Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Geografie


Index » educatie » Geografie
» Regimul artelor si munitiilor


Regimul artelor si munitiilor




REGIMUL ARTELOR SI MUNITIILOR


* Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism, coordonatori Radu Pavel Gheo si Dan Lungu, Editura Polirom, 2008.


Cartile care reconstituie cotidianul si viata privata in comunism se pot numara pe degetele de la o singura mina. S-a scris memorialistica, s-au facut explorari, exista chiar citeva incercari de istorie orala si ceva literatura, plus marele film al lui Cristian Mungiu, dar viata in comunism e departe de a-si fi epuizat resursele de impresionare. O arata din plin proiectul scriitorilor Radu Pavel Gheo si Dan Lungu care au invitat 17 scriitoare de virste diferite (nascute intre 1933 si 1979) sa scrie despre experienta lor, ca femei, in comunism. Cei doi coordonatori ai cartii au pornit de la ideea ca regimul totalitar le-a rezervat femeilor experiente diferite, mai complexe si deseori mai traumatizante decit cele ale barbatilor. Suprapus modelului traditional de organizare a societatii, in care responsabilitatile gospodaresti, de crestere si de educare a copiilor reveneau aproape in totalitate femeii, modelul socio-politic egalitarist comunist nu facea decit sa sporeasca atributiile femeii, impunindu-i un triplu statut: sotie gospodina, „om al muncii socialiste“ si „tovarasa de lupta“. Casa, fabrica/uzina si, uneori, unitatea militara erau tot atitea locuri in care femeile aveau dreptul si obligatia de a creste si a intretine familia, tara si partidul. Mai mult decit atit, decretele 770 din 1966 si 441 din 1985 care interziceau avortul au reprezentat pentru femei o permanenta sursa de teroare. Conchid cei doi antologatori: „Supravegheate, arestate, condamnate la inchisoare sau ucise in urma unor avorturi clandestine, ele deveneau cobaii unui experiment demografic si subiectul unor umilinte teribile. Desi s-au facut diverse estimari, nu se va putea sti niciodata cu certitudine cite femei au murit in urma decretelor amintite“. Cifra vehiculata este de 10.000.

Cele 17 texte, de dimensiuni, tonalitati si valori documentar-literare diferite, departe de a epuiza demersul experientei de gen, reconstituie, ca un puzzle cu piese marunte si gri, viata femeilor de atunci, cu sacrificiile (mari) si satisfactiile (mici) cotidiene. Unele rememorari sint mai grave, au dramatism si denota o anume incrincenare (Ioana Ocneanu-Thiéry, Doina Rusti) sau amaraciune bine temperata (Rodica Binder, Sanda Cordos, Iulia Popovici, Mihaela Ursa), altele sint texte cumva disimulate, scrise cu autoironie si cu umor (Adriana Babeti, Alina Radu); unele sint fragmente de jurnal (Carmen Bendovski si Adriana Bittel), scrisori deschise (Nora Iuga), interviuri (Mariana Codrut), altele, mai analitice, se apropie de reflexivitatea eseului (Simona Sora, Otilia Vieru-Baraboi) sau, dimpotriva, sint incarcate de un lirism nostalgic (Cerasela Nistor). In, poate, cel mai echilibrat text din carte, Simona Popescu surprinde foarte bine o anume contradictie a perspectivei rememorarii comuniste prin expresia „risul de mila“: „Sint multe lucruri pe care, daca le-as invoca, m-ar pufni risul. Dar sint si multe lucruri in preajma carora risul n-ar avea ce sa caute (nici macar ala amar)“. Impreuna insa, aceste confesiuni si rememorari se armonizeaza si au forta adevarului care impresioneaza, creeaza empatie si te revolta. Dincolo de alimentele rationalizate (in magazine nu se gaseau decit conserve de peste, oase afumate si creveti uscati), temele recurente, prezente in fiecare text, sint cele legate de dificultatea igienei (frigul, lipsa apei calde, a vatei, a sapunului si a hirtiei igienice), improvizarea cochetariei (chilotii tetra, remaierea ciorapilor, uniformele hidoase, lipsa materialelor textile si a cosmeticelor –, zaharul si berea erau alternative la fixativ, iar deodorantele Fa si Rexona erau marfurile de contrabanda cele mai numite/rivnite) si, deasupra a toate, sexualitatea interzisa si/sau batjocorita – controalele ginecologice fortate, lipsa mijloacelor contraceptive si a medicamentelor, metodele clandestine, primitive si riscante, de avort. Scrie Otilia Vieru-Baraboi intr-unul dintre cele mai puternice texte din carte: „Numarul fetelor «deflorate» oferea partidului un rezultat estimativ al intensitatii activitatii sexuale ilicite, in afara familiei. Religia si partidul erau aici pe aceeasi frecventa: femeia nu trebuia sa se impreuneze decit pentru a procrea.
Restul era perversiune burgheza“; sau: „In comunism, avortul subteran era poate singurul mod de disidenta exclusiv feminin. Un gest sinucigas, prin care umanitatea insasi isi recapata integritatea. Femeia uzurpa opera partidului mutilindu-se, cladind astfel visul propriei libertati cu singe din singele sau, cu carne din carnea sa, redind vietii dreptul la moarte“.

Adriana Babeti descrie, in cel mai plin de umor si absurd text al cartii, „sarsaneliada“ femeii-asin, a gospodinei-cal, rolul si importanta sacosei si a caratului in comunism. Astfel, istoria este perceputa prin trecerea de la cosul de nuiele, la sacosa, apoi la punga de plastic, trecere marcata de martiriul cozilor la alimentare si carausiile cu provizii si lemne dintr-un cartier in altul, prin frig si bezna. Anamaria Beligan aminteste masa de bucatarie pe care o moasa facea, pentru doua cartuse de Kent, chiuretaje fara anestezie si cu instrumente dezinfectate la flacara aragazului (cartea ofera un mini-inventar al metodelor barbare de avort clandestin), pentru ca Doina Rusti sa surprinda tot absurdul si umilinta femeii in fata ginecologilor patriei in, poate, cel mai dur text din volum, text care se deschide cu fraza: „Prima oara am fost la ginecolog imediat ce-am inceput armata“. De altfel, sexualitatea si armata („cazemata numita Maternitate“ – Simona Sora) reprezinta in aceasta carte cele doua experiente extreme ale femeii careia comunismul ii luase „dreptul la feminitate“ (Simona Popescu).
Mai mult decit un „atentat la feminitate“, comunismul isi apropriase corpul femeii si, la nevoie, il folosea impotriva ei.

Cele 17 autoare se raporteaza usor diferit la trecut, iar incarcatura emotionala variaza in functie de experienta, personalitate si chiar talent. Mai apropiate de document sau de literatura, profund personale, dar lasind loc si consideratiilor sociologizante ori referintelor livresti, pendulind intre evocarea unor episoade semnificative sau doar a intimplarilor marunte si a detaliilor cotidiene, toate autoarele vorbesc, in fond, despre acelasi lucru: chinul de a fi femeie intre frustrarea interzicerii intimitatii si eforturile feminitatii ilicite. Deopotriva marturie, radiografie si exorcizare a trecutului marcat de supravegheri, lipsuri si umilinte, Tovarase de drum este un omagiu in gri adus femeii, adevarata eroina a epocii de aur.







loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate