Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism


Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Muzica


Index » hobby » Muzica
» George Enescu, geniu al muzicii romanesti


George Enescu, geniu al muzicii romanesti




George Enescu, geniu al muzicii romanesti

„ La mine n-au existat niciodata hotare intre viata si arta mea”

Enescu




„In lumea muzicii-spunea Enescu- eu sunt cinci intrunul: compozitor, dirijor, violonist, pianist si profesor. Cel mai mult pretuiesc darul de a compune muzica si nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare. ” In aceasta marturisire a bucuriei de a crea, se defineste intreg artistul Enescu, care si-a pus o viata de munca si stradanii in slujba muzicii pentru a darui si altora bucuriile nespuse ale acestei arte. Compozitor, violonist si dirijor de frunte, mare pianist si pedagog, Enescu a fost poate cel mai cuprinzator inzestrat si cel mai multilateral muzician contemporan. Din multipla sa activitate, in care s-a afirmat cu egala stralucire, opera componistica reprezinta latura esentiala si, desigur, cea mai trainica a complexei sale personalitati artistice. Dar si interpretul a fost mare printre cei mari, fiindca in cantul sau a strabatut totdeauna suflul creator al artistului, care a fermecat generatiile de ascultatori, ducandu-le spre taramurile luminate ale artei.

Acum, cand artistul nu se mai afla printre noi si cand, din gravura subtila a putinelor discuri ce ne-a lasat, amintirea interpretului se departeaza catre pragurile minunate ale legendei, destinul artistic a lui George Enescu continua si se implineste cu glasul mereu viu, din ce in ce mai limpede si mai puternic, al operei sale, in care rasuna aspiratiile de viata si geniul artistic al poporului sau.

In istoria muzicii romanesti, Enescu are locul acelor mari creatori, care, asemenea zeului Ianus, privesc cu o fata spre trecut iar cu cealalta scruteaza viitorul. Prin muzica sa, el a sintetizat un proces de creatie anterior, iar pe de alta parte, a deschis perspectivele dezvoltarii artistice viitoare.

„Acesta poveste incepe acolo, departe, pe plaiurile moldovene si se sfarseste aici, in inima Parisului. . . ”

Enescu

In nordul Moldovei, acolo unde sesurile nesfarsite ale Siretului se ingana cu colinele molcome care vestesc Carpatii, pe acele „plaiuri moldovene cu lanurile de orz si porumb, cu peticile de paduri batrane la orizont si cu vechile sate pierdute intre salcii si mesteceni”- asa cum, cu nostalgica dragoste isi zugravea Enescu tinuturile natale intrun interviu din 1936 – se afla satul Liveni- Virnav si Cracalia. Si, descriind interlocutorului sau -un strain – casa si locurile natale, Enescu incheia: „Mai ales, nu incercati sa aflati toate acestea intrun atlas. Cel mult ve-ti gasi, intre Siret si Prut, Iasi si Dorohoi; Liveni – Virnav si Cracalia apartin amintirilor mele”.

In ascendenta sa intalnim talentul si preocuparile muzicale: strabunicul, Enea Galin, era cantaret de strana vestit pentru vocea sa, bunicul, Gheorghe Enescu, a fost si el preot in localitatea Zvoristea ( azi jud. Suceava), „ cu o voce vestita in toata imprejurimea” ; tatal sau, Costache Enescu, desi era si el inzestrat cu darul cantului, a rupt insa cu traditia familiei si n-a mai imbratisat cariera preotiei, ci a devenit intai invatator, apoi, luand in arenda o mosie, agricultor.

George Enescu era al optulea copil al parintilor sai, Costache si Maria Enescu, dar ramasese singurul, fiindca dintre ceilalti, doi murisera la o varsta foarte frageda, iar cinci fusesera secerati de o molima in 1878. S-a nascut la 19 august (la 7 dupa stilul vechi), cum scrie in actul de nastere, in satul Liveni-Virnav, care poarta astazi numele compozitorului.

Supravegheata de privirile calde si ingrijorate ale parintilor, copilaria sa s-a scurs calma, in privelistea rurala a Livenilor si, mai tarziu, a Cracaliei, unde parintii sai se mutasera cand copilul implinise trei ani.

Viata la tara, de intima comuniune cu natura, a lasat o impresie nestearsa in sufletul copilului. Ecourile acestor vremi indepartate si ale acelor zile fericite le intalnim adesea in muzica sa de mai tarziu, in care este descrisa fermecatoarea lume sonora, surprinsa si retinuta pentru totdeauna , in anii copilariei, in mediul rustic al Livenilor si al Cracaliei.

Intro veche fotografie se mai poate vedea hora duminicala , langa scranciobul din curtea casei. In convorbirile sale, Enescu pomenea adesea de taranii care doineau in amurg sau de lautarii care cantau, in zilele de sarbatoare, la hora din curtea casei parintesti. Astfel, intreaga natura ce se infatisa ochilor minunati ai copilului, cantecul firii si al oamenilor, s-au intiparit adanc in sufletul aceluia, pentru care n-au existat niciodata hotare intre viata si muzica.

Prima sa amintire muzicala despre care pomeneste, este aceea a unui taraf de lautari, compus din cateva viori, un nai, un tambal si un contrabas, pe care l-a auzit intro statiune balneara, la Baltatesti, Neamt. Impresia a fost atat de puternica, incat copilul, care n-avea decat trei ani, si-a faurit singur o vioara dintro bucata de lemn pe care a intins o ata, din doua betigase a inchipuit tambalul si, astfel, a incercat sa imite pe lautarii care-i aprinsera imaginatia.





O vioara adevarata a capatat micul muzician mai tarziu, dupa ce mai obtinuse si o alta, pe care, nesatisfacut, fiindca avea numai trei coarde, o aruncase pe foc.

Acasa avea prilejul sa il auda pe tatal sau cantand la vioara si pe mama sa cantand la chitara. In satul natal asculta adesea pe lautarii chemati sa cante la petreceri, sau asista la horele duminicale care aveau loc in curtea casei parintesti. Aici, talentul micului copil se manifesta cu putere: pe vioara sa adevarata el reproducea cu exactitate toate melodiile pe care le auzea in ajun.

Parintii ii adusesera din Dorohoi un lautar vestit, Nicolae Chioru, dar, dupa cateva lectii, acesta nu mai avu ce sa arate micului geniu. Costache Enescu si-a dus copilul la profesorul si compozitorul Eduard Caudella, la Iasi. Acesta recunoscu talentul si l-a sfatuit ca, inainte de orice, baiatul sa invete notele.

Dupa putinele lectii luate cu un inginer, vecin din sat, copilul citea usor pe portativ si scria micile piese ce-i erau date spre a fi invatate. De la o vreme, in casa de la Cracalia a aparut un pian, „un instrument foarte vechi, destul de modest, destul de uscat si hotarat ostil tuturor gingasiilor ce-i erau sugerate”, povesteste Enescu. Avand la indemana un instrument cu posibilitati sonore mai mari decat vioara, micul Enescu o lasa deoparte si isi puse in gand sa devina compozitor.

Se presupune ca, in familie, a auzit pe parintii sai vorbind despre spectacolele de opera de la Iasi, de vreme ce primele sale compozitii erau „opere”, unele de numai 12 masuri, ca acea „ *Tara romaneasca*, opera pentru pian si vioara, de Gheorghe Enescu, compozitor roman in varsta de cinci ani”- cum sta scris pe un manuscris de atunci, aflat printre hartiile vechi ale maestrului.

In 1888, micul Enescu este dus din nou la Iasi, unde canta in fata lui Caudella. Cu o viziune sigura a posibilitatilor baiatului, dar si cu o justa apreciere a stadiului de atunci al invatamantului nostru muzical, Caudella il sfatuieste pe Costache Enescu sa-si trimita copilul sa invete muzica la Viena.

La acea data, Viena era marele centru muzical care mai pastra urmele gloriei de odinioara. Pretutindeni intalneai amintirea marii epoci a clasicismului, a vremurilor lui Haydn, Mozard, Beethoven, Schubert, traind nu numai in pitorescul strazilor si al gradinilor vieneze, dar prezente in memoria oamenilor, unde trecutul si traditia erau inca vii si graitoare. Directorul Conservatorului din Viena, Joseph Hellmesberger-senior, al carui tata fusese contemporan cu Beethoven, povestea adesea despre felul de a dirija al marelui compozitor. In orchestra Conservatorului vienez, unde Enescu, copil fiind, detinea vioara prima, el a cantat unele simfonii de Beethoven. A avut rara ocazie sa lucreze alaturi de Brahms, cantandu-i „Simfonia I” in prezenta sa.

Datorita talentului si muncii sale staruitoare, termina in doi ani cei trei ani obligatorii ai cursului pregatitor de vioara si, la varsta de noua ani este admis la cursul superior. Absolvirea studiilor nu putea satisface setea sa nepotolita, pasiunea sa arzatoare pentru muzica. La sfatul profesorului sau, in anul 1894 pleaca la Paris, marele centru muzical al Europei.

In climatul artistic al orasului, Enescu intra, la varsta de treisprezece ani, cu aceeasi neistovita dorinta de a invata, cu aceeasi imensa receptivitate pentru muzica, dar cu alta capacitate de a-si judeca si de a-si cantari impresiile. Contactul cu traditia de cultura al Parisului l-a imbogatit intradevar, l-a stimulat, i-a dat prilejul sa se afirme si sa se confrunte, dar nu l-a influentat in substanta sa creatoare, in gandirea sa muzicala, atat de personala.

Datorita acestei independente a spiritului sau, Parisul a fost un mediu de emulatie artistica. Aici a avut marea sansa de a fi elevul unor genii muzicale, dar natura sa muzicala nu s-a lasat modelata de nici o influenta, fiindca, asa cum scrie Casals, „elevi ca George Enescu si Florenr Schmitt, atinsi deja de scanteia geniului, n-au fost formati de maestrul lor, oricat de eminent ar fi fost el”.

Pentru Enescu, trimis la Paris sa invete vioara, dar compozitor innascut, creator pana in adancul fiintei sale, a fost firesc ca primul sau mare succes sa-l obtina pe planul creatiei, inainte de a-si ficucerit premiul de vioara.

„ Vioara are pentru mine o insemnatate de alt ordin. Imi procura independenta : o iau la subsuara si incep sa cutreier. . . Editorii nu- mi pot comanda ceea ce cred ei ca e nevoie ; eu nu lucrez muzica la comanda nimanui, ci la comanda sufletului meu. Inca de cand eram tanar am inteles ca am inteles ca vioara imi va fi de mare folos”.

Enescu

„Poema romana”, opus I, a fost interpretata in prima auditie la Paris, la 6 februarie1898. Lucrarea a avut un mare succes, iar presa, prin condeiul unor compozitori si critici de seama, elogia calitatile si noutatea lucrarii, ca si talentul compozitorului care nu implinise inca saptesprezece ani.




Cu o justa intelegere a resurselor creatoare ale tanarului Enescu, criticul Grigore Ventura noteaza cu prilejul primei auditii a operei: „ Nu stiu daca Enescu va deveni un virtuoz insemnat; eu unul nu o doresc, nici pentru dansul, nici pentru noi; zborul sau imi pare ca tinde spre regiuni mai inalte, el e menit a fi nu numai un inerpretator de frunte, dar si un creator. In ochii lui scanteiaza o para divina, el este, dupa mine un ales al muzei si va face onoare neamului nostru,ca compozitor”.

Munca sa a fost impartita intre creatie si studiul viorii, dar cu o vadita preferinta pentru compozitie, unde bogatia sufletului sau se putea revarsa cu generozitate. An de an faima sa creste, Intai la Paris si in tara, apoi, pe rand el cucereste salile de concert ale marilor capitale europene.

Paralel cu ascensiunea sa violonistica, compozitorul Enescu se afirma din ce in ce mai puternic. Chiar daca indexul operei lui cuprinde doar 33 de opusuri, „cateva lucrari” nascute totdeauna din dorinta de a impartasi un gand, de a comunica o emotie, si faurite cu dragoste si migala intr-o viata de munca de mai bine de jumatate de veac, ele sunt expresia esentei sale artistice, dar si legatura cu viata si fondul sufletesc al poporului sau.

In fiecare an, dupa ce strabate lumea in lung si in lat, el facea un popas in tara, unde intreprinde turnee indelungate prin toate orasele si oraselele, pentru a cuceri oamenii pentru marea arta a muzicii. Asemenea lui Anteu din miturile vechilor greci, care capata noi forte ori de cate ori atingea pamantul, Enescu, in contact cu pamantul natal, isi simtea si el sporite fortele sale creatoare: aproape toate lucrarile sale sunt concepute sau scrise in tara; majoritatea sunt datate cu numele unor locuri familiare: Cracalia, Sinaia, Tetcani, Faget etc.

Nici cele doua razboaie mondiale nu-i intrerup activitatea sa artistica si concertistica, continuand sa fie in mijlocul poporului sau. Infiinteaza orchestra simfonica „George Enescu”, intemeiaza „Premiul de compozitie George Enescu” pentru a stimula tinerii compozitori romani si desfasoara o neobosita activitate concertistica.

Este aclamat si peste ocean, unde da concerte al caror beneficiu era destinat ajutorarii populatiei moldovene lovite de seceta. In neobositul sau drum prin lume a promovat creatia noastra muzicala, a programat lucrarile compozitorilor romani, a organizat concerte de muzica romaneasca in strainatate.

Pentru efortul sau si drept multumire serviciilor aduse tarii, a fost ales in 1916 membru onorator al Academiei Romane iar din 1932 membru plin. La intemeierea Academiei Republicii Populare Romane, Enescu este ales printre primii sai membri. El se inscrie printre marii fauritori de cultura ai tarii noastre.

Ma simt cu sufletul usurat oarecum pentru ca amintesc de maretia maestrului Enescu. Am avut sansa de a pasi pe aceleasi ulite pe care a pasi si el, m-am inchinat in aceeasi biserica unde, odinioara slujea bunicul sau la mormantul caruia mai aprind si azi o lumina de Sfintele Pasti. Bunicii materni isi au locuinta in vechea Cracalie si au cunoscut bunatatea parintelui sau. Asa ar mai fi multe de povestit

Enescu a privit in adancimea esentei natiei noastre, spunand in 1921: „ Gasesc chiar ca, in genere, miscarea noastra artistica este intr-o strigatoare disproportie cu restul vietii noastre sociale. Daca ar fi administratia si politica romaneasca la inaltimea miscarii ei artistice, am fi una din tarile cele mai fericite. Suntem un popor civilizat. Ne atrag lucrurile din domeniul frumosului, al intelligentei. Ca muzician ma bucur, dar ca roman regret ca tinem mai mult la fatada decat la interior si ca, apucandu-ne sa cladim casa, am lasat la urma temelia”. Cu treisprezece ani mai tarziu, in 1934, el continua : „Cu durere trebuie sa constatam ca arta este considerabil infranata de formele crizelor economice si sociale. Nu se poate vorbi insa si nici nu trebuie sa vina in discutie asanarea manifestarilor frumosului, atata vreme cat omenirea nu are ce manca Atata cat lumea e silita sa asculte muzica stomacului gol, ea nu poate fi acuzata ca ramane indiferenta in fata unui concert sau a unei poezii Guvernamintele trebuie sa se gandeasca sa asigure lumii mijloacele de subzistenta. Numai cu organismele linistite fiziceste se poate continua lupta pentru pastrarea si amplificarea patrimoniului cultural si artistic. Paine, caldura, baie, educatie, iata ce trebuie sa asiguram tuturor oamenilor”

La 4 mai 1955, la Paris, s-a terminat prea devreme povestea care a inceput acolo, pe plaiurile moldovene, fara a indeplini ultima si cea mai arzatoare dorinta a OMULUI George Enescu: „Dupa ce ma voi face bine, am o singura dointa - sa viu in tara. La locul meu natal vreau sa ma intorc odata si odata, pentru odihna cea mare”.



loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Muzica




ALTE DIALECTE MUZICALE
Improvizatia armonica in stilurile Be bop si Post bop
Ernesto Tagliaferri : 1888 - biografie muzicala
Relatia armonic - melodic in improvizatie
Succesiuni armonice frecvent intalnite in muzica de jazz
BALADA
REPERTORIU FUNEBRU
Modul de blues
Definirea sunetului ca fenomen complex
Corpuri (surse) producatoare de sunete



loading...