Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
Capitanul vasile stoica, din transee, în batalia tica pentru înfaptuirea româniei mari


Capitanul vasile stoica, din transee, în batalia tica pentru înfaptuirea româniei mari


CAPITANUL VASILE STOICA, DIN TRANSEE, ÎN BATALIA DIPLOMATICA PENTRU ÎNFAPTUIREA ROMÂNIEI MARI

Vasile Stoica s-a nascut la data de 1 ianuarie 1889, la Avrig, localitate apartinand, in acea vreme, comitatului Sibiu, intr-o familie de tarani romani ortodocsi. Parintii lui, Gheorghe si Maria Stoica, nascuta Mohan, erau de ocupatie plugari. Moasa la nastere i-a fost Ivana Puia, iar nasi de botez, Aftanasie Lazaroaia si sotia acestuia, Ana, dupa cum este mentionat in tomul V, pag. 26, nr. 323, din Matricula botezatilor din comuna bisericeasca ortodoxa Avrig, comitatul Sibiu[1]. Parintii lui Vasile Stoica nu erau prea bogati. Conform registrului funciar al comunei Avrig, pozitia nr. 173, familia Stoica avea 9 iugare si 822 de stadii, dintre care 3 iugare si 716 stadii reprezentau proprietatea pe care o poseda mama lui Vasile atunci cand s-a maritat? .



Dupa ce a urmat cursurile primare in comuna natala si pe cele secundare la liceul maghiar din Sibiu si apoi la cel romanesc ortodox din Brasov, Vasile Stoica a fost, intre anii 1909 si 1913, student al Facultatii de Litere a Universitatii din Budapesta ("Eötvös Collegium"), fiind posesorul carnetului de studii cu nr. 5 878, eliberat la data de 20 septembrie 1909 . Studiile universitare si le-a completat la Paris si la Bucuresti. La Paris a urmat, timp de doua semestre, in anul universitar 1911-1912, cursuri de limba si literatura franceza, de istorie a limbii franceze, de limba si literatura germana si de arheologie, dupa cum se precizeaza in certificatul eliberat la Sorbona, la data de 1 iulie 1912 .

Dupa absolvirea, in anul 1913, a studiilor universitare si obtinerea titlului de doctor in filologie, Vasile Stoica a functionat ca profesor titular la Scoala secundara de fete a ASTREI de la Sibiu, post in care a fost numit prin decretul nr. 1 533/1913, din data de 4 septembrie 1913, al Asociatiunii pentru Literatura si Cultura Poporului Roman (ASTRA), semnat de presedintele acesteia, Andrei Barseanu. Potrivit acestui document si in conformitate cu regulamentul scolii, tanarul Vasile Stoica avea un salariu de 2.000 de coroane si mai dispunea de 300 de coroane bani de chirie si de dreptul de a beneficia de alte lucruri trebuitoare, precum diferite materiale necesare activitatii pe care o desfasura in invatamant[5]. Ca profesor, Vasile Stoica a dovedit in activitatea sa tact pedagogic si a avut succes eminent in predarea cursurilor care i-au fost incredintate, si anume cele de limba romana, limba maghiara, limba germana si limba franceza, asa dupa cum rezulta din atestatul de serviciu care i-a fost eliberat de Directiunea Scolii Civile (Secundare) de Fete a ASTREI din Sibiu, la data de 28 septembrie 1914 . A manifestat si o purtare morala exemplara, directorul Scolii Secundare de Fete a ASTREI, V. Bologa, fiind foarte multumit de activitatea pe care a desfasurat-o in aceasta unitate de invatamant.

Pentru ca urma sa sustina examenul pentru doctorat in perioada octombrie-noiembrie 1913, tanarul Vasile Stoica, bursier al Fundatiei Gojdu, a cerut reprezentantei acesteia, la data de 27 iulie 1913, un ajutor pentru tiparirea tezei sale de doctorat. Motiva aceasta cerere prin faptul ca teza respectiva a fost realizata dupa ce a cercetat foarte mult, in biblioteci si muzee, problema influentei calvinismului asupra romanilor si raportul dintre calvinism si inceputurile literare ale romanilor[7], chestiuni care, potrivit lui Vasile Stoica, erau inca nelamurite pe deplin in literatura de specialitate. Profesorul universitar Zsolt Beöshy a apreciat preocuparea acestuia pentru problemele respective si era clar pentru oricine activa pe taramul stiintelor filozofice si istorice ca teza de doctorat a lui Vasile Stoica merita sa fie publicata.

Înca de tanar, Vasile Stoica a actionat in vederea apararii drepturilor romanilor transilvaneni si pentru indeplinirea obiectivului nostru national, Unirea cu Tara. Trebuie amintit, mai intai, faptul ca in vara si in toamna anului 1914, inainte de a lua importanta hotarare de a trece in Vechiul Regat, el a fost si redactor al ziarului "Romanul" din Arad. Pana la trecerea lui in Romania, Vasile Stoica a desfasurat o activitate publicistica bogata. A scris poezii, pe care le-a publicat in diferite ziare si reviste, precum "Gazeta de Transilvania", "Tribuna" (de la Arad), "Romanul", "Luceafarul", "Samanatorul" , "Ramuri", "Cosanzeana" , "Foaia interesanta" , "Drapelul" si "Lupta". Dar idealul eliberarii romanilor de sub apasatoarea stapanire austro-ungara era foarte puternic, astfel ca inca din anul 1914 a luat hotararea sa treaca muntii in tara cu orice risc. Marele patriot roman, fiind cetatean al imperiului dualist, fusese mobilizat, in toamna anului 1914, in armata austro-ungara. Nu a putut suporta situatia si a trecut in Vechiul Regat. Fondul Vasile Stoica de la Arhivele Nationale ale Romaniei, Arhiva Istorica Centrala, cuprinde un document extrem de interesant in acest sens. Este o scrisoare-testament a sa, redactata la data de 3 octombrie 1914, cand Vasile Stoica nu avea decat 26 de ani neimpliniti. Hotararea lui de a trece in Romania era extrem de importanta, dar trebuia tinuta secreta de teama autoritatilor militare si civile austro-ungare. De aceea, el nu a comunicat-o decat prietenilor in care avea totala incredere. Unul dintre ei era si un anume Victor Preda, caruia i-a trimis aceasta scrisoare-testament. Dorintele lui Vasile Stoica, exprimate in aceasta scrisoare, erau ca biblioteca pe care o avea sa fie data Scolii de fete a ASTREI, de la Sibiu, dar operele lui Maeterlinck sa fie date gimnaziului romanesc din Brasov, "deoarece aceasta este singura noastra scoala unde se arata interesul pentru probleme mai inalte"[8] in chestiuni de literatura universala. O alta dorinta pe care Vasile Stoica o solicita a fi indeplinita era, ca poemele pe care le publicase in ziarele si revistele mentionate mai sus sa fie tiparite intr-un volum. Impresionant este ca la dosar, in fondul arhivistic, se pastreaza si plicul acestei scrisori-testament, plic pe care scrie: "Sa se deschida numai daca se va afla cu siguranta ca sunt . "[9].

În toamna anului 1914, Vasile Stoica a trecut in Romania. Cea mai mare dorinta a lui era sa participe cu arma in mana la eliberarea Transilvaniei de sub ocupatia straina. Era constient de faptul ca tara noastra urma sa intre, la momentul potrivit, in razboi, pentru eliberarea tuturor teritoriilor romanesti de sub ocupatia imperiilor vecine. Tocmai de aceea, inca din anul trecerii sale in Vechiul Regat, curajosul Vasile Stoica a cautat sa se pregateasca foarte bine pe plan militar. Cum era o fire deschisa spre nou, tanarul roman, venit in Vechiul Regat de peste munti, a dorit, inca din anul sosirii lui aici, sa se specializeze in aviatie. Era constient de faptul ca acest domeniu, aflat la inceputurile sale, nu avea cum sa nu fie folosit in Marele Razboi, date fiind avantajele pe care le putea aduce in lupta contra inamicului. Stabilit la Bucuresti, Vasile Stoica avea sa primeasca, la domiciliul sau de pe strada Radu de la Afumati, o nota, de la Ministerul de Razboi al Regatului Romaniei, datata 13 mai 1915 si inregistrata cu numarul 2 933, prin care era anuntat ca nu erau locuri la scoala de aviatie, dar o data deschisa aceasta institutie, Vasile Stoica urma sa fie printre cei preferati[10].

Asa dupa cum preciza si Constantin Kiritescu in lucrarea sa consacrata conflagratiei ramase in istorie cu numele de Marele Razboi, chiar si in cursul anului 1916 aeronautica era aproape inexistenta, dar va capata o dezvoltare conforma cu marea ei importanta in cursul anului 1917[11].

O personalitate tanara si ambitioasa, deschisa la nou, asa cum era Vasile Stoica, nu avea cum sa nu intuiasca marea importanta a aviatiei in acest nou tip de razboi care se desfasura atunci. Dar viata il va angrena in alte actiuni in vederea realizarii unirii tuturor romanilor intr-un singur stat. Fiecare roman trebuia sa fie implicat in actiunile militare, politice, culturale sau de orice alta natura pentru infaptuirea unitatii tuturor fratilor nostri intr-un singur stat, iar cel care isi riscase viata trecand muntii in Tara-Mama nu putea sta deoparte, in conditiile in care, asa dupa cum sublinia si marele nostru diplomat Nicolae Titulescu, din razboiul mondial, "Romania trebuie sa iasa intreaga si mare! Romania nu poate fi intreaga fara Ardeal; Romania nu poate fi mare fara jertfa! ( . ) Ne trebuie Ardealul! Nu putem fara el! ( . ) Pentru Ardeal nu-i viata care sa nu se stinga cu placere; pentru Ardeal nu-i sfortare care sa nu se ofere de la sine; pentru Ardeal totul se schimba, totul se infrumuseteaza, pana si moartea se schimba, inceteaza de a mai fi hidoasa, devine atragatoare! Ardealul nu e numai inima Romaniei politice; priviti harta: Ardealul e inima Romaniei geografice"[12]. Vasile Stoica cunostea aceste cuvinte emotionante pentru oricare roman rostite de Nicolae Titulescu.

Tanarul transilvanean a fost foarte activ de cum a sosit in Romania, nu numai in ceea ce priveste dorinta de a se pregati pentru a participa la luptele in care urma sa fie angrenata armata romana, ci si pe plan cultural-stiintific si politic. A tinut conferinte la Ateneul Roman si in alte locuri. Din dorinta ca tara noastra sa intre cat mai repede in razboiul contra Austro-Ungariei, Vasile Stoica s-a remarcat si intr-o serie de actiuni desfasurate alaturi de oameni politici insemnati din Vechiul Regat, dintre care ii amintim pe Nicolae Titulescu si Take Ionescu, cunoscuti antantofili.

În primavara anului 1915, la Ateneul Roman, a avut loc Congresul Romanilor de peste hotare aflatori in tara. La Ateneul Roman, la 15 martie, suplinindu-l pe cunoscutul luptator national Vasile Lucaciu, V. Stoica a tinut discursul "Ardealul si tinuturile romanesti din Ungaria"[13].

În anul 1915, Vasile Stoica a publicat, in colaborare cu Ion Rusu Abrudeanu, "Habsburgii, Ungurii si Romanii", iar in anul 1916, "Suferintele din Ardeal". Important de semnalat este faptul ca aceasta ultima lucrare a lui Vasile Stoica a aparut cu putin timp inainte de intrarea tarii noastre in Primul Razboi Mondial si ca in cateva saptamani, pana in luna septembrie 1916, s-a epuizat. Marele patriot se gasea atunci cu arma in mana in jurul Sibiului. Va reusi sa publice a doua editie in 1917, an in care Vasile Stoica se gasea la Washington, intr-o misiune de mare importanta pentru popularizarea cauzei romanesti in Statele Unite ale Americii, dupa cum singur marturisea in prefata lucrarii, la data de 1 noiembrie 1917[14]. Vasile Stoica a fost condamnat, in contumacie, la moarte, de Curtea Martiala Ungara de la Cluj, in urma publicarii lucrarilor "Suferintele din Ardeal" si "Habsburgii, Ungurii si Romanii".

Nu au fost singurele activitati publicistice ale lui Vasile Stoica in vederea sustinerii cauzei romanilor. Amintim si altele, tiparite datorita eforturilor lui depuse in acest sens, precum "Basarabia", editata la New York, in anul 1919, "The Romanian question", aparuta la Pittsburg, in anul 1919, sau "The Dobrogea", iesita de sub tipar la George H. Doran Company, New York, in acelasi an 1919.

Capacitatea intelectuala de care a dat dovada tanarul Vasile Stoica, faptul ca vorbea foarte bine limbile franceza, italiana, engleza, germana si maghiara, curajul si ambitia lui l-au facut repede remarcat de persoanele avand functii chiar si la nivelul cel mai inalt in statul roman. În scurt timp a devenit o persoana de incredere, iar bogatele cunostinte pe care le poseda cu privire la istoria Transilvaniei il recomandau ca fiind cel mai potrivit pentru a informa oamenii politici din Vechiul Regat, cu promptitudine si in deplina cunostinta de cauza, asupra situatiei in care se gaseau romanii, aflati inca sub stapanire austro-ungara, in asa fel incat sa fie luate deciziile de care era nevoie, la momentul potrivit, in privinta lor.

Putini sunt cei care cunosc faptul ca Vasile Stoica este cel care a redactat proclamatiile adresate de regele Ferdinand I catre tara si catre armata cu ocazia intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial, in anul 1916[15]. Fire hotarata si gata sa se sacrifice pentru tara, Vasile Stoica nu va sta deoparte dupa intrarea Romaniei in razboi, si se va inrola ca voluntar in armata romana. Ceasul eliberarii Ardealului sosise si Vasile Stoica trebuia sa participe la acest eveniment insemnat, asteptat de atatea generatii de romani.

Intrarea tarii noastre in razboi a fost privita cu speranta de romanii aflati sub stapanire austro-ungara, iar personalitati marcante din statele Antantei au apreciat ca Romania a realizat o actiune temerara.

Biroul de informatii al Diviziei a 11-a, din cadrul Armatei I Romane, a emis, la data de 18 august 1916, ordinul de mobilizare nr. 139, pe care Vasile Stoica l-a primit doua zile mai tarziu, la 20 august 1916. I se indeplinea astfel tanarului ardelean visul de a lupta in armata romana pentru eliberarea Transilvaniei. Vasile Stoica a fost mobilizat ca ofiter de informatii la Divizia a 11-a, fiind asimilat gradului de sublocotenent. Pe data de 26 august 1916, el s-a prezentat la Comandamentul de Corp de la Targu Jiu si a trecut sub ordinele colonelului Constantin Sterea. Acesta l-a insarcinat pe Vasile Stoica, tinand seama ca era originar din zona sudica a Transilvaniei si ca o cunostea foarte bine, cu serviciul de recunoasteri, spionaj si contraspionaj in jurul localitatii Petrosani.

Raportul din data de 30 martie 1917, al colonelului Constantin Sterea, comandantul Brigazii a II-a Jandarmi, inaintat ministrului de razboi Vintila I.C. Bratianu, este semnificativ pentru ilustrarea curajului de care Vasile Stoica a dat dovada si pentru prezentarea situatiei de pe front: "dupa retragerea de la Sibiu, sublocotenentul-asimilat Stoica a refuzat sa fie trimis la spital si, rana fiindu-i usoara, a cerut sa fie detasat grupului de pe muntele Surul - care de altfel e proprietatea comunei sale natale Avrig - si a atras in mod deosebit atentia asupra trecatoarei de la Scara, pe care o cunostea si pe unde Domnia Sa sustinea ca inamicul poate trece usor. Informatiile acestea eu le-am comunicat biroului informatiilor. Ele insa se pare ca n-au fost luate in seama. Precum se stie, grupul inamic care a inaintat apoi pe Topolog pana la Salatruc tocmai pe la Scara a trecut. Abia la 1 octombrie 1916 a fost detasat sublocotenentul-asociat Vasile Stoica grupului de la Coti, unde a ramas pana la 25 octombrie .

Pe data de 12 noiembrie 1916, sublocotenentul Vasile Stoica a fost ranit grav de schijele unei bombe lansate de un avion inamic (a avut 11 rani). A fost nevoie de patru operatii si de trei luni de internare, in spitalele din Focsani si din Iasi, pentru a se reface, dar a ramas cu o schija in plamanul stang pentru toata viata. Dupa refacere, Vasile Stoica a fost repartizat la serviciul condus de colonelul Constantin Sterea, care atunci era pretor al Marelui Cartier General.

Desi fusese grav ranit si desi isi facuse datoria pe deplin ca soldat, Vasile Stoica a cerut, intr-un raport din data de 31 martie 1917, sa fie trimis din nou pe front . Nu a mai fost trimis pe front, ci i se va incredinta, de catre guvernul roman, o misiune de extrema importanta in strainatate. Pentru faptele sale de arme din timpul Primului Razboi Mondial, Vasile Stoica a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul si cu Virtutea Militara.

Referitor la participarea lui Vasile Stoica la bataliile de pe front pentru eliberarea Transilvaniei, consideram necesar sa reproducem cateva cuvinte scrise de el, care demonstreaza marele patriotism de care era animat: "de cand am trecut in Regat, singurul gand care m-a preocupat a fost sa fiu de folos Neamului meu in aceste zile grele. Cu atat mai mult m-a stapanit acest gand de la intrarea noastra in razboi incoace. De aceea m-am inrolat ca voluntar in armata si m-am nizuit sa pun in slujba cauzei noastre toate puterile sufletesti de care dispuneam. () Eu nu am mosii de zeci de mii de hectare in aceasta tara ca sa fiu chiulangiu si sa fac toate interventiile spre a fi trecut la minister sau la partea sedentara. Mi-e rusine sa ma cred, ca atatea secaturi, indispensabil pentru vremurile ce vor urma dupa razboi [si consider ca - n. n.] locul celor ce pot purta arma este pe front .

Actiunile de pe front ale lui Vasile Stoica erau foarte bine cunoscute, iar patriotismul sau era de netagaduit. Faptul ca era un transilvanean care a fost de mai multe ori in pericol sa-si piarda viata, ca era o fire hotarata, gata de orice sacrificiu pentru realizarea Marii Uniri si ca mintea sa era deosebit de agera au facut ca Vasile Stoica sa fie bine cunoscut de ministrii guvernului roman. Tocmai de aceea, inainte de a se da un raspuns cererii lui Vasile Stoica de a fi trimis din nou pe front, guvernul de la Iasi a intervenit, la data de 10 aprilie 1917, la Marele Cartier General, ca tanarul roman transilvanean sa fie pus la dispozitia speciala a Executivului, spre a fi trimis intr-o misiune politico-militara in Statele Unite ale Americii.

În aceste conditii, Vasile Stoica a fost nevoit sa plece de la Marele Cartier General la data de 17 aprilie 1917. O zi mai tarziu, pe 18 aprilie 1917, cu ordinul nr. 1082, Vasile Stoica a fost trimis in Statele Unite ale Americii, impreuna cu parintele Vasile Lucaciu si cu parintele Ion Mota, cu misiunea de a recruta o legiune de voluntari romani, din randul celor aproximativ 150.000 de transilvaneni si bucovineni emigrati acolo, care sa lupte sub drapelul american pe frontul vest-european[19].

La plecarea din tara, autoritatile romane i-au dat o suma de bani in valoare de 1.200 de lei, in mare parte in ruble rusesti, al caror curs se devaloriza rapid si care nu ii ajungeau decat pentru calatorie si pentru imbracaminte. Dupa cum preciza Vasile Lucaciu intr-un raport trimis dlui Constantin Angelescu, la data de 3/16 martie 1918, din aceasta delegatie trebuia sa faca parte si un bucovinean, profesorul Ion Nistor, de la Universitatea din Cernauti, care insa nu a mai putut sa se deplaseze in Statele Unite ale Americii din motive familiale. Înainte de plecarea spre Statele Unite ale Americii, Vasile Lucaciu, Vasile Stoica si Ion Mota au fost convocati de ministrul de interne din cadrul guvernului de la Iasi, Alexandru Constantinescu. Acesta le-a comunicat faptul ca ei trebuiau sa actioneze pentru constituirea unei legiuni de voluntari dintre romanii care se gaseau in Statele Unite ale Americii si care sa lupte apoi pe frontul din vestul Europei impotriva Puterilor Centrale[20], dar membrii misiunii trimise pe pamant american erau insarcinati si sa viziteze centrele locuite de transilvaneni, sa organizeze adunari, diferite intruniri publice la care ardelenii stabiliti in Lumea Noua sa participe si sa isi manifeste atat loialitatea fata de S.U.A., cat si dorinta arzatoare de unire a Transilvaniei cu Romania.

În toamna anului 1917, cel mai energic in realizarea unor actiuni de propaganda nationala romaneasca in Statele Unite ale Americii a fost Vasile Stoica. Acesta s-a angajat in realizarea unor puternice actiuni de propaganda in favoarea cauzei romanesti[21]. Avantajos era faptul ca acesta vorbea engleza foarte bine, lucru ce s-a putut observa si cu prilejul infaptuirii activitatilor din cadrul Misiunii patriotice romane (ceilalti membri ai misiunii, preotii Vasile Lucaciu si Ion Mota, nu vorbeau engleza), astfel ca importanta sarcina a realizarii unor contacte directe si eficiente cu autoritatile americane i-a revenit tot lui Vasile Stoica[22]. El a sustinut o serie de conferinte la Washington, Boston, Chicago, Manchester, Baltimore si Philadelphia, in care a explicat cauza romaneasca atat politicienilor, cat si presei americane. S-a intalnit si cu o serie de ziaristi americani, atat la cluburile de presa, cat si individual, si-a facut prieteni o serie de jurnalisti si de personalitati din S.U.A., si-a folosit toate relatiile pe care si le-a creat pentru a tipari diferite articole in publicatiile "Washington Post", "New York Times", "Evening Sun", "National", "Periscope" sau "Literary digest", in care a prezentat obiectivele nationale ale romanilor, astfel incat ele sa fie corect cunoscute si sa fie privite favorabil si sustinute de opinia publica si de personalitatile de peste Ocean.

Mai multi de ziaristi americani i-au devenit prieteni apropiati, iar dintre acestia ii amintim pe Ira A. Bennet, de la "Washington Post" si pe Frank N. Simonde, de la "New York Tribune". Vasile Stoica a informat o serie de personalitati americane despre momentele cele mai importante ale istoriei noastre, despre dorinta de unire a tuturor romanilor intr-un singur stat, reusind, in acest mod, sa contracareze actiunile incisive ale propagandei maghiare. Chiar in conditiile financiare deosebit de dificile in care se gasea, Vasile Stoica a reusit sa publice o serie de lucrari in limba engleza, care sa prezinte americanilor justetea cauzei romanesti. Mari istorici sau scriitori americani, precum Frank H. Simonds si Herbert Adams Gibbons, au scris despre Romania, iar acest lucru i se datora lui Vasile Stoica[23].

Ministrul plenipotentiar al Romaniei la Washington, dl. Constantin Angelescu, l-a cooptat pe Vasile Stoica in randurile personalului Legatiei Regale a Romaniei din S.U.A. inca de la data de 1 ianuarie 1918, iar presedintele Consiliului de Ministri, Ion I.C. Bratianu, l-a numit atasat diplomatic[24], printr-un ordin telegrafic, la data de 22 ianuarie 1918. Dupa indeplinirea formalitatilor legale, Vasile Stoica a facut parte, oficial, din personalul reprezentantei diplomatice a Romaniei la Washington, de la data de 24 ianuarie 1918. Prin numirea lui Vasile Stoica in functia de atasat diplomatic al Romaniei in S.U.A., actiunile patriotice ale acestuia printre americani capatau o si mai mare greutate.

La data de 5 iulie 1918, in cadrul unui mare congres national romanesc organizat la Youngstown, datorita eforturilor depuse de Vasile Stoica, reprezentantii a 182 de organizatii si parohii romanesti au fost convinsi de necesitatea formarii unei singure societati care sa-i reprezinte pe toti romanii din Statele Unite. Ea va purta denumirea de Liga Nationala a Romanilor din S.U.A.[25]. Presedinte al acesteia a fost ales Vasile Stoica. Alegerea lui in functia respectiva demonstreaza faptul ca romanii din Statele Unite recunosteau meritele deosebite ale lui Vasile Stoica in lupta desfasurata pentru popularizarea cauzei nationale in America, precum si dorinta lor ca actiunile de propaganda romaneasca sa se desfasoare in continuare sub conducerea marelui patriot transilvanean. Asa dupa cum a fost subliniat in cadrul congresului national de la Youngstown, la care s-a reusit constituirea Ligii Nationale a Romanilor din S.U.A., scopurile pentru care a fost creata aceasta erau: 1) de a realiza o puternica propaganda pentru cauza romaneasca; 2) de a infiinta o legiune de voluntari romani care sa lupte in armata americana pe frontul din vestul Europei. În aceeasi zi, Vasile Stoica a fost ales si in functia de vicepresedinte al Comitetului National al Romanilor Transilvaneni si Bucovineni de la Paris (infiintat la data de 30 aprilie 1918), care incepuse organizarea unei legiuni de voluntari romani in Franta si in care el ceruse sa fie primit . În cadrul acestui comitet, Vasile Stoica a fost primit cu gradul de capitan, pentru a incerca buna organizare a unei legiuni de voluntari romani, cu autorizarea guvernului francez.

De la data de 3 iulie 1918, Vasile Stoica a demisionat din functia pe care o detinea in cadrul Legatiei Regale a Romaniei de la Washington si din armata romana, motivand acestea prin dorinta de a nu crea neplaceri guvernului de la Bucuresti, care semnase pacea separata de la Bucuresti. Patriotul roman era hotarat sa isi continue cu si mai multa tarie actiunile de propaganda nationala in strainatate, pentru care avea nevoie de totala libertate de actiune. Ocuparea, in continuare, a postului diplomatic din cadrul Legatiei Regale a Romaniei i-ar fi impus limite si i-ar fi ingreunat foarte mult actiunile si de aceea Vasile Stoica a preferat sa demisioneze. Constantin C. Arion, ministrul de externe al Romaniei, i-a acceptat demisia[27], intelegand inaltele motive pentru care Vasile Stoica a cerut-o. Dar Vasile Stoica a continuat sa aiba legaturi stranse cu Legatia Romaniei de la Washington.

În ziua de 18 ianuarie 1919, au inceput, la Paris, lucrarile Conferintei de Pace, care vor dura pana pe 21 ianuarie 1920. Urma lupta grea, pe taram diplomatic, pentru recunoasterea internationala a drepturilor romanesti[28]. Tara avea nevoie de oameni bine pregatiti, iar noul presedinte al Consiliului de Ministri instalat pe 29 noiembrie/12 decembrie 1918, Ion I.C. Bratianu, era hotarat sa aiba, in negocierile pe multiple planuri, sprijinul persoanelor competente sau care aveau influenta pe langa personalitatile din diferite domenii de activitate, sosite la Conferinta de Pace, din statele apartinand aliantei invingatoare. În aceste conditii, Ion I.C. Bratianu l-a avut in vedere si pe Vasile Stoica, pe care presedintele Consiliului de Ministri l-a solicitat sa-si puna in valoare, la Conferinta de Pace, calitatile pe care le-a dovedit in perioada 1916-1920 atat pe front, cat si in Statele Unite ale Americii.

Acest fapt i-a fost adus la cunostinta lui Vasile Stoica de insarcinatul cu afaceri al Romaniei la Washington, prin nota nr. 200, din data de 4 februarie 1919[29]. Vasile Stoica a plecat imediat la Paris, unde a fost inclus ca expert tehnic in delegatia Romaniei. S-a tinut cont, in aceasta numire, de faptul ca era transilvanean care cunostea foarte bine chestiunile legate de Transilvania in toate aspectele lor, precum si de faptul ca vorbea foarte bine limbile maghiara, germana, franceza si engleza. Nu in ultimul rand, s-a tinut cont si de faptul ca in cursul actiunilor de propaganda sustinute in S.U.A. pentru cauza nationala romaneasca, Vasile Stoica avusese relatii cu foarte multe personalitati americane.

Ajuns la Paris, Vasile Stoica si-a inceput activitatea ca expert tehnic in cadrul delegatiei Romaniei. Competenta, ordinea de care dadea dovada in actiunile intreprinse si spiritul combativ l-au impus in fata celorlalti membri ai delegatiei romane. Astfel a ajuns ca atunci cand erau organizate diferite sedinte ale comisiilor delegatiei tarii noastre, la care se discutau mai ales problemele legate de Transilvania, Vasile Stoica sa fie cel care le conducea. Presedintele delegatiei Romaniei, Ion I.C. Bratianu, a dat ordine in acest sens, mai ales ca el cunostea foarte bine modul in care Vasile Stoica stiuse sa actioneze, chiar in conditii deosebit de dificile, pentru sustinerea cauzei nationale romanesti. Marele patriot transilvanean cunostea foarte bine problemele economice, financiare si spirituale, mai ales in privinta Transilvaniei si tocmai de aceea, atat la Conferinta de Pace de la Paris, din anii 1919-1920, cat si dupa aceea, in perioada in care a activat in cadrul centralei Ministerului Regal al Afacerilor Straine al Romaniei, a primit mai multe sarcini de serviciu de a se ocupa de astfel de chestiuni[30].

Vasile Stoica a dovedit calitati de bun diplomat si in timpul Conferintei de Pace de la Paris, de dupa Primul Razboi Mondial, cand a fost unul dintre expertii tehnici ai delegatiei Romaniei si ofiter de legatura al lui Ion I.C. Bratianu cu delegatia americana. Marele patriot era si un foarte bun cunoscator al problemelor specifice Transilvaniei, astfel ca era indicat pentru a fi cooptat in corpul diplomatic, pentru a contracara actiunile revizioniste, ostile Romaniei Mari. Nu in ultimul rand trebuie sa se tina cont de faptul ca el era foarte bun vorbitor al limbilor engleza, franceza, germana si maghiara.

În timpul Conferintei de Pace de la Paris, situatia referitoare la recunoasterea frontierelor Romaniei Mari de catre americani s-a schimbat numai datorita faptului ca delegatia tarii noastre a dus o lupta diplomatica deosebit de grea si de hotarata. În acest mod a fost posibila recunoasterea tuturor teritoriilor nationale in granitele statului roman de catre Marile Puteri. Delegatia tarii noastre a incheiat tratatele de pace cu statele invinse, chiar daca, de exemplu, cel cu Germania i-a fost prezentat doar cu cinci minute inainte de semnare. A obtinut, prin tratatul din 28 octombrie 1920, si recunoasterea frontierei de est, de la Nistru. Pentru unele dintre aceste succese si-a adus contributia si Vasile Stoica, in timpul in care, pana in luna iunie 1919, a activat ca expert tehnic al delegatiei Romaniei la Conferinta de Pace de la Paris.

Dupa razboi, tara noastra a acordat o atentie speciala relatiilor sale cu Marile Puteri, precum Statele Unite ale Americii. Era nevoie ca Legatia Romaniei de la Washington sa-si intensifice activitatea, astfel incat interesele tarii noastre sa fie cat mai bine promovate si reprezentate in Statele Unite ale Americii. Anii razboiului si ai desfasurarii Conferintei de Pace de la Paris demonstrasera cat de important era ca tara noastra sa aiba oameni competenti care sa reprezinte interesele nationale peste hotare.

De asemenea, in relatiile cu S.U.A. trebuia sa se tina cont si de faptul ca acolo se gaseau peste 150.000 de romani. Înca din luna martie 1919, Ion I.C. Bratianu a trimis in Statele Unite ale Americii o comisie, condusa de comandorul Vasile Pantazzi, care avea sarcina de a se ocupa de rezolvarea problemei romanilor care doreau sa revina in tara. Aceasta comisie trebuia sa se ocupe si de problema organizarii serviciului consular al Romaniei in Statele Unite ale Americii si Canada. Dar, tinand cont de faptul ca cel mai indicat sa se ocupe de aceste chestiuni era Vasile Stoica, in comisia respectiva a fost inclus si el[31], la ordinul lui Ion I.C. Bratianu, pe 28 iunie 1919. Misiunea condusa de comandorul Vasile Pantazzi a fost rechemata in tara in luna februarie 1920. Din cadrul ei facuse parte si Vasile Stoica pana la data de 1 noiembrie 1919 . Cea de-a doua misiune trimisa in Statele Unite ale Americii, in luna mai a anului 1920, ii avea in componenta pe Ion Lugosianu si Aurel Esca si era condusa de Vasile Stoica, dar trebuie precizat faptul ca marele patriot transilvanean a fost numit comisar general al acestei comisii, trimise peste Ocean, inca de la data de 4 martie 1920, potrivit Jurnalului Consiliului de Ministri nr. 277/1920 .

Pana in luna decembrie a anului 1920, misiunea condusa de Vasile Stoica s-a ocupat foarte bine de organizarea serviciului consular, inceputa in timpul in care a activat in S.U.A. comandorul Pantazzi. În actiunea pe care a desfasurat-o pentru organizarea consulatelor romanesti din S.U.A. si Canada s-a remarcat, dintre toti membrii misiunii, Vasile Stoica, bun cunoscator al societatii americane si al comunitatilor romanesti din America.

Nemultumit de modul in care se gasea serviciul consular al Romaniei, Vasile Stoica a actionat, cu eficienta maxima si intr-o scurta perioada de timp, pentru buna organizare a acestuia. Astfel a fost posibil ca in urma activitatii din anii 1919 si 1920 sa se asigure atat buna functionare a consulatelor romanesti de la Washington si Chicago, cat si infiintarea altuia la Pittsburgh si a unui viceconsulat la Indianapolis. Datorita priceperii de care a dat dovada, in scurt timp activitatea serviciului consular romanesc al Romaniei in Statele Unite ale Americii si Canada a devenit eficienta.

Astfel s-au putut organiza si birouri speciale pentru eliberarea pasapoartelor romanesti, pentru cei care se aflau in S.U.A. si in Canada si care doreau sa se reintoarca in Romania. Dintr-o nota a Comisiei Guvernului in Statele Unite si Canada, expediata din New York, la data de 25 iulie 1920, de seful ei, Vasile Stoica, Ministerul Afacerilor Straine de la Bucuresti era informat despre faptul ca pana la 30 iunie 1920 fusesera eliberate 29.108 pasapoarte pentru romanii din S.U.A. si 4.303 pentru cei din Canada. Biroul din Detroit, bine organizat, a eliberat, de exemplu, in timpul misiunii lui Vasile Stoica, in mai putin de doua luni, 2.742 de pasapoarte pentru romanii din America doritori sa se repatrieze[34].

Atat in perioada iunie-noiembrie 1919, cat si in cea in care a condus Comisia Guvernului in Statele Unite insarcinata cu organizarea serviciului consular si cu rezolvarea problemei romanilor care doreau sa se repatrieze (mai-decembrie 1920), Vasile Stoica a desfasurat importante actiuni patriotice. Acordand o atentie deosebita activitatii jurnalistice, Vasile Stoica a redactat principiile de urmat in publicarea de materiale in ziarele de limba romana din America, astfel incat cititorii lor sa aiba o imagine clara si corecta asupra evolutiei Romaniei . El dorea sa se insiste, in articolele publicate, doar pe aspectele cu adevarat importante ale tarii.

La sfarsitul anului 1920, comisia guvernamentala condusa de Vasile Stoica, trimisa in Statele Unite ale Americii, isi indeplinise misiunea de organizare a serviciilor consulare ale Romaniei in S.U.A. si Canada[36]. Dupa cum preciza acesta, activitatea diplomatica a Romaniei in Statele Unite trebuia sa intre intr-o noua faza atat in privinta legatiei de la Washington, cat si in cea a serviciului consular. Perioada de organizare trecuse si se intra in etapa activitatii normale, in care Romania Mare trebuia reprezentata cu cinste pe pamant american.

În perioada in care a luptat pe front in armata romana, cat si in cea in care a activat in strainatate, Vasile Stoica s-a remarcat ca un patriot desavarsit, gata sa nu precupeteasca niciun efort pentru realizarea Marii Uniri si pentru consolidarea acesteia. Pentru meritele sale in lupta de realizare a Romaniei Mari, Vasile Stoica a fost decorat cu mai multe ordine si medalii. A primit medalia de voluntar de razboi - 1916-1920 si Virtutea Militara de Razboi - clasa a II-a si a fost decorat cu ordinul "Coroana Romaniei" in rang de Mare Ofiter. Pentru meritele sale in razboi, Vasile Stoica a primit si decoratii din strainatate. A fost decorat cu ordinul "Coroana Italiei" in rang de Mare Ofiter si, tot pentru merite militare, cu ordinul cehoslovac "Leul Alb" - clasa a II-a[37].

În luna februarie a anului 1921, Vasile Stoica s-a reintors in tara. Tinand cont de activitatea pe care a desfasurat-o in strainatate, mai ales in Statele Unite ale Americii, el era una dintre persoanele cele mai indicate sa faca parte din corpul diplomatic roman. S-a ivit in acel an 1921 si o ocazie foarte buna pentru marele patriot, deoarece fusese adoptata o lege exceptionala[38], care permitea sa se faca angajari in Ministerul Afacerilor Straine al Regatului Romaniei. Vasile Stoica dorise, la inceput, sa fie incadrat in armata, in corpul ofiterilor, prezentand aceasta dorinta si presedintelui Consiliului de Ministri, Ion I.C. Bratianu .

Marele om politic Take Ionescu a fost cel care l-a sfatuit pe Vasile Stoica sa intre in diplomatie, deoarece cunostea foarte bine activitatea pe care tanarul patriot din Transilvania o depusese in strainatate pentru indeplinirea cauzei nationale romanesti. Vasile Stoica a fost incadrat in Ministerul Afacerilor Straine la data de 16 iulie 1921[40].

Deoarece Romania Mare avea nevoie de oameni competenti, ambitiosi, cu putere de munca, vorbitori de mai multe limbi straine, care aveau talent diplomatic si capacitate organizatorica, Take Ionescu a considerat ca una dintre persoanele care indeplineau astfel de calitati era si Vasile Stoica.

Ar fi fost o mare pierdere daca Vasile Stoica nu ar fi fost inclus in corpul diplomatic, mai ales ca in timpul activitatii desfasurate in Statele Unite ale Americii, el a dat dovada de putere de munca, spirit de sacrificiu, tact diplomatic, pricepere in atragerea de sprijin financiar pentru indeplinirea actiunilor patriotice pe care le-a intreprins pe pamant american, ambitie in atragerea de partea cauzei nationale romanesti a celor mai influente personalitati din diferite domenii din S.U.A., capacitate deosebita in actiunea de organizare a serviciilor consulare ale Romaniei in Statele Unite si in Canada.

În luna august 1921, dupa ce s-a informat despre activitatea lui Vasile Stoica atat din surse romanesti, cat si straine, Take Ionescu a considerat ca marele patriot transilvanean trebuia sa fie din nou trimis in Statele Unite ale Americii, pentru a ocupa un post diplomatic in cadrul Legatiei Romaniei de la Washington[41], fiind dispus a-i oferi si ajutor material, pentru ca acesta sa poata desfasura, in continuare, o activitate publicistica.

Vasile Stoica a expus motivele pentru care a acceptat sa intre in diplomatie intr-o scrisoare pe care a expediat-o, la data de 9 noiembrie 1921, ministrului afacerilor straine, Duiliu Zamfirescu, cuvintele sale fiind edificatoare: "Am facut acest pas pentru urmatoarele motive: a) cred ca in acest secol al anglo-saxonilor e neaparat necesar sa avem relatii foarte stranse cu Statele Unite, iar eu cunosc aceasta tara si mentalitatea ei mai bine decat oricare alt roman; b) cred ca, vreme de cel putin 30 de ani, lupta diplomatica a Romaniei se va da pentru Transilvania si Banat, ceea ce reclama din partea corpului nostru diplomatic o amanuntita si profunda cunoastere a acestor provincii si a diverselor lor probleme, iar eu eram unul dintre cunoscatorii buni ai acestor provincii si al problemelor lor"[42].

Prin instiintarea nr. 28 515, din 15 septembrie 1921, trimisa lui Vasile Stoica de Directia Personalului si Protocolului din cadrul Ministerului Afacerilor Straine, acesta era informat ca era repartizat in Administratia Centrala a ministerului respectiv, ca secretar de legatie - clasa a II-a[43]. Dar in aceeasi perioada au mai intrat in corpul diplomatic si alte persoane, care, desi nu avusesera o activitate atat de bogata precum cea a lui Vasile Stoica pentru realizarea Marii Uniri, au fost incadrate tot in functia de secretar - clasa a II-a in Ministerul Afacerilor Straine .

Tinand cont de eforturile sale pentru realizarea Marii Uniri, depuse atat pe front, cat si in strainatate, Vasile Stoica s-a considerat jignit ca i s-a oferit numai postul de secretar de legatie - clasa a II-a. A tinut sa precizeze ca nu dorea functii inalte, dar cerea ca activitatea sa-i fie apreciata la adevarata valoare. Nu suporta sa vada faptul ca altii, fara sa aiba merite deosebite, erau tratati in acelasi mod, daca nu chiar mai bine, decat cei care fusesera gata
sa-si dea viata pentru cauza nationala romaneasca.

Tocmai de aceea, la data de 9 noiembrie 1921, in scrisoarea pe care i-a trimis-o ministrului afacerilor straine, Duiliu Zamfirescu, Vasile Stoica ii prezenta acestuia activitatea pe care a desfasurat-o de la trecerea in Vechiul Regat, in anul 1914, atat pe front, cat si in S.U.A. si la Paris, pentru cauza romaneasca. În cadrul scrisorii, Vasile Stoica a expus situatia financiara dificila in care a trebuit sa lucreze in Statele Unite, dar si modul in care a reusit sa atraga fondurile necesare pentru popularizarea obiectivelor nationale ale romanilor si in care si-a creat legaturi printre personalitatile cele mai influente din America, pe care le-a atras de partea Romaniei. Cuvintele lui Vasile Stoica, din scrisoarea respectiva, sunt edificatoare: "Am fost numit secretar de legatie clasa a II-a, inferior atatora altii cari, neavand macar scuza de a fi mai inaintati in varsta, imi sunt inferiori atat ca pregatire stiintifica si sociala, cat si ca pricepere politica si cari in viata lor n-au scris un sir (rand - n. n.) si nu si-au miscat un deget pentru neamul si tara aceasta. M-am simtit umilit. ( )Cred ca pot desfasura o activitate mai utila tarii noastre daca imi reiau deplina libertate a actiunii si scrisului meu. Am onoarea deci a Va ruga, Domnule Ministru, ca incepand cu ziua de astazi sa binevoiti a ma trece in disponibilitate" .

În aceste conditii, Vasile Stoica nu a mai fost trimis la post, la Washington, asa cum dorise Take Ionescu. Totusi, Vasile Stoica a fost retinut in administratia centrala a Ministerului Afacerilor Straine, tinandu-se cont atat de pregatirea sa, cat si de faptul ca toate analizele care au fost efectuate au demonstrat ca el a dat dovada de cinste si devotament in indeplinirea misiunilor care i-au fost incredintate.



Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale (in continuare A.N.I.C.), fondul Vasile Stoica, dosar nr. I/4, f.2.

Ibidem, dosar nr. I/1, f. 1-5.

Ibidem, dosar nr. I/6, f. 225.

Ibidem, dosar nr. I/9, f. 2.

Ibidem, f. 9.

Ibidem, f. 8.

Ibidem, f. 3-4.

* Maurice Maeterlinck (1862-1949), scriitor belgian simbolist de limba franceza.

A.N.I.C., fondul Vasile Stoica, dosar nr. I/7, f. 1-2.

Ibidem, f. 3v.

Ibidem, dosar nr. I/9, f. 10.

Constantin Kiritescu, Istoria razboiului pentru intregirea Romaniei (1916-1919), Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989, volumul 2, p. 16.

Nicolae Titulescu, Discursuri, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1967, p. 142-143. Discursul a fost rostit in iulie 1915, cu ocazia adunarii nationale organizate la Ploiesti, la care s-a militat pentru intrarea Romaniei in razboi pentru realizarea statului national unitar roman.

Congresul Romanilor de peste hotare aflatori in tara. 15 martie 1915, Bucuresti, 1915, p. 24-37.

Vasile Stoica, Suferintele din Ardeal, Editura S.C. Murion Impex S.R.L., Cluj-Napoca, 1994, p. 11-12.

Textul declaratiei de intrare in razboi a Romaniei impotriva Austro-Ungariei a fost prezentat de ambasadorul E. Mavrocordato in capitala Austro-Ungariei la 14 august 1916. Cf. Radu H., Orha P.I., Documente din istoria romanilor, Bucuresti, 1996, p. 401.

A.N.I.C., fondul Vasile Stoica, dosar nr. I/9, f. 19; p.

Ibidem, f. 27.

Ibidem, f. 20.

Ibidem, f. 36.

Raportul lui Vasile Lucaciu catre dr. Constantin Angelescu, din 3/16 martie 1918, se gaseste la Biblioteca Academiei Romane, fondul Manuscrise, arh. C. Angelescu, mss.17

Despre actiunea sa dincolo de Ocean, in afara de lucrarea sa memorialistica mentionata mai jos, se cuvin a fi amintite cateva studii si contributii recente: Stanciu I., Aliati fara alianta. Romania - S.U.A. 1914-1920, Bucuresti, 1992; Micle A., Vasile Stoica si misiunea politica nationala in S.U.A., 1917-1918, in Diplomatie si diplomati romani, vol. II, Focsani, 2002, p. 170-197; Toma R., Romanii in cele doua Americi: o experienta etnica si istorica, Bucuresti, f.a., p. 73 sq.; Zbuchea Gh., Dobre C., Diaspora romaneasca. Pagini de istorie, vol. I, Bucuresti, 2003, p. 255 s.u. etc.

A.N.I.C., fondul Vasile Stoica, dosar nr. I/10, f. 20. Despre activitatea lui Vasile Stoica in S.U.A.

Ibidem, f. 21.

Ibidem, f. 7. Despre aceasta numire, vezi si: Vasile Stoica, În America pentru cauza romaneasca, p. 21, precum si un document aflat in Biblioteca Academiei Romane, Arhiva Constantin Angelescu, mss.nr. 18.

A.N.I.C., fondul Vasile Stoica, dosar nr. 1/9, f. 36v, scrisoarea adresata de Vasile Stoica primului ministru Ion I.C.Bratianu la data de 22 martie 1919.

Ibidem, dosar nr. I/10, f.7.

Ibidem, dosar nr. I/9, f. 36v.

Despre participarea Romaniei la Conferinta de pace de pe malurile Senei, respectiv despre ceea ce a facut delegatia romaneasca al carui membru a devenit si V. Stoica, exista o bogata bibliografie. Documentele esentiale, inclusiv cateva din scrisorile lui V. Stoica, au fost publicate in ampla culegere de documente 1918. Desavirsirea unitatii national-statale a poporului roman. Recunoasterea ei internationala. Documente interne si externe, vol. III-VI, Bucuresti, 1983-1986. Dintre studii, mentionam selectiv: Spector D.S., Romania la Conferinta de pace de la Paris, Iasi, 1995; Botoran C., Calafeteanu I., Campus E., Moisuc V., Romania si Conferinta de Pace de la Paris (1918-1920). Triumful principiului nationalitatilor, Cluj-Napoca, 1983; Dobrinescu V.F., Romania si sistemul tratatelor de pace de la Paris (1919-1920), Iasi, 1993; XXX, Romania si Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920), Focsani, 1999.

ANIC, fond Vasile Stoica, dosar I/9, f. 62.

Ibidem, dosar nr. I/10, f. 9.

Ibidem, f. 35. Pentru chestiunea organizarii serviciului consular al Romaniei in SUA, vezi si Arhiva M.A.E., problema 82, dosar nr. 95, f. 30; 33; 41-43; 205; 279; 281.

Ibidem, f. 50.

Ibidem, dosar nr. I/10, f. 13; 21.

Ibidem, dosar nr. I/9, f. 42.

Ibidem, dosar nr. I/20, f. 45-46.

Ibidem, dosar nr. I/9, f. 19.

Ibidem, dosar nr. 1/6, f. 196.

Ibidem, dosar nr. I/10, f. 23.

Ibidem, dosar nr. I/9, f. 33.

Ibidem, dosar nr. I/10, f. 40.

Ibidem, f.40.

Ibidem, f. 23.

Ibidem, f. 19.

Nu exista, pana la ora actuala, o istorie a diplomatiei romanesti in perioada interbelica, atunci cand si-a desfasurat o buna parte din activitatea sa V. Stoica. În afara principalului instrument de lucru, respectiv a Dictionarului cronologic Politica externa a Romaniei, alcatuit sub coordonarea Prof. Dr. Ion Calafeteanu, amintim cateva din titlurile semnificative despre politica externa a Romaniei in perioada interbelica: Mircea Malita, Privire asupra istorie diplomatiei romanesti, in Diplomatia. Scoli si institutii, Bucuresti, 1970; N. Titulescu, Politica externa a Romaniei (1937), Bucuresti, 1994; Campus E., Din politica externa a Romaniei. 1913-1947, Bucuresti, 1980; Probleme de politica externa a Romaniei 1918-1940, vol.I-III, 1971-1988; Viorica Moisuc, Premisele izolarii politice a Romaniei. 1919-1940, Bucuresti, 1991; Ibidem, Istoria relatiilor internationale pana la mijlocul secolului al XX- lea, Bucuresti, 2002; Ion Calafeteanu, Politica si interes national in Romania interbelica, Bucuresti, 1997, XXX, Diplomatie si diplomati romani, Focsani, I,II, 2001-2002; Constantin Vlad, Diplomatia secolului XX, Bucuresti, 2006.

Ibidem, f. 24-26.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate