Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
» Cererea agregata si oferta agregata


Cererea agregata si oferta agregata


CEREREA AGREGATA SI OFERTA AGREGATA

Macroeconomia se preocupa de factorii determinanti ai productiei totale si ai ratei de crestere, de rata inflatiei si de cea a somajului intr-o economie de piata moderna, deschisa spre exterior, comportamentele agentilor economici se concretizeaza, in ultima instanta, sub forma cererii agregate (globale, totale) si ofertei agregate.

Cererea agregata (globala) reprezinta ansamblul cerintelor solvabile de bunuri si servicii produse intr-o economie, intr-o perioada de timp si la un nivel mediu general al preturilor acestora. Structura cererii agregate cuprinde urmatoarele elemente: a) cheltuieli pentru achizitionarea de bunuri si servicii, efectuate de catre populatie (menajele); b) venituri alocate si cheltuite de intreprinderi (firme) pentru investitiile brute; c) achizitiile guvernamentale de bunuri de consum si bunuri investitionale, pe seama veniturilor bugetare; d) cheltuielile agentilor economici straini (in valuta) pentru a importa dintr-o anumita tara, respectiv pentru a plati exporturile acelei tari.



Marimea cererii agregate este influentata de nivelul general al preturilor, care este o medie ponderata a preturilor tuturor bunurilor materiale si serviciilor produse intr-o economie.

Daca nivelul general al preturilor creste (considerand ca ceilalti factori nu se modifica), puterea de cumparare a banilor scade, astfel ca se va putea cumpara o cantitate mai mica de bunuri si servicii cu un venit nominal dat, adica va avea loc o reducere a cererii agregate.

De asemenea, cresterea nivelului general al preturilor dintr-o economie va conduce spre o scumpire a bunurilor si serviciilor produse pe plan intern, comparativ cu cele straine. Ca urmare, consumatorii interni vor avea tendinta sa cumpere mai putine bunuri economice autohtone, ele fiind relativ mai scumpe fata de cele straine, cu efecte asupra cresterii importurilor si scaderii exporturilor de astfel de bunuri.

Cresterea nivelului general al preturilor afecteaza si volumul investitiilor, intrucat daca presupunem ca investitiile se fac din imprumuturi, cresterea acestui nivel va determina si marirea ratei medii a dobanzii, scumpindu-se astfel creditul, cu efecte asupra descurajarii investitiilor, adica a scaderii cererii pentru bunuri de capital.

Totodata, sporirea nivelului general al preturilor va avea ca rezultat si reducerea cheltuielilor guvernamentale pentru achizitionarea de bunuri de consum si bunuri investitionale.

În concluzie, o crestere generalizata a preturilor in economie va avea ca rezultat contractia cererii agregate (globale) prin reducerea tuturor componentelor acesteia. Invers, scaderea nivelului general al preturilor va genera o extindere a cererii agregate.

Considerand insa, ca nivelul general al preturilor ramane relativ constant pe o anumita perioada de timp, atunci cererea agregata variaza in raport cu actiunea unor factori care poarta denumirea de conditiile cererii agregate, precum:

a) anticiparile consumatorilor si investitorilor cu privire la evolutia starii economice in ansamblul ei. Anticiparile optimiste vor determina populatia sa cumpere o cantitate mai mare de bunuri, in special de folosinta indelungata, iar intreprinzatorii sa sporeasca investitiile, deoarece creste gradul de certitudine privind eficienta acestora, ceea ce va insemna cresterea cererii agregate. Anticiparile pesimiste vor conduce la cresterea incertitudinilor consumatorilor finali, fapt ce se va reflecta in reducerea cererii agregate, adica a cheltuielilor pentru bunuri de consum si de capital.

b) natura politicilor guvernamentale care, daca privesc cresterea cheltuielilor pentru investitii, reducerea fiscalitatii sau sporirea masei monetare, au ca efect cresterea cererii agregate, iar daca stimuleaza cresterea ratei dobanzii sau a fiscalitatii, au ca efect reducerea cererii agregate.

c) starea generala a economiei mondiale care, daca se afla intr-o perioada de boom economic, va determina cresterea importurilor, adica marirea exporturilor din economia nationala, crescand cererea agregata, iar daca se afla intr-o perioada de criza, partenerii de afaceri straini vor importa mai putin, adica exporturile din economia nationala se vor reduce, scazand astfel cererea agregata.

Oferta agregata (globala) reprezinta ansamblul bunurilor si serviciilor oferite pe piata nationala de catre toti agentii economici, autohtoni si straini. Altfel spus, oferta agregata reprezinta productia totala interna de bunuri economice plus oferta strainatatii (importurile).

Cel mai important factor de influentare a ofertei agregate este nivelul general al preturilor, care, dupa cum stim, se afla intr-o relatie direct proportionala cu marimea acesteia. Acest lucru este valabil insa, daca nivelul preturilor se refera la bunurile marfare care constituie oferta agregata, fara a avea legatura cu costul acestora.

Modificarea nivelului general al preturilor se reflecta insa in oferta agregata, si prin intermediul costurilor cu factorii de productie achizitionati. Astfel, o crestere a acestor costuri (preturi ale factorilor) poate determina o reducere a ofertei, iar o scadere a lor, marirea ofertei agregate.

Considerand nivelul general al preturilor ca fiind relativ constant, oferta agregata poate fi influentata si de alti factori numiti conditii ale ofertei, precum:

a) productivitatea factorilor de productie care, daca sporeste, va antrena o reducere a costului mediu, cresterea volumului productiei si deci, a ofertei agregate. O scadere a acestei productivitati va conduce la cresterea costului mediu si reducerea productiei pe unitatea de factor consumat si deci, a ofertei agregate.



b) volumul factorilor de productie utilizati, care poate spori oferta agregata atunci cand oferta lor creste si poate reduce oferta agregata, atunci cand oferta lor pe piata se diminueaza.

Interactiunea dintre cererea si oferta agregate

Sistemul economic se afla in echilibru atunci cand cererea agregata este egala cu oferta agregata.

La nivelul de echilibru, se realizeaza acel volum al productiei pe care economia este capabila sa il produca, dispunand de capacitatile de productie necesare si existand cererea agregata pentru realizarea ei. Aceasta inseamna ca rata de crestere a productiei totale este egala cu rata de crestere a cheltuielilor totale, neexistand nici supraproductie si nici subproductie.

Corelatia dintre cererea agregata si oferta agregata poate fi analizata in urmatoarele situatii:

1. La o oferta agregata initial constanta, daca cererea agregata creste fata de nivelul de echilibru (E0), atunci nivelul general al preturilor creste, iar productia reala de bunuri se va mari si ea, tinzandu-se spre un nou nivel de echilibru (E1). Daca nivelul initial de echilibru E0 se realizeaza la o productie totala care este sub potentialul real al economiei nationale, atunci cresterea cererii agregate va antrena in mod direct o sporire a ofertei agregate, intr-un ritm mai mare fata de cresterea nivelului general al preturilor (oferta elastica).intr-o asemenea situatie se impun politici macroeconomice de stimulare a cererii agregate, intrucat exista potential de productie, cu consecinte asupra cresterii gradului de ocupare a fortei de munca si reducerii somajului. Daca excesul de cerere are loc in conditiile unui potential de productie deja utilizat, atunci cresterea nivelului general al preturilor este semnificativa, generand inflatie.

2. La o oferta agregata initial constanta, daca cererea agregata se reduce, atunci nivelul general al preturilor va scadea, antrenand si micsorarea volumului productiei totale fata de situatia initiala in acest fel, se tinde catre un nou nivel de echilibru (pret de echilibru), inferior celui initial, cu efecte benefice privind reducerea inflatiei, dar cu posibile repercusiuni asupra cresterii ratei somajului (pe termen mediu sau lung). De precizat, ca pe termen scurt, oferta agregata este in general inelastica, ceea ce inseamna ca o politica macroeconomica de reducere a cererii agregate, pe un astfel de termen, poate fi oportuna in privinta ameliorarii inflatiei si mentinerii sub control a somajului, dar in perioade de avant economic si nu de recesiune.

3. Daca cererea agregata este relativ constanta, iar oferta agregata creste, atunci se inregistreaza o reducere a nivelului general al preturilor si o sporire a productiei totale de bunuri economice, fapt ce va avea efecte pozitive pentru economia nationala, in privinta inflatiei si ocuparii fortei de munca. Acest proces nu este permanent, intrucat nivelul general al preturilor se va reduce pana la o anumita limita, care nu va mai motiva pe producatorii ofertanti (oferta stabilizandu-se), dar care va deveni atragatoare pentru cumparatori, cererea agregata incepand sa creasca pana cand va egaliza oferta agregata, determinandu-se noul pret de echilibru. De la acest pret, orice variatie a cererii (presupunand ca oferta este relativ constanta pe termen scurt) se incadreaza la situatiile (1 si 2) analizate mai sus.

4. Daca cererea agregata este relativ constanta, iar oferta agregata se reduce, atunci se inregistreaza o crestere a nivelului general al preturilor si scaderea productiei totale de bunuri si servicii, ceea ce echivaleaza cu situatia de recesiune si inflatie. Este situatia cea mai grava a unei economii si in care este nevoie de politici macroeconomice care sa urmareasca oprirea declinului productiei totale, stabilizandu-se oferta agregata si stimularea cererii agregate.

Desi preturile sunt determinate intotdeauna de intersectarea curbelor cererii si ofertei, practica demonstreaza ca pe termen scurt modificarile cererii agregate au mai multe sanse sa influenteze variatiile preturile, iar pe termen lung modificarile ofertei agregate sunt elementele preponderente ale evolutiei preturilor.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate