Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii
Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Posesia și efectele sale


Posesia și efectele sale


Posesia și efectele sale

Codul civil defineste posesia ca fiind detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi insine sau de altul in numele nostru.

Aceasta definitie a fost criticata, intrucat, pe de o parte, detinerea sau detentia are un sens juridic deosebit de acela al posesiei, iar pe de alta parte, sintagma folosirea unui drept este improprie intrucat posesia poate exista chiar si atunci cand posesorul nu exercita un drept asupra lucrului (de exemplu, posesia bunurilor gasite sau furate).

De alta parte, definitia legala nu surprinde si elementul intentional (animus), rezumandu-se doar la cel material (corpus).



Drept urmare, s-a retinut ca posesia reprezinta o stare de fapt generatoare de efecte juridice care consta in stapanirea materiala sau exercitarea unei puteri de fapt, de catre o persoana asupra unui bun, cu intentia si vointa de a se comporta, fata de toti ceilalti, ca proprietar sau titular al altui drept real.

Posesia este o stare de fapt, nu o stare de drept: este o stare de fapt deoarece exista independent de dispozitiile legale care se refera la dobandirea sau stingerea drepturilor.

Situata la frontiera dintre juridic si non-juridic, posesia este unul dintre acele concepte care ilustreaza, in maniera cea mai elocventa, ca trecerea din teritoriul faptului in acela al dreptului nu se realizeaza printr-o ruptura, ci dimpotriva, dupa criterii mai mult sau mai putin rationale, elemente de fapt dobandesc legitimare juridica, sunt ridicate la rangul de drept.

        Daca, de regula, dreptul nu recunoaste situatiile de fapt decat in masura in care ele i se conformeaza, sanctionandu-le sau ignorandu-le cu desavarsire pe acelea care il contrazic, se intampla totusi, in mod exceptional, ca el sa se alinieze acestora din urma, tocmai pentru a pune capat oricarei distorsiuni intre ceea ce exista din punct de vedere juridic si ceea ce apare ca existand, in fapt.

Posesia este exercitiul unei puteri de fapt care confera posibilitatea posesorului de a se comporta ca si cand el ar fi titularul dreptului asupra lucrului;ca este o putere materiala asupra lucrului.

De exemplu, stapanirea in fapt a unei case, a unui automobil, exercitarea in fapt a unui drept de uzufruct, etc.

Caracterele posesiei sunt urmatoarele:

        posesia se bazeaza pe intentia de a poseda pentru el; in lipsa acestui element este vorba de o detinere a lucrului, o detinere sau detentie precara, dar nu o posesie;

        posesia se aplica numai drepturilor reale, nu si drepturilor de creanta;

        totodata, posesia nu se poate exercita asupra universalitatilor de bunuri, cum sunt mostenirea sau un fond de comert;

        posesia se poate exercita asupra fiecarui bun care intra in compunerea unei universalitati, daca acest bun este posedat individual, dar nu se poate exercita deodata asupra tuturor bunurilor care compun universalitatea;

        posesia face sa se nasca un drept probabil de proprietate sau alt drept real.

Totodata, nu trebuie facuta confuzia dintre drepturile posesorului, rezultate din protectia juridica a posesiei, si dreptul de a poseda, care apartine proprietarului sau titularului unui alt drept real.

Posesorul de fapt poseda, fara a avea dreptul de a poseda, iar din faptul posesiei rezulta unele drepturi in favoarea posesorului, care sunt consecinte juridice ale posesiei, iar nu consecinte ale dreptului de a poseda. Proprietarul sau titularului unui alt drept real are dreptul de a poseda.

Posesia, stand la baza drepturilor reale, constituie in fapt semnul exterior al existentei acestora.

Elementele posesiei.

1.                  Pentru existenta posesiei se cer indeplinite cumulativ doua elemente:

a.       unul de ordin material - corpus;

b.      si altul de ordin psihologic, intentional - animus.

2.                  Elementul material sau corpus consta in totalitatea faptelor materiale de stapanire, transformare si folosinta exercitate direct asupra lucrului.

3.                  Elementul psihologic, intentional sau animus consta in intentia sau vointa celui care poseda de a exercita stapanirea lucrului pentru sine, adica sub nume de proprietar ori in calitate de titular al unui alt drept real.

Dobandirea si pierderea posesiei.

1.     Posesia se dobandeste prin intrunirea cumulata a celor doua elemente - corpus si animus, in mana aceleiasi persoane.

Dobandirea elementului material (corpus) rezulta fie din faptul posesorului de a exercita vizibil acte materiale de folosinta.

Nu se cere ca posesorul sa exercite efectiv actele de posesie (de exemplu, sa locuiasca in imobil, fiind suficient sa aiba posibilitatea actuala si exclusiva dea face acte materiale asupra lucrului).

Dobandirea elementului intentional (animus) are loc in momentul in care cel ce detine materialmente lucrul manifesta intentia de a pastra pentru sine acel lucru.

Aceasta intentie se deduce, de cele mai multe ori, din insasi actele materiale savarsite de detinatorul lucrului, de exemplu, persoana face asupra lucrului acte materiale pe care numai proprietarul le poate face, cum ar fi ridicarea unei constructii pe un teren.

Rezulta ca simpla vointa de a poseda un lucru nu este indestulatoare pentru a duce la dobandirea posesiei cestuia, fiind necesar ca aceasta vointa sa se manifeste prin detinere sau folosinta efectiva a lucrului, care sa nu lase nici o indoiala asupra caracterelor acestor acte de detinere si folosire efectiva.

2.     Posesia se poate pierde dupa cum urmeaza:

        prin pierderea simultana a ambelor elemente ale posesiei, de exemplu, se instraineaza si se preda lucrul dobanditorului sau se abandoneaza lucrul, cu vointa.

        prin pierderea puterii materiale asupra lucrului, deci pierderea elementului corpus, de exemplu, posesorul pierde lucrul sau lucrul intra in stapanire altei persoane fara voia posesorului; nu se confunda situatia in care se pierde posesia, prin pierderea elementului corpus, cu situatia in care se exercita prin altul.

        prin pierderea elementului animus; acest caz de pierdere a posesiei se intalneste rar in practica, deoarece presupune ca o persoana continua sa detina materialmente un lucru, fara intentia de a-l poseda.

Posesia insa, se mai poate pierde, impotriva vointei posesorului, ca de exemplu, cand bunul intra in domeniul public al statului sau unitatilor administrativ teritoriale, ori in posesia altuia, insa fara vointa posesorului.

In situatia in care lucrul intra in posesia altuia impotriva vointei posesorului, acesta va putea recurge la actiunile posesorii, pentru a redobandi posesia.

De asemenea, trebuie amintit ca posesia mai poate fi pierduta in situatia in care bunul dispare din cauza de forta majora.

Posesia si detentia precara.

Detentia precara se aseamana cu posesia printr-un element comun: astfel, atat detentorul precar, cat si posesorul

exercita, deopotriva, o putere fizica asupra unui lucru, fiecare avand elementul corpus.

In schimb, sub aspectul elementului psihologic, detentorul precar nu detine lucrul cu intentia de a se comporta ca proprietar sau titular al unui drept real.

Prin urmare, detentiei precare ii lipseste elementul animus.

Detentia precara, spre deosebire de posesie, nu este o stare de fapt ci o stare de drept, intrucat rezulta intotdeauna dintr-un titlu (conventional, legal sau judiciar) in baza caruia detentorul este indreptatit sa exercite puterea asupra unui lucru.

De exemplu, sunt detentori precari: depozitatul, locatarul, carausul, creditorul gajist, tutorii pentru bunurile celor aflati sub ocrotirea lor, etc.





Detentia precara a fost definita ca fiind exercitiul unei puteri de fapt asupra unui lucru, fie cu permisiunea si pe contul proprietarului, fie in virtutea unui titlu legal sau judiciar.

Detentia precara presupune anumite conditii, astfel   :

        puterea de fapt: detentia precara presupune o stapanire efectiva a lucrului detinut; el are corpus-ul pe care proprietarul nu-l mai are: locatarul, depozitarul, carausul, etc., toti au lucrul in mainile lor, material, efectiv, real; ei il tin, il detin;

        puterea de drept: detentia precara presupune ca stapanirea lucrului se exercita in baza unui titlu; detentorul il detine in baza unui titlu juridic ceea ce inseamna ca puterea de fapt este intemeiata pe un drept.

Titlul poate avea o natura diferita.

Astfel, el poate fi un contract (titlul detentiei locatarului este un contract de inchiriere) ori un act unilateral

(executorul testamentar detine bunurile succesiunii in baza unei clauze testamentare) sau o dispozitie legala (uzufructul legal), etc.;

obligatia de restituire; este detentor precar cel care, in virtutea titlului sau, trebuie sa restituie la un anumit moment lucrul proprietarului;

"precar" nu inseamna "fara titlu" pentru ca detentorul detine lucrul in baza unui titlu; asadar, precaritatea presupune un fundament juridic.

Obligatia de restituire caracterizeaza precaritatea detentiei.

De alta parte, durata detentiei si data restituirii sunt determinate prin titlu (de exemplu, durata locatiei este fixata prin contractul de inchiriere).

Deci nu se poate retine ca detentorul precar este tinut sa restituie lucrul oricand proprietarul il cere.

Comparatie intre detentia precara si posesie.

Detentorul precar ca si posesorul are, relativ la lucrul detinut, o putere de fapt.

Si unul si celalalt exercita o stapanire efectiva asupra bunului detinut; si unul si celalalt au " corpus".

Din exterior nimic nu distinge posesorul de detentor.

Totusi ele se diferentiaza dupa cum urmeaza:

posesia nu este decat un simplu fapt, detentia este o stare de drept.

Detentorul precar isi exercita puterea in virtutea unui drept, iar acest drept care intemeiaza detentia ii confera detentorului legitimitate.

Posesorul poate prin coincidenta sa fie proprietar.

Atunci cand el nu este si proprietar, apare o contrarietate intre drept si fapt.

in cadrul detentiei precare exista intotdeauna o concurenta asupra aceluiasi lucru a mai multor drepturi de natura diferita.

Astfel, proprietarul este investit cu un drept de proprietate si, asupra aceluiasi lucru, detentorul care este investit cu un drept personal sau un drept real.

detentorul recunoaste dreptul altuia, posesorul nu.

Daca se are in vedere elementul intentional (animus), atunci posesorul are intentia de a se afirma ca proprietar.

Dimpotriva, detentorul precar recunoaste ca nu el este proprietar; spre deosebire de posesor, detentorul precar nu este animat - cu privire la bunul pe care il detine - de o vointa de apropriere.

In doctrina s-au mai retinut si alte deosebiri intre detentie si posesie precum:

detentia nu este niciodata un fapt neregulat pe cand posesia este adesea un fapt neregulat (de exemplu, posesia dobandita prin furt sau uzurpare); detentorii detin lucrul in mod regulat in virtutea unui titlu; dar tocmai acest titlu le confera starea de precaritate;

in cazul posesiei, de multe ori, posesorul este una si aceeasi persoana cu proprietarul.

Dar de foarte multe ori posesorul nu este titularul dreptului real, ci se pretinde numai a fi; de aici se naste un conflict cu adevaratul proprietar.

Pe de alta parte, in cazul detentorilor, cum acestia detin in virtutea unui titlu, numai incalcarea acestuia va avea ca urmare un conflict; rezolvarea acestui conflict se va face printr-o actiune izvorata de exemplu, din contractul care a dat nastere detentiei (inchiriere, comodat, depozit etc.).

Regimul juridic al detentiei precare.

In raporturile detentorului precar cu proprietarul, principiul este ca acestea sunt guvernate de titlul care

fundamenteaza detentia (contract de inchiriere, contract de depozit, contract de imprumut, etc.).

Specificul acestor raporturi exclude cu desavarsire ca detentorul precar sa poata prescrie impotriva proprietarului sau sa actioneze impotriva sa prin actiunile posesorii.

Detentorul precar nu beneficiaza de prescriptia achizitiva.

Situatia detentorului precar fata de terti este diferita.

In adevar, el nefiind prin ipoteza legat de terti prin niciun raport juridic, el nu se distinge de un posesor.

Asa fiind el se bucura de protectia posesorie impotriva tertilor care-i tulbura detentia.

Intervertirea detentiei precare (titlurilor).

Codul civil reglementeaza intervertirea precaritatii sau a titlului posesiei, admitandu-se ca, in anumite situatii, detentia precara se poate transforma in posesie propriu-zisa.

Codul civil enumera urmatoarele cazuri   :

cand detinatorul lucrului primeste cu buna credinta de la alta persoana decat adevaratul proprietar un titlu translativ de proprietate cu privire la bunul pe care il detine.

De exemplu, depozitarul care cumpara bunul detinut in depozit de la o persoana pe care o crede mostenitor al

deponentului.

detinatorul lucrului prin acte de rezistenta neaga drepturile celui de la care detine bunul.

De exemplu, din diferite motive locatarul considera ca el este proprietarul imobilului si refuza sa mai achite chiria. In acest mod locatarul din detentor devine posesor.

Trebuie sa se manifeste vointa de a poseda in contra vointei autorului sau prin acte reale, acte de rezistenta, care sa provoace un conflict intre el si proprietarul lucrului.

Conflictul poate fi judiciar sau extrajudiciar, de exemplu, detentorul face o notificare proprietarului ca nu-i va mai plati chiria sau detentorul se opune cu forta la reluarea lucrului de catre proprietarul sau.

In acest al doilea caz de intervertire a precaritatii titlul precar nu este inlocuit, ca in primul caz, printr-un titlu translativ de proprietate.

lucrul este transmis, prin act cu titlu particular translativ de proprietate, de catre detinatorul precar unei persoane de buna credinta;

din momentul incheierii actului translativ de proprietate, cumparatorul de buna credinta incepe sa stapaneasca bunul in calitate de posesor; el are o posesie utila.

Aceasta pentru ca posesia sa se bazeaza pe actul de transmisiune si nu pe titlul precar al celui ce i-a transmis bunul;

transmisiunea lucrului cu titlu universal, de catre detentor, daca succesorul este de buna-credinta; astfel, mostenitorul care, dobandind o succesiune, are credinta ca bunul detinut de catre defunct se afla in

proprietatea acestuia, cu toate ca defunctul era doar un detentor precare; aceasta ipoteza este criticabila deoarece mostenitorul, fiind succesorul defunctului, nu poate sa aiba mai multe drepturi decat acesta; deci firesc ar fi ca mostenitorul sa aiba obligatia de restituire a lucrului deoarece autorul sau a fost doar un detentor precar.

Posesia  si  proprietatea aparenta.

Trebuie sa deosebim situatia posesorului, de cea a proprietarului aparent.

Proprietarul aparent este o persoana care, printr-o eroare comuna, este considerat ca fiind proprietar.

Asadar, proprietatea aparenta isi afla temeiul in credinta tertilor si nu in comportamentul posesorului aparent fata de un bun.

Proprietarul aparent este persoana care este considerata proprietar; posesorul este persoana care se comporta si actioneaza ca un proprietar.

Rezulta ca daca proprietarul aparent nu este niciodata adevaratul proprietar - deoarece aparenta este contrara realitatii - cel mai adesea proprietarul este unul si acelasi cu posesorul.

Legea nu acorda efecte proprietarului aparent, ci doar tertilor care au fost inselati de aparenta.

Dimpotriva, posesorul beneficiaza de efectele posesiei; legea intelege sa-i protejeze sub acest aspect.

Dovada posesiei.

A face dovada posesiei echivaleaza cu proba celor doua elemente din structura ei.

Elementul "corpus", fiind un fapt material, poate fi dovedit cu orice mijloc legal de proba; elementul "animus", fiind un element psihologic, este mai greu de dovedit; de aceea, prin lege acest element intentional - animus, se prezuma ori de cate ori o persoana are detinerea materiala a bunului.

Intrucat elementul psihologic, prin natura lui, este mai dificil de probat, legea a instituit doua prezumtii:

prezumtia de neprecaritate, conform careia detinatorul unui bun este prezumat pana la proba contrarie, posesor si nu detentor.

Astfel, Codul civil prevede ca posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este dovedit ca a inceput sa posede pentru altul.




In legatura cu acest aspect, in doctrina de specialitate s-a subliniat ca in realitate acest text instituie doua prezumtii legale.

in primul rand, plecand de la elementul material al posesiei, de la stapanirea materiala a bunului, legiuitorul

trage concluzia existentei elementului subiectiv.

Se presupune ca persoana care stapaneste material bunul exercita aceasta stapanire pentru sine.

Fiind o prezumtie relativa, se permite dovada contrara a precaritatii.

in al doilea rand, odata ce au fost dovedite ambele elemente ale posesiei, legiuitorul concluzioneaza ca posesorul este proprietar instituind o prezumtie de proprietate;

In cazul bunurilor imobile, prezumtia este relativa, iar in cazul mobilelor prezumtia este absoluta, daca sunt indeplinite conditiile art. 1909-1910 Cod civil.

prezumtia de neintervertire a precaritatii in posesie

Potrivit acestei prezumtii, daca o persoana a inceput a poseda ca detentor precar, ea este prezumata a conserva aceasta calitate, pana se dovedeste ca a inceput o posesie utila.

In acest sens, art. 1855 Cod civil dispune: cand posesorul a inceput a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeasi calitate, daca nu este proba contrarie.

Calitatile posesiei.

Pentru ca posesia sa produca efecte juridice deosebit de intrunirea celor doua elemente, ea trebuie sa fie utila.

Pentru a fi utila ea trebuie sa indeplineasca anumite calitati si anume:

sa fie continua;

neintrerupta;

netulburata;

publica

si sub nume de proprietar.

la aceste calitati cerute posesiei doctrina si jurisprudenta a adaugat si pe aceea de a fi neechivoca.

Posesia trebuie sa fie continua, adica este necesar ca bunul sa fie stapanit cu regularitate, potrivit naturii sale. Astfel, pentru ca posesia sa fie utila, trebuie sa se manifeste prin acte repetate la distante normale specifice naturii lucrului posedat.

Caracterul de continuitate nu presupune cu necesitate exercitarea in permanenta a actelor de posesie, ci ea poate fi exercitata cu intermitente, insa este necesar ca intermitentele sa nu fie " anormale ".

Posesia sa fie neintrerupta - Pe cand continuitatea posesiei este opera posesorului insusi care, prin fapta sa proprie, poate sa faca posesia discontinua, folosind lucrul in mod neregulat, intreruperea se realizeaza numai prin fapta unui tert, care duce la incetarea posesiei.

Intreruperea posesiei implica o pierdere a acesteia.

Prin urmare, neintreruperea posesiei nu este propriu-zis o calitate a posesiei ci o conditie de existenta a ei; daca posesia se intrerupe, aceasta se pierde.

Posesie sa fie netulburata - Prin posesie netulburata se intelege acea posesie care nu se fondeaza pe acte de violenta.

Posesia sa fie publica - Este publica acea posesie care este exercitata in vazul tuturor, fiind cunoscuta de toti.

Pentru ca posesia sa fie utila este necesar sa fie exercitata si sub nume de proprietar.

Daca cel ce exercita acte de stapanire materiala nu o face sub nume de proprietar, atunci exista doar o detentie precara.

Codul civil roman nu include, printre calitatile posesiei, neechivocitatea.

Se sustine insa teza necesitatii ca, pentru ca posesia sa fie utila, ea sa fie si neechivoca.

Viciul echivocitatii "loveste" mai ales elementul psihologic, animus, pentru ca faptele materiale, de stapanire, pot fi exercitate si sub un alt titlu.

Daca aceste calitati sunt indeplinite posesia produce efecte specifice, inclusiv dobandirea proprietatii prin uzucapiune (prescriptia achizitiva).

Viciile posesiei.

Viciile posesiei sunt reversul calitatilor sale; ele sunt:

discontinuitatea

violenta

clandestinitatea

precaritatea.

Precaritatea este mai mult decat un viciu al posesiei, deoarece presupune lipsa elementului subiectiv, intentional, al posesiei, ceea ce inseamna lipsa insasi a posesii, ci nu numai un simplu viciu al acesteia.

Discontinuitatea posesiei.

Potrivit Codului civil, posesia este discontinua cand posesorul o exercita in mod neregulat, adica cu intermitente

anormale.

Posesorul nu trebuie sa se afle in contact permanent cu bunul pentru ca posesia sa fie continua (utila).

Este necesar ca actele de posesie sa se exercite la intervale normale si intr-o succesiune obisnuita, fara intervale de timp prea mari intre ele, dar in toate cazurile conform naturii lucrului sau exercitiului dreptului care formeaza obiectul posesiei.

Discontinuitatea nu se confunda cu intreruperea posesiei, in acest ultim caz incetand posesia.

Intreruperea posesiei are loc atunci cand exercitiul posesiei a fost intrerupt pe o durata mai mare de un an.

Daca, insa, intreruperea dureaza mai putin de un an, posesia este lovita de viciul discontinuitatii.

Rezulta ca posesia trebuie sa fie continua si neintrerupta, acestea neconfundandu-se una cu alta.

Continuitatea si neintreruperea posesiei se prezuma pentru cel ce invoca posesia, in sensul ca posesorul actual care probeaza ca a posedat intr-un moment dat mai inainte, este presupus ca a posedat in tot timpul intermediar, fara insa ca aceasta sa impiedice proba contrarie.

In ceea ce priveste caracterele viciului discontinuitatii, acestea sunt:

este un viciu absolut, in sensul ca poate fi invocat impotriva posesorului de catre orice persoana care are interes ca posesia sa nu fie utila;

este un viciu temporar, inceteaza daca posesorul incepe o posesie utila, adica actele de stapanire se exercita in mod normal, la intervale obisnuite dupa natura lucrului sau dreptului exercitat;

se aplica, de regula, in cazul posesiei bunurilor imobile, intrucat pentru bunurile mobile posesia de buna-credinta valoreaza titlu de proprietate.

2. Violenta.

Posesia trebuie sa fie netulburata sau pasnica.

Posesia este tulburata cand este fondata sau conservata prin acte de violenta in contra sau din partea adversarului.

Prin urmare, pentru a fi neviciata, utila, posesia trebuie sa fie inceputa si mentinuta sau conservata in mod pasnic,   fara violenta.

Caracterele juridice ale viciului violentei sunt urmatoarele:

este un viciu relativ - produce efecte numai intre partile intre care a intervenit, ceea ce inseamna ca viciul poate fi invocat numai de catre persoana impotriva careia s-a manifestat violenta; fata de celelalte persoane, posesia nu este afectata de viciul violentei;

este un viciu temporar, ceea ce inseamna ca de indata ce a incetat violenta, posesia utila reincepe; nu se pot opune posesorului actele de violenta decat in timpul cat sunt exercitate; daca aceste acte de violenta au incetat, posesia inceteaza de a mai fi viciata;

viciul poate exista atat in privinta posesiei bunurilor mobile, cat si in privinta posesiei celor imobile.

3. Clandestinitatea.

Pentru ca posesia sa fie utila este necesar ca aceasta sa fie publica, adica sa fie exercitata pe fata, asa cum ar exercita-o proprietarul insusi.

Posesia este clandestina cand posesorii o exercita in ascuns de adversarul sau incat acesta nu este in stare de a putea sa o cunoasca.

Posesia clandestina se exercita in asa fel incat sa nu atraga atentia celor ce ar avea interes s-o cunoasca.

Clandestinitatea se poate concepe cu usurinta in materia bunurilor mobile, care sunt susceptibile de posesie ascunsa, dar pentru bunurile imobile este mai greu de intalnit.

Caracterele juridice ale viciului clandestinitatii sunt urmatoarele:

este un viciu temporar, adica inceteaza cand posesia devine publica;

este un viciu relativ, ceea ce inseamna ca poate fi invocat numai de catre persoana fata de care fost ascuns.

4. Echivocul.

Posesia trebuie sa fie neechivoca; aceasta cerinta este opera jurisprudentei.

posesie este echivoca in cazul in care nu se cunoaste daca posesorul are sau nu are elementul intentional.

Astfel, asa cum am aratat, viciul echivocitatii "loveste" mai ales elementul psihologic, animus, pentru ca faptele



materiale, de stapanire, pot fi exercitate si sub un alt titlu.

Echivocul exista, de exemplu, atunci cand doua sau mai multe persoane savarsesc acte de stapanire asupra unui bun atunci, cand nici una nu pretinde o posesie proprie, distincta.

Echivocul este un viciu relativ deoarece el poate fi invocat in cazul coproprietarii numai de ceilalti copartasi; el este si un viciu temporar deoarece posesia devine utila atunci cand este stabilit ca posesorul stapaneste cu animus domini.

5. Precaritatea.

Precaritatea este mai mult decat un viciu al posesiei, este lipsa acesteia.

Potrivit Codului civil, actele ce le exercitam sau asupra lucrului altuia, sub nume precar, adica in calitate de locatari, depozitari, uzufructuari sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale aceluia, nu constituie o posesie sub nume de proprietar.

Tot asemenea este posesia ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului sau.

Sunt detentori precari: locatarii, depozitarii, uzufructuarii, administratorii bunurilor altuia, etc.

Ceea ce ii lipseste detentorului este elementul animus, adica intentia de a poseda pentru el insusi.

Drept urmare, oricat timp ar dura stapanirea bunului nu poate avea ca efect dobandirea proprietatii prin prescriptie achizitiva.

Totodata, ea are un caracter absolut pentru ca nu produce efecte juridice fata de nici o persoana.

Efectele posesiei.

Fiind o manifestare exterioara a dreptului de proprietate sau a altui drept real, posesia produce anumite efecte juridice.

Efectele generale ale posesiei sunt:

posesia creeaza prezumtia de proprietate;

Dovada lipsei de drept a posesorului este in sarcina celui ce porneste actiunea impotriva posesorului.

Daca nu se face aceasta dovada, are castig posesorul.

posesia este aparata prin actiunile posesorii;

posesorul  dobandeste  proprietatea prin uzucapiune  (prescriptie achizitiva), in cazul bunurilor imobile;

Efectele particulare ale posesiei sunt:

uzucapiunea de la 10 la 20 de ani, in locul celei de 30 de ani, in materie de imobile;

prescriptia instantanee, in materie de mobile;

posesorul de buna credinta dobandeste fructele lucrului posedat;

Posesia  creeaza  o  prezumtie  de  proprietate in  persoana posesorului.

Posesorul este prezumat a fi proprietarul lucrului pe care-l poseda, pana la proba contrara.

Aceasta prezumtie se intemeiaza pe ideea ca, de cele mai multe ori, posesia nu este decat exercitiul aparent al dreptului de proprietate.

Aceasta prezumtie de proprietate este relativa si poate fi rasturnata prin proba contrara.

Avantajul acestei prezumtii este acela ca posesorul are calitatea de parat, fiind presupus proprietar si este scutit de a aduce alte probe in sprijinul dreptului sau de proprietate, pana la proba contrara.

Prezumtia de proprietate este absoluta in cazul bunurilor mobile, intrucat posesia de buna-credinta valoreaza titlul de proprietate.

2.Posesorul de buna credinta dobandeste in proprietate fructele bunului asupra caruia exercita posesia.

Posesorul de buna credinta dobandeste in proprietate fructele produse de bunul pe care il poseda; este un beneficiu al legii care are o ratiune puternica.

Astfel, fundamentul dobandirii fructelor se gaseste in motive de echitate.

Posesorul a fost de buna-credinta si a perceput fructele, pe care a putut sa le consume, crezandu-se proprietar.

Buna credinta consta in credinta pe care o are posesorul ca este proprietarul bunului pe care il poseda.

Posesorul este de buna credinta cand poseda ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate ale carui vicii nu-i sunt cunoscute.

Prin urmare, componentele bunei-credinte sunt:

existenta titlului si

necunoasterea de catre dobanditorul bunului a viciilor titlului (de exemplu, nulitatea actului translativ: o vanzare afectata de o cauza de nulitate, ea fiind improprie pentru a transfera proprietatea).

Rezulta ca pentru ca posesorul sa poata culege fructele in proprietate este necesara o singura conditie si anume sa fie de buna-credinta.

Titlul ce se invoca de catre posesor nu este un element separat de buna-credinta, ci intrinsec acesteia, de natura a o justifica.

Conditia bunei-credinte nu trebuie sa fie dovedita.

Din moment ce posesorul prezinta titlul, element intrinsec al acesteia, buna-credinta se prezuma, pana la proba contrara.

Posesorul inceteaza de a fi cu buna-credinta din momentul in care viciile titlului ii sunt cunoscute.

Posesorul nu mai are dreptul la fructele percepute dupa momentul in care a cunoscut viciile titlului, posesorul fiind obligat sa restituie proprietarului, impreuna cu bunul, toate fructele percepute, din momentul in care a devenit de rea-credinta, sau valoarea lor, precum si fructele nepercepute.

La randul sau, pentru a nu se realiza o imbogatire fara just temei, proprietarul este obligat sa plateasca posesorului de rea-credinta toate cheltuielile necesare facute de acesta cu lucrul si cele pentru producerea fructelor.

Apararea posesiei prin actiunile posesorii.

Actiunile posesorii sunt acele actiuni in justitie prin care posesorul urmareste sa-si apere posesia impotriva oricaror tulburari sau sa redobandeasca posesia atunci cand a pierdut-o.

Asadar, ele au ca scop restabilirea situatiei de fapt existente anterior tulburarii sau deposedarii.

Specificul acestor actiuni rezida in aceea ca prin ele se apara o situatie de fapt, posesia, fara insa a se discuta dreptul de proprietate sau alt drept real asupra lucrului.

Caracterele actiunilor posesorii sunt:

prin ele poate fi aparata numai posesia asupra bunurilor imobile deoarece pentru bunurile mobile posesorul este prezumat a fi proprietar;

actiunile posesorii au ca scop apararea simplului fapt al posesiei, ele nu pun in discutie dreptul asupra bunului; de aceea si proba este mai usoara;

actiunile posesorii se judeca dupa o procedura speciala, simpla si rapida prevazuta de Codul de procedura civila;

actiunile posesorii sunt actiuni reale, intrucat apara drepturile reale prin apararea posesiei;

pot fi exercitate timp de un an de la tulburarea sau atingerea adusa posesiei.

Clasificarea actiunilor posesorii.

Deosebim:

actiunea posesorie generala numita si actiune posesorie in complangere, folosita pentru a face sa inceteze orice tulburare a posesiei;

actiunea posesorie speciala numita in reintegrare menita sa apere posesia in caz de tulburare sau deposedare prin violenta.

Actiunea in complangere.

Este actiunea de drept comun in materie de posesie deoarece la ea se recurge pentru orice tulburare, mai putin cand posesorul este deposedat prin violenta.

Tulburarile pot fi de fapt - atunci cand incalcarea posesiei se face prin acte materiale (de exemplu, trecerea fara drept pe terenul vecin, fara a avea in acest sens un drept de servitute) sau de drept - cand constau intr-o pretentie juridica exercitata impotriva posesorului (exemplu, somatia facuta chiriasului de catre un tert care pretinde sa i se plateasca lui chiria si nu celui cu care a incheiat contractul de inchiriere).

Pentru exercitarea actiunii in complangere trebuie intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;

reclamantul sa faca dovada ca inainte de tulburare sau deposedare a posedat bunul cel putin un an;

posesia reclamantului sa fie utila, adica neviciata.

Actiunea posesorie speciala sau in reintegrare.

Actiunea posesorie speciala (in reintegrare) poate fi utilizata pentru apararea posesiei numai atunci cand tulburarea sau deposedarea are loc prin violenta.

Prin violenta se intelege orice fapta contrara ordinii de drept ce implica rezistenta din partea adversarului

si care tinde la deposedarea posesorului.

Prin violenta vom intelege orice fapta contrara ordinii de drept care implica rezistenta din partea adversarului si care tinde la deposedarea posesorului.

Violenta nu presupune numai loviri, insulte, etc., ci si alte procedee abuzive cum ar fi: ocuparea unui teren, a unei case, ridicarea unui zid, ridicarea sau daramarea unui gard, distrugerea recoltelor, etc.

Singura conditie ceruta pentru actiunea in reintegrare este aceea ca sa nu fi trecut mai mult de un an de la data

tulburarii (exista o singura conditie deoarece aceasta actiune impune rezolvarea ei urgenta).



loading...



Politica de confidentialitate


Copyright © 2018 - Toate drepturile rezervate

Drept




IZVOARELE DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVAT
Introducerea cererii de chemare in judecata
RASPUNDEREA PRESEDINTELUI ROMANIEI
Normele tehnice (tehnologice)
EFECTELE PARTAJULUI DE ASCENDENT
Suveranitatea de stat si principiul separatiei puterilor in stat
Ghid privind prevenirea si solutionarea conflictelor de interese in cadrul sistemului judecatoresc
Preocupari actuale privind combaterea coruptiei
Posesia și efectele sale
Contaminarea venerica si transmiterea sindromului imunodeficitar dobandit: continut legal, subiecti, continut constitutiv












loading...