Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor
Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Asistenta sociala


Index » sanatate » Asistenta sociala
CURS DE METODE UTILIZATE IN ASISTENTA SOCIALA


CURS DE METODE UTILIZATE IN ASISTENTA SOCIALA

loading...

CURS DE METODE UTILIZATE IN ASISTENTA SOCIALA

SCURT ISTORIC

Profesiune relativ recenta aparuta ca o incercare de a raspunde nevoilor locuitorilor din zonele urbane.La inceputul sec.XX serviciile sociale incep sa fie practicate de specialisti ce se pregatesc la institutii scolare specializale Ei capata o pregatire initial sociologica si apoi psihologica innlocuind treptat actiunile oamenilor cu inima buna sau ale preotilor .A.S a cunoscut trei perioade :

1)      Etapa primelor doua decenii ale sec .XX cind asistenta sociala era agala cu reforma sociala ( schimbarea mediului social prin actiuni de tip legislativ ) .



2)      Intre ani 1920-1960devin cunoscute teoriile lui FREUD asupra dezvoltarii personalitatii si a pshoterapiei ( psihanaliza ).Conceptiile si explictiile psihiatrilor devin foate potrivite pentru ASISTENTII SOCIALI care au relatii personale cu clientii De acea asitentii sociali isi modifica preocuparile de la reforma sociala la terapie (modificarea psihicului pentru a se adapta la situatia sociala .

3)      In 1960 revine interesul pentru perspectiva sociala :motivele au fost legate de situatii in care tehnicile de consiliere ( terapie) nu au dat rezultate la clientii cu nevoi economice sau sociale urgente .

CE FAC ASISTENTII SOCIALI ?

A.S se intereseaza si se inplica in interactiunile dintre oamenisi institutiile societatii avind in principal trei obiective :

a)      sa sporeasca capacitatea oamenilor de a-si rezolva problemele ,de a suporta greutati si de a se autodezvolta .

b)      sa promoveze operatiile eficace si umane ale sistemului social ce ofera oamenilor resurse si servicii .

c)      sa faca legatura dintre oameni si institutiile sistemului care le ofera resurse ,servicii si posibilitati .

A.S (lucratori sociali ) este unagent al schimbarii si el lucreaza cu indivizi ,familii , grupuri si comunitati incercind sa determine schimbari pozitive si evolutii . Activitatea A.S se desfasoara la trei niveluri :

1)      La nivel individual ajuta oamenii sa se adapteze la mediu sau modifica mediul social conform nevoilor acestora .Ex: -sfatuiesc tinerii ce fug de acasa etc.

2)      La nivel de grup( familie sau grup profesional) intervine prin folosirea grupului ca model de activitate pentru persoanele ce il compun .

3)      La nivelul comunitatilor (grpuri mari de oameni -cartier , sat , oras mai mic ) stimuleaza oamenii pentru a-si atinge mai usor interesele privind sanatatea ,bunastarea ,timpul liber etc . intr-o anumita comunitate.Se numeste dezvoltare sau organizare comunitara ( adunari publice ,comitete de actiune etc.) . Un A.S trebuie sa dovedeasca multiple cunostinte si posibilitati sa ia un interviu ,sa consilieze un individ sau o familie in timpu unei crize ,sa poata colabora cu alte agentii ,sa redacteze un raport ,sa tina un discurs in fata unei adunari ,sa scrie proiecte ,sa initieze campanii de stringere de fonduri ,sa cunoasca legile etc.Cea mai importanta abilitate a unui A..S este sa poata intra intr-o relatie umana cu un client .

ROLURILE UNUI A.S :

1)      Facilitator ( ajuta individul si grupurile sa-si formuleze nevoile ,sa-si identifice problemele ,sa exploreze strategii alternative de rezolvare etc.).

2)      Mediator -leaga indivizi si grupuri ce au nevoie de sprijin cu serviciile si institutiile unde acest sprijin este disponibil .

3)      Avocat -AS reprezinta interesele unui client sau unui grup de cetateni .

4)      Activist -urmareste modificarea reglementarilor existente ,politicilor locale si nationale a functiilor institutiilor sociale .

RESPECTAREA CLIENTULUI

Acest principiu a mai fost denumit ;INDIVIDUALIZARE care inseamna sa privesti (consideri )si sa tratezi persoana ca unica .Profesia de A.S.(asistenti sociali )inplica ideia care trebuie respectata pentru orce persoana .

Fiecare om crede ca este unic intr-o multitudine de moduri -sistem de valori ,personalitate ,scopuri ,resurse financiare ,putere fizica si emotionala ,experienta ,reactii emotionale ,relatii de familie ,e.t.c. Individualizarea este relativ usoara pentru un A.S. atunci cind clientul are valori ,scopuri si comportamente similare cu asistentul .Individualizarea e mai greu de realizat cind unui A.S i se incredinteaza un client cu valori si comportamente pe care A.S. le considera ,, dezgustatoare '' .De exemplu un A.S cu valori traditionale ale clasei mijlocii poate avea dificultati in a respecta un client cccare a violat o fetita sau a avut relatii incestuoase ,si-a omorit un membru al familiei ,si-a abuzat un copil .O regula generala intr-o astfel de situatie este ca A.S sa incerce sa-l accepte si sa-l respecte pe client dar sa nu accepte comportarea de devieanta care trebuiie schimbata (altfel relatia de ajutorare nu poate fi relizata ). O alta regula este ca daca un client este considerat ,, dezgustator '' si nu e in stare sa stabileasca o relatie de lucru , cazul trebuie transferat unui alt A.S .(nu trebuiie considerat acest gest cu dispret si jena pentru ca A.S.nu pot simpatiza chiar pe toti clientii ) . Respectul fata de clienti este necesa pentru creearea respectului fata de sine al clientilor ( si ca urmare se induce un comportament respectabil -Cooley,, loaking glass self '' ) si invers -daca unei persoane nu i se arata respect si e considerata delicventa ,treptat aceasta parere este insusita si de persoana respectiva care incepe sa actioneze in consecinta .

Este ,de asemenea ,gresit sa clasifici clientii intr-o anumita categorie .Desi in unitati se face astfel si studiile sociologice procedeaza la clasificari ,A.S are de-a face individualitati si nu cu categorii .

DREPTUL CLIENTULUI DE AUTODETERMINARE

Cum am mai aratat clientul are dreptul de a-si exprima opiniile si de a actiona conform acestora daca nu limiteaza drepturile altora .Deci A.S. isi canalizeaza eforturile pentru a ajuta clientul sa se ajute singur . Acest principiu deriva din credinta in demnitatea fiecarei persoane .A.S.crede ca daca iei toate deciziile in locul clientului aceasta duce la dependenta si scaderea increderii in propriile forte .Pentru ca o persoana sa se maturizeze si sa devina reponsabila trebuie sa-si ia singura deciziile si sa-si asume responsabilitatea pentru consecinse .greseli si suferinte vor apare -dar asa e viata ! Noi invatam din greseli ,prin incercari si erori de unde rezulta faptul ca ASISTENTA SOCIALA ESTE FACUTA CU CLIENTUL SI NU CLIENTULUI .

Sint patru lucruri de care trebuie tinut cont in operationalizarea principiului autodeterminarii clientului :

1)      Autodeterminarea inplica faptul ca clientul trebuie facut constient CA EXISTA ALTERNATIVE pentru rezolvarea problemelor personale sau sociale .Aceasta implica faptul ca deciziile sa fie loate de client adica sa aleaga din mai multe actiuni posibile .

2)      Autodeterminarea inseamna ca nu A.S. ci clientul este conducatorul actiunii de rezolvare a problemelor .A.S. trebuie sa recunoasca ca CEL CARE ARE PROBLEMA ESTE CLIENTUL SI DE ACEEA EL ARE RASPUNDEREA REZOLVARII PROBLEMEI .Multi alti profesionisti ( medici, avocati ) sfatuiiesc clientii asupra rezolvari problemei .Decizia clientului ,de obicei ,se limiteaza la a accepta sau nu decizia profesionistului . In contrast , A.S. nu trebuie sa caute sa stabileasc o relatie de la expert la inferior ci o relatie intre egal .A.S. nu recomanda ce e bine pentru client ci asista clientul pentru a-si defini problemele , sa-si exprime si si sa-si examineze alternativele de rezolvare , sa-si mareasca posibilitatile de a lua propriile decizii si de a aplica deciziile pe care le ia .

3)      Autodeterminarea nu interzice A.S.sa ofere o parere sau sa faca o sugestie .De fapt A.S. au obligatia sa comunice clientilor punctul lor de vedere . Cheia aplicariii acestui principiu pentru A.S .este sa ofere alternative ca pe o sugestie nu ca pe un sfat .De exemplu : daca un client este ingrijorat de mama sa batrina care locuieste singura A.S. nu-l va sfatui : ,,Cel mai bun lucru pe care ai de facut este sa o dai la azilul de batrini '' ci ai va comunica o sugestie pentru afi analizata de client : ,,Te-ai gindit sa o dai la un azil? ''.

4)      Autodeterminarea e posibila si trebuie incurajata chiar in zone unde A.S. are si rolul de a proteja societatea ( in inchisori ,eliberari conditionate ,e.t.c. ) . A.S. trebuie sa prezinte toate alternativele si favorabile si nefavorabile ,el nu trebuie sa fie vazut ca un ,,parinte ''sau ca un ,,politist''.

CONFIDENTIALITATEA

Este o intelegere inplicita sau explicita intre profesionist si client pentru a mentine secrete

informatiile despre client . O aplicare ,,absoluta ''a acestui principiu inseamna ca marturisirile facute unui profesionist nu vor fi inpartasite de acesta nimanui cu exceptia autorizarii in scris de catre client sau cererii de catre tribunal .Datorita principiului confidentialitatii ,profesionistii pot fi dati in judecata daca dau informatiile pe care clientul o poate dovedi avind efecte pagubitoare pentru el .

Unul dintre motivele pentru care confidentialitatea este importanta este acela ca pentru clienti este foarte greu sa marturiseasca ,,secretele '',grijile personale ,gindurile actiunile antisociale daca stiu ca acestea vor fi comunicate si altora .Un principiu de baza al consilierii este acela ca un client trebuie sa se simnta confortabil cind se destainuie complet unui profesionist fara teama ca informatiile transmise vor fi folosite impotriva lui .Confidentialitatea este ABSOLUTA cind informatia incredintata unui profesionist nu este niciodata data nimanui in nici o forma . Aceasta informatie nu va fi niciodata inpartasita unui alt membru al agentiei ,introdusa in calculator sau scrisa in raport .Un student sau un practician incepator tinde sa gindeasca in termeni absoluti si poate promite clientilor ,,confidentialitate absoluta ''.

Confidentialitatea absoluta este foarte rar realizata. Astazi A.S. functioneaza in general in agentii mari .In astfel de agentii marea parte a informatiei este scrisa in rapoartele cazurilor inpartasita membrilor agentiei conform sarcinilor de serviciu .A.S. inpartasesc amanunte superiorilor si multi lucreaza in echipe inpartasind colegilor informatile .De aceea in locul absolutei confidentialitati este mai exact sa aratam ca in A.S.se practica un sistem de relativa confidentialitate .

Confidentialitatea este o problema legala si astazi este destul de nesigur ce inseamna a o incalca sau nu .La unele agentii este o practica curenta permisiunea de adiscut aproblemele unui client cu alti profesionosti di agentie .La multe agentii - cum ar fi spitalele de boli nervoase -actioneaza o echpa interdisciplinara (psihiatru , psiholog ,A.S., asistenta medicala e.t.c.) pentru realizarea unui plan de tratament .

Multe agentii gasesc ca este incorect sa discuti cazuri cu secretara (desi de obicei secretara bate la masina siu stie despre client aproape tot atit ca si profesionistii ) .Multe agentii cred ca este incorect sa discuti cazul unui client cu profesionisti din alte agentii -numai daca este semnata cu autorizatie in acest sens de catre clienti (desi acest lucru se practica fara autorizatie ).In prezent toate agentiile arata studentilor informatii despre diferite cazuri (desi legal este interzis ).este desigur permis sa discuti un caz cu scopuri educative fara sa indentifici persoana despre care vorbesti .Totusi uneori este posibil ca persoana sa fie precis identificata atunci cind se dau anumite informatii .O alta problema este atunci cind TREBUIE sa dai o informatie altora .Multe din statutele profesionale permit sa ceri profesionistului sa informeze persoana in cauza cind clientul marturiseste sau intentioneaza un act criminal .

Legea spune cind este un caz criminal SERIOS (CINE DECIDE ?).Problema se pune si cui I se transmite informatia -POLITIEI SA VIITOAREI VICTIME ?.Astazi un prifesionist trebuiie sa-si foloseasca propriul discernamint cind actiunule unui client cer masuri de protectie si care vor fi aceste masuri .Un stundent sau u n incepator este sfatuit sa ceara sprijinul superiorilor .

Sint citeva cazuri cind un profesionist trebuie sa incalce confidentialitate :

-cind un client il autorizeaza in scris sa transmita informatii ;

-cind un profesionist depune marturie intr-un caz criminal;

-cind un client ameninta cu sinuciderea ,un profesionist poate fi fortat sa incalce confidentialitatea pentru a salva viata clientului;

-cind un client isi ameninta consilierul ;

-cind autoritatile (statul ) cere sa fie anuntat cind un profesionist isi da seama ca unminor a comis o crima ,cind un minor e folosit de adulti ca si complice la crima sau cind un minor este victima actiunilor criminale ;

-cind conditiile fizice sau psihice ale unui client il fac un pericol clar pentru el sau ceilalti .

CUM SA IEI UN INTERVIU?

Interviurile folosite in A.S. au, in general.trei scopuri:

1)INFORMATIONALE (pentru a face un studiu de caz social sau istoric).

2)DE DIAGNOSTICARE (pentru a ajunge la un punct de vedere).

3)TERAPEUTIC (pentru a ajuta un client sa se schimbe).

1)INTERVIURILE INFORMATIONALE

-Sunt destinate obtinerii de material legat de mediul sau biografia unui client sau a unei persoane legate de problema clientului.Scopul nu este sa afli tot ce se poate afla despre mediul de origine ci sa cauti informatia care va permite sa-l intelegi mai bine pe client astfel incit sa iei deciziile cele mai bune.(informatiile include si fapte obiective,atitudini sau sentimente subiective).

Oamenii intervievati pot fi clientii ,dar pot fi si parinti, rude, colegi sau subordonati de la serviciul clientului,e.t.c.

2)INTERVIURILE DIAGNOSTICE

-Sunt interviurile pentru formarea unei pereri sau pentru luarea unei decizii ;sunt in general mai specializate decit interviurile biografice;sunt centrate pe luarea de decizii.Intrebarile sunt specifice.

3)INTERVIURILE TERAPEUTICE

-Scopul acestora este sa-l ajuti pe client sa se schimbe sau sa schimbi mediul social pentru a ajuta clientul sa se descurce mai bine.

LOCUL DE DESFASURARE

Interviul poate avea loc oriunde:in biroul asistentului social, acasa la client, la coltul strazii,la restaurant sau in institutii.Interviurile la birou permit controlul mediului fizic,de obicei il fac pe cel intervievat sa se simts confortabil si pot asigura caracterul privat al discutiei. Vizitele acasa au avantajul de al ajuta pe specialist sa inteleaga mai bine conditiile de viata ale intervievatului.Pot fi de asemenea, observate interactiunile familiale.Unii clienti gasesc grea sau imposibila deplasarea lor la birou(unor handicapati locomotor) si de aceea vizitele la domiciliu sunt obisnuite in asistenta sociala. Unii clienti considera biroul ca ar fi prea ,,strain" si de aceea locul de desfasurare este recomandat a fi in propriile case.

Cu toate acestea , vizitele acasa nu sunt foarte bine venite deoarece exista pericolul ca profesionistul sa fie luat ca martor in conflictul dintre membrii familiei si unii clienti pot avea impresia ca sunt spionati.Un alt dezavantaj este reprezentat prin desele intreruperi: telefoane, programul T.V. ,prieteni veniti in vizita,e.t.c.

CUM SA INCEPI UN INTERVIU?

Cind cineva cere sa discute cu un consilier este mai bine ca persoana sa fie lasata sa expuna scopul vizitei.Consilierul poate sa o intimpine cu ceva de genul: ,,Buna, eu sunt.si lucrez la ." .Dupa ce clientul a luat loc ,de obicei incepe sa-si impartaseasca ingrijorarile.Daca nu face aceasta, profesionistul trebuie sa spuna ceva scurt si neutru pentru a ajuta clientul sa inceapa .EX: ,,Ai venit sa ma vezi pentru ceva astazi,nu?/ Te rog sa-mi spui ce ai pe suflet". Nu este recomandabil sa incepem astfel: ,,Ma bucur ca ai venit!" pentru ca atunci clientul poate sa interpreteze ca esti superficial ;nu putem incepe politicos ,,CUM pot sa te ajut?"pentru ca astfel profesionistul sugereaza ca este cel ce poate rezolva orice problema ;nu putem incepe cu:,,Ai vreo problema?"-pentru ca, cuvintul ,,problema" ,intr-o situatie de consiliere poate semnifica faptul ca clientul este considerat bolnav psihic. Benjamin(1974)recomanda afirmatii pentru ,,spart gheata" :,,Cu traficul asta, cred ca greu ati gasit un loc de parcara!" sau ,,E placuta o zi cu soare dupa atitea zile cu ploaie,nu?".

Kadushin (1972)-e uneori foarte folositor sa stii sa te adresezi cu numele intervievatului(sa-i cunosti numele).De asemenea, important este ca profesionistul sa faca gesturi familiare ,social acceptabile:sa-i ia haina, sa-i ofere un scaun,sa intrebe daca sta confortabil,e.t.c.-dind astfel intervievatului sansa de a trece peste primele impresii,de a-si ,,trage sufletul", de a se obisnui cu incaperea,e.t.c.

De asemenea este necesara o conversatie generala despre:vreme, gatit, fotbal, moda, costul vietii e.t.c.

Nu este doar o pierdere de timp ci permite intervievatului sa se adapteze unui nou rol social si sa se obisnuiasca cu persoana profesionistului.

CUM SA INCHEI UN INTERVIU?

Sa inchei un interviu nu este intotdeauna usor.Ideal ar fi ca cei doi factori sa accepte ideea ca intervalul trebuie sa se incheie si ca subiectele discutate nu trebuie intrerupte la mijlocul discutiei .Sa spui ceva de genul:,,Ei bine ,ai probleme foarte serioase ,dar eu trebuie sa prind autobuzul.Cind vom mai putea discuta?" -este prea abrupt si neprofesional.

KADUSHIN(1972) recomanda:

-         Pregatirea sfirsitului interviului trebuie facute inca de la inceputul lui.Intervievatul trebuie explicit informat la inceput ca o perioada definita de timp a fost alocata pentru interviu,ca se poate folosi o parte sau tot acest timp, dar sa depasesti limita fixata este clar descurajat.Daca nu se intimpla nimic neobisnuit, intervalul se incheie la sfirsitul timpului alocat.Cind timpul alocat este pe sfirsite , profesionistul trebuie sa-l informeze pe intervievat cu ceva asemanator urmatoarei formulari:,,Ei bine,timpul este pe sfirsite. Mai aveti ceva ce ati dori sa adaugati innainte de a incerca sa rezumam situatia?".

-         In mod ideal interviul trebuie sa fie linistit si increzator -de aceea ,la sfirsitul interviului , intervievatorul nu trebuie sa introduca vreun continut incarcat emotional ci trebuie sa caute reducerea intensitatii emotiilor.Si la sfirsit, uneori ,este convenabil sa realizezi o scurta conversatie care sa faca tranzitia de la interviu la lumea obisnuita a clientului.

Sunt multe stiluri de a incheia (depind de profesionist si de situatie).De obicei se rezuma situatia care a fost discutata, decizia la care s-a ajuns si ce probleme au ramas de discutat (lamurit).

Sunt unii clienti care isi dezvaluie cele mai serioase ingrijorari abia la sfirsitul interviului, pentru ca pina atunci nu stiu daca pot avea incredere in profesionist.

BENJAMIN(1974) ABSERVA: ,,sa inchei este in mod special , deosebit de important pentru ca, ce se intimpla in ultima etapa este susceptibil sa determine impresia intervievatului despre interviul inregistrat."Trebuie sa ne asiguram ca am dat prilejuri adecvate intervievatului sa se exprime in extenso sau macar sa programam inca o intilnire pentru aceasta. Trebuie sa atribuim suficient timp pentru incheiere fara sa cream impresia ca ne grabim sa scapam de cel chestionat.

CUM SA PUI INTREBARI?

Intrebarile sunt puse cu o multitudine de scopuri:sa obtinem informatii, sa ajuti un client sa-ti spuna povestea lui, sa ajuti la stabilirea unei relatii, saangajeze solutii alternative sau sa ia o decizie. Tonul cu care o intrebare este pusa este adesea tot atit de important ca si intrebarea insasi. Pentru un client deprimat ,tonul trebuie sa indice PREOCUPARE SI INTELEGERE.Pentru o persoana minioasa tonul trebuie sa semnifice RECUNOASTEREA MINIEI SI DORINTA DE A EXAMINA CAUZELE ACESTEIA.Pentru o persoana anxioasa, tonul trebuie sa induca SIGURANTA.

Intrebarile succesive trebuie sa acctioneze ca o ,,pilnie" -deplasindu-se de la GENERAL la CONCRET-la chestiunile ce trebuie discutate.Ex: ,,Cum este sa traiesti din ajutorul social?-si apoi: ,,Ce le-ai dat de mincare la copii ultima oara cind ai ramas fara bani,inainte sa primesti ajutorul social?".

O intrebare utila folosita adesea este: ,,Ce parere ai despre asta ?" sau ,,Ce fel de persoana este x?".

Astfel de intrebari de obicei usureaza cristalizarea impresiilor si a parerilor despre alte persoane.Intrebarile de control de obicei ajuta profesionistul de a receptiona corect parerile clientului :ex.-cind clienta afirma ca sotul ei bea ,o intrebam :,,Cit de mult bea?Cit de des bea?Ce face cind este beat?"

INTREBARI SI FORMULARI DE EVITAT

-Cind ti-ai lovit ultima oara sotia ?

-Ti-ai lovit vreodata sotia ?

-Crezi ca John se gindeste sa te peraseasca ?

-Ce o sa faci cind John te va parasi ?

-Crezi ca ai probleme cu bautura ?

-Nu crezi ca e timpul sa te lasi de bautura ?

-Faci vreodata ceva impreuna cu sotul ?

-Ce lucruri faceti impreuna , tu si sotul ?

-Iti place Mary ? /Ce crezi despre ea ?

-Despre ce vrei sa vorbim acum, dimineata ?

-Despre ce vrei sa vorbim: despre casnicie sau despre serviciul tau- acum, dimineata ?

!

INREGISTRAREA RASPUNSURILOR

Se face p-rin notarea pe caiet.Citeodata deranjeaza procesul de comunicare libera.Cel mai rau deranjeaza cind spunem: ,,Vorbiti mai rar ca sa pot sctie !".Totdeauna cind se rupe contactul vizual pt. ca profesionistul sa noteze ,exista riscul ca interviul sa se indrepte de la ceea ce ne spune la ceea ce s-a spus. Ideal ar fi sa putem lua notite fara a intrerupe interviul si fara sa ne mutam atentia de la client la caiet. Citeodata trebuie sa notam :adrese, nume, numere de telefon.Profesionistii afirma ca dupa o anumita experienta , poti sa notezi dupa incheierea interviului.Inregistrarile audio si video se fac de obicei numai cu anuntarea si acceptul clientului.

MODELUL DE REZOLVARE A PROBLEMELOR

Procesul de rezolvare a problemelor poate fi impartit in trei faze: a) faza de contact; b)faza de contract;c) faza de actiune.

FAZA DE CONTACT

Aceasta faza consta in :identificarea problemei; stabilirea preliminara a scopului interventiei; adunarea de informatii si evaluerea initiala.

IDENTIFICAREA SI DEFINIREA PROBLEMEI

In procesul de rezolvare a problemelor unui client, se folosesc termenii de ,,a acorda ajutor" ,,a ajuta" pe cineva.Dar ,,ajutorul "este ceva material sau imaterial oferit de o persoana sau un grup, altei persoane sau grup in asa fel incit persoana sau grupul ajutat sa-l poata folosi pentru a solutiona problema in discutie.Pentru a fi de ajutor, ceea ce este oferit trebuie sa fie ceva de valoure si de folos pentru destinatari, care sa fie liberi sa-l foloseasca in felul lor de intelegere.

In cultura noastra ,acere sau a primi ajutor de la persoane necunoscute, este ,uneori, o rusine sau un esec personal (ex:majoritatea oamenilor incearca mai mult timp sa gaseasca o adresa necunoscuta pina sa ceara lamuriri de la localnici ) .De aceea , asistentii sociali pot fi folositori clientilor doar daca inteleg care este problema pe care clientii doresc sa o solutioneze.Deci, in faza initiala, asistentii sociali impreuna cu clientul stabilesc problema asupra careia trebuie actionat. Ei trebuie sa defineasca asteptarile si scopurile , sa inteleaga realitatile si limitele interventiei si sa stabileasca ce informatii sunt necesare pentru aceasta ( nu este nevoie sa stii totul despre client, ci sa stii doar ceea ce este necesar pentru a putea rezolva problema ).

In legatura cu adunarea informatiilor semnificative exista citeva reguli ce trebuie urmate:

1.clientul trebuie sa fie principala sursa de informatii;

2.informatiile sunt adunate pentru a fi folosite-deci trebuie sa fie legate de problema convenita;

3.asistentul social nu trebuie sa adune informatii pe care nu vrea sa le impartaseasca sistemului-client (el trebuie sa-si intrebe permanent clientul ce simte sau ce crede despre informatiile culese de la alte persoane ).

Nici in perioada anterioara contactului initial cu clientul ,asistentul social nu trebuie sa adune prea multe informatii, caci poate induce prejudecati (daca trebuie adunate mai multe informatii, acestea vor fi obtinute dupa prima intilnire cu clientul).Exista ,in general, doua tipuri de clienti:

1.clientul care vine din proprie initiativa la asistentul social;

2.clientul care vine involuntar la asistentul social -fie pentru ca l-a obligat cineva , fie ca asistentul social a fost trimis la client si el a initiat interventia.

La prima intilnire clientii involuntari pot expune sau nu problema,dar de obicei informatia necesara este oferita de institutia sau persoena care a initiat intilnirea asistentului social cu clientul .Astfel, in acest caz, este necesar ca asistentul social sa impartaseasca clientului informatiile pe care le detine despre el, sursa acestora si motivul prezentei sale in acel loc.

In cazul clientilor care vin din proprie initiativa ,cel mai rezonabil lucru ce ar trebui facut la prima intilnire este sa-l lasam sa spuna ,cu propriile cuvinte , problema pentru care a venit. Actiunea impreuna cu un client semnifica ,de obicei, depasirea anumitor limite si patrunderea in intimitatea vietii private a clientului.De aceea , la prima intilnire , asistentul social trebuie sa fie atent la limitele stabilite de client pentru actiunea comuna.

Deci, asistentii sociali incep cu analizarea problemei asa cum este vazuta si expusa de catre client. Clientul alege , de obicei, punctul de inceput al activitatii comune.Desigur, este de datoria asistentului social sa -i arate clientului riscurile: daca alegerea facuta este periculoasa pentru el sau pentru alte persoane ,daca va genera alte probleme sau esecuri.Cu toate acestea a.s. nu este specialist in toate problemele.Prima lui sarcina este sa inteleaga de ce are clientul nevoie de ajutor ( deci el trebuie sa lase prejudecatile si sa incerce sa auda ce spune clientul, sa devina empatic cu sentimentele acestuia ).

Nu este nevoie sa fortam clientul cu intrebari, ci este mai bine sa-l ascultam, sa-l incurajam sa continuie cu scurte cimentarii si intrebari rezumative.Nu intotdeauna reusim sa intelegem perspectiva clientului (mai ales daca experientele de viata sunt foarte diferite). Solutiaeste sa incercam sa gasim in viata noastra momente in care am simtit la fel ca si clientul nostru (astfel il putem intelege , dar nu-i

putem transfera toate sentimentele noastre cu acea ocazie , pentru ca nu exista doua persoane care experimenteaza exact la fel,acelasi eveniment ).Principiul care trebuie retinut este SA INCEPEM DE ACOLO DE UNDE ESTE CLIENTUL!

A doua componenta se refera la ceea ce doreste clientul de la a.s. Ce spera clientul ca se va intimpla ca urmare a activitatii comune?De obicei perceptia problemei de catre client nu este aceiasi cu perceptia a.s.De aceea este necesara o serie de negocieri si discutii pentru a defini problema asupra careia se va concentra activitatea viitoare.Una din cele mai mari dificultati in identificarea problemei se intimpla atunci cind a.s.sunt atit de concentrati pe problema identificata de ei incit nu mai aud ce spun clientii -despre cum vad si simt ei dificultatile. Si atunci a.s.isi continua actiunea fara a considera diferenta intre ceea ce intentioneaza sa faca si ceea ce doreste clientul.

O alta dificultate intilnita adesea este ca, frecvent, problema si cauza problemei sunt interconectate.De ex.,cazul unui baiat de 13 ani care :a furat din masini;provine dintr-o familie in care tatal a decedat de curind;are o mama care pare ca isi supraprotejeaza copilul. Problema centrala?-BAIATUL A FOST PRINS FURIND DIN MASINA! Desigur ca si celelalte probleme au legatura cu problema identificata,dar sunt doar cauze ale comportamentului!Dar informatiile sunt inca insuficiente pentru a stabili celelalte probleme drept cauze. Actiunea noastra trebuie indreptata in directia prevenirii repetarii infractiunii. Uneori, gasirea unei probleme acceptate de ambele parti poate fi usoara,alteori necesita o serie de intilniri dar este absolut necesara. Fara ea interventia nu mai poate fi realizata si cazul trebuie transferat unui alt a.s.

STABILIREA SCOPULUI

De multe ori clientii prezinta problema si solutia descoperita de ei,cerind sprijin pentru a o realiza.Uneori ei prezinta solutia ca pe o problema asupra careia trebuie intervenit. (O mama care cere pentru copilul ei o internare intr-o institutie ).Exista un scop final , dar si unele intermediare.Uneori, scopurile intermediare pot inlocui scopul final,mai ales daca acesta se dovedeste nerealist.Scopurile pot fi renegociate pe intreaga perioada a interventiei si ele mai pot fi impartite in scopuri pe termen scurt (intermediare) si pe termen lung(finale ).

Scopurile finale si metodele de atingere a lor sunt obtinute prin analiza, evaluare si planificare. Dar , uneori, credem ca adevarul , cauza , cunoasterea ,sunt lucruri absolute.De aceea noi analizam uneori informatiile ajungind la concluzii ferme , evidente pentru noi, stabilind scopuri si probleme care nu sunt cunoscute si acceptate de clientii nostri.De aceea in aceasta etapa literatura recomanda stabilirea in comun a problemei -pentru interventie si a scopurilor , obiectivelor-care deocamdata sunt intermediare, precum si a metodelor si cailor cele mai potrivite pentru atingerea ace3stor obiective.

CONTRACTUL PRELIMINAR

Este -in esenta- o intelegere intre asistentul social si client asupra problemei, pentru interventie si scop ; asistentul social trebuie sa clarifice limitele serviciilor oferite si specificul activitatii comune care urmeaza. Asistentul social transmite incredere prin profesionalismul sau in limitele mentionate, si cauta alte resurse daca acestea se dovedesc insuficiente.Deci, promisiunile exagerate inrautatesc relatia , dar clientul trebuie sa aiba speranta de cchimbare.De aceea trebuie sa stie cum se va desfasura interventia ,ce metode vor fi folosite.

Daca in urma acestei faze preliminare ,clientul si a.s. decid ca vor continua sa lucreze impreuna,este necesara stringerea de informatii suplimentare pentru realizarea evaluarii initiale si a planificarii.Atentie din nou: colectarea de informatiinu se face cu scopul colectarii de informatii! Ea se face pentru actiunile si etepele care urmeaza.

In legatura cu colectarea informatiilor, urmatoarele principii trebuie respsctate:

1)Este un proces comun client-asistent social, deci clientul trebuie implicat in determinarea informatiilor necesare.

2)Clientul trebuie sa fie intotdeauna instiintat despre sursele folosite pentru obtinerea informatiilor( desi, nu intotdeauna I se cere permisiunea).

3)Trebuie sa existe o legatura intre problema identificata si informatiile adunate. Clientul trebuie sa fie constient de aceasta legetura.

4)Este necesar sa fie exploatate toate zonele pe care le vede clientul ca avind legatura, precum si cele alese de asistentul social.

5)Stringerea de informatii continua pe tot parcirsul investigatiei si este esentiala pentru etapele de identificare a problemei, stabilirea scopului si evaluarea initiala.

6)Este important ca asistentul social sa inteleaga pozitia clientului asupra diferitelor informatii adunate , parerea lui despre intelesul factorilor implicati, sentimentele si motivele actiunilor trecute.

Este important de remarcat ca exista trei zone pentru adunarea de informatii care sunt aceleasi pentru toate sistemele si problemele. Aceste asunt:speranta , disconfortul, posibilitatea.

Ce ai determina pe oameni sa actioneze?Pentru a actiona , ei trebuie sa simta disconfort fata de felul cum stau lucrurile si speranta ca va fi in stare sa atinga un obiectiv ,-raspuns la dorintele sale -si in plus trebuie sa existe posibilitatea de a determina ce a mers prost si posibilitatea schimbarii.

Inrolarea productiva in procesul de interventie de3pinde de ,,balanta speranta-disconfort" a clientului si de posibilitatea de schimbare oferite de asistentul social.Asistentul social trebuie , de asemenea , sa comunice intelegere si empatie fata de disconfortul clientilor.

SURSE SI METODE DE COLECTARE A INFORMATIILOR

Primul , si cel mai important principiu este acela ca orice client terbuie sa cunoasca sursele de informatii folosite de a.s. si de ce sunt folosite. Daca este posibil , se cere si permisiunea clientului pentru folosirea anumitor surse. Dar chiar daca nu avem permisiunea lui , clientul trebuie sa cunoasca sursele folosite, informatia solicitata, motivul folosirii acelei informatii. Daca aceste informatii duc la stabilirea caii de actiune pentru atingerea scopurilor, clientii trebuie sa perticipe la luarea decuziei.

Metodele de stringere a informatiilor pot fi impartite in urmatoarele grupe:a)relatarile clientilor;b)relatari ale altor persoane; c)intrebari si teste verbale sau scrise ; d)observatii; e)documente ale unor institutii. Probabil cea mai folosita metoda de adunare a informatiilor este interviul sau sedinta de grup cu sistemul client, iar chestionarul si observatia sunt folosite pentru a le obtine.Interviul poate fi nestructurat (permitind clientilor sa se descarce) sau inalt structurat (exista un set stabilit de intrebari de la care nu ne abatem).Insa, asistentul social poate structura interviul in functie de informatiile necesare (cind hotaraste unde si cind va avea loc intilnirea, cind aseaza scaunele pentru persoanele participante, e.t.c.) .

Primul interviu, de obicei,este nestructuratsi nu necesita prea multe intrebari, ci doar observatie atenta, -ascultarea si observarea limbajului corpului -pentru intelegerea stressului pe care problema l-a provocat clientului pina acum. Asistentul social poate incepe sa cunoasca modul de gindire al clientului.

De asemenea, unele din sursele de informatie vor cere in schimb informatii de la asistentul social(acesta le poate oferi doar dupa ce a discutat cu clientul).

Uneori clientilor li se cere sa completeze un formular sau chestionar. Poti sa folosesti si discutia intre client si o alta persoana (ruda, prieten).Observatia poare fi externa sau coparticipativa.Materialele scrise ,exista adesea tendinta de a fi considerate ca date obiective, mai adevarate decit impresiile directe ale asistentului social.

DEPRINDERI FOLOSITE IN FAZA DE CONTACT

Pina acum am discutat despre ce se face .Acum vom discuta despre ,,cum se face?"

In primul rind se impune precizia :cuvintele au o semnificatie intr-un anumit context dar aceleasi cuvinte au diferite semnificatii diferite pentru oameni diferiti.Daca vor sa fie eficienti, asistentii sociali trebuie sa implice atit sentimentele cit si gindirea clientilor in procesul de interventie (de tratament, de actiune).De asemenea, in proces sunt implicate sentimentele si gindirea asistentului social.

Intorcindu-ne la cazul baiatului care a furat din masina , iata citiva factori care-i fac pe asistentii sociali sa defineasca problema ca superprotectia mamei:

1.Oidentificare a baiatului ca fiind ,,victima " a ceea ce s-a intimplat.

2.O deschidere emotionala spre invinuirea parintilor pentru necazurile copiilor.

3.Credinta ca , de obicei, comportamentul copiilor este datorat tratamentului la care ii supun parintii.

4.O dispozitie emotionala si intelectuala pentru a afla ,,adevarata problema" -ce determina greseala de a defini ,,cauza" drept problema.

Nu se poate spune ca nu este nici o legatura intre tratarea copiilor intr-un fel si comportamentul acestora.Cauza ultima este probabil moartea tatalui care a determinat o supraprotectie din partea manea , responsabila in parte de comportamentul baiatului.Care este problema pentru interventie? (POATE CA ACEASTA REACTIE A MAMEI ESTE NORMALA ;si care este reactia baiatului fata de moartea tatalui sau?)Aceasta trebuie investigata impreuna cu sistemul-client (mama-copil).Se vor culege informatii si se face determinarea ,evaluarea initiala.

Ceea ce de3termina uneori esecul nostru in rezolvarea problemei sunt presupunerile neintemeiate pe care le facem.De asemenea, trebuie sa tinem cont de:

1.Raspunsurile date sunt determinate de felul in care sunt puse intrebarile.

2.Orice comportament in prezenta altcuiva comunica o imagine asupra relatiei cu persoana respectiva.

3.Oparte importanta a comunicarii umane are loc in LINISTE sau LIPSA COMUNICATIEI, ca si prin ceea ce si cum se spune.

4.Dependenta sau lipsa raspunderii npentru actiunilr noastre sunt cauzate de faptul ca altii isi asuma raspunderea pentru actiunile noastr si nu de cei care ne daruiesc sau fac multe pentru noi.

Deprinderile necesare in aceasta faza :abilitatea de a comunica , ampatia, sinceritatea. Deprinderi de a asculta si reactiona (atit pozitia cit si limbajul corpului)la ceea ce clientul vrea sa comunice , cer ca ascultarea sa se faca ,,cu urechile pentru cuvinte si cu ochii pentru limbajul corpului" (spune ce simte clientul, cum ii percepe pe altii, care sunt aspiratiile si obiectivele).Pentru a fi sigur ca interpreteaza bine cuvintele sau sentimentele clientului, asisatentul social trebuie sa se verifice din cind in cind cu acesta prin rezumarea mesajului primit , cu alte cuvinte , prin conexiunea unor aspecte pe care clientul nu le-a legat (se folosesc expresii ca:,,Ceea ce imi spui inseamna.?;Inteleg ca. e.t.c.") Uneori a.s. se simt inclinati sa transmita simpatie clientului. Dar , atentia inseamna empatie nu simpatie!

FAZA DE CONTACT

EVALUAREA SI DETERMINAREA PROBLEMEI

Dupa stabilirea problemei, a scopurilor initiale si a unor informatii preliminare trebuie reconsiderate aceste date pentu a determina care este de fapt problema , ce se poare face in legatura cu ea si cum se poate face asta . Acest proces include ordonarea si organizarea informatiilor , intuitiilor si cunostintelor intr-un tablou inteligibil pentru explicarea problemei si oferirea solutiilor alternative (se concluzioneaza asupra a ceea ce este observat sau dedus pe baza cunostintelor si experientei , pentru a stabili scopul si cum poate fi el atins).Atentie, toate acestea presupun o activitate de parteneriat!

Procesul nu este realizat de a.s. singur si nu are ca scop includerea clientului intr-o categorie , deci etichetarea lui! Procesul este focalizat in egala masura pe client , pe problema si pe situatia in care se afla. Deci, nu eticheta il intereseaza , ci intelegerewa problemei clientului in scopul de a lua o hotarire in privinta scopurilor si a actiunilor comune. Uneori acest proces se numeste DIAGNOZA (dar termenul are o conotatie medicala , care sugereaza identificarea bolii dupa simptome si implica faptul ca ceva nu este in ordine cu clientul. Cind doctirul pune un diagnostic ,pune o eticheta si indica o forma de tratament). De aceea termenul mai potrivit este de ,,assessment" .

Problema poate fi situata inauntrul sau in afara clientului , dar experimentata de client. Tinta procesului de schimbare poate sa fie sau sa nu fie clientul. Dupa stabilirea problemei trebuie stabilit scopul (obiectivul).

STABILIREA OBIECTIVULUI

In primul rind trebuie sa aflam de la client parerea lui si dorintele pe care le are in privinta rezolvarii problemei.De asemenea a.s. are si el o parera privind rezolvarea dorita. Aceasta trebuie impartasita si negociata cu clientul si nu impusa acestuia (trebuie gasita impreuna o arie comuna de intelegere). Daca exista incompatibilitati, a.s.este nevoit sa faca compromisuri, pentru ca altfel clientul nu face efortul de schimbare catre un scop pe care nu-l doreste.

Sacrificarea scopului propriu in favoarea celui al clientului este esentiala, pentru realizarea contractului. Scopul (obiectivul) trebuie sa aiba mai multe caracteristici:

1. Scopurile trebuie sa fie suficient de specifice , concrete; sa fie masurabile.Numai in felul acesta ne dam seama ca scopul a fost atins. Scopuri formulate vag(,,sa-l ajutam pe client sa se simta bine "; ,,sa-I crestem sansele sa aiba experiente socializatoare"; ,,sa imbunatatim relatiile dintre parinti si copii")nu sunt adecvate;

2. Trebuie sa existe sanse rezonabile de atingere a scopului propus . In momentul stabilirii scopului , trebuie tinut cont de gradul de interes al clientului pentru realizarea lui , de posibilitatile clientului si de resursele disponibile clientului(motivatie, capacitate si posibilitati).

FORMULAREA UNUI PLAN DE ACTIUNE(PLANIFICAREA INTERVENTIEI)

Interventia este calea parcursa de la problema identificata catre scopul propus. Hotaririle care intervin aici sunt luate de asemenea de parteneriatul client -asistent social si privesc pasii, etapele ce trebuiesc parcurse pentru a atinge scopul propus. La inceput trebuie sa aflam de la client ce trebuie sa stabileasca , ce asteapta el de la client(apoi se negociaza). Teoria ne arata ca sunt mai multe cai pentru a atinge un scop. O eroare intilnita adesea este sa oferi un plan de interventie fara sa discuti alternativele cu clientul.

Contractul de lucru , care include si planul de interventie , poate fi oral sau scris.Desi , mai greu de realizat, contractul scris are mai multe avantaje:ne ajuta sa clerificam ambiguitatile si sa fim concreti, va reduce neintelegerile si va ajuta la evaluare. Forma concreta cuprinde si limite de timp pentru etapele propuse si pentru subobiective.

LIMITARI ALE MIJLOACELOR DE INTERVENTIE

-Timpul , deprinderile, etica si functionarea agentiei.

1.TIMPUL-nici un a.s. nu isi poate aloca un timp nelimitat pentru un client.De asemenea a.s. trebuie sa nu promita clientului servicii9(intilniri) pe care sa nu le poata onora datorita lipsei de timp.

2.DEPRINDERI-POSIBILITATI-A.s. nu trebuie sa isi asume activitati care ii depasesc competentele.(consiliere maritala, sfaturi financiare, boli psihice, dizabilitati fizice.)

3.COMPORTARE ETICA-chiar daca ar fi in folosul clientului a.s. nu poate permite o abatere de la norme(furt, inselarea altuia , mituire, e.t.c.).

4.CONTEXTUL ORGANIZATIONAL-duce uneori la limitarea actiunilor de rezolvare a problemelor(birocratie, servicii prea specializate).

DIFERENTE DE OPINIE (PARERI ) INTRE CLIENT SI ASISTENTUL SOCIAL

Adesea in cadrul modelului de rezolvare a problemei exista conflicte intre client si a.s.(este ceva firesc si chiar de dorit.).Cind fiintele umane vin in contact cu perceptiile , gindirea si opiniile lor sunt diferite. De aceea , nu trebuie sa ne asteptam ca relatia cu clientii sa fie lipsita de conflicte, neintelegeri,diferente.Aceasta nu inseamna ca nu trebuie cautat un teren comun obtinut prin negocieri.De asemenea , trebuie tinut cont si de contextul organizational(institutional ) in care interventia are loc.

De obicei in procesul de rezolvare de probleme a.s.trebuie sa foloseasca si urmatoarele posibilitati:

1.Cunoasterea intereselor care intervin in fiecare caz.

2.Abilitatea de a descoperi interesele comune ale celor implicati.

3.Oferirea de sprijin obiectiv in negocierea solutiei.

4.Oferirea de sprijin pentru stabilirea unui plan.

Efortul de a evita conflictul , este , de obicei, neproductiv si esueaza in contracte neadecvate in care atit clientul cit si a.s. au in vedere scopuri diferite.(ei cred ca sinceritatea poate dauna relatiei si crea conflicte).Adesea , cind negocierea merge fara obstacole si diferente este un semn ca partile sunt nesincere si au scopuri ascunse.

Deci, conflictele nu trebuie evitate,ci rezolvate-discutie , negociere.Chiar daca nu pot fi rezolvate , macar nu se incheie contracte nerealiste si a.s. trebuie sa dovedeasca perseverenta.(sa nu cedeze la primul conflict).

CONTRACTUL SEMNAT CU CLIENTUL

_PERLMAN--,,oamenii stabilesc un contract cind hotarasc sa utilizeze o agentie si un asistent social pentru a-i ajuta sa isi rezolve o problema".

-SCHERZ-,, o intelegere constienta intre client si asistent social pentru anumite actiuni , pentru atingerea unor scopuri".

-THOMAS-,,poate fi scris sau exprimat doar verbal".

-SMALLEZ-,,trebuie sa cuprinda o limita de timp-".

Oricum, contractul ii promoveaza pe clienti din stadiul de receptori pasivi ai serviciilor , in stadiul de persoane active cu drept de autodeterminare.

-KLEIN-,,contractul este o intelegere asupra asteptarilor si rolurilor reciproce (competentelor)ale clientilor , asistentului social si agentiei."

Definitia contractului:

,,O INTELEGERE EXPLICITA INTRE ASISTENTUL SOCIAL SI CLIENT PRIVIND PROBLEMELE CARE TREBUIE REZOLVATE , OBIECTIVELE SI STRATEGIILE INTERVENTIEI SI ROLURILE SI SARCINILE PARTICIPANTILOR".

Principaloele caracteristici ale contractului:

1.INTELEGERE MUTUALA(RECIPROCA)

2.PARTICIPARE DIFERENTIATA IN PROCESUL DE INTERVENTIE.

3.RASPUNDERE RECIPROCA.

4.FORMA EXPLICITA.

INTELEGEREA MUTUALA

Uneori a.s. isi formuleaza obiective diferite de cele pe care le comunica clientului.SCHUBERT:,,contractul este folositor inca din fazele initiale pentru ca ajuta la intelegerea faptului daca clientul s-a adresat agentiei potrivite, daca serviciul necesar poate fi oferit , cine il poate oferi, in ce conditii, daca exista conditii speciale, ce cheltuieli trebuie platite, ce alte persoane trebuiesc implicate."

PARTICIPARE DIFERENTIATA

Conceptul de contract se bazeaza atit pe participare IMPREUNA, cit si pe participare DIFERITA a clientului si a.s.(nu este simplu sa intelegi ca cei doi au pozitii si roluri egale, dar diferite).Clientul este cel care actioneaza in principal in directia propusa. Asistentul social are si el o raspundere , secundara, privind activitatea clientului , deci directia propusa. Nimeni altcineva decit clientul nu poate realiza sarcinile convenite in functie de situatia specifica(desi, a.s. poate realiza unele sarcini ce depasesc competentele clientului).

RASPUNDEREA RECIPROCA

Contractul prevede obligatiile reciproce (daca nu sunt suficient de explicite clientul se poate sustrage de la indeplinirea lor). Cresterea raspunderii fata de client ajuta a.s. sa-si mute interesul de la comunitate si interesele agentiei catre apararea intereselor clientului.

FORMA EXPLICITA

Calitatea de a fi specific , dar si fara ascunzisuri(dedesubturi) in exprimarea scrisa si orala. Uneori, clientul si a.s. au asteptari diferite(clientul-satisfacerea unei necesitati immediate;a.s.-,,schimbarea" clientului intr-o directie ,,buna").Deci, deziratul:,,incepeti de unde este clientul", poate fi completat cu :,,si lasati clientulsa vada unde sunteti dumneavoastra(a.s.)si incotro mergeti.

Pentru a fi instrument util , contractul trebuie folosit cu o anumita flexibilitate (rigiditatea este o caracteristica a contractelor legale, NU ale a.s.).Astfel contractele se pot reformula sau renegocia dupa cum se modifica conditiile si problemele. Schimbarile se pot face pe baza discutiilor deschise si ceea ce conteaza sunt nevoile clientului.

Se pune intrebarea :;Cit de eficient este un contract daca nu cuprinde pedepse sau penalizari?"In cazul clientilor voluntari , raspunsul este afirmativ, iar pentru copii si clienti involuntari- este negativ-trebuie folosite mijloace specifice. Exista si situatii in care contractul este imposibil Atunci cind clientii sunt:cu mari probleme psihice, retardati mental, aflati sub influenta substantelor sau in situatia de excitatie emotionala sau copii mici (atunci este folositor sa includem membrii familiei sau persoane semnificative din viata clientilor).Uneori, clientii isi stabilesc obiective care depasesc posibilitatile agentiei sau competenta a.s. (uneori sunt chiar scopuri imposibile).De asemenea contractul este imposibil cind clientii , pentru atingerea scopului , stabilesc cai ce incalca valorile a.s. Aceasta va duce la negocierea sau transferul clientului.

Apar si situatii problematice in cazul incheierii unui contract:cind atit clientul , cit si a.s. au scopuri ascunse , diferite de cele exprimate explicit sau cind sistemul client este alcatuit din mai multe persoane care au scopuri diferite.O alta problema dificila in incheierea contractului este cazul clientului involuntar. Toti clientii au retineri in fata a.s. , iar cei involuntari ,mai ales, pentru ca fie se simt constrinsi, fie ca refuza sa recunoasca existenta problemei, fie nu au incredere in competenta a.s. de ai ajuta sau se tem de situtuatii necunoscute(sa nu fie pacaliti, manipulati).

Incheierea contractului necesita participarea clientului si increderea reciproca.Trebuie facuta clar distinctia dintre prevederile legale si sarcinile asumate de client, care pot fi negociate. De asemenea trebuie investigate si obiectiile clientilor privind scopurile a.s. si obiectivele legale.Astfel se pot stabili domenii comune de intelegere pentru care se pot stabili contracte(SINCERITATEA -este foarte importanta.)

In aceste cazuri se pot stabili contracte cu membrii familiei sau persoane semnificative din viata clientului.(Dar trebuie cunoscuta importanta acestor persoane in viata clientului, trebuie evitate scopurile ascunse si sabotarea contractului de catre acestia.)

EXEMPLU DE CONTRACT

-DATA:3 februarie(luni)

-PROBLEMA: D-na X nu poate pregati mincare variata si atragetoare pentru familia sa.

-SCOP: Pina la 10 februarie d-na X va fi in stare sa pregateasca si sa serveasca familiei un fel de mincare pe care nu l-a mai gatit.

-RESURSE DISPONIBILE- -D-na X I-si viziteaza mama saptaminal;bea cafea cu vecinii; merge la biblioteca.

-A.S.are o carte de bucate; poate sa ceara ajutorul unui specialist in gastronomie.

PLAN

1.Pe 4 februarie d-na X va vizita o vecina la o cafea si o va intreba despre pregatirea unui fel de mincare ieftin.

2.Pe 5 februarie ,se va duce la biblioteca si va cauta 2-3 retete atragatoare.

3.A.s.va afla daca : un specialist in gastronomie este disponibil;in cartea sa de bucate sunt retete ieftine.

4.Pe 7 februarie a.s. va telefona clientei pentru a afla daca s-a hotarit asupra unei retete pentru weekend.

5.Pe 8 sau9 februarie clienta va pregati noul fel de mincare familiei.

6.Pe 10 februarie (luni) clienta si a.s. se vor intilni la ora 10 pentru a evalua planul si a hotari urmatorii pasi.

FAZA DE ACTIUNE( CONTINUARE)

ROLURILE IN INTERVENTIE

Interventia se poate se poate imparti in doua tipuri de activitate:

1.intregul proces al asistentei sociale ( stringere de fonduri, de date, stabilirea planului,aplicarea lui, etc);

2.doar activitatea efectiva de schimbare a clientului.

Se folosesc ambele tipuri de activitati-importanta fiind focalizarea activitatii spre atingerea unor obiective planificate si reciproc acceptate ( este legitima dorinta clientilor si uneori a profesionistilor de a produce schimbari rapide , fara a avea in prealabil un contract, in care sa fie specificata problema , obiectivele si caile de atingere a lor).Deci, noi folosim interventia in sensul procesului care urmeaza stabilirii unui contract.

ROL:

Este un comportament asteptat din partea unei persoane .In sens general, rolurile oamenilor cuprind universul asteptarilor proprii fata de propriile comportamente , precum si asteptarile celorlalti fata de respectivele comportamente.In cadrul cursului nostru rolurile de interventie se refera la comportamentele prin care atit clientul cit si a.s. sa ajute la realizarea obiectivelor specificate in contract. Ne vom referi la cinci roluri:

1.broker;

2.mediator;

3.profesor;

4.facilitator;

5.avocat-(altii se refera la mai multe roluri:incurajator, negociator, lobbyst,etc).

ROLUL DE BROKER SOCIAL

Broker-ul la bursa asista clientii sa-si defineasca resursele si sa-si dezvolte obiectivele pentru investitii; dupa ce isi folosesc cunostintele despre piata si relatiile pentru a alege actiunile potrivite pentru clientii lor.

Tot astfel a.s. poate actiona ca veriga de legatura intre client si resursele comunitatii .,,Obiectivul primar este sa orientezi oamenii spre serviciile existente de care ei pot beneficia. Scopul este sa ii ajuti pe oameni sa foloseasca sistemul , sa lege elemente diferite (aparent deosebite ) ale sistemului-beneficiul esential fiind sa conectezi persoana cu sursa sau cu diferitele surse existente.

Sa functionezi ca broker social implica o buna cunoastere a resurselor comunitatii , precum si regulamentelor diferitelor institutii si agentii, pentru a realiza obiectivele specificate in contract. ( De exemplu ,oferirea de consiliere maritala sau gasirea unui loc de munca de catre agentii specializate, gasirea unor surse de finantare, etc.).

ROLUL DE FACILITATOR

Acest rol este asumat cind interventia este orientata spre asistarea clientilor de a gasi resurse interne pentru a realiza schimbarile trecute in contract. Aceasta schimbare se produce in principal datorita eforturilor clientului -responsabilitatea a.s. fiind sa faciliteze , sa usureze realizarea schimbarii (nu se refera doar la schimbarile clientului , ci si la modificarea mediului de catre client.)

Sa incurajezi verbalizarea , sa oferi posibilitatea clientului sa-si descarce sentimentele, sa oferi incurajare si sa angajezi discutii logice sunt cai de realizare a rolului de facilitator (in acest caz a.s. este mai ales in contact cu clientul si mai putin cu sistemul exterior).

ROLUL DE PROFESOR

Poti sa oferi clientilor noi informatii necesare pentru a se descurca in situatii problematice , sa-I ajuti sa realizeze noi comportamente prin oferirea de metode alternative. De exemplu a.s.ofera informatii despre cumparaturi unor clienti saraci sau ofera parintilor informatii despre etapele dezvoltarii copiilor ; foloseste jocul de rol pentru a arata cum sa te comporti cu autoritatile.Se apropie de rolul de facilitator pentru ca se refera la posibilitatile clientului de a se descurca in situatiile problematice pe care le intilneste. Dar difera totusi prin aceea ca rolul de profesor implica introducerea de resurse suplimentare in cadrul sistemului client.

A oferi informatii nu inseamna a da sfaturi.A oferi informatii inseamna sa oferi clientilor date sau cunostinte pe care pe care acestia sunt liberi sa le foloseasca sau nu in atingerea scopului propus.A oferi sfaturi inseamna ca a.s. stie ce este mai bine pentru client si ce nu.

Dar SCHARTZ afirma:

1.Asistentul social trebuie sa recunoasca faptul ca informatiile pe care le ofera reprezinta doar o mica parte din experienta sociala disponibila.

2.Informatiile trebuie sa fie legate de problema care determina interventia comuna.

3.Opiniile trebuie clar etichetate ca opinii si nu trebuie considerate fapte.

 

ROLUL DE MEDIATOR

Medierea implica efortul de a rezolva dispute care pot exista intre client si alte persoane sau organizatii. De exemplu, daca o persoana a fost exmatriculata si contractul are ca obiectiv reinmatricularea, a.s. actioneaza ca mediator intre persoana si autoritatile scolare , (se mai pot media conflicte dintre vecini, soti si sotiile lor batute,etc.).

Rolul de mediator implica efortul a.s. de a-si asista clientul in partea adversa pentru a gasi un teren comun pentru a rezolva conflictul . Asistentul social in rol de mediator va folosi tehnici pentru a incerca sa realizeze o convergenta a valorilor celor doua parti , sa ajute fiecare tabara sa recunoasca legitimitatea intereselor celeilalte , sa asiste ce3le doua parti in identificarea intereselor comune , sa evite situatiile in care aspectul de cistig si pierdere aste esential , sa incerce sa localizeze conflictul la aspecte , momente si situatii specifice, sa imparta conflictul in probleme diferite, separate,sa ajute partile sa realizeze ca ar avea de cistigat mai mult continuind relatia decit rezolvind situatia conflictuala.Procese de persuasiune si conciliere sunt folosite de mediator.Medierea foloseste uneori si la mobilizarea resurselor interne ale clientului , ceea ce seamana cu rolul de facilitator.

ROLUL DE AVOCAT

Este un termen imprumutat de la disciplinele jurnalistice. Ca avocat -a.s. devine purtator de cuvint al clientului prin apararea cauzei lui cind este necesar sa indeplineasca obiectivele din contract. In Asistenta Sociala , avocatul nu este neutru ,ci , ca si in justitie , este un partizan al clientului. Avocatul va aduce argumente , va dezbate , va negocia si va manipula mediul in favoerea clientului.A vocatia difera de mediere. In mediere efortul este indreptat spre asigurarea impacarii prin cedari din partea ambelor tabere. In avocatie efortul este indreptat spre a cistiga pentru clientul tau , in general beneficii la care are dreptul legal.

Spre deosebire de celelalte roluri, acesta poate fi practicat fara implicarea directa a clientului. Dar, atentie:-exista pericolul sa slujesti interesele clientului fara a avea un contract clar , ceea ce este absolut necesar in justitie.

Aceasta discutie despre roluri poate conduce la interpretari gresite. Impartirea in cele cinci roluri nu reprezinta o baza pentru specializare functionala:orice specializare poate constitui o limitare in slujirea clientului-dimpotriva, este nevoie de a ne forma deprinderi in realizarea tuturorrolurilor astfel incit sa-l putem alege pe cel mai potrivit cu situatia clientului nostru-fiecare rol putind fi folosit in situatii diferite ale clientilor nostri.

O alta intelegere gresita se refera la faptul ca un asistent social poate folosi doar un singur rol cu acelasi client.Dimpotriva, un plan de interventie poate sa combine elemente ale diferitelor roluri.De exemplu , daca s-a convenit pri contract transferul clientului, sunt de atins trei etape:

1.pregatirea clientului;

2.pregatirea organizatiei catre care se cere transferul;

3.urmarirea in continuare a clientului.

Pregatirea clientului presupune discutii despre ceea ce transferul implica si include, -avem aici rol de facilitator si profesor.Pregatirea agentiei implica transmiterea de date despre client (cu acceptul acestuia) .Daca agentia nu accepta transferul , desi ar trebui, folosim rolurile de mediator si de avocat.Dupa realizarea transferului a.s. va urmari in continuare cazul (ideal ar fi ca acesta sa faca parte din planul initial).Asistentul social poate afla despre rezistenta clientului sau -care va determina folosirea rolului de facilitator, profesor, mediator si/sau avocat.

PUNEREA IN APLICARE A ROLURILOR

1.RELATIA UMANA IN ASISTENTA SOCIALA

Orice fiinta umana are nevoie de relatii cu altii,desi nu toate fiintele umane accepta aceasta idee.In timpul vietii noastre, fiecare am experimentat conectarea emotionala si inrimitatea altor persoane-ceea ce numim,,relatie umana".Atunci cind nu putem avea aceste legaturi cu alte persoane , adesea personalizam plante si animale , poate chiar automobilul propriu.De fapt , desi indivizii sunt rareori constienti de semnificatia si importanta acestor relatii(cu exceptia cazului cind se pierde o relatie semnificativa, sau incepe una noua ) trasatura caracteristica a umanitatii noastre este ca viata este traita in relatia cu alti oameni.De aceea relatia umana nu provine din procesul Asistentei Sociale si nu este singurul domeniu in care ea constituie fundamentul investitiei (psihologia , psihiatria , e.t.c. ) .Dar in Asistenta Sociala ,inca de la inceput, atentia a fost concentrata pe calitatea relatiei client-asistent social si principalele preocupari sau focalizat in aceasta directie.

In viata noastra, multi dintre noi interactioneaza, relationeaza cu altii fara a fi constenti cum si de ce. Totusi, putine relatii continua fara a avea un motiv , de aceea scopul este o parte esentiala a oricarei relatii. In Asistenta Sociala , scopul relatiei este dat de scopul a.s.: schimbarea interactiunii dintre indivizi si mediul lor pentru a imbunatati capacitatea indivizilor de a face fata sarcinilor vietii intr-un mod satisfacator pentru ei si pentru cei din jur.In afara acestui scop normativ, relatia in Asistenta Sociala va avea si un scop individual , in functie de timpul pentru realizarea obiectivului: obiectiv pe termen lung (obtinerea unei casnicii fericite ) sau obiectiv pe termen scurt (cum sa raspundem la critica de azi dimineata a sotului???).

Relatia in procesul Asistentei Sociale nu apare spontan , ci se dezvolta in cadrul unei interactiuni orientate spre un tel- de aceea, relatia nu este neaparat o relatie prieteneasca. Ea se formeaza in urma discutarii unor probleme dificile, de aceea nu este placuta si buna; uneori, probleme este discutata cu minie, suparare =conflict, uneori in colaborare, alteori se negociaza. Un a.s. intelept stie ca ,,incercarea de a mantine relatia la nivel placut este sursa de esecuri in Asistenta Sociala "(KEITH LUCAS,1972 ).Relatia se va dezvolta insa, oriunde oamenii vor putea demonstra celor din jur prin actiuni si cuvinte ,ca ai respecta pe ceilalti , ca le pasa de ei si de ceea ce li se intimpla si ca doresc sa ii asculte si sa ii ajute.

Relatia -client asistent social difera in functie de combinatia unui mare numar de variabile: mediul in care se intilnesc, limita de timp a intilnirilor, numarul celor implicati in interesele lor, capacitatile, motivatiile, asteptarile si obiectivele celor implicati, problema pentru interventie si scopurile celor doua tabere, calitatile a,s, si gradul lui de participare, constiintele si abilitatile lui profesionale si comportamentul reciproc al celor implicati in relatie.Atit a.s. cit si clientul aduc in relatia lor elemente irationale (emotii, sentimente), cit si elemente rationale (calitati intelectuale si cognitive). Aceste elemente provin din:

a.-experiente trecute care au influentat si dezvoltat capacitatea indivizilor de a interactiona cu altii ;

b.-starea prezenta fizica si emotionala a celor implicati;

c.-gindurile sau imaginile mentale actuale ale fiecaruia despre sine, despre procesul actual si problema discutata;

d.-nelinistile fiecaruia privind propriul comportament si modul de evolutie a relatiei;

e.-perceptia fiecaruia despre celalalt;

f.-valorile si ideile comune ale participantilor;

g.-influenta altor factori sociali sau de mediu.

Cu toate aceste ,a.s. au responsabilitati speciale fata de relatia cu clientii.

ELEMENTE ALE RELATIEI

1.GRIJA PENTRU CELALALT

Asistentului social ii pasa sincer de ceea ce s-a intimplat clientului sau si este in stare sa comunice acest sentiment. Este evident ca, daca vrem sa ii ajutam pe ceilalti , trebuie sa fim adinc implicati in relatia cu ei.Cu toate acestea exista pericolul de a deveni prea implicati emotional dorind sa rezolvam problema.Cind simtim ca problema altcuiva este problema noastra, cind nu toleram ideea esecului clientului nostru , (pe care il simtim ca pe un esec personal ), atunci suntem supraimplicati.

Adevarata grija pentru celalalt intr-o relatie, inseamna ca ne oferim clientului cunostintele, deprinderile si capacitatile noastre pentru a le folosi(sau nu) in drumul lui spre atingerea scopurilor propuse.Inseamna ca raspundem asa cum are nevoie clientul(si nu cum dorim noi ) si ca tinem suficient la client pentru a-l lasa sa greseasca! Uneori , a.s. pun semnul egal intre grija fata de celalalt si ,,simpatie".

Dar sa-ti placa sau sa nu-ti placa de cineva , nu este relevant. ,,Grija fata de celalalt inseamna sa-ti pese de aceasta persoana , indiferent daca gasesti ca persoana este atractiva sau neatractiva".(KEITH-LUCAS-1972).

In privinta intelegerii clientului, a.s. cauta sa-l inteleaga doar in masura in care acest fapt este nece3sar interventiei.Sa-l intelegi de dragul de a intelege sau ca sa demonstrezi ce abilitati deosebite ai in intervievarea altora, inseamna sa-l faci pe client obiectul si nu subiectul eforturilor t5ale. Noi comunicam aceasta atitudine de grija si respect in toate relatiile cu persoanele cu care lucram prin:punctualitate la intilniri, imbracaminte corespunzatoare,ascultarea atenta a celuilalt(auzind ce vrea sa spuna).

2.ANGAJAMENT SI OBLIGATIE

Intr-o relatie de ajutorare, a.s. si clientul trebuie sa fie legati prin angajament si obligatii, daca scopul relatiei se doreste a fi realizat.Angajamentul din partea a.s. permite clientului sa se simta in siguranta si sa nu mai testeze increderea celuilalt , cum se intimpla intr-o relatie obisnuita. Aceasta permite clientului sa-si focalizeze atentia si energia in vederea realizarii sarcinii si nu pentru autoprotectie.

Obligatiile generale pe care clientul si le asuma de obicei, sunt:o prezentare sincera si deschisa a problemei , a situatiei si a cailor de a trata problema; o acomodare cu conditiile procedurale minime ale relatiei de intrajutorare-cum ar fi venirea intr-un anumit loc, la o anumita ora pentru interviu si activitatea-in functie de posibilitati-pentru rezolvarea problemei.

Obligatiile a.s. include responsabilitatea respectarii procedurilor esentiale: sa fie prezent la locul si timpul prestabilite; sa mentina in centrul activitatii munca comuna pentru rezolvarea problemei clientului; sa conduca clientul spre schimbare si dezvoltare. Daca nu le respectam, clientul se poate simti desconsiderat si respins.

3.ACCEPTARE SI ASTEPTARI

De obicei , acceptarea este sxprimata prin comunicarea unei atitudini de a nu judeca ,si efortul de a face deosebirea dintre a accepta persoana si a-i accepta faptele. De fapt, a accepta inseamna a refuza sa judecam, sa privim cu adevarat, adecvat si satisfacator ceea ce ofera celalalt (sa-l credem ). Acceptarea inseamna recunoasterea esentei umane ca persoana care are probleme , care ia decizii (bune sau rele, intelepte sau nebunesti )-deci sa incerci sa intelegi.Elementele de baza ale acceptarii, sunt:cunoasterea, individualizarea si increderea (asteptarea).

CUNOASTEREA-se refera la efortul de a intelege realitatea si experienta altuia (valorile, nevoile, scopurile, de unde vine, ce modele urmareste).

INDIVIDUALIZAREA-inseamna capacitatea de a Veda persoana ca pe o persoana unica cu sentimente, ginduri si experiente distincte (difera de toti ceilalti , inclusiv de noi insine).

INCREDEREA (ASTEPTAREA)-inseamna ca asistentul social crede in capacitatea indivizilor de autodeterminare si autocontrol si crede in dreptul fiecaruia de a se conduce singur, respectind bunastarea celorlalti.

Acceptarea nu inseamna ca suntem intotdeauna de acord cu cealalta persoana (ca trecem peste valorile noastre pentru a le prelua pe ale clientului).Insemna ca, desi a.s. prezinta importanta comportamentului potrivit din punct de vedere legal si social , el incearca sa inteleaga pulsiunile clientului care il imping sa nesocotesca unele limite legele sau regulamentare. Adevarata acceptare inseamna presupunerea ca oamenii actioneaza dupa cum sunt determinati sa o faca, dupa situatia lor particulara,de natura lor, de mediul lor si de conceptia lor despre lume si viata.

Una din cele mai efective cai de a comunica acceptarea este sa incerci sa intelegi pozitia si sentimentele clientilor.Aceasta este realizabila prin comentarii despre mesajele lor indicind dorinta de a intelege ce spun sau punind intrebari despre ceea ce comunica, aratind astfel ca ai auzit si ca esti interesat sa intelegi.

,,O caracteristica unica fiintelor umane este ca reprezentarile lor mentale privind viitorul, afecteaza puternic bunastarea lor prezenta".(FRANK,1978)

Asteptarile clientilor sunt importante pentru asistentul social:

a.       dorinta clientilor de a se schimba si abilitatile de a se angaja efectiv in procesul de schimbare;

b.      astepterile clientilor fata de persoana asistentului social;

c.       asteptarile fata de efectul de interventie.

De asemenea cercetarile confirma ca asteptarile ridicate din partea a.s. privind posibilitatea de schimbare si rezolvare a clientului conduc la rezultate superioare ale acestuia privind schimbarea si dezvoltarea. (ex: efectul placebo). De aceea a.s. cei mai eficienti sunt cei care au asteptarile cele mai ridicate privind clientii lor (a.s.trebuie sa fie constienti de sentimentele proprii privind cei cu care lucreaza).

De asemenea, daca asteptarile clientului nu sunt satisfacute de comportamentul si actiunile asistentului social, atunci interventia se va solda cu un esec! Clientul trebuie sa considere a.s. ca pe o persoana competenta!!!

4.EMPATIA

Este capacitatea de a intra in sentimentele si experientele altcuiva-sa stii ceea ce celalalt simte si gindeste fara sa pierzi legatura cu tine insuti.Specialistul face efortul activ de a intra in sistemul de referinta al celuilalt fara sa piarda perspectiva personala , si foloseste aceasta intelegere pentru a ajuta cealalta persoana. I n articolul ,,Sa intelegi si sa fii inteles-sau cum sa gasesti un cal fugar?"-WENDEL JOHNSON(1951) -povesteste cum procedeaza un cawboy experimentat pentru a gasi un cal pierdut:,,El se intreaba: Ce motive asi avea sa fug daca as fi cal?Si unde m-asi duce?Deci, cawboy-ul se imagineaza ca fiind un cal , cu motivele lui de a fugi si se duce in locul unde s-ar duce calul , si de obicei, acolo gaseste calul".Si pentru ca ,de fapt, el nu este cal,dupa ce-l gaseste il aduce inapoi !

Carl Rogers( 1966) defineste empatia ca'' sesizarea sistemului de referinta intern al unei persoane cit mai adegvat precum si a componentelor emotionale apartinatoare ,ca si cum ai fi cealalta persoana ,dar fara sa pierzi din vedere conditia de ''ca si cum''

Keith -Lucas (1972) diferentiaza diferentiaza mila de simpatie si empatie:

,,Sa analizam trei reactii posibile fata de cineva care nea spus cit de mult isi detesta saotia.Reactia aratind simpatie ar fi:,,oh, stiu exact ce simti.Nici eu nu o mai suport pe a mea" si cei doi se vor consola reciproc, dar nu va iesi nimic de aici.Reactia aratind mila va fi compatimitoare, dar va adauga ca el are o casnicie fericita.Oare n-ar putea celalalt sa vina in vizita intr-o zi, ca sa poata Veda cum poate arata viata de familie? I n cele mai multe cazuri aceasta doar va creste frustrarea sotului nefericit si il va face sa transfere problema sotiei sau lipsei de noroc in viata.Reactia aratind empatie poate fi:,,Trebuie sa fie foarte greu pentru tine.Ce crezi ca te-ar putea ajuta?". Si numai atitudinea empatica din cele trei cazuri poate duce la o schimbare de situatie".

Empatia implica ceva ce poate parea a.s.incepator ca ceva contradictoriu:sa ai capacitatea de a simti o emotie puternica si totusi sa ramai destul de departe de ea pentru a avea posibilitatea sa-ti folosesti cunostintele.Acestea sunt necesare pentru a face o analiza obiectiva a problemei si a solutiei posibile.Asistentul social trebuie sa-si aminteasca faptul ca persoanele vin sa le ceara ajutorul , nu pentru a avea cui sa-si impartaseasca sentimentele(desi aceasta usureaza) , ci pentru a gasi solutii de rezolvare mai presus de sentimente, sau care sa gaseasca resurse pentru a le schimba gindurile si sentimentele.

De aceea interpretarea adecvata este dependenta de sensibilitate si intuitie , de abilitatea de a stringe o imagine dinamica a tot ce se stie despre client , de toate cunostintele teoretice,de cazurile similare reale sau imaginare.Apoi, cind a.s. au o reprezentare mentala despre celalalt trebuie sa recunoasca faptul ca ramine intotdeauna ceva necunoscut despre celalalt si toate imaginile construite sunt doar aproximari , indiferent cit de greu au fost obtinute si cita putere explicativa ni se pare ca ofera.

JOHNSON(1951)-vorbind despre munca cu copiii handicapati: ,,Mai exista un motiv pentru care nu putem sa intelegem acesti copii mai bine decit o facem,un motiv evident.Acela ca noi nu avem handicapul lor.Si atunci ma intreb daca este posibil pentru un individ care nu a avut niciodata o problema grava-daca exista un astfel de individ-sa aiba o imagine semnificativa asupra dificultatilor indivizilor care au aceste probleme serioase."

O cunoastere integrala a unei alte fiinte este fara indoiala peste posibilitatile oricui, poate fi doar incercata,niciodata realizata.Este de discutat si daca un client doreste sa fie cunoscut in totalitate.(cunoasterea duce la posibilitatea controlului). Faptul ca a.s.nu poate niciodata cunoaste pe cineva in intregime si daca a.s. ar simti exact ce simt clientii , atunci nu ar fi in stare sa introduca schimbarea in gindurile si sentimentele lor .Aceasta face necesara mentinerea unei detasari relative fata de clienti.Acest fapt este mai greu de realizat de catre incepatori si un rol important il joaca aici supervizarea.

Desi un anumit grad de empatie este necesar inca de la inceputul relatiei(fara aceasta relatia nu se poate forma), empatia este o calitate a relatiei si se construieste odata cu ea .Apare si se dezvolta in procesul interactiunii client-a.s. .in care clientul aste incurajat sa-si exprime sentimentele personale , cit mai larg si mai amanuntit, iar a.s. isi dezvolta capacitatea de a simti la fel cu clientul si de a-l intelege.Ceea ce doresc clientii(mai ales la inceput) nu este o intelegere deplina ,ci doar sa intre intr-o relatie de intrajutorare cu un specialist si ideile lor sa fie acceptate ca raspunsuri justificate la situatia in care se gasesc.

Chiar daca provacarea si conflictul sunt metodele alese pentru a obtine schimbarea, abilitatea a.s. de a empatiza cu sentimentele celuilalt va facilita alegerea ce3lei mai eficiente cai de a te angaja in conflict.

5.AUTORITATE SI PUTERE

Autoritatea poate fi definita ca puterea delegata a.s. de catre client si agentie in care a.s. este vazut ca avind posibilitatea sa influienteze sau sa convinga -ca rezultat al detinerii anumitor functii.Astfe3l sunt doua aspecte ale autoritatii in relatia de ajutorare.Primul poate fi numit -aspectul institutional-si provine din pozitia si functia indeplinita de a.s. in programul agentiei.Al doilea, este psihologic si se refera la acceptarea a.s. ca expert in domeniu. Autoritatea in sine nu este un lucru bun sau rau.Asistentii sociali nu pot renunta la aspectul autoritatii (pot doar crea confuzii la clienti). Nu de aceeasi autoritate se bucura un a.s. care lucreaza in dezvoltarea comunitara , sau un cercetator.Exemple de folosire a autoritatii: Ne vom intilni in fiecare saptamina , lunea daca va convine"(sau alte cazuri ar fi cind se hotarasc sa cheme un membru al familiei , sau daca au stabilit transferul clientului).

6.SINCERITATE SI CONGRUENTA

Congruienta inseamna ca a.s. aduc in relatia cu clientul, consistenta si sincera deschidere.Totodata, comunicarea si comportamentul fata de client trebuie sa se potriveasca intotdeauna si sa fie in concordanta cu sistemul de valori al persoanei.

Ca sa fim sinceri si congruienti este nevoie de trei lucruri:

a.o cunoastere de sine adecvata si a ceea ce suntem de fapt;

b.o cunoastere clara a procedeurilor si regulilor agentiei , cit si cum sunt cunoscute acestea de catre clienti;

c.o internalizare a primelor doua , precum si a grijii si acceptarii clientilor, angajamentul fata de bunastarea lor si aspectele autoritatii astfel incit acestea toate sa devina a doua natura si sa nu ne mai preocupe, astfel ne vom canaliza intraga atentie la problema clientilor.

Oamenii sinceri si congruenti sunt cei care se cunosc si nu se tem de ceea ce stiu despre ei insisi.Pentru a fi congruenti, trebuie sa fi examinat sentimentele fata de evenimentele importante ale vietii pe care ni le impartasesc clientii , astfel incit sa stim care sunt sentimentele noastre si care sunt ale clientilor.

Cultura noastra populara tinde sa puna accentul pe irationalitate in desfasurarea relatiilor noastre , sa afirme ca adevarata afectiune trebuie sa fie ceva instinctiv, impulsiv si natural (din inima ).

Exista credinta ca , daca te gindesti la un sentiment il distorsionezi si il faci artificial- ca si cind capul si gindirea ar fi parti mai putin sincere ale corpului uman , sau ca si cind inima ar fi buna si capul viclean.Aceste afirmatii neglijeaza literatura despre emotiile umane care arata ca inima este schimbatoare si inconstienta, fara dorinta de a se angaja fata de celalalt.De fapt, oamenii congruenti au nevoie de o inima calda, de o minte deschisa si obiectiva, disciplinata si de un canal de comunicatii larg deschis intre inima si minte pentru a aparea celorlalti ca o singura persoana (sa nu fie duplicitari).

7.ELEMENTE IRATIONALE IN RELATIA CU CLIENTII

Elementele irationale sunt acele sentimente si atitudini , comportamente care sunt relativ neschimbate de situatia actuala si de realitate si care provin din experiente relationale anterioare.Ele sunt irationale pentru ca sunt de obicei inconstiente si nu sunt potrivite cu situatia , atunci cind se manifesta.

Un exemplu relevant ar fi sentimentele si ideile care ne sunt trezite de contactul cu un membru al unei alte rase (sentimente -idei care sunt ,de obicei, contrare celor dorite de noi).Asistentii sociali nu au nevoie sa fie constienti de propriiile nevoi si de sentimentele proprii privind autoritatea.De asemenea , trebuie sa fie constienti de nevoia lor de aprobare din partea clientilor sau de tendinta de a-si asuma prea multe responsabilitati (sau prea putine) sau atunci cind problemele clientilor le declanseaza sentimente negative.

CALITATILE ASISTENTILOR SOCIALI

Se spune ca ,,relatia de ajutorare este realizata de oameni care ajuta ,nu de tehnici de ajutorare";

totusi, exista unele calitati necesare, care se formeaza. Cu toate acestea exista unele persoane care nu pot fi buni asistenti sociali:

-cei interesati in cunoasterea oamenilor mai degraba decit in ajutorarea lor (studentii in stiinte socio-umane);

-cei care au nevoi personale puternice de a se simti superiori, de a-i controla pe altii sau de a fi admirat de toti;

-cei care au rezolvat o problema similara cu cea a clientilor, dar care au uitat ce i-a costat aceasta;

-cei care sunt mai ales interesati in realizarea dreptatii, a justitiei si a moralei.

1)Persoane care se maturizeaza-cei mai eficienti asistenti sociali sunt de obicei persoane care traiesc, cresc, se dezvolta, sunt angajati ei insisi in rezolvarea de probleme si sunt gata sa se angajeze in noi experiente;

2)Creativitatea-asistentii sociali trebuie sa fie nonconformisti si sa aiba mai multe solutii la problemele vietii .Dar nonconformismul trebuie deosebit de contraconformism (adica o persoana care intotdeauna este impotriva autoritatii sau a solutiilor obisnuite).

3)Capacitatea de autoobservare-nu este doar autocunoastere, ci si iubire de sine si de ceilalti, incredere in sine si in altii, acceptarea de sine si de ceilalti, si, de asemenea, capacitatea de a gindi despre sine si de a observa cum actionam(simtul umorului, dorinta de a cunoaste, deschidere, curaj, autoprotectie , sinceritate, e.t.c.).

4)Dorinta de a ajuta!

5)Curaj-nu inconstienta, ci curajul de a face ceea ce trebuie facut.Curajul de a admite ca vei avea esecuri , ca vei fi blamat si invinuit si poate integritatea iti va fi amenintata.

6)Sensibilitate-depinde de abilitatea de a observa mici miscari de schimbare in ceilalti si sa tragi imediat concluzii de aici, sa eviti stereotipiile.

2.BARIERE IN PROCESUL DE COMUNICARE

Acestea pot aparea in toate fazele de comunicare :incapacitatea de a verbaliza si de a folosi semne si simboluri(probleme de codificare) ;deficiente de vorbire; deficiente de auz; esecul de a intelege conceptele(cuvintele) mesajului (probleme de decodificare); si influenta mediului (zgomote).

Dar exista si alte bariere , mai subtile, specifice procesului de comunicare intre asistentul social si clientul sau:

1)Anticiparea celuilalt-este descrisa astfel de Carl Rogers:,,Dar ce ma deranjeaza cel mai mult la mine este situatia cind nu pot sa-l aud pe celalalt pentru ca sunt sigur dinainte ce are de gind sa spuna si nu ascult, doar dupa aceea imi dau seama ca am auzit numai ce eu am decis ca el va spune".

Anticiparea celuilalt are loc atunci cind cineva permite unui stereotip sa modeleze si sa distorsioneze comunicarea.Noi ne formam stereotipuri din experienta proprie,sau a agentiei (de exemplu ,un caz in care sotul este alcoolic , a fost de sase ori in puscarie, sotia este bolnava si batuta deseori de sot , au sapte copii neglijati, uneori abuzati fizic , cu probleme de sanatate si invatatura).

Faptul ca informatiile prealabile pot afecta perceptia , nu inseamna ca nu trebuie luate in considerare, ci trebuie combinate cu ascultarea atenta a clientului si incercarea de a evita anticiparea privind ceea ce el ar putea spune.

2)Presupunerea unui anumit inteles-se petrece adesea cind a.s. primeste un mesaj ambiguu si nu ai verifica sensul cu clientul si il intelege in sensul propus de el.Cuvintele ,ele insele, pot fi ambigue , felul in care sunt folosite pot transmite idei si sentimente neclare sau comportamentul clientului poate fi inconsistent cu cuvintele folosite.

3)Stereotipurile asistentilor sociali referitoare la clienti-se refera la problema categorisirii si etichetarii , discutata deja-exista atunci cind clientii sunt considerati membrii anumitor grupuri :saraci, delicventi, schizofrenici, tigani, e.t.c., nepermitind individualitatii clientului sa depaseasca stereotipul grupului.Stereotipia are o strinsa legatura cu cele doua probleme descrise anterior. Stereotipurile apar foarte subtil:dupa ce ai de-a face cu o seama de clienti asemanatori, a.s. observa aspecte comune pe baza carora incep sa dezvolte un stereotip al acelui gen de clienti.

4)Neclarificarea scopului (obiectivului) interviului.

. Daca acest lucru nu este facut de la inceput , se poate ajunge la situatia in care a.s. si clientul sa aiba obiective diferite, posibil chiar contradictorii.Astfel, fiecare participant la proces va interpreta propriile mesaje si cele ale partenerului in lumina obiectivului cunoscut de el. Daca acest lucru continua, a.s. si clientul se vor indrepta in directii diferite.

5)Urgentarea clientilor sa se schimbe

Schimbarea este un termen obisnuit al profesiei. Problemele apar cind eforturile de schimbare se fac fara suficiente informatii pentru a evalua problema. Sa fortezi schimbarea in etapa preliminara de stringere de informatii, poate opri comunicarea si poate influenta luarea deciziilor. De asemenea, schimbarea, de obicei , nu se produce fara incredere reciproca , care cere timp pentru a se forma.

6)Neatentia

Un asistent social se gindeste la altceva sau este preocupat de problema altui client sau isi planifica activitatile viitoare si nu poate comunica eficient cu clientul sau.Asistentul social are responsabilitatea de a crea un cadru in care sa ofere toata atentia clientului sau care se asteapta la aceasta.

Dar, uneori se intimpla ca o remarca a clientului sa te faca sa te gindesti la o problema personala , si atunci trebuie sa comunici aceasta clientului si sa-l rogi sa reia mesajul.Uneori si clientii pot crea bariere de comunicare ce pot fi vazute ca forme de rezistenta din partea lor in fata intrarii in procesul de rezolvare al problemei(este , de fapt, o forma de aparare a clientului.)

Pot exista trei surse ale rezistentei:

a.Rezistenta poate aparea datorita obisnuitului disconfort ce apare atunci cind ai de-a face cu o persoana straina, intr-o ambianta si o situatie nefamiliara.(un lucru normal pentru oricine).

b.Rezistenta poate aparea datorita normelor culturale sau subculturale referitoare la participarea la actiunile agentiei respective, sau a cererii de ajutor.

c.Unii clienti pot avea si dori sa mentina unele beneficii pentru problemele lor.

Pentru a trece peste rezistenta clientilor , a.s. trebuie sa-i ajute sa identifice si sa depaseasca aceste obstacole in calea comunicarii.

Asistentul social este responsabil de crearea unui climat favorabil comunicarii , de stabilirea scopurilor si a obiectivului discutiei si canalizarea comunicarii catre acest obiectiv.Acesta poate avea patru niveluri:perceptii, idei, emotii si comportamente.

Perceptiile-reprezinta ceea ce clientul a vazut sau auzit.

Idei ,ginduri-reprezinta ceea ce clientul crede, ce semnificatie da el la ceea ce a vazut sau auzit.

Emotii, sentimente-sunt sentimentele generate de perceptii sau opinii, ce simte clientul fata de ce crede sau ce a vazut si auzit.

Comportamente-se refera la felul cum a reactionat sau cum intentioneaza sa reactioneze clientul la ceea ce a vazut sau auzit.

TEHNICI FOLOSITE IN COMUNICARE

Este folositor sa incepem cu intrebari deschise:,,Spune-mi cite ceva despre tine'' sau ,,Ce ai vrea sa discutam azi?''.Astfel procesul de interventie poate fi privit ca o pilnie care face trecerea de la probleme generale , abstracte, la intrebari concrete privind obiectivele stabilite pentru interviu.Iata de exemplu o lista de intrbari ce se pot folosi atunci cind clientul spune:

,,Nu ma inteleg deloc cu parintii''.

-Ce intelegi prin aceasta?

-Nu inteleg ce vrei sa spui!

-Ajuta-ma sa inteleg ce vrei sa spui!

-Da-mi un exemplu despre.

-Aha.; De exemplu?;Continua!; Inteleg!

-Cind ti-ai dat prima data seama de.?

-Si cum te simti in aceasta situatie?

-Care sunt problemele pe care un copil ca tine le poate avea?

-Care sunt lucrurile asupra carora nu va intelegeti?

-Cum sunt parintii tai?

-Pari cam suparat din cauza aceasta!

-Pari ingrijorat.(sau nefericit!?)

-Spui ca nu te intelegi cu parintii.In ce constau neintelegerile?

Pastreza momente de tacere, dar nu prea mult!

-Ai putea sa-mi spui de ce au aparut aceste neintelegeri?

Evita intrebarile la care se poate raspunde doar cu DA sau NU!

Foloseste cit mai rar intrbarea ,,De ce?''-provoaca reactii de aparare.

-Poate ca te ajuta sa vorbim putin despre asta!

-Fata de tine , cum se comporta parintii tai?

-Daca parintii tai ar fi aici, ce ar spune ei despre aceasta problema?

Cind pui intrebari, fii constient ca unele implica sugestii sau judecati.De exemplu daca intrebi:,,Petre , i-ai spus deja mamei tale?''-desi intentionezi doar sa obtii o informatie , el poate sa creda ca este o sugestie si ca ar fi trebuit sa-i spuna mamei ,altfel va fi criticat si tu vei fi dezamagit de el.Atentie si la faptul ca tonul vocii poate influenta intelesul!(trebuie pastrat un ton neutru).

Un rol important il joaca feed-back-ul, reflectarea catre client a modului in care a.s. a inteles mesajul transmis de acesta.(,,Inteleg ca ai facut aceasta!Am inteles ca mi-ai spus.;Daca inteleg bine ai spus.'')

Este o tehnica foarte folositoare si necesara in clarificarea intelesului informatiilor si evitarea interpretarilor gresite si foloseste de asemenea ca incurajare a clientului sa-si continuie subiectul.

VIII. PUNEREA IN PRACTICA A ROLURILOR

Pentru a indeplini un plan este nevoie de deprinderile discutate pina acum:a.-folosirea comunicarii; b.-dezvoltarea si folosirea unei relatii; c.-folosirea propriei persoane.Acum, spre deosebire de fazele anterioare (stabilirea unui obiectiv, stringerea de date, e.t.c.)a.s. si clientul sunt implicati in actiunea de indeplinire a obiectivului prin metodele stabilite conform planului elaborat in comun.Tehnicile folosite difera (de exemplu actionind ca avocat al clientului a.s.esta implicat in negociere si conflict, ceea ce necesita o buna autocunoastere , autodisciplina si folosirea unor anumite tipuri de comunicare).

Regulile de urmat sunt:

a)Simplitatea-orice actiune trebuie sa fie cit mai simpla si mai economica posibil.Actiunile trebuie sa urmareasca partile cele mai importante ale planului.

b)Actiunile folosite trebuie sa se adreseze sentimentelor, ideilor sau comportamentelor indivizilor.Aceste comportamente sunt intr-o strinsa relatie , in asa fel incit modificarea uneia atrage modificarea celorlalte. De aceea este importanta pentru rezolvarea problemei (de exemplu , mama unui copil cu retard , poate sa se simta vinovata, rusinata sau neajutorata; sau ea trebuie invatata despre retardul mental prin cunostinte medicale ,sperind o imbunatatire a actiunilor sale).

c)Este important sa stim in ce zona trebuie sa se desfasoare interventia pentru schimbare :

-la nivelul individului prin schimbare de la om la om;

-la nivelul relatiilor dintre membrii unei familii sau unui grup;

-la nivelul actiunii unui client pentru a schimba un sistem exterior;

-la nivelul schimbarii relatiilor dintre un individ si sistemul exterior.

d)In activitatea cu sistemele umane trebuie avut in vedere doi factori:

-climatul pe care il ofera a.s. pentru desfasurarea activitatii;

-felul in care se desfasoara aceasta activitate.

Pentru aceasta unele metode sunt preferate:

1.Incurajarea-se foloseste datorita faptului ca , de obicei , clientii se bucura de putina aprobare, acceptare, sprijin.Tehnicile folosite sunt:ascultare, reflectarea mesajului receptionat, oferirea prilejului de a se descarca, oferirea de incurajare si incredere in actiunea clientului. Climatul folosit se bazeaza pe libertate , autonomia clientului de a-si urma caile propuse, acceptarea si increderea in posibilitatile clientului.Asistentul social transmite respect pentru actiunile clientului sau.

2.Cresterea constientizarii propriilor actiuni-este folosita cu clientii care trebuie sa inteleaga in ce consta rolul lor in cadrul problemei.Se folosesc urmatoarele tehnici:

a)Parafrazarea.Asistentul social retransmite acelasi mesaj cu mai putine cuvinte pentru a dovedi ca intelege clar si pentru a-l face pe client sa-si auda propriile afirmatii.Pentru acesta este nevoie sa asculti atent , sa retii ceea ce a fost exprimat(partile esentiale ), simplificind si sintetizind continutul, sentimentele, ideile si comportamentele ,intelesul lor, incercind apoi sa obtii aprobarea clientului.

b)Clarificarea si reflectarea-merg mai departe decit parafrazarea care reia doar expresiile clientului.Ele fac conexiuni intre sentimente si actiuni sau idei pe care clientul nu le-a legat sau nu pare sa le considere ca avind legatura intre ele.

Reflectarea are conotatia de a incerca sa intelegi lumea clientului. Clarificarea rezuma problema esentiala si aduce ideile vagi intr-o expresie concentrata.Identifica temele care revin in comportamentul clientului , incercind oferirea de concluzii.In procesul clarificarii , a.s.incearca sa ghiceasca sensul actiunilor clientului. Asistentul social poate ,de asemenea, sa puna intrebari de clarificare , repetare sau exemplificare , daca i se pare ca clientul va intelege mai clar situatia prin actiunea de explicare a specialistului.

c)Verificarea impresiilor si concentrarea-este o cale de a ajuta clientul sa inteleaga ceea ce tocmai a spus. Asistentul social parafrazeaza ceea ce crede ca s-a spus si cere confirmarea sau clarificarea ulterioara.Concentrarea ajuta la sublinierea unui sentiment , a unei idei dintr-o mare de cuvinte si reduce confuzia si neclaritatea. Astfel, apar idei, sentimente, feluri de a gindi si actiona care pot fi ascunse in discutie.Concentrarea este folosita atunci cind sentimentele a.s. cer acesta!(cind el o simte necesara).

d)Rezumarea si interpretarea-Rezumarea poate fi folosita in multe scopuri , dar in acest caz serveste ca o varificare a intelesului de catre a.s. si ca o incurajare a clientului pentru a explora complet problema.

Interpretarea este procesul activ de explicare a sensurilor evenimentelor , astfel incit clientul sa le vada intr-o lumina noua.Interpretarea se poate face din trei perspective:din punctul de vedere al clientului; din punctul de vedere al asistentului social; din punctul de vedere al altcuiva (persoana sau institutie).Aceasta ultima perspectiva este folosita in rolul de broker, madiator sau avocat in doua sensuri(prezentarea catre altii a punctului de vedere al clientului, sau prezentarea catre client a punctului de vedere al altora).Astfel, a.s. poate prezenta puncte de vedere alternative, reconsiderind intelesul faptelor (de exemlu:pesimist/optimist sau paharul pe jumatate gol/plin).

Interpretarea a.s. introduce intelegerea sa asupra sansului faptelor.Trebuiesc respectate unele reguli:

-folositi cuvinte simple si legate de mesajul transmis de client;

-oferiti contributiile proprii ca pe o tentativa(incercare);

-cereti intotdeauna parerea clientului .Daca acesta nu este de acord, nu o considerati corecta, dar nici nu renuntati total la ea.Spuneti:,,Cred ca ar fi mai bine sa ne mai gindim putin.''.

e)Informarea-Implica oferirea de informatii , sugestii, sfaturi.Daca uneori clientul spune ca stie aceste lucruri, putem sa ne cerem scuze. Dar de obicei , clientul nu stie!Informarea este folosita in patru situatii:

-pentru a realiza o intelegere clara a situatiei;

-pentru a informa clientul despre cum intelege lucrurile a.s.;

-pentru a sugera actiuni pe care clientul le poate incerca;

-pentru a comunica noi cunostinte despre situatie.

f)Actiunea-Clientii pot fi incurajati sa incerce noi moduri de a se comporta cu cei din jur sau de a considera relatiile cu ceilalti , urmate de evaluarea acestei noi actiuni.Astfel, clientii inteleg functionarea interactiunilor sociale si invata noi moduri de interactiune.

g)Confruntarea-Este probabil, tehnica cea mai greu aplicabila in mod corect.Asistentul social identifica unele cai de actiune ascunse sau care nu per evidente clientului(ceva la care el nu s-a gindit sau un lucru considerat inacceptabil pina atunci).Actiunea trebuie folosita ca mod de implicare si tratament , dar nu ca pedeapsa. E usor de spus ca un client trebuie sa fie confruntat cu realitatea faptelor sale sau ca trebuie scuturat pentru ca nu vrea sa munceasca cinstit, e.t.c.-aceste afirmatii pot ascunde supararea sau frustrarea a.s., dorinta acestuia de a-l pedepsi pe client,chiar dorinta ascunsa a lucratorului de a fi autoritar sau atotstiutor.

Pentru a fi folosita eficient , confruntarea trebuie sa se bazeze pe o intelegere profunda a implicatiilor pentru client a acestui proces.Asistentul social trebuie sa se gindeasca intotdeauna la cum poate ajuta clientul de a realiza schimbarea dorita.Daca e folosita inadecvat , cu un client vulnerabil , poate sa duca fie la acceptarea fara rezistenta a punctului de vedere al a.s. fie la plecarea manioasa a clientului.

3.Cresterea constientizarii clientilor asupra comportarii celorlalti

In cadrul acestei metode ,a.s. poate folosi tehnicile descrise anterior, dar va fi mult mai activ in a informa clientul despre perspectivele si punctele de vedere ale altora .El va oferi mai multe cunostinte despre comportamentele asteptate ale celorlalti (de exemplu:parinti care nu inteleg comportamentul copilului ; autoritati care nu inteleg comportarea celor ce provin din culturi diferite;e.t.c.).

Uneori insa acesta inseamna schimbarea unui mod considerat firesc , de a vedea lucrurile si poate atrage rezistenta din partea clientilor.

Atunci clientul trebuie lasat sa-si descarce sentimentele si sa-si exprime opiniile despre comportarea altora .Apoi trebuie invitat sa se gindeasca la moduri de comportare pentru a imbunateti relatiile dificile cu ceilalti sau trebuie sa fie sprijiniti sa aiba o discutie constructiva cu celalalt (persoana sau institutie).

4.Socializarea pentru asumarea efectiva a rolurilor

In acest tip de situatie a.s. trebuie sa aibe deosebita grija cum patrunde in universul clientului.El trebuie sa demonstreze respect si grija de client , dar trebuie sa aiba si o pozitie ferma in multe din astfel de situatii.El terbuie sa joace un rol autoritar , dar pentru binele clientului sau (este un lucru pe care trebuie sa -l simta , altfel clientul sesizeaza minciuna!).

De obicei a.s. nu cer sa fie admirati sau apreciati de clienti, ci in astfel de situatii actioneaza in folosul clientilor (fiind totodata si agenti ai comunitatii).

Asistentii sociali au contracte frecvente cu clientii(nu se poate socializa cineva prin intilniri lunare).Ei trebuie sa fie curajosi , sa nu sa astepte la recunostinta si sa nu le fie frica de dependenta clientilor (daca ei doresc aceasta ).Pentru aceasta metoda se folosesc tehnicile:

a)Oferirea activa de resurse-este o activitate importanta in rezolvarea unor probleme critice ale clientului .Asistentul social , de obicei incearca sa procure lucrurile necesare (nu este broker sau mediator).

Incercind sa ajute clientul sa se descurce cu cerintele rolului cu care nu este obisnuit , a.s. va folosi sfaturile si incurajarea;trebuie sa-l faca sa inteleaga pozitia celorlalti.

b.Interventia directa -a.s. intervine in viata clientului si actioneaza pentru client in relatie cu sistemele inconjuratoare.De obicei a.s. are cerinte minimale fata de client .Totusi, scopul este sa-l faci pe client sa indeplineasca mai bine rolul, de aceea folosesti predarea -invatarea -modelarea, aratindu-i cum se fac lucrurile.

c.Actiunea-este o cale foarte eficienta sa-l implici pe client in planificarea unei actiuni pentru a atinge un scop dorit si sa-i oferi responsabilitatea realizarii ei.Atentie la posibilitatile reduse de planificare si actiune a clientilor!(esecurile pot descuraja).Totusi, atragerea lor la sarcini accesibile poate ajuta la cresterea stimei fata de propria persoana si dezvoltarea competentelor.

5.Cind ai de-a face cu schimbarea sau pierderea rolului

Uneori clientul a actionat satisfacator intr-un anumit rol, dar acum rolul s-a schimbat (de exemplu din mama de adolescenta a devenit mama de femeie casatorita)sau s-a pierdut de tot(rolul de sotie prin moartea sotului , sau de muncitor prin pensionare).

Tehnicile descrise anterior pot fi folosite , cu accent pe descarcarea psihica a clientului , educare, informare despre resursele si problemele noului rol, incurajare, ascultare si transmitere de acceptare(intelegere).

6.Sprijinirea in indeplinirea rolului

Pentru multi oameni -apelul la a.s. are ca scop sa gaseasca ceva concret care sa-I ajute in indeplinirea considerata de ei adecvata a unui rol dorit.Multi dintre ei nu au nevoie decit de informatii privind aceste resurse, cum sa le gaseasca , cum sa le foloseasca.Atunci , actiunea a.s. este de a oferi aceste informatii si poate sa actioneze ca broker(a.s.trebuie sa aiba o temeinica cunoastere a resurselor comunitatii).

Pentru alti clienti insa este nevoie de mai mult:incurajare, sprijin, intelegerea propriului comportament si a celorlalti (mai ales cind este cazul unei tranzitii de roluri).

7.Folosirea ca resurse a retelelor de sprijin

Exista cinci functii distincte ale retelelor sociale ce trebuiesc luate in considerare:

a)retelele sociale ofera o identitate pentru membrii lor si satisfac nevoile religioase , sociale si financiare;

b)retelele, de obicei, include familia extinsa ca parte importanta si pot folosi relatii de rudenie;

c)exista o ierarhie prezenta in fiecare retea pe care a.s. este important sa o cunoasca si sa o respecte;

d)comunicarea informala rapida este o caracteristica a retelelor sociale si a.s. trebuie sa inteleaga , respecte si sa foloseasca aceasta in favoarea clientului;

e)reteaua are o semnificatie subconstienta pentru membrii sai.Are limite si moduri de acces definite (a.s. trebuie sa stie despre modul cum poate fi accesibila reteaua si cum sa se faca acceptat si ajutat in interiorul ei).

Pentru fiecare rol se potrivesc anumite metode si tehnici:

a)Pentru rolul de facilitator-trebuie cautate resursele interioare ale clientului si sa foloseasca tehnicile de incurajare , constientizare de sine si constientizarea celorlalti.

b)Pentru rolurile de broker, mediator sau profesor-se vor folosi tehnicile de constientizare de sine, constientizarea celorlalti. De asemenea sprijinirea indeplinirii rolului si schimbarea (tranzitia) de roluri , ca si folosirea retelelor de sprijin social sunt esentiale pentru aceste roluri.

c)Rolul de avocat si incercarea de a-l socializa pe client in anumite asteptari de rol -il fac pe a.s. sa actioneze ca avocat fie al clientului, fie ca avocat al societatii.In acest rol pot fi folosite sugestiile privind formarea relatiei, folosirea autoritatii si interventia activa.

IX.TERMINAREA IN PRACTICA ASISTENTEI SOCIALE

De obicei se admite ideea ca modul in care se incheie relatia cu a.s. determina cistigul cu care ramine clientul. In cazul clientilor involuntari , in mod paradoxal , a.s. isi dau toata silinta sa devina indispensabili si atunci cind clientii au cea mai mare nevoie de ei se petrece de obicei , transferul sau incheierea si a.s. nu mai sunt disponibili.Exista mai multe forme de terminare care au insa citeva caracteristici comune:

a)un anumit mod de identificare a problemei au adus pe client si pe a.s. sa lucreze impreuna pentru o scurta perioada de timp;

b)clientul acum este trimis catre o noua etapa sau alta sursa de sprijin si il paraseste pe a.s.(sau a.s. il paraseste pe el);

c)este mai mult decit a-ti lua ramas bun si sa urezi noroc in viata.

REFERIREA

Este un proces care survine de fiecare data cind un client ne cere implicarea intr-o situatie care este in afara serviciilor definite de agentie sau de a.s. judeca problema ca depasindu-i competenta .Mai simplu spus referirea inseamna sugerarea persoanei care a venit pentru ajutor sa il caute in alta parte. Este tentant sa iti declini responsabilitatea dupa ce ai referit cazul (probabil aceasta se intimpla intr-un sistem birocratic ). Dar raspunderea continua pentru a.s. care trebuie sa se asigure ca persoana solicitanta a primit ajutor adecvat.Primul pas pentru o buna referire este sa intelegi ce inseamna pentru o persoana sa ceara ajutor pentru sine sau pentru altii.Sa presupunem ca v-ati pierdut intr-un oras necunoscut, dar incercati sa va orientati singur mai degraba, decit sa opriti masina si sa cereti informatii. Ce se intimpla totusi daca opriti, dar persoana va da informatii vagi si prea comlicate(si cind intrebati :Cit mai aveti , va raspunde -DESTUL!)Ce simtiti? Nu cumva va decideti sa incercati mai bine pe cont propriu ?Probabil ca va pare rau ca ati pierdut timpul si tot nelamurit sunteti.

Acest exemplu are legatura cu referirea .Mai intai trebuie sa recunoasteti ca solicitarea ajutorului nu este un proces simplu.Apoi trebuie sa intelegeti ca perioada cind decideti sa cereti sfatul cuiva si incercati o rezolvare este o perioada vulnerabila(a luat ceva timp si effort pentru a ajunge la aceasta hotarire).Si daca nu survine un element pozitiv, atunci se poate instala sentimentul de disperare.Multi oameni asteapta indelung pina sa ceara ajutor si incearca sa-si rezolva singuri problema pina cind realizeaza ca este peste puterile lor,deci ei sunt destul de afectati si nu au nevoie de inca una cind a.s. le spune ca au venit unde nu trebuia!

De asemenea , de obicei, clientii sunt dezorganizati , nepriceputi si de obicei nu mai au forta sa urmeze indicatiile comlicate sau puterea sa -si spuna inca o data povestea.

Serviciile sociale sunt suficient de complexe si de aceea a.s. nu trebuie sa fie surprinsi daca oamenii nu nimeresc de prima data si nu stiu unde sa se duca.Un obiectiv general ar trebui sa fie ca daca a.s. nu poate oferi ajutor adecvat, cel putin sa ai mentina pe clienti tot atit de pregatiti sa rezolve problema pe cit erau cind li s-au adresat.

TRANSFERUL

Transferul este procesul prin care clientul este referit unui alt asistent social, de obicei in aceeasi agentie , dupa ce a.s. initial nu poate lucra cu problema sau clientul la rezolvarea cazului.Desi uneori se produce pentru ca a.s. nu poate lucra cu problema sau cu clientul, de obicei apare cind a.s. paraseste agentia.

In transfer sunt implicate urmatoarele elemente:prezentul a.s.; clientul; urmatorul a.s.Atunci cind clientii afla ca a.s. nu mai poate continua procesul inceput , se pot simti parasiti, pot crede ca a.s. incalca contractul sau este iresponsabil si nu-I pasa de ei.Depinde de tipul de client , de problema si de relatia stabilita.Pentru clientii care au probleme datorate unor despartiri dureroase, plecarea a.s. poate evoca durerea acumulata in celelalte separari.

Asistentii sociali pot avea probleme cu propriile sentimente .Ei pot simti ca intr-adevar isi tradeaza clientii si incalca contractul .Ei pot crede ca nici un alt a.s. nu ai poate inlocui eficient si pot transmite acest sentiment clientului, caruia astfel i se mareste nesiguranta.Parasirea agentiei poate evoca sentimente dureroase de despartire si ingrijorare pentru viitor , astfel incit nu poate acorda destula atentie problemelor transferului.

Transferul poate pune de asemenea probleme noului a.s. care pot intilni clientii aparindu-se si incercind sa-si dovedeasca competenta in primul rind.De aceea pot ataca noi probleme pentru care clientii nu sunt pregatiti.Clientii pot fi suparati sau raniti din cauza transferului si se pot simti inca loiali primului a.s. -de aceea au nevoie de timp pentru a se hotari sa continuie.Probabil ca multi isi vor pierde increderea in a.s. si se vor teme sa stabileasca o noua relatie cu o persoana care si ea poate sa plece.Noul a.s. trebuie sa recunoasca toate aceste lucruri , si mai ales dreptul clientilor de a avea sentimentele lor si trebuie sa-si rezerve timpul necesar pentru a le rezolva.

Clientilor trebuie sa li se spuna cit mai curind despre transfer si sa fie implicati in planificarea lui.Sentimentele lor in aceasta privinta trebuiesc discutate (uneori se poate face un joc de rol privind inceputul cu noul a.s.).

Clientii au nevoie de ocazii pentru a se intilni cu noul a.s. Prima intilnire a.s. poate veni pentru citeva minute pentru a fi prezentat.Dupa ce pleaca, vechiul a.s. poate sa discute cu clientul despre sentimentele si gindurile lui vis-à-vis de el.A doua oara , noul a.s. poate sa participe ca observator.Vechiul a.s. ramine la ,,conducere''. La a treia intilnire cei doi a.s. actioneaza ca o echipa, noul a.s. preluin treptat rolul principal.Poate fi o a patra sedinta in care noul a.s. este la ,,conducere'' , dar trebuie sa existe un interval , la sfirsitul sedintei , cind clientul si vechiul a.s. ramin singuri, isi iau ramas bun si evaluiaza activitatea comuna , si asteptarile clientului fata de noul a.s. si activitatea viitoare.

Daca transferul s-a facut din cauza clientului , situatia este diferita , pentru ca acum clientul il paraseste pe a.s.(trebuie analizate sentimentele si comportamentele a.s.).

INCHEIEREA

Interventia in ASISTENTA SOCIALA este intotdeauna legata de timp.De aceea din timp in timp trebuie evaluata problema continuarii relatiei client -asistent social.Astfel hotarirea poate fi ca s-a realizat un progres in directia atingerii obiectivelor, dar exista posibilitatea unor dezvoltari ulterioare -in acest caz relatia trebuie continuata.O alta hotarire poate viza faptul ca s-a realizat pre putin sau deloc in directia atingerii obiectivelor si nu exista alte posibilitati-in acest caz relatia trebuie intrerupta.Si , in fine, se poate constata ca progresul realizat in atingerea obiectivelor a fost suficient si relatia poate fi incheiata.Fara indoiala, inca de la inceput, a.s. au anticipat incheierea stabilind o durata aproximativa.

Intotdeauna cind incheierea este prevazuta , o revedere si o evaluare a ceea ce a fost sau nu realizat si a beneficiilor obtinute este imperios necesara.Incheierea poate fi facuta din initiativa a.s. de obicei;dar si clientul poate sa nu mai vina regulat la sedinte sau sa relateze despre initiative personale pentru realizarea obiectivelor.

Oricum , terminarea trebuie discutata inainte de producerea ei pentru a le lasa suficient timp celor doua parti implicate.

Sarcinile incheierii sunt:

a)rezolvarea conflictului (pentru client , dar si pentru a.s.) intre recunoasterea progresului si parasirea unei relatii productive;

b)rezolvarea temerilor legate de pierderea unei relatii si a sprijinului unei relatii competente;

c)examinarea experientei avute si recunoasterea progresului facut;

d)discutarea felului cum aceasta axperienta poate fi folosita in alte probleme care apar;

e)examinarea factorilor care determina mentinerea cistigurilor realizate.

Incheierea unei relatii are o mare importanta si o mare investitie de emotii si sentimente de pierdere si tristete.Acestea pot determina reactii caracteristice:

a)negarea incheierii (clientii refuza sa o accepte si se comporta ca si cum nu se va intimpla);

b)revenirea la comportarea initiala sau reintroducerea unor probleme care au fost rezolvate cu mult timp inainte;

c)comportamente explozive, cind clientul isi infrunta a.s.;

d)o plecare precipitata a clientului(pentru a fi el primul care pleaca).

Pentru a.s. incheierea amesteca sentimentele pentru clienti cu sentimentele profesionale(multumire pentru progresul facut, dar si pierdere si tristete).Uneori se poate simti vinovat ca nu a facut mai mult si ingrijorat pentru evolutia ulterioara a clientului.

In final a.s. arata clar ca usa lui si a agentiei va ramine deschisa , el va fi disponibil pentru orice problema ulterioara care este de competenta agentiei si daca nu ai va oferi sprijinul pentru gasirea unei agentii potrivite.Este adesea bine sa marchezi ultimul contact cu un simbol:cu o familie sau un grup se poate organiza o petrecere , unui client i se poate inmina o scrisoare atestind realizarea obiectivelor.

X.EVALUAREA

Deseori se folosesc termenii ,,sumativa'' si ,,formativa'' cu referire la doua tipuri de evaluare. Cea sumativa se refera la studierea urmarilor programului sau a eficientei; evaluarile formative se refera la studierea procesului in desfasurarea lui.

Amindoua tipurile de evaluare se petrec la doua niveluri:la nivelul programului-a.s. sunt chemati sa masoare impactul si natura programelor(de exempluprotectia copilului, consiliere familiala,dezvoltare comunitara).Aceasta se poate numi cercetare evaluativa a programului. Dar evaluarea se poate produce si la nivelul relatiei a.s.-client(de exemplu se poate cerceta natura interventiei individuale, care sunt rezultatele preconizate si daca interventia a dus la atingerea lor).

Ca parte a serviciului oferit clientului, fiecare a.s. trebuie sa fie cercetator al interventiei si impactului ei.Fiecare a.s. trebuie sa cerceteze daca activitatile desfasurate duc la realizarea scopurilor convenite(astfel ne testam competenta si contribuim la dezvoltarea profesiei).

Echilibrarea evaluarilor sumativa si formativa

Sa stii prin evaluare formativa cum sunt indeplinite obiectivele este la fel de important, dar si sa stii ca ele sunt sau nu realizate pe parcursul interventiei.De exemplu, daca un a.s. constata o reducere a abuzului unui copil printr-un program de educare a parintilor este un lucru pozitiv, dar de mica valoare , daca nu se cunoaste natura programului care astfel sa poata fi aplicat si in viitor.

Din pacate, progresele a.s. sunt putin conceptualizate, de aceea masurarea este precara daca nu se face efortul de evaluare formativa si de conceptualizare a initiativei folosite.

Inainte de a face evaluarea sumativa(evaluarea intregii interventii) trebuie sa putem raspunde la unele intrebari:

a)Ce urmarim sa realizam?Care sunt obiectivele asumate prin contractul stabilit intre a.s. si client?(claritatea obiectivelor este esentiala pentru orice evaluare).

b)Care este populatia pentru care aceste obiective sunt realizate?Uneori un individ , un grup de clienti, o comunitate sau chiar o populatie mai larga.

c)Care sunt partile componente ale programului de interventie (sau ale planului), sunt necesare pentru realizarea obiectivelor pentru populatia stabila?Trebuie specificate toate componentele programului sau ale interventiei , care apar in efortul de a realiza obiectivele.

d)Cum se potrivesc partile componente?Care preced si care urmeaza? Care sunt simultane? Cum se organizeaza ele pentru realizarea scopurilor propuse? Acum poate fi desemnata o schema pentru a ilustra legaturile dintre diferitele stategii ale interventiei.

e)Care sunt motivele care te fac sa crezi ca, daca strategiile interventiei sunt realizate, obiectivele vor fi indeplinite?Aici a.s. este pe teren teoretic:el are unele ipoteze pentru realizarea obiectivelor, evaluarea se leaga de testarea acestor ipoteze si dezvoltarea astfel a bazelor teoretice ale profesiunii.

CONTINUA EVALUARE A CLIENTULUI

Evaluarea clientului si a a.s. este un proces continuu in incercarea lor de a produce schimbarea. Aceasta (evaluarea) poate indica necesitatea de a redefini problema(sau de a dezvolta noi obiective)sau de a schimba planul de interventie . Toate acestea insa nu modifica raspunderea a.s. de a negocia orice modificare cu clientul si de a realiza orice activitate de interventie pe baza unui contract(contractul nu poate fi schimbat unilateral).

Obiectivele clar stabilite fac posibila evaluarea corecta. De asemenea un plan de interventie cu specificatii clare este necesar pentru stabilirea faptului daca activitatea a.s. cu clientul este potrivita pentru realizarea obiectivelor.

Specificarea unor obiective masurabile, concrete, este una din cele mai dificile sarcini ale practicianului in A.S. .Obiectivele trebuie sa fie insotite de termene specificate de atingere. Obiectivul poate sa nu fie atins in intregime in termenul stabilit, de aceea trebuie specificat nivelul asteptat de atingere al respectivului obiectiv(de asemenea trebuie stabilite cele mai probabile , precum si cele mai putin probabile pina la termenul stabilit). De asemenea trebuie stabilit nivelul preconizat de succes al activitatii pentru atingerea obiectivului. Toate acestea trebuie specificate suficient de obiectiv pentru a putea fi masurate la termenul stabilit(de cite ori este posibil cuantificarea este de dorit).

MODELUL DE REZOLVARE A PROBLEMELOR -REZUMAT

A)FAZA DE CONTACT

1)IDENTIFICAREA SI DEFINIREA PROBLEMEI

a)Problema asa cum o vede clientul.

b)Problema asa cum este ea definita de sistemele semnificative cu care clientul interactioneaza(familia, scoala, comunitatea,e.t.c.

c)Problema asa cum o percepe asistentul social.

d)Problema pentru interventie (locul de la care incepe activitatea comuna).

2)IDENTIFICAREA SCOPULUI

a)Cum vede(sau doreste) clientul sa fie rezolvata problema?

1)scopuri pe termen scurt

2)scopuri pe termen lung.

b)Ce crede sistemul-client ca este nacesar pentru a solutiona problema?

c)Ce cauta/asteapta sistemul-clientde la agentie ca mijloc de a solutiona problema?

d)Care sunt scopurile a.s. pentru aceasta problema?

e)Ce crede a.s. ca poate sau trebuie sa ofere clientului pentru a realiza aceste scopuri?

3)CONTRACTUL PRELIMINAR

a)Clarificarea realitatii si limitelor serviciilor posibil de oferit.

b)Dezvaluirea naturii viitoarei activitati comune.

c)Necesitatea determinarii sau a contractului pentru a continua explorarea sau evaluarea astfel incit clientului sa-I confirme drepturile , asteptarile si autonomia , iar a.s. dreptul de a interveni.

4)EXPLORAREA SI INVESTIGAREA

a)Motivatia

1.disconfort

2.speranta

b)Posibilitatea.

c)Capacitatea sistemului-client

B)FAZA DE CONTRACT

5.Evaluarea si determinarea (stabilirea)

a)Daca si cum problema identificata este legata de nevoile sistemului-client.

b)Analiza situatiei pentru a identifica factirii ei esentiali.

c)Considerarea factorilor semnificativi care contribuie la continuarea nevoii, lipsei sau dificultatii.

d)Identificarea factorilor care par cei mai critici , definirea interelatiilor acestora si selectarea acelora asupra carora se poate actiona.

e)Identificarea resurselor disponibile , a punctelor forte si a motivatiilor.

f)Selectia si folosirea generalizarilor, principiilor si conceptelor potrivite din teoria A.S.

g)Fapte organizate conform ideilor teoretice (din teoria A.S.si din experienta)-judecata personala.

6)Formularea unui plan de actiune-un ghid al interventiei

a)Considerarea si stabilirea unui scop realizabil.

b)Luarea in considerare a alternativelor(costuri, urmari).

c)Determinarea modalitatii potrivite de a oferi servicii.

d)Concentrarea eforturilor de schimbare.

e)Rolul a.s.

f)Considerarea fortelor din interiorul si exteriorul sistemului-client care pot zadarnici sau impiedica planul.

g)Considerarea cunostintelor si deprinderilor a.s. si a timpului necesar pentru aplicarea planului.

7)Prognoza

-Ce incredere are a.s. in succesul planului ?

C)FAZA DE ACTIUNE

8)Ducerea la indeplinire a planului -stabilirea sarcinilor , resurselor si serviciilor care sa fie utilizate ; metodele prin care ele vor fi folosite; ce este de facut si cind.

9)Terminarea

a)Evaluarea cu sistemul-client a realizarii sarcinilor si a semnificatiilor procesului.

b)Atitudinea fata de incheierea relatiei.

c)Mentiunea cistigurilor realizate .

10)Evaluarea

a)Procesul continuu.

b)Afost scopul atins?

c)Au fost potrivite metodele folosite?

CUM SA CONSILIEZI

Sa consiliezi pe cineva cu probleme personale nu este nici magic ,nici mistic.Desi antrenamentul si experienta in consiliere este benefica , oricine ar putea sa ajute pe cineva, ascultind si discutind despre dificulatti. Consilierea cu rezultate satisfacatoare poate fi facuta de un prieten , de un vecin, de un frizer, de croitir , de barman , ca si de asistentul social, psihiatru, psiholog, preot.Asta nu insemna ca toti ar consilia cu succes. Profesionistii , datorita experientei lor, au o mai mare probabilitate de a avea succes.Dar competenta si preocuparea , mai mult decit gradatiile si certificatele, sunt chei ale realizarilor.

A)CONSILIEREA DIN PERSPECTIVA CONSILIERULUI

In general sunt trei faze ale consilierii:

1)Construirea unei relatii;

2)Explorarea aprofundata a problemelor;

3)Explorarea solutiilor alternmative.

Consilierea buna procedeza treptat de la o faza la alta , cu o trecere prin cele trei faze .De exemplu , in multe cazuri , in timp ce sunt explorate problemele , relatiile intre consilier si consiliat continua sa se dezvolte.La sfirsitul seriilor de interviuri de consiliere exista adesea a patra faza:

4)Evaluarea.

De multe ori inainte de primul interviu un consilier nu are cunostinta de problemele clientului.Problema este:,,Care trebuie sa fie obiectivele consilierului la primul interviu?".Intr-un astfel de interviu , consilierul trebuie sa incerce sa creeze o relatie si sa inceapa sa exploreze problemele clientului.A treia etapa- examinarea solutiilor alternative- poate sa fie sau nu atinsa in primul interviu. Orice interviu are scopul si obiectivele sale si consilierul trebuie sa fie atent tot timpul si sa se concentreze asupra lor.De multe ori, prima problema pe care o prezinta clientul poate sa nu fie cea care il ingrijoreaza cel mai mult.Clientii, citeodata , prezinta problemele pe care ei le cred socialmente acceptabile, ca sa vada cit de obiectiv si intelegator este consilierul.

B)CONSILIREA DIN PERSPECTIVA CLIENTULUI

Pentru ca procesul sa fie util, clientul trebuie sa ajunga la o serie progresiva de afirmatii constiente( ginduri si convingeri ) in urmatoarele etape:

Etapa I:constientizarea problemei( Am o problema").

Etapa a II-a:relatia cu consilierul (,,Cred ca acest consilier ma va ajuta");

Etapa a III-a: motivatia (,,Cred ca pot sa-mi imbunatatesc situatia");

Etapa a IV-a: conceptualizarea problemei (,,Problema nu este neobisnuita , are insa componente specifice.");

Etapa a V-a: explorarea strategiilor alternative (,,Vad ca sunt multiple cai de actiune pentru imbunatatirea situatiei mele!");

Etapa a VI-a: selectionarea strategiei (,,Cred ca acesta metoda o sa ma ajute si doresc sa o incerc!");

Etapa a VII-a : implementarea (,,Aceasta metoda ma ajuta!");

Etapa a VIII-a: evaluarea (,,Desi acesta metoda imi rapeste mult timp si effort , merita!").

Avantajul conceptualizarii in procesul de consiliere, este ca reprezinta o cale de a creste eficienta consilierii.

Etapa I-Constientizarea problemei

In aceasta etapa , clientul trebuie sa isi spuna:,,Am o problema si trebuie sa fac ceva in legatura cu situatia mea!".Daca oamenii cu probleme refuza sa recunoasca , ca au probleme, nu o fac motivati pentru a face eforturide a se schimba.In unele ramuri ale consilierii , de exemplu in activitatea cu alcoolicii, este uneori dificil sa-I faci pe oameni sa-si recunoasca problema pe care o au. Pentru persoanele care neaga existenta problemei , schimbari constructive nu pot sa apara , numai daca asistentul social gaseste o cale sa-I convinga ca problema exista (de obicei asistentul social exploreaza motivatia clientului de a nega existenta problemei si aduna dovezi care demonstreza existenta problemei).Uneori, o persoana care recunoaste existenta problemei prefera sa incerce sa o rezolve singura, fara sa primeasca ajutor de la altii.O persoana cu o problema este detinatoarea problemei si de aceea are dreptul sa decida cum sa o rezolve. Daca decide sa o rezolve singur, consilierul trebuie sa-I respecte decizia , dar sa indice ca este disponibil pe mai departe , spunind ceva de genul:,,Daca vreodata te hotarasti sa mai vorbesti despre aceasta , usa mea va fi intotdeauna deschisa!".

Etapa a II-a-Relatia cu consilierul

Aceasta etapa depaseste prima etapa, ca si celelalte etape ale procesului consilierii.Pentru ca aceasta consiliere sa fie eficienta , clientul trebuie sa ajunga la punctul unde gindirea lui va functiona astfel:,,Cred ca acest consilier ma va ajuta!".Daca , insa, clientul gindeste:,,Acest consilier nu ma poate ajuta, eu nu am nevoie de un psihanalist.Nu am incredere in el!", procesul consilierii va esua. In timpul procesului consilierii si mai ales in intilnirile initiale, consilierul trebuie sa fie atent la tipul de relatie care se creeaza intre el si client. Iata citeva recomandari pentru creerea unei relatii constructive:

a)Consilierul trebuie sa stabileasca o atmosfera confortabila, neamenintatoare unde clientul sa se simta in siguranta , pentru a-si comunica in totalitate problemele simtindu-se acceptat ca persoana;

b)In contactele initiale cu clientul, consilierul trebuie sa se ,,vinda'' pe sine (sa se prezinte) nu ca o persoana aroganta , ci ca o persoana intelegatoare si constienta de cauza care poate sa-I ajute pe cei care doresc sa incerce aceasta.

c)Fiti calm, nu va exteriorizati surpriza sau risul cind clientul isi dezvaluie problemele. Sa ramai calm nu este intotdeauna usor!

d)De obicei , nu fiti moralizator, nu faceti judecati. Aratati respect pentru valorile clientului si nu incercati sa le impuneti pe ale voastre. Valorile care functioneaza pentru dumneavoastra nu sunt bune pentru toate persoanele aflate in situatii diferite.

e)Comportati-va cu clientul de la egal la egal. Daca clientul simte ca este tratat ca inferior consilierului, el va fi mai putin motivat sa-si expuna si sa discute problemele personale.

f)Folositi cuvinte pe intelesul clientului .Aceasta nu inseamna ca trebuie sa folosim argoul sau pronuntia clientului.Consilierul va folosi cuvinte pe care clientul le intelege si care nu-l ofenseaza.

g)Tonul vocii consilierului trebuie sa transmita mesajul ca profesionistul intelege si ai pasa de sentimentele clientului.

h)Tine confidential ceea ce a spus clientul.Oamenii , din pacate, au tendinta aproape irezistibila sa impartaseasca ,,secrete neobisnuite'' cu cineva. Daca clientul descopera ca a fost violata confidentialitatea relatia poate fi repede rupta.

i)Daca consiliezi o ruda sau un prieten exista pericolul ca fiind implicat emotional sa te superi sau sa te certi cu persoana. Daca acest lucru se intimpla , cel mai bine este sa renunti , cu cit mai mult tact posibil.Poate ca dupa ce spiritele se linistesc, subiectul poate fi abordat din nou, sau poate ca poti incredinta clientul unui alt consilier. Deci, atunci cind te superi , consilierea nu mai este productiva. De aceea multi consilieri refuza consilierea rudelor sau a prietenilor din cauza faptului ca sunt constienti ca implicarea emotionala dauneaza calmului si detasarii cerute prntru a ajuta clientul sa exploreze solutiile alternative.

Etapa a III-a-Motivatia

Clientii trebuie adusi in situatia de a-si spune:,,Cred ca pot sa-mi imbunatatesc situatia , doresc sa fiu mai bun!''.Daca un client nu este motivat sa se schimbe , schimbarea nu poate avea loc. In consiliere, variabila cheie in determinarea faptului ca un client se va schimba sau nu , este motivatia clientului de a se schimba si de a face efortul necesar pentru aceasta . Un consilier trebuie sa incerce sa motiveze pe oamenii apatici sau descurajati, incercind sa fie o persoana incurajanta:

-are o acceptare completa pentru persoanele descurajate si transmite mesajul :,,Te accept exact asa cum esti fara sa pun conditii!'' (totusi nu trebuie acceptat comportamentul deviant);

-are o atitudine de neblamare astfel ca persoana descurajata nu mai simte nevoia sa minta, sa pretinda, sa poarte o masca;

-transmite empatie:consilierul isi da seama si poate pina la un punct sa simta ceea ce simte persoana descurajata. Empatia apare atunci cind simti la fel cu clientul mai mult decit pentru client. Sa simti pentru client este mai mult sa-I arati simpatie decit empatie. Cineva spunea ca , daca ai capacitatea de a fi empatic, te simti mic cind vezi un obiect mic si te simti mare cind vezi un obiect mare.Empatia insemna sa patrunzi imaginativ in viata interioare a altcuiva si sa incerci sa ai aceleasi sentimente cu persoana respectiva-sa simti ce simte si ea .

-transmite persoanei descurajate ca specialistul este interesat in progresele ei si transmite mesajul ca clientul este o persoana importanta , demna de a I se acorda interes;

-transmite persoanei descurajate ca consilierul are incredere in capacitatea acesteia de a progresa;

-transmite un entuziasm sincer in legatura cu ideile , interesele, actiunile persoanei descurajate.Pentru ca persoanele descurajate sa capete incredere in ele, de obicei au nevoie de persoane incurajatoare , care sa le faca sa creada ca sunt persoane importante, valoroase;

-are capacitatea de a fi un ascultator care nu judeca, astfel incit gindurile si sentimentele persoanei descurajate sa poata sa fie exprimate liber, fara teama de cenzura;

-cind consilierul se intilneste cu persoana descurajata (mai ales la inceputul legaturii), el trebuie sa observe orice mic progres (de exemplu daca persoana poarta ceva nou:,,Enou , nu-I asa? Iti sta foarte bine!''.

-sa motivezi o persoana descurajata ia mai mult timp. Oamenii descurajati, au , de obicei, o lunga lista de esecuri. Astfel, problema implica mai mult specialistul si acesta trebuie sa aiba timpul necesar sa inteleaga aceasta persoana cit mai mult posibil;

-consilierul trebuie sa aiba o incredere sincera in capacitatea persoanei descurajate de a gasi un scop in viata;

-consilierul trebuie sa intareasca eforturile facute de persoana descurajata. Lucrul cel mai im portant este ca cineva incearca , nu neaparat ca si reuseste. Daca face eforturi pentru a progresa , exista sperante;

-consilierul trebuie se ajute persoana descurajata sa vada falsitatea si consecintele negative ale afirmatiilor de autoinvinuire( ex: ,,Nu sunt bun de nimic!''). Fiecare persoana are talente si deficiente (si+si -);

consilierul trebuie sa recunoasca faptul ca tot ceea ce se poate face este sa depui effort si sa incerci sa motivezi o persoana descurajata, succesul nefiind garantat. Dar sa renunti la speranta de a motiva o persoana descurajata inseamna ca profesionistul nu mai este eficient in munca cu aceasta persoana;

-consilierul trbuie sa stie sa observe unicitatea si forta persoanei. Aceasta este comunicata persoanei descurajate , astfel ca ea sa inceapa sa realizeze ca este unica si valoroasa.

-consilierul trebuie sa fie constient de consecintele negative ale dependentei. Intr-o relatie , cind o persoana descurajata incepe sa-si asume riscuri si sa faca schimbari constructive, trebuie sa aiba incredere in fortele proprii , sa ia singur decizii.

Etapa a IV-a-Conceptualizarea problemei

Pentru a fi eficienta consilierea , clientul trebuie sa recunoasca:,,Problema mea nu este neobisnuita, dar are componente specifice!''. Multi clienti au tendinta sa-si considere situatia ca fiind atit de complexa incit devin anxiosi sau emotivi si de aceea nu sunt capabili sa vada ca problema lor are un numar de componente care pot fi modificate pe rind. Pentru a ajuta clientii sa-si conceptualizeze problema, consilierul trebuie sa exploreze in totalitate problemele, impreuna cu clientul. Recomandari:

-1)Multi consilieri fac greseala de a sugera solutii de indata ce problema este identificata , fara sa cerceteze in profunzime .

2)La cercetarea in profunzime , consilierul si clientul trebuie sa tina cont de importanta problemei, de cind exista ea, ce capacitati fizice si mentale are clientul pentru a o rezolva, e.t.c.

3)Cind principala problema este identificata sunt de obicei identificate si subprobleme ce trebuie explorate;

4)Intr-o situatie cu o multime de probleme , modul cel mai bun de a decide problema ce trebuie rezolvata intai , este sa intrebi clientul care este cea mai presanta dintre ele.Daca ea poate fi rezolvata , incepeti sa o explorati in profunzime. Succesul in rezolvarea unei subprobleme va creste increderea clientului in consilier si va face relatia si mai solida.

5)Transmite empatie, nu simpatie.

Empatia este capacitatea de a arata ca stii si poti pina la un punct sa simti ce-ti povesteste clientul.

Simpatia inseamna tot sa impartasesti sentimentele, dar are si conotatia de a arata mila. Diferenta este subtila, dar empatia este orientata spre rezolvarea problemelor, in timp ce simpatia -spre intelegerea si mentinerea lor.

BENJAMIN-Cum sa fii empatic:

,,Consilierul empatic incearca pe cit posibil sa-si simta drumul catre sistemul de valori al clientului si sa vada lumea prin ochii acestuia. Cuvintele ~ca si cum~ sunt cruciale, pentru ca un consilier desi este empatic nu pierde din vedere propria viziune (empatia serveste la intelegerea celuilalt)''.

Diferenta dintre empatie si simpatie poate fi aratata prin raspunsul la urmatoarea afirmatie a unei cliente al carei prieten a parasit-o dupa o relatie de trei ani:,,Cum de a putut sa-mi faca asta dupa tot ceea ce am facut pentru el? Mi-a facut tare rau!''.

Raspunsul aratind simpatie:,,E un porc! Cred ca te simti tare rau . Probabil ca mult timp o sa te simti nefericita!''.

Raspunsul empatic:,,Stiu ca incetarea acestei relatii te-a ranit profund. De asemenea pari a nu fi inteles de ce a dorit el sa rupa prietenia. Ai discutat asta cu el?''.

De aici rezulta o posibila cale de schimbare.

6)Ai incredere in tine. Cel mai important mijloc de actiune al unui consilier este propria persoana(sentimentele si perceptiile). Consilierii trebuie sa invete permanent sa se puna in situatia clientilor ( cu valorile si conditiile lor)-de exemplu , o fata de 17 ani , care este insarcinata si parintii ai cer sa faca avort (un consilier competent va incerca sa simta ce simte ea , sa vada lumea prin ochii ei, din perspectiva ei, cu scopurile , dificultatile valorice, si problemele ei.). De obicei nu reusim 100%, dar daca ne straduim , putem ajunge la 70-80%, ceea ce este suficient pentru a intelege situatia.

7)Cind crezi ca un client a atins o zona importanta a problemelor sale , comunicarea ulterioara trebuie incurajata prin:

a)Semne nonverbale ale interesului;

b)Pauzele. Consilierii neexperimentati devin anxiosi, cind sunt pauze si se grabesc sa spuna ceva, orice, astfel incit conversatia sa continue.De obicei aceasta este o greseala , mai ales cind stopeaza o problema importanta.

c)Intrebari neutre:,,Poti sa-mi spui despre aceasta?'', ,,De ce ai crezut aceasta?'', ,,Nu sunt convins ca am inteles exact ce ai spus.''

d)Sa rezumi ce a spus clientul . Ex:,,in ultima ora , ai facut o serie de comentarii critice despre sotul tau-se pare ca ceva in casnicie nu prea merge.''

e)Reflectarea sentimentelor-ex:,,Pari suparat.'', ,,Arati destul de afectat de aceasta''...

8)Trateaza subiectele inacceptabile socialmente cu tact.Tactul este o calitate esentiala a unui consilier competent. Incearca sa nu pui intrebari astfel incit raspunsurile sa-l puna pe client intr-o pozitie stinjenitoare. Se pune uneori problema daca un consilier trebuie sa marturiseasca problemele sale mai vechi clientului. Exista pericolul ca atunci clentul sa se gindeasca la consilier ca la o persoana care are si ea nevoie de consiliere. Sau uneori o marturisire a consilierului ( ca uneori foloseste alcoolul sau tutunul)poate fi o scuza a clientului. O regula p0entru a decide daca sa povestesti sau nuexperientele tale trecute, este rastunsul la intrebarea : ,,Daca ai povestesc aceasta o sa aiba un efect constructiv?''Daca nu , nu-I povestim!

9)Cind ai aratam clientului limitele sale , trebuie sa-I facem si un compliment(pentru a-I schimba impresia neplacuta).

10)Atentie la reactiile nonverbale. Un consilier competent foloseste aceste observatii cind vrea sa vada daca un client sensibil a fost afectat sau daca este nelinistit( schimbarea tonului, a expresiei, clipirea frecventa, e.t.c.). Unii consilieri afirma chiar ca pot supraveghea dilatarea pupilei.

11)Fii cinstit. Minciuna poate intotdeauna sa fie descoperita. Si daca se intimpla aceasta, increderea in consilier a clientului va fi serios afectata , iar uneori relatia se rupe.

12)Asculta cu atentioe ce spune clientul . Incearca sa-I receptionezi cuvintele din perspectiva lui, nu a ta , sa-I intelegi semnificatia. Din pacate, uneori suntem prinsi in propriile noastre ginduri si ingrijorari in timp ce clientul vorbeste.

KADUSHIN-explicatia consta in aceea ca mintea moastra poate receptiona 300-500de cuvinte pe minut in timp ce in medie se vorbeste cu 125 de cuvinte pe minut.De aceea pentru a asculta mai bine, trebuie sa folosim timpul incercind sa facem legaturi , sa gasim explicatii , sa ne punem intrebari , si nu pentru a ne gindi la altceva.

Etapa a V-a-Explorarea strategiilor de rezolvare

Dupa (sau uneori in timp ce)o problema este analizata in profunzime, urmatorul pas este considerarea solutiilor alternative. Rolul consilierului este, in general, sa indice alternativele posibile si apoi sa exploreze cu clientul avantajele , dezavantajele , consecintele. Fiecare client este unic in felul sau si asa sunt si problemele lui.Ceea ce functioneaza pentru un client poate fi total nepotrivit pentru altul. Clientul trebuie ajutat sa constientizeze ca exista mai multe cai de rezolvare.

Etapa a VI-a-Selectia strategiei

Dupa ce consilierul si clientul au discutat efectele si consecintele strategiilor posibile, este esential ca clientul sa traga concluzia:,,Cred ca acesta cale ma va ajuta si doresc sa incerc!''. Daca un client este indecis sau refuza sa faca o alegere cinstita a unei cai de actiune , schimbarea constructiva nu se va produce. De exemplu, daca un client spune ,,Stiu ca am probleme cu bautura dar nu doresc sa iau vre-o masura ca sa ma opresc.'', probabil ca procesul de consiliere nu va avea succes. De obicei clientul are drept la autodeterminare , adica are dreptul sa aleaga un curs al actiunii intre mai multe alternative. Rolul consilierului este sa ajute clientul sa clarifice si sa inteleaga posibilele( probabile) consecinte ale fiecarei alternative , dar in general nu da sfaturi si nu alege alternativa pentru client. Daca asistentul social ar alege alternativa, ar fi posibile doua consecinte:

a)Alternativa s-ar putea dovedi nedorita , caz in care clientul si-ar invinovati consilierul pentru sfat si relatia lor va fi serios afectata;

b)Alternativa se va dovedi dezirabila pentru client. Aceasta a doua posibilitate este avantajoasa , dar exista pericolul ca apoi clientul sa devina prea dependent de consilier, cerind sfatul acestuia pentru aproape toate deciziile pe care le va mai lua in viitor, si in general va evita sa mai ia decizii singur. Recomandarea de a nu da sfaturi nu inseamna ca profesionistul sa nu sugereze alternative la care clientul nu s-a gindit. Dimpotriva, este de datoria consilierului sa sugereze si sa exploreze toate alternativele viabile pentru client. O regula buna de urmat este ca atunci cind un consilier crede ca un client va face o anumita actiune , sa-l intrebe ca o sugestie:,, Te-ai gindit la.'', decit sa-I dea un sfat:,,Eu cred ca tu trebuie sa.''. Dreptul clientului de a decide trebuie incalcat numai daca alternativa are o probabilitate da a face rau altora sau sie insusi. Dar de obicei, clientul este mai bine plasat pentru a sti ce este mai bine pentru el si daca alternativa nu este cea mai buna, clientul va invata din greseala sa.

Etapa a VII-a-Implementarea strategiei (aplicarea, punerea in practica)

Consilierea va avea succes numai daca un client isi urmareste hotarirea de a incerca o solutie si conchide:,,Aceasta metoda incepe sa ma ajute". Daca un client isi alege calea dar isi spune:,, Eu nu cred ca metoda asta ma ajuta!'' , consilierea nu are efect. Daca se intimpla aceasta, cauzele trebuie investigate si probabil trebuie incercata alta solutie. Recomandari pentru aplicarea unei strategii :

a)Consilierul trebuie sa incerce sa realizeze ,,contacte'' realiste , explicite , cu clientul. Cind clientul isi selecteaza o alternativa, el trebuie sa inteleaga clar care vor fi scopurile , ce sarcini trebuie indeplinite, cum trebuie indeplinite si cine le va indeplini. De obicei este de dorit sa se scrie un contract pentru a-l putea consulta permanent cu o limita de timp stabilita pentru fiecare sarcina.

b)Consilierea este facuta cu clientul si nu pentru client. Clientul trebuie sa aiba raspunderea realizarii celor mai multe sarcini pentru imbunatatirea situatiei proprii. O regula buna de urmat este aceea ca clientul trebuie sa-si asume raspunderea pentru acele sarcini in care este capabil sa le duca la indeplinire in timp ce consilierul le va realiza pe acelea care depasesc puterile clientului. Sa faci lucruri pentru client , este similar cu a-I da sfaturi , ceea ce compota riscul de a crea o relatie de dependenta. De asemenea , indeplinirea cu succes a sarcinilor de catre client duce la dezvoltarea capacitatii personalesi il pregateste pentru a-si asuma si alte raspunderi.

c)Pentru unele sarcini in care clientului ai lipseste increderea sau experienta este bine sa se ,, asume roluri'' -mai intai( jocul de roluri da siguranta ).

Etapa a VIII-a -Evaluarea

Daca schimbarea constructiva este apta pentru a fi de lunga durata sau permanenta , clientul trebuie sa traga concluzia:,,Desi calea aceasta mi-a luat mult timp si effort , a meritat !''. Pe de alta parte , daca concluzia este:,, Aceasta cale mi-a ajutat putin , nu merita sa ma sacrific!'', atunci consilierea nu este eficienta si trebuie schimbat cursul actiunii aplicate.

Una din marile surprize ale tinerilor consilieri este aceea ca multi clienti , dupa ce se hotatasc sa-si imbunatateasca situatia nu-si respecta angajamentele , nu se tin de lucrurile planificate. In general nu este bine sa pedepsesti clientii pentru nerespectarea ,,contractului'' . Pedeapsa , de obicei, produce ostilitate si nu are efecte constructive. De asemenea , nu accepti scuze cind deciziile nu sunt indeplinite. Scuzele nu duc la nimic bun, duc la o linistire temporala a constiintei, dar conduc la esec. Intrebati:,, Mai doresti sa pui in practica hotarirea pe care ai luat-o ?''. Daca clientul raspunde afirmativ este acceptat un nou termen propus de acesta.

Chiar daca se realizeaza sau nu scopurile propuse, o mare atentie trebuie acordata incheierii unei relatii. Daca clientul mai are inca probleme nerezolvate pe care consilierul nu le poate rezolva, el trebuie indrumat la un alt specialist. Contractul trebuie intrerupt cu multa grija , astfel incit clientul sa nu aiba sentimentul de respingere din partea consilierului. El trebuie intrebat daca mai sunt probleme pentru care are nevoie de sprijin. Daca nu exista astfel de probleme, consilierul trebuie sa informeze ca ,,usa ai va ramine deschisa'', daca are nevoie de ajutor pe viitor.

Recomandarile de mai sus nu trebuie urmate automat; ele vor functiona probabil in proportie de 70-80% din cazuri. Cea mai importanta metoda pe care o are un consilier este propria persoana (sentimente, perceptii, experienta).

O ultima recomandare finala: un consilier trebuie sa transfere cazul sau macar sa discute cazul cu un alt consilier in oricare din urmatoarele situatii:

a)daca consilierul simte ca nu este capabil de empatie fata de respectivul client;

b)daca un consilier crede ca clientul alege o alternativa gresita;

c)daca un consilier simte ca problema este de asa natura ca el nu este in stare sa ajute clientul;

d)daca o relatie functionala nu se poate stabili.

Un consilier competent stie ca el poate sa lucreze si sa ajute anumiti oameni, dar nu pe toti si ca este in interesul consilierului si al clientului sa transfere altuia acele cazuri unde el nu poate ajuta.

REACTIILE CLIENTILOR LA FAPTUL DE A AVEA O PROBLEMA PERSONALA

In consilierea clientilor mai exista o zona pe care consilierii trebuie sa o cunoasca, si anume sa inteleaga reactiile emotionale ale clientilor atunci cind au o problema personala.

De exemplu, alcoolicii refuza sa recunoasca (cel mai adesea ) ca ei au o problema personala si ca au nevoie de anumite servicii. In literatura de specialitate o contributie importanta aduce ELISABETH KUBLER-ROSS-,,On death and dying'' (1969) care prezinta cinci etape prin care trec bolnavii incurabili:

1)Negare: ,,Nu , nu eu'' (sau,,Eu nu''). Aceasta este o reactie specifica atunci cind un pacient afla ca sufera de o boala incurabila. Negarea - spune Dr. Ross este importanta si necesara. Ajuta la atenuarea impactului pacientului cu vestea ca va muri inevitabil.

2)Minie si suparare:,,De ce eu?''. Pacientul resimte faptul ca ceilalti ramin sanatosi si vii, in timp ce el trebuie sa moara. Dumnezeu , in special, este vizat pentru descarcarea miniei, pentru ca este considerat ca cel care a decis condamnarea la moarte.

3)Negociere:,,Da, eu, dar.''. Pacientii accepta moartea ca pe un lucru cert , dar se mai tirguiesc inca pentru mai mult timp. De obicei fac aceasta cu Dumnezeu (chiar cei care nu crezusera pina atunci in el) . Ei pot sa fie buni sau sa faca ceva bun in schimbul unei saptamini, unei luni sau an de viata.

4)Deprimarea:Da, eu.''. La inceput persoana rememoreaza toate esecurile , pierderile, lucrurile pe care nu le-a facut, relele si greselile comise.Apoi intra intr-o etapa de pregatire, asteptind sosirea mortii.

,,Cind un pacient pe moarte nu mai doreste sa te vada, este un semn ca a terminat toate problemele neterminate si ca este gata sa plece in liniste''.

5)Acceptare:,,Timpul meu este foarte scurt, dar este in regula''. Aceasta etapa este descrisa ca fiind nici fericita dar nici nefericita. Este o impacare a sentimentelor, dar nu este resemnare, este chiar o victorie.

Nu toti pacientii trec prin aceste cinci etape, sau nu toti le ating in aceasta ordine. Unii nu ajung in etapa a cincea , a acceptarii. Altii pot prezenta reactii a doua etape simultan, de exemplu mamie si negare. Altii pot atinge un stadiu si se pot intoarce la unul anterior.

 

 

 

 

EXAMINAREA STARII DE SANATATE MENTALA

 

Examinarea starii de sanatate mentala este o necesitate pentru toate categoriile de profesii din domeniul umanului si socialului. Fie ca suntem profesori sau operatori de interviu sau asistenti sociali sau psihologi trebuie sa ne evaluam permanent interlocutorii chiar daca nu ne consideram specialisti in psihiatrie. Aceasta examinare are ca scop sa ne ajute la o mai buna adaptare la situatia specifica in care se gaseste partenerul nostrum de dialog sau eventual la documentarea unei cereri privind un consult de specialitate din partea medicului psihiatru. In continuare vom prezenta un model de examinare a starii de sanatate mentala din perspective unui asistent social, model care poate fi insa adaptat la mai multe profesiuni si situatii.

 

 

Dupa ce primul interviu a luat sfarsit trebuie sa ne alocam suficient timp pentru a reflecta si a ne scrie notitele privind ceea ce am observat. Procesul de a nota observatiile intr-o modalitate sistematica este cunoscut ca redactarea examinarii starii de sanatate mentala. Este diferit de redactarea evaluarii biopsihosociale, desi ambele apar frecvent impreuna in dosarul cazului. Evaluarea biopsihosociala se bazeaza in cea mai mare parte pe evenimentele din viata clientului si pe descrierea problemei asa cum a prezentato el intr-o serie de intalniri. Examinarea starii de sanatate mentala se bazeaza in principal pe observatiile asistentului social. Desi scopul pentru care se realizeaza ca si momentul realizarii sunt diferite, continutul si ordinea notarii observatiilor este intotdeauna aceeasi.

PROBLEME DE URMARIT IN EXAMINAREA STARII DE SANATATE MENTALA

        Aspectul exterior: cum arata si cum se comporta?

        Discursul: cum vorbeste?

        Emotii: Care este starea de spirit predominanta? Care este starea de spirit actuala? (Stare de spirit predominanta = Cum se simte clientul in marea majoritate a timpului? Stare de spirit actuala = Cum pare ca se simte clientul in prezenta noastra?

        Procesul si continutul gandirii: (Procesul = Cum gandeste clientul? Continutul = La ce se gandeste clientul?)

        Perceptii senzoriale: Exista vreun indiciu despre iluzii sau halucinatii?

        Capacitati mentale: Este clientul orientat in timp, spatiu si asupra persoanelor? Cum estimati nivelul lui de inteligenta? Poate el sa-si aminteasca si sa se concentreze? Cum judeca?

        Atitudine fata de asistentul social: Cum se comporta clientul fata de dvs.?

 


Faptul ca este adesea folosita nu inseamna ca examinarea starii de sanatate mentala este usor de realizat. Cuprinde o serie de etape si concepte care pot parea prea abstracte sau complexe. Dar odata cu castigarea experientei, aceasta evaluare se va face mai usor si va intra in obisnuinta. Scopul este de acela de a determina evolutia clientului de-a lungul interventiei (Ce s-a schimbat? Cand s-a schimbat? S-a schimbat in bine sau in rau?).

Indiferent de momentul realizarii sau de modalitatea folosita trebue sa retinem doua lucruri. In primul rand, daca nu intelegem ce ne spune clientul, trebuie sa cerem explicatii suplimentare (este vorba de un proces reciproc de intelegere pe care clientul il recunoaste si de obicei il accepta). In al doilea rand sarcina nostra in examinarea starii de sanatate mentala este de a observa ceea ce este demn de retinut si de aceea este bine, mai ales la inceput, sa gasim mai multe lucruri demne de a fi retinute decat prea putine.

Urmatoarea intrebare se refera la: Cu ce sa incepem? Raspunsul este invariabil acela ca intotdeauna cand facem examinarea starii de sanatate mentala a cuiva trebuie sa incepem cu descrierea acelor elemente pe care oricine, care se uita prima oara la acea persoana, le va remarca. Trebuie sa ne intrebam: Care a fost prima senzatie cand l-am vazut? Arata ca un om sanatos sau ca unul bolnav? Are vreo malformatie vizibila? Poarta haine potrivite? Este curat? Merge ciudat sau neobisnuit? Sta comfortabil sau pare tensionat? Are vreun tic? Ma priveste in ochi sau nu? Diferite agentii pot avea formulare care trebuie completate si care contin unele din aceste raspunsuri. Oricum trebuie sa retinem ca un bun asistent social este si un bun observator. Premisa este ca nimic nu este lipsit de importanta pentru a cunoaste un client, mai ales la inceput. Cu fiecare intalnire se va modifica sau se va amplifica importanta acordata fiecarui aspect din cadrul primei intalniri dar acum atentia noastra trebuie sa fie treaza inregistrand fiecare aspect mai ales cele evidente. In acelasi timp, totusi, trebuie sa ne ferim de doua tentatii care apar din cauza necunoasterii. Prima este sa ne ferim sa deducem intelesuri din ceea ce vedem; a doua se refera la tentatia de a "vedea" lucruri care sunt doar presupuneri de-ale noastre.

Cum putem deduce prematur intelesuri din ceea ce vedem? De exemplu: clientul vine in luna iunie imbracat in palton. Acest lucru vi se pare neobisnuit, bizar, si veti fi poate inclinat sa etichetati acest fapt de observatie ca patologic fara sa explorati daca el poate avea si o explicatie diferita. De exemplu este paltonul un semn de saracie? Poate fi un semn de afectiune psihiatrica? Acopera el eventuale vanatai, sau urme de violenta? Iata doar trei posibilitati, dar fara indoiala ca pot fi gasite mai multe. Ideea este ca decat sa incercam sa deducem intelesuri dintr-o singura observatie, trebuie sa folosim ceea ce vedem pentru a direciiona intrebarile ulterioare adresate clientului.

Cealalta problema este sa "vedem" lucruri care nu sunt doar decat senzatiile si presupunerile noastre. De exemplu daca un client va spune ca este un alcoolic in curs de reabilitare si ca fura bani de la prieteni si de la propria familie pentru a-si alimenta patima. Pe masura ce ii auziti povestea puteti "vedea" ca se simte umilit de aceasta marturisire si simte ca merita sa fie pedepsit. Aceasta idee poate fi bazata pe o serie de fapte de observatie: clientul nu se uita in ochii dvs. cand vorbea despre patima sa si statea aplecat pe scaun si se exprima cu greutate. Totusi, intr-o astfel de situatie trebuie sa ne ferim sa credem ca el se simte umilit si crede ca merita sa fie pedepsit doar pentru ca noi ne-am simti asa daca am fi in situatia lui si credem ca ar trebui sa se simta astfel dupa tot ceea ce le-a facut persoanelor dragi. Astfel ca ceea ce de fapt "vedeti" vine de la dvs. si nu de la client.

De aceea trebuie sa notam orice observatie care ni se pare neobisnuita. Si daca nu ni se ofera o explicatie satisfacatoare din partea clientului trebuie sa discutam problema cu supervizorul nostru si sa folosim discutia pentru a ne focaliza atentia in intalnirea urmatoare. Atunci cand ne consemnam (mental sau in scris) aceste caracteristici semnificative, trebuie sa ne concentram atentia si asupra discursului clientului care este urmatoarea arie majora de observatie care trebuie sa faca parte din examinarea starii de sanatate mentala. Prin discurs se intelege cum spune clientul ceea ce spune nu ce spune. Vorbeste prea rapid sau prea rar? Sau nu vorbeste de loc? Are vreun defect de vorbire care face sa nu poata spune ceea ce ar dori sau sa nutl putem intelege? Puteti sa auziti ce spune sau trebuie sa faceti eforturi? Vorbeste prea tare sau prea repede? Raspunsul la toate aceste intrebari privind discursul sau orice vi se pare neobisnuit in aceasta privinta este de retinut.

Urmatoarea arie de observatii se refera la emotiile clientului. Prin emotii se intelege atat starea de spirit predominanta a clientului cat si starea de spirit actuala, desi cele doua nu sunt atat de evident diferite. De fapt, starea de spirit predominanta se refera la modul in care clientul se simte in majoritatea situatiilor. Astfel el poate spune: "Mi-e frica mai tot timpul" sau "Ma scol dimineata suparat, ma duc la serviciu suparat, vin acasa suparat." Dar uneori clientul are dificultati pentru a-si descrie starea de spirit predominanta; in aceste cazuri trebuie sa o deducem noi urmarindu-i manifestarile exterioare si comentariile. Pentru a reduce posibilitatea de a interpreta gresit starea de spirit predominanta a clientului, este bine sa retinem si observatiile noastre si cuvintele lui. De exemplu: "Starea de spirit predominanta a clientului este deprimarea. El sta incovoiat pe scaun si are parul nepieptanat. El declara: "pe vremuri puteam sa-mi pregatesc singur masa, astazi nu mai pot nici sa-mi incalzesc o cana cu lapte." Atentie ca tot ceea ce trebuie sa facem este sa determinam starea predominanta de spirit a clientului si sa aducem argumente observabile. Nu trebuie sa spunem de ce se simte clientul asa ci doar sa constatam cum se simte! De asemenea sunt mai multe stari de spirit decat teama sau deprimarea. Oamenii se pot simti speriati sau depasiti sau tensionati sau multe altele. Trebuie sa descriem cat mai corect ceea ce simte clientul.

In privinta starii de spirit actuale aceasta se refera la modul in care clientul isi manifesta starea de spirit cat timp este cu noi; aceasta poate coincide sau nu cu ceea ce clientul afirma ca simte in majoritatea timpului. Intrebarile pe care trebuie sa ni le punem sunt: Cum pare clientul in timpul interviului, indiferent de starea lui predominanta? Pare increzator, sau ingrijorat sau trist? Apoi trebuie sa determinam variabilitatea acestei stari de spirit (se modifica pe parcursul interviului?). De asemenea intensitatea starii lui de spirit (pare excesiv, sau nu pare afectat de nimic). Trebuie sa determinam si cat de labil este clientul (se schimba repede de la tristete la bucurie?). In sfarsit, trebuie sa determinam cat de adecvate sunt starile de spirit ale clientului in functie de continutul interviului. Exemplu evidente de sentimente inadecvate ar fi persoane care chicotesc cand povestesc cum au fost atacate pe strada sau o persoana care izbucneste in lacrimi cand povesteste un vis. Ori de cate ori o stare de spirit ni se pare nepotrivita trebuie sa consemnam intregul context al situatiei.

Dupa aceasta trebuie sa ne indreptam atentia catre gandirea clientului, concentrandu-ne mai intai pe procesul gandirii si apoi pe continutul ei . Distinctia rezida in aceea ca procesul se refera la cum gandeste o persoana iar continutul la ce se gandeste acea persoana. Un compozitor ar putea spune ca procesul este muzica unui cantec iar continutul cuvintele lui. Cum sa recunoastem elemente ale procesului gandirii? Clientul ne poate spune ca gandurile lui "o iau razna" sau ca "s-au amestecat de tot". Orice ne relateaza in legatura cu aceste lucruri trebuie consemnat. Dar daca nu ne spune nimic? Atunci putem sa incercam sa ne dam seama de cum gandeste dupa felul in care vorbeste si reactiile noastre ne pot alerta ca este ceva neobisnuit in gandirea clientului. De exemplu, daca punem o intrebare si ascultand raspunsul ne gandim "haide treci la subiect" clientul poate suferi de circumstantialitate. Este o dereglare a procesului gandirii caracterizata prin absenta sensului sau a directiei discursului desi persoana se refera la intrebarea pe care ati pus-o. Desigur ca trebuie sa ne intrebam daca nu este o problema a noastra sa dorim ca oamenii sa treaca la subiect mai devreme, totuti daca reactia lui este neobisnuita pentru noi, probabil ca este obiectiv neobisnuita.



De asemenea putem sa auzim aceleasi cuvinte repetate la nesfarsit, indiferent de subiectul abordat. Clientul poate repeta "da, da, intr-adevar" sau "nu-i asa" sau "deci". Aceasta este numita perseverare si poate fi o repetare a unei fraze sau o intoarcere la acelasi subiect, indiferent de eforturile noastre de a-i indrepta atentia spre altceva. Urmatoarea zona de interes privind procesul gandirii se refera la asociatii. Exista un numar de aspecte diferite ale felului in care clientii fac asociatii adica ale felului in care ei trec de la o idee la alta. Dar totdeauna cand ne surprindem spunandu-ne "ce zice?" sau "mi-a scapat mie ceva?" inseamna ca exista probleme. Cele mai frecvente probleme se refera la tangentialitate si la fuga de idei. Cand gandirea cuiva este tangentiala, putem avea senzatia ca el vorbeste oarecum despre subiect dar nu tocmai. De exemplu, daca il intrebam despre serviciul lui, poate sa ne spuna despre greutatile economice de azi care ii fac pe oameni sa-si caute mai multe servicii, sau despre pierderea serviciilor de catre mai multi oameni; ne va spune deci ceva despre servicii dar nu despre serviciul lui. Fuga de idei se refera la faptul ca respectivul client se muta cu usurinta de la un subiect la altul, dar aceste subiecte nu au legatura intre ele. Clientul vorbeste de obicei foarte repede asfel incat avem senzatia ca el efectiv "zboara" fara sa se mai poata opri.

Dupa ce am evaluat procesul putem sa ne concentram atentia pe continutul gandurilor clientului. Aceasta zona este se refera la gasirea raspunsurilor la o serie de intrebari cum ar fi: "Ce crede clientul ca se petrece in jurul lui?" "Ce rol joaca el in acest proces?" Daca vreunul din raspunsuri demonstreaza distorsiuni serioase in gandurile clientului atunci foarte probabil ca ne vom afla in prezenta unor manii (idei despre care clientul crede cu tarie ca sunt adevarate in timp ce dvs. stiti cu certitudine ca sunt neadevarate). Este vorba despre clienti care sugereaza ca au unele insusiri neobisnuite, magice sau mistice. De obicei trebuie sa exploram subiectul mai intai pentru a determina taria cu care crede clientul ca poseda aceste puteri neobisnuite; daca este ferm convins de existenta acestora atunci probabil ne aflam in fata unei persoane care sufera de mania grandorii. Sau clientul poate sa ne spuna ca cineva, de obicei o organizatie, se afla in urmarirea lui ori ca a incercat in vreun fel sa-i faca rau. Este posibil in acest caz sa ne aflam in fata maniei persecutiei. Clientul mai poate manifesta si mania controlului atunci cand crede cu tarie ca alte persoane ii pot citi gandurile, sau ca lucrurile care se intampla au o semnificatie secreta si sunt regizate de anumite forte oculte. Mai pot exista si manii somatice care uneori sunt destul de greu de deosebit de ingrijorarea legitima fata de propria sanatate fizica sau psihica (in astfel de cazuri trebuie sa ne bazam si pe certificatele medicale).

Maniile nu sunt singurele manifestari de tulburari ale gandirii pe care le putem intalni. Uneori intalnim clienti care nu pot renunta la o idee desi marturisesc ca ar dori aceasta; ei spun ca nu inteleg originea acestei idei sau ca ar dori sa renunte la ea dar nu se pot stapani oricat ar incerca. Aceasta este cunoscuta ca o obsesie. Exista insa si comportamente repetitive, obsesive cum sunt frecventa spalare a mainilor, revenirea frecventa acasa pentru a verifica daca a inchis gazul sau a stins luminile sau numaratul placilor de faianta din baie. Acestea nu sunt tulburari ale gandirii dar aceste comportamente insotesc foarte frecvent ideile obsesive. Clientul poate experimenta si ganduri obsesive care ii provoaca intense temeri sau anxietati. Acestea sunt cunoscute ca fobii. Se pot manifesta in situatii specifice cum ar fi urcatul cu ascensorul sau trecerea peste poduri sau pot fi mai generale cum ar fi teama de a-si parasi propria locuinta cunoscuta sub numele de agorafobie sau teama de inaltime, cunoscuta sub numele de acrofobie, sau teama de straini, cunoscuta ca xenofobie, sau multe altele.

Dupa ce am notat orice observatie relevanta privind procesul sau continutul gandurilor clientului, trebuie sa ne concentram atentia asupra oricarui aspect mai neobisnuit al perceptiilor lui senzoriale. Acestea se impart in doua categorii: iluziile si halucinatiile. Iluziile se refera la evenimente senzoriale normale care sunt percepute gresit. De exemplu vantul face sa fluture perdeaua din cabinetul dvs. si clientul spune ca un vampir incearca sa se strecoare pe geam. Daca devine clar ca el este convins ca acesta este un fapt obiectiv atunci suntem martori la o iluzie. Daca, pe de alta parte, clientul povesteste intamplari in care oricare din organele lui de simt sunt afectati de stimuli evident neadevarati sau inexistenti, aceasta este o halucinatie. De exemplu, el poate spune ca aude vocea surorii lui decedate (halucinatie auditiva), sau ca il vede pe diavol cum se napusteste asupra lui (halucinatie vizuala), sau ca simte miros de carne arsa (halucinatie olfactiva). Cele mai frecvente sunt halucinatiile vizuale sau auditive. Cele olfactive, tactile sau gustative sunt destul de neobisnuite.

Una din ultimele zone investigate in orice evaluare a starii de sanatate mentala se refera la capacitatile mentale. Prima dintre acestea implica orientarea. Cand citim o evaluare astarii de sanatate mentala intalnim adesea expresia "clientul poseda orientare x 3". Cele trei campuri la care se face referire sunt: in timp, in spatiu si asupra persoanei. Dupa orice intalnire cu un client se presupune ca vom sti, fara sa fim nevoiti sa punem intrebari specifice, ca acesta stie cu aproximatie ce ora este, in ce zi a saptamanii si in ce luna si an suntem. El trebuie sa fie capabil sa ne spuna unde este si cum il cheama. Vom sti aceste lucruri fara indoiala, dar daca avem vreo indoiala trebuie sa punem intrebari de clarificare. Apoi trebuie sa incerca sa determinam nivelul de inteligenta al clientului. Ceea ce urmarim de fapt este doar o simpla evaluare a faptului daca el poseda sau nu o inteligenta medie, sau peste medie sau daca noi consideram ca inteligenta lui este inferioara mediei. Apoi trebuie sa ne gandim la capacitatea clientului de a se concentra. Poate sa fie suficient de atent la subiectul discutat? Este usor de distras? Daca avem dubii putem sa rugam clientul sa numere de la 20 inapoi sau de la 100 inapoi din trei in trei. Intr-o evidenta legatura cu concentrarea este functionarea memoriei. Isi aminteste persoana ce s-a intamplat ieri (memoria recenta) dar nu si ce a patit cand avea zece ani, cum ar fi de exemplu numele orasului in care traia (memoria de lunga durata)? Sau viceversa? Sau nu-si mai aminteste de persoana cu care a discutat in urma cu zece minute (memoria imediata)? Orice astfel de observatie trebuie retinuta.

Ultima zona a functionarii mentale care trebuie considerata este capacitatea clientului de judecata. Ingrijorari privind aceasta capacitate pot aparea pe tot parcursul unei sedinte. De exemplu el va poate spune ca ii place sa se certe/bata in localuri publice, sau sa fure masini sau sa isi bata copilul. Orice comportament impulsiv sau violent poate fi descris ca o dovada de judecata nepotrivita sau de nivel scazut. De asemenea putem sa apreciem daca persoana realizeaza sau nu ca are o problema. Cum isi intelege problema si cum o descrie? (de exemplu ii considera intotdeauna pe ceilalti ca raspunzatori?). Incearca sa solicite ajutor pentru aceasta? Poate sa descrie ce simte in acele situatii? Raspunsurile la toate aceste intrebari trebuie sa ne conduca la aprecierea capacitatii lui de a judeca obiectiv, desi trebuie sa mentionam ca o capacitate limitata nu inseamna ca persoana respectiva nu poate sa accepte un proces de interventie sau consiliere, pentru ca poate ca nu realizeaza inca faptul ca poate vorbi deschis cu noi despre sentimentele si pornirile lui.

In sfarsit, dupa ce am terminat evaluarea capacitatilor mentale ale clientului putem sa dedicam ultima parte a evaluarii starii de sanatate mentala comentarii atitudinii clientului fata de noi ca specialist. Pare suspicios si necooperant? Fricos sau arogant? Rezervat sau cuceritor incercand sa ne impresioneze? Si cel mai important: pare clientul interesat si poate sa se implice intr-un proces de interventie asupra problemei identificate? Poate ca da sau poate ca nu, in orice caz aceasta implica o constatare. Si facand aceasta am incheiat evaluarea starii de sanatate mentala. Totusi acum se poatet intampla sa fim convinsi ca realizarea unui astfel de document ne va lua cateva luni. De fapt realizarea unei examinari astarii de sanatate mentala care sa fie suficient de competenta si de rapida se castiga odata cu experienta profesionala, asfel ca primele astfel de examinari vor parea destul de dificile si laborioase, trebuind sa ne uitam mereu in curs atunci cand le redactam; dar dupa ce redactam vreo 2-3 lucrurile vor merge de la sine si ne vom mira chiar de temerile noastre initiale.

CUM SA CONDUCI PRIMA INTALNIRE CU O PERSOANA ADULTA?

Intotdeauna obiectivele unui consilier/asistent social la prima intalnire cu un client sunt:

        Sa oferiti posibilitatea clientului sa relateze situatia proprie asa cum o vede el, cu cuvintele lui. Noi putem avea o documentatie importanta despre client, pe care sa o fi citit inaite de aceasta prima intalnire; totusi este de o importanta deosebita sa ascultam sau sa obtinem punctul de vedere al clientului despre problema lui sau despre motivul prezentei lui in agentia noastra. Aceasta nu inseamna de loc ca acceptam sau ca suntem de acord cu interpretarea sau pozitia clientului. Inseamna doar ca dorim sa auzim aceste lucruri de la persoana lui.

        Sa comunicati clientului ca intelegeti ce spune si ce crede el, chiar daca el nu considera ca are nevoie de dvs. Aceasta implica ascultarea atenta a ceea ce spune clientul si oferirea de raspunsuri de genul "Vreti sa spuneti ca aveti probleme in relatia cu sotul dvs?" sau "Poate ca ati dori sa nu va aflati azi aici!".

Clientul va realiza ca se afla in fata unui ascultator interesat si ca dvs. faceti eforturi de a-l intelege; acesta este un punct de plecare important in interventia cu un client. Daca nu sunteti de acord cu punctul de vedere al clientului asupra situatiei prezentate, nu acum este cel mai bun moment pentru a i-o spune. Deocamdata trebuie sa va ganditi ca obiectivul principal al al oricarui interviu initial este sa ascultati si sa faceti clientul sa priceapa faptul ca dvs. incercati cu adevarat sa-l intelegeti.

De fapt, clientul vine pentru a explora posibilitatea unei interventii. Aceasta nu inseamna ca el/ea stie sa defineasca cu precizie problema cu care se confrunta; nici ca persoana stie cu precizie ce tip de interventie va urma si nici macar daca va realiza aceasta interventie impreuna cu dvs. Aceste elemente fac parte din obligatiile dvs. profesionale si urmeaza a fi explorate pe parcursul activitatii comune.

Oricum inainte de a-l primi pe client trebuie sa ne pregatim sa o facem. In multe agentii o parte a pregatirii va consta in citirea unor documente despre client. Acestea pot fi doar cateva randuri privind problema descrisa telefonic de catre o autoritate publica atunci cand a stabilit o intalnire la nivelul agentiei sau, daca e vorba de un caz care a fost transferat la agentia dvs., poate cuprinde un dosar voluminos alcatuit din adeverinte medicale, o evaluare a starii de sanatate mentala, o evaluare biopsihosociala facute de catre alti specialisti, rapoarte privind evolutia starii clientului, rezultate ale testelor psihologice si multe alte tipuri de informatii. Indiferent daca este vorba de o pagina sau de cincizeci, problema pe care trebuie sa ne-o punem este : Ce nu stiu din ceea ce ar trebui sa stiu? Trebuie sa ne facem insemnari, incepand cu acele probleme care ni se par neclare si la care putem incerca sa gasim raspuns inainte de vizita clientului (de exemplu poate dorim sa aflam mai multe despre problema clientului pentru a fi siguri ca rezolvarea ei este posibila in agentia nostra, sau daca e vorba de o situatie care include mai multe persoane trebuie sa decidem pe cine sa chemam la prima intalnire, etc.)

Aceste probleme le discutam de obicei cu supervizorul nostru.

Text Box: Ce discutam cu supervizorul inainte de primul interviu

1.	Orice problema ocazionata de citirea dosarului clientului.
2.	Pe cine sa chemam la primul interviu.
3.	Cat de mult sa dureze prima intalnire.
4.	Cat de des il vom vedea pe client.
5.	Cum sa ne prezentam.
6.   Cand si cum sa consemnam continutul primei intalniri.

Apoi, daca avem de citit un dosar voluminos, trebuie sa incepem prin a ne intreba ce lipseste. Daca nu exista certificate medicale, de ce oare? Daca persoana este transferata de la o alta agentie, avem dosarul ei? Daca persoana ia medicamente, ce fel, in ce cantitate si cine i le-a recomandat. Incepeti sa va luati notite despre datele de baza: varsta, etnie, cine compune familia, problema cunoscuta, diagnostice, etc. Incepeti sa construiti profilul persoanei in mintea dvs. si adaugati o doza de suspiciune la tot ce descoperiti! Pentru ca sarcina voastra este sa aflati cine este de fapt persoana clientului, iar informatiile dintr-un dosar sunt doar rezultatul competentei si a bunei credinte a persoanei care a completat dosarul. De exemplu QI - ul poate fi cu usurinta afectat de starea psihica a clientului atunci cand s-a realizat testarea. Diagnosticul variaza deseori in functie de clinician, de scopul diagnosticului si de conditiile in care acesta a fost pus. In plus acesta poate reflecta incompetenta clinicianului sau ostilitatea si prejudecatile acestuia fata de un anumit client.

Apoi, daca aveti norocul de a avea un birou propriu, uitati-va in jur si intrebati-va cum v-ati simti daca ati intra pentru prima oara in acest birou. Daca este probabil ca respectivul client sa vina cu un copil, avem ceva cu care sa se joace acesta in timp ce discutam cu parintele lui? Daca respectivul client este invalid poate oare sa vina pana in biroul dvs. sau trebuie sa il primim intr-o alta sala? Aveti cumva poze ale partenerului propriu sau ale copiilor pe birou sau alte obiecte personale care pot afecta clientul? Daca nu putem raspunde singuri la aceste intrebari este recomandabil sa ne intrebam supervizorul.

Urmatoarea intrebare se refera la modul cum vom tine minte ce ne spune clientul. Exista mai multe puncte de vedere:

        Sa nu luam niciodata notite, doar sa ascultam cu atentie;

        Sa avem intotdeauna un carnet si un pix la indemana pentru a nota ce ni se pare mai important;

        Sa inregistram cu un reportofon;

        Sa nu facem inregistrari audio sau video;

Raspunsul are legatura cu practicile curente ale agentiei dvs. Totuti chiar daca agentia este impotriva notarii informatiilor, exista totusi o exceptie: primul interviu. Avem nevoie de cateva informatii esentiale si trebuie ca acestea sa fie corecte. O solutie ar fi sa ne informam clientii ca informatiile corecte reprezinta scopul consemnarii lor si sa-i intrebam daca sunt de acord cu aceasta. Majoritatea vor raspunde probabil "Da"; totusi daca vor exista probleme trebuie sa ne deprindem sa notam lucrurile cele mai importante imediat dupa incheierea interviului! (eventual cinci sau sase fraze - cheie).

In legatura cu prezentarea proprie in fata clientului opiniile difera in privinta caracterului formal sau mai putin formal: "Sunt Dl. Alexiu", "Sunt Mircea Alexiu" sau "Sunt Mircea". De asemenea nu toti sunt de acord daca sa intindem sau nu mana clientului. In orice caz dupa ce l-am primit pe client, trebuie sa ne gandim ca interviul a inceput deja. Ascultati atent ce spune clientul si fiti atent la prima impresie: cum reactioneaza cand intra in birou, ce spune, unde se aseaza (pe cat posibil acesta trebuie sa stea cu fata la o distanta la care sa se simta in siguranta dar nu prea departe pentru a-l putea auzi chiar daca vorbeste incet), asteapta sa-l invitati sa ia loc? Sta pe marginea scaunului? Oricum trebuie sa-l ajutam sa se simta cat mai confortabil, sa-i aratam unde poate sa-si agate haina. Trebuie insa sa nu fortam clientul, caci ceea ce conteaza este ca el sa se simta confortabil si nu sa-i impunem noi ideea noastra de confort. De indata ce clientul se aseaza, daca incepe sa vorbeasca trebuie sa-l lasam sa o faca. Adesea primele lucruri spuse de client in primele momente sunt cele mai semnificative. Daca nu incepe sa vorbeasca, incercati sa va mai prezentati o data, de data aceasta aratand ca sunteti un angajat (sau un student in practica). Unii clienti vor continua acest subiect. Ei vor intreba despre studiile facute si poate vor spune ca se asteptau sa intalneasca "un doctor". Atunci va trebui sa explicam cum functioneaza agentia si ce categorii de personal cuprinde. Sau se poate ajunge la experienta anterioara a clientului cu alte agentii. Totusi este recomandabil sa nu intram intr-o discutie prelungita despre cine suntem noi! Unii clientii pot sa-si exprime parerea ca suntem prea tineri, in timp ce altii vor zice ca nu poti stii ce inseamna sa fii parinte daca nu ai avut niciodata copii. De obicei aceste probleme vor disparea in cursul interviurilor viitoare, pe masura ce noi vom demonstra interes si profesionalism. La prima intalnire, de obicei, daca nu exista motive evidente de a face altfel, cu cat spunem mai putine lucruri despre noi, cu atat mai bine. Acest lucru poate fi explicat si clientului, care este constient ca scopul interventiei este persoana, problemele si nevoile lui si nu persoana noastra. Daca totusi clientul nu incepe sa vorbeasca putem sa-i spunem ceva in sensul: "Stiu ca sotul dvs. a murit acum doua luni. Puteti sa-mi spuneti ceva despre acest lucru?". Trebuie sa tinem cont permanent de faptul ca scopul interviului este, indiferent de cate am sti noi, sa-l facem pe client sa ne spuna versiunea lui cu cuvintele lui.

In timp ce el vorbeste, cea mai importanta sarcina a noastra este sa ascultam si sa nu punem cuvinte (sau sentimente) in gura clientului nostru. Adica, daca un client descrie o situatie care ne face sa ne simtim revoltati sau speriati, nu este obligatoriu ca si el sa resimta aceleasi sentimente. De aceea trebuie sa-i raspundem cu cuvinte cat mai neutre cu putinta. Nu e bine sa folosim termeni cu mare incarcatura ca "furios" sau "incompetent" sau "vinovat" ca si termeni medicali ca "deprimat" sau "anxios". Trebuie sa-l lasam pe client sa ne spuna ce simte si sa-l incurajam cu fraze de genul " Trebuie sa fi fost foarte greu pentru dvs." ori "Vad ca este foarte dureros sa vorbiti despre asta!". Dar trebuie sa-l lasam pe client sa stabileasca in ce consta dificultatea sau ce este dureros pentru el. Oricum sa ascultam nu semnifica sa ramanem inactivi. Putem sa cerem precizari de genul "Mariana este cumnata dvs?" sau "V-ati mai mutat dupa aceea?" si trebuie sa retinem ca putem spune "Nu inteleg!" pentru ca in felul acesta clientul va intelege ca ne intereseaza persoana si situatia lui si incercarea de a clarifica cine, ce sau cum s-au petrecut lucrurile demonstreaza acest interes. Intrebarea care trebuie evitata este "De ce?" ("De ce a facut asta?" sau "De ce va simtiti asa?"). Aceasta intrebare cere intelegerea motivelor comportamentelor proprii sau ale altora si este nepotrivita. In primul rand pentru ca e posibil ca raspunsul sa nu fie cunoscut de client (poate ca nici nu s-a gandit vreodata la acest lucru). A doua posibilitate este aceea ca el cunoaste raspunsul dar evita sa il dea pentru ca nu este inca pregatit pentru acest lucru. A treia posibilitate este ca el poate sa spuna mai multe decat ar fi dorit sa spuna. Desi noi putem crede ca avem o sedinta deosebita cu un client foarte deschis, riscul este sa nu-l mai vedem niciodata. El se poate simti umilit sau speriat ca a spus prea multe chestiuni intime unui strain si de aceea trebuie sa ne amintim permanent ca trebuie sa ne abtinem de la o imixtiune prematura in viata intima a clientului.

Concluzia celor de mai sus este ca trebuie sa intrebam doar despre faptele si informatiile pe care clientul le poate oferi fara a trebui sa se implice prea mult emotional sau motivational. De fapt daca el ar fi impacat cu sentimentele si motivatiile lui probabil ca nu ar mai fi venit sa ne ceara sfatul. Si in plus intrebarea "de ce?" poate sa ne conduca la judecati pripite privind problemele clientului pentru ca ne confruntam astfel cu tendinta fireasca de a oferi explicatii si de a trage concluzii. Deci la primul interviu ne propunem sa adunam informatii de baza (daca nu le avem deja): nume, varsta, situatie familiala, profesie, loc de munca, unde si cu cine locuieste, daca a mai fost client al vreunui serviciu social si eventual informatii preliminare privind familia de origine. De asemenea trebuie sa avem cateva informatii despre sistemul lui de sprijin: are prieteni?; are rude apropiate?; are legaturi stranse cu colegii de serviciu? Multe din raspunsuri vor reiesi in mod spontan din expunerea situatiei dar daca nu se intampla acest lucru atunci trebuie sa punem intrebarile.

Catre sfarsitul sesiunii va trebui sa ne lasam timp suficient pentru ca eventualele intrebari ale clientului sa poata fi puse. De asemenea va trebui sa aflam daca mai doreste sa vina si sa discute in continuare. Putem sa-l ajutam sa ia aceasta hotarare aratandu-i ce am remarcat, cum ar fi faptul ca inca nu s-a impacat cu ideea mortii sotiei sau faptul ca nu stii ce e mai bine sa faci cand ai probleme cu copiii. Scopul este sa incerci sa ajungi la un consens privind stabilirea situatiei problematice. In cea mai fericita situatie el va spune ceva de genul "Mi-ati luat vorba din gura, exact asta am vrut sa spun si eu!" ; daca insa acest lucru nu se intampla, nu este un motiv de disperare. Vom sugera clientului sa revina pentru a explora, clarifica si stabili care este problema pentru care solicita sprijinul nostru. Daca el doreste sa revina trebuie sa stabilim viitoarea intalnire precum si sa indeplinim formalitatile cerute de agentie pentru clienti (completarea formularelor, a declaratiilor, plata serviciilor, etc.)

Clientul poate uneri ridica si chestiunea confidentialitatii: cine mai este la curent cu lucrurile discutate de voi doi? De la inceput trebuie sa intelegem si sa-i comunicam ca nu se poate pastra o confidentialitate absoluta. De exemplu in cazul implicarii altor specialisti in procesul de interventie, sau in situatiile care ar implica riscuri pentru client sau alte persoane. De obicei dupa nominalizarea exceptiilor vom asigura clientul ca nici o informatie personala nu va parasi biroul dvs. fara consimtamantul lui scris.

CONFIDENTIALITATE

Trebuie sa aflati in ce conditii legale trebuie sa incalcati confidentialitatea.

Cu exceptia acestor situatii, trebuie sa cereti intotdeauna acordul scris al clientului pentru a transmite informatii altora fie ei specialisti sau alte agentii de servicii sociale.

Cand primim un telefon despre un client trebuie sa va ganditi intotdeauna ca insusi faptul ca vine in agentia dvs. pentru a primi ajutor este o informatie confidentiala.

Cand prezentati cazuri in afara agentiei, schimbati intotdeauna numele clientilor si conditiile lor specifice intr-o masura suficienta pentru a pastra confidentialitatea.

 


Pe masura ce stabilim parametrii confidentialitatii, trebuie sa capatam si deprinderea de a-i respecta. Trebuie sa dobandim reflexul de a ascunde numele clientilor cand vorbim despre ei (in afara cazurilor cand este absolut necesar sa-l mentionam). Cand vorbim cu colegi de la alte agentii sau la scoala trebuie sa ne amintim ca lumea este mica si informatiile circula foarte repede, de aceea trebuie sa dam cat mai putine informatii si cat mai putin personalizate.

In incheiere stabilim cu clientul de exemplu ca ne vom vedea o data pe saptamana pentru 45 de minute, sau ca vom discuta cu alti specialisti si vom stabili data viitoare mai exact calendarul intalnirilor viitoare. Uneori este util sa dam clientului un cartonas pe care sa scriem data si ora viitoarei intalniri (oamenii sunt adesea impresionati de alte aspecte si nu retin amanunte de acest fel). Acum suntem gata sa incheiem interviul si sa conducem pe client la usa. In timp ce facem asta el poate sa spuna ceva la modul "Cred ca data viitoare va trebui sa va spun despre cum a incercat tatal meu sa se sinucida". Acesta este cunoscut ca "sindromul pragul usii": clientul asteapta cu o informatie foarte importanta (sau neplacuta sau groaznica) pana in momentul cand discutia trebuie sa se incheie. De obicei trebuie sa spunem ceva de genul: "Asta suna ca o situatie despre care trebuie sa discutam mai mult. O sa incepem cu ea data viitoare" si sa nu prelungim sedinta. Acesta este un mod de a-l face pe client sa inteleaga ca are un timp limitat la dispozitie in fiecare saptamana si ca este mult mai util sa se refere la situatii dificile atunci cand este timp ca ele sa fie discutate in profunzime. Totusi exista o exceptie importanta la acest principiu general, atunci cand clientul spune "Data viitoare trebuie sa va povestesc despre cum am incercat eu sa ma sinucid". Ca regula generala nu vom lasa niciodata un client sa plece din biroul nostru daca avem senzatia ca el isi poate face, sau poate face altora rau.

 

 

CUM SA CONDUCI PRIMA INTALNIRE CU O FAMILIE?

In aproape orice agentie sau institutie este foarte probabil ca veti avea de a face din cand in cand cu o familie. Totusi sa lucrezi cu o familie nu inseamna acelasi lucru cu a face psihoterapie. Va veti intalni cu familia unui copil pentru a incerca sa vedeti cum arata viata lui in acest mediu. Veti lucra cu parintii pentru a-i invata cum sa rezolve o anumita problema familiala. In mod sigur veti intalni familii daca lucrati intr-o agentie de protectie a copiilor. Dar chiar si daca lucrati intr-o agentie sau institutie medicala va veti intalni cu familii pentru a discuta probleme cum ar fi: spitalizarea sau tratamentul medical al unuia dintre membrii. Este vorba despre situatii obisnuite; totusi nu este acelasi lucru sa lucrezi intr-o agentie in care terapia familiala este scopul activitatilor sau o agentie in care activitatea cu familia este optionala si depinde de experienta lucratorilor sociali.

In acest capitol vom introduce cateva concepte de baza si principii folosite in terapia familiala. Acest material se poate dovedi util in intelegerea functionarii si a dinamicii oricarei sedinte cu o familie chiar daca este vorba de psihoterapie sau nu.

In general clientii unui asistent social sunt persoane individuale cu probleme si comportamente specifice. In acest caz insa intreaga familie este considerata client si atentia noastra se va concentra pe interactiunile intre si dintre membrii familiei. Chiar si limbajul folosit in terapia familiala, derivat din "teoria sistemelor", considera procesul de comunicare ca fiind circular: orice actiune produce o reactiune, orice mesaj (inclusiv absenta unui mesaj) produce un raspuns. In teoria sistemelor acest fapt este cunoscut sub numele de conexiune inversa, dar poate fi mai usor inteles daca ne imaginam familia ca pe un balon umflat: daca il strangem la un capat aceasta va provoca o umflatura in alta parte si aceasta umflatura constituie un simptom, simptom pentru care de obicei familia cauta asistenta. Sarcina asistentului social este sa determine factorul care produce presiune asupra familiei.

Atunci cand ne gandim la simptomul familiei este util sa retinem ca acesta poate surveni la unul din urmatoarele cinci niveluri:

Ø      Unul dintre parinti

Ø      Relatia dintre parinti

Ø      Intre un parinte si un copil

Ø      Relatia dintre copii

Ø      Unul dintre copii

Cand simptomul apare la nivelul unuia dintre copii, uneori si o alta agentie poate fi implicata in procesul de interventie. De exemplu el poate fi implicat in actiuni delincvente sau poate manifesta ramaneri in urma la invatatura. Sau chiar familia poate cere asistenta, considerand ca acest copil este de nestapanit, prea retras sau prea violent. In termeni clinici copilul acesta este "pacientul identificat". Indiferent daca familia considera problematica doar comportarea unui singur membru, este foarte important sa ne punem urmatoarea intrebare fundamentala: "Cum poate acest simptom, chiar daca implica doar o singura persoana, sa slujeasca interesele intregii familii?". De exemplu un adolescent care are comportamente delincvente sau consuma droguri pare sa nu faca aceste lucruri decat pentru a-si mahni parintii si a le da peste cap planurile pe care si le-au facut cu el. Cu toate acestea noi putem uneori descoperi ca el stie ca relatia dintre parintii sai este afectata si comportamentul sau are ca motiv sa-i mentina impreuna. Pentru ca de obicei, daca un copil are probleme, parintii vor lasa deoparte propriile neintelegeri pentru a-l ajuta. O alta modalitate de a pune aceeasi intrebare este :"Ce s-ar intampla cu aceasta familie daca acest simptom n-ar exista?". In cazul situatiei descrise, adolescentul probabil ca a simtit ca daca el nu devine centrul problemelor familiale parintii lui vor continua sa se certe sau tatal lui poate ca va inceta sa mai vina acasa. Astfel ca simptomul copilului rezolva problema familiei. Acesta este deci conceptul-cheie in descrierea functionarii unei familii: simptomul este adesea solutia (desi adesea nepotrivita si disfunctionala) la problema familiei.

Analizand lucrurile in acest context sa vedem cum se desfasoara prima intalnire cu o familie. In general vom primi o solicitare din partea unuia dintre parinti sau a unei institutii care ne transfera cazul, dar nu vom fi in general solicitati sa lucram cu intreaga familie. De aceea trebuie sa discutam cu supervizorul nostru daca agentia noastra are proceduri specifice sau daca ii vom invita pe toti membrii familiei desi nu stim inca daca e nevoie de interventie individuala sau familiala. Daca procedurile agentiei impun ca intreaga familie sa fie evaluata de la inceput, trebuie sa incercam o prima intalnire cu cat mai multi dintre membrii ei. Sarcina noastra in cadrul acestei prime intalniri este sa redefinim problema ca pe una care afecteaza intreaga familie.

Desigur ca aceasta redefinire nu este posibila decat daca ne intalnim cu toata familia. Totusi este destul de frecventa rezistenta fata de ideea ca toata lumea trebuie sa participe la aceasta prima intalnire. Fiti atenti la forma acestei rezistente, pentru ca va poate da o prima informatie privind modul de functionare a familiei si diferentele culturale privind rolurile in cadrul familiei. De exemplu, daca sotia spune ca sotul ei este prea ocupat si nu poate sa vina, veti obtine prima informatie utila privind persoana considerata responsabila de ingrijirea copiilor, sau despre un potential conflict intre sot si sotie, sau informatii despre modul in care familia il protejeaza pe tata, sau numeroase alte posibilitati.

Totusi daca sarcina voastra este sa conduceti un interviu de familie atunci scopul este sa participe cat mai multi dintre membrii. De fapt, un terapeut familial ar spune ca nu trebuie sa desfasuram interviul fara ca toti membrii familiei sa fie prezenti. Aceasta poate fi realizata prin explicatia ca politica agentiei impune prezenta tuturor, chiar si a copiilor mici, cel putin la prima intalnire. Motivul pentru care incurajam prezenta copiilor mici este ca acestia sunt adesea mult mai sinceri in comparatie cu alti copii sau adulti, care au invatat deja regulile familiale privind ceea ce se poate spune in public si ce nu.

Chiar simpla prezenta a unui sugar poate fi informativa, pentru ca nasterea unui copil afecteaza adesea sentimentele si relatile dintre frati si/sau dintre parinti. Astfel ca daca parintii refuza sa-l aduca pe sugar pentru ca "e prea mic" sau "nu sta locului" puteti trage concluzii privind discomfortul familiei privind impartasirea de informatii copiilor, sau situatia speciala a unui copil in familie, sau posibilitatea ca tocmai acest copil sa necesite atentie sau asistenta. Atunci cand discutam despre cine sa participe la aceasta prima intalnire este important sa retinem ca o familie nu este constituita in mod necesar din tata, mama si copii. Regula generala este sa-i invitam pe toti cei care locuiesc sub acelasi acoperis, chiar daca sunt unchi, bunici, concubini, etc. De asemenea, daca aveti impresia ca alte persoane pot avea o influenta semnificativa asupra functionarii familiei, acestia trebuie deasemenea incurajati sa participe.

A inceput sa fie clar ca trebuie sa ne pregatim pentru un interviu cu un grup mare de persoane de varste diferite. Acesta noua perspectiva ofera o imagine asupra diferentelor intre interventia individuala si cea familiala: indiferent de cate persoane participa, daca suntem obisnuiti doar cu clienti individuali, primul interviu cu o familie poate parea haotic prin comparatie. Antidotul fata de acest sentiment - de altfel un important principiu din terapia familiala - este acela ca asistentul social trebuie sa joace un rol mult mai activ, intervenind mult mai des. Pe masura ce interviul se desfasoara, veti intelege tot mai bine cum trebuie sa faceti acest lucru, dar mai intai este important sa aranjati camera astfel incat fiecare sa poata sa se aseze chiar daca spatiul este restrans. De asemenea este foarte important sa primim familia si sa salutam pe fiecare dintre membrii ei in parte, indiferent de varsta. Astfel fiecare membru va realiza importanta participarii sale. Dupa ce au intrat trebuie sa lasati tuturor posibilitatea sa se aseze unde crede de cuviinta dar trebuie sa observam cum fac acest lucru: Exista o persoana care spune celorlalti unde sa se aseze? Mama si tata stau unul langa celalalt? Este vreunul dintre copii care sta izolat fata de ceilalti? Sta vreunul intre cei doi parinti? Ii cheama bunica pe nepoti sa stea impreuna cu ea? Dupa cum se aseaza membrii familiei vor oferi adesea o reprezentare a aliantelor, a persoanelor care sunt "outsideri", cine pe cine protejeaza, etc.

In timpul primei faze (de acomodare) veti avea si informatii despre cine a dorit sa participe si cine nu. Veti fi surprins sa descoperiti ca tocmai acel copil identificat ca "problema" dorea cel mai mult sa vina; veti intelege cine crede ca lucrurile se pot indrepta si cine crede ca totul e fara rost. Dar prima noastra sarcina in aceasta etapa este sa transmitem fiecarui membru sentimentul ca suntem interesati de parerile lor.

Dupa o vreme veti avea sentimentul ca partea introductiva s-a incheiat, sau poate ca cineva din familie va aborda subiectul legat de prezenta lor in cadrul agentiei. Daca insa nimeni nu face acest lucru, veti incerca sa faceti trecerea catre o faza mai lucrativa a intalnirii cu intrebari simple cum ar fi: "ce va aduce azi aici?" sau "cum as putea sa va fiu de folos?". Ca si cu clientii individuali, ati dori sa auziti prezentarea problemei, dar acest lucru este mai dificil pentru ca sunt prezente mai multe persoane. daca o persoana preia initiativa si incepe sa relateze despre problema, acea persoana poate fi identificata ca "purtatorul de cuvant" al familiei. Adesea acea persoana este si cea care a solicitat asistenta. Daca este vorba despre tata, acest fapt va poate indica ca familia respectiva este organizata intr-o structura ierarhica, cu nivele de autoritate ordonate in mod piramidal, ceea ce corespunde unui anumit model etnic sau cultural. Este important sa retinem ca trebuie sa oferim fiecarui membru posibilitatea de a-si spune parerea despre ceea ce este vazut ca o problema a familiei. Mai degraba decat sa lasam o persoana sa vorbeasca in numele tutruror si sa prezinte pe larg motivele prezentei lor acolo, va trebui sa intervenim si, de exemplu, intorcandu-ne catre Alex dupa ce mama lui a spus "Alex si cu Ioana se cearta tot timpul" sa-l intrebam cum vede el problema. Procedand astfel vom transmite tuturor mesajul ca noi adunam informatii si ca nu suntem aliatul nimanui.

Pe masura ce ascultati parerea fiecaruia despre dificutatile pe care le are familia, veti asculta frazele-cheie pe care le foloseste familia, temele care se tot repeta, modelele lor de comunicare. Un aspect mai putin evident dar nu mai putin important in aceasta faza este acela ca fiecare are posibilitatea (poate pentru prima data) sa auda ceea ce paritii, copiii sau fratii au de spus despre respectiva problema. Daca se creeaza un climat de ingrijorare si ascultare atenta a celorlalti, membrii familiei vor fi mai putin tentati sa fie defensivi (sa-si motiveze opiniile sau comportamentele). De asemenea va fi clar ca fiecare va avea posibilitatea sa-si spuna parerea, asistentul social fiind acum persoana responsabila cu accesul la cuvant. Este un aspect promitator pentru membrii familiei aflati in conflict, care vor simti ca parerile contradictorii nu mai sunt sanctionate; desi uneori ei fac front comun pe moment, pana cand isi dau seama ca nu mai este nici un pericol daca sunt in dezacord.

Cu toate acestea uneori dezacorduri sau chiar certuri pot aparea atunci cand o persoana isi expune opiniile sau interpretarile personale fata de un anumit aspect. Fiti foarte atenti la ce se intampla atunci cand apare un dezacord! Urmariti reactia celor care doresc sa controleze conflictul! Fac parintii front comun sau se contrazic? Are vreun copil un comportament neasteptat pentru a distrage atentia? Exercita cineva amenintari sau presiuni nepotrivite? Fac adultii apel la specialist pentru a readuce situatia sub control? Daca acest ultim lucru se intampla trebuie sa evitam sa jucam rolul de politist; putem interveni mai brutal doar in cazul in care cineva pote fi lovit. Altfel este important sa vedem cum parintii controleaza (sau nu controleaza) astfel de situatii. Eventual putem arata ca in acest cadru fiecare poate spune ce vrea, dar nu poate face ce vrea. Trebuie sa le spunem ca fiecare poate vorbi, dar pe rand pentru ca altfel nimeni nu va mai fi ascultat sau auzit. Oricum trebuie sa incurajam membrii familiei sa vorbeasca cu specialistul si nu intre ei, pentru ca intre ei vorbesc acasa de multe ori si asta nu rezolva nimic.

Dupa ce ati auzit descrierea problemei de catre fiecare membru al familiei, veti dori sa aflati cum a rezolvat familia problema pana acum. Adesea o singura persoana a fost identificata ca problematica si familia a cheltuit mult timp si energie incercand sa controleze acea persoana. Dar trebuie sa ascultam in acelasi timp pentru a identifica capacitatea familiei de a rezolva probleme, resursele ei, precum si istoricul instalarii situatiei problematice. De exemplu o fata de 18 ani se poate plange de lipsa de libertate din partea parintilor spunand ca mama ei ii asculta convorbirile telefonice iar tatal ei nu-i permite sa vina seara acasa mai tarziu de ora 10, desi toti prietenii ei pot sta pana la ora 12. Daca sunteti orientat spre evaluarea comportamentului si a motivatiei de o maniera individuala puteti sa credeti ca e vorba de parinti supraprotectivi care nu inteleg problemele actuale ale adolescentilor. Dar, asa cum aratam, este esential sa consideram familia ca un organism unitar; astfel atitudinea parintilor poate sa reflecte informatiile lor corecte privind atitudinea iresponsabila a fetei, sau deosebiri datorate educatiei parintilor (ei pot proveni din familii in care parintii au acordat o importanta scazuta nevoilor reale ale copiilor), astfel incat pentru acesti parinti definitia unui bun parinte este aceea a cuiva care isi supravegheaza indeaproape copiii, sau se poate ca relatia mamei cu proprii parinti sa fie conflictuala ceea ce o determina sa incerce sa aibe o relatie foarte apropiata fata de propriul copil pentru ca acesta sa nu se indeparteze asa cum a facut ea cu proprii parinti.

Ideea este ca deocamdata nu putem intelege exact de ce parintii au o pozitie care pare rigida; de aceea este important sa reflectam atitudinea lor de o maniera cat mai

pozitiva. De exemplu putem spune fetei adolescente: "parintii tai sunt preocupati sa nu ti se intample nimic rau" sau "parintii tai iti acorda foarte mult interes". Astfel de comentarii ii linistesc pe parinti si ii conving ca maniera lor de comportare cu copiii nu va fi criticata si prezinta adolescentei un alt mod de a intelege atitudinea parintilor ceea ce lasa loc pentru noi investigatii. Acest exemplu demonstreaza importanta interventiei cu intreaga familie. Spre deosebire de interventia individuala, activitatea specialistului se desfasoara "aici si acum": luam in considerare interactiunile care se petrec in prezent. Asfel ca, spre deosebire de primul interviu cu o persoana, trebuie sa descurajam relatarile in extenso ale unui membru al familiei in favoarea antrenarii mai multor membrii in discutia situatiei problematice si a efectelor ei asupra vietii lor prezente. Totusi exista si exceptii, mai ales daca cel considerat "problema familiei" are serioase disfunctii emotionale, cum ar fi cele cauzate de moartea recenta a unei persoane semnificative, sau renuntarea recenta la consumul de alcool, sau vreun episod psihotic. Niciuna dintre acestea nu face necesara renuntarea la interventia familiala, dar il face pe pacientul identificat mai vulnerabil si mai putin capabil sa se protejeze de atitudinile celorlalti. Este sarcina noastra sa depistam acest lucru si sa discutam cu supervizorul nostru asupra celei mai potrivite forme de interventie (individuala, familiala, pe un subgrup, etc.)

Dupa ce depasim aceste situatii ne vom concentra pe interactiunile din cadrul familiei, mai degraba decat pe relatarile sau comportamentele unor persoane. Trebuie insa sa fim atenti la prezenta unor "spirite": persoane vii sau care au murit si care au influenta asupra comportamentelor sau atitudinilor actuale ale familiei. Astfel in exemplul precedent putem sa o auzim pe mama spunand: "mama mea stia intotdeauna ce vorbeam eu la telefon!", ceea ce inseamna ca valorile sau atitudinile altcuiva determina actualele relatii din cadrul familiei.

In timp ce-i ascultam pe diversii membri ai familiei descriind problema, ne dam seama si de contextul in care a aparut problema. Astfel putem sa aflam ca tatal tocmai a ramas fara serviciu, sau ca familia s-a mutat recent sau ca un membru al familiei tocmai a plecat sau s-a reintors. Toti acesti factori ne permit sa ne dam seama cum reactioneaza familia la schimbari; aceasta impreuna cu informatiile despre reactiile anterioare ale familiei ne vor sugera daca avem de-a face cu disfunctii serioase sau doar cu blocaje temporare care pot fi depasite pentru a permite familiei sa se dezvolte in continuare.

Un alt instrument semnificativ pentru determinarea flexibilitatii familiei este sa observam cum functioneaza sistemul de comunicare. Acesta va deveni evident in faza urmatoare, atunci cand vom incuraja membrii familiei sa vorbeasca intre ei despre problemele pe care le au. Putem initia aceasta faza sugerand lui Alex sa-i spuna surorii sale, cu care se cearta tot timpul, de ce este atat de violent fata de ea. Daca Alex incepe sa vorbeasca si mama il intrerupe atunci avem unele indicatii despre cum se desfasoara comunicarea in familie: membrii nu comunica direct unul cu celalalt ci doar prin intermediul mamei care mediaza pentru a diminua asperitatile. Sau tatal poate sa o intrerupa pe mama, care tocmai l-a intrerupt pe Alex; vom descoperi astfel ca tatal e obisnuit sa aibe ultimul cuvant sau ca e in conflict cu mama in privinta cresterii copiilor, sau ca tatal este aliat cu Alex si mama este aliata cu sora lui.

Familia poate avea un secret. Acesta poate fi un abuz sexual care este in curs de desfasurare iar cei implicati cred ca ceilalti nu sunt la curent. Sau pote fi un secret pe care parintii au stabilit sa nu-l impartaseasca copiilor: ca bunicul nu a murit de moarte "buna", sau ca mama a mai fost casatorita, sau ca tata nu a terminat facultatea. Secretele sunt adesea factori de disfunctionalitate in familii. Acesta poate fi cunoscut de unii dar nu de toti, creand astfel aliante si outsideri. Unele secrete, cum ar fi alcoolismul sau incestul sunt adevarate amenintari asupra securitatii familiei si de aceea trebuie depistate cat mai curand. Familia poate avea secrete dar se poate doar sa fie discreta. Discretia este legata de o alta intrebare importanta la care trebuie sa o raspundem: cine detine puterea? Fac copiii treburi rezervate adultilor? Bunica il treateaza pe tata (fiul ei) tot ca pe un copil sau realizeaza ca este intretinuta de acesta? Mama spune copiilor despre problemele sexuala pe care le intampina? Acesta ultima intrebare ne arata ce inseamna discretia precum si faptul ca exita distante intre generatii, care trebuie respectate. Desigur ca respectarea prea rigida a acestor bariere poate dauna familiei; dar si lipsa limitelor intre generatii precum si intimitatea exagerata poate avea efecte malefice. Ambele aspecte pot necesita interventia specialistului pentru a ajuta familia sa-si clarifice rolurile si sa defineasca structura de autoritate.

In interventia familiala ultima faza a primei intalniri este de asemenea diferita fata de interventia individuala. Terapeutii familiali cred ca este important ca specialistul sa "reformuleze" problema, mai ales daca familia considera ca "problema" este un membru al familiei. Ceea ce incercam noi sa facem este sa-i facem sa inteleaga ca este o problema comuna, o problema a sistemului familial, si nu o problema cu o persoana anume. In cazul descris anterior cu adolescenta de 18 ani putem spune: "Problema aici pare a fi legata de ideile diferite pe care le aveti fiecare fata de cat de independenta poate fi o fata. Rezultatul este ca ea se simte constransa in timp ce mama se simte speriata iar tatal vrea sa fie un parinte "model". Pote ca in sedinta viitoare vom putea sa incercam sa gasim o cale de mijloc pentru ca ea sa se simta mai independenta iar voi parintii mai putin speriati'. Membrii familiei pot fi de acord sau nu; daca sunt de acord vom stabili detaliile intalnirilor viitoare astfel incat toti sa poata participa. Trebuie sa aratam clar familiei ca nu este folositor si nici productiv sa ne intalnim cu diferite combinatii ale membrilor familiei din timp in timp; este neaparata nevoie de intalnirea periodica cu toti membrii. Daca familia nu este de acord cu recomandarile nostre vom sti mai multe despre temerile lor fata de schimbare sau fata de oferirea de informatii personale sau dorinta de a proteja o anumita persoana. Dar vom avea si o dilema: sa incercam sa determinam familia sa continue cu interventia familiala sau sa incepem o interventie individuala cu "pacientul identificat". In asemenea cazuri va trebui sa cerem sprijinul supervizorului solicitand familiei sa revina dupa cateva zile, timp in care si ei vor reflecta asupra alternativelor.

CUM SA CONDUCI PRIMUL INTERVIU CU UN CUPLU?

Exista mai multe ocazii, mai ales daca avem de-a face cu familii si copii, cand vom avea cate doua persoane in birou, persoane pe care sa le consideram un cuplu. Ele nu vor fi totusi intotdeauna potrivite cu acest concept sau in cautarea unei terapii de cuplu. De aceea in acest capitol vom defini cuplul ca oricare doua persoane care au, sau au avut, sau doresc sa aiba o relatie stransa, intima. Aceste doua persoane pot fi casatorite sau nu, pot fi de sexe diferite sau nu, pot sa aiba, sa fi avut sau sa doreasca sa aiba (sau nu) relatii sexuale, pot fi sau nu de aceeasi rasa, religie, statut social, generatie, etc.

Cu alte cuvinte, desi impactul familial sau al atitudinilor sociale in legatura cu alegerea partenerului poate fi o problema terapeutica relevanta, interesul nostru se va indrepta initial spre intrebarea daca cele doua persoane se considera, sau s-au considerat vreodata cuplu.

In al doilea rand un cuplu poate sa vina pentru o problema a cuplului sau nu. Ei pot veni pentru o problema a copilului lor, sau pentru ajutor individual, sau pentru orice altceva. Ei pot sa nu realizeze ca sentimentele sau comportamentele lor le afecteaza relatia cu partenerul sau ca aceasta relatie le afecteaza sentimentele si comportamentele.

Pe de alta parte, desigur, se poate ca cei doi sa vina la noi pentru ca unul sau ambii au convingerea ca exista ceva in interactiunea lor reciproca care le creaza dificultati si ii face nefericiti. Este o situatie frecvent intalnita la cupluri ca unul dintre parteneri sa experimenteze aceasta nemultumire mai puternic decat celalalt. De aceea va trebui sa incepem sa ne gandim la cuplu, inca din primele momente, incercand sa determinam daca avem de-a face cu doi clienti "voluntari" care ne cer sprijinul, sau daca unul dintre ei se considera obligat sa participe doar pentru ca celalalt insista (cu amenintarea implicita ca altfel isi va pierde partenerul!). Acesta diferenta de pareri nu constituie o contraindicatie in acordarea de sprijin, doar ca nu trebuie sa plecam de la premiza ca ambii sunt la fel de doritori sa participe!

O alta prezumptie tentanta si care trebuie evitata este aceea ca un cuplu ne cere sprijinul pentru ca doreste sa continue relatia de cuplu! Desi aceasta pare sa fie intentia lor, sau cel putin a partenerului care ne solicita, se poate intampla deseori ca cei doi sa vina intr-un moment in care unul sau ambii simt (sau unul chiar a decis) ca relatia lor se termina sau trebuie sa se termine. Atunci ajutorul nostru este necesar pentru a-i sprijini sa gaseasca o cale amiabila, corecta sau comfortabila pentru a pune capat relatiei. Desigur ca ne va fi greu sa acceptam despartirea unui cuplu mai ales daca e vorba despre persoane in varsta, sau daca au copii, sau daca unul din parteneri va fi afectat economic sau in vreun alt fel in cazul in care celalalt pleaca. Totusi este de mare importanta in astfel de ocazii sa ne amintim ca ajutorul nostru nu este util decat daca "plecam de unde este clientul". Altfel, daca nu putem accepta sa privim cum o relatie se destrama, poate ca va trebui sa refuzam cazul !

Toate acestea sunt lucruri la care trebuie sa reflectam inca de cand primim cazul. Daca avem si alte informatii despre parteneri trebuie sa ne gandim de asemenea si la etapa in care se gaseste fiecare dintre parteneri. De exemplu intr-un cuplu de casatoriti sotia are 32 de ani si are trei copii: o fata de 14 ani si un baiat de 10 ani dintr-o casatorie anterioara, precum si un sugar de doua luni din relatia cu actualul sot care are 26 de ani.

Chiar si cu acest minimum de informatie putem sa presupunem ca aceasta femeie si-a dedicat prima tinerete cresterii celor doi copii mai mari (la varsta cand toti ceilalti isi "traiau viata!") cu sau fara ajutorul unui partener. Pe de alta parte, noul sot pare sa fi avut la dispozitie 8 ani in plus fata de ea pentru a se maturiza emotional si a se pregati pentru cresterea unui copil. Aceste diferente privind stadiul de dezvoltare personala pot avea importante urmari privind relatia si asteptarile lor reciproce. Astfel sotia din acest exemplu poate sa priveasca mariajul cu un barbat mai tanar ca o modalitate de a recastiga ceva ce a pierdut pentru ca a devenit mama la o varsta atat de tanara, in timp ce el se poate sa o fi ales pentru ca o considera mai experimentata si mai responsabila, ca pe o femeie care sa-l ajute sa se "adune la casa lui" pentru ca el singur nu avea forta necesara sa faca acest lucru. Aceste stiluri divergente sunt forte des intalnite si depind de stadiul de maturizare la care se afla fiecare partener. Totusi ele pot cauza probleme serioase relatiei daca asteptarile fiecarui partener sunt atat de diferite; ele necesita atenta evaluare din partea specialistului pentru ca el sa poata fi util cuplului.

Trebuie de asemenea sa incercam sa evaluam si stadiul la care se afla relatia insasi. Folosind acelasi exemplu: ei sunt probabil recent casatoriti si sunt sigur parinti de data recenta. Dar daca sunt casatoriti recent, ei sunt un cuplu de proaspat casatoriti care au avut deja doi copii in momentul casatoriei, probabil acest lucru punandu-si amprenta pe posibilitatea de a fi singuri, de a se cunoaste in noua ipostaza de cuplu si de a-si rezolva problemele care insotesc inevitabil orice schimbare majora din viata cuiva. Apoi, probabil la scurt timp de la casatorie, au avut un copil ceea ce pentru unul dintre ei a fost o experienta inedita. El si-a asumat pentru prima data rolul de parinte in timp ce sotia lui a mai avut de doua ori aceasta experienta. Nici aici nu este greu sa ne imaginam cum astfel de modificari in cadrul relatiei pot avea efecte distructive. Este posibil, de exemplu, ca sotia sa fi dorit ca, dupa ce o lunga perioada a fost singura responsabila pentru familia ei, sa se simta si ea ocrotita si ingrijita de cineva, in timp ce sotul poate ca s-a casatorit nu doar pentru ca isi dorea o sotie, dar si pentru ca isi dorea un copil. Este posibil sa o fi ales tocmai pe ea pentru ca deja a dovedit capacitatile ei materne. Din nou, acestea nu sunt in mod necesar conditii care sa determine ca relatia sa sufere, si nu trebuie sa presupunem ca intelegem deja totul, chiar mai mult decat ei, despre ce a fost util sau daunator in deciziile pe care le-au luat. Dar trebuie sa fim atenti, sa ne construim ipoteze privind felul in care astfel de conditii pot influenta sperantele si asteptarile fiecaruia intr-o casnicie. Facand acest lucru, ne pregatim sa raspundem la intrebarea la care trebuie sa reflectam permanent cu ocazia primului interviu: de ce tocmai acum ni se cere sprijinul?

Dupa ce am facut toate aceste presupuneri, atunci cand cuplul chiar vine in fata noastra, ne vom gandi si vom aplica toate principiile cunoscute privind felul cum trebuie sa incepem un interviu cu o familie[1]. Ne vom prezenta, vom face o scurta conversatie, cateva observatii personale privind locul si modul cum stau partenerii, caracteristici fizice, idei sau cuvinte neobisnuite, etc. Dupa aceasta introducere, vom incepe de fapt interviul intrebandu-i pe fiecare care crede el sau ea ca este problema in relatia dintre ei.

Raspunsul la aceasta intrebare este in mod evident de mare importanta pentru procesul terapeutic si de aceea trebuie sa il notam cu grija, explorand eventual, pe scurt, semnificatia lui pentru cel care il ofera. Exista motive importante pentru care incepem interviul tocmai cu aceasta intrebare. Unul ar fi ca, poate pentru prima data, fiecare dintre parteneri isi formuleaza in mod explicit dificultatile pe care le resimte in cadrul relatiei. Mai tarziu ii vom intreba pe fiecare dintre parteneri daca au fost constienti de felul in care partenerul lor vede problemele. Foarte adesea raspunsul la aceasta ultima intrebare este nu. Unul dintre parteneri isi va exprima adesea surpriza, sau, in situatia cea mai fericita, interesul si curiozitatea privind aceasta viziune asupra problemei. Alt motiv pentru care incepem cu aceasta intrebare este acela de a vedea daca aceste doua persoane pot sa-si asculte reciproc punctele de vedere si daca nu, ce strategie folosesc.

Exista mai multe moduri in care o persoana poate sa-i comunice celuilalt, sau publicului (noua) ca nu e de acord, sau nu crede, sau pur si simplu nu-l intereseaza ceea ce partenerul lui are de spus. Aceste mesaje pot fi forte subtile, de exemplu: intoarcerea cu spatele la partener, sau semne evidente de neatentie, sau, cand ii vine randul sa vorbeasca, continua ca si cand partenerul n-ar fi spus nimic! Dar pot fi si semnale mai evidente: poate sa-si intrerupa partenerul, sau sa vorbeasca in acelasi timp cu el ridicand tonul (incercand sa-l acopere). Sau poate sa inceapa un complicat sistem de "comentarii" nonverbale incercand sa ne distraga atentia de la ce spune partenerul sau sa minimalizeze reprosurile acestuia. Sau, pur si simplu, se poate ca cei doi sa inceapa sa se certe ca si cand noi nici nu am fi de fata! Iar cea mai regretabila atitudine poate fi cand unul dintre ei recurge la amenintari fizice sau verbale pentru a pune capat discutiei!

La amenintarile fizice ne vom referi in detaliu intr-un alt capitol. Acum vom discuta despre metodele mai acceptabile, dar adesea tot atat de daunatoare, pe care le folosesc uneori cuplurile pentru a interactiona. Un specialist care are de-a face cu cupluri, mai ales daca este la prima lui experienta, va avea mari dubii ca poate fi de vreun folos unor oameni care nu pot nici macar sa accepte ideea unei diferente de opinii referitoare la natura problemei. Si cand acestia vor incepe sa ridice tonul si sa schimbe replici jignitoare, este adesea foarte dificil sa ne gandim la modul potrivit pentru a interveni.

Cum putem oare sa utilizam cel mai bine acest tip de interactiune? Probabil ca cel mai constructiv mod de a conceptualiza ceea ce se intampla este sa ne gandim ca urmarim un film! Acesti doi oameni ne permit sa vedem si sa evaluam pe viu un fragment al modului lor obisnuit, cotidian de interactiune. Si cu cat mai putin cenzurate le sunt comportamentele, cu atat mai adecvata este cunosterea noastra asupra dinamicii unui conflict in cadrul relatiei lor de cuplu! De aceea ii vom lasa sa se certe cateva minute. Apoi va trebui sa-i oprim. Ii vom intreba daca astfel de neintelegeri se intampla des si daca se desfasoara in acelasi mod. Raspunsul va fi probabil afirmativ. In acest caz va trebui sa le multumim ca ne-au lasat sa vedem ce nu merge bine in relatia lor! Va trebui sa le spunem ca a fost foarte util pentru noi desi nu si pentru ei. De aceea va trebui acum sa stabilim niste reguli legate de comunicare, reguli care sa permita fiecaruia sa-si exprime opiniile fara a fi intrerupt si sa dea posibilitatea celuilalt sa asculte si eventual sa raspunda!

Totusi inainte de a stabili aceste reguli, este important sa subliniem ca neintelegerile, sau chiar certurile, nu trebuie cu necesitate descurajate! De fapt, facand evaluarea unei interactiuni de cuplu, tot atat de disfunctionala este si situatia in care unul dintre parteneri sau chiar ambii se opresc atunci cand apare vreo neintelegere sau vreo sursa evidenta de conflict! De aceea este foarte important sa facem distinctia intre o neintelegere constructiva sau una distructiva. Trebuie sa evaluam modul in care acest cuplu este de acord sau este in dezacord si daca acest lucru produce vreo schimbare utila in relatia lor si conduce la o mai buna intelegere a o opiniilor reciproce sau daca ei se plaseaza intr-un "ciclu repetitiv", abordand iarasi si iarasi aceleasi eterne probleme. Unul din motivele posibile de evitare a acestui aspect al evaluarii este acela ca tacerile jenante, contrazicerile sau certurile pot fi considerate ca fiind foarte neplacute si educatia nostra ne poate determina sa intervenim imediat pentru a le pune capat. Dar va trebui totusi sa incercam sa ne adaptam (profesia ne-o impune) si la aceste interactiuni verbale nedelicate, la un nivel de decibeli mai ridicat decat cel cu care suntem noi obisnuiti.

Totusi, daca scopul principal al comunicarii unuia dintre parteneri este sa-l faca pe celalalt sa se simta vinovat de toate problemele relatiei lor, va trebui sa introducem notiunea ca, prin definitie, intr-o relatie cei doi parteneri sunt in egala masura responsabili pentru conflictele care le au. Putem sa le sugeram sa incerce un lucru foarte practic si anume sa inceapa toate propozitiile cu "eu" in loc de "tu" si sa incerce sa se concentreze mai mult pe ceea ce simt ei mai degraba decat pe ceea ce face partenerul.

Totusi daca problema interactiunii consta in amenintarea cu violenta fizica, atunci este nevoie de o interventie rapida si hotarata. Din nou, acest lucru poate fi foarte stanjenitor, mai ales daca avem senzatia ca amenintarile ne sunt adresate si noua! (despre aceasta situatie vom vorbi mai pe larg intr-un alt capitol). Este foarte dificil sa nu trecem de partea partenerului amenintat si sa nu producem un discurs despre drepturile omului si respectarea celorlalti, lucruri de altfel foarte adevarate si rezonabile. Din pacate acestea nu reusesc decat foarte rar sa apreasca comportarea agresiva! Si asta pentru ca procedand asa dam impresia ca ne-am aliat cu una din parti sau ca ne este si noua teama, lucru care il va stimula pe partenerul agresiv sa nu ne mai considere ca pe un arbitru corect si impartial.

O atitudine probabil mai utila este sa explicam faptul ca nu este posibil sa ajutam pe nimeni si nici sa desfasuram un interviu daca cineva este in pericol de a fi agresat. Apoi putem sa intrebam daca partenerul care ameninta crede ca se poate controla pentru ca intalnirea sa poata continua, sau daca prefera sa iasa afara cateva minute sau eventual sa revina saptamana urmatoare cand va fi intr-o alta dispozitie. In functie de raspunsul primit, putem sa stabilim o regula privind modul cum poate semnala ca incepe sa-si piarda rabdarea cu partenerul sau si sa continuam interviul. Totusi oricum am conduce un interviu cu un cuplu in care in care exista comportamente violente trebuie sa cunoastem politica agentiei fata de aceste comportamente, precum si parerea supervizorului despre cum trebuie sa ne raportam la incidente de acest tip fie ca ele se produc in agentie sau in afara ei!

Sa presupunem ca interviul continua si cei doi parteneri isi vorbesc unul altuia. Prima regula de stabilit este aceea ca de acum inainte fiecare ni se va adresa noua si nu celuilalt si ca fiecare partener va astepta pana ce celalalt termina o idee astfel incat sa putem si noi aduna informatiile esentiale necesare pentru a stabili in ce constau diferentele. Aceasta regula ne va permite sa punem intrebari si sa primim raspunsuri fara ca vreunul dintre ei sa simta nevoia de a se apara si va facilita o conversatie mai degajata. In plus, cand aceasta regula este introdusa in orice interviu initial, ea serveste unui scop mai important: sugereaza ca noi am putea cunoaste unele lucruri folositoare celor doi in directia schimbarii comportamentale. Acesta nu inseamna ca noi le stim pe toate si ca ei trebuie doar sa stea si astepte ca noi sa le rezolvam toate problemele; totusi aceasta sugestie poate introduce o nota de optimism pentru ca atunci cand doi oameni se lupta de mult cu aceste probleme de comunicare defectuoasa, este greu pentru ei sa mai aibe vreo speranta de imbunatatire. Si fara speranta nu se poate produce nici o schimbare!

Urmatoarea faza a interviului se focalizeaza pe ideea de a reaminti cuplului ca au existat si vremuri mai bune; aceasta se face incercand sa obtinem informatii despre istoricul relatiei. Nu este un lucru usor, mai ales daca suntem obisnuiti cu clienti individuali, dar scopul trebuie sa fie acela de a afla de la fiecare informatii in legatura cu celalalt (desigur vom inregistra si informatii personale pe care le consideram relevante pentru evolutia relatiei). La inceput vom intreba despre cum s-au cunoscut. Pe masura ce amintirile vor fi evocate vom mai pune si alte intrebari: Cati ani avea fiecare partener? A cata relatie semnificativa a fost pentru fiecare? Ce atitudine a avut familia fiecaruia? Etc. Daca raspunsurile vor evolua in directia rememorarii inceputului relatiei lor, cu atat mai bine. Daca nu, este preferabil sa renuntam la intrebari si sa lasam cuplul sa-si reaminteasca de momentele in care se simteau altfel decat acum. Trebuie folosit prilejul pentru a evidentia partile pozitive, placute, chiar daca in prezent ei simt ca relatia se apropie de sfarsit. De ce trebuie sa facem acest lucru? Pentru ca acel cuplu va trebui sa-si reconsidere relatia si, de aceea, ei au nevoie sa-si reaminteasca faptul ca lucrurile stateau mult mai bine inainte, ca exista o baza pe care s-a constituit parteneriatul lor, si ca, poate, cu un sprijin din partea nostra si oarecare efort din partea lor, se pot reinvia acele sentimente si se poate reconstrui acea legatura.

Daca relatia se apropie de sfarsit atunci aceste amintiri vor avea scopul de a-i face sa inteleaga ca respectivele sentimente si trairi s-au petrecut de mult si nu mai pot fi regasite. Chiar daca noi nu ne dam seama de acest lucru, ei pot intelege si accepta ca este inceputul sfarsitului unei relatii care a avut o existenta indelungata si distincta. Fara aceasta intelegere si acceptare, necesare pentru a trece prin procesul de incheiere si de doliu, ei vor avea dificultati in depasirea momentului si in dezvoltarea personala ulterioara (vor ramane traumatizati).

Oricare ar fi situatia, dupa ce au terminat de descris prima lor intalnire, vom dori sa aflam de la fiecare dintre ei ce i-a atras catre celalalt. Din nou avem de-a face cu raspunsuri importante care trebuie explorate in profunzime. Trebuie sa ne notam aceste raspunsuri, cat mai aproape de exprimarea lor, pentru ca ele contin in parte ceea ce a sperat fiecare sa gaseasca la partener si este posibil ca absenta sau prezenta acestor calitati sa provoace dezamagire sau frustrare. Pare un paradox: prezenta sau absenta acestor calitati vazute la partener sunt cauzatoare de conflict, dar de fapt lucrurile nu sunt chiar asa de confuze: exemplele urmatoare care se leaga de cele trei probleme pe care le au de rezolvat cuplurile la inceputul relatiei lor o vor dovedi.

Prima problema importanta pe care o au partenerii atunci cand incearca sa devina cuplu este cine trebuie sa fie inclus in viata lor comuna si cine nu! De exemplu un partener poate spune ca a fost la inceput atras de catre celalalt pentru ca acesta avea atat de multi prieteni sau o familie atat de minunata. Si aceasta poate sa fi fost intr-adevar aparenta prezentata de partener, sau ceea ce credea persoana ca isi doreste - sa fie membru al unei familii iubitoare sau sa aibe multi prieteni de nadejde. Totusi, realitatea unei relatii in timp poate sa dovedeasca exact contrariul. Este posibil ca persoana sa fi realizat ca obligatiile de familie ale partenerului afecteaza propria relatie, sau ca faptul de a avea multe cunostinte intamplatoare nu satisface nevoia de a avea prieteni adevarati sau ca apropierea de familia partenerului semnifica faptul ca membrii acesteia vin sa locuiasca cu ei cand au dificultati si acest lucru ii afecteaza viata personala. Sau poate ca nevoia de caldura si intimitate cu toate aceste persoane a ramas exact la fel ca in perioada initiala, dar partenerul a ales-o pe ea tocmai pentru ca parea independenta si avea un fermecator talent de a evita amestecul altora in viata personala. Nu este greu de constatat in acest exemplu, si se pot construi fara indoiala multe altele, cum doi oameni pot interpreta gresit o calitate pe care o considera valoroasa pentru ca este diferita de propria structura. Totusi este de asemenea greu sa nu constati cum diferentele privind o problema atat de importanta (cine sa faca parte din viata cuplului si cine nu si la ce nivel de implicare) pot afecta o relatie.

Oricand apar diferente - si acestea exista in orice relatie intre doi oameni - atunci apare a doua problema importanta care face ca relatia sa se mentina: cine detine controlul? Din nou acest lucru poate sa fi constituit aspectul principal al atractiei reciproce dintre doi oameni la inceput si in egala masura factorul care le submineaza relatia astazi. De exemplu unul dintre parteneri ne poate spune ca atasamentul lui s-a bazat pe sentimentul ca cealalta persoana parea sa stie intotdeauna ce este de facut si facea acest lucru, sau ca niciodata nu parea sa dea prea mare importanta banilor, sau ca parea de acord cu ideea ca fiecare isi va urma propria cariera fara ca celalalt sa se amestece. Totusi acelasi partener care vedea aceste calitati ale celuilalt poate spune acum ca il percepe pe celalalt ca prea dominator, sau ca nu vrea sa se consulte in privinta cheltuirii banilor, sau ca se impotriveste acceptarii unei noi slujbe care implica multe deplasari. In aceste scenarii se poate vedea cum probleme nerezolvate privind controlul si luarea deciziilor afecteaza situatia cuplului. Putem sa ne imaginam necesitatea de a renegocia aceste aspecte ale relatiei, mai ales daca au loc schimbari importante in echilibrul sitatiei cuplului, cum sunt pierderea serviciului sau o boala cronica. In plus rezolvarea conflictelor pare a fi semnificativ mai dificila si infinit mai complexa cand implica situatii mai problematice cum ar fi existenta copiilor sau cand controlul financiar sau cel fizic este preponderent apanajul unuia dintre parteneri.

In timp ce vom asculta aceste teme privind atractia initiala catre celalalt ca si situatia prezenta, descrise pe rand de fiecare dintre parteneri, vom fi atenti la semnele unei a treia probleme pe care cuplurile trebuie sa o negocieze pentru o relatie satisfacatoare: afectiunea. Cat de apropiat sau cat de distant trebuie sa fie fiecare fata de celalalt ca sa se simta in siguranta, sau confortabil, sau ocrotit si iubit? Exista vreo diferenta semnificativa intre nevoile celor doi parteneri in aceasta privinta? Exprima vreunul dintre ei dorinta ca celalalt sa fie mai convingator in timp ce celalalt se plange ca este coplesit si ca i se incalca spatiul intim?

Dupa ce partenerii au terminat cu descrierea felului cum s-au cunoscut si ce i-a atras la celalalt, va trebui, daca mai avem timp, sa exploram unele elemente ale configuratiei familiilor de origine ale fiecaruia. Trebuie sa fim atenti in mod special la orice sugestie privind faptul ca celalalt ii aminteste de tatal sau de mama sa, sau de orice alta persoana semnificativa. Daca se face vreo astfel de referinta va trebui sa aflam in ce fel se aseamana cele doua persoane; oricum acest fapt trebuie notat si discutat cu supervizorul.

Si, in sfarsit, daca mai este timp, va trebui sa folosim prilejul pentru a explora, pe scurt, elemente privind nivelul de intimitate al relatiei lor. Desi unii specialisti considera acest lucru ca fiind mult prea delicat pentru a fi discutat la primul interviu, altii considera problemele legate de intimitate si sexualitate ca esentiale pentru relatia de cuplu si de aceea ele trebuie abordate pentru ca exista riscul ca ele sa nu fie relatate de subiecti din proprie initiativa. Daca supervizorul nostru este de acord cu ultima opinie, atunci ii vom intreba pe parteneri daca nivelul lor de intimitate s-a schimbat in decursul relatiei lor. Si daca da, in ce fel? De exemplu, in ultimul timp au avut relatii sexuale? Daca nu, cand si de ce au incetat? Daca au, frecventa lor ii satisface pe ambii? S-a schimbat ceva in nivelul lor de satisfactie reciproca?

Este clar, totusi, ca acestea si multe alte intrebari pe care am putea sa le punem in primul interviu sunt bazate pe presupunerea ca partenerii doresc sa incerce sa actioneze pentru reducerea diferentelor si pentru a ramane impreuna, o presupunere care, dupa cum am mai aratat, poate sa nu fie adevarata pentru ambii parteneri. Desi este imposibil sa spunem cu precizie cand in cadrul primului interviu, trebuie totusi sa punem intrebarea: Vreti sa faceti ceva pentru a imbunatati relatia voastra? Este important sa punem aceasta intrebare directa fiecaruia dintre cei doi parteneri inainte de a incheia interviul.

Daca raspunsul este da de ambele parti, atunci putem sa incheiem interviul cu o discutie despre frecventa intalnirilor viitoare si sarcini de rezolvat. Daca insa unul dintre parteneri isi manifesta nesiguranta, este momentul sa sa exploram felul in care va proceda cuplul in continuare: Vor sa se mai gandeasca, sa mai discute si apoi vor reveni? Sau a devenit clar ca au nevoie sa discute cu preotul, cu copiii, cu un avocat sau cu prietenii? Dupa ce aceasta chestiune este rezolvata, putem incheia primul interviu cu un cuplu!

CUM SA CONDUCI PRIMUL INTERVIU CU UN COPIL

Sa incepem prin a da o definitie de lucru termenului "copil". Desi multe din precizarile care urmeaza sunt valabile pentru preadolescenti, adolescenti sau chiar tineri, ne vom concentra exemplele pe copii intre cinci si zece ani, pentru ca spre deosebire de copiii mai mici ei stapanesc destul de bine limbajul si au inceput sa interactioneze cu lumea de afara, in timp ce fata de copiii mai mari si adolescentii deciziile si actiunile lor sunt inca determinate in principal de ocrotitorii lor. Acest ultim aspect arata o prima diferenta semnificativa intre copiii si adultii care sunt clientii asistentului social: aceea ca rareori copiii sunt clienti voluntari in sensul traditional. Ei nu-si dau seama ca au nevoie de sprijin, de altfel nici nu sunt la curent ca un astfel de sprijin e posibil.

Specialistii, deasemenea sunt, adesea intrigati de faptul ca un copil poate avea nevoie de sprijin. Copilaria se presupune a fi vremea inocentei si a lipsei totale de griji. Chiar daca clientii nostri adulti descriu adesea amintiri foarte socante ale copilariei lor nefericite este adesea greu de imaginat ca un copil poate suferi atat de mult la o varsta atat de frageda. Cu toate acestea ei sufera deseori si au nevoie de sprijin chiar inainte sa-si dea seama de aceasta.

Cel mai adesea copiii sunt adusi la noi pentru ca cineva crede ca ei au o problema. Consilieri scolari, profesori, medici pediatri, agentii de protectia copilului, sau cel mai adesea parintii insisi sunt cei care ne aduc copiii, fiind preocupati de comportarea si atitudinea lor. Ca si in celelalte cazuri trebuie sa mentionam aceasta sursa, pentru ca va fi prima indicatie despre cine este ingrijorat de soarta acestui copil. Daca nu este vorba despre parinti, atunci parintii pot sa nu fie de acord ca acest copil are probleme si poate ca sunt de fapt impotriva interventiei, dar se tem ca el sa nu fie exmatriculat de la scoala sau sa nu mai fie consultat de pediatru. Este un lucru de retinut, mai ales in cazul parintilor care nu inteleg ce rost are un asistent social si ce efecte poate avea interventia.

Un alt lucru care trebuie sa ne preocupe inca de la inceput este : "de ce acum?", adica de ce tensiunile sau modificarile din viata copilului il fac sa se manifeste in mod diferit, care atrage atentia? Oare schimbarile s-au produs la nivelul persoanei copilului ori s-au schimbat conditiile din mediul acestuia, cum ar fi, de exemplu, un divort, sau moartea unei persoane semnificative? Cu alte cuvinte, experimenteaza copilul urmarile unei experiente personale sau este cineva care crede ca o va face sau ca trebuie sa faca acest lucru?

Dupa ce ne-am pus aceste intrebari, urmatoarea noastra sarcina va fi sa organizam spatiul pentru intalnirea cu copilul. Cand ne apuca de treaba trebuie sa retinem ca scopul nostru nu este sa-l distram pe copil ci, ca de obicei, sa obtinem informatii care ne vor ajuta sa-l ajutam pe el. De indata ce vom intelege cum comunica copiii de aceasta varsta, ne va fi usor sa organizam cateva instrumente pentru culegerea de informatii. Spre deosedire de adulti care poseda instrumente cognitive si experientiale pentru a-si povesti viata mai ales cu ajutorul cuvintelor, copiii isi exteriorizeaza cel mai adesea sentimentele sau temerile sau ceea ce inteleg printr-o forma de comunicare simbolica si metaforica, plina de fantezii sau infricosatoare. Ea se numeste joc. Aceasta notiune este expresia vietii interioare a copilului , jocul este un limbaj. Chiar daca noi credeam ca jocul este doar o activitate facuta pentru distractie, este de fapt vorba doar de un mit despre copiii care nu ar avea de fapt nici o raspundere, deci nici o problema. Adevarul este ca acesti copii nu sunt nici atat de simpli cum am dori sa credem nici atat de complicati cum par ei uneori. Pe masura ce ei invata sa vorbeasca ei par a intelege daca nu chiar toate cuvintele cel putin intelesul a ceea ce aud si spun. Daca ne gandim putin, ne dam seama ca un copil nu poate intelege lucrurile pe care un adult le-a invatat pe timpul unei vieti. Si atunci, putem sa ne intrebam pe buna dreptate, putem oare sa comunicam cu un copil daca el nu-si poate exprima sentimentele si trairile? Nu va fi oare imposibila incercarea noastra de a interveni pentru a-l ajuta, asa cum suntem noi obisnuiti?

Nu intotdeauna! De fapt, unul din paradoxurile activitatii cu un copil este acela ca, desi el nu prea poate sa-si exprime ideile si sentimentele in cuvinte, este mult mai putin inhibat de conventii sociale, astfel ca se bucura de o mai mare libertate de expresie. De asemenea , doar pentru ca un copil nu poate sa-si comunice experientele construind propozitii si fraze corecte, aceasta nu inseamna ca el nu va recunoaste cum se simte, daca noi ii facem o descriere intr-un limbaj pe care sa-l inteleaga! Si in sfarsit noi nu incercam sa ajutam pe cineva care a trait 20 sau 30 de ani incercand sa se adapteze la neimpliniri si esecuri. Cauza nefericirii si a problemelor copilului este in trecutul imediat, de aceea sarcina noastra este de a creea un climat in care aceste probleme sa poata fi prezentate, clarificate si, in masura posibilului, remediate astfel incat copilul sa poata continua sa se dezvolte fara impedimente.

Pentru a incepe trebuie sa gasim un loc linistit, fara surse pentru distragerea atentiei. Daca folosim propriul birou trebuie sa ascundem lucrurile care pot interesa un copil si care il pot atrage pentru a se juca. Apoi trebuie sa avem suficiente scaune pentru toti membrii familiei a caror prezenta este necesara (parintii ii pot aduce si pe ceilalti copii, sau pe un var din provincie aflat in vizita, etc.). De asemenea trebuie sa organizam un spatiu pentru doua persoane (la o masuta sau pe un colt al biroului) unde sa punem cateva jucarii, in functie de varsta copilului - figuri umane, animale de plus, precum si cateva foi de hartie si creioane colorate. Dupa ce incheiem aceste preparative suntem gata sa ii primim pe copil si familia lui. De obicei ii salutam pe fiecare in parte fara sa ne schimbam discursul fata de copil (este gresit sa folosim un limbaj copilaresc cu el!). Daca nu exista impedimente (vreo boala contagioasa sau abuz sexual, etc.) este recomandabil sa incepem intalnirea cu toti membrii familiei. In cel mai rau caz putem sa ne intalnim la inceput doar cu parintii, dar in nici un caz nu vom incepe cu copilul singur lasandu-i pe parinti afara. Motivul este acela ca in general atunci cand isi aduc copilul la un specialist, parintii cred ca ei nu si-au indeplinit prea bine indatoririle, ca vor fi facuti responsabili pentru problemele copilului, ca ei nu stiu sa se comporte atat de bine cu el ca un profesionist. Uneori si specialistul poate avea sentimente negative sau ostile; acestea sunt de inteles pentru cazurile de neglijare sau abuz, sau cand copiii vad lucruri pe care nu ar trebui sa le vada sau cand primesc sarcini pe care n-ar trebui sa le primeasca (daca nu putem trece peste aceste sentimente, chiar in urma discutiilor cu supervizorul, copilul va fi mai bine ajutat de un coleg caruia trebuie sa-i transferam cazul!).

La inceput trebuie sa ne interesam de varsta copilului , pentru a observa daca acest copil se comporta si vorbeste ca un copil de varsta lui. De exemplu daca un copil isi suge degetul sau se ascunde dupa fusta mamei acest fapt poate fi cam nepotrivit pentru un copil de 6 ani si total nepotrivit pentru unul de 10 ani. Sau este de asemenea nepotrivit pentru un copil sa stea picior peste picior si sa relateze despre problemele pe care le au parintii sai! Aceste comportamente vom continua sa le observam pe tot parcursul intalnirii, atat in prezenta parintilor cat si, mai ales, atunci cand el va ramane singur cu specialistul.

Daca niciunul din familie nu incepe, trebuie sa incepem noi printr-o intrebare de genul: "Ce va aduce la mine?" sau "Cum va pot fi de folos?". Desi pot parea intrebari banale ele au scopul sa va defineasca rolul acela de adult binevoitor dar neutru. Noi nu suntem un profesor, nu suntem parintele copilului ci doar o persoana prietenoasa care pastreaza distanta pana cand copilul se va simti confortabil in prezenta noastra. Vom zambi copilului, poate el ne va zambi inapoi (poate nu), vom incerca sa-l atragem in discutie si poate ne va raspunde (poate nu). Totusi vom incerca sa obtinem o expunere a problemei din partea parintilor sau a insotitorilor copilului. De exemplu "copilul plange tot timpul" sau "se bate tot timpul cu alti copii", etc. In timp ce-i ascultam pe parinti vom auzi si sentimentele lor de discomfort fata de problema, lucru care se manifesta in descrierea propriilor lor neimpliniri ori supararea sau frustrarea fata de copil pentru ca nu munceste mai mult sau nu este mai ascultator. Uneori vom auzi lucruri pe care copilul nu ar trebui sa le auda: detalii privind un divort sau o crima sau orice alte lucruri care nu se spun in prezenta unui copil de 5 ani. Daca vi se par nepotrivite, spuneti parintilor ca veti discuta aceste lucruri cand copilul nu va fi de fata. Uneori adultii cred ca pe copii nu-i intereseaza unele lucruri si nu le asculta sau cred ca lucrurile sunt prea importante pentru a nu fi spuse, chiar in prezenta copiilor. In aceste momente se poate ca ei sa fie chiar multumiti daca ii oprim de a spune niste lucruri pe care in general nu le spun in prezenta copiilor.

In timp ce ii ascultam pe parinti, trebuie sa ne concentram pe comunicarea nonverbala care se desfasoara acolo. Cum se comporta copilul atunci cand parintii ii descriu problema? Se uita unul la celalalt? Se tin de mana? Copilul pare absent? Se apropie sau se indeparteaza de parintele care vorbeste? Pare nelinistit? Sta cuminte sau incearca sa distraga atentia cuiva?

Dupa ce parintii au descris problema pe care am notat-o trebuie sa folosim ocazia de a-l atrage pe copil in discutie. De obicei o metoda buna pentru a face aceasta este sa-l intrebam daca stie de ce mami sau tati l-au adus aici. Scopul este sa aflam ce crede copilul si sa incepem sa avem o imagine a asteptarilor lui. El poate raspunde intr-unul din urmatoarele moduri: intai poate sa se eschiveze si sa spuna ca nu stie sau a uitat. In acest moment parintii vor manifesta surpriza pentru ca ei i-au spus macar ceva despre scopul acestei vizite! Sau poate sa spuna ca a venit la "doctor". Sau poate sa recunoasca faptul ca el reprezinta o problema: "am fost rau", "am aruncat mancarea", sau sa incerce sa gaseasca o explicatie: "colega mea de banca niciodata nu ma lasa in pace"sau "invatatoarea are ceva cu mine". Oricare ar fi raspunsul copilului, de obicei va fi diferit de interpretarea adultilor, pentru ca ei nu leaga cauzal sentimentele de comportamente. Astfel niciodata un copil nu va spune "ma bat cu alti copii pentru ca nu pot sa-l sufar pe tatal meu vitreg!"; aceasta este concluzia la care ajungem noi, prin observatii adecvate. Asa incat motivul pentru care intrebam un copil de ce crede ca a fost adus la noi este pentru a incepe sa aflam care sunt sentimentele lui fata de sine insusi!

Un al doile a motiv este acela ca va ofera prilejul sa formulati intr-o maniera cat mai pozitiva posibil explicatia prezentei lor aici. De obicei dupa ce ascultati explicatiile copilului vom spune ca motivul nu este doar acela ca el spune sau face unele lucruri ci si din cauza ca parintii sunt foarte ingrijorati. Aceasta perspectiva este de obicei foarte linistitoare atat pentru parinti cat si pentru copil. Parintii vor intelege ca apreciati grija lor pentru propriul copil, chiar daca se vor simti jenati ca nu stiu sa si-l creasca asa cum trebuie! Pentru copil va fi o dovada ca parintii nu l-au adus pentru a-l pedepsi (lucru pe care copiii il banuiesc chiar daca nu li se spune explicit,date fiind amenintarile anterioare cu "nenea doctorul!").

Acum, deoarece copilul participa la discutie, putem sa incercam sa obtinem cateva informatii de la el. De exemplu cati ani are, la ce scoala merge, in ce clasa este, etc. sau chiar putem pune intrebari mai sensibile cum ar fi: "cand a murit bunicul?", "cand a aflat ca parintii lui vor divorta?"Important pentru aceasta parte a intalnirii este sa retinem ca intrebarile trebuie sa inceapa cu: "cine, ce, cand, unde, cum" (niciodata "de ce?") si trebuie formulate in termeni simpli pe care copilul sa-i poata intelege.

Pe masura ce-l atragem pe copil in conversatie trebuie sa introducem ideea ca vom dori sa discutam singuri cu el si daca acest lucru este convenabil atat pentru parinti cat si pentru copil, ii vom ruga pe parinti sa astepte putin afara, asigurandu-i ca dupa aceea le vom sta la dispozitie pentru eventuale intrebari si concluzii. Astfel, in absenta sau chiar in prezenta parintilor, va trebui sa ne indreptam atentia asupra copilului. Fiti atenti la tonul, gesturile si miscarile lui, mai ales dupa ce parintii au iesit din camera! Pare mai relaxat? Mai tensionat? Vorbeste mai tare sau mai incet? Pare ca e gata sa izbucneasca in plans sau a devenit mai activ? Motivul observatiilor este ca va trebui sa incercam sa nu-l afectam sau sa-l speriem pe copil cu prezenta noastra! Asta nu inseamna ca vom tipa daca el tipa sau ca vom sari cu el prin camera, ci vom mentine vocea si atitudinea la un nivel normal, calm si afectuos, iar daca el pare timid sau retras si nu vorbeste trebuie sa procedam incet si cu blandete. In orice caz trebuie sa ne asezam in locul pregatit in prealabil si sa-l invitam pe copil sa ni se alature.

Copiii au impresii foarte diferite despre o situatie confortabila: unii sunt obisnuiti sa fie luati tot timpul in brate, altii nu sunt obisnuiti cu alti adulti in afara parintilor, majoritatea au fost atentionati sa nu se apropie de straini. Si, desi copilul stie de ce suntem noi acolo, suntem totusi un strain pentru el. De aceea este de obicei de evitat situatia de a ne apropia prea tare sau de a-l lua in brate pe copil. Dar asta nu insemna ca trebuie sa refuzam un copil care doreste sa ne prinda de mana sau sa stea la noi in brate, desi acest lucru trebuie sa-l consideram ca neobisnuit, mai ales daca ne intalnim pentru prima data cu el.

Dupa ce v-ati asezat amandoi putem incepe seria de desene, jocuri si intrebari, notand cele mai importante lucruri spuse de el. Dar va trebui sa ne amintim ca un copil este foarte curios si ne va intreba ce scriem. Ii vom raspunde ca scriem ce spune el, si daca ne intreaba de ce, ii spunem ca o facem pentru ca ce spune el este important si vrem sa nu uitam, sau orice alt lucru care transmite interesul nostru pentru el.

Primul lucru pe care il vom cere copilului este sa deseneze o persoana, un om. Nu specificati varsta sau sexul sau marimea sau altceva. Daca pune intrebari incercati sa lasati cat mai mult la latitudinea lui. Nu comentati pe masura ce el deseneaza chiar daca lipsesc unele elemente (ochi, degete, haine, etc.). Scopul nu este sa obtineti un desen artistic ci sa obtineti o imagine a felului cum se vede copilul pe el insusi. Celelalte desene pe care ulterior va trebui sa le interpretati (eventual cu ajutorul supervizorului sau a altor specialisti) sunt o casa, un copac si familia lui. Fiecare sau toate va vor oferi o imagine asupra lumii interioare a copilului si a sentimentelor sale fata de sine.

Majoritatea copiilor vor dori sa deseneze desi uneori unii vor refuza. Pentru cei care deseneaza vom pune unele intrebari (cine este fiecare din membrii familiei, cine locuieste in casa si cum e acolo, sau ce face persoana desenata). Trebuie sa observam raspunsurile spontane, cele monosilabice, sa vedem daca este timid sau are dificultati de intelegere, sau pur si simplu se concentreaza asupra sarcinii primite. Sterge prea mult in timp ce deseneaza, sau foloseste doar un colt al hartiei sau taie cu o cruce atunci cand greseste?

Unele din intrebari par a apartine examinarii starii de sanatate mentala si pot fi cu certitudine un instrument util pentru evaluarea functionarii copilului in lumea lui copilareasca, specifica. De exemplu lumea interioara normala a unui copil mic este adesea plina de personaje imaginare care au disparut de mult din modul de gandire al unui adult. Exista multe alte diferente pe care le vom cunoaste pe masura ce dobandim experienta in activitatea cu copiii; ideea este aici sa continuam sa observam, sa ascultam si sa evaluam, asa cum facem in timpul oricarui interviu, chiar daca putem adesea sa fim tentati sa lucram impreuna cu el mai degraba decat sa-l incurajam sa lucreze singur (uneori ne putem surprind ca desenam impreuna cu copilul). Eventual, daca intram intr-o relatie terapeutica, vom juca jocuri cu copilul, vom personifica unele personaje, dar aceasta se va intampla pentru ca el initiaza rolul nostru, aranjeaza decorul si ne foloseste pentru a pune in scena o actiune care il preocupa. Totusi, in acest interviu noi stabilim niste parametri initiali ai relatiei, diferiti de alte relatii pe care el le are. Chiar daca uneori jucam jocuri cu el, noi nu suntem un partener de joaca obisnuit, deci nu trebuie sa-l atragem prin initierea de jocuri!

Cand termina desenele, intrebati-l daca vrea sa vi le lase voua. Daca respinge ideea sugerati-i sa-si faca còpii pentru a le lua acasa, sau faceti un dosar special cu numele lui asa incat sa-si poata revedea desenele data viitoare. Desigur ca trebuie sa facem tot posibilul pentru a pastra desenele pentru a le putea evalua impreuna cu supervizorul nostru sau cu alti specialisti. Daca totusi copilul refuza, trebuie sa incercam sa le copiem inainte de plecarea lui, observand in acelasi timp tipul de reactie pe care il are cand refuza sa ni le dea (plange, sau se supara sau se inchide). Dupa aceea vom dori sa-i punem cateva intrebari care ne vor lamuri mai bine asupra grijilor si a sentimentelor copilului. E posibil ca noi sau supervizorul nostru sa aibe un sat de intrebari pe care sa le punem intr-o anumita ordine. Daca nu e cazul, iata in continuare cateva dintre cele mai frecvent folosite.

Prima este: daca zana cea buna ar putea sa-ti indeplineasca trei dorinte, care ar fi ele? Scrieti raspunsurile si, daca e posibil, explorati-le pe masura ce apar. De exemplu copilul s-ar putea sa-si doreasca o camera mai mare, dandu-ne astfel posibilitatea sa exploram modul aparent inghesuit in care locuieste. Sau poate sa-si doreasca un animal, pentru ca animalele te iubesc, sau ca mami si tati sa se impace, sau multe alte lucruri! Dorintele lui pot fi unice si complicate sau normale si simple. In orice caz vor fi dorintele lui si ne vor conduce cel mai adesea la motivatia nefericirii acestui copil sau cel putin la posibilitatea unei investigatii mai in profunzime.

Dupa ce terminam cu cele trei dorinte intrebati copilul: daca ai merge cu racheta pe luna si ea ar avea numai doua locuri, pe cine ai mai lua cu tine? Raspunsul la aceasta intrebare ne va da o imagine a sentimentelor lui de atasament si ne va arata pe cine considera el ca fiind persoana cea mai semnificativa sau mai necesara pentru el. Trebuie sa nu ne aratam surpriza sau sa comentam, mai ales cand nu e vorba de persoana la care ne gandisem noi. Cupiii nu aleg intotdeauna pe mama sau pe tata. Uneori pot alege un prieten si foarte rar pot spune ca ar prefera sa se duca singuri. Oricare ar fi alegerea copilului, trebuie sa incercam sa aflam de ce a ales-o tocmai pe aceasta persoana. Poate ca e mama pentru ca ea ar putea sa-l ingrijeasca pe luna; poate ca e prietenul lui, Liviu, pentru ca el e mai istet; poate ca e bunicul pentru ca tocmai a murit si ii e tare dor de el.

Dupa ce ii exploram motivatia, ii punem si ultima intrebare: daca ai putea sa te tranformi intr-un animal, ce animal ai vrea sa fii? Si bineinteles vom explora raspunsul.

Apoi putem discuta despre revenirea lui pentru a se mai intalni cu noi. Acest aspect nu are drept scop sa transferam decizia privind interventia asupra copilului, pentru ca pentru majoritatea copiilor de acesta varsta este foarte greu daca nu imposibil sa ia astfel de decizii, totusi discutia poate preveni o atitudine de tipul: "Nu, nu mai vreau sa vin!" Din nou, este vorba de o invitatie de a explora pentru a afla ce l-ar face pe copil sa se simta mai in largul lui data viitoare. Poate mai multe jucarii sau daca ar putea sa vina si cu un prieten sau cu fratele lui. Desi ne-am putea simti tentati sa satisfacem toate dorintele copilului, o abordare mai realista ar fi sa ne gandim ce ne transmite copilul prin aceste sugestii: de exemplu dorinta ca noi sa-i dam lucruri pe care parintii nu i le dau sau le interzic acasa, etc. oricare ar fi scopul mesajelor copilului trebuie sa fim circumspecti in a face promisiuni copilului. Iar cele mai neplacute situatii sunt cele de genul: "Iti zic ceva, dar promiti ca nu mai zici la nimeni?" Problema aici este cea privind gradul de confidentialitate care trebuie oferit copilului, ceea ce este o problema extrem de complicata pe care trebuie sa o lamurim in prealabil cu supervizorul (de exemplu ce facem daca parintii vor sa stie ce ne spune copilul cand este singur cu noi, sau daca un copil ne povesteste ca mananca bataie cu cablul electric sau ca e obligat sa se prostitueze dupa ce ne-a facut sa-i promitem ca nu vom spune nimanui!). Acestea sunt lucruri care se intampla uneori si trebuie sa stim cum sa actionam pentru a proteja copilul, a respecta legile si a ne pastra slujba! Aspectele specifice vor fi discutate pe larg in capitolele urmatoare dar cateva reguli de baza sunt necesare. In primul rand sa vedem cum putem pastra confidentialitatea copilului fata de parintii lui mentinand totusi o alianta terapeutica cu acestia: noi putem oferi parintilor doua lucruri; in primul rand sa discutam cu ei despre probleme si sentimente care ne ingrijoreaza in comportamentul copilului fara sa raportam ceea ce spune copilul; si in al doilea rand trebuie sa-i anuntam imediat cand avem vreo indicatie privind pericolul in care se afla copilul fie din cauza lui sau a unei alte persoane. Aceste reguli trebuie prezentate parintilor subliniind beneficiul pentru copilul lor. Comunicandu-le este de regula suficient pentru a-i convinge ca ca nu dorim sa-i excludem din procesul interventiei, ca intelegem si respectam ingrijorarea lor fata de copil, ca ei au dreptul sa stie pentru ca ei au principala responsabilitate pentru bunastarea copilului lor.

Din punctul de vedere al copilului problema privind ceea ce le vom spune altora poate aparea foarte devreme si trebuie de obicei sa ne sfatuim cu supervizorul pentru a rezolva situatia. Totusi daca lucrurile nu sunt foarte clare este probabil mai bine trebuie sa explicam copilului ca ceea ce discutati ramane in cea mai mare parte secret, totusi ca exista o exceptie: daca el ne spune ca este in pericol de a fi vatamat de o alta persoana sau chiar de el, sau in cazuri mai rare ca el este un pericol pentru altcineva.

Specialistii sunt uneori ingrijorati ca daca spui asa ceva unui copil aceasta il va opri sa ne mai spuna ca este in pericol. Intr-adevar efectul este adesea opus intrucat noi spunem copilului ca avem de gand sa-l protejam de altii sau sa-i protejam pe altii de el. De asemenea, asa cum vom vedea mai tarziu, sunt situatii in care trebuie sa anuntam autoritatile sau pe parintii copilului, asfel ca sa spunem asta de la inceput copilului ne va ajuta sa rezolvam dilema privind incalcarea confidentialitatii si a increderii lui in noi.

Cand am incheiat interviul cu copilul ii vom invita din nou pe parinti inauntru pentru a discuta cu ei pe scurt despre intalnirea viitoare si pentru a le raspunde la intrebari. Adesea parintii vor dori sa stie parerea noastra privind natura problemelor copilului lor si cat va dura pentru a le depasi. Aceste intrebari sunt de inteles cand ne gandim la anxietatea parintilor atunci cand isi aduc copilul pentru a primi ajutor, de aceea va trebui sa explicam pe scurt procesul de interventie si al evaluarii aratandu-le ca nu puteti fi inca siguri nici daca agentia aceasta este locul cel mai potrivit pentru copil.

Dupa aceasta ce ne mai ramane de facut este sa sa explicam rolul pe care parintii il vor avea de jucat in procesul de ajutor acordat copilului. Unii specialisti afirma ca interventia trebuie sa se faca fara amestecul parintilor in timp ce alte agentii cred ca nu poti ajuta copilul fara interventia activa a parintilor, sau a ocrotitorilor legali si uneori fara participarea intregii familii extinse. Aceste lucruri trebuiesc clarificate cu parintii si apoi trebuie sa fixam intalnirea viitoare cu copilul si/sau cu parintii (ne putem intalni si doar cu parintii fara prezenta copilului). Explicati parintilor inportanta respectarii intalnirilor fixate. Apoi expricati copilului cat de des si pentru cat timp urmeaza sa va mai intalniti si raspundeti la intrebarile pe care le mai are. Apoi ii conducem pe toti spre iesire. Si in sfarsit lasati-va un moment pentru a reflecta asupra intalnirii si pentru a nota lucrurile care vi s-au parut importante.

CUM SA DETERMINAM DACA UN COPIL ESTE NEGLIJAT SAU ABUZAT

Printre situatiile care provoaca tristetea, teama sau mania clinicienilor, nici una nu este atat de semnificativa ca cea in care un adult loveste sau molesteaza sau lasa neprotejat un copil. Neglijarea, abuzul si abuzul sexual pot fi foarte neplacute atunci cand ne gandim la ele si totusi, desi noi am dori ca ele sa nu se intample niciodata, legile, societatea si constiinta noastra ne cer sa recunoastem posibilitatea aparitiei acestor situatii si sa stim pe cine trebuie sa informam despre aceste lucruri. De obicei responsabilitatea nostra este sa ne argumentam corect banuielile, supozitiile ca un astfel de comportament ar fi posibil sa existe si nu sa dovedim ca un copil este neglijat sau abuzat.

Fiecare tara are propria definitie a abuzului si a neglijarii, si uneori un sistem propriu de a raporta astfel de cazuri. De aceea va trebui sa aflam daca noi trebuie sa raportam suspiciunea unui abuz sau altcineva este obligat sa o faca (daca noi trebuie sa raportam si nu o facem pot exista consecinte legale ale acestui fapt). Chiar daca trebuie sa raportam sau nu astfel de situatii nu pot ramane nesemnalate si este bine sa cunostem inca de la inceput procedurile stabilite de agentia sau institutia nostra in astfel de cazuri. De obicei in cazul suspiciunii de abuz sau neglijare trebuie sa incercam sa ne ferim de a lua singuri decizia de a raporta cazul. Va trebui sa folosim experienta si impartialitatea celor din jurul nostru care ne vor arata eventuala evaluare prea subiectiva si ne vor ajuta sa impartim responsabilitatea.

CUM SA EVITAM SA LUAM UNILATERAL O DECIZIE DE ABUZ SAU NEGLIJARE

1.      Vom afla procedurile agentiei sau institutiei nostre in astfel de cazuri.

2.      Vom programa urmatorul interviu cand un alt coleg, mai experimentat, este disponibil.

3.      Daca acest lucru nu este posibil vom incerca sa contactam telefonic un coleg si sa-i cerem sfatul.

4.      Trebuie sa avem numerele de telefon de acasa ale supervizorului si directorului agentiei si sa clarificam situatiile in care le putem folosi.

5.      Cand consideram ca securitatea unui copil este amenintata, nu trebuie sa ne punem problema ca "deranjam" sau ca ne e jena sa apelam la un coleg, la supervizor sau directorul agentiei.

 


Sa incercam pentru inceput sa facem o demarcatie intre neglijare si abuz, tinand insa cont de faptul ca din punct de vedere legal lucrurile pot fi mult diferite (neglijarea poate fi considerata ca "rele tratamente" iar abuzul fizic "pedeapsa corporala"). In general vorbind, neglijarea poate fi definita ca situatia in care un parinte sau un ocrotitor legal nu face pentru copil ceea ce ar trebui sa faca in timp ce abuzul este definit ca situatia in care parintele sau ocrotitorul legal ii face copilului ceva ce n-ar trebui sa faca. Este poate ciudat ca aceste definitii privesc doar actiunea sau inactiunea parintelui sau ocrotitorului legal cand este clar ca si altcineva poate face rau unui copil (ex. concubinul mamei). In astfel de cazuri parintele poate fi acuzat de neglijare pentru ca a permis prin inactiunea sa agresiunea unui strain fata de propriul copil. Aceasta inactiune care defineste neglijarea poate lua de obicei cinci forme.

Prima este neglijarea fizica; care este desigur influentata de factori socio-culturali. De exemplu daca un copil este adus la noi in birou murdar, sau imbracat nepotrivit noi putem fi revoltati sau convinsi ca este un copil neglijat (desi poate ca familia nu are unde locui sau copilul tocmai a venit din tabara, etc.). De aceea in evaluarea posibilitatii de neglijare fizica trebuie sa ne punem doua intrebari: Este conditia actuala a copilului una care dureaza de mult? Cu alte cuvinte avem vreo informatie care sugereaza ca acesta este modul tipic in care parintii lui il ingrijesc? Si a doua: Poate acest lucru ameninta sanatatea sau integritatea acestui copil? Daca raspunsul este "Da" la ambele intrebari putem sa continuam sa cautam dovezi pentru o posibila neglijare. In general vorbind, neglijarea fizica nu se refera doar la hainele nepotrivite sau insuficiente dar poate fi descrisa si cu referire la conditii nepotrivite de locuire, hrana si ingrijire a sanatatii. Daca avem unele banuieli, dar nu suntem siguri, ca bunastarea copilului este in situatie de risc va trebui sa punem cateva intrebari, nu pe un ton acuzator desigur, dar care sa transmita in parte si ingrijorarea nostra. Va trebui sa intrebam si pe copil si pe parinte: cand a mancat ultima data copilul sau cand a facut ultima baie sau cand si-a schimbat ultima oara hainele. Vom intreba unde locuiesc si cate persoane mai locuiesc acolo. Vom intreba daca acest copil are camera lui sau daca macar are un pat si cate persoane mai dorm cu el in pat. Vom intreba ce a mancat la micul dejun sau daca i-a dat cineva de mancare. Si daca raspunsurile ni se par semnificative va trebui sa le notam.

Al doilea tip de neglijare, adesea direct legat de primul, este neglijarea medicala. Cel mai potrivit exemplu este un copil care nu primeste hrana suficienta si sufera de malnutritie dar pot fi si alte situatii: copii carora li se dau medicamente nepotrivite intr-o doza periculoasa, sau care nu primesc de loc medicamente desi sunt serios bolnavi, sau orice alta privare de ingrijire medicala adecvata din cauza careia copilul poate deceda sau isi poate pierde functii esentiale ale organismului.

Al treilea tip este neglijarea educationala, care inseamna pur si simplu ca respectivul copil nu merge la scoala sau nu primeste educatie adecvata din motive imputabile parintilor si nu copilului. De exemplu un parinte alcoolic sau deprimat poate sta treaz toata noaptea si poate atunci dormi toata ziua, ceea ce face imposibila deplasarea copilului la scoala in conditii potrivite; poate de asemenea fi vorba de un parinte care retine un copil mai mare acasa pentru a avea grija de fratii lui mai mici.

Al patrulea tip este supravegherea neadecvata (lipsa de supraveghere). Aceasta se refera la lasarea unui copil singur sau neurmarirea lui la o varsta cand ar trebui urmarit, sau expunerea unui copil la situatii periculoase (cum e cazul cu un parinte care este din punct de vedere fizic sau mental incapabil sa protejeze un copil), expunerea unui copil la situatii in care poate auzi sau vedea sau chiar participa la activitati nepotrivite cu conditia lui, cum ar fi pornografia sau prostitutia sau utilizarea drogurilor, sau pur si simplu abandonul unui copil.

Un ultim tip este neglijarea emotionala, in care un parinte se razbuna pe copil, il izoleaza de contacte umane pentru perioade indelungate de timp sau il umileste. In plus un parinte isi poate ameninta permanent copilul, sau il poate ignora pe timp indelungat.

Acestea sunt cinci moduri in care se poate manifesta neglijarea: dupa cum putem sa ne dam usor seama, situatiile cu potential de neglijare pot uneori fi precipitate de situatii prin care trec ocrotitorii legali si pe care acestia nu le pot controla (punand astfel probleme si dileme lucratorilor sociali). Astfel lipsa locuintei, abuzul de substante, moartea unei persoane semnificative din familie, pierderea locului de munca, boala mentala sau retardul mental sau multe alte situatii pot explica de ce copiii nu sunt ocrotiti asa cum trebuie. Toate aceste situatii pot atrage sentimente de vinovatie si confuzie din partea asistentilor sociali privind dreptul de a mari nenorocirea parintilor prin discutarea situatiei in care se afla copilul lor. Acesta este unul din principalele motive pentru care este recomandabil sa impartasim informatiile cu supervizorul nostru sau alti specialisti pentru a cunoaste si alte opinii privind modul optim de a asigura bunastarea copilului.

Acest lucru este de asemenea valabil si in cazul abuzului fizic care poate fi definit ca o vatamare intentionata si nu accidentala a copilului. Aceste vatamari pot include vanatai, arsuri sau muscaturi, batai, membre fracturate sau diferite alte forme de traume fizice. Aceasta vatamare poate fi aparenta, vizibila la un copil sau ascunsa. Poate fi rezultatul unui incident singular sau a unei serii de violente. Poate sa se fi intamplat ieri, sau luna trecuta sau chiar anul trecut. Va trebui sa ne stabilim un set de intrebari pentru a determina un posibil abuz fizic in functie de toate aceste lucruri. De exemplu: un copil poate fi la varsta cand poate explica fara probleme ceea ce s-a intamplat; in cazul altui copil faptele pot fi constatate doar atunci cand acesta se joaca cu papusile sau deseneaza. Un copil poate sa ne spuna ca "a avut un accident", in timp ce altul ne spune ca intotdeauna trebuie sa se imbrace cu pantaloni lungi dupa ce vine tata sa-l viziteze. De asemenea, fiecare copil va avea o intelegere diferita a ceea ce i s-a intamplat. Unul poate sa ne dea cu usurinta informatii despre vatamare si conditiile in care parintii l-au pedepsit, in timp ce altul poate sa ne spuna ce s-a intamplat dar sa ne explice ca a fost un copil rau, ca n-a ascultat sau ca a exagerat cu bomboanele. Altii pot fi suspiciosi, sau retinuti, sau sa ne dea explicatii ireale, sau sa nege ca s-ar fi intamplat ceva, sau pur si simplu sa devina tematori, tacuti, sau sa inceapa sa planga.

Asa cum trebuie sa invatam sa intelegem numeroasele moduri in care un copil poate sa ne informeze ca a fost victima unui abuz fizic, tot astfel va exista si o varietate de opinii intre parinti privind comportamentul considerat ca abuziv fata de proprii copii. Aceste opinii pot varia in mare masura in functie de valorile culturale sau etnice ale comunitatii. De exemplu, ceea ce poate aparea ca o pedeapsa exagerata pentru un copil in cultura vestica, poate fi vazuta ca un mijloc educativ perfect acceptabil si in lipsa caruia un copil poate deveni neascultator sau obraznic intr-o societate asiatica (un astfel de parinte nu va intelege cum aceasta pedeapsa poate fi considerata ca fiind abuziva intr-o alta cultura). La celalalt capat al spectrului se afla insa parintii care sunt constienti despre ceea ce legea considera ca fiind un comportament abuziv, sau care si-au convins copiii sa minta in privinta ranilor sau vanatailor de teama unei noi pedepse, sau care stiu cum sa-si maltrateze copilul astfel incat acest fapt sa fie cat mai putin vizibil (de obicei acestia sunt parinti care au mai fost acuzati sau suspectati de abuz sau chiar au fost decazuti din drepturi ca parinti).

Datorita acestei varietati de situatii privind capacitatea de intelegere a propriilor actiuni din partea parintilor, precum si a raspunderii noastre in directia protectiei copiilor, trebuie sa ne folosim adesea bunul simt atunci cand conducem un interviu. Trebuie sa ne gandim cum putem sa ne asiguram ca respectivul copil nu este in pericol si cum sa actionam astfel incat sa nu amenintam siguranta viitoare a acestui copil fata de care avem deja unele indoieli.

Bunul simt si tactul sunt in egala masura necesare atunci cand incercam sa determinam posibilitatea unui abuz sexual care, pe scurt, poate fi definit drept folosirea unui copil in scopuri sexuale. Acest scop poate varia de la mangaieri pana la penetrare genitala sau anala. Poate sa se fi intamplat doar odata sau de multe ori, poate fi facut de un barbat dar si de o femeie, poate sa aibe ca victima o fata sau un baiat, copilul poate avea 15 zile, 15 luni sau 15 ani. Indiferent de natura interactiunii sexuale, de varsta copilului, de genul abuzatorului sau de numarul de repetari ale abuzului, sunt doua lucruri esentiale pe care trebuie sa le avem intotdeauna in vedere: in primul rand abuzul sexual al copilului se poate petrece la toate rasele, grupurile etnice sau clasele sociale. Cu alte cuvinte oricine poate abuza sexual un copil. In al doilea rand abuzatorul este de obicei o persoana pe care copilul o cunoaste - fie un membru de familie sau un prieten de incredere al familiei. In functie de varsta copilului, pe de o parte si de modul cum a fost implicat copilul pe de alta parte (prin seductie sau prin amenintare), copilul poate denunta abuzul printr-o varietate de moduri. De exemplu un copil de 4-5 ani ne poate spune "unchiul si-a pus pasarica la mine si m-a durut." sau se poate juca cu papusile de o maniera sexuala si, cand il intrebam ce fac papusile ne poate spune "fac ce mi-a facut si Adi mie". Totusi, este mai probabil, mai ales cand copiii abuzati sunt mai mari si ceea ce li s-a intamplat le este mai evident, ca ei vor resimti un puternic sentiment de rusine si de teama: teama ca se va afla de catre altii, teama ca vor fi pedepsiti, teama ca vor face rau persoanelor dragi, teama ca vor distruge familia. De aceea de obicei este foarte greu pentru un copil sa spuna ca a fost victima unui abuz sexual (ei prefera sa pastreze secretul).

Daca un copil pare sa stie prea multe despre problemele sexuale fata de cat ar fi normal pentru varsta lui, va trebui sa-l intrebam simplu ca sa poata intelege, de unde stie toate aceste lucruri. Daca copilul ne spune ca nu-i place cum este mangaiat de unchiul sau, atunci ii vom spune sa ne arate cu papusile cum face unchiul, sau sa ne arate pe unde il atinge unchiul. Daca o adolescenta ne spune ca prietenul mamei este un ciudat si mama ar trebui sa scape de el, va trebui sa intrebam ce-i spune sau face acesta si o deranjeaza.

Sunt multe feluri de a intreba, dar problema care ramane este: daca intrebam un copil despre un abuz sexual si el ne spune ca acesta a avut loc, ce facem in continuare? Raspunsul este ca vom incerca sa aflam cateva lucruri esentiale pe care le vom nota cu cuvintele copilului. Care este numele persoanei? Aceasta persoana locuieste impreuna cu copilul? Acum este acasa? Cand s-a intamplat abuzul? (noaptea, cand mami era plecata, etc.). Unde a avut loc abuzul? (in patul varului meu, in casa matusii, etc.). De cate ori a avut loc abuzul? Cand s-a intamplat ultima data? (data si ora aproximativa). I-au ramas semne pe corp? (le vom examina!). A mai spus cuiva? Cand avem toate aceste informatii si copilul este inca la noi, trebuie sa informam pe supervizorul nostru sau pe alt coleg experimentat (directorul agentiei) despre situatia prezenta. Inpreuna cu acesta va trebui sa facem apoi o evaluare a riscului, inainte de a decide ce trebuie facut in continuare. Evaluarea se refera la urmatorii factori:

1.      Natura abuzului si cat de recent s-a petrecut.

2.      Varsta copilului, respectiv gradul de dependenta de o persoana adulta pentru ocrotire.

3.      Usurinta accesului la copil a abuzatorului.

4.      Nevoia copilului de ingrijire medicala specializata de urgenta.

5.      Calitatea si increderea in persoana care raspunde de protectia copilului.

6.      Orice informatie privind alt caz de neglijare sau abuz petrecut in familia copilului.

Pe baza evaluarii acestor factori vom putea lua o decizie privind actiunea cea mai potrivita pentru a asigura protectia copilului, inclusiv redactarea unui raport catre autoritatile competente, daca acest lucru este necesar. Dupa ce facem aceste lucruri, ne vom asigura ca am indeplinit toate procedurile cerute de agentia nostra in aceste situatii precum si toate obligatiile legale in astfel de cazuri. Astfel vom putea fi linistiti ca am luat toate masurile care depind de noi pentru a asigura securitatea copilului.

INDICATORI AI NEGLIJARII

Semne fizice. Copilul arata:

        Murdar sau este imbracat nepotrivit.

        Obosit sau infometat.

        Ca are nevoie de tratament stomatologic, oftalmologic sau medical general.

        Nedezvoltat corespunzator (inclusiv dezvoltarea vorbirii).

Semne comportamentale. Copilul spune ca:

        Ii e foame.

        Trebuie sa fure mancare pentru el sau fratii lui.

        Nu a fost la scoala.

        Nu-l ingrijeste nimeni acasa.

        Nu poate tine ochii deschisi de somn.

Caracteristici ale ocrotitorilor care isi neglijeaza copilul:

        In locuinta este haos si dezordine.

        Ocrotitorul abuzeaza de substante.

        Ocrotitorul este izolat social, nu are prieteni sau rude.

        Ocrotitorul nu este interesat de igiena sau de nevoile copilului.

        Ocrotitorul nu este interesat de nevoile medicale ale copilului.

        Ocrotitorul are tendinta sa-l umileasca sau sa-l sperie pe copil.

        Ocrotitorul are tendinta sa-l izoleze pe copil de contacte sociale.

INDICATORI AI ABUZULUI FIZIC

Semne fizice (pot fi ascunse). Va trebui sa fim atenti in special la acelea pentru care copilul nu ne poate oferi o explicatie satisfacatoare.

        Arsuri, mai ales cele simetrice, arsuri cu tigara, arsuri care pastreaza forma obiectului (fier de calcat, etc.).

        Vanatai, mai ales cele simetrice, vanatai care pastreaza forma obiectului (curea, perie, etc.).

        Muscaturi.

        Membre fracturate.

        Rani la cap sau ochi.

Semne comportamentale:

        Copilul este retras si necomunicativ.

        Copilul se cearta tot timpul cu alti copii.

        Copilul este ingrijorat cand alt copil este ranit.

        Copilului ii este teama de parinti sau de alti adulti.

        Copilul se teme sa mearga acasa.

        Copilul are comportamente autodistructive.

        Copilul fuge de acasa.

        Copilul incearca sa se sinucida.

        Copilul plange frecvent.

Caracteristici ale ocrotitorilor abuzivi:

        Atribuie copilului raspunderi exagerate sau au pretentii exagerate de la copil.

        Descriu copilul ca: "rau", "iresponsabil" sau "altfel" decat ceilalti copii.

        Sunt dependenti de substante.

        Au fost la randul lor abuzati cand erau copii.

        Sunt izolati social de prieteni, familie sau alte resurse ale comunitatii.

        Sunt in criza datorita unei pierderi semnificative.

        Sufera de o boala mentala.

INDICATORI AI ABUZULUI SEXUAL

Semne fizice:

        Isi uda patul (incontinenta urinara, sau lipsa controlului sfincterian).

        Dureri, sangerari, infectii genitale, urinare sau anale.

        Boli venerice.

        Graviditate precoce.

        Dese dureri de stomac sau vomismente.

Semne comportamentale:

        Copilul are probleme cu somnul.

        Copilul este preocupat de zona genitala.

        Copilul are interactiuni de tip sexual cu alti copii.

        Copilul este prea retras si necomunicativ.

        Copilul refuza sa-si expuna corpul in situatii obisnuite (baie, examinari medicale, etc.).

        Copilul se angajeaza in comportamente antisociale: delincventa, fuga de acasa, prostitutie, abuz de substante, etc.

        Copilul se angajeaza in incercari de automutilare sau sinucidere.

Caracteristici ale ocrotitorilor abuzatori (in plus fata de caracteristicile celor care neglijeaza si abuzeaza fizic)

        Supraprotectori si gelosi atunci cand copilul se apropie de o alta persoana.

        Un comportament seductiv nepotrivit fata de copil (mangaieri, atingeri, etc.).

        A fost la randul lui abuzat sexual in copilarie.

        Conflict marital sau sexual cu partenerul.

        Incurajarea participarii copilului la actiuni sau observatii sexuale (promiscuitate, pornografie, prostitutie, etc.).

        Boala fizica sau mentala.

CUM SA DETERMINAM DACA UN CLIENT ESTE DEPENDENT DE SUBSTANTE

Exista putine subiecte atat de controversate cum este dependenta de substante. O discutie despre motivele pe care le au oamenii pentru a bea peste masura, sau de a consuma droguri, sau de a abuza de medicamente poate produce tot atatea puncte de vedere cati participanti la discutie invitam. Unii vor spune ca dependenta de substante este o boala care are motive genetice sau chimice sau neurologice iar cei afectati trebuie priviti ca persoane bolnave care sufera de o boala cronica. Altii se vor referi la probleme sociale ca saracia sau discriminarea ca fiind principalii factori cauzatori ai abuzului de substante, si care ar avea rolul de a remedia realitatile dure si inechitabile ale lumii in care s-au nascut. Si, in sfarsit, altii vor spune ca abuzul de droguri este o problema morala si, ca orice comportament antisocial, cei care il practica trebuie lasati in grija sistemului judiciar.

Chiar definitia unui abuzator de substante este dificila. Manualele fac de obicei distinctie intre uzul, abuzul si dependenta de substante. Moralistii vor descrie starea de decadere a societatii contemporane in care exista un numar mare de drogati si de betivi care se autodefinesc ca "bautori ocazionali" iar copiii lor ca "fumatori ocazionali de marijuana". Chiar cei care accepta ideea ca vanzarea si folosirea acestor substante este ilegala si periculoasa, vor spune totusi ca uneori utilizarea acestor substante este "relaxanta". Desi se poate propune o definitie concisa a abuzului de substante, va fi totusi aproape imposibil sa obtinem un consens privind modalitatea terapeutica de raspuns la aceasta situatie. Vor fi unii care afirma ca cea mai potrivita persoana care va determina dezintoxicarea este un fost dependent, prin programe de genul "Alcoolicii Anonimi", altii vor milita pentru tratament individual sub supravegherea personalului specializat iar altii vor sugera faptul ca singura modalitate eficienta este terapia de grup. Diferite abordari vor exista si in privinta aspectului care trebuie tratat mai intai: de exemplu exista agentii care afirma ca prima grija trebuie sa fie inscrierea intr-un program de dezintoxicare, eventual chiar spitalizarea intr-o clinica specializata, in timp ce alte agentii considera abuzul de substante ca un simptom autodistructiv al unei probleme care trebuie rezolvata inainte de tratamentul specific de dezintoxicare.

Este clar deci ca nu exista consens fata de nici unul dintre aspectele diferite ale dependentei de substante cu exceptia unuia singur: utilizarea si abuzul de alcool sau de droguri joaca un rol esential in influentarea multor comportamente autodistructive. Ele afecteaza performantele la serviciu sau la scoala, relatiile maritale, influenteaza statisticile bolilor si ale infractiunilor. Omuciderea, sinuciderea sau violenta fata de adulti si copii sunt cel mai adesea corelate cu abuzul de substante. Si, pentru ca acest abuz de substante pare sa declanseze alte comportamente periculoase, orice specialist din serviciile directe trebuie sa determine daca are sau nu de-a face cu clienti dependenti de substante. Un motiv pentru a determina acest lucru este prevenirea unor alte comportamente periculoase sau distructive. De exemplu, atunci cand stabilim cauzele care conduc la un abuz fizic sau sexual, vom fi influentati de relatarile clientului privind un comportament adictiv in directia examinarii atente a situatiei lui de acasa si, in cazul in care nu poate sau nu vrea sa-si schimbe aceste obiceiuri, ii vom indica necesitatea de a-si parasi pentru o perioada domiciliul, pentru a nu-i mai face sa sufere si pe alti membrii ai familiei.

Cum sa incepem sa determinam daca avem de-a face cu un posibil dependent de substante? Putem sa incepem prin a evalua alte situatii in care clientul este implicat, cautand indicatii privind comportamente violente, ideatie suicidara, halucinatii sau boli mentale. Oricum, trebuie sa stim ca abuzatorii de substante de obicei nu doresc ca alti oameni sa stie despre acest obicei al lor; ei pot sa se simta rusinati, sau sa stie ca fac un lucru interzis si pot fi pedepsiti, sau sa nu recunoasca seriozitatea situatiei, sau multe alte motive care ii vor determina sa nu vorbeasca cu noi despre acest lucru. De aceea, daca nu intrebam, s-ar putea ca problema nici sa nu fie discutata in cadrul interviului. Din pacate, chiar daca intrebam, si chiar daca avem unele informatii care ne fac sa fim aproape siguri ca persoana respectiva utilizeaza aceste substante, este foarte posibil ca el sa nege acest lucru. Sau, chiar daca recunoaste, va minimaliza problema. De aceea sa determinan nivelul abuzului va fi foarte dificil. Va trebui sa intrebam o serie de lucruri pentru a ne forma o imagine cat mai exacta despre nivelul la ca re alcoolul sau drogurile afecteaza functionarea clientului nostru.

Pentru inceput, atunci cand vom explora chestiuni legate de sanatatea clientului, il vom intreba daca obisnuieste sa fumeze si daca bea alcool si daca a utilizat vreodata droguri. De asemenea atunci cand vorbim despre familia clientului va trebui sa intram in detalii, ori de cate ori clientul semnaleaza ca vreun membru al acestei familii are probleme cu abuzul de substante. Prima zona care trebuie explorata este ce substanta foloseste clientul? Bea bere? Fumeaza marijuana si bea bere? Nu bea niciodata "bauturi tari"? Ia uneori cocaina sau LSD sau medicamente cu alcool? Etc. (acest etc. de fapt desemneaza o lunga lista de substante interzise, sau uneori chiar substante permise cum ar fi medicamentele psihotrope sau aurolacul, substante care pot fi baute, injectate, fumate, inhalate).

Odata ce clientul a recunoscut folosirea unor astfel de substante, trebuie sa exploram cat de mult le-a folosit sau de cand le foloseste. De exemplu o persoana care bea excesiv poate sa ne spuna cand a baut pentru prima data. Iar o persoana care ia droguri poate cu siguranta sa ne relateze cand s-a drogat prima data si in ce imprejurari. Acest lucru este semnificativ pentru evaluarea noastra, mai ales ca prima experienta de acest fel ramane aproape intotdeauna intiparita in mintea clientului. Totusi aceste amintiri nu vor duce cu necesitate la recunoasterea din partea clientului ca el este dependent. Astfel ca urmatoarea intrebare este cat de recent a folosit substanta. Desigur raspunsul "Merg la Alcolicii Anonimi de 20 de ani" are implicatii diferite fata de "Nu-mi amintesc" sau "Cred ca saptamana trecuta" sau "Azi dimineata". Acest ultim raspuns ridica o dilema interesanta pentru un clinician, aspect care trebuie clarificat cu superrvizorul nostru. Este vorba despre faptul ca putem descoperi in cursul unui interviu ca un client este sub influenta alcoolului sau a drogurilor. Intr-un astfel de caz, clientul nu este probabil beat sau intoxicat. Si chiar daca ar fi asa, exista o controversa in comunitatea terapeutica privind modul cum trebuie sa gestionam o astfel de situatie. Unii sunt de parere ca trebuie sa oprim interviul in acest moment si sa-i sugeram clientului sa revina intr-o stare mai decenta, pentru ca nu poate altfel beneficia de rezultatele activitatii comune. Altii insa recomanda sa incercam sa discutam cu clientul despre ce efecte isi imagineaza el ca va avea intoxicatia lui asupra terapiei. Si, in fine, sunt si cei care ne sugereaza ca trebuie pur si simplu sa continuam interviul si sa exploram cat putem de mult problema abuzului de substanta. In orice caz trebuie sa discutam problema cu supervizorul nostru si sa aflam care este politica agentiei in astfel de cazuri si carui serviu putem transfera un astfel de client care nu este potrivit pentru serviciile oferite de noi.

Presupunand ca vom continua interviul, urmatoarea zona de explorat este cat de multa substanta foloseste clientul. Vom incerca astfel sa avem o idee despre cantitatea de alcool consumata, sau de nivelul de marijuana fumat in 24 de ore, sau de numarul de pastile luate si de dozaj. Totusi, scopul acestor intrebari nu este acela de a determina cu certitudine daca respectivul client are probleme cu alcoolul sau cu drogurile, pentru ca o astfel de evaluare nu este, din pacate, atat de simpla.

Utilizarea alcoolului si a drogurilor are o semnificatie diferita in diferite culturi; de fapt in functie de mediul nostru social sau cultural ne simtim speriati sau dispretuim pe cei care abuzeaza de droguri sau alcool. De exemplu putem sa fim foarte ingrijorati de experientele tinerilor elevi de liceu care in curtea din spatele scolii incearca sa-i copieze pe colegii lor mai mari care fumeaza (uneori marijuana), sau pe de alta parte ni se poate parea normal ca muncitorii din schimbul de noapte sa bea bere dupa ce inginerul sef merge sa se culce, sau ni se poate parea de neacceptat ca unii oameni se urca la volan dupa ce au baut un pahar de vin sau au luat un calmant.

Trebuie sa fim atenti la cantitatea de substanta utilizata incercand sa determinam daca:

        Clientul pare a fi folosit aceeasi cantitate pe o perioada mai lunga de timp, sau dozele sunt tot mai mari ?(in acest caz vom fi atenti la rata de crestere);

        Daca foloseste o cantitate tot mai mare din respectiva substanta (indiferent daca este vorba de situatii sociale, sau toti cei din jurul lui fac la fel) isi exprima clientul in vreun fel ingrijorarea sau aduce vorba despre dependenta?

Aceasta ultima intrebare poate aparea in orice alt moment al interviului; daca ea apare, ca si in orice alta situatie in care clientul isi exprima ingrijorarea, avem o indicatie ca el doreste sa fie ajutat. Dar chiar daca nu este ingrijorat de nimic va trebui sa continuam sa exploram problema in continuare intreband: cand utilizeaza respectiva substanta? Vom fi atenti la o serie de situatii sau momente ale zilei, sau locuri unde clientul bea, ia droguri, sau isi ia medicamentele. Am putea determina acum ce fel de problema are clientul, dar, din pacate, asa cum natura substantelor difera, tot astfel variaza si definirea problemei. De fapt, o persoana care bea doua pahare de vin singur in fiecare seara si face acest lucru de 20 de ani poate experimenta un risc mai scazut decat persoana care se imbata impreuna cu prietenii la fiecare sfarsit de saptamana. Asa dupa cum o persoana care prizeaza cocaina o data la trei luni poate experimenta un risc mai scazut decat cea care de obicei fumeaza cateva "joint-uri" seara cand vine de la lucru. O parte a problemei este aceea ca ca se face apel la valori sociale si judecati de valoare care implica aprobarea sau dezaprobarea comportamentului respectiv. Este esential sa ne reamintim ca sarcina noastra este aceea de a aduna informatii, astfel incat sa le putem apoi examina si sa putem ajunge la o concluzie.

Implicit in cadrul ultimei intrebari - cand foloseste substanta? - este si raspunsul la urmatoarea intrebare: de ce o foloseste? Aceasta nu este o intrebare pe care trebuie sa o punem direct, ci va trebui sa aflam daca: O foloseste pentru ca il face sa se simta mai bine in societate? Ii usureaza durerile? Toti prietenii lui o folosesc? Il fac sa nu se mai gandeasca la un anumit lucru? Putem auzi o multime de explicatii daca exploram aceasta zona, dar nu trebuie sa ne miram daca nu primim un raspuns clar si concis.

Cu toate acestea, clientul poate fi mai cooperant atunci cand ii punem urmatoarea intrebare: ce se intampla atunci cand foloseste substanta? Aici vom incerca sa urmarim si vom asculta relatari despre modificari ale comportamentului sau chiar ale personalitatii. De exemplu are goluri de memorie sau nu-si aminteste tot ce a facut atunci cand se trezeste a doua zi? Sau se simte mai bine la petreceri? Isi loveste sotia si copiii? Este mai indraznet in ceea ce face? Aude voci sau are alte senzatii ciudate? Simte ca necazurile au ramas undeva in urma? In acest ultim caz, care sunt necazurile la care se refera: acestea se datoreaza oare substantei utilizate? Sau cu alte cuvinte: Ce efect are utilizarea respectivei substante asupra vietii lui? De exemplu: Sotia il ameninta ca il va parasi? A fost arestat sau sanctionat pentru ca a condus sub influenta alcoolului, sau pentru ca a detinut droguri sau a trebuit sa faca rost de bani pe cai ilicite? Are prieteni doar pe cei asemenea lui? Are probleme de sanatate din cauza abuzului de substanta? Este in pericol sa fie dat afara de la serviciu, sau nu mai are rezultate ca inainte?

Acum putem sa ne dam seama ca este dificil sa evaluam daca un client are sau nu nevoie de tratament pentru o problema de abuz de substante. Este probabil, in acest moment al interviului, ca acel client care a dorit sa raspunda la intrebarile noastre, recunoste si el ca utilizarea substantei are un efect deosebit asupra vietii lui. Chiar daca nu recunoste acest lucru, trebuie sa mai punem trei intrebari, inainte de a indica un tratament de specialitate: A incercat vreodata clientul sa se opreasca? Daca da, cum a incercat? si in fine A avut vreun succes? Atunci cand avem raspunsurile si la aceste intrebari, am incheiat evaluarea clientului in privinta abuzului de substante. Aceasta evaluare se poate dovedi utila in sprijinirea echipei de specialitate pentru a stabili un tratament adecvat pentru respectivul client.

Intrebari pentru a determina potentialul abuzului de substante

Este destul de putin probabil ca vom pune clientului toate aceste intrebari. Totusi, pentru ca este un lucru destul de obisnuit astazi sa asistam la uzul sau abuzul de multe substante, va trebui sa ne modelam lista de intrebari in functie de primele 6 raspunsuri.

1.      Fumati, sau ati fumat vreodata? Cate tigari pe zi?

2.      Consumati alcool?

3.      Ce beti? (bere, vin, bauturi tari)

4.      Luati medicamente in mod regulat? Cum va fac sa va simtiti?

5.      Ati luat vreodata droguri?

6.      Cand a fost ultima data cand ati consumat?

7.      Cat consumati?

8.      Consumati intotdeauna aceeasi cantitate?

9.      Daca consumul creste, sunteti ingrijorat?

10.  V-ati ingrasat sau ati slabit din cauza asta?

11.  Aveti probleme cu somnul cand consumati?

12.  Cand consumati? (momente ale zilei sau zile din saptamana)

13.  Cine mai e de obicei cu dvs. cand consumati?

14.  Majoritatea prietenilor dvs. consuma?

15.  Parintii dvs. consuma, sau au consumat?

16.  Vi s-a spus ca aveti o problema legata de consum?

17.  Cum va ajuta consumul?

18.  Cand consumati, cum va simtiti?

19.  Spun oamenii ca ati facut lucruri pe care nu vi le mai amintiti atunci cand consumati?

20.  Spun oamenii ca sunteti mai neglijent, sau mai suparat, sau ca va pierdeti controlul atunci cand consumati?

21.  Acum "puteti" consuma mai mult sau mai putin decat obisnuiati?

22.  Va simtiti mai bine atunci cand consumati?

23.  Va pare uneori rau de ce ati facut dupa ce ati consumat?

24.  Consumati ca sa "scapati de necazuri"?

25.  Ce necazuri aveti?

26.  La servici se stie ca consumati?

27.  Ati avut probleme la serviciu din cauza aceasta?

28.  V-ati pierdut cumva serviciul din aceasta cauza?

29.  Aveti probleme sau certuri acasa din cauza consumului?

30.  Ati fost vrodata pedepsit sau cercetat de politie din cauza consumului?

31.  Vi se pare ca va neglijati familia atunci cand consumati?

32.  v-ati lovit vrodata partenera sau copiii dupa ce ati consumat?

33.  Aveti probleme financiare?

34.  Sunt ele legate de consum?

35.  Ati incercat vreodata sa va opriti?

36.  Ati auzit sau vazut vreodata lucruri ciudate atunci cand consumati?

37.  Ati fost vreodata la dezalcoolizare/dezintoxicare?

38.  Ati fost vreodata la doctor cu probleme legate de consum?

39.  Ati fost vrodata internat in spital din cauza consumului? Unde? Pentru cat timp?

CUM SA DETERMINAM DACA UN CLIENT ESTE PERICULOS?

Ne-am referit anterior la situatia in care un partener dintr-un cuplu constituie o amenintare pentru celalalt. In acest capitol vom incerca sa aratam cum sa aflam si ce putem sa facem atunci cand un client devine o amenintare pentru cei din jurul sau, inclusiv pentru noi. Desi ideea ca un client ar putea sa ne ameninte este destul de dificil de acceptat, totusi trebuie sa prevedem si aceasta eventualitate. Consilierii si terapeutii tind sa dedice mult timp si energie nevoilor altora. Adesea suntem considerati de catre ceilalti, si de multe ori chiar de noi insine, ca mai preocupati de problemele si de dorintele clientilor nostri decat de propriile noastre nevoi. Si intrucat adesea lucram cu oameni care sunt bolnavi, sau sunt considerati de comunitate ca "inadaptati", sau au probleme de sanatate mentala, sau au comis infractiuni cu violenta suntem priviti ca fiind persoane "indraznete" sau "cu tupeu". Din nefericire, uneori acordam un credit prea mare la ceea ce spun altii despre noi. Nu este vorba de o critica a profesionistilor ci de o atentionare asupra faptului ca preocuparea noastra fata de problemele altora ne poate pune pe noi in pericol.

Ca urmare, daca suntem nou veniti intr-o agentie, trebuie sa ne punem la curent cu procedurile folosite pentru a reduce eventualele pericole la care pot fi supusi membrii personalului. Acestea pot include un sistem de sonerii, interfon sau alarme interne sau chiar personal specializat pentru situatii de criza. Trebuie sa cerem informatii de la supervizor si colegi despre intamplari trecute si despre felul cum au fost ele rezolvate. Cand am inteles cum functioneaza aceste proceduri va trebui sa aflam care sunt responsabilitatile si obligatiile legale in eventualitatea in care un client vorbeste despre despre lovirea unei alte persoane (Cu cine trebuie sa vorbim? Ce vom spune clientului? Vom anunta persoana amenintata?)

Dupa aceasta va trebui sa ne punem la punct o strategie proprie pentru cazurile unei potentiale actiuni violente din partea unui client, plecand de la doua principii generale. In primul rand, un client care a mai avut comportare violenta in trecut nu este in mod obligatoriu o amenintare pentru noi ca specialist. De aceea trebuie sa evaluam cu atentie acest risc inca de la prima intalnire pentru ca altfel ne va fi permanent teama de acel client sau vom fi inclinati sa nu-i oferim ajutor. In al doilea rand, un client care nu a avut niciodata un comportament violent poate sa atinga nivel de criza in care autocontrolul sa nu-i mai functioneze. Astfel incat, chiar daca vom intalni un mai vechi client al agentiei, va trebui sa fim atenti la semnalele prezente sau trecute ale unui potential comportament violent. Vom incepe prin a identifica indicatorii unui astfel de comportament in trecut: vom citi cu atentie dosarul clientului cautand diagnostice ale unui astfel de potential violent. Sa cunoastem aceste diagnostice va fi folositor pentru noi pentru ca unele probleme, cum ar fi lipsa controlului sau impulsivitatea sunt importante pentru a ne modela noi comportamentul.

CE TREBUIE SA URMARIM IN CAZUL EVALUARII UNUI CLIENT CU COMPORTAMENT VIOLENT

        Un diagnostic de comportament impulsiv sau violent

        intamplare trecuta care include comportarea violenta

        Indicatorii unui abuz de substante

        Lovituri in zona capului

        Leziuni ale sistemului nervos central

        Relatari despre abuzuri fizice din partea altor persoane

        Informatii despre intentii suicidare

        Relatari despre halucinatii sau delir

 


Totusi trebuie sa retinem ca ceea ce apare in dosarul clientului este diagnosticul

pus de altcineva. Trebuie sa evaluam credibilitatea unei asemenea surse. Deasemenea, stim ca nu putem sa facem niciodata o evaluare a unui client bazandu-ne doar pe un singur factor. Dar va trebui sa discutam totusi acest aspect cu supervizorul nostru. Va trebui sa urmarim cat de mult a actionat persoana respectiva de o maniera violenta sau impulsiva. De exemplu, a fost exmatriculat din scoala pentru bataie sau a fost retinut sau condamnat pentru astfel de comportamente, etc. Si apoi cat de grav a fost acest comportament: a folosit vreun obiect, arma, a determinat internarea in spital a victimei? De asemenea cat de des a fost implicat clientul in actiuni violente? Are un cazier impresionant de condamnari pentru batai si infractiuni cu violenta? Sau s-a intamplat doar o singura data? Isi loveste des partenera? Sau se cearta mereu cu seful, cu vecinii, cu rudele sau prietenii? Sau nu a fost niciodata violent pana cand nu a fost internat in spital? Si, in fine, va trebui sa urmarim in mod special cat de recent a fost viitorul client implicat intr-o activitate violenta fata de o alta persoana sau chiar fata de el insusi, cat de severe au fost loviturile (daca a folosit vreo arma)? Raspunsul la aceste intrebari si discutiile cu supervizorul ne vor lamuri daca e vorba de un client potrivit pentru agentia noastra sau chiar pentru nivelul nostru de experienta.

Totusi, inainte de a lua o decizie referitoare la client, va trebui sa mai investigam alte cateva aspecte susceptibile de a determina rabufniri violente. De exemplu va trebui sa aflam daca exista vreo informatie in legatura cu abuzul de substante. Daca da, nu vom putea presupune ca, doar pentru ca aceasta s-a produs cu mult timp in urma sau pentru ca noi suntem o persoana oficiala, nu mai are astfel de comportamente adictive. Trebuie sa ne gandim ca totdeauna abuzul de substante are o puternica legatura cu comportarea violenta. Apoi va trebui sa analizam starea de sanatate a clientului urmarind cateva elemente: a avut vreo lovitura in zona capului? Se plange el de dureri de cap, sau are vreo tumoare? A suferit de vreo afectiune a sistemului nervos central cum ar fi boala Alzheimer sau epilepsie sau vreo infectie care sa produca urmari? Exista vreo indicatie de neglijare sau abuz fizic sau sexual in copilarie? Va trebui sa cautam si eventuale indicatii privind comportamentul suicidar. A avut cumva "accidente" (insuficient explicate sau ilogice) care sa poata fi tentative de sinucidere?

Dupa ce am explorat toate aceste posibilitati vom putea impreuna cu supervizorul nostru sa hotaram daca ne vom intalni cu acest client sau nu. Totusi aceasta decizie se bazeaza in principal pe supozitii care pot sa nu fie intotdeauna adevarate. Acestea presupun ca avem intotdeauna suficiente informatii despre client sau ca intotdeauna vom avea un supervizor disponibil cu care sa discutam actiunile noastre viitoare si care ne ajuta sa luam deciziile cele mai bune. Totusi se poate ca niciunul dintre aceste elemente sa nu fie disponibile si atunci va trebui uneori sa ne intalnim cu clienti posibili a fi periculosi. Chiar in aceste conditii va trebui sa ramanem calmi si deschisi fata de problemele clientului; motivul fiind acela ca si clientii care ameninta sunt totusi persoane care au nevoie de ajutor!

Prima intrebare pe care va trebui sa o punem secretarei atunci cand ne roaga sa primim un client necunoscut de care nimeni nu are timp sa se ocupe este "Cum arata?". Daca raspunsul este "Se plimba nervos pe hol" sau "Pare baut" sau "Face scandal" sau "Se poarta ciudat" va trebui sa ne gandim daca vom cere sau nu ajutorul vreunui coleg. Dupa ce ne-am gandit la acest lucru vom merge pe hol si ne vom uita la client. Vom observa: Se uita in gol, fiind parca desprins de realitate? Se cearta cu ceilalti care asteapta? Se uita nervos imprejur si isi sterge palmele de pantaloni? Respira greu (gafiie) si ii sperie pe cei din jur? Aceste observatii ne vor ajuta sa ne hotaram daca il vom aborda sau nu pe client. Daca o facem va trebui sa incercam sa transmitem o senzatie de calm dar nu si de vulnerabilitae. Ne vom indrepta spre el cat mai putin amenintator si vom tine tot timpul mainile la vedere! Pe masura ce ne apropiem vom continua observatiile: Are ochii rosii? Se uita in toate partile parca pentru a evita un pericol? Miroase urat?, etc.

Indiferent de ceea ce observam vom vorbi politicos cu el incercand sa: (1) stam la o distanta suficienta ca sa-si dea seama ca nu putem sa-l atingem; (2) ne pozitionam astfel incat daca suntem atacati sa putem sa ne ferim sau sa ne retragem; (3) nu-i blocam accesul spre iesire, daca doreste sa plece.

Cand vorbim cu acest client vom avea o atitudine retinuta si calma aratandu-i respectul obisnuit. Si daca ceea ce spune sau face clientul ridica serioase semne de intrebare privind capacitatea lui de autocontrol va trebui sa incepem interviul pe hol, acolo unde ceilalti ne pot vedea, dar in asa fel incat clientul sa nu poata fi auzit de toti. Daca decidem ca nu putem sa vorbim cu acest client ar trebui sa avem un semnal prestabilit prin care sa cerem sprijinul unui coleg sau supervizorului.

Toate aceste elemente (consultarea prealabila a dosarului sau intalnirea pe hol) ar trebui sa ne permita sa nu ne gasim singuri in birou cu un client care ar putea sa ne atace. Chiar si atunci este posibil sa minimizam riscul daca tinem usa biroului deschisa sau daca ne pozitionam intr-un loc in care nu e nevoie sa trecem de client pentru a iesi pe usa; de preferat ar fi sa avem un birou sau o masa intre noi si el. Apoi va trebui sa ne asiguram ca nu avem in birou obiecte care sa fie periculoase daca sunt aruncate.

In plus putem sa ne intelegem cu supervizorul nostru referitor la o varietate de metode verbale utile pentru a calma un client si pentru a ne asigura ca interviul se va desfasura cu bine: de exemplu sa spunem clientului ca poate pleca oricand daca ce simte amenintat sau inconfortabil; sau, daca vi se pare ca se supara sau nu-i place sa discute un anumit subiect putem sa-i sugeram ca nu e nevoie sa discutam acest subiect chiar acum; iar daca refuza sa discute sau pare manios sau frustrat, sa-i sugeram ca ar trebui sa ne oprim si el va putea reveni cand va fi intr-o dispozitie mai buna. De asemenea daca acel client spune ca ar dori sa incheie interviul, sau daca se ridica si pleaca fara sa spuna nimic va trebui sa-l lasam sa o faca.

Toate aceste recomandari se bazeaza pe doua presupuneri importante: prima este aceea ca, chiar daca se cunosc multe lucruri despre un client si se decide ca este necesara folosirea confruntarii si a tacticilor verbale agresive, este riscant si nepoliticos sa ne purtam astfel, mai ales ca nu este treaba noastra sa judecam, indiferent de conditiile in care il intalnim pe client. A doua este intelegerea noastra ca, chiar daca se cunosc multe lucruri despre client, vom conduce interviul pe baza informatiilor si a evaluarii reiesite din interviu. Daca aceste evaluari sau opiniile noastre privind potentialul unui client de a manifesta un comportament violent sugereaza ca cineva (inclusiv noi) suntem in pericol, vom apela in primul rand la aceste opinii si vom actiona in consecinta. In sfarsit, este important sa ne gandim, si atunci cand consideram necesar sa discutam cu supervizorul nostru, despre limitele pe care le avem in tolerarea unui comportament agresiv. Facand aceasta, va trebui sa acceptam doua realitati importante: prima ca ne este frica de clienti uneori, indiferent cat de bine ne pregatim pentru aceste situatii, a doua faptul ca pe masura ce trece timpul si castigam experienta, vom fi mai bine pregatiti sa ne acceptam propriile sentimente si temeri si vom ramane totusi increzatori in cunostintele si abilitatile nostre de a ne apara propria integritate.

CUM SA DETERMINAM DACA UN CLIENT SE POATE SINUCIDE

Sinucideri se intampla zilnic. Unele dintre persoanele care mor din aceasta cauza pot fi cunostinte sau prieteni sau chiar rudele noastre. Ei pot fi cunostintele sau prietenii sau rudele clientilor nostri, sau pot fi chiar clientii nostri. Daca acceptam aceasta posibilitate va trebui sa acceptam si un lucru foarte trist dar si foarte adevarat: orice persoana care doreste cu adevarat sa-si ia viata, daca nu este un copil mic sau un adult cu grave dizabilitati, va gasi pana la urma o cale de a o face. Sigur ca noi vom dori sa schimbam acest lucru, chiar vom incerca sa o facem, sau chiar vom crede ca am reusit, dar putem da gres uneori.

Daca am acceptat aceasta realitate, va trebui sa stim ca sunt multe lucruri pe care le putem face si trebuie sa le facem, lucruri care vom modifica in mod esential parerea clientilor ca viata nu mai merita sa fie traita, sau ca nimanui nu-i pasa daca el/ea mai traieste sau moare, sau ca nicicum nu poate fi rezolvata acea problema care are sinuciderea ca unica solutie.

Vom incerca sa vedem cum determinam si cum raspundem la gandurile si actiunile suicidare la adulti sau la copii. Daca aceasta ultima idee - ca si copiii pot manifesta o asemenea tristete si neputinta, sau manie sau frica incat sa doreasca sa moara - ne face sa nu putem suporta ideea sinuciderii, atunci poate ca niste date statistice, reiesite din cercetari, se vor dovedi utile.

Sinuciderile voluntare s-au inregistrat la copii incepand cu varsta de 4 ani, dar in general sinuciderile sub varsta de 12 ani sunt foarte rare. Printre adolescenti, fetele sunt intr-o mai mare masura expuse la tentativa de sinucidere; in timp ce baietii sunt mult mai predispusi la a reusi o sinucidere. Cele mai frecvente tentative de sinucidere apar la femei sub 30 de ani; dupa aceasta varsta incidenta tentativelor descreste. De asemenea femeile tind, in general, sa foloseasca metode mai putin brutale pentru a-si lua viata, ca de exemplu supradoza de pastile sau taierea venelor la incheieturi. Cele mai frecvente sinucideri reusite apar la barbatii peste 45 de ani, iar factorul de risc continua sa creasca dupa aceasta varsta (in special pentru europeni), culminand cu un maximum la varsta de 65 de ani. In plus barbatii folosesc metode mai sigure de a-si lua viata cum ar fi armele de foc, spanzurarea sau saltul de pe inaltimi.

In afara de aceste date despre categoriile cele mai expuse riscului de sinucidere, mai exista cateva idei preconcepute despre sinucidere foarte raspandite desi foarte incorecte. Primul dintre aceste mituri afirma ca: o persoana care se gandeste la sinucidere nu va spune despre aceasta nimanui! Adevarul e ca majoritatea celor care isi iau viata isi anunta intentia in vreun fel cel putin unei alte persoane - si cel mai adesea mai multor persoane - timp de mai multe saptamani sau chiar luni de zile. Aceste semne pot fi verbale si foarte directe, rostite sub forma de gluma sau chiar foarte serios. De exemplu cineva poate spune: "as vrea sa mor" sau "cred ca o sa-mi pun capat zilelor" sau "cum e oare sa fii mort?", sau orice alta afirmatie care indica faptul ca persoana se gandeste la sinucidere. Sau poate fi mai putin directa spunand: "sunt foarte obosit, as vrea sa dorm si sa nu ma mai trezesc niciodata", sau "si ce daca nu iau examenul" sau "acum nimic nu mai are importanta", sau orice alta afirmatie care sugereaza descurajare, sau lipsa de interes pentru viitor. Sau, in fine, poate exprima mania si dorinta de razbunare fata de o alta persoana care a deceptionat-o, sau si-a batut joc de sentimentele ei: "ii voi arata eu ce inseamna sa dispari din viata cuiva.". In plus exista mai multe moduri nonverbale prin care o persoana poate sa indice ca se gandeste la sinucidere sau ca si-a pierdut interesul fata de viata. Ea poate sa nu se mai hraneasca, sau sa inceapa sa-si daruiasca lucrurile, sau sa inceapa sa se drogheze. Iar cel mai dramatic si mai semnificativ mod in care cineva poate sa indice faptul ca se gandeste la sinucidere este acela de a face o tentativa care sa nu fie fatala si nici macar periculoasa. Scopul poate fi acela de a vedea cum reactioneaza ceilalti sau sa faca o "repetitie"; oricum tentativa de sinucidere trebuie privita ca un semnal de alarma! Deci, toate aceste fapte demonstreaza ca, atunci cand un client se gandeste serios la sinucidere, exista o probabilitate mare sa ne dam seama de acest lucru, mai ales daca stim cand si cum sa punem intrebari si daca suntem capabili sa ascultam si sa vorbim despre sinucidere.

Un al doilea mit despre sinucidere este: daca discutam cu un client despre sinucidere, aceasta va intari ideatia suicidara a clientului si acesta chiar se va sinucide! De fapt, sa vorbesti despre sinucidere nu determina actiunea de sinucidere, dar sa nu vorbesti despre aceasta cu o persoana care se gandeste intens la sinucidere, se poate dovedi o greseala fatala. Totusi, majoritatea dintre noi avem nevoie de ajutor pentru a sti ce sa spunem, cum si cand sa abordam acest subiect. Deci, cand si cum sa abordam subiectul, mai ales cu un client pe care il vedem pentru prima data?

Din nou va trebui sa incepem cu informatiile deja cunoscute despre client, referindu-ne la diagnostice anterioare. Ca si in cazul tendintelor spe violenta, le vom cauta pe acelea care care se refera la impulsivitate, discernamant diminuat, tendinte antisociale sau actiuni suicidare anterioare. Daca nu exista astfel de diagnostice, atunci le vom cauta pe cele care indica deprimare sau anxietate intensa. Iar absenta unor asemenea fapte nu reprezinta un motiv suficient pentru a exclude posibilitatea de a considera un client ca pe un potential sinucigas.

Urmatorul pas va fi examinarea starii de sanatate mentala, acordand in mod special atentie ideatiei suicidare. Aceasta ne va da indicatii despre faptul daca acest client a spus cuiva despre preocuparile lui de a-si curma viata. De asemenea trebuie sa fim atenti la starea de spirit predominanta a clientului astfel incat sa putem evalua, atunci cand facem propria noastra examinare a starii de sanatate mentala, daca aceasta persoana continua sa aibe aceleasi idei ireale despre nefericire si nesansa ca atunci cand prima evaluare a fost realizata. Apoi trebuie sa identificam orice informatie despre delir, halucinatii, mai ales halucinatii care obliga la anumite actiuni cum ar fi aceea de a face rau cuiva sau lui insusi.

Apoi va trebui sa aflam daca acest client abuzeaza de substante, pentru ca, asa cum mentionam anterior, alcoolul si drogurile determina comportamente care altfel nu ar fi realizate de respectiva persoana (ele actioneaza ca "dezinhibitori"care atat fiziologic cat si psihologic limiteza capacitatea persoanei de a gandi logic, de a actiona corect si uneori de a se autoproteja). Drogurile si alcoolul au fost implicate in mai mult de jumatate din sinuciderile cunoscute, mai ales in cazul adolescentilor.

Va trebui sa mai cautam informatii despre sinucideri sau incercari de sinucidere si in familia clientului. Este sinuciderea o cale de rezolvare a problemelor in familia clientului? A fost vreodata sinuciderea folosita in familia lui ca o cale de a scapa de suferinte? Oricare ar fi motivul, orice sinucidere sau tentativa in familia clientului il supun pe acesta unui risc crescut de a se sinucide!

Ultimul element critic pe care va trebui sa-l examinam se refera la informatii despre tentative anterioare de sinucidere ale clientului nostru, pentru ca cel mai bun predictor al unei tentative de sinucidere viitoare este o astfel de tentativa din trecut. Daca o astfel de tentativa a avut loc in ultimul an, clientul se plaseaza in grupul cu riscul cel mai mare pentru o alta tentativa, acum probabil fatala.

Desi daca identificam un astfel de profil in informatiile pe care le avem deja despre client e posibil sa nu mai dorim sa lucram cu un asemenea client, trebuie sa ne gandim totusi ca cei care ne cer ajutorul sunt oameni cu probleme, probleme pe care ei n-au reusit sa si le rezolve sau sa le suporte. Aceasta insemna ca uneori vom avea de a face cu clienti care au avut o tentativa/tentative de sinucidere, chiar daca acest lucru apare in dosarul lor sau nu. Asa ca primul lucru cu care va trebui sa ne obisnuim este acela ca vom lucra si cu persoane care au sau au avut ganduri sau comportamente de tip suicidar.

Va trebui, de aceea, sa exploram care sunt obligatiile legale pe care le avem intr-o asfel de situatie. De exemplu, daca cineva ne spune ca se gandeste serios la sinucidere sau chiar si-a facut un plan de actiune ce reguli de confidentialitate se aplica (daca se aplica)? Pe cine trebuie sa anuntam si cand? Ce fel de informatii trebuie sa inregistram si in ce format? Caror institutii sau agentii trebuie sa raportam asemenea informatii?

In orice caz atunci cand suntem fata in fata cu un client, indiferent de ce s-a spus sau de ce stim despre respectiva persoana, daca avem cea mai mica banuiala ca aceasta poate incerca sa se sinucida, va trebui sa ne sprijinim pe aceasta banuiala si sa o exploram cu blandete dar si cu fermitate pentru a decide daca acest client are sau a avut vreo intentie de sinucidere!

Cuvintele cheie in afirmatia de mai sus sunt "cu blandete dar si cu fermitate". Acesta inseamna ca va trebui sa punem intrebari de o maniera hotarata si calma amintindu-ne doua fapte esentiale: primul ca persoanele care se gandesc la sinucidere se simt usurate si recunoscatoare cand altcineva abordeaza subiectul; si al doilea ca multe persoane se gandesc cateodata la sinucidere dar fara sa doreasca de fapt sa moara sau sa-si curme viata.

Deci cum incepem cand avem unele banuieli despre un client? Raspunsul este: cu o intrebare generala de genul: "Cum te mai simti?", "Cum iti mai merge?", etc. Ce urmarim sa auzim in raspuns este disperarea, renuntarea, neputinta. De exemplu, pe masura ce exploram situatia unui client, exprima el cumva ideea ca situatia actuala e de nesuportat? Sau ca nu e in stare sa mai continue astfel? Sau ca se simte atat de singura fata de perioada cand avea partener incat nu poate sa-si imagineze viitorul fara acel partener?

Aceste sentimente sunt exprimate mai cu usurinta de adulti decat de copii. Daca luam interviu unui copil, mai ales cei mai mici de 9-10 ani, va trebui sa-i ajutam sa-si descrie sentimentele precum si nivelul de profunzime al acestora. De aceea, cand incercam sa evaluam ideatia suicidara sau sentimentele de disperare ale unui copil, trebuie sa oferim ceva pentru a le putea masura. De exemplu: "Astazi esti mai trist sau mai bucuros decat ieri?", "Cand esti suparat esti asa de suparat ca-ti vine sa plangi?", "Plangi numai ziua sau si noaptea?", "Plangi cand esti singur sau cand mai sunt si altii de fata?". Trebuie sa folosim tehnici similare pentru sentimente de: manie, lipsa unei persoane semnificative care a murit sau a plecat, sau sentimentul ca a facut ceva rau.

Pe masura ce incepem sa ne dam seama de starea generala de spirit a clientului, vom dori sa aflam daca, atunci cand se simte atat de rau, i-a venit vreodata ideea sinuciderii. Desigur ca raspunsul pe care il dorim este "Nu" sau "Cred ca glumesti!" sau "N-as putea face asa ceva". Totusi, desi ne dorim astfel de raspunsuri, uneori cineva ne va raspunde "Da", si atunci, oricat de experimentati am fi, tot vom simti un sentiment de teama.

La inceput, vom fi tentati, in ciuda tuturor tehnicilor invatate, sa incercam sa-l facem pe client sa renunte la aceste ganduri, mai degraba decat sa le exploram impreuna cu el. Va veti surprinde ca veti spune: "Nu trebuie sa te gandesti la asa ceva!" sau "Nu te prosti, ai toata viata inainte!" sau variatii pe aceasta tema. Cu cat clientul este mai tanar cu atat tentatia va fi mai mare. Dar va trebui sa rezistam acestei tentatii!

Ce va va ajuta este sa va reamintiti ca multe persoane se gandesc uneori la sinucidere. De asemenea trebuie sa ne reamintim ca, pentru ca un client a afirmat ca are astfel de ganduri, acum putem sa exploram aceste ganduri fara ca acesta sa-l determine sa treaca la actiune. De aceea, indiferent de momentul cand acest subiect apare in discutie si indiferent de lucrurile pe care le mai avem de facut dupa interviu, trebuie sa ne stabilim ca regula sa nu lasam niciodata un client sa plece pana cand nu ne-am asigurat ca nu este in situatia de risc iminent de sinucidere. Sa ne intoarcem la momentul cand am intrebat despre ganduri de sinucidere si clientul a raspuns "Da". In limbaj clinic aceasta constituie "ideatie suicidara". Cind descoperim prezenta ideatiei suicidare va trebui sa facem doua lucruri: primul este sa incepem sa luam notite cat mai exact posibil, daca nu faceam deja acest lucru. Al doilea este sa incercam sa aflam continutul acestei ideatii; astfel va trebui sa punem clientului intrebari de genul: "Cand te gandesti sa te sinucizi, cum iti imaginezi ca o vei face?" Raspunsul la aceasta intrebare va fi undeva intre "Nu stiu exact, niciodata nu m-am dus cu gandul atat de departe!" si "M-am gandit sa sar de pe acoperisul blocului!" sau orice alt mod precizat de actiune.

Sau vom primi un raspuns de genul "De fapt n-am de gand sa-mi iau viata!" sau "Nu am vorbit serios!" sau orice alta reactie care sa doreasca schimbarea subiectului conversatiei sau sa minimalizeze seriozitatea afirmatiilor anterioare. In acest caz va trebui sa spunem clientului ca suntem bucurosi sa auzim ca nu are de fapt de gand sa se sinucida, pentru ca nu am dori sa i se intample vreun lucru rau. Acesta este un mesaj foarte puternic cu doua obiective. Este o confirmare catre persoana clientului, indiferent ce varsta ar avea, ca cineva este preocupat de soarta lui si cuiva ii pasa daca pateste ceva. In al doilea rand, demonstreaza ca noi luam in serios tot ceea ce spune sau simte clientul, mai ales lucruri atat de grave cum este sinuciderea si de aceea va trebui sa mai punem cateva intrebari pentru a ne asigura ca totul este sub control.

In continuare vom dori sa aflam cand s-a gandit ultima oara clientul la acest lucru. Desigur ca un raspuns de genul "azi dimineata" va fi mai semnificativ decat "acum doi ani cand m-a parasit prietena". In orice caz vom continua incercand sa aflam cat de des revin aceste idei. De exemplu daca primul raspuns a fost "azi dimineata" vom dori sa stim daca si ieri s-a gandit la asta si daca da de cate ori. Si daca a avut si ieri aceste ganduri vom dori sa aflam cand a inceput sa se gandeasca la astasi daca acum ele revin mai des sau mai rar decat inainte. De asemenea cat de preocupat este cand se gandeste la asta, gandurile isi pierd intensitatea sau devin tot mai puternice?

Dupa ce am cules aceste impresii, va trebui sa aflam cat de comfortabil se simte clientul cu aceste ganduri. De exemplu putem intreba cum se simte cand are astfel de ganduri. Raspunsul pe care l-am dori este unul care sa sugereze ca "ma sperie sau ma infricoseaza" Totusi, daca clientul ne sugereaza in vreun fel ca el cauta astfel de ganduri sau ca ele par solutia la toate problemele pe care le are, aceasta va afecta semnificativ evaluarea situatiei de risc in care se gaseste clientul, cu exceptia cazului cand avem de-a face cu un copil.

Copiii sub varsta de 7-8 ani vor parea foarte putin afectati de aceasta idee pentru ca, probabil, ei nu inteleg semnificatia reala si deplina a mortii. De aceea, daca un copil spune ca ar vrea sa moara si el pentru a se mai intalni o data cu bunicul va trebui sa intrebam cum isi imagineaza el aceasta intalnire: Se va juca cu bunicul? Il va aduce apoi din nou acasa?, etc. Daca insa copilul demonstreaza ca intelege faptul ca moartea inseamna sfarsitul vietii si incetarea functiilor organismului, iar despartirea de parinti este dorita cu tarie, atunci va trebui sa credem ca dorinta de a muri este un lucru serios!

Dupa ce am explorat cat de clar intelege clientul ideea mortii si cat de afectat este de aceasta idee, trebuie sa ne indreptam atentia asupra faptului daca deja clientul a incercat sa se sinucida. Daca a facut-o, cum, in ce mod a incercat? In timp ce ne da explicatii va trebui sa ne intrebam daca nereusita se datoreaza unei judecati adecvate, sau instinctului de conservare, sau necunoasterii dozei optime, sau unei imprejurari neprevazute, sau norocului?

In acest moment vom decide daca avem nevoie sau nu de parerea unui expert privind pericolul in care se gaseste clientul nostru; de aceea va trebui sa decidem daca vom continua interviul cu clientul sau daca vom solicita sprijinul unei persoane specializate in astfel de situatii (un psiholog sau un psihiatru). Este nevoie sa luam aceasta hotarare pentru ca: (1) daca un client incepe sa discute cu noi aceasta problema, va putea sa ne dea detalii si sa ne impartaseasca planurile sale, lucru pe care poate ca nu-l va mai face cu altcineva (ulterior s-ar putea chiar sa nege ceea ce ne-a spus) si de aceea noi suntem in cea mai buna pozitie pentru a colecta aceste informatii; (2) in functie de agentia sau institutia unde lucram vom putea face apel la supervizorul nostru, sau la psihiatrul agentiei, sau vom putea chema "Salvarea" pentru a-l interna de urgenta pe client, sau il vom putea retine pana la sosirea unui membru al familiei sale. Totusi adesea profesionistii se simt stanjeniti atunci cand stiu ca informatiile oferite confidential de clienti vor trebui transmise altor specialisti: ei simt uneori jena, sau au remuscari, sau simt ca tradeaza increderea clientului. Dar daca ajungem in situatia de a primi confesiuni ale clientului despre ganduri sau intentii de sinucidere trebuie sa ne gandim ca: in primul rand oricine ne impartaseste sentimente, sau ganduri sau planuri de sinucidere o face fara indoiala pentru ca doreste sa fie ajutat sa iasa din aceasta situatie; in al doilea rand, daca chiar doreste sa-si ia viata, atunci clientul este in pericol si avem obligatia morala si profesionala sa facem tot ce depinde de noi pentru a-l proteja.

Dupa ce am trecut in revista tentativa/ele anterioara/e, va trebui sa ne indreptam atentia spre faptul daca respectivul client are un plan pentru a se sinucide. Daca, de exemplu, a spus: "Voi sari de pe acoperisul blocului" va trebui sa exploram chestiunea in continuare, intrebandu-l, de exemplu, daca a fost de curand pe acoperis sau cum se poate ajunge acole, cine are cheia, etc. Daca nu a sugerat anterior nici un plan, atunci il vom intreba simplu: "Cum te-ai gandit sa o faci?" Desigur ca vom spera sa ne dea un raspuns vag, sugerand lipsa de premeditare. Dar daca el raspunde "Voi lua doua flacoane de "Diazepam", sau "O sa ma impusc in cap" va trebui sa evaluam daca exista accesul la aceste metode, evaluand astfel nivelul de premeditare. Va trebui astfel sa stim daca s-a gandit cum face rost de "Diazepam": iar un raspuns evaziv de tipul "Nu stiu, vad eu." este foarte diferit de "Am doua flacoane in baie, ramase de cand traia mama" sau "Tatal meu este subofiter si intotdeauna joia vine cu pistolul incarcat acasa."

Desigur ca aceste din urma raspunsuri sugereaza faptul ca persoana s-a gandit deja de mai mult timp la posibilitatea de a se sinucide. In cazul copiilor va trebui sa evaluam cu atentie riscul de sinucidere, incercand sa delimitam actiunile impulsive de cele premeditate. De exemplu, daca un copil ne spune ca o sa sara pe fereastra, va trebui sa aflam daca stie de pe care fereastra va sari. Daca ne spune ca este aceea de pe coridorul scolii, va trebui sa aflam daca s-a apropiat de acea fereastra cand era deschisa, daca se poate duce acolo fara sa fie remarcat, sau daca s-a urcat deja pe pervaz.

Deja in aceasta etapa vom ajunge la o concluzie privind posibilitatea clientului de a-si pune intr-adevar viata in pericol precum si privind necesitatea de a informa si alte persoane despre aceasta. Totusi vom mai avea nevoie de o ultima informatie, mai ales daca este vorba de un copil, aceasta este: de ce doreste clientul sa se sinucida? Dar nu vom pune intrebarea in acest fel, vom intreba mai de graba ce crede el ca se va intampla daca se sinucide. Raspunsul ne va ajuta sa aflam, daca nu stim deja, care este conflictul care il face pe clientul nostru sa simta atata disperare, de exemplu: "O sa-i para rau lui mami ca m-a batut alaltaieri" sau "Prietena mea va vedea ca a gresit ca m-a parasit si va dori sa fim din nou impreuna" sau "Nu o sa mor, dar o sa-i sperii pe toti" sau "O sa vada ei/el/ea ce rau e fara mine!" etc. Oricare ar fi raspusul va trebui sa spunem clientului, intr-un fel sau altul, ca exista multe alte solutii la problema care il face sa se simta atat de rau acum. Daca exista proceduri speciale ale agentiei sau institutiei privind situatii de acest fel acum va trebui sa le punem in aplicare.

Totusi, din pacate, nu este intotdeauna simplu sa evaluam riscul de sinucidere al unui client, mai ales ca aceia care sunt cei mai deprimati si au cele mai serioase planuri sunt si cei mai putin comunicativi. Va trebui sa ne bazam pe intuitia si experienta noastra in cazul clientilor agitati, sau maniosi, sau cei care ameninta sau sunt disperati; e posibil ca uneori chiar comportamentul opus sa ne dea de gandit: linistea sau buna dispozitie a unei persoane pana nu de mult foarte deprimate poate sa indice ca a luat hotararea sa-si puna capat zilelor!

Dupa aceasta, vom sti ca am epuizat toate resursele, ideile si posibilitatile pe care le aveam la dispozitie in cazul unui client care risca sa se sinucida. Dar va trebui sa fim realisti in ce priveste limitele actiunii noastre: daca un client chiar doreste sa moara, va gasi pana la urma o cale sa faca aceasta, in ciuda tuturor eforturilor noastre. In fond este responsabilitatea persoanei respective daca doreste sa mai traiasca sau sa-si puna capat propriei existente!

SASE LUCRURI PE CARE TREBUIE SA LE AFLAM ATUNCI CAND UN CLIENT NE SPUNE CA SE GANDESTE SA SE SINUCIDA:

Cand s-a gandit ultima data la asta?

Cat de des se gandeste la asta?

Cat de mult il afecteaza aceste ganduri?

A mai incercat sa se sinucida?

Are pus la punct un plan detaliat?

Are posibilitatea sa duca planul la indeplinire?

 



[1] Vezi cap. ?



loading...




Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate

Asistenta-sociala




FACTORI AI INSTITUTIONALIZARII
Propuneri de masuri pentru reducerea abandonului
DIMENSIUNI ALE ASISTENTEI FAMILIEI SI COPILULUI
PROTECTIE SI ASISTENTA SOCIALA IN GRECIA SI ROMA ANTICA
Problematica nevoilor sociale
CURS DE METODE UTILIZATE IN ASISTENTA SOCIALA
Asistenta sociala la nivelul comunitatii
Abordari conceptuale privind serviciile publice de sanatate si dezvoltarea sociala
Politici sociale in sec. XX
Evaluarea programelor sociale












loading...