Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Asistenta sociala


Index » sanatate » Asistenta sociala
POLITICI SOCIALE IN DOMENIUL PROTECTIEI FAMILIEI SI COPILULUI


POLITICI SOCIALE IN DOMENIUL PROTECTIEI FAMILIEI SI COPILULUI




POLITICI SOCIALE IN DOMENIUL PROTECTIEI FAMILIEI SI COPILULUI

1. Politica publica de protectie a copilului aflat in dificultate



1.1. Inainte de 1989

Un aspect care trebuie avut in vedere atunci cand este analizata actiunea statului in materie de protectia copilului aflat in dificultate este acela ca procesul de reforma a protectiei copilului se inscrie in contextul general al reformei economice si sociale din Romania.

Romania perioadei comuniste a promovat un model paternalist, in care statul era cel care intervenea in orice situatie, la nivel macro sau la nivel individual. Astfel, in decursul deceniului 1957-1966, importanta acordata copilului de catre politica de stat se modifica radical, si odata cu ea, si politicile specifice. In 1957 se emite un decret care stipuleaza posibilitatea intreruperii sarcinii la cererea femeii gravide, contra unei sume modice.

Aceasta masura a fost motivata de intentia regimului de a integra masiv femeile in campul muncii si de a realiza egalitatea dintre sexe.

Apoi, in 1966, prin Decretul 770, se interzice intreruperea la cerere a sarcinii. Efectul a fost vizibil in 1967, an urmator adoptarii decretului, cand s-a inregistrat o dublare a numarului de nascuti vii la mia de femei, comparativ cu 1966 cand rata bruta a natalitatii scazuse la 14,3%, cu 4000 de avorturi la 1000000 de nascuti vii.

Cu toate aceste masuri, tendinta de scadere a natalitatii aparuta din 1955 a continuat, ca rezultat al politicii regimului. Campania de industrializare fortata, stramutarea populatiei rurale la oras, deplasarile masive ale populatiei din mediul rural in cel urban - sunt factori care au condus la aceste dereglari socio-economice.

Importanta pe care regimul comunist o acorda copiilor a fost argumentata de nevoia de forta de munca pentru a crea o tara puternica si independenta. Aceasta tendinta s-a manifestat prin aparitia Legii 3/1970, care reglementeaza masurile si institutiile abilitate in protectia copilului. Alaturi de aceasta lege, se situeaza si Codul Familiei, intrat in vigoare in 1954, care reprezinta o prima concretizare a principiilor moderne din protectia copilului. In acest document se stipulau:

-egalitatea in tratamentul copiilor, indiferent de faptul ca ei provin din casatorie, din afara ei sau sunt adoptati;

-exercitarea drepturilor si obligatiilor parintesti numai in interesul copilului;

-egalitatea parintilor in ceea ce priveste exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti;

-realizarea adoptiei numai in interesul celui adoptat;

Aceste norme, aplicate in contextul regimului comunist, au condus la etatizarea si centralizarea activitatii de protectie a copilului, diminuandu-se sau chiar eliminandu-se rolul familiei si comunitatii din care copilul face parte, iar legea 3/1970 reprezinta o confirmare a tendintei de control absolut al statului in problema protectiei copilului.

Nota specifica a acestei perioade era folosirea institutionalizarii copilului ca principala masura de "ocrotire a minorilor"

1.2. Dupa 1989

Dupa 1990, au fost adoptate o serie de dispozitii legale care au drept scop imbunatatirea sistemului de protectie a copilului prin imbunatatirea instrumentelor de lucru si asigurarea respectarii drepturilor copilului.

Politica sociala vizand domeniul protectiei copilului, urmareste dupa 1989 trei directii principale:

1. Imbunatatirea situatiei mostenite din perioada comunista, in sensul imbunatatirii calitatii serviciilor oferite copiilor institutionalizati;

2. Realizarea unor parteneriate intre institutiile publice de profil si organizatiile nonguvernamentale;

3. Dezinstitutionalizarea - ca principal obiectiv al reformei (discutat intens dupa 1998).

Se poate vorbi despre o evolutie a politicii publice vizand protectia copilului aflat in dificultate. Dupa 1989, datorita gravitatii si caracterului urgent al problemelor din casele de copii comuniste, au fost implementate actiuni cu caracter public foarte in graba, uneori fara o analiza atenta a eficientei si adecvarii lor. Incep sa fie practicate parteneriatele public-private, care isi propun sa gaseasca o solutie pentru dezvoltarea unor responsabilitati de protectie sociala in contextul economiei de piata si al constrangerilor ei specifice.

Aparitia si extinderea unor fenomene sociale, cum este de exemplu fenomenul "copiilor strazii", precum si a altor noi probleme:abandonul scolar crescut, abuzul asupra copiilor, infectiei HIV si SIDA, au condus la infiintarea si dezvoltarea unor noi servicii specifice.

Un rol important in procesul de reforma a sistemului de protectie a copilului dupa 1989 a revenit organizatiilor nonguvernamentale internationale,si apoi si celor romanesti.

In prima faza, actiunea organizatiilor neguvernamentale romanesti a fost in principal una caritabila, de sustinere materiala si financiara a institutiilor unde se aflau copii. Coordonate de institutii si organisme internationale, ele au inceput apoi sa dezvolte programe specializate si servicii pentru diverse categorii de copii.(de exemplu: pentru copiii strazii, pentru prevenirea abandonului si a institutionalizarii, consiliere pentru mama si copil,etc.)

Un element-cheie al reformei in domeniul protectiei copilului a fost infiintarea serviciilor publice specializate pentru protectia copilului, avand ca atributii pricipale:

- Coordonarea actiunilor autoritatilor publice locale in domeniul protectiei drepturilor copilului;

- Coordonarea si punerea in aplicare a strategiei guvernamentale in domeniul protectiei drepturilor copilului;

- Monitorizarea drepturilor copilului, centralizarea si sintetizarea informatiilor privind acest aspect;

- Identificarea copiilor care necesita masuri speciale de protectie a drepturilor lor si intocmirea documentatiei privind situatia lor, sesizand organelle competente;

- Sprijinirea alternativelor de tip familial la ocrotirea de tip rezidential a copilului.

Masurile de protectie a copilului aflat in dificultate, asa cum se regasesc ele in legislatia actuala, se refera la urmatoarele aspecte:

- Incredintarea copilului unei familii, unei persoane, sau unui organism privat autorizat;

- Incredintarea copilului in vederea adoptiei;

- Incredintarea provizorie a copilului la Serviciul Public Specializat;

- Plasamentul copilului la o familie, persoana, la Serviciul Public Specializat sau un organism privat autorizat, intr-o familie asistata, sau in regim de urgenta

2. Politici de suport pentru familiile cu copii

2.1. Inainte de 1989

Regimul socialist a promovat o politica sociala relativ generoasa de sprijinire a familiilor si femeilor cu copii. Principalele elemente ale acesteia (atat negative, cat si pozitive) au fost (Zamfir, 1999):

-Alocatii pentru copii relativ mari (aproximativ 10% din salariulmediu); aceste alocatii nu erau insa universale, fiind acordate numai parintilor salariati, pana la un anumit nivel al salariului si diferentiate dupa nivelul salariului parintilor;

- Pentru mamele cu 3 sau mai multi copii a fost acordata o alocatie speciala (aprox.10% din salariul mediu);

- Mamelor care doreau sa munceasca li se acordau unele facilitati: program redus de lucru, concediu de maternitate platit, concediu platit pentru ingrijirea unui copil bolnav, dar neplatit pentru ingrijirea copilului sanatos (asigurandu-se insa mentinerea locului de munca), crese si gradinite gratuite (sau cu contributii scazute), ingrijire medicala gratuita, siguranta locului de munca, etc.;

- Indemnizatie pentru concediu de maternitate, acordata tuturor mamelor salariate, si calculata ca un procent din salariu, in functie de vechimea in munca;

- Indemnizatie de concediu pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 3 ani, acordata mamelor angajate cu contract pe durata nedeterminata, si calculata in functie de vechimea in munca;

- Indemnizatie de nastere, acordata mamelor care au nascut mai mult de 1 copil, pentru fiecare copil nascut ulterior;

- Serviciile pentru familii, industria de alimente pentru copiii mici, aparatura casnica era putin dezvoltata in anii '70, astfel ca femeile aveau uneori responsabilitati coplesitoare, fiind nevoite sa acorde activitatilor casnice aproximativ 250-350 minute/zi;

- Institutiile de ingrijire a copiilor (crese, gradinite) ofereau servicii de calitate scazuta.

2.2. Dupa 1989

Nota caracteristica a politicii sociale de suport pentru femeile cu copii, dupa 1989, este caracterul ei confuz si neconcordant.





a. Politica de planificare familiala - se modifica, prin Decretul 605/27.12.1989 care autoriza avortul la cerere in primul trimestru de sarcina, cu conditia ca el sa fie efectuat de catre un medic ginecolog. Aceasta a dus atat la scaderea natalitatii, dar si a mortalitatii materne. Desi am mentionat faptul ca liberalizarea avortului a generat scaderea natalitatii, efectul este foarte diferentiat, in sensul ca natalitatea este foarte scazuta in clasa mijlocie si superioara- cea care ar putea oferi conditii adecvate cresterii copilului, si unde, datorita nivelului educational si de calificare, rata somajului in randul femeilor este mai redusa, dar se mentine ridicata in mediile sarace si cele marginale, care nu pot asigura conditiile propice dezvoltarii normale a copiilor.

Pentru a stimula natalitatea, este necesara macar o compensare partiala a efortului de crestere a copiilor, cautandu-se in acelasi timp si responsabilizarea familiei cu privire la cresterea si ingrijirea copiilor. Pentru sprijinirea cresterii copiilor s-ar putea adopta masuri care sa protejeze locurile de munca ale femeilor aflate in perioada postnatala, precum si asigurarea unor facilitati de crestere a copilului mic in concordanta cu posibilitatile financiare ale familiilor (ingrijire in crese).

Cu toate acestea, efectul nu va fi neaparat cel scontat, in sensul ca populatia cu standard mediu de viata, dar cu asteptari mai inalte, realizabile doar in timp, nu va fi incurajata sa creasca natalitatea; unele segmente sarace sau marginale vor fi incurajate sa mentina o natalitate ridicata datorita suportului social acordat.

b. Suportul financiar pentru familiile cu copii - se caracterizeaza, de asemenea, printr-o evolutie contradictorie.

Alocatia de stat pentru copii: dupa 1989, acest beneficiu social s-a erodat cel mai mult. In 1994, valoarea reala a acesteia a fost de 25% din valoarea ei din 1989. Chiar daca, cu 1 ianuarie 1997 valoarea ei a crescut substantial, a fost departe de cea din 1989.

Actualmente, cuantumul alocatiei de stat este de 32 lei lunar pentru fiecare copil. In cazul in copiii de varsta scolara nu se integreaza intr-o forma de invatamant, aceasta alocatie este sistata.

Politica de sustinere a familiilor cu mai multi copii s-a imbunatatit prin acordarea, incepand cu 1 ianuarie 2004, in baza Ordonantei de Urgenta a Guvernului Romaniei nr.105/24.10.2003 a alocatiei familiale complementare, completata prin legea nr. 41/2004. Aceasta se acorda familiilor care realizeaza un venit pe membru de familie de pana la 168 RON; cuantumul ei este de: 34 RON pentru familia cu un copil; 40 RON pentru familia cu doi copii; 45 RON pentru familia cu trei copii; 50 RON pentru familia cu 4 sau mai multi copii.

O masura economica, considerata a genera efecte imprevizibile este cea cu privire la alocatia pentru copiii nou nascuti. Conform reglementarilor in vigoare, incepand cu 1 ianuarie 2008 alocatia pentru copiii nou nascuti 213 RON pentru toti copiii, pana la implinirea varstei de 2 ani, respectiv pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap (Hotararea Guvernului nr. 8/2008).

Raportat la venitul mediu din Romania, cuantumul alocatiei este considerabil. De aici si concluzia ca, avand in vedere contextul economic actual, alocatia de stat va constitui un stimulent financiar suficient de puternic pentru cresterea natalitatii. Ne putem pune insa, in mod absolut logic, urmatoarea intrebare : care natalitate va fi stimulata ?

Deoarece indemnizatie de maternitate se acorda numai pentru primele 3 nasteri, in timp ce noua alocatie nu face distinctie in functie de rangul nasterii, este foarte probabil ca noua alocatie sa stimuleze natalitatea acelui segment populational care nu este angajat in munca, care nu are alte surse de venituri sau are venituri foarte reduse si un nivel educational scazut. Realizand o analiza comparativa cu politicile sociale ale altor tari (spre exemplu Bulgaria sau Federatia Rusa), Vasile Ghetau (2007) remarca ca legislatia actuala nu realizeaza nici un fel de diferentiere in ceea ce priveste cuantumul alocatiei in functie de rangul nasterilor. Astfel, nu se face nici nu fel de distinctie intre alocatia acordata copilului de rang 2, 3, 4 sau mai mare, ceea ce constituie clar un punct nevralgic al actualelor prevederi in domeniu.

Lipsa stimularii particulare a cuplurilor fara copii, cu un copil sau doi de a aduce pe lume inca un copil, sau, dintr-o alta perspectiva, incurajarea nasterilor de rang mare (peste 4) pe care o va genera actuala lege, va conduce la ceea ce autorul mentionat numeste  un derapaj structural al natalitatii  (p.60), care va avea consecinte grave pe termen lung. Afirmatia se bazeaza pe faptul ca, inca din 2005, 35% dintre nascutii de rang 4 si peste proveneau de la femei fara studii sau cu studii de nivel primar.

Daca adaugam si mamele care aveau studii gimnaziale, ponderea creste la 79%, si este estimata o crestere a acestei ponderi odata cu introducerea noii alocatii.

Alte date oferite de Institutul National de Statistica ne indica faptul ca din 100 de nascuti vii adusi pe lume in 2002, 50% proveneau de la femei fara studii, cu studii primare sau gimnaziale, iar restul de 50% de la femei cu studii liceale, posliceale, superioare. Sub efectul masurilor din 2003, anume de acordare a indemnizatiei de maternitate la femeile salariate, ponderea nascutilor proveniti de la aceasta categorie a crescut la 53%. Impactul noilor masuri ar putea insa sa determine un recul al acestei proportii, concomitent cu ascensiunea ponderii copiilor nascuti de femei cu grad redus de educatie.

Stimularea natalitatii in mod nediferentiat in functie de rangul copilului trebuie atent monitorizata, deoarece, in perspectiva, revenirea unei familii/femei cu multi copii, la un venit considerabil mai mic dupa trecerea celor 2-4 ani de acordare a alocatiei marite va determina reaparitia unor fenomene sociale cu care Romania s-a confruntat in anii anteriori : abandonul copilului de catre parinti si implicit, suprasolicitarea institutiilor de protectie a copilului. De aceea, aceasta masura este considerata de catre demografi ca una pripita, nefundamentata stiintific, cu impact electoral, avand in vedere faptul ca eficienta ei se va regasi incepand probabil cu 2008, an electoral.

c. Suportul pentru ingrijirea copiilor

Desi sistemul socialist intentiona sa dezvolte un sistem de ingrijire amplu si accesibil pentru familiile cu multi copii, dificultatile economice aparute la inceputul anilor '70 au stagnat acest proces. Calitatea serviciilor si facilitatilor s-a degradat continuu: dotarile materiale au devenit din ce in ce mai sarace, transportul lipsea, conditiile de igiena si calitatea actului educational si de ingrijire s-au deteriorat drastic.

Contributia financiara a familiei s-a marit, in timp ce facilitatile oferite s-au micsorat, accesul fiind din ce in ce mai dificil. Pentru elevi nu exista sisteme de ingrijire si supraveghere dupa orele de scoala.

Rezultatul a fost acela ca familiile si-au pierdut increderea in aceste sisteme, apeland la alternative, cand aceasta era posibil, anume la "institutia bunicilor". In caz contrar, "copiii cu cheia de gat"au devenit o realitate, exprimand starea de lucruri existenta.

Dupa 1989, datorita conditiilor nesatisfacatoare si neincrederii parintilor in aceste servicii, precum si a costului lor ridicat, cererea publica a scazut, si, in consecinta, multe dintre aceste facilitati au disparut. Rezulta ca, in loc sa fie reformate, acestea au fost neglijate politic si social.

3. Problema tinerilor care implinesc 18 ani in institutiile de ocrotire

Doar o parte dintre tinerii care implinesc 18 ani in institutiile de ocrotire trec mai departe in institutiile pentru adulti (in speta, cei cu dizabilitati). Raman cei care trebuie sa "paraseasca" casele de copii, multi dintre ei fara familii sau rude, care nu au efectiv unde sa locuiasca. Cel mai adesea ei nu au nici o calificare in munca, si au un puternic deficit de socializare, nefiind apti sa ia decizii, sa relationeze adecvat cu cei din jur, sa aiba o viata sociala normala, deoarece nu au invatat aceste lucruri in institutie. La ora actuala se pune un mare accent pe crearea deprinderilor de viata independenta (DVI) pe perioda cat copilul, respectiv tanarul se afla in institutie.

Activitatile pentru formarea deprinderilor de viata independenta (Ordinul 14/2007)

Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viata independenta (DVI) desfasoara activitati structurate sau semistructurate care au ca scop pregatirea si stimularea autonomizarii copiilor si tinerilor, de stimulare a individualitatii si dezvoltare a resurselor personale ale acestora, in vederea trecerii de la dependenta la independenta personala.

Obiectivul final al acestor activitati este acela ca, copiii care se afla in evidenta sistemului, precum si tinerii care parasesc sistemul de protectie sa dobandeasca deprinderi de viata independenta. In acest scop ei sunt incurajati sa participe la programele de asistenta sociala, de socializare, de adaptare la viata sociala si la cultura comunitatii din care fac parte si sunt sprijiniti in procesul de integrare socioprofesionala.

Exista cateva elemente principii conditionante pentru realizarea procesului de dezvoltare a DVI:

■ Activitatile pentru dezvoltarea DVI sunt structurate/semistructurate si se realizeaza utilizand metodologii specifice

■ Activitatile desfasurate in institutii publice sau private se realizeaza cu acordul partilor implicate, si este formalizat in conventii de parteneriat in conventii de parteneriat incheiate intre furnizorii de servicii. Aceste contracte cuprind drepturile, obligatiile celor care organizeaza activitati pentru dezvoltarea DVI, precum si ale organismelor partenere, precum si conditiile optime pentru ducerea la indeplinire a obiectivelor in conditii optime

■ Strategia de dezvoltare a DVI promoveaza si planifica pregatirea timpurie a copilului pentru viata independenta, atunci cand exista conditii de maxima disponibilitate educativa, iar deprinderile se pot invata in armonie unele cu celelalte, si nu in disonanta.

■ Activitatile pentru dezvoltarea DVI se desfasoara cu sprijinul referentilor de formare; referentul de formare defasoara cu copilul/tanarul o activitate punctuala, precisa, centrata pe o anumita deprindere de viata




■ Activitatile pentru formarea DVI se desfasoara atat in mediu institutional, cat si in mediu deschis, favorizand experienta sociala si deschiderea catre comunitate, dar si invatarea prin experienta si actiune.

■ Activitatile pentru dezvoltarea DVI trebuie sa fie in acord cu varsta, nivelul dezvoltare, opinia si aspiratiile copiilor/tinerilor

■ Activitatile nu mizeaza pe privatiune sau constrangere. Orice abuz in acest sens este sanctionat imediat, in conformitate cu reglementarile in vigoare. Copiii/tinerii sunt sprijiniti sa inteleaga importanta unor deprinderi si comportamente adecvate in viata sociala si sunt ajutati sa le adopte mcu discernamant si incredere in adaptabilitatea si functionalitatea lor pentru mediul social.

■ Pentru desfasurarea activitatilor de dezvoltare a DVI sunt asigurate spatii si mijloace adecvate obiectivului actiunii respective, se asigura deschidere si transparenta, astfel incat sa fie posibila participarea comunitatii si familiei la organizarea acestora. In fapt, metodologia de organizare si functionare a SDVI contine referiri clare la tehnici de stimulare a experientei si participarea copilului la actiuni in mediu deschis, in comunitate, precum si modalitatile de implicare a comunitatii

■ In cadrul serviciului de dezvoltare a DVI (SDVI) copiii si tinerii beneficiaza de consiliere psihologica si vocationala, informare permanenta cu privire la evolutia lor in conformitate cu planul individual de servicii (PIS) , informare si consiliere cu privire la diferitele oportunitati de studiu sau profesionale, consiliere juridica, totul intr-o atmosfera de parteneriat, intelegere reciproca si valorizare

■ Coordonatorul SDVI ia masurile necesare pentru protectia copilului impotriva oricaror forme de abuz, neglijare sau exploatare (de ex. abuz fizic, discriminare, tratament inuman sau degradant

Politica sociala actuala in acest sens propune rezolvarea problemei prin descentralizare, prin implicarea comunitatii si asumarea de responsabilitati de catre aceasta in scopul realizarii sociale a acestor tineri proveniti din institutii. Solutia cea mai potrivita in acest sens pare "elaborarea unui cadru legal adecvat si pregatirea unor mecanisme social-economice care sa faciliteze in mod natural, prin mecanismele pietei muncii, integrarea tinerilor care ies din institutii."(Zamfir et al., 1999:311).

Ei trebuie sa beneficieze de toate drepturile pe care le are orice cetatean (cum ar fi de exemplu dreptul la o locuinta sociala sau de scutire de impozit la angajare, pe o anumita perioada), fiind important sa nu se creeze in mod exagerat privilegii pentru acest statut (ex: locuinte protejate, construite special pentru ei), deoarece aceasta ar duce la o atractie pentru statutul de copil institutionalizat.

De asemenea, este important ca procesul de pregatire si chiar de plasare pe piata muncii sa inceapa timpuriu, la varsta de 14-16 ani. Dupa Zamfir et al. (1999), adoptarea unei legi care sa permita si sa incurajeze (prin scutiri de impozite pentru patroni) angajarea cu program redus (4 ore) a tinerilor din institutii ar fi benefica. Aceasta atat pentru ca tinerii ar invata (prin sistemul de ucenicie) o meserie, iar dupa 16 sau 18 ani s-ar putea angaja cu contract.

4. Situatia familiilor monoparentale

O familie in care unul dintre parinti lipseste presupune confruntarea cu o serie de probleme majore care tin atat de interactiunea familiei cu mediul exterior (rude, prieteni, vecini, colegi de serviciu, institutii sociale, servicii sociale), cat si de relatiile din cadrul familiei (privita ca subsistem social), de interactiunile dintre membrii familiei.

Este evident ca in cazul familiei monoparentale, responsabilitatile parintelui singur cresc simtitor, atat in exteriorul familiei cat si in interiorul ei, statul preluand foarte putin din aceasta suprasolicitare. Unul dintre efectele evidente pe care il are separarea parintilor sau pierderea unui parinte intr-o familie, il reprezinta scaderea nivelului economico-financiar al familiei respective.

O situatie aparte in acest context il au mamele singure. De exemplu, Jane Millar (1992) aprecia ca exista peste 1 milion de mame singure in Marea Britanie, dintre care doua treimi traiesc in saracie. La fel, potrivit lui Gongla (1885), in SUA, familiile conduse de o femeie singura inregistreaza o probabilitate de a se afla sub limita saraciei de 3 ori mai mare decat familiile conduse de un barbat singur si de 6 ori mai mare decat familiile biparentale (in Zamfir et al., 1993:326). Aceasta deoarece ele trebuie sa se axeze pe ingrijirea copiilor, fiind in imposibilitate de a lucra, iar ajutorul financiar din partea tatilor lipseste sau este insignifiant. Se poate considera ca prin angajare, o mama singura va avea mai putin timp la dispozitie pentru a-si creste si educa copiii.

In acelasi timp insa, ea va dispune de mai multi bani pentru a le satisface nevoile. In Europa Occidentala, doua treimi dintre mamele singure lucreaza sau cauta de lucru, un procent foarte mare daca se face comparatie cu cel al mamelor din familiile cu ambii parinti care lucreaza.

Concluzia este ca situatia mamelor singure este evident mai proasta decat a tatilor singuri si decat a familiilor cu ambii parinti.

Familiile monoparentale traiesc, ca si celelalte familii, in mediul social compus din institutii si organizatii. Foarte multe organizatii din domeniul sanatatii, educatiei si serviciilor sociale au la baza functionarii lor reguli impersonale, birocratice, si, mai ales, este clar ca isi proiecteaza serviciile oferite pornind de la imaginea familiei nucleare. Este explicatia faptului ca, de foarte multe ori, ele nu sunt capabile sa ofere aceleasi servicii si altor tipuri de familie, cum este cea monoparentala.

De exemplu, programele institutiilor medicale, programarea diverselor activitati destinate parintilor in scoli (sedinte, convocari), programele serviciilor sociale, sunt de cele mai multe ori facute in functie de interesul personalului si nu de cel al beneficiarului. In cazul parintilor singuri, a accesa aceste servicii inseamna a se invoi de la slujba, ceea ce duce la pierderi din salariu, sau, in timp, chiar la pierderea slujbei. Si alte servicii, cum ar fi: primariile, magazinele, administratia financiara, telefoanele, au un program de functionare total neadecvat pentru cei care lucreaza. Cei mai afectati de aceasta situatie vor fi parintii singuri, care nu vor putea sa-si rezolve problemele asa cum o poate face o mama casnica dintr-o familie cu ambii parinti sau chiar un cuplu de parinti care isi pot imparti responsabilitatile.

La aceste probleme care tin de functionarea sistemului social, se adauga faptul ca nici programele destinate parintilor singuri nu ofera un suport corespunzator. Unul dintre aspectele care ilustreaza acest fapt este situatia veniturilor, in sensul ca veniturile familiei monoparentale sunt (in medie) mult mai mici decat ale familiei cu doi parinti.

Astfel, in Marea Britanie, venitul mediu al familiilor monoparentale reprezinta 57% din venitul mediu al familiilor cu doi parinti.

In Romania, situatia veniturilor familiilor monoparentale este dificila. Deoarece salariul este principala sursa de venituri, iar copiii principalul factor care determina starea de saracie, marea majoritate a familiilor de acest tip traiesc sub minimul de subzistenta.

Politica sociala actuala include ca masuri de sprijinire financiara a familiilor monoparentale, materializate in alocatia de sustinere pentru familiile monoparentale, acordata pe baza Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 105/2003, completata prin legea 41/2004. Beneficiaza de alocatia de sustinere pentru familia monoparentala familia compusa dintr-o persoana singura si copiii care locuiesc impreuna cu aceasta, pana la implinirea varstei de 18 ani, ale caror venituri sunt de maxim 168 RON /lunar/persoana.

Cuantumul alocatiei de sustinere pentru familia monoparentala este de : 50 RON pentru familia cu 1 copil, 59 RON pentru familia cu 2 copii, 67 RON pentru familia cu 3 copii, respectiv 76 RON pentru familia cu 4 sau mai multi copii.

5. Situatia familiilor de romi

Un aspect aparte al realitatii sociale romanesti este legat de situatia familiilor si copiilor apartinand etniei rome.

Desi au existat numeroase incercari de a afla care este cuantumul acestei populatii in cea majoritara, fenomene legate de autoidentificare (multi rromi s-au declarat romani sau maghiari), lipsa actelor de identitate sau lipsa unui domiciliu stabil au impiedicat realizarea unei estimari apropiate de realitate cu ocazia recensamintelor populatiei. Estimari realizate de cei care studiaza acest domeniu indica faptul ca populatia de rromi s-ar fi ridicat la peste 1 milion de persoane in 1992 (4,6% din populatia tarii), iar unii lideri ai acestei etnii afirma ca ar exista peste 2 milioane de rromi in Romania.

Alte masuratori realizate (Recensamantul Populatiei din 1992) dimensioneaza populatia roma la 401.087 persoane, iar Recensamantul Populatiei din 2002 la 535.140.

Tabelul 1. Dimensiunea populatiei roma conform recensamintelor din 1992 si 2002.

Anul efectuarii recensamantului



Total populatie roma (autoidentificata)

Pondere in totalul populatiei Romaniei

1992

401.087

1,8%

2002

535.140

2,5%

Sursa: Institutul National de Statistica

Cea mai mare parte din etnia romilor se confrunta cu probleme legate se saracie, analfabetism, probleme legate de locuinte, nivel de educatie scazut, delincventa (Zamfir, 1999), rezultand deci, ca multi copii romi se afla in situatii de risc social, intr-o proportie mult mai mare decat copiii apartinand altor etnii.

Aceasta situatie este generata (idem) de un complex cauzal, alcatuit, pe de o parte, dintr-o componenta legata de specificul etnic al romilor, care ii face sa se automarginalizeze si sa se autoexcluda, sa-si conserve si perpetueze subcultura si modul de viata traditional, iar pe de alta parte din cauze datorate contextului economic greu pe care il traverseaza tara noastra. Vor rezulta deci, o serie de probleme cu care sunt confruntati copiii rromi:

- Majoritatea traiesc in conditii de saracie;

- Conditiile de locuit sunt foarte precare, locuintele au o stare foarte proasta, sunt compuse in general dintr-o singura camera, in care locuiesc foarte multe persoane;

-Aproape jumatate din copiii de varsta scolara nu frecventeaza scoala, si vor deveni analfabeti;

- Varsta aparitiei primei sarcini a scazut mult ;

- Exista diverse probleme legate de familie: familii monoparentale, tatal plecat de acasa sau aflat in detentie, exploatare sau constrangere de a fura sau a cersi;

- Starea lor de sanatate este mai precara de a restului populatiei;

- O parte dintre ei nu au certificate de nastere, acest lucru limitandu-le accesul la scoala, medicul de familie, alocatia de stat pentru copii.

Politica sociala actuala pentru imbunatatirea situatiei familiilor si copiilor apartinand etniei rome are mai multe repere concrete. Este vorba de o serie de documente oficiale elaborate cu acest scop :

1.      Strategia Guvernului Romaniei de imbunatatire a situatiei romilor, aprobata prin Hotararea de Guvern nr. 430/24.04.2001.

Documentul cuprinde propuneri legate de promovarea unor programe care sa vina in sprijinul familiilor si a copiilor de etnie roma.

2.      Planul National Anti-Saracie si Promovare a Incluziunii Sociale - cuprinde sectiuni legate de sanatate, educatie, protectia copilului, dar si un capitol legat de imbunatatirea situatiei actuale a etniei rome si promovarea integrarii si acceptarii ei sociale.

3.      Strategia Guvernului Romaniei de imbunatatire a situatiei romilor (Hotararea Guvernului 430/2001)

4. Initierea Deceniului de Incluziune al Romilor - Deceniul de incluziune a romilor este o initiativa sustinuta de opt state din Europa Centrala si de Sud-est, pentru a imbunatati statutul socio-economic si incluziunea sociala a romilor din regiune. Proiectul a fost lansat in 2005 si deceniul va fi organizat intre 2005 si 2015, reprezentand primul proiect multinational din Europa destinat a imbunatati in mod activ situatia romilor.

Noua tari fac parte din Deceniul de incluziune a romilor: Bulgaria, Croatia, Cehia, Macedonia, Romania, Serbia, Muntenegru, Slovacia si Ungaria. Toate aceste tari au minoritati rome semnificative, aflate in situatii de excludere sociala si afectate de discriminare la nivelul societatilor respective.

Cele patru domenii de interventie ale Deceniului de incluziune a romilor sunt: educatia, ocuparea, sanatatea si locuirea.

In februarie 2005, cu ocazia lansarii oficiale a Deceniului, guvernele tarilor mentionate mai sus s-au angajat ca vor incerca sa reduca diferentele socio-economice intre populatiile rome si celelalte grupuri etnice din tarile respective pentru a inchide ciclul de saracie si excluziune prin care multi romi trec in prezent.

In Romania, Agentia Nationala pentru Romi (ANR), structura in cadrul administratiei centrale, este responsabila pentru coordonarea activitatilor legate de Deceniul de incluziune a romilor.

Imbunatatirea situatiei etnicilor romi este o problema monitorizata de o serie de organisme/instiutii internationale, beneficiind de o serie de recomandari din partea Uniunii Europene, OSCE, Consiliului Europei, etc.

Bibliografie:

Ghetau, V. (2007), Declinul demografic si viitorul populatiei Romaniei. O perspectiva din anul 2007 asupra populatiei Romaniei in secolul 21, Buzau, Ed. Alpha MDN.

Ionescu, M. , Cace, S. (2006), Politici sociale pentru romi. Evolutii si perspective, Bucuresti, Ed. Expert

Pop, L. (coord), (2002), Dictionar de politici sociale, Bucuresti, Ed.Expert.

Zamfir, C., Zamfir, E., (1993), Tiganii-intre ignorare si ingrijorare, Bucuresti, Ed. Alternative.

Zamfir, C. (coord.) (1999), Politici sociale in Romania, Bucuresti, Ed. Expert.

Zanca, R., (2008), Modele nataliste ale populatiei roma, volum editat de Fundatia Agapedia Romania

www.iccv.ro

www.mmssf.ro

http://ro.wikipedia.org/wiki/Deceniul_de_incluziune_a_rromilor






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Asistenta-sociala




REVOLUTIA FRANCEZA SI ASISTENTA SOCIALA
Managementul serviciilor sociale de sanatate
Propuneri de masuri pentru reducerea abandonului
DOSAR DE CERCETARE LA M.T.C.S. - Explorarea aspectelor motivationale ale consumului de alcool la studentii din Hasdeu
Scolarizarea grupurilor defavorizate
SERVICIUL DE REINTEGRARE SOCIALA DIN CADRUL PENITENCIARULUI
PORTOFOLIU M.E.S.P.A.S.
METODE DE INVESTIGATII IN CAZUL COPIILOR INSTITUTIONALIZATI
Persoanele adulte fara adapost
INVESTIGATII ASUPRA MODULUI DE VIATA A COPIILOR INSTITUTIONALIZATI