Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
» METODA TESTELOR - valoare testelor, a utilitatii lor practice in scoala


METODA TESTELOR - valoare testelor, a utilitatii lor practice in scoala




METODA TESTELOR

Scopul unitatii de curs este:

dobindirea cunostintelor esentiale in legatura cu cea mai importanta metoda a psihologiei aplicate;

cunoasterea exigentelor tehnice care dau valoare testelor, a utilitatii lor practice in scoala, a limitelor si valorii lor generale.




Obiective operationale

Dupa ce vor parcurge aceasta unitate, cursantii vor putea:

sa cunoasca nasterea, evolutia si starea actuala a metodei psihometrice;

sa aiba o idee clara despre raportul test-experiment;

sa cunoasca si sa utilizeze corect caracteristicile fundamentale ale testelor (standardizarea, fidelitatea, validitateasi sensibilitatea);

sa detina o cunoastere de ansamblu asupra tipurilor de teste, cu precadere, a celor mai utilizate in scoala;

sa opereze distinctii de finete intre testele de inteligenta si de aptitudini, verbale si de performanta, cantitative-calitative, obiective-proiective etc;

sa-si insuseasca cunostinte despre principalele limite ale metodei testelor, in special cele de ordin etic.

Planul unitatii de curs

1. Scurt istoric

2. Definitii si tipuri de teste

2.1. Testele, metoda experimentala?

2.2. Specificul testelor psihometrice

2.3. Calitatile psihometrice ale testelor (fidelitatea, validitatea si

sensibilitatea)

3. Clasificarea testelor

4. Utilitatea testelor in scoala

5. Limite ale metodei testelor

Autoevaluare Bibliografie

METODA TESTELOR

1. Scurt istoric

Variabilitatea este una dintre cele mai generale legi ale naturii care, desi este unitara, isi pastreaza aceasta unitate in diversitate.Variabilitatea interumana este un fapt pe deplin atestat inca din vechime: ideea diferentelor individuale este prezenta in “Republica” lui Platon. Desi nu este un produs al gandirii moderne, aceasta idee si-a gasit o prima consacrare in opera lui Darwin, care a dedus insasi legea fundamentala a lumii vii, evolutia, plecand de la selectia pe care presiunile adaptarii o exercita asupra fondului de variabilitate al speciei, prin care se retin trasaturile cu o valoare adaptativa mai ridicata.

Varul lui Darwin, Francis Galton, a sesizat importanta psihologica a variabilitatii umane si a incercat sa creeze, cu un succes partial, metode de a o determina (testa, in acceptiunea de astazi), dezvoltand teste de abilitati intelectuale prin masurarea unor insusiri motorii sau perceptive.

Determinand acuitatea senzoriala, timpii de reactie, sensibilitatea la durere, Galton a prefigurat metoda psihometrica si testul, care s-au nascut de fapt in Franta, prin Alfred Binet, cel care a deschis calea testelor de inteligenta ale zilelor noastre.

Daca termenul de psihometrie il intalnim inca din 1732 in “Psihologia empirica” a lui Christian Wolff, aceasta devenind in timp ansamblul metodelor cantitative folosite in psihologie, prin care se masoara prezenta, absenta sau gradul de dezvoltare al capacitatilor psihice individuale, termenul de test a fost introdus in 1890 de catre James McKeen Cattell, unul dintre elevii lui Wundt. Creatorul psihometriei moderne este considerat a fi Alfred Binet, care, in colaborare cu un medic, Henry Simon, a incercat sa rezolve sarcinile legate de procedura de selectie a copiilor subdotati intelectual, pentru invatamantul special, creand 'scara metrica a inteligentei', publicata in 1905, ce consta din 30 de probleme (subteste) aranjate in ordinea progresiva a dificultatii lor.

Extensia extraordinara pe care a luat-o metoda testelor in lumea contemporana este legata de utilizarea lor larga in Statele Unite ale Americii. L. Terman, ajutat ulterior de Merrill, a tradus scara Binet in America, dandu-i o alta destinatie, la fel de pragmatica: detectarea cu ajutorul ei a supradotatilor pentru a institui pentru acestia programe de formare speciala. Astfel, prin investigatia si studiul sau longitudinal pe cateva decade, Terman a contribuit la declansarea a ceea ce avea sa se numeasca mai tarziu 'vanatoarea de creiere', 'vanarea inteligentelor', in scopul rezolvarii problemelor puse de o societate extrem de tanara si de dinamica. H. Goddard, el insusi un traducator al testelor Binet in America, a incercat sa rezolve prin intermediul lor problema imigratilor defectivi mental, ce urmau a fi deportati. Au aparut primele probleme etice ale testarii psihologice, pentru ca ceea ce este astazi este evident si larg acceptat (dependenta rezultatelor de familiarizarea cu limbajul si cultura americana), atunci nu a fost la fel de clar, si astfel testele au devenit instrumentul 'stiintific' care a fundamentat masuri politice discriminatorii, procentual peste 80% din imigranti fiind declarati defectivi mintal.

Primul razboi mondial a dat o alta utilizare practica puternica testelor, puse sa opereze screeningul (cernerea) recrutilor cu abilitate mintala scazuta si repartizarea lor pe arme in functie de aptitudini. O echipa de psihologi (ce l-a inclus si pe Goddard) au dezvoltat doua baterii de teste, Army Alpha (cerand aptitudinea de citire curenta in limba engleza) si Army Beta pentru cei cu o posesie scazuta a limbii), cu care au fost testati aproape doua milioane de oameni. Testele de acest tip, folosite si in examinarea imigrantilor, au devenit justificarile 'stiintifice' pentru care s-a votat Legea Imigratiei din 1924, care acorda cote de imigratie diferitelor natiuni, functie de nivelurile mintale diagnosticate. In ciuda acestor exagerari metoda testelor a cunoscut o extensie fara precedent, uzul de teste s-a transformat in abuz, de unde si o reactie antitest masiva, care a facut ca profesiunea de psiholog sa fie reglementata juridic de catre Senatul SUA, la mijlocul secolului XX.

Un moment important in evolutia testelor il constituie crearea scalelor Wechsler, psiholog american, de origine romana. In 1949 el a creat o replica a testului Binet pentru adulti, unde notiunea de varsta mintala nu mai era operanta, care s-a numit Wechsler Bellevue Intelligence Test. Din acesta s-au dezvoltat WAIS, WISC, WPPSI, adica variantele pentru adulti, copii si prescolari, fiecare cu mai multe revizii. Standardele inalte de constructie si etalonare, grija pentru a fi in pas cu evolutiile din domeniu, segregarea sarcinilor in teste verbale si de performanta au facut din scalele Wechsler unele dintre cele mai utilizate baterii de masurare a inteligentei.

Sa retinem urmatoarele idei:

la de destinatia lor initiala (evaluarea in vederea orientarii scolare), testele si-au extins domeniile de aplicatie spre zone tot mai largi ale societatii (armata, industrie, transporturi, sanatate), contribuind decisiv la conturarea domeniilor aplicative ale psihologiei;

la scurt timp dupa aparitie s-au dovedit puternice instrumente diagnostice, dar si surse majore de erori (decizii politice care au discriminat dupa rasa, etnie, cultura), ceea ce a dus la reglementarea legala a profesiei de psiholog si la aparitia testelor corecte cultural (culture - fair tests);

evolutia testelor este legata de aparitia unor inalte standarde in crearea, aplicarea si utilizarea lor, prin intermediul unor instrumente statistice tot mai sofisticate, a caror aparitie a facut posibila abordarea de domenii noi (creativitatea) sau hipercomplexe (personalitatea);

criteriile severe de elaborare a testelor clasice s-au transferat asupra testelor de cunostinte (sau docimologice), prin care intreaga evaluare scolara (si a invatarii) s-a schimbat fundamental;

au facut un bun 'mariaj' cu informatica si calculatorul, prin care s-a creat posibilitatea aplicarii de 'teste pe masura', personalizate.

2. Definitii si tipuri de teste

Pentru Anne Anastasi (1976), un test psihologic este 'masurarea standardizata a unui esantion de comportament'; pentru L. Cronbach, el este 'un procedeu sistematizat de masura a comportamentului unor persoane si de descriere a acestuia cu ajutorul unor scari numerice sau a unui sistem de categorii'. H. Huteau, (in Dictionar de Psihologie, redactori Doron si Parot, p. 779), testul cognitiv este o 'proba standardizata folosita pentru a caracteriza indivizii, cel mai frecvent in raport cu media unui grup, conform cu diferite aspecte ale activitatii lor cognitive, in general cu eficienta'. Pentru A. Rey 'testul este un mijloc de a diferentia indivizii in functie de un etalon', iar pentru H. Pi ron acesta este 'o proba determinanta implicand o sarcina de executat, identica pentru toti subiectii examinati. Este o tehnica precisa pentru aprecierea succesului sau pentru notarea numerica a reusitei'. Promotor al orientarii scolare si profesionale prin intermediul testelor aplicate in laboratorul scolar de orientare, Ion Holban (1973) defineste testul ca 'instrument al metodei experimentale, organizat sub forma unei probe standardizate din punctul de vedere al continutului, al conditiilor de aplicare si al modalitatilor de apreciere a rezultatelor, instrument ce este folosit in stabilirea unei variabile'.

Se pun cateva probleme legate de metoda testelor:

sunt ele metode experimentale, in sens strict ?

care sunt elementele ce dau specificitate testelor psihometrice ?



testele proiective isi merita numele, sau notiunea de test este folosita abuziv, sau chiar incorect, in cazul lor ?

care sunt standardele actuale legate de contructia si utilizarea testelor?

care sunt avantajele metodei testelor ?

cum pot fi evitate limitarile metodei ?

care este rolul si locul lor in scoala ?

Lista intrebarilor este mult mai mare si nu ne propunem abordarea lor exhaustiva. Sa raspundem la cateva dintre ele.

2.1. Testele, metoda experimentala ?

G. Milton-Smith a facut distinctia intre experimentare si testare, in sensul ca prima variaza situatia, a doua persoana. Ion Holban (1973, p. 198) arata ca este greu de facut distinctia intre test si experiment, ele fiind doua aspecte ale aceleeasi metode, cea experimentala, anume experimentul de cercetare (in care se porneste de la o observatiei si se ajunge la o generalizare sau lege), si experimentul diagnostic (adica testul, in care se verifica un adevar general printr-un caz particular). Experimentul urmareste in situatia de testare verificarea unor ipoteze, variind la nivelul persoanei probele (situatia). Rezultatele contradictorii (cu teste similare) impun verificarea experimentala a ipotezelor nou aparute, ceea ce implica de asemenea constanta persoanei si variatia situatiei.

Nu de aceeasi parere este Alexandru Rosca (1973) care arata ca prin chiar definitia lor experimentul si testul difera semnificativ. Daca prin experiment cercetatorul tinde spre descoperirea relatiilor de tip cauzal, pentru a ajunge la formularea legitatii psihologice, testarea tinde spre masurarea obiectiva si standardizata a unui esantion de comportament. Apoi, in experiment exista manipularea activa a variabilei independente, care in cazul testului nu este experimentabila (cercetatorul nu are acces la ea). Astfel, multe dintre caracteristicile in raport cu care se elaboreaza tabelele de norme (etaloanele), cum ar fi varsta, sexul, pregatirea scolara, categoria profesionala, sunt variabile independente de tipul celor prezentate in cvasiexperiment (variabile 'eticheta', nemanipulabile experimental). In test aceste variabile sunt criteriul de selectie al subiectilor, si nu variabila independenta, in sens strict. Si totusi, autorul citat arata pe buna dreptate ca multe teste standardizate pot fi folosite ca stimuli sau situatii ale cercetarii experimentale. La randul ei, o situatie experimentala standardizata complet devine test. Aceeasi proba (timpul de reactie) poate fi folosita ca test (selectia aviatorilor) sau ca instrument experimental pentru a determina legi ale sensibilitatii, de exemplu.

2.2. Specificul testelor psihometrice

Standardizarea este o caracteristica a testelor care se exprima prin aceea ca proba este identica in toate aplicatiile ei, atat in ceea ce priveste continutul, cat si forma de prezentare. Exista de asemenea o identitate intre conditiile in care proba a fost experimentata si conditiile concrete in care ea se aplica. In al treilea rand exista o identitate intre modul de corectare si de raportare la bareme, asa cum au fost ele concepute. de catre creatorul testului si de utilizatorii lui.

In conditiile mentinerii constante a variabilei independente (testul) devine posibila stabilirea diferentelor dintre indivizi, cu privire la insusirea investigata, prin raportarea lor la grupul de referinta, pe care s-a construit etalonul.

In aplicarea unui test, libertatea examinatorului este foarte strict limitata, ceea ce el are de spus (instructajul) si de facut (demonstrarea, observatia si notarea rezultatelor) fiind dinainte stiut si respectat de catre toti cei ce le aplica, in fiecare din situatiile particulare. Administrarea, scorarea si interpretarea fiind standardizate, se creeaza posibilitatea ca rezultatele sa devina comparabile, indiferent de cine aplica sau scoreaza un test. Se reduce astfel probabilitatea ca factorii straini, externi, sa influenteze rezultatele, care devin prin aceasta foarte obiective.

In al doilea rand testele utilizeaza o maniera cantitativa de inregistrare a scorurilor, ceea ce permite examinatorului sa calculeze normele (prin determinarea frecventei, cu care apar scorurile particulare). Determinand valorile medii si abaterile lor standard pentru sute sau mii de cazuri de aceeasi varsta, sex etc., se elaboreaza etaloanele, prin care orice noua masuratoare rezultata prin testare sa fie reperata cu usurinta.

In al treilea rand, testele sunt eficiente si economice: odata elaborat, un test poate fi administrat la un foarte mare numar de oameni, devenind calea cea mai importanta de obtinere a unor informatii relevante cu cel mai mic consum de timp si de bani. Calitatea acestor informatii depinde in mod esential de calitatile psihometrice ale testului utilizat, dar si de adecvarea lui la scopul investigarii.

2.3. Calitati psihometrice ale testelor: fidelitatea, validitatea si sensibilitatea

Fidelitatea (reliability) este acea caracteristica metrica a unui test de a da scoruri constante la aceeasi persoana, fie cand examinatorul difera, fie cand examinari succesive au loc la diferite perioade de timp sau sunt aplicate forme paralele ale aceluiasi test. Pe scurt, un test este fidel daca rezultatul este stabil. Cu cat fidelitatea este mai mare, cu atat mai mare incredere putem avea ca scorurile vor fi constante, in ciuda schimbarilor situatiei de testare sau a experimentatorului.

Calculul fidelitatii se face obtinand doua seturi de scoruri ale aceluiasi test, aplicat acelorasi subiecti, pentru care se calculeaza corelatia. Cand aceasta este pozitiva si mai mare de 0,80, testul este considerat a fi fidel. Se pot folosi mai multe metode pentru a o determina:

fidelitatea test-retest consta in aplicarea aceluiasi test, acelorasi persoane in aceleasi conditii si (eventual) de catre acelasi examinator, dupa o perioada de cateva zile pana la cateva saptamani (pentru a nu interveni schimbari in structura aptitudinii) si a calcula corelatia dintre cele doua serii de masuratori;

deoarece unii subiecti beneficiaza mai mult decat altii de experienta avuta cu un test, se poate aplica o forma alternativa sau paralela a acestuia, cu care trebuie sa fie echivalenta. Chestionarul de personalitate 16 PF Cattell are formele A si B, echivalente in ce priveste numarul de itemi, scrisi in aceeasi maniera, cu acelasi nivel de dificultate;

metoda jumatatii vii (split-half) imparte un test unitar in doua jumatati echivalente (prin tehnica par-impar), calculeaza separat scorurile pentru fiecare jumatate si apoi corelatia dintre ele.

Validitatea

Un test poate sa aiba fidelitate, dar sa nu fie valid. Validitatea lui este data de nivelul in care el masoara ceea ce si-a propus sa masoare (Anastasi, 1976). Validitatea nu este mare sau mica la modul absolut, ea depinde si de cat a fost folosit testul. De exemplu, determinarile nivelurilor de durere suportate de subiecti au fost tehnic bine facute, dar s-au dovedit a nu fi o masura valida a inteligentei, in cazul testarilor facute de Galton.

Determinarea validitatii se face tot printr-un calcul de corelatie, problema fiind a scorurilor ce vor fi corelate. Atunci cand ne propunem sa masuram un anumit comportament (inteligenta, memoria, atentia, anxietatea) printr-un test, el trebuie sa cuprinda un numar de itemi care sa acopere cat mai bine domeniul respectiv. In acest fel rezulta validitatea de continut. O alta cale este validitatea de construct, care reflecta masura in care scorurile la un test sunt in acord cu teoria despre trasatura masurata. De exemplu daca am definit inteligenta teoretic ca pe o capacitate de a rezolva probleme, scorurile mari la testul nostru trebuie sa coreleze semnificativ cu abilitatea de a rezolva probleme. Validitatea in raport cu un criteriu este marimea in care scorurile la un test coreleaza cu o alta masura directa si independenta a ceea ce testul nostru este destinat sa masoare. Creand un nou test de inteligenta, el se poate valida, de exemplu, cand coreleaza cu un test deja existent, despre care se stie ca este buna masura a inteligentei (Matricile Progresive Raven, de exemplu).

Cand scopul unui test este acela de a prezice un comportament viitor, o performanta, vorbim de validitatea predictiva. Selectia pentru o scoala, specializare sau post printr-un test (sau baterie de teste) este valida cand rezultatele ulterioare o confirma. De exemplu testul Bender - Gestalt este predictiv pentru reusita in activitatea de invatare a scrierii, pentru ca surprinde elemente de evolutie ale grafismului (marime, forma, pozitie, unghiulatie, simetrie, distanta) implicate in desenele testului, dar si in formarea scrierii.

Daca fidelitatea unui test este relativ usor de determinat tehnic, validitatea este o problema tehnica mult mai dificila, din cauza ca “insusirile psihologice sunt foarte complexe si exista inca numeroase controverse in definirea lor precisa' (Ursula Schiopu, 1976, p. 156). Procedurile de validare presupun intr-o masura mult mai mare factorul timp, in raport cu care se spune ca un test devine din ce in ce mai mult (sau mai putin) valid. Practic, validarea testelor de inteligenta se face prin corelarea scorurilor obtinute la teste cu notele scolare (corelarea deci a doua tipuri de randamente). Deoarece curbele de notare tin de 'ecuatia personala' a fiecarui profesor (unii severi, altii indulgenti, altii centrati pe medie), vedem ca acest criteriu de validare al testelor este relativ, dar are o valoare practica ridicata.

Sensibilitatea este capacitatea testului de a diferentia bine sau satisfacator subiectii investigati. Puterea discriminativa a unui test (baterii de teste) nu este aceeasi pe toata scara varstelor. Bateria Wechsler pentru inteligenta discrimineaza foarte bine la 10 - 12 ani si mai putin bine spre extreme (5 - 6 ani si 15 - 16 ani). Subtestul Cuburilor din aceasta baterie are un prag inalt pentru varste mici (nu deceleaza bine deficitul intelectual la varste mici) si plafon pentru varstele mari (nu mai diferentiaza suficient de bine supradotatii la varste mari).

Sensibilitatea unui test, forta lui discriminativa, este o importanta caracteristica tehnica de constructie a acestuia, realizata prin analiza de itemi (itemul este cea mai mica unitate a unui test care poate fi analizata imdependent), care selecteaza acele probleme, subcomponente ce permit o diferentiere de finete a subiectilor. Unii itemi sunt considerati nerelevanti si exclusi din teste fie pentru ca sunt pasati (rezolvati) de catre toti subiectii, fie de foarte putini sau de nici unul. Un test are sensibilitate ridicata cand permite, prin distributia rezultatelor, reconstituirea curbei lui Gauss, putand integra si cazurile care se afla la extremitatea acestei curbe. Pentru a exemplifica, un test de inteligenta este sensibil daca acopera bine nu numai zona de QI 80 - 120, ci discrimineaza si la extreme (QI de 40 - 80 sau de 120 - 160). Aceasta se obtine nu numai prin includerea de itemi corespunzator gradati, astfel incat sa distinga nivelurile joase ale aptitudinii de la varste mici, dar si la cele superioare si foarte inalte de la varstele adulte, ci si prin sporirea numarului acestora, altfel incat pentru fiecare item rezolvat numarul de puncte standard sa fie cat mai mic. Pentru a exemplifica, sa consideram doua subteste de inteligenta din bateria WISC de inteligenta, care ar trebui sa aiba un spectru de variatie (ecart) de 120 de puncte (de la QI 40 la 160). Testul de Memoria Cifrelor consta din doua serii, 9 in direct si 8 invers, ce dau un total de 17 puncte; 120 impartit la 17 inseamna 7, adica fiecare item din test raspunde pentru 7 puncte de QI. Subtestul Cuburilor are 55 de puncte, maximum, care trebuie sa acopere acelasi spectru de 120 de unitati QI, deci fiecare punct de test raspunde de doua unitati de QI. Rezulta deci o sensibilitate mult mai mare a acestui subtest, comparativ cu Memoria Cifrelor.



Testul ideal de inteligenta ar trebui sa dea pentru fiecare punct de test un punct de QI, ceea ce rareori este posibil, din cauza ca spectrul de 120 de puncte QI trebuie asigurat pe toata scara varstelor testate (de regula de 5 la 16 ani), ceea ce presupune sporirea itemilor la un numar care face greoaie aplicarea testului. Deci ar trebui gasit un echilibru intre lungimea testului (testele mai lungi sunt mai sensibile, dar si mai fidele) si forta de discriminare a itemilor. Atunci cand analiza de itemi nu poate rezolva singura aceasta problema, gasirea unui sistem de notare si scorare discriminativa poate fi calea ce confera plusul de sensibilitate unui test.

Analiza de itemi si construirea unei banci de itemi a fost extrem de mult facilitata de ordinator, capabil astazi sa aplice teste individualizate, adaptandu-le la particularitatile subiectului, 'astfel incat, utilizandu-se cat mai putini itemi sa se obtina cat mai multa informatie despre persoana examinata. Este vorba de asa-numitele teste psihologice adaptative' (Albu, M., 1998, p. 47).

In concluzie, un test bun va include un numar convenabil de itemi, gradati ca dificultate, partial suprapusi, astfel incat, fara a fi prea lung si greu de aplicat ca timp, sa acopere pe toata scara varstelor un spectru cat mai larg din aptitudinea investigata. Deoarece in practica se folosesc baterii de teste, si nu un singur test, vedem ca problema raportului sensibilitate - lungime devine fundamentala. Analiza factoriala este un procedeu extrem de util de analiza matematica a datelor, astfel incat o aptitudine complexa (inteligenta, memoria, personalitatea sau creativitatea) sa fie reduse la un numar convenabil de 'radacini', numite factori, in raport cu care sa se aloce suficienti itemi pentru a construi un test cu o forta discriminativa mare.

Testul ideal este probabil 'fata morgana' a psihometricienilor caci el ar trebui sa indeplineasca o multitudine de conditii, unele reciproc exclusive. Iata cele 18 conditii importante pe care E. Claparède le indica pentru un test de aptitudini (dupa Schiopu, 1976, p. 161): sa fie interesante; obiective in aplicare; sa excluda hazardul; sa fie gradabile; sa fie etalonate; sa prezinte o buna dispersie; sa se foloseasca rapid; sa fie unice (adica sa masoare un singur aspect odata); sa fie reprezentabile; sa fie inedite; sa nu faca apel la cunostintele scolare; sa fie constante; sa se aplice la toate varstele; sa permita construirea de forme echivalente; sa nu ceara - pe cat posibil - aparatura; sa masoare doar o singura variabila (cantitate, rapiditate sau calitate). Enumerarea acestora (dintre care vom recunoaste cele trei trasaturi deja analizate, fidelitatea, validitatea si sensibilitatea) creeaza impresia imposibilitatii de a depasi stadiul de proiect in materie de teste. Si totusi acestea exista in plan concret, au o utilizare extensiva, calitatile lor psihometrice fiind in crestere gratie unei adevarate stiinte a elaborarii testelor (vezi Monica Albu, Construirea si utilizarea testelor psihologice, 1998), in care matematica, compiuterul si experienta in materie de aproape un secol muta standardele in domeniu la niveluri tot mai inalte.

Mai putem adauga doar ca un test psihologic bun trebuie sa aiba tabele de norme (etaloane) de calitate, stabilite pe esantioane largi, reprezentative national, zonal sau local, acoperind cat mai bine criterii cum ar fi varsta, sexul sau nivelul de scolarizare al subiectilor. Deoarece prin reetalonare (operatie de recreere a baremelor in raport cu schimbarile pe care timpul le aduce populatiilor de esantioane) testul insusi este reelaborat dupa cerinte tot mai complexe, rezulta ca marile lui avantaje (obiectivitate, precizie, rapiditate, cost redus etc.) sunt platite cu un efort de durata al unor puternice colective de specialisti. Afirmatia este valabila si pentru testele docimologice (de cunostinte).

3. Clasificarea testelor

In prezent se utilizeaza peste 000 de teste, astfel incat clasificarea lor este dificila, pentru ca se sprijina pe o multitudine de criterii.

Dupa modul de prezentare testele pot fi orale (raspunsurile sunt verbale), scrise (numite si teste creion - hartie), teste instrumentale (care utilizeaza un suport concret, un material, aparat sau dispozitiv) si teste informatizate (administrate, scorate si etalonate cu ajutorul computerului). Dupa modul de aplicare exista teste individuale (care sunt mai neeconomice, ca timp, dar mai valoroase calitativ) si de grup (castigul de cantitate se produce cu o pierdere de calitate rezultata din posibilitatile mai scazute de control a secventei de testare). Dupa timpul de aplicare sunt teste cu timp limitat, stipulat in instructaj, acelasi la toti subiectii, si teste cu timp la discretie, nelimitat. Dupa scopul urmarit Pichot distinge teste de eficienta (ce masoara o aptitudine sau o capacitate) si teste de personalitate (unde accentul cade pe aspectele calitative, cel mai adesea, incercandu-se deteminarea elementelor stucturante ale acestuia: temperament, caracter, motivatie, stil cognitiv. Dupa aspectul psihologic investigat vom distinge teste de atentie, de perceptie, de memorie, de inteligenta, de creativitate sau de personalitate.

Unele dintre teste sunt metrice (dau o expresie cuantificata, sub forma cifrica, informatiei) altele sunt calitative (fac descrieri prin raportare la categorii, cum ar fi tipul, trasatura sau factorul de personalitate). In timp ce psihometricienii opteaza pentru masura si cifra, clinicienii incearca abordarea holistica (de ansamblu), bazandu-se pe aspecte calitative si folosind metode (comprehensiva, fenomenologica, introspectionista) care doar uneori pot avea si o expresie cantitativa.

Utilizand criterii combinate, Anne Anastasi (1976) propune o clasificare des utilizata, din cauza valorii ei practice:

teste de nivel intelectual general (in care include testele individuale, testele pentru populatii speciale si testele de grup);

testele de aptitudini si de abilitati diverse (in care include testele educationale, testele ocupationale si pe cele clinice);

testele de personalitate (inventarele autoaplicate; de masurare a intereselor, a atitudinilor sau a valorilor; testele proiective si alte teste, cum ar fi cele 'obiective', situationale sau de constructe persoanale).

O descriere exhaustiva a tipurilor de teste existente depaseste cadrul acestor pagini. Vom nota ca in practica psihopedagogica scolara anumite teste au o valoare ridicata, dovedita in timp, fie pentru detectarea copiilor cu nevoi speciale (sub- si supradotati), fie pentru a preveni inadaptarea sau esecul scolar, pentru cunoasterea tulburarilor de conduita sau pentru consiliere, orientare si ghidare vocationala sau constructia carierei.

Unele teste de dezvoltare (A. Gesell, Ch. Bühler, I. L zine, Portage, Denver) urmaresc preponderent varstele mici, prescolare, apreciind evolutia copilului pe mai multe paliere (motricitate grosiera, fina, limbaj, cognitie, deprinderi personal-sociale).

Testele de inteligenta de tipul Binet-Simon, la care se adauga si testele Wechsler de inteligenta, dau o expresie sintetica unor aspecte perceptive, cognitive si mnezice ce definesc inteligenta umana. Aceasta are o corelatie foarte ridicata (in medie de 0,75) cu reusita scolara, tinzand sa descreasca dupa 14 ani. De aceea testele de inteligenta sunt principalele instrumente de diagnoza a potentialului intelectual, permitand -atunci cand se asociaza si cu alte masuratori -, instituirea de masuri pedagogice fundamentate in ce priveste inadaptarea scolara si esecul scolar, selectia sau ghidarea profesionala.

Testele de aptitudini sunt derivate din cea mai generala dintre aptitudinile cunoscute, inteligenta. Printr-un proces evolutiv, de diferentiere progresiva, au aparut masuratori mai detaliate ale unor inteligente speciale, cum ar fi aceea pentru spatiu, pentru miscare, ritm, sunet, culoare, cifra sau cuvant. Preluand rezultatele analizei factoriale, Thurstone (1937) a selectat sapte factori ai inteligentei, numiti abilitati mintale primare, care peste timp si-au gasit la Gardner (1985) expresia in asa numitele inteligente multiple, adevarate submodule ale inteligentei umane. Examinarea acestor aptitudini presupune cel mai adesea prezenta laboratoarelor cu dotari speciale, a psihologilor bine formati si antrenati.

De mare interes pentru psihologul scolar sunt testele de personalitate cum ar fi 16 P.F. Cattell, testul California al lui Gough, testele E.P.I. si E.P.Q. ale lui Eysenck, chestionarele tipologice Myers-Briggs, cele caracterologice ale scolii franco-olandeze (G. Berger). Pentru orientarea si ghidarea vocationala, chestionarele de interese de tip Kuder au o mare valoare.

Testele proiective de personalitate (T.A.T., C.A.T., Rorschach, Szondi, Lüscher, Om-Casa-Arbore, Testul Familiei, testul de frustratie Rosenzweig etc.) au calitati psihometrice discutabile, din care cauza chiar termenul de test a fost inlocuit in cazul lor cu cel de tehnici sau metode proiective. Fiind predominant calitative, rezultatele la ele nu sunt decat greu si partial cuantificabile, de unde si fidelitatea lor foarte scazuta. Desi presupun stagii de formare prelungita pe langa specialisti acreditati, rezultatele acestor tehnici sunt discutabile. Cu toate acestea ele reprezinta deseori alternativa la cifra si cantitate, adica intelegerea nuantata a structurilor de profunzime, inconstiente, ale personalitatii in ceea ce are ea unic si irepetabil (nivelul idiografic al acesteia). Deoarece sarcina subiectului este sa structureze imaginea stimul (o fotografie, un chip, culori, propozitii incepute si neterminate), acest lucru se face prin proiectarea, exteriorizarea propriilor structuri de personalitate, modul de a fi si de a gandi, dorintele ascunse. 'Desi testele proiective sunt cele mai dificile, mai ales in partea lor de interpretare, ele raman cele mai semnificative si mai eficiente instrumente de sondarea personalitatii', apreciaza M. Zalte (2000, p. 145).

In arsenalul psihologului scolar vor intra cu siguranta testele psihometrice, care, alaturi de metoda aprecierii obiective a lui Gh. Zapan, constituie o cale de acces pentru intelegerea clasei ca grup scolar. Chestionarele de valori si atitudini completeaza aceste metode.

O relevanta cu totul speciala o au testele docimologice (de cunostinte), care constituie puntea de legatura cea mai puternica dintre psihologie (psihometrie) si pedagogie (evaluare). Elaborate de colective de experti, pe esantioane reprezentative national, sau de catre profesorii insisi, echipati cu cunostintele statistice necesare, testele de cunostinte au revolutionat evaluarea scolara, prin ele examenele, concursurile sau aprecierile curente dobandind precizie, rigurozitate si obiectivitate. Feedbackul oferit dascalilor este rapid, de aceea ele sunt un important mijloc de crestere a eficientei activitatilor de predare - invatare in scoala.

4. Utilitatea testelor in scoala

Vorbind despre utilitatea testelor in scoala, Holban (Laboratorul scolar de orientare, 1973, pp. 160-162) arata -dintr-o experienta personala insemnata -, ca ele ofera un criteriu obiectiv, in functie de care se face o ierarhizare a elevilor, deoarece permit alcatuirea de profile ale claselor in functie de o anumita variabila, oferind cadrelor didactice un criteriu obiectiv de comparatie a aprecierilor proprii. La inceput de ciclu scolar, ele pot oferi informatia fundamentala despre elevi si clasa, deci permit organizarea procesului instructiv – educativ plecand de la realitatea clasei. Repartizarea elevilor pe tipuri de clase sau de activitati, preventia inadaptarii scolare, a esecului scolar, selectia, orientarea si ghidarea vocationala, consilierea familiala, toate isi gasesc in teste un aliat puternic.

Chiar randamentul scolar poate fi judecat si evaluat fie prin raportarea la obiectivele operationale si specifice fixate (abordarea clasica), fie prin raportarea reusitei la potentialul cognitiv al elevilor, depistat prin testele de inteligenta, prin care se pot urmari separat sub- supra- si realizatii scolar. Pus in relatie cu ecuatia personala a elevului, randamentul scolar, determinat prin gradul de suprapunere dintre posibilitati si realizari, deschide calea curriculumului personalizat si diferentiat in scoala.

5. Limite ale metodei testelor

In pofida largii lor utilizari, sau poate tocmai de aceea, metoda testelor a facut obiectul unei puternice opozitii ('reactia antitest') in America si in Europa, in lumea capitalista sau socialista, motivele cele mai invocate fiind urmatoarele:

invazia in subiectivitatea, intimitatea oamenilor;

etichetarea persoanelor, cu importante consecinte in perceptia si atitudinea sociala (etichetati ca foarte dotati sau nedotati, dupa QI, elevii vor fi tratati pedagogic in consecinta, ajungandu-se la 'profetia care se autoimplineste');



fac posibila discriminarea pe criterii de rasa, sex, apartenenta culturala, clasa sociala, etnie.

Directia moderna consta nu in abandonarea testelor, ci in rafinarea puterii lor diagnostice prin raportarea la standarde de constructie si utilizare tot mai inalte (inclusiv etice) si, mai ales, parcurgerea distantei de la psihometria clasica la cea formativa, prin evaluarea potentialului de invatare.

Tendinta ultimelor decade in educatie si in evaluare (vezi Szamosközi, S., 1997, p. 187) este aceea de a muta centrul de greutate de pe aspectul constatativ al psihometriei clasice - care are o paradigma statica, pasiva, orientata pe produs si preponderent retrospectiva -, pe aspectul diagnosticului formativ, care presupune o schimbare de perspectiva, paradigma ei fiind bazata pe actiune, este interactiva, dinamica, centrata pe procese (in special cognitive) si prospectiva. Aceasta presupune o implicare de o cu totul alta factura a specialistilor in educatie, prin dezvoltarea unor capacitati mai bune de evaluare a progresului in domeniul propriu prin diverse modalitati, intre care privilegiate vor fi testele docimologice, pentru a putea anticipa progresul viitor si capacitatea de transfer a celor invatate, prin punerea in evidenta a zonei proximei dezvoltari (operationalizata de Vagotski si elevii sai).

Ca o concluzie generala in privinta metodei testelor, subscriem la opiniile lui Davitz si Ball (1978, p. 548): 'cand sunt folosite in mod judicios, impreuna cu alte metode adecvate de intelegere a comportamentului individului, testele pot fi instrumente de o certa valoare sociala'. Completam cu opiniile psihologului roman, A. Cosmovici (1996, p. 42): 'Deci testele au un randament mare. Apoi ele permit o mai mare obiectivitate, datorita standardizarii. Incat nu e surprinzatoare raspandirea lor in lume. (). Sa lasam deci testele in mana celor competenti'.

Autoevaluare

“Revizitati-l” pe Alfred Binet, citind Ideile moderne despre copii (E.D.P., Bucuresti, 1975) si evaluati, intr-un eseu de doua, trei pagini, actualitatea ideilor sale despre rolul psihometriei scolare.

Din “Caiete de pedagogie moderna” nr. 9 (E.D.P., Bucuresti, 1981), cititi articolul lui L.M. Terman despre “Descoperirea si stimularea talentului exceptional” (pp. 142-160) si comentati validitatea demersului si a masurilor preconizate.

Utilizand lucrarea lui M. Jigau, Copiii supradotati (Societatea Stiinta si Tehnica, Bucuresti, 1994), evaluati importanta metodei psihometrice in diagnosticul supradotatilor. Faceti o comparatie cu ideile lui Terman sau Binet.

Comentati in legatura cu nasterea metodei psihometrice, cu primele ei mari domenii de aplicare si cu primele erori sau abuzuri in utilizarea testelor.

Analizati raportul test – experiment.

Evaluati principalele avantaje ce rezulta din standardizarea testelor (obiectivitate, precizie, eficienta).

Analizati principalele metode prin care se determina fidelitatea unui test (metoda test – retest, forma paralela, tehnica jumatatii vii).

Analizati importanta validitatii testelor si principalele tehnici de validare utilizate in prezent.

Ce este sensibilitatea unui test si ce exigente trebuie sa respecte un constructor de teste pentru a satisface aceasta cerinta ?

Scrieti un mic eseu (doua pagini) despre cele mai utile teste aplicate in scoala.

Analizati tipurile de probleme scolare ce se pot sprijini, in rezolvarea lor, pe metoda testelor.

Discutie etica: plecand de la limitele testelor (invazia in subiectivitate, etichetarea si discriminarea subiectilor umani), aduceti exemplificari concrete din literatura de specialitate prin care sa justificati “reactia antitest”.

Considerand ca sunteti deja un psiholog scolar cu experienta, analizati locul si rolul testelor in activitatea dumneavoastra profesionala.

Nota: Temele 6, 10 si 11sunt obligatorii, celelalte pot fi utilizate ca forme de aprofundare sau de fixare a cunostintelor.

Bibliografie

Aiken, L.R., Psyhological Testing and Assesment, Allyn and Bacon, Boston, London, 1997.

Albu, M., Construirea si utilizarea testelor psihologice, Casa de editura 'Atlas Clusium', Cluj-Napoca, 1998.

Anastasi, A., Psychological Testing, Macmillan, New York, 1976.

Ausubel, D.P., Robinson, F.G., Invatarea in scoala. O introducere in psihologia scolara, E.D.P., Bucuresti, 1981.

Bernstein, D.A., Roy, E.J., Srull, T.K., Wickens, C.D., Psyhology, Houghton Mifflin Company, Dallas, Geneva etc., 1988.

Cosmovici, A., Psihologie generala, Ed. Polirom, Iasi, 1996.

Davitz, J.R., Ball, S., Psihologia procesului educational, E.D.P., Bucuresti, 1978.

Doron, R., Parot, F., Dictionar de psihologie, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1999.

Havarneanu, C., Cunoasterea psihologica a persoanei. Posibilitati de utilizare a computerului in psihologia aplicata, Ed. Polirom, Iasi, 2000.

Holban, I., Laboratorul scolar de orientare, E.D.P., Bucuresti, 1973.

Kaplan, R.M., Saccuzzo, D.P., Psychological Testing. Principles, Applications And Issues, Brooks / Cole Publishing Company, Pacific Grove, California, 1993.

Radu, I., Psihologie scolara, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1974.

Reuchlin, M., Psihologie generala, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1999.

Szamoközi, S., Psihometria clasica si evaluarea formativa, in Cognitie, creier, comportament, iunie, 1997.

Smith, B.D., Psyhchology. Science and Understanding, McGraw Hill, Boston, Massachusetts etc., 1998.

Schiopu, U., Introducere in psihodiagnostic, Tipografia Universitatii Bucuresti., 1976.

Zapan, Gh., Cunoasterea si aprecierea obiectiva a personalitatii, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984.

18..Zlate, M., Introducere in psihologie, Ed. Polirom, Iasi, 2000.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate