Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Geografie


Index » educatie » Geografie
JUDETUL TULCEA - PREZENTARE GENERALA


JUDETUL TULCEA - PREZENTARE GENERALA




JUDETUL TULCEA - PREZENTARE GENERALA

Asezarea geografica, dimensiuni, vecini

Judetul Tulcea este situat in SE tarii, ocupand jumatatea nordica a provinciei istorice Dobrogea. Este strabatut de paralela de 45 latitudine nordica (care trece prin dreptul dealului Denistepe) si de meridianul de 29 longitudine estica.

Se invecineaza la N cu Republica Ucraina, granita fiind formata de Dunare, de la varsarea Prutului si pana la prima bifurcatie (in dreptul satului Patlageanca), apoi de bratul Chilia, pana la varsarea acestuia in Marea Neagra. La E se invecineaza cu Marea Neagra, de la gura bratului Musura si pana la Gura Portitei. Granita sudica are un traseu sinuos, ce incepe de la Gura Portitei si Grindul Lupilor si continua pe directia E-V pana in apropierea localitatii Garliciu, vecin fiind judetul Constanta. Latura vestica si nord-vestica este data de Dunare (bratul Dunarea Veche, pana la Smardan), care desparte judetul Tulcea de judetele Braila si Galati.




Cu cei 8430 km² judetul Tulcea face parte din categoria celor cu suprafata mare, fiind al patrulea (dupa Timis, Suceava si Caras-Severin) din tara, suprafata sa reprezentand 3,5% din suprafata tarii.

Relieful

Pe teritoriul judetului Tulcea se intalnesc, in acelasi timp, cele mai vechi, dar si cele mai tinere forme de relief din tara, care apartin la doua unitati geografice distincte: Podisul Dobrogei si respectiv lunca si Delta Dunarii.

In S si SV judetului, Podisul Casimcei, cu altitudini de peste 300 m, reprezinta cele mai vechi forme de relief ale tarii, aparute in Orogeneza Caledonica (Paleozoicul Inferior), evidentiate prin dealuri puternic tocite, alcatuite din sisturi verzi, acoperite discontinuu de gresii, calcare si loess.

Imagine din Muntii Macinului (foto P. Solca)

La N de aceasta unitate se afla Podisul Babadagului, Muntii Macinului, Podisul Niculitelului si Dealurile Tulcei, resturi ale Orogenezei Hercinice (din a doua jumatate a Paleozoicului), care culmineaza in varful Greci cu 467 m. Geologic vorbind, peste fundamentul de granite, cuartite si conglomerate dure se asterne o stiva groasa de sedimente mai tinere (gresii, calcare, loess). Aceasta unitate, cunoscuta sub numele de unitatea de orogen nord-dobrogeana, a suferit o usoara inaltare recenta, in ultima faza (Valaha) a Orogenezei Alpine, energia de relief si aspectul contrastand evident cu Podisul Casimcei.

Dealul Ghiunghiurmez (foto V. Leonov)

In interiorul acestei unitati se individualizeaza cateva mici depresiuni (Babadag, Nalbant, Horia, Cerna) in care apar dealuri izolate (inselberguri), martori ai dezagregarii rocilor dure ale vechilor munti, inconjurate de prispe de acumulare acoperite cu loess : Uzum Bair (222 m), Consul (333 m), Denistepe (270 m).

Canalul 36 Tulcea-Pardina (foto V. Leonov)

Rama de V, N si E a judetului este ocupata de lunca si Delta Dunarii, la care includem si complexul lagunar Razim-Sinoie, fiind cele mai tinere forme de relief, aparute in ultimele perioade ale erei Neozoice, totodata si cele mai joase, atingand 0 m la nivelul litoralului Marii Negre.

Pe bratul Sf. Gheorghe (foto Gh. Baisan)

O unitate aparte, impresionanta prin caracterul de unicat mondial, este Delta Dunarii care, cu cei 4350 km² (partea romaneasca) este cea mai mare rezervatie naturala a tarii, fiind inclusa in patrimoniul natural al planetei.

Resursele subsolice

Subsolul judetului Tulcea adaposteste o gama destul de variata de resurse, multe din ele aflate in exploatare. Pentru importanta lor economica merita a fi mentionate granitele (Turcoaia, Macin), si calcarele siderurgice (Mahmudia, Dorobantu). Local se exploateaza si alte roci pentru constructii, aceasta activitate avand chiar un caracter industrial. Din cauza lipsei rentabilitatii, recent s-au inchis exploatarile de minereu de fier (Iulia), baritina (Somova, Mineri), cuartit (Mircea Voda), pirite cuprifere (Altan Tepe) sau calcare (Zebil), deschizandu-se altele (Isaccea, Revarsarea, Dl. Bujoarelor, Dorobantu, Niculitel, Tulcea), care exploateaza roci pentru constructii.

Exploatarea granitului la Turcoaia (foto C. F. Purice)

Cariera de granit de la Greci a fost abandonata deoarece face parte din perimetrul Parcului National al Muntilor Macinului.

Conditii climatice

Clima judetului Tulcea are un caracter temperat-continental excesiv, usor moderat in delta.

Precipitatiile atmosferice au valori medii anuale de 500-550 mm in N si V si scad la 400 mm si sub aceasta valoare in Delta Dunarii, in conditiile in care temperatura medie anuala    atinge 11C in zonele vestice si sudice si 11-12C in Delta Dunarii si pe litoral.

Verile sunt fierbinti si secetoase, cu ploi putine si torentiale, insotite de multe ori de grindina si descarcari electrice, iar iernile sunt moderat de reci si lipsite de precipitatii, insa geroase, datorita vanturilor (crivatul) aspre si persistente, care constituie elementul climatic cel mai neplacut.

Reteaua hidrografica

Exceptand Dunarea, curs alohton, care margineste judetul la V si N, marea majoritate a apelor autohtone sunt scurte si temporare. Mai importante sunt Taita, Telita, Slava, Casimcea si Hamangia, tributare unor lacuri de pe litoralul Marii Negre (Babadag, Golovita), putine indreptandu-se spre V, debusand in Dunare (Topolog, Rostiile, Aiormanul).

Sloiuri pe Dunare la Tulcea (foto P. Solca)

Lacurile sunt putine, de tip sot (Murighiol, Saraturile, Slatina), cele antropice fiind ceva mai mari (Traian, Ciuperca, Horia). In schimb, pe latura nordica si estica, in lunca Dunarii, dar mai ales in delta, apar lacuri mari: Crapina, respectiv Dranov, Gorgova, Merhei, Rosu, Matita, Zmeica, Golovita sau Razim. De altfel, lacul Razim este cel mai mare din tara, ocupand impreuna cu Sinoie, Zmeica si Golovita 452 km².

Vegetatia, fauna si solurile

Vegetatia este formata din stepa si padure, exprimand, in aceasta ordine, etajarea verticala. Padurea ocupa doar dealurile mai inalte, formand masive compacte in zona Slava Cercheza - Ciucurova - Topolog si Hamcearca - Luncavita. Un loc aparte il ocupa cele doua areale de padure din delta (Letea si Caraorman), cu elemente termofile si plante agatatoare, puse sub protectia legii, ca si padurea de fagi de la Luncavita, un relict tertiar.

Peisaj forestier la Manastirea Cocos (foto P. Solca)

Stepa ocupa spatii vaste, mai ales in E si S judetului, pe dealurile de la S si E de municipiul Tulcea, fiind un areal destinat cresterii animalelor, ocupatie cu vechi traditii. Vegetatia naturala a suferit numeroase modificari prin luarea terenurilor in cultura sau prin pasunare. De asemenea, padurea a cedat locul silvostepei si apoi stepei, datorita activitatii societatii umane si modificarilor climatice survenite in ultimele secole.

Padurea Valea Fagilor (foto V. Parpala)

Un aspect aparte il are vegetatia din delta, alcatuita din elemente higro si hidrofite, cu o mare varietate de specii.

Peisaj din delta (foto V. Siminivschi)

Uscatul dobrogean este domeniul rozatoarelor (harciog, popandau, soareci de camp) si al erbivorelor (iepurele), al reptilelor (vipere) si pasarilor (potarniche, prepelita, dropie), alaturi de care apar elemente mai rare, cum ar fi broasca testoasa (Testudo graeca) ocrotita de lege.

In delta se remarca cele 120 de specii de pesti si 130 de specii de pasari, acestea din urma avand diverse zone de provenienta. De importanta economica se bucura sturionii (nisetru, cega, morun, pastruga), precum si animalele cu blana (bizam, enot) sau vanatul mare (vulpi, caprioare, mistreti).

Liane in padurea Letea (foto Alina Baisan)

Solurile se prezinta sub forma unui mozaic, in functie de diversitatea conditiilor de pedogeneza (clima, vegetatie, roca). Cele mai multe fac parte din clasa molisolurilor, sub paduri aparand si argiluvisoluri, precum si o gama variata de soluri intrazonale (halomorfe, hidromorfe, aluvisoluri, psamosoluri).

Populatia si asezarile

La recensamantul din 2002 populatia judetului Tulcea numara 256492    locuitori, ocupand penultimul loc in tara, fiind totodata judetul cu cea mai mica densitate a populatiei (30 loc./km²). Populatia este alcatuita dintr-un mozaic etnic mai rar intalnit in alte judete, in care ponderea cea mai mare o au romanii (90%), urmati de lipoveni (5,29%), turci (1,29%), rusi (1,06%), rromi (0,88%), greci (0,65%), ucraineni (0,49%), precum si de alte etnii, in numar mai mic, intre care tatari, italieni, maghiari, germani, bulgari, evrei si multi altii.

Batrana de etnie greaca din Izvoarele

(foto Gh. Baisan)

La data amintita, 47,8% din populatia judetului locuia in mediul urban si 52,2% in cel rural. Populatia urbana era concentrata in municipiul Tulcea (91492) si alte patru orase: Macin (10625), Babadag (10037), Isaccea (4789) si Sulina (4601), in vreme ce populatia rurala era dispusa in 45 de comune, avand in componenta un numar de 135 de sate.

Fenomenul demografic cel mai pregnant este imbatranirea populatiei si scaderea numarului de locuitori, ca urmare a scaderii puternice a natalitatii, proces cu consecinte negative, care produce un dezechilibru al grupelor de varsta, dar si dezafectarea unor localitati intr-un orizont de timp nu foarte indepartat. Dupa 1989 a inceput sa se manifeste un alt fenomen, cel al parasirii localitatilor de catre populatia activa (initial fenomenul a fost temporar, apoi definitiv) plecata in diverse tari europene si de pe alte continente, in cautare de locuri de munca mai bine platite.

Profilul economic al judetului





Industria este reprezentata de ramura extractiva (in centrele mentionate), dar mai ales de cea prelucratoare. Industria metalurgica avea in Uzina de Alumina si Fabrica de Feroaliaje (produse refractare, produse magneziene) doua unitati de prim rang, ultima cu caracter de unicat national, ambele inchise recent. Santierul naval din Tulcea dispune de instalatii moderne, fiind axat pe productia si reparatia de nave de diverse dimensiuni, satelitul din Sulina, care se ocupa numai cu dezmembrarea navelor iesite din uz, activitate cu caracter sporadic, fiind inchis de curand.

Platforma industriala "grea" in momentul cand functiona

(foto din arhiva APM Tulcea)

Industria usoara produce confectii (Tulcea, Macin, Greci), iar cea alimentara se bazeaza pe morarit si panificatie, conserve din peste (Tulcea, Jurilovca), legume si fructe (Tulcea), carne (Tulcea, Nufaru, Babadag) si centre de vinificatie (Tulcea, Niculitel, Babadag, Macin).

Santierul Naval din Tulcea (Aker Shipyard) - lansare la apa

(foto din arhiva societatii)

Pescuitul, exploatarea stufului si prelucrarea lemnului completeaza gama activitatilor industriale, la care mai trebuie sa adaugam si cele doua societati care prelucreaza masele plastice, ambele fiintand in Tulcea.

Agricultura este mixta, atat cultura plantelor cat si cresterea animalelor avand conditii favorabile de dezvoltare, dar este dependenta de hazardurile climatice, in conditiile in care doar o mica parte a suprafetelor agricole este irigata. Se cultiva cu predilectie cereale (grau, orz, porumb), plante tehnice (floarea soarelui, tutun, soia, rapita), cartofi, legume si zarzavaturi (rosii, pepeni, ceapa).

Lanuri de grau si floarea soarelui (foto E. Strat)

Areale insemnate sunt cultivate cu vita-de-vie (Somova, Niculitel, Tulcea, Babadag, Izvoarele, Ostrov, Daeni) si pomi fructiferi (Isaccea, Tulcea).

Stepa dobrogeana (foto E. Strat)

Zootehnia este relativ dezvoltata, desi in recul fata de perioada de dinainte de 1989, existand preocupari traditionale pentru cresterea ovinelor, cabalinelor, albinelor, alaturi de celelalte animale. Vanatoarea si pescuitul, mai cu seama in Delta Dunarii, atrag in fiecare an un numar insemnat de persoane, care practica mai ales cea de-a doua ocupatie, aflata intr-un declin evident.

La adapatoare (foto V. Leonov)

Turismul este una din ramurile cu certe perspective, oferind atat obiective naturale (delta, litoralul, Muntii Macinului) dar si istorice (Enisala, Dinogetia, Argamum, Nufaru, Murighiol), lacasuri de cult (Cocosu, Tulcea, Babadag, Saon, Celic Dere, Slava Rusa) sau obiective culturale (Tulcea, Babadag, Cerna, Sulina). Reteaua turistica dispune de cateva hoteluri moderne, bine dotate, restaurante, pensiuni, campinguri si cabane sau tabere scolare, care pot oferi servicii de calitate, atat turistilor romani cat si straini. Se remarca avantul pe care l-a capatat agroturismul in ultimii ani, fiind activitatea economica cea mai dinamica.

Hotel din Mahmudia (foto Gh. Baisan)

Caile de comunicatii si transporturile

Judetul Tulcea este accesibil atat pe calea aerului, a apei, cat si pe uscat. Langa comuna M. Kogalniceanu se afla un aeroport modern, care opereaza in ultimul timp doar pentru curse speciale, traficul obisnuit, intern, fiind sistat din cauza lipsei cererii, cauzate de preturile prea ridicate.

Linia ferata ce leaga municipiul Tulcea de Medgidia face posibil transportul calatorilor si marfurilor spre Constanta si litoral, sau spre Bucuresti si restul tarii.

Din reteaua de sosele care traverseaza judetul se remarca prin importanta drumurile Tulcea-Constanta (E87), Tulcea - Harsova - Bucuresti (DN22A), Tulcea -Isaccea - I.C.Bratianu si Tulcea - Horia - Macin.

Portul Tulcea (foto P. Solca)

Dunarea este navigabila pe tot sectorul tulcean, inclusiv pentru nave mari, in delta existand curse de pasageri care leaga municipiul Tulcea cu cele mai importante localitati.

Viata culturala si spirituala

Dotarile culturale sunt asemanatoare cu cele din alte colturi ale tarii: camine culturale in sate si case de cultura si cinematografe in orase, municipiul Tulcea fiind si cel mai important centru cultural al judetului, dispunand atat de dotarea necesara, dar si avand o viata culturala mai activa.

Se remarca Institutul de Cercetari Eco - Muzeale Delta Dunarii, cu cele patru sectii ale sale: istorie - arheologie, etnografie, arte plastice si stiintele naturii, institutul aniversand recent 50 de ani de existenta.

Panselute (A. Petrov)

   

Trandafiri (Alexandra Petrov)

In Tulcea activeaza formatii de teatru, ansamblul folcloric Baladele Deltei, filiala U.A.P. cu artisti plastici de mare valoare. Anual, se organizeaza Festivalul International de Folclor al Tineretului Pestisorul de Aur, Festivalul International al Pastoritului, precum si Concursul International de Interpretare George Georgescu, destinat tinerilor de la liceele de arta.

Aspect de la Festivalul "Pestisorul de Aur"

(foto P. Solca)

Judetul Tulcea a dat tarii o pleiada de oameni de stiinta, scriitori, artisti plastici si muzicali de mare valoare, intre care mentionam: Panait Cerna, Traian Cosovei, George Georgescu, Constantin Bratescu, Grigore si Constantin Moisil, Constantin Gavenea, Alexandru Ciucurencu, Ion Jalea s.a.

Viata religioasa se desfasoara neingradit, in judet fiind mentionate 9 culte (religii) oficiale, cele mai importante (ca numar de credinciosi) fiind cultul crestin ortodox, biserica ortodoxa de rit vechi si religia musulmana. O caracteristica a vietii spirituale tulcene este respectul si toleranta fata de credinta celorlalti.

Geamia Azizie din Tulcea (foto A. Costache)

Repere istorice

Despre locuirea si locuitorii teritoriului judetului Tulcea dovezile arheologice vorbesc inca din Paleoliticul Mijlociu, fragmente de ceramica si unelte de piatra slefuita fiind scoase la lumina din sapaturile de la Baia si Ceamurlia de Jos, ele completand pe cele din judetul Constanta (Tariverde, Nuntasi, Cernavoda, Harsova).

Mai bogate sunt insa documentele arheologice referitoare la epoca neolitica, Cultura Hamangia fiind reprezentativa pentru aceasta perioada, incadrata intre 5500-2800 i.Hr. Materialul arheologic descoperit atesta faptul ca locuitorii acelor vremuri practicau agricultura si pastoritul, confectionau vase din lut si unelte si arme din piatra slefuita (alaturi de cele din cremene sau os de animale), locuiau in asezari temporare nefortificate, in bordeie si colibe.

Vas de pastrat cereale (foto A. Baisan)

Specifica acestei culturi este preocuparea artistului pentru redarea chipului uman in diverse atitudini si ipostaze, tratarea proportiilor fiind determinata de cultul fertilitatii. Celebre sunt in acest sens, cele doua statuete ale ganditorului si consoartei sale, capodopere ale artei primitive.

Cultura Gumelnita se regaseste in judetul Tulcea in descoperirile facute la Garvan, Luncavita, Tulcea, Somova, Baia, aceasta atestand o locuire de lunga durata (straturi de cultura pe mai multe nivele), un grad sporit de confort, casele fiind mai spatioase, construite la suprafata. Se dezvolta si se perfectioneaza mestesugurile, ca urmare a contactului cu civilizatiile din estul bazinului Marii Mediterane, tehnica pictarii cu grafit a vaselor ceramice fiind elementul definitoriu pentru cultura Gumelnita.

Patrunderea unor comunitati de agricultori dinspre sud si a pastorilor indoeuropeni (mil. III i.Hr.) este atestata de sapaturile de la Casimcea si Ceamurlia de Jos.

Prima epoca a fierului (Hallstadt) este mai putin prezenta in documentele arheologice, dar descoperirile de la Calfa si Sambata Noua, precum si cele de la Babadag aduc importante date despre sec. XII-VII i.Hr. Multimea obiectelor scoase la iveala (securi, topoare, varfuri de sageti, obiecte de ceramica) atesta o serioasa locuire, activitati sedentare (agricole) si mai ales continuitate pe aceste meleaguri.

Un element nou in viata autohtonilor il reprezinta stabilirea colonistilor greci pe litoralul Marii Negre si inceperea unui proces de asimilare a unor elemente de cultura superioare celei locale. Despre aceasta perioada ne vorbesc sapaturile de la Capul Dolosman, Piatra Frecatei, Cernavoda si Mahmudia.

In timpul expeditiei lui Darius (514-513 i.Hr.) pe aceste teritorii existau deja triburi getice puternice, capabile sa opuna o rezistenta organizata, mai ales incursiunilor scitilor, din sudul Dunarii.

Secolul IV i.Hr. aduce o adevarata explozie de asezari umane (Agighiol, Murighiol, Mahmudia, Somova, Niculitel, Enisala, Telita, Sarinasuf), care dovedesc o viata infloritoare, activitati economice diverse, paralel cu o crestere a puterii si influentei politice a locuitorilor acestei provincii.

Patrunderea bastarnilor (29 i.Hr.) si mai apoi a romanilor, repetatele invazii ale migratorilor, luptele sangeroase date pentru apararea cetatilor Troesmis si Aegyssus, capriciile naturii, au grefat asupra vietii locuitorilor din nordul Dobrogei, la finele sec. I i.Hr.

Romanii vor consolida limesul nord-dobrogean (in timpul lui Vespasian), iar in jurul anului 20 d.Hr. Dobrogea era deja integrata sistemului administrativ al imperiului roman. Se ridica noi castre, se construiesc drumuri noi, ceea ce duce la o noua inflorire a vietii intre Dunare si mare.



Vase turcesti (foto . Selim)

Cele 10 castre militare (Piatra Frecatei-Ostrov, Iglita-Turcoaia, Arrubium, Troesmis, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus, Salsovia-Mahmudia, Halmyris-Murighiol si Argamum-Jurilovca) au insemnat siguranta si prosperitate pentru locuitorii Dobrogei de Nord, fapt dovedit si de numarul mare de tezaure din aceasta perioada, aflate in muzeele de istorie din Tulcea sau din Bucuresti.

Perioada romana inseamna patrunderea crestinismului (in ciuda masurilor anticrestine promovate de romani) si a artei bizantine in nordul Dobrogei, arta care se va regasi in arhitectura cetatilor - centre urbane, dar mai cu seama in constructiile de cult, cum sunt cele de la Niculitel sau Murighiol, care prezinta si moastele unor martiri crestini.

Raidurile pustiitoare ale avarilor si migratia slava au slabit puterea imperiului bizantim si influenta sa asupra Dobrogei, care cunoaste o noua perioada istorica de decadere. Totusi, descoperirile facute la Piatra Frecatei sau in necropola de la Nalbant, care atesta urme ale Culturii Dridu in spatiul nord-dobrogean, sunt o marturie evidenta a continuitatii locuirii, in ciuda tuturor vicisitudinilor perioadei tulburi a veacurilor VII-XII.

Perioada medievala a insemnat o relansare a vietii economice si spirituale, dezvoltarea unor cetati precum Licostoma (Periprava), Chilia, Vicina, a comertului cu sudul Europei sau cu zona araba, intensificarea legaturilor cu celelalte provincii romanesti (ca urmare a transhumantei), dovedite de circulatia unor monede tatarasti (tezaurul de la Uzum Bair), ale lui Vlaicu Voda si Petru I Musat sau chiar emiterea de monede proprii (asprii de argint de la Chilia).

Vestigiile istorice apar la tot pasul in Dobriogea de Nord

(foto A. Baisan)

Sub Mircea cel Batran (1389-90) Dobrogea intra sub autoritatea unui domn roman, chiar daca pentru o scurta durata (pana in 1417), pentru ca mai apoi, timp de patru veacuri si jumatate sa ramana sub stapanirea imperiului otoman. Intre secolele XVI-XVIII, un rol important l-a jucat orasul Babadag, sediul administratiei militare otomane, care, dupa unii autori, a atins o populatie de 100000 de locuitori, in perioada de apogeu.

Conflictele ruso-turce (sec. XVIII-XIX) au slabit puterea imperiului otoman, dar au impietat si asupra vietii locuitorilor din Dobrogea, regiunea fiind parasita temporar de unii locuitori, asezarile distruse si recladite in numeroase randuri. O revigorare se inregistreaza dupa 1878, cand Dobrogea si-a recapatat independenta si a revenit la Romania.

Monumentul Independentei de pe Colnicul Hora

(foto A. Costache)

Dezvoltarea porturilor Tulcea si Sulina, amenajarea cursului navigabil al bratului Sulina, construirea liniei ferate Medgidia-Tulcea, extinderea suprafetelor cultivate si modernizarea agriculturii, au fost tot atatia factori care au contribuit la relansarea vietii economice si spirituale in judetul Tulcea, fenomen accentuat dupa cele doua conflagratii mondiale, cand, dupa reorganizarea administrativa a tarii s-au realizat investitii importante, atat in domeniul economic cat si cultural si social, care au contribuit la ridicarea nivelului de trai material si spiritual al populatiei de pe aceste meleaguri.

Inceputul noului mileniu gaseste locuitorii judetului Tulcea, asemenea tuturor cetatenilor tarii, intr-un proces complex de incercare de depasire a crizei economice, cauzate de schimbarea radicala a intregului sistem    social-economic si politic, inaugurata de momentul revolutionar 1989, un proces de democratizare a vietii, care nu exclude unele fenomene neplacute pentru populatie.

De-a lungul istoriei, strabatand perioade de independenta sau dominare straina, de pace sau de cnflicte, populatia din nordul Dobrogei a continuat sa existe, sa locuiasca si sa munceasca pe pamanturile mostenite din strabuni, asimilandu-i pe cei nou veniti si asimiland de la acestia ce este bun si util, intr-un ciclu perpetuu.

Dobrogea - un amalgam etnic

In lucrarea sa "Dobrogea" (1928), I. Simionescu afirma despre spatiul dobrogean si despre etniile care-l populau : O adevarata corabie a lui Noe este pamantul dobrogean..Acelasi amalgam se observa si printre oameni. Nu este numai babilonia in spatiu, de la tatari in restrangere si gagauti cu origine enigmatica, pana la italienii care au mentinut vioiciunea lor meridionala in satul Cataloi. E mai ales variatiunea in timp. In Dobrogea mai mult decat oriunde, se gasesc suprapuse civilizatiuni stinse, stravechi, straturi istorice continuand pe cele geologice.

Aflata la rascrucea vanturilor istoriei, la interferenta intereselor diferitelor imperii, Dobrogea a fost si a ramas, pana in strafundurile sale pamant romanesc. Populatiile care i-au rascolit praful au ramas vremelnic sau au plecat spre alte orizonturi, elementul autohton fiind cel care a asigurat continuitatea, in ciuda tuturor vicisitudinilor.

Primii locuitori ai Dobrogei, citati in marturiile istorice au fost getii. Herodot (in cartea IV cap. 93-96) ii numea poporul cel mai curajos din triburile tracice, gata a muri in lupta, datorita credintei lor religioase ca dupa moarte vor trai o noua viata, mai fericita. In expeditia sa contra scitilor (513 i.Hr.), regele persilor Darius, a intalnit o puternica rezistenta din partea triburilor trace, chiar daca acestea erau foarte dispersate si aveau fiecare un conducator propriu, fara un teritoriu bine delimitat.

Doua generatii de turci (foto Gh. Baisan)

Fara a impartasi admiratia istoricului grec, poetul latin Ovidiu, cel care a trait exilat la Tomis timp de 8 ani, ni-i prezinta intr-o aura mai putin favorabila : neamuri salbatice, mai cruzi decat orice popor din lume, mai intotdeauna porniti spre galceava si varsare de sange, facandu-si singuri dreptate cu cutitul, pe care il purtau nelipsit la brau. Asta, datorita necontenitelor navaliri si jafuri in coloniile pontice care, de frica lor erau inconjurate de ziduri si porti mereu ferecate. Cum altfel ar fi putut gandi o fire sensibila ca cea a poetului, exponentul unei civilizatii cu mult mai avansate decat cea a "barbarilor " autohtoni.

Agricultori si crescatori de cai iuti, getii au fost singurul popor stabil din Dobrogea, pana la venirea romanilor. Pentru a ramane statornici, cu siguranta ca lupta era cea de-a doua ocupatie.

Dobrogea a fost provincia romaneasca ce a intrat prima sub influenta imperiului roman, cand Dacia a fost cucerita de romani, acestia aveau peste 100 de ani de sedere in Scythia Minor. Ei au intarit limesul dunarean, au construit numeroase castre, drumuri de legatura, au modernizat asezarile, pe care le-au ridicat la rang cu adevarat urban (cannabae, civus sau municipium). In timpul stapanirii romane Dobrogea a avut o perioada de inflorire, lucru dovedit de prosperitatea porturilor marine si de amploarea comertului, la fel ca si numarul mare de monede, batute de la Traian, pana la Constantin cel Mare, care au circulat in Dobrogea.

Procesul de romanizare a fost puternic si, dupa afirmatiile lui M. D. Ionescu (1904), un sambure romanesc trebuie sa fi existat in Dobrogea, inaintea colonizarii ei cu romani, veniti din stanga Dunarii. Acest sambure trebuie sa fi fost suficient de puternic pentru a rezista numeroaselor raiduri pustiitoare ale barbarilor. Asa se face ca, in 1164, Manuel Comnenul, pornind razboi impotriva ungurilor se foloseste de nenumarata multime de Vlahi (N. Banescu).

In toata perioada dintre sec. VI-XIV se manifesta un permanent aflux de populatie de pe stanga Dunarii spre Dobrogea, fenomen cunoscut pe toata perioada ocupatiei otomane. Primii veniti s-au asezat imediat langa fluviu, inaintand pas cu pas, spre inima provinciei.

Un rol determinant l-a jucat procesul de transhumanta, cu precizie de metronom si urmand un calendar stravechi, pastorii din Dacia penduland spre lunca Dunarii si spre Dobrogea.

In timpul navalirilor barbare totul a fost ruinat.dar au mai ramas pamanturile, care sa hraneasca oamenii si turmele, si imensele balti din delta; o populatie vaga si amestecata a continuat sa traiasca pe acest pamant care nu apartinea nimanui. Acestia erau uneori barbari, ca slavii, cumanii.dar erau mai ales ciobanii romani, care coborau in fiecare an din Carpati pentru a cauta peste Dunare pasuni pe marginea marii ("Dobrogea-50 de ani de viata romaneasca", 1928).

In acele vremuri satele erau rare si mici, pitite in vai, in poienile din paduri, la adapost de ochii navalitorilor.

Pe vremea aceea lumea era rara; unde si unde cate-o asezare de om, incolo pasune cat vezi cu ochii. Cand, dupa zile intregi de calatorie, dai de vreo stana ori de vreo tarla de oi, bacii si ciobanii te tineau la ei doua, trei zile, iar la plecare te umpleau cu toate bunatatile, sa ai la drum.(I. G. Mocanu, in "Analele Dobrogei", VIII, pag. 45).

Venirea "cojenilor" si "mocanilor" in satele "dicienilor" a continuat cu si mai mare amploare, inclusiv dupa ce Mircea cel Batran a pierdut provincia (1417). Unele evenimente din Tarile Romane (1477, 1514, 1785, 1844) au adus valuri noi de romani. Dupa moartea lui Mihai Viteazul procesul a fost si mai amplu, astfel incat domnitorul Radu Serban s-a vazut nevoit sa alcatuiasca armata si sa se deplaseze in Dobrogea spre a-i aduce inapoi pe cei plecati de pe mosiile boieresti, tentativa esuata dupa conflictul de la Daeni, unde taranii au opus o rezistenta organizata, darza.

Cu cat darile si opresiunile la care erau supusi romanii din Dacia erau mai mari, cu atat numarul celor care migrau spre Dobrogea era mai mare.

Intrata sub stapanirea otomana, Dobrogea este colonizata mai ales incepand cu sec. XVI, cu elemente din Anatolia si ulterior cu tatari sau alte populatii musulmane din imperiu.

Popor cuceritor, dar fara initiativa creatoare romana si fara sa vie in numele unei inalte culturi ca cea mediteranee- turcii desfiinteaza si suprima. O mare parte din populatia autohtona este nevoita a se refugia peste Dunare.(turcii-n.n.) ii schimba aproape in totul toponimia, isi aleg centre de resedinta la Silistra si Babadag, infiinteaza cateva targuri orientale precum Bazargicul, Megidia si Mahmudia si constienti de rolul strategic al acestei peninsule fata de tarile de la nord, o transforma intr-o tabara de concentrare a armatelor, o intaresc cu cetati ca Silistra si Enisala si ii dau rolul unui drum de osti, pentru orientarea carora se ridica prin mijlocul stepei gorgane calauzitoare.(C. Bratescu)

Desi si-au exercitat stapanirea asupra intregii provincii dintre Dunare si mare si mult peste hotarele ei, turcii s-au asezat mai ales in regiunile paduroase ale Podisului Babadagului si in judetul Constanta, tatarii ocupand stepa deschisa, romanii fiind impinsi catre Dunare, unde izvoarele istorice ii pomenesc tot mai des. In judetul Tulcea, satele locuite exclusiv de turci erau Carjelari si Mesteru.

Imperiul otoman a dus o politica de incurajare a colonistilor din Dobrogea. Turcii aveau tot interesul sa sporeasca numarul locuitorilor din Dobrogea, pentru a spori contributia acestor locuitori la realizarea veniturilor inaltei porti, pentru nevoia de brate de munca, iar in cazul unor etnii (cerchezi, cazaci) pentru manifestarea lor fatisa antiruseasca, ceea ce constituia un motiv in plus de siguranta intr-o regiune nesigura. Erau incurajati mai ales etnicii romani, cei mai stabili, dupa cum relateaza D. Sandru ("Mocanii din Dobrogea"-1946) citandu-l pe mos Gheorghe Spanu : Sub turci era bine ca, in afara de dijma, nu te intreba nime de nimic. Stuful era fara bani, lemnul fara bani, iar pamantul puteai lucra cat voiai ca nu te intreba nime. Numai siguranta lipsea. Nu stiai in care zi trebuie sa iei lumea in cap si sa-ti lasi tot ce ai. Daca ar fi fost si siguranta am fi trait sub turci ca in raiul lui Dumnezeu.

Aceasta nesiguranta era cauzata de prezenta populatiilor de cazaci, cerchezi, tatari sau basbuzuci, specializati in jafuri si pradaciuni, mai ales in timpul razboaielor, pe timp de pace ei fiind pasnici si muncitori. Ei erau numiti "carjali" si erau temuti de populatia romaneasca. Coruptia si abuzurile administratiei turcesti, ca si lipsa de masuri impotriva celor care comiteau faradelegi, faceau ca asezarile sa nu fie stabile, caile de transport erau nesigure, chiar si cele pe Dunare sau mare.

Conflictele militare dese aveau un rol devastator asupra asezarilor si populatiei. Un localnic povestea unui calugar calator prin Dobrogea : Si-atunci cine poate, fuge peste Dunare, iar pe care il prind turcii il duc cu dansii in tara lor, vitele ni le mananca, satele le dau foc si semanaturile le pustiesc. Dupa ce trece razboiul, cari mai ramaneam vii iarasi ne intorceam la vetrele noastre si ne faceam pe daramaturi bordee, si iar ne apucam de gospodarie. Gandeste acum, cand ne mai putem noi indrepta? Se mai intampla inca si alta nevoe. Dupa fiecare rasboiu incepe ciuma care ne mai secera si ea. Atunci iar lasam toate si fugim care incotro poate, si ne ascundem pe sub daramaturi de dealuri, prin paduri si balti, si ne temem unii de altii, frate de frate, si fugim unii de alti.(A. D. Culea, "Dobrogea", 1928).

Razboaiele ruso-turce, cel al Crimeii si apoi cel din 1877-78 au avut efecte devastatoare asupra Dobrogei. Numai in prima jumatate a sec. XIX au fost trei conflicte pustiitoare, in urma carora au disparut 65 de sate, intre care Mahmudia, Bestepe, Topolog, Nalbant, Nufaru sau altele care nu s-au mai refacut. Razboiul ruso-turc din 1828-29 a fost cel mai devastator dintre toate. Hector de Barn, insotind trupele rusesti, numara 150 de case ramase in picioare in Isaccea, 500 in Babadag si doar 20 in Tulcea, orasul fiind - practic - dezafectat.

Mocan (foto V. Leonov)

Cu toate acestea, elementul romanesc nu a disparut niciodata, asa cum o dovedesc documentele. De ce? Pamantul parea nesfarsit, populatia rara si cei prigoniti in alta parte sperau intr-un trai mai bun "la turc". Asa cum remarca agentul polon Korsak, .apasarea boierilor romani a populat mai multe sate din acest tinut.. Uneori opresiunile straine din Ardeal au determinat trecerea muntilor si a Dunarii, mai ales de catre tinerii care erau luati cu forta in armata, asa cum glasuieste un cantec :

Munte, munte, piatra seaca

Lasa voinicii sa treaca;

Sa treaca la ciobanie

Sa scape de catanie.

M. Sadoveanu ("Privelisti dobrogene") ne povesteste cum slujbasii portii faceau improprietarirea romanilor din Dobrogea, dupa ce respectivul slujbas era tratat ca un pasa de cel care dorea pamant : S-apoi, din mosia maritului sultan, care era cat se vedea cu ochii, masura turcul dupa nevoie si dadea si intarire scrisa si gospodarul se ploconea si dadea si el bacsis, dupa putere, pentru facerea de bine : cativa galbeni, o bucata de stofa frumoasa, o pereche de cizme rosii.

In 1851, I. Ionescu de la Brad a gasit in Dobrogea o populatie formata din 4493 familii turco-tatare, 3656 familii romanesti si 1194 familii bulgare.

Bulgarii au locuit in Dobrogea in numeroase sate sau orase, mai ales in ultima parte a stapanirii otomane, in unele sate ei formand marea majoritate a populatiei. Venirea lor este legata de incercarea Rusiei de a coloniza Bugeacul (1829) cu bulgari, dupa ocuparea Basarabiei, prin aducerea a 4000 de familii bulgaresti care sa inlocuiasca tatarii plecati. In judetul Tulcea ei au ocupat mai ales satele din zona Babadag (Baia, Caugagia, Ceamurlia de Jos). In 1850, conform afirmatiilor lui K. F. Peters, traiau in Dobrogea 25000 de suflete, grupate in 1194 familii. In 1900 numarul lor atingea peste 38000 persoane, din care 26000 in judetul Tulcea. Dupa 1877, apoi dupa razboiul din 1913 si schimbul de populatie cu aromanii din Cadrilater, numarul lor s-a diminuat drastic, retragandu-se intre granitele actuale ale Bulgariei. Este dovedit faptul ca migratia bulgara spre Dobrogea s-a realizat tarziu, lucru confirmat si de istoricul sofiot Miletici (1902) care afirma: Sa credem ca in Dobrogea, afara de orase, este si populatie veche bulgara, ar fi sa ne inselam singuri.

Grup de tinere de etnie turca

(foto P. Solca)

Gagauzii, a caror origine este incerta, au locuit in judetul Tulcea in sate precum Beidaud, Stejaru, Agighiol, Izvoarele. Ei purtau costumatie turceasca dar erau crestini. Cei din Izvoarele vorbeau o limba asemanatoare cu greaca. Dupa unii autori, ei ar fi ramasitele cumanilor crestinati inainte de venirea turcilor. Dupa altii, ar fi vorba de vechi greci, care au folosit limba turca. Dupa 1850 numarul lor s-a imputinat, multi migrand spre sudul Basarabiei.

Slavii (cazacii, ucrainenii, rusii-lipoveni) au venit in Dobrogea inca de pe vremea lui D. Cantemir (inceputul sec. XVII), impinsi de persecutiile religioase, ca urmare a faptului ca erau considerati eretici de catre biserica crestina, pentru ca au refuzat "indreptarile" promovate de mitropolitul Nicon. In Dobrogea ei au gasit intelegere din partea populatiei locale si incurajare din partea autoritatilor otomane si s-au stabilit mai ales in delta, pe malul lacului Razim si de-a lungul Dunarii.



Spre sfarsitul sec. XVIII au sosit cazacii de pe Nipru, asezati intre lacul Razim si bratul Sf. Gheorghe, rutenii (circa 1000 de familii din tinuturile austriece), malorusii si aholii, populatii bine organizate in tabere militare, conduse de capetenii. In 1879, in Dobrogea erau 8561 lipoveni si 5736 cazaci

Cerchezii erau un grup etnic musulman originar din Muntii Caucaz, care a ajuns in Dobrogea prin anii 1862-1863, fiind adusi de turci pentru ca erau fideli portii, urandu-i pe rusi, cu care avusesera razboaie timp de 30 de ani, cat a rezistat statul cerchez condus de Chan Samil. Cele mai mari concentrari cercheze au fost in satele Slava Cercheza (500 de familii), Horea, Turda, Isaccea, Mihai Bravu, unde au dovedit calitati de mestesugari si cinste si corectitudine in afaceri, insa in timpul razboaielor s-au dedat la jafuri si abuzuri care au inspaimantat Europa intr-o atare masura, incat nu li s-a mai permis sa revina pe continent dupa 1900.

Tineri aromani (fotografie din arhiva D. Caimacan)

Germanii din Dobrogea au venit dinspre Rusia, dupa 1841, in trei etape. Primul val (1841-1870) a sosit in judetul Tulcea, formand colonii la Mircea Voda, Atmagea, Tulcea, Malcoci, Ciucurova si Cataloi. Venirea lor a fost cauzata, se pare, de legea ruseasca de colonizare a Ecaterinei a II-a, poate si din cauza secetelor repetate.

Urmatorul val (1873-1883), ca si cel de-al treilea (1891-1899) au vizat mai ales judetul Constanta, plecarea lor din Rusia fiind cauzata tot de ingradirea unor libertati. In 1928, numarul lor totaliza 10000 de persoane si erau harnici, ordonati, civilizati, fiind un fel de model pentru celelalte etnii.

Tiganii au aparut in Europa prin sec. XV, iar in Romania in timpul lui Alexandru cel Bun (1417). In judetul Tulcea ei au devenit sedentari, fiind intalniti mai ales in Babadag, Tulcea, Nifon, Ciucurova, Trestenic, Niculitel. Multi dintre cei de astazi provin din Moldova, fiind veniti recent si sunt un fel de flagel social, ca peste tot in tara, in ciuda unor recente politici de integrare sociala promovate cu sprijinul forurilor politice si financiare europene. Unii dintre ei au preluat portul turcesc, uneori religia musulmana si limba turca, in aceasta situatie fiind mai cu seama cei care locuiesc in Babadag, Tulcea, Isaccea sau Macin.

Tinere rrome (foto P. Solca)

Grecii au ajuns in Dobrogea, in timpurile moderne, datorita practicarii comertului. Ei s-au stabilit mai ales in orase (Sulina, Tulcea) dar si in unele sate (Izvoarele). In 1850 erau 4284 greci in judetul Tulcea, 2214 din ei locuind in Sulina.

Grup etnic grec din satul Izvoarele in costume traditionale,

practicand obiceiul de primavara "Lazarelul" (foto P. Solca)

Armenii au venit mai cu seama dinspre Asia Mica si s-au ocupat tot cu comertul. In 1900 erau circa 2600 de armeni, cei mai multi in Sulina, Tulcea si Babadag. Asemenea grecilor, armenii au avut mahalaua lor in Tulcea, cu biserica si locuinte traditionale, care se mai pastreaza si astazi.

Cu tot amalgamul etnic, permanenta elementului romanesc este incontestabila. Daca pentru alte neamuri care au circulat de la sud la nord si de la nord la sud, Dobrogea a fost numai o poarta, sau o portiune dintr-un drum mai lung - pentru romanii din Carpati Dobrogea este insusi termenul final al drumurilor lor. (M. D. Ionescu - "Dobrogea la inceputul veacului XX", 1904).

Argumente indiscutabile aduce marele geograf C. Bratescu : Gasim in cele 378 harti ale vechii Dobroge, 3776 numiri. Din acestea, 367 sunt nume de sate, alte 3409 sunt nume de vai, dealuri, ridicaturi, rapi, lacuri, rauri, balti, cruci, cariere, ruini etc

Acelasi autor arata ca dupa originea lor, 2339 erau nume turcesti si tatarasti, 1260 romanesti, 145 rusesti, 28 bulgaresti si 6 de alte origini. Deci, topicele romanesti, dupa cele ale stapanitorilor de 460 de ani, erau cele mai numeroase, intrecand cu mult pe cele rusesti si bulgaresti la un loc.

Dupa dobandirea independentei si revenirea Dobrogei in granitele firesti ale tarii, multe din aceste denumiri s-au pastrat, ca dovada a tolerantei autohtonilor. Este ceea ce sugera regele Carol I, la 14 noiembrie 1878, in inaltul ordin de zi catre ostasi : Ostasi, in noua Romanie voi veti gasi o poporatiune in cea mai mare parte romana, dar veti gasi locuitori si de alt neam, de alta religiune. Toti acestia, devenind membri ai Statului roman, au drept deopotriva la protectiunea, la iubirea voastra.

Pe buna dreptate, distinsul profesor Iosif Colcer arata in cartea sa "File din istoria Dobrogei" (1998) : Daca razboaiele aduceau distrugeri si nenorociri, dezlantuind patimi si ura, anii de pace scoteau la lumina bogata viata spirituala a comunitatilor etnice din Dobrogea. Fiecare dintre acestea isi exprima intr-un fel sau altul nazuinta spre frumos, cultiva sentimentele religioase si indemnul spre stiinta de carte, promovand normele unei bune convietuiri.

La inceputul mileniului III, situatia etnica a judetului Tulcea se prezenta astfel : 230843 romani, 13583 lipoveni, 3334 turci, 2767 rusi, 2272 rromi, 1680 greci, 1279 ucraineni, 179 tatari, 134 italieni, 131 maghiari, 81 germani, 61 bulgari, 21 evrei, 18 polonezi, 14 croati, 10 slovaci, 10 armeni si 75 de alte etnii.

Evolutia localitatilor judetului Tulcea si a numelor acestora (oiconimelor)

Dupa cum s-a mai aratat, Dobrogea a reprezentat mai tot timpul un amalgam etnic, in care diverse grupari ale populatiei au coabitat mai mult sau mai putin pasnic, din convietuirea lor alaturi de elementul autohton, romanesc, rezultand un invelis toponimic extrem de variat si interesant.

Daca influentele toponimice grecesti sau romane s-au pastrat intr-o masura mica in denumirile actuale, in schimb, cele ale altor etnii sunt numeroase. In aceasta categorie intra cele turco-tatare si slave (rusesti si bulgaresti), care totalizau, dupa cum afirma geograful C. Bratescu (1928), 2518 din totalul de 3776, cat a identificat pe cele 378 de harti referitoare la Dobrogea, pana la acel moment.

In acest context, deosebit de interesanta este situatia oiconimelor, care reflecta atat particularitatile fizico-geografice locale, cat si geneza si evolutia unor comunitati umane sau obiceiurile si ocupatiile specifice.

Casa veche din satul Dorobantu (foto Gh. Baisan)

In sec. XV, cand se instaleaza dominatia otomana in Dobrogea, dar mai ales in sec. XVI, cand se observa o masiva colonizare cu turci si tatari, se produce o prima schimbare in denumirile asezarilor din judetul Tulcea. Turcii au introdus o nomenclatura proprie, de multe ori straina populatiei autohtone, putine din denumirile anterioare, romanesti sau slave, ramanand nemodificate. Pentru aceasta perioada putem deosebi mai multe tipuri de oiconime:

-nume vechi, romanesti sau slave, pastrate neschimbate, eventual adaugandu-li-se terminatia "giberan" (crestin), ca in cazul localitatilor Cerna, Peceneaga, Cataloi, Chilia, Daeni, Garvan, Luncavita, Niculitel;

-nume turcesti, date fie asezarilor preexistente, fie celor nou intemeiate (Agighiol, Balabancea, Mahmudia, Enisala);

-acolo unde elementul romanesc a fost puternic, numele turcesti au fost modificate intr-o forma mai accesibila pronuntiei romanesti: Meidanchioi - Meduncu, Nalbant - Nalbantu, Geaferca - Zamfirca, Aigar Ahmet - Igramat;

- nume romanesti, adaptate pronuntiei turcesti, precum Jijila (se scria Cicila si se pronunta gigila);

-uneori, numele localitatilor au circulat in cele doua forme, turceasca si romaneasca: Greci - Soanlik, Satu Nou - Enichioi.

Modificarea denumirilor de localitati a fost un proces firesc, la fel ca si aparitia si disparitia acestora, in functie de evenimentele social - istorice care au afectat spatiul nord - dobrogean, sau anumite interese politico - administrative.

Numeroase localitati prezinta dovezi de continuitate a locuirii din timpuri foarte indepartate. Descoperirile arheologice facute pe teritoriul judetului atesta o locuire continua, din epoca fierului sau chiar mai demult, culturile Hamangia si Gumelnita fiind bine reprezentate in diverse puncte.

Pe tot parcursul dominatiei otomane, asezarile au continuat sa existe, chiar daca ele au fost rare, adapostite in locuri favorabile, mai usor de aparat. Calatorii straini vorbesc de o regiune destul de pustie, in care drumurile strabateau spatii vaste, ocupate doar de stepa nesfarsita, dar niciodata pustiite de oameni.

Case traditionale din Sulina (foto A. Baisan)

Sec. XVIII a insemnat pentru asezarile tulcene numeroase modificari, in sensul aparitiei sau disparitiei unora, sporirii sau diminuarii numarului de locuitori. Totusi, cele mai ample astfel de modificari s-au produs in sec. XIX cand au avut loc o serie de conflicte intre rusi si turci, care au afectat asezarile tulcene, ca si pe cele din restul Dobrogei. Numai in prima jumatate a sec. XIX au avut loc trei razboaie pustiitoare, culminand cu cel din 1928-1929, care au distrus nu mai putin de 65 de sate, cele mai multe din judetul Constanta, multe din ele nemairefacandu-se. Pe lista intocmita de I. Ionescu de la Brad (1850) intalnim si satele tulcene Prislav (Nufaru), Bestepe si Mahmudia, Caraibil (Colina), Amofalki, Satu Nou, Topolog, Ceauschioi, Visterna si Nalbant. Desigur, si localitatile ramase in viata au avut mult de suferit, asa cum ne spune I. Simionescu in 1928, cand face o excursie in provincia care implinea 50 de ani de viata romaneasca. Scriind despre orasul Sulina, savantul afirma: razboiul a oblonit multe pravalii si a naruit multe case .

Tulcea, spre exemplu, mai avea doar 20 de case intregi, la finele acestui eveniment pustiitor (1828-1829). Alte distrugeri au produs si celelalte conflicte militare, care au luat sfarsit dupa 1878.

Pe toata durata ocupatiei otomane s-au infiintat localitati de catre toate etniile aflate in Dobrogea: turci, tatari, romani, rusi, ucraineni, cerchezi, bulgari, cazaci, unul din factorii care a contribuit la permanenta si perpetuarea elementului autohton fiind procesul de transhumanta.

Satele au aparut, disparut si reaparut pe propriile ruine, astfel ca diversele surse cartografice pot crea confuzii, dand ca momente ale infiintarii ani diferiti. Aceleasi date contradictorii pot aparea si in cazul construirii principalelor institutii: scoala, biserica, primaria.

Aspect din satul Cardon (foto A. Baisan)

Dupa parasirea Dobrogei de catre administratia otomana au avut loc mai multe etape in schimbarea numelor turcesti de localitati. Primele doua (1907-1908 si 1923-1924) au aparut ca o reactie fireasca de emancipare nationala, ea fiind promovata de intelectualitatea vremii, in frunte cu geograful C. Bratescu.

In raportul anual al secretarului general al Societatii Romane de Geografie, din 27 martie 1910, Sabba Stefanescu arata: romanizarea numirilor topografice dobrogene a fost obiectul discutiunii de mai multe sedinte, la care a participat si dl. Maldarescu, sustinand cu convingere eficacitatea unei asemenea patriotice actiuni. .De cand civilizatia romana s-a afirmat puternic in provincia noastra de peste Dunare, se impune fara nici un neajuns, schimbarea vechilor nume turco-tatare si slave, in nume romanesti .

In 1907-1908 s-au modificat numele a noua sate, atat de origine turca (Enichioi, Acpunar, Caildere, Testemel) cat si rusa (Prislav, Azaclau), dar si romana (Satu Nou), acesta din urma pentru ca existau nu mai putin de patru localitati cu acelasi nume. Aproape toate denumirile nou atribuite erau ale unor personalitati ale istoriei noastre: C. A. Rosetti, I. C. Bratianu, M. Kogalniceanu, Mircea Voda, Domnita Maria, Lascar Catargiu, Traian, V. Alecsandri, singura exceptie fiind Neatarnarea.

Cladire din Tulcea (foto Gh. Baisan)

Modificarile din 1923-1924 au vizat numai nume turcesti, care au fost inlocuite fie cu nume de personalitati (N. Balcescu, Mihai Bravu, General Praporgescu, Regina Maria, Regele Ferdinand), fie cu nume cu rezonanta istorica (Alba si Iulia), sau ale zonelor de obarsie ale intemeietorilor sau celor care au repopulat aceste sate (Sambata Noua).

Trebuie remarcat faptul ca modificarile au vizat numai nume de localitati, celelalte toponime ramanand nemodificate pana astazi: Valea Hagiomer, Valea Aiormanului, Dealul Beipunar, Lacul Beibugeac etc.

Urmatoarea modificare majora a numelor de localitati s-a produs imediat dupa al doilea razboi mondial (1946-1948), cand 13 asezari au primit nume noi. De data aceasta, regimul nou instalat in tara, cel comunist, a inlocuit toate denumirile legate de institutia regala (Incoronarea, Regina Maria, Regele Ferdinand, Regele Carol, Domnita Maria) cu personaje ale istoriei noastre mai vechi (Horia, Closca, Crisan, T. Vladimirescu) sau cu altele la moda in acel moment (General Marcos, Filimon Sarbu, Elena Pavel, Ada Marinescu, Stefan Gheorghiu).

Cea mai substantiala modificare    oiconimica s-a realizat in perioada 1964-1970 si a vizat un numar de 25 de sate. Cele mai multe modificari (14) le-au suferit numele turcesti precum Pasa Casla, Meidanchioi, Mahometca, Eschi Baba, Beibugeac, Coium Punar, Carasuhatu, insa si cele ale unor personalitati (St. Gheorghiu, F. Sarbu, E. Pavel, L. Catargiu, A. Marinescu) sau porecle (Parlita, Calica), nume care au fost ajustate de propaganda comunista, fara ca cele noi sa aiba mai multa legatura cu judetul Tulcea, cum nu aveau nici cele vechi. Remarcam ca trei din numele turcesti au fost traduse in romaneste: Canat Calfa - Mesteru, Coium Punar - Fantana Oilor, Baspunar - Fantana Mare.

Sediul Comisiunii Europene a Dunarii din Sulina

(foto Gh. Baisan)

Dupa acest moment s-au mai produs doua modificari de denumiri, prima in perioada 1981-1989, cand s-a incercat - fara succes - datorita opozitiei populatiei locale, schimbarea numelui a trei localitati: Pardina, Jurilovca si Murighiol, cu 1 Mai, Unirea si respectiv Independenta, dupa 1989 revenindu-se la vechile nume.

Cea de-a doua s-a produs dupa 1989 si a vizat doua asezari: 23 August (devenit Zaclau si apoi I. C. Bratianu) si 6 Martie, numit Salcioara, mai aproape de denumirea romana (Ad Salices) a asezarii.

Privind retrospectiv, se poate constata ca de-a lungul timpului, un numar de 52 de localitati au purtat un singur nume, fara a lua in seama pe cele antice. Alte 42 de localitati au purtat doua nume (cu sens si semnificatie diferite), 12 purtand nume dublu, avand aceeasi semnificatie.    Un numar de doua localitati au purtat trei nume, recordul detinandu-l I. C. Bratianu si Izvoarele (cate 5) si respectiv Baia, Jurilovca, Luminita, Nufaru, Revarsarea, Salcioara si Valea Nucarilor (cate 4).

Mai trebuie spus ca in ultimul secol au disparut 52 de sate si catune, fie prin depopulare (Tatanir, Stipoc, Uzlina, Ardealu), fie distruse de conflictele militare (Araklar, Sesmiler, Saxancula) sau de evenimentele naturale (cele din delta). Unele au fost inglobate altor localitati: Blasova, Iglita si Iacobdeal la Turcoaia, Mandra la Sambata Noua, Flamanda si Floriilor la Crisan, altele au fuzionat, dand nastere unor asezari noi (Alifaca si Ceauschioi au format localitatea Razboieni).

Casa traditionala din satul Izvoarele (foto Gh. Baisan)

In ceea ce priveste actualele denumiri, desi exista ipoteze diferite, unele contradictorii sau fanteziste, estimam ca cele mai numeroase oiconime sunt cele romanesti (58) si turcesti (30), urmate de cele de origine slava (17). Un numar de 11 oiconime reprezinta nume de personalitati, 4 sunt legate de evenimente istorice, alte 4 sunt porecle iar 7 sunt denumiri foarte vechi, cu origini anterioare ocupatiei turcesti. Doua oiconime raman inca contestate, fiind revendicate de slavi si turci.

Persistenta denumirilor de origine straina constituie o dovada in plus de toleranta din partea populatiei autohtone, facand din spatiul nord-dobrogean un exemplu demn de urmat, iar pentru lingvisti (dar nu numai) un vast camp de cercetare.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate