Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Agricultura


Index » business » Agricultura
» Bolile si daunatorii albinelor


Bolile si daunatorii albinelor




BOLILE SI DAUNATORII ALBINELOR




 

cunoasterea principalelor boli contagioase, necontagioase si intoxicatiile la albine

cunoasterea principalilor daunatori.

Bolile albinelor

Clasificarea bolilor si daunatorilor albinelor

Clasificarea bolilor contagioase

Clasificarea bolilor

virotice

Clasificarea bolilor

bacteriene

larva moarta filanta

Puiet afectat de Loca americana

Clasificarea bolilor

micotice





Clasificarea bolilor

parazitare

acaparis woodi

acarian varroa

S:ProApiculturasenotainia tricuspis

meloe proscarabeus

Clasificarea bolilor necontagioase

Intoxicatiile la albine

grauncioare de polen

albine intoxicate, in iarba

Bolile albinelor se pot imparti in boli contagioase, necontagioase si intoxicatii.

..Bolile contagioase, la randul lor, se grupeaza in:

>virotice (puietul in sac, boala neagra);

>bacteriene (loca americana, europeana, septicemia, paratifoza);

>micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);

>parazitare (nosemoza, amibioza, acarioza, brauloza, varrooza, senotainioza, triunghiulinoza).

..Bolile necontagioase ale albinelor sunt reprezentate prin:

>puietul racit;

>boala de mai;

>diareea albinelor;

>anomaliile matcilor.

..Intoxicatiile albinelor se pot produce:

>cu polen;

>cu nectar;

>cu miere de mana;

>cu medicamente;

>cu pesticide folosite pentru combaterea daunatorilor.

..Daunatorii albinelor sunt:

>gaselnita;

>fluturele 'Cap de mort';

>viespile;

>lupul albinelor;

>furnicile;

>prigoriile;

>ciocanitorile;

>soarecii.

BOLILE CONTAGIOASE se grupeaza in: boli bacteriene, virotice, micotice si parazitare:

>virotice (puietul in sac, boala neagra);

>bacteriene (loca americana, europeana, septicemia, paratifoza);

>micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);

>parazitare (nosemoza, amibioza, acarioza, brauloza, varrooza, senotainioza, triunghiulinoza).

BOLILE VIROTICE sunt provocate de diversi virusi.

Din categoria bolilor virotice fac parte:

>puietul in sac;

>boala neagra.




PUIETUL ÎN SAC

..Este o boala a puietului de albine, mai putin raspandita, fiind favorizata de actiunea factorilor nefavorabili de mediu.

Etiologie

.Agentul patogen este reprezentat de un virusul filtrabil Morator aetatule, cu o compozitie biochimica necunoscuta si cu o rezistenta nu foarte mare. .Contaminarea se face pe cale bucala, odata cu preluarea hranei infectate, fiind receptive mai ales larvele in perioada de transformare in prenimfa. Raspandirea bolii se face prin contaminarea albinelor care incearca sa inlature larvele bolnave. Aparitia bolii este favorizata de racirea brusca a timpului si de ploile prelungite. Boala poate apare in tot timpul sezonului activ.

Simptome

.Celulele au capacelele concave, perforate si mai inchise la culoare, deoarece moartea puietului se produce dupa capacire. Larvele devin galbene, cenusii sau brune, cu capul de o culoare mai inchisa decat corpul, intoarse cu partea ventrala in sus, iar cu cea dorsala se sprijina pe peretii inferiori ai celulei, cu aspect de pungi cu lichid. Larvele nu adera de peretii celulei, putand fi indepartate din stup. Prin uscare, corpul se transforma intr-o crusta.

Tratamentul este similar cu cel aplicat in cazul locilor, folosindu-se sulfatiazolul combinat cu streptomicina sau numai teramicina, rezultate satisfacatoare dand si cloromicetina.

BOALA NEAGRA cunoscuta si sub denumirea de boala de padure sau paralizia, apare vara in perioadele dintre culesuri, factorii favorizanti fiind seceta, mierea de mana sau lipsa culesului.

Etiologie

.Agentul cauzal este un virus, etiopatogeneza bolii nefiind pe deplin elucidata. Boala poate fi generata de o tulburare a metabolismului proteic, cauzat de diferite sorturi de polen, bacterii, ciuperci sau unele substante chimice sau de conditiile de mediu nefavorabile.

Simptome

.Albinele bolnave isi pierd capacitatea de zbor, se tarasc in fata urdinisului, fac miscari dezordonate, au abdomenul marit si corpul negru cu aspect unsuros, ca urmare a caderii invelisului pilos. .Albinele din stupii afectati nu mai aduna rezerve de miere, ci consuma tot ce culeg. În interiorul stupului albinele bolnave cad de pe faguri, se agita pe fundul stupului, o parte ies pe urdinis, cad cu fata dorsala spre pamant, au trompa intinsa si nu pot sta in pozitie normala.

Tratamentul medicamentos nu a fost elaborat pana in present. Se recomanda respectarea masurilor de igiena, schimbarea matcii la familiile bolnave sau administrarea a 250 ml de sirop caldut (35°C) cu adaos de 10 % lapte de vaca fiert, tratament care combate eventualele intoxicatii sau carente proteice. Se mai recomanda ca mijloc de tratare a acestei boli sucul de lamaie in 4 litri sirop sau acidul citric cristalizat, 1 g la un litru sirop, administrat in aceleasi doze ca mai sus.

BOLILE BACTERIENE

Din categoria bolilor bacteriene fac parte:

>loca americana;

>loca europeana;

>septicemia;

>paratifoza.

LOCA AMERICANA ..este una din cele mai grave boli care ataca puietul albinelor, moartea acestuia producandu-se dupa capacire, boala instalandu-se de obicei dupa culesul de salcam.


Etiologie

.Agentul patogen este un microb sporulat rezistent (20-40 ani) numit Bacillus larvae, care se prezinta fie sub forma de bastonas cu extremitatile usor rotunjite, lung de 2-5 microni si lat de 0,5-0,8 microni, fie sub forma de filament. .Fata de temperatura, rezistenta germenului in stadiul sporulat este mare, osciland in functie de mediul in care se gaseste inglobat. Sporii suspendati in apa pier dupa 13 minute la 100°C, cei din miere sunt distrusi la 105-107°C dupa 20-40 minute, iar cei din ceara dupa 30 minute la 120°C. La caldura uscata de 100°C sporii de loca americana mor dupa 8 ore. .În stare vegetativa (de bastonas), Bacillus larvae moare dupa 10 minute in apa incalzita la 60°C, iar sub actiunea sodei caustice 5% si a formolului 10 % este distrus in 5 minute.

Sporii de Bacillus larvae rezista la actiunea acidului fenic 5% timp de luni de zile, a alcoolului 96° timp de 40 de zile, a cloraminei 10% si a sublimatului coroziv 0,5-1% timp de cateva zile.

Contaminarea se face pe cale bucala incepand din a doua zi a stadiului larvar, cand puietul incepe sa fie hranit de catre albine. Sursa principala de infectie o constituie cadavrele larvelor uscate, moarte de loca americana. Albinele incearca sa elimine din stup aceste larve si sa curete celulele respective, preluand sporii pe piesele bucale, pe picioare si pe corp. Albinele lucratoare raspandesc sporii in tot stupul, pe faguri, in miere si polen, precum si pe pereti si in crapaturile stupilor, unde pot ramane timp de mai multi ani. .Transmiterea bolii dintr-un stup in altul si dintr-o stupina in alta se poate face prin intermediul albinelor hoate, precum si prin intermediul matcilor, familiilor si roiurilor de albine cumparate la intamplare, a stupilor si inventarului apicol vechi, ceara si miere.

Simptome

.Întrucat larvele mor in mod frecvent dupa capacire, boala se recunoaste clinic in primul rand dupa aspectul capacelelor de la puiet, care sunt perforate si concave, ca urmare a faptului ca larvele adera de acestea, cat si de fundul celulei.

.Larvele prezinta culoarea galbena-castanie si miros asemanator cleiului de oase. Masa putrefiata este filanta (adera si se intinde sub forma unui fir atunci cand este atinsa cu un betisor), fapt ce o deosebeste de loca europeana. Albinele lucratoare indeparteaza o parte din cadavrele larvelor, pentru ca matca sa poata depune oua, ceea ce duce la aparitia unui puiet depus neuniform, imprastiat, spre deosebire de cel din familiile sanatoase, care este asezat compact. În urma deshidratarii, cadavrul devine complet uscat, aderent la peretele celulei cu care formeaza corp comun, greu de separat.

Tratamentul

.Avand in vedere marea rezistenta a formelor sporulate, se impune colectarea albinelor intr-o lada goala acoperita cu plasa de sarma, urmand ca albinele sa fie tinute la rece si intuneric doua zile, pentru a permite consumarea mierii infectate din gusa si eliminarea sporilor. Dupa acest interval de timp albinele sunt transvazate intr-un stup dezinfectat, prevazut cu faguri artificiali, unde li se administreaza sirop medicamentos. .Dupa o prealabila curatire, stupii se dezinfecteaza cu o solutie calda de soda caustica 3-4%, se lasa la soare 6 ore, dupa care soda se indeparteaza prin clatire cu multa apa, se usuca si se revopsesc. Inventarul apicol se dezinfecteaza prin flambare, iar echipamentul de panza prin fierbere 30 minute. Albinele moarte, stupii vechi si inventarul de mica valoare (perne, paturi etc.) se distrug prin ardere. Mierea infectata se dilueaza cu o cantitate egala de apa, dupa care se sterilizeaza prin fierbere pana revine la volumul initial si se foloseste exclusiv in hrana oamenilor. Fagurii se reformeaza pentru extragerea cerii, iar bostina se arde. .În tratamentul locei americane se pot utiliza sulfamidele si unele antibiotice. Din grupa sulfamidelor se remarca sulfatiazolul, iar din grupa antibioticelor oxitetraciclina, eritromicina, negamicinul. .

.

LOCA EUROPEANA .este o boala a puietului de albine raspandita pe tot globul, care apa primavara timpuriu si se mentine pana toamna cand inceteaza cresterea puiet. Boala afecteaza in special larvele tinere, necapacite si numai rareori pe cele capacite.

Etiologia nu este elucidata pana in prezent, in intestinul larvelor bolnave sau moarte gasindu-se mai multe specii bacteriene: Bacillus pluton, Bacillus alvei, Bacterium euridice, Bacillus orpheus si Streptococcus apis. .Loca europeana este mai putin grava decat loca americana, deoarece majoritatea bacteriilor care contribuie la aparitia ei nu sporuleaza, iar sporii speciilor sporogene au o rezistenta mai scazuta fata de actiunea agentilor fizici sau chimici. .Contaminarea se face pe cale bucala, prin consumul de hrana infectata, iar raspandirea bolii, prin albinele hoate, trantori (care au acces liber in orice familie), precum si prin schimb de faguri infectati sau folosirea inventarului apicol nedezinfectat. .Boala apare, de obicei, in luna mai si este favorizata de existenta unor familii slab dezvoltate, necorespunzator ingrijite, de timpul rece si ploios, precum si de lipsa culesului de nectar si polen. Caldura din timpul verii si aparitia unui cules bun, de mare intensitate, fac ca boala sa regreseze sau chiar sa se vindece spontan.

Simptome

.În faza incipienta, boala este greu de depistat. În prima faza a imbolnavirii larva devine mai transparenta, distingandu-se usor traheile si tubul digestiv. Dupa putin timp, corpul ei se inmoaie si isi schimba pozitia normala, luand forme diferite, rasturnate, rasucite, devine galbui si treptat se bifurca. Dupa 3-4 zile, larvele mor si incepe procesul de descompunere treptata. În locul larvelor apare initial un lichid opalescent, apoi cafeniu, care cu timpul devine vascos. Mirosul larvelor in acest stadiu poate fi de putrefactie, daca agentul patogen determinant este Bacillus alvei, acru, cand domina Streptococcus apis, sau aromat, cand pro­cesul infectios a fost determinat de Bacterium euridice. Larvele nu adera de suportul celulelor, fapt pentru care albinele le indeparteaza cu usurinta, iar suprafetele de puiet devin heterogene. Cand evolutia bolii este inaintata si albinele nu pot indeparta cantitatea mare de larve care pier, acestea se usuca sub forma de solzisori, usor detasabili de peretii celulelor. Spre deosebire de loca americana, continutul larvelor bolnave nu este filant.
Cand se imbolnaveste puietul capacit, capacelele celulelor se adancesc si devin mai inchise la culoare. Prenimfele au culoarea maronie si emana un miros de putrefactie. 

Tratamentul consta in administrarea de sirop medicamentos, preparat cu antibiotice, sulfamidele avand un efect redus. .Obtinerea unei vindecari definitive presupune luarea unor masuri auxiliare privind distrugerea fagurilor cu mult puiet bolnav, transvazarea familiilor bolnave in stupi dezinfectati, dezinfectia stupilor, a inventarului si utilajului apicol, inlocuirea cat mai frecventa a fagurilor, mentinerea unor familii de albine puternice si active.

SEPTICEMIA
..Este o boala infectioasa a albinelor adulte si apare in toate sezoanele active ale anului, fiind favorizata de conditiile necorespunzatoare de intretinere si, in special, de locurile umbrite si racoroase.

Etiologie

.Agentul patogen este Bacillus apisepticus, care se intalneste frecvent in interiorul stupilor si devine virulent numai in cazul in care rezistenta organica a albinelor scade. El se prezinta din punct de vedere morfologic sub forma unor bastonase mici, cu capetele rotunjite polimorf. .Razele solare, vaporii de formol si alti factori fizici si chimici il inactiveaza usor.
.Contaminarea se face prin intermediul aparatului respirator de unde agentul patrunde in hemolimfa, se inmulteste si produce moartea prin septi­emie. Evolutia bolii este usoara, inregistrandu-se adesea vindecari spontane atunci cand cauzele care au favorizat aparitia dispar sau se amelioreaza.

Simptome

.Albinele bolnave au hemolimfa cu aspect laptos, prezinta mobilitate redusa, contractii abdominale inainte de moarte, se tarasc in fata urdinisului, mor in numar mare, iar cadavrele se descompun foarte repede, devin fragile, detasandu-se in partile componente la cea mai mica atingere.

Tratamentul recomanda masuri de preventie care urmaresc indepartarea cauzelor care o produc (umiditatea excesiva, familii slabe, inlocuirea matcilor necorespunzatoare etc.). Antibioticele previn aparitia unor eventuale complicatii.

PARATIFOZA
.Este o boala sporadica a albinelor adulte, favorizata, in principal, de conditiile necorespunzatoare de intretinere.

Etiologie

.Agentul patogen este Bacillus parathyphi alvei. .Contaminarea se face pe cale bucala, prin intermediul apei infectate. Actiunea agentului patogen se manifesta sub influenta unor factori, printre care amintim ploile reci si prelungite. Germenul se multiplica intens in intestinul albinei, apoi penetreaza in hemolimfa, provocand moartea prin septicemie. În interiorul stupinei, boala se transmite prin albinele hoate, trantori etc.

Simptome

.În forma acuta, boala provoaca moartea albinelor si depopularea familiilor. Albinele bolnave pierd capacitatea de zbor, se tarasc in fata urdinisului, au abdomenul balonat, prezinta diaree, dupa care mor. Clinic, boala se confunda cu nosemoza si acarioza, diagnosticul stabilindu-se prin examen microscopic. 

Tratamentul medicamentos este acelasi ca si in cazul locii europene. Se recomanda dezinfectarea materialului care a venit in contact cu albinele bolnave, inlaturarea din cuib a ramelor murdarite cu diaree, schimbarea matcii si unificarea familiilor slabe.

BOLILE MICOTICE

Din categoria bolilor micotice fac parte:

>ascosferoza (puietul varos);

>aspergiloza (puietul pietrificat)

>melanoza.

ASCOSFEROZA (PUIETUL VAROS) este o micoza ce ataca puietul capacit si necapacit si apa­re in familiile insuficient ingrijite in aprilie-mai, creste ca intensitate in iunie si regenereaza in iulie-august.

Etiologie

.Agentul patogen este o ciuperca numita Ascosphaera apis. Ciuperca se dezvolta foarte bine la tempera­tura de 20-30°C, sporii avand o mare putere de conservare (10-15 ani); rezista la actiunea vaporilor de formol si a fumului de sulf. .Contaminarea se face pe cale bucala, prin intermediul albinelor care indeparteaza puietul bolnav si transmit astfel boala altor larve sanatoase. Dezvoltarea micozei este favorizata de temperatura si umiditatea care se intalnesc in familiile de albine slabe. Primul puiet atacat de Ascosphaera apis este cel de trantor, deoarece acesta se afla la periferia fagurilor, unde umiditatea este mai crescuta si caldura mai redusa, apoi se extinde asupra puietului de lucratoare si chiar pe cel din botci.

Simptome

.Larvele se innegresc, isi pierd segmentatia, pielea se aspreste si se acopera pe tot corpul cu un miceliu alb, ramanand liber numai capul larvei, care apare ca un buton uscat. Larva moare, iar in urma evaporarii apei, isi reduce volumul, se usuca, devine dura asemanatoare unor pietricele de var, de unde si denumirea populara de 'puiet varos'. Culoarea ei este alba-galbuie, atunci cand a fost parazitata cu un miceliu de un singur sex, fie verde murdar, atunci cand miceliile s-au contopit si au dat nastere la corpi fructiferi.

.Puietul mumifiat este raspandit neregulat pe suprafata unui fagure si nu adera de peretii celulei, putand fi scos de albine. Larvele indepartate din celule sunt raspandite in fata urdinisului sau pe scandura de zbor, boala fiind astfel foarte repede recunoscuta de apicultor.     

Tratamentul se face cu rezultate multumitoare cu Micocidin si Codratin.
.În cazul in care in stupina apare odata cu aceasta boala si loca americana sau europeana, in Codratinul diluat cu pudra de zahar se adauga 2,5 g teramicina sau oxitetraciclina, se omogenizeaza si se presara printre rame, peste albine, respectand acelasi protocol ca si in cazul micozei. .De asemenea schimbarea matcii familiilor bolnave este o masura recomandata pentru eradicarea bolii.

ASPERGILOZA (PUIETUL PIETRIFICAT)

..Aspergiloza este o boala micotica ce ataca larvele, nimfele si albinele adulte. Este o boala foarte periculoasa, transmisibila omului, caruia ii ataca mucoasele oculare si cele ale aparatului respirator. Ea apare mai rar decat ascosferoza, dar evolutia si implicatiile ei sunt mult mai grave.

Etiologie

.Boala este provocata de ciuperca Aspergillus flavus si uneori de Aspergillus niger. Miceliul acestor ciuperci, de culoare verzuie, respectiv negricioasa, produce spori a caror rezistenta la actiunea factorilor fizici sau chimici este destul de scazuta. .Contaminare: Ciuperca Aspergillus flavus este foarte raspandita in natura si albinele vin frecvent in contact cu ea. Patrunsa in cuib, boala se extinde asupra puietului si albinelor vii, contaminarea facandu-se pe cale bucala odata cu consumul de nectar, polen sau apa infectata. Miceliul traverseaza peretele intestinal, se inmulteste, distruge organele interne si provoaca moartea albinei. Aspergiloza apare in familiile de albine mai ales dupa un cules abundent de polen, cand datorita netasarii corespunzatoare a acestuia in celule, pastura este cuprinsa de ciuperca. .Evolutia bolii este agravata de actiunea factorilor nefavorabili de mediu, in special de umiditate.

Simptome

.La inceput, ciuperca se dezvolta pe fagurii cu pastura si albine moarte, dupa care trece pe larve care se deshidrateaza, devin de consistenta dura (puiet pietrificat) si capata culoare galbuie, daca sunt invadate de micelii lipsite de formatiuni spongioase, sau culoare galbena-verzuie, daca miceliile au spori. Miceliul care le inconjoara adera strans la peretii celulei, asa incat larvele nu pot fi extrase de catre albine, iar apoi ciuperca se extinde si pe suprafata fagurelui, pe diferite portiuni. .La albinele adulte miceliul de nuanta verzuie apare pe suprafata corpului, in spatiile dintre inelele abdominale. Albinele bolnave de aspergiloza devin la inceput nelinistite, apoi prezinta miscari anormale, cad de pe faguri, nu pot zbura, paralizeaza si mor.

Tratamentul este identic cu cel aplicat in cazul ascosferozei, iar in cazul in care sunt atacate si albinele adulte, intreaga familie se arde. Deoarece aspergiloza se poate transmite si la om provocand grave afectiuni, se recomanda ca personalul care vine in contact cu albinele bolnave, sa poarte masca de tifon, imbibata intr-un antiseptic sau cel putin in apa, pentru a-si proteja caile respiratorii.

MELANOZA este o boala care afecteaza aparatul genital al matcii si glandele salivare ale albinelor lucratoare.

Etiologie

.Agentul patogen este ciuperca Melanosella mors apis, care creste numai pe medii speciale de cultura. El se localizeaza, in special, in ovare. Contaminarea se face pe cale bucala, mai intai la albinele lucratoare, apoi agentul se inmulteste in glandele salivare si de aici se transmite odata cu laptisorul de matca.

Simptome

.Matcile atinse de melanoza prezinta inapetenta, inceteaza treptat depunerea oualor, au abdomenul marit, mobilitate redusa, cad de pe faguri, iar la extremitatea anala prezinta un dop cu excremente uscate. Mor dupa cateva zile. Melanoza afecteaza matcile indiferent de varsta si se pare ca ea este influentata de unii factori de mediu si, in special, de timpul rece si umed. .Mierea de mana care provoaca tulburari toxice in organismul albinelor favorizeaza declansarea melanozei, existand posibilitatea ca boala sa fie introdusa in stup odata cu mierea de mana.

Tratamentul medicamentos nu a fost elaborat inca, motiv pentru care se recomanda inlocuirea matcilor bolnave si crearea unor conditii optime de dezvoltare a familiilor de albine.

BOLILE PARAZITARE

Bolile parazitare sunt provocate de unele specii de paraziti, organisme care traiesc temporar sau permanent pe corpul sau organismul altor vietuitoare, hranindu-se cu sangele sau cu hemolimfa acestora. .

Dupa localizarea agentului parazitar, distingem endoparazitoze si ectoparazitoze.

.Endoparazitozele cuprind mai multe boli:

>nosemoza, >amibioza si >acarioza,

Ectoparazitozele cuprind >brauloza, >varrooza, >senotainioza si >triunghiulinoza.

NOSEMOZA

.Nosemoza este o boala de invazie a albinelor adulte, foarte raspandita, care evolueaza cel mai adesea sub forma cronica dar si eruptiva, cu manifestari puternice. Ea apare mai frecvent la sfarsitul iernii si inceputul primaverii, putand provoca depopularea familiilor de albine cand acestea sunt rau intretinute si iernate necorespunzator. Actiunea parazitului este favorizata de existenta familiilor slabe, de culesul de nectar si polen, de umezeala, de timpul nefavorabil etc.

Etiologie

.Agentul patogen este protozoarul unicelular Nosema apis, care se localizeaza si se inmulteste in peretele intestinal, impiedicand astfel digestia si asimilarea hranei.

Contaminarea se face pe cale bucala, prin consumul de apa sau hrana infestata. Boala se transmite prin miere, polen, faguri contaminati, prin furt, trantori si inventar. Transmiterea bolii se face si prin contact direct intre matca infestata si albinele care o ingrijesc, prin roirea familiilor bolnave de nosemoza sau prin practicarea stuparitului pastoral.
.Izbucnirea nosemozei primavara este legata si de contaminarea in masa a albinelor in timpul curatirii fagurilor de rezerva infectati. Nosema mai poate fi transmisa si prin intermediul diferitilor paraziti ce traiesc in stup, cel mai important, din acest punct de vedere, fiind molia cerii.

.Aparitia bolii in stupina este favorizata de mai multi factori, dintre care amintim: iernarea pe miere de mana sau pe miere necapacita si acrita, deranjarea familiilor de albine in perioada de iernare, lipsa matcii in timpul iernii sau prezenta in aceasta perioada a unei matci neimperecheate, imposibilitatea efectuarii zborului de curatire, ierni lungi si umede, primaveri racoroase, lipsa culesului, interventii frecvente si nejustificate in cuibul familiei de albine, inmultirea exagerata a acestora, mai ales in partea a doua a anului etc.

Simptome

.În forma latenta de boala, manifestarile sunt sterse si de aceea se diferentiaza greu de albinele sanatoase. Familiile cu aceasta forma se dezvolta greu, prezinta mici pete de diaree pe rame si stupi si inregistreaza o mortalitate sporita fata de normal. Manifestarile in forma acuta de boala sunt mai pregnante. Astfel, familiile de albine bolnave de nosemoza au o activitate redusa primavara sau dupa perioadele reci si ploioase din timpul verii si se depopuleaza cu toate ca puietul este sanatos.

pete diaree rame patate cu excremente

Albinele bolnave prezinta diaree de culoare bruna-deschisa, au abdomenul umflat, isi pierd capacitatea de zbor, tremura, se tarasc in fata urdinisului, paralizeaza, dupa care mor in masa. .Cand nosemoza este asociata cu diaree, este greu de delimitat cele doua boli. Podisorul, peretii stupului, fagurii si obiectele din jurul stupului sunt acoperite cu jeturi de diaree.

.Matcile infestate sunt la inceput mai agitate, apoi devin apatice si cu o mobilitate redusa, cad de pe faguri, inceteaza depunerea oualor, nu se hranesc si dupa un timp mor. Spre deosebire de albinele adulte infestate, matcile bolnave de nosemoza nu prezinta forme de diaree, din contra sunt cu atat mai constipate cu cat gradul de infestare este mai mare.

.Diagnosticul precis nu este posibil decat prin examen de laborator, care consta in evidentierea sporilor de nosemoza intr-un preparat examinat la microscop.

Tratamentul ca si la celelalte boli se bazeaza pe actiunea medicamentelor asociata cu masuri de ordin igienic si biologic. Boala considerata in mod oficial contagioasa, nosemoza poate fi combatuta in mod eficient cu un antibiotic, fumagilina, cunoscut in comert sub numele de Fumidil B. .În prezent, la noi in tara, tratamentul se face cu Protofil, un produs care prin substantele continute impiedica realizarea ciclului evolutiv al lui Nosema apis, inhiba flora patogena intestinala si stimuleaza secretia enzimelor digestive ale albinelor si larvelor.

.Cand nosemoza este diagnosticata cu certitudine, se impune dezinfectarea foarte atenta a inventarului. Matcile vor fi inlocuite tot la doi ani, iar anual 1/3 din fagurii din cuib sa fie inlocuiti cu faguri artificiali, iar cei necorespunzatori sa fie reformati. Nu se vor deranja inutil familiile de albine, mai ales la inceputul primaverii, cand intoarcerea timpului rece ar putea avea urmari destul de grave si nu se vor diviza familiile de albine mai tarziu de mijlocul verii. Cadavrele albinelor din fata urdinisului si de pe fundul stupului se vor aduna si arde, iar in stupina, pe cat posibil, vom pastra numai familii puternice, bine dezvoltate, cu instinct slab de roire.

AMBIOZA

.Este o endoparazitoza a albinelor adulte ce apare la sfarsitul iernii si inceputul primaverii, provocata de un protozoar parazit.

Etiologie

.Agentul patogen este un parazit unicelular numit Malphigamoeba mellifica, care se localizeaza in epiteliul tubilor Malpighi si in intestinul mijlociu al albinelor. Acest parazit se intalneste in corpul albinelor infestate, in organele de erectie, sub forma de chisti. 

Contaminarea se face pe cale bucala prin consumul hranei infestate si a apei potabile din adapator sau belti (ape statatoare) infestate prin dejectiile albinelor bolnave. Conditiile nefavorabile de iernare, calitatea necorespunzatoare a hranei, temperatura scazuta a mediului extern si umiditatea excesiva, sunt factori favorizanti atat ai amibiozei cat si ai nosemozei.

Simptomele bolii nu sunt tipice, dar familiile de albine afectate in momentul deschiderii lor emana un miros neplacut. Albinele bolnave prezinta abdomenul marit, diaree sub forma de jet, tremuraturi ale aripilor si alte tulburari nervoase. .Diagnosticarea bolii se face pe baza semnelor clinice completate de examenul de laborator.

Tratamentul nu este inca bine precizat, el reducandu-se la masurile de profilaxie care sunt identice cu cele descrise la nosemoza

ACARIOZA .este o endoparazitoza a albinelor adulte, care se manifesta mai ales in a doua jumatate a iernii.

Etiologie

.Agentul patogen este acarianul Acarapis woodi, un parazit cu dimensiuni microscopice, corpul oval, de culoare galbuie, segmentat, prevazut cu opt picioare si cu un dimorfism sexual accentuat, masculul fiind cu 50 de microni mai mic decat femela (100, respectiv, 150 microni). Corpul parazitului este impartit printr-o dunga marcanta in doua parti: cefalotorace si abdomen.

Contaminarea se face prin albine hoate, trantori, matci si roiuri infestate. Dupa imperechere, femela patrunde in prima pereche de trahei toracice si depune 10-20 de oua. Oul se transforma in larva, apoi in nimfa si adult. Cand numarul parazitilor a crescut prea mult si hrana nu este suficienta, femelele parasesc albina bolnava si se fixeaza pe perisorii de pe toracele albinei, apoi se agata de o noua albina si vor intra repede in traheile acesteia, deoarece in mediul exterior, fara hrana, acestia nu rezista mai mult de 48 de ore. .Acarienii ajunsi in numar mare in traheile albinelor obstructioneaza caile respiratorii si elimina unele toxine in organismul albinei, determinand boala, care poate evolua sub forma latenta sau sub forma acuta. Aceasta evolutie a bolii este influentata de varsta albinelor si de sezon. La albinele tinere, acarianul patrunde mai usor in trahei decat la cele batrane, la acestea din urma lumenul stigmelor este mai mic si mai bine protejat de perisori. .În timpul iernii, albinele au o rezistenta scazuta fata de parazit, datorita starii de semihibernare, iar asezarea lor in ghemul de iernare permite parazitului sa treaca cu usurinta de pe o albina pe alta, astfel ca primavara marea majoritate a albinelor mor, iar parazitul infesteaza puternic albinele tinere, pe masura ce acestea eclozioneaza.

Simptome

.Albinele isi pierd capacitatea de zbor, cad in fata urdinisului unde se tarasc, abdomenul este dilatat, iar corpul prezinta tremuraturi. Culoarea neagra a traheilor este suficienta pentru punerea diagnosticului.

Tratamentul se face cu ajutorul unor substante chimice volatile sau fumigene impregnate in benzi de hartie de filtru, cu conditia ca aceste substante sa omoare parazitii fara a vatama insa albinele, puietul, mierea sau pastura. Cele mai eficace produse acaricide netoxice pentru albine sunt preparatul Folbex si preparatul P.K. Tratamentul medicamentos trebuie asociat si cu masuri preventive, dar, deoarece acestea nu au o eficacitate la fel de buna ca si in cazul altor boli, distrugerea familiilor bolnave in momentul aparitiei bolii si aplicarea tratamentului la restul familiilor sunt masuri utile si eficace.

.

BRAULOZA este o parazitoza a albinelor adulte si, in special, a matcilor.

Etiologie

.Agentul patogen este o insecta aptera, Braula coeca sau popular paduchele albinei. Femela depune primavara ouale pe fata interna a capacelelor, unde larvele se hranesc cu ceara si polen. Adultii, vizibili cu ochiul liber, au culoare bruna-roscata, paraziteaza albinele doici si in numar mare matcile (5-40 de indivizi), unde se hranesc cu laptisor, in care scop le excita la baza trompei pentru a provoca reflexul de regurgitare, sau preiau hrana de pe trompa albinelor in momentul in care acestea hranesc matca.

Contaminarea se face cu ajutorul trantorilor, a albinelor hoate, a mutarii fagurilor cu puiet si miere dintr-un stup in altul, prin unificarea familiilor, prin roire, iar in interiorul stupului, parazitul trece usor de pe o albina pe alta. Parazitul ierneaza in stup in stadiul de adult, iar primavara, femelele incep depunerea oualor, infestarea cea mai masiva inregistrandu-se in lunile august-septembrie, iar odata cu racirea timpului numarul parazitilor scade.

Simptome

.Albinele sunt nelinistite, iritate, au o activitate redusa si puterea familiei scade treptat. Parazitii se vad cu ochiul liber atat pe corpul albinelor cat si pe cel al matcilor.

Tratamentul .se bazeaza pe distrugerea parazitului si se aplica de obicei in lunile septembrie-octombrie, cand familiile au puiet putin sau deloc si cand parazitii isi inceteaza inmultirea. Tratamentul se poate face cu naftalina, camfor sau tutun aplicate pe cartoane care seara se introduc sub rame, iar dimineata, acestea impreuna cu braulele cazute se indeparteaza, deoarece parazitii au fost numai ametiti. Tratamentul se repeta la 15 zile. .Bune rezultate dau si fumigatiile cu foi de tutun administrat pe deasupra, printre rame si prin urdinis, combinat cu camforul sau terebentina asezate pe fundul stupului, cu o seara mai inainte, .O alta modalitate de combatere a paduchilor consta in ungerea matcii cu miere si pulverizarea, pe toata suprafata ramelor ocupate de albine, de sirop de miere cu apa. Albinele, lingandu-se, dau jos paduchii care cad pe fundul stupului. Pentru a impiedica urcarea lor din nou pe albine, se aseaza pe fundul stupului, pe un ziar, un strat subtire de naftalina, al carei miros puternic va ameti paduchii. .Pentru combaterea parazitului se poate utiliza si fenotiazina sub forma de fumigatii. Lemnul indicat pentru aceste fumigatii este lemnul de tei. Cand matca este invadata masiv este necesar ca inaintea aplicarii tratamentului general, sa se procedeze la indepartarea mecanica a parazitilor de pe corpul ei cu o pensula inmuiata in alcool sau miere sau o scobitoare. Parazitii se pot indeparta de pe matca si cu ajutorul fumului de tigara. 

VARROOZA este o ectoparazitoza atat a albinelor adulte cat si a puietului, in special a celui de trantor. Boala a fost descoperita in anul 1904 in insula Java, de catre E. Jacobson de unde s-a extins practic in toata lumea, in Europa fiind semnalata pentru prima data in anul 1967. Varrooza este o boala ascunsa, parazitul acesteia poate exista in stup timp de mai multi ani fara sa se constate o mortalitate anormala, pana in ziua in care infestarea masiva duce la moartea rapida a familiei.

Etiologie

.Agentul patogen este acarianul Varrooa jacobsoni. Femela prezinta corpul aplatizat, transversal oval, lung de 1,1 mm si lat de 1,6 mm, de culoare maro-rosiatic, prevazut cu patru perechi de picioare. Ea se fixeaza atat pe torace cat si pe abdomen si membre, iar in perioadele de inmultire depune in medie 7-8 oua in celulele cu puiet, din care dupa 2 zile ies larvele, care se hranesc cu hemolimfa larvelor si nimfelor de albina, iar dupa 7 zile se transforma in adulti, ce se imperecheaza inainte de eclozionarea albinelor. Masculul este mai mic, de forma rotunda, avand culoarea alba-cenusie si moare dupa imperechere, din celule iesind numai femele imperecheate. Femelele imperecheate trec apoi pe albinele lucratoare, trantori si matca, unde se hranesc cu hemolimfa acestora, fapt ce determina debilizarea si moartea lor prematura.

Contaminarea se face cu ajutorul albinelor hoate, a trantorilor, a roilor si a fagurilor cu puiet, precum si prin practicarea stuparitului pastoral.

Simptome

.În perioada de iernare, parazitii nelinistesc familia de albine, determinand un consum mai mare de miere, umplerea prematura intestinului cu dejectii si aparitia diareii. Primavara, cand in celule cu puiet exista un mare numar de paraziti, albinele eclozionate vor fi neviabile cu aripile nedezvoltate, cu capul si picioarele diforme. Ele cad pe fundul stupului, de unde sunt scoase afara de catre albinele sanatoase.
.Parazitul poate fi descoperit cu ochiul liber pe trantori, pe albinele lucratoare si matca, precum si pe puietul acestora in urma descapacirii celulelor. La inceputul infestarii, acarianul nu poate fi observat cu ochiul liber. Dupa 2-3 ani de la infestare, numarul acarienilor este foarte mare, se inmultesc cu repeziciune, iar cand 20-30 % din albine sunt parazitate, familia slabeste si moare.

Tratamentul

.Datorita adaptarii parazitului la biologia si viata albinelor, au fost utilizate in ultimii ani zeci de substante antiparazitare, numeroase metode biologice, fizice si tehnice de combatere a acestuia, dar rezultatele nu sunt nici in prezent satisfacatoare. S-a constatat ca dupa tratamente corect efectuate toamna, vara si toamna anului urmator, aceleasi familii pot fi intens parazitate. .Pe plan mondial, cele mai utilizate substante in combaterea varroozei au fost: fenotiazina, acidul formic, acidul lactic, timolul, camforul, uleiul de eucalipt, clorbenzilatul, brompropilatul, cumafosul, cimiazolul, amitrazul, cianpiretrinoidul de sinteza si fluvalinatul (mavrikul). .În prezent, cele mai folosite substante in combaterea varroozei sunt amitrazul si fluvalinatul si se fac cercetari intense pentru combaterea acesteia pe cale biologica sau prin utilizarea de extracte naturale, netoxice si nepoluante pentru produsele stupului. .La noi in tara, varrooza a fost combatuta cu medicamentele Sineacar si Arahnol, iar in prezent se utilizeaza Varachetul (pe baza de amitraz), Mavrirolul, Apistanul (pe baza de fluvalinat) si BeeVital-ul (pe baza de uleiuri eterice). . ..Nu se admite folosirea la noi in tara pesticidelor sub forma de solutii sau emulsii prin stropirea albinelor sau in hrana lor, deoarece polueaza grav atat organismul albinelor cat si ceara, mierea, polenul, laptisorul si propolisul.

SENOTAINIOZA

.Este o ectoparazitoza a albinelor adulte, destul de raspandita printre acestea.

Etiologie

Agentul patogen este o diptera vivipara, denumita Senotainia tricuspis. Aceasta musca este mai mica decat musca comuna (6-8 mm), de culoare cenusie-deschis, cu o dunga alba pe cap. Femelele imperecheate isi petrec cea mai mare parte a timpului in stupina si urmaresc albinele sau trantorii, depunand din zbor larvele pe corpul acestora. Imediat dupa ce au fost depuse pe albina, larvele lungi de 0,7-0,8 mm si cu un diametru de 0,17 mm patrund in organismul insectei la nivelul partii dorsale a articulatiei cefalotoracice si se hranesc cu hemolimfa si tesuturi vii. Cand larva s-a dezvoltat suficient (15 mm lungime si 3 mm diametru) paraseste cadavrul albinei (6-11 zile) si intra in pamant la o adancime de 3-4 cm, unde dupa 1-2 zile se transforma in nimfa, iar dupa 7-12 zile in musca. Într-un sezon apicol pot sa apara doua generatii de muste, iar iernarea acestora se face in stadiul nimfal. Femela este vivipara si poate produce intre 700 si 800 de larve (Simintzis, 1949; Giordani, 1956; Boiko, 1959).

Contaminarea albinelor lucratoare si a trantorilor se face prin atacul direct, in timpul zborului, al mustei parazite, care-si depune cu aceasta ocazie larvele pe corpul acestora. Contaminarea este mai puternica pe timp cald si insorit, in timp ce pe timp rece si ploios, contactul albinelor cu musca parazita este redus. Femelele acestei muste se intalnesc in stupina din mai pana in octombrie, in numar foarte mare in iulie-august, de dimineata si pana seara, disparand din stupina atunci cand temperatura atmosferica depaseste 30°C. Pe timp favorabil, in 1-2 zile depune toate larvele pe corpul albinelor.

Simptome

.Albinele culegatoare se debiliteaza, isi pierd capacitatea de zbor si familiile se depopuleaza rapid. Uneori, la albinele moarte se pot observa trepidatii ale abdomenului, datorate miscarilor pe care le fac larvele parazite din organismul lor in cautarea hranei. Diagnosticul se bazeaza pe semnele clinice si pe examenul de laborator.


Tratamentul consta in asezarea pe capacele stupilor (locul unde poposesc senotainiile) a unor cartoane albe, pe care se aplica o solutie de amidon in care se inglobeaza insecticide in proportie de 1-2%. Se pot folosi si vase de culoare alba cu apa, care se aseaza tot pe capacele stupilor si in care se vor ineca un numar mare de muste, acestea fiind puternic atrase de culoarea alba a vasului.

TRIUNGHIULINOZA

.Triunghiulinoza este o boala de invazie a albinelor culegatoare produ­sa de larvele unei insecte.

Etiologie

Agentul patogen este reprezentat de larvele a doua specii de insecte: Meloe verigatus si Meloe proscarabeus.

Contaminarea. Formele adulte ale acestor insecte se intalnesc frecvent prin paduri, livezi, fanete, unde isi depun si ouale in pamant la radacina plantelor. Cu ajutorul aparatului bucal adaptat pentru taiat si supt larva de Meloe verigatus perforeaza membrana intersegmentara a albinelor si patrunde cu jumatate din corpul sau in cavitatea abdominala a albinei, unde se hraneste cu hemolimfa si cauzeaza moartea acesteia. Larvele de Meloe proscarabeus traiesc pe suprafata corpului albinelor ca si Braula coeca.

Simptome

.Albinele parazitate sunt nelinistite si prezinta miscari, spasmodice, se tarasc in fata urdinisului si incearca sa indeparteze parazitul, dupa care mor.

Tratamentul este similar cu cel aplicat in cazul braulozei.

BOLILE NECONTAGIOASE

În categoria bolilor necontagioase intra urmatoarele boli:

- puietul racit;

- boala de mai;

- diareea albinelor;

- anomaliile matcilor.

PUIETUL RACIT apare de obicei primavara in familiile slabe, care au cuiburile nerestranse si neimpachetate. Poate apare si atunci cand apicultorul largeste prea mult cuibul familiei de albine sau mentine prea mult stupii deschisi pe timp nefavorabil, rece, precum si atunci cand in familia de albine, ca urmare a unei boli, numarul albinelor s-a redus foarte mult si puietul a ramas neacoperit.

Simptome

.Larvele bolnave nu emana nici un miros caracteristic, isi pastreaza forma si consistenta, dar isi pierd luciul si culoarea lor devine cenusie.

.Prevenirea racirii puietului se face prin aplicarea unor tehnologii corespunzatoare de crestere a albinelor (tinerea cuibului strans, primavara, pana cand timpul permite introducerea fagurilor noi in cuib), prin mentinerea unor familii puternice, cu destule albine acoperitoare si prin combaterea bolilor albinelor adulte, care reduc numarul albinelor din colonii.

BOALA DE MAI .este o boala a albinelor tinere care se ocupa de cresterea puietului. Ea apare de obicei primavara, cand familiile de albine se dezvolta puternic si este crescuta o cantitate mare de puiet. Albinele doici produc in aceasta perioada foarte mult laptisor pentru hrana puietului, motiv pentru care ele consuma mult polen. Acesta nu poate insa sa fie prelucrat fara o cantitate suficienta de apa. În zilele reci apare lipsa de apa, fenomen ce duce la un fel de constipatie a albinelor tinere.

Contaminarea

.De cele mai multe ori sunt afectate toate familiile dintr-o stupina, deoarece lipsa apei le afecteaza in egala masura.

Simptome

.La iesirea din stup, albinele tinere se tarasc in fata urdinisului, incearca sa zboare, dar cad la pamant si mor. Au abdomenul umflat, iar excrementele sunt galbene pana la cafeniu deschis si au forma unor carnaciori cu consistenta tare. Daca se apasa pe abdomen, iese o pasta tare, galbena. Aceste simptome apar mai ales primavara, dupa o perioada rece.



Tratamentul se face cu sirop de zahar foarte diluat, pulverizat pe albinele de pe faguri sau administrat in alimentator si prin instalarea adapatorilor in apropierea stupilor.

DIAREEA ALBINELOR .este o boala fiziologica nemolipsitoare a albinelor adulte si este consecinta unui consum ridicat de hrana sau miere de calitate inferioara. Boala mai poate fi cauzata si de zgomote mari produse in jurul stupinei, de prezenta unor daunatori in cuib, de pierderea matcii, de blocarea urdinisului si, ca urmare, de neefectuarea zborului de curatire etc.

Simptome

.Boala se evidentiaza prin aparitia excrementelor de culoare castanie pe faguri si rame, cu miros neplacut. Albinele bolnave de diaree pierd capacitatea de zbor, se tarasc in fata urdinisului si au corpul acoperit cu excremente. 

Tratamentul recomanda, pe langa ingrijirea corecta, administrarea de ceai de plante medicinale sau sirop medicamentos, cu antibiotice, ca in cazul locii europene.

ANOMALIILE MATCILOR

.Pe langa bolile infecto-contagioase, matcile pot prezenta si un numar mare de anomalii, produse fie de procese distrofice ale sistemului neuro-endocrin, fie de natura congenitala.

.Matcile manifesta tulburari fiziologice legate de varsta, care se manifesta prin modificari structurale. Astfel apare atrofierea glandelor producatoare de venin, inchiderea la culoare a tubilor Malpighi, pigmentarea tesutului adipos, fibrozarea si calcifierea valvei vaginale etc. Ca urmare a unor tulburari nervoase, la matci se pot observa pareze, paralizii precum si depunerea de oua nefecundate. Aceste tulburari apar ca urmare a unor traumatisme fizice survenite cu ocazia marcarii, taierii aripilor sau altor manipulari, precum si ca urmare a unor disfunctiuni ale sistemului neuroendocrin.

.Dintre tulburarile somatice se pot aminti: matci pitice (apar cand culesul in natura este insuficient si nu determina modificari in structura interna sau externa), matci cu extremitati somatice anormale (cu aripile sau membrele slab dezvoltate, anormale, nu pot zbura si nu se pot mentine pe suprafata fagurilor), ginandromorfismul (aparitia, ca urmare a unor factori nefavorabili de mediu pe acelasi individ a unor organe proprii celor doua sexe), ciclopismul (prezenta unui singur ochi compus, de forma semilunara, dispus central), microcefalia (aparitia unor albine cu capul mai redus) etc. .Aparatul si organele de reproducere pot prezenta urmatoarele modificari: aplazia ovarelor (ovare complet nedezvoltate), atrofia ovarelor (matcile au fost normale, dar ca urmare a unui dezechilibru neuroendocrin, depunerea de oua se diminueaza), hipoplazia ovarelor (dezvoltarea insuficienta a oviductelor, ovare reduse ca volum, consistenta si culoare modifi­cate, sterilizate), obstructia ovarelor (stagnarea spermei in oviducte ca urmare a nedezvoltarii corespunzatoare a veziculei spermatice), obliterarea oviductelor prin calculi rectali (intestinul posterior supraincarcat cu concretiuni calcaroase, oblitereaza caile genitale).

.Unele matci pot deveni trantorite, adica din ouale depuse de ele se nasc numai trantori, fie datorita expulzarii cantitatii de sperma, fie ca urmare a unor tulburari functionale cauzate de un spasm nervos la nivelul sfincterului receptaculului seminal, care impiedica iesirea spermatozoizilor pentru un moment. Uneori, ca urmare a unei infectii virale, spermatozoizii prezinta degenerari morfologice, cum ar fi rasuciri, incovrigari si alte forme bizare, acestea influentand negativ evolutia embrionului.Matcile cu diverse anomalii trebuie inlocuite imediat ce au fost depistate, cu alte matci tinere si prolifice.

INTOXICATIILE

La albine, intoxicatiile se pot produce cu:

>polen;

>nectar;

>miere de mana;

>pesticide folosite la combaterea daunatorilor de culturile agricole.

INTOXICATIA CU POLEN

.Aceasta intoxicatie este cauzata de polenul toxic recoltat de albine de la diferite plante otravitoare situate in raza de zbor a albinelor.

.Printre plantele polinifere care intra in aceasta categorie amintim: omagul, ceapa, nemtisorul, tutunul, maselarita, laptele cucului, teiul argintiu si multe altele. Intoxicatiile albinelor in anumiti ani se produc din cauza alcaloizilor, glucozizilor si uleiurilor eterice volatile, pe care aceste plante le contin. Uneori, sub influenta unor factori de mediu si unele plante polinifere cunoscute ca nevatamatoare pot produce polen toxic pentru albine.

.Boala apare in diferite perioade ale sezonului activ si afecteaza in special albinele tinere si puietul neavand un caracter contagios. Boala este de scurta durata, dar un timp nefavorabil si lipsa unui cules de polen neotravitor, prelungeste si agraveaza boala, producand moartea prin intoxicare a unui numar mare de albine.

Simptomele pe care le prezinta albinele bolnave sunt in functie de continutul in substante toxice ale polenului consumat. .Intoxicatia cu polen se poate recunoaste prin prezenta pe scandura de zbor, in fata urdinisului si pe fundul stupului, a unui numar mare de albine moarte. Albinele au abdomenul marit si la o usoara atingere a lui cu mana, elimina excremente de consistenta pastoasa, de culoare galbena-verzuie. Aceleasi materii fecale se gasesc din abundenta si pe capacele stupilor.

.Tratamentul este nespecific si consta in administrarea siropului de zahar (1:2), caldut (37°C), in doza de 500 ml pentru o familie, din 2 in 2 zile, pana la disparitia simptomelor clinice.

INTOXICATIA CU NECTAR

.Aceasta boala este determinata de consumul de nectar toxic secretat de aceleasi plante care produc si polenul otravitor. De obicei, boala se instaleaza odata cu aparitia timpului nefavorabil secretiei de nectar si afecteaza mai mult albinele culegatoare. S-a constatat ca nectarul toxic contine pe langa alcaloizi si glucozizi si manoza, un zahar cu proprietati toxice deosebite pentru albine. Atunci cand nectarul daunator este recoltat in cantitate mare, mierea care rezulta din el devine periculoasa si pentru consumul uman.

Simptome
.Albinele intoxicate cu nectar devin nelinistite, isi pierd capacitatea de zbor, se tarasc pe pamant, fie in fata urdinisului, fie in jurul plantelor cu nectar toxic, paralizeaza si mor. Daca consumul de nectar toxic a fost mai mic, albinele isi pot reveni.

Tratamentul consta in administrarea de sirop de zahar, cate 500 ml zilnic fiecarei familii, timp de 3-5 zile.

INTOXICATIA CU MIEREA DE MANA

.Intoxicatia cu mana se manifesta mai ales in timpul iernii si la inceputul primaverii, dar poate apare in tot sezonul activ, ori de cate ori albinele culeg acest produs. În lipsa nectarului floral, albinele recolteaza mana in cantitati mari si o prelucreaza in miere de mana, care apoi este depozitata in faguri ca rezerva de hrana.

.Toxicitatea mierii de mana nu este intotdeauna aceeasi, ea variaza de la o perioada la alta si de la o localitate la alta, fiind in functie de plantele de pe care se recolteaza, de insectele care o produc, de conditiile meteorologice si de compozitia ei. Toxicitatea ei este determinata de sarurile minerale si mai ales cationii de potasiu, precum si de alte elemente.

.Digestibilitatea ei pentru albine este mica, ceea ce duce la supraincarcarea rectului peste limitele fiziologice in timpul iernii. Actiunea ei daunatoare fata de albine este in raport direct cu proportia in care se amesteca cu miere florala Cand rezervele de hrana sunt formate exclusiv din miere de mana, tulburarile digestive insotite de actiunea toxica si de posibilitatea declansarii nosemozei decimeaza in totalitate familiile respective de albine.

.Diagnosticul clinic nu este posibil. Se face un examen microscopic al intestinului mijlociu si posterior al albinelor si un examen de calitate a mierii. .Combaterea intoxicatiei cu miere de mana se face prin examinarea calitatii mierii si excluderea de la iernare a proviziilor in care exista miere de mana.

INTOXICATIA CU MEDICAMENTE

.Prin medicament se intelege acea substanta care introdusa in organismul viu este in stare sa diminueze sau sa inlature tulburarile pe care acesta le prezinta. În combaterea bolilor infecto-contagioase ale albinelor s-au folosit si se folosesc numeroase antibiotice si chimioterapice, care administrate in doze necorespunzatoare pot deveni toxice pentru organismul acestora.

Simptome

.Sub actiunea dozelor prea mari de antibiotice, puietul isi schimba pozitia normala in celule, isi pierde culoarea normala, devenind de nuanta mai inchisa si, in general, este inlaturat din celule de catre albine. Albinele adulte s-au dovedit mai rezistente decat puietul fata de actiunea toxica a antibioticelor si sulfamidelor.


.Diagnosticarea acestor intoxicatii medicamentoase la puiet si la albinele adulte se face pe baza examenului de laborator, al anchetei toxicologice si anamnezei, pentru a exclude astfel confundarea cu alte boli infecto-contagioase sau cu alt tip de intoxicatii.

INTOXICATIA CU PESTICIDE

.În agricultura sunt folosite din ce in ce mai multe substante chimice deosebit de toxice pentru combaterea bolilor si daunatorilor plantelor de cultura sau a celor din zona forestiera.

.Aceasta metoda chimica de combatere a daunatorilor duce la scaderea numarului polenizatorilor naturali ai plantelor si la necesitatea protejarii si folosirii dirijate a albinelor ca insecte polenizatoare, in scopul sporirii productiei vegetale. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea unor substante chimice mai putin toxice pentru albine si prin aplicarea lor in momente in care nu vin in contact cu acestea. .Insecticidele sunt nocive atunci cand penetreaza organismul albinei si provoaca un dezechilibru fiziologic la cateva procese biologice fundamentale.

.Deoarece evolutia toxicozei este de obicei fulgeratoare, in cursul unei zile pot fi distruse mai multe prisaci, iar aceasta evolutie depinde de distanta si suprafata tratata, precum si de natura si remanenta substantelor aplicate.

Simptome

.Daca insecticidul utilizat este mai putin nociv, sau distanta dintre stupina si cultura tratata este mai mare, familiile de albine intoxicate au o activitate mai redusa si prezinta un mare numar de albine moarte pe fundul stupului, in fata urdinisului si in directia zborului. O parte din albinele care supravietuiesc cad de pe faguri, se tarasc in fata urdinisului, iar alta parte incearca sa paraseasca stupul impreuna cu matca. Puietul de albine intoxicat isi schimba pozitia, culoarea, se atrofiaza si piere.

.Pana la utilizarea unor insecticide netoxice pentru albine, dar cu acelasi efect pentru distrugerea daunatorilor agricoli, singura posibilitate de prevenire a intoxicatiilor la albine consta in respectarea legislatiei in vi­goare privitoare la interzicerea stropirilor cand plantele melifere sunt in perioada de inflorire (ordinul nr. 127/21 oct. 1991). În cazul cand sunt tratate anumite suprafete agricole sau forestiere cu substante insecticide in perioada cand sunt cercetate de catre albine, familiile de albine trebuie transportate la cel putin 5 km de zona in care se aplica combaterea, sau se inchid pe intreaga perioada de tratare si de remanenta a substantei insecticide pe plante. Durata inchiderii familiilor de albine se scurteaza mult atunci cand dupa aplicarea tratamentului chimic intervine o ploaie, apa reducand efectul nociv al substantei chimice aplicate, diluand-o.

 

Test de autoevaluare 1 – Scrieti raspunsul in spatiul liber din chenar.

1. Care sunt principalele boli ale albinelor?

Raspunsul la test se gaseste la pagina 121.

 

vierme gaselnita

fluturele Cap de mort

viespe

ciocanitoare

soarece

Albinele si produsele lor (ceara, mierea) pot fi atacate de o serie de daunatori. Acestia sunt:

>gaselnita; >fluturele 'Cap de mort'; >viespile; >lupul albinelor; >furnicile; >prigoriile;

>ciocanitorile; >soarecii.   

GASELNITA

.Gaselnita sau molia cerii este reprezentata de doua genuri: Galleria mellonela (gaselnita mare) si Achroea grisella (gaselnita mica). Aceste specii fac parte din grupa fluturilor de noapte, care depun ouale pe firmiturile de ceara de la urdinis sau de pe fundul stupului, sau chiar pe rame si faguri, in special pe cei pastrati in depozite. Sunt atacate mai ales familiile slabe, adapostite in stupi vechi, deteriorati cu multe crapaturi.

.Mentinerea fagurilor de rezerva toamna tarziu in stupii populati, sub protectia albinelor pana la instalarea timpului rece si apoi depozitarea in magazii neincalzite, reprezinta modalitati de prevenire a aparitiei moliei.

.Atacul gaselnitei asupra fagurilor incepe de la cei laterali si se termina cu cei cu puiet din cuib. Gaselnita isi construieste galerii pe sub puietul capacit, determinand moartea acestuia, fie ca urmare a vatamarii lui, fie ca urmare a intoxicarii acestuia cu excrementele parazitului.

Gaselnita este un daunator foarte periculos, ce poate distruge intr-un timp scurt intregul echipament de faguri din depozitele de pastrare.

.Ca masuri de profilaxie se recomanda mentinerea familiilor puternice, reformarea anuala a fagurilor vechi care sunt purtatori de germeni patogeni si de oua de gaselnita, curatirea periodica a stupilor de resturile de ceara si depozitarea fagurilor cu acid acetic glacial, care se aplica pe foile de hartie intercalate intre randurile de rame. .În cazul unui atac masiv se recomanda indepartarea fagurilor puternic atacati, iar la cei mai putin atacati se va depista si se vor deschide galeriile cu ajutorul unui varf de cutit sau cu un cui, permitand astfel albinelor sa efectueze mai bine operatiunile de indepartare a larvelor si de refacere a celulelor deteriorate.

FLUTURELE 'CAP DE MORT'

Fluturele cap de mort (Acherontia atropos) este un fluture mare, de marimea palmei unui om atunci cand are aripile desfacute. Denumirea ii vine de la un desen asemanator craniului unui om ce il are pe partea dorsala a aripilor. În zbor produce un zumzet specific, perceptibil de la distanta. El patrunde in stup seara, pe urdinis, consuma miere si prin miscarea aripilor agita albinele.

.Pentru a impiedica accesul lui in stupi, se recomanda micsorarea urdinisului in functie de populatia de albine si instalarea gratiilor pe timpul toamnei.

VIESPILE
.Viespile ataca albinele din familiile slabe, in special toamna cand albinele nu zboara, pentru a le consuma mierea, acestea fiind mai rezistente la frig. Se cunosc multe specii de viespi daunatoare: Vespa crabro, Vespa germanica, Vespa gallica, Vespa silvestris, Vespa media etc. Vespa crabro sau gargaunul este cea mai daunatoare dintre speciile de viespi, caci pandeste albinele la urdinis, le ataca din zbor si le mananca.
.Viespile traiesc in colonii adapostite in scorburile copacilor, in soproane, poduri, stresini sau in pamant. Atacul lor se produce dimineata, cand timpul este mai racoros si albinele sunt mai putin vioaie si se apara mai greu sau chiar deloc.
.Combaterea viespilor consta in depistarea si distrugerea cuiburilor cu insecticide, mai ales primavara, cand sunt in numar mai mic, putandu-se distruge femelele care supravietuiesc solitare, oprind astfel aparitia generatiilor tinere.

LUPUL ALBINELOR

.Lupul albinelor (Philanthus triangulum) se aseamana cu viespile, dar este mult mai mare. El isi face cuibul in pamant si sapa multe galerii pe unde circula. Ataca albinele la urdinis, in zbor si pe flori, le fixeaza bine intre picioare, pe unele le mananca, iar cu altele isi hraneste larvele din cuib.

.Combaterea acestei insecte se face in mod asemanator cu a viespilor, sau prin omorarea ei cu o paleta in timp ce zboara prin stupina, avand un zbor lent.

FURNICILE
.Aceste insecte apartin mai multor genuri, fiind periculoase pentru albine. Ele patrund in stup prin crapaturi, pe la urdinis podisor, fura peste 1 kg de miere pe zi si nelinistesc albinele. În apropierea padurilor, unde se gasesc populatii numeroase de furnici, pot fi distruse familii intregi de albine sau redusa foarte mult capacitatea de productie.
.Combaterea consta in amplasarea stupinelor in zone fara furnici sau unde acestea sunt putine, ungerea suporturilor stupilor cu pacura, asezarea sub picioarele stupilor a unor cutii cu petrol, presararea de cordoane de sare, desfacerea musuroaielor si administrarea insecticidului apoi astuparea acestuia, iar in cazul atacului masiv, se muta stupina.

PRIGORIILE
.

Prigoria (Merops apiaster) cunoscuta si sub denumirea de albinarel, este o pasare mica, cu un colorit al penajului foarte frumos. Traieste in regiuni cu terenuri puternic erodate (rape), unde isi construieste cuiburi sub forma de galerii adanci de 1-2 m sau in scorburile copacilor. Pe timp rece si innorat, cand nu gasesc hrana, prigoriile se aduna in stoluri mari, atacand albinele din stupina sau pe cele ce se intorc de la cules, acestea avand un zbor mai greoi si mai lin. Atacurile sunt mai numeroase in luna iunie, cand isi cresc puii si in luna august cand se pregatesc de plecare spre tarile calde. O prigorie poate consuma intr-o zi 60-80 de albine.

.Combaterea prigoriilor atunci cand numarul lor este foarte mare se poate face prin distrugerea cuiburilor cu diferite substante de tip respirator.

CIOCANITORILE

.Ciocanitorile, prin modul lor de viata, aduc o contributie importanta la combaterea daunatorilor din paduri si livezi cu pomi fructiferi. Datorita auzului lor fin, ele reusesc sa depisteze daunatorii de scoarta si daunatorii xilofagi, exact acolo unde se gasesc in copaci, indiferent de stadiul lor de dezvoltare (larva, pupa, adult) si le distrug. De aceea sunt pe drept numite 'doctorii padurilor'.

În ornitofauna tarii noastre sunt cunoscute 14 specii de ciocanitori.  Pe langa rolul lor ecologic, ciocanitorile pot produce si daune. Pentru apicultori ciocanitorile reprezenta o problema in perioada de iarna. Deoarece sursele de insecte in aceasta perioada sunt la cel mai scazut nivel de peste an, ciocanitorile ataca stupii si se hranesc cu placere cu albinele moarte, de pe fundul stupului, sau din ghem, cauzand astfel, prin zgomotele facute, nelinistirea familiei de albine urmata de consum mare de hrana si apoi diaree, ducand astfel la pierderea totala a familiilor atacate.

SOARECII .Soarecii patrund si se instaleaza in stupi toamna, pe la urdinis sau prin alte crapaturi, consuma miere, pastura, distrug fagurii si deranjeaza albinele. Pentru a impiedica patrunderea lor in stup, la urdinis se instaleaza gratii sau reducatoare de urdinis, a caror deschidere verticala sa nu depa­seasca 8 mm. Primavara, fagurii atacati de soareci se topesc, iar stupii se spala pentru a indeparta mirosul.

.Combaterea soarecilor si sobolanilor se poate face pe cale mecanica, chimica sau biologica, dintre acestea, cea mai eficace este cea chimica si se bazeaza pe momeli cu diferite rodenticide.

 

Test de autoevaluare 2 Scrieti raspunsul in spatiul liber din chenar.

Care sunt principalii daunatori ai albinelor?

Raspunsul la test se gaseste la pagina 121.

În loc de rezumat

Am ajuns la sfarsitul Unitatii de invatare Nr.

Va recomand sa faceti o recapitulare a principalelor subiecte prezentate in aceasta unitate si sa revizuiti obiectivele precizate la inceput.

Este timpul pentru intocmirea Lucrarii de verificare Unitate de invatare pe care urmeaza sa o transmiteti tutorelui.

 

Prezentati in maxim o pagina clasificarea bolilor si daunatorilor albinelor.

 

Raspuns 1

1. Care sunt principalele boli ale albinelor?

.Bolile albinelor se pot imparti in boli contagioase, necontagioase si intoxicatii.

Raspuns 2

Care sunt principalii daunatori ai albinelor?

Daunatorii albinelor sunt: gaselnita; fluturele 'Cap de mort'; viespile; lupul albinelor; furnicile; prigoriile; ciocanitorile; soarecii.

Bura, M. si colab., Tehnologie apicola, Editura Solness, Timisoara, 2005;

Marghitas, L.A., Albinele si produselelor, Editura Ceres, Bucuresti, 2005

 




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate