Birocratizarea invațamantului romanesc preuniversitar

Birocratizarea invațamantului romanesc preuniversitar

Directorul coordonator asigura, la nivelul organizației școlare, transpunerea in practica a liniei de politica educaționala elaborata la nivel central (MedC) și teritorial (inspectoratul școlar). Aceasta funcție complexa presupune conducerea manageriala a organizației școlare prin perfecționarea continua a activitații, orientarea și indrumarea sa metodologica și administrarea eficienta a resurselor existente. Ea este realizabila din punct de vedere pedagogic si social prin:

- aplicarea normelor legislative incluse in textele oficiale (legi, decrete, ordonanțe, ordine, circulare, instructiuni, directive etc);

- valorificarea raționala a resurselor pedagogice reale si potențiale; stabilirea organigramei de funcționare optima;

- animarea si consilierea psihopedagogica si sociala a colectivului;

- perfecționarea deciziilor din perspectiva efectelor lor, in termeni de produs (evaluare sumativa-cumulativa, la sfarșitul anului, ciclului scolar) și de proces (evaluare inițiala, evaluare formativa-continua);

- asumarea opțiunilor speciale in domeniul resurselor umane

Directorul adjunct, responsabil cu activitatea de perfecționare și de cercetare didactica stimuleaza inovația la nivelul organizației școlare urmarind individualizarea programelor curriculare in raport cu resursele existente. Strategia sa manageriala are in vedere acele norme orientative care vizeaza: perfecționarea proiectelor pedagogice pe fondul accentuarii obiectivelor formative; flexibilizarea mesajelor pedagogice, la nivelul unor operații succesive de comunicare eficienta; deschiderea cunostințelor pedagogice in raport cu cerințele: politicii educației, dezvoltarii stiinței și tehnologiei, aplicarii teoriilor psihologice ale invațarii; instituționalizarea experimentelor ameliorative in contextul diferitelor circuite de conexiune inversa externa realizate intre conducerea școlii și colectivul didactic, intre fiecare profesor și clasa de elevi.

Directorul adjunct responsabil cu orientarea și indrumarea metodologica a procesului de invațamant acționeaza ca 'un susținator pedagogic' al cadrelor didactice. El promoveaza 'un comportament de director-animator' angajat efectiv prin: instituționalizarea instrumentelor de evaluare (fișa de observație, fișa de analiza sinteza, chestionare de opinie, grila de control etc); exersarea acestora in condiții de rigoare specifice normelor de inspecție școlara, elaborate cu sprijinul cercetarii pedagogice; perfecționarea dialogului și a comunicarii cu cel evaluat; asigurarea circulației informației psihopedagogice la nivelul unor competențe de varf ( teoria curriculumului); valorificarea rezultatelor in direcția 'formarii continue a profesorilor' ).

Animarea și susținerea pedagogica a profesorilor inainte și mai ales dupa 'vizita la clasa' solicita perfecționarea comunicarii pedagogice a rezultatelor la nivelul unei decizii manageriale cu valoare de prognoza care vizeaza: corectarea-ameliorarea-ajustarea structurala-restructurarea activitații celui evaluat. Directorul adjunct responsabil cu activitatea de orientare și indrumare metodologica a procesului de invațamant acționeaza astfel ca 'un factor și un agent reglatoriu' care asigura evaluarea :

- rezultatelor școlare ale elevilor prin administrarea unor probe de evaluare validate pedagogic, la sfarșitul unui capitol, trimestru, an, ciclu școlar;

- progreselor profesorilor prin activitați de inspecție scolara de specialitate, realizata in colaborare cu responsabilul de catedra/comisie metodica, in conformitate cu un anumit grafic de (inter)asistenșe stabilit la nivel managerial;

- calitații raporturilor dintre profesori si elevi, profesori si familie, profesori si comunitatea educativa locala, raporturi pedagogice și sociale necesare pentru stimularea progresului școlar;
- situațiilor care solicita reproiectarea activitații in funcție de rezultatele obtinute de fiecare elev, colectiv de elevi, profesor, catedra, comisie metodica etc, la diferite intervale de timp (trimestru, an, ciclu școlar).

Directorul adjunct responsabil cu problemele administrative urmarește planificarea și organizarea eficienta a resurselor pedagogice existente, (umane, materiale, financiare, informaționale), respectand liniile de politica educaționala stabilite de directorul coordonator și cerințele de perfecționare și de cercetare didactica și de orientare-indrumare a procesului de invațamant asumate la celelalte niveluri ale conducerii manageriale a organizației școlare respective. Aceasta funcție poate fi exercitata și de cadre specializate provenite din afara personalului didactic, reprezentand insa cerințele psihosociale ale comunitații profesorilor. Realizarea sa solicita o pregatire teoretica și practica in domeniul gestiunii economice și financiare, care permite 'directorului-administrator': eficientizarea operațiilor de planificare a bugetului școlar; transpunerea statistica a planurilor in termenii     raporturilor 'cost-rezultate'; raționalizarea politicilor de investiții școlare și de control bugetar; asigurarea structurilor de relație cu autoritatea centrala, teritoriala și locala.

Directorul școlii coordoneaza activitatea directorilor adjuncți care asigura, la nivelul organizației de baza a sistemului de invațamant, realizarea funcțiilor generale ale managementului educației :

- funcția de planificare-organizare a activitații (asumata, in mod special de directorul adjunct responsabil cu problemele administrarii resurselor pedagogice ale organizației școlare);
- funcția de orientare-indrumare metodologica a activitații (asumata in mod special, de directorul adjunct responsabil cu problemele orientarii-indrumarii procesului de invațamant realizat la nivelul organizației școlare);

- funcția de reglare-autoreglare a activitații (asumata, in mod special, de directorul adjunct responsabil cu problemele perfecționarii și ale cercetarii didactice realizate la nivelul organizației școlare).

Directorul coordonator urmarește sa asigure, in mod special, 'ponderea factorilor care influențeaza decisiv asupra calitații invațamantului'. El propune o 'grila de evaluare', bazata pe depistarea urmatoarelor elemente perturbatoare:

a) definirea defectuoasa a obiectivelor;

b) valorificarea insuficienta a resurselor existente:

c) deficiența cantitativa sau (și) calitativa a resurselor existente;

d) pregatirea profesorilor blocata in raport cu standardele de proiectare curriculara;

e) insuficienta motivare a personalului:

f) aglomerarea programelor;

g) birocratizarea sarcinilor;

h) ruperea deciziei de cei interesati de aplicarea ei;

i) instabilitatea politicii școlare, pe verticala sau (și) pe orizontala sistemului (idem, . )
Directorul coordonator acorda o atentie speciala relațiilor școlii cu mediul: relațiile cu familia; relațiile cu autoritațile locale și serviciile publice, relațiile cu agenții sociali care formeaza comunitatea educativa locala; relațiile cu organismele instituționale cu reprezentare teritoriala. Participarea comunitații locale, mediata managerial prin intermediul directorului coordonator, poate viza: finanțarea școlii (pentru cheltuieli de personal, material didactic, intreținere, construcții școlare, investiții pe termen scurt, mediu și lung etc); dezvoltarea programelor curriculare (elaborarea unor noi materiale didactice, perfecționarea programelor de studii, perfecționarea profesorilor etc); stimularea elevilor (pentru cunoasterea psihopedagogica, orientarea școlara, profesionala, sociala etc); ameliorarea condițiilor de munca ale profesorilor; realizarea unor activitați sociale (burse, camin, cantina, sanatate).

Perspectiva interpretativa de analiza     a organizației școlare este plasata in literatura de specialitate pe 'pozitia subiectivista' care evidentiaza implicațiile interne ale mediului, angajarea personala și interpersonala a 'actorilor educației', profesorii și elevii.

Observarea participativa a organizației școlare dinamizeaza structura formala, a acesteia, asigurand o anumita umanizare a normelor dupa modelul familiei care stimuleaza: aprecierea directorului ca 'sursa de putere' necesara elevilor organizarea adunarilor saptamanale/la nivel de școala și de clasa, pentru realizarea bilanțului și a liniilor de evoluție trasate pe termen mediu și scurt; elaborarea regulamentelor interne la nivelul unor modele de disciplina asumata in condițiile specifice comunitații școlare și locale respective.
Analiza interpretativa dezvolta ideea legaturii dintre 'norma organizatiei școlare' și realitatea organizației școlare. Ea evidențiaza importanța consilierii 'actorilor educației', realizabila in interiorul și in exteriorul organizației școlare prin acțiuni de asistența psihopedagogica a elevilor, cadrelor didactice si parinților. Școala apare astfel ca un mediu stimulativ deschis, cu statut de serviciu psihosocial permanent, care intreține diferite structuri de organizare formala si nonformala (consilii profesorale, cabinete metodice, comitete de initiativa, cercuri de dezbatere etc.) angajate, in mod direct și/sau indirect spre: consilierea academica, necesara pentru orientarea școlara/universitara; consilierea educativa, necesara pentru orientarea formarii personalitații; consilierea didactica, necesara pentru stimularea invațarii; consilierea vocaționala, necesara pentru alegerea 'carierei profesionale'; consilierea personala, necesara pentru rezolvarea conflictelor interne si externe.
Dimensiunea sociala a asistenței psihopedagogice a cadrelor didactice, elevilor, parinților angajeaza un proces de schimbare a rolurilor care reflecta importanța climatului școlii, clasei, grupului de prieteni, familiei, comunitații profesionale, comunitații educative locale etc. Mobilitatea concurențiala degajata stimuleaza reorganizarea raporturilor complexe dintre subiectul educației si obiectul educației, confirmand vocația organizaționala a școlii de 'loc public deschis'.

Consilierea stimuleaza mai ales interpretarea și valorificarea clasei școlare ca organizație care anticipeaza procesele tipice sistemului social. Ca unitate funcționala, clasa reprezinta 'instanța de socializare' care pregatește personalitatea elevului pentru 'rolurile de adult'. Iar managementul clasei dezvolta 'instanța principala de socializare', care,     in perioada deșfașurata intre intrarea in clasa I și intrarea in campul muncii și in familie asigura:
- spiritul de angajare necesar, pe de o parte, 'pentru infaptuirea valorilor generale ale societații', iar pe de alta parte 'pentru performanța unui tip specific de rol in cadrul structurii societații';
- fondul de capacitați, orientat, pe de o parte, spre competențele individuale, iar pe de alta parte, spre dobandirea responsabilitaților interpersonale