Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Geografie


Index » educatie » Geografie
» Monografia unei localitati - orasul Oltenita


Monografia unei localitati - orasul Oltenita




INTRODUCERE

Monografia unei localitati pare a fi la prima vedere titlul unei lucrari geografice de forma stereotipa. Acest punct de vedere este total gresit pentru ca prin conditiile diferentiate legate de asezare, aparitie si dezvoltare, fiecare localitate aduce o noutate in felul de abordare a studiului.

Termenul de ,,monografie presupune o prezentare completa a tuturor aspectelor, atat fizico-geografice cat si economico-sociale.

Prezenta lucrare este rezultatul atat a cercetarilor efectuate pe teren, cat si a consultarii unui material bibliografic bogat.

Lucrarea se intituleaza ,,Monografia Municipiului Oltenita” si este structurata in 7 capitole, in care am incercat sa evidentiez aproximativ toate aspectele istorice, fizico-geografice, demografice, economice si de protectie a mediului din Municipiul Oltenita.




Printr-o analiza SWOT si prin scenarii de evolutie ale economiei Municipiului Oltenita am incercat spre finalul lucrarii sa arat unele elemente pozitive pe care aceasta zona le are, dar care nu sunt valorificate in prezent, dar si unele elemente negative, care in timp ar trebui eliminate.

Suita prezentarii diferitelor aspecte este inregistrata si de o serie intreaga de harti, tabele, grafice si fotografii care incearca sa evidentieze cat mai bine particularitatile zonei in studiu.

In realizarea acestei lucrari am beneficiat de sprijinul domnisoarei Lector universitar Madalina Teodora Andrei, careia vreau sa ii multumesc pe aceasta cale pentru rabdarea, tactul pedagogic, sprijinul moral si stiintific pe care le-am primit de la dansa.

Nu in ultimul rand vreau sa multumesc colectivului de profesori ai Facultatii de Geografie din cadrul Universitatii ,,Spiru Haret” care au contribuit la pregatirea si indrumarea mea pe parcursul celor 4 ani de studiu.

CAPITOLUL I

ISTORICUL CERCETARILOR GEOGRAFICE

Despre orasul Oltenita sunt putine scrieri cu caracter pur geografic, in schimb zona din jurul sau a fost studiata in aprofunzime de foarte multi geografi romani si straini.

Incepand cu secolul al XVIII lea cand documentele cartografice se inmultesc, apar date din ce in ce mai amanuntite, pe baza carora se pot urmari evolutiv unele aspecte geografice.

Putem mentiona aici harta austriaca intocmita de Specht (1970 – 1971), ,,Militarische Karte der Kleinen oder Oesterreichischen und grossen Walachei” in care sunt mentionate localitati ca Giurgevo (Giurgiu), Olteniza (Oltenita), Braila, Hirshova (Harsova), etc., apoi in 1824 harta lui J. Dirwaldt aparuta la Viena, sub numele de ,,Mappa specialis Valachie” care specifica unele aspecte asupra localitatilor situate la vadurile Dunarii.

Cea mai importanta si studiata harta din aceasta perioada o constituie harta rusa din 1835 si editia ulterioara din 1853, ,,Harta teatrului din Europa, in anii 1828 si 1829” (titlul tradus in limba romana), care da detalii si despre numarul gospodariilor localitatilor, astfel Oltenita apare aici cu 82 de gospodarii.

Inainte de perioada primului razboi mondial, dupa ce se infiinteaza in 1875 Societatea Geografica Romaneasca, lucrarile stiintifice vor folosi date ce se inregistreaza din 1879 la postul hidrometric de pe Dunare, de la Oltenita. Probleme complexe asupra cursului Dunarii le abordeaza A. Penck (1891), Emm. de Martonne (1902, 1904), iar pentru terasele acestui fluviu R. Sevastos (1903, 1905), acesta publicand si studii hidrologice in 1906, elaborand prima harta hidrologica in 1907 si probleme referitoare la terase si la lunca in 1907.

Primele lucrari de paleogeografie ale Campiei Romane si a cursului Dunarii, referitoare la geneza si evolutia acestora, incluzand si zona in studiu, sunt abordate de Dumitrescu Aldem (1910, 1911) si G. Valsan (1914, 1915, 1916).

Tot in aceasta perioada Constantin Murgoci realizeaza o sinteza a tuturor teraselor Dunarii pentru sectorul de la confluenta Argesului, iar Gr. Antipa realizeaza studii referitoare la Lunca Dunarii.

Perioada interbelica abordeaza lucrari de geomorfologie asupra miscarilor epirogenetice din bazinul Dunarii de jos, cu accent pe terasele dunarene, in studiul lui C. Bratescu din 1921, unde se trateaza si limanele fluviatile cat si popinele din Lunca Dunarii.

Aspecte de legate de geografia Vaii Dunarii sunt prezentate si in lucrarile publicate in 1924, 1925 de Vintila Mihailescu si mai tarziu in 1926, 1930, in studiile despre sectorul Campiei Mostistei ale lui S. Atanasiu.

In domeniul geologiei apar lucrari de o remarcabila valoare, semnate de St. Manolescu (1923, 1924), Pache Protopopescu (1923, 1933), iar in legatura cu raspandirea loessului in lucrarile lui P. Enculescu (1924, 1929), si referitor la terase G. Valsan (1930, 1935).

Perioada de dupa cel de al doilea razboi mondial aduce si noi orientari sub raport teoretic si metodologic, cercetarile constituindu-se in numeroase colective de lucru.

Incepand cu 1957 cand a aparut lucrarea ,,Formarea Campiei Romane” de M.N. Pop, cercetarile geologice, hidrologice, sistematizarea geomorfologica a teraselor se extinde mult in bazinul Argesului inferior, din care enumeram lucrarile si studiile elaborate de: E. Liteanu (1952, 1953, 1956), colectivul Naum, T. Grumuzescu, H. Niculescu (1954) si cele de geotectonica ale lui F. Craciun si D. Popescu (1953).

Cercetarile pedologice efectuate din 1959, 1966 de N. Florea si I. Munteanu sunt completate in domeniul studierii loessurilor sau al crovurilor, din Lunca Dunarii de P. Cotet (1965) si V. Tufescu (1963).

Problemele de geografie complexa sunt analizate in lucrarea ,,Geografia Vaii Dunarii romanesti’’, elaborata in 1969 de colectivul de cercetatori de la Institutul de Geografie al Academiei Romane.

Mai apar si lucrari de climatologie si meteorologie de C. Constantinescu , ce a studiat fenomenele de iarna pe Dunare (1964), caracteristicile topoclimatice ale teraselor din Lunca Dunarii in sectorul Chirnogi – Oltenita, de O. Seitan, Ghe. Neamu 1965

O lucrare de referinta pentru Oltenita este un studiu monografic, care a aparut in 1932 scris de Alex. I. Marculescu ,,Oltenita – studiu album monografic”.

O alta lucrare de referinta pentru Oltenita este ,,Oltenita si imprejurimile sale”, lucrare scrisa de Dinu Mares, in 1980 ce cuprinde o frumoasa relatare istorica a evenimentelor petrecute la Oltenita, dar si evolutia geografica a orasului.

Date referitoare la geografia zonei in care se afla orasul Oltenita mai apar si in lucrarile de geografie generala ale marilor nostri geografi, cum ar fii: Monografia R.P.R (1960), Limnologia sectorului romanesc al Dunarii (1967), ,,Enciclopedia geografica a Romaniei, Gr. Posea (1982),Geografia Romaniei (1983, 1984), De-a lungul Dunarii, Popovici (1984), etc.

CAPITOLUL I I

POZITIA GEOGRAFICA

Analiza pozitiei spatiale a teritoriului Municipiului Oltenita, prin raportarea sa la diferite repere fizico sau economico-geografice, ne da posibilitatea intelegerii depline nu numai a problemelor de ordin calitativ ce privesc mediul natural, dar si a raportului om-natura.

2.1 Coordonatele matematice si hipsometrice

Pentru teritoriul localitatii, dat fiind dimensiunile sale mici in raport cu suprafata terestra, raportarea la sistemul de coordonate geografice, nu lamureste prea multe probleme legate de elementele cadrului natural.

Municipiul Oltenita se afla situat la intersectia meridianului de 26s38’28’’ longitudine estica cu paralela de 44s04’24’’latitudine nordica (Fig.1). Pozitia lui pe aceste coordonate matematice explica in mare parte caracteristicile climei si legat de aceasta intregul complex de elemente fizico-geografice, care se afla in relatii de interconditionare cu asezarea si elementele climatice.

Din punct de vedere hipsometric pe teritoriul studiat se intalnesc diferente altitudinale in functie de tipul de relief. Aceste diferente sunt relativ mici ele variind intre 13 m, in zona sud-estica a orasului si 18-20 m, in fostul con de dejectie al Argesului. Altitudinea absoluta este de 35,4 m, popina Gumelnita din nord-vestul localitatii.

2.2 Asezarea in cadrul regional

Municipiul Oltenita este situat la confluenta Argesului cu Dunarea, pe fostul con de dejectie al Argesului, format din nisipuri si mal, carate de rau in Lunca Dunarii.

Acest sector din Lunca Dunarii situat la est de confluenta Dunarii cu Arges a fost numit de catre G. Posea in 1982 ,,Lunca Calarasi”.

Teritoriul municipiului se afla la contactul a doua subunitati distincte ale Campiei Romane: Campia Burnazului in partea vestica si Campia Mostistei in partea estica.

Pozitia la contactul Campiei Romane cu Lunca Dunarii (Fig.2), a influentat foarte mult evolutia geologica, teritoriul studiat purtand amprenta evolutiei atat a Luncii Dunarii cat si a Campiei Romane.

Prin pozitia sa geografica, in cadrul Luncii Dunarii, Municipiul Oltenita, se incadreaza in zona climatului temperat – continental de tranzitie, caracterizat prin veri calde, chiar toride uneori, cu precipitatii reduse si ierni foarte geroase, adesea cu viscole puternice.

Datorita climatului si reliefului specific zonei de lunca si mai ales al tipurilor de soluri, din punct de vedere al vegetatiei si al faunei, aici s-a dezvoltat biotopul de lunca.

2.3 Asezarea in cadrul administrativ si fata de caile de comunicatie

Fata de capitala tarii, Oltenita se afla la aproximativ 60 km, spre sud, aproape de malul Dunarii.

Pozitia acestui tinut intr-o zona sudica a tarii, sud – estica fata de Bucuresti, a determinat incrucisarea unor drumuri medievale, cu importante urmari asupra aparitiei si dezvoltarii orasului Oltenita si a vietii social-economice din aceasta zona.

Fata de celelalte orase, mari si importante centre culturale, economice si industriale, Oltenita se afla la aproximativ egala departare de Giurgiu si Calarasi, cele doua orase dunarene, din vestul si respectiv estul sau. Dar o importanta deosebita o reprezinta pozitia destul de apropiata fata de Bucuresti, care prezinta o influenta deosebita asupra Oltenitei, din punct de vedere social cat si din punct de vedere economic.

Din punct de vedere administrativ Municipiul Oltenita face parte din judetul Calarasi, fiind a doua localitate urbana, ca marime si importanta economica, dupa Municipiul Calarasi, care este si resedinta judetului.

Pana in anul 1981, Oltenita a apartinut din punct de vedere administrativ, judetului Ilfov.

In prezent suprafata teritoriului administrativ al municipiului este de 13,3 km2. Limita vestica a Oltenitei se intinde intre oras si localitatea Chirnogi.

In partea de nord se invecineaza cu localitatile Mitreni (fosta comuna suburbana a Oltenitei pana in anul 1989), si Ulmeni, iar in partea estica se afla localitatea Spantov.

In partea de sud, limita administrativa a Municipiului se desfasoara de-a lungul Dunarii.

Municipiul Oltenita se afla la 60 km fata de Bucuresti, 74 km fata de Calarasi si 82 km fata de Giurgiu. Cu toate aceste orase Oltenita se leaga prin drumurile nationale: DN4 leaga Oltenita de Bucuresti, DN31 leaga Oltenita de Calarasi, iar DN41 leaga Oltenita de Giurgiu.

Principala artera rutiera, Bucuresti – Oltenita se continua in oras, in linie dreapta, pana in port pe malurile Dunarii, unde se bifurca in forma de T.

Pe langa drumurile nationale ce leaga Oltenita de alte localitati, mai intalnim aici si calea ferata Bucuresti – Oltenita, care are o lungime de aproximativ 60 de m.

CAPITOLUL III

CARACTERE FIZICO-GEOGRAFICE

3.1. Relieful

3.1.1. Geologia   

Un rol deosebit de important asupra intregului peisaj geografic al regiunii il au si formatiunile geologice.

Atat litologia cat si structura isi pun amprenta asupra morfologiei reliefului, a retelei hidrografice, a solurilor si a intregului complex de activitati economice.

Forajele efectuate in aceasta zona au identificat un socul cristalin peneplenizat format din sisturi cristaline si sisturi verzi, ce au avut loc in ciclul baikalian.

Formatiunile ce fac parte din alcatuirea geologica a acestei unitati apartin paleozoicului si neozoicului, cand acestea s-au depus pe un fundament cutat, penepleizat. Peste acestea se depune o cuvertura sedimentara mai veche (paleo – mezozoica) si alta mai noua neogena.

Soclul impreuna cu sedimentarul mai vechi, coboara dinspre Dunare catre nord, in timp ce umplutura neogena isi schimba inclinarea tot mai mult catre suprafata, tinzand spre directie orizontala sau chiar la o inclinare usoara catre sud.

La nivel macrogeologic, zona studiata este cuprinsa pe amplasamentul unui bazin de sedimentare unitar, asa zisul ,,bazin moesic”, a carui individualizare s-a mentinut cu mici exceptii pana la sfarsitul cretacicului.

Principalele evenimente survenite in decursul acestei indelungate ere geologice sunt reflectate in succesiunea stratigrafica, in natura litologica a depozitelor, in resturile vietuitoarelor pe care acestea le contin si in aranjamentul stratelor.

Din punct de vedere litologic cuvertura sedimentara a Platformei Moesice poate fi divizata in cinci cicluri sau grupuri litofaciale. Dintre acestea doar 3 sunt predominat dentrice – terigene, separate de doua grupari predominant carbonatice. Cronologic cele cinci mari grupari pot fi incadrate astfel: grupul dentritic inferior, grupul carbonatic inferior, grupul dentritic terigen, grupul carbonatic superior, grupul dentritic superior ( B. Paraschiv 1975).

Primul ciclu de sedimentare incepe in Cambrian avand la baza o serie grosiera grezoasa, cuartitica, alcatuita dintr-un strat psamitic la care se adauga gresii si cuartite, iar la suprafata gresii din ce in ce mai argiloase si chiar calcare depuse intr-un mediu marin. Apoi urmeaza o serie de depozite predominant pelitice: argile, argilete, sisturi argiloase, bancuri subtiri de calcare si intercalatii de gresii calcaroase si marne.

Ciclul dentritic paleozoic se incheie cu o serie grezoasa formata din gresii, cuartite silicoase – argiloase, argile, argilite si calcare.

Al doilea ciclu de sedimentare corespunde unui grup de calcare si dolomite a caror depunere a inceput in Givetian si a durat pana la sfarsitul Viseanului, avand la baza dolomite si calcare organogene, gresii, argile la care se adauga straturi subtiri de anhidriti. Peste acestea ciclul se incheie cu o formatiune calcaroasa carbonifera.

Forajul de la Soldanu, la 18 km de Oltenita, a permis sa se identifice in mod sigur aici, depozitele carbonifere enumerate dar si calcare compacte.

Sedimentarea a fost reluata in Permo – Triasic prin succesiunea a trei mari unitati litostratigrafice.

Seria inferioara corespunde ca varsta Permianului, prin natura litologica, stratigraficatie si prin corelatia depozitelor.

In Triasicul mediu, in Anisian si Ladinian apele marine se instaleaza in partea centrala a platformei, iar spre sfarsitul Mezotriasicului bazinul se faramiteaza intr-o serie de lagune.

Regimul subcontinental se intalneste in Triasicul superior, iar la sfarsitul lui, teritoriul de la nord de Dunare se inalta, devenind uscat.

In ciclul Jurasic – Cretacic au loc importante miscari de ansamblu ale platformei in sensul ca procesul de subsidenta imbraca un facies pelagic.

Ciclul Jurasic – Cretacic este reprezentat de calcare uneori organogene, marnocalcare si dolomite.

Platforma Moesica evolueaza ca uscat aproape tot timpul Paleogenului si Miocenului inferior.

In ultimul capitol al evolutiei Platformei Moesice, incepe cu Tortonianul, cand apele inundeaza, iar in Sarmatian intreg spatiu situat la nord de Dunare constituie flancul extern al avanfosei Carpatilor.

Bazinul de sedimentare se mentine pana la sfarsitul Pliocenului, iar pe alocuri sub forma lacustra pana in Cuaternar.

Succesiunea de sedimentare continua cu al cincilea si ultimul grup de litofacial, respectiv grupul dentritic superior. In acest interval de timp s-a depus o succesiune de depozite aproape exclusiv terigena constand in nisipuri, gresii, argile, marne si marnocalcare.

Luand in considerare succesiunea completa a depozitelor pliocene si cuaternare pana la inceputul Pleistocenului superior se poate afirma ca intreaga regiune a fost afectata de miscari negative pe verticala.

Din Pleistocenul superior si pana in Holocenul inferior, partea sudica a regiunii incepe sa se ridice, timp in care s-au format terasele.

La sfarsitul pleistocenului superior inceputul holocenului inferior, s-au depus si depozitele loessoide, in straturi cuprinse intre 5 si 15 m grosime, pietrisuri aluvionare ale terasei Argesului si ale terasei inferioare a Dunarii.

In holocenul inferior pe langa depozitele ce apartin terasei inferioare a Dunarii, s-au mai depus si depozite loessoide ce apartin terasei a III a , aflata pe stanga Argesului.

Depozitele loessoide din structura terasei a II a, in urma analizelor granulometrice nu se diferentiaza litologic de patura de depozite acoperite de terasa a III a.

Depozitele depuse in holocen inferior – superior sunt depozite loessoide, depozite lutoase si lutoargiloase, la care se adauga nisipuri si pietrisuri, apartinand terasei inferioare (fig. 3).

Prin efectuarea forajelor s-a constatat ca aceste depozite au grosimea cuprinsa intre 7 si 12 m.

In holocenul superior depozitele loessoide acopera terasa joasa si sunt constituite din nisipuri, nisipuri argiloase, pietrisuri de lunca si prafuri argiloase de culoare cenusie – galbuie. Aceste depozite au o grosime de 6 – 15 m.

Aluviunile din baza luncilor sunt alcatuite din nisipuri pietrisuri si bolovanisuri, a caror grosime variaza in Lunca Dunarii intre 10 m si 13 m, in cele din lunca Argesului intre 5 m si 10 m.

3.1.2. Unitatile de relief

Municipiul Oltenita asezat la confluenta Argesului cu Dunarea, are un relief format din adevarate campuri aluvionare ce se imbina in marele con de dejectie al Argesului, la iesirea acestuia in Lunca Dunarii.

Lunca Argesului este situata in partea de vest a orasului, ce reprezinta si limita dintre Campia Burnazului si Campia Mostistei. Ea se prezinta sub forma unui culoar ce se desfasoara la sud de orasul Budesti, de la confluenta cu Dambovita.

Are o prima directie NV – SE, pana la localitatea Curcani, unde se curbeaza si apoi ia o directie N – S. Ea prezinta sectoare alternate de ingustari si largiri, de la 3,5 km in zona Radovanu si Negoiesti pana la 5,5 in zona de varsare.

Lunca Argesului inconjoara circular extremitatea estica a Campiei Burnazului, fata de care se delimiteaza net prin functiile de terasa.

Din punct de vedere litologic lunca este constituita din depozite recente, depozite argiloase si nisipoase (holocene), acestea fiind puse in evidenta in urma executarii unor foraje la Mitreni si Oltenita Nord. Aceste depozite sunt rezultate din actiunea de transport si depunere a Argesului.

Altitudinea absoluta a luncii coboara de la 30 m de cat masoara in dreptul satului Crivat si Radovanu, pana la 18 – 19 m la Oltenita.

Aspectul morfohidrografic este destul de variat, reprezentat prin numeroase grinduri ce insotesc albia minora ca niste diguri naturale, numeroase meandre si belciuge, foste albii minore.

Panta foarte mica implica o acumulare activa in patul albiei, fenomen vizibil in special in aval de confluenta cu Dambovita, materializandu-se printr-o inaltare a patului aluvial, instabilitate a talvegului care migreaza in albie, meandrari, aparitii de praguri si grinduri submerse, ostroave si renii.

Albia propriu-zisa a suferit transformari puternice o data cu inceperea construiri Canalului Dunare – Bucuresti (fig.4).

Fig. 4 Modificarile din albia Argesului

Lunca Dunarii, numita si Lunca Calarasi, la est de confluenta cu Arges, reprezinta forma de baza a orasului Oltenita.

Prin forajele executate in lunca, la sud de Oltenita (15 m), indica o continua crestere a grosimii stratului aluvial, in special la est de confluenta cu Argesul, ce are in baza un pat de eroziune care constituie patul luncii actuale (Gr. Posea 1984). Depozitele de lunca, sunt in special maluri argiloase si nisipuri de lunca fine ce apar in partea superioara a profilului, acestea trecand in adancime spre granulatie mai mare a nisipurilor grosiere si a pietrisurilor ce vin in contact cu argilele de baza si calcarul cretacic.

Altitudinea luncii variaza intre 18 si 19 metri in corpul conului de dejectie, larg imprastiat la iesirea Argesului in Lunca Dunarii si 13 m in zona sud – estica, in malul fluviului.

Din punct de vedere morfografic deosebim sectorul de Lunca interna, mediana si externa, fiecare cu caracteristicile morfo-hidrografice evidente in peisaj.

Lunca externa, la tatana teraselor, prezinta aluviuni foarte fine si linii de izvoare. Ca forma pozitiva se detasaza in zona popina Gumelnita, veche vatra de stabilitate a populatiei pe acest teritoriu. Aceasta are altitudinea absoluta de 35,4 m, ridicandu-se la aproximativ 20 de m deasupra luncii, avand o forma aproape tronconica. O alta forma pozitiva se evidentiaza prin importanta sa, vastul con de dejectie ce incepe de la iesirea Argesului in Lunca Dunarii, si pe care s-a amplasat vatra orasului Oltenita.

Lunca mediana, ocupa mai mult de jumatate din suprafata Luncii Dunarii. In cadrul acesteia au existat intinse suprafete joase, cu contur lobat, reprezentand vechi cuvete lacustre, astazi desecate, pentru transformarea lor in terenuri agricole, in special pentru culturile de orez (inainte de 1989).

Lunca interna, alcatuita din numeroase grinduri ce insotesc albia minora. Acestea au substrat de pietrisuri acoperite cu depozite de nisipuri si argile, depuse la revarsari odata cu scaderea competentei apei la depasirea malurilor albiei minore.

Din punct de vedere geomorfologic, Lunca Dunarii, are un caracter foarte evoluat, prezentand sectoare de lunca inalta, grinduri, ostroave, popine, brate parasite.

In cadrul acestui sector al Luncii Dunarii, din zona Municipiului Oltenita se desfasoara o serie de terase ce au o dezvoltare la fel ca si lunca (fig. 5).

Terasa Bailesti este prezenta in acest sector al Dunarii, ea se pastreaza intre Arges si Mostisetea, avand o mare dezvoltare mai ales intre Ulmeni si Valea Mare, unde atinge 10 km latime, ea patrunde pe valea Argesului schitandu-se ca o prispa sub nivelul campului, la est de localitatile Nana si Valea Stanii.

Altitudinea relativa si-o mentine, in jur de 30 m, iar podul ei se prezinta ondulat si cu numeroase denivelari din cauza crovurilor aflate in faze diferite de evolutie. Dimensiunile acestora ating valori de la cativa zeci de metri pana la cativa kilometri, constituind mici zone endoreice. Terasa este nefragmentata, numai pe alocuri schitandu-se cateva valcele mici care ii afecteaza fruntea sau podul.

Terasa Cascioare se mentine continuu intre Arges si Calarasi si are altitudinea relativa medie de 23 m.

Intre localitatile Tausanca si Chiselet ea se ingusteaza la mai putin de 1 km, iar de aici in aval se dezvolta pana la est de localitatea Independenta, unde trece in camp.

In raport cu celelalte terase, aceasta este fragmentata in cateva vai inramurate si bine conturate intre care amintim Valea Rosie, Valea Mare, Mostistea, Galatuiul cu sistemul sau de vai confluente. Si aici se remarca prezenta crovurilor cu o densitate destul de mare.

In deschiderile de la sud de Nana, sub cuvertura loessoida, apare un orizont de nisipuri grosiere albicioase.

Intre Arges si Calarasi, Lunca Dunarii are dezvoltare laterala inegala, prezentand cateva largiri ca cele de la Tausanca, Manastirea si la vest de Calarasi. Din neuniformitatea repartitiei formelor de relief ies in evidenta cateva portiuni mai inalte: la Oltenita, conul de dejectie al Argesului, la Spantov si intre Mostistea si Calarasi.

In ansamblu, particularitatile morfo – hidrografice ale luncii dintre Oltenita si Calarasi, confera acesteia un evident caracter de tranzitie intre lunca propriu-zisa si Baltile Dunarii.

3.1.3.Morfometrie si morfografie

Analiza parametrilor cantitativi ai reliefului ofera largi posibilitati de cunoastere a teritoriului in vederea utilizarii lui in agricultura, transporturi, constructii, etc.

Harta hipsometrica (fig.6), scoate in evidenta treptele hipsometrice corespunzatoare treptelor genetice de relief.

Orasul Oltenita este cuprins intre 15 m in partea sudica si 30 de metri in partea nord estica.

Altitudinea absoluta a zonei este de 34,5m, cat are popina Gumelnita, ce se ridica impunatoare in relieful de lunca si terase, ce au altitudini cuprinse intre 10 m pe malul Dunarii si 25 – 30 m in partea nordica a orasului Oltenita.

In concluzie harta hipsometrica pune in evidenta predominarea arealului cu altitudine redusa in aceasta zona, ce este foarte important pentru practicarea agriculturii.

Densitatea fragmentarii si adancimea fragmentarii reliefului, caracterul cvasiorizontal al suprafetelor treptelor genetice de relief, lipsa unei retele hidrografice permanente din zona de studiu, explica valorile mici ale densitatii fragmentarii reliefului, tipica zonelor de campie (fig. 7).

Mai mult de jumatate din zona orasului Oltenita este cuprinsa intre valorile de 0,50 km/km2 si 2,5 km/km2.

Densitatile cu valori cuprinse intre 0,1 si 1 km/km2 se intalnesc de-a lungul retelelor hidrografice temporare, in nordul Oltenitei, ce pun in evidenta fruntile de terasa, afectate de eroziune.

Valorile adancimii fragmentarii reliefului sunt la fel de reduse, mai mult de jumatate au valori de 5m/km2, iar valorile cuprinse intre 10 si 15 m/km2 se intalnesc in nordul si nord vestul zonei studiate.

3.1.4.Procese geomorfologice actuale

Aceste procese sunt in continuarea celor care de-a lungul etapelor anterioare au afectat teritoriul in sine si sunt cele care arata aspectele legate de evolutia actuala a reliefului.

Procese au o dinamica accentuata pe fruntile teraselor, de-a lungul raurilor, iar cele mai putin vizibile precum tasarea, sufoziunea sunt prezente in tot restul zonei studiate.

Avand in vedere suprafata de studiu relativ redusa, asezarea in lunca cu valori ale densitatii si fragmentarii reliefului mici, ori a pantelor reduse se presupune o activitate redusa a acestor procese fara consecinte spectaculoase in relief.

Procesele sunt reprezentate aici prin: pluviodenudarea, eroziunea, ravenarea, alunecari de teren, sau surpari de maluri, sunt mai active in lungul Argesului si in nord – estul Oltenitei, dar fara consecinte negative mari in relief.

Un proces cu o intensitate mai mare si cu consecinte negative ar fi tasarea, datorita structurii geologice.

Depozitele loessoide, cu o mare extindere in zona, roci neconsolidate, fara stratificarea compozitiei granulometrice, prafoasa, si cu o mare porozitate (>50%), se imbiba cu apa.

Aceasta caracteristica determina dizolvarea in conditii optime a particulelor de calcar din nisip, creand astfel aparitia fenomenelor de tasare si formarii crovurilor.

Pluviodenudarea si eroziunea in suprafata sunt putin vizibile si nici nu dau forme care sa atraga atentia, deci in zona studiata sunt aproape neglijabile.

Ceva mai vizibila ar fi in partea nordica a Oltenitei, cu o panta putin peste 2s. Prin aplicarea unor masuri agrotehnice adecvate, aratul in lungul curbelor de nivel, culturi adecvate, ele au fost aproape stopate.

Procesele fluvio – torentiale sunt periodice si cu toate acestea, active. De remarcat procesele de eroziune laterala provocate de Dunare, in special acolo unde activitatea antropica a dus la despaduriri, taierea masiva a zavoaielor ce insoteau pe tot parcursul, malul romanesc al Dunarii.

Aceste despaduriri au generat maluri abrupte, active, de retragere mai ales in sectorul de navigatie intensa ce produc valuri.

Indiguirile, acoperirea cu dale de beton armat a malurilor, au protejat impotriva acestor procese. Mai sunt active, totusi mai ales pe timpul viiturilor in special la gura de varsare a Argesului.

Tasarea si sufoziunea sunt procese caracteristice zonelor acoperite cu loess. Predominarea frecventei prafoase, porozitatea, permit circulatia apei pe verticala, spalarea sarurilor si concentrarea lor la baza depozitului.

Clima accentuat uscata vara, ingheturile frecvente iarna si lipsa vegetatiei in unele zone permit dezvoltarea unor crapaturi si fisuri ce favorizeaza patrunderea cu usurinta a agentilor ce duc la aparitia acestor procese.

Grosimea depozitelor loessoide influenteaza accentuarea proceselor crovurilor si in ultima faza a proceselor de degradare a solului.

Omul prin activitatile sale, a intervenit si intervine in modificarea peisajului geomorfologic, direct prin constructiile realizate sau abandonate. Cel mai bun exemplu aici este ,,amenajarea complexa a Argesului” inceputa inainte de 1989, care a dus la modificari importante pe valea Argesului.

3.2. Clima

Localizarea geografica, in partea de sud a tarii, impreuna cu relieful de lunca constituie unul din factorii importanti care vor trasa nota caracteristica a climatului acestui teritoriu.

Particularitatile climatice si topoclimatice ale Dunarii in acest sector se inscriu pe fondul climatului temperat de tranzitie in care penduleaza influente de ariditate din partea estica a teritoriului de studiu.

Acest climat se caracterizeaza prin veri foarte calde, cu precipitatii reduse, uneori sub forma de averse, ierni foarte geroase, adesea cu viscole puternice si perioade de incalzire frecvente ce duc la discontinuitati in distributia temporara si teritoriala a stratului de zapada.

Cercetarile valorilor cantitative si calitative a elementelor climatice si reliefarea particularitatilor specifice climei se bazeaza pe datele rezultate din observatiile efectuate la Statia meteorologica Oltenita.

3.2.1. Factorii genetici ai climei

3.2.1.1.Factorii radiativi

Factorii radiativi includ toate fluxurile de energie radianta care strabat atmosfera, dar pot fi redusi la radiatia solara, deoarece radiatia terestra, radiatia atmosferei si celelalte tipuri de radiatie nu sunt altceva decat energie solara transformata.

Radiatia solara directa ca sursa principala de caldura depinde direct de transparenta aerului si de inaltimea Soarelui deasupra orizontului. Valorile maxime ale radiatiei solare directe se inregistreaza in timpul amiezii, cand Soarele se afla la cea mai mare inaltime. Suma medie anuala a radiatiei solare din zona orasului Oltenita are valori cuprinse intre 70-75 kcal/cm2. Pe timpul verii se inregistreaza cele mai ridicate valori de 10-12 kcal/cm2, in timp ce iarna valoarea radiatiei solare directe scade pana la 1 kcal/cm2.

Radiatia difuza provine din radiatia reflectata de anumite elemente componente ale atmosferei, intensitatea ei este in functie de opacitatea atmosferei si de culoarea solului. Astfel iarna in zona teritoriului de studiu, datorita opacitatii mari a atmosferei, radiatia difuza este mai mare decat pe timpul verii. De asemenea ea mai creste iarna si datorita stratului de zapada care reflecta intens lumina solara.

Radiatia globala provine din suma radiatiilor difuze si solare directe, masurate pe suprafata orizontala.

In zona Municipiului Oltenita se inregistreaza valori relativ mari fata de restul tarii, media anuala are valori cuprinse intre 128-135 kcal/cm2 in timp ce media pe tara este de 120 kcal/cm2. Cele mai ridicate sume medii lunare ale radiatiei globale se produc in luna iulie, observandu-se totodata ca sumele zilnice ale radiatiei globale cresc din decembrie pana in iulie.

Radiatia reflectata este acea parte din radiatia globala care, cazand pe suprafata terestra, este abatuta de la directia initiala fara a suferi vreo modificare. Aceasta reflectare depinde de albedou (este raportul dintre radiatia reflectata si radiatia globala si se exprima in procente), ce variaza in functie de caracteristicile suprafetei solului, in special de culoare.

In zona Municipiului Oltenita sumele anuale ale radiatiei reflectate sunt relativ mici, deoarece aici durata statului de zapada este mica fata de zona de munte unde durata stratului de zapada dureaza mult mai mult. Zapada are un albedou foarte ridicat, deci reflecta o mare cantitate de radiatie solara.



3.2.1.2.Factorii dinamici

Destul de important in evolutia fenomenelor climatice este rolul jucat de dinamica generala a atmosferei. Pe teritoriul tarii noastre principalele centre barice de actiune ale masei atmosferice sunt reprezentate de ciclonul dinamic al Azorelor, anticiclonul continental siberian, depresiunile barice din Marea Mediterana si cele din nordul Oceanului Atlantic. Acestea genereaza deplasari ale maselor de aer cu frecvente si intensitati diferite, influentand temperatura si mai ales circulatia atmosferica locala.

Deplasarile ciclonilor si anticiclonilor pe diferite traiectorii, determina anumite stari de timp in diferite perioade ale anului, cu repercursiuni asupra formelor biofizice.

Masele de aer ce afecteaza zona de studiu sunt de directie estica, anticilonul siberian ce aduce aici mase de aer rece ce genereaza iernii reci si geroase, si masele de aer ce vin din directia vestica ce aduc slabe influente submediteraneene, ele generand verii calde si uscate.

3.2.1.3. Factorii antropici

Prin activitatile sale, omul a influentat pozitiv sau negativ procesele si fenomenele atmosferice si probabil o va face si pe viitor, desi se trag numeroase semnale de alarma prin care oamenii sunt chematii sa protejeze spatiul in care traiesc, sa nu-i rupa echilibrul, deteriorandu-l .

Omul prin actiunea sa a modificat in primul rand suprafata activa, ce are un rol esential in receptarea energiei solare si transformarea ei in energie calorica. Aceasta a determinat modificarea caracteristicilor solului si ale stratului de aer inferior, ce genereaza schimbarea conditiilor climatice locale.

Importante suprafete din cadrul Luncii Dunarii au devenit terenuri agricole, deci ele constituie acum suprafete active care influenteaza evolutia proceselor meteorologice locale. Prin crearea unui alt tip de suprafata activa se modifica albedoul acestor zone, parametru care va fii in functie de fazele de vegetatie ale plantelor. El va avea valori mici cand aceste terenuri vor fi descoperite de vegetatie, arate si umezite de precipitatii (primavara si toamna).

Lunca Dunarii se incadreaza intr-o zona cu precipitatii destul de reduse din punct de vedere cantitativ. In aceste conditii necesitatea crearii unor sisteme de irigatii a fost vitala, deci modificari ale suprafetei active. Observatiile meteorologice comparative care s-au facut deasupra terenurilor irigate si neirigate au scos in evidenta diferentieri ale proceselor meteorologice locale. In urma irigarii terenurilor se poate observa, ziua scaderea temperaturii aerului cu 4-5sC datorita proceselor de evaporare a apei.

3.2.2. Elementele climei

3.2.2.1. Temperatura aerului

Temperatura aerului este unul dintre cei mai importanti parametri climatici. Regimul termic al zonei studiate este rezultatul a trei factori :

– asezarea in latitudine a zonei pe paralela de 44s04’24’’ are drept consecinta un regim termic variabil in cursul anului

– interferenta centrilor barici, fata de pozitia teritoriului in cadrul unitatii de relief

– caracterul relativ omogen al morfologiei teritoriului precum si prezenta unor suprafete impadurite sau a unitatii acvatice, face ca regimul termic sa nu sufere decat influente reduse.

In conformitate cu Atlasul national, teritoriul in studiu se afla intre izotermele medii anuale cu valori cuprinse intre 11-12s C, precum si zonarea in trepte a Luncii Dunarii, in partea sa sudica de – 2s, –1 s C , iar in nord intre –3s si –2sC, pentru luna ianuarie. Pentru luna iunie valorile sunt cuprinse intre 23s- 24sC.

Temperatura medie multianuala are valori cuprinse intre 11s – 14s C. Media multianuala a lunii ianuarie oscileaza intre 1,8s C si – 4,5s C, iar media multianuala a lunii iulie intre 22,8s si 26,9s C.

Amplitudinea termica multianuala este de 25,4s C, valoare ce reflecta caracterul continental al climei, dar in limite mai putin excesive, comparativ cu partea de est a Campiei Romane.

Valorile medii lunare ale temperaturii aerului (s C)

Tabelul nr.1

Luna

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Temp.medie lunara

sursa: Statia meteorologica Oltenita (anul 2000)

Fig. 8 Variatia medie lunara a temperaturii aerului in anul 2000

Din analiza datelor din tabelul nr.1 si fig. 8, putem sa observam ca valoarea cea mai scazuta a temperaturii medii a aerului in anul 2000 a fost inregistrata in luna decembrie (– 2,8s C), iar valoarea cea mai mare s-a inregistrat in luna iulie (22,0s C).

Temperatura medie anuala a aerului creste treptat din ianuarie pana in iulie, apoi incepe sa scada ajungand in luna decembrie la valori negative.

In decursul unui an, numarul zilelor cu temperaturi ce scad sub 0s C este de aproximativ 60 – 80, in timp ce numarul zilelor tropicale este de 45 – 49.

Valorile maxime si minime ale temperaturii aerului ( s C)

Tabel nr.2

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Temp.maxima lunara (s C)

Temp minima

lunara (s C)

sursa: Statia meteorologica Oltenita

Fig. 9 Variatia temperaturii maxime si minime in anul 1998

Temperatura maxima absoluta inregistrata in anul 1998 a fost de 32,4s C, si s-a inregistrat in luna iulie. In restul lunilor aceasta a oscilat intre 10,2s C in luna ianuarie si 32,4s C in iulie.

Temperatura maxima lunara creste din ianuarie pana in iulie cand se inregistreaza un maxim, iar apoi incepe sa scada pana in decembrie (tabel 2, fig.9).

Temperatura minima absoluta inregistrata in anul 1998 a fost de – 12,4 si s-a inregistrat in luna februarie.

Temperatura minima lunara in anul 1998 a inregistrat valori negative pe parcursul lunilor: octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie si martie.

3.2.2.2. Umezeala aerului

Cantitatea de vapori de apa din atmosfera este influentata atat de particularitatile fizice ale maselor de aer in miscare cat si de caracteristicile locale ale suprafetei active. Astfel, in zona studiata, sursa principala de umezeala o constituie evaporatia apei de pe suprafetele acvatice ale Argesului, ale Dunarii si ale terenurilor irigate, alaturi de evapotranspiratia plantelor si a solului.

Fata de media pe tara de 86% si fata de 77%, media Campiei Romane, Oltenita depaseste aceste medii, inregistrand 86,72% , ca urmare a existentei in aceasta zona a suprafetelor lacustre mari.

Valorile medii lunare ale umiditatii relative (%)

Tabelul nr.3

Luna

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Val.%

sursa: Statia meteorologica Oltenita (anul 2000)

Fig. 10 Variatia mediilor lunare ale umezelii aerului in anul 2000

Din analiza datelor din tabelul nr. 3 si a fig.10, putem constata o crestere a valorilor din luna mai pana in luna decembrie cand se inregistreaza o valoare maxima (93.6%) si o descrestere pana in mai cand se inregistreaza cea mai scazuta valoare a umiditatii aerului (77,6%).

O valoare mai mica a umezelii aerului se inregistreaza in partea de nord a orasului, spre zonele de terasa invecinate unde sursele de umiditate sunt mai reduse, accentuandu-se totodata si amplitudinea umezelii relative intre lunile extreme.

3.2.2.3. Nebulozitatea

Nebulozitatea influenteaza la randul ei regimul tuturor elementelor climatice, deoarece este direct dependenta de particularitatile generale ale atmosferei, ca si de celelalte suprafete active. In raport cu aceasta, nebulozitatea totala variaza de la o luna la alta inregistrandu-se un maxim principal in luna ianuarie si un minim in luna septembrie.

Nebulozitatea medie anuala, in zona Oltenitei prezinta valori sub 5, aceste valori scazute explicandu-se prin miscarile descendente ale maselor de aer din apropierea Dunarii.

Frecventa medie anuala a zilelor cu cer acoperit este de 95-100 de zile, iar zilele cu cer senin sunt in medie 60-65 zile.

3.2.2.4. Durata de stralucire a Soarelui

Regimul anual al duratei de stralucire a Soarelui si repartitia sa teritoriala se afla in stransa corelatie cu regimul si distributia nebulozitatii, in special a celei inferioare. Norii superiori si cei mijlocii sunt mai putin dezvoltati pe verticala si din cauza transparentei datorate alcatuirii din particule de gheata, lasa sa treaca o parte din razele Soarelui.

In zona de studiu se constata ca in general durata anuala depaseste valoarea de 2000 de ore, valoarea cea mai mare s-a inregistrat in anul 1990 si a fost de 2423,9 ore, iar cea mai mica valoare s-a inregistrat in anul 1991 (1985 de ore).

Cele mai multe ore de stralucire a Soarelui se inregistreaza, cum este si normal, in luna iulie circa 300 de ore, iar in lunile mai, iunie, august, septembrie se inregistreaza valori de peste 200 de ore.

Deoarece nebulozitatea este ridicata in sezonul rece, durata de stralucire a Soarelui, luand in considerare si momentul astronomic al solstitiului de iarna, este minima in decembrie (59,8 ore) si ianuarie (64,4 ore).

Media lunara a duratei de stralucire a Soarelui este de 177,7 ore (date prelevate la Statia meteorologica Oltenita in anul 2000).

3.2.2.5. Precipitatiile atmosferice

Pozitia geografica a Romaniei fata de principalii centri barici si caracteristicile reliefului, creaza mari diferentieri in repartitia precipitatiilor atmosferice.

Zona studiata este asezata intr-o regiune favorabila agriculturii, deci analiza regimului pluviometric se impune de la sine. Pe baza analizei datelor de la Statia meteorologica Oltenita, zona se incadreaza intr-un regim pluviometric anual cu valori ale izohietelor cuprinse intre 500 si 550 mm, mai scazute decat media pe tara care este de 641mm.

Regimul precipitatiilor este neuniform, existand mari diferentieri de la un an la altul, de la o luna la alta. Astfel la Oltenita, mediile anuale oscileaza de la 255mm (in anul 1945), 340 mm (in anul 1985) pana la 790 (in anul1991), 849mm (in anul 1966).

In mod normal in decursul unui an cele mai multe precipitatii cad in lunile mai, iunie, aproximativ 2/3 din cantitatea anuala. Cele mai putine se inregistreaza in perioada rece a anului, in lunile februarie si martie, fiind cele mai secetoase, deci avand un minim pluviometric. Se distinge astfel o dispozitie anotimpuala specifica climatului temperat continental.



Iarna precipitatiile sunt sub forma de zapada, insumand cantitati intre 35 si 60 mm, in timp ce primavara se remarca o crestere a cantitatii de precipitatii, ca urmare fireasca a circulatiei predominant vestice.

Vara se inregistreaza o medie de 190 mm si este legata de precipitatiile abundente din luna iunie. Maxima lunara a fost in 1983 cand in luna iulie au cazut 158 mm, iar minima de 0,4 mm in august 1985 sau cum este cazul din anul 1996 cand de la sfarsitul lui iunie pana pe 25 iulie nu a cazut nici o picatura de ploaie.

Toamna inregistreaza o medie de 110-120 mm, maxima fiind de 175 mm in octombrie, iar minima in noiembrie 1986 de 1,4 mm.

Cantitatea maxima lunara absoluta a fost de 246,3 in 1969, iar minima lunara absoluta de 0,0 mm tot in acel an.

Importanta este si cunoasterea cantitatii maxime cazute in 24 de ore, ea reflectand continentalismul regiunii, aceasta a fost de 114 mm, inregistrata la data de 20 august 1946.

3.2.2.6. Stratul de zapada

Stratul de zapada prezinta discontinuitati in spatiu si timp. Din analiza datelor obtinute de la Statia meteorologica Oltenita, rezulta ca durata medie a stratului de zapada este de 43-44 de zile.

Grosimea medie a stratului de zapada inregistreaza valori maxime in ianuarie, cand acesta ajunge la circa 8-10 cm.

Numarul mediu al zilelor cu strat de zapada si repartitia lunara a acestora este diferita de la o luna la alta dupa cum putem observa in tabelul 4 si in fig. 11. Numarul zilelor cu strat de zapada

Tabel nr. 4

Luna

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Nr. zilelor cu strat de zapada

sursa Statia meteorologica Oltenita (anul 2000)

Fig. 11. Numarul zilelor cu strat de zapada.

Numarul zilelor cu strat de zapada totalizeaza 43, iar cel mai mare numar de zile cu strat de zapada se inregistreaza in luna februarie (16 zile), iar lunile limita sunt aprilie si octombrie.

3.2.2.7. Vanturile

Asezarea geografica a Municipiului Oltenita explica unele aspecte legate de circulatia atmosferica. Aici se interfereaza masele de aer continentale din est si nord-est, predominante iarna care aduc aer rece, uscat si geruri insotite de viscole, cu cele din vest si sud-vest predominante vara, uneori umede alteori uscate si secetoase.

Din analiza datelor preluate de la Statia meteorologica Oltenita, rezulta o frecventa mai mare, 27% din sectorul nord-estic. O frecventa relativ ridicata este si cea din sectorul sud-vestic (17%), din nord si vest cu valori de aproximativ 11%.

Frecventa calmului este relativ mica (20.1%), lunile cele mai putin calme sunt aprilie si au valori cuprinse intre 25 si 32%, iar lunile cele mai calme sunt septembrie, august si octombrie cu valori cuprinse intre 44 si 48%.

Vitezele dominante ale vantului in aceasta zona sunt sub 5 m/s, dar se inregistreaza si cazuri cand viteza poate avea valori cuprinse intre 6-10 m/s. Deci putem concluziona ca in acest areal viteza vantului se incadreaza in limitele caracteristice unitatii de relief, depasindu-se foarte rar pragul de 20m/s, adica o viteza de 72km/h, poate in timpul iernii cand bate Crivatul.

Dupa viteza vantului, cel mai puternic vant din zona este vantul de nord-est, Crivatul ce poate atinge viteze mari, urmeaza vanturile de sud-vest si vest, Austrul, cu viteze medii de 4 – 4,5 m/s, acesta fiind bogat in precipitatii.

Regimul nesincron de incalzire si racire a suprafetelor de terasa si acvatice din Lunca Dunarii si Argesului duce la dezvoltarea unei circulatii locale diurne a aerului sub forma de brize. Astfel ziua, cand suprafata teraselor se incalzeste foarte mult, in timpul verii se formeaza curenti de convectie termica, dinspre Dunare spre terase, iar noaptea fenomenul se produce invers decat ziua.

Baltaretul este un vant local, umed, ce este specific baltilor Dunarii care bate in zona Municipiului Oltenita. Acest vant isi are originea in ciclonii care se formeaza pe Marea Mediterana si Marea Neagra. Bate rar, in special toamna si primavara din sud-est spre nord-vest si este insotit uneori de nori negrii si grosi care produc o ploaie marunta si calda, de scurta durata. Uneori bate si iarna aducand precipitatii sub forma de ploaie, iar alteori bate si vara aducand racoare.

3.2.2.8. Fenomenele meteorologice specifice

Viscolul, poate sa apara din noiembrie pana in martie, dar de cele mai multe ori, viscolele au loc in luna ianuarie si februarie, cu consecinte negative cunoscute.

Ceata este un fenomen des intalnit in aceasta zona de lunca, datorat suprafetelor lacustre. Asa se face ca, in lunile ianuarie si decembrie se inregistreaza un numar maxim de 9 – 10 zile cu ceata, iar anual se inregistreaza 45 – 50 de zile cu ceata.

Bruma, constituie un fenomen de mare interes pentru agricultura. In aceasta zona, prima bruma apare in perioada 11 – 20 octombrie, iar data medie a ultimei brume apartine perioadei 1 – 11 aprilie. Numarul mediu al zilelor cu bruma este intre 150 si 180 zile.

Grindina, cade rar, o data la cativa ani, insotind ploile torentiale. Ea apare datorita proceselor convective intense, la care se alatura o mare instabilitate a maselor de aer, de origine tropicala (mediteraneana).

A fost cazul anului 1993, in iulie cand timp de aproximativ 3 minute, a cazut grindina pe un strat de 1 – 2 cm si care a dus la pagube insemnate culturilor agricole.

In concluzie principala trasatura caracteristica climatica, care defineste sectorul studiat, respectiv Municipiul Oltenita, este data de particularitatea climatului temperat continental de tranzitie, cu o dinamica mai moderata a atmosferei, beneficiind de o briza fluviala permanenta, iar apropierea de Lunca Argesului si a Dunarii, favorizeaza producerea de roua in timpul zilelor calde de vara.

3.3. Hidrografia

3.3.1. Factorii care influenteaza hidrografia

Desi in general conditiile de relief si litologice nu sunt prea favorabile procesului de scurgere, totusi aceasta suprafata nu este lipsita de scurgerea de suprafata si nici de existenta retelei hidrografice. Acest element geografic a carui prezenta este destul de vizibila in zona noastra, este intr-o foarte stransa legatura cu celelalte elemente ale cadrului natural si chiar cu o serie de aspecte ale activitatii umane.

Cel mai important factor geografic care influenteaza atat apele de suprafata, cat si cele subterane il reprezinta conditiile climatice. Dintre factorii meteo-climatici, un rol important il au precipitatiile, care asigura posibilitatea completarii resurselor de apa, iar evapotranspiratia determina pierderile din bilantul hidrologic. De regimul precipitatiilor este legata si alternanta perioadelor umede cu cele secetoase.

Primavara cazand o cantitate mai mare de precipitatii, favorizeaza organizarea scurgerii. Acelasi proces se petrece si vara cand ploua torential, cu tot deficitul de umiditate din sol, o parte din apa cazuta se va scurge la suprafata.

Influenta reliefului asupra aspectelor hidrografice are un caracter dublu, fiind vorba de o influenta directa si una indirecta (asupra climei). Inclinarea generala a reliefului elimina si directia generala de scurgere a apelor.

Configuratia reliefului influenteaza in mare masura redistribuirea teritoriala a zapezii. In formele negative se observa acumularea si intarzierea maxima a duratei stratului de zapada si scurgerea cea mai intensa in timpul ploilor. Crovurile constituie zone de acumulare a apelor, atunci cand cantitatea de precipitatii este mai mare, fundul lor capata un aspect mlastinos.

Vegetatia, mai ales cea arborescenta, contribuie la geneza unor structuri de sol mai afanate, prin aceasta marind permeabilitatea si totodata infiltrarea apei. Radacinile copacilor si a altor plante cu radacini rezistente duc la cresterea rezistentei solului, la eroziune si la inlesnirea precipitatiilor. Micsorarea procesului de scurgere si marirea infiltratiei pot fi cauzate si de vegetatia ierboasa.

Solurile au si ele o influenta deosebita in procesul formarii scurgerii, in procesul alimentarii apelor subterane prin infiltratii, jucand un rol de intermediar intre factorii meteorologici si scurgere. In cazul solurilor cu permeabilitate mare, precipitatiile nu asigura mereu aparitia unor valori ridicate ale scurgerii din cauza infiltratiilor rapide.

Cernoziomurile au o capacitate ridicata de infiltratii in perioada calda si secetoasa, dar au si o capacitate mare de retinere a apei. Din acest motiv iarna si primavara ele devin slab permeabile, in schimb in perioadele secetoase este nevoie de o cantitate de 5-15 mm de apa pentru saturarea suprafetei lor, necesara aparitiei momentului scurgerii superficiale.

Structura geologica exercita o influenta insemnata in special asupra scurgerii si asupra distributiei apelor subterane. Acestea influenteaza atat prin structura geologica si directa a straturilor, cat si prin natura petrografica, dezagregarea si solubilitatea rocilor, loessurile fiind roci permeabile, ele permit infiltrarea cu usurinta a unei cantitati de apa din precipitatii, favorizand cresterea scurgerii subterane in defavoarea celei superficiale.

Prin numeroasele actiuni pe care le efectueaza factorul uman poate influenta intr-o masura considerabila asupra aspectelor hidrologice. Prin masuri agrotehnice se produce o reducere evidenta a scurgerii.

Reducerea debitelor in timpul verii, ca urmare a folosirii apei din rauri este un fenomen hidrologic destul de frecvent. Construirea de diguri contribuie si ea la transformarea regimului scurgerii.

3.3.2. Apele subterane

Apele freatice sunt situate la adancimi mari datorita grosimii apreciabile a depozitelor de loess, pietrisuri si nisipuri care ajung pana la 80 de m.

S-au identificat mai multe raioane hidrologice cu caracteristici specifice si anume: raionul corespunzator campiei piemontane, raionul corespunzator campiei cu divagare, raionul corespunzator campiei propriu-zisa si raionul corespunzator Luncii Dunarii.

Straturile acvifere sunt prezente in depunerile aluvionare ce se formeaza in albiile majore ale apelor curgatoare, constituite din pietrisuri, nisipuri si maluri aduse de ape pe timpul marilor viituri. Ele sunt in legatura directa cu apele raurilor, se influenteaza reciproc si constituie sursele principale ale sistemelor de alimentare cu apa. Acestea sunt deosebit de importante pentru alimentarea cu apa potabila, in conditiile in care exista pericolul poluarii apelor Dunarii, care este sursa principala de apa pentru consum a Municipiului Oltenita.

O alta categorie de strate acvifere o reprezinta, in zona Oltenitei, cele de la baza loessului ce au un nivel care variaza in functie de morfologia terenului.

In Lunca Dunarii, zona cu drenaj puternic unde grosimea stratelor aluvionare este mare, stratul freatic se gaseste la peste 20 m adancime, ceea ce alaturi de viteza de circulatie a curentului subteran imprima caracteristici hidrochimice specifice apelor de la baza loessului, duritate pronuntata si grad mare de mineralizare.

In privinta adancimii apelor freatice, zonele cu hidroizohipse de 1-2 m ocupa cea mai mare parte a sectorului in studiu, exceptie facand zonele mai inalte si grindurile ce sunt cuprinse de hidroizohipsele de 2-5 m. Acestea au o mineralizare mai scazuta fata de cele de mica adancime de 0,471 g/l, deoarece sunt influentate de natura rocii, iar viteza de scurgere catre zona de lunca este mai mare.

Calitativ apele sunt potabile, cu o stransa interdependenta cu apele celor doua retele hidrografice ce limiteaza orasul: Arges si Dunarea. Oscilatiile mari sunt intre diferite sezoane climatice, aproximativ 1,5 – 2 m si 0,40 – 0,66 m.

3.3.3. Apele de suprafata

Oltenita si imprejurimile ei sunt strabatute de o retea hidrografica marcata de raul Arges si fluviul Dunarea in principal (fig. 12).

Argesul intra pe teritoriul judetului Calarasi, judet din care face parte si Municipiul Oltenita, in apropierea orasului Budesti si se varsa in Dunare la sud-vest de Oltenita. In acest sector Argesul se caracterizeaza printr-o vale larga, captusita cu depozite nisipoase ce permit o mare mobilitate a albiei minore.

De la intrarea pe teritoriul judetului si pana la varsare, acesta primeste afluenti doar pe partea stanga cum ar fii: Dambovita, Rasa, Luica si Mitreni. Datorita acestui fapt la care se adauga si evapotranspiratia deosebit de mare din timpul verii, adancimea ajunge sa fie foarte mica intre 1 si 2 m, rareori in timpul ploilor de primavara ajungand la 3 m.

Cursul principal al Argesului are o albie deosebit de larga intre fruntile primelor terase, captusita cu depozite de nisipuri, pietrisuri si argile in pelicule lenticulare ce-i dadeau pana la regularizarea albiei o mobilitate destul de mare.

Eroziunea laterala, sedimentele foarte fine duceau la o schimbare a albiei, cand spre malul drept, cand spre malul stang, formand numeroase ostroave si meandre. Meandrele in aceasta zona poarta numele de potcoave, nume ramas si astazi unui lac ce provine din inchiderea unui cot al Argesului, Lacul Potcoava, aflat in nordul Oltenitei ( fig. 13).

Fig. 13 Lacul Potcoava

Factorul determinant al regimului termic al apei Argesului il reprezinta temperatura aerului, existand o corelatie perfecta intre temperatura aerului si cea a apei. Temperatura medie a apei este de 11,5s C, fiind mai ridicata cu 0,36s C decat media multianuala a aerului. Durata medie anuala a perioadei de inghet (curgeri de sloiuri, gheata la mal, sloiuri de gheata), poate aparea in fiecare an in sezonul rece si are o durata medie de 54 de zile, incepand cu sfarsitul lunii decembrie si pana la sfarsitul lunii februarie.

Argesul, prin variatiile climatice, prezinta numeroase unde de viitura insotite de devarsari in albia minora, mai ales in partea neindiguita. Pagubele provocate de viiturile raului sunt foarte mari, fiind inundate suprafete de sute de hectare de terenuri arabile, in perioada mai – iunie, cand culturile agricole sunt in plina dezvoltare. Gura de varsare a Argesului in Dunare se afla la 13,5 m fata de nivelul Marii Negre, iar latimea variaza intre 60 m si 210 m.

Dupa cum putem observa din tabelul 5, debitele Argesului variaza de la o luna la alta si de la un anotimp la altul.

Debitele lunare ale Argesului (m3/s)

tabel nr.5

Luna

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Debit

sursa: Postul hidrometric Oltenita

Din analiza datelor din tabelul 5 si din fig.14 putem sa observam ca debitul maxim s-a produs in luna martie (87,7 m3/s), iar cel minim in septembrie (29,3 m3/s) si ca in perioada august – octombrie debitele Argesului sunt intr-o scadere, ca mai apoi sa creasca pana in luna martie, cand atinge debitul maxim de 87,7 m3/s.

Fig. 14 Variatia debitelor lunare ale Argesului.

Debitul maxim absolut s-a inregistrat in anul 1975 si a fost de 1650 m3/s, iar debitul minim a fost de 1,10 m3/s in anul 1964.

Debitul mediu solid multianual este de 134 kg/s, iar cea mai mare parte din aluviunile carate de rau sunt in suspensie.

Din analiza regimului hidrochimic al apelor Argesului se constata mari cantitati de impuritati chimice provenind in cea mai mare parte din apele preluate ale Dambovitei. Din aceasta cauza la care se adauga si cantitatile mari de pesticide si ingrasaminte duc la imposibilitatea utilizarii apelor Argesului pentru alimentatie si nici chiar pentru irigatii.

Colectorul Argesului este Dunarea, fluviu de mare importanta pentru tara noastra, ce uda orasul Oltenita in partea de sud, cu o albie larga ce ajunge la confluenta cu raul Arges la 800 de m latime.

Dunarea este al doilea fluviu ca marime din Europa, izvoraste din Muntii Padurea Neagra, culege apele din Alpi si Carpatii si este navigabila de la primul sau afluent alpin Iller. In drumul sau in lungime de 2857 km, spre varsarea in Marea Neagra, Dunarea uda 4 capitale si 10 tari, primeste numerosi afluenti si are un bazin hidrografic ce masoara 817.000 km2.

In zona studiata, la Oltenita, Dunarea dupa un cot larg, intalneste marginea podisului prebalcanic, iar valea se ingusteaza, se adanceste si curge repede realizand un vad de trecere si posibilitatea amplasarii portului pentru marfuri si construirea santierului naval.

Latimea albiei este aproximativ de 750 m in dreptul statiei C.F.R., din port si aproximativ 800 de m il locul de confluenta cu Argesul. Viteza curentului de apa variaza in medie intre 4,5 km/h si 6,2 km/h, iar panta de scurgere este in acest sector de 4 cm/km. Debitul mediu multianual este de 5950 m3/s, variind intre un maxim de 15900 m3/s si un minim de 1450 m3/s.

Din gradatia pe scara hidrometrica rezulta ca nivelul Dunarii, la Oltenita se afla la 10,010 m deasupra nivelului marii. Nivelul maxim inregistrat a fost in anul 1942 de +829 cm iar nivelul minim de –110 cm inregistrat in anul 1942.

Valorile nivelelor medii lunare pe Dunare la Postul Oltenita (1980 – 1990).

Tabel 6

Lunile

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Nivelul

mediu cm



Sursa: Postul hidrometric Oltenita (1980 – 1990)

Fig. 15 Nivelul mediu al Dunarii la Postul Oltenita (1980 –1990)

Din analiza tabelului 6 si a fig. 15 putem observa care sunt perioadele ce depasesc media anuala de 300 cm corespunzand lunilor februarie – iunie cu un maxim in luna mai (455,7 cm), aceasta datorandu-se aportului apelor afluentilor sai de pe intreg teritoriu tarii, rauri ce au un debit deosebit de bogat datorat precipitatiilor de primavara.

Nivelele minime incep din luna august, iar minimul se inregistreaza in luna noiembrie (132,3 cm).

Debitele medii lunare multianuale pe Dunare la Postul Oltenita (1980 – 1990)

Tabel nr.

Lunile

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Debit mediu

m3/s

Sursa: Post hidrometric Oltenita

Fig. 16 Variatia debitului mediu multianual la Postul Oltenita (1980 – 1990)

Dupa cum putem observa din fig.16 si din tabelul 7 debitele medii ale Dunarii cresc ca si nivelele medii lunare, din luna februarie pana in iunie, ca apoi sa descreasca, debitul maxim se inregistreaza in luna mai (8917 m3/s), iar cel minim in luna octombrie (3714 m3/s).

Debite maxime ale Dunarii au fost inregistrate in 1970, cand Dunarea a atins valoarea de 14640 m3/s, iar in iunie 1987 un debit maxim de 15900 m3/s. Debitul minim a fost inregistrat in 1924 si a fost de doar 145 m3/s

In ceea ce priveste scurgerea solida se poate spune ca materialul aluvionar se clasifica dupa modul in care este transportat, in aluviuni in suspensie si aluviuni tarate, acestea constituind principalele categorii care intereseaza in calculele practice.

Una dintre cele mai de seama particularitati ale scurgerii de aluviuni o constituie marea variabilitate de-a lungul fluviului. Pe unele portiuni se pot produce cresteri ale debitelor solide in suspensie, provenite din erodarea patului albiei, dar aluviunile se depun in alte sectoare.

Debitul solid multianual este de 1720 kg/s, respectiv 54,2 mil. t/an, cu o concentratie medie de 286 g/m3.

O comparatie facuta intre valorile debitelor multianuale de apa si cele de aluviuni rezulta ca la Oltenita, la o crestere de 9% a debitului de apa exista o crestere de 37% a debitului de aluviuni.

Din datele referitoare la chimismul apelor Dunarii reiese o mineralizare cuprinsa intre 200 – 500 mg/l, cea mai mare pondere avand ioni de calciu si bicarbonici. Acidul bicarbonic reprezinta 0,582% din mineralizarea totala fiind urmat de ionii de calciu, (0,144%), de SO4 (0,081%), de Na+ K (0,07%), de Cl (0,073%) si de Mg (0,048%).

Temperatura apei urmeaza temperatura aerului, depasind-o pe aceasta in lunile septembrie – ianuarie, si fiind mai mica decat aceasta din februarie pana in august.

Datorita acumularii treptate de caldura pe timpul zilei, se inregistreaza o crestere continua a temperaturii apei care atinge valori maxime intre orele 1800 – 1900, dupa care cedeaza treptat din caldura acumulata in contact cu aerul mai rece din timpul noptii atingand valori minime in cursul diminetii, intre orele 800 – 900.

Fenomenele de inghet apar rar pe Dunare, atunci cand iernile sunt foarte geroase. In cazul in care temperatura aerului se mentine 3 – 5 zile cu valori sub 00 C, apar la suprafata apei pojghite subtiri de gheata care se transforma apoi in sloiuri de gheata . Daca gerul se mentine, sloiurile se unesc in mase compacte de gheata, care cuprind la un moment dat toata latimea fluviului, la inceput in locurile inguste ale albiei, apoi in zonele de amonte, pana cand podul de gheata apare pe mari sectoare ale fluviului.

Podul de gheata apare de obicei in prima decada a lunii ianuarie pana spre sfarsitul lunii februarie, cum s-a intamplat in anul 1996, cand a fost o iarna foarte geroasa.

Fenomenele de curgere ale sloiurilor se inregistreaza in 80% din ierni si au o durata de 35 pana la 40 de zile. Podul de gheata se inregistreaza doar in 50% din ierni si tine intre 5 zile si maxim 30 de zile.

Datorita precipitatiilor bogate, aportului de apa de la ceilalti afluenti ai Dunarii si din cauza topirii zapezilor, au loc inundatii.

Pentru prevenirea acestor inundatii s-au facut lucrari de amenajare si de construire de diguri ce protejaza lunca desecata si folosita pentru culturile agricole dar si localitatile, cum este cazul Oltenitei, ce sunt situate pe malurile Dunarii.

La Oltenita au avut loc numeroase inundatii prin revarsarea Dunarii, dar si a Argesului, incepand din anul 1507, apoi in anii 1774, 1786, 1864, 1876, 1877, 1932, 1942, 1970, 1975. Cea mai devastatoare inundatie a fost cea din 1932, ce s-a suprapus crizei economice, cand oamenii au avut de suferit foarte mult. ,,Peste mizeria in care se zbate populatia saraca, de la orase si sate, a venit sa cresteze adanc o alta pacoste, blestemul apelor “, scria Alexandru Sahia in ,,Veac Nou” in aprilie 1932.

George Valsan a facut un calcul pe o perioada de 30 de ani si a constatat o fluctuatie anuala a apelor Dunarii, la Oltenita de 5,71 m, in conditiile in care o crestere de peste 6 m duce la inundarea orasului.

In anul 1942 o mare inundatie a provocat pagube tuturor oraselor de pe Dunare, Oltenita ajungand atunci jumatate sub ape, in special datorita escaladarii digului de apele Argesului in zona sudica a localitatii.

Cu mult timp in urma, peste Arges, intre Oltenita si localitatea Chirnogi, exista un ,, pod statator’’ din lemn. Podul actual a inceput sa fie construit intre anii 1912 – 1913, realizandu-se picioarele principale din beton de catre inginerul H. Cove.

In 1929, inginerii Pompiliu si Musat au instalat piesele metalice realizate la Arad si au facut ca podul peste Arges sa fie practicabil. De atunci si pana in prezent acest pod a suferit unele reamenajari si consolidari pentru a putea fii folosit fara nici un risc de surpare ( fig. 17).

Acesta este singurul pod pe piloni din beton de peste Arges din judetul Calarasi, restul podurilor peste Arges din perimetrul judetului, fiind construite din burlane de beton, fixate cu pamant, de exemplul podul intre orasul Budesti si satul Crivat care sa darmat la inundatia din august 2005(fig.18) si a fost construit dupa scurta vreme tot din burlane.

Fig.17 Podul peste Arges ce leaga Oltenita de localitatea Chirnogi.

Fig. 18 Podul peste Arges dintre Budesti si Crivat, darmat la inundatia din 2005

Orasul Oltenita a fost construit initial pe partea cea mai inalta a luncii Dunare - Arges, dar in timp s-a extins treptat spre sud, apropiindu-se de fluviu si spre vest apropiindu-se de Arges, ceea ce a determinat inca din 1962 inceperea constructiilor de indiguire a malurilor, care a durat pana in 1981, pentru a apara zona de inundatii. In prezent sistemul hidro-ameliorativ Oltenita cuprinde o zona indiguita de peste 40.000 de hectare.

3.4. Vegetatia

Analizand datele de pana acum, asezarea Municipiului Oltenita in Lunca Dunarii si a Argesului, la confluenta celor doua vai, inchisa intre inaltimile Campiei Romane la nord (45 m) si dealurile Turtucaiei la sud, climatul temperat continental, inconjurat de paduri, ce duc la indulcirea climei, dau o flora tipica. Astfel, liliacul si ciresii ,,acoperindu-se cu neaua de flori a scurtei primaveri, cu zece zile mai devreme decat Campia Baraganului si dealurile, ne spun ca zilele calde sosesc la Oltenita mai devreme cu doua saptamani decat pe campie sau coline” (dupa Al. Marculescu, 1932).

3.4.1. Factorii care influenteaza elementele de vegetatie

Unul dintre cei mai importanti factori care conditioneaza si are un rol hotarator asupra proceselor vitale ale organismelor, cat si asupra repartitiei geografice, este temperatura aerului si a solului. Acestea influenteaza metabolismul plantelor, actioneaza asupra diferitelor etape de dezvoltare cum ar fii: incoltirea, inflorirea, fecundatia, cresterea, coacerea, etc.

Temperaturile acestei zone favorizeaza dezvoltarea unei mari varietati de plante, atat din grupa celor arborescente cat si ierboase.

Temperatura are si un rol important in viata animalelor, accelerand-o pana la o anumita limita sau din contra, incetinind-o.

Pe langa factorii climatici mai sunt si alti factori de natura geologica, edafica dar si antropica care influenteaza aparitia si dezvoltarea plantelor.

Omul a determinat si continua sa determine mari transformari in structurile biogeografice initiale, transformari determinate de defrisari, desteleniri, asanari, canalizari, care au facut ca flora spontana sa-si reduca foarte mult arealul, cat si numarul de indivizi.

Locul lor, in arealul de studiu al Municipiului Oltenita, a fost luat de cultura cerealelor, a plantelor tehnice, a legumelor si mai rar a vitei de vie.

3.4.2. Biotopurile intalnite in zona

In prezent plantele din flora spontana si-au restrans foarte mult arealul, persistand sub forma unor areale de dimensiuni foarte mici, pe fruntile de terasa necultivate.

Daca plecam de la ideea ca relieful Oltenitei este oarecum uniform, cel de lunca, biotopul caracteristic este cel de lunca.

Biotopul de lunca este tipic zonei studiate, iar in cadrul sau distingem mai multe biotopuri caracteristice cum sunt:

Biotopul apelor curgatoare, cuprinde plantele iubitoare de umezeala, cum ar fii: coada calului (Equisetum maximum), podbalul (Tussilago farfara), salcia (Salix reticulata), rachitele (Latix fragila), sageata apelor (Sagittaria sagitiforia),plopul alb (Populus alba).

Biotopul padurii de lunca, cuprinde arbori de esenta moale, de-a lungul Argesului, si a Dunarii, pe suprafete inguste, numite zavoaie. Ca vegetatie pioniera ce se instaleaza pe terenuri noi, neacoperite de vegetatie, care poate merge de la simple aglomerari de plante pana la structura obisnuita de padure, cu straturi multiple bine individualizate. Zavoaiele din Lunca Dunarii sunt formate din urmatoarele specii arborescente: salcia (Salix alba) - fig.19 -, salcia plesnitoare (Salix fagiles), plopul negru (Populus nigra), plopul alb - fig. 20- (Populus alba).

Biotopul baltilor si suprafetelor lacustre, cuprinde specii hidrofile cum ar fii: matasea broastei (Spyroaira), lintita (Lemna minor), otratelul de balta (Urticularia vulgaris), piciorul cocosului de balta (Ranunculus aquatilis), broscarita (Potamogeton natans), papura (Typha augustifolia), stuful (Phraqmitis communis), stanjeneii galbeni (Iris pseudocirus), sageata apelor (Sagitaria sagittifolia), izma broastei (Mentha aquatica), rogozul (Carex gracilis), trestie (Phragmites communis).

Biotopul grindurilor, cu mai putina umezeala, putin raspandite, cu plante ierbacee mici: trifoi (Trifolium repens), firuta de faneata (Poa pratenis), mohor (Letaria viridis), cosorul (Agrostis alba)   

Fig. 19 Salcie    Fig.20 Plop alb Fig. 21 Urzica galbena

Lunca, si mai ales lunca Argesului, a fost supusa unor importante modificari antropice prin transformarea unor terenuri in terenuri cultivate sau prin constructiile hidrotehnice de mare amploare.

Deasemeni zavoaiele de lunca cu ritm rapid de crestere s-au transformat in culturi de arbori, in special de plopul negru.

Biotopul pajistilor de graminee si diverse ierburi xeromezofile, este puternic restrans datorita activitatii antropice.

Unele specii, izolate, de ierburi xeromezofile le intalnim in culturile agricole, pe marginea santurilor sau in lungul cailor de comunicatie.

Dintre speciile de graminee amintim: papadia (Tarraxacum aficinalis), golomatul (Dectilis glomerata), firuta (Poa pratenis), iarba campului (Agrostis alba), palamida (Cirsium arvense), neghina (Agrostemma githaga), scanteiuta (Gagea arvensis), traista ciobanului (Capsella bursa), urzica galbena - fig.21 - (Lemnium purpureum), colilia (Stypa yonnis), pelinul (Artemisa austriaca), negara (Stypa capielata), volbura (Connul vulus arvensis), musetelul (Matricaria chamomila), bozul (Lambucus ebulus), macul de camp (Papaver rhoeas), coada soricelului (Achillea setacecea ), spinul (Carduns ocanthoides), patlagina (Patago major), troscot ( Polyogonum aviczlare), rostogolul (Salsola ruthenica).

Biotopul speciilor lemnoase, destul de slab raspandit in aceasta zona, insa, intalnim aici specii de: stejar (Quercus rubus), stejarul pufos (Quercus Pubescens), artarul (Pinus Ebgrifolia ), salcami (Robinia pseudacacia), plopul alb (Populus alba) si plopul negru (Populus nigra). Tot in vegetatia lemnoasa se incadreaza si subarbustii: porumbarul (Prunus Spinosa ), trandafirul pitic (Rosa austriaca),  macesul ( Rosa Canina ), rugul si murul (Rubus idaeus), ce au o extindere mai mare in timpul verii pe terenurile recoltate unde formeaza tufisuri taratoare.

Din grupa complexelor de biotopuri dezvoltate pe terenurile cultivate, chiar daca nu fac parte din flora spontana, le amintesc pentru a arata cateva din plantele care se au inlocuit flora spontana.

Lunca, fiind o zona cu soluri manoase , cu apa din abundenta, fie din apele curgatoare fie din panza freatica, ce este foarte aproape de suprafata solului, este un loc foarte prielnic culturilor agricole, ce sunt raspandite si foarte variate in aceasta zona.

Dintre plantele ce se cultiva aici amintim: plantele cerealiere (grau, porumb, ovaz, orz, secara), leguminoasele (rosii, varza, castraveti, cartofi, ceapa, mazare, fasole, etc.), plantele tehnice (rapita si ricinul), zarzavaturile (patrunjel, marar, leustean), vita de vie, livezile (pruni, caisi, meri, ciresi si visini), dar totusi acestea se cultiva pe suprafete restranse.

Valorificarea in ritm sustinut a vegetatiei si a terenurilor au impus mutatii importante, atat asupra vegetatiei si a faunei cu consecinte de ordin climatic, hidrologic, pedologic si geomorfologic. Efectele se vad in teren: prabusiri, siroiri si alunecari.

3.5. Fauna

Exista o stransa legatura intre fauna si mediul de viata. Din acest punct de vedere, distingem in zona studiata, un mediu de viata terestru si un mediu de viata acvatic. De asemenea o legatura stransa, exista intre fauna si relief, clima, ape, iar din acest punct de vedere distingem o fauna tipica regiunii est–Europene.

In functie de biotopurile amintite in capitolul anterior, distingem urmatoarele biocenoze: biocenoza de lunca si acvatica, biocenoza de camp si biocenoza padurilor.

Spre deosebire de biotopurile floristice, a caror existenta depinde de o serie de conditii climatice, antropice, iar raspandirea lor este limitata, elementele faunistice se pot deplasa dintr-un loc in altul, in cautarea hranei.

Un numar mare de indivizi traiesc pe malul Argesului si al Dunarii, specii care se hranesc fie din apa, fie de pe mal, alcatuind cea mai reprezentativa biocenoza, cea de lunca.

Biocenoza de lunca se intalneste pe un spatiu relativ restrans, in care se concentreaza un mozaic faunistic, dar in special avifauna.

Avifauna este formata, aici din numeroase specii cum ar fii: rata salbatica mare (Anas plattyrhynchos), rata cu ciuf (Netta rufins), gasca de vara (Anser anser), lisita (Fulica atra), pescarusul (Larus ridibundus), gainusa de balta (Gallina chloropus), garlita (Anser albifrons).

Pe langa avifauna mai gasim unele specii de: animale de apa cum sunt: nurca (Mustela lutreola),vidra (Lutra vulgaris) si bizamii (Ondatra zibethica), specii de reptile si amfibieni ce populeaza zonele limitrofe baltilor si lacurilor: broasca testoasa de balta ( Emys orbicularis), sarpele de apa (Natrix tesselata), broasca de lac ( Rana lessonae) si buhoiul de balta (Bambina bambina).

Tot in cadrul biocenozei acvatice o importanta deosebita o reprezinta ihtiofauna formata din numeroase specii cum ar fii: crapul (Cyprinus carpio), platica (Abranis brana), caracuda (Carassius carassius), somn (Silurus glanis), sabitei (Pelecus cultratus), salau (Luciopera luciopera), stiuca (Esox lucius), iar dintre pestii migratorii doar cega (Acipenser ruthemus) si morunul (Huso huso) sunt intalniti in zona in ultima perioada.

Biocenoza campului, cuprinde un numar variat de specii, chiar daca nu in numar mare de indivizi. In zonele cu stufaris traiesc: mistretul (Sus scrofa), viezurele (Melis melis), vulpea (Vulpes vulpes), iepurele de camp (Lepus europaeus), dihorul (Puturius puturius), mamifere cu interes cinegetic dar care isi reduc de la an la an numarul de indivizi. Zona a fost populata cu cerbul lopatar (Dama dama), care s-a adaptat foarte bine la conditiile climatice de aici, acesta este ocrotit de lege fiind pe cale de disparitie.

Dintre mamiferele caracteristice stepei sunt rozatoarele: popandaul (Citellus citellus), harciogul (Cricetus cricetus), orbetele (Spalax leucodon) si soarecele de camp (Apodemus agrarius).

Reptilele sunt reprezentate aici prin specii de serpi (Elaphe quatorlincata) si soparla de camp (Lacerta taurica).

Insectele sunt bine reprezentate in aceasta zona, aici intalnim numeroase exemplare, cum ar fii: greierul (Grillus desertus), lacusta (Locusta migratoria), carabusul cerealelor (Anisopha austriaca) si unele s-au inmultit foarte mult, din cauza conditiilor climatice din zona, tantarii si mustele.

Pasarile reprezentative pentru aceasta zona sunt potarnichea (Predix predix), prepelita (Coturnix coturnix), ciocarlia de camp (Melanocorypha calondra).

Daca numarul speciilor ce alcatuiau flora si fauna acestor locuri a scazut de la an la an, daca unele au disparut si altele s-au inmultit, de-a lungul timpului este in functie numai de activitatea umana. Dezvoltarea continua a orasului, extinderea lui in teritoriu, prin amplasarea in afara perimetrului orasului a unor obiective industriale, toate au participat la modificarea florei si faunei spontane. Pe langa acestea mai sunt si alte cauze cum ar fii: nevoile tot mai mari de terenuri agricole, pescuitul si vanatul in exces (braconajul), ce au dus la disparitia unor specii floristice si faunistice.

3.6. Solurile

3.6.1. Consideratii generale si factorii pedogenetici

Prima clasificare a solurilor din Romania, bazata pe caracteristicile profilului de sol, corelate cu factorii pedogenetici si procesele specifice solificarii a fost realizata in 1911 de Gh. Murgoci. De atunci si pana astazi aceasta clasificare a fost imbunatatita, dezvoltata si diversificata ,, . in scopul folosirii mai eficiente a cunostintelor despre sol” (Sistemul Roman de clasificare a solurilor, 1980).

Solurile reprezinta o rezultanta a interactiunii factorilor fizico-geografici. Cunoasterea lor in aprofunzime este vitala pentru agricultura si pentru lucrarile de ameliorare.

Invelisul pedologic al acestui teritoriu este rezultatul interactiunii factorilor pedogenetici si fizico-geografici. Astfel roca de solificare o reprezinta depozitele loessoide, loessurile, depozitele deluvio-proluviale, aluviuni nisipo-prafoase, care in conditiile unei vegetatii de lunca, stepa si balta au favorizat formarea solurilor de campuri si solurilor de lunca

Asezat in lunca, Municipiul Oltenita, se caracterizeaza printr-o uniformitate pedologica. Aici solurile de lunca prezente sunt: aluviunile, solurile aluviale, cernoziomurile de lunca, lacovistile de lunca si cernoziomuri levigate (Fig. 22).

3.6.2. Tipuri de soluri

Solurile aluviale, tipic zonei aflate in studiu cuprinde soluri aflate in stadiu incipient de solificare a depozitelor aluviale sau aluvio-proluviale. Ele ocupa grindurile sau suprafetele plane, rar inundabile, si mai rar aluvionate, din cuprinsul luncii.

Indiguirea totala a Dunarii a permis ca aceste soluri sa evolueze in directia solurilor cernozimoide.

Se cunosc trei stadii de evolutie a solurilor aluvionare de lunca:

primul stadiu de evolutie include aluviuni recente, aflate in primele faze de solificare, prezente pe grindurile mai inalte din apropierea albiei (aluviuni stratificate, soluri aluviale stratificate);

in al doilea stadiu de evolutie sunt incluse solurile aluviale intelenite, cu structura granulara, raspandite in zona centrala a luncii: soluri aluviale intelenite cu textura grea in partile plane, soluri aluviale cu textura usoara, in partile mai inalte, unde nivelul apei freatice este la 2 m adancime;

al treilea stadiu de evolutie face tranzitia spre solurile zonale in care sunt cuprinse solurile zonale aluviale, cernoziomice pe terenurile mai inalte, neinundabile ale luncii.

Caracteristicile solurilor aluviale pot fi concluzionate astfel: textura mijlocie si grea, un orizont superior de 20 – 35 cm grosime, culoare brun – galbui inchis, structura grauntoasa si instabila. Suborizontul superior este un orizont de tranzitie de 10 – 20 cm grosime, el se rupe in bulgari si agregate neprevazute.

Continutul de humus al solurilor aluviale depinde de textura si este in general cuprins intre 1,3% si 7%, iar cele argiloase sunt mai bogate in humus. Continutul de azot este cuprins intre 0,07% si 0,33%, iar reactia solului este alcalina cu un pH cuprins intre 7,8 si 8,3.

Cernoziomurile levigate se dezvolta in zonele unde se gasesc anumite conditii climatice, cum ar fii: precipitatii relativ slabe 450 – 550 mm, contraste termice mari intre iarna si vara (amplitudinea 25s C) si evapotranspiratie accentuata. Roca ,,mama” a cernoziomurilor levigate este constituita din loess sau depozite loessoide, argile sau nisipuri. Cele formate pe loessuri au o buna permeabilitate si un bogat continut de humus (2,8% – 4,8%), iar cele formate pe nisipuri mai putin bogate in humus (sub 2,4%) si slab structurate. Cele formate pe argile, cunoscute si sub numele de cernoziomuri levigate zlotoase, apar in zonele de divalgare si sunt nestructurate.

In general, profilul cernoziomurilor levigare este de tip A – AB – B – C – D. Orizontul A este gros de 40 – 50 cm, negru sau brun, cu structura grauntoasa. Spre deosebire de cernoziomurile propriu-zise cele levigate au si orizontul B bine dezvoltat, de culoare brun – cenusie, acestea avand o structura uniforma pana la prizmatica. Orizontul C prezinta pete, vinisoare si concretiuni de CaCO3.

Lacovistile sunt soluri din clasa hidromorfe, ce s-au format si evoluat in conditii de exces de umiditate. Excesul de umiditate poate fi freatic sau pluvial, eventual mixt.

Ele se intalnesc pe interfluvii, terase, cat si in lunci, cum este cazul zonei de lunca in care se afla teritoriul in studiu, unde apa freatica se gaseste la adancime mica, intre 1 – 2 m.

S-au format pe materiale parentale foarte diferite si in general, bogate in calciu, de origine fluviatila, fluviolacustra sau eoliana: luturi, argile, nisipuri, loessuri si depozite loessoide. Particularitatea formarii lor consta in umezirea freatica excesiva care determina procese caracteristice de gleizare, dar si de bioacumulare.

Lacovistile sunt soluri insuficient aerisite, datorita excesului de umiditate, ce contin humus in cantitate mare intre 4% si 12%, sunt slab acide-neutre, adica au un pH cuprins intre 7,5 si 8,3 si au un grad de saturatie de 70 – 100%.

Protosolurile aluviale cum mai sunt numite aluviunile, sunt raspandite in luncile raurilor si in Delta Dunarii.

Formarea lor este mult legata de regimul de scurgere a raurilor, in cazul nostru a raului Arges. Astfel, in fasiile de lunca din imediata apropiere a cursurilor de apa, unde sunt ele localizate, procesul de solidificare a aluviunilor este adesea intrerupt, datorita revarsarilor, stratele vechi sunt acoperite cu materiale noi, impiedicand astfel dezvoltarea vegetatiei, incat abia se contureaza un orizont superior, subtire si foarte sarac in materie organica.

Aluviunile au un profil alcatuit dintr-un orizont Ao, dezvoltat pe cel putin 20 cm, deschis la culoare, variat ca textura ( nisip grosier, pana la argila), si nestructurat. Materialul parental, orizontul C este reprezentat aici prin depozite aluviale. Acestea au un continut mic de humus si pot fi saturate in baze, cu reactie alcalina pana la debazificare si acide.

3.6.3. Fertilitatea solurilor

Prin fertilitatea solurilor se intelege capacitatea solului de a satisface cerintele de viata ale diferitelor plante. Aceasta poate fi naturala, culturala sau tehnogena, ultima corespunzand solurilor ameliorate prin lucrari intensive de irigatie, drenaj sau fertilizare.

Lacovistile au un potential de fertilizare ridicat, insa acesta nu poate fi valorificat din cauza excesului de umiditate. Pentru a putea deveni fertil se impune eliminarea excesului de apa si lucrarea energica si adanca a solului. Acestea sunt de obicei sunt acoperite cu fanete si pasuni.

Protosolurile aluviale (aluviunile), sunt fertile in functie de textura pe care au, daca au o textura fina, cum este cazul celor din zona Municipiului Oltenita, acestea sunt mult mai fertile decat cele cu textura grosiera. Pentru valorificarea lor se impune o serie de masuri, printre care cele mai urgente sunt: de indiguire, imbunatatirea regimului aerohidric, amenajarea la irigat, eventual lucrari de drenaj, aplicarea de ingrasaminte organice si minerale. Acestea pot fi cultivate cu un sortiment foarte larg de culturi: porumb, grau, sfecla de zahar, orez, cartofi, plante de nutret si legume.

Solurile aluviale se caracterizeaza printr-un grad inalt de fertilitate, datorita atat continutului de substante nutritive, cat si de regimul lor hidric.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate