Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
» INTEGRAREA ECONOMICA SI GLOBALIZAREA


INTEGRAREA ECONOMICA SI GLOBALIZAREA




INTEGRAREA ECONOMICA SI GLOBALIZAREA

Activitatea economica este marcata in timp de schimbari, care acum au devenit mai numeroase, mai ample, mai profunde. Dintre acestea s-a impus atentiei, prin dimensiuni si consecinte, internationalizarea procesul prin care actiunile sau actele economice, productia si piata, altadata locale sau zonale, nationale, depasesc tot mai mult spatiile nationale si devin internationale, expresia participariiunitatilor economice din tari diferite.




Aceasta tendinta, existenta totusi de multa vreme, s-a accentuat odata cu formarea si dezvoltarea pietei mondiale. Ea este ilustrata in mod deosebit de:

- cresterea ponderei comertului exterior in produsul intern brut al tarilor lumii;

- extinderea fara precedent a inventiilor externe;

- cresterea vertigioasa a tranzactiilor pe piata schimburilor valutare.

Integrarea economica

Iesirea activitatii economice dincolo de cadrul local si de frontierele nationale a inceput prin contractile dintre unitatile economice apartinand diferitelor tari. Nivelul dezvoltarii, starea transporturilor si comunicatiilor au facut ca fenomenul internationalizarii sa se manifeste mai intai intre tari vecine, din aceeasi zona. Ulterior, aceasta s-a extins pe o arie geografica din ce in ce mai mare, astfel incat in present s-a mondializat. Fenomenul internationalizarii economice nu a cuprins insa toate tarile si zonele lumii in aceeasi masura. Daca avem in vedere modul de manifestare si intensitatea fenomenului, in cadrul internationalizarii distingem doua fenomene fundamentale:

a) integrarea economica - ansamblul proceselor prin care cele doua sau mai multe tari realizeaza un spatiu economic comun mai efficient sub anumite aspecte sau in ansamblul sau;

b) globalizarea economiei - procesul prin care actele economice, economia devin expresia participarii la un system de relatii care au loc la scara mondiala (globala).

Vecinatatea statelor faciliteaza internationalizarea economiei; granitele commune si apropierea reprezinta factori importanti in acest sens. Dar, pe langa acestia, mai trebuie sa existe si interese economice si politice commune sau convergente pentru ca internationalizarea sa ajunga la parametrii de astazi.

Cand dezvoltarea economiilor unor tari din aceeasi zona geografica si a relatiilor dintre ele a atins un nivel ridicat si un anumit grad de complexitate, au aparut si interese economice si politice commune sau convergente, legate de adancirea colaborarii si cooperarii dintre ele pe plan economic, social, cultural, politic. Intr-un asemenea context istoric favorabil s-au creeat numeroase forme de integrare, diferentiate dupa intensitatea pe care o au. Astfel, integrarea poate impica intreaga economie sau anumite segmente alea acesteia si doar sub unele aspecte. In primul caz se spune ca integrarea este globala, iar in cel de al doilea, ca este sectoriala sau pe anumite produse.

Cu cat numarul statelor participante la integrare se mareste cu cat intensitatea integrarii creste, cu atat se contureaza mai mult necesitatea unor strucuri organizatorice si juridice permanente, inzestrate de statele respective cu autoritatea corespunzatoare aducerii la indeplinire a colaborarii si cooperarii specific procesului de integrare. Uneori, in formele foarete avansate de integrare, structurile de acest gen li se confera un character supranational; ca urmare, ele devin autonome in raport cu statele participante, acstea din urma renuntand in mod deliberat la exercitarea unor atributii ce le reveneau ca state independente, spre a realize performante economice superioare celor de pana atunci. In aceasta forma integrarea este interstatala.

Uniunea Belgiano-Luxemburgheza (UEBL), formeaza in 1921 intre Belgia si Luxemburg, a fost in realitate o uniune vamala cu moneda comuna (francul belgian), fara taxe vamale in interior, cu tariff extern comun si politica comerciala unitara. Dupa Al Doilea Razboi mondial, ca urmare a unor idei ce dateaza inca din 1932, s-a realizat Uniunea Vamala Belgia-Olanda-Luxemburg, carea avea ca obiectiv adancirea integrarii, astfel incat sa se constituie o uniune economica. Aceasta a intrat in functiune la 1 ianuarie 1948, asigurand libertatea totala a comertului prin suprimarea taxelor vamale si restrictiilor cantitative, instituirea unui tariff vamal extern comun fata de celelalte tari. Procesul integrationist al celor trei tari atinge o noua treapta la 3 februarie 1958, prin semnarea tratatului de constituire a Uniunii Economice Benelux, intrat in viguare in 1960. In cadrul acestei zone s-a avansat foarte mult in coordonarea politicilor economice, sociale si financiare, promovarea unei politici commune in raporturile cu tarile terte, spre a asigura libera circulatie a marfurilor, persoanelor si capitalului. Dupa aderarea acestor tari la Piata Comuna (europeana), Uniunea Economica Benelux a continuat sa functioneze atat timp cat a fost necesara.

Integrarea si structurile sale s-au format intr-un context general complex, insotit de contraoverse si dispute pentru ca:

- prin continutul lor, afecteaza raporul de interese existent in momentul integrarii intre agentii economici rezidenti, modifica perspectivele lor in mod diferit, plaseaza competitorii din fiecare tara pe o noua grila de start fata de aceste perspective, adduce cu sine problema renuntarii la anumite ale independentei tarilor, iar in cele din urma, aproape la toate;

- sunt insotite de renuntari, costuri si avantaje aproape imposibil de distribuit in mod echitabil pentru toate tarile participante la integrare;

- orientarile si practicile generatoare de eficienta in spatiul tarilor integrate au reflexe discriminatorii in relatiile cu celelalte tari, genereaza avantaje unilaterale.

Integrarea, in general, si cea interstatala, in special, au un efect multiplicator asupra eficientei in spatial tarilor member si asigura totodata cele mai bune conditii pentru stabilirea si integritatea lor, ceea ce face ca acestea sa prezinte interes pentru tot mai multe tari. Perfectionarea pe parcurs, remedierea unor dificultati, concilierea unor interese si eforturi, in masura in care au loc, pot spori atractivitatea integrarii ca mod de realizare a economiei contemporane.

Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS) a fost creeata prin acordul de la Stockholm la 19 noiembrie 1959, semnat apoi in capitalele tarilor participante: Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Danemarca, Austria si Portugalia. A intrat in viguare la 15 aprilie 1960. In martie 1961, la AELS se asociaza Finlanda, care devine membra deplina in 1963, iar in 1969 adera si Islanda. Dupa intrarea Marii Britanii si Danemarcei, in 1973, in Comunitatea Economica Europeana se diminueaza numarul tarilor member ale AELS; in 1986 intra in CEE si Portugalia, iar in 1995 au mai intrat Austria, Finlanda si Suedia,in AELS ramanand si mai putini membrii. Intre timp insa, in 1990, a aderat Liechtenstein. Este apreciata ca o zona de comert liber, care nu a ajuns la stadiul de uniune vamala pentru ca nu a aprobat tariful exterior comun (unic) fata de tarile terte. Este condusa de consiliul statelor member, care poate lua decizii numai cu  unanimitate de voturi.

Printr-un acord incheiat de AELS cu Comunitatea Economica Europeana in mai 1987 se creeaza o zona de comert liber de dimensiuni mult mai mari, denumita Spatiul Economic European (SEE). Dup ace in 1994 s-a semnat Maastricht acordul de constituire a Uniunii Europene, SEE isi largeste obiectivele in directia constituirii unei piete commune in stare sa asigure libera circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalului.





Integrarea economica dintre state poate lua diferite forme. Dupa gradul de integrare, se disting:

a) zonele de comert liber, in care taxele vamale si restrictiile cantitative in cadrul schimburilor dintre tarile member ale zonei sunt suprimate, dar politicile externe ale fiecarui stat fata de celelalte tari raman libere. Asociatia Europeana a Liberului Schimb a fost mult timp o asemenea zona;

b) uniunile vamale, care sunt zone de comert liber ce si-au armonizat legislatiile vamale nationale si au adoptat un tariff vamal comun fata de tarile terte. Comunitatea Economica Europeana a fost o uniune vamala;

c) pietele commune, care sunt de fapt uniuni vamale care asigura in interior libera circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalurilor. Comunitatea Economica Europeana nu este considerate pe deplin o piata comuna pentru ca nu asigura in totalitate libertatea de circulatie a capitalurilor, acestea fiind supuse controlului autoritatilor nationale;

d) uniunile economice, care sunt piete commune ce realizeaza in plus armonizarea politicilor economice nationale atat pe ansamblu, cat si sectorial (energetic, monetar, agrar, industrial, social etc.). Politica agricola comuna (PAC) a Comunitatii Economice Europene este un exemplu de politica sectoriala armonizata. Uniunea monetara, adica armonizarea politicilor monetare si utilizarea unei monede commune (unice), apare ca o conditie a unei uniuni economice;

e) intergarea economica totala, care este considerate a avea cel mai inalt grad, caracterizat prin unificarea politicilor economice de ansamblu, sectoriale si structurale sub conducerea unor autoritati supranationale;

f) integrarea politica si sociala, ce completeaza integrarea economica totala prin crearea de institutii (structuri) commune, care preiau din competentele statelor participante, avand atributii tot mai ample in domeniile sociale si politice.

Efectul cresterii eficientei economice in procesul integrarii este insotit si de alte fenomene, precum: intensificarea concurentei in interiorul noilor piete marite, cresterea puterii de negociere a gruparilor integrationiste, transformarile structurale pentru a atenua diferentele dintre zonele spatiului integrat, care devin acum mai vizibile etc.

North American Trade Agreement (NAFTA) este o alta zona de liber schimb, create in 1988 printr-un accord intre Statele Unite ale Americii si Canada, care s-a extins prin aderarea Mexicului in 1993. Este deschisa aderarii si altot state.

Asociatia Latino-Americana de Dezvoltare si Integrare (ALADI) are si ea statut de zona de liber schimb, dar evolueaza in directia pietei commune. A rezultat din transformarea Asociatiei Latino-Americane a Liberului Schimb (ALALC), ce fusese constituita in 1960 de catre Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Mexic, Paraguay, Peru, Uruguay si Venezuela. ALADI este formata din aceleasi tari prin acordul semnat la 12 august 1980 la Montevideo (unde isi are si sediul), care a intrat in viguare in 1981. Este deschisa si aderarii altor tari din zona. Are ca obiectiv integrarea prin dezvoltarea cooperarii, specializarea tarilor member si incurajarea schimburilor dintre ele. Integrarea urmeaza sa se realizeze gradual, pornind de la faptul ca tarile member au niveluri de dezvoltare diferite. Argentina, Brazilia si Mexic sunt cele mai dezvoltate; gruparea urmatoare este formata din Columbia, Chile, Peru, Uruguay, Vene-zuela si are un nivel mai scazut, iar la urma se situeaza Paraguay, Bolivia si Ecuador. In procesul integrarii, diferentele dintre tari urmeaza sa se atenueze. Are o structura organizatorica si juridical proprie (Consiliul Ministrilor Afacerilor Externe, Conferinta pentru Evaluare si Convergenta, Comitetul Reprezentantilor ca organ politic) A realizat armonizarea regimului exporturilor si importurilor, circulatiei capitalurilor, bunurilor si serviciilor provenite din tarile member, ceea ce practice inseamna un mare pas spre adoptarea unui tariff exterior comun fata de terti.

Uniunea Vamala a Statelor Africii Centrale (UDEAC) a fost fondata in 1964 intre Congo, Gabon, Republica Africa Centrala, Camerun si Ciad. Este o piata comuna, cu o moneda comuna -francul C.F.A si o banca centrala comuna denumita Banca Statelor Africii Centale. In 1968, Ciadul s-a restrans din UDEAC, iar Guineea Ecuatoriala a aderat la uniune in decembrie 1983.

Uniunea Europeana

Este cea mai avansata forma de integrare. Isi are originea intr-o idée lansata dupa Primul Razboi Mondial, in 1924, potrivit careia o Europa divizata genereaza conflicte, idée care s-a revigorat dupa Al Doilea Razboi Mondial si a capatat contur real.

Constituirea sa a avut loc prin Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957 si a intrat in viguare la 1 ianuarie 1958. Statele semnatare au fost: Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda. Ulterior au mai aderat: Marea Britanie, Danemarca si Irlanda (la 1 ianuarie 1973), Grecia (la 1 ianuarie 1981), Spania si Portugalia (la 1 ianuarie 1986), Austria, Finlanda si Suedia (la 1 ianuarie 1995). Are character interstatal. De asemenea, are character deschis; un numar de tari sunt in curs de aderare, iar altele, printer care si Romania, au inceput tratativele in acest sens.

Formarea Uniunii Europene a fost fovorizata de:

Existenta unui mod de viata relative asemanator, avand la baza acelasi tip de civilizatie la majoritatea tarilor europene;



Efectele pozitive intrevazute de initiatori au fost percepute si apreciate bine la majoritatea populatiei tarilor interesate de realizarea integrarii, iar apoi confirmate in decursul functionarii;

Existenta unei vointe politice foarte puternice dedicate integrarii;

Experienta si confirmarea posibilitatii unei integrari avansate oferite de existenta, inca din 1951, a Comunitatii Carbunelui si Otelului (CECO), ce urmarea crearea unei piete commune pentru cele doua produse.

La constituire, principalul obiectiv prevazut in Tratatul de la Roma a fost crearea, pana la sfarsitul anului 1992, a unei piete commune in cadrul careia sa se realizeze libera circulatie a bunurilor si serviciilor, capitalurilor si persoaneler. Tratatul de la Roma a fost actualizat in 1986 printr-un acord cunoscut sub denumirea de "Actul unic", ce deschidea noi perspective pentru Piata Comuna care se crease deja. In acest sens, obiectivul devenea uniunea economica si monetara. In aprilie 1989, la Maastricht, in Olanda, Comunitatea Economica Europeana devine Uniunea Europeana, printr-un tratat care-l inlocuieste pe cel de la Roma, iar obiectivul economic principal devine crearea uniunii monetare, prin adoptarea unei monede unice si a unor cursuri fixe in interior. Ca urmare, in 1998 s-au nominalizat cele unsprezece tar ice participa la uniunea economica si monetara, ele indeplinind trei criterii fundamentale cu privire la deficitul bugetar, datoria publica si inflatie, care trebuie sa se situeze in anumite limite, s-a adoptat moneda unica denumita euro, care a devenit efectiva in 2001, si s-a creat Banca Europeana, menita sa realizeze politica monetara corespunzatoare deciziilor luate.

Pe parcurs, structurile orgnizatorice si juridice au evoluat spre o retea institutionala adecvata procesului integrarii.Uniunea Europeana are structuri organizatorice, economie si politice proprii, cu anumite caracteristici supranationale. Institutiile Uniunii Europene sunt:

- Consiliul European - cea mai inalta autoritate, in care tarile member sunt reprezentate la cel mai inalt nivel (sefi de state si guverne). Stabileste obiectivele politice cele mai importante;

- Consiliul European de Ministri - principala institutie cu putere de decizie. Adopta decizii cu unanimitate de voturi sau, in functie de situatie, cu majoritate calificata sau majoritate simpla. Fiecare tara are un numar de voturi proportional cu potentialul economic si demographic;

- Comisia Europeana este institutia executiva, care are obligatia de a reprezenta exclusive interesele comunitare. Pune in aplicare deciziile, controleaza respectarea legislatiei comunitare;

- Parlamentul European este format din membri alesi prin vot direct de cetatenii statelor Uniunii. Are competente largi, printer care: aproba acordiurile internationale ale Uniunii Europene, controleaza bugetul comunitar, urmareste aplicarea politicilor comunitare.

Dupa 1997, Uniunea Europeana evolueaza mai evident si in directia integrarii sociale, prin plasarea in prim-plan a preocuparilor privind dezvoltarea problemei locurilor de munca, promovarea drepturilor cetatenilor tarilor member, asigurarea libertatii de miscare si securitatii lor. Totodata, Uniunea Europeana respecta identitatea statelor member, guvernate pe principii democratice, precum si drepturile fundamentale ale omului.

Drumul parcurs pana acum este marcat de numeroase intamplari, care demonstreaza ca modelul de integrare ales este viabil, iar consecventa si creativitatea celor care l-au pus in aplicare i-au asigurat succesul. Revelatoare sunt superioritatea modelului comunitar fata de modelul AELS (ceea ce l-a facut acceptat de mai multe state foste member de AELS), progresele evidente realizate de economiile tarilor comunitare, concretizate in diminuarea costurilor si cresterea nivelului general al eficientei, supletea mijloacelor folosite pentru atingerea obiectivelor.

In perspective, Uniunea Europeana vizeaza nu numai realizarea obiectivelor decise in ultimii ani, ci si extinderea sa spre estul Europei. Treisprezece tari si-au depus candidature pentru intrarea in Uniunea Europeana: Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Ceha, Romania, Slovacia, Malta, Cipru si Slovenia. Dintre acestea, 11 au fost admise, iar Bulgaria si Romania urmeaza programul prevazut pentru 2007. Premisele extinderii au fost create prin deschideri si acordari incheiate de Uniunea Europeana cu tarile din aceasta zona inainte si dupa 1990. In acest context se inscrie si acordul cu Romania, intrat in viguare la 1 ianuarie 1995 si care prevede eliminarea restrictiilor cantitative si tarifele la fluxurile de marfuri dintre tara noastra si Uniunea Europeana (in ambele sensuri), potrivit unui calendar convenit, liberalizarea graduala a circulatiei serviciilor, capitalului si persoanelor, armonizarea legislatiei romanesti cu cea comunitara etc.

Pentru Romania, ca si pentru celelalte tari candidate la intrarea in Uniunea Europeana, principalele conditii care trebuie satisfacute se refera la:

- asigurarea stabilitatii institutiilor care genereaza nuna functionare a democratiei, suprematia legii, drepturile omului si respectful fata de minoritati;

- incorporarea in propria legislatie si aplicarea sistemului de norme comunitare - decizii, directive si regulamente - adoptate pana in momentul aderarii;

- recunoasterea obiectivelor stabilite pentru realizarea uniunii economice si monetare si promovarea actiunilor necesare in directia indeplinirii lor;

- existenta unei economi de piata functionale, capabile sa faca fata presiunilor concurentiale din cadrul pietei interne unice, fapt ce implica atingerea unui grad de dezvoltare apropiat de cel al tarilor member ale UE.

Atat pentru pregatirea negocierilor, cat si pentru incadrarea deplina in exigentele aderarii, fortele politice din Romania au adoptat in acest an "Strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu", in care se precizeaza:

"Obiectivul fundamental al acestui proiect il constituie crearea unei economi de piata functionale, compatibile cu principiile, normale, mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene. Convergenta conturata in acest sens se intemeiaza pe evaluarea resurselor si posibilitatilor, a contextului intern si international. Ea raspunde dublului imperative al incheierii tranzitiei la economia de piata in Romania si al pregatirii aderarii sale la Uniunea Europeana, pentru a folosi sansa istorica oferita de decizia Consiliului Uniunii Europene de la Helsinki din decembrie 1999, de a deschide negocierile de aderarecu Romania."

Globalizarea economiei

Procesul prin care economia ca activitate devine expresia participarii la un system de relatii a unitatilor economice s-a globalizat, cuprinzand in present toate economiile nationale, Acest process, denumit globalizare a economiei, s-a accelerat in mod deosebit dupa 1985, o data cu prabusirea comunismului, si este adesea perceput ca expresie a modernizarii si viitorului bazat pe tehnologii de varf, capitaluri si locuri de munca bine calificate. Multe guverne sunt acum preocupate sa adopte strategi prin care economiile lor sa se inscrie in procesul modernizarii prin intermediul globalizarii. Aceasta preocupare are uneori un character radical, dar a inceput sa fie si puternic contestata.

Globalizarea sau mondializarea este pentru anumiti analisti procesul prin care productia si schimbul se elibereaza de constrangerile impuse de frontiere si de distante, pietele se mondializeaza, natiunile dispar, iar reglarea se realizeaza de catre instante mondiale. Globalizarea pune capat internationalizarii, care este un process similar sub aspect tehnico-economic, dar care are loc in contextual recunoasterii, pertinentei frontierelor nationale si controlului asupra circulatiei marfurilor, oamenilor si capitalurilor.



Factorii cei mai importanti care au actionat in favoarea globalizarii sunt:

- inlaturarea reglementarilor care obstructionau investitiilor transnationale;

- diminuarea evidenta a costului transporturilor si telecomunicatiilor, dezvoltarea si modernizarea acestora;

- liberalizarea mai ampla a pietelor de capital locale si internationale.

Asemenea deschiderii au usurat investitiile societatilor comerciale acolo unde ele doreau si gaseau cele mai mici costuri si riscuri, dar au contribuit in mod essential si la generalizarea sau globalizarea concurentei.

Globalizarea economiei este un termen care releva o dubla realitate:

Internationalizarea pietelor de bunuri si de factori de productie;

Aparitia si inmultirea firmelor, indeosebi industriale, ce isi desfasoara activitatea simultan la scara mondiala, etaleaza strategii globale de productie pe baza diviziunii internationale a muncii, comercializeaza la standarde si cu marci mondiale, isi lanseaza produsele simultan pe mai multe piete,prin integrarea aportului firmelor specializate in marketing, creatie, publicitate, expertise contabile si financiare etc.

Din punct de vedere economic, scopul globalizarii il constituie profitul si mentinerea in activitate a firmelor in conditiile in care cresc foarte mult cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea, durata de viata a produselor se diminueaza simtitor, a devenit necesara o retea densa de parteneri, exigentele de calitate sunt foarte mari si viteza de reactie la semnalele pietei se mareste.

Prin globalizare se capteaza numeroasele avantaje ce decurg din diferentele ce exista intre economiile tarilor lumii,acestea constituind de fapt sursa profiturilor.

In cautarea si pastrarea acestor avantaje s-a dezvoltat mobilitatea geografica a intreprinderilor - delocalizarea (mutarea) lor sau a filiarelor lor si pregatirea posibilitatii de a fi prezente in orice punct geografic sau economic al planetei in functie de avantajele care apar (calificarea sau lipsa de calificare a fortei de munca, distanta sau apropiere, salarii scazute sau mai differentiate, facilitatile de comunicare etc.). Forta de munca este si ea asociata intreprinderii nomade, si, ca urmare, isi pierde in mare masura stabilitatea domiciliului si speranta la un mediu social, la un univers de relatii delimitat prin apropierea geografica.

Se considera ca globalizarea economica va fi formal incheiata cand bunurile si serviciile, capitalul si muca vor circula pe deplin liber,iar guvernele si autoritatile locale din orice tara vor trata in mod egal toate firmele, fara deosebire de nationalitate sau origine. Cu alte cuvinte, globalizarea se va incheia cand diferentele dintre economiile tarilorlumii vor ajunge la o asemenea situatie incat nu vor mai fi generatoare de avantaje suficiente pentru a intretine procesul in cautarea de profit. O asemenea situatie este inca foarte indepartata, iar globalizarea va continua si, probabil, se va intensifica.

Un rol deosebit in acest sens il au firmele multinationale si transnationale, al caror capital si are originea in mai multe tari si care actioneaza concomitant in diferite tari. Cea mai mare parte a acestor firme provin din tarile dezvoltate (SUA, Uniunea Europeana si Japonia). Ele pot contribui la dezvoltarea economiilor in care actioneaza, in special in aportul de capital, cresterea productiei si distribuirea unor venituri (salarii, impozite si taxe). Exista insa si aspecte negative: investitiile si obiectul activitatii lor nu corespund neaparat nevoilor tarilor in care actioneaza, aportul in tehnologii avansate este foarte limitat pentru ca cele mai complexe sunt rezervate tarilor de provenienta, pot sa nu mareasca productia, dar ii inlocuiesc pe producatorii locali, pot constitui obstacole economice si politice pentru tarile in care actioneaza.

Asemenea argumente pro si contra sunt retinute si in sarcina globalizarii economiei, iar in ultimi ani se observa cresterea evidenta a opozitiei fata de actiunile promovate de Organizatia Mondiala a Comertului si Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, care prin natural or pot avea efecte negative.

Cu toate acestea, realitatile economice infirma aceste doua opinii extreme, globalizarea fiind considerata un fenomen benefic pentru omenire. In cadrul acesteia, insa, unii participanti se afla in postura de castigatori, iar altii, de perdanti. De accea, pentru a raspunde cerintelor, este necesar ca acest prices sa se desfasoare pe baza unor reguli valabile pentru toti participantii la fluxurile economice internationale si sa se sigure o noua configuratie a schimburilor si dezvoltarii economiei mondiale. In acest context, performantele economice si sociale ale globalizarii vor fi mai evidente, repartizarea lor va fi mai echitabila. In acest fel se va demonstra necesitatea globalizarii economice, se va inlatura teama unor oameni fata de acest proces, se vor percepe corect consecintele acestuia, faptul ca nu este un pericol pentru suveranitatea tarilor. Dimpotriva, globalizarea asigura progres economic si social tuturor tarilor participante, actionand astfel ca un factor de sprijin al afirmarii suveranitatii nationale .

Bibliografie:

Economie clasa a XI-aIlie Gavrila, Paul Tanase Ghita, Dan Nitescu, Constantin Popescu

Anderton Economics, Causeway Press Limited, Oxford, 1995

- ASE, Catedra de Economie si Politici Economice.. Economie, editia a VI-a, Editura Economica, Bucuresti, 2003

- Dornbush, R., Fisher, S.. Macroeconomie, Editura Sedona, Timisoara, 1997

-Lipsy,R.G., Crystal, K.A Economia pozitiva, Editura Economica, Bucuresti,1999

- Lipsy, R. G., Crystal, K.A Principiile economiei, Editura Economica, Bucuresti, 2002








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate