Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
» Dimensiunea economica a globalizarii - Caracteristicile globalizarii economice


Dimensiunea economica a globalizarii - Caracteristicile globalizarii economice




Dimensiunea economica a globalizarii

Caracteristicile globalizarii economice graviteaza in jurul productiei, comertului, finantelor si tehnologiei, a caror dinamica si performanta le-au conferit statutul de forte esentiale ale sistemului economiei mondiale. Discutia despre globalizarea economica genereaza un set de probleme legate de considerarea ei ca o noua era a concurentei globale, ca manifestare a liberei circulatii a capitalului financiar, ca tendinta de integrare a activitatilor economice pe o piata globala, ca forma de presiune asupra directiei fluxurilor comerciale, ca modalitate geopolitica de externalizare a politicilor nationale la scara globala, ca rezultanta a revolutiei tehnologice, ca strategie de redefinire a rolului statului in societatea globalizata sau ca expresie a puterii corporatiilor multinationale si a retetelor globale de transporturi, comunicatii, stiinta si tehnologie.




Cateva intrebari ce decurg de aici se refera la faptul, daca globalizarea economica prefigureaza reducerea autoritatii statului; daca exista forte globale interesate sa limiteze acumularea capitalului pe plan intern, transferand acest proces la nivel mondial; masura in care noile presiuni competitive au schimbat modul de gandire si de actiune al comunitatilor mari si mici; daca globalizarea economica actioneaza ca o forta coercitiva asupra statului; masura in care corporatiile multinationale au contribuit la arhitectura noii ordini globale; modalitatile prin care globalizarea a multiplicat punctele de convergenta dintre statele cu sisteme de organizare politica diferite; daca in conditiile globalizarii se poate vorbi de o internationalizare a dreptului si masura in care organizatiile internationale au contribuit la schimbarea raportului de forte intre factorii economiei globale (state nationale, corporatii, societati transnationale, organizatii si institutii internationale sau regionale).

Chiar daca multe dintre aceste intrebari raman deschise, la o parte dintre ele se pot sugera raspunsuri pe baza analizei sistemului de functionare a economiei globale. Evident, este vorba de o sistematizare a acestui mecanism, deoarece aprofundarea acestuia ar depasi intentiile lucrarii de fata. In acest sens, voi sintetiza argumentatia cuprinsa in cateva studii de data recenta, apartinand unor autori precum: Susan Strange (2002), Joseph Stiglitz (2003), Dinu Marin (2004), Ion Popescu, Aurelian Bondica si Madalina Constantinescu (2004), Ioan Bari (2005), Guillermo de la Dehesa (2007) si Thomas Friedman (2008).

Aceste analize descriu transformarile care au avut loc atat in mecanismul de functionare a economiei mondiale, cat si in noile reguli practicate de jucatorii globali. De asemenea, ele contureaza tendintele de edificare a unui nou model de globalizare si a fortelor ce actioneaza in aceasta directie: noile tehnologii din domeniul informaticii si telecomunicatiilor, pietele financiare, comertul cu servicii, strategiile marilor corporatii transnationale, democratizarea relatiilor dintre state, internationalizarea reglementarilor juridice, cresterea ponderii unor organizatii internationale (Organizatia Mondiala a Comertului, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare) sau a institutiilor financiare si de credit (Fondul Monetar International si Banca Mondiala).

Intr-o prima aproximare, dinamica globalizarii economice poate fi urmarita pe directiile de functionare a subsistemului de productie, comert, finante si al fortei de munca. Ideile de baza ale functionarii acestor mecanisme si conotatiile lor geopolitice pot fi rezumate in termenii urmatori:

a)      In domeniul activitatilor de productie, companiile nationale din tarile dezvoltate economic s-au transformat treptat intr-o retea cu filiale de productie raspandite pe intreaga planeta. Aceste companii multinationale au fost puse in fata unor presiuni pentru o integrare globala a activitatii, presiuni determinate de necesitatea utilizarii de tehnologii avansate, de acces la resurse rare de materii prime si energie, de costurile de productie sau de acces la resurse umane si infrastructura de cercetare. In rationamentul lor, firmele au considerat ca reamplasarea procesului de productie are la baza valorificarea avantajului comparativ din fiecare tara. Ca urmare a procesului de delocalizare, productia are loc in mai multe intreprinderi, in mai multe tari si este realizata de mai multe companii. Daca pana nu demult, proprietatea produsului, controlul asupra marcii si designul, controlul calitatii, marketingul si finantarea au fost concentrate in companiile din tarile dezvoltate, in urma delocalizarii si reamplasarii in alte tari ele ajung sa exploateze avantajul unei piete tot mai integrate, putand concura companiile industriale din lumea dezvoltata.

Marile companii isi extind sfera de actiune in afara granitelor nationale recurgand la managementul transnational in domeniile inovatiei, productiei si desfacerii, la aliante strategice (fuzionari de firme, crearea de societati mixte, dezvoltarea in comun de noi produse, desfacerea in comun a produselor etc.), care le permit sa imparta beneficiile si riscurile de pe urma extinderii activitatii, la practica de subcontractare sau externalizare a anumitor activitati spre tarile in curs de dezvoltare, la diversificarea surselor de aprovizionare sau la explorarea unor noi piete de desfacere. Aceasta extindere a companiilor multinationale se realizeaza prin mecanismul investitiilor directe in strainatate si are la baza exigente de genul urmator: imposibilitatea de a produce cantitati suficiente de marfa in tarile de origine, indeosebi din lipsa unor resurse naturale; dificultatea de a vinde cantitati corespunzatoare de marfa in tarile de destinatie din cauza existentei unor bariere comerciale protectioniste; posibilitatea de a satisface mai bine cererea, deoarece filialele de productie permit o apropiere maxima de pietele de desfacere; posibilitatea de a beneficia de avantaje comparative macroeconomice ca urmare a unor costuri de productie mai reduse (Popescu, Bondrea si Constantinescu, 2004).

Este important de retinut in acest sens, deosebirea esentiala dintre multinationalele verticale si cele orizontale. In primul caz este vorba de distributia etapelor procesului de productie din punct de vedere geografic, potrivit intensitatii factorilor de productie folositi (amplasarea activitatilor intense cu munca calificata in tarile avansate, respectiv, a activitatilor intense cu munca mai slab calificata, in tarile in curs de dezvoltare). In al doilea caz, multinationalele sunt intreprinderi ce reproduc practic aceleasi activitati productive intr-un numar de locatii, profitand de economiile de proportie si de reducerile costurilor de transport.





Concomitent cu globalizarea pietelor si produsele devin tot mai „globalizate”, in sensul ca produsul finit este rezultatul combinarii unor resurse de provenienta tot mai diversificata si din locuri dintre cele mai diferite. Nu mai putin importanta este apropierea companiilor multinationale de specificul tarilor in care isi desfasoara activitatea tinand seama de traditii culturale si obiceiuri locale, de comportamentele ce pot influenta deciziile de cumparare, de canalele de distributie si de puterea competitorilor locali, ca si gradul de permisivitate al legislatiei tarii respective.

b)      Marele impuls in dezvoltarea comertului international a venit mai degraba prin intermediul companiilor multinationale, decat prin intermediul statelor. Desigur, aici este vorba si de reglementari multilaterale de genul celor realizate prin Acordul General cu privire la Comert si Tarife (GATT), al Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) si al Fondului Monetar International (F.M.I.). In urma unor acorduri bilaterale si multilaterale intre diferite autoritati nationale si regionale s-a trecut de la comertul cu produse industriale la comertul cu servicii si la extinderea acestuia asupra telecomunicatiilor, finantelor si tehnologiei informationale.

Globalizarea a facut ca relatia dintre politicile comerciale si politicile de investitii straine legate de comert sa dobandeasca noi dimensiuni. Intre altele, aceasta relatie se regaseste in predilectia guvernelor pentru acorduri bilaterale si regionale de liber-schimb, precum si pentru cautarea de solutii pentru problemele comerciale aparute intre diferite ramuri industriale in noul context international. Aceasta cu atat mai mult cu cat, schimbarile intervenite in planul relatiilor economice globale presupun modificari corespunzatoare la nivelul instrumentelor de politica comerciala si al sferei de cuprindere a acordurilor comerciale, precum si al conceptelor de baza legate de comert. Pe firul acestui rationament se inscrie si preocuparea de redefinire a regulilor jocului din sfera comertului international si punerea acestora in concordanta cu noile realitati ale procesului de globalizare. Aceasta preocupare presupune ca „partenerii comerciali sa ajunga la intelegerea faptului ca piata globala este o competitie acerba intre jucatori ce dispun de diferite planuri ale jocului, de diferite culturi, filosofii si valori, iar pentru a supravietui in aceste circumstante noi, raporturile de colaborare trebuie sa prevaleze asupra celor de confruntare”. (Bari, 2005).

c)      In multe privinte, globalizarea pietelor financiare s-a dezvoltat mai rapid decat comertul cu marfuri si servicii, datorita, in principal, progreselor tehnologice. Extinderea globalizarii financiare se poate masura atat prin urmarirea fluxurilor de capital net din tarile care exporta capital (pentru ca au un surplus de economii) si afluxurile de capital net ale acelora care importa capital (pentru ca au un deficit de cont curent), cat si prin compararea investitiei straine directe cu investitia realizata de statul national.

Din perspectiva globalizarii, internationalizarea capitalului inseamna punerea in evidenta a posibilitatilor sale de valorificare in diferite regiuni ale lumii, adica oriunde se gasesc resurse si piete de desfacere. Globalizarea pietei financiare se explica prin conjugarea a cel putin patru situatii distincte: existenta unei perioade de acumulare a capitalului; adoptarea unor masuri de liberalizare a vietii economice internationale, de privatizare si compatibilizare a sistemului legislativ; pierderea capacitatii unor state de a promova o dezvoltare economica autocentrata si independenta; disparitia unor trasaturi specifice pietelor nationale.

Problema fundamentala care se pune in acest context este aceea a corelatiei dintre sistemul financiar si cresterea economica in timp. Aceasta corelatie implica, la randul ei, mai multe aspecte, cum ar fi „efectele finantelor asupra coeficientilor de economisire, deciziilor de investitii si inovatiilor tehnologice, importantele conexiuni cu cadrul institutional, legal, regulator si politic si efectele sale benefice asupra stimulentelor, distributiei veniturilor si diminuarii saraciei” (Dehesa, 2007). Mai ales in cazul tarilor in curs de dezvoltare, cresterea economica datorata infuziei de capital strain este scazuta, iar profiturile activelor financiare sunt deseori negative. „In loc sa permita pietelor financiare sa decida care investitie este eficienta si care ar trebui sa fie pretul capitalului, scrie Dehesa, statul intervine direct ca sa stabileasca controlarea ratei dobanzii, hotarand cum sa fie alocat creditul, impiedicand pietele financiare sa mobilizeze surse si sa le aloce in cel mai eficient mod” (2007). Consecinta unor asemenea stari de lucruri este una previzibila: intrucat profitabilitatea capitalului este mai mare in tarile cu rezerve financiare mari, capitalul tinde sa circule de la tarile sarace spre cele bogate.

Realizand o convergenta intre capital, cunoastere si tehnologie, investitiile straine directe au un impact pozitiv asupra cresterii economice, cu conditia ca tara beneficiara sa aiba un nivel suficient de inalt de capital uman in privinta instructiei si educatiei, precum si infrastructuri, care sa faca eficiente investitiile respective. Influenta pozitiva pe care o exercita investitiile straine directe asupra economiilor in dezvoltare se datoreaza urmatoarelor imprejurari: reprezinta o importanta sursa de capital uman si schimb tehnologic pentru tarile in curs de dezvoltare; stimuleaza ratele de crestere prin introducerea de noi tehnologii si noi programe in functia de productie a economiilor in dezvoltare; impulsioneaza inovarea si cresterea productivitatii; face sa creasca competitia dintr-o economie, incurajand firmele eficiente sa investeasca in capital fizic si uman pentru a ramane competitive. O evolutie mai recenta a pietei internationale de capital consta in formarea de trusturi financiare, care combina toate genurile de operatiuni financiare la scara globala. Acest fapt s-a datorat liberalizarii pietelor financiare din unele tari nou industrializate, dorintei acestora de a atrage capital pentru stimularea investitiilor si cresterii economice, precum si interesului marilor conglomerate financiare de a valorifica noi oportunitati de afaceri.



d)     Extinderea procesului de globalizare a antrenat tendinte importante si in privinta miscarii fortei de munca si a sistemului de salarizare. In legatura cu primul aspect, directiile de miscare ale fortei de munca continua sa aiba o pondere mai mare dinspre tarile in curs de dezvoltare spre cele avansate din punct de vedere economic. Printre fenomenele ce insotesc acest proces sunt de mentionat: presiunile migratorii si masurile de restrictionare a migratiei legale si ilegale; pierderile inregistrate ca urmare a „exodului de creiere”; restructurarile ce au loc in cadrul economiilor dezvoltate sub aspectul raportului dintre industrie si servicii; nivelurile de calificare si aptitudinile solicitate pe piata fortei de munca; asigurarea unor masuri de protectie sociala; concentrarea grupurilor de muncitori imigranti in zone urbane foarte populate s.a.m.d.

La randul lui, sistemul de salarizare se confrunta cu probleme de genul urmator: inegalitatea in cresterea salariilor intre muncitorii cu inalta calificare si cei mai putin calificati; mentinerea unor diferente salariale dintre grupuri potrivit genului, rasei, educatiei si experientei; fluctuatiile in cererea de muncitori calificati intre industrii si in cadrul industriilor; reducerea castigurilor relative ale muncitorilor slab calificati din tarile dezvoltate ca urmare a competitiei dintre importurile din tarile in curs de dezvoltare cu forta de munca mai ieftina; diferentele de salarizare ca efect al localizarii geografice a firmelor; gradul subcontractarii de servicii de catre companiile nationale in afara granitelor lor; sistemul de „dumping social” practicat de tarile sarace, in privinta salarizarii mai reduse a fortei de munca, in legatura cu conditiile de lucru si durata muncii.

Intreg spectrul de probleme la care m-am referit in aceasta parte a lucrarii are importante conotatii geopolitice. Daca ar fi sa ma opresc la migratia fortei de munca, aceasta trebuie privita atat sub aspectul consecintelor asupra societatilor de origine si asupra societatilor-gazda, cat si din punctul de vedere al interactiunilor economice, politice, culturale si de securitate pe care le implica.

Cateva teme sunt destul de instructive in acest sens: formarea de asezari si comunitati de imigranti creeaza o serie de relatii noi intre comunitatea-gazda si cea imigranta; prezenta unei comunitati de imigranti genereaza elemente de comparatie si contrast in raport cu ideile culturale, religioase si de comportament; formarea comunitatii imigrante poate avea o legatura mai stransa sau mai putin stransa cu tara de origine; migratia presupune infrastructuri si institutii de transport, comunicatii si reglementari juridice; existenta unor tendinte de a inversa fluxul migratiei intre anumite tari sau regiuni geografice; aparitia unor noi tari in calitate de importatori de forta de munca ca urmare a dezvoltarii lor economice rapide; declinul cererii pentru personal mai putin calificat; instituirea unor politici de imigrare ca urmare a decalajelor demografice din tarile avansate din punct de vedere economic; intensificarea unor fluxuri migratorii de forta de munca ca efect al proceselor de delocalizare a companiilor multinationale; cresterea ponderii specialistilor cu calificare superioara in ansamblul miscarii globale a fortei de munca.

Astfel de fenomene au consecinte economice, politice si sociale dintre cele mai contradictorii: ele pot duce la crestere economica si ridicarea standardului de viata, dar si la somaj si marginalizare sociala, pot genera transferuri de inovatii tehnologice si fluxuri de capital, dar si discrepante uriase in repartizarea veniturilor, pot pune in miscare sisteme globale de protectie sociala si standarde internationale ale muncii, dar si incalcari grave ale drepturilor omului.








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate