Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Asistenta sociala


Index » sanatate » Asistenta sociala
» REVOLUTIA FRANCEZA SI ASISTENTA SOCIALA


REVOLUTIA FRANCEZA SI ASISTENTA SOCIALA




REVOLUTIA FRANCEZA SI ASISTENTA SOCIALA

                              Bulversarea politicilor de asistenta

            Revolutia franceza antreneaza o criza profunda a sistemului de ajutor care predomina societatea traditionala. Spitalul este lipsit de o mare parte a resurselor sale prin secularizarea bunurilor Bisericii. Criza institutiilor religioase merge in acelasi sens.

            Ajutorul muncitorilor, afectat de dislocarea organizatiilor corporative, nu-si gaseste adevarata compensatie in noua politica a Adunarilor.

                              Comitetul pentru cersetorie



            Pe de o parte, Comitetul pentru cersetorie al Adunarii constituante, cu F. De La Rochefoucauld-Liancourt, afirma ca nu exista datorie mai importanta pentru noua societate, fondata pe un contract intre oamenii liberi, decat eradicarea saraciei. Pe de alta parte, filosofia sociala a Revolutiei dezvolta o cu totul alta perspectiva valorizand libertatea individului, autonomia sa necesara, emanciparea sa, masurata prin retragerea statului.

            In practica, Comitetul pentru cersetorie, inspirandu-se din reflexiile anterioare ale lui J.Necker, ii ajuta pe infirmi si batrani, da de lucru saracilor valizi si reprima cersitul si pomana. Atunci cand atelierele de caritate sau de ajutor sunt depasite de numarul saracilor, chestiunea asistentei se politizeaza. Comitetul recomanda vanzarea in mici loturi a bunurilor nationale, caci accesul la proprietatea individuala pare cea mai buna modalitate de a se feri de saracie.

            Dar Adunarea Constituanta este franata de grija sa de a nu aduce atingere dreptului de proprietate. Daca Adunarea legislativa proclama dreptul la munca si la asistenta, realizarile concrete nu merg deloc mai departe. Mai ales pe plan local s-au creat ,,birouri de binefacere" si societati filantropice gratie initiativei municipalitatilor si a societatilor populare. Acest efort nu compenseaza disparitia ajutoarelor traditionale.

                              Dreptul la asistenta

            Cresterea populara, razboiul, vointa Conventiei montagnarde de a organiza o adevarata politica a ajutoarelor publice impun in mod oficial dreptul la asistenta in Constitutia din 1793. Impartirea bunurilor nationale ii avantajeaza de acum inainte pe ,,cei mici". In ciuda puternicelor rezistente care se manifesta in Conventie, un sistem global de asistenta se organizeaza in urma decretelor din Ventōse.  Marea-Carte a Binefacerii Nationale intelege sa protejeze persoanele in varsta, mamele, vaduvele, orfanii. Spitalele si pomenile sunt inlocuite de ingrijiri si un ajutor la domiciliu: Aceasta politica este rapid ipotecata prin inflatie, de razboiul care rezerva ajutoarele familiilor soldatilor patrioti, prin reactia termidoriana care antreneaza abandonul politicii nationale de binefacere.

                    

                    OPTIMISMUL ECONOMISTILOR LIBERALI

                              O analiza rationala a saraciei

            Odata miscarea populara invinsa, optiunea ,,liberala" este cea care invinge in filosofia notabililor de la inceputul secolului al XIX-lea. Aceeasi miscare de respingere a politicilor costisitoare dezvoltate de marile monarhii ale secolului al XVIII-lea se desfasoara in Europa. Dar elitele nu au deloc sentimentul ca sunt retrograde. Dimpotriva, chestiunea sociala este trecuta prin filtrul teoriilor economice cele mai moderne. Se multiplica anchetele in zonele de umbra ale societatii. Toate solutiile examinate sunt raportate la calcule riguroase de rentabilitate care, micsorand costul metodelor de lupta impotrivasaraciei, trebuie in acelasi timp sa o trateze mai usor.

            Acest demers s-a elaborat pe etape de la sfarsitul secolului al XVIII-lea sub influenta economistilor englezi. T.R.Malthus si Nassau Senior afirma ca orice ajutor prelungit al statului duce la pierderea libertatii. In lucrarea sa, Essai sur le principe de population (1798), Malthus afirma ca legea saracilor incurajeaza mentinerea activitatilor nerentabile in detrimentul unei mai bune utilizari a mainii de lucru. Legea ,,produce" suprapopulatia care ea insasi explica sporirea mizeriei.

            Regasim acelasi demers in Franta la J.B.Say, C.Dupin, P.Rossi, F.Bastiat, C.Dunoyer; in tarile germane la B.Werner, D. De Witzleben; in Italia la M.Gioia, P. De Roreto, in Belgia la E.Ducpétiaux.

                              Cresterea contra saraciei

            In optimismul liberal, cautarea unei politici sociale este o falsa problema. Nu exista decat probleme economice. Numai o dezvoltare puternica va permite mobilizarea bratelor neocupate in societate si va aduce in consecinta un salariu, deci un venit victimelor unei societati de subdezvoltare.

            Dusmanul este ,,binefacerea publica", cea care multiplica nevoiasii si intretine lenea. Nu numai ca Statul protector vechi sau modern nu lupta impotriva saraciei, ci creeaza saraci pentru ca distruge indemnul spre munca productiva. Nivelul crescut de saracie nu este considerat ca un produs al revolutiei industriale, ci ca o mostenire a societatii feudale. In Europa, simbolul ,,caritatii legale" este statutul Elisabetei, ,,plaga" a societatii engleze, prapastie financiara si multiplicator al saracilor.

                              O definitie foarte restrictiva a socialului

            Reintroducerea muncii in mecanismele asistentei trebuie sa permita politici sociele sa se finanteze ea insasi. Dar trebuie acceptata existenta unui salariat cu rabat a carui vocatie nu este remunerarea muncii ci evitarea pomenii? Polemica este neincetata in cazul notabililor asupra muncii in inchisori, in ateliere de caritate. Patronii vorbesc atunci despre concurenta neloiala. Dar directia pare buna. Saracul, reanserat intr-un fel sau altul in ceea ce seamana cu salariatul, devine responsabil de destinul sau si usureaza societatea de orice constrangere la interventie.

            Chestiunea sociala este atunci circumscrisa unui teren ingust. Politica sociala ii priveste de fapt pe copiii abandonati, pe nevoiasi, pe bolnavii incurabili, pe invalizi, pe batrani, care nu mai sunt capabili sa-si castige existenta prin munca. Dincolo de aceasta trebuie daramat un intreg sistem de asistenta care se sprijina pe spitalul general, pe taxele al caror cost ,,exorbitant" este datorat unei politici de primire tolerante. Filantropii si economistii pledeaza pentru ,,externalizarea din spital". Ei sunt de acord si cu introducerea, acolo unde este posibil, a formelor de munca chiar rudimentare in institutiile de asistenta traditionala.





                      ANGLIA IN AVANGARDA REFORMELOR

                              Taxa saracilor sub acuzatie

            Taxa engleza a saracilor simbolizeaza toate defectele vechiului sistem de asistenta. In 1775 taxa se ridica la 2 milioane de livre, in 1831 ea atinge 7 milioane si ameninta sa antreneze o revolta a contribuabililor. Prelevarea este totusi foarte inegala, dupa parohii. In anumite cazuri, sistemul a evoluat spre o subventie saptamanala pentru lucratorii agricoli si familiile lor, subventie proportionala cu pretul graului. Este vorba despre ,,Speenhamland System", larg raspandit in sudul Angliei. Cultivatorii instariti sunt constransi sa se foloseasca de asistati. Cum orice parohie trebuie sa-si hraneasca saracii, ea indeparteaza din toate puterile pe noii veniti.

                              Workhouses

            Inspirandu-se din ideile lui Malthus, Bentham, Chadwicke, Nassau Senior, guvernul wig, sprijinit de radicali si tori, face sa se voteze in 1834 o lege care ii determina pe saraci sa extinda limitele suferintei inainte de a solicita o asistenta. Un ,,test" permite filtrarea severa a celor care au dreptul la aceasta. Principiul unui ajutor pentru toti este mentinut, dar acest ajutor nu poate fi adus decat in workhouses si la un nivel inferior salariului cel mai scazut. Intrarea in workhouses implica separatia sexelor si a generatiilor. Uniformele, tunsoarea, distrug personalitatea. Frecventarea capelei trebuie sa reeduce individul a carui viata este reglata de un orar strict. Saracii sunt pedepsiti pentru saracia lor.

            Taxa este de acum inainte prelevata in cadrul mai vast al unei ,,uniuni" de parohii. Fiecare uniune este supusa unui comitet de supraveghere format din curatori (guardians) numiti de toti contribuabili taxati. Comitetul gardienilor fixeaza taxa, controleaza distribuire ajutoarelor, sub autoritatea centrala a trei comisari din Londra. Parohiile nu mai trebuie sa acorde ajutoare saracilor valizi. Ajutoarele nu mai sunt distribuite dupa pretul graului si numarul copiilor. In 1838 legea se extinde in Irlanda, construindu-se o suta de workhouses-uri.

                            

                                     Regatul Tarilor de Jos

            Odata cu ocupatia franceza, laicizarea si centralizarea binefacerii au progresat. Ca si sistemul francez, o parte a saracilor este aruncata spre depozitele de cersit, plasate in sarcina comunelor sau statului atunci cand acestea sunt slabite. Dar structurile traditionale de asistenta publica centrate pe comuna, , ospiciile si comisiile de asistenta publica generate de municipalitati se mentin.

            Operele de caritate crestina, eclipsate sub ocupatia franceza, isi restabilesc influenta dupa 1815 in tarile in care ponderea statului este foarte limitata. Inchisoarea-manufactura triumfa in Flandra si in Brabant sub influenta guvernului austriac si in traditia caselor de corectie urbane care functionau din secolul al XVII-lea.

            Operele private de caritate crestina se reconstituie, mai ales filantropia penitenciara. Autonomia comunala din 1836 pune in sacina comunelor intretinerea saracilor de catre ospicii si birourile de binefacere. O filantropie mixta asociaza initiativa catolica privata si municipalitatile: este cazul Societatii de filantropie din Bruxelles, creata in 1828.

                       NOUA SARACIE

                              Schema liberala, discutabila

            Exista o mare diferenta intre proiectul liberal, coerent, eficace in teorie si realitatea reformelor intreprinse la inceputul secolului al XIX-lea. Proliferarea saraciei dejoaca toate proiectele optimiste. Pana in 1830 se traise intr-o fictiune: saracia este rezultatul subdezvoltarii economice a vechii societati. Progresul va diminua mizeria. Nimic din toate acestea.

            In 1840, schimbarea de proportii a revolutiei industriale se insoteste de o stagnare, chiar de o scadere a salariului, mai ales in sectoarele amenintate de mecanizare. Buzunarele sarace constituie in orasele manufacturiere, dar si in marile capitale pline de migratori, elemente de destabilizare care in orice moment pot aluneca spre calea revolutionara.

            Saracia ,,mostenita" si ,,saracie ,,moderna" isi conjuga efectele in ideea de pauperism in care vin sa se topeasca: nevoia, boala, nelinistea unei batraneti fara resurse, deriva copilariei spre delicventa si amenintarea de a vedea o intreaga parte a societatii alunecand spre ceea ce anumiti ,,observatori sociali" nu ezita sa numeasca ,,animalizare". Problema este enorma. In 1840, dupa J.B.Marbeau, inventatorul creselor, Franta ar avea 250000 de cersetori, 1,8 milioane de nevoiasi, 3 milioane de indivizi inscrisi la birourile de binefacere si 6 milioane de francezi, adica 1/6 din populatie are nevoie de ajutoare.

                              Nelinistea elitelor

            Aceasta noua situatie multiplica intrebarile catolicilor sociali francezi (Villeneuve-Bargemont) asupra supravietuirii unei societati liberale abandonate pietei, industriei concentrate, marilor orase. Trebuie pastrate marile echilibre protejandu-se societatea rurala, mai stabila. Aceasta idee este impartasita si de multi socialisti care opun bolii si mizeriei urbane proiectul unei noi comunitati inspirate dintr-un crestinism al originilor si fixate in afara orasului. In Franta, miscarea critica se intinde de la fourieristi (La Democratie pacifique) la comunistii cabetisti.




            In Anglia, workhouses-urile sunt denuntate de C.Dickens si T.Carlyle pentru inumanitatea lor (ele sunt numite ,,bastilii ale saracilor"). In 1844, intr-o Prusie in care coexista paternalismul pre-industrial si liberalismul manchesterian, K.Rodbertus avertizeaza elitele inspaimantate de revolta tesatorilor din Silezia de un nou pericol social. Atunci se naste in Prusia o ,,Asociatie centrala pentru ameliorarea bunastarii lucratorilor" cu ziarul sau ,,L'Ami des travailleurs". Fondata in 1844 de catre fabricanti si functionari, ea pledeaza in favoarea dezvoltarii cercurilor locale, a economiei si educatiei populare.

            La cotitura anilor 1840, in Franta liberalii impartasesc nelinistea catolicilor sociali. Un economist liberal al Academiei stiintelor morale ca Adolphe Blanqui, condamnand energic ,,caritatea legala" si ,,taxa saracilor", pledeaza in favoarea unei cai franceze originale in materie de politica sociala. O asemenea pozitie, impartasita de numerosi ,,observatori sociali", stabileste limitele veleitatilor de ruptura cu politica sociala traditionala si impune adaptari numeroase la economia politica engleza.

            In restul Europei continentale, dezbaterea ramane sufcata de greutatea arhaismelor sociale si a autoritatilor traditionale. In statele pontificale, in Spania Bourboniilor restaurati, caritatea crestina, asortata unei ordini sociale foarte conservatoare, ofera exemplul cel mai desavarsit dar si cel mai criticat al formelor obisnuite de asistenta. Acestea mai pastreaza inca multi adepti printre elitele funciare, care le considera drept cea mai buna aparare impotriva egalitatii drepturilor, dar si fata de tutela unui stat centralizat.

                      LIMITELE ,,REVOLUTIEI LIBERALE"

                              Anglia saracilor

            In Anglia, schema liberala antietatista gaseste o mai mare coerenta pentru ca este sprijinita de un progres economic mai net decat in Europa continentala. Caracterul disuasiv al workhouses-urilor este imediat. Chiar din 1834, taxa scade de la 170 milioane de franci la 158, apoi la 118 in 1835. In ciuda unei puternice miscari ,,anti-poor-law" care alimenteaza miscarea chartista, aplicarea reformei este facilitata de scaderea preturilor graului si a boom-ului feroviar care creeaza numeroase locuri de munca. In acelasi timp, de indata ce izbucneste o criza economica, suma taxei urca irezistibil: 149 de milioane in 1849.

            In rest, legea saracilor ramane mai putin riguroasa decat s-a spus. Ajutoarele la domiciliu sunt acordate saracilor valizi in caz de urgenta. De fapt, trei sferturi din saraci sunt ajutati in afara workhouses-urilor in mijlocul secolului al XIX-lea. In 1867 apare o retea de infirmerii de cartier.

            Foarte criticat, in special de catre Dickens, pentru umilintele pe care cei ajutati le-au suportat, sistemul englez pare a-si fi constituit o retea de siguranta care i-a impiedecat pe saraci sa moara de foame intr-o perioada de mutatii economice crunte pentru ei. El suporta putine evolutii in secolul al XIX-lea, caci ramane mijlocul de pastrare al stabilitatii sociale intr-o evolutie economica punctata de profunde crize.

                              Franta: discursul liberal si ponderea traditiilor

            Politica sociala a Frantei, ,,engleza" in discursul responsabililor, ramane inca foarte apropiata de ceea ce era inainte de 1789. Aceasta nu inseamna ca reflexia economistilor nu a avut nici un impact. Nu exista institutie care sa nu fi fost influentata de vantul reformelor, de grija de economie, de rationalizare, de vointa de aliniere a ,,socialului" la logica pietei. Dar liberalismul nu ajunge sa zdruncine in mod fundamental un sistem mostenit  care este cu atat mai util cu cat Franta este o tara fragila din punct de vedere politic.

            In ciuda judecatilor asupra costului excesiv al politicii sociale, ansamblul cheltuielilor ramane extrem de redus si terenul socialului strict delimitat: lipsurile, copiii abandonati, batranetea asociata deznodamantului. In perioadele de criza, somajul care ameninta ordinea sociala suscita punerea in aplicare a atelierelor de caritate.

            Ponderea acestor cheltuieli ,,sociale" nu reprezinta mai mult de 0,3% din venitul national. In aceste cheltuieli, finantarea statului apare derizorie pentru ca nu se ingrijeste decat de 3% din cheltuielile de asistenta. Puterea publica se multumeste atunci cu o actiune de reglementare si control. Cheltuielile sunt in mod esential asigurate de judete si comune (45%); de fapt, efortul cel mai semnificativ provine din dotarile private: 52% din cheltuieli.

                      ,,SPITALUL GENERAL, PILON AL ASISTENTEI"

                              Proba Revolutiei

            Spitalele, care ii primesc pe nevoiasii bolnavi, ospiciile in care sunt plasati batranii, infirmii, copiii abandonati si gasiti, birourile de binefacere, care reiau partial rolul fostelor birouri parohiale ale Vechiului Regim, raman armatura esentiala a politicii sociale a secolului al XIX-lea.

            In Franta, pe 26 vendemiar an V (1796), conducerea ospiciilor si a spitalelor a fost incredintata autoritatilor comunale. Statul nu mai gireaza decat un numar mic de institutii specializate ca acelea de surdo-muti si orbi. Legea din 30 iunie 1838, inspirata de doctorul Ferrus, a instituit spitale particulare pentru alienati.

            Spitalele isi extrag cea mai mare parte a resurselor din fundatiile permanente alimentate de donatii testamentare. Sistemul a fost slabit de vanzarea bunurilor institutiilor caritabile, dar incetul cu incetul, spitalele isi regasesc proprietatile si rentele. Acest mijloc de finantare totusi precar fata de nevoile institutiei spitalicesti, cu atat mai mult cu cat randamentul economic al patrimoniului spitalelor este foarte modest.



                              Spitalul intre asistenta si medicalizare

            Pivotul sistemului de asistenta sociala ramane ,,spitalul general". O evolutie lenta tinde sa opuna spitalul, ospiciului, dar numai in comunele cele mai importante si mai bogate. Spitalul se medicalizeaza, se elaboreaza o noua stiinta terapeutica. Ospiciul pastreaza o dimensiune penala mostenita de la politica de incarcerare din epoca clasica.

            Spitalul ramane sursa esentiala de asistenta. In 1840, cand spitalele cheltuiesc anual pentru ajutoarele publice 49 de milioane de franci, birourile de binefacere nu cheltuiesc decat 9. In zorii anului 1848, in Franta, exista 1338 de spitale si ospicii cu venituri foarte inegale. 5% din spitaluri poseda trei sferturi din resurse. Regiunile cele mai bine dotate sunt cele mai puternice din punct de vedere economic si cele a caror incadrare religioasa este cea mai pronuntata. Spitalul este inainte de toate o institutie urbana si apoi pariziana. Inre 1800 si 1850, au fost create nu mai putin de treizeci de spitale. Filantropii foarte critici fata de cheltuielile de spitalizare indeamna la externalizare.

                      MISCAREA DE EXTERNALIZARE

                              Birourile de binefacere

            Birourile de binefacere, create in 1796 cu scopul de a organiza la domiciliu asistenta saracilor, au fost alipite administrasiei municipale. Ele gasesc resurse intr-o taxa pe spectacole, in donatiile particularilor si in subventiile municipalitatilor. Parisul poseda un birou pentru fiecare arondisment. In Franta exista 7599 la sfarsitul monarhiei din iulie. Ele dispun de mai mult de 13 milioane venituri si au acordat o medie de 10 franci pe an la 700000 de nevoiasi.

            Aceste birouri distribuie paine, supa, lenjerie, uneori mobila, cearsafuri Cativa medici dau consultatii si efectueaza vaccinari gratuite. Progresiv, birourile de binefacere au devenit pivotul muncitoresc al unei asistente foarte variate acordate saracilor. Aceasta merge de la deplasarea copiilor ucenici pana la inhumarea gratuita, trecand prin distribuirea picioarelor de lemn sau reducerea dreptului de patenta.

                              Economia caritabila

            O retea complexa de institutii vechi si moderne, religioase si laice, incearca sa ajute, sa stavileasca, sa controleze si sa moralizeze societatea saracilor. Societatea filantropica, lansata de B.Delessert in 1800, incearca sa-i ajute pe nevoiasi si isi fixeaza ca obiectiv sa aduca ajutoare temporare muncitorilor gratie dispensarelor si cantinelor sale. Ea vrea sa le inculce si simtul economiei.

            Mai traditionala, Societatea Saint-Vicent-de-Paul, divizata in 35 de conferinte, este sustinuta de 1200 de membri ai claselor instarite conservatoare. In 1844, vicontele A. de Melun creeaza Societatea de economie caritabila. Numeroase societati fondate de donatori ,,generosi" pun in aplicare in 1840 dispensare sau mici ospicii care ofera ajutor medical gratuit, distribuie lenjerie, supa, paine. Medicii practica consultatia gratuita: G.Dupuytren, doctorul V.Tauchon pentru femei, dar si F.-V.Raspail. Cersitul este reprimat in continuare: Inchisorile pentru cersetorie si casele de refugiu ii trateaza inca pe saraci prin incarcerare.

                              Copiii nevoiasi

            ,,Turnurile" bisericilor, dispozitiv principal care primeste sub anonimat copiii abandonati, sunt suprimate treptat. Primele crese sunt create de F.Marbeau in 1844, salile de azil primesc copiii nevoiasi pana la 6 ani (555 de sali primesc 51000 de copii). Controlate din 1837 de ministerul Instructiei publice, ele ofera o instructie primara, rudimentara copiilor saraci. ,,Uceniciile" faciliteaza insertia copiilor saraci in micile intreprinderi.

            Atelierele de lucru municipale li se adauga cele care erau conduse de calugari, filantropii interesandu-se de coloniile agricole pentru tinerii nevoiasi inspirate de exemplele olandeze si belgiene. In 1818, generalul Van den Bosh a fondat in Olanda o societate de binefacere finantata de actionarii filantropi si ajutata de guvern. Ea are ca scop deversarea in coloniile agricole a excesului de populatie saraca a oraselor. Miscarea a esuat in Franta, dar suscita un nou interes in 1848 cand se incearca creearea coloniilor agricole in Algeria.

                   






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Asistenta-sociala




ASISTENTA SOCIALA IN SPATIUL ROMANESC
PRIMAVARA ANULUI 1848:LIBERALII IN DEFENSIVA
PSIHOLOGIE SOCIALA APLICATA - INFLUENTA SOCIALA
Abordari conceptuale privind serviciile publice de sanatate si dezvoltarea sociala
Medierea familiala in vederea aplanarii conflictelor generate de comportamentul infractional al tinerilor membri
PENITENCIARUL - LOC AL EXECUTARII PEDEPSEI PRIVATIVE DE LIBERTATE
DIMENSIUNI ALE ASISTENTEI FAMILIEI SI COPILULUI
PROIECT DE DEZVOLTARE COMUNITARA - SATUL VACENI, COMUNA DRAGANESTI VLASCA, JUDETUL TELEORMA
Politici sociale in sec. XX
Scolarizarea grupurilor defavorizate