Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Html


Index » educatie » » informatica » Html
Testarea și validarea site-urilor create


Testarea și validarea site-urilor create


Testarea și validarea site-urilor create



Procesul de creare a unui site Web se poate considera incheiat numai dupa parcurgerea etapei de testare a site-ului, etapa esentiala pentru construirea unui site de calitate.

Inainte upload-ul sitului web pe serverul gazda este indicat sa se faca testarea locala a sitului, pentru a avea siguranta ca paginile web arata in browser asa cum a fost proiectata. Se verifica din punct de vedere gramatical si ortografic si al continutului textul din fiecare pagina.  Pentru site-urile de dimensiuni mari se citesc documentele in mod repetat, cautand un anumit tip particular de erori. Prima citire se urmareste aspectul general al documentului si descoperirea erorilor de formatare. A doua lectura presupune verificarea logicii si cursivitatii ideilor si a cuvintelor. A treia lectura, presupune corectarea minutioasa a intregului text verificand sintaxa, ortografia, punctuatia.



Dupa verificarea corectitudinii textului din pagini din punct de vedere gramatical si logic, urmeaza etapa de testare a paginilor. In aceasta etapa se testeaza corectitudinea etichetelor HTML, a link-urilor, a imaginilor, etc.

Dupa transferarea tuturor fisierelor, se acceseaza si se verifica din nou site-ul, in mod on-line. Trebuie sa nu existe nici un fel de eroare si totul sa functioneze asa cum a fost planificat. In acest scop sunt parcurse urmatoarele etape:

se navigheaza prin fiecare pagina si se verifica functionalitatea tuturor legaturilor interne si externe, butoanelor de navigare si hartilor grafice. In acest acop se poate folosi un verificator automat de legaturi ' link checker

paginile Web se pot tipari pentru a putea fi analizat modul de aranjare in pagina, vizualizarea cuvintelor scrise gresit si a greselilor de punctuatie, etc.

se determina si analizeaza timpii de incarcare pentru fiecare pagina web. Daca acesti timpi sunt foarte mari, se incearca reducerea dimensiunii fisierelor grafice, elementelor multimedia sau eliminarea unor javascript-uri sau appleturi Java

se corecteaza toate erorile off-line si se retransmit fisierele care au fost modificate

pentru a evita pierderea de date, este recomandat sa se faca copii dupa toate fisierele si apoi sa fie salvate intr-un director separat pe computer sau pe un suport extern.

Pentru a verifica erorile care apar in timpul proiectarii paginilor web , se poate folosi un serviciu de validare HTML . O pagina Web care urmeaza sa fie validata trebuie sa aiba un Document Type Definition (DOCTYPE) ca prima linie pentru pagina HTML .Exemplu:
!DOCTYPE HTML PUBLIC '-//W3C//DTD HTML 3.2//EN'

Aceasta specifica sintaxa ( structura gramaticala ) a paginii Web . Dupa ce ruleaza un program de validare HTML , se obtine o lista cu mai multe erori de sintaxa HTML . acestea sunt analizate si apoi remediate, in masura in care acest lucru este posibil.

In cazul cand formatul afisat de browser nu este cel asteptat se verifica mai intai compatibilitatea dintre browser si stilul de caractere specificat in codul HTML. Browserul trebuie sa fie capabil sa afiseze stilul ales. Atunci cand sunt folosite stiluri logice, browserul este ultima instanta in decizia privind stilul caracterelor afisate.

O metoda rapida de verificare a existentei unei probleme de compatibilitate este de a afisa paginile utilizand browsere diferite, dintre care unul sa poata afisa in mod sigur stilul de caracter utilizat. Daca acel browser afiseaza textul incorect, se face verificarea codului HTML. Daca textul este afisat corect, atunci exista o incompatibilitate cu celelalte browsere.

Un site trebuie in primul rand sa aiba un conținut original, bogat, interesant și actualizat periodic pentru a deveni popular in randul navigatorilor web. Pentru site se aleg acele elemente care vin in intampinarea necesitatilor utilizatorului, si sunt cat mai eficiente posibil din punctul de vedere al dimensiunii fisierelor, al timpului de acces si al intretinerii ulterioare. Un site Web nu se construieste pentru a satisface gustul designerului (sau al clientului pentru care lucreaza), ci pentru a veni in intampinarea nevoii de informatii a vizitatorilor sai. Focalizarea asupra utilizatorului este prioritatea principala a unui site de calitate.

Lizibilitatea este definita ca ușurința cu care un document poate fi citit. In primul rand dimensiunea unui font se alege in principal pentru lizibilitate - cat de ușor va fi de citit textul, o marime lizibila pentru oricine pe un ecran este 12 puncte

Cea mai mare parte a ceea ce citim este corpul de text. In corpul de text intra fonturile mai mici de 14 puncte. In general blocurile de text au fonturi cuprinse intre 9-12pt. Dimensiunea trebuie aleasa in funcție de font, mediul de expunere și scopul urmarit, toate avand ca scop citirea ușoara a textului. Pentru corpul de text nu trebuie ales un font mai mare de 16pt și ca dimensiunea aleasa trebuie pastrata de la cap la coada.

Fonturile de afișare sunt fonturile mai mari decat corpul de text, deci mai mari de 14 puncte. Sunt folosite la titluri, subtitluri, anunțuri, pentru a capta atenția cititorului, a il atrage sau a-l direcționa spre un anumit mesaj. Fonturile pentru titlu sunt acele fonturi care au fost gandite pentru a fi folosite la dimensiuni mari, in titluri,in general peste 18 pt. Sunt situații cand, pentru a atrage atenția cititorului, se folosesc fonturi decorative sau cu aspecte neobișnuite, lasand oarecum pe planul secund lizibilitatea in favoarea contrastului puternic dorit.

La un site bine realizat, se observa urmatoarele: titlul are fontul cu dimensiunea cea mai mare, de multe ori poate chiar folosește majuscule sau culori. Urmeaza subtitlurile, mai mici, dar cu proprietați similare. Corpul de text este cel mai mic și are un aspect consistent pentru a ușura citirea. Anumite cuvinte sunt evidențiate cu bold sau italic și de multe ori link-urile sunt colorate sau subliniate pentru a atrage atenția. Toate acestea au rolul de a face site-ul ușor de citit și de navigat.

Ergonomia este definita ca stiinta si tehnologie interdisciplinara avand ca obiect adaptarea reciproca intre oameni, masini si mediu in cadrul interactiunii lor ca sisteme.

Ergonomia cognitiva se concentreaza in mod particular asupra interactiunii dintre om si mediul activitatii sale cognitive, concentrandu-se pe procesele de intelegere, rationament si utilizare a cunostintelor.

Utilizabilitatea tehnologiei informationale si de comunicare se bazeaza pe o proiectare a tehnologiei centrata pe om, orientata catre nevoile si interesele utilizatorului. Interfata om-calculator este utilizabila daca considera urmatoarele conditii:

utilizarea ei este usor de invatat si reamintit,

este eficienta, adica se pot efectua rapid actiuni complexe,

este consistenta, unitara,

flexibila,

confortabila.

Proiectarea interfetelor utilizabile, prietenoase si personalizate impune considerarea mai multor principii de ergonomie cognitiva:

1.     principiul coerentei, caracterul unitar al constituentilor interfetei,

2.     principiul conciziunii, asigurarea unei economii cognitive,

3.     principiul conexiunii inverse (feedback-ului), asigurarea unei reactii la orice interactiune pentru a furniza informatii utilizatorului asupra functionarii sistemului in scopul intelegerii cat mai usoare a starii curente si detectarea situatiilor nedorite

Scalabilitatea este o proprietate a unui sistem, a unei retele sau a unui proces, proprietate care arata capacitatea acelui sistem de a suporta corect un volum mai mare de incarcare, sau de a permite marirea sau extinderea sa. Un sistem este scalabil daca el se comporta similar, fara defectiuni, atunci cand volumul de date pe care le prelucreaza devine mai mare. De asemenea, un sistem poate fi considerat scalabil si daca este capabil sa ofere rezultate imbunatatite in conditiile in care ii sunt adaugate resurse aditionale. Deci scalabilitatea este proprietatea site-urilor web de a permite dezvoltarea lor ulterioara, de a pune la dispoziția designe-rilor posibilitatea de a porni de la sisteme mici și de a crește in funcție de necesitați.

Standardul XHTML este standardul prin folosirea caruia administratorii unui site au certitudinea ca toți utilizatorii vad in același fel paginile unui website indiferent de browserul sau sistemul de operare cu care sunt accesate. De asemenea, folosirea standardului XHTML și CSS permite unei pagini web sa aiba dimensiuni mai mici și sa fie afișata mai repede de catre browser, plus o flexibilitate mai mare la integrarea elementelor de design.

O pagina valida din punct de vedere a codului utilizat la realizarea ei, se constituie intr-un avantaj total pentru website. Respectand standardele impuse paginile vor putea fi incarcate in toate browserele fara a-și schimba prea mult sau poate deloc aparența,lucru important deoarece utilizatorii pot folosi diferite browsere internet pentru a accesa paginile website-ului. Fiind bazate pe un cod valid de sintaxa și conținut timpii de incarcare vor fi mai mici , deoarece nu mai exista timpi intre preluarea paginii, analiza erorilor și afișarea ei intr-o maniera cat mai corecta. Motoarele de cautare nu vor mai ignora poate chiar total un website, așa cum fac in momentul in care intalnește un website bazat pe cod cu erori.

Pe langa aceste avantaje vizibile sunt și avantaje care ii privesc pe designeri, pe cei care asigura mentenanța sau pe cei care poseda un website. Un website realizat bine din toate punctele de vedere va fi mereu unul actual, sigur, prietenos cu utilizatorii, ușor de dezvoltat sau actualizat, primul in motoarele de cautare.

Modelul orientat-obiect pentru documente DOM este o specificație a World Wide Web Consortium care descrie structura documentelor dinamice HTML și XML in modalitați care le permit sa fie manipulate intr-un browser Web.

Modelul orientat-obiect pentru documente (DOM) reprezinta o interfața de programare a aplicațiilor destinate sa prelucreze documentele HTML și XML, independenta de platforma și de limbaj, definind structura logica a documentelor și modalitațile de accesare și de modificare a lor.

Aceasta structura logica este arborescenta, orientata-obiect: documentele sunt modelate utilizand obiecte, modelul ofera doar o vizualizare structurata a documentului și o maniera de specificare a comportamentului lui și a obiectelor componente. Fiecare element al unui document poate fi privit, ca un obiect, fiecare obiect avand identitate și propriile sale funcții. DOM identifica: interfețele și obiectele utilizate sa reprezinte și sa manipuleze un document, semantica acestor interfețe și obiecte (inclusiv comportamentul și atributele lor); relațiile și dependențele intre aceste interfețe și obiecte.



Activitatea de invatare 9.1. Testarea si validarea site-urilor create.

Competenta: Realizeaza publicarea site-ului Web creat

Obiectivul/obiective vizate:

La sfarșitul acestei activitați vei fi capabil sa:

Cunoști criterii si specificatii de verificare site Web

Utilizezi criterii si specificatii de verificare site Web

Respecti standarde si metode de testare si validare

Evaluezi un site web

Durata: 40 minute

Tipul activitatii: Diagrama paianjen

Sugestii:

elevii se pot organiza in grupe mici (2 - 3 elevi) sau pot lucra individual

Sarcina de lucru: Folosind surse diferite (internet, manual, reviste de specialitate, caietul de notițe etc) obțineți informații despre criterii de verificare a site-urilor Web si standarde de testare si validare a acestora și organizați-le dupa modelul urmator:









Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate