|
Clasificarea
bolilor si daunatorilor albinelor
Clasificarea bolilor
contagioase
Clasificarea bolilor
virotice
Clasificarea bolilor
bacteriene
Puiet
afectat de Loca americana
Clasificarea bolilor
micotice
Clasificarea bolilor
parazitare
Clasificarea bolilor necontagioase
Intoxicatiile la albine
|
Bolile albinelor se pot
imparti in boli contagioase,
necontagioase si intoxicatii.
  Bolile contagioase, la randul lor, se grupeaza in:
 virotice (puietul in sac, boala neagra);
bacteriene (loca americana, europeana, septicemia,
paratifoza);
micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);
parazitare (nosemoza, amibioza, acarioza, brauloza, varrooza,
senotainioza, triunghiulinoza).
Bolile necontagioase ale albinelor sunt reprezentate prin:
puietul racit;
boala de mai;
diareea albinelor;
anomaliile matcilor.
Intoxicatiile albinelor se pot produce:
cu polen;
cu nectar;
cu miere de mana;
cu medicamente;
cu pesticide folosite pentru combaterea daunatorilor.
Daunatorii albinelor sunt:
gaselnita;
fluturele 'Cap de mort';
viespile;
lupul albinelor;
furnicile;
prigoriile;
ciocanitorile;
soarecii.
BOLILE CONTAGIOASE se grupeaza
in: boli bacteriene, virotice, micotice si parazitare:
virotice (puietul in sac, boala neagra);
bacteriene (loca americana, europeana, septicemia, paratifoza);
micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);
parazitare (nosemoza, amibioza, acarioza, brauloza, varrooza, senotainioza,
triunghiulinoza).
BOLILE VIROTICE sunt provocate de diversi virusi.
Din categoria bolilor virotice fac parte:
puietul in sac;
boala neagra.
PUIETUL ÎN SAC
Este o boala a
puietului de albine, mai putin raspandita, fiind
favorizata de actiunea factorilor nefavorabili de mediu.
Etiologie
Agentul patogen este
reprezentat de un virusul filtrabil Morator aetatule, cu o compozitie biochimica
necunoscuta si cu o rezistenta nu foarte mare. Contaminarea
se face pe cale bucala, odata cu preluarea hranei infectate, fiind
receptive mai ales larvele in perioada de transformare in
prenimfa. Raspandirea bolii se face prin contaminarea
albinelor care incearca sa inlature larvele
bolnave. Aparitia bolii este favorizata de racirea brusca
a timpului si de ploile prelungite. Boala poate apare in tot
timpul sezonului activ.
Simptome
Celulele
au capacelele concave, perforate si mai inchise la
culoare, deoarece moartea puietului se produce dupa capacire.
Larvele devin galbene, cenusii sau brune, cu capul de o culoare mai
inchisa decat corpul, intoarse cu partea ventrala
in sus, iar cu cea dorsala se sprijina pe peretii
inferiori ai celulei, cu aspect de pungi cu lichid. Larvele nu adera de
peretii celulei, putand fi indepartate din stup. Prin
uscare, corpul se transforma intr-o crusta.
Tratamentul este similar cu cel aplicat in cazul locilor,
folosindu-se sulfatiazolul combinat cu streptomicina sau numai teramicina,
rezultate satisfacatoare dand si cloromicetina.
BOALA NEAGRA cunoscuta si sub denumirea de boala de padure sau paralizia, apare vara in
perioadele dintre culesuri, factorii favorizanti fiind seceta, mierea de
mana sau lipsa culesului.
Etiologie
Agentul
cauzal este un virus, etiopatogeneza bolii nefiind pe deplin elucidata.
Boala poate fi generata de o tulburare a metabolismului proteic, cauzat
de diferite sorturi de polen, bacterii, ciuperci sau unele substante
chimice sau de conditiile de mediu nefavorabile.
Simptome
Albinele
bolnave isi pierd capacitatea de zbor, se tarasc
in fata urdinisului, fac miscari dezordonate, au
abdomenul marit si corpul negru cu aspect unsuros, ca urmare a
caderii invelisului pilos. Albinele
din stupii afectati nu mai aduna rezerve de miere, ci consuma
tot ce culeg. În interiorul stupului albinele bolnave cad de pe faguri,
se agita pe fundul stupului, o parte ies pe urdinis, cad cu
fata dorsala spre pamant, au trompa intinsa
si nu pot sta in pozitie normala.
Tratamentul medicamentos nu a fost elaborat pana in
present. Se recomanda respectarea masurilor de igiena,
schimbarea matcii la familiile bolnave sau administrarea a 250 ml de
sirop caldut (35°C) cu adaos de 10 % lapte de vaca fiert,
tratament care combate eventualele intoxicatii sau carente
proteice. Se mai recomanda ca mijloc de tratare a
acestei boli sucul de lamaie in 4 litri sirop sau acidul
citric cristalizat, 1 g la un litru sirop, administrat in aceleasi
doze ca mai sus.
BOLILE BACTERIENE
Din categoria bolilor bacteriene fac parte:
loca americana;
loca europeana;
septicemia;
paratifoza.
LOCA AMERICANA este una din cele mai grave boli care ataca puietul albinelor,
moartea acestuia producandu-se dupa capacire, boala
instalandu-se de obicei dupa culesul de salcam.
Etiologie
Agentul patogen este un
microb sporulat rezistent (20-40 ani) numit Bacillus larvae, care se prezinta fie sub forma
de bastonas cu extremitatile usor rotunjite, lung de 2-5
microni si lat de 0,5-0,8 microni, fie sub forma de filament. Fata
de temperatura, rezistenta germenului in stadiul sporulat
este mare, osciland in functie de mediul in care se
gaseste inglobat. Sporii suspendati in apa
pier dupa 13 minute la 100°C, cei din miere sunt distrusi la
105-107°C dupa 20-40 minute, iar cei din ceara dupa 30 minute
la 120°C. La caldura uscata de 100°C sporii de loca americana mor
dupa 8 ore. În
stare vegetativa (de bastonas), Bacillus larvae moare dupa 10 minute in
apa incalzita la 60°C, iar sub actiunea sodei
caustice 5% si a formolului 10 % este distrus in 5 minute.
Sporii de Bacillus
larvae rezista la actiunea acidului fenic 5% timp de
luni de zile, a alcoolului 96° timp de 40 de zile, a cloraminei 10% si a
sublimatului coroziv 0,5-1% timp de cateva zile.
Contaminarea se face pe cale bucala
incepand din a doua zi a stadiului larvar, cand puietul
incepe sa fie hranit de catre albine. Sursa
principala de infectie o constituie cadavrele larvelor uscate,
moarte de loca americana.
Albinele incearca sa elimine din stup aceste larve si
sa curete celulele respective, preluand sporii pe piesele
bucale, pe picioare si pe corp. Albinele lucratoare
raspandesc sporii in tot stupul, pe faguri, in miere
si polen, precum si pe pereti si in
crapaturile stupilor, unde pot ramane timp de mai
multi ani. Transmiterea
bolii dintr-un stup in altul si dintr-o stupina in alta
se poate face prin intermediul albinelor hoate, precum si prin
intermediul matcilor, familiilor si roiurilor de albine
cumparate la intamplare, a stupilor si inventarului
apicol vechi, ceara si miere.
Simptome
Întrucat
larvele mor in mod frecvent dupa capacire, boala se
recunoaste clinic in primul rand dupa aspectul
capacelelor de la puiet, care sunt perforate si concave, ca
urmare a faptului ca larvele adera de acestea, cat si de
fundul celulei.
Larvele
prezinta culoarea galbena-castanie si miros
asemanator cleiului de oase. Masa putrefiata este filanta
(adera si se intinde sub forma unui fir atunci cand
este atinsa cu un betisor), fapt ce o deosebeste de loca
europeana. Albinele lucratoare indeparteaza o parte
din cadavrele larvelor, pentru ca matca sa poata depune oua,
ceea ce duce la aparitia unui puiet depus neuniform,
imprastiat, spre deosebire de cel din familiile
sanatoase, care este asezat compact. În urma
deshidratarii, cadavrul devine complet uscat, aderent la peretele
celulei cu care formeaza corp comun, greu de separat.
Tratamentul
Avand
in vedere marea rezistenta a formelor sporulate, se impune colectarea
albinelor intr-o lada goala acoperita cu plasa de
sarma, urmand ca albinele sa fie tinute la rece
si intuneric doua zile, pentru a permite consumarea mierii
infectate din gusa si eliminarea sporilor. Dupa acest
interval de timp albinele sunt transvazate intr-un stup dezinfectat,
prevazut cu faguri artificiali, unde li se administreaza sirop
medicamentos. Dupa
o prealabila curatire, stupii se dezinfecteaza cu o
solutie calda de soda caustica 3-4%, se lasa la
soare 6 ore, dupa care soda se indeparteaza prin
clatire cu multa apa, se usuca si se revopsesc.
Inventarul apicol se dezinfecteaza prin flambare, iar echipamentul de
panza prin fierbere 30 minute. Albinele moarte, stupii vechi
si inventarul de mica valoare (perne, paturi etc.) se distrug
prin ardere. Mierea infectata se dilueaza cu o cantitate egala
de apa, dupa care se sterilizeaza prin fierbere
pana revine la volumul initial si se foloseste
exclusiv in hrana oamenilor. Fagurii se reformeaza pentru extragerea cerii,
iar bostina se arde. În tratamentul locei
americane se pot utiliza sulfamidele si unele antibiotice. Din grupa
sulfamidelor se remarca sulfatiazolul, iar din grupa antibioticelor
oxitetraciclina, eritromicina, negamicinul.
LOCA
EUROPEANA este o boala a
puietului de albine raspandita pe tot globul, care apa
primavara timpuriu si se mentine pana toamna
cand inceteaza cresterea puiet. Boala afecteaza
in special larvele tinere, necapacite si numai rareori
pe cele capacite.
Etiologia nu este elucidata
pana in prezent, in intestinul larvelor bolnave sau
moarte gasindu-se mai multe specii bacteriene: Bacillus pluton, Bacillus alvei, Bacterium
euridice, Bacillus orpheus si Streptococcus apis. Loca
europeana este mai putin grava decat loca americana, deoarece
majoritatea bacteriilor care contribuie la aparitia ei nu
sporuleaza, iar sporii speciilor sporogene au o rezistenta mai
scazuta fata de actiunea agentilor fizici sau
chimici. Contaminarea
se face pe cale bucala, prin consumul de hrana infectata, iar
raspandirea bolii, prin albinele hoate, trantori (care
au acces liber in orice familie), precum
si prin schimb de faguri infectati sau folosirea inventarului
apicol nedezinfectat. Boala
apare, de obicei, in luna mai si este favorizata de
existenta unor familii slab dezvoltate, necorespunzator
ingrijite, de timpul rece si ploios, precum si de lipsa
culesului de nectar si polen. Caldura din timpul verii si
aparitia unui cules bun, de mare intensitate, fac ca boala sa
regreseze sau chiar sa se vindece spontan.
Simptome
În
faza incipienta, boala este greu de depistat. În prima faza a imbolnavirii larva devine mai
transparenta, distingandu-se usor traheile si tubul
digestiv. Dupa putin timp, corpul ei se inmoaie si
isi schimba pozitia normala, luand forme
diferite, rasturnate, rasucite, devine galbui si treptat
se bifurca. Dupa 3-4 zile, larvele mor si incepe
procesul de descompunere treptata. În locul larvelor apare
initial un lichid opalescent, apoi cafeniu, care cu timpul devine
vascos. Mirosul larvelor in acest stadiu poate fi de
putrefactie, daca agentul patogen determinant este Bacillus alvei, acru,
cand domina Streptococcus
apis, sau aromat, cand procesul infectios a fost
determinat de Bacterium euridice. Larvele nu adera de suportul
celulelor, fapt pentru care albinele le indeparteaza cu
usurinta, iar suprafetele de puiet devin heterogene.
Cand evolutia bolii este inaintata si albinele nu
pot indeparta cantitatea mare de larve care pier, acestea se
usuca sub forma de solzisori, usor detasabili de
peretii celulelor. Spre deosebire de loca americana, continutul larvelor
bolnave nu este filant.
Cand se imbolnaveste puietul capacit,
capacelele celulelor se adancesc si devin mai
inchise la culoare. Prenimfele au culoarea maronie si emana
un miros de putrefactie.
Tratamentul consta in administrarea de sirop medicamentos,
preparat cu antibiotice, sulfamidele avand un efect redus. Obtinerea
unei vindecari definitive presupune luarea unor masuri auxiliare
privind distrugerea fagurilor cu mult puiet bolnav, transvazarea familiilor
bolnave in stupi dezinfectati, dezinfectia stupilor, a inventarului si utilajului apicol, inlocuirea
cat mai frecventa a fagurilor, mentinerea unor familii de
albine puternice si active.
SEPTICEMIA
Este
o boala infectioasa a albinelor
adulte si apare in toate sezoanele active ale anului, fiind
favorizata de conditiile necorespunzatoare de
intretinere si, in special, de locurile umbrite si
racoroase.
Etiologie
Agentul
patogen este Bacillus
apisepticus, care se intalneste frecvent
in interiorul stupilor si devine virulent numai in cazul
in care rezistenta organica a
albinelor scade. El se prezinta din punct de vedere morfologic sub forma
unor bastonase mici, cu capetele rotunjite polimorf. Razele
solare, vaporii de formol si alti factori fizici si chimici
il inactiveaza usor.
Contaminarea
se face prin intermediul aparatului respirator de unde agentul patrunde
in hemolimfa, se inmulteste si produce
moartea prin septiemie. Evolutia bolii este usoara,
inregistrandu-se adesea vindecari spontane atunci cand
cauzele care au favorizat aparitia dispar sau se amelioreaza.
Simptome
Albinele
bolnave au hemolimfa cu aspect laptos, prezinta mobilitate
redusa, contractii abdominale inainte de moarte, se
tarasc in fata urdinisului, mor in
numar mare, iar cadavrele se descompun foarte repede, devin fragile,
detasandu-se in partile componente la cea mai
mica atingere.
Tratamentul recomanda masuri de preventie care
urmaresc indepartarea cauzelor care o produc (umiditatea
excesiva, familii slabe, inlocuirea matcilor
necorespunzatoare etc.). Antibioticele previn aparitia unor
eventuale complicatii.
PARATIFOZA
Este
o boala sporadica a albinelor adulte,
favorizata, in principal, de conditiile
necorespunzatoare de intretinere.
Etiologie
Agentul patogen este Bacillus parathyphi alvei. Contaminarea se face pe cale
bucala, prin intermediul apei infectate. Actiunea agentului patogen
se manifesta sub influenta unor factori, printre care amintim
ploile reci si prelungite. Germenul se multiplica intens in
intestinul albinei, apoi penetreaza in hemolimfa,
provocand moartea prin septicemie. În interiorul stupinei, boala
se transmite prin albinele hoate, trantori etc.
Simptome
În forma acuta,
boala provoaca moartea albinelor si depopularea familiilor.
Albinele bolnave pierd capacitatea de zbor, se tarasc in
fata urdinisului, au abdomenul balonat, prezinta diaree,
dupa care mor. Clinic, boala se confunda cu nosemoza si
acarioza, diagnosticul stabilindu-se prin examen microscopic.
Tratamentul medicamentos este
acelasi ca si in cazul locii europene. Se recomanda
dezinfectarea materialului care a venit in contact cu albinele bolnave,
inlaturarea din cuib a ramelor murdarite cu diaree,
schimbarea matcii si unificarea familiilor slabe.
BOLILE MICOTICE
Din categoria bolilor micotice fac parte:
ascosferoza (puietul
varos);
aspergiloza (puietul
pietrificat)
melanoza.
ASCOSFEROZA (PUIETUL VAROS) este o micoza ce ataca puietul capacit si
necapacit si apare in familiile insuficient
ingrijite in aprilie-mai, creste ca intensitate in
iunie si regenereaza in iulie-august.
Etiologie
Agentul patogen este o
ciuperca numita Ascosphaera
apis. Ciuperca se dezvolta foarte bine la temperatura de
20-30°C, sporii avand o mare putere de conservare (10-15 ani);
rezista la actiunea vaporilor de formol si a fumului de sulf. Contaminarea
se face pe cale bucala, prin intermediul albinelor care
indeparteaza puietul bolnav si
transmit astfel boala altor larve sanatoase. Dezvoltarea
micozei este favorizata de temperatura si umiditatea care se
intalnesc in familiile de albine slabe. Primul puiet atacat
de Ascosphaera apis
este cel de trantor, deoarece acesta se afla la periferia
fagurilor, unde umiditatea este mai crescuta si caldura mai
redusa, apoi se extinde asupra puietului de lucratoare si
chiar pe cel din botci.
Simptome
Larvele
se innegresc, isi pierd segmentatia, pielea se
aspreste si se acopera pe tot corpul cu un miceliu alb,
ramanand liber numai capul larvei, care apare ca un buton
uscat. Larva moare, iar in urma evaporarii apei, isi
reduce volumul, se usuca, devine dura asemanatoare unor
pietricele de var, de unde si denumirea populara de 'puiet
varos'. Culoarea ei este alba-galbuie, atunci cand
a fost parazitata cu un miceliu de un singur sex, fie verde murdar,
atunci cand miceliile s-au contopit si au dat nastere la
corpi fructiferi.
Puietul
mumifiat este raspandit neregulat pe suprafata unui fagure
si nu adera de peretii celulei, putand fi scos de
albine. Larvele indepartate din celule sunt raspandite
in fata urdinisului sau pe scandura de zbor, boala
fiind astfel foarte repede recunoscuta de apicultor.
Tratamentul se face cu rezultate multumitoare cu Micocidin si Codratin.
În
cazul in care in stupina apare odata cu aceasta
boala si loca americana sau europeana, in
Codratinul diluat cu pudra de zahar se adauga 2,5 g
teramicina sau oxitetraciclina, se omogenizeaza si se
presara printre rame, peste albine, respectand acelasi
protocol ca si in cazul micozei. De
asemenea schimbarea matcii familiilor bolnave este o masura
recomandata pentru eradicarea bolii.
ASPERGILOZA (PUIETUL PIETRIFICAT)
Aspergiloza
este o boala micotica ce ataca larvele, nimfele si
albinele adulte. Este o boala foarte periculoasa,
transmisibila omului, caruia ii ataca mucoasele oculare
si cele ale aparatului respirator. Ea apare mai rar decat
ascosferoza, dar evolutia si implicatiile ei sunt mult
mai grave.
Etiologie
Boala
este provocata de ciuperca Aspergillus
flavus si uneori de Aspergillus niger.
Miceliul acestor ciuperci, de culoare verzuie, respectiv negricioasa,
produce spori a caror rezistenta la actiunea factorilor
fizici sau chimici este destul de scazuta. Contaminare:
Ciuperca Aspergillus flavus
este foarte raspandita in natura si albinele
vin frecvent in contact cu ea. Patrunsa in cuib, boala
se extinde asupra puietului si albinelor vii, contaminarea
facandu-se pe cale bucala odata cu consumul de nectar,
polen sau apa infectata. Miceliul traverseaza peretele intestinal, se
inmulteste, distruge organele interne si provoaca
moartea albinei. Aspergiloza apare in familiile de albine mai ales
dupa un cules abundent de polen, cand datorita netasarii
corespunzatoare a acestuia in celule, pastura este
cuprinsa de ciuperca. Evolutia bolii
este agravata de actiunea factorilor nefavorabili de mediu,
in special de umiditate.
Simptome
La inceput,
ciuperca se dezvolta pe fagurii cu pastura si albine
moarte, dupa care trece pe larve care se deshidrateaza, devin de
consistenta dura (puiet pietrificat) si capata
culoare galbuie, daca sunt invadate de micelii lipsite de
formatiuni spongioase, sau culoare galbena-verzuie, daca
miceliile au spori. Miceliul care le inconjoara adera
strans la peretii celulei, asa incat larvele nu
pot fi extrase de catre albine, iar apoi ciuperca se extinde si pe
suprafata fagurelui, pe diferite portiuni. La
albinele adulte miceliul de nuanta verzuie apare pe suprafata
corpului, in spatiile dintre inelele abdominale. Albinele bolnave
de aspergiloza devin la inceput nelinistite, apoi
prezinta miscari anormale, cad de pe faguri, nu pot zbura,
paralizeaza si mor.
Tratamentul este identic cu cel aplicat in cazul ascosferozei,
iar in cazul in care sunt atacate si albinele adulte,
intreaga familie se arde. Deoarece aspergiloza se poate transmite
si la om provocand grave afectiuni, se recomanda ca
personalul care vine in contact cu albinele bolnave, sa poarte
masca de tifon, imbibata intr-un antiseptic sau cel
putin in apa, pentru a-si proteja caile
respiratorii.
MELANOZA este o boala care
afecteaza aparatul genital al matcii si glandele salivare ale
albinelor lucratoare.
Etiologie
Agentul
patogen este ciuperca Melanosella
mors apis, care creste numai pe medii speciale de
cultura. El se localizeaza, in special, in ovare. Contaminarea
se face pe cale bucala, mai intai la albinele
lucratoare, apoi agentul se inmulteste in glandele
salivare si de aici se transmite odata cu laptisorul de
matca.
Simptome
Matcile
atinse de melanoza prezinta inapetenta,
inceteaza treptat depunerea oualor, au abdomenul marit,
mobilitate redusa, cad de pe faguri, iar la extremitatea anala
prezinta un dop cu excremente uscate. Mor dupa cateva zile.
Melanoza afecteaza matcile indiferent de varsta si
se pare ca ea este influentata de unii factori de mediu
si, in special, de timpul rece si umed. Mierea
de mana care provoaca tulburari toxice in organismul
albinelor favorizeaza declansarea melanozei, existand
posibilitatea ca boala sa fie introdusa in stup odata cu
mierea de mana.
Tratamentul medicamentos nu a fost elaborat inca, motiv
pentru care se recomanda inlocuirea matcilor bolnave si
crearea unor conditii optime de dezvoltare a familiilor de albine.
BOLILE
PARAZITARE
Bolile
parazitare sunt provocate de unele
specii de paraziti, organisme care traiesc temporar sau permanent
pe corpul sau organismul altor vietuitoare, hranindu-se cu
sangele sau cu hemolimfa acestora.
Dupa localizarea agentului parazitar, distingem endoparazitoze si ectoparazitoze.
Endoparazitozele
cuprind mai multe boli:
nosemoza,
amibioza
si acarioza,
Ectoparazitozele cuprind brauloza,
varrooza,
senotainioza
si triunghiulinoza.
NOSEMOZA
Nosemoza
este o boala de invazie a albinelor adulte,
foarte raspandita, care evolueaza cel mai adesea sub
forma cronica dar si eruptiva, cu manifestari
puternice. Ea apare mai frecvent la sfarsitul iernii si
inceputul primaverii, putand provoca depopularea familiilor
de albine cand acestea sunt rau intretinute si
iernate necorespunzator. Actiunea parazitului este favorizata
de existenta familiilor slabe, de culesul de nectar si polen, de
umezeala, de timpul nefavorabil etc.
Etiologie
Agentul
patogen este protozoarul unicelular Nosema apis, care se localizeaza
si se inmulteste in peretele intestinal,
impiedicand astfel digestia si asimilarea hranei.
Contaminarea se face pe cale
bucala, prin consumul de apa sau hrana infestata. Boala
se transmite prin miere, polen, faguri contaminati, prin furt,
trantori si inventar. Transmiterea bolii se face si prin
contact direct intre matca infestata si albinele care o
ingrijesc, prin roirea familiilor bolnave de nosemoza sau prin
practicarea stuparitului pastoral.
Izbucnirea
nosemozei primavara este legata si de contaminarea in
masa a albinelor in timpul
curatirii fagurilor de rezerva infectati. Nosema mai
poate fi transmisa si prin intermediul diferitilor
paraziti ce traiesc in stup, cel mai important, din acest
punct de vedere, fiind molia cerii.
Aparitia
bolii in stupina este favorizata de mai multi factori,
dintre care amintim: iernarea pe miere de mana sau pe miere
necapacita si acrita, deranjarea familiilor de
albine in perioada de iernare, lipsa matcii in timpul iernii
sau prezenta in aceasta perioada a unei matci
neimperecheate, imposibilitatea efectuarii zborului de
curatire, ierni lungi si umede, primaveri racoroase,
lipsa culesului, interventii frecvente si nejustificate in
cuibul familiei de albine, inmultirea exagerata a acestora,
mai ales in partea a doua a anului etc.
Simptome
În
forma latenta de boala, manifestarile sunt sterse si
de aceea se diferentiaza greu de albinele sanatoase. Familiile
cu aceasta forma se dezvolta greu, prezinta mici pete de
diaree pe rame si stupi si inregistreaza o mortalitate
sporita fata de normal. Manifestarile in forma
acuta de boala sunt mai pregnante. Astfel, familiile de albine
bolnave de nosemoza au o activitate redusa primavara sau
dupa perioadele reci si ploioase din timpul verii si se
depopuleaza cu toate ca puietul este sanatos.
 
Albinele bolnave prezinta diaree de culoare
bruna-deschisa, au abdomenul umflat, isi pierd
capacitatea de zbor, tremura, se tarasc in fata
urdinisului, paralizeaza, dupa care mor in masa. Cand
nosemoza este asociata cu diaree, este greu de delimitat cele doua
boli. Podisorul, peretii stupului, fagurii si obiectele din
jurul stupului sunt acoperite cu jeturi de diaree.
Matcile
infestate sunt la inceput mai agitate, apoi devin apatice si cu o
mobilitate redusa, cad de pe faguri, inceteaza depunerea
oualor, nu se hranesc si dupa un timp mor. Spre deosebire
de albinele adulte infestate, matcile bolnave de nosemoza nu
prezinta forme de diaree, din contra sunt cu atat mai
constipate cu cat gradul de infestare este mai mare.
Diagnosticul
precis nu este posibil decat prin examen de laborator, care consta
in evidentierea sporilor de nosemoza intr-un preparat
examinat la microscop.
Tratamentul ca si la celelalte boli se bazeaza pe
actiunea medicamentelor asociata cu masuri de ordin igienic
si biologic. Boala considerata in mod oficial
contagioasa, nosemoza poate fi combatuta in mod eficient
cu un antibiotic, fumagilina, cunoscut in comert sub numele de Fumidil B. În
prezent, la noi in tara, tratamentul se face cu Protofil, un produs care prin
substantele continute impiedica realizarea ciclului
evolutiv al lui Nosema apis, inhiba flora patogena intestinala
si stimuleaza secretia enzimelor digestive ale albinelor
si larvelor.
Cand
nosemoza este diagnosticata cu certitudine, se impune dezinfectarea
foarte atenta a inventarului. Matcile vor
fi inlocuite tot la doi ani, iar anual 1/3 din fagurii din cuib sa
fie inlocuiti cu faguri artificiali, iar cei necorespunzatori
sa fie reformati. Nu se vor deranja inutil familiile de albine, mai
ales la inceputul primaverii, cand intoarcerea
timpului rece ar putea avea urmari destul de grave si nu se vor
diviza familiile de albine mai tarziu de mijlocul verii. Cadavrele
albinelor din fata urdinisului si de pe fundul stupului se vor
aduna si arde, iar in stupina, pe cat posibil, vom
pastra numai familii puternice, bine dezvoltate, cu instinct slab de
roire.
AMBIOZA
Este
o endoparazitoza a albinelor adulte ce apare la
sfarsitul iernii si inceputul primaverii,
provocata de un protozoar parazit.
Etiologie
Agentul
patogen este un parazit unicelular numit Malphigamoeba mellifica, care se localizeaza in
epiteliul tubilor Malpighi si in intestinul mijlociu al albinelor.
Acest parazit se intalneste in corpul albinelor
infestate, in organele de erectie, sub forma de chisti.
Contaminarea se face pe cale
bucala prin consumul hranei infestate si a
apei potabile din adapator sau belti (ape
statatoare) infestate prin dejectiile albinelor bolnave.
Conditiile nefavorabile de iernare, calitatea necorespunzatoare a
hranei, temperatura scazuta a mediului extern si umiditatea
excesiva, sunt factori favorizanti atat ai amibiozei
cat si ai nosemozei.
Simptomele bolii nu sunt tipice, dar familiile de albine afectate
in momentul deschiderii lor emana un miros neplacut. Albinele
bolnave prezinta abdomenul marit, diaree sub forma de jet,
tremuraturi ale aripilor si alte tulburari nervoase. Diagnosticarea
bolii se face pe baza semnelor clinice completate de examenul de laborator.
Tratamentul nu este inca bine precizat, el
reducandu-se la masurile de profilaxie care sunt identice cu cele
descrise la nosemoza
ACARIOZA este o endoparazitoza
a albinelor adulte, care se manifesta mai ales
in a doua jumatate a iernii.
Etiologie
Agentul
patogen este acarianul Acarapis
woodi, un parazit cu dimensiuni microscopice, corpul oval, de
culoare galbuie, segmentat, prevazut cu opt picioare si cu un
dimorfism sexual accentuat, masculul fiind cu 50 de microni mai mic
decat femela (100, respectiv, 150 microni). Corpul parazitului este
impartit printr-o dunga marcanta in doua
parti: cefalotorace si abdomen.
Contaminarea se face prin albine hoate, trantori,
matci si roiuri infestate. Dupa imperechere, femela
patrunde in prima pereche de trahei toracice si depune 10-20
de oua. Oul se transforma in larva, apoi in
nimfa si adult. Cand numarul parazitilor a crescut
prea mult si hrana nu este suficienta, femelele parasesc
albina bolnava si se fixeaza pe perisorii de pe toracele
albinei, apoi se agata de o noua albina si vor intra
repede in traheile acesteia, deoarece in mediul exterior,
fara hrana, acestia nu rezista mai mult de 48 de
ore. Acarienii
ajunsi in numar mare in traheile albinelor
obstructioneaza caile respiratorii si elimina unele
toxine in organismul albinei, determinand boala, care poate evolua
sub forma latenta sau sub forma acuta. Aceasta
evolutie a bolii este influentata de varsta albinelor
si de sezon. La albinele tinere, acarianul patrunde mai usor
in trahei decat la cele batrane, la acestea din
urma lumenul stigmelor este mai mic si mai bine protejat de
perisori. În
timpul iernii, albinele au o rezistenta scazuta
fata de parazit, datorita starii de semihibernare, iar
asezarea lor in ghemul de iernare permite parazitului sa
treaca cu usurinta de pe o albina pe alta, astfel
ca primavara marea majoritate a albinelor
mor, iar parazitul infesteaza puternic albinele tinere, pe
masura ce acestea eclozioneaza.
Simptome
Albinele
isi pierd capacitatea de zbor, cad in fata
urdinisului unde se tarasc, abdomenul este dilatat, iar
corpul prezinta tremuraturi. Culoarea neagra a traheilor este
suficienta pentru punerea diagnosticului.
Tratamentul se face cu ajutorul unor substante chimice volatile
sau fumigene impregnate in benzi de hartie de filtru, cu
conditia ca aceste substante sa omoare parazitii
fara a vatama insa albinele, puietul, mierea
sau pastura. Cele mai eficace produse acaricide netoxice pentru albine
sunt preparatul Folbex
si preparatul P.K.
Tratamentul medicamentos trebuie asociat si cu masuri preventive,
dar, deoarece acestea nu au o eficacitate la fel de buna ca si
in cazul altor boli, distrugerea familiilor bolnave in momentul
aparitiei bolii si aplicarea tratamentului la restul familiilor
sunt masuri utile si eficace.
BRAULOZA este o parazitoza a
albinelor adulte si, in special, a matcilor.
Etiologie
Agentul
patogen este o insecta aptera, Braula coeca sau popular paduchele albinei. Femela depune primavara
ouale pe fata interna a capacelelor, unde larvele se
hranesc cu ceara si polen. Adultii, vizibili cu ochiul
liber, au culoare bruna-roscata, paraziteaza albinele
doici si in numar mare matcile (5-40 de indivizi), unde
se hranesc cu laptisor, in care scop le excita la
baza trompei pentru a provoca reflexul de regurgitare, sau preiau hrana de pe
trompa albinelor in momentul in care acestea hranesc matca.
Contaminarea se face cu ajutorul trantorilor, a albinelor hoate, a
mutarii fagurilor cu puiet si miere dintr-un stup in altul,
prin unificarea familiilor, prin roire, iar in interiorul stupului, parazitul
trece usor de pe o albina pe alta. Parazitul ierneaza in
stup in stadiul de adult, iar primavara, femelele incep
depunerea oualor, infestarea cea mai masiva
inregistrandu-se in lunile august-septembrie, iar
odata cu racirea timpului numarul parazitilor scade.
Simptome
Albinele sunt
nelinistite, iritate, au o activitate redusa si puterea
familiei scade treptat. Parazitii se vad cu ochiul liber atat
pe corpul albinelor cat si pe cel al matcilor.
Tratamentul se bazeaza pe
distrugerea parazitului si se aplica de obicei in lunile
septembrie-octombrie, cand familiile au puiet putin sau deloc
si cand parazitii isi inceteaza
inmultirea. Tratamentul se poate face cu naftalina, camfor
sau tutun aplicate pe cartoane care seara se introduc sub rame, iar
dimineata, acestea impreuna cu braulele cazute se indeparteaza,
deoarece parazitii au fost numai ametiti. Tratamentul se
repeta la 15 zile. Bune
rezultate dau si fumigatiile cu foi de tutun administrat pe
deasupra, printre rame si prin urdinis, combinat cu camforul sau
terebentina asezate pe fundul stupului, cu o seara mai
inainte, O
alta modalitate de combatere a paduchilor consta in
ungerea matcii cu miere si pulverizarea, pe toata
suprafata ramelor ocupate de albine, de sirop de miere cu apa. Albinele,
lingandu-se, dau jos paduchii care cad pe fundul stupului. Pentru
a impiedica urcarea lor din nou pe albine, se aseaza pe
fundul stupului, pe un ziar, un strat subtire de naftalina, al
carei miros puternic va ameti paduchii. Pentru
combaterea parazitului se poate utiliza si fenotiazina sub forma de
fumigatii. Lemnul indicat pentru aceste fumigatii este lemnul de
tei. Cand matca este invadata masiv este necesar ca inaintea
aplicarii tratamentului general, sa se procedeze la
indepartarea mecanica a parazitilor de pe corpul ei cu o
pensula inmuiata in alcool sau miere sau o scobitoare.
Parazitii se pot indeparta de pe matca si cu
ajutorul fumului de tigara.
VARROOZA este o ectoparazitoza
atat a albinelor adulte cat si a puietului, in special
a celui de trantor. Boala a fost
descoperita in anul 1904 in insula Java, de catre E.
Jacobson de unde s-a extins practic in toata lumea, in
Europa fiind semnalata pentru prima data in anul 1967.
Varrooza este o boala ascunsa, parazitul acesteia poate exista
in stup timp de mai multi ani fara sa se constate o
mortalitate anormala, pana in ziua in care
infestarea masiva duce la moartea rapida a familiei.
Etiologie
Agentul
patogen este acarianul Varrooa
jacobsoni. Femela prezinta corpul aplatizat, transversal
oval, lung de 1,1 mm si lat de 1,6 mm, de culoare maro-rosiatic,
prevazut cu patru perechi de picioare. Ea se fixeaza atat pe
torace cat si pe abdomen si membre, iar in perioadele
de inmultire depune in medie 7-8 oua in celulele
cu puiet, din care dupa 2 zile ies larvele, care se hranesc cu
hemolimfa larvelor si nimfelor de albina, iar dupa 7 zile
se transforma in adulti, ce se imperecheaza
inainte de eclozionarea albinelor. Masculul este mai mic, de forma
rotunda, avand culoarea alba-cenusie si moare
dupa imperechere, din celule iesind numai femele
imperecheate. Femelele imperecheate trec apoi pe albinele
lucratoare, trantori si matca, unde se hranesc cu
hemolimfa acestora, fapt ce determina debilizarea si moartea lor
prematura.
Contaminarea se face cu
ajutorul albinelor hoate, a trantorilor, a roilor si a
fagurilor cu puiet, precum si prin practicarea stuparitului
pastoral.
Simptome
În
perioada de iernare, parazitii nelinistesc familia de albine,
determinand un consum mai mare de miere, umplerea prematura
intestinului cu dejectii si aparitia diareii. Primavara,
cand in celule cu puiet exista un mare numar de
paraziti, albinele eclozionate vor fi neviabile cu aripile nedezvoltate,
cu capul si picioarele diforme. Ele cad pe fundul stupului, de unde sunt
scoase afara de catre albinele sanatoase.
Parazitul
poate fi descoperit cu ochiul liber pe trantori, pe albinele
lucratoare si matca, precum si pe puietul acestora
in urma descapacirii celulelor. La inceputul
infestarii, acarianul nu poate fi observat cu ochiul liber. Dupa
2-3 ani de la infestare, numarul acarienilor este foarte mare, se
inmultesc cu repeziciune, iar cand 20-30 % din albine sunt
parazitate, familia slabeste si moare.
Tratamentul
Datorita
adaptarii parazitului la biologia si viata albinelor, au fost
utilizate in ultimii ani zeci de substante antiparazitare,
numeroase metode biologice, fizice si tehnice de combatere a acestuia,
dar rezultatele nu sunt nici in prezent satisfacatoare. S-a
constatat ca dupa tratamente corect efectuate toamna, vara si
toamna anului urmator, aceleasi familii pot fi intens parazitate. Pe
plan mondial, cele mai utilizate substante in combaterea varroozei
au fost: fenotiazina, acidul
formic, acidul lactic, timolul, camforul, uleiul de eucalipt, clorbenzilatul,
brompropilatul, cumafosul, cimiazolul, amitrazul, cianpiretrinoidul de
sinteza si fluvalinatul (mavrikul). În
prezent, cele mai folosite substante in combaterea varroozei sunt
amitrazul si fluvalinatul si se fac cercetari intense pentru combaterea
acesteia pe cale biologica sau prin utilizarea de extracte naturale,
netoxice si nepoluante pentru produsele stupului. La
noi in tara, varrooza a fost combatuta cu medicamentele Sineacar si Arahnol, iar in prezent
se utilizeaza Varachetul (pe
baza de amitraz), Mavrirolul,
Apistanul (pe
baza de fluvalinat) si BeeVital-ul
(pe baza de uleiuri eterice). Nu
se admite folosirea la noi in tara
pesticidelor sub forma de solutii sau emulsii prin stropirea albinelor
sau in hrana lor, deoarece polueaza grav atat organismul
albinelor cat si ceara, mierea, polenul, laptisorul
si propolisul.
SENOTAINIOZA
Este
o ectoparazitoza a albinelor adulte, destul de
raspandita printre acestea.
Etiologie
Agentul patogen este o diptera vivipara,
denumita Senotainia
tricuspis. Aceasta musca este mai mica decat
musca comuna (6-8 mm), de culoare cenusie-deschis, cu o dunga
alba pe cap. Femelele imperecheate isi petrec cea mai
mare parte a timpului in stupina si urmaresc albinele
sau trantorii, depunand din zbor larvele pe corpul acestora.
Imediat dupa ce au fost depuse pe albina, larvele lungi de 0,7-0,8
mm si cu un diametru de 0,17 mm patrund in organismul insectei
la nivelul partii dorsale a articulatiei cefalotoracice
si se hranesc cu hemolimfa si tesuturi vii.
Cand larva s-a dezvoltat suficient (15 mm lungime si 3 mm
diametru) paraseste cadavrul albinei (6-11 zile) si
intra in pamant la o adancime de 3-4 cm, unde
dupa 1-2 zile se transforma in nimfa, iar dupa 7-12
zile in musca. Într-un sezon apicol pot sa apara
doua generatii de muste, iar iernarea acestora se face
in stadiul nimfal. Femela este vivipara si poate produce
intre 700 si 800 de larve (Simintzis, 1949; Giordani, 1956; Boiko,
1959).
Contaminarea albinelor
lucratoare si a trantorilor se face prin atacul direct,
in timpul zborului, al mustei parazite, care-si depune cu
aceasta ocazie larvele pe corpul acestora. Contaminarea este mai
puternica pe timp cald si insorit, in timp ce pe timp
rece si ploios, contactul albinelor cu musca parazita este redus. Femelele
acestei muste se intalnesc in stupina din mai
pana in octombrie, in numar foarte mare in
iulie-august, de dimineata si pana seara,
disparand din stupina atunci cand temperatura
atmosferica depaseste 30°C. Pe timp favorabil, in
1-2 zile depune toate larvele pe corpul albinelor.
Simptome
Albinele culegatoare se
debiliteaza, isi pierd capacitatea de zbor si familiile
se depopuleaza rapid. Uneori, la albinele moarte se pot observa
trepidatii ale abdomenului, datorate miscarilor pe care le fac
larvele parazite din organismul lor in cautarea hranei.
Diagnosticul se bazeaza pe semnele clinice si pe examenul de
laborator.
Tratamentul consta
in asezarea pe capacele stupilor (locul unde poposesc
senotainiile) a unor cartoane albe, pe care se aplica o solutie de
amidon in care se inglobeaza insecticide in
proportie de 1-2%. Se pot folosi si vase de culoare alba cu
apa, care se aseaza tot pe capacele stupilor si in
care se vor ineca un numar mare de muste, acestea fiind
puternic atrase de culoarea alba a vasului.
TRIUNGHIULINOZA
Triunghiulinoza este o
boala de invazie a albinelor culegatoare produsa de larvele
unei insecte.
Etiologie
Agentul patogen este reprezentat de
larvele a doua specii de insecte: Meloe verigatus si Meloe proscarabeus.
Contaminarea. Formele adulte ale acestor
insecte se intalnesc frecvent prin paduri, livezi,
fanete, unde isi depun si ouale in
pamant la radacina plantelor. Cu ajutorul aparatului
bucal adaptat pentru taiat si supt larva de Meloe verigatus perforeaza membrana intersegmentara a
albinelor si patrunde cu jumatate din corpul sau in
cavitatea abdominala a albinei, unde se hraneste cu
hemolimfa si cauzeaza moartea acesteia. Larvele de Meloe
proscarabeus traiesc pe suprafata corpului albinelor ca si
Braula coeca.
Simptome
Albinele
parazitate sunt nelinistite si prezinta miscari,
spasmodice, se tarasc in fata urdinisului si
incearca sa indeparteze parazitul, dupa care
mor.
Tratamentul este similar cu cel aplicat in cazul braulozei.
BOLILE
NECONTAGIOASE
În categoria bolilor
necontagioase intra urmatoarele boli:
- puietul racit;
- boala de mai;
- diareea albinelor;
- anomaliile matcilor.
PUIETUL
RACIT apare
de obicei primavara in familiile slabe, care au cuiburile
nerestranse si neimpachetate. Poate apare si atunci
cand apicultorul largeste prea mult cuibul familiei de albine
sau mentine prea mult stupii deschisi pe timp nefavorabil, rece,
precum si atunci cand in familia de albine, ca urmare a unei
boli, numarul albinelor s-a redus foarte mult si puietul a ramas neacoperit.
Simptome
Larvele
bolnave nu emana nici un miros caracteristic, isi
pastreaza forma si consistenta, dar isi pierd
luciul si culoarea lor devine cenusie.
Prevenirea
racirii puietului se face prin aplicarea unor tehnologii
corespunzatoare de crestere a albinelor (tinerea cuibului
strans, primavara, pana cand timpul permite
introducerea fagurilor noi in cuib), prin mentinerea unor familii
puternice, cu destule albine acoperitoare si prin combaterea bolilor
albinelor adulte, care reduc numarul albinelor din colonii.
BOALA DE MAI este o boala a albinelor tinere care se ocupa de
cresterea puietului. Ea apare de obicei primavara, cand
familiile de albine se dezvolta puternic si este crescuta o
cantitate mare de puiet. Albinele doici produc in aceasta
perioada foarte mult laptisor pentru hrana puietului, motiv
pentru care ele consuma mult polen. Acesta nu poate insa
sa fie prelucrat fara o cantitate suficienta de apa.
În zilele reci apare lipsa de apa, fenomen ce duce la un fel de
constipatie a albinelor tinere.
Contaminarea
De cele mai multe ori
sunt afectate toate familiile dintr-o stupina, deoarece lipsa apei le
afecteaza in egala masura.
Simptome
La iesirea din
stup, albinele tinere se tarasc in fata
urdinisului, incearca sa zboare, dar cad la
pamant si mor. Au abdomenul umflat, iar excrementele sunt
galbene pana la cafeniu deschis si au forma unor carnaciori
cu consistenta tare. Daca se apasa pe abdomen, iese o
pasta tare, galbena. Aceste simptome apar mai ales primavara,
dupa o perioada rece.
Tratamentul se face cu sirop de zahar foarte diluat,
pulverizat pe albinele de pe faguri sau administrat in alimentator
si prin instalarea adapatorilor in apropierea stupilor.
DIAREEA ALBINELOR este o boala fiziologica nemolipsitoare a albinelor adulte
si este consecinta unui consum ridicat de hrana sau miere de
calitate inferioara. Boala mai poate fi cauzata si de zgomote
mari produse in jurul stupinei, de prezenta unor
daunatori in cuib, de pierderea matcii, de blocarea
urdinisului si, ca urmare, de neefectuarea zborului de
curatire etc.
Simptome
Boala se
evidentiaza prin aparitia excrementelor de culoare castanie pe
faguri si rame, cu miros neplacut. Albinele bolnave de diaree pierd
capacitatea de zbor, se tarasc in fata urdinisului
si au corpul acoperit cu excremente.
Tratamentul recomanda, pe langa ingrijirea
corecta, administrarea de ceai de plante medicinale sau sirop
medicamentos, cu antibiotice, ca in cazul locii europene.
ANOMALIILE MATCILOR
Pe langa bolile infecto-contagioase,
matcile pot prezenta si un numar mare de anomalii, produse fie
de procese distrofice ale sistemului neuro-endocrin, fie de natura
congenitala.
Matcile manifesta tulburari fiziologice
legate de varsta, care se manifesta prin modificari
structurale. Astfel apare atrofierea glandelor producatoare de venin,
inchiderea la culoare a tubilor Malpighi, pigmentarea tesutului
adipos, fibrozarea si calcifierea valvei vaginale etc. Ca urmare a unor
tulburari nervoase, la matci se pot observa pareze, paralizii
precum si depunerea de oua nefecundate. Aceste tulburari apar
ca urmare a unor traumatisme fizice survenite cu ocazia marcarii,
taierii aripilor sau altor manipulari, precum si ca urmare a
unor disfunctiuni ale sistemului neuroendocrin.
Dintre tulburarile somatice se pot aminti:
matci pitice (apar cand culesul in natura este
insuficient si nu determina modificari in structura
interna sau externa), matci cu extremitati somatice
anormale (cu aripile sau membrele slab dezvoltate, anormale, nu pot zbura
si nu se pot mentine pe suprafata fagurilor),
ginandromorfismul (aparitia, ca urmare a unor factori nefavorabili de
mediu pe acelasi individ a unor organe proprii celor doua sexe),
ciclopismul (prezenta unui singur ochi compus, de forma
semilunara, dispus central), microcefalia (aparitia unor albine cu
capul mai redus) etc. Aparatul
si organele de reproducere pot prezenta urmatoarele
modificari: aplazia ovarelor (ovare complet nedezvoltate), atrofia
ovarelor (matcile au fost normale, dar ca urmare a unui dezechilibru
neuroendocrin, depunerea de oua se diminueaza), hipoplazia ovarelor
(dezvoltarea insuficienta a oviductelor, ovare reduse ca volum,
consistenta si culoare modificate, sterilizate),
obstructia ovarelor (stagnarea spermei in oviducte ca urmare a
nedezvoltarii corespunzatoare a veziculei spermatice), obliterarea
oviductelor prin calculi rectali (intestinul posterior
supraincarcat cu concretiuni calcaroase, oblitereaza
caile genitale).
Unele
matci pot deveni trantorite, adica din ouale depuse
de ele se nasc numai trantori, fie datorita expulzarii
cantitatii de sperma, fie ca urmare a unor tulburari
functionale cauzate de un spasm nervos la nivelul sfincterului
receptaculului seminal, care impiedica iesirea
spermatozoizilor pentru un moment. Uneori, ca urmare a unei infectii
virale, spermatozoizii prezinta degenerari morfologice, cum ar fi
rasuciri, incovrigari si alte forme bizare, acestea
influentand negativ evolutia embrionului.Matcile cu
diverse anomalii trebuie inlocuite imediat ce au fost depistate, cu
alte matci tinere si prolifice.
INTOXICATIILE
La albine, intoxicatiile
se pot produce cu:
polen;
nectar;
miere
de mana;
pesticide folosite la combaterea daunatorilor de
culturile agricole.
INTOXICATIA CU POLEN
Aceasta
intoxicatie este cauzata de polenul toxic recoltat de albine de la
diferite plante otravitoare situate in raza de zbor a albinelor.
Printre
plantele polinifere care intra in aceasta categorie amintim:
omagul, ceapa, nemtisorul, tutunul, maselarita, laptele
cucului, teiul argintiu si multe altele. Intoxicatiile albinelor
in anumiti ani se produc din cauza alcaloizilor, glucozizilor
si uleiurilor eterice volatile, pe care aceste
plante le contin. Uneori, sub influenta unor factori de mediu
si unele plante polinifere cunoscute ca nevatamatoare pot
produce polen toxic pentru albine.
Boala
apare in diferite perioade ale sezonului activ si afecteaza
in special albinele tinere si puietul neavand un caracter
contagios. Boala este de scurta durata, dar un timp nefavorabil
si lipsa unui cules de polen neotravitor, prelungeste si
agraveaza boala, producand moartea prin intoxicare a unui
numar mare de albine.
Simptomele pe care le prezinta albinele bolnave sunt in
functie de continutul in substante toxice ale polenului
consumat. Intoxicatia
cu polen se poate recunoaste prin prezenta pe scandura de
zbor, in fata urdinisului si pe fundul stupului, a unui
numar mare de albine moarte. Albinele au abdomenul marit si la
o usoara atingere a lui cu mana, elimina excremente de
consistenta pastoasa, de culoare galbena-verzuie.
Aceleasi materii fecale se gasesc din abundenta si
pe capacele stupilor.
Tratamentul este
nespecific si consta in administrarea siropului de zahar
(1:2), caldut (37°C), in doza de 500 ml pentru o
familie, din 2 in 2 zile, pana la disparitia
simptomelor clinice.
INTOXICATIA CU NECTAR
Aceasta
boala este determinata de consumul de nectar toxic secretat de
aceleasi plante care produc si polenul otravitor. De obicei,
boala se instaleaza odata cu aparitia timpului nefavorabil
secretiei de nectar si afecteaza mai mult albinele
culegatoare. S-a constatat ca nectarul toxic contine pe
langa alcaloizi si glucozizi si manoza, un
zahar cu proprietati toxice deosebite pentru albine. Atunci
cand nectarul daunator este recoltat in cantitate mare,
mierea care rezulta din el devine periculoasa si pentru
consumul uman.
Simptome
Albinele
intoxicate cu nectar devin nelinistite, isi pierd capacitatea
de zbor, se tarasc pe pamant, fie in fata
urdinisului, fie in jurul plantelor cu nectar toxic,
paralizeaza si mor. Daca consumul de nectar toxic a fost mai
mic, albinele isi pot reveni.
Tratamentul consta in administrarea de sirop de
zahar, cate 500 ml zilnic fiecarei familii, timp de 3-5 zile.
INTOXICATIA CU MIEREA DE MANA
Intoxicatia
cu mana se manifesta mai ales in timpul iernii si la
inceputul primaverii, dar poate apare in tot sezonul activ,
ori de cate ori albinele culeg acest produs. În lipsa nectarului
floral, albinele recolteaza mana in cantitati mari
si o prelucreaza in miere de mana, care apoi este
depozitata in faguri ca rezerva de hrana.
Toxicitatea
mierii de mana nu este intotdeauna aceeasi, ea variaza
de la o perioada la alta si de la o localitate la alta, fiind
in functie de plantele de pe care se recolteaza, de insectele
care o produc, de conditiile meteorologice si de compozitia
ei. Toxicitatea ei este determinata de sarurile minerale si
mai ales cationii de potasiu, precum si de alte elemente.
Digestibilitatea
ei pentru albine este mica, ceea ce duce la supraincarcarea
rectului peste limitele fiziologice in timpul iernii. Actiunea ei
daunatoare fata de albine este in raport direct cu
proportia in care se amesteca cu miere florala
Cand rezervele de hrana sunt formate exclusiv din miere de
mana, tulburarile digestive insotite de actiunea
toxica si de posibilitatea declansarii nosemozei
decimeaza in totalitate familiile respective de albine.
Diagnosticul
clinic nu este posibil. Se face un examen
microscopic al intestinului mijlociu si posterior al albinelor si
un examen de calitate a mierii. Combaterea
intoxicatiei cu miere de mana se face prin examinarea
calitatii mierii si excluderea de la iernare a proviziilor
in care exista miere de mana.
INTOXICATIA CU MEDICAMENTE
Prin medicament se intelege acea substanta care
introdusa in organismul viu este in stare sa diminueze
sau sa inlature tulburarile pe care acesta le
prezinta. În combaterea bolilor infecto-contagioase ale albinelor
s-au folosit si se folosesc numeroase antibiotice si
chimioterapice, care administrate in doze
necorespunzatoare pot deveni toxice pentru organismul acestora.
Simptome
Sub
actiunea dozelor prea mari de antibiotice, puietul isi
schimba pozitia normala in celule, isi pierde
culoarea normala, devenind de nuanta mai inchisa
si, in general, este inlaturat din celule de catre
albine. Albinele adulte s-au dovedit mai rezistente decat puietul
fata de actiunea toxica a
antibioticelor si sulfamidelor.
Diagnosticarea
acestor intoxicatii medicamentoase la puiet si la albinele adulte
se face pe baza examenului de laborator, al anchetei toxicologice si
anamnezei, pentru a exclude astfel confundarea cu
alte boli infecto-contagioase sau cu alt tip de intoxicatii.
INTOXICATIA CU
PESTICIDE
În agricultura
sunt folosite din ce in ce mai multe substante chimice deosebit de
toxice pentru combaterea bolilor si daunatorilor plantelor de
cultura sau a celor din zona forestiera.
Aceasta
metoda chimica de combatere a daunatorilor duce la
scaderea numarului polenizatorilor naturali ai plantelor si la
necesitatea protejarii si folosirii dirijate a albinelor ca insecte
polenizatoare, in scopul sporirii productiei vegetale. Acest lucru
se poate realiza prin utilizarea unor substante chimice mai putin
toxice pentru albine si prin aplicarea lor in momente in
care nu vin in contact cu acestea. Insecticidele
sunt nocive atunci cand penetreaza organismul albinei si
provoaca un dezechilibru fiziologic la cateva procese biologice
fundamentale.
Deoarece
evolutia toxicozei este de obicei fulgeratoare, in cursul
unei zile pot fi distruse mai multe prisaci, iar aceasta
evolutie depinde de distanta si suprafata tratata,
precum si de natura si remanenta substantelor aplicate.
Simptome
Daca
insecticidul utilizat este mai putin nociv, sau distanta dintre
stupina si cultura tratata este mai mare, familiile de albine
intoxicate au o activitate mai redusa si prezinta un mare
numar de albine moarte pe fundul stupului, in fata
urdinisului si in directia zborului. O parte din
albinele care supravietuiesc cad de pe faguri, se tarasc
in fata urdinisului, iar alta parte incearca
sa paraseasca stupul impreuna cu matca.
Puietul de albine intoxicat isi schimba pozitia,
culoarea, se atrofiaza si piere.
Pana
la utilizarea unor insecticide netoxice pentru albine, dar cu acelasi
efect pentru distrugerea daunatorilor agricoli, singura
posibilitate de prevenire a intoxicatiilor la
albine consta in respectarea legislatiei in vigoare
privitoare la interzicerea stropirilor cand plantele melifere sunt
in perioada de inflorire (ordinul nr. 127/21 oct. 1991). În
cazul cand sunt tratate anumite suprafete agricole sau forestiere
cu substante insecticide in perioada cand sunt cercetate de
catre albine, familiile de albine trebuie transportate la cel putin
5 km de zona in care se aplica combaterea, sau se inchid pe
intreaga perioada de tratare si de remanenta a
substantei insecticide pe plante. Durata inchiderii familiilor de
albine se scurteaza mult atunci cand dupa aplicarea
tratamentului chimic intervine o ploaie, apa reducand efectul nociv al
substantei chimice aplicate, diluand-o.
| |
