza doua zile, in care armata, de partea lui Antonescu, ii invinge pe legionari. Aceasta o data ce Antonescu se asigurase de neutralitatea nemtilor - care, dupa cateva luni de observare a situatiei interne de la noi, ajunsesera la concluzia ca in ajunul declansarii unui razboi in Rusia le era mai de folos disciplina mili­tarului Antonescu decat haosul legionar. Unii legionari fug in Germania, restul sunt ori internati in lagare, ori inchisi, ori fisati pentru a fi, intr-un fel sau altul, inde­partati mai tarziu, de pilda prin trimiterea in linia intai pe front, cand vom intra in razboi, ceea ce se va si intampla. Este sfarsitul dominatiei legionare la noi.

Dictatura lui Antonescu s-a aratat si mai nemiloasa fata de alte categorii politice, sociale sau etnice. Dupa inceperea razboiului impotriva Uniunii Sovietice, sub cuvant ca evreimea din Basarabia si Bucovina de nord se aratase in general favorabila ocupatiei sovietice si avusesera loc chiar actiuni criminale impotriva armatei romane, Antonescu a luat hotararea sa deporteze toata populatia evreiasca din Basarabia si Bucovina dincolo de Nistru.

La care s-au adaugat, fara explicatii, unele grupuri de evrei din restul tarii si un numar insemnat - care nu-i bine lamurit nici azi - de tigani, in total, aceasta deportare in masa e evaluata la circa 150 000 de oameni, aruncati literalmente in pustiu, fara structuri de primire prevazute. Fiind zona de razboi si cunoscand purtarea brutala a armatei germane in inaintarea ei, evaluarea definitiva a numarului mortilor si disparutilor e cvasi-imposibila. Aceasta teribila masura e astazi imputata ca o crima nu numai lui Antonescu si guvernului sa u, d intregii noastre natiuni. Eu unul pot marturisi ca n-am avut pe atunci nici cea mai mica cunostinta despre aceasta

tragedie.

Trebuie adaugat ca, in anii urmatori, maresalul si-a modificat atitudinea fata de minoritatea evreiasca, in anii 1942-l943, cu toate insistentele repetate ale guvernului german de a-i preda pe evreii nostri, a refuzat perma­nent, ba a si favorizat salvarea unor evrei din Occident sau din Transilvania de nord ocupata de unguri. Guver­nul ungar, in schimb, in primavara 1943, a cedat cererilor naziste, predand pe toti evreii din Transilvania de Nord, iarasi circa 150 000, dintre care putini au supravietuit. Gestul lui Antonescu din 1943 e insa putin cunoscut in Occident, si, chiar cand e cunoscut, nu sterge fapta din 1941.

Razboiul din rasarit (iunie 1941)

Germania a atacat Rusia la 22 iunie 1941, iar noi ne-am aflat alaturi de nemti. Si eu am fost pe linia frontului din prima zi. Eram toti tinerii, plini de avant la gandul de a sterge rusinea din anul precedent si de a redobandi Basarabia si Bucovina. Noi am crezut ca, alaturi de arma­ta germana, va fi un razboi usor de castigat; a fost, dim­potriva, un razboi dramatic, caci Antonescu (avansat maresal la inceputul ostilitatilor) nu s-a multumit sa redobandeasca Basarabia si Bucovina de nord si sa se opreasca la granitele tarii, cum au facut finlandezii; el a vrut sa mearga mai departe alaturi de nemti, in speranta ca, daca castiga razboiul, fiind aliatii lor fideli, ni s-ar fi retrocedat cel putin o parte din Transilvania de nord.

Cu aceasta greseala politica, simplu ramasag, am mers inainte si am ajuns cu trupele noastre pana la Stalingrad, pe Volga si in Muntii Caucaz. Iar cand s-a intors soarta armelor, cand la Stalingrad a avut loc acea dramatica incercuire a armatelor germane (inclusiv a diviziilor romane), am suferit cea mai mare infrangere militara din toata istoria noastra. Am pierdut sute de mii de oameni, morti, raniti, degerati, prizonieri. O tragedie nationala care n-a mai fost niciodata rascumparata. Nemtii au con­siderat ca din cauza noastra a fost incercuit Stalingradul, noi nu aveam mijloace proprii de a ne retrage de-acolo. incetul cu incetul, devenise clar ca Germania pierdea lupta si ca noi trebuia sa iesim din razboi.

Oamenii politici clarvazatori au inteles cu totii ca Germania nu mai putea castiga razboiul. Cei mai lucizi intelesesera aceasta chiar cu un an inainte, din momentul cand Statele Unite, provocate de Japonia, intrasera in razboi. Intrarea in joc alaturi de Marea Britanic si de URSS a primei puteri industriale din lume insemna in mod fatal inceputul sfarsitului pentru ambitiile lui Hitler. Dar dictatorii sunt, prin esenta, orbi. Formidabilul potential industrial american, transformat peste noapte in formi­dabil potential militar, a hotarat soarta razboiului. Miile de camioane care au transportat armata sovietica la Stalin­grad erau americane. Zecile de mii de avioane care au prefacut orasele germane in maldare de ruine au fost americane. (Tin minte ca eu insumi, cand am auzit, pe la inceputul interventiei americane, ca presedintele Roosevelt se lauda ca vor fabrica l 000 de avioane pe saptamana, am crezut ca era pura laudarosenie. Dupa un an, Statele Unite produceau 52 000 de avioane pe an, si cate un vapor de transport - Liberty Ship- la fiecare 10 zile!)

Dupa caderea Stalingradului (februarie 1943) au inceput tatonari, mai intai pe langa Aliati, apoi si pe langa sovietici, atat din partea guvernului Antonescu cat si din partea opozitiei condusa de Iuliu Maniu si sprijinita in secret de regele Mihai.

Prin aprilie-mai 1944 ne aflam in posesia ultimelor conditii puse de sovietici pentru capi­tularea noastra. Maresalul Antonescu nu s-a putut insa hotari, nici chiar cand, Moldova fiind pe jumatate ocupata, frontul romano-german a fost adanc strapuns, la 20 august 1944. Pe de o parte nu voia sa-si calce cuvantul de militar dat lui Hitler, pe de alta, tot spera intr-un moment strategic mai favorabil pentru a face pasul. Opozitia, dim­potriva, se temea ca orice noua pasuire ne anula si ultimele sanse ca Aliatii si Uniunea Sovietica sa ne resti­tuie Transilvania de nord la incheierea pacii.