Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Crearea pieței interne unice


Crearea pieței interne unice


Crearea pieței interne unice

Desi crearea uniunii vamale a dus la o crestere notabila a comertului intra-comunitar (ponderea acestuia in comertul exterior al tuturor tarilor membre a crescut), pana la realizarea unei depline integrari a pietelor mai era un drum lung de parcurs. Eliminarea barierelor fizice din calea circulatiei bunurilor peste frontierele de stat (controale la frontiera etc.) nu a insemnat disparitia completa a obstacolelor ce se opun integrarii. Raportul Cecchini, prezentat Comisiei europene in anul 1988 a incercat sa descrie si sa cuantifice efectele economice ale crearii pietei interne unice a Europei. Una din problemele cele mai importante analizate in raport este cea a barierelor in calea liberei circulatii a bunurilor. Sunt identificate doua categorii de bariere, care continua sa existe si dupa abolirea controalelor la frontiera: bariere tehnice si bariere fiscale.



Barierele tehnice se refera la obstacolele in calea comertului intra-comunitar rezultand din existenta unor diferente notabile intre legislatiile nationale in domenii precum: standardele tehnice, achizitiile guvernamentale, reglementarile privind societatile comerciale s.a. Acestea cauzau o serie de dificultati in:

derularea cooperarii transfrontaliere intre firme;

realizarea de fuziuni si achizitii;

deschiderea de filiale in alte tari;

Barierele tehnice afecteaza de regula toate pietele, astfel incat diminuarea sau eliminarea lor ofera firmelor europene posibilitatea reducerii costurilor de productie si distributie (prin eliminarea fragmentarilor de scara, diminuarea stocurilor etc.). La aceasta se adauga sporurile de eficienta rezultand din intensificarea competitiei (este stimulata competitia pe criterii calitative).

Standardele tehnice, foarte variate de la o tara la alta au fost multa vreme considerate ca un factor important al fragmentarii pietei europene. Daca unele dintre ele sunt justificate, avand o importanta incontestabila pe linia protejarii sanatatii populatiei, animalelor, plantelor, protejarii mediului inconjurator sau in domeniul protejarii intereselor si securitatii consumatorilor, numeroase categorii de standarde si reglementari nu-si gaseau justificarea, fiind reale piedici in calea afacerilor. Ele nu aveau alt scop decat protejarea pietelor nationale de concurenta de pe alte piete, mai competitive.

Armonizarea standardelor s-a realizat in mod precumpanitor pe cale juridica, atat prin aproximarea reglementarilor nationale cat si prin emiterea unor noi norme europene. In fapt, Comunitatea a avut doua tipuri de abordari in acest domeniu:

(1) "Vechea abordare" a avut ca punct de plecare prevederile articolelor 28-36 (privind inlaturarea restrictiilor cantitative), coroborate cu prevederile articolului 94 (privind ajutorul de stat) din Tratatul de la Roma si s-a bazat in esenta, pe aproximarea reglementarilor nationale privind standardele (in special normele privind securitatea si sanatatea consumatorilor, specificatiile tehnice ale produselor, testarea produselor etc.) Desi vechea abordare a produs o serie de efecte imediate, ele au fost obtinute pe seama cresterii rigiditatii in relatiile dintre statele membre. In plus, statele membre au continuat sa emita un mare numar de reglementari nationale, intr-un ritm mai inalt decat cel al eliminarii diferentelor.

(2) Noua abordare, demarata in anul 1985, o data cu intrarea in vigoare a Actului Unic European in care sunt inscrise principiile fundamentale ale pietei unice fara frontiere. Aceste principii, care formeaza doctrina liberei circulatii, sunt urmatoarele:

Non-discriminarea este un principiu inscris in Tratatul de la Roma (art.12). Conform acestui principiu, reglementarile nationale nu trebuie sa discrimineze intre produsele autohtone si cele provenind din oricare alt stat membru.

Recunoasterea reciproca. Daca obiectivele urmarite de tarile membre in privinta eliminarii diferentelor sunt echivalente, atunci bunurile provenind din alte tari membre trebuie acceptate, in pofida diferentelor existente in legislatiile nationale.

Proportionalitatea. Daca o tara membra urmareste un obiectiv rezultand din articolul 30 din Tratatul de la Roma (privind eliminarea restrictiilor cantitative si altor masuri cu efect echivalent), obligatiile de reglementare vor fi proportionale cu acel obiectiv.

Inversarea obligativitatii de a dovedi. In cazul in care un stat membru introduce o noua restrictie legata de prevederile articolului 30 din Tratat, demonstrarea oportunitatii si justificarii restrictiei respective (protejarea impotriva unui produs care nu raspunde obiectivelor privind sanatatea sau securitatea consumatorilor) este obligatia statului respectiv (care introduce restrictia).



Pe baza principiilor expuse mai sus, noua strategie in directia reglementarii urmareste realizarea unei "minime armonizari" a reglementarilor nationale, in sensul ca ea se limiteaza la aspectele esentiale (cerinte minime) privind protejarea securitatii si sanatatii consumatorilor; doar acestea vor face obiectul reglementarii prin directive europene. Specificatile tehnice vor ramane la latitudinea firmelor. Sistemul dobandeste astfel mai multa flexibilitate prin faptul ca pune un accent mai mare pe standardele de performata ale produselor si nu pe cele de design. In plus, standardele devin voluntare, permitand producatorilor sa inoveze fara teama ca produsele vor fi refuzate pe alte piete. In cazul in care un produs conceput intr-o tara membra nu corespunde unui standard national dintr-o alta tara membra, el va fi acceptat daca exportatorul se conformeaza cerintelor minime din directivele europene.

Achizitiile publice sunt considerate bariere in calea liberei circulatii si functionarii normale a pietei unice. Raportul estimeaza la circa 25 miliarde ECU volumul pierderilor datorate acestor discriminari. Totodata - se subliniaza in raport - neinlaturarea practicilor discriminatorii din domeniul achizitiilor publice face ca o parte substantiala a cererii comunitare pentru bunuri, de circa 500 miliarde ECU sa iasa de sub incidenta regulilor pietei unice.

Desi Comunitatea Europeana a adoptat un numar destul de mare de directive in directia introducerii competitiei pe piata achizitiilor publice, rezultatele au fost doar partial pe masura asteptarilor. In general, reglementarile adoptate la nivel comunitar cu privire la cumpararile de bunuri de catre agentiile guvernamentale nationale au urmarit respectarea unui principiu de baza: publicitatea sa fie facuta din timp si sa fie suficient de detaliata (inclusiv in Jurnalul Oficial al CE daca valoarea achizitiei depaseste un anumit nivel). Pe langa aceasta, normele europene solicita cumparatorilor publici:

respectarea unor conditii atunci cand se adreseaza unui numar limitat de ofertanti preselectati;

respectarea obligatorie a standardelor europene;

o monitorizare stricta din partea Comisiei europene.

Normele privind achizitiile publice nu se limiteaza la cumpararea de bunuri de catre agentiile guvernamentale. Ele includ de asemenea: contracte pentru lucrari publice sau de interes public, achizitii efectuate de agentiile furnizoare de utilitati (publice sau private) precum si servicii achizitionate de autoritatile publice.

Impactul introducerii de reglementari pro-concurentiale in domeniul achizitiilor publice este destul de neclar si in orice caz, mai slab decat cel obtinut pe piata bunurilor. Firmele locale au reusit mult mai usor sa se adapteze cerintelor continute in normele europene, astfel incat sa nu poata fi invinse de firmele straine in adjudecarea contractelor. Comertul intra-european in acest domeniu (ca pondere din total) a crescut mai putin decat in comertul cu bunuri. La aceasta au contribuit si aranjamentele de tip joint venture si alte tipuri de aliante inter-firme, care au proliferat in scopul surmontarii reglementarilor.

Recent, UE a adoptat o noua legislatie privind achizitiile publice (care intrat in vigoare in anul 2004), menita sa simplifice cadrul legal si sa-l adapteze erei electronice. Politica de concurenta a UE cauta sa aplice reguli impotriva practicilor anti-concurentiale si sa intensifice concurenta, fiind focalizata pe eliminarea cartelurilor si abuzurilor de pozitie dominanta. In anul 2006, au fost adoptate noi directii pe linia ajutorului regional oferit de statele membre. UE nu are intreprinderi de stat in intelesul articolului XVII din GATT; are insa numeroase intreprinderi de stat angajate in comertul international.  

In plus fata de aspectele descrise mai sus, "Carta alba privind introducerea pietei interne unice", adoptata in 1988 a fixat drept obiectiv o mai mare transparenta precum si extinderea concurentei in 4 sectoare care nu intrasera anterior in directivele CE si care faceau obiectul unor masive achizitii de stat: apa, energia, transporturile si telecomunicatiile.

Barierele fiscale rezulta din diferentele ce exista intre regimurile fiscale ale tarilor membre ale uniunii vamale, diferente ce constituie obstacole in calea liberei circulatii a bunurilor peste frontierele de stat. Diferente exista atat in ce priveste impozitarea indirecta (pe circulatia si consumul bunurilor) cat si cea directa dar in cazul uniunilor vamale, prima este cea care conteaza deoarece obstructioneaza comertul intra-uniune.

In vederea eliminarii frontierelor fiscale rezultand din impozitarea indirecta, CE a parcurs un proces in etape, care inca nu s-a incheiat. Intr-o prima etapa, pe baza prevederilor Tratatului de la Roma (articolel 94 si 95) politica comunitara a fost directionata spre realizarea unei armonizari a impozitarii indirecte, dublata de o aproximare a reglementarilor in domeniu. Masurile impuse la nivel comunitar au fost insa neagreate de statele membre, fiind considerate prea rigide si avand o pronuntata tenta centralista. In realitate, fiscalitatea este un domeniu in care statele membre sunt cel mai putin dispuse sa renunte la atributele suveranitatii. In aceasta prima etapa:

principiul de baza al armonizarii fiscale a fost cel al destinatiei (atat la comertul intracomunitar cat si la cel extracomunitar), conform caruia bunurile sunt taxate la locul unde sunt consumate, aplicandu-li-se taxa locala, indiferent de originea lor. Intrucat exporturile sunt scutite de TVA, aplicarea principiului destinatiei nu duce la eliminarea frontierelor fiscale intre tari. Mai mult, ea implica existenta unei duble frontiere, atat la export cat si la import. Organele vamale ale tarii exportatoare trebuie sa certifice iesirea din tara a bunurilor (pentru ca ele sa se incadreze in regimul de taxa-zero); concomitent, organele tarii importatoare trebuie sa certifice incadrarea in regimul de taxare al tarii de destinatie.



a fost realizat un lucru important si anume uniformizarea sistemelor de taxare indirecta, prin adoptarea de catre toate tarile membre ale CE a taxei pe valoarea adaugata (TVA). Aceasta se percepe la fiecare stadiu de circulatie a marfurilor, insa nu la intreaga valoare ci numai la fractiunea nou adaugata la fiecare stadiu. Este deci un impozit general pe consum, pe care firmele il platesc la fiecare stadiu al productiei si distributiei, la valoarea pe care ele o adauga materiilor prime, energiei, semifabricatelor, bunurilor de capital etc. cumparate. Obligatiile unei firme privind plata TVA se calculeaza aplicandu-se o cota procentuala la totalul vanzarilor din care a fost dedusa valoarea bunurilor si serviciilor cumparate de la alte firme care au platit la randul lor TVA.

Faptul ca aplicarea principiului destinatiei a echivalat cu mentinerea frontierelor fiscale (adica exact ceea ce Carta Alba dorea sa elimine) a determinat Comisia europeana sa reformuleze, la inceputul anilor 1990, strategia in domeniul armonizarii fiscale pe baza principiului opus, cel al originii, conform caruia bunurile sunt taxate la locul unde sunt produse, indiferent de destinatia lor. Aplicarea principiului originii ridica insa o serie de dificultati in procesul armonizarii fiscale datorita existentei unor deosebiri importante intre regimurile fiscale nationale. Stergerea acestor diferente este practic imposibila. Pe de alta parte, realitatea a aratat ca obiectivul in sine al uniformizarii fiscale totale (urmarit in anii 1960-70) este nerealist: dimpotriva, integrarea fiscala trebuie sa se bazeze pe acceptarea diferentelor si chiar pe un anumit grad de competitie intre regimurile fiscale nationale. A doua etapa a debutat asadar, dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, cand piata interna unica a devenit realitate.

Aplicarea noii strategii pe baza principiului originii nu a produs rezultatele asteptate datorita diferentelor ce persista intre tari in cel putin doua privinte: baza impozitarii si rata impozitarii. Baza impozitarii se refera la regimul fiscal al bunurilor: care bunuri sunt supuse TVA si care sunt scutite sau se bucura de un regim privilegiat. Metoda aplicata in acest domeniu a fost cea a aproximarii; generalizarea aplicarii TVA-ului si aproximarea bazelor de impozitare a dus la simplificarea impozitarii indirecte in cadrul uniunii vamale. Bunurile au fost clasificate in functie de regimul TVA, in bunuri cu TVA mare sti bunuri cu TVA redus. In ce priveste rata impozitarii, aceasta ramane probabil elementul cel mai dificil de armonizat. Ceea ce CE a reusit sa realizeze in anii '90 a fost impunerea unei rate minime de 15 la suta. Toate celelalte propuneri ale Comisiei europene vizand adancirea integrarii fiscale au intampinat rezistenta din partea statelor membre. In final, s-a optat pentru o solutie de compromis: aplicarea principiului destinatiei la nivelul companiilor si comerciantilor dar cu eliminarea frontierele fiscale (verificarile la frontiera in ce priveste iesirea bunurilor exportate respectiv intrarea bunurilor importate, sunt transferate asupra companiilor). La nivelul consumatorilor individuali, se aplica principiul originii (cu exceptia achizitiilor de valoare mare cum sunt de exemplu, automobilele), ceea ce inseamna acceptarea unui grad de concurenta fiscala rezultand din cumpararile in strainatate. Per ansamblu, se apreciaza ca noua strategie nu a dat rezultate deoarece costurile de adaptare la sistem s-au mentinut la un nivel ridicat (in medie, circa 5 la suta din valoarea tranzactiilor intra-comunitare).

In concluzie, chiar si dupa desavarsirea uniunii vamale in 1968, piata Comunitatii Europene a continuat sa fie fragmentata, intrucat numarul si diversitatea barierelor ramase in vigoare a ramas considerabil. Ele au fost, in linii mari, identificate intr-un document publicat in 1985, intitulat "Carta Alba privind desavarsirea pietei unice a Europei pana in 1992". Existenta barierelor face ca piata comuna europeana sa fie inca departe de o integrare deplina. Rapoartele Comisiei europene arata ca pentru un numar de bunuri productive si de consum, se mentin inca mari diferente de pret de la o piata nationala la alta si ca aceste diferente nu vor disparea prea curand. In unele sectoare cum sunt produsele farmaceutice, automobilele si echipamentele de telecomunicatii, diferentele de pret sunt substantiale si ele provin din imposibilitatea inlaturarii rapide a unor bariere netarifare. Au fost depistate de exemplu, produse farmaceutice identice al caror pret diferea de pana la zece ori intre pietele unde preturile sunt controlate (Grecia, Portugalia, Spania) si cele in care nu exista un control al preturilor (Danemarca, Germania, Olanda).

Plecand de la premisele aratate mai sus, concluziile raportului Cecchini contin prognoze optimiste cu privire la cresterea economica pe ansamblul UE care ar trebui sa urmeze crearii pietei unice. Cresterea poate fi chiar sporita daca statele membre profita de conjunctura oferita si pun in aplicare politici economice expansioniste. Optimismul Comisiei nu a fost impartasit si de alti economisti de reputatie care au aratat ca castigurile de eficienta vor fi mult mai mici decat cele pe care le evidentiaza Raportul Cecchini. S-a considerat indeobste ca premisele de la care pleaca autorii sunt nerealiste si din acest motiv, concluziile lor sunt de un optimism exagerat. Exista retineri cu privire la un numar de aspecte, considerate greu de realizat la parametrii pe care-i avanseaza Raportul: corectitudinea programului legislativ, gradul de armonizare a legislatiilor nationale la care se poate ajunge, orizontul de timp in care el poate fi implementat etc.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate