Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Autofinantarea si capacitatea de autofinantare


Autofinantarea si capacitatea de autofinantare




Autofinantarea si capacitatea de autofinantare

Autofinantarea constituie baza oricarei dezvoltari a intreprinderilor. Aportul la capitalul propriu constituie de asemenea, o sursa esentiala a intreprinderii. Aspectele finantarii prezinta importanta cruciala pentru supravietuirea si dezvoltarea intreprinderii.

In primul rand, intreprinderea trebuie sa dispuna de lichiditati pentru a face fata angajamentelor asumate, adica de a onora datoriile cu scadenta in viitorul apropiat, asigurandu-si astfel echilibrul financiare pe termen scurt.

In al doilea rand se pune, din partea intreprinderii, problema lansarii in investitii de orice natura care sa faca sa se dezvolte posibilitatile intreprinderii. In acest caz este vorba de finantarea dezvoltarii pe termen mediu si lung care conditioneaza cresterea rezultatelor in viitor si mentinerea echilibrului financiar.




Mijloacele de finantare trebuie sa fie adaptate calitativ la nevoile intreprinderii. In acest sens intreprinderea se poate confrunta cu doua tipuri de dificultati. Pe de o parte, ea ar putea fi in situatia sa trebuiasca sa ramburseze resurse inainte chiar de a fi ajuns sa recupereze avansurile efectuate, mai ales cand efectueaza investitii cu rentabilitatea pe termen lung. Pe de alta parte, intreprinderea poate fi in situatia de a folosi, pentru operatiuni pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investitii.

Costul mijloacelor de finantare este in raport cu rezultatele asteptate din operatiunile in care sunt angajate. Remunerarea capitalurilor poate fi uneori prea mare, neglijandu-se folosirea pentru dezvoltare a rezultatelor obtinute. Procedand asa intreprinderea nu mai efectueaza investitii, dar este posibil ca tocmai realizarea de investitii sa asigure remunerarea capitalurilor in viitor.

Din punct de vedere al apartenentei fondurilor, distingem finantari din fonduri proprii autofinantarea, cresteri de capital prin noi aporturi in numerar sau in natura, cresteri de capital prin incorporarea rezervelor la capitalul social, cresteri de capital prin conversiunea datoriilor si finantari prin angajamente la termen imprumuturi obligatare, credite bancare, credit bail.

Privite din punct de vedere al efortului depus pentru obtinerea lor, sursele de finantare pe termen lung pot fi grupate in doua parti: finantari interne (autofinantarea) si finantari externe (cresteri de capital si imprumuturi diverse).

Autofinantarea se deosebeste de celelalte cai de finantare prin faptul ca creeaza avantaje atat pentru actionari, cat si pentru societatea comerciala ca persoana juridica. Actionarii sunt avantajati intrucat, capitalizand o parte a profitului, creste cursul actiunilor detinute de ei, prin urmare, creste avutia lor. In afara de aceasta, profitul reinvestit este exonerat de la plata impozitului pe profit sau se aplica reduceri substantiale de impozit, ceea ce creeaza posibilitati mai mari de reinvestire. Intreprinderea, ca persoana juridica, este avantajata intrucat nu mai este nevoita sa apeleze nici la actionari, nici la piata financiara pentru a obtine fondurile de care are nevoie pentru dezvoltare, totodata, crescand autonomia financiara. 

Autofinantarea constituie in general pivotul finantarii intreprinderilor. Caracterul fundamental al acestei resurse vine din faptul ca aceasta constituie elementul in baza caruia finantarea externa va putea fi solicitata si atrasa de catre intreprindere. Acest statut al autofinantarii tine de doua ratiuni fundamentale.

Pe de o parte marimea sa, in marime absoluta si in valoare relativa, furnizeaza indicatii cu privire la performantele intreprinderii. O autofinantare ridicata asigura pe investitorii financiari asupra posibilitatilor de remunerare si de punere in valoare, de catre intreprindere, a fondurilor pe care ei le vor reinvesti.

Pe de alta parte, autofinantarea creeaza capacitatea de rambursare a datoriilor intreprinderii si da o masura riscului pe care furnizorii de fonduri si-l asuma.

Autofinantarea corespunde unui surplus monetar angajat de intreprindere din activitatea sa si folosit pentru finantarea dezvoltarii viitoare.

Capacitatea de autofinantare reflecta potentialul financiar degajat de activitatea rentabila a intreprinderii, la sfarsitul exercitiului financiar, destinat sa remunereze capitalurile proprii (prin dividendele datorate) si sa finanteze investitiile de expansiune (partea din profit repartizata pentru constituirea rezervelor si a fondului de dezvoltare) si de mentinere sau reinoire (prin amortizari ca veritabila rezerva care permite reinoirea imobilizarilor) din exercitiile viitoare.

Capacitatea de autofinantare se calculeaza pornind de la veniturile si cheltuielile gestiunii curente susceptibile de a se transforma, imediat sau la termen, in fluxuri de trezorerie. Aceasta reprezinta o resursa interna aflata la dispozitia firmei pe baza careia se creeaza planul de investitii viitoare.

Ea este destinata sa asigure:

Finantarea unor nevoi ale gestiunii curente;

Cresterea fondului de rulment, finantarea totala sau partiala a noilor investitii;

Rambursarea imprumuturilor contractate;

Remunerarea capitalurilor investite.

Capacitatea de autofinantare poate fi determinata prin doua metode: deductiva si aditionala, puse in evidenta de structura contului de profit si pierdere.

Prin metoda deductiva, capacitatea de autofinantare este calculata ca diferenta intre veniturile incasabile (corespunzatoare unor incasari efective sau viitoare) si cheltuieli platibile (corespunzatoare unor plati efective sau viitoare). Se retine ca punct de pornire excedentul brut din exploatare (excedent potential de trezorerie) la care se adauga toate veniturile susceptibile a fi incasate (de exploatare, financiare, exceptionale) si se scad toate cheltuielile susceptibile de a fi platite.

CAF = (Venituri incasabile Venituri din cesiuni) Cheltuieli platibile





Adica:

Excedentul brut al exploatarii

+ Alte venituri din exploatare

- Alte cheltuieli pentru exploatare

+ Venituri financiare (a)

- Cheltuieli financiare (b)

+ Venituri exceptionale (c)

- Cheltuieli exceptionale (d)

Impozit pe profit

= CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE a exercitiului

(a)   fara reluari asupra provizioanelor;

(b)   fara amortizari si provizioane financiare calculate;

(c)   fara:

venituri din cesiunea elementelor de activ;

cote parti din subventii virate asupra rezultatului exercitiului;

reluari asupra provizioanelor exceptionale;

(d)   fara:

valoarea net contabila a elementelor de activ cedate;

amortizari si provizioane exceptionale calculate.

Daca excedentul brut al exploatarii reprezinta un cash-flow potential brut de exploatare, atunci capacitatea de autofinantare este echivalenta unui cash-flow potential net global.

Metoda aditionala pune in evidenta elementele contabile, negeneratoare de fluxuri monetare, antrenate de calculul capacitatii de autofinantare. In procedeul aditional se porneste de la rezultatul net al exercitiului, la care se adauga cheltuielile calculate (amortizari si provizioane) neplatibile la o anumita scadenta si se scad veniturile calculate (reluari asupra provizioanelor).

CAF = Rezultatul net al exercitiului

+ Cheltuieli calculate

- Venituri calculate

- Venituri din cesiuni

Adica:

Rezultatul net al exercitiului

+ Amortizari si provizioane (de exploatare, financiare, exceptionale) calculate

- Cote parti din subventii pentru investitii virate asupra rezultatului exercitiului

- Reluari asupra amortismentelor si provizioanelor

- Venituri din cesiunea elementelor de activ



+ Valoarea net contabila a elementelor de activ cedate

= CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE a exercitiului

Surplusul financiar degajat in cursul exercitiului de ansamblul operatiilor de gestiune (CAF) nu va avea decat un caracter potential daca nu este sustinut de mijloace financiare efective, acest aspect fiind confirmat sau infirmat de variatia trezoreriei nete.

Capacitatea de autofinantare este un indicator de mare expresivitate economica, reflectand forta financiara a unei societati comerciale, garantia securitatii si independenta acesteia. Intreprinderile cu o buna capacitate de autofinantare isi micsoreaza riscul financiar, fiind in masura sa surmonteze greutatile in perioadele de criza economica, cand accesul la credite este dificil din cauza dobanzilor inalte.

Totodata, capacitatea de autofinantare este si un indicator de lichiditate financiara si de solvabilitate, care indica gradul de bonitate al firmei, mareste increderea partenerilor de afaceri, creand conditii mai bune de negociere a contractelor economice. Putem adauga, de asemenea, ca o capacitate de autofinantare buna exprima si o capacitate de indatorare buna, respectiv posibilitatea de a garanta mai bine creditele bancare la care face apel intreprinderea.

Totusi, aspectele pozitive incontestabile ale autofinantarii nu exclud, insa anumite inconveniente ale acestei metode de finantare, in sensul ca autofinantarea constituie un obstacol in calea mobilitatii capitalului si ca sursele aferente comporta un cost relativ ridicat.

Capacitatea de autofinantare dupa distribuirea dividendelor si stabilirea participarii salariatilor la profit considerata, in tara noastra, ca o destinatie de repartizare a profitului reprezinta autofinantarea globala (totala), ce pune in evidenta aptitudinea reala a intreprinderii de a se autofinanta.

Autofinantarea globala = Capacitatea de autofinantare Dividende distribuite   Participarea salariatilor la profit

Autofinantarea este determinata de cresterea resurselor obtinute din propria activitate si care vor ramane in lot permanent la dispozitia intreprinderii pentru finantarea activitatii viitoare.

Autofinantarea globala are doua componente: autofinantarea de mentinere si autofinantarea neta.

Autofinantarea de mentinere include sursele din care urmeaza sa se realizeze in viitor cheltuieli pentru mentinerea potentialului productiv, respectiv pentru reinnoirea mijloacelor de productie si acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele izvoare de formare a autofinantarii de mentinere sunt: amortizarile normale (corespund pierderii reale din valoarea imobilizarilor) si provizioanele.

Autofinantarea neta este partea din autofinantarea bruta din care se formeaza sursele proprii ale intreprinderii, peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite, avand ca efect o crestere a patrimoniului.

Autofinantarea neta = Autofinantarea bruta Cheltuieli pentru mentinerea potentialului productiv

Autofinantarea neta se constituie din profitul net repartizat pentru fondurile proprii, adica din profitul care ramane dupa participarea angajatilor la profit precum si dupa remunerarea asociatilor sau actionarilor.

Importanta autofinantarii se poate argumenta prin multiplele avantaje pe care le ofera:

reprezinta o sursa de finantare independenta si stabila;

ofera firmei autonomie financiara;

permite franarea indatorarii si implicit reducerea cheltuielilor financiare;

confera intreprinderii un grad de libertate privind alegerea investitiilor;

reprezinta un indicator pe baza caruia se poate calcula rentabilitatea financiara a firmei.








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate