Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Legea pentru administratia generala a vamilor din 13 aprilie 1933


Legea pentru administratia generala a vamilor din 13 aprilie 1933




Legea pentru administratia generala a vamilor din 13 aprilie 1933

Ca urmare a repetatelor modificari ale L. din 1905, pe la 1924 unii specialisti constatau ca aceasta devenise 'un conglomerat de legi si decrete-legi, fiecare cu aspect distinct[1], Daca in unele parti, vechea lege ramasese cu textul initial, in cele care priveau administrarea vamilor, contraventiile, contrabandele si procedurile, textul era profund modificat. Era evident ca o asemenea situatie nu mai putea continua si ca era necesara o noua lege.

Aceasta a fost votata la Senat in sedinta din 31 martie 1933 si la Camera in sedinta din 4 aprilie acelasi an, fiind publicata in Monitorul Oficial nr. 87 din 13 aprilie 1933. Potrivit art. 248 a intrat in vigoare la 15 zile de la publicare, adica la 28 aprilie 1933. Legea avea XXV capitole si 251 articole. Materia era structurata mai riguros si reglementarile mai profunde, pana la detalii. In special organizarea vamilor, competentele si raspunderile functionarilor vamali, raporturile lor cu alte categorii de functionari ai statului, rolul birourilor de vamuire si expeditie etc, erau reglementate in amanunt.




Infractiunile vamale erau tratate intr-un singur capitol (cap, XXI), pe doua sectiuni referitoare la contraventii si contrabanda, asa incat si din acest punct de vedere se poate considera un progres fata de L. din 1905. Totusi el nu reunea decat definitiile celor doua concepte, cateva modalitati de realizare si unele prevederi de procedura, desi urmatorul capitol (cap. XXII) era consacrat in intregime acestor chestiuni. Un numar important de

modalitati de savarsire a contrabandei si contraventiilor vamale era risipit in cuprinsul legii ca si la cele anterioare.

Definitia contrabandei, ramasa neschimbata, avea aceeasi constructie de la 1874. Continea insa un element nou, esential pentru clarificarea pozitiei acestei infractiuni in clasificarea stabilita de Codul penal in vigoare la acea data. Era vorba de denumirea expresa a delictului de contrabanda punandu-se astfei capat oricaror interpretari contrare in acest sens. Potrivit art. 189 din L. de la 1933, 'orice import sau export incercat sau savarsit in contra dispozitiilor legii de fata, fie in scopul de a nu se plati drepturile cuvenite fiscului sau de a se incalca o prohibitie, fie numai pentru a se inlatura indeplinirea unor formalitati, constituie delictul de contrabanda'.

Substituirile de marfuri facute sau incercate in cuprinsul vamilor sau in cursul tranzitului, precum si contraventiile prevazute in art. 186 din lege, savarsite, dar descoperite in termen de doi ani de la lichidarea declaratiei vamale, constituiau de asemenea delictul de contrabanda. Fiind vorba de considerarea drept contrabanda a unor contraventii descoperite in anumite imprejurari, este cazul sa relevam elementele avute in vedere de legiuitorul de la 1933 la diferentierea celor doua notiuni. Potrivit art. 186, orice deosebire intre aratarile unei declaratii vamale si rezultatul reviziei sau contrareviziei facute marfurilor cuprinse in declaratie, deosebiri din care rezulta prejudicii pentru stat, constituia o contraventie si se pedepsea cu amenda si confiscare. In L. de la 1905 gasim o reglementare aproape identica la art. 89, iar in L de la 1874, la art. 85. Dupa cum s-a aratat, specialistii vremii au considerat aceste texte ca definitie a contraventiei vamale avand ca unic si esential element nepotrivirile dintre mentiunile unei declaratii si rezultatul verificarilor. Pe de alta parte, aceiasi specialisti considerau ca ideea de baza a teoriei infractiunilor vamale (contraventii si delicte) era posibilitatea controlului. Prin urmare, existand similitudini intre

textele de la 1874, 1905 si 1933, rezulta ca elementele avute in vedere de legiuitori au fost aceleasi.

Revenind la art. 189 din L. de la 1933 care asimileaza contraventiile de reticenta delictului de contrabanda in conditiile in care acestea au fost descoperite dupa lichidarea declaratiei, apreciem ca masura se justifica avand la baza aceeasi idee a controlului. Cu alte cuvinte, daca diferentele se descopereau la data controlului, fapta se trata ca o contraventie vamala. Daca datorita abilitatii infractorilor aceste diferente nu se descopereau cu prilejul controlului sau al contrareviziei, ci mai tarziu, dar inauntrul termenului de doi ani, fapta se considera delict de contrabanda, cu toate consecintele decurgand de aici.

Dupa definitia delictului de contrabanda, legea expunea modalitatile legale de savarsire a acestuia si pedepsele aferente intocmai ca si L. de la 1905, cu diferenta ca, in general, acestea erau mai blande. Spre exemplu, pentru contrabandele cu marfuri tarifate sau prohibite la import sau la export, fie prin locuri hotarate pentru operatiuni vamale, fie prin locuri ascunse sau interzise trecerii se aplicau amenzi in cuantum de trei sau de cinci ori drepturile vamale ori diferentele drepturilor vamale datorate, in timp ce legea anterioara prevedea o catime de, intre 4 si 10 ori acele drepturi.

In privinta transformarii amenzii in inchisoare lucrurile erau mai simplificate si, in consecinta mai clare. Art. 192 prevedea ca amenda in materie de contrabanda se transforma in inchisoare in caz de insolvabilitate a infractorului. Insolvabilitatea decurgea din imprejurarea ca timp de sase luni de la ramanerea definitiva a procesului-verbal de contrabanda, delincventul nu platea integral amenda. In acest caz, agentul de urmarire incheia un proces-verbal care se inainta tribunalului competent in vederea transformarii amenzii in inchisoare, conform prevederilor art. 28 din C.pen. Inchisoarea pentru neplata amenzii nu se confunda cu inchisoarea corectionala ce se aplica pentru delictul de contrabanda.

Pe langa sanctiunile (amenzi si confiscari) prevazute de lege la art. 190, delictul de contrabanda se pedepsea si cu inchisoarea de la o luna la doi ani daca delictul era comis de una sau doua persoane neavand asupra lor arme sau de la 6 luni la 3 ani, daca fapta era comisa de una sau doua persoane avand asupra lor arme, ori daca era comisa de trei sau mai multe persoane (art. 194).

Art. 195 era consacrat in intregime functionarilor vamali, comisionarilor, expeditorilor sau oricaror persoane servind ca intermediari intre comercianti si birourile vamale, care se dovedeau ca au inlesnit contrabanda ori au favorizat prin declaratii si verificari false, sau prin alte mijloace importuri sau exporturi in frauda drepturilor statului. O asemenea fapta era incriminata si in L. de la 1905, in art. 43, pedepsele prevazute fiind foarte aspre: inchisoare de la un an pana ta trei ani, maximul inchisorii corectionale si chiar munca silnica pe termen limitat. In L. de la 1933 se prevedeau pedepse mai blande pentru persoanele enumerate mai sus, astfel:

־                          inchisoare de la 15 zile la un an, cand introducerea sau scoaterea marfurilor din tara avea loc prin cuprinsul biroului vamal;

־                          inchisoare de la 3 luni la 3 ani, cand introducerea sau scoaterea marfurilor din tara se savarsea prin locuri ascunse;

־                          inchisoare de la unul la 5 ani, daca introducerea sau scoaterea frauduloasa favorizata de cei numiti era savarsita de oameni adunati in trupa si inarmati.





Spre deosebire de legea anterioara, L. de !a 1933 prevedea, pe langa pedepsele enumerate, masuri de 'asanare' a aparatului functionaresc si a mediilor de afaceri din zona vamilor.

Dintre acestea enumeram:

־                          destituirea functionarilor vamali, chiar daca in final erau achitati, atata timp cat in civil erau obligati in solidar ia plata amenzilor;

־                          pierderea pentru totdeauna a dreptului de a exercita profesiunea pe langa orice birou vamal de catre comisionari, expeditori si agentii de vapoare.

Asemenea masuri se aplicau si granicerilor, ofiteri, subofiteri si soldati.

Art. 196 - 200 contineau prevederi de procedura, desi Cap. XXII (adica art. 201 - 232) era rezervat procedurii in materie de infractiuni vamale si purta aceasta titulatura.

In cazurile neflagrante, cand prejudiciul adus statului prin fapta comisa depasea 5000 lei, un exemplar al procesului verbal se inaintea Parchetului de pe langa tribunalul competent pentru a se efectua instructia penala si a se judeca delictul dupa procedura ordinara. Cand prejudiciul adus statului nu depasea 5000 lei, directia vamilor hotara daca era cazul sau nu sa trimita un exemplar al procesului-verbal la Parchet, adica daca se impunea sesizarea organelor penale. La luarea unei asemenea decizii se avea in vedere situatia faptuitorului si anume: daca avea domiciliul in tara, solvabilitatea lui si antecedentele in materie de contrabanda.

In privinta calatorilor, a personalului vaselor, cailor ferate si avioanelor care dadeau concurs efectiv la contrabanda, a aplicarii interdictiilor etc, precum si cu privire la cazurile flagrante de contrabanda cu marfuri prohibite sau neprohibite prin locuri interzise, se aplicau prevederile art. 196 alin. 5-8 care erau preluate aproape integral din legea anterioara. La fel erau si dispozitiile referitoare la contrabanda cu marfuri scutite de taxe (art. 197) si cele privind probele scrise ce se puteau administra in cauzele penale avand ca obiect, delictul de contrabanda (art. 200 alin. 2-3 si urm.)

Dreptul functionarilor vamali de a constata delicte de contrabanda se prescria in termen de doi ani de la savarsire sau de la lichidarea declaratiei si a oricaror alte acte vamale. Pana la proba contrara, contrabanda dovedita se considera savarsita inauntrul termenului de prescriptie. Pentru descoperirea contraventiilor vamale si a contrabandelor savarsite in mai putin de doi ani functionarii vamali aveau nevoie de autorizarea Parchetului de a face descinderi, cercetari, perchezitii, ridicari de acte. Cererea de autorizare intrerupea prescriptia (art. 199 si 200 alin. 1).

Ca o coincidenta sau, mai degraba, ca o consecinta a preluarii unor texte din legea anterioara, procedura in materie de infractiuni vamale era cuprinsa in cap. XXII (art. 201-232) din L. de la 1933. Totusi prevederile nu erau intru totul identice.

Se pastra dispozitia potrivit careia orice infractiune vamala trebuia constatata printr-un proces - verbal, adica adresarea unui astfel de act era o conditie sine qua non a intregii desfasurari ulterioare a procesului penal. Se pastrau, de asemenea, prevederile referitoare la functionarii abilitati sa constate infractiuni vamale care erau aceiasi ca si cei numiti in L din 1905.

Functionarii vamali de orice grad si orice clasa erau competenti sa dreseze procese - verbale definitive, in timp ce ofiterii, subofiterii si soldatii din trupele insarcinate cu paza frontierei, capitanii de port si inlocuitorii lor legali, primarii comunelor rurale, pretorii si agentii politiei judiciare puteau sa intocmeasca procese - verbale preliminare. Pe baza acestor procese - verbale preliminare sau numai a comunicarilor facute de agentii respectivi, precum si in baza altor probe, functionarii vamali dresau procesul - verbal definitiv care trebuia intocmit si semnat de cel putin doi functionari (art. 201).

Cuprinsul procesului-verbal definitiv de constatare a delictelor de contrabanda era prevazut la art. 202 si nu se deosebea de cel prevazut in legile anterioare. Un progres in aceasta privinta se putea observa in alin. 2 si 3 ale art. 214 unde se arata ca viciile de forma nu atrageau nulitatea proceselor - verbale. Ele puteau fi corectate in instanta pe baza actelor din dosarul infractiunii sau chiar de birourile vamale unde fusesera intocmite initial. In asemenea situatii faptele constatate se puteau combate prin proba contrara.

Modalitatile concrete de savarsire a delictului de contrabanda, insirate in tot cuprinsul legii, nu difereau esentialmente de cele prevazute in legea anterioara.

In linii mari, efectele erau urmatoarele:




־                          marfurile introduse in tara pe alte cai decat drumurile vamale si transportate in alte locuri decat la birourile vamale (case, hotel, han, carciuma sau orice alt loc) se considerau trecute in contrabanda si se aplicau penalitatile prevazute de lege;

־                          marfurile descarcate din vagoane, neinsotite de scrisori de trasura nici inscrise in foile recapitulative erau considerate de contrabanda, cu exceptia cazului daca se dovedea existenta unei erori;

־                          orice lipsuri de marfuri constatate ulterior declaratiei la sosirea in port a navelor se considerau si se tratau ca o contrabanda;

־                          nedeclararea in manifest a preparatelor stupefiante, declararea lor sub o denumire falsa, declararea unei cantitati mai mici se tratau, de asemenea, ca o contrabanda, aplicandu-se si dispozitiile legii speciale pentru combaterea abuzului de stupefiante[2]; acelasi tratament se aplica si nedeclararii preparatelor stupefiante aflate in proviziile de bord;

־                          incarcarea, descarcarea sau transbordarea marfurilor straine in vase fara permis vamal - constituia contrabanda aplicandu-se pedepse capitanilor, agentilor sau chiar patronilor daca acestia erau gasiti vinovati;

־                          acostarea vaselor incarcate in alte locuri decat cele fixate pentru efectuarea operatiunilor vamale era considerata o tentativa de contrabanda care, potrivit prevederilor art. 189 alin. ultim din lege, se pedepsea la fel ca infractiunea consumata;

־                          tot contrabanda era considerat si cabotajul cu marfuri straine pentru care nu se indeplinisera formalitatile de import (neindigenate).

־                          sustragerile si substituirile marfurilor din antrepozite, precum si scoaterea lor inainte de a se plati drepturile cuvenite statului, constituiau, de asemenea, fapte de contrabanda.

Legea pentru administratia generala a vamilor din 13 aprilie 1933 a ramas in vigoare pana la 1 ianuarie 1949, adica aproximativ 16 ani, fiind a treia lege vamala, in ordine cronologica, a statului modem roman.



[1] I.V. Merlescu, op.cit., p. 26

[2] L. din 25 aprilie 1928 - in C. Hamangiu, vol. XV - XVI, p. 1048.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Drept




REGIMUL JURIDIC AL DIFERITELOR CATEGORII DE BUNURI
Conditii referitoare la aparare
Suveranitatea de stat si principiul separatiei puterilor in stat
SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI
RAPORTUL JURIDIC CU ELEMENT DE EXTRANEITATE
Neglijenta in pastrarea secretului de stat: continut legal si continut constitutiv
Drepturile si libertatile fundamentale. Fundamente, notiuni, evolutie
Forma de guvernamant a statului
DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI CA PRINCIPII GENERALE ALE DREPTULUI COMUNITAR
Puterea judecatoreasca si puterea executiva