Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Capitalismul si dusmanii sai (in lumea politicii)


Capitalismul si dusmanii sai (in lumea politicii)


Management Economic

Anul I

CAPITALISMUL SI DUSMANII SAI



In lumea politicii si a ideologiei ni se prezinta adesea numai o alternativa si suntem apoi indemnati sa ne facem alegerea in acest cadru fixat. In anii 1930, stanga politica ne spunea ca trebuie sa alegem intre comunism si fascism, ca acestea sunt singurele optiuni deschise noua. Astazi, in lumea economiei americane contemporane, suntem tinuti sa alegem intre "piata libera" a monetaristilor si keynesieni si sa atribuim o mare importanta cantitatii exacte cu care guvernul federal ar trebui sa sporeasca oferta de bani sau nivelului precis al deficitului federal.

Practic uitata este o a treia cale, mult mai superioara ciorovaielilor marunte generate de "mixtura" monetar-fiscala a politicii guvernamentale. Caci aproape nimeni nu mai refelecteaza la o a treia varianta: eredicarea oricarei influente sau a controlului guvernamental, de orice fel, asupra ofertei de bani sau in general asupra oricarei parti a sistemului economic si a tuturor partilor impreuna. Acesasta este calea neglijata a pietei autentic libere: o cale ce a fost deschis si pentru care s-a luptat singur o viata intreaga un economist redutabil, distins si de o uimitoare creativitate: Ludwig von Mises.

Ludwig von Mises s-a nascut la 29 septembrie 1881, in orasul Lemberg, pe atunci parte a imperiului austro-ungar, unde tatal sau, Arthur Edler von Mises, un distins inginer constructor, angajat al cailor austriece, locuia temporar. Educat la Viena, Mises se inscrie, in preagul acestui secol la Universitatea Vieneza unde va absolvi dreptul si economia. Moare la 10 octombrie 1973, la New York.

Mises s-a nascut si s-a format in epoca de aur a faimoasei "scoli austriece" de economie si de aceea intelegerea contributiilor sale vitale pentru gandirea economica nu poate fi separata de traditia acestei scoli, pe care a studiat-o si a asimilat-o. Tanarul Ludwig von Mises si-a inceput studiile la Universitatea din Viena in 1900, obtinandu-si doctoratul in drept si economie in 1906. Curand el s-a dovedit unul dintre cei mai straluciti participanti la seminariile organizate cu regularitate Eugen von Bohm-Bawerk. Desi format in traditia austriaca: Mises a sfarsit prin a considera ca Bohm-Bawerk si economistii austrieci mai varstnici nu mersesera destul de departe: consecintele ultime ale analizei lor nu fusesera atinse si de aceea teoria economica austriaca prezenta inca lacune importante. Drumul este, de sigur, acelasi in orice disciplina stiintifica: rezultatele noi apartin studentilor si discipolilor care se bizuie pe mostenirea lasata de marele lor maestru. Prea adesea insa maestrii resping sau nu reusesc sa aprecieze valoarea rezultatelor obtinute de succesorii lor.

Mises a incercat sa anuleze aceasta lectura si sa intemeieze teoria economica a banilor si a puterii lor de cumparare (nefericit numita "nivelul preturilor") pe analiza individului si a economiei de piata, elaborata de scoala austriaca. El se indrepta catre o mare teorie integrata, ce avea sa explice toate componentele sistemului economic. Acesta a atins aceasta monumentala performanta in prima sa lucrare fundamentala: Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel (1912 The theory of money and credit). Acesta este rezultatul uimitor al unei creativitai patrunzatoare, demna de insusi Bohm-Bawerk.

Teoria economica alcatuia in fine un intreg, un corp integrat de analiza, intemeiata pe actiunea individuala; de acum inainte nu mai era necesara nici o separatie intre bani si preturile relative, intre micro si macro. Viziunea mecanicista a lui Fischer, a relatiilor automate care s-ar stabili intre cantitatea de bani si nivelulrile preturilor, asupra "vitezelor de circulatie" si "ecuatiilor de schimb" a fost explicit demolata de Mises, din perspectiva unei aplicatii integrate a teoriei utilitatii marginale la cererea si oferta de bani ca atare. Mises a reusit de asemenea sa arate ca o idee timpurie si demult uitata a lui Ricardo si a succesorilor sai imediati este in intregime corecta: anume ca, lasand de o parte utilizarile industriale sau pentru consum ale aurului, o crestere a ofertei de bani nu implica nici un beneficiu social de vreo natura oarecare deoarece, in contrast cu factori de productie precum pamantul, munca si capitalul, a caror crestere va aduce cu sine o productie suplimentara si un standard de viata mai ridicat, o crestere a ofertei de bani nu poate decat sa dilueze puterea de cumparare a acestora: ea nu va spori productia. Daca peste noapte s-ar furniza in chip miraculos fiecaruia o cantitate de bani care sa o tripleze pe cea existenta cu o zi inainte in portofel, sau in contul sau din banca, societatea nu s-ar gasi intr-o stare mai buna. Insa Mises a aratat ca marea atractie pe care o exercita "inflatia" (o crestere a cantitatii de bani) se datoreaza tocmai faptului ca nu fiecare capata banii cei noi in acelasi timp si in aceeasi cantitate; in schimb guvernul si beneficiarii favoriti ai investitiilor sau subsidiilor sale sunt primii care capata banii cei noi. Venitul lor creste inainte ca multe preturi sa se ridice; pe cand acei nefericiti membri ai societatii care primesc banii cei noi la sfarsitul lantului (sau care nu-I mai primesc de loc, cum este cazul pensionarilor) pierd deoarece preturile bunurilor pe care le cumpara cresc inainte ca ei sa poate beneficia de un spor de venit. Pe scurt, atractia pentru inflatie provine din faptul ca guvernul si alte grupuri economice pot beneficia de ea tacit, dar efectiv, pe seama categoriilor de populatie lipsita de putere economica.

In Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel se gaseau deja cel putin rudimentele unei alte realizari deosebite a lui Ludwig von Mises: explicatii indelung cautata a misteriosului si tulburatorului fenomen care este ciclul economic. Inca de la inceputurile dezvoltarii industriei si a economiei de piata avansate catre sfarsitul secolului al XVIII lea, s-au observat ca economia de piata este supusa unei serii, aparent interminabile, de perioade de avant economic, urmate de crize alternative, expansiuni care uneori degenereaza in inflatie necontrolata sau panica acuta insotita de depresiuni. Economistii incercasera deja sa ofere unele explicatii, dar chiar si cele mai reusite dintre acestea erau marcate de un pacat fundamental: nici una nu incerca sa integereze explicatia ciclului economic si analiza generala a sistemului economic cu "micro" teoria preturilor si a productiei. De fapt, lucrul nu era usor de facut, deoarece analiza economica generala imagineaza o economie de piata care tinde catre "echilibru", fara somaj, cu erori minime de previziune etc. De unde atunci seria necurmata de expansiuni si contractii economice?

Ludwig von Mises este cel care a inteles ca o data ce economia de piata ca atare nu poate sa conduca singura la un ciclu de expansiuni si contractii, explicatia trebuie cautata in afara pietei, intr-o interventie venita din exterior. El si-a construit solida teorie a ciclului economic pe trei elemente nepuse in legatura pana atunci:

Demonstratia ricardiana a felului in care guvernul si sistemul bancar practica in mod obisnuit expansiunea banilor si a creditelor, propulsand preturile in sus (expansiune economica) si cauzand o scurgere de aur si, in consecinta, o contractie a banilor si a preturilor (contractie economica). Mises a realizat ca acesta este un model preliminar excelent, cu toate ca el nu explica de ce in aceste conditii expansiunea afecteaza profund sistemul economic sau de ce este depresiunea inevitabila.

Un alt element a fost analiza capitalului si a structurii productiei datorata lui Bohm-Bawerk.

Al treilea element a fost demonstratia faptului ca o incongruenta intre rata "naturala a dobanzii" (adica rata dobanzii in absenta imixtiunii creditului bancar in expansiune) si rata efectiv practicata la imprumuturile bancare afecteaza semnificativ sistemul productiv si preturile dupa cum a aratat austriacul suedez Knut Wicksell.

Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel este lucrarea care la propulsat pe tanarul Ludwig von Mises in primele randuri ale gandirii economice europene. Un an mai tarziu, in 1913 el a devenit profesor la Universitatea din Viena, iar pe intreaga durata a anilor 1920 si la inceputul anilor 1930 seminarul vienez al lui Mises a devenit lumina calauzitoare a tinerilor economisti de elita din intreaga Europa. In 1928, Mises a publicat versiunea dezvoltata a teoriei sale a ciclului economic, Geldwertstabilisierung und Konjunctur Politik (Monetary Stabilisation and Cyclical Policy in volumul On the Manipulation of Money and Credit, 1978); iar in 1926 el fondeaza prestigiosul Institut Austriac pentru Cercetarea Ciclului Economic.

Dar in pofida excelentei reputatii a cartii si a seminarului sau de la Universitatea din Viena, realizarile cu totul remarcabile consemnate de Mises in a sa Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel nu au fost niciodata inteleswe sau acceptate de economistii profesionisti. Aceasta respingere este indicata de faptul ca, la Viena, Misees a ramas intotdeauna privatdozent, adica prestigiosul sau post la Universitate nu era remunerat ( el incasand doar taxe modeste direct de la studenti). Adevaratul sau venit il dobandea in calitate de consilier economic la Camera Austriaca de Comert, functie pe care a detinut-o din 1909 pana in 1934, cand a parasit Austria. Motivele care explica neglijarea generala a rezultatelor lui Mises sunt de cautat in problemle de traducere si, mai adanc, in cursul pe care l-a urmat profesia de economist dupa primul razboi mondial. In lumea insulara a universitarilor englezi si americani nu avea impact nici o lucare netradusa in engleza; si in mod tragic Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel nu a fost tradusa in englaza pana in 1934, cand era prea tarziu, dupa cum vom vedea. Germania nu se bucurase niciodata de o traditie economica neoclasica, cat despre Austria insasi, scoala austriaca intrase in declin, un eclin simbolizat de disparitia in 1914 a lui Bohm - Bawerk si de retragerea din activitate a lui Menger, curand dupa razboi in 1920. Ortodoxia revendicata de la Bohm- Bawerk respingea vehement progresele lui Mises si incorporarea banilor si ciclurilor economice in analiza austriaca realizata de el. Acesta este motivul pentru care Mises s-a vazut silit sa-si creeze propria scoala "neoaustriaca" de studenti si discipoli.

Mai mult, lumea economica odata cu lumea teoriei economice se arata tot mai putin ospitaliera pentru punctul de vedere a lui Mises. El a redactat Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel in amurgul perioadei caracterizate de un relativ "laissez - faire" si de etalonul - aur care prelevase pana la primul razboi mondial. Curand razboiul va inaugura sistemele economice atat de familiare noua astazi: o lume a etetismului, a planificarii guvernamentale, a interventionismului, a banilor dirijati, a inflatiei si hiperinflatiei, a prabusirilor monetare, a tarifelor si schimburilor supuse controlului guvernamental.

Ludwig von Mises a reactionat la toate acestea cu mare curaj si dovedind integritate personala. El nu s-a inclinat niciodata in fata vanturilor schimbatoare pe care le stia nefericite si dezastroase; nici schimbarile economiei politice, nici cele din cadrul teoriei economice nu-l puteau clinti de urmarirea adevarului si expunerea lui.

Articolul sau din 1920, "Die Wietschaftsrechnung imsozialistischen Gemeinwesen" (Economic Calculation in the Socialist Commonwealth, 1934) a avut efectul unui detonator; el demonstra pentru intaia oara ca socialismul nu este un sistem viabil intr-o economie industrializata; intr-adevar, Mises a aratat ca o economie socialista lipita total de sistemul de preturi al pietei libere nu permite calculul economic rational al costurilor sau alocarea eficienta a factorilor de productie pentru cele mai solicitate utilizari. Desi netradusa in limba engleza, in 1934 in demonstratia lui Mises a avut un impact enorm asupra socialistilor europeni, care, decenii de-a randul au incercat sa o infirme si sa avanseze modele viabile de planificare socialista. Mises si-a dezvoltat analiza intr-o cuprinzatoare critica a socialismului, Sozialismus (1922) (Socialism:an Economic and Sociological Analysis, 1936). Dar inainte de a fi traduse in engleza devastatoarele sale critici, in lumea economistilor americani s-a raspandit vestea ca socialistul polonez Oscar Lange ar fi " respins" argumentul lui Mises, despensandu-i pe ceilalti socialisti de sarcina confruntarii nemijlocite cu propria contributie a autorului.

Intr-o serie de articole scrise in anii 1920 si grupate apoi in volumul Kritic des Interventionismus (1929) (A Critique of Interventionism, 1977), Mises a criticat si respins definitiv numeroase masuri economice etatiste. Socialismul si interventionismul fiind deopotriva neviabile, ne ramane liberalismul "laissez - faire" - adica economia de piata libera. Analiza meritelor liberalismului clasic este dezvoltata in remarcabila lucrare Liberalismus (1927) (The Free and Prosperous Commonwealth, 1962), unde Mises pune in evidenta stransa independenta dintre pacea internationala, libvertatile civile si economia de piata libera.

Toate acestea au facut ca Mises sa fie socotit in anii 1920, criticul cel mai redutabil al etatismului si socialismului si avocatul eminent al doctrimei laissez - faire si al economiei libere de piata.

Mises a purces intemeierea filosofica si metodologica a economiei , sistematizand si desavarsind astfel metodele scolii austriece. De aici a rezultat mai intai Grundprobleme der Nationalokonomie (1933) ( Epistemological Problems of Economics, 1960). Odata cu declinul institutionalismului Mises si-a orientat critica metodologica in Theory and History (1957) si apoi in The Ultimate Fondation of Ecocomomic Science, 1962)

In 1940 el publica lucrarea Nationalokonomie, veritabila in cununarea operei sale, lucrarea uitata cu toate acestea instantaneu, intr-o Europa franta sub povara temerilor de razboi. Din fericire Nationalokonomie avea sa cunoasca o versiune extinsa, in 1949, in limba engleza, cu titlul definitiv Human Action.

Persecutat in Austria sa natala, Ludwig von Mises avea sa fie unul dintre numerosii exilati europeni de seama. El s-a indreptat mai intai spre Genova, unde a predat la Institutul International de Studii Superioare (1934 - 1940); aici s-a casatorit cu incantatoarea Margit Sereny - Hersfeld, in 1938. Doi ani mai tarziu Mises sosea in SUA. Si in vreme ce nenumarati exilati europeni socialisti si comunisti erau invitati in lumea academica americana, printre noii beneficiari ai inaltelor posturi numarandu-se si fostii sai adepti, Mises insusi era neglijat si uitat. Adept al individualismului, ostil compromisurilor si inregimentarii, Mises si-a vazut accesul blocat spre institutiile de invatamant superior, aceleasi care se mandreau cu atasamentul lor la pricipiul " liberei cercetari a adevarului". Cu toate acestea, ducandu-si traiul din mici subventii oferite de o fundatie la New York, ises a reusit sa publice in 1944 doua noi lucrari remarcabile: Onmipotent Government arata ca regimul nazist de parte de a fi ceea ce analiza marxista curenta numea "cea mai inalta treapta a capitalismului" nu era altceva decat o forma de socialism totalitar; cealalta carte Bumreaumcracy , furniza o analiza extrem de pertinenta a diferentei fundamentale intre managemnetul pentru profit si cel birocratic, scotand in evidenta gravele ineficiente ale birocratiei, inerente si inseparabile de activitatea guvernamentala.

Ramane o pata rusinoasa si de neiertat pe obrazul lumii academice americane faptul ca Ludwig von Mises nu si-a putut gasi nici un post universitar integral si platit. Dupa 1945,el a ramas simplu Visiting Professor la Graduate School of Business Administration, la Universitatea din New York. In aceste conditii, tratat adesea ca cetatean de categoria a doua de autoritatile universitare prestigioase, inconjurat in mare parte de oportunisti superficiali, limitai la o specializare in contabilitate sau administratie financiara, Mises a reinnodat firul seminariilor sale saptamanale, atat de faimoase in trecut. In mod tragic, speranta de a forma o pleiada de tineri economisti influenti ii era interzisa intr-un asemenea post, la fel cum era si perpectiva de a reedita stralucitul succes al seminariilor vieneze.

Departe de a se resemna in aceste imprejurari triste si nefericite, Ludwig von Mises a stiut sa imprime tinuta necesara seminariilor sale. Astfel incat un numar tot mai mare de studenti avansati si de tineri profesori au imbratisat traditia austriaca si misesiana. Ludwig von Mises a fost focarul miscarii libertariene in America postbelica.

Cartea "Capitalismul si dusmanii sai" de Ludwig von Mises este structura pe sase capitole si anume: capitalismul, soicialismul, interventionismul, inflatia, investitiile straine si politici si idei.

Capitalismul prezinta inceputul productiei de masa, care este principiul fundamental al industriilor capitaliste.

Cu doua sute de ani in urma, inainte de inflorirea capitalismului, statutul social al unei persoane era fixat de la un capat la altul al vietii sale; acest statut era mostenit de la parinti si apoi ramanea neschimbat. Daca te nasteai sarac, sarac ramaneai, iar daca te nasteai bogat - senior sau duce - atunci iti pastrai ducatul si proprietatea corespunzatoare pana la sfarsitul zilelor.

Astazi in tarile capitaliste exista o diferenta relativ mica intre nivelul de trai al asa-ziselor clase superioare, respectiv, al celor inferioare; ambele se bucura de hrana, imbracaminte si adapost. Dar in secolul al XVIII lea si mai devreme, diferenta intre reprezentantul clasei de mijloc si reprezentantul clasei inferioare era ca omul din clasa de mijloc avea incaltaminte, pe cand cel din clasa inferioara nu avea. Astazi in SUA, diferenta dintre omul bogat si omul sarac este diferenta dintre un Cadillac si un Chevrolet. Este posibil ca Chevroletul sa fie cumparat la mana a doua, dar, in esenta, el asigura aceleasi foloase posesorului: acesta va putea sa circule si el cu automobilul dintr-un loc in altul. Mai mult de 50% din populatia SUA este formata din persoane care locuiesc in case si apartamente care le apartin.

Sistemul capitalist nu a fost numit "capitalism" de un adept al sau, ci de un individ care-l considera cel mai rau dintre toate sistemele istorice, cel mai greu blestem cazut vreodata asupra omenirii. Omul se numea Karl Marx.

Marxistii isi sustineau teze dupa cum urmeaza: daca ratele salariale ale muncitorilor cresc, riscand salariile deasupra nivelului de subzistenta, atunci muncitorii vor avea mai multi copii; acesti copii, o data intrati in randurile fortei de munca , vor spori numarul lucratorilor pana la pragul dupa care ratele salariale vor scadea, readucandu-i pe muncitori la nivelul de subzistenta.

Mises afirma ca prosperitatea unei tari este direct proportionala cu volumul de capital investit pe individ. Ca de exemplu rederesarea Germaniei dupa infrangerea si distrugerea ei in cel de al doilea razboi mondial a stat la baza principiului economiilor libere pe piata, a metodelor capitalismului, cu toate ca acestea n-au fost aplicate complet, in toate privintele.

In cel de al doilea capitol intitulat socialismul este prezentata economia libera adica sistemul in care cooperarea indivizilor in cadrul diviziunii sociale a muncii este realizata prin intermediul pietei.

Intr-o economie de piata individul este liber sa-si aleaga orice cariera doreste, sa-si aleaga modul sau propriu de integrare in societate. Intr-un regim socialist insa, lucrurile nu stau la fel: cariera iti e stabilita prin decret guvernamental. Guvernul poate ordona persoanelor pe care nu le agreeaza , carora nu doreste sa le permita sa locuiasca in anumite regiuni sa se mute in alte regiuni si in alte locuri.

Un fapt caracteristic pentru vremurile noastre este ca pentru acelasi lucru se utilizeaza mai multe nume diferite. Un sinonim pentru socialism si pentru comunism este planificarea. Cand se refera la planificare, oamenii inteleg desigur planificare centrala, adica un singur plan elaborat de guvern, un plan care impiedica planificarea efectuata de oricine altcineva, in afara de guvern.

Cand este vorba de a opta intre socialism si capitalism ca sisteme economice, problema este orecum diferita. Autorii socialisti n-au banuit niciodata ca industria, si toate operatiile intreprinderilor moderne, se intemeiaza pe calcul. Inginerii nu sunt in nici un caz singurii care fac planuri pe baza de calcule. Si oamenii de afaceri calculeaza. Calculele oamenilor de afaceri se intemeiaza toate pe faptul ca, intr-o economie de piata, preturile monetare ale bunurilor nu-l informeaza numai pe consumator, ci furnizeaza si oamenilor de afaceri informatii vitale despre factorii de productie, cea mai importanta functie a pietei nefiind de a determina numai costul ultimei parti a procesului de productie si al transferului de bunuri in mainile consumatorului, ci si costurile acelor trepte de productie care au condus aici.

In tarile socialiste, nu vanzatorul este cel care trebuie sa fie recunoscator, ci cumparatorul. Cetateanul nu este patron. Patron este Comitetul Central sau Oficiul Central. Acele comitete socialiste, acei lideri si dictatori detin suprematia, iar populatia trebuie pur si simplu sa le dea ascultare.

Capitolul al treilea este interventionismul si apare atunci cand guvernul nu-si limiteaza activitatea la pastrarea ordinii, sau cum se mai spunea cu vreo suta de ani in urma la "producerea securitatii". Interventionismul inseamna ca guvernul doreste sa faca mai mult, ca doreste sa intervina in mersul pietei. Daca guvernulse amesteca in treburile pietei, el va fi tot mai atras spre socialism.

Ideea ca amestecul guvernului este o "solutie" la problemele economice conduce, pretutindeni, la situatii foarte neplacute si adesea chiar haotice. Daca guvernul nu se opreste la timp, el aduce cu sine socialismul.

De asemenea ideea ca ar exista un al treilea sistem - intre socialism si capitalism, dupa cum afirma suporterii sai - un sistem indepartat deopotriva de unul si de celalalt, dar care retine avantajele si evita dezavantajele fiecaruia, este o curata prostie. Persoanele care cred intr-un asemenea mit stiu sa devina intr-adevar lirice cand prea maresc minunile interventionismului. Putem afirma fara dificultate ca se inseala. Interventiilr guvernului, in fata carora se inchina, aducdupa ele efecte pe care nici chiar ei nu le agreeaza.

Remediul impotriva inteventionismului e puterea cetatenilor; ei trebuie sa impiedica instalarea unor asemenea regimuri autocratice, care se pretind mai intelepte decat cetateanul obisnuit. Ita diferenta fundamentala intre libertate si servitute.

Inflatia se creeaza cand un guvern sporeste cantitatea banilor de hartie, rezultatul este o tendinta de scadere a puterii de cumparare a unitatii monetare si o crestere a preturilor. Inflatia nu este consecinta felului in care sunt cheltuiti banii guvernamentali, ci a caii pe care guvernul obtine acesti bani, o consecinta pe care majoritatea populatiei de pretutindeni nu o considera benefica. Fara a recurge la inflatie, guvernul poate utiliza banii colectati din taxe pentru a face noi angajari sau pentru a spori salariile celor deja angajati de stat. Daca guvernul nu recurge insa la prelevari de taxe in acest scop, utilizand in schimb bani proaspat tipariti, inseamna ca unii oameni vor dispune acum de mai multi bani, in vereme ce restul populatiei continua sa dispuna de aceeasi cantitate ca si inainte. Asa ca beneficiarii banilor nou tipariti vor intra in competitie cu cei ale caror resurse banesti au ramas neschimbate. Dta fiind faptul ca nu exista mai multe marfuri ca ieri rezultatul va fi un spor al cererii pentru aceeasi cantitate constanta de bunuri, astfel preturile vor tinde sa creasca, fapt inevitabil indiferent de utilizarea data noilor bani creati.

In urma modificarilor produse de inflatie apar grupuri favorizate si grupuri de profitori directi. Intotdeauna se gasesc oameni care favorizeaza inflatia, intelegand mai repede ce se petrece. Profiturile deosebite care le revin lor sunt consecinta inevitabilei asimetrii a procesului inflationist.

Ideea principala este aceasta:o crestere a cantitatii de bani aduce dupa sine scaderea puterii de cumparare a unitatii monetare. Acesta este lucrul de care sunt nemultumiti oamenii ale caror afaceri private sunt afectate defavorabil. Se plang de inflatie cei care nu beneficiaza de pe urma ei.

Lucrul cel mai important este ca inflatia nu cade din ceruri, ea nu este o calamitate naturala sau o boala care se raspandeste precum ciuma. Inflatia este o masura politica - o masura politica deliberata, initiata de persoane ce recurg la ea deorece o considera o initiata de persoane ce recurg la ea deoarece o considera o alternativa mai putin rea decat somajul. Adevarul este ca, pe termen nu prea lung, inflatia nu vindeca somajul. Inflatia este o masura politica iar o masura politica se poate schimba. Asa ca nu exista nici un motiv sa ne inclinam in fata inflatiei. Daca ea este privita ca un rau, atunci va trebui sa I se puna capat. Va trebui sa se echilibreze bugetul guvernului. Desigur, este necesar ca opinia publica sa spijine aceste masuri; si este necesar ca intelectualii sa-I ajute pe ceilalti sa le inteleaga. Daca exista sprijinul opiniei publice, atunci cu siguranta este posibil ca reprezentantii alesi sa abandoneze politicile inflationiste.

Un alt capitol este reprezentat de investitiile straine. S-a intamplat cel mai important eveniment din istoria secolului al XIX lea si nu doar in istoria unei tari anume. Acest mare eveniment a fost dezvoltarea investitiilor straine, in cursul acestui secol. In 1817, marele economist englez Ricardo considera inca de la sine inteles faptul ca un capital se putea investi numai in interiorul granitelor unei tari, ca posesorii de capital nu vor incerca sa-l investeasca in strainatate. Dar cateva decenii mai tarziu, investitiile de capital strain au inceput sa joace un rol de cea mai mare importanta in afacerile din intreaga lume.

Investitiile straine sunt facute anticipandu-se ca ele nu vor fi expropriate. Nimeni nu ar investi nimic daca ar sti dinainte ca cineva ii va expropria investitiile. In momentul in care aceste investitii straine au fost facute, in secolul al XIX lea si la inceputul secolului al XX lea, nu se punea problema exproprierii. Inca de la inceput, unele tari au aratat o anumita ostilitate fata de capitalul strain, dar cea mai mare parte a lor au realizat ca se poate obtine un enorm avantaj din aceste investitii. In anumite cazuri, aceste investitii straine nu erau facute direct de capitalisti, ci indirect, ca imprumuturi oferite unui guvern. Astfel guvernul era cel care folosea banii pentru investitii.

Incepand cu primul razboi mondial, s-a declansat o perioada de razboi deschis, la nivel mondial, impotriva investitiilor straine. Din moment ce nu exista nici un mijloc de a impiedica un guvern sa exproprieze capitalul investit, nu exista, in ziua de azi, practic, nici o protectie legala pentru investitiile straine. Capitalistii nu au prevazut aceasta. Daca posesorii de capital din tarile exportatoare de capital ar fi prevazut acest lucru, toate investitiile straine ar fi luat sfarsit acum 40 sau 50 de ani. Dar capitalistii nu au crezut ca orice tara poate fi lipsita de etica incat sa-si renege datoriile, sa exproprieze si sa confiste capitalul strain (precum Rusia). O data cu aceste evenimente a inceput un nou capitol in istoria economica a lumii.

Dupa sfarsitul maretei perioade care a fost secolul al XIX lea, cand capitalul strain a ajutat, in toate colturile lumii, la dezvoltarea metodelor moderne de transport, de manufactura, minerit si agricultura, a inceput o noua era; in care guvernele si partidele politice il considerau pe investitorul strain ca fiind un exploatator, care ar trebui expulzat din tara.

In toate tarile exista azi impozite foarte mari asupra firmelor pe actiuni. De fapt, societatile pe actiuni sunt impozitate de doua ori. Prima data, atunci cand profiturile societatii sunt impozitate din greu, apoi cand dividendele pe care societatile le platesc actionarilor sunt impozitate din nou. Si toate acestea in mod progresiv.

Impozitarea progresiva a venitului si profiturilor inseamna ca exact acea parte a veniturilor pe care oamenii ar fi economisit-o si investit-o este confiscata prin impozitare.

Trebuie inteles de asemenea ca sindicatele nu pot industrializa tara, ele nu pot ridica nivelul de trai al muncitorilor. Si acesta este punctul decisiv: trebuie retinut ca toate politicile unei tari care doreste sa-si imbunatateasca nivelul de trai trebuie sa fie orientate catre o crestere a retei capitalului investit pe locuitor.

Intr-o multime de tari, problema este critica. Nu exista suficienta economisire autohtona iar investitia de capital din strainatate este serios diminuata de faptul ca aceste tari sunt in mod deschis ostile investitiilor straine. Ceea ce fac politicile lor economice este de fapt este sa impiedice sau sa incetineasca acumularea de capital autohton si sa puna obstacole in calea capitalului strain. Rezultatul final este cu siguranta foarte rau. O astfel de situatie da nastere inevitabil unei pierderi a increderii, si exista acum in lume, tot mai multa neincredere in investitiile straine. Chiar daca natiunile unite interesate ar fi pe punctul sa-si schimbe imediat politicile si ar face toate promisiunile imaginabile, este foarte indoielnic ca ele ar putea, din nou, sa convingacapitalistii straini sa investeasca. Exista, bineinteles, anumite metode de a evita aceasta consecinta. Una dintre ele ar fi de a stabilianumite statuteinternationale si nu numaiacorduri care ar scoate investitiile straine de sub jurisdictiile Natiunilor Unite, chiar ele fiind acelea care ar putea face asta. Realizand importanta enorma a investitiilor straine, realizand ca numai investitiile straine pot produce o ameliorare a conditiilor politice si economice mondiale, s-ar putea incerca sa se intreprinda ceva pe planul legislatiei internationale.

In ceea ce priveste dezvoltarea economisirii interne, este necesar a se specifica inca o data ca economisirea interna facuta de populatie presupune o moneda nationala stabila. Aceasta implica absenta oricarui tip de inflatie.

Conditia prealabila pentru o mai mare egalitate economica in lume este industrializarea. Si aceasta este posibila numai prin cresterea investitiilor de capital, prin cresterea acumularii de capital. Dar tarifele vamale si controlul ratelor de schimb valutare sunt exact mijloacele de impiedicare a importului de capital si a industrializarii tarii. Singurul mode de a accentua industrializarea este de a dispune de mai mult capital. Protectionismul, prin el insusi, nu adauga nimic la capitalul unei tari. Pentru a deschide o noua fabrica avem nevoie de capital. Pentru a moderniza o fabrica deja existenta avem nevoie de capital, si nu de un tarif vamal.

In ceea ce priveste politici si idei se poate spune ca pe durata secolului al XIXlea, a existat o perioada cand razboaiele scazusera atat in intensitate, cat si ca numar. Dar secolul al XX lea a adus cu sine o renastere a spiritului razboinic si putem afirma, ce este foarte posibil sa nu ne aflam inca la capatul incercarilor ce-I sunt rezervate omenirii.

Sistemul constitutional care s-a nascut la finele secolului al XVIII lea si la inceputul secolului al XIX lea a dezamagit omenirea. Majoritatea oamenilor, care s-au ocupat de aceasta problema par sa creada ca nu exista nici un fel de legatura intre fateta economica a problemei si cea politica. Astfel ei tind sa analizeze pe larg declinul parlamentarismului ca si cum acest fenomen ar fi complet independent de situatia economica si de ideile economice, care determina activitatile oamenilor. Aceasta independenta nu exista. Omul nu este o fiinta care sa posede, pe de o parte, p fateta economica si, pe de alta parte, una politica, fara nici un fel de legatura intre ele. In fapt, fenomenul numit declin al libertatii, sau al guvernarii constitutionale si al institutiilor representative, este consecinta unei modificari radicale in sfera ideilor economice si politice. Evenimentele politice sunt consecintele inevitabile ale modificarilor survenite in politicile economice.

De ani de zile, numarosi autori din intreaga lume scriu despre democratie, despre guvernul reprezentativ. Ei se plang de neajunsurile democratiei; dar democratia pe care o critica ei nu este decat acel tip de democratie in care politica ce guverneaza tara este interventionismul.

Unii afirma ca, in cele din urma, toate civilizatiile trebuie sa se prabuseasca in ruine si sa se deintegereze. Exista sustinatori eminenti ai acestei idei. Unul dintre ei era profesorul german Spengler, iar un altul, mult mai bine cunoscut, istoricul englez Toynbee. Ei afirma ca civilizatia noastra este, de acum, batrana. Spengler obisnuia sa compare civilizatiile cu plantele, care cresc si cresc, dar a caror viata isi atinge in cele din urma sfarsitul. La fel stau lucrurile, spunea el, si cu civilizatiile. Asemuirea metaforica a civilizatiilor cu plantele este intru totul arbitrara.

Mai intai, pentru ca este foarte dificil sa distingem, in istoria omenirii, diverse civilizatii independente. Civilizatiile nu sunt independente, ele sunt interdependente, ele se influenteaza unele pe altele neincetat. De aceea nu putem vorbi despre declinul unei civilizatii asa cum vorbim despre moartea unei anumite plante.

Multi autori au formulat anumite consideratii pe baza lucrarilor lui Ludwig von Mises:

"Ludwig von Mises era un rationalist de moda veche. Credea in adevar si in capacitatea noastra de a-l cunoaste; credea in puterea logicii deductive si in eficacitatea argumentului rational; avea convingerea ca lumea este pusa in miscare de idei; credea in posibilitatea judecatilor stiintifice wertfwi; era adept al stiintei ca teorie deductiva riguroasa, motiv pentru care respingea intrebuintarea matematiciii in economie; era un rationalist integral, pentru care pasiunile sunt tot rationale; credea ca progresul este posibil si ca relativismul este consecinta unei logici defectuase.

Prin calm, luciditate si logica, Ludwig von Mises continua sa fie si astazi un excelent ghid impotriva ideilor primitive pe care le exalta cu fervoare partizana bigotismul intelectual de pretutindeni."

(H. -R. PATAPIEVICI)

"Cartea aceasta reflecta pe deplin pozitia fundamentala a autorului, cea pentru care Ludwig von Mises a fost - si inca mai este - admirat de urmasii sai intelectuali si detestat de adversari. Desi fiecare dintre cele sase lectii poate fi apreciata ca un eseu independent, armonia lor de ansamblu prijeluieste citittorului o satisfactie estetica similara celei pe care o inxercam in fata unui edificiu arhitectonic bine inchegat."

(FRITZ MACHLUP, Princeton, 1979)

"Ludwig von Mises a prezervat fundamnetele unei stiinte economice rationale.Invatatura sa a raspandit semintele regenerarii ce vor rodi indata ce oamenii vor incepe din nou sa prefere teoriilor ademenitoare pe cele adevarate. Atunci va sosi ziua cand economistii vor realiza ca Ludwig von Mises merita admiratia si recunostiinta lor."

(JACQUES RUEFF)

Cartea aceasta, spre surprinderea mea, chiar m-a captivat si mi-a placut in acelasi timp. Ea abunda cu exemple fapt ce o face mai usor de inteles. In recenzia mea, insa, am prezentat numai partea teoretica a ideilor ce le contine, in acelasi timp incercand sa nu lezez prea mult intelesul ideilor. Nelamurirea mea este cum a fost posibil ca acest economist sa ramana neapreciat in ciuda rezolvarilor ce le propune si le sustine prin exemple. Ma intreb cum este posibil ca ideile sale sa nu fie luate in considerare de tarile care au probleme in economie, precum noi. Parerea mea este ca daca s-ar urma sfaturile sale ar exista o rederesare semnificativa in economia unei tari "sarace".





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate