Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea īn munti, pe zapada, stānca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Muzica


Index » hobby » Muzica
» INSTRUMENTE CORDOFONE


INSTRUMENTE CORDOFONE




INSTRUMENTE CORDOFONE

            Prevazute cu corzi, cum indica si denumirea, se disting dupa modul de obtinere a sunetelor: ciupire, lovire, frecare. Dintre instrumentele cu corzi ciupite, cobza are o indelungata traditie la romani, chiar daca originea nu este autohtona; ea apare pe frescele unor biserici (Voronet, Sucevita, Horezu) in icoanele care il infatiseaza pe David cantand imparatului Saul.




DIN ZUGRAVEALA BISERICII VORONET

            Intalnit  in popor sub numele de cobuz, capus, cabuz, provine din instrumentul arabo-persan "el aud' si, poate, tot dintr-un instrument oriental, "Kopuz'. S-a bucurat de larga raspandire in Moldova si Muntenia (de unde a patruns, in mica masura, in Sudul Transilvaniei), fiind destinata, de regula, acompaniamentului, prin tiituri de hora, sarba, brau, geamparale etc., chiar melodiilor lente aplicandu-li-se formule "marunte'.





          Are forma unei jumatati de para, cu "gatul' din lemn de fag, lat si foarte scurt si "cuierul' rasfrant inspre spate in unghi drept sau obtuz. Tabla de armonie ("in fata') este constituita dintr-o singura scandura de molift, perforata spre mijloc de mai multe deschizaturi pentru ton. "Burduful' (o cutie adanca de rezonanta) este format din aceasta scandura de molift si cinci sau sapte "doage' de paltin sau nuc, lipite sau batute cu tinte. Corzile sunt prinse de o bucata de lemn de brad numit "cordon', fixata in partea de jos a tablei de armonie si intinse de "cuiele' montate in cuier. Corzile, din sarma sau mat, in numar de opt sau douasprezece, grupate in patru "coruri' (de cate doua sau cate trei) sunt "ciupite' cu o "pana' de gasca. Acordajul se realizeaza prin dispunerea "corurilor' la cvarte si cvinte, rezultand structuri primordiale de tipul re - la - re - sol:

            Pe la inceputul secolului al XIX-lea, a fost introdusa in Principatele Romane chitara, mai intai in saloanele protipendadei, apoi in formatiile lautaresti, inlocuind, pe alocuri, cobza, in unele zone -Oltenia, Maramures - a devenit traditionala, servind ca acompaniament. De obicei, i se scot doua-trei corzi, in Oltenia acordajele fiind: re-la- re sau la- re - la - re sau re -fa# - la -re, "zongora' maramuresana avand la inceput doar doua corzi (re-ia), apoi trei (re-la-re, mi~la-do#). Cu corzi ciupite este si titera, intalnita in unele zone din Muntenia si Moldova; este formata dintr-o cutie de rezonanta din scandurele de brad, pe a carei tabla de armonie se prind 5-7 corzi, grupate in doua coruri (trei - patru plus doua - trei) pentru emiterea, cu ajutorul unei pene de gasca, a melodiei si isonului.

            Tambalul, instrument cu corzi lovite, este reprezentat de iconografia europeana incepand cu secolul al XV-lea, dar originea este mult anterioara, tipuri asemanatoare atestandu-se nu numai in Europa, ci si in Asia si Africa. La romani, instrumentul este pomenit in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea (1,98), ceea ce nu exclude o practica mai veche, dupa cum termeni medievali precum, "chimbaie', "chimvale' sau "timbale' nu-1 indica in forma sa actuala. O raspandire mare este dovedita pentru Muntenia spre finele veacului al XIX-lea (cand se si produc la Bucuresti de catre constructorul Scheffler, tambale mici), iar pentru Moldova in secolul al XX-lea, cand incepe sa elimine cobza.

            Tambalul mare, intalnit si la romani, mai ales la orase, a fost perfectionat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea de catre constructorul Jozsef V. Schunda din Budapesta, care i-a marit cutia de rezonanta, montand-o pe patrii picioare, i-a adaugat o pereche de pedale pentru surdina, stabilindu-i la 35 numarul corurilor de corzi.

            Utilizat in special pentru acompaniament (rareori si solistic, in mainile virtuozilor), tambalul se compune dintr-o cutie de rezonanta de forma trapezoidala, pe care sunt intinse 20-25 coruri de corzi la cele mici si 35 la cele mari, perfectionate. Sunetele grave sunt scoase de o singura coarda, pentru ca, pe masura ce sunetele devin mai acute, corzile sa se grupeze in coruri de doua, trei patru si chiar cinci. Corzile care emit sunete mai inalte (numite "prime') sunt separate in doua parti inegale printr-un calus plasat spre stanga tablei de armonie; fiecare dintre acestea trebuie sa dea doua sunete, acordate ia cvinte; "primele' si perechile acestora ("soturile primelor'). Ultimele coruri sunt impartite in trei, prin doua caluse, obtinandu-se trei sunete.

            Corzile sunt lovite cu doua baghete de lemn (capetele fiind invelite cu un manson de bumbac sau postav pentru atenuarea asprimilor sonore), numite "ciocane', "ciocanele', " ciocanase'. Cum simultan nu se pot canta decat doua sunete, prin manuirea alternativa a ciocanelor se pot executa rapid diferite pasaje, mai ales arpegii. "Tiiturile' se realizeaza, batandu-se cu dreapta timpii accentuati, iar cu stanga contratimpii:

            In  Muntenia si Moldova, tiiturile de jos sunt extinse si la melodiile lente, in schimb timbalistii ardeleni si banateni invesmanteaza cantecele taraganate cu tiituri bazate pe arpegii si sunete tinute prin tremolo.

            Dintre instrumentele cu corzi frecate, anterioare viorii si apoi inlaturate treptat de catre aceasta, au fost lira si kemanul. Lira, instrument stravechi, raspandit inca din secolul al X-lea in toata Europa, ale carei corzi erau puse in vibratie prin frecarea cu o roata si calcate printr-un mecanism cu claviatura, s-a intalnit si la romani in Nordul Moldovei si in Transilvania, sub acelasi termen sau cu denumirea de lauta. Kemanul, instrument cu corzi si arcus, din care se canta frecvent in Moldova si Muntenia la confluenta dintre veacurile al XVIII-lea si al XIX-lea, era, in descrierea lui T. T. Burada, un fel de viola cu sase, sapte sau mai multe corzi, dublate de un numar egal de corzi de rezonanta.

            Informatii mai detaliate despre utilizarea viorii parvin din secolul al XVIII-lea, chiar daca terminologia este anterioara. Din secolul al XIX-lea raspandirea este generala, devenind instrumentul lautaresc preferat, acordandu-i-se, de regula, rol solistic, dar participand uneori si la acompaniament, indragita in popor, i se confera denumiri zonale: cetera, citera, sau tiecera in Nordul, Sudul si Estul Transilvaniei; lauta, prin Sudul Ardealului si al Moldovei; lauta, in Banat, Hunedoara; dibla dau dipla in Vestul Olteniei; higheghe sau higheza, in Bihor; tibulca, prin Dobrogea; scripca, in Moldova (de aici - ceteras, lautar, diblas, highedus, scripcar).




            In mod obisnuit, vioara este prevazuta cu patru corzi, acordate in binecunoscutele cvinte: scl~re-la-mi sau nemteste, ghe-de-a-e; fata de diapazonul normal (la - 880 vibratii), acordajul, de multe ori, este cu un semiton iar, mai rar, cu un ton mai jos; alteori, poate fi cu un semiton sau un ton mai sus, foarte rar dincolo de aceste limite. Uneori, celor patru corzi li se adauga si altele: in localitati dambovitene, intre sol si re_ se intercaleaza o coarda pe sunetul sol la octava; in tinutul Fagarasului, tot intre corzile sol si re se intercaleaza o coarda pe do. Mai mult decat atat, in Tara Vrancei si in parti ale Olteniei, vioara este imbogatita cu cinci, sase sau sapte corzi de rezonanta, numite teluri, montate intre cele obisnuite si acordate diferit; se pare ca~~este preluarea unei tehnici mai vechi, kemanul (instrument iesit din uz) fiind prevazut in mod obisnuit cu sapte corzi de rezonanta.

            In cazul viorii, de o mare insemnatate sunt modificarile acordajului obisnuit, asa numitele "scordaturi'. Tehnica acestora este intalnita si in literatura culta, mai ales in muzica secolului al XVII-lea. Dintre cele 23 scordaturi descoperite in literatura culta a viorii (8,212), 11 au fost remarcate si la lautarii romani, restul de 26, pana la 37 in total, fiind in exclusivitate rodul inventivitatii acestora.

            Unele   scordaturi   sunt   folosite   pentru   realizarea   efectelor imitative (de exemplu, pentru cimpoi):

          Dintre scordaturile utilizate pentru sonoritati speciale sau pentru usurarea unor pasaje, mentionam:

            Daca scordaturile de mai sus sunt adecvate viorii cu rol solistic, pentru vioara destinata acompaniamentului - numita brace, braci (chiar daca e vioara propriu-zisa) sau contra, sacunda, contfalauca -intr-o intinsa zona din Transilvania, se lasa doar trei corzi intinse pe un calus cu partea superioara retezata (pentru a se canta simultan):

          Printre instrumentele cu coarde frecate a patruns vioara cu goarna, numita si vioara-corn, vioara cu palnie, iar in Banat - "lauta cu tolcer'; este vioara "sistem Tiebel - radis', inventata in 1S99 de constructorul londonez de origine germana John Matthias Augustus Stroh. Cutia de rezonanta este inlocuita cu o diafragma pe care se plaseaza calusul si de un pavilion de metal ("goarna') pentru amplificarea sunetului, intalnita in partile Nasaudului, Muresului, Banatului, pe alocuri in Oltenia, astazi este preferata in tinuturile Aradului si, mai ales, Bihorului.

            Viola mai este numita braci, brace, contralauca si se utilizeaza cu precadere in Transilvania cu rol de acompaniament, pastrandu-i-se acordajul obisnuit (do-sol-re-la) sau eliminandu-se o coarda (acuta sau grava).  Dupa modul in care este retezat calusul  (partial  sau  in intregime), se pot emite simultan doua, trei sau patru sunete in acord:

            Violoncelul si contrabasul au patruns relativ tarziu in practica populara, dar au dobandit treptat o functie determinanta in marcarea pilonilor acompaniamentului (mai ales contrabasul). Violoncelul se mai numeste cel, gorduna, gordon sau broanca, iar contrabasul - bas, gorduna mare, broanca. in mod frecvent, sunt lipsite de unele corzi -una la violoncel, chiar doua la contrabas - sunetele fiind obtinute prin frecare, ciupire si chiar lovire. Unele particularitati a capatat utilizarea violoncelului in Transilvania: in zona Aradului, "broanca' are trei corzi (sol-la-re) acompaniind cantecele sau jocurile lente cu arcusul pe corzile sol, iar la jocurile repezi ciupindu-se cu "piscalaul' (un betisor de lemn) coarda re. si batandu-se cu "batul' (o bagheta mai mare.de lemn) corzile sol si la; m Muntii Apuseni, corzile sunt batute cu arcusul, iar cu palma se marcheaza timpii in spatele cutiei de rezonanta; in subzona Galautas-Harghita. este numit direct "toba'[1] datorita rolului sau in exclusivitate ritmic. Revenind, in paralel, la contrabas, se poate aprecia ca acesta s-a impus in diferite tipuri de formatii, nu numai ample (unde este aproape nelipsit), dar si restranse (trio-uri ardelenesti sau tarafuri munteano-moldovenesti) prin asigurarea bazei armonice si osaturii ritmice.



[1] Oprea Gheorghe, Folclor muzical din Galautas - Harghita, in R.E.F., tom 42, 1997, nr. 5-6.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Muzica




Muzica in Antichitate
Istoric despre aparitia si evolutia chitarei in timp
BALADA
FOLCLORUL ROMANESC IN CONTEMPORANEITATE
Referat Muzica Luchian Mihalea
REPERTORIUL MUNCILOR SI AL OBICEIURILOR DE PESTE AN
CANTECUL DE LEAGAN
Fenomene si elemente lexicale ce apar in timpul cantatului
INSTRUMENTE CORDOFONE
SISTEME SONORE SI RITMICE IN FOLCLORUL MUZICAL ROMANESC