Istoricul constituirii F.M.I.

Istoricul constituirii F.M.I.

Fondul Monetar International (F.M.I./I.M.F.) isi are originea in recesiunea economica din perioada anilor 1930. In acei ani, tarile se aflau sub presiunea cotei aurului care fusese reintrodusa dupa primul razboi mondial, cu rate de schimb care s-au dovedit a fi nerealiste. In particular, lira sterlina a fost reevaluata, iar in anul 1931, cand aceasta a renuntat la cotatia in aur, mai multe tari s-au intrecut in graba lor de a devaloriza, dand nastere devalorizarilor competitive. De asemenea, mai multe tari au luat masuri protectioniste pentru a-si proteja industria nationala. Ca rezultat al acestor actiuni, s-a produs prabusirea comertului: intre anii 1929 si 1932, valoarea comertului mondial a scazut cu peste 60%. Mai multe conferinte monetare internationale au convenit sa reinstaureze ordinea si sa reinceapa procesul economic, dar toate au sfarsit prin a esua din cauza lipsei de cooperare. Opiniile pe tema problemelor economice difereau foarte mult. Din punct de vedere politic, acesta a fost punctul culminant al izolationismului.

La inceputul anilor 1940, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, doi ganditori originali, John Maynard Keynes de la Trezoreria Marii Britanii si Harry Dexter White de la Trezoreria Statelor Unite au conceput aproape simultan, planuri pentru instaurarea unui sistem monetar complet nou, care sa stabilizeze ratele de schimb si sa propulseze comertul liber. In locul aranjamentelor ad-hoc, realizate prin intermediul unor conferinte neregulate intre tarile importante, era nevoie de o institutie internationala permanenta, care sa preia raspunderea pentru acest sistem. Aceasta institutie internationala a fost proiectata astfel incat sa acorde asistenta financiara tarilor cu probleme in domeniul balantelor de plati. S-a sperat ca in acest mod tarile vor fi impiedicate sa foloseasca protectionismul sau devalorizarea competitiva drept metode de redresare a balantei. Suportul financiar acordat ar fi oferit acestor tari posibilitatea de a-si pune ordine in afaceri si de a-si echilibra balanta de plati.

Keynes si White au avut viziuni diferite asupra modului de acordare a asistentei financiare. Keynes vedea institutia internationala ca pe un tip de banca mondiala centrala, care ar putea crea masa monetara prin propria autoritate si astfel sa poata acorda suportul financiar tarilor cu probleme. Aceasta institutie ar fi avut o autonomie larga, iar autoritatea sa ar fi protejat-o de influentele politice asupra luarii deciziilor. Pe de alta parte, White sustinea ca sursa asistentei financiare sa fie contributia tarilor membre. Aceasta ar fi conferit institutiei un accentuat caracter de cooperare, precum si un control mai sever asupra politicii tarilor care beneficiau de credite. Cele doua conceptii au fost discutate pe larg in perioada razboiului. Desi varianta americana a predominat, aceasta si din cauza pozitiei de lider a Statelor Unite, forma finala adoptata poate fi considerata drept un hibrid. F.M.I. finalizeaza imprumuturile catre tarile membre apeland la rezervele oficiale ale celorlalte tari membre. In acelasi timp, banii imprumutati de tarile cu rezerve, pot fi restituiti in caz de necesitate. Astfel, crearea de masa monetara invocata de Keynes a fost integrata cu sistemul de cooperare promovat de White, creandu-se astfel fondurile unei institutii monetare, care ofera membrilor sai ajutor temporar in redresarea balantei de plati prin crearea de lichiditati internationale.

Infiintarea

Negocierile finale au avut loc la Bretton Woods, in statul New Hampshire in iulie 1944 si acest loc a dat numele sau F.M.I-ului si Bancii mondiale care a fost conceputa tot aici: impreuna ele formeaza institutiile Bretton Woods. La negocieri au luat parte delegatii din patruzeci si cinci de tari, inclusiv Uniunea Sovietica, care astfel poate fi privita ca unul dintre fondatori. Conferinta a avut loc in conditii deosebite: cu numai trei saptamani inainte avusese loc debarcarea trupelor aliate in Normandia si pe de alta parte, exista o dorinta politica puternica de a coopera in vederea anihilarii nationalismului acut din perioada antebelica. Cei care scriu istoria F.M.I. asociaza succesul conferintei cu "coincidenta de moment si de persoane".

Conferinta s-a tinut intr-un hotel in stil Victorian, intr-o statiune aproape de Muntele Washington; el exista si astazi. Majoritatea celor 730 de participanti au ajuns acolo cu untren special, pornind din Atlantic City, New Jersey. Keznes a descris munca depusa la Bretton Woods ca fiind uriasa: 'Cat am fost trezi, toti am muncit incontinuu'. Conditiile de lucru erau dificile: intalnirile comitetului 'numarand intotdeauna peste 200 de persoane, in sali cu o acustica slaba, alergand dupa microfoane, multi din cei prezenti cu o cunoastere slaba a limbii engleze, fiecare asteptand sa i se consemneze ceva in procesul verbal care ar fi putut face senzatie in presa de acasa si rusii care intelegeau ceea ce se intampla cu maxima dificultate'. Delegatia sovietica nu putea colabora nici in chestiunile minore fara a cere aprobarea Moscovei si totul trebuia raportat acasa. Mai presus de orice, delegatia dorea sa-si protejeze pozitia fata de autoritati deoarece, asa cum sublinia un delegat american de origine rusa: 'Nu uitati situatia dificila in care se afla concetatenii mei de odinioara, care au de infruntat pe de o parte dificultatile limbii engleze si pe de alta parte plutonul de executie.'

Cu toate acestea, Acordul de infiintare a F.M.I. si a Bancii Mondiale a fost incheiat, asa cum fusese prevazut, dupa trei saptamani de negocieri. Elementul nou, cel mai important a fost transferul catre F.M.I. a puterilor nationale asupra politicii ratei de schimb: modificarile ratei de schimb trebuiau sa fie facute prin consultarea tuturor tarilor membre. Este de mentionat faptul ca ideea transferarii acestei autoritati a venit din partea britanicilor, care in mod traditional nu doreau sa schimbe nimic.

Influenta exercitata de Keynes a fost, in mod evident, decisiva; intr-o nota preliminara scrisa chiar de el insusi spunea: 'In lumea postbelica este necesara o mai mare vointa de a accepta acordurile supranationale'. In cele din urma, tarile au realizat ca politicile in domeniul ratei de schimb si reglementarile privind schimburile internationale afecteaza deopotriva si interesele celorlalte tari.

F.M.I. si-a inceput activitatea in mai 1946, avand 39 de tari membre si sediul general in capitala Statelor Unite, Washington. In cele din urma, Uniunea Sovietica nu a putut face fata obligatiilor ce-i reveneau in calitate de membru al Fondului si a parasit aceasta institutie. La inceput, tari din blocul estic precum Polonia si Cehoslovacia au aderat la Fond, dar au fost nevoite sa renunte, prin anii 1950, ca urmare a razboiului rece. Japonia si Germania s-au alaturat F.M.I. si Bancii Mondiale la 1 ianuarie 1953. In anii 60, numarul membrilor a crescut rapid prin aderarea noilor tari independente, in curs de dezvoltare. Romania (1972) si Ungaria (1982) au aderat la F.M.I., iar la sfarsitul anilor '80 le-au urmat alte tari Est Europene, ca urmare a destinderii dintre Est si Vest. In 1992 a existat o noua crestere brusca a numarului membrilor F.M.I. datorata aderarii a 15 republici din fosta Uniune Sovietica. Dupa organizarea unui referendum in care majoritatea populatiei a votat in favoarea aderarii, Elvetia a fost printre ultimele tari industrializate care s-a alaturat Fondului.

F.M.I. numara in prezent 185 de tari membre, ceea ce inseamna ca aproape in totalitate, comunitatea mondiala se regaseste in F.M.I. , exceptie facand Cuba si Coreea de Nord.