Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
» METODA EXPERIMENTULUI - dobandirea cunostintelor generale


METODA EXPERIMENTULUI - dobandirea cunostintelor generale




METODA EXPERIMENTULUI

Scopul unitatii de curs este

dobandirea cunostintelor generale si esentiale despre metoda experimentului;




intelegerea notiunilor de control si variabila, intelegerea modului de abordare si utilizare a acestora.

Obiective operationale

Dupa ce vor parcurge aceasta unitate, cursantii vor putea:

sa evalueze importanta metodei experimentale in aparitia psihologiei stiintifice;

sa aiba o definire clara si nuantata a metodei experimentale;

sa opereze corect cu notiunea de variabila si de control experimental;

sa abordeze si sa controleze corect variabilele explanatorii (independente si dependente).

Planul unitatii de curs

1. Introducere

2. Definirea metodei experimentale

3. Abordarea si controlul variabilelor

3.1. Variabila independenta

3.2. Variabila dependenta

Autoevaluare, Bibliografie

METODA EXPERIMENTULUI

Introducere

Importanta experimentului deriva din aceea ca, depasind planul descriptiv sau relational, el ajunge la nivelul cauzal, al stabilirii legaturilor de factura deterministra, tipice cunoasterii stiintifice. Aflata in mod natural in prelungirea metodei observatiei (de altminteri si L. Festinger defineste experimentul ca o observatie provocata), aceasta metoda a fost utilizata sistematic relativ tarziu in istoria gandirii umane, prima data adjudecandu-si-o fizica (secolul al XVII-lea) si mult mai tarziu stiintele socioumane (psihologia in secolul al XIX-lea).

In secolul al XX-lea Jean Piaget a facut dovada complementaritatii celor doua metode, nenumaratele observatii sistematice colectate pe propriii sai copii conducandu-l la elaborari teoretice care s-au verificat prin montaje experimentale ingenioase. Construirea notiunilor in general si a celei de numar in particular, conservarile substantei, greutatii si volumului, tipice stabilirii operatiilor concrete, au avut o solida sustinere experimentala. De altminteri psihologul elvetian, unul din promotorii scolii active, este cel care a sustinut caracterul natural al experimentului, constructia realului la copil nefiind posibila in afara unei continue experimentari asupra lumii externe si a sa proprie, prin care copilul descopera placerea de a fi cauza, din care deriva mai tarziu constructele complexe ale spatiului, timpului si determinismului (cauzalitatea fizica).

La scara sociala, achizitii fundamentale ale umanitatii, cum ar fi tehnicile artizanale (mestesugurile) se bazeaza pe aceeasi explorare experimentala asupra realului: 'in artizanat, in progresul tehnologiei empirice, repereaza astazi istoricii stiintei originile metodei experimentale ca instrument de alegere a verificarii stiintifice' (Richelle, M., 1995, p. 175).

Daca experimentarea naturala este cvasiuniversala (apartine oricarei fiinte vii, facand posibila disocierea dintre sine si mediu, dar apartine si umanitatii in ansamblul sau, ca o sursa majora a marilor descoperiri practice), experimentarea stiintifica s-a constituit mai greu, pe de o parte datorita increderii nelimitate in discursul logic al filozofiei, pe de alta parte dintr-un respect exagerat fata de autoritate.

Strategiile experimentale sunt un mijloc de a iesi din planul limbajului in cel al faptelor, ele fiind 'mijloace de a prinde discursul pe picior gresit' (Richelle, M., op.cit., p. 175). Progresele tehnice sunt a treia cauza majora pentru care experimentarea stiintifica a aparut tardiv, mijloacele moderne de prezentare si de inregistrare (tahistoscopul, magnetofonul sau videocamera) fiind castiguri relativ recente ale tehnologiei.

Definirea metodei experimentale

Metoda experimentala este in esenta o modalitate de investigare in care cercetatorul controleaza deliberat variabilele pentru a depista relatiile dintre ele. Daca in observatie cercetatorul nu modifica fenomenele, ci doar le inregistreaza cu instrumente specifice, ce sporesc capacitatile sale perceptive naturale, experimentarea presupune interventia activa asupra realitatii cercetate, care tocmai de aceea trebuie examinata atent in prealabil (observatia jucand aici un rol insemnat), ipotezele cristalizate din aceasta cunoastere initiala facand posibila testarea acesteia printr-o manipulare deliberata si sistematica a unor variabile.

Pentru E. Greenwood (1945, p. 28) esenta metodei experimentale poate fi rezumata astfel: 'testarea ipotezelor cauzale prin intelegerea unor situatii contrastante'. Din prima perspectiva (testarea ipotezelor cauzale) experimentul poate fi privit ca un procedeu dirijat de investigare a relatiilor dintre o cauza (variabila independenta) si un efect (variabila dependenta). Cum in stiintele socioumane ideea de cauza are particularizari importante (multicauzalitatea, bucla retroactiva, cauzalitatea inferioara si superioara, legile probabiliste etc.), inseamna ca esential pentru metoda experimentala ramane controlul asupra variabilelor care influenteaza rezultatele.

Pentru a evidentia importanta controlului ca trasatura esentiala a metodei experimentale trebuie sa aducem in discutie notiunea de variabila, care poate fi o actiune fizica, o reactie fiziologica sau orice alt aspect masurabil al unui comportament. 'O variabila care este o influenta masurabila asupra comportamentului poate fi o caracteristica a subiectilor, a situatiei sau a stimulilor la care subiectii trebuie sa raspunda' (Anitei, M., 2000, p. 61). Conceptul de variabila nu este atat de simplu cum apare la prima vedere, el se poate referi fie la unitatile de masura, si vom distinge variabile continue si variabile discrete, fie la conditiile reale, fenomenale. In acest al doilea sens, variabilele apartin lumii reale, fenomenale, fiind o expresie concentrata a acesteia, care poate fi masurata sau determinata. Cum teoriile si ipotezele stiintifice sunt produse ale mintii umane, elementul care leaga planul mintal de cel real este variabila, adevarata ancora 'ce leaga o teorie de lumea reala' (Anitei, M.,op. cit., p. 83). Cea mai importanta caracteristica a variabilei este acea de a fi perceptibila, ceea ce face posibila determinarea sau masurarea starii ei. Intensitatea, frecventa, durata, numarul de alegeri, omisiunile, preferintele, respingerile sunt exemple de variabile.

Exista numeroase clasificari ce includ tipuri de variabile: unele externe (tin de situatia experimentala), altele interne (tin de subiect); unele controlate, altele necontrolate; dependente si independente; explanatorii (explicative) si neexplanatorii.

Leslie Kish (apud Chelcea, S., 1982, pp. 70-71) distingea patru categorii de variabile. Variabilele explanatorii (sau experimentale, interne) se numesc astfel deoarece, fiind supuse legii conexiunii universale a fenomenelor, explica legatura dintre o serie de cauze si o serie de efecte. De aceea vom distinge aici doua tipuri de variabile: cele dependente, care se numesc asa pentru ca depind de valoarea altor variabile, adica de cele independente. Distinctia este fundamentala pentru metoda experimentala, in care variabilele independente sunt manipulate de cercetator pentru a observa schimbarile masurabile ce intervin in cele dependente. Deci variabila independenta poate fi imaginata ca ceea ce face experimentatorul subiectului, iar cea dependenta ca raspunsul subiectului. In termeni behavioristi, variabila independenta este stimulul administrat de experimentator, care determina reactia subiectului cercetat. In fizica distinctia dintre cele doua tipuri de variabile este mai facila: masa corpurilor (variabila independenta) este cea care determina viteza de cadere (variabila dependenta); cresterea temperaturii (variabila independenta) genereaza dilatari diferite ale corpurilor (variabila dependenta).



Vom retine deci urmatoarele aspecte:

(a)    variabilele dependente se mai numesc astfel pentru ca sunt sub controlul variabilelor independente, adica cresterile si scaderile celor dependente pot fi puse in legatura directa cu cele independente;

(b)   experimentatorul actioneaza asupra celor independente, pentru a determina schimbarile celor dependente, ceea ce permite sa faca inferente stiintific valide;

(c)    distinctia independent-dependent este operationala in contextul sau situatia experimentala data, in afara acesteia raportul nemaipastrandu-se.

Variabilele explanatorii pot fi continue sau discontinue (discrete). Cand o variabila poate lua orice valoare dintr-un sir    (intensitatea, durata, forta, latenta) ea este continua, iar cand ea se distribuie in categorii distincte (femei-barbati, rural-urban, intelectuali-muncitori-tarani etc.) ea este discreta (discontinua). Distinctia este importanta pentru ca de ea depind tipul si precizia masuratorii, care vor determina tipul de tratament statistic al datelor. Uneori aceeasi variabila se prezinta in ambele registre: din punct de vedere psihologic lumina se prezinta sub forma culorilor (rosu, verde, galben etc.), in timp ce din punct de vedere fizic ea este definita ca o variabila continua -lungimea de unda, care permite determinari de o mai mare finete, clasificari mai exacte.

A.L. Edwards a introdus distinctia cantitativ-calitativ a variabilelor explanatorii: primele variaza in cantitate (viteza de raspuns, intensitatea), secundele in modul de a fi (activ-pasiv, dreapta-stanga, sus-jos, etc.). Daca primele pot fi ordonate pe o singura dimensiune,cele din a adoua categorie sunt adesea multidimensionale (profesia, apartenenta politica).

Uneori acelasi stimul are o dubla determinare: tonurile muzicale difera intre ele prin intensitate (aspect cantitativ) si frecventa (aspect calitativ). De asemenea multe variabile care au intrat in constiinta comuna ca fiind discontinue si calitative sunt in realitate continue si cantitative: stabilitate-instabilitate emotionala, introversie-extraversie, normalitate-anormalitate, masculin-feminin, sunt polii intre care exista o gradatie continua.

In clasificarea mentionata (Leslie Kish) o a doua categorie de variabile sunt cele exterior controlate, care aduc in discutie un alt aspect, cel al controlului, impus de metoda experimentala. In experiment, pe langa variabilele explanatorii retinute, ce vor pune in evidenta o relatie (cel mai adesea cauzala) sugerata de ipoteza, exista o serie de alti factori, destul de numerosi, ce pot interveni in rezultatele masurate (variabila dependenta) si care de aceea trebuie sa fie tinuti sub control sau pastrati constanti: programul zilnic, regimul de munca si de odihna, perioada din luna sau din an in care se face experimentul sunt cateva exemple.

Din diverse considerente (complexitate ridicata, mijloace tehnice, considerente etice sau materiale) cercetatorul lasa necontrolate unele variabile, ce se numesc variabile exterioare necontrolate. Multi-cauzalitatea din psihologie, pedagogie, sociologie face imposibil controlul strict al tuturor surselor de variatie, de aceea va exista o marja de eroare in relatiile descoperite, cu atat mai mare cu cat mai multe si importante astfel de surse au ramas neluate in calcul si necontrolate.

Variabilele exterioare necontrolate care dau erori randomizate sunt cele a caror influenta se anuleaza reciproc, de aceea probabilitatea lor de aparitie este egala in conditiile experimentale date. Experimentul ideal ar trebui sa aiba toate variabilele externe controlate, dar acest lucru este imposibil, sau ele ar trebui sa produca erori randomizate. In realitate ramane intotdeauna un numar de variabile externe necontrolate, ceea ce impune fie repetarea experimentului in conditii identice, fie sporirea gradului de control, pentru a largi cadrul de explicare si de interpretare.

In afara acestor tipuri de variabile, in stiintele sociale si-a impus prezenta si asa numita variabila intermediara, care este o stare psihologica interna, ce se interpune intre stimul si reactie, adica intre variabila independenta, manipulata de cercetator, si cea dependenta (raspunsul subiectului). Experienta de zbor poate fi pusa in legatura cu nivelul de anxietate, ce se va repercuta diferit la parasutistii cu experienta si la cei incepatori, pe intreaga secventa a sariturii (Epstein si Fenz, 1965). B.D. Smith le numeste, in traditia psihologiei neobehavioriste americane, intervening variable (1998, p. 40), ele reprezentand ipoteza sau presupunerea cercetatorului asupra a ceea ce leaga in plan intern variabilele dependente de cele independente: 'tipic, o variabila de interventie este un proces intern ipotetic, ca anxietatea, depresia sau gandirea' (op.cit., p. 40). Stabilind o legatura intre nivelul agresivitatii (variabila dependenta) si frustrare (variabila independenta), putem postula o stare intermediara (uitare, furie) ca element de legatura intre cele doua, usor de produs prin blocarea sau amanarea unei recompense.

Nu orice variabila intermediara poate fi utilizata experimental, ci numai acelea care sunt dependente de situatie, reprezentand atribute temporare, schimbatoare, momentane. Trasaturile de personalitate, in virtutea marii lor stabilitati in timp, sunt constante, deci nu intervin ca elemente explicative valide in lantul experimental, caci ele nu se schimba ca reactie la manifestarile variabilei independente.

Variabilelor independente manipulate de cercetator si numite controlate, li se opun cele ce intervin fara vointa lui in experiment, acestea mai numindu-se si parazite. De obicei ignorate, atunci cand sunt totusi descoperite, experimentatorul va incerca fie neutralizarea, fie controlul lor. Aceasta aduce in discutie o alta problema, cea a situatiei experimentale, care include intr-un tot ansamblul persoanelor participante (cercetatori, personalul tehnic ajutator, subiectii, complicii), obiectelor (aparatura de producere a stimulilor si de inregistrare a reactiilor) si a conditiilor concrete de desfasurare a experimentului. Situatiile experimentale vor fi tinute mai bine sub control in cazul unui experiment de laborator, cand ele sunt atent generate de cercetator, comparativ cu experimentul natural sau de teren, dar in ambele cazuri elementele lor constituente 'interactioneaza, facilitand sau, dimpotriva, ingreunand actiunea variabilei independente' (Chelcea, S., 1982, pp. 72-73). Cum pe parcursul unui experiment situatia experimentala se schimba, putem distinge faza initiala, (dinaintea introducerii variabilei independente), cea intermediara si ce finala, care trebuie urmarite si inregistrate cu aceeasi atentie. Momentul experimental este 'perioada de timp in care grupul experimental este pregatit pentru a i se introduce variabila independenta X' (Mihu, A., 1973, p. 105), in functie de care se face determinarea valorii initiale si finale a variabilei dependente.

In afara controlului, o alta caracteristica a acestei metode este caracterul sau provocat, lucru foarte important pentru cercetarea fundamentala, unde experimentul este instrumentul esential care testeaza si valideaza o teorie, retinand datele de baza ce explica comportamentul.

Experimentul critic este cel care alege intre doua teorii ce fac predictii divergente, in timp ce experimentul crucial confirma sau infirma in mod fundamental o teorie constituita (a fost nevoie de o eclipsa de soare pentru a determina valabilitatea teoriei relativitatii).

Repetabilitatea este o alta insusire care face din experiment 'calea regala a stiintei'. Descoperind legi cu caracter universal si general, acestea pot si trebuie sa se verifice in conditii foarte diferite. Mentinerea unui rezultat in alte circumstante, sau cu variabile independente diferite, face posibila determinarea puterii de cuprindere a unei teorii. In stiintele socio-umane replicabilitatea unui experiment face posibila validarea ecologica, pentru a vedea daca datele stiintei depasesc peretii laboratorului si se verifica in situatii, contexte reale, altele decat cele initiale. Psihologia transculturala a facut posibila relansarea teoriei despre geneza inteligentei a lui Jean Piaget, pentru ca ea a indicat particularizari care tin de cultura si societatea in care este studiata, aratand universalitatea, dar si limitele ei de valabilitate.

3. Abordarea si controlul variabilelor

3.1. Variabila independenta

Variabilele independente sunt sursa de variatie a celor dependente, ele nu depind de nici o alta variabila, fiind legate de decizia experimentatorului, care le-a introdus deliberat in experiment. Ele pot fi de tipul S (variatii ale stimulului, dar si ale mediului) sau de tipul O (organismul sau indivizii supusi experimentului). Iata cateva modalitati de manipulare a acestora, preluate din exemplele lui Mihai Anitei (op. cit., pp. 89-90):



prin manipularea stimulului cercetatorul prezinta subiectilor stimuli diferiti ca intensitate, complexitate sau cu caracteristici modificate, variabila dependenta fiind masura gradului de recunoastere, discriminare, detectie a acestora. Uneori stimulii sunt foarte complecsi: vizionarea unor filme violente, pentru a masura agresivitatea consecutiva, introducerea unui procedeu nou de predare sau de evaluare in scoala, schimbarea unor regulamente, a stilului de conducere sau de apreciere;

manipularea contextului presupune mentinerea aceluiasi stimul, dar pe fundalul unor contexte variabile: un alt anotimp, varsta, perioada din an, zgomote de fond de tonalitate sau intensitate diferite;

manipularea consemnului: instructajul dat subiectilor, informatiile despre experiment pot fi foarte diferite sau chiar nereale, modificand raspunsul sau performanta acestora. Folosirea raportului fals este o modalitate eficienta de a manipula subiectii unor experimente de teren sau de laborator. Studiind nivelul de aspiratie, Leon Festinger a folosit si impus aceasta maniera de manipulare a variabilei independente, prin care subiectilor li se comunica faptul de a fi fost superiori sau inferiori altora in rezolvarea unor sarcini, statut social etc. Studierea frustrarii, agresiunii, cooperarii si competitiei pot beneficia de aceasta metoda, care presupune ca subiectii sa aiba totala incredere in plauzibilitatea celor raportate de cercetator;

folosirea 'complicilor”, adica a acelor persoane tehnice auxiliare pe care cercetatorul le introduce deliberat, dar le face sa actioneze ca si cum ar interveni accidental, pentru a genera situatii sociale la care se asteapta raspunsul subiectilor experimentului. Conformarea sociala si presiunea sociala, atribuirea, docilitatea etc. pot fi studiate prin metoda complicelui, utilizata si de S. Milgram (1956) in experimentele lui despre conformismul verbal, care au starnit ulterior multe discutii etice printre psihologi;

manipularea nivelului de stres este cea care produce supraincarcarea situatiei experimentale, pentru a deduce din reactiile subiectilor informatii relevante. Esecul in indeplinirea sarcinilor sociale genereaza tendinta de atribuire a acestora, modalitate importanta de intelegere a trairii culpei;

manipularea unor indicatori fiziologici: privarea senzoriala, privarea de somn sau de contacte sociale in laboratoare special construite, ablatia sau extirparea unor parti din creierul animalelor de experiment, prezentarea stimului astfel incat el sa fie prelucrat doar de o hemisfera cerebrala, toate intra in aceasta categorie;

modificarea variabilei intermediare (anxietate, teama, emotivitate, furie etc.) pentru a determina impactul lor asupra variabilei dependenta.

O variabila independenta trebuie sa aibe validitate, fie ca aceasta este de construct (permite deductii valide din felul cum a fost conceptualizata), de continut (evidentiaza realmente o legatura cu variabila dependenta masurata), validitate externa si ecologica (masura in care situatia de laborator poate fi generalizata la situatii naturale, reale, neartificiale) sau validitate temporala (masura in care relatia observata poate fi generalizata pe alte secvente temporale).

Odata ce variabila independenta a fost creata (sau preluata, dupa exemplul altor studii din literatura de specialitate), trebuie sa ne asiguram ca subiectii nu vor fi influentati semnificativ de variabilele parazite, pe care trebuie sa incercam sa le eliminam sau sa le pastram constante, astfel incat singura sursa de variatie a variabilei dependente sa fie cea independenta. Un mare rol il are instructajul, care va trebui sa explice pentru fiecare subiect, in detaliu, sarcinile de indeplinit, materialele de lucru, stimulii administrati, maniera de raspuns asteptata, secventele experimentului, ce au voie sa faca si ce comportamente sunt indezirabile, care sunt aspectele esentiale ale experimentului.

Aceasta etapa pregatitoare este cruciala, presupune efort considerabil din partea examinatorului, care trebuie sa anticipeze sursele de neintelegere sau de eroare. Una dintre acestea este difuziunea tratamentului (subiectii care au participat la un experiment similar divulga celorlalti amanunte semnificative, sau ce se asteapta de la ei, ceea ce duce la scaderea efectului de noutate in raspunsurile date). De aceea instructajul va insista pe pastrarea secretului (a nu se oferi informatii potentialilor subiecti, reluarea experimentului ca desfasurare in alta perioada de timp sau cu schimbarea locului de desfasurare prin care probabilitatea de intalnire a participantilor descreste foarte mult.

Atitudinea subiectilor fata de experiment poate fi una de cooperare totala, sau minata de suspiciune, teama, rezistenta pentru ca ei nu stiu scopul real al acestuia si nici ce se asteapta de la ei. Tendinta la conformism social produce raspunsul dezirabil, dar inautentic (mai ales cand subiectii sunt platiti, sau asteapta ca rezultatele experimentului sa se repercuteze asupra lor). Intr-un experiment de iluminat industrial (Hawthorne, 1924-1927) randamentul grupului experimental (mai bine iluminat) si de control a crescut in aceleasi proportii, pentru ca el a fost determinant de factori involuntar introdusi in grup.

Experimentatorul insusi poate fi sursa unor erori experimentale, sexul, pregatirea, clasa sociala, caracteristicile fizice (carisma, voce, prestanta etc.) pot da distorsiuni importante, chiar in cazul studiilor pe animale. 'Efectul Rosenthal' a fost pus in evidenta in 1960, in experiente pe sobolani, conduse de studenti, carora li s-a spus ca lucreaza cu animale inteligente sau neinteligente in parcurgerea unor labirinturi. Rezultatele obtinute au fost distorsionate inconstient in sensul asteptarilor sugerate de profesor, scestea modificand inconstient relatia experimentatorilor cu animalele.

Controlul 'variabilei experimentator” este posibil prin oferirea de cat mai putine indicii subiectilor, prezentare cat mai neutra, amabila, dar distanta a informatiilor, fara aprecieri valorice, construirea de experimente realmente interesante, care sa absoarba intreaga atentie a participantilor. Uneori cercetatorul trebuie sa ascunda scopul sarcinii, care poate fi transformat in ceva real si acceptabil, pentru a deghiza scopul real al experimentului (tainuire). Tehnica ce s-a impus tot mai mult este insa cea a grupului de control (lotul martor) si utilizarea efectului placebo. Daca in experimentul simplu acelasi grup este masurat inainte si dupa introducerea factorului experimental, determinandu-se semnificatia diferentei, experimentarea moderna a introdus un termen nou de comparatie, grupul martor, la start cu aceleasi caracteristici ca si cel experimental, pentru a ne convinge ca diferentele ce apar sunt atribuibile tratamentului la care a fost supus (variabila independenta), si nu datorita altor cauze (atitudine fata de experiment, conformism, dezirabilitate sociala).

Efectul placebo, folosit larg in studiul dependentei de droguri (alcool, cafea, medicamente, substante chimice), presupune ca toti subiectii sa experimenteze aceeasi manevra, ceea ce da nastere acelorasi expectante, unul din grupuri fiind tratat cu substanta activa, celalalt cu ceva identic ca forma, mod de prezentare, aspect, culoare, dar fara substanta activa. Grupul de control nu face efectiv experienta tratamentului experimental (desi se construieste aparenta ca da), el eliminand din start ipoteze alternative asupra cauzelor ce produc schimbari ale variabilei dependente. In psihofarmacologie se folosesc doua tipuri de experimente placebo: simplu orb (repartizarea substantei active si a placebolului se face fara stirea subiectilor) si dublu orb (se face si fara stirea medicului sau a farmacistului). Medicamentul este considerat activ daca efectele analizate de o a treia persoana sunt superioare celor date de placebo.



3.2. Variabila dependenta

Un bun experiment presupune ca variabila dependenta sa satisfaca anumite conditii: sa fie sensibila la variatiile variabilei independente, sa fie bine definita, sa fie usor de masurat sau de determinat (pentru ca ea poate fi cantitativa sau calitativa), sa fie fiabila, adica efectele ei sa fie statornice in timp si nu episodice, fluctuante (vezi Radu si colab., 1994, pp. 29-30). Cea mai importanta caracteristica a ei este, dupa Anitei, stabilitatea, care arata ca in conditii identice, repetarea experimentului da aceleasi scoruri ale variabilelor dependente, ca si cele masurate anterior.

Ambele variabile explanatorii pun problema masurarii lor pentru a putea stabili o relatie intre ele, dar in timp ce variabila independenta este o caracteristica a stimulului sau a mediului, unde opereaza cu succes masurile fizice obisnuite (scari de interval si de raport), variabila dependenta este cel mai adesea modificarea unui comportament prin calitate, caracteristici sau atribute unde opereaza frecvent scale non-metrice (de clasificare, sau nominale si ordinale), uneori de intervale, dar foarte rar de raport (vezi Ceasu, V., 1982, pp. 154-166). Intervenind probleme de masurare, automat apar si probleme privind validitatea si fidelitatea datelor masurate. Astfel, raspunsul nul la nivelul variabilei dependente poate insemna blocarea ei la polul de sus sau de jos (efectul limitei superioare sau inferioare) 'care afecteaza principala asteptare fata de variabila independenta, respectiv aceea de a se reflecta cu acuratete intr-o variabila dependenta' (Anitei, M., op. cit., p. 103).

Variabila dependenta este abordabila cel mai adesea prin observarea si masurarea directa a comportamentului studiat, atunci cand este posibil. Deoarece procesele interne, ce definesc variabila independenta, nu pot fi deduse direct (anxietatea, teama, experienta, concentrarea, nivelul de stres), modalitatea uzuala este masurarea unor parametri externi presupusi a avea legatura cu acestia: rata respiratiei, presiunea sanguina, conductibilitatea electrica a pielii, reflexul fotopupilar si dilatarea pupilei, timpul de reactie, frecventa ritmului cardiac etc.

Determinari mai putin exacte ale variabilei independente sunt opiniile subiectului (atunci cand este apt sa le exprime corect) sau raportul verbal, prin care putem solicita subiectilor sa faca descrieri sau comentarii verbale asupra etapelor pe care le parcurg in rezolvarea unei probleme, ca in protocolul gandirii cu voce tare, metoda intens utilizata in psihologia cognitiva.

Desi nu este economicos, siguranta si valoarea experimentului cresc cand se inregistreaza mai multe variabile dependente simultan (cel putin doua, uneori pana la patru, cinci). Aceasta deoarece mai multe variabile dependente creeaza posibilitatea controlului lor reciproc: raportarea de catre subiect a starii de anxietate arata care dintre indicatorii fiziologici culesi o exprima cel mai bine. Trebuie sa stim insa ca supraincarcarea subiectului cu prea multe sarcini simultane face ca fidelitatea si validitatea datelor colectate sa descreasca, concomitent cu interesul acestuia pentru experiment.

Sensibilitatea masuratorilor este foarte importanta, de aceea este de preferat sa introducem scale cu mai mute trepte, cand subiectul autoevalueaza un comportament al sau (rating), ori instrumente precise, cand masuram chiar noi anumiti parametri. In acest al doilea caz procedeul de masurare trebuie sa permita subiectilor sa obtina rezultate pe un spectru larg de posibilitati, in caz contrar fiind dificil sa punem in relatie variatiile variabilei independente cu cea dependenta.

Controlul variabilei dependente trebuie sa ne asigure ca raspunsurile subiectului reflecta variabila independenta si nu experienta subiectului, influentele mediului sau ale experimentatorului. Si aici intervine dezirabilitatea sociala, dar si reactivitatea (stiindu-se observati, comportamentul subiectilor se modifica, fie in sensul de a fi nenatural, fie devenind neobisnuit, crispat, minat de nervozitate si de incordare). Obisnuirea lor cu sarcina, inainte de a culege datele, cu aparatele si tehnica folosita, sau chiar disimularea aparatelor de inregistrare, masurarile diferite ale comportamentelor, disimularea variabilei dependente sunt cateva din tehnicile eficiente de control ale variabilei dependente. Uneori, cand situatia o impune, experimentele de laborator ies dintre peretii cladirii in mediul natural, familiar subiectilor, pentru a diminua mai ales tendinta la reactivitate. Alteori un studiu pilot ne pune in garda asupra dificultatilor ce pot reiesi din experiment, dand posibilitatea alegerii si exersarii celei mai bune forme de inregistrare si masurare a unui comportament. Cea mai buna modalitate de control ramane repetarea probelor, sau chiar a experimentului in ansamblu.

In cazul experimentului cu mai multe probe trebuie avute in vedere efectele de ordine (pozitia in secventa a probei este influentata sau influenteaza pe cele dinainte sau de dupa) si cele de prelungire (experienta subiectului cu o anumita proba modifica performanta la cele urmatoare). Aceste efecte pot fi partial compensate prin contrabalansare (sunt prezentate numai anumite ordini posibile ale probelor) sau prin randomizare (cream ordini diferite de prezentare pentru subiecti diferiti).

Autoevaluare

Aratati asemanarile si deosebirile dintre metoda observatiei si cea a experimentului.

Examinati si exemplificati legatura dintre observatie si experiment in fundamentarea teoriei lui Piaget despre geneza structurilor inteligentei

Scrieti un mic eseu (doua, trei pagini) despre aportul principalelor scoli si curente in conturarea metodei experimentale in psihologie la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.

Definiti trasaturile esentiale ale metodei experimentale: caracterul provocat, manipularea experimentala, repetabilitatea (replicabilitatea) si caracterul controlat.

Evaluati detaliat dimensiunea si importanta controlului in abordarea experimentala.

Analizati si definiti tipurile de variabile ce intervin in experiment (explanatorii, variabile independente = VI si variabilele dependente = VD, variabilele intermediare, continue-discontinue, cantitative-calitative, interne-externe, parazite, evazive, incluse etc.).

Definiti procesul randomizarii si aratati importanta lui in metoda experimentala.

Exemplificati in legatura cu abordarea si controlul variabilei independente.

Aratati care sunt calitatile unei variabile dependente si modul in care ea poate fi abordata si controlata.

Definiti importanta grupului de control.

Aratati ce inseamna efectul placebo si legatura lui cu experimentele simplu orb si dublu orb.

Nota: Temele 4, 8 si 9 au un caracter obligatoriu, celelalte sunt exercitii necesare aprofundarii cunostintelor.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate