Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Ratele de schimb interregionale


Ratele de schimb interregionale




Ratele de schimb interregionale

Sa presupunem mai intii ca exista un singur tip de moneda. In acest caz, cu privire la puterea de cumparare a banilor in diferite locuri se poate spune acelasi lucru ca si cu privire la preturile bunurilor. Pretul final al bumbacului la Liverpool nu poate depasi pretul final din Houston, Texas, cu mai mult decat costul transportului. Indata ce pretul din Liverpool creste mai mult decat atat, comerciantii vor trimite bumbac la Liverpool, [p.453] generand astfel o tendinta de revenire la pretul final. In absenta unor obstacole institutionale, preturile unui ordin de plata pentru o anumita cantitate de guldeni platibili in Amsterdam nu se poate ridica la New York deasupra sumei determinate de costurile necesare pentru rebaterea monedei, transport, asigurare si dobanda corespunzatoare perioadei necesare pentru toate aceste operatiuni. Indata ce diferenta depaseste acest punct -- punctul de iesire al aurului (the gold export point) - devine profitabil sa se trimita aur de la New York spre Amsterdam. Asemenea transporturi determina scaderea ratei de schimb a guldenului la New York, pana la o valoare inferioara punctului de iesire al aurului. Diferenta existenta intre configuratia ratelor de schimb interregionale pentru marfuri si, respectiv, pentru bani, provine din faptul ca, de regula, marfurile sunt transportate intr-o singura directie, anume din spre locurile unde exista un surplus de productie catre cele unde exista un surplus de consum. Bumbacul este transportat de la Houston la Liverpool, si nu de la Liverpool la Houston. Pretul sau este mai redus la Houston decat la Liverpool, diferenta fiind determinata de costurile de transport. Insa banii sunt transferati cand intr-un sens, cand in celalalt.




Eroarea celor ce incearca sa interpreteze fluctuatiile ratelor de schimb interregionale si ale transporturilor interregionale de bani in functie de configuratia elementelor nonmonetare la balantei de plati este ca atribuie banilor o pozitie exceptionala. Ei nu realizeaza faptul ca, in privinta ratelor de schimb interregionale, nu exista nici o diferenta intre bani si marfuri. Daca intre Houston si Liverpool este posibil comertul cu bumbac, atunci preturile bumbacului in aceste doua locuri nu pot diferi prin mai mult decat suma totala a costurilor necesare transportului. Asa cum exista un flux de bumbac dinspre partile sudice ale Statelor Unite catre Europa, tot astfel aurul este transferat dintarile producatoare de aur, ca Africa de Sud, catre Europa.

Sa lasam deoparte comertul triunghiular si cazul tarilor producatoare de aur, si sa presupunem ca indivizii si firmele fac comert intre ei pe baza unui etalon aur, fara intentia de a-si modifica volumul detinerilor monetare. Din asemenea achizitii si vanzari se nasc creante, care necesita efectuarea de plati interregionale. Dar, conform ipotezelor noastre, aceste plati interregionale sunt egale ca volum. Suma pe care trebuie sa o plateasca locuitorii lui A locuitorilor lui B este egala cu cea pe care trebuie sa o plateasca locuitorii lui B locuitorilor lui A. In consecinta, este posibil sa se evite costurile de transportare a aurului din A in B si din B in A. Creantele si datoriile pot fi compensate printr-un sistem de clearing interregional. Daca aceasta compensare se va efectua prin intermediul unei institutii interregionale de clearing sau prin tranzactiile efectuate pe o piata speciala a devizelor straine, [p.454] este numai o problema tehnica. In orice caz, pretul pe care trebuie sa-l achite un locuitor din A (sau din B) pentru efectuarea unei plati in B (sau in A) se mentine in limitele determinate de costurile de transport. El nu poate depasi valoarea nominala a platii cu o suma mai mare decat cea necesara pentru costurile de transport (punctul de iesire al aurului) si nu poate scadea sub aceasta valoare cu mai mult decat costurile de transport (punctul de intrare al aurului).

Este posibil ca - pastrand neschimbate toate celelalte presupozitii pe care le-am facut -- sa apara o discrepanta temporala intre platile facute din A spre B si cele facute din B spre A. In acest caz, evitarea unui transport interregional de aur nu se poate face decat prin interpunerea unei tranzactii de credit. Daca importatorul care trebuie sa plateasca astazi din A spre B poate cumpara pe piata de devize straine creante asupra rezidentilor din B scadente in nouazeci de zile, atunci el poate economisi costul de transport al aurului prin imprumutarea sumei respective din B, pentru o perioada de nouazeci de zile. Dealerii de devize straine vor recurge la aceasta stratagema atunci cand costurile contractarii unui imprumut in B nu depasesc costurile contractarii unui imprumut in A cu o suma mai mare decat dublul costurilor de transport al aurului. Daca transportul aurului costa 1/8 %, ei vor fi dispusi sa plateasca pentru un imprumut de trei luni contractat in B pana la 1 % (anual) mai mult, ca dobanda, decat rata dobanzii pe piata monetara la care s-ar efectua tranzactiile de credit intre A si B, in absenta unor asemenea solicitari pentru efectuarea de plati interregionale.

Putem exprima lucrurile acestea spunand ca starea cotidiana a balantei de plati dintre A si B determina, in intervalul marginit de punctul de iesire al aurului si punctul de intrare al aurului, punctul in care se stabilesc ratele de schimb valutar. Dar nu trebuie sa uitam sa adaugam ca lucrul acesta nu se intampla decat daca locuitorii din A si B nu urmaresc sa isi modifice volumul detinerilor lor monetare. Numai datorita faptului acesta este posibil sa se evite complet transferul de aur si sa se mentina ratele de schimb valutar in limitele determinate de cele doua puncte ale aurului. Daca rezidentii din A doresc sa-si reduca detinerile monetare, iar cei din B sa si le sporeasca, atunci este necesar sa se transporte aur din A spre B, iar pretul unui transfer telegrafic in B va urca in A pana la nivelul punctului de iesire a aurului. Apoi aurul va fi trimis din A in B, in acelati mod in care bumbacul este trimis cu regularitate din Statele Unite in Europa. Pretul unui transfer telegrafic spre B atinge punctul de iesire al aurului datorita faptului ca locuitorii din A le vand aur celor din B, si nu datorita faptului ca balanta lor de plati este defavorabila.

Toate aceste lucruri sunt adevarate cu referire la orice plati care trebuie efectuate intre diverse regiuni. Nu are importanta daca orasele respective apartin unei aceleiasi tari suverane, sau unor tari suverane diferite. Cu toate acestea, amestecul guvernelor a modificat considerabil conditiile. Toate guvernele au creat institutii care le dau [p.455] locuitorilor din fiecare tara posibilitatea de a efectua platile interregionale interne la paritate. Costurile de transport ale monedei dintr-un loc in altul sunt suportate fie de trezorerie, fie de banca centrala a tarii si sistemul ei de sucursale, fie de vreo alta banca guvernamentala, asa cum sunt casele de economii de pe langa oficiile postale in diverse tari europene. Astfel inceteaza sa mai existe o piata interna pentru tranzactii de moneda. Publicului nu i se percepe mai mult cand este vorba de achitarea unui ordin de plata interregional decat cand este vorba de unul local sau, daca tariful este usor diferit, el nu are nici o legatura cu fluctuatiile transferurilor interregionale de moneda din interiorul tarii. Acutizarea diferentelor dintre platile interne si platile externe este o consecinta a interventiilor guvernamentale. Platile interne se efectueaza la paritate, in vreme ce platile externe sunt afectate de fluctuatii, in limitele determinate de punctele de intrare si de iesire ale aurului.





Daca se intrebuinteaza mai multe tipuri de bani ca mijloace de efectuare a schimburilor, atunci raportul mutual de schimb dintre ele este determinat de puterile lor de cumparare. Preturile finale ale diverselor bunuri, exprimate in fiecare dintre cele doua sau mai multe tipuri de bani, sunt proportionale. Rata finala de schimb dintre diversele tipuri de bani reflecta puterea acestora de cumparare cu referire la marfuri. Daca apare vreo discrepanta, se ivesc posibilitati de efectuare a unor tranzactii profitabile, iar actiunile oamenilor de afaceri dornici sa profite de aceste posibilitati tind sa le faca din nou sa dispara. Teoria paritatii devizelor straine in functie de puterea lor de cumparare nu este decat o aplicatie a teoremelor generale referitoare la determinarea preturilor, la cazul special al coexistentei unor tipuri de bani diferite.

Nu conteaza daca diferitele tipuri de bani coexista pe acelasi teritoriu sau daca intrebuintarea lor se limiteaza la teritorii distincte. In orice caz, raportul mutual de schimb dintre ele tinde spre o stare finala, a carei atingere ar face sa nu mai conteze daca actorii cumpara si vand in schimbul unei monede sau alteia. In masura in care intervin costuri de transport interregional, acestea trebuiesc adaugate sau scazute.

Modificarile puterii de cumparare nu intervin in acelasi moment pentru toate bunurile si serviciile. Sa consideram din nou cazul foarte important din punct de vedere practic al unei inflatii care se produce intr-o singura tara. Cresterea cantitatii autohtone de moneda credit sau de moneda discretionara afecteaza, la inceput, doar preturile anumitor bunuri si servicii. Preturile celorlalte bunuri mai raman catva timp la nivelul lor prealabil. Raportul de schimb intre moneda autohtona si devizele straine se determina la bursa financiara, o piata organizata si gestionata dupa modelul si uzantele comerciale ale bursei de valori. Dealerii de pe aceasta piata specifica [p.456] anticipeaza schimbarile care urmeaza mai repede decat restul oamenilor. De aceea, structura preturilor existente pe piata valutara reflecta noua relatie monetara mai devreme decat preturile multor bunuri si servicii. Indata ce inflatia interna incepe sa afecteze preturile anumitor marfuri si, in orice caz, cu mult inainte ca ea sa-si consume toate efectele asupra celei mai mari parti a preturilor de bunuri si servicii, pretul devizelor straine tinde sa creasca pana la nivelul corespunzator starii finale a preturilor si ratelor salariale nationale.

Acest fapt a fost interpretat de o maniera complet gresita. Oamenii n-au reusit sa inteleaga ca cresterea ratelor de schimb valutar nu face decat sa anticipeze miscarea preturilor interne ale marfurilor. Ei au pus boom-ul valutei straine pe seama unei balante defavorabile de plati. Cererea pentru devize straine, spuneau ei, a crescut datorita unei deteriorari a balantei comerciale, sau a altor elemente ale balantei de plati, sau pur si simplu datorita masinatiunilor sinistre ale speculatorilor lipsiti de patriotism. Preturile mai mari la care se tranzactioneaza devizele straine determina cresterea preturilor interne ale bunurilor importate. Preturile bunurilor autohtone trebuie sa se alinieze acestei tendinte, deoarece altfel nivelul lor scazut ar incuraja furnizorii sa le retina de la consumul autohton si sa le vanda la un pret mai ridicat in strainatate.

Erorile implicate in aceasta doctrina larg raspandita sunt usor de aratat. Daca venitul nominal al publicului autohton nu ar fi fost sporit prin inflatie, acesta ar fi fost silit sa-si reduca consumul de bunuri, fie importate fie autohtone. In primul caz ar avea loc o scadere a importurilor, iar in a doua o crestere a exporturilor. Astfel, balanta comerciala ar fi readusa la ceea ce mercantilistii numesc o situatie favorabila.

Daca sunt presati s-o faca, mercantilistii nu pot sa nu recunoasca pertinenta acestui rationament. Dar, adauga ei, el nu se aplica decat situatiilor comerciale normale. El nu ia in calcul situatia tarilor care sunt constranse sa importe bunuri de importanta vitala, cum ar fi hrana si materii brute esentiale. Importul acestor bunuri nu poate fi redus la mai putin decat un anumit minimum. Ele vor fi importate indiferent de pret. Daca devizele straine necesare pentru importatrea lor nu pot fi procurate printr-un volum adecvat de exporturi, atunci balanta comerciala devine defavorabila si ratele de schimb valutar cresc tot mai mult.

Acest argument nu este mai putin iluzoriu decat toate celelalte idei mercantiliste. Oricat de intensa si vitala ar fi cererea pentru anumite bunuri a unui individ sau a unui grup de indivizi, ei nu si-o pot satisface pe piata decat achitand pretul de piata. Daca un austriac doreste sa achizitioneze grau canadian, [p.457] el trebuie sa plateasca pretul de piata in dolari canadieni. El trebuie sa-si procure acesti dolari canadieni exportand bunuri, fie direct in Canada, fie in alta tara. El nu-si sporeste cantitatea disponibila de dolari canadieni platind pentru ei preturi mai mari in silingi (moneda nationala austriaca). Mai mult, el nu-si poate permite sa plateasca asemenea preturi mai mari (in silingi) pentru graul de import, daca venitul sau (in silingi) ramane neschimbat. Numai daca guvernul austriac se lanseaza intr-o politica inflationista, sporind prin aceasta numarul de silingi din buzunarul cetatenilor sai, vor fi austriecii in masura sa continue sa cumpere cantitatile de grau canadian pe care le cumparau in prealabil, fara a-si reduce celelalte cheltuieli. Daca n-ar exista inflatie interna, orice crestere a preturilor bunurilor de import s-ar solda fie cu o scadere a consumului lor, fie cu o reducere a consumului altor bunuri. Astfel, procesul de reajustare descris mai sus ar trebui sa se puna in miscare.



Daca unui om ii lipsesc banii necesari pentru a cumpara paine de la vecinul sau, brutarul satului, cauza nu trebuie cautata intr-o presupusa raritate a banilor. Cauza este ca acest om nu a reusit sa castige suma de bani necesara, nici prin vanzare de bunuri, nici prin furnizarea de servicii catre cei dispusi sa plateasca. Acelasi lucru se poate spune si despre comertul international. O tara poate regreta faptul ca nu este in masura sa vanda in strainatate atatea bunuri cate ar fi nevoie pentru a putea achizitiona toata hrana pe care si-o doresc cetatenii ei. Dar aceasta nu inseamna ca devizele straine sunt rare. Inseamna ca cetatenii aarii respective sunt saraci. Iar inflatia interna nu este in nici un caz un mijloc de indepartare a saraciei.

Nici specula nu are vreo legatura cu modul de determinare a ratelor de schimb valutar. Speculatorii nu fac decat sa anticipeze fluctuatiile probabile. Daca se insala, daca opinia lor ca inflatia va continua este gresita, atunci structura preturilor si ratele de schimb valutar nu vor corespunde anticiparilor lor, ceea ce ii va sili sa plateasca pentru greselile care le-au facut, prin suportarea de pierderi.

Doctrina conform careia ratele de schimb valutar sunt determinate de balanta de plati se bazeaza pe o generalizare ilicita a unui caz particular. Daca doua localitati, A si
B, intrebuinteaza acelasi tip de moneda, si daca locuitorii lor nu doresc sa-si modifice dimensiunea detinerilor lor monetare, atunci in decursul unei anumite perioade de timp suma de bani platita de locuitorii din A catre locuitorii din B devine egala cu suma platita de locuitorii din B celor din A, astfel incat toate platile pot fi efectuate fara a transporta bani din A in B sau din B in A. In acest caz, rata transferului telegrafic in A catre B nu poate depasi un nivel usor mai scazut decat punctul de iesire al aurului si nu poate scadea sub un nivel usor [p.458] superior punctului de intrare al aurului, si viceversa. In limitele determinate de aceste marimi, starea cotidiana a balantei de plati determina starea cotidiana a ratei de schimb valutar. Acest lucru este adevarat numai pentru ca nici locuitorii lui B nici cei ai lui A nu doresc sa-si modifice nivelul detinerilor lor monetare. Daca locuitorii din A doresc sa isi reduca detinerile monetare, iar cei din B sa si le augmenteze pe ale lor, atunci se transfera bani din A in B, iar pretul transferurilor telegrafice catre B atinge in A punctul de iesire al aurului. Insa banii nu sunt transportati pentru ca balanta de plati a localitatii A este defavorabila. Ceea ce numesc mercantilistii o balanta de plati defavorabila este efectul unei reduceri deliberate a detinerilor monetare decise de cetatenii din A si al unei augmentari deliberate a detinerilor monetare decise de cetatenii din B. Daca nici un locuitor din A nu ar fi dispus sa-si reduca detinerea sa monetara, o asemenea scurgere monetara din A nu s-ar putea materializa niciodata.

Diferenta dintre comertul cu bani si cel cu alte bunuri comercializabile este urmatoarea: De regula, bunurile se deplaseaza intr-o singura directie, si anume din locurile unde exista un surplus de productie catre cele unde exista un surplus de consum. In consecinta, pretul unei anumite marfi in locurile unde exista un surplus de productie este, de regula, mai redus decat in locurile unde exista un surplus de consum, diferenta fiind egala cu suma costurilor de transport. Lucrurile se prezinta altfel in cazul banilor, daca lasam de o parte cazurile tarilor producatoare de aur si pe cel al tarilor ai caror locuitori urmaresc deliberat sa-si modifice volumul detinerilor monetare. Banii se deplaseaza cand intr-o directie, cand in cealalta. O tara care la un moment dat exporta bani, altadata ii importa. Orice tara exportatoare devine in scurt timp importatoare, tocmai datorita exporturilor sale prealabile. Numai datorita motivului acesta este posibil sa se evite costurile de transport ale banilor, prin interpunerea pietei valutare.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate