Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. Definiția dreptului, Norma de drept, izvoarele de drept, legi, aplicarea legilor

Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
NORMA JURIDICA


NORMA JURIDICA



NORMA JURIDICA
1. Conceptul de norma juridica si trasaturile acesteia

Norma juridica ca element constitutiv al dreptului este o regula de conduita, generala si impersonala, cu aplicare repetata, instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta a carei respectare este asigurata la nevoie de forta coercitiva a statului.

Scopul normei juridice sau regulii de drept corespunde finalitatii dreptului si anume de a asigura convietuirea sociala, orientand comportarea oamenilor in directia promovarii si consolidarii relatiilor sociale potrivit idealurilor si valorilor ce guverneaza societatea respectiva. Prin intermediul normelor juridice se ordoneaza si reglementeaza in forme specifice dreptului, relatiile interumane, in conformitate cu aceste valori. Norma juridica are un caracter prescriptiv, ea stabileste o anumita comportare, impune o anumita conduita, constand dintr-o actiune sau inactiune umana, indreptata intr-o anumita directie, in vederea realizarii unui anumit scop. Se poate spune ca norma juridica este elementul constitutiv al dreptului, este "celula de baza" a acestuia, dupa cum se exprima unii autori. In ansamblul lor, normele juridice in vigoare alcatuiesc dreptul pozitiv al societatii respective.

Prin natura sa, norma juridica este o regula cu caracter general si impersonal. De aici decurge faptul ca regula de conduita prescrisa de norma este o regula tipica, menita sa se aplice la un numar nedefinit de cazuri si de persoane. Conduita tipica prescrisa de norma juridica stabileste drepturile si obligatiile participantilor la viata juridica, ale subiectilor raporturilor juridice, in mod generic. Astfel ca, norma juridica devine un criteriu unic de indrumare si apreciere a conduitei oamenilor, veritabil etalon sau standard, in functie de care o anumita conduita este definita ca fiind licita sau ilicita. Acest criteriu de apreciere nu are un caracter abstract ci el reprezinta o unitate de masura stabilita in conformitate cu conceptiile despre justitie, dreptate, ordine, disciplina din societatea data, valori al caror continut oricat de stabil si peren, cunoaste o evolutie si se poate schimba si modifica de la o societate la alta, de la o epoca sau perioada istorica la alta. Ca atare, normele juridice ca intregul drept, se afla intr-o legatura organica cu procesul dezvoltarii istorice a tarii respective.

Prescriind o conduita tipica, generica, norma este menita sa se aplice, in principiu, la un numar nelimitat de cazuri. Conduita prescrisa de norma trebuie sa fie urmata, respectata ori de cate ori sunt prezente conditiile si imprejurarile pe care le are in vedere, iar daca asemenea conditii sau imprejurari nu apar, ea nu se aplica. In principiu, deci, normele juridice se realizeaza prin aplicarea si respectarea lor repetata, continua, ori de cate ori sunt prezente conditiile, imprejurarile, ipotezele pe care le au in vedere.

Aratam ca norma juridica este de asemenea impersonala, aceasta subliniind faptul ca norma juridica nu se adreseaza unei sau unor persoane anume, prestabilite si identificate ca atare. Caracterul impersonal nu inseamna insa ca fiecare norma vizeaza absolut pe toata lumea. Unele norme pot viza toti cetatenii, altele vizeaza numai o anumita categorie de persoane ca de exemplu cei care se incadreaza intr-un anumit statut social cum ar fi cel de alegatori, functionari publici, proprietari, chiriasi, pensionari etc. Bunaoara putem spune ca unele norme constitutionale care privesc drepturile omului si libertatile fundamentale se adreseaza tuturor persoanelor fizice care traiesc pe teritoriul unei tari, atat cetatenilor, cat si strainilor, sau apatrizilor. Dar, sunt norme care se adreseaza numai persoanelor fizice cetateni ai tarii respective, altele care se adreseaza numai cetatenilor straini care domiciliaza sau se afla temporar pe teritoriul tarii si altele care vizeaza numai apatrizii. Sunt, de asemenea, norme care se adreseaza unor categorii de cetateni in functie de statutul lor civil. De pilda, Codul familiei are in vedere relatiile de familie, Codul muncii, relatiile persoanelor incadrate in munca, normele care reglementeaza situatiile pensionarilor, se adreseaza acestora. Exista asadar, grade diferite de generalitate a normelor juridice.

Este important insa sa retinem unele aspecte, atunci cand avem in vedere normele juridice care prevad anumite reglementari pentru o organizatie sau un organ de stat. De exemplu normele juridice care reglementeaza activitatea si structura organelor statului si prevad, bunaoara, anumite competente pentru presedintele tarii, pentru parlament, pentru guvern, inclusiv pentru presedintii celor doua camere sau pentru primul ministru. Aceste norme au un caracter general si impersonal pentru ca nu sunt vizate anumite persoane fizice care ocupa aceste functii, ci se adreseaza institutiei, adica indiferent de identitatea persoanei care ocupa aceasta functie. Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul sunt reglementate in Constitutie, ca institutii, indiferent de alcatuirea lor nominala. Asadar toate normele care privesc reglementarea structurii si activitatii intr-un domeniu oarecare (al justitiei sau al unui minister, bunaoara) au un caracter general si impersonal pentru ca ele se aplica de o maniera permanenta, fara considerarea persoanelor care compun aceste organe.

Norma juridica este obligatorie. Obligativitatea este o alta caracteristica a normelor juridice, cu nuantele ce le vom evoca in continuare. Fiind destinate sa stabileasca in societate o anumita ordine de drept, in mod necesar regulile de drept trebuie sa aiba un caracter obligatoriu, altfel n-am mai avea certitudinea ca in societate se va instaura ordinea sociala dorita de legiuitor. Normele de drept, continand precepte de conduita nu sunt simple indicatii sau doleante, ci reprezinta o porunca, un ordin, o dispozitie obligatorie. Indiferent de nuanta pe care ar imbraca-o, normele juridice sunt in ultima instanta, un comandament impus de puterea publica, a carui respectare este obligatorie, ele fiind prescriptive si nu descriptive. Avem in vedere, desigur, trasatura esentiala a normei juridice, trasatura neafectata de faptul ca in anumite situatii insasi puterea de stat intelege ca acest comandament sa fie enuntat sub forma supletiva sau de recomandare. Normele juridice asigura trecerea de la indicativ la imperativ, de la "sein" adica de ceea ce este, la "sollen", adica ceea ce trebuie sa fie. Fara acest caracter general obligatoriu, imperativ, esential pentru norma juridica, aceasta si-ar pierde insasi sensul existentei sale ca norma sociala distincta, in varietatea si multitudinea normelor sociale.

Vorbind de caracterul prescriptiv al normei juridice, trebuie sa distingem nuantele specifice ale unor norme, cum sunt normele - principii, normele - definitii sau normele - sarcini. De asemenea va trebui sa facem distinctia dintre normele juridice si dispozitiile individuale.

2. Normele - principii, definitii, sarcini

Exista anumite norme juridice in care regula de conduita nu apare atat de evident ca un anumit comportament, ci se manifesta sub forma stabilirii unor principii cu caracter general, care pot viza intregul sistem de drept sau o anumita ramura a dreptului. Totodata exista unele norme care definesc un anumit concept sau care stabilesc atributii pentru un anumit subiect de drept, de regula o instanta, un organ de conducere etc.

Numeroase acte normative si in primul rand Constitutia, pe langa unele prevederi reglementative foarte clare si normativ evidente, contin unele prevederi de principiu, prin care sunt consfintite unele realitati ale vietii social-politice sau prin care se stabilesc anumite finalitati, teluri ale activitatii de stat. De exemplu, Titlul I, al Constitutiei Romaniei intitulat "Principii generale", defineste caracteristicile si principiile fundamentale ale statului roman. Astfel se arata ca Romania este un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil, ca statul roman este un stat de drept, social si democratic, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, dreptatea si pluralismul politic sunt valori supreme. Aceste prevederi sunt mai mult decat simple norme obligatorii, ele sunt norme ce consfintesc principii ce calauzesc si dau coloratura intregului nostru sistem de drept, intregului sistem social-politic al tarii.

Asemenea norme - principii se intalnesc si in alte acte normative, referitoare la un anumit domeniu. De exemplu, multe coduri sau chiar legi incep printr-un capitol intitulat "Principii generale" sau "Dispozitii generale", care stabilesc anumite principii ce guverneaza toata materia, toate celelalte norme vor trebui aplicate si interpretate in lumina acestor principii. De pilda, in Legea nr. 15/1990 cu privire la reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, la art. 47, alin. 2, se spune: "contractele incheiate intre agentii economici enumerati la alin. 1 vor fi guvernate de principiul libertatii contractuale si reglementarile cuprinse in Codul civil si Codul comercial roman, cu exceptiile decurgand din prezenta lege". Stiut fiind ca un principiu al economiei de piata este cel al libertatii comerciale, legea la care ne referim consfinteste acest principiu printr-o norma de drept.

Norme - definitii. Exista frecvent situatii cand intr-un act normativ se definesc anumite concepte. De exemplu, in Codul familiei este definita rudenia, concept pe care altfel, fiecare l-ar putea interpreta in felul sau. De aceea pentru a-i da un inteles unic in intreaga legislatie, codul vine si defineste acest concept. La fel, in Codul penal gasim lamurirea intelesului unor termeni (art. 140 - 154) sau in Codul civil definitia servitutii (art. 576) si altele. Aceste definitii au si ele un caracter normativ intrucat interpretarile normelor sunt in relatie cu acest concept ce trebuie sa tina seama de sensul ce i s-a dat prin definitia din legea respectiva.

Remarcam de asemenea ca avand un specific aparte, normele prin care se stabilesc competenta, atributiile sau sarcinile unor organe. De exemplu, in cap. II al Hotararii Guvernului Romaniei nr. 522/1991 privind organizarea si functionarea Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului se stabilesc atributiile acestui minister. Apare astfel modalitatea in care se reglementeaza activitatea unui organ de stat, stabilindu-i-se cadrul juridic de indeplinire a atributiilor ce le are. Aceste norme au un caracter general pentru ca aplicarea lor este continua, nu se epuizeaza printr-o singura aplicare pentru ca organul respectiv functioneaza o perioada de timp nedeterminata, iar atributiile ce-i sunt stabilite se aplica prin acte juridice concrete, individuale.

Trasatura normei juridice de a avea un aspect general, prezinta unele particularitati in cazul actelor normative bugetare. Prin insasi natura lor, legile pentru aprobarea bugetului trebuie sa stabileasca sarcini si prevederi concrete exprimate in cifre, privind elementele bugetului (venituri, cheltuieli, provenienta unora si destinatia altora). De aceea, normele juridice cuprinse in legile bugetare au caracterul unor sarcini stabilind un cadru precis in limitele caruia se desfasoara activitatea financiara a organelor de stat si intr-o anumita masura si a altor persoane juridice si cetatenilor.

Pentru intelegerea conceptului normei juridice este necesar sa facem distinctia intre norma juridica si actul juridic individual sau concret. Spre deosebire de norma juridica, care are un caracter general si impersonal, actul juridic concret se refera la conduita intr-o situatie data a unei anumite persoane fizice sau juridice identificata si nominalizata. Exemplul cel mai elocvent de act juridic concret, il constituie hotararea judecatoreasca data in solutionarea unei cauze. De asemenea actul de numire intr-o functie a unei persoane sau actul prin care se acorda o autorizatie de constructie, de pilda, sunt tot acte concrete sau individuale. Din punct de vedere al fortei juridice, actul juridic concret este obligatoriu si garantat, la nevoie, de forta coercitiva a statului, el consumandu-se prin executarea sa imediata sau in termenele prevazute. Hotararile guvernului bunaoara, pot fi atat generale, stabilind reguli cu caracter general, cat si concrete, cum ar fi numirea cuiva intr-o functie.

Este necesar a mentiona ca actele juridice concrete sau individuale sunt date in baza si in executarea actelor normative. De altfel, actele juridice concete, deosebindu-se calitativ de actele normative sunt organic legate de acestea, deoarece prin ele se realizeaza si se traduc in viata prevederile normelor juridice. Actele juridice concrete sunt modalitati de aplicare a actelor normative, un fel de prelungire si realizare a acestora in viata sociala.

In legatura cu relatia dintre actele normative si dispozitiile concrete, individuale, este de mentionat ca teoria normativista a lui Hans Kelsen nu recunoaste aceasta distinctie si deosebire calitativa, inglobandu-le pe toate in categoria normelor juridice.

Dreptul ar reprezenta, in aceasta conceptie, un ansamblu de norme structurate ierarhic incepand cu o norma superioara avand caracterul cel mai general, Grundnorm, si coborand apoi ierarhic, pana la actul individual, inclusiv. Teoria normativista nu poate fi acceptata deoarece sterge deosebirea dintre actele concrete, individuale si actele normative, deosebirea decurgand din faptul ca actul juridic individual tine de aplicarea dreptului, de realizarea lui, iar actele normative reprezinta insusi dreptul, ce trebuie aplicat prin intermediul actelor concrete, individuale. Asadar, norma juridica poate fi definita ca o regula de conduita generala si impersonala, instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare obligatorie este asigurata, la nevoie, de forta coercitiva a statului.

3. Structura normei juridice

Structura normei juridice are doua aspecte - structura interna si structura externa. Primul aspect are in vedere structura logico-juridica a normei, iar cel de-al doilea, constructia externa, care este modul ei de exprimare in cadrul unui act normativ, adica structura tehnico-juridica.

4. Structura logico-juridica

Se constata ca norma juridica are o organizare logica, indiferent care ar fi formularea ei textuala sau ramura de drept. In mod logic o norma juridica are trei elemente: ipoteza, dispozitia si sanctiunea.

Aceasta componenta trihotomica corespunde conceptiei logice potrivit careia orice regula sau prescriptie pentru a avea semnificatia unei norme de drept, trebuie sa prevada imprejurarile sau conditiile in care unele subiecte de drept vor avea o anumita conduita, apoi care este conduita prescrisa in acele imprejurari, si in fine, ce se intampla daca nu este urmata acea conduita. Sintetic vorbind orice norma juridica prescriind in mod necesar o conduita anume - dispozitia - trebuie, in acelasi timp sa arate ipoteza sau ipotezele in care se aplica aceasta conduita, precum si consecintele nerespectarii acestei conduite, adica sanctiunea.

Rezulta ca modelul oricarei norme juridice ar putea fi prezentat schematic in urmatoarea forma:

Imprejurarile in care conduita prevazuta urmarile

se produce norma de norma nerespectarii

Oval: sanctiune

juridica normei


in cazul in care . trebuie sa. altfel.

Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabileste conditiile, imprejurarile sau faptele in prezenta carora se cere o anumita conduita, precum si categoria subiectilor, la care se refera prevederile dispozitiei.

Ipotezele pot fi de diferite feluri, in functie de gradul de precizie al formularii. Ipotezele care stabilesc exact conditiile de aplicare a dispozitiei se numesc ipoteze strict determinate. De exemplu, in cazul stabilirii dreptului la pensie pentru limita de varsta, urmas sau invaliditate, prin lege se prevad toate conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a fi incadrata intr-una din aceste categorii pentru a i se stabili cuantumul acesteia.

Ipoteza este relativ determinata, atunci cand imprejurarile de aplicare a dispozitiei, prin natura lor, nu pot fi formulate in toate detaliile.

Ipoteza poate sa fie simpla sau complexa. Este simpla cand se are in vedere o singura imprejurare in care se aplica dispozitia si complexa atunci cand se au in vedere o multitudine de imprejurari in care toate sau fiecare in parte pot sa determine aplicarea dispozitiei.

Dispozitia este acel element al normei juridice care prevede conduita ce trebuie urmata in prezenta ipotezei date, mai precis, care sunt drepturile si obligatiile corespunzatoare ale subiectelor vizate de norma juridica respectiva.

Dispozitia poate sa prevada, fie savarsirea unei actiuni (de pilda, obligatia conducatorului auto de a acorda ajutor accidentatilor), fie abtinerea de la savarsirea unor fapte (interdictiile penale, administrative) s. a. De asemenea, dispozitia poate sa impuna o anumita conduita (a face), sa interzica o anumita comportare (a nu face) sau sa lase la aprecierea persoanelor alegerea unui anumit comportament.

In functie de modul cum este formulata si dispozitia poate fi strict determinata, stabilind categoric si fara nici o posibilitate de abatere, drepturile si obligatiile subiectilor vizati, sau relativ determinata, atunci cand se prevad variante sau limite ale conduitei, urmand ca subiectii sa aleaga una din ele, sau in cadrul acestor limite, conduita dorita.

Dispozitia este elementul esential al normei juridice, deoarece ea prevede conduita ce trebuie urmata, iar lipsa ei ar goli de continut norma juridica.

Sanctiunea indica urmarile nerespectarii dispozitiei normei juridice. Aceste urmari sunt, de fapt, masurile luate impotriva persoanelor care au violat legea si care sunt aduse, la indeplinire, la nevoie, cu ajutorul puterii de stat.

In functie de natura raporturilor sociale reglementate, de importanta intereselor, a valorilor aparate, de periculozitatea sociala pe care o prezinta actele de incalcare, sanctiunile difera si ele din punt de vedere al naturii si gravitatii lor. Astfel, se disting: sanctiuni penale, administrative, disciplinare si civile, care la randul lor se subdivid dupa gravitatea acestora, in cadrul fiecarei categorii in parte.

O alta clasificare a sanctiunilor se poate face dupa scopul acestora. Astfel, unele sanctiuni urmaresc anularea actului ilicit, si restabilirea situatiei legale anterioare sau repararea prejudiciului produs. Alte sanctiuni prevad aplicarea unor masuri de constrangere, in vederea ispasirii vinovatiei pentru fapta antisociala savarsita si prevenirii unor noi incalcari. Deci, din acest punct de vedere, sanctiunile pot fi grupate in sanctiuni de anulare a actelor ilicite, sanctiuni reparatorii (de reparare si desdaunare) si sanctiuni expiatorii.

Dupa gradul de determinare sanctiunile pot fi de mai multe feluri: absolut determinate, relativ-determinate, alternative si cumulative. Sanctiunile absolut determinate sunt acelea unde sanctiunea este precis stabilita si nu incape nici o alta interpretare sau deviere de la ea. Sanctiunile relativ determinate sunt acelea care se pot stabili in mod concret dintr-un cadru mai larg. Astfel sunt, in general, sanctiunile penale, unde cel care le aplica poate sa aprecieze intre anumite limite cuantumul sanctiunii aplicate. Sanctiunile alternative sunt acele sanctiuni unde cel care le aplica are de ales intre mai multe sanctiuni (de exemplu, inchisoare sau amenda). Sanctiunile cumulative sunt acele sanctiuni in cadrul carora organul de aplicare trebuie sa aplice doua sau mai multe sanctiuni (de exemplu, inchisoare si confiscarea averii).

Desigur ca sanctiunea este o latura foarte importanta a normei juridice, ea fiind aceea care de fapt asigura in ultima instanta respectarea normei juridice, restabilirea ordinii juridice. Desi sanctiunea juridica tine de domeniul general al constrangerii, ea nu trebuie identificata cu constrangerea statala. Sunt sanctiuni a caror aplicare necesita interventia fortei coercitive si care se executa de buna voie. In acelasi timp, sunt sanctiuni juridice pentru a caror aplicare si executare se cere interventia autoritatilor de stat judiciare si administrative, inclusiv a celor de natura coercitiva. Aplicarea sanctiunilor reprezinta un act de putere de mare raspundere, si intr-un stat de drept ea trebuie facuta numai de organele competente, cu stricta respectare a prevederilor legale, a drepturilor si libertatilor cetatenilor. Pana la urma sanctiunea, ca element al normei juridice, contine si ea o regula de conduita care priveste atat subiectul care a violat dispozitia, cat si organul de stat chemat sa aplice sanctiunea impotriva celui care s-a facut vinovat de incalcarea normei juridice.

5. Structura tehnico-juridica a normei juridice

Spre deosebire de structura logica, structura tehnico-juridica a normei juridice se refera la forma exterioara de exprimare a continutului si structurii logice a acesteia, la redactarea ei, care trebuie sa fie clara, concisa, concreta. Normele juridice nu sunt elaborate si nu apar intr-o forma distincta, de sine statatoare, ci sunt cuprinse intr-un act normativ care poate fi lege, hotarare, regulament, statut etc. Acest act normativ la randul sau, este structurat pe capitole, sectiuni, articole.

Articolul este elementul structural de baza al actului normativ care contine, in principiu, prevederi de sine statatoare. Dar nu orice articol de lege coincide cu o regula de conduita. Intr-un articol pot sa fie cuprinse mai multe reguli de conduita, sau dimpotriva, un articol poate sa cuprinda doar un element al normei, lucru frecvent intalnit de altfel. Pentru a stabili continutul normei cu toate elementele sale logico-juridice este necesar sa coroboram texte din articole si chiar legi diferite. De regula, cu ocazia aplicarii, organul de aplicare trebuie sa coreleze texte din mai multe acte normative. O hotarare judecatoreasca penala, bunaoara, se da in temeiul unor prevederi din Codul penal, Codul de procedura penala, legea de organizare a justitiei, cat si in temeiul prevederii unor legi speciale care reglementeaza anumite domenii, etc.

Asadar, structura tehnico-judiciara are in vedere aspectul normativ, modul cum sunt enuntate normele juridice in cadrul actelor normative.

6. Clasificarea normelor juridice

Exista diferite clasificari ale normelor juridice, in functie de criteriul avut in vedere.

Dupa obiectul pe care-l reglementeaza, adica relatiile sociale la care se refera normele juridice, se constituie si disting ramurile de drept si institutiile juridice (drept constitutional, drept penal, drept civil, dreptul electoral, dreptul de proprietate etc.). Acesta poate fi si un criteriu de clasificare a normelor juridice, ca norme de drept constitutional, penal, civil, comercial etc.

Dupa forta juridica pe care o au normele juridice, tinand seama de ierarhia si forma de exprimare ca acte normative, distingem norme din legi, norme din decrete, din hotarari ale guvernului, s.a.m.d.

Dupa sfera de aplicare si gradul de generalitate avem norme generale, norme speciale si norme de exceptie.

Dupa modul in care sunt redactate normele, distingem norme juridice complete, si norme juridice incomplete care se completeaza cu trimitere la alte norme.

O clasificare de importanta deosebita este facuta din punct de vedere al caracterului conduitei, a naturii conduitei pe care o prescriu. In general, literatura juridica contemporana clasifica normele juridice, avand in vedere acest criteriu, in onerative, prohibitive si permisive.

Normele juridice onerative (onus, oneris = sarcina) sunt acelea care prescriu in mod expres obligatia de a savarsi o actiune.

Normele prohibitive sunt acelea care interzic savarsirea unei actiuni, a unei fapte. Acestei categorii de norme juridice ii apartine marea majoritate a normelor de drept penal, numeroase norme de drept administrativ, s.a.

Desigur ca impartirea normelor in onerative si prohibitive nu trebuie vazuta mecanic, intrucat depinde din ce punct de vedere abordam norma pentru a vedea daca interzice sau obliga la savarsirea unei actiuni.

Normele juridice permisive sunt acelea care, fara a obliga sau interzice in mod categoric o actiune, o conduita, prevad posibilitatea ca subiectul sa-si aleaga singur o conduita, actionand dupa propria apreciere. Astfel, dreptul de recurs al partilor in proces este o norma permisiva, pentru ca lasa la aprecierea partilor daca vor uza sau nu de aceasta cale de atac.

Normele permisive sunt de mai multe categorii, in functie de nuanta pe care o imbraca regula de conduita.

O prima categorie o formeaza normele supletive. In ipoteza in care persoana nu a ales singura conduita in limitele stabilite de lege, norma supletiva este aceea ce stabileste reglementarea ce urmeaza a se aplica.

Un loc important il au normele de imputernicire sau de competenta. Acestea sunt acele norme prin care se formuleaza anumite drepturi si obligatii sau competente (atributii) ale subiectilor de drept. Ele stabilesc capacitatea si competenta subiectilor de drept, posibilitatea savarsirii anumitor actiuni. Se regasesc frecvent in Constitutie, in legile de organizare a diferitelor structuri de stat.

O trasatura asemanatoare normelor permisive o au si normele de stimulare si cele de recomandare. Primele stabilesc bunaoara, atribuirea de decoratii, premii, lasand, in principiu, la aprecierea organului competent aplicarea lor concreta. Normele de recomandare sunt astfel cum o spune si denumirea - prevederi neobligatorii, adresate unor organizatii sociale autonome prin care sunt indemnate sa urmeze o anumita conduita.

Normele onerative si prohibitive poarta denumirea si de norme imperative sau categorice, deoarece nu admit nici o derogare in realizarea lor, iar normele permisive sunt denumite in stiinta juridica si norme dispozitive.

Reglementarea juridica cu caracter dispozitiv-supletiv este caracteristica dreptului privat, mai ales civil, in special in sistemele cu economie libera, de piata. Intemeindu-se pe garantarea dreptului de proprietate si libertatea dreptului de dispozitie sau libertatea contractuala, statul permite ca proprietarii sa dispuna liber si in mod autonom in activitatea lor economica. Sigur, statul se foloseste si de norme imperative pentru ocrotirea institutiei proprietatii si reglementarea altor raporturi din societate, in special cele ce privesc protectia sociala.

Aratam ca dupa sfera de cuprindere si natura reglementarii, normele juridice se mai clasifica in norme generale, speciale si de exceptie. Normele generale au sfera cea mai larga, aplicandu-se tuturor relatiilor sociale din ramura respectiva a dreptului, pe cand normele speciale cuprind un domeniu mai restrans de relatii sau anumite institutii. In limbajul juridic, normele generale mai poarta denumirea si de drept comun. Astfel Codul civil roman contine reglementari generale de drept comun si se aplica ori de cate ori o materie sau un aspect dintr-o materie nu e reglementat de legislatia speciala din sfera relatiilor sociale de drept privat.

Codul penal contine ansamblul reglementarilor generale din domeniul penal. Codul insusi se imparte in doua parti distincte - partea generala care contine norme aplicabile intregului domeniu al dreptului penal si partea speciala ce reglementeaza diferitele categorii de infractiuni. In cazul cand intervin unele legi distincte prin care se incrimineaza alte fapte sau infractiuni acestea au caracterul unor legi speciale din domeniul penal.

Normele de exceptie sunt acele norme care se abat de la reglementarea generala, admitand o reglementare diferita fata de dreptul comun si dispozitiile generale. In Codul familiei se prevede ca varsta minima pentru casatorie este de 18 ani pentru barbati si 16 ani pentru femei. Cu toate acestea, pentru motive temeinice se poate aproba casatoria femeii la 15 ani.

Importanta distingerii intre norme generale, speciale si de exceptie apare in procesul de aplicare a dreptului, in sensul ca, normele cu caracter special sau cu caracter de exceptie vor trebui interpretate intotdeauna in mod foarte strict.

Din punct de vedere tehnico-redactional exista norme complete sau norme incomplete, care la randul lor pot fi norme de trimitere si norme in alb.

Normele complete sunt acelea care sunt dotate cu toate elementele necesare, deci reglementarea este clara. Normele incomplete trimit uneori pentru completare la alta norma. Impreuna cu norma de trimitere, reglementarea devine completa. Uneori insa, norma este incompleta pentru ca urmeaza sa apara o reglementare care sa dasavarseasca si sa completeze aceasta norma. Aceste norme poarta denumirea de norme in alb. Normele incomplete mai sunt numite in literatura juridica si norme imperfecte.

7. Actiunea normelor juridice in timp

Pentru asigurarea eficientei actelor normative, a realizarii obiectivului lor, este deosebit de important a stabili cadrul lor de actiune in timp, in spatiu si asupra persoanelor, cu alte cuvinte de a defini principiile si modalitatile de determinare a cadrului temporal, spatial si uman de actiune a actelor normative.

In privinta actiunii actelor normative in timp este deosebit de importanta stabilirea datei exacte a intrarii in vigoare si a incetarii sau a iesirii din vigoare a actului normativ. Existenta actului normativ nu coincide cu durata actiunii sau in limbaj juridic, cu faptul de a fi in vigoare, adica de a avea eficienta juridica. Uneori data adoptarii actului normativ si cea a intrarii in vigoare sunt diferite. Pe de alta parte dupa iesirea din vigoare, actul normativ incetand sa mai actioneze si sa produca efecte juridice paraseste campul dreptului pozitiv, ramanand doar un act cu valoare istorico-documentara.

In privinta datei intrarii in vigoare a actului normativ se are in vedere, in principiu, necesitatea aducerii lui la cunostinta publica a cetatenilor, a organelor de stat si altor organisme sociale, a tuturor celor chemati sa-l respecte. Aceasta se face, de regula, prin publicarea actelor normative, in special a legilor si a celor emise de organele centrale de stat intr-o publicatie speciala, cu este in tara noastra Monitorul Oficial. Aceasta evident nu impiedica posibilitatea intrarii in vigoare a actului normativ din momentul adoptarii lui, daca organul emitent prevede expres acest lucru. In aceasta imprejurare se are in vedere ca mijloacele moderne de informare si publicitate, asigura cunoasterea actului respectiv, facand posibila intrarea sa in vigoare de indata dupa adoptare. Stabilirea cu precizie a datei intrarii in vigoare a actului normativ este hotaratoare pentru a determina momentul din care incep sa curga toate efectele juridice (crearea, modificarea sau incetarea unor drepturi si obligatii) prevazute de el.

Modalitatile de stabilire a datei intrarii in vigoare a legii si a altor note normative sunt diferite:

a)     legea (sau alt act normativ) prevede ea insasi, intr-un articol de regula final, momentul intrarii sale in vigoare. Aceasta se face fie prin mentionarea zilei, lunii si anului intrarii in vigoare, fie prin stabilirea unui termen (numar de zile sau luni) de la data publicarii. Este forma cea mai precisa si directa de stabilire a datei inceperii actiunii actului normativ.

b)     reglementarea, de principiu, in Constitutie sau intr-un alt act normativ special a intrarii in vigoare a legilor sau altor acte normative

c)     intrarea in vigoare de la data publicarii legii sau altui act normativ, in cazul in care nu se prevede nici o alta data in textul actului si nici nu exista o reglementare de principiu privitor la intrarea lor in vigoare. Astfel data intrarii legilor in vigoare in tara noastra, daca nu este prevazuta in textul legii, este data Monitorului Oficial in care a fost publicata. Pentru a nu se crea confuzii, mentionam ca data si numarul Monitorului Oficial in care este publicata legea, nu trebuie confundate cu datele la care ea a fost adoptata de parlament si promulgata de presedintele tarii.

Desigur ca introducerea unei reglementari intr-un domeniu nereglementat anterior, modificarea reglementarilor anterioare printr-un act de modificare sau printr-un act normativ nou, abrogarea si renuntarea la o reglementare existenta, toate acestea ridica problema complexa privind situatia raporturilor juridice aparute sub imperiul vechilor reglementari, drepturile castigate si obligatiile instituite si asumate in acele conditii. Numeroase raporturi juridice - civile, de familie, de munca, social-politice si de alta natura, care au o existenta indelungata, producand efecte juridice neintrerupte se afla astfel supuse unor reglementari juridice succesive si care pot sa fie foarte deosebite intre ele. Pentru a solutiona problemele ce se pun in legatura cu modificarea regimului juridic, a reglementarilor dintr-un domeniu sau altul, pe langa formularea unor principii referitoare la actiunea actelor normative in timp, actele normative pot contine ele insele unele dispozitii speciale - tranzitorii sau in cazul unor acte normative cu o larga sfera de actiune, cum sunt codurile, pot fi date concomitent acte normative speciale menite a asigura punerea acestora in aplicare si a rezolva toate situatiile tranzitorii de la vechiul, la noul regim juridic.

Un principiu fundamental al actiunii legilor (si altor acte normative) in timp este cel al neretroactivitatii lor. Acest principiu decurge din imprejurarea fireasca potrivit careia legea reglementeaza pentru viitor, ca ea se aplica conduitei si relatiilor sociale de la data intrarii sale in vigoare, statul neputand pretinde cetatenilor sa se supuna unei legi ale carei reglementari nu se cunosc intrucat legea nu exista. Conform acestui principiu, Codul civil roman prevede ca "legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactiva (art. 1)". In acelasi sens, Codul penal prevede ca "legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare (art. 10)", ea nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni (art. 11).

Ratiuni de ordin umanitar si unele necesitati practice determina totusi admiterea unor exceptii de la principiul neretroactivitatii legii. Asemenea exceptii care admit aplicare retroactiva a legii si a altor acte normative sunt in principiu urmatoarele:

a)     legea penala mai favorabila sau mai blanda

b)     legile interpretative

c)     cand actul normativ prevede in mod expres ca se aplica si unor situatii anterioare sau stabileste o data a intrarii in vigoare anterioara datei adoptarii lui.

Principiul dreptului penal al aplicarii legi mai favorabile exprima o conceptie umanitara care permite ca persoana ce a comis infractiunea in trecut, sub imperiul unei legi vechi, inlocuita cu o lege noua, sa i se aplice, dintre cele doua reglementari, aceea care stabileste, pentru fapta comisa, o pedeapsa mai blanda. In cazul in care legea noua este mai favorabila se va aplica aceasta in mod retroactiv, desi fapta a fost savarsita inainte de intrarea in vigoare a acestei legi.

Retroactivitatea legilor interpretative in sensul ca prevederile sale se aplica de la data intrarii in vigoare a legii pe care o interpreteaza este fireasca si logica deoarece scopul este de a explica intelesul exact al legii interpretate, inteles ce trebuie sa-i fie atribuit de la intrarea ei in vigoare. Prevederea expresa a aplicarii retroactive a legii decurge din vointa exprimata in mod nemijlocit, direct de catre legiuitor, in temeiul dreptului sau de legiferare. Este evident ca intr-un regim de legalitate al statului de drept se vor stabili si unele norme de principiu la nivel constitutional sau de lege care sa impiedice si sa limiteze aceasta posibilitate (de exemplu: prevederile Codului civil si Codului penal citate mai inainte) si, in orice caz se va recurge foarte prudent si doar exceptional la asemenea masura, pentru a nu tulbura desfasurarea normala a relatiilor sociale si de asemenea nu se va admite o atare prevedere in cazul in care ea lezeaza drepturile si interesele legitime ale cetatenilor.

In legatura cu incetarea actiunii legii sau altor acte normative ceea ce echivaleaza cu iesirea lor din vigoare, mentionam ca o problema de principiu, ca in general legea si celelalte acte normative se adopta pentru o perioada nedeterminata, urmand ca ulterior sa se decida asupra incetarii actiunii lor. De la aceasta fac exceptie reglementarile temporare (legile temporare) a caror durata de aplicare este de la inceput limitata, la o perioada de timp prestabilita. In aceste situatii legea sau celelalte acte normative ies din vigoare prin ajungerea la termen, fara a mai fi nevoie de vreo constatare sau hotarare speciala in acest scop.

Conceptul prin care se exprima incetarea actiunii actului normativ, scoaterea sa din vigoare poarta denumirea de abrogare. Sunt cunoscute mai multe forme de abrogare si anume:

a)     abrogarea expresa care poate fi de doua feluri - directa, atunci cand noul act normativ prevede in mod expres si direct ceea ce abroga, un act normativ in intregime sau anumite articole ale actului sau actelor normative, sau indirecta, atunci cand noul act normativ se limiteaza sa prevada ca se abroga toate actele normative sau prevederile din actele normative contrare dispozitiilor sale, fara insa a indica actul sau articolele respective.

b)     abrogarea tacita sau implicita are loc atunci cand noul act normativ nu contine nici o prevedere expresa de abrogare, dar reglementarea pe care o cuprinde se indeparteaza si se deosebeste atat de mult de reglementarile din actele normative vechi, incat acestea nu se mai pot aplica si deci, se considera ca legiuitorul le-a abrogat implicit, intrucat a venit cu o noua reglementare. Este o forma, evident inferioara abrogarii exprese si mai ales celei expres-directe, aceasta din urma fiind preferabila, deoarece inlatura orice posibilitati de confuzii si neintelegeri privind scoaterea din vigoare a reglementarilor precedente.

Trebuie facuta o deosebire intre abrogare si derogare.

Derogarea reprezinta o reglementare diferita, o abatere sau o exceptie de la reglementarea existenta pe care insa nu o abroga, ci ii ingusteaza sfera de aplicare.

O alta forma de incetare a unui act normativ este caderea in desuetudine. In acest caz este vorba de actele normative sau reglementari care au fost total depasite de dezvoltarea relatiilor sociale, de schimbarile social-economice care au avut loc in societate, de faptul ca starile de lucruri ce au determinat necesitatea adoptarii acestor acte normative au incetat sa mai existe, astfel incat actiunea lor nu-si mai are nici o justificare si nici nu mai poate fi sustinuta fiind depasita de noile realitati ale vietii. Ea insa are loc si nu poate fi evitata si ignorata in perioada revolutionara de trecere de la dictatura la democratie pentru acele acte normative si reglementari ale vechiului regim care fara sa fi fost abrogate in mod expres nu mai corespund noilor realitati.

Principiul incetarii actiunii legii sau altor acte normative prin abrogare sau ajungere la termen cunoaste si el doua exceptii de ultraactivitate, cand prevederile actului normativ abrogat sau ajuns la termen, pot fi totusi ulterior aplicate. Este cazul legii penale mai favorabile care se aplica si dupa inlocuirea ei cu o lege mai aspra, pentru faptele petrecute sub imperiul ei, din aceleasi considerente umanitare pentru care se admite si retroactivitatea legii penale mai favorabile. A doua situatie de exceptie priveste legea temporara, prevederile careia se aplica si dupa implinirea termenului ei de actiune, pentru infractiunile savarsite in timpul cat era in vigoare, dar fapta nu a fost urmarita sau judecata in acel interval de timp.

8. Actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor

Cat priveste actiunea actelor normative in spatiu si asupra persoanelor, modalitati foarte strans impletite, mentionam ca ele sunt organic legate de principiul suveranitatii puterii de stat, manifestata in special sub aspectul suveranitatii teritoriale si al legaturii dintre stat si persoane prin cetatenie.

In temeiul principiului suveranitatii statului, legile si celelalte acte normative sunt obligatorii pentru cetatenii statului respectiv si pentru toate organizatiile, institutiile, organismele sociale si persoanele fizice si juridice care se afla pe teritoriul sau. Aceasta inseamna ca pe teritoriul unui stat actioneaza dreptul acelui stat, determinand conduita tuturor persoanelor aflate pe acel teritoriu. In mod firesc, aceasta presupune excluderea actiunii in acest teritoriu si asupra persoanelor aflate pe el, a legilor altor state straine.

In analiza actiunii actelor normative in spatiu trebuie distinse aspectul intern si aspectul international. Din punct de vedere intern, de asemenea, trebuie facuta distinctia dintre statele federale si cele unitare.

Actiunea actelor normative in spatiu este conditionata de competenta teritoriala a organului de stat emitent. Astfel, in tara noastra, legea si actele normative ale organelor centrale ale administratiei de stat actioneaza, in principiu, pe intreg teritoriul statului. Prin teritoriul statului se are in vedere conceptul general-acceptat de teritoriu in stiinta juridica si in mod special in dreptul international. Atunci cand se considera necesar legea precizeaza ea insasi acest concept. Iata, bunaoara, codul penal roman arata ca prin "teritoriul Romaniei" sau "teritoriul tarii" se intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian al acesteia. De asemenea, se considera ca savarsita pe teritoriul tarii si orice infractiune comisa pe o nava ori aeronava romana.

Desigur, organul legiuitor sau celelalte organe emitente pot stabili actiunea actelor normative pe o anumita parte a teritoriului statului (de pilda, zona de frontiera, anumite zone delimitate in cazul unor calamitati naturale etc.). Actele normative ale autoritatilor locale au o actiune limitata la unitatea administrativ-teritoriala respectiva - judet, municipiu, oras sau comuna.

Deosebit de complexa este actiunea actelor normative in spatiu si cu privire la persoane sub aspect international. Astfel, bunaoara, raporturile sociale cu un strain, fie ca e vorba de incheierea unui act intre un roman si un strain sau de un act incheiat in strainatate si aplicat in Romania (locus regit actum) ori cu privire la un bun aflat in strainatate (lex rei sitae) fie ca e vorba de o infractiune savarsita pe teritoriul mai multor state sau al unui stat strain de catre un cetatean roman, sau de catre un strain dar contra vietii unui cetatean roman (lex loci delicti commissi) ori de catre o persoana cu statut de reprezentant diplomatic, precum si alte asemenea imprejurari ridica probleme multiple in legatura cu stabilirea legii care se aplica, romane sau straine - tinand seama de diferiti factori cum sunt - locul incheierii actului sau savarsirii infractiunii, calitatea persoanei cetatean, strain reprezentant diplomatic - si altele.

Intrucat relatiile sociale cu element strain ridica probleme speciale in functie de natura acestor relatii - civile, penale, administrative, comerciale, fiscale etc., ele formeaza obiect de studiu pentru diferite discipline ca dreptul international privat, dreptul penal international, dreptul comercial international.

Dreptul international privat, bunaoara, ca ramura distincta a sistemului nostru de drept, reglementeaza relatiile sociale cu element strain, civile, de familie, procesual civile si altele conexe cu acestea, indicand instanta competenta si legea aplicabila, ele solutionand conflictul de legi ori conflictul de jurisdictii.

In stabilirea normei conflictuale, adica regulei care sa reglementeze relatiile sociale cu element strain se poate avea in vedere, de pilda, urmatoarele tipuri de dispozitii: aplicarea legii personale in functie de cetatenie sau domiciliul persoanei; aplicarea legii locului unde se afla situat bunul; aplicarea legii locului unde s-a incheiat actul; aplicarea legii instantei; aplicarea legii aleasa de parti.

Principiul teritorialitatii nu este insa absolut. Necesitatea mentinerii si dezvoltarii unor relatii politice, economice, social-culturale intre state au creat, in decursul istoriei, anumite exceptii de la acest principiu - exceptiile extrateritorialitatii - cand, in anumite conditii, pe teritoriul unui stat pot exista persoane si unele locuri (reprezentanti diplomatici, legatii, ambasade, nave) asupra carora nu se aplica, in anumite limite, actele normative ale statului respectiv sau cand se recunoaste aplicarea legii straine, de asemenea, in anumite limite, pe teritoriul altui stat. In conditiile in care aceste exceptii se aplica cu respectarea principiilor democratice ale dreptului international si in special al egalitatii suverane a statelor, al reciprocitatii, al liberului lor consimtamant ele nu afecteaza cu nimic principiul suveranitatii de stat ci, dimpotriva, sunt menite sa asigure dezvoltarea multilaterala a relatiilor internationale contemporane.

Intre aceste exceptii amintim, fara a intra intr-o analiza detaliata, urmatoarele situatii:

a)   persoanele care se bucura de extrateritorialitate - imunitatea diplomatica si regimul juridic al consulilor;

b)  regimul juridic al strainilor si al persoanelor fara cetatenie;

c)   regimul juridic al cetateanului aflat in strainatate;

d)  recunoasterea efectului juridic al unor acte savarsite pe teritoriul unui alt stat sau aplicarea legii unor fapte savarsite in strainatate.

Imunitatea diplomatica consta in exceptarea personalului corpului diplomatic si a persoanelor asimilate de la jurisdictia statului de resedinta, constand in inviolabilitatea personala, inviolabilitatea cladirilor reprezentantei diplomatice si a mijloacelor de transport. In cazul incalcarii legilor tarii de resedinta, reprezentantul diplomatic poate fi declarat persoana non grata, lucru care atrage dupa sine rechemarea sau expulzarea sa. Reprezentantii consulari ai statelor straine sunt scutiti de unele impozite, prestatii, nu li se aplica jurisdictia instantelor judecatoresti a tarii de resedinta in cauzele privind infractiunile lor de serviciu etc., iar regimul juridic este stabilit pe baza de reciprocitate si in conformitate cu normele dreptului international.

Cetatenii straini (sau persoanele fara cetatenie) aflati pe teritoriul unui stat au un regim juridic, intr-o anumita masura, diferit de cel al cetatenilor statului respectiv.

Regimul strainilor se manifesta, de regula, sub trei forme: regimul national, cand strainii au aceleasi drepturi civile ca si cetatenii statului de resedinta; regimul special, potrivit caruia drepturile strainilor sunt stabilite in mod special prin legi sau tratate internationale si regimul clauzei natiunii celei mai favorizate, potrivit caruia statul de resedinta acorda cetatenilor unui alt stat aflati pe teritoriul sau, anumite drepturi, care nu pot fi mai restranse decat drepturile acordate cetatenilor oricarui stat tert.

In Romania cetatenii straini si apatrizii (persoanele fara cetatenie) au drepturile fundamentale ale cetatenilor romani - cu exceptia drepturilor politice, drepturile civile, precum si orice alte drepturi recunoscute prin lege sau prin acorduri internationale in care Romania este parte.

Constitutia Romaniei prevede, in acest sens ca "cetatenii apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de alte legi" (art. 18). Pe timpul sederii lor in Romania strainii sunt datori sa respecte legile romane.

Cetatenii romani aflati in strainatate se bucura de protectia statului roman si sunt tinuti sa-si indeplineasca obligatiile, cu exceptia acelora incompatibile cu absenta lor din tara. Desigur ca, aflat in strainatate, cetateanul roman trebuie sa se supuna si legilor statului respectiv. Codul civil roman prevede ca legile relative la starea civila si la capacitatea persoanelor urmaresc cetatenii romani, chiar daca acestia isi au resedinta in strainatate. De asemenea, Codul penal prevede ca el se aplica si infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean roman.

Pornind de la principiul potrivit caruia forma exterioara a actelor este supusa legilor tarii unde se face actul (art. 2, alin. 3 din Codul civil roman), in mod inevitabil anumite acte incheiate in strainatate isi vor produce efecte in Romania. Modul de recunoastere a efectului juridic al acestora este stabilit prin lege, fiind necesar in anumite cazuri un act expres de recunoastere a validitatii sale din partea unui organ de stat roman. De pilda, numai prin acordarea exequatur-ului, hotararea judecatoreasca straina dobandeste autoritate de lucru judecat, putandu-se incuviinta executarea silita a acesteia in tara noastra.

In anumite conditii stabilite de lege, infractiunilor savarsite in afara teritoriului Romaniei de catre un cetatean roman sau strain li se aplica legea penala romana.

In actiunea actelor normative cu privire la persoane este important de subliniat - ca o aplicare a principiului democratismului dreptului - ca legile si celelalte acte normative se aplica in mod egal fata de toti cetatenii fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, sex, religie, avere, origine sociala, apartenenta politica. "Cetatenii - prevede Constitutia Romaniei - sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari".

Evident ca nu toate legile si celelalte acte normative privesc automat pe toti cetatenii. Exista acte normative care prin continutul reglementarilor lor se adreseaza unor categorii distincte de persoane ca, de pilda, cadrelor didactice, personalului sanitar, militarilor, salariatilor de stat, mamelor cu copii etc. Determinarea categoriilor de persoane asupra carora actioneaza actul normativ prezinta o deosebita importanta in studiul acestuia.

In concluzie, studierea si cunoasterea aprofundata a principiilor si modalitatilor actiunii legilor si celorlalte acte normative in timp, spatiu si asupra persoanelor au o insemnatate deosebita pentru asigurarea unitatii si concordantei dreptului dintr-o tara in multitudinea izvoarelor sale, pentru rezolvare conflictelor ce pot apare cu ocazia aplicarii sale intre diferite acte normative, in spiritul legalitatii si justitiei.



Drept



JURISDICTIA SI ROLUL EI IN STATUL DE DREPT
Aspecte juridice privind incriminarea traficului de droguri
Judecarea recursului
INTREPRINDERILE PUBLICE SAU TITULARE A DREPTURILOR SPECIALE SAU EXCLUSIVE ORI INSARCINATE CU UN SERVICIU DE INTERES GENERAL
Notiunea de act juridic civil si elementele sale
ROLUL ONG IN DREPTUL INTERNATIONAL
Reglementarea juridica a infractiunii de trafic de stupefiante in legea penala romana
Sistemul dreptului indian
Falsul in declaratii: continut legal, subiecti, continut constitutiv
Ghid privind prevenirea si solutionarea conflictelor de interese in cadrul sistemului judecatoresc

















 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate