Ce este Finantarea Proiectelor ?

Ce este Finantarea Proiectelor ?

Finantarea proiectelor (FP) o regasim incepand cu secolul al 12-lea, cand Casa Regala Engleza a contractat cu Frescobaldi (o banca italiana a vremii respective) un credit pentru exploatarea minelor de argint Devon, bazat pe rambursarea in functie de out-put-ul minei respective. In secolul 19 au fost finantate multe proiecte de infrastructura, folosind tehnicile de finantare a proiectelor.

Insa, FP ca tehnica moderna si sofisticata de finantare a inceput sa fie cu adevarat folosita la inceputul anilor 70, ca rezultat al crizei financiare bancare internationale din 1974 care a avut efecte dramatice asupra pietelor financiare internationale si asupra modului de finantare a infrastructurilor si altor tipuri de proiecte. Versiunea moderna a finantarii proiectelor cu recurs limitat (limited-recourse project financing) a fost initiata la inceputul anilor 1970 pentru dezvoltarea campurilor petrolifere ale Marii Nordului. Proiecte de infrastructura, petrol si gaze naturale, telecomunicatii, petrochimice si alte tipuri de proiecte mari sunt din ce in ce mai mult folosite de catre entitati private, non-guvernamentale. Dezvoltatorii de proiecte si guvernele tarilor gazda uneori nu poseda bonitatea financiara necesara pentru a suporta gradul ridicat de indatorare pentru un proiect, sau, in caz afirmativ, nu sunt dispusi sa isi ofere resursele financiare necesare pentru proiect sau sa isi asume obligatiile ce reies din oferirea de garantii pentru asemenea proiecte.

FP s-a dezvoltat drept o tehnica noua si dinamica pentru a finanta proiecte mari consumatoare de capital, iar comunitatea financiara internationala o foloseste tot mai des pentru a rezolva nevoia crescanda de proiecte atat in tarile dezvoltate, cat si in curs de dezvoltare.

Tehnica FP

FP este o tehnica de finantare prin care finantatorii consimt sa considere initial veniturile unui proiect si activele date drept garantie si baza pentru analiza creditului precum si sursa principala de rambursare a creditelor acordate, independent de bonitatea financiara a celor care dezvolta un asemenea proiect. Termenul de finantarea proiectelor este in general folosit pentru a ne referi la diferitele tipuri de structuri financiare, in care acoperirea necesitatilor de finantare nu se bazeaza pe suportul sponsorilor sau pe valoarea activelor fizice ale proiectului, ci in principal pe succesul proiectului in sine, generator de noi fluxuri financiare.

Finantarea proiectelor difera de practicile de imprumut comerciale traditionale, in care creditorii ofera finantare firmelor cu bonitate financiara, fac analiza creditului bazata pe situatiile (declaratiile) financiare ale firmelor ce imprumuta, precum si pe proiectiile acestora in viitor, si beneficiaza de recurs total (full recourse) asupra tuturor activelor respectivelor firme. In finantarea traditionala, sursa principala de rambursare a imprumutului pentru investitori si creditori este firma sponsor, garantata de bilantul contabil al acesteia, nu al proiectului in sine. Prin urmare, o influenta importanta asupra deciziei de creditare este puterea financiara ce se degaja din bilantul contabil al firmei sponsor, precum si reputatia de care se bucura.

In opozitie, finantarea proiectelor implica creditarea pe baza presupunerii ca veniturile proiectului si activele reprezentand garantii se vor constitui in resurse suficiente pentru a rambursa creditul. Intr-o finantare pura a proiectelor, proiectul, activele sale, fluxurile de numerar generate si contractele incheiate sunt separate de cele ale dezvoltatorilor intr-o asemenea maniera care sa permita creditorilor sa efectueze analiza creditului pe o baza individuala. Aceasta analiza este necesara pentru a determina daca un proiect poate fi considerat solid din punct de vedere economic, financiar, tehnic si legal pentru a genera fluxuri de numerar adecvate pentru a suporta gradul mare de indatorare necesar pentru implementare.

In finantarea traditionala, daca un proiect esueaza, creditorii sai nu sunt neaparat afectati, atat timp cat firma care detine proiectul ramane viabila din punct de vedere financiar.

In finantarea proiectelor, daca un proiect esueaza, investitorii si creditorii se pot astepta la pierderi importante deoarece proiectul insasi sau fezabilitatea sa, reprezinta substanta garantiei investitiei .

Finantarea proiectelor nu inseamna insǎ ca, finantatorii isi asuma toate riscurile proiectului fara vreo garantie de la partile implicate.

Exista doua tipuri de finantare a proiectelor: finantarea proiectelor fara drept de recurs (non-recourse project finance) si finantarea proiectelor cu drept de recurs limitat (limited-recourse project finance).

Finantarea proiectelor fara drept de recurs - reprezinta un aranjament sub care investitorii si creditorii care finanteaza proiectul nu poseda nici o modalitate de intoarcere/recurs impotriva sponsorilor, cum ar fi de asteptat intr-o finantare traditionala (de exemplu, prin garantii). Cu toate ca garantia de care beneficiaza creditorii va include si activele care sunt finantate, creditorii se bazeaza pe cash-flow-ul degajat prin operarea/exploatarea acelor active pentru rambursarea imprumutului. Prin urmare, pentru a atrage finantare, proiectul trebuie pregatit cu grija si sa ofere suficiente motive creditorilor sai ca este fezabil din punct de vedere economic, tehnic si din punct de vedere al mediului inconjurator, si ca este capabil de a rambursa datoria.

Finantarea proiectelor cu drept de recurs limitat - permite creditorilor si investitorilor un anumit nivel de recurs impotriva sponsorilor. Acesta poate imbraca forma unei garantii in perioada de constructie a proiectului, sau alte forme de garantare a proiectului cum ar fi garantia de finalizare a proiectului. Sponsorul poate acorda, de asemenea, o garantie completǎ pe toata perioada exploatarii proiectului. Aceste garantii complete pot fi reprezentate de contracte comerciale specifice cu furnizorii sau cu clientii proiectului care sǎ asigure aprovizionarea cu materiile necesare exploatarii cat si desfacerea produselor proiectului (acorduri "take-or-pay"/"take-and-pay", contracte ,,put-or-pay", acorduri,"through-put", contractele "tolling" ,acordurile de "cost sharing", si acordurile de "working capital maintenance"). Creditorii si investitorii, insa, se bazeaza mai mult pe succesul proiectului drept sursa primara de rambursare.

Exista insǎ si varianta recursului complet (full recourse), finantare in care creditorii se bazeaza in cele din urmǎ pe activele si cash-flow-ul entitatilor susceptibile a garanta creditul (sponsor, furnizori, clienti etc) pentru rambursarea sumelor finantate sau pentru acoperirea deficitului proiectului (pierderii din exploatarea proiectului ).

Decizia creditorilor de a accepta una din cele doua forme de recurs pentru o finantare a unui proiect trebuie luata pe intelegerea faptului ca orice risc care nu a fost dispersat sau neutralizat va fi preluat de catre ei. Magia finantǎrii proiectelor consta in distribuirea diferitelor riscuri asociate proiectului intre diversii participanti care au un interes in succesul acelui proiect, intr-o asemenea maniera in care fiecare participant isi asuma o parte a riscurilor proiectului, insa nici una nu le suporta in totalitate. In mod ideal, o dispersare eficienta a riscurilor ar trebui sa lase creditorilor acelasi risc - sau apropiat - pe care acestia si l-ar fi asumat daca ar fi fost vorba de o finantare traditionala a sponsorilor, cu recurs total.

Creditorii sunt de obicei pregatiti sa isi asume anumite riscuri reziduale relative la constructia, inceperea si operarea proiectului, deoarece ei pot angaja experti - ingineri care vor face o evaluare si cuantificare corecta a celorlalte riscuri. Alte riscuri, cum ar fi forta majora si riscul politic pot fi neutralizate folosind diferite forme de asigurare. Riscurile care totusi raman pot fi acoperite folosind instrumente financiare derivate (swaps, futures, forwards, options) sau prin contracte pe termen lung cu parti terte.

Nu exista insa o formula precisa sau solutie pentru a identifica, evalua, distribui si neutraliza riscurile proiectului. Esenta consta in faptul ca toate riscurile trebuie identificate, evaluate si, daca e necesar, dispersate. Din moment ce creditorii nu beneficiaza in general de recurs total asupra sponsorilor proiectului, orice risc care nu a fost identificat si gestionat eficient va fi inevitabil un risc al creditorilor. De aceea, finantarea proiectelor reprezinta o afacere riscanta, si de multe ori, una periculoasa.

In aceasta idee, un finantator de proiecte trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte: in primul rand, riscurile trebuie identificate si intelese, chiar de la inceput; apoi, riscurile trebuie cuantificate si evaluate pentru a le determina marimea; in al treilea rand, riscurile trebuie reduse, pe cat posibil; in al patrulea rand, riscurile trebuie dispersate intre participantii care sunt cei mai potriviti de a le asuma si administra; in ultimul rand, pe cat e posibil, riscurile trebuie acoperite in continuare, prin mijloace de asigurare si instrumente financiare derivate.

De ce este Finantarea Proiectelor importanta ?

In ultimii 20 de ani a existat un val global de interes asupra FP - ca un "instrument" de finantare a investitiilor economice. FP ajuta finantarea noilor investitii prin constituirea/aranjarea finantarii in jurul cash-flow-ului generat de proiect, fara garantii aditionale din partea sponsorului.

Cu toate ca FP este folosita de sute de ani, in primul rand in minerit si proiecte de exploatare a resurselor naturale, o serie de alte posibile aplicatii in special finantarea "proiectelor zero" (greenfield projects), adica a proiectelor fara precedent - s-au bucurat de o atentie serioasa doar in ultimii ani. Acest lucru se manifestǎ in special pe pietele in formare, insa si aplicarea sa este de asemenea intr-un proces de largire, cum este si ilustrat de exemplele urmatoare ale proiectelor finantate de International Finance Corporation ( institutie ce face parte din Grupul Bancii Mondiale):

In Argentina, in 1993, FP a ajutat la strangerea a 329 milioane $ pentru finantarea investitiei in reabilitarea si expansiunea sistemului de distribuire a apei din Buenos Aires, bazat pe o concesie de 30 de ani acordata de Aguas Argentina. Aceasta investitie a condus la cresterea calitatii apei si a serviciilor aferente intr-un oras cu mai mult de 6 milioane locuitori.

In Ungaria, in 1994, FP a condus la finantarea unei concesii de 15 ani pentru a dezvolta, instala, si opera o retea nationala de telefonie mobila. Acest proiect joint-venture de 185 milioane $ a fost o parte importanta a planului de privatizare si liberalizare. Din cauza dificultatilor de atragere a finantarii traditionale la acea data, proiectul s-a bazat in principal pe cei 109 milioane dolari pusi la dispozitie de IFC si US Overseas Private Investment Corporation.

In China, in 1997, Plantation Timber Products Ltd a lansat un proiect greenfield de 57 milioane $ pentru a instala fabrici moderne care sa produca panouri de lemn de densitate medie, folosind plantatiile forestiere dezvoltate in decursul ultimului deceniu, pentru a suporta industria in expansiune a Chinei. Ca parte a finantarii cu recurs limitat a proiectului, IFC a aranjat un imprumut sindicalizat de 26 milioane $, intr-un moment in care bancile comerciale erau precaute in ceea ce priveste finantarea proiectelor in interiorul Chinei.

In Mozambique, in 1998, FP a condus la infiintarea unei fabrici de aluminiu printr-un proiect greenfield. MOZAL, cel mai mare proiect intr-un sector privat in aceasta tara pana in prezent, este asteptat sa genereze schimbari semnificative in ceea ce priveste somajul, venituri din export, si dezvoltarea infrastructurii. IFC a coordonat proiectul din punct de vedere legal si oferind o analiza independenta si detaliata asupra rezultatelor economice si impactul asupra mediului inconjurator. IFC a suportat de asemenea proiectul cu 120 milioane $ drept credit principal impreuna cu credite subordonate in nume propriu.

Viteza cu care s-a propagat finantarea proiectelor a fost in special puternic stimulatǎ in 1996 si 1997, de fluxuri mari de intrari de capital. In 1997, numarul de tranzactii de finantare in intreaga lume (atat greenfield, cat si de expansiune) a trecut de 600, multe dintre acestea in tari in curs de dezvoltare, si valoarea acestora s-a cifrat la 236 miliarde $, cu toate ca in 1998 a scazut la aproximativ 111 miliarde $.

Finantarea proiectelor nu a fost insa folosita in toate tarile si toate regiunile geografice, asa cum nu toate regiunile au beneficiat in mod egal de cresterea dinamicǎ a fluxurilor de capital privat. In cea mai mare parte, finantarea proiectelor in tarile in curs de dezvoltare s-a dezvoltat acolo unde sponsorii au gasit nu numai un mediu relativ stabil macroeconomic, dar si alte conditii favorabile: reforme regulatoare care sa deschida pietele si investitiile private; legi privind liberalizarea investitiilor straine; programe de privatizare care sa deschida oportunitatile de investiti; piete financiare care sa promoveze adancirea si deschiderea tot mai mult a pietelor interne; folosirea pe scara tot mai larga a managementului riscurilor si altor instrumente financiare; un cadru legal imbunatatit; precum si standarde de contabilitate imbunatatite, care sa mareasca transparenta contabilitatii. Distributia pe sectoare a tranzactiilor de finantare a proiectelor pe piete in curs de dezvoltare pe parcursul anilor 1994 - 1998 este descrisa mai jos.

Figura 6 : Tranzactii de FP in tari in curs de dezvoltare, pe sectoare, 1994 - 1998