Cuvant inainte - Axele strategiei de dezvoltare durabila

Cuvant inainte - Axele strategiei de dezvoltare durabila

Mediul durabil, echitatea sociala si prosperitatea economica sunt cele trei axe principale ale dezvoltarii durabile.

Atunci cand privim la scara macroeconomica, lucrurile pot parea mai complicate, dar ele devin mult mai simple, daca ne raportam la nivelul individual. Majoritatea dintre noi, de fapt, ne dorim pentru noi dar si pentru copiii, nepotii nostri:

sa avem un trai decent si confortabil - prosperitate economica,

 - sa respiram un aer curat, sa avem acces la hrana si apa de calitate, sa ne putem destinde, macar in momentele libere, dar nu numai, intr-un peisaj placut - mediu durabil,

 - sa avem acces la servicii de sanatate si educatie rezonabile, sa ni se respecte o serie de drepturi fundamentale, acces la un sistem de ajutor de somaj corespunzator si sa existe perspectiva unei pensii decente - echitate sociala.

Aceste trei domenii si responsabilitatile corespunzatoare, sunt interconectate si implica asumarea unor atitudini care sa le cuprinda, indiferent ca este vorba de un cetatean, o institutie publica sau de o companie.

In cazul unei companii, este important ca aceasta sa-si modeleze activitatea astfel incat resursele naturale si sistemele de suport ale vietii sa fie mentinute, iar fata de public sa manifeste transparenta.

La randul sau, individul, isi poate asuma constient responsabilitatea fata de societate si mediu, eliminand pe cat posibil atitudinea cinica si demonstrand celor din jur ca fara implicare personala nu se poate vorbi de obtinerea unor efecte pozitive asupra sanatatii si mediului.

Ecosistemul

Se defineste ca ecosistem (uneori se mai numeste si biogeocenoza) unitatea naturala care include toate organismele vii (biocenoza), mediul (biotopul) in care acestea traiesc precum si ansamblul de interactiuni dintre componentele ecosistemului.

Relatiile intre organismele vii si factorii de mediu sunt realizate prin schimbul reciproc de materie si energie. Ecosistemul nu are limite fixe, structura sa numerica, faunistica, floristica si trofica fiind permanent mobila. Elementele care intra in lantul trofic sunt transformate in cursul cresterii vegetale si a procesului de hranire. Din descompunerea organica a componentelor vegetale si animale, rezulta elemente de baza (carbon, azot) ce devin disponibile pentru alti "locuitori" ai ecosistemului. Un ecosistem echilibrat este acela asupra caruia nu se intervine. In plan stiintific mediile naturale evolueaza si ecosistemul tinde mereu catre ceea ce numim noi "padure climax". Un camp abandonat de-a lungul anilor, un teren mlastinos in care omul nu intervine vor deveni in decursul anilor o padure climax. Acest termen reprezinta un echilibru perfect al ecosistemului care se perpetueaza in aceasta forma.

Fiecare specie vegetala depinde de anumite caracteristici ale solului - aciditate, umiditate sau de intensitatea luminii. Alte specii vegetale sunt dependente de prezenta celor mentionate mai sus prin relatia de simbioza, de parazitare. Animalele ierbivore sunt dependente de prezenta unei hrane vegetale corespunzatoare. Animalele carnivore depind de prezenta ierbivorelor. Un ecosistem este un ansamblu complex in care toti actorii au un propriul rol si depind de prezenta unui alt actor. Interventiile importante in cadrul ecosistemului pot determina reactii in cascada aparent surprinzatoare, dar perfect explicabile la un studiu atent a mediilor naturale respective si a interdependentelor aparute.

Aerul

A trecut mult timp de cand nivelul de poluare al aerului din marile orase putea provoca moartea mai multor persoane doar intr-o singura noapte, cum a fost cazul Londrei, in anii '50.

Volumul emisiilor industriale s-a redus semnificativ de atunci. Toate marile aglomeratii urbane europene dispun astazi de sisteme de monitorizare a calitatii aerului ce avertizeaza in cazul in care anumite nivele sunt depasite pentru anumite substante poluante.

Poluantii ce trebuie monitorizati sunt foarte numerosi: nori toxici, acidul clorhidric sau sulfuric, oxizii de azot, oxizii de sulf, ozonul artificial, etc. Stilul nostru de viata a adus din ce in ce mai mult in atentie substante care nu erau luate in seama acum cateva decenii. De aceea de cativa ani, intre tipurile de poluatori monitorizati au fost inclusi si cei din sectorul transporturilor. De asemenea, supravegherea radioactivitatii a fost implementata imediat dupa accidentul de la Cernobal.

In comparatie cu anii cincizeci, in unele zone din Europa, au scazut in ultima perioada aciditatea aerului, emisiile de gaze industriale rezultate in urma arderii, de exemplu, a produselor pe baza de clor, precum si in urma utilizarii sulfului pentru producerea acidului sulfuric. In anii '80 poluarea aerului a atins o asemenea amploare incat paduri intregi din estul Frantei precum si din Europa Centrala si de Est au fost aproape complet distruse din cauza ploilor acide.

In ultimii ani, datorita utilizarii crescute a combustibililor fosili pentru asigurarea transportului in mediul urban, poluarea aerului a atins un nivel deosebit, determinat de fenomene noi: producerea ozonului artificial, si mai ales cresterea emisiilor de plumb si de oxid de azot. Ca urmare, au crescut in mod alarmant numarul de imbolnaviri in cazul copiilor. De exemplu, in ultimii ani , din cauza inhalarii excesive a acestor poluanti aproape 20% dintre copii mici au dezvoltat diverse forme de bronsite, precum si alte afectiuni respiratorii cronice.

Este foarte important sa ne asumam responsabilitatea de a diminua fenomenele care slabesc organismul, in general, sau cele ce afecteaza sanatatea celor mai putini rezistenti, cum ar fi copiii. Putem face aceasta daca:

evitam de exemplu ambalajele de plastic ce degaja clor in procesul de descompunere sau de tratare;

eliminam risipa de energie;

alegem dintre doua surse de energie pe cea mai putin poluanta, cum ar fi inlocuirea carbunilor cu gazul metan;

alegem, atunci cand este posibil, sa consumam energie produsa din surse regenerabile;

folosim un produs similar dar mai putin poluant, de exemplu inlocuim carbunii cu continut ridicat de sulf cu cei fara sulf, etc.

Desigur au fost dezvoltate multe tehnologii de filtrare a prafului si fumului ce merita sa fie folosite.

Apa

Resursele de apa variaza de la o regiune la alta. Ele pot fi abundente atunci cand exista suprafete hidrografice sau panze freatice subterane bogate. Gradul de exploatare al resurselor acvatice poate fi rezonabil sau excesiv. Pentru apele de suprafata, se pune cel mai adesea problema calitatii apei si deci supravegherea deseurilor si a poluarii.

Aceasta problema este valabila si pentru apele subterane, deoarece odata ce poluantii se infiltreaza in sol si ajung in panza de apa freatica ei nu mai pot fi indepartati. Resursele acvatice pot astfel deveni improprii pentru orice utilizare sau consum. Acest risc trebuie anticipat si minimizat.

Numarul de locuitori, concentrarea industriala, natura si intensitatea practicilor agricole, toate acestea contribuie la intensificarea poluarii organice. Poluari mai specifice, chimice sau legate de prezenta metalelor grele, pot fi generate de anumite activitati. Aceste tipuri de poluare specifice necesita masuri de precautie specifice.

Un mediu acvatic natural se comporta precum un aparat digestiv: bacteriile care descompun materia organica muncesc pentru a "manca" poluarea organica deversata, iar substantele de baza ce rezulta in acest proces, hranesc vegetatia existenta. Acest proces functioneaza atata timp cat cantitatea deversata nu depaseste capacitatea de descompunere a materiei organice de catre mediul respectiv.

Cand aceasta limita este atinsa, materia organica se acumuleaza si mediul acvatic se asfixiaza. Acest fenomen se numeste eutrofizare. Cand fenomenul devine ireversibil, provocand moartea mediului, vorbim de distrofie.

Pentru a atenua acest fenomen au fost create retelele de colectare si statii de epurare a apelor uzate menajere. Trebuie mentionat ca scaderea concentratiei de materii organice presupune o functionare foarte buna a statiilor de epurare. In cazul unei functionari necorespunzatoare, si acest lucru se intampla adesea statiile rurale mici ce nu sunt intretinute corespunzator, concentratia devine mult mai mare decat cea existenta in cazul in care apele uzate menajere erau deversate in parauri, se infiltrau direct in sol sau in fosele septice.

Precautiile ce se pot lua sunt numeroase: epurarea apelor reziduale inainte de deversare in cursurile de apa, canalizarea lor la statiile de epurare, asigurarea ca nici un produs chimic sa nu ajunga in mediu, mai ales cand exista riscul de a se infiltra in sol.

Metalele grele sunt problematice in mod special, caci o cantitate mica de mercur sau plumb poate afecta cantitati considerabile de apa sau namoluri din statiile de epurare.

Resursele acvatice sunt abundente dar si amenintate. In anumite regiuni din Franta, precum Bretagne apele de suprafata sau panza freactica au devenit improprii consumului deoarece poluarea agricola este prea mare.

In regiunile cu o mostenire industriala importanta precum Nord-Pas de Calais sau Lorraine, exista riscul ca anumite produse existente in solurile site-urilor industriale abandonate sa se infiltreze in panza de apa freactica.

In cele din urma este foarte important sa analizam nivelul consumului propriu precum si tipurile de apa de care avem nevoie, astfel incat sa folosim cat mai putina apa potabila, iar ori de cate ori se poate, sa captam apa de ploaie si sa o folosim pentru anumite utilizari (udatul gradinii, toalete, etc).

Zone inundabile, zone umede

Solul

Solul este un strat dinamic, gros de 30 - 200 cm, care s-a format si se transforma continuu ca rezultat al interactiunii litosferei cu atmosfera, sub influenta umiditatii si a schimbarilor de temperatura. Stratul fertil al solului contine nutrienti si este alcatuit din humus si din loess.

Solul are caracteristici precise: aciditate, granulatie si compozitie (elemente organice: humusul, si anorganice: pietrisuri si nisipuri, argila, aluviuni). Compozitia solului determina capacitatea acestuia de a retine sau nu apa. Nisipurile permit trecerea apei, argilele o blocheaza iar aluviunile o retin.

Un sol cultivabil si un teren arabil sunt rezultatul alchimiei a milioane de ani de evolutie. Nu putem raporta refacerea solurilor la scala timpului uman. Aceasta explica de ce se iau o serie de precautii si se fac studii pentru a determina daca excavatiile ce vor avea loc pe un santier, de exemplu, vor afecta un acvifer subteran ducand astfel la desecarea terenurilor invecinate .

Speciile de plante ce cresc intr-o anumita zona sunt determinate de diferitele caracteristici ale zonei. Schimbarea elementelor importante se reflecta asupra acestor specii de plante sau a animalelor care depind de ele, putand sa duca la disparitia lor din acea zona. Daca pe un sol cu aciditate redusa unde au existat paduri de foioase, cum ar fi fag si stejar, plantam masiv specii rasinoase solul se va afana. Radacinile radiale ale rasinoaselor vor afana solul facand ca straturile de argila si aluviunile sa se afunde din ce in ce mai mult. Prin urmare nisipul va deveni predominant ceea ce va face ca solul sa fie din ce in ce mai acid. E imposibil sa facem ca argila si aluviunile sa ascensioneze din nou si prin urmare, pe acel teren, nu se vor mai putea planta in viitor, specii de foioase.

In ceea ce priveste panza de apa freatica ea este de fapt o zona de sol care e imbibata de apa, fiind saturata de aluviuni. Apa este retinuta de aluviuni in toata grosimea stratului respectiv. Nivelul panzei de apa freatica este de fapt adancimea de la care se gaseste apa. Cand se foreaza un put, nivelul apei din put va coincide cu nivelul panzei de apa freatica.

In perioadele secetoase cantitatea de apa ce se infiltreaza in sol este foarte redusa si atunci volumul de apa extrasa va fi mai mare decat volumul de apa ce alimenteaza panza freatica si deci nivelul panzei freatice scade.

Alteori apare exact situatia opusa: solul este atat de imbibat de apa incat apa de ploaie nu mai poate fi absorbita si ramane la suprafata, provocand inundatii chiar in lipsa unui rau sau parau care se revarsa, fenomen care s-a produs si la Costinesti in 2005. De aceea canalizarea tuturor apelor uzate si deversarea lor in apele curgatoare, desecarea zonelor umede, drenarea terenurilor agricole, distrugerea fasiilor de protectie, impermeabilizarea terenurilor in locatitati au dus la accelerarea vitezei de scurgare si la infiltrarea dificila, dezechilibrata a apei in sol. Prin urmare, chiar si la ploi mai slabe, decat in trecut, inundatiile sunt mult mai puternice.

In regiunile cu climat extrem, denudarea unui teren este de condamnat. Defrisarea padurilor ecuatoriale in scopul expolatarii intensive a terenului duce la distrugerea rapida a solului din regiunea defrisata. Solul care s-a format la umbra unei paduri virgine nu rezista la uscaciunea creata de expunerea sa directa la soare. Foarte rapid acest sol se transforma in praf si se distruge. Suprafata agricola este astfel pierduta.

Disparitia covorului vegetal antreneaza eroziunea solului favorizand alunecarile de teren. In cazul unor ploi puternice terenul aflat in panta aluneca producand pagube materiale importante si deseori chiar pierderi de vieti omenesti.

In concluzie, este foarte important sa tinem serios cont de aceste aspecte inainte sa actionam asemeni unor ucenici vrajitori.

Energia

In ceea ce priveste consumul de energie al unei companii, eficienta energetica este aspectul cel mai important.

Modul in care obtinem si folosim energia aduce in dezbatere problema alegerii tipului de energie care se potriveste cel mai bine pentru o anumita activitate sau departament al unei companii: functionarea masinilor si echipamentelor, iluminat, incalzire, transporturi.

Se poate obtine un impact redus asupra mediului prin alegerea unui anumit tip de energie, tinand cont si de sursa din care provine (carbuni, petrol, gaze naturale, eoliana, solara, etc.), la acelasi consum energetic. Gradul de participare la diferite fenomene de poluare, globala sau locala, al energiei obtinute din surse diferite este variabil. Este asadar convenabil de gasit echilibrul optim intre eficienta energetica si impactul asupra mediului dat de modul de producere a energiei.

Dezvoltarea productiei de energii curate este de asemenea un domeniu important, in masura in care tehnologiile diferite de producere a energilor din surse regenerabile au gradul lor de rentabilitate.

Acest domeniu este important si pentru sectorul constructii, in contextul in care construirea « cladirilor verzi » permite astazi atat reducerea consumurilor energetice, de doua pana la patru ori, cat si  folosirea surselor de energie regenerabila (solara, geotermica, eoliana).

Anumite companii industriale sunt independente din punct de vedere al energiei electrice si dispun chiar de surplus de energie pe care o vand in retea. In functie de locatie, exista zone unde se combina energia geotermala cu cea rezultata din arderea masei lemnoase (biomasei) pentru incalzirea tuturor uzinelor. Spitalele, in principal cele din Nordul Frantei, sunt dotate cu panouri solare dispuse pe suprafete intinse, care asigura integral necesarul de apa calda.

Continuare: Politica energetica europeana, Repartitia mondiala de energie

Transport

Acest capitol a devenit unul dintre cele mai importante dintre toate si trebuie analizat din trei puncte de vedere: impactul asupra mediului, eficienta economica, bilantul pe plan social.

Transporturile contribuie din ce in ce mai mult la crearea 'efectul de sera'.  Daca in anii '70 sectorul transporturi contribuia cu cca 20% la generarea gazelor cu efect de sera, in zilele npastre acaesta pondere a depasit 40% , iar previziunile pentru urmatorii 30 de ani estimeaza ca aceasta contributie va creste la aproximativ 60%, daca nu se iau masuri ferme. 

Repartizarea functiilor in cadrul lantului economic determina transporturi de masa. Costurile adevarate sunt sportate de alti contribuabili.

Infrastructura fie ea locala, regionala si/sau nationala, este folosita de companii datorita impozitelor platite de populatie. In Franta, trei sferturi din costul de utilizare a autostrazilor este suportat de taxele platite de posesorii de automobile. Studiind cu atentie datele acestei probleme, este clar ca uzura cea mai mare o produc camioanele, uzura provocata de automobile fiind, prin comparatie, nesemnificativa. Economia transportului se bazeaza pe transferul de taxe. Este o contradictie in fapt intre colectarea taxelor in principal de la populatie si mentinerea unei politici favorabile transferului la diferite nivele, a costurilor unui sector economic catre comunitatile locale.

Exigenta in plan economic solicita reorganizarea sectorului intr-o asemenea maniera, incat transporturile artificiale sau inutile sa dispara, iar sectorul transporturi sa fie optimizat din punct de vedere al cheltuielilor de transport, pledandu-se, in cele din urma, pentru un lant de transport modal, in care camionul are doar rolul de distribuitor final.

Aceasta este si o conditie pe plan social. Este adevarat ca infiintarea locurilor de munca este importanta in cadrul sectorului. Economistii vor afirma ca odata ce exista fluxurile financiare importante mobilizate in sector acestea determina cresterea locurilor de munca. Important, insa, este de a sti ce procent din aceste noi locuri de munca nu este necesar si daca aceste locuri de munca sunt stabile si perene.

Punctual vorbind, extinderea geografica a pietei economice europene si asigurarea transporturilor cu camioane de la un capat la altul, au declansat o concurenta deschisa intre firmele de transport auto din vest si est. Nivelul salariilor, cerintele actuale de protectie sociala sau de protejare a mediului obliga la reorganizarea logistica. Rezultatul evident al acestei revolutii este deplasarea locurilor de munca catre est.

Exista, deci, in planul de dezvoltare durabila, o convergenta intre eforturile de diminuare a costurilor de transport (camionul fiind cel mai scump mijloc de transport pe tona de material transportat), anticiparea potentialelor probleme sociale si asumarea responsabilitatii in planul protectiei mediului.

Continuare:

Transport multimodal: element logistic

Transportul de la si catre locul de munca

Inovatia in transporturi

Infrastructura transporturilor in Romania

Standard ISO pentru vehicule rutiere cu functionare pe baza de gaz natural

Producerea biocombustibililor

Deseuri

Devin din ce in ce mai presante atat necesitatea reciclarii cat si reducerea volumului ambalajelor aflate in continua crestere.

In mod firesc, se impune problema alegerii produselor pe care le achizitionam, proces care trebuie sa corespunda unei ierarhii in plan global  (o contributie mai mica la fenomenul efectului de sera - la distrugerea stratului de ozon) si in plan local  (nivel de poluare, greutati in eliminarea, depozitarea deseurilor).

Anumite materiale, prin continutul lor, genereaza mai mult CO2 in cadrul procesului de producere. Anumite produse degaja, in procesul de incinerare ca deseuri, gaze nocive ce devin parte a unor fenomene complexe, sau care sunt daunatoare la nivel local, din punct de vedere al calitatii aerului.

Deseurile sunt clasificate pe categorii corespunzatoare nivelului de prevenire sau de asumare a responsabilitatii, categorii ce nu se supun acelorasi exigente.

Colectivitatile locale au obligatia de a colecta si de a trata deseurile menajere. Materialele trebuie reciclate, iar cele care nu se pot valorifica prin reciclare trebuie sa fie supuse unui proces de tratare sau trebuie sa fie transportate catre depozite de deseuri finale.

Deseurile obisnuite, rezultate din activitatile economice obisnuite, au destinatii finale si legislatie aferenta similare deseurilor municipale.

Deseurile speciale sunt, din punct de vedere al activitatii economice, toate produsele care, prin caracteristicile lor, prezinta risc de contaminare in timpul procesarii lor sunt toxice pentru sol si pentru resursele de apa. Substantele chimice si metalele grele fac parte din aceasta categorie. Acestea trebuie sa devina inerte sau sa fie distruse in conditii de neutralitate pentru mediul inconjurator. Metodele cele mai folosite sunt procesarea la temperaturi foarte mari a anumitor produse precum solventii sau recuperarea in cazul metalelor grele.

Deseurile radioactive reprezinta o categorie de deseuri specifice. Clasificarea lor tine cont de gradul de iradiere si de riscul de emisie radioactiva in mediul inconjurator. Prin urmare, exista deseuri din segmentul nuclear civil si militar care au un grad de radioactivitate foarte crescut; precum si deseuri de nivelul 2, echipamente si obiective contaminate in anumite zone datorita procesului de extractie a uraniului, cladirile si constructiile aferente centralelor nucleare, deseuri care s-au acumulat deja in cantitati mult prea mari si deci depozitarea lor devine o prioritate. Timp de decenii aceste deseuri au fost pur si simplu aruncate in mari si oceane sau au fost depozitate in mine vechi si depozite de suprafata.

Din pacate nu a fost inca descoperita o modalitate, metoda sau tehnologie care sa asigure depozitarea acestora in perfecta siguranta, timp de zeci de mii de ani pana cand radioactivitatatea acestora va scade la valori nepericuloase. Aceasta este o criza internationala care ne priveste pe toti.

Pana in 1970 S.U.A, Marea Britanie, Franta si Japonia au aruncat deseurile radioactive de nivelul 2 in oceanele invecinate. Pe parcursul a 45 de ani, fosta Uniune Sovietica a aruncat in mari si oceane deseuri radioactive totalizand 2.5 milioane, de doua ori mai mult decat ceea ce au raportat, la un loc, in aceeasi perioada, toate celelalte 12 tari cu industrii nucleare. Riscuri exista chiar si in mediile profesionale mai putin vizibile la o analiza superficiala. Centrele de cercetare, spitalele, prin sectiile de radiografie, utilizeaza numeroase surse radioactive si produc deseuri radioactive.

O alta sursa importanta de deseuri radioactive o constituie aparatura folosita pentru verificarea calitatii betoanelor si a integritatii structurale a diverselor constructii. In timp ce un angajat dintr-un mediu nuclear este constient de riscul major de expunere, cei care lucreaza in mediile profesionale adiacente lui, deseori nu sunt constienti de nivelul de risc aferent.

Aceasta lista poate fi completata in continuare. Este important sa se inregistreze substantele folosite, si sa se cerceteze posibilitatile de a le inlocui atunci cand apar probleme grave. Atunci cand acest lucru nu este posibil, trebuie sa ne asiguram ca exista modalitati de tratare/ diminuare/anihilare a fiecarei categorii de deseuri radioactive.

Criza de incredere privind gestionarea deseurilor radiaoctive este o problema veche si de aceea de peste cincizeci de ani, nici un depozit final pentru deseurile de clasa 1 nu a putut fi construit in Franta, desi in aceasta perioada numeroase site-uri ce existau deja s-au inchis deoarece a expirat perioada de exploatare sau datorita scandalurilor generate de exploatarea lor necorespunzatoare. S.U.A, Marea Britanie, Australia sunt in diferite faze ale analizei posibilitatilor de construire a acestor depozite.

Nu toate deseurile sunt periculoase sau inutile, cea mai mare parte a lor putand fi colectate separat si reutilizate, fie direct, fie dupa procesare sau transformare. Este cazul deseurilor menajere care pot fi colectate selectiv si transporate la o statie/punct verde de triere. Aceasta colectare selectiva, urmata de reciclare, se practica la scara mare si in multe unitati industriale.

Sunt necesare eforturi suplimentare in ceea ce priveste cercetarea, dezvoltarea si innovarea, dar fiecare trebuie sa isi asume responsabilitatile care ii revin. Cantitatile si tipurile de deseuri rezultate se pot reduce semnificativ printr-o politica de achizitii preventiva.

Valorificarea deseurilor

Datorita problemelor de mediu precum consumul de materii prime, energie, transformarea terenurilor agricole in zone de depozitare, costurilor mari de neutralizare, valorificarea deseurilor s-a impus treptat, cam peste tot in Europa de Vest, avand ca avantaje: evitarea poluarii, consum mic de energie si materii prime, suprafete mai mici pentru depozitare finala.

Fabricarea unui produs implica un consum important de energie - pentru o simpla doza de bere se consuma un litru de petrol brut, recipientul de aluminiu fiind o adevarata "gaura neagra" energetica.

Este imperativ necesara o ierarhizare a strategiilor din acest domeniu. Deoarece nici un produs nu se fabrica daca nu are cerere pe piata, nu veti gasi niciodata la finalul fluxului un produs pe care dvs., ca si cumparator, nu l-ati introdus in circuitul de productie. Asadar, prima problema care apare referitor la deseuri este daca putem evita producerea lor.

Pe locul doi in ieharhie se afla deseurile speciale, foarte toxice, a caror tratare este foarte bine reglementata (circuite specifice de tratare, obligatia de a fi destinate depozitelor din clasa 1, distrugerea la temperaturi foarte ridicate).

Cateva zeci de grame de mercur in sute de kg de namol rezultate in statiile de epurare a apelor uzate sunt suficiente pentru a le face impracticabile pentru agricultura, si a le transforma din ingrasamant in deseuri toxice.

Strategiile privind gestiunea deseurilor trebuie sa aiba in vedere intregul circuit de fabricare a unui produs si sa analizeze tehnologiile care genereaza mai putine deseuri, care consuma cat mai putina energie si reutilizeaza deseurile ca materie prima sau produs util. Exista mijloace de transport care utlizeaza biogazul drept combustibil, biogaz rezultat din fermentarea componentei organice a resturilor menajere. Aceeasi tehnologie poate fi aplicata pentru toti efluentii din industria agroalimentara, precum si pentru gunoiul de grajd. Un deseu devine deci combustibil sau sursa de energie, din procesul de fermentatie rezultand un amestec de gaze numit biogaz.

Lucrarile Scolii Politehnice de la Lausanne vorbesc de ecologie industriala, descriind fluxuri economice unde se utilizeaza deseurile generate de firmele producatoare din vecinatate, in realizarea de noi produse si se creaza astfel un flux in care un deseu generat de o companie devine materie prima pentru alta.

Pentru ca volumul de produse reciclate sa creasca, trebuie ca ele sa fie vandute sub forma de produse precum hartie reciclata, ceramica obtinuta din sticla reciclata, placaje din lemn, pietris pentru Zgomotul

Zgomotul  

Zgomotul este, in general, factorul poluant cel mai resimtit de catre populatie.

Expunerea la zgomot este variabila. Viata si activitatea urbana din ultimii patruzeci de ani au produs o harta a zgomotului neuniforma, lasand sa se dezvolte zone de expunere masiva la zgomot in zonele rezidentiale. In ceea ce priveste marea infrastructura (sosele, statii de epurare, apa potabila, retele termice si electrice, etc) distributia acesteia a variat in functie de zona si populatie.

In ceea ce priveste activitatea economica, zgomotele sunt caracterizate de mai multi factori: frecventa, nivel, dispunerea surselor emitente in raport cu zonele rezidentiale. Propagarea zgomotului este de asemenea un fenomen care se supune legilor precise cunoscute ale fizicii. Pentru a anticipa un zgomot sau pentru a-l corecta, este posibil sa se apeleze la interventii la sursa sau interventii asupra spatiului, in principal in zona care separa focarele de emisie de zonele de receptie.

Zgomotul poate fi provocat de utilaje, si in acest caz trebuie luate masuri care sa impiedice propagarea zgomotului, sa protejeze salariatii si sa ia masuri fata de zonele din vecinatate.

In anumite zone, zgomotele sunt produse cel mai adesea de activitatile de aprovizionare si de desfacere, caz in care trebuie gandite solutii care sa asigure un acces mai putin zgomotos pentru a nu deranja zona respectiva si locuitorii ei. Depozitele, zonele unde au loc operatiuni de incarcare si descarcare pot fi si ele relocate in zone mai putin populate sau se poate renunta la anumite obiceiuri zgomotoase: camion care asteapta mult timp cu motorul pornit, taratul si trantitul scaunelor in restaurantele situate in cladiri locuite.

constructii etc.

Biodiversitatea

Dezvoltarea durabila pune in valoare, in planurile de mediu globale si locale, problema conservarii si biodiversitatii. Aceasta notiune include protejarea speciilor rare si amenintate cu disparitia.

Definitie: Biodiversitatea este variabilitatea dintre organismele vii provenite din ecosistemele acvatice si terestre, precum si dintre complexele ecologice din care acestea fac parte; cuprinde diversitatea din interiorul speciilor, dintre specii si ecosisteme [1] .

Zonele importante speciile rare si cele amenintate cu disparitia se pot gasi de cele mai multe ori in locuri neasteptate. Tocmai in aceasta idee legea din 1976, privind studiile de impact asupra mediului, a impus obligativitatea efectuarii studiilor de teren inainte de amenajare, pentru a proteja acele zone care necesita renuntarea la o interventie destructiva asupra mediului, inteventie ce ar determina de fapt distrugerea zonelor care reprezentau refugiu.

Dezvoltarea durabila supune atentiei, in privinta mediului inconjurator global si local, protectia biodiversitatii. Aceasta notiune se refera la protectia speciilor rare amenintate cu disparitia. Speciile rare traiesc in medii specifice. Ele au stiut sa-si gaseasca mediul prielnic (aer, apa, sol, lumina, aciditate). Astfel aceste medii rare trebuie respectate si nu "amenajate".

Aceste specii pot trai cateodata in locuri neasteptate. De aceea legea din 1976 privitoare la impactul asupra mediului inconjurator prevede efectuarea obligatorie a studiilor de teren inaintea oricarei amenajari pentru a depista, daca e cazul, prezenta anumitor specii care ar necesita renuntarea la interventia distructiva a mediului, interventie care ar duce la disparitia speciilor rare care s-au refugiat acolo. In acest caz, intreprinzatorul trebuie sa renunte la proiect sau sa ocoleasca zona.

Astazi, aceste prevederi sunt reglementate prin conventia de la Carthagena privind protectia biodiversitatii si "dreptului la viata". In Romania, actiunile de identificare a zonelor ZNIEFF (zone naturale de interes ecologic privind fauna si flora) au condus la elaborarea planului Natura 2000. Pe langa inventarierea zonelor naturale protejate, Natura 2000 prevede includerea in planurile de amenajare si urbanism a unor masuri de protejare a zonelor urbane interesante din punct de vedere al biodiversitatii.

In scopul protejarii biodiversitatii, societatile aflate in criza propun promovarea unui management ecologic, asociat cu aspectele tehnice regasite sub forma de biotehnologii, prin care se vor urmari care sunt cheltuielile de cercetare-dezvoltare pentru biotehnologii si care este eficienta reglementarilor sau a directivelor pentru biosecuritate.

Un element ce prezinta un grad mai mare de dificultate il reprezinta mentinerea biodiversitatii, in acord cu necesitatile de dezvoltare economica, acesta din urma presupunand extinderea spatiala in anumite zone. Este recunoscut faptul ca biodiversitatea este grav afectata in prezent in multe tari si, din acest motiv, nu este suficienta doar atragerea atentiei in acest sens, ci si aplicarea masurilor de mentinere a biodiversitatii (apeland cu precadere la legislatie). In Romania sunt amenintate cu disparitia: ulmul, gutuiul, albinele.

Un rol important il au si indicatorii pentru aprecierea biodiversitatii. Biodiversitatea este variabilitatea dintre organismele vii provenite din ecosistemele acvatice si terestre, precum si dintre complexele ecologice din care acestea fac parte; cuprinde diversitatea din interiorul speciilor, dintre specii si ecosisteme.

Indicele de biodiversitate - nu poate fi utilizat in scopuri comparative decat in cazul in care este calculat pe esantioane de "volum" apropiate sau identice. Alti indici de diversitate specifica exprima "varietatea specifica" printr-un simplu raport intre densitatea specifica (S) si numarul total de indivizi (N).

Cei mai cunoscuti indici specifici de biodiversitate sunt:

a. Indicele lui Meinhinick:

b. Indicele lui Sorenson:

Alti indici semnificativi pentru biodiversitate, care provin din teoria informaticii, sunt: indicele Margaleff si indicele Shannon-Wiener.

Conservarea biodiversitatii face parte din categoria indicatorilor de dezvoltare durabila si se inscrie in grupa de "mediu inconjurator" [2] . Pentru aceasta categorie sunt identificati urmatorii indicatori:

a. Indicatori de stare:

-  specii amenintate ca procent din totalul de specii native/autohtone

b. Indicatori de raspuns:

-  suprafata protejata ca procent din suprafata totala.

Poluarea locala si protectia salariatilor

Regulile privind igiena si siguranta muncii au evoluat foarte mult in ultimii 40 de ani. In trecut, salariatii din anumite ramuri ale industriei chimice erau foarte expusi imbolnavirilor profesionale. Se accepta tacit faptul ca a lucra intr-o anumita profesie echivala de fapt cu o condamnare la moarte.

Minerii, de exemplu mentioneaza cu umor ca au acumulat 90% silicon « intr-un an de gradinarit ». Altfel spus, o persoana era declarata siliconata cu x%, iar in anul urmator medicul sau descoperea ca era siliconat 100%.

Protectia salariatilor necesita luarea unor masuri de precautie, informarea efectiva a sariatilor, implicarea acestora, etc. Cateodata ea inseamna renuntarea la un anumit proces sau produs. In unele ateliere de productie prin sistemul de incalzire/ventilare a aerului erau dispersate zilnic substante sau fibre mortale.

Cei ce au anumite profesii, precum docherii care descarca produsele in nori de praf, sunt foarte expusi. Prin lupta lor, ei au deschis drumul recunoasterii bolilor profesionale.

Problema sanatatii salariatilor este primordiala caci salariatii sunt expusi poluarii in permanenta. Daca exista neglijente din punctul acesta de vedere, este foarte probabil ca si conditiile de protejare a populatiei din imprejurimi sa fie relative si insuficiente.

Dupa accidentul de la Seveso, unul din cele mai mari accidente chimice din istorie, ce a avut loc in iulie 1976, a fost adoptata in 1979, Directiva Seveso I a Uniunii Europene.

Aceasta directiva are ca scop prevenirea accidentelor tehnologice grele cu materiale periculoase si limitarea consecintelor asupra oamenilor si mediului inconjurator, pentru a asigura un nivel ridicat de protectie pentru intreaga comunitate.

Conform acestei directive intreprinderile care dispun de instalatii incluse in anexele directivei trebuie sa intocmeasca un raport de siguranta care contine un concept de prevenire a accidentelor tehnologice grave, plan pentru situatii de urgenta, informari ale autoritatilor de resort, etc. Directiva Seveso inaspreste conditiile de autorizare, obligatiile statelor membre privind controlul intreprinderilor si include masuri obligatorii de educare si informare a persoanelor posibil implicate.

Implementarea directivei Seveso a demarat destul de greu pana cand au fost concepute astfel de planuri. Au fost cazuri in care numai partea de definire a riscului a durat un deceniu. Odata ce Planurile de Pregatire si Interventie (PPI) au fost gata, a aparut o alta problema, accea a consecintelor pe care le poate avea un dezastru asupra zonelor invecinate. Astazi exista inter-PPI in zonele cu risc si o concentratie mare a populatiei.

In Romania exista 333 de obiective industriale care se incadreaza in aceasta directiva (245 in categoria celor cu risc major si 88 cu risc minor).

Aceste planuri anticipeaza consecintele in caz de emisii de produse implicate intr-un accident, un incendiu etc., si stabilesc conditiile de alerta, de limitare a efectelor accidentului precum si de protejare a populatiei. Rezultatele inregistrate in ultimii douazeci de ani au demonstrat care este gradul de risc real.