Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. Definiția dreptului, Norma de drept, izvoarele de drept, legi, aplicarea legilor

Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI


SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI



SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI.

1.CONSIDERATII GENERALE.

Ideile generoase cuprinse in Statutul Consiliului Europei, care au calauzit aceasta prestigioasa organizatie de la constituirea sa, si-au gasit concretizarea si materializarea in Conventia Europeana pentru protectia drepturilor omului. Trebuie observat insa, ca in comparatie cu sistemul de protectie a drepturilor omului existent in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, mecanismul european ofera imaginea unui sistem mult mai integrat, cu posibilitati sporite pentru repararea incalcarilor drepturilor omului in cazurile in care acestea au fost nesocotite. Daca sistemul ONU se intemeiaza in general pe ideea relatiilor de la stat la stat, fiind foarte prudent in recunoasterea posibilitatii pentru statele care doresc, ori pentru indivizii prejudiciati, de a pune in discutie modul in care o serie de drepturi ale omului se realizeaza in practica, sistemul european merge mai departe, stabilind o serie de proceduri prin care statele pot fi chemate si obligate a da explicatii, iar in final, sa execute anumite hotarari prin care s-ar stabili anumite incalcari ale drepturilor omului in detrimentul propriilor cetateni. In asemenea situatii, ele pot fi condamnate la despagubiri si la adoptarea unor masuri de restabilire a drepturilor persoanelor carora li s-au incalcat drepturi fundamentale.

Garantiilor prevazute de ordinea juridica nationala li se adauga asadar garantiile internationale care controlul aplicarii CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI realizat de Comisia Europeana, Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Comitetul de Ministri. Acest sistem de control international este de fapt un mecanism care asigura protectia drepturilor prevazute de CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI, dar si armonizarea legislatiilor nationale ale statelor parti la Conventie cu ordinea juridica europeana.

Conform dispozitiilor CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI, drepturile prevazute in Conventie pot fi garantate prin intermediul recursului interstatal si al petitiei individuale. Recursul interetatic are ca fundament garantia colectiva cu caracter obiectiv care asigura protectia ordinii juridice a Europei. De aceea, se considera ca acest recurs este o actiune publica care permite fiecarui stat parte la Conventie sa intervina in numele tuturor si in beneficiul fiecarui individ indiferent daca are sau nu calitatea de resortisant al statului care a introdus recursul interetatic.

Petitia sau recursul individual confera persoanei fizice dreptul la o actiune directa in fata unui organ de control international. Acest drept prevazut intr-o clauza facultativa a Conventiei, este subordonat vointei statului parte la CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI, care face o declaratie prealabila de acceptare a competentei Comisiei si Curtii Europene a Drepturilor Omului. Titularii petitiei individuale pot fi:

a) orice persoana fizica indiferent de nationalitate, rezidenta, statut civil, capacitate, aflat pe teritoriul unui stat parte la Conventie;

b) orice organizatie neguvernamentala;

c) un grup de particulari care au interese comune, identice si care se pretind victime ale violarii CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI;

Pentru ca petitia individuala sa fie admisa, oricare dintre titularii amintiti trebuie sa se pretinda victima a unei violari a Conventiei. Notiunea de victima in intelesul atribuit de jurisprudenta organelor de la Strasbourg acopera intelesul de victima directa, efectiva sau potentiala si pe cel de victima indirecta, cu conditia sa existe o victima directa si o legatura stransa si personala intre victima indirecta si cea directa[1].

Toate Inaltele Parti Contractante la Conventie au declarat ca recunosc dreptul la recurs individual prevazut de art.25. cea mai mare parte a acestora si-au exercitat facultatea de a-l recunoaste numai pentru anumite perioade de timp, reinoid cu regularitate declaratiile lor in acest sens. Pana astazi, numai Finlanda, Islanda, Irlanda, Olanda si Suedia au recunoscut dreptul de recurs individual prevazut de art.25 pentru o perioada nedefinita. Anumite state care au recunoscut dreptul de recurs individual au facut-o recent.

In lipsa unor declaratii in sens contrar facute de Stat, Comisia are competenta sa examineze cererile individuale cu care este sesizata pe baza art.25 si care se refera la orice problema aparuta dupa ratificarea Conventiei de catre stat, cu conditia totusi ca acea cerere sa intruneasca conditiile impuse de art.26 ( epuizarea recursurilor interne si prezentarea in cele 6 luni ce urmeaza deciziei interne definitive pronuntate de stat). Numai Spania, Italia si Regatul Unit au depus declaratii in sens contrar limitand recunoasterea de catre ele a competentei Comisiei cu privire la problemele ridicate sau la deciziile pronuntate posterior datei la care declaratia relativa a art.25 a facut referire. Comisia a apreciat aceste declaratii ca fiind compatibile cu articolul mentionat. Daca un stat nu a depus declaratii care sa limiteze astfel competenta Comisiei, aceasta se va socoti competenta sa examineze orice problema izvorata intre data ratificarii Conventiei de catre stat si data intrarii in vigoare a declaratiei sale date in temeiul art.25. Totusi, chiar si atunci, Comisia va impune intotdeauna respectarea celor 6 luni enuntate de art.25.

Conform paragrafului 1 al art.25, atunci cand un stat recunoaste dreptul de recurs individual el se angajeaza " sa nu impiedice prin nici o masura exercitarea eficace a acestui drept ". In prima perioada a aplicarii Conventiei, Comisia a cunoscut adesea cereri prin care persoane aflate in stare de detentie sustineau ca fusese incalcata aceasta dispozitie. In aceste cauze Comisia a apreciat ca statutul nu poate intarzia schimbul de corespondenta intre detinut si Comisie, nici sa faca presiuni asupra unui reclamant pentru ca acesta sa-si retraga cererea, nici sa impuna sanctiuni disciplinare unui detinut pentru ca introdusese o cerere la Comisie.

In ultimii ani au aparut, in ceea ce priveste domeniul de aplicare al obligativitatii impuse Statului "de a nu impiedica pin nici o masura exercitiul eficace al acestui drept " de recurs individual conform art.25. In 1987, de exemplu, Turcia a declarat ca recunoaste competenta Comisiei de a se examina cereri individuale prezentate in conformitate cu art.25. In acelasi timp ea, a alaturat acceptarii din partea sa si un anumit numar de limitari. Guvernul turc a declarat de exemplu, ca:

"(III) competenta atribuita Comisiei in virtutea acestei declaratii nu va cuprinde materiile referitoare la statutul juridic al personalului militar si in particular regimul disciplinar al fortelor armate;

(IV) conform scopurilor atribuite Comisiei, in virtutea acestei declaratii, notiunea de societate democratica ce figureaza in paragrafele 2 ale articolelor 8, 9, 10 si 11 din Conventie, trebuie sa fie inteleasa in conformitate cu principiile enuntate in Constitutia turca;

(V) in scopul competentei atribuite Comisiei in virtutea acestei declaratii, articolele 33, 52 si 135 din Constitutie trebuie intelese ca fiind conforme cu articolele 10 si 11 din Conventie.

(anexa la scrisoarea adresata Secretariatului General la 19 ianuarie 1987) ."

Turcia este singura Inalta Parte Contractanta la Conventie care a incercat vreodata sa puna conditii la o declaratie facuta pe temeiul art.25. Cand Secretarul General a notificat Inaltelor Parti Contractante declaratia turca, mai multe dintre acestea si-au exprimat nemultumirea fata de aceste conditii si si-au rezervat dreptul de a le contesta. Grecia a declarat ca ea considera declaratia turca drept inadmisibila. Principalele probleme litigioase ridicate in corespondenta asupra acestei cauze vehiculeaza in jurul naturii unei rezerve in sensul art.64 din Conventie si in dreptul international in general. Intr-o decizie luata recent de Comisie, cu caracter de admisibilitate, a fost examinat un larg evantai de probleme litigioase referitoare la declaratia turca si au fost apreciate conditiile care o insotesc drept incompatibile cu obiectul si scopul Conventiei. La sfarsitul anului 1988, Republica Cipru, de asemenea, a subscris la o declaratie ce recunoaste dreptul de recurs individual pe temeiul art.25 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Acest text contine totusi un paragraf ce precizeaza ca guvernul cipriot nu ar recunoaste competenta Comisiei pentru examinarea cererilor ce urmaresc actiuni sau omisiuni referitoare la " masuri luate de guvernul Republicii Cipru in scopul de a face necesitatilor situatiei ce rezulta din invazia si ocupatia militara continue, asupra unei parti a teritoriului Cipru de catre Turcia". Nici Comitetul de Ministri, nici Comisia nu s-a pronuntat inca asupra caracterului acceptabil al acestei restrictii fasa de competenta Comisiei conform art.25[2].

Sistemul european de protectie a drepturilor omului cuprinde, in principal, trei organe: Comisia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Comitetul de Ministri al Consiliului Europei.

2.COMISIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI.

A. Compunerea Comisiei.

Comisia este compusa dintr-un numar de membri egal cu acela al statelor, alesi in mod individual. Comisia nu poate cuprinde mai mult de un cetatean al aceluiasi stat.

Membrii comisiei sunt alesi de Comitetul Ministrilor cu majoritate absoluta de voturi, dintr-o lista de nume intocmita de Biroul Adunarii Parlamentare; fiecare grup de reprezentanti ai statelor parti contractante in Adunarea Parlamentara prezinta trei candidati, dintre care cel putin doi vor avea cetatenia acestuia. In masura in care este aplicabila, aceeasi procedura este urmata pentru a completa Comisia in cazul in care si alte state ar deveni ulterior parti la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si pentru a se ocupa locurile devenite vacante. Candidatii vor trebui sa se bucure de cea mai inalta reputatie morala si sa indeplineasca conditiile cerute pentru numirea in inalte functii judiciare sau sa fie persoane recunoscute pentru competenta lor in domeniul dreptului intern si international.[3]

Membrii Comisiei sunt alesi pentru o perioada de 6 ani, cu posibilitatea de a fi realesi. Totusi in ceea ce priveste membri desemnati la prima alegere, mandatul a sapte membri va inceta dupa 3 ani. Membrii ale caror mandate se vor incheia la sfarsitul perioadei initiale de 3 ani sunt desemnati prin tragere la sorti efectuata de Secretarul General al Consiliului Europei imediat dupa ce se va fi procedat la prima alegere.

Pentru a se asigura reinnoirea unei jumatati din Comisie le fiecare 3 ani, Comitetul Ministrilor poate, inainte de a proceda la orice alegere ulterioara, sa decida ca unul sau mai multe mandate ale membrilor care urmeaza sa fie alesi sa aiba o alta durata decat aceea de 6 ani, fara ca totusi aceasta durata sa poata depasi 9 ani sau sa fie mai mica de trei ani. Membrii Comisiei raman in functie pana la inlocuirea lor. Dupa inlocuire, ei continua sa se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizati.

In conformitate cu completarile aduse Conventiei prin Protocolul nr. 8 , Comisia isi desfasoara activitatea in sedinte plenare, dar poate sa constituie si Camere compuse din cel putin 7 membri, cu atributii de examinare a cererilor introduse de persoanele fizice sau organizatii neguvernamentale ce pretind ca au fost victime ale unor violari a drepturilor recunoscute de Conventie.

Secretariatul Comisiei. Articolul 37 din Conventie stipuleaza ca Secretarul General al Consiliului Europei asigura Secretariatul Comisiei. Capitolul III din Regulamentul Interior al Comisiei prevede numirea unui Secretar si al altor agenti, ai personalului si precizeaza functiile acestora : sa asiste Comisia si pe membrii sai in exercitarea atributiilor lor, sa serveasca drept intermediar pentru toate comunicarile dintre parti, sa pastreze arhivele Comisiei si sa tina un registru special al cererilor si al incheierii procedurii.

Secretariatul joaca un rol important in toate fazele procedurii inaintea Comisiei. Aceasta intocmeste dosarul aferent fiecarei cereri. Poate lua legatura cu reclamantul pentru a obtine informatii suplimentare si sa ii furnizeze acestuia toate informatiile necesare. In faza care precede inregistrarea, Secretariatul procedeaza la o examinare preliminara a cererii si ii indica celui interesat daca este evident ca cererea este inadmisibila pentru un motiv sau altul, de exemplu, daca reclamantul nu invoca unul dintre drepturile proteguite de Conventie, daca nu a epuizat caile de recurs interne, daca a expirat termenul de 6 luni etc.

Datorita activitatilor depuse in aceasta etapa, ce precede examinarea formala a unei cereri de catre Comisie, este posibila evitarea inregistrarii unui numar imens de cereri care nu ar avea nici o sansa de a fi examinate mai inainte. Daca totusi reclamantul insista, cererea sa este inregistrata. Pe de alta parte, cererile care pot fi declarate admisibile sunt inregistrate in ordinea in care au fost adresate. Odata cererea inregistrata, aceasta intra in sistem si incepand din acel moment, toate elementele care se refera la ea sunt pastrate in arhivele Comisiei, ale carei statistici vor reflecta existenta cererii si solutia obtinuta.

Secretariatul asista Comisia in exercitarea atributiilor acesteia privind cererile inregistrate. Secretarul intretine corespondenta cu reclamantul si cu guvernul parat; Secretariatul Comisiei sprijina redactarea deciziilor privind admisibilitatea si a rapoartelor Comisiei, iar la nevoie, isi da concursul pentru elaborarea expunerilor Delegatilor Comisiei in cauzele aduse inaintea Curtii. Secretariatul notifica in mod egal partilor inchiderea cauzei, indiferent de solutie.

B. Procedura de solutionare a plangerilor in fata Comisiei Europene a Drepturilor Omului.

Procedura care se desfasoara in fata Comisiei Europene a Drepturilor Omului si a Curtii prezinta unele specificitati, dupa cum este vorba de plangeri individuale sau de plangeri cu caracter eratic, formulate de unul din statele membre. In cazul persoanelor fizice, organizatiilor neguvernamentale sau grupurilor de particulari, temeiul juridic al declansarii unei proceduri il constituie art. 25 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in timp ce in cazul plangerilor cu caracter statal, fundamentul juridic rezida din art.24, care dispune ca orice parte contractanta poate sesiza Comisia prin intermediul Secretarului General al Consiliului Europei, cu privire la orice incalcare a dispozitiilor Conventiei, '' care, dupa parerea ei, poate fi imputata altei parti contractante ''.

In legatura cu plangerile individuale adresate Comisiei , art. 25 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului arata ca :'' Comisia poate fi sesizata printr-o cerere adresata secretarului general al Consiliului Europei de catre orice persoana fizica, orice organizatie neguvernamentala sau de orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei incalcari a de catre una din inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in prezenta Conventie, in cazul in care inalta parte contractanta aflata in cauza a declarat ca recunoaste competenta Comisiei in aceasta materie. Inaltele parti contractante care au semnat o asemenea declaratie se angajeaza sa nu impiedice prin nici o masura exercitarea efectiva a acestui drept''. Aceste declaratii pot fi facute cu pentru o durata determinata . Ele sunt inmanate secretarului general al Consiliului Europei care transmite copii ale acestora inaltelor parti contractante si asigura publicarea lor.

Procedura in fata Comisiei Europene a Drepturilor Omului, prima dintre organele solicitate a se pronunta asupra plangerilor care ii sunt adresate, comporta mai multe etape: prima dintre acestea se refera la examinarea admisibilitatii cererii, iar numai in cazurile in care aceasta s-a produs, se trece la examinarea in fond[4].

Conditiile de admisibilitate - dispozitii generale. Art.26 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului are urmatorul continut : "Comisia nu poate fi sesizata decat dupa epuizarea cailor de recurs interne, astfel cum rezulta din principiile de drept international general recunoscute si in termenul de 6 luni , incepand de la data deciziei interne definitive." Cererile interstatale ca si cele individuale trebuie sa se supuna acestor dispozitii. Dimpotriva, articolele urmatoare nu privesc cerintele articolului 26 decat in masura in care acestea se aplica cererilor individuale prezentate Comisiei. Atunci cand aceasta are obligatia primordiala si competenta de a hotari daca o cerere respecta conditiile si dispozitiile puse de rt.26, este important de amintit ca aceasta cerere poate fi din nou revazuta de Curte, in mod deosebit cu privire la epuizarea cailor de recurs interne.

Epuizarea recursurilor interne. Toate instantele judecatoresti sau cvasi-judecatoresti care analizeaza drepturilor omului la nivel international si care sunt competente sa examineze recursuri individuale indreptate impotriva unui Stat aplica regula urmatoare: individul trebuie sa epuizeze toate recursurile interne posibile inainte de a depune un recurs formal la organul international de control. Aceasta practica reflecta principiul general de drept international intemeiat pe convingerea ca un Stat trebuie sa poata indrepta o eventuala incalcare a obligatiilor sale internationale pe cai juridice interne proprii, inainte de a fi supus unui control sau unei supravegheri la nivel international. Comisia sau Curtea se vor ocupa de caz numai atunci cand autoritatile statale nu restabilesc dreptul incalcat si nu acorda o reparatie echitabila ca efect al acestei incalcari.

In interpretarea pe care au dato expresiei de epuizare a recursurilor interne, Comisia a apreciat ca un reclamant trebuie sa epuizeze toate resursele oferite de dreptul intern, cu caracter administrativ sau judecatoresc. Reclamantul nu este totodata tinut sa epuizeze decat recursurile socotite ca un drept si nu ca un privilegiu. De aceea daca ele trebuie sa declare recurs la toate organele judecatoresti aflate la dispozitia sa, reclamantul nu este obligat sa cerceteze anumite servicii sociale, nici sa ceara gratierea din partea executivului, ceea ce Comisia considera a fi un recurs extraordinar, deci aceasta nu constituie un recurs efectiv .Pentru a constata in ce masura un reclamant a epuizat caile interne, Comisia a examinat in acelasi timp fondul cauzei, astfel cum aceasta s-a derulat la nivel intern, cat si eficacitatea recursurilor puse la dispozitie de legea interna. Comisia a apreciat ca un reclamant nu este obligat sa invoce Conventia Europeana a Drepturilor Omului in fata instantei cata vreme el a invocat dispozitii juridice al caror continut este fundamental acelasi. Reclamantul trebuie sa invoce Conventia atunci cand aceasta constituie unicul temei legal al unei cereri. De asemenea reclamantul trebuie sa foloseasca toate mijloacele de procedura prevazute de legea interna susceptibile sa devina o incalcare a Conventiei.

Ii revine statului parat eventual sa formuleze obiectii in sensul ca petitionarul nu a epuizat caile de recurs interne, cat si sa dovedeasca existenta unor cai de recurs interne suficiente. Statele parate au de asemenea sarcina sa dovedeasca faptul ca recursurile existente sunt eficace, dar numai cand exista un " dubiu serios ". Comisia a considerat adesea ca unele recursuri interne posibile sunt ineficace, ca precedentele stabilite in dreptul statului reclamat sunt impotriva sanselor de a reusi ale reclamantului sau pentru ca obiectul unei cereri corespunde in mod direct unei cereri deja transate de autoritatile interne. Comisia a apreciat deopotriva ca unele recursuri referitoare la expulzari sau o hotarare de expulzare care nu suspenda executarea hotararilor vizate, nu ar putea fi considerate ca recursuri efective, fiind vorba numai de cereri intemeiate pe art.3. In sfarsit, Comisia a examinat "eficacitatea " recursurilor interne in lumina avizului dat reclamantului de avocatul sau. Daca acesta din urma indica fara echivoc ca un anumit recurs nu are sanse de reusita, reclamantul este in general dispensat de obligatia de a recurge la acest recurs. Daca dimpotriva, avocatul exprima indoieli asupra unei solutii fericite in cauza, reclamantul trebuie sa conditia epuizarii cailor interne de atac prevazute de art.26.

In sfarsit, este important de evidentiat ca atunci cand o cerere a fost declarata inadmisibila pentru ca nu a fost epuizate caile de recurs interne, aceasta nu constituie decat un obstacol provizoriu : Comisia o poate reexamina de indata ce reclamantul a epuizat recursurile interne aflate la dispozitia sa.

REGULA CELOR SASE LUNI. Art. 26 impune reclamantului sa introduca cererea sa la Comisie in termen de sase luni socotit de la data deciziei interne definitive, pronuntate asupra chestiunii litigioase. Comisia a apreciat ca trebuie interpretata in mod restrictiv aceasta dispozitie, care limiteaza dreptul de recurs prevazut de art.24 SI 25.

Data de la care incepe sa curga termenul de sase luni este nu doar de la data pronuntarii deciziei interne, ci SI aceea la care reclamantul a luat cunostinta de deciziile respective SI deci a fost in masura sa depuna cerere la Comisie. Atunci cand statul a recunoscut dreptul la recurs individual pe temeiul art.25 mult mai tarziu fata de momentul cand a ratificat Conventia, aceasta poate hotari daca termenul pentru depunerea cererilor nu curge incepand cu data acceptarii clauzei facultative, adica aceea la care este juridiceste posibil pentru reclamant sa introduca cererea sa. Statul trebuie totusi sa faca o declaratie expresa in acest sens atunci cand depune declaratia sa de recunoastere a dreptului de recurs individual in temeiul art.25.

Comisia a apreciat ca aceasta cerinta a unui termen de prescriptie de sase luni nu poate sa se aplice in mod rational decat daca exista un eveniment concret si identificabil. In consecinta, atunci cand impotriva unei decizii sau al unui act al puterii nu se prevede posibilitatea de a le ataca pe calea recursului, termenul respectiv incepe sa curga incepand din momentul in care decizia sau actul definitiv dobandesc efect. Atunci cand se refera la aplicarea unei dispozitii de lege care are drept efect o incalcare continua, Comisia apreciaza ca nu exista punct de plecare de la care termenul de sase luni ar putea curge.

CONDITIILE DE ADMISIBILITATE A CERERILOR INDIVIDUALE : ARTICOLUL 27. Art.27 din Conventie enumera conditiile de admisibilitate a cererilor individuale. Conform acestei dispozitii, Comisia nu poate retine o cerere anonima nici o cere anonima sau care ar fi esential aceeasi cu o alta cerere deja examinata de ea sau supuse unei alte instante internationale de ancheta. In aceste din urma doua cazuri, Comisia poate totusi sa examineze cererea daca ea contine fapte noi pertinente.

Cea de-a doua conditie impusa de art.27 reflecta principiul in conformitate cu care aceeasi cauza nu poate fi cercetata decat o singura data: re judecata. Dispozitia articolului enunta doua conditii care privesc criteriul " similitudinii esentiale "; cea dintai, pentru cererile examinate de Comisie, cea de a doua pentru cererile deja supuse altor instante internationale. Problema ridicata in aceasta din urma situatie nu avea o mare importanta practica in timpul punerii in aplicare a Conventiei, dar a fost dobandita o data cu cererea altor instante internationale care analizau probleme de drepturi ale omului, ca de exemplu Comitetul drepturilor omului .

Comisia a interpretat notiunea de "fapte noi " si a aprecia ca ea nu acopera decat acele fapte care nu erau cunoscute in momentul primei cereri sau survenisera dupa ce Comisia s-a pronuntat initial asupra cauzei.

Art.27 alin. 2 obliga Comisia sa declare inadmisibila o cerere care este " incompatibila cu dispozitiile prezentei Conventii, in mod evident neintemeiata sau abuziva ". comisia a aplicat notiunea de incompatibilitate in cazurile in care a apreciat ca obiectul unei cereri iesea din sfera sa de competenta.

Cel de-al doilea element al art.27 alin.2, " evident neintemeiat ", a dat nastere unei bogate jurisprudente. Aceasta conditie de admisibilitate urmarea sa impiedice Conventia de a fi constransa sa examineze pe fond o cerere care, dupa o examinare preliminara, nu parea a se gasi in campul de aplicare a Conventiei. Jurisprudenta pertinenta demonstreaza pana aici ca niciodata comisia nu declara de la inceputul procedurii ca o cerere este in mod evident neintemeiata, decat daca, dupa examinarea sa, se dovedeste imposibila determinarea vreunei incalcari a Conventiei.

Comisia nu a invocat adesea cel de-al treilea element al art.27 alin.2 " cerere abuziva ", pentru a respinge o cerere ca inadmisibila. Ea a procedat astfel atunci cand reclamantul nu a raspuns numeroaselor cereri formulate de ea pe parcursul examinarii sau atunci cand reclamantul facea declaratii defaimatoare la adresa guvernului parat.

PROCEDURA DE ADMISIBILITATE. Procedura de admisibilitate este reglementata in mod exclusiv de Regulamentul interior al Comisiei Europene a Drepturilor Omului. Din momentul inregistrarii unei cereri individuale, art.47 alin.1 obliga Comisia sa incredinteze examinarea asupra admisibilitatii unuia din membrii sai desemnat ca " raportor ". Acesta poate, la alegere, sa ia legatura cu Inalta Parte Contractanta sau cu reclamantul pentru obtinerea informatiilor suplimentare asupra problemelor de fond sau de forma apartinand cererii. Raportorul trebuie totusi sa comunice reclamantului, pentru comentarii, orice informatii obtinute de la Inalta Parte Contractanta. El sfarseste examinarea intocmind un proiect de raport si formuland, in conditiile admisibilitatii cererii, pe temeiul cerintelor sus - mentionate, recomandari insotite de propuneri de decizie sau alte masuri procedurale. Daca raportorul conchide asupra inadmisibilitatii, Comisia are ea insasi alegerea intre trei posibilitati. Ea poate imbratisa opinia raportorului si sa adopte in consecinta o decizie definitiva de respingere; poate hotari sa se ceara un supliment de informatii de la una sau de la cele doua parti pe care le invita sa comunice in scris observatiile lor. Daca nu este satisfacuta cu observatiile scrise, Comisia poate hotari sa se tina o audienta asupra admisibilitatii cererii. Acesteia ii este ingaduit sa asculte partile asupra motivelor de admisibilitate. Comisia trebuie sa-si motiveze deciziile asupra admisibilitatii. Cea mai mare parte a deciziilor Comisiei asupra admisibilitatii apar in publicatia Consiliului Europei intitulata " Decizii si Rapoarte".

PROCEDURA ASUPRA FONDULUI; REGLEMENTARILE AMIABILE - ARTICOLUL 28. Indata ce Comisia declara o cerere ca fiind admisibila, intra in joc art.28 din Conventie. In aceasta etapa art.28 alin.1 lit. a prevede : Comisia se angajeaza sa mentina un schimb de pareri mai larg intre partile in litigiu si obliga Statele sa colaboreze la aceste eforturi. Art.28 alin.1 lit. b situeaza Comisia la dispozitia partilor " in scopul ajungerii la o reglementare pa care amiabila a cererii care sa se inspire din respectul asupra drepturilor omului, astfel cum acestea sunt recunoscute de Conventie.

Art.28 alin.1 lit. b stabileste doua sarcini esentiale pentru Conventie. Prima este aceea de a se interpune intre parti. In acest sens, Comisia transmite statului in cauza esenta plangerii reclamantului, iar acestuia din urma, raspunsurile sau comentariile guvernului. Un delegat al Comisiei are in acest caz legaturi cu cele doua parti pentru a putea ajunge la o reglementare pe cale amiabila prin aceasta interpunere a sa. Cea de-a doua sarcina a sa se inspira din scopul subsecvent functiilor sale de mediere : sa vegheze ca orice reglementare amiabila " sa se inspire din respectul drepturilor omului ". In intreaga procedura a reglementarii amiabile, rolul Comisiei este, din aceasta pricina, de a garanta interesul colectiv in sensul respectarii drepturilor omului - chiar si in cazul concret cand partile convin sa reglementeze cauza intre ele . Aceasta functie a Comisiei de protector impartial al drepturilor omului este deosebit de importanta atunci cand consecintele unei anumite incalcari depasesc interesele reclamantului, ca individ, care a introdus cauza si cand aceasta poate impune statului in cauza sa adopte masuri generale de natura sa impiedice pe viitor incalcari ale aceluiasi drept fata de alte persoane. Un important numar de reglementari amiabile a existat pe temeiul art.28, atunci cand guvernul statului parat luase masuri administrative sau uneori legislative pentru a aduce un remediu eventualelor incalcari ale Conventiei.

Reglementarile amiabile, stabilite in temeiul art.28, pot fi socotite ca reprezentand reflectarea concesiilor mutuale facute de catre reclamant si de statul parat. In realitate totusi, singura concesie pe care un reclamant o face in procesul reglementarii amiabile poate fi retragerea cererii sale, dublata uneori de angajamentul de a nu intreprinde asupra aceleiasi cauze o procedura judiciara in fata altor instante, nationale sau internationale. Pentru a exista o reglementare amiabila pe temeiul art.28, statul parat trebuie sa purceada la concesii de fond.

ALTE PROCEDURI IN FATA COMISIEI : STERGEREA DE PE ROL. Comisia poate uneori sa stearga o cerere de pe rol, procedura reglementata de art.30 din Conventie SI care este aplicabila, atunci cand imprejurarile permit a se trage concluzia, ca reclamantul nu intelege sa-si mai mentina cererea, ca litigiul s-a stins sau, astfel cum constatata Comisia , nu mai exista vreun motiv pentru examinarea cererii. Comisia trebuie sa mentina orice cerere de pe rol " daca respectarea drepturilor omului astfel cum aceasta este definita de Conventie, o impune ".

stergerea de pe rol este deosebit de importanta atunci cand retragerea sau instructiunea reclamantului se intemeiaza pe un acord prealabil intre statul parat si reclamantul insusi, fara participarea sau influenta Comisiei Europene a Drepturilor Omului. Spre deosebire de procedura reglementarii amiabile, prevazuta de art. 28 din Conventie, si pentru ca aceasta forma de reglementare informala scapa procedurilor de investigare ale Conventiei, acordul trebuie sa fie in mod necesar incheiat cu respectarea drepturilor omului. Comisia este totusi competenta sa examineze o cerere din oficiu, chiar daca reclamantul a incetat sa se intereseze de cauza sau daca a declarat intentia de a-si retrage plangerea.

RAPOARTELE COMISIEI. Numai in situatiile in care trebuie sa declare cererea admisibila sau sa procedeze la stergerea ei de pe rol, Comisia va adopta in cele din urma un raport asupra cererilor examinate. Este important de evidentiat ca in afara deciziilor asupra inadmisibilitatii, rezultatul muncii Comisiei, dupa ce o cerere a fost declarata inadmisibila, se numeste raport, deopotriva pentru a evidentia caracterul de investigatie al muncii depuse in cauza si pentru a sublinia ca avizele Comisiei nu au efect de constrangere din punct de vedere juridic pentru parti.

Daca insa Comisia ajunge la concluzia unei reglementari pe cale amiabila in conformitate cu art.28 alin.1 lit. b, aceasta intocmeste un scurt raport si il adreseaza statelor in cauza, Comitetului de Ministri si Secretariatului General al Consiliului Europei in scopul publicarii, in conformitate cu art.28 alin. 2. Daca totusi Comisia nu ajunge la o reglementare pe cale amiabila, ea intocmeste un raport mult mai detaliat asupra faptelor si formuleaza un aviz " in sensul de a sti daca faptele reflecta, din partea statului interesat, o incalcare a obligatiilor ce ii revin in temeiul Conventiei ". comisia poate deopotriva sa formuleze propuneri pe care le socoteste necesare.

O data ce Comisia a transmis raportul sau, in conformitate cu art.31, Comitetului de Ministri, se ivesc doua posibilitati. Prima posibilitate: daca Statele in cauza au recunoscut jurisdictia Curtii Europene a Drepturilor Omului, Statul parat, avand nationalitatea reclamantului, Comisia poate, in termen de trei luni sa sesizeze Curtea cu cauza. Un nou Protocol, al noualea, va permite individului sa sesizeze el insusi Curtea.

A doua posibilitate: daca statul in cauza nu a recunoscut jurisdictia sau daca respectiva cauza nu a fost adusa in fata Curtii la capatul celor trei luni, Comitetul de Ministri hotaraste, cu majoritate de doua treimi, daca a existat sau nu o incalcare a Conventiei. Comitetul decide atunci masurile pe care statul in caua va trebui sa le ia si fixeaza termenul in care acestea trebuiesc luate. Daca statul nu adopta masurile luate, Comitetul de Ministri decide, tot cu majoritate de doua treimi, asupra urmarilor deciziei sale initiale. In aceasta etapa, Comitetul de Ministri poate hotari publicarea raportului Comisiei asupra cauzei. El poate totusi decide publicarea cu titlu de sanctiune. Un anumit numar de reguli interne ce reglementeaza procedura in fata Comitetului de Ministri sunt in curs de revizuire.

ASISTENTA JUDICIARA. Inca de la aparitia Conventiei, a fost cat se poate de clar ca unele persoane particulare si organisme private dornice sa aduca o cauza in fata instantelor de la Strasbourg, dar care erau lipsite de suficiente mijloace materiale pentru a face fata cheltuielilor necesare, puteau fi excluse de la protectia oferita de Conventie. O asemenea excludere, intemeiata pe cauze de ordin financiar, putea crea incidente grave in ceea ce priveste integritatea Conventiei, astfel incat Comisia Europeana a Drepturilor Omului a editat un Addendum la regulamentul sau interior, enuntand directiile de urmat pentru a acorda asistenta juridica reclamantilor cu privire la care autoritatile interne au certificat incapacitatea financiara de a face fata cheltuielilor necesare unei cauze aduse in fata Comisiei. Aceasta reglementare comporta totusi o lacuna intrucat Comisia nu va urmari sa acorde asistenta juridica decat in masuri in care statul in cauza a prezentat in scris observatiile sale asupra admisibilitatii cererii sau Comisia a declarat cererea admisibila. Ori, in cea mai mare parte a tarilor din Consiliul Europei, sistemele interne de ajutor judiciar nu acopera cheltuielile infatisate pentru actiuni judiciare internationale. De asemenea, va fi necesar ca reclamantul, cand se afla in fata Comisiei, sa achite cheltuielile din momentul ramanerii definitive a hotararii conform ordinii juridice interne, trecand prin faza de pregatire si de supunere a cererii sale Comisiei, pana in momentul in care una dintre cele doua conditii sus - mentionate este indeplinita[5].

3.COMITETUL DE MINISTRI.

Comitetul de Ministri, organul politic al Consiliului Europei, este investit de art.32 din CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI cu competenta jurisdictionala. El se pronunta asupra unor chestiuni de drept in situatiile in care nu este sesizata Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Alcatuit din reprezentantii fiecarui stat membru al Consiliului Europei, Comitetul de Ministri actioneaza ca organ jurisdictional inauntrul caruia nu se respecta principiul independentei si al impartialitatii. Statul intimat are drept de vot si prin participarea sa la adoptarea deciziei este atat judecator, cat si parte in propria cauza.

Procedura care se desfasoara in fata Comitetului Ministrilor nu este contradictorie si exclude participarea persoanelor fizice. Ea are, mai degraba, caracter interetatic. Competenta acestui organ consta in pronuntarea unei decizii cu privire la acordarea unei " satisfactii echitabile " in conformitate cu art. 50 din CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI.

Decizia cu privire la fondul problemei de drept se refera doar la existenta sau inexistenta violarii dispozitiilor Conventiei. In conditiile in care se constata existenta violarii, Comitetul de Ministri nu se pronunta cu privire la remediile pe care trebuie sa le ia statul intimat si nici nu fixeaza un termen in acest scop. Aceasta situatie face ca decizia adoptata sa aiba un caracter declarator, caracter care diminueaza efectele obligativitatii ei. Statul este cel care hotaraste in fapt, daca si cum executa decizia Comitetului.

Aplicarea art.50 CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI de catre Comitetul Ministrilor este, la randul ei, nesatisfacatoare. Refuzul Comitetului de a sugera statului intimat sa acorde victimei o satisfactie echitabila prin intermediul careia sa acopere pagubele materiale si morale suferite precum si cheltuielile efectuate, reduc considerabil sansele indivizilor de a le fi protejate drepturile in conformitate cu litera si spiritul Conventiei.

Inoperant ca organ jurisdictional, Comitetul Ministrilor dispune de competenta controlului asupra executarii deciziilor sale prin care a constatat existenta unei violari a Conventiei. In exercitarea acestei atributii figureaza obligatii de rezultat si de mijloace pe seama statului intimat. Daca acesta nu se conformeaza si nu pune capat incalcarilor dispozitiilor Conventiei, Comitetul Ministrilor publica - cu titlu de sanctiune - raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului.

Comitetul de Ministri decide cu o majoritate de doua treimi - una dintre rarele decizii cu caracter obligatoriu pe care Comitetul le poate lua impotriva statelor membre ale Consiliului Europei. Daca a existat violarea drepturilor recunoscute Comitetul de Ministri determina masurile pe care statul in cauza trebuie sa le ia si ii fixeaza acestuia un termen. Daca masurile satisfacatoare nu sunt luate in timpul dorit, Comitetul hotaraste urmarile ce trebuiesc date deciziei sale initiale si publica propriul sau raport. Insa acest control politic nu are decat un caracter subsidiar, Comitetul de Ministri nu ia hotararea finala decat daca nu este competenta Curtea Europeana sau daca aceasta nu a fost sesizata in cele trei luni ce urmeaza comunicarii raportului Comisiei.

Avand in vedere natura politica a Comitetului de Ministri, rolul jurisdictional rezervat cu preponderenta Curtii si functia cvasidiplomatica de conciliere detinuta de Comisie, Consiliul Europei a modificat mecanismul european de protectie a drepturilor omului prin adoptarea Protocolului nr.11, aditional la Conventie. Comitetului Ministrilor i s-a rezervat competenta supravegherii executarii deciziilor Curtii Europene. Au fost facute, de asemenea, modificari procedurale care vizeaza largirea sferei titularilor care pot sesiza direct Curtea, recursul impotriva deciziilor de admisibilitate a cererilor pronuntate de Comisie, recursul prejudicial cu privire la interpretarea Conventiei[6].

In general, controlul si punerea in aplicare de catre Comitetul de Ministri a hotararilor pronuntate de Curte au un caracter mult mai clar decat atunci cand este vorba de urmarile rapoartelor Comisiei. Art.52 din Conventie arata ca hotararea Curtii este definitiva si art.53 ca Inaltele Parti Contractante se angajeaza sa se conformeze deciziilor Curtii in litigiile in care sunt parti. Conform art.53 "hotararea Curtii este comunicata Comitetului de Ministri care supravegheaza examinarea sa ". Aceasta supraveghere poate imbraca forma unui control al reformelor legislative sau administrative intreprinse de state ca urmare a constatarii unor incalcari sau, in cazul hotararilor pronuntate pentru " reparatie echitabila " pe temeiul art.50, a unui control cu privire la modul in care statul a acordat celui interesat despagubirea stabilita.

Comitetul de Ministri, este important de amintit, nu are competenta de a interveni direct in cadrul supravegherii si executarii unei hotarari de catre statul autor al incalcarii. Daca statul alege a nu tine seama sau a nu acorda efect deplin unei hotarari a Curtii sau unei decizii a Comitetului de Ministri, nu mai ramane adesea mult de facut de catre Comitet pentru a convinge Statul sa respecte hotararile mentionatelor organe de la Strasbourg. Pana acum insa, nu s-ar putea sustine ca sunt state sa nu se fi conformat hotararilor Curtii.

Asa fiind, unele dintre actiunile cele mai grave nu au fost instituite de catre Conventie, dar figureaza in statutul Consiliului Europei. Art.3 din Statut stipuleaza intr-adevar ca respectarea drepturilor omului constituie un principiu fundamental subsecvent apartenentei unui stat la Consiliul Europei. si art.8 abiliteaza Comitetul de Ministri sa suspende, in vederea expulzarii din Consiliu, orice stat membru vinovat de incalcari grave ale drepturilor omului.

4.CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI.

A. Compunere.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului, creata in 1958 si care si-a inceput activitatea in 1959, se compune dintr-un numar de judecatori egal cu acela al statelor membre. Spre deosebire de Comisie, membrii Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt alesi de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, pe baza unei liste prezentate de statele membre. Ei sunt independenti in luarea deciziilor. Membri Curtii sunt alesi pe o durata de 9 ani, putand fi realesi. Totusi, in ceea ce priveste membri desemnati la prima alegere, mandatele a patru dintre membri vor lua sfarsit la implinirea a 3 ani, iar cele ale altor patru membri se vor incheia la implinirea a 6 ani. Membri ale caror mandate se vor incheia la implinirea perioadelor initiale de 3 si 6 ani sunt desemnati pin tragere la sorti efectuata de Secretarul General al Consiliului Europei, imediat dupa ce se va fi procedat la prima alegere.

Pentru a asigura, pe cat posibil, reinnoirea unei treimi a Curtii la fiecare 3 ani, Adunarea Parlamentara poate, inainte de a proceda la o alegere ulterioara, sa decida ca unul sau mai multe mandate ale membrilor care urmeaza sa fie alesi vor avea o alta durata decat cea de 9 ani, fara ca totusi sa poata depasi 12 ani sau sa fie mai mica de 6 ani. In cadrul Curtii, membrii acesteia isi exercita mandatul cu titlu individual. In tot cursul exercitarii mandatului lor, ei nu pot indeplini functii incompatibile cu cerintele de independenta, de impartialitate si de disponibilitate inerente acestui mandat.

Pentru o buna functionare, si in scopul desfasurarii unei activitati eficiente, Cutea isi alege presedintele si unul sau doi vice - presedinti. Membri sai primesc o indemnizatie pentru fiecare zi de lucru si o suma fixa anuala. Consiliul Europei suporta cheltuielile Curtii. Curtea are sub autoritatea sa directa o grefa. Ea isi alege grefierul si grefierul adjunct dupa ce a consultat secretarul general al Consiliului Europei. Acesta numeste pe ceilalti functionari ai grefei cu acordul presedintelui si a grefierului.

B. Procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Curtea stabileste, conform Conventiei, regulamentul si procedura sa. Regulamentul initial, adoptat in 1959 si revizuit de mai multe ori, a facut obiectul unei modificari complete in 24 noiembrie 1982. Acest regulament modificat a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1983. Cu intrarea in vigoare a Protocolului nr.9 la Conventie, pe data de 1 octombrie 1994, acest text amendat a devenit regulamentul A, iar Curtea a adoptat o alta serie de reguli , regulamentul B, care nu se aplica decat problemelor care privesc statelor care au ratificat acest protocol. La 31 mai 1995, 17 state membre ratificasera Protocolulnr.9, printre care se numara si Romania.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului este un organ jurisdictional care functioneaza intr-o Camera de 9 judecatori, desi numarul membrilor sai este egal cu acela al tuturor statelor membre la Consiliul Europei. Din Camera care va examina plangerea face parte, din oficiu, si judecatorul care este cetatean al statului caruia i s-au adus criticile privind incalcarea drepturilor omului sau, in lipsa acestuia, o persoana la alegerea sa. Numele celorlalti judecatori sunt trase la sorti inaintea inceperii examinarii cauzei, prin grija presedintelui. Completul astfel alcatuit poate sau trebuie, in anumite conditii prevazute de regulament, sa se desesizeze in favoarea unei Camere compuse din 19 judecatori. In cazuri exceptionale, aceasta se poate desesiza la randul ei in favoarea Curtii plenare. Sistemul acestor camere a fost instituit in octombrie 1994. Inaintea acestei date, Curtea plenara a tratat optzeci si opt de dosare. De atunci si pana la 31 mai 1995, Camera s-a ocupat de sase dosare[7].

Asa cum am aratat, Curtea poate fi sesizata de Comisia Europeana a Drepturilor Omului sau de Comitetul de Ministri, dar ea poate fi sesizata si in mod direct de catre un stat parte la Conventie, sau chiar de catre statul al carui cetatean a fost victima unei incalcari.

Comisia participa si ea la proces, fiind reprezentata de un delegat desemnat din randul membrilor sai, dar nu are calitate procesuala, atributia sa fiind de a sesiza Curtea in calitate de '' aparator al interesului public ''.

Examinand dosarul Curtea isi va stabili competenta in cazul in care aceasta i-a fost contestata. Competenta Curtii cuprinde toate cazurile care ii sunt prezentate si care privesc interpretarea si aplicarea Conventiei. Cu toate acestea, competenta ei contencioasa nu se poate exersa decat fata de statele care au declarat ca accepta Conventia ca pe o obligatie juridica sau care si-au dat consimtamantul sau agrementul la o hotarare a Curtii intr-o problema precisa.

Conform Conventiei, orice cerere prezentata Curtii are obligatoriu ca origine o cerere introdusa de un stat, o persoana fizica, o organizatie neguvernamentala, sau un grup de particulari in fata unui alt organism Comisia Europeana a Drepturilor Omului. Comisia controleaza mai intai valabilitatea cererii. Daca cererea este acceptata, ea stabileste faptele si cauta un aranjament prin buna intelegere. In caz de esec, Comisia redacteaza un raport in care constata faptele si formuleaza un aviz despre o eventuala incalcare a obligatiilor care revin statului intimat. Raportul este trimis Comitetului de Ministri al Consiliului Europei. Comisia sau statul interesat pot apoi sa sesizeze Curtea in termen de trei luni. Daca nu au facut-o, Comitetul de Ministri decide daca s-a comis o abatere.

De asemenea, Protocolul nr.9 prevede ca o persoana fizica, un grup de parlamentari sau o organizatie neguvernamentala poate sa sesizeze Curtea atunci cand Comisia a terminat examinarea cererii recunoscuta ca valabila. O Camera formata din trei judecatori, din care si judecatorul partii contractante intimate, poate, in unanimitate, sa decida ca cererea sa nu fie examinata de Curte. In acest caz, Comitetul de Ministri trebuie sa se pronunte.

Procedura in fata Curtii comporta doua faze:

a)              o faza scrisa, in cadrul careia partile si Comisia depun memorii si concluzii;

b)             o faza orala, in cursul careia speta este examinata in prezenta partilor si a delegatului Comisiei, sedintele fiind publice, cu exceptia situatiilor in care Curtea decide altfel.

La procedurile judiciare participa statul sau statele contractante; comisia participa si ea delegand in acest sens unul sau mai multi membri. Cu toate acestea ea nu face parte din instanta. Dupa prezentarea cererii in fata Curtii, Comisia devine consilier. In fapt, investita cu o misiune de interes general, Comisia este asociata la functionarea Curtii, pe care trebuie sa o "calauzeasca ".

Examinand pe fond, Curtea va decide in legatura cu incalcarile despre care a fost sesizata. Ea va putea, in mod suveran, pe baza probelor care se administreaza, sa stabileasca daca a existat sau nu a existat o incalcare . In cazul in care s-a constatat ca nu a existat o incalcare a prevederilor Conventiei, dosarul se inchide. In cazul in care Curtea constata ca s-a produs o incalcare a prevederilor Conventiei, exista de asemenea doua situatii. In primul rand, exista situatia in care dreptul intern al tarii in cauza nu permite decat in mod imperfect repararea consecintelor incalcarii, caz in care Curtea va acorda celui prejudiciat o satisfactie echitabila, in conformitate cu art. 50 din Conventie. In situatia in care dreptul intern al statului in cauza permite inlaturarea consecintelor incalcarii, statul respectiv va da urmare, prin mecanismele sale interne, satisfacerii cererii persoanei prejudiciate.

In ceea ce priveste reclamantii persoane fizice, Conventia nu le permitea sa sesizeze Curtea, nici sa se prezinte in fata ei in calitate de parti. Un articol din vechiul regulament al Curtii autoriza delegatii Comisiei sa fie asistati de o persoana la alegere. De exemplu, putea fi vorba de avocatul sau fostul avocat al reclamantului sa chiar de reclamant in persoana. Prin hotararea din 18 noiembrie 1970, Curtea a admis aceasta posibilitate, iar de atunci delegatii Comisiei au folosit aceasta posibilitate de mai multe ori.

Regulamentul A mentine o dispozitie analoaga, introducand o noutate importanta: o data ce Curtea a fost sesizata de un guvern sau de Comisie, reclamantul poate sa ceara sa participe la procedura. Daca o face - situatie frecvent intalnita - reclamantul trebuie in principiu sa fie reprezentat de un consilier. Daca a obtinut asistenta juridica pentru a-si apara cauza in fata Comisiei, o pastreaza si in fata Curtii. In caz contrar, presedintele poate in orice moment sa i-o acorde la cerere in anumite conditii. Acelasi lucru se intampla si cu un dosar ajuns in fata Curtii conform regulamentului B, din moment ce comitetul de trei judecatori a decis sa il examineze.

In interesul unei bune administrari a justitiei, presedintele poate sa invite sa sa autorizeze un stat contractant, care nu este in cauza, sa prezinte observatii scrise intr-un termen si asupra unor puncte pe care el le determina. Presedintele poate cere acelasi lucru si unei persoane diferite de reclamant. Desi a refuzat anumite cereri, presedintele a recurs deja la aceasta procedura.

Procedura care se desfasoara in fata Curtii este contencioasa. Cu toate acestea, Curtea incearca la randul sau incearca sa rezolve cauza pe calea unei intelegeri amiabile intre parti. In situatiile in care se realizeaza, Curtea va radia cauza de pe rol. In caz contrar, Curtea judeca cauza si pronunta o decizie definitiva, obligatorie si neexecutorie.

Ca orice act jurisdictional, decizia Curtii Europene nu este susceptibila de contestare sau modificare, ea bucurandu-se de autoritatea lucrului judecat. Aceasta autoritate este relativa, ea neavand efecte erga omnes, deoarece decizia are forta obligatorie numai pentru partile in litigiu. Executarea deciziilor Curtii depinde de statele parti la Conventie.

Aplicarea deciziilor Curtii este supravegheata de Comitetul de Ministri. In anumite conditii, Curtea poate acorda victimei o reparare echitabila . Se pot cere explicatii Curtii in ceea ce priveste interpretarea data sau revizuirea deciziilor sale.

Daca o hotarare nu exprima, total sau partial, opinia unanima a judecatorilor care au judecat plangerea, fiecare dintre ei are dreptul sa adauge opinia personala si motivatia acesteia.

Precizarile anterioare se refera la competenta contencioasa a Curtii. Un protocol al Conventiei, intrat in vigoare pe 21 septembrie 1970, acorda Curtii o competenta suplimentara: aceea de a da avize consultative. Acest Protocol conceput in termeni restrictivi nu a fost insa aplicat inca.

Protocolul nr.11 al Conventiei, deschis spre semnare pe 11 mai 1994, prevede instituirea unei Curti unice permanente pentru a inlocui sistemul actual la doua nivele: in fata Comisiei si in fata Curtii. Pana la 31 mai 1995, toate statele membre ale Consiliului Europei au semnat acest Protocol. In viziunea acestui Protocol, noua Curte unica se va ocupa de reclamatiile individuale si de cele statale. In mod normal, sapte judecatori vor delibera, dar un Comitet de trei judecatori va putea, in unanimitate, sa declare fara obiect reclamatiile lipsite de fundament. Pe de alta parte, Camera constituita va putea in anumite cazuri sa se desesizeze in unei mari camere de saptesprezece judecatori, cu conditia ca nici una dintre parti sa nu se opuna la aceasta decizie[8].

Hotararea luata de Camera este definitiva in afara cazului in care una dintre partile contractante cere in termen de trei luni de la hotarare revizuirea acesteia in fata Camerei Mari. Un colegiu de cinci judecatori decide daca hotararea trebuie sau nu sa fie examinata de Camera Mare. Statul in cauza trebuie sa se supuna hotararii definitive, executarea hotararii fiind supravegheata de Comitetul de Ministri.

Cu o astfel de structura organizatorica si o competenta contencioasa ( de rezolvare a recursurilor individuale sau statale) imbunatatita, activitatea Curtii va fi mult mai eficienta si se va desfasura intr-o perioada de timp mul mai scurta. Executarea hotararilor Curtii in dreptul intern al statelor constituie in acelasi timp o problema de drept intern, dar si de drept international. Ea pune implicit in discutie prioritatea unor categorii de norme juridice - cele nationale, ale dreptului intern al fiecarui stat membru al Consiliului Europei - cu altele - cale internationale, in speta prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Constitutia Romaniei din 1991 a rezolvat acest conflict de legi, acordand prioritate aplicarii normelor juridice internationale din domeniul drepturilor omului( art.20 alin.2).

Problema aplicarii deciziilor Curtii Europene a Drepturilor Omului depinde de statele implicate si este rezultatul unui complex de imprejurari, dintre care mentionam urmatoarele: deciziile Curtii au forta obligatorie, dar nu si executorie; ele produc efecte inter partes si nu erga omnes ( intre partile in litigiu, dar nu si fata de terti); deciziile obliga partile numai fata de cazul rezolvat de Curte. Apreciem ca aparatul de protectie al drepturilor omului constituit in cadrul Consiliului Europei este "supranational " in sensul in care intelegem promovarea, protectia si garantarea drepturilor omului ca o problema "fara frontiere ", care caracterizeaza toate societatile contemporane indiferent de structura lor politica, economica, sociala etc. De altfel, s-a constatat ca vasta problematica a drepturilor omului a cunoscut o evolutie dinspre proclamarea juridica a acestora, spre socializare si internationalizarea lor; dinspre simpla proclamare a lor ca idealuri in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, spre protectia si garantarea lor juridica realizata a nivel international - prin adoptarea unor conventii internationale care prevad obligatii juridice pentru statele parti si crearea unui mecanism de "sanctionare " a incalcarilor sau vatamarilor aduse acestora - si national prin prevederea in legea fundamentala a statelor a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor si a garantiilor constitutionale ale acestora.

Metodele de aplicare a deciziilor Curtii Europene a Drepturilor Omului au fost perfectionate si vizeaza aspecte juridice si nejuridice. Comitetul Ministrilor, care este organul executiv al Consiliului Europei, este competent sa vegheze la respectarea deciziilor Curtii si la punerea lor in practica de statele implicate. Acestea au o obligatie juridica de a respecta atat conventiile la care sunt parti contractante si care au fost adoptate de Consiliul Europei, cat si actele oficiale adoptate de organele Consiliului Europei. Aceasta obligatie decurge din manifestarea libera a consimtamantului statului care adera la Statutul Consiliului Europei. Calitatea de membru cu drepturi depline in organizatia pan - europeana presupune drepturi si obligatii internationale. Printre obligatiile internationale se numara si aceea de a respecta cu buna - credinta tratatele internationale - care este de altfel, si obligatia esentiala ce formeaza continutul principiului fundamental al dreptului international "pacta sunt servanta ", precum si indeplinirea obligatiilor liber asumate si ale acelora care decurg din continutul calitatii de membru al unei organizatii, subiect de drept international public - este cazul in speta a Consiliului Europei.

Aspectele nejuridice ale aplicarii deciziilor Curtii, precum si ale actelor adoptate de organele Consiliului Europei, nu constituie obiect al preocuparilor noastre in cadrul acestui studiu, ele fiind de natura politica, economica etc. Consideram ca o importanta au avut-o si continua sa o aiba activitatile de informare, popularizare, larga raspandire a materialelor documentare despre drepturile omului - ele, alaturi de activitatea educationala la nivel international si national, constituind elementul important, stabil si eficient de asigurare a unei respectari voluntare a drepturilor omului atat de catre individ, cat si de catre stat, indiferent de raportul juridic concret in care s-ar materializa oricare dintre drepturile prevazute in Conventia Europeana a Drepturilor Omului sau in Constitutia statelor membre ale Consiliului Europei.

Un alt aspect nejuridic privind respectarea deciziilor Curtii Europene il constituie faptul ca practica acestei instante este considerata de catre statele membre ale Consiliului Europei un " indicator ", un "standard " pentru activitatea jurisdictionala nationala. Ne referim la faptul ca in aplicarea dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a celor 11 Protocoale aditionale, Curtea este competenta sa faca interpretarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului conform art.45. Aceasta interpretare facuta la cererea unui stat parte la CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI sau in aplicare dispozitiilor Conventiei cand se rezolva un caz concret - ceea ce rezulta de altfel si din considerentele deciziei - este obligatorie pentru state. Obligatia statelor de a se raporta la acest standard rezulta din prevederile implicite ale Conventiei Europene ale Drepturilor Omului, din calitatea statului de membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, precum si din calitatea acestuia de stat membru la Conventie, care, fiind un tratat international, stabileste obligatii internationale liber asumate si nu posibilitati alternative de la care statele pot sa abdice dupa bunul lor plac. In literatura s-a exprimat ideea conform careia conventiile in materia drepturilor omului sunt tratate - legi, care atribuie statelor obligatii obiective si absolute, nu obligatii subiective si reciproce. Acestea trebuie sa asigure prin intermediul unor masuri legislative, administrative sau judecatoresti, interpretarea si aplicarea uniforma a CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI.

Natura juridica a activitatii desfasurate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului este complexa: jurisdictionala in esenta sa, dar si politico - diplomatica prin concilierea pe care incearca sa o realizeze. Concilierea vizeaza, in opinia noastra, nu numai realizarea intelegerii amiabile a partilor in litigiu, dar si corelarea unor legislatii nationale cu ordinea juridica europeana.

5.OBSERVATII IN LEGATURA CU MECANISMUL JUDICIAR AL CONVENTIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI:

-                 orice stat contractant este obligat sa furnizeze, la cererea Secretariatului General al Consiliului Europei, explicatii in legatura cu modul in care dreptul sau intern asigura aplicarea efectiva a tuturor prevederilor Conventiei;

-                 cheltuielile Comisiei si ale Curtii cad in sarcina Consiliului Europei;

-                 membrii Comisiei si ai Curtii se bucura, in timpul exercitarii functiei lor, de privilegiile si imunitatile prevazute de art. 40 din Statutul Consiliului Europei si de acordurile incheiate in virtutea acestui articol;

-                 de remarcat sunt si prevederile art.40 din Conventie care dispun ca '' Nici o dispozitie din prezenta Conventie nu va fi interpretata ca limitand sa aducand atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute in conformitate cu legile oricarei Parti Contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta Parte Contractanta este parte, prevederi ce lasa statelor parti si posibilitatea unui regim mai favorabil.

-                 este de remarcat si ideea prevalentei autoritatii mecanismului european de protectie al drepturilor omului, consacrata de prevederile art. 62, care dispune ca '' Inaltele Parti Contractante renunta reciproc, in afara unei intelegeri speciale, sa se prevaleze de tratate, conventii sau declaratii existente intre ele, pentru a supune, pe calea unei cereri, un diferend aparut din interpretarea sau aplicarea prezentei Conventii la un mod de solutionare altul decat cele prevazute de respectiva Conventie'' [9].

Avand in vedere finalitatea Conventiei, apreciem ca, in viitor, se impun anumite reconsiderari ale dispozitiilor acesteia, cu menirea de a creste eficienta si efectivitatea lor , de a reduce termenele de solutionare a cauzelor cu care au fost sesizate Comisia, respectiv Curtea Europeana, de a modifica tehnica legislativa, procedurile mecanismului international de control.

In acest sens credem ca, de lege ferenda, urmatoarele modificari ale Conventiei ar fi necesare si utile[10]:

-                 posibilitatea ratificarii Conventiei de catre orice stat, chiar daca nu este membru al Consiliului Europei, cu conditia sa dovedeasca ca intruneste cerintele aplicarii Conventiei pe teritoriul propriu; propunerea se bazeaza pe faptul ca scopul care primeaza este garantarea drepturilor omului prin multiple metode - ceea ce ar trebui sa determine un alt gen de cooperare intre statele membre ale Consiliului Europei care au ratificat CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI si statele care aplica sau vor sa aplice Conventia, fara a avea calitatea de membru al Consiliului Europei;

-                 aplicarea dispozitiilor Conventiei si in raporturile directe dintre indivizi, asigurand astfel o dimensiune aparte caracterului efectiv al normelor internationale; fenomenul este cunoscut sub denumirea de "drittwirkung " sau efectul orizontal al dispozitiilor Conventiei. Aplicarea unui tratat international al drepturilor omului pe doua coordonate: verticala, adica individ - autoritati publice si pe orizontala, adica individ - individ, ofera persoanei fizice avantajul de a-i fi protejate drepturile si libertatile fundamentale, in cadrul a doua categorii de raporturi juridice, pe baza normelor internationale;

-                 extinderea competentei materiale a Curtii Europene a Drepturilor Omului prin introducerea unor dispozitii noi care sa confere acesteia urmatoarele puteri:

a)              sa decida si pe baza dispozitiilor cuprinse si in alte tratate internationale ale drepturilor omului, la care statul intimat este parte contractanta; in acest mod s-ar realiza armonia jurisprudenta organelor de la Strasbourg si practica Curtilor Constitutionale care au competenta sa decida cu privire la neconstitutionalitatea legilor prin verificarea compatibilitatii acestora cu constitutia, dar si cu tratatele internationale ale drepturilor omului la care statul este parte contractanta;

b)             sa solicite opinia unui tert ( care poate fi alt stat parte la Conventie decat statul intimat ori una dintre organizatiile neguvernamentale care activeaza in domeniul drepturilor omului) cu privire la cazul cu care a fost sesizata; valoarea atribuita opiniei va fi consultativa;

c)              statelor parti la Conventie sa li se recunoasca calitatea de intervenient, justificata de natura obiectiva a garantiei colective oferita de sistemul juridic european, iar Curtii Europene sa-i fie atribuita competenta solutionarii unor astfel de cauze;

d)             organizatiilor neguvernamentale sa li se recunoasca calitatea de intervenient, pe aceleasi criterii si justificari cu atribuirea acestei calitati statelor contractante; apreciem ca pot dobandi acest drept organizatiile neguvernamentale care se gasesc pe lista Consiliului Europei fie ca "amicii curiae ", fie cu statut de invitat sau observator;

e)              recunoasterea dreptului de a sesiza direct Curtea Europeana a Drepturilor Omului urmatoarelor subiecte:

-                 individul;

-                 organizatiile neguvernamentale din domeniul drepturilor omului;

-         altor state care nu sunt membre ale Consiliului Europei, dar desfasoara activitate compatibila acestuia si aplica, cu valoare de cutuma internationala, dispozitiile Conventiei pe teritoriul lor.



[1] D. Micu, op. cit., p. 250

[2] Popa Vasile, Drepturile omului in Comunitatea Europeana, ed. sansa, 1995, p.139-140.

[3] Art.21 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, articol revizuit in conformitate cu prevederile Protocolului nr.8, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1990.

[4] V. Duculescu, op. cit., p. 95.

[5] Popa Vasile, op. cit. , p.148- 152.

[6] D. Micu, op. cit., p.258.

[7] D. Micu, op. cit.,, p.252.

[8] D. Micu, op. cit., p.254

[9] V. Duculescu, op. cit., p.99.

[10] D. Micu, op. cit., p. 280.



Drept



Drepturile si libertatile fundamentale. Fundamente, notiuni, evolutie
Suveranitatea de stat si principiul separatiei puterilor in stat
Notiunea de fals si sistematizarea infractiunilor de fals in Codul penal
SUBSIDIARITATEA SI PROPORTIONALITATEA IN APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR
RASPUNDEREA PRESEDINTELUI ROMANIEI
Normele tehnice (tehnologice)
Motivarea recursului
Stabilirea filiatiei fata de tata prin recunoastere
EFECTELE PARTAJULUI DE ASCENDENT
Ghid privind prevenirea si solutionarea conflictelor de interese in cadrul sistemului judecatoresc





















 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate